Concluziile avocatului general J. Richard de la Tour prezentate la 18 iunie 2026.###

Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL JEAN RICHARD DE LA TOUR

prezentate la 18 iunie 2026(1)

Cauza C‑241/25

Société Générale SA

împotriva

Skatteverket

[cerere de decizie preliminară formulată de Högsta förvaltningsdomstolen (Curtea Administrativă Supremă, Suedia)]

„ Trimitere preliminară – Legislație fiscală – Impozitarea dividendelor – Articolul 63 TFUE – Libera circulație a capitalurilor – Impozit reținut la sursă pe dividende de origine națională încasate de societăți nerezidente – Beneficiar nerezident care a înregistrat pierderi – Situație comparabilă în mod obiectiv – Cerință de calcul al rezultatului potrivit normelor statului‑sursă ”

I. Introducere

1. Prin prezenta cerere de decizie preliminară, se solicită Curții să se pronunțe cu privire la următoarea dificultate care a fost semnalată de practicieni și de doctrină încă de la pronunțarea Hotărârii din 22 noiembrie 2018, Sofina ș.a.(2), confirmată prin Hotărârea din 19 decembrie 2024, Credit Suisse Securities (Europe)(3): cum trebuie calculat deficitul invocat de o societate nerezidentă care beneficiază de dividende și care dorește să fie tratată ca societățile rezidente care au înregistrat pierderi în statul membru‑sursă a dividendelor(4)? Acest calcul trebuie efectuat potrivit normelor statului‑sursă sau potrivit celor ale statului membru de reședință a societății nerezidente(5)?

2. Astfel, Curtea a statuat că articolul 63 TFUE se opune legislațiilor în discuție în cauzele în care s‑au pronunțat aceste două hotărâri, în temeiul cărora impozitarea dividendelor încasate într‑un stat‑sursă de societăți nerezidente care au înregistrat pierderi face obiectul unor rețineri la sursă care are caracterul unei impozitări imediate și definitive, în timp ce dividendele încasate de societățile rezidente care au înregistrat pierderi beneficiază fie de o reportare a impozitării până la revenirea la o situație profitabilă (cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Sofina), fie de o rambursare totală în cazul în care rezultatul exercițiului fiscal este deficitar (cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Credit Suisse Securities), care constituie, în ambele cazuri, un avantaj de trezorerie sau chiar o scutire totală în cazul încetării activității înainte ca un rezultat pozitiv să fie din nou atins.

3. În prezenta cauză, Högsta förvaltningsdomstolen (Curtea Administrativă Supremă, Suedia) ridică problema dacă impunerea unei recalculări a deficitului potrivit normelor statului‑sursă pentru ca o societate nerezidentă care beneficiază de dividende și care înregistrează pierderi să beneficieze de același tratament ca o societate rezidentă care înregistrează pierderi este contrară liberei circulații a capitalurilor prevăzute la articolul 63 TFUE. Vom propune Curții să răspundă afirmativ la această întrebare.

II. Cadrul juridic

A. Dreptul internațional

4. Articolul 10 din Convenția dintre Guvernul Republicii Franceze și Guvernul Regatului Suediei privind evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale în materia impozitelor pe venit și pe avere(6) prevede:

„1. Dividendele plătite de o societate rezidentă într‑un stat contractant unui rezident din celălalt stat contractant sunt impozabile în acest ultim stat.

2. Aceste dividende sunt de asemenea impozabile în statul contractant în care societatea care plătește dividendele este rezidentă și în conformitate cu legile acestui stat, dar, dacă persoana care primește dividendele este beneficiarul lor efectiv, impozitul stabilit astfel nu poate depăși 15 [%] din cuantumul brut al dividendelor. […]

[…]”

B. Dreptul suedez

1. Dispoziții privind impozitul pe dividende

5. Dispozițiile privind impozitul pe dividende se regăsesc în kupongskattelagen (Legea privind impozitul pe dividende)(7) din 20 noiembrie 1970, în versiunea aplicabilă în litigiul principal.

6. În temeiul articolului 1 primul paragraf din această lege, impozitul pe dividende este datorat statului pentru orice distribuire de dividende aferente acțiunilor societăților pe acțiuni suedeze.

7. Potrivit articolului 4 primul paragraf din legea menționată, persoanele juridice nerezidente care au dreptul la dividende sunt ținute de plata impozitului dacă dividendele plătite nu se raportează la venituri obținute din activități economice sau comerciale exercitate prin intermediul unui sediu permanent situat în Suedia.

8. Articolul 5 din Legea privind impozitul pe dividende prevede că impozitul pe dividende este de 30 % din dividendele distribuite. Cu toate acestea, potrivit articolului 27 din legea menționată, în anumite situații, este prevăzut un drept la rambursare. Din primul paragraf al acestui articol reiese că, în cazul în care impozitul pe dividende a fost perceput într‑un cuantum mai mare decât cel datorat în temeiul unei convenții de evitare a dublei impuneri, persoana îndreptățită la dividende are dreptul la rambursarea cuantumului reținut în exces.

9. Articolele 28-28n din legea menționată, care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2020(8), conțin dispoziții privind o amânare a plății impozitului pe dividende în anumite cazuri. Aceste norme permit unei persoane juridice nerezidente cu sediul în Uniunea Europeană să obțină, la cerere, un termen de plată pentru achitarea impozitului pe dividende. În esență, se acordă o amânare cu condiția ca persoana juridică nerezidentă să înregistreze o pierdere calculată în conformitate cu normele de drept fiscal suedez. În cazul în care societatea care solicită o amânare face parte dintr‑un grup de întreprinderi supus impozitării consolidate a veniturilor în statul său de stabilire, întinderea amânării trebuie calculată prin raportare la toate întreprinderile din acel grup.

2. Dispoziții privind impozitul pe venit

10. Capitolul 6 articolele 3 și 4 din inkomstskattelagen (Legea privind impozitul pe venit)(9) din 16 decembrie 1999, în versiunea aplicabilă în litigiul principal, prevede că persoanele juridice suedeze sunt, ca regulă generală, obligate la plata impozitului pe venit pentru toate veniturile acestora provenite din Suedia și din străinătate.

11. Potrivit capitolului 16 articolul 1 primul paragraf din această lege, ele pot, în principiu, să deducă, cu titlu de cheltuieli, costurile suportate pentru obținerea și menținerea veniturilor.

12. Legea privind impozitul pe venit nu conține norme privind impozitarea consolidată. Cu toate acestea, dacă sunt îndeplinite anumite cerințe, întreprinderile din cadrul unui grup pot să stabilească o modalitate de echilibrare a rezultatelor în cadrul grupului prin efectuarea unor transferuri intragrup în temeiul normelor cuprinse în capitolul 35 din această lege.

13. Din dispozițiile capitolului 35 articolul 1 primul paragraf din legea menționată rezultă că transferul trebuie dedus de autorul transferului și trebuie înregistrat în vederea impozitării de către beneficiar.

III. Situația de fapt din litigiul principal și întrebările preliminare

14. Société Générale SA (denumită în continuare „SG”) este o societate franceză care are reședința fiscală în Franța și care face parte dintr‑un grup fiscal supus unei impozitări consolidate în Franța.

15. În cursul anului 2012, a fost efectuată o reținere la sursă asupra dividendelor primite de SG de la societăți suedeze, cu titlu de impozit suedez pe dividende. Administrația fiscală suedeză a respins cererea de rambursare a impozitului reținut la sursă formulată de SG și întemeiată pe restricția privind libera circulație a capitalurilor cauzată de această reținere, în condițiile în care situația sa era deficitară, iar o societate suedeză care înregistrează pierderi nu ar fi impozitată pentru aceste dividende.

16. Sesizate cu acțiunea introdusă de SG, atât Förvaltningsrätten i Falun (Tribunalul Administrativ cu sediul în Falun, Suedia), cât și Kammarrätten i Sundsvall (Curtea de Apel Administrativă din Sundsvall, Suedia) au respins pretențiile SG pentru motivul că formularele de declarații fiscale franceze ale SG și ale grupului din care face parte aceasta nu permit să se aprecieze cu suficientă certitudine dacă ea a înregistrat pierderi în cursul anului în cauză, ceea ce numai un calcul detaliat al rezultatului SG și al grupului său potrivit legislației suedeze ar fi permis.

17. În stadiul actual al procedurii, recursul formulat de SG a fost autorizat cu privire la aspectul dacă o persoană juridică străină se află într‑o situație comparabilă în mod obiectiv cu cea a unei persoane juridice suedeze care a înregistrat pierderi în sensul impozitului pe venit pentru a se pronunța cu privire la conformitatea cu Tratatul FUE a unei rețineri la sursă a impozitului pe dividende.

18. Högsta förvaltningsdomstolen (Curtea Administrativă Supremă) ridică problema posibilității ca un stat‑sursă să impună unei societăți nerezidente, care solicită rambursarea unui impozit pe dividende reținut la sursă pentru motivul că a înregistrat pierderi, să dovedească faptul că ea înregistrează pierderi și atunci când rezultatul său este calculat potrivit normelor fiscale ale statului de impunere prin reținere la sursă. Dacă este cazul, instanța de trimitere apreciază că următoarea întrebare privește luarea în considerare a rezultatului întregului grup fiscal pentru a aprecia caracterul deficitar al societății, în condițiile în care statul‑sursă nu prevede o impozitare consolidată, ci numai norme privind transferurile intragrup care, în anumite condiții, permit realizarea unei echilibrări a rezultatelor în cadrul grupului.

19. În aceste condiții, Högsta förvaltningsdomstolen (Curtea Administrativă Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Este compatibil cu articolul 63 TFUE ca un stat de impunere prin reținere la sursă să oblige o societate nerezidentă, care este supusă impozitului pe dividende cu reținere la sursă și care pretinde că se află într‑o situație comparabilă din punct de vedere obiectiv cu cea a unei societăți rezidente care înregistrează pierderi, să demonstreze această împrejurare prin recalcularea rezultatului exercițiului financiar în conformitate cu normele aplicate de statul de impunere cu reținere la sursă cu privire la impozitarea veniturilor societăților rezidente?

2) În cazul în care societatea nerezidentă este supusă impozitării consolidate, este compatibil cu articolul 63 TFUE ca un stat de impunere prin reținere la sursă să oblige ca rezultatul exercițiului financiar înregistrat de grupul fiscal în ansamblul său să fie luat în considerare pentru a stabili dacă societatea se află într‑o situație comparabilă în mod obiectiv cu cea a unei societăți rezidente care înregistrează pierderi?

3) Răspunsul la [a doua întrebare] este influențat de faptul că statul de impunere prin reținere la sursă nu dispune de norme privind impozitarea consolidată, dar dispune, în schimb, de norme privind transferurile intragrup care, în anumite împrejurări, permit compensarea profiturilor și a pierderilor în cadrul grupului?”

20. Republica Federală Germania a solicitat, în temeiul articolului 16 al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, examinarea acestor întrebări de către Curte reunită în Marea Cameră.

21. SG, Skatteverket (Administrația Fiscală, Suedia), guvernele suedez și german, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. Aceste părți și guvernul spaniol și‑au prezentat observațiile orale în ședința care a avut loc la 10 februarie 2026.

IV. Analiză

22. Prin intermediul întrebărilor formulate, pe care propunem să le examinăm împreună, instanța de trimitere solicită Curții să își precizeze jurisprudența rezultată din Hotărârile Sofina și Credit Suisse Securities. Aceasta ridică problema dacă este posibil ca statul‑sursă a dividendelor plătite unei societăți care are sediul într‑un alt stat membru și care face parte dintr‑un grup fiscal integrat în acest stat de reședință să impună ca rezultatul deficitar invocat de această societate să fie dovedit printr‑un calcul potrivit propriilor norme fiscale pentru a stabili că societatea nerezidentă se află într‑o situație comparabilă cu cea a unei societăți rezidente care a înregistrat pierderi și pentru a beneficia astfel de posibilitatea unei reportări a impozitării. În plus, ea ridică problema dacă, pentru a stabili dacă situația fiscală a unei societăți nerezidente este comparabilă cu cea a unei societăți rezidente care a înregistrat pierderi, trebuie luat în considerare rezultatul grupului fiscal din care face parte sau numai rezultatul său atunci când statul‑sursă nu are norme de consolidare fiscală, ci numai norme referitoare la transferurile intragrup care permit, în anumite condiții, reechilibrarea rezultatelor în cadrul grupului.

A. Concluziile desprinse din Hotărârile Sofina și Credit Suisse Securities

23. În Hotărârea Sofina, Curtea s‑a pronunțat asupra unor fapte și a unei legislații foarte apropiate de cele din speță, și anume asupra refuzului administrației fiscale de a rambursa impozitul reținut la sursă pe dividendele primite de o societate nerezidentă care a înregistrat pierderi, în condițiile în care societate rezidentă este impozitată pentru anul în curs doar dacă înregistrează profit.

24. În primul rând, Curtea a considerat că reglementarea în discuție era susceptibilă să confere un avantaj societăților rezidente în situație deficitară (un avantaj de trezorerie sau chiar o scutire în cazul încetării activității), în timp ce societățile nerezidente erau supuse unei impozitări imediate și definitive, indiferent de rezultatul lor(10).

25. În al doilea rând, aceasta a examinat existența unei justificări a restricției privind libera circulație a capitalurilor constatată.

26. În acest sens, ea a înlăturat mai întâi justificarea întemeiată pe comparabilitatea obiectivă a situațiilor(11) invocată de guvernele belgian, german, francez și al Regatului Unit întemeindu‑se pe Hotărârea din 22 decembrie 2008, Truck Center(12). Aceste guverne apreciau că modalitățile de percepere a impozitului diferite în funcție de locul sediului societății beneficiare a dividendelor erau justificate de diferențe obiective de situație(13). După ce a amintit că prin această hotărâre s‑a admis o diferență de tratament care rezulta din aplicarea unor mecanisme de impozitare diferite în funcție de locul de reședință, Curtea a amintit că, în hotărârea menționată, ea a statuat că, în orice caz, veniturile în discuție au fost supuse impozitării indiferent dacă au fost percepute de o societate rezidentă ori de o societate nerezidentă(14). Ulterior, ea a considerat că, întrucât reglementarea în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Sofina conferea un avantaj fiscal semnificativ societăților rezidente care au înregistrat pierderi, nu se putea susține că diferența de tratament se limita la modalitățile de percepere a impozitului(15).

27. În continuare, Curtea a respins justificarea întemeiată pe repartizarea echilibrată a competenței de impozitare între statele membre pentru motivul că, dacă regimul aplicabil societăților rezidente care au înregistrat pierderi ar fi aplicat și societăților nerezidente, riscul de pierderi fiscale ar fi același pentru ambele tipuri de societăți dacă acestea nu ar redeveni profitabile înainte de încetarea activității lor și că, în speță, guvernul a fost de acord cu o astfel de pierdere pentru societățile rezidente(16).

28. În sfârșit, Curtea nu a admis nici justificarea întemeiată pe eficacitatea colectării impozitului, întrucât reportarea impozitării în cazul unui exercițiu financiar deficitar ar avea vocația de a se aplica doar unui număr restrâns de societăți nerezidente, că acestea din urmă ar trebui să prezinte elementele relevante autorităților fiscale ale statului‑sursă pentru a constata îndeplinirea condițiilor legale și că aceste autorități fiscale ar putea beneficia de mecanismele de asistență reciprocă pentru a controla veridicitatea acestor elemente. Curtea a dedus că restricția privind libera circulație a capitalurilor care rezultă din reglementarea națională în discuție depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului de a asigura colectarea impozitului(17). Prin urmare, simpla reportare a impozitării dividendelor acordată și societăților nerezidente care au înregistrat pierderi ar fi suficientă pentru atingerea obiectivelor urmărite, eliminând în același timp restricția privind libera circulație a capitalurilor(18).

29. În Hotărârea Credit Suisse Securities, Curtea a reluat acest raționament, aplicându‑l unei ipoteze de refuz al rambursării impozitului reținut la sursă pe dividendele plătite unei societăți nerezidente, în condițiile în care o societate rezidentă care a înregistrat pierderi poate obține rambursarea unui astfel de impozit reținut la sursă. Curtea a precizat două aspecte. În primul rând, Curtea a respins argumentele Diputación Foral de Bizkaia (Consiliul provincial din Bizkaia, Spania), precum și ale guvernelor german și spaniol referitoare la necomparabilitatea obiectivă a situațiilor care rezultă din principiul teritorialității și întemeiate pe Hotărârea din 15 mai 1997, Futura Participations și Singer(19), pe Hotărârea din 15 februarie 2007, Centro Equestre da Lezíria Grande(20), precum și pe Hotărârea din 17 septembrie 2015, Miljoen ș.a.(21), anterioare Hotărârii Sofina(22). În acest sens, ea a amintit că prin Hotărârea Sofina s‑a înlăturat deja acest argument pe baza unei jurisprudențe constante rezultate în special din Hotărârea din 17 septembrie 2015, Miljoen ș.a.(23). În al doilea rând, Curtea a analizat justificarea întemeiată pe repartizarea echilibrată a competenței de impozitare între statele membre și pe prevenirea riscului dublei luări în calcul a pierderilor(24). În această privință, Curtea a amintit că prevenirea dublei luări în calcul a pierderilor constituie un obiectiv legitim care putea justifica o restricție privind libertățile fundamentale(25) și că societățile nerezidente trebuie să prezinte elementele relevante care să permită autorităților fiscale ale statului‑sursă să constate îndeplinirea condițiilor prevăzute pentru a beneficia de o reportare a impozitării(26).

B. Criticile și problemele ridicate de această jurisprudență

30. În primul rând, guvernul german, susținut în ședință de guvernul spaniol, consideră că este în discuție nu atât problema dovedirii pierderilor care trebuie luate în considerare pentru calcularea cuantumului rambursării care trebuie efectuată din cuantumul impozitului reținut la sursă, cât cea a principiului luării în considerare a pierderilor suferite în afara statului‑sursă.

31. Acest guvern nu contestă inegalitatea de tratament în raport cu libera circulație a capitalurilor generată de legislația suedeză, care nu permite reportarea impozitării în cazul unei situații deficitare a unei societăți nerezidente, ci contestă comparabilitatea obiectivă a situațiilor întemeindu‑se pe hotărâri, în special ale Marii Camere, care nu pot fi repuse în discuție de Hotărârile Sofina și Credit Suisse Securities.

32. Astfel, guvernul german amintește că principiul teritorialității fiscale a fost recunoscut printre altele prin două hotărâri ale Marii Camere(27). Rezultă că un regim fiscal în temeiul căruia, la stabilirea bazei de impozitare a contribuabililor nerezidenți într‑un anumit stat membru, sunt luate în calcul numai profitul și pierderile provenind din activitățile desfășurate în acest stat este conform cu acest principiu. Acest guvern adaugă că, potrivit acestei jurisprudențe, contribuabilii rezidenți și nerezidenți se află într‑o situație comparabilă numai în ceea ce privește cheltuielile care au o legătură economică directă cu veniturile impozabile în statul în care se desfășoară activitatea(28). Aceste critici la adresa Hotărârilor Sofina și Credit Suisse Securities sunt formulate și de o parte a practicienilor(29).

33. Dintre aceștia din urmă, unii au evocat riscul de fraudă, precum și problema domeniului de aplicare geografic și fiscal al jurisprudenței rezultate din Hotărârea Sofina. Alții au evocat veleitățile unor practicieni de a restrânge sfera acestei jurisprudențe solicitând ca societatea nerezidentă care a înregistrat pierderi să calculeze acest deficit potrivit normelor statului‑sursă, acesta fiind cazul legislației suedeze, spre deosebire, de exemplu, de legislația franceză, care era în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Sofina(30). În sfârșit, unii și‑au exprimat îngrijorarea în ceea ce privește limita prevăzută de convențiile fiscale bilaterale care permit statelor‑sursă să impoziteze numai dividendele, iar nu totalitatea veniturilor societății nerezidente redevenite profitabile(31).

C. Critici și probleme practice surmontabile

34. Considerăm că fiecare dintre aceste critici sau dificultăți practice poate fi surmontată.

35. În primul rând, arătăm că hotărârile pe care guvernul german își întemeiază argumentația referitoare la respectarea principiului teritorialității fiscale privesc doar situații în care există o activitate economică reală pe teritoriul statului‑sursă (sucursală sau filială a unei societăți nerezidente sau prestări de servicii). În consecință, această jurisprudență nu ar fi aplicabilă atunci când, precum în speță, nu există o activitate economică în statul‑sursă, iar veniturile sunt, așadar, „pasive”. Cu toate acestea, în Hotărârea din 17 septembrie 2015, Miljoen ș.a.(32), faptele priveau impozitarea dividendelor plătite unor societăți nerezidente, iar Curtea a statuat că puteau fi deduse din baza de calcul al impozitului datorat în statul‑sursă doar cheltuielile profesionale legate în mod direct de o activitate din care au rezultat venituri impozabile într‑un stat membru, rezidenții și nerezidenții acestuia din urmă aflându‑se în situații comparabile, astfel încât o reglementare a statului menționat care refuză nerezidenților, în materie de impozitare, deducerea unor asemenea cheltuieli, acordată, în schimb, rezidenților, riscă să acționeze în principal în defavoarea resortisanților altor state membre și implică, așadar, o discriminare indirectă bazată pe cetățenie sau naționalitate(33). Însă, în toate cauzele în care s‑au pronunțat aceste hotărâri era vorba despre stabilirea bazei de calcul al impozitului, și nu despre data plății sau despre rambursarea acestuia, precum în cauzele în care s‑au pronunțat Hotărârile Sofina și Credit Suisse Securities. În consecință, aceste hotărâri nu sunt contrare jurisprudenței evocate de guvernul german. În plus, ele se înscriu într‑o jurisprudență constantă potrivit căreia din momentul în care un stat membru, în mod unilateral sau pe cale convențională, supune impozitului pe venit nu numai acționarii rezidenți, ci și acționarii nerezidenți, pentru dividendele pe care le primesc de la o societate rezidentă, situația acestor acționari nerezidenți se apropie de cea a acționarilor rezidenți(34). Prin urmare, problema comparabilității intervine în stadiul justificării restricției privind libera circulație a capitalurilor.

36. Avocatul general Mengozzi a rezumat foarte bine dificultatea aflată în centrul argumentației guvernului german privind comparabilitatea. Astfel, într‑o cauză în care era în discuție o restricție privind libera circulație a lucrătorilor ca urmare a unei norme fiscale, acesta a arătat că, „[d]in moment ce o discriminare constă în aplicarea unor reguli diferite unor situații comparabile […] pare cel puțin nepotrivit ca, în scopul analizei comparabilității obiective a situațiilor, să se utilizeze drept criteriu de apreciere normele naționale și/sau dispozițiile din convenții aflate la originea diferenței de tratament al cărei caracter discriminatoriu este de fapt chemată Curtea să îl verifice”, evocând, așadar, un raționament circular(35). Curtea a preluat această analiză pentru a înlătura argumentul guvernului german, într‑o situație inversă celei în discuție în prezenta cauză, acceptând comparabilitatea situației unei societăți care deține participații la o societate rezidentă și a celei a unei societăți care deține participații la o societate nerezidentă. Ea a statuat că „[a]plicarea de regimuri fiscale diferite unei societăți rezidente după cum deține participații la societăți rezidente sau la societăți nerezidente nu poate constitui un criteriu valabil pentru a aprecia dacă situațiile pot fi în mod obiectiv comparabile și, în consecință, pentru a stabili o diferență obiectivă între acestea. Într‑adevăr, aplicarea de regimuri fiscale diferite este în mod clar la originea diferenței de tratament cu privire la care trebuie să se aprecieze dacă este sau nu justificată”(36).

37. În al doilea rând, în ceea ce privește riscul de fraudă, este suficient să se amintească, pe de o parte, existența în dreptul Uniunii a unui principiu general de drept potrivit căruia justițiabilii nu se pot prevala în mod fraudulos sau abuziv de normele de drept al Uniunii(37), printre altele în materie fiscală(38). Pe de altă parte, Directiva (UE) 2016/1164(39) conține, la articolul 6, o normă generală antiabuz. În plus, în practică, riscul de fraudă și de evaziune fiscală este mult mai limitat în ipoteza unei participații reduse la capitalul unei societăți.

38. În al treilea rând, în ceea ce privește modul de calcul al situației deficitare a societății nerezidente beneficiare a dividendelor care trebuie luată în considerare pentru a‑i permite să beneficieze de aceeași regulă precum societățile rezidente, și anume posibilitatea de a nu plăti impozitul pe dividende în cazul unei situații deficitare(40), problema trebuie analizată din perspectiva sarcinii administrative pentru societatea nerezidentă a cărei proporționalitate trebuie evaluată, iar nu din perspectiva comparabilității. Or, deși a statuat că societăților nerezidente le revine obligația să prezinte elemente pertinente care să permită autorităților fiscale ale statului‑sursă să constate că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a obține o reportare a impozitării(41), Curtea a limitat această obligație privind proba la respectarea principiilor proporționalității și efectului util. Astfel, ea a apreciat, printre altele, că:

– dovada cuantumului pierderilor pentru care un contribuabil solicită reportarea poate să nu se limiteze la dovada impusă de legislația statului‑sursă(42);

– o reglementare a unui stat membru care ar împiedica în mod absolut un contribuabil să prezinte probe care îndeplinesc alte criterii decât cele prevăzute de reglementarea sa ar depăși ceea ce este necesar pentru a garanta eficacitatea controalelor fiscale și o colectare eficientă a impozitului(43) și

– documentele justificative solicitate ar trebui să le permită autorităților fiscale din statul membru de impunere să verifice în mod clar și precis dacă sunt îndeplinite condițiile de obținere a unui avantaj fiscal, dar acestea nu trebuie să îmbrace o formă specială, iar aprecierea nu trebuie să fie efectuată într‑un mod prea formalist(44).

39. În al patrulea rând, problemele referitoare la domeniul de aplicare geografic și fiscal al jurisprudenței rezultate din Hotărârea Sofina depășesc cadrul examinării întrebărilor adresate de instanța de trimitere, care privesc numai fiscalitatea dividendelor încasate de o societate nerezidentă de la o societate în cadrul căreia are doar o funcție de investitor. Considerăm că acest domeniu de aplicare nu trebuie analizat în funcție de criterii geografice sau fiscale, ci în contextul libertății de stabilire sau de circulație. Totuși, arătăm că guvernul german dorește rediscutarea jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 13 decembrie 2005, Marks & Spencer(45), cu privire la luarea în considerare a pierderilor în statul‑sursă în contextul societăți‑mamă – filiale în alte cauze cu care este sesizată Curtea(46).

40. În al cincilea rând, anumiți autori(47) au considerat că convențiile pentru evitarea dublei impuneri pot constitui o limită pentru perceperea impozitului în timp. Astfel, în temeiul convențiilor fiscale bilaterale, statele‑sursă sunt abilitate să impoziteze doar dividendele distribuite, iar nu profiturile societăților nerezidente care provin din alte activități. Însă va reveni statelor‑sursă sarcina de a distinge ulterior perceperea impozitului inițial de o nouă impozitare.

D. Confirmarea jurisprudenței rezultate din Hotărârile Sofina și Credit Suisse Securities

41. Din cele ce precedă rezultă că problema comparabilității trebuie analizată după examinarea existenței unei restricții privind libera circulație a capitalurilor și că, în consecință, a doua și a treia întrebare vor fi tratate în acest cadru. Astfel, Curtea are ocazia să confirme jurisprudența rezultată din Hotărârile Sofina și Credit Suisse Securities.

42. În primul rând, în ceea ce privește existența unei restricții privind libera circulație a capitalurilor, măsurile interzise prin articolul 63 alineatul (1) TFUE, fiind restricții privind circulația capitalurilor, le includ pe cele care sunt de natură să descurajeze nerezidenții să facă investiții într‑un stat membru sau să descurajeze rezidenții acestui stat membru să facă investiții în alte state(48). Astfel, un tratament dezavantajos aplicat de un stat membru dividendelor plătite unor societăți nerezidente față de tratamentul rezervat dividendelor plătite unor societăți rezidente este susceptibil să descurajeze societățile stabilite într‑un alt stat decât acest prim stat membru să facă investiții în acest prim stat membru și, prin urmare, constituie o restricție privind libera circulație a capitalurilor, interzisă, în principiu, de articolul 63 TFUE(49). În Hotărârea Sofina, Curtea a statuat că acest lucru era valabil atunci când o societate rezidentă beneficiară de dividende nu este impozitată pentru aceste dividende în anul în care înregistra pierderi, în timp ce dividendele încasate de o societate nerezidentă care a înregistrat pierderi făceau obiectul unei impozitări definitive și automate prin intermediul unei rețineri la sursă. Ea a adăugat că o astfel de reglementare este susceptibilă să confere un avantaj societăților rezidente aflate într‑o situație deficitară, întrucât din aceasta rezultă cel puțin un avantaj de trezorerie, chiar o scutire, în timp ce societățile nerezidente sunt supuse unei impozitări imediate și definitive, indiferent de rezultatul lor(50). În Hotărârea ACC Silicones, ea a precizat că această restricție poate exista și atunci când posibilitatea rambursării impozitului reținut la sursă pe dividendele plătite unor societăți nerezidente stabilite în alte state membre este însoțită de condiții suplimentare în raport cu cele prevăzute pentru rambursarea reținerii la sursă aplicate dividendelor plătite unor societăți rezidente, ceea ce face mai dificilă exercitarea dreptului la rambursare de către societățile nerezidente(51).

43. Restricția privind libera circulație a capitalurilor nu este contestată de niciuna dintre părți în speță. Aceasta constă nu numai în faptul că, la data faptelor, societăților nerezidente care au înregistrat pierderi nu li se oferea nicio posibilitate de reportare a impozitării, ci rezultă și din legislația adoptată pentru a ține seama de jurisprudența Sofina și aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2020. Astfel, pentru a beneficia de o reportare a impozitului pe dividende reținut la sursă, o societate nerezidentă care a înregistrat pierderi trebuie să dovedească această situație deficitară potrivit normelor suedeze. O asemenea diferență de tratament poate descuraja societățile nerezidente să efectueze investiții în societăți stabilite în Suedia.

44. În plus, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 65 alineatul (1) TFUE, o astfel de diferență de tratament nu este admisibilă decât dacă privește situații care nu sunt comparabile în mod obiectiv sau dacă este justificată de un motiv imperativ de interes general(52).

45. În al doilea rând, în ceea ce privește comparabilitatea situațiilor în discuție, am expus anterior motivul pentru care raționamentul guvernelor german și spaniol nu poate fi urmat cu privire la acest aspect, iar examinarea acestei comparabilități nu o poate preceda pe cea a restricției privind libera circulație a capitalurilor(53). În plus, amintim că, potrivit jurisprudenței Curții, din momentul în care un stat, în mod unilateral sau pe cale convențională, supune impozitului pe venit nu numai societățile rezidente, ci și societățile nerezidente, pentru dividendele percepute de la o societate rezidentă, situația societăților nerezidente se apropie de cea a societăților rezidente(54).

46. În Hotărârea Sofina s‑a stabilit că posibilitatea unei reportări a impozitării sau chiar a unei scutiri în cazul încetării activității în lipsa unei reveniri la un rezultat profitabil nu se limitează la modalitățile de percepere a impozitului, ci conferă un avantaj semnificativ societăților rezidente care au înregistrat pierderi(55).

47. În speță, dificultatea legată de comparabilitate provine din faptul că, pentru a beneficia de această reportare a impozitării, societățile nerezidente care au înregistrat pierderi trebuie să stabilească acest deficit potrivit normelor dreptului fiscal suedez, ceea ce implică o sarcină administrativă suplimentară pentru societățile nerezidente și echivalează cu asimilarea acestora cu societăți rezidente. Această asimilare depășește comparabilitatea obiectivă impusă de jurisprudență.

48. Pe de altă parte, asemenea Comisiei, considerăm că a doua și a treia întrebare preliminară sunt ipotetice în măsura în care nu se contestă că atât SG, cât și grupul consolidat a cărui societate‑mamă este aceasta au înregistrat pierderi în ceea ce privește exercițiul financiar în cauză. În orice caz, în măsura în care normele fiscale nu sunt armonizate în această materie, trebuie să se țină seama numai de situația deficitară a societății care încasează dividendele, cu excepția cazurilor de fraudă.

49. În al treilea rând, în ceea ce privește justificarea restricției privind libera circulație a capitalurilor, instanța de trimitere nu menționează niciuna. Administrația fiscală evocă numai riscul de planificare fiscală în legătură cu a doua și a treia întrebare, ceea ce ar putea acoperi riscurile de fraudă și repartizarea echilibrată a competenței de impozitare între statele membre. În ceea ce privește guvernul suedez, acesta invocă, drept motive imperative de interes general, repartizarea echilibrată a competenței de impozitare între statele membre, garantarea coeziunii sistemului fiscal și combaterea evaziunii fiscale, care au fost admise de jurisprudența Curții în anumite ipoteze. În orice caz, pentru a admite o restricție privind libertățile fundamentale, Curtea impune ca aceasta să fie justificată de un motiv imperativ de interes general, să fie de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia(56).

50. Primo, repartizarea echilibrată a competenței de impozitare între statele membre nu a fost admisă în ipoteza care a condus la pronunțarea Hotărârii Sofina. Astfel, Curtea a apreciat că, pe de o parte, o simplă reportare a impozitării dividendelor nu ar constitui o renunțare a statului‑sursă la impozitarea acestor dividende generate pe teritoriul său și că, pe de altă parte, în cazul încetării activității societății nerezidente înainte de a redeveni profitabilă, pierderile fiscale care ar rezulta din aceasta nu pot legitima restricția privind libera circulație a capitalurilor, cu atât mai mult cu cât statul‑sursă este de acord cu asemenea pierderi în ceea ce privește societățile rezidente(57).

51. În speță, poate fi urmat același raționament, întrucât calculul deficitului societății nerezidente nu schimbă baza de calcul al impozitului datorat, ci numai data la care acesta va deveni exigibil.

52. Secundo, argumentul privind asigurarea coerenței fiscale a fost înlăturat în Hotărârea Credit Suisse Securities pentru motivul că, pentru ca un astfel de argument să poată fi admis, trebuie stabilită, potrivit jurisprudenței constante, existența unei legături directe între avantajul fiscal respectiv și compensarea acestui avantaj cu o prelevare fiscală determinată(58). Or, în speță, avantajul, pentru societățile rezidente, care rezultă din reportarea impozitării sau chiar din scutire, nu este compensat cu o prelevare fiscală specifică. În consecință, această justificare nu poate fi reținută.

53. Tertio, riscul de evaziune fiscală este invocat de guvernul suedez pentru motivul că participațiile și dreptul la dividende aferent acestora ar putea fi transferate unei societăți nerezidente care a înregistrat pierderi, achiziționată în acest scop specific. Această justificare poate fi admisă cu condiția ca ea să respecte principiul proporționalității(59). În speță, pe lângă argumentele dezvoltate la punctul 37 din prezentele concluzii legate de existența unor principii legislative și jurisprudențiale de combatere a fraudei și de riscul scăzut în ipotezele unui acționariat dispersat, considerăm că măsura care impune calcularea deficitului potrivit normelor fiscale suedeze este disproporționată în raport cu obiectivul urmărit. Astfel, o asemenea obligație este întemeiată pe un principiu de suspiciune generalizată de fraudă, iar nu pe indicii care pot sugera că este vorba despre o fraudă sau despre un aranjament artificial destinat eludării plății impozitului pe dividende(60). În plus, având în vedere sarcina administrativă pe care ar impune‑o societății nerezidente, în special dacă aceasta din urmă are investiții în numeroase state membre, această obligație ar putea aduce atingere principiului efectivității liberei circulații a capitalurilor. Așadar, costul acestei sarcini administrative ar putea fi mai mare decât valoarea impozitului în cauză. În schimb, acceptarea dovezii unui deficit calculat potrivit normelor statului de reședință al societății nerezidente, împreună cu posibilitatea administrației fiscale de a beneficia de ajutorul reciproc și de asistența omologilor săi în temeiul Directivei 2011/16/UE(61), ar fi suficient pentru atingerea obiectivului de combatere a fraudei și a evaziunii fiscale, permițând în același timp statului‑sursă să verifice dacă societatea nerezidentă beneficiară de dividende îndeplinește condiția privind situația deficitară potrivit normelor statului de reședință.

54. Cu titlu suplimentar, cu privire la justificarea întemeiată pe prevenirea riscului dublei luări în calcul a pierderilor invocată de guvernul german, amintim că Curtea statuează că revine societăților nerezidente sarcina de a prezenta elementele relevante care să permită autorităților fiscale ale statului‑sursă să constate că sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru a beneficia de o reportare a impozitării(62).

55. În consecință, propunem să se răspundă instanței de trimitere că articolul 63 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia o societate nerezidentă beneficiară a unor dividende impozitate prin reținere la sursă trebuie, pentru a beneficia de același tratament precum cel prevăzut pentru societățile rezidente, beneficiare de dividende, aflate în situație deficitară, să calculeze deficitul său potrivit normelor fiscale ale statului‑sursă.

V. Concluzie

56. Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Högsta förvaltningsdomstolen (Curtea Administrativă Supremă, Suedia) după cum urmează:

Articolul 63 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia o societate nerezidentă beneficiară a unor dividende impozitate prin reținere la sursă trebuie, pentru a beneficia de același tratament precum cel prevăzut pentru societățile rezidente, beneficiare de dividende, aflate în situație deficitară, să calculeze deficitul său potrivit normelor fiscale ale statului membru‑sursă a dividendelor.

1 Limba originală: franceza.

2 C‑575/17, denumită în continuare „Hotărârea Sofina”, EU:C:2018:943.

3 C‑601/23, denumită în continuare „Hotărârea Credit Suisse Securities”, EU:C:2024:1048.

4 Denumit în continuare „statul‑sursă”.

5 Denumit în continuare „statul de reședință”.

6 Semnată la Stockholm la 27 noiembrie 1990.

7 SFS 1970, nr. 624.

8 Aceste dispoziții nu erau încă în vigoare la data faptelor din litigiul principal.

9 SFS 1999, nr. 1229.

10 A se vedea Hotărârea Sofina (punctul 34).

11 A se vedea Hotărârea Sofina (punctele 47-54).

12 C‑282/07, EU:C:2008:762.

13 A se vedea Hotărârea Sofina (punctul 48).

14 A se vedea Hotărârea Sofina (punctul 51).

15 A se vedea Hotărârea Sofina (punctul 53).

16 A se vedea Hotărârea Sofina (punctele 55-64).

17 A se vedea Hotărârea Sofina (punctele 65-78).

18 A se vedea Hotărârea Sofina (punctul 77).

19 C‑250/95, EU:C:1997:239.

20 C‑345/04, EU:C:2007:96.

21 C‑10/14, C‑14/14 și C‑17/14, EU:C:2015:608.

22 A se vedea Hotărârea Credit Suisse Securities (punctele 53-56).

23 C‑10/14, C‑14/14 și C‑17/14, EU:C:2015:608. A se vedea Hotărârea Sofina [punctul 47, care citează Hotărârea din 20 octombrie 2011, Comisia/Germania (C‑284/09, EU:C:2011:670, punctul 56), precum și Hotărârea din 17 septembrie 2015, Miljoen ș.a. (C‑10/14, C‑14/14 și C‑17/14, EU:C:2015:608, punctul 67 și jurisprudența citată)].

24 A se vedea Hotărârea Credit Suisse Securities (punctele 68-78).

25 A se vedea Hotărârea Credit Suisse Securities (punctul 72 și jurisprudența citată).

26 A se vedea Hotărârea Credit Suisse Securities (punctul 77).

27 A se vedea Hotărârea din 15 mai 1997, Futura Participations și Singer (C‑250/95, EU:C:1997:239, punctul 22), și Hotărârea din 13 decembrie 2005, Marks & Spencer (C‑446/03, EU:C:2005:763, punctul 39). A se vedea de asemenea Hotărârea din 15 februarie 2007, Centro Equestre da Lezíria Grande (C‑345/04, EU:C:2007:96).

28 A se vedea Hotărârea din 15 februarie 2007, Centro Equestre da Lezíria Grande (C‑345/04, EU:C:2007:96, punctele 23 și 24).

29 A se vedea CFE tax advisers Europe, „Opinion Statement ECJ‑TF 3/2019 on the CJEU decision of 22 November 2018 in Case C‑575/17, Sofina, on withholding taxes, losses and territoriality”, disponibil la următoarea adresă de internet: https://taxadviserseurope.org/new_ahgency/wp-content/uploads/2019/10/ECJ‑TF_3-2019_Sofina_FINAL.pdf, punctele 19 și 20.

30 A se vedea Dassesse, M., „L’arrêt Sofina”, în Journal de droit fiscal, Bruylant, Bruxelles, 2018, p. 5-30, în special punctul 3.2 (p. 25 și 26).

31 A se vedea CFE tax advisers Europe, „Opinion Statement ECJ‑TF 3/2019 on the CJEU decision of 22 November 2018 in Case C‑575/17, Sofina, on withholding taxes, losses and territoriality”, op. cit., punctul 29.

32 C‑10/14, C‑14/14 și C‑17/14, EU:C:2015:608.

33 A se vedea Hotărârea din 17 septembrie 2015, Miljoen ș.a. (C‑10/14, C‑14/14 și C‑17/14, EU:C:2015:608, punctele 57-61).

34 A se vedea Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in Class IV of the ACT Group Litigation (C‑374/04, EU:C:2006:773, punctul 68), Hotărârea din 14 decembrie 2006, Denkavit Internationaal și Denkavit France (C‑170/05, EU:C:2006:783, punctul 35), precum și Hotărârea din 17 septembrie 2015, Miljoen ș.a. (C‑10/14, C‑14/14 și C‑17/14, EU:C:2015:608, punctul 67 și jurisprudența citată).

35 A se vedea Concluziile avocatului general Mengozzi prezentate în cauza Renneberg (C‑527/06, EU:C:2008:362, punctul 70).

36 A se vedea Hotărârea din 22 ianuarie 2009, STEKO Industriemontage (C‑377/07, EU:C:2009:29, punctul 33).

37 A se vedea Hotărârea din 26 februarie 2019, N Luxembourg 1 ș.a. (C‑115/16, C‑118/16, C‑119/16 și C‑299/16, EU:C:2019:134, punctul 96).

38 A se vedea Hotărârea din 26 februarie 2019, N Luxembourg 1 ș.a. (C‑115/16, C‑118/16, C‑119/16 și C‑299/16, EU:C:2019:134, punctul 109).

39 Directiva Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne (JO 2016, L 193, p. 1).

40 Reportarea impozitării în cazul unei situații deficitare a fost introdusă în legea suedeză abia după pronunțarea Hotărârii Sofina și, prin urmare, nu era aplicabilă la data faptelor din prezenta cauză.

41 A se vedea Hotărârea Sofina (punctul 72).

42 A se vedea Hotărârea din 15 mai 1997, Futura Participations și Singer (C‑250/95, EU:C:1997:239, punctul 40).

43 A se vedea Hotărârea din 27 noiembrie 2025, Santander Renta Variable España Pensiones, Fondo de Pensiones (C‑525/24, EU:C:2025:922, punctul 66 și jurisprudența citată).

44 A se vedea Hotărârea din 15 septembrie 2011, Accor (C‑310/09, EU:C:2011:581, punctul 99 și jurisprudența citată).

45 C‑446/03, EU:C:2005:763.

46 A se vedea în special cauzele conexate OPmobility (C‑287/25), Société Générale (C‑288/25) și Société Générale (C‑289/25), în prezent pendinte, cu ocazia cărora va fi examinată posibilitatea de a imputa pierderile suferite de o filială nerezidentă asupra rezultatului de ansamblu al grupului fiscal integrat a cărui societate‑mamă este aceasta și criteriile stabilite în Hotărârea din 13 decembrie 2005, Marks & Spencer (C‑446/03, EU:C:2005:763).

47 A se vedea în special CFE tax advisers Europe, „Opinion Statement ECJ‑TF 3/2019 on the CJEU decision of 22 November 2018 in Case C‑575/17, Sofina, on withholding taxes, losses and territoriality”, op. cit., punctul 29.

48 A se vedea Hotărârea Sofina (punctul 23 și jurisprudența citată), Hotărârea din 16 iunie 2022, ACC Silicones (C‑572/20, denumită în continuare „Hotărârea ACC Silicones”, EU:C:2022:469, punctul 31), precum și Hotărârea Credit Suisse Securities (punctul 30).

49 A se vedea Hotărârile Sofina (punctul 24 și jurisprudența citată), precum și Credit Suisse Securities (punctul 31).

50 A se vedea Hotărârile Sofina (punctul 34) și Credit Suisse Securities (punctul 42).

51 A se vedea Hotărârea ACC Silicones (punctul 34).

52 A se vedea Hotărârile Sofina (punctul 46 și jurisprudența citată), precum și ACC Silicones (punctul 37 și jurisprudența citată).

53 A se vedea punctele 35 și 36 din prezentele concluzii.

54 A se vedea Hotărârile Sofina (punctul 47 și jurisprudența citată), precum și ACC Silicones (punctul 40 și jurisprudența citată).

55 A se vedea Hotărârea Sofina (punctele 52 și 53).

56 A se vedea Hotărârea ACC Silicones (punctul 51 și jurisprudența citată).

57 A se vedea Hotărârea Sofina (punctele 55-64 și jurisprudența citată).

58 A se vedea Hotărârea Credit Suisse Securities (punctul 80 și jurisprudența citată).

59 A se vedea Hotărârea din 10 februarie 2011, Haribo Lakritzen Hans Riegel și Österreichische Salinen (C‑436/08 și C‑437/08, EU:C:2011:61, punctele 69 și 70, precum și jurisprudența citată).

60 A se vedea Hotărârea din 31 mai 2018, Hornbach‑Baumarkt (C‑382/16, EU:C:2018:366, punctul 49).

61 Directiva Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE (JO 2011, L 64, p. 1).

62 A se vedea Hotărârea Credit Suisse Securities (punctul 77).