Concluziile avocatului general domnul A. Rantos prezentate la 7 mai 2026.###

Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL ATHANASIOS RANTOS

prezentate la 7 mai 2026(1)

Cauza C‑199/25

Fluvius Halle‑Vilvoorde, fostă Sibelgas,

Fluvius Kempen, fostă Intercommunale Vereniging voor de Energiedistributie in de Kempen en het Antwerpse (IVEKA),

Fluvius IMEWO, fostă Intercommunale Maatschappij voor Energievoorziening in West- en Oost‑Vlaanderen (IMEWO),

Fluvius West, fostă Fluvius West și Intercommunale Maatschappij voor Gas en Elektriciteit van het Westen (GASELWEST),

Fluvius Zenne‑Dijle, fostă Iverlek, și Provinciale Brabantse Energiemaatschappij (P.B.E.),

Fluvius Midden‑Vlaanderen, fostă Intercommunale Vereniging voor Energieleveringen in Midden‑Vlaanderen (INTERGEM),

Fluvius Antwerpen,

Fluvius West,

Fluvius Limburg,

Provinciale Brabantse Energiemaatschappij CVBA (PBE)

împotriva

De Vlaamse Nutsregulator, fostă de Vlaamse Regulator van de Elektriciteits‑en Gasmarkt (VREG)

[cerere de decizie preliminară formulată de hof van beroep te Brussel (Curtea de Apel din Bruxelles, Belgia)]

„ Trimitere preliminară – Piața internă de energie electrică – Regulamentul (UE) 2019/943 – Articolul 18 alineatul (1) – Tarifele de acces la rețele, de utilizare a rețelelor și de întărire a rețelelor – Noțiunea de «costuri necorelate care sprijină obiective de politică necorelate» – Metodologie de calculare a tarifelor pentru distribuția de energie electrică care utilizează, pentru o componentă semnificativă a costurilor operatorilor de rețea, o metodă privind trendul costurilor istorice – Posibilitate de menținere temporară a efectelor unei reglementări naționale, considerată incompatibilă cu dreptul Uniunii, pentru a evita o situație de insecuritate juridică ”

I. Introducere

1. Prezenta cerere de decizie preliminară, formulată de hof van beroep te Brussel (Curtea de Apel din Bruxelles, Belgia), privește interpretarea articolului 18 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) 2019/943(2).

2. Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între zece operatori de rețea de distribuție flamanzi (denumiți în continuare „ORD reclamanți”), pe de o parte, și Vlaamse Nutsregulator, fostă Vlaamse Regulator van de Elektriciteits‑en Gasmarkt (autoritatea flamandă de reglementare a energiei electrice și a gazelor naturale) (denumită în continuare „VREG”), în legătură cu legalitatea unei decizii a acesteia din urmă de stabilire a metodologiei de calculare a tarifelor aplicabile distribuției de energie electrică și de gaze naturale în perioada de reglementare 2025-2028 (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

3. În acest context, instanța de trimitere ridică în esență, pe de o parte, problema compatibilității cu articolul 18 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul 2019/943, care nu a fost încă interpretat de Curte, a unei reglementări naționale care prevede posibilitatea ca operatorii de rețea de distribuție (denumiți în continuare „ORD”) să transfere asupra clienților finali costurile legate de îndeplinirea obligațiilor de serviciu public (denumite în continuare „OSP”) care le sunt impuse de statul membru în cauză, precum și a unei decizii care stabilește o metodologie de calculare a tarifelor pe baza evaluării costurilor istorice și, pe de altă parte, a posibilității de a menține temporar efectele acestei reglementări, în ipoteza în care ea ar fi considerată incompatibilă cu dreptul Uniunii, pentru a se evita o situație de insecuritate juridică.

II. Cadrul juridic

A. Dreptul Uniunii

1. Regulamentul 2019/943

4. Articolul 1 din Regulamentul 2019/943, intitulat „Obiectul și domeniul de aplicare”, are următorul cuprins:

„Prezentul regulament are drept obiective:

(a) stabilirea unui fundament pentru realizarea eficientă a obiectivelor uniunii energetice […], permițând pieței să emită semnale pentru creșterea eficienței, a cotei ce revine surselor regenerabile de energie, a siguranței alimentării, a flexibilității, a sustenabilității, a decarbonizării și a inovării;

(b) stabilirea unor principii fundamentale pentru buna funcționare a piețelor integrate de energie electrică, care să asigure accesul nediscriminatoriu la piață tuturor furnizorilor de resurse și clienților de energie electrică, […] și […] integrarea pieței și integrarea sectorială, ca și remunerarea în funcție de piață a energiei electrice produse din surse regenerabile:

[…]”

5. Articolul 18 din acest regulament, intitulat „Tarifele de acces la rețele, de utilizare a rețelelor și de întărire a rețelelor”, are următorul cuprins:

„(1) Tarifele aplicate de operatorii de rețea pentru accesul la rețele, inclusiv tarifele pentru racordarea la rețele, tarifele pentru utilizarea rețelelor și, acolo unde este cazul, tarifele pentru întăririle corelate ale rețelei reflectă costurile, sunt transparente, iau în considerare necesitatea de a garanta siguranța rețelei și flexibilitatea și reflectă costurile reale suportate, în măsura în care acestea corespund costurilor unui operator de rețea eficient și comparabil din punct de vedere structural și se aplică în mod nediscriminatoriu. Tarifele respective nu includ costurile necorelate care sprijină obiective de politică necorelate.

Fără a aduce atingere articolului 15 alineatele (1) și (6) din Directiva 2012/27/UE[(3)] și criteriilor din anexa XI la directiva menționată, metoda utilizată pentru calculul tarifelor de rețea sprijină în mod neutru eficiența generală a sistemului pe termen lung prin semnale de preț pentru clienți și producători și în special se aplică într‑un mod care nu discriminează nici pozitiv, nici negativ între producerea conectată la nivelul de distribuție și producerea conectată la nivelul de transport. […]

(2) Metodologiile de calculare a tarifelor reflectă costurile fixe ale operatorilor de transport și de sistem și ale operatorilor de distribuție și oferă stimulente adecvate operatorilor de transport și de sistem și operatorilor de distribuție, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, pentru a spori eficiența, inclusiv eficiența energetică, pentru a încuraja integrarea pieței și siguranța alimentării, pentru a sprijini investițiile eficiente, […].

[…]

(4) La stabilirea tarifelor de acces la rețea, se iau în considerare următoarele elemente:

(a) plățile și încasările care rezultă din mecanismul de compensare între operatorii de transport și de sistem;

(b) plățile efectiv realizate și primite, precum și plățile scontate pentru perioadele viitoare, estimate pe baza perioadelor anterioare.

[…]

(7) Tarifele de distribuție reflectă costurile, ținând seama de utilizarea rețelei de distribuție de către utilizatorii sistemului, inclusiv clienții activi. […]

(8) Metodologiile de stabilire a tarifelor de distribuție stimulează operatorii de distribuție să‑și exploateze și să‑și dezvolte rețelele în cel mai eficient mod din punct de vedere al costurilor, inclusiv prin achiziționarea de servicii. În acest scop, autoritățile de reglementare recunosc costurile relevante drept eligibile și includ aceste costuri în tarifele de distribuție și pot introduce obiective de performanță pentru a stimula operatorii de distribuție să sporească gradul de eficiență în rețelele lor, […]”

2. Directiva (UE) 2019/944

6. Articolul 2 din Directiva (UE) 2019/944(4), intitulat „Definiții”, prevede la punctul 57 că noțiunea de „întreprindere din domeniul energiei electrice” trebuie înțeleasă ca vizând „persoana fizică sau juridică care desfășoară cel puțin una dintre următoarele activități: producere, transport, distribuție, […]”.

7. Articolul 9 din această directivă, intitulat „Obligațiile de serviciu public”, prevede la alineatele (2) și (3):

„(2) Ținând seama pe deplin de dispozițiile relevante din [TFUE], în special de articolul 106, statele membre pot impune întreprinderilor din sectorul energiei electrice, în interesul economic general, obligații de serviciu public referitoare la siguranță, inclusiv siguranța alimentării cu energie electrică, regularitatea, calitatea și prețul furnizărilor, precum și protecția mediului, inclusiv eficiența energetică, energia din surse regenerabile și protecția climei. Aceste obligații sunt clar definite, transparente, nediscriminatorii și ușor de verificat și garantează întreprinderilor din domeniul energiei electrice din Uniune accesul egal la consumatorii naționali […].

(3) Acordarea de compensații financiare, alte forme de compensare sau drepturi exclusive de către un stat membru în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol sau în vederea furnizării serviciului universal, astfel cum este prevăzut la articolul 27, se realizează într‑un mod nediscriminatoriu și transparent.”

8. Articolul 57 din directiva menționată, intitulat „Desemnarea și independența autorităților de reglementare”, prevede la alineatul (4):

„Statele membre garantează independența autorităților de reglementare și se asigură că acestea își exercită competențele în mod imparțial și transparent. În acest scop, statele membre se asigură că, atunci când își îndeplinesc atribuțiile de reglementare care le revin în temeiul prezentei directive și al actelor juridice conexe, autoritatea de reglementare:

(a) este distinctă din punct de vedere juridic și independentă din punct de vedere funcțional de alte entități publice sau private;

(b) se asigură că personalul său și persoanele cu funcție de conducere:

(i) acționează în mod independent de orice interes de piață; și

(ii) nu solicită și nu acceptă instrucțiuni directe din partea niciunui guvern sau a niciunei entități publice sau private în îndeplinirea atribuțiilor de reglementare care le revin. Această cerință nu aduce atingere unei cooperări strânse, după caz, cu alte autorități naționale competente sau orientărilor de politică generală elaborate de guvern, care nu au legătură cu atribuțiile de reglementare menționate la articolul 59.”

9. Articolul 59 din aceeași directivă, intitulat „Atribuțiile și competențele autorităților de reglementare”, prevede la alineatul (1) litera (a):

„Autoritățile de reglementare au următoarele atribuții:

(a) să stabilească sau să aprobe, conform unor criterii transparente, tarife de transport sau de distribuție sau metodologiile pentru acestea, sau ambele.”

B. Dreptul belgian

10. Articolul 4.1.30 alineatul 1 din decreet van 8 mei 2009 houdende algemene bepalingen betreffende het energiebeleid (Energiedecreet) [Decretul din 8 mai 2009 de stabilire a dispozițiilor generale privind politica energetică (Decretul privind energia)](5), în versiunea aplicabilă situației de fapt din litigiul principal (denumit în continuare „Decretul privind energia”), prevede:

„[VREG] stabilește o metodologie de calculare a tarifelor și își exercită competența tarifară cu scopul de a favoriza o reglementare stabilă și previzibilă care contribuie la buna funcționare a pieței libere și care permite operatorilor de rețea de distribuție să efectueze investițiile necesare în rețelele lor de distribuție.”

11. Articolul 4.1.32 alineatul 1 din acest decret prevede:

„[VREG] stabilește metoda de calculare a tarifelor, ținând seama în același timp de următoarele orientări:

[…]

5° tarifele reflectă costurile efectiv suportate, în măsura în care acestea corespund celor ale unei entități sau activități comparabile eficiente;

[…]

10° cheltuielile pentru execuția bugetului misiunilor de serviciu public, impuse de decret sau în temeiul acestuia, care nu sunt finanțate de impozite, taxe, subvenții, contribuții și cotizații, sunt deduse în mod transparent și nediscriminatoriu din tarife, după verificarea de către [VREG];

[…]

19° tarifele nu conțin niciun stimulent care să prejudicieze eficiența globală, inclusiv eficiența energetică a producerii, distribuției și alimentării cu energie electrică […]”

12. Articolul 4.1.34 al patrulea paragraf din decretul menționat prevede:

„Cour d’appel (Curtea de Apel) poate statua, la cererea unei părți sau din proprie inițiativă, că efectele juridice ale deciziei anulate în totalitate sau parțial sunt menținute în tot sau în parte sau în mod provizoriu pentru un termen pe care îl stabilește. Această măsură nu poate fi însă dispusă decât pentru motive excepționale care justifică o atingere adusă principiului proporționalității, pe baza unei decizii motivate în mod specific și în urma unei dezbateri contradictorii. Această decizie trebuie să țină seama și de interesele terților.”

III. Litigiul principal, întrebările preliminare și procedura în fața Curții

13. ORD reclamanți au fost desemnați de VREG să administreze rețeaua de distribuție a energiei electrice și a gazului natural din anumite zone din Flandra (Belgia).

14. Exploatarea acestor rețele determină costuri pentru ORD reclamanți, care pot fi recuperate de la utilizatorii rețelelor respective, în anumite limite și condiții, prin tarifele de distribuție. Cu toate acestea, întrucât ORD reclamanți sunt monopoliști legali, VREG reglementează tarifele lor de rețea prin stabilirea metodologiei de calculare a tarifelor aplicabile. Această metodologie, stabilită în general pentru o perioadă de patru ani, fixează nivelul veniturilor pe care ORD reclamanți sunt autorizați să le perceapă prin intermediul unor tarife de rețea plătite de utilizatorii rețelei de distribuție, pentru a acoperi costurile lor de exploatare.

15. Veniturile autorizate sunt formate dintr‑o parte care corespunde costurilor exogene, și anume costurile pe care ORD reclamanți nu le pot influența, precum și o parte care corespunde costurilor endogene, cu alte cuvinte costurile rezonabile și necesare pentru administrarea rețelei și a datelor, pe care ORD reclamanți le pot, așadar, influența(6).

16. La 21 iunie 2024, președintele și un membru al consiliului de administrație al VREG au semnat, în conformitate cu Decretul privind energia, decizia în litigiu, care stabilește metodologia de calculare a tarifelor aplicabilă distribuției de energie electrică și de gaze naturale pentru perioada 2025-2028. Această metodologie de calculare a tarifelor include formule care permit calcularea venitului autorizat destinat acoperirii costurilor endogene rezonabile și eficiente ale ORD reclamanți, cu alte cuvinte costurile endogene maxime pe care aceștia din urmă le pot transfera utilizatorilor rețelelor de distribuție.

17. În acest scop, metodologia de calculare a tarifelor respectivă ține seama de evoluția costurilor suportate de ORD reclamanți. Mai precis, VREG, în primul rând, ia în considerare evoluția costurilor endogene sectoriale, și anume suma costurilor endogene ale tuturor ORD flamanzi în cadrul aceleiași activități reglementate, în perioada tarifară anterioară, în speță perioada 2019-2023. În al doilea rând, VREG prevede, pe toată perioada de reglementare 2025-2028, că partea de bază a veniturilor autorizate pentru costurile endogene este ajustată anual cu inflația, astfel încât această parte de bază este corectată ex post în temeiul inflației reale. În al treilea rând, pe lângă evoluția costurilor istorice, VREG aplică de asemenea și un stimulent al eficienței, denumit „frontier shift”, care reflectă îmbunătățirea productivității realizate de întreprinderile cele mai performante datorită aplicării unor practici mai bune (progres tehnologic) și care, potrivit VREG, este necesar pentru a compensa reducerea concurenței între ORD reclamanți. În sfârșit, în al patrulea rând, cinci poziții endogene suplimentare, care nu sunt relevante în speță, sunt adăugate ulterior la partea de bază a veniturilor autorizate pentru costurile endogene.

18. La 19 iulie 2024, ORD reclamanți au introdus la hof van beroep te Brussel (Curtea de Apel din Bruxelles), instanța de trimitere, o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu. Aceștia susțin printre altele că metodologia de calculare a tarifelor, aplicată de VREG pentru a stabili tarifele de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale pentru perioada 2025-2028, încalcă dispozițiile articolelor 4.1.30 și 4.1.32 din Decretul privind energia, Directiva 2019/944, principiul tarifării în funcție de costuri, astfel cum este prevăzut la articolul 18 din Regulamentul 2019/943, precum și mai multe principii ale bunei administrări.

19. În ceea ce privește VREG, acesta arată printre altele că metodologia de calculare a tarifelor stabilită pentru perioada 2025-2028 încalcă a doua teză a articolului 18 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul 2019/943, în măsura în care, în conformitate cu articolul 4.1.32 alineatul 1 punctul 10° din Decretul privind energia, tarifele includ costurile necorelate care sprijină obiective de politică necorelate. În această privință, VREG susține că reglementarea națională în discuție în litigiul principal impune diverse OSP pentru ORD reclamanți, pentru care acestora li se acordă compensații finanțate în parte din resursele puse la dispoziție prin intermediul Energiefonds (Fondul pentru Energie) și din bugetul aferent cheltuielilor generale ale Vlaamse Gewest (Regiunea Flamandă). Totuși, după deducerea acestor compensații, costurile rămase aferente OSP cu caracter financiar ar fi transferate în tarifele de rețea pentru energia electrică. Or, potrivit VREG, majoritatea acestor OSP ar urmări obiective sociale și ecologice, care nu ar prezenta, așadar, nicio legătură cu administrarea rețelelor de distribuție.

20. În aceste împrejurări, instanța de trimitere ridică, în primul rând, problema compatibilității reglementării naționale în discuție în litigiul principal cu articolul 18 alineatul (1) primul paragraf a doua teză din Regulamentul 2019/943, potrivit căruia tarifele de rețea nu trebuie să includă „costurile necorelate care sprijină obiective de politică necorelate”, noțiune care nu este definită de acest regulament. În opinia sa, expresia „obiective de politică necorelate” ar urmări finalități care nu au legătură cu dezvoltarea și exploatarea rețelelor ca atare. Instanța respectivă observă, în această privință, că promovarea utilizării surselor de energie regenerabile, în special prin achiziția obligatorie de certificate „verzi” și de certificate de cogenerare, pare să urmărească obiective de politică energetică diferite de cele referitoare la dezvoltarea sau la exploatarea eficientă a rețelelor de distribuție. Astfel, instanța respectivă se întreabă dacă „costurile necorelate” ale OSP care nu sunt legate de administrarea rețelei și care sunt facturate în tarife în temeiul Decretului privind energia din Belgia sunt compatibile cu această dispoziție.

21. În al doilea rând, instanța de trimitere ridică problema conformității, în raport cu articolul 18 alineatul (1) primul paragraf prima teză din Regulamentul 2019/943, a unei metode de calculare a tarifelor pe baza costurilor istorice ale ORD reclamanți, fără un control în ceea ce privește eficiența lor. Această dispoziție ar impune într‑adevăr ca costurile transferate utilizatorilor să corespundă celor ale unui operator de rețea eficient și comparabil din punct de vedere structural, ceea ce implică faptul că tarifele nu ar putea depăși nivelul care ar rezulta dintr‑o piață concurențială. În această privință, admițând că utilizarea datelor empirice istorice se poate dovedi pertinentă, ea ridică problema dacă o reglementare a tarifelor care se bazează exclusiv pe costurile istorice, fără un mecanism de evaluare a eficienței acestor costuri, corespunde în mod efectiv obiectivului regulamentului menționat și, prin extensie, finalității oricărei reglementări a tarifelor de pe piața monopolistă, și anume ca prețurile să nu depășească nivelul care ar fi determinat de o piață concurențială.

22. În al treilea și ultimul rând, instanța de trimitere ridică problema menținerii temporare a efectelor metodologiei de calculare a tarifelor constatate în speță. În opinia sa și în conformitate cu jurisprudența Curții(7), considerații imperative de securitate juridică ar părea să justifice menținerea provizorie a efectelor articolului 4.1.32 alineatul 1 punctul 10° din Decretul privind energia și/sau a deciziei în litigiu în cazul în care Curtea ar fi chemată să le considere incompatibile cu dreptul Uniunii. Instanța de trimitere arată în această privință că o anulare nemodulată ar putea aduce atingere securității juridice(8).

23. În aceste condiții, hof van beroep te Brussel (Curtea de Apel din Bruxelles) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 18 alineatul (1) primul paragraf a doua teză din Regulamentul [2019/943] trebuie interpretat în sensul că se opune unei norme naționale precum articolul 4.1.32 alineatul 1 punctul 10° din [Decretul privind energia], care prevede că cheltuielile pentru [OSP] impuse de decret sau în temeiul acestuia, care nu sunt finanțate de impozite, taxe, subvenții, contribuții și cotizații, sunt deduse din tarife?

2) Articolul 18 alineatul (1) primul paragraf prima teză din Regulamentul [2019/943] trebuie interpretat în sensul că se opune ca o autoritate de reglementare să stabilească o metodologie de calculare a tarifelor pentru distribuția de energie electrică ce folosește, pentru o componentă semnificativă a costurilor suportate de [ORD] supuși unei reglementări a veniturilor, o metodă a trendului costurilor istorice (care determină veniturile pe baza costurilor din trecut) sau aplicarea acestei metode ar trebui să fie susținută de o verificare a nivelului costurilor istorice în raport cu eficiența acestora?

3) În cazul în care constată, pe baza răspunsurilor la întrebările preliminare redate mai sus, că VREG încalcă una sau mai multe dintre obligațiile care decurg din dispozițiile menționate în aceste întrebări, Hof van beroep te Brussel (Curtea de Apel din Bruxelles, Belgia) ar putea menține temporar efectele acestora pentru a evita insecuritatea juridică?”

24. ORD reclamanți, VREG, guvernele belgian și finlandez, precum și Comisia Europeană au prezentat Curții observații scrise. Aceste părți au formulat de asemenea observații orale în ședința de audiere a pledoariilor care a avut loc la 11 februarie 2025.

IV. Analiză

A. Cu privire la prima întrebare preliminară

1. Cu privire la admisibilitate

25. Cu titlu introductiv, deși părțile din procedură nu au ridicat nicio excepție de inadmisibilitate, considerăm că este necesar să se examineze admisibilitatea primei întrebări preliminare.

26. În această privință, amintim că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cadrul unei proceduri instituite de articolul 267 TFUE, numai instanța națională care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru decizia ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate au ca obiect interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este în principiu obligată să se pronunțe(9). Cu toate acestea, revine Curții sarcina de a analiza condițiile în care este sesizată de instanța națională în scopul de a verifica propria competență sau admisibilitatea cererii cu care este sesizată. Curtea poate printre altele să fie chemată să examineze dacă dispozițiile dreptului Uniunii la care se referă întrebările preliminare sunt susceptibile de a fi aplicate de instanța de trimitere în vederea soluționării litigiului principal. Dacă nu aceasta este situația, dispozițiile menționate sunt lipsite de pertinență pentru soluționarea litigiului respectiv, iar decizia preliminară solicitată nu este necesară pentru a permite instanței de trimitere să pronunțe propria hotărâre, astfel încât aceste întrebări trebuie să fie considerate inadmisibile(10).

27. În speță, din decizia de trimitere reiese că, în cadrul litigiului cu care este sesizată instanța de trimitere, VREG contestă legalitatea, în raport cu articolul 18 alineatul (1) primul paragraf a doua teză din Regulamentul 2019/943, a articolului 4.1.32 alineatul 1 punctul 10° din Decretul privind energia, dispoziție care permite luarea în considerare, în tarifele de rețea, a cheltuielilor pentru OSP impuse ORD de către statul membru în cauză atunci când aceste costuri nu sunt finanțate de impozite, taxe, subvenții, contribuții sau cotizații.

28. Or, trebuie să se constate că Decretul privind energia a servit drept temei pentru instituirea unei scheme de promovare a energiei electrice din surse regenerabile, care a fost notificată Comisiei de autoritățile belgiene competente și care a făcut obiectul Deciziei C(2018) 1003 final din 16 februarie 2016 privind ajutorul de stat SA.46013 (2017/N) – Belgia, Certificate pentru energia electrică din surse regenerabile și certificate pentru cogenerare cu randament ridicat în Flandra (denumită în continuare „decizia de autorizare a Comisiei”)(11). Prin această decizie, Comisia a decis să nu ridice obiecții în privința schemei respective, apreciind că este astfel compatibilă cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE(12).

29. În acest sens, subliniem că, așa cum rezultă dintr‑o jurisprudență constantă a Curții, în sistemul de control al ajutoarelor de stat instituit prin Tratatul FUE, instanțele naționale și Comisia au roluri complementare, însă distincte(13). În special, instanțele naționale asigură protecția, până la decizia finală a Comisiei, a drepturilor justițiabililor față de o încălcare eventuală de către autoritățile de stat a interdicției prevăzute la articolul 108 alineatul (3) TFUE. Pentru aceasta, ele pot fi învestite cu soluționarea unor litigii cu privire la interpretarea și aplicarea noțiunii de „ajutor de stat” prevăzută la articolul 107 alineatul (1) TFUE, în scopul de a stabili dacă o măsură de stat instituită cu nerespectarea procedurii de control prealabil prevăzute la articolul 108 alineatul (3) TFUE trebuia sau nu să fie supusă acestei proceduri. În schimb, aceste instanțe nu sunt competente pentru a se pronunța asupra compatibilității unor măsuri de ajutor sau a unei scheme de ajutor de stat cu piața internă. Astfel, potrivit unei jurisprudențe de asemenea constante a Curții, această apreciere este de competența exclusivă a Comisiei, acționând sub controlul instanțelor Uniunii Europene(14).

30. În plus, tot potrivit unei jurisprudențe consacrate a Curții, procedura prevăzută la articolul 108 TFUE nu trebuie să conducă niciodată la un rezultat care ar fi contrar dispozițiilor specifice ale Tratatului FUE. Prin urmare, un ajutor care, în sine sau prin unele dintre modalitățile sale, încalcă dispoziții sau principii generale ale dreptului Uniunii nu poate fi declarat compatibil cu piața internă. Astfel, atunci când modalitățile unui ajutor sau ale unei scheme de ajutor sunt atât de indisolubil legate de obiectul ajutorului sau al schemei de ajutor ori de funcționarea lor încât nu ar fi posibil să fie analizate în mod izolat, efectul lor asupra compatibilității sau a incompatibilității ajutorului sau a schemei de ajutor în ansamblul său trebuie în mod necesar să fie apreciat prin intermediul procedurii prevăzute la articolul 108 TFUE(15). Aprecierea unor astfel de modalități nu este, așadar, de competența instanțelor naționale(16).

31. În cadrul litigiului principal, trebuie, prin urmare, să se verifice dacă posibilitatea de a deduce, din tarifele de rețea, cheltuielile pentru OSP impuse ORD reclamanți de către stat în temeiul Decretului privind energia poate fi apreciată de instanța de trimitere în lumina articolului 18 alineatul (1) primul paragraf a doua teză din Regulamentul 2019/943, chiar dacă acest decret a făcut deja obiectul unei decizii de autorizare a Comisiei prin care s‑a constatat compatibilitatea sa cu piața internă.

32. În această privință, ținem să amintim că, în Hotărârea Tiberis Holding, Curtea a constatat inadmisibilitatea cererii de decizie preliminară formulate de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia) pentru motivul că, în esență, interpretarea articolului 3 din Directiva 2009/28/CE(17) și a articolului 4 din Directiva (UE) 2018/2001(18), care era solicitată de această instanță, nu era relevantă pentru soluționarea litigiului principal, dreptul Uniunii opunându‑se ca instanța de trimitere să aprecieze conformitatea cu aceste dispoziții a mecanismului de stimulare negativă care era în discuție în cauza menționată, acest mecanism fiind astfel indisolubil legat de funcționarea schemei de ajutor de stat pe care Comisia o declarase compatibilă cu piața internă prin Decizia C(2016) 2726 final din 28 aprilie 2016 privind ajutorul de stat SA.43756 (2015/N) – Sprijin pentru energia electrică din surse de energie regenerabile în Italia.

33. Mai precis, Curtea a statuat, pe de o parte, că a permite Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) să se pronunțe cu privire la legalitatea, în raport cu articolul 3 din Directiva 2009/28, a mecanismului de stimulare negativă în cauză ar însemna să i se atribuie puterea de a substitui aprecierea făcută de Comisie în decizia sa cu propria apreciere și, astfel, să se aducă atingere competențelor exclusive rezervate acestei instituții în ceea ce privește aprecierea compatibilității ajutoarelor de stat cu piața internă(19). Aceasta a apreciat, pe de altă parte, că orice modificare a acestui mecanism de stimulare negativă, ca urmare a unei eventuale creșteri a intensității ajutorului care ar putea rezulta de aici, ar fi de natură să influențeze evaluarea compatibilității cu piața internă și ar constitui astfel un „ajutor nou”, supus obligației de notificare și a cărui apreciere a compatibilității cu piața internă este de competența exclusivă a Comisiei, sub controlul instanțelor Uniunii(20). Această jurisprudență permite astfel să se stabilească în mod clar ipotezele în care o instanță națională, sesizată cu un litigiu care ridică o chestiune referitoare la compatibilitatea unei reglementări naționale cu dreptul Uniunii, este în măsură să se pronunțe atunci când această reglementare privește o măsură de ajutor de stat a cărei compatibilitate a fost în prealabil examinată de Comisie.

34. Precizăm în această privință că schema de ajutor pentru energii regenerabile instituită de guvernul belgian și aprobată de Comisie urmărește să încurajeze producția de energie electrică în instalații fotovoltaice prin intermediul unei obligații de cumpărare și al unui preț minim garantat. Reiese în special din decizia de autorizare a Comisiei că această schemă se întemeiază pe crearea unei piețe de certificate verzi la care participă diverși actori de pe piața energiei și în cadrul căreia operatorii de rețea sunt obligați în mod legal să cumpere certificatele la un preț minim garantat atunci când producătorii nu găsesc cumpărători pe piață(21). În urma unei analize amănunțite a dispozițiilor relevante din Decretul privind energia și a funcționării concrete a mecanismului de sprijin pentru energia din surse regenerabile, inclusiv a rolului încredințat operatorilor de rețea în cadrul răscumpărării de certificate verzi, Comisia a concluzionat în sensul compatibilității schemei respective cu normele referitoare la ajutoarele de stat.

35. Pe de altă parte, din decizia de autorizare a Comisiei reiese în special că obligația de răscumpărare impusă ORD prin Decretul privind energia are o importanță deosebită în cadrul funcționării schemei de ajutor în discuție și a fost luată în considerare în cadrul evaluării compatibilității, precum și a proporționalității schemei notificate. Astfel, întrucât ORD flamanzi au fost învestiți cu misiunea de a acționa în calitate de „cumpărători de ultimă instanță” – în sensul că sunt obligați să cumpere orice cantitate de certificate care le este oferită de actorii de pe piață la un preț minim stabilit de reglementarea națională în discuție(22) –, intervenția lor pe piață constituie un element central al schemei de ajutor vizate de decizia de autorizare a Comisiei(23).

36. Deși, ținând seama de jurisprudența Curții amintită la punctul 30 din prezentele concluzii, OSP de răscumpărare a certificatelor verzi impusă ORD de statul membru în cauză poate constitui o modalitate indisolubil legată de funcționarea schemei de ajutor în discuție, trebuie să se constate totuși că, în prezenta cauză, nu mecanismul instituit prin Decretul privind energia care prevede obligația ORD de a achiziționa certificatele verzi este cel care este contestat în raport cu articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul 2019/943(24), ci chiar posibilitatea de a deduce din tarifele de rețea cheltuielile pentru OSP impuse ORD prin acest decret, precum și modalitățile de integrare a acestora(25). Or, acest din urmă parametru nu constituie, în sensul jurisprudenței Curții, o modalitate indisolubil legată de funcționarea schemei de ajutor în discuție pe baza căreia Comisia i‑a apreciat conformitatea și compatibilitatea cu dispozițiile privind ajutoarele de stat.

37. Într‑adevăr, modul în care costurile aferente OSP au fost deduse din tarifele la energie electrică nu a fost examinat în decizia de autorizare a Comisiei. Chiar presupunând că schema de ajutor notificată Comisiei ar cuprinde elemente referitoare la deducerea acestor costuri, ceea ce nu reiese totuși din decizia menționată, această instituție nu ar fi fost, în orice caz, în măsură să evidențieze o eventuală incompatibilitate a Decretului privind energia în raport cu interdicția, prevăzută în prezent la articolul 18 din Regulamentul 2019/943, de a include în tarifele de rețea „costurile necorelate care sprijină obiective de politică necorelate”(26).

38. Arătăm, cu titlu suplimentar, că jurisprudența derivată din Hotărârea Tiberis Holding ar putea deveni relevantă numai dacă instanța de trimitere ar constata că o eventuală incompatibilitate a Decretului privind energia cu articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul 2019/943 ar putea afecta intensitatea sau modalitățile ajutorului aprobat de Comisie, în măsura în care ar conduce la o modificare a cuantumului acestui ajutor sau a condițiilor pe baza cărora a fost efectuată analiza compatibilității sale și a fost acordată aprobarea acestuia, sau dacă ar constata că această eventuală incompatibilitate ar fi de natură să influențeze evaluarea compatibilității cu piața internă a schemei de ajutor în cauză, caz în care s‑ar putea considera că este vorba despre un „ajutor nou”, cu consecințele care decurg din aceasta atât în ceea ce privește competența instanței naționale, cât și în ceea ce privește inadmisibilitatea primei întrebări preliminare(27). Or, dosarul prezentat Curții nu conține niciun element de natură să susțină o asemenea concluzie.

39. În consecință, apreciem, în lumina considerațiilor care precedă, că motivele care au condus la concluzia inadmisibilității cererii de decizie preliminară în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Tiberis Holding nu pot fi transpuse în prezenta cauză și, prin urmare, prima întrebare preliminară este admisibilă.

2. Cu privire la fond

40. De la bun început, observăm că interpretarea solicitată de instanța de trimitere privește exclusiv articolul 18 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul 2019/943. Cu toate acestea, asemenea tuturor părților din procedură, considerăm că este necesar, pentru a oferi un răspuns util acestei instanțe, să se țină seama atât de articolul 9 din Directiva 2019/944, care stabilește cadrul juridic aplicabil OSP în sectorul energiei, cât și de articolele 57 și 59 din această directivă, care reglementează desemnarea și, respectiv, independența autorităților naționale de reglementare, precum și întinderea atribuțiilor care le sunt încredințate.

41. Acestea fiind spuse, Curtea este chemată să interpreteze articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul 2019/943 și să examineze interacțiunile acestuia cu dispozițiile citate anterior din Directiva 2019/944, pentru a evalua, pe de o parte, dacă cheltuielile pentru OSP intră sub incidența noțiunii de „tarife de acces la rețea”, precum și, pe de altă parte, pentru a stabili dacă calcularea acestor tarife intră efectiv în sfera atribuțiilor conferite autorităților naționale de reglementare și, dacă este cazul, în ce măsură aceasta poate aduce atingere autonomiei decizionale și independenței autorităților respective.

a) Cu privire la luarea în considerare a OSP în tarifele de acces la rețea

42. Prima problematică ridicată de instanța de trimitere se referă la compatibilitatea cu articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul 2019/943 a Decretului privind energia, în măsura în care acest decret prevede că costurile aferente OSP referitoare la energiile din surse regenerabile pot fi facturate în tarifele de rețea, chiar dacă aceste OSP nu ar avea nicio legătură cu administrarea rețelei de distribuție și această dispoziție interzice includerea în tarifele de rețea a „costuril[or] necorelate care sprijină obiective de politică necorelate”.

43. Amintim că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii trebuie să se țină seama de formularea acesteia, de contextul în care se înscrie și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție(28).

44. În primul rând, în ceea ce privește formularea articolului 18 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul 2019/943, această dispoziție prevede că tarifele aplicate de operatorii de rețea pentru accesul la rețele, inclusiv tarifele pentru racordarea la rețele, tarifele pentru utilizarea rețelelor și, acolo unde este cazul, tarifele pentru întăririle corelate ale rețelei reflectă costurile, sunt transparente, iau în considerare necesitatea de a garanta siguranța rețelei și flexibilitatea și reflectă costurile reale suportate, în măsura în care acestea corespund costurilor unui operator de rețea eficient și comparabil din punct de vedere structural și se aplică în mod nediscriminatoriu. Tarifele respective nu includ costurile necorelate care sprijină obiective de politică necorelate.

45. Reiese, la prima vedere, din textul dispoziției menționate că, deși legiuitorul Uniunii a intenționat să reglementeze tarifele de acces la rețea impunând ca costurile aferente acestora să fie legate de exploatarea efectivă a rețelei, acestea nu trebuie să includă printre altele costuri necorelate care sprijină obiective de politică necorelate, noțiunile de „tarife de acces la rețea”, „costurile necorelate” și „obiective de politică necorelate” nefiind însă definite de acest regulament.

46. În al doilea rând, în ceea ce privește contextul în care se înscrie articolul 18 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul 2019/943, această dispoziție se înscrie în capitolul III din regulamentul menționat, care este consacrat accesului la rețea și eventualelor cazuri de congestie a acesteia și, mai precis, în secțiunea 2 din acest capitol, intitulată „Tarifele de rețea și veniturile din congestii”, care cuprinde două articole.

47. Rezultă în această privință că, deși alineatele (2)-(8) ale dispoziției menționate oferă mai multe precizări cu privire la metodologia care trebuie urmată pentru stabilirea tarifelor de acces la rețea, precum și, în general, orientări privind tarifele de transport și de distribuție a energiei electrice, aceste elemente nu permit, ca atare, să se ofere un răspuns clar la prima întrebare preliminară.

48. În aceste împrejurări și pentru a examina pe deplin contextul în care se înscrie articolul 18 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul 2019/943, trebuie să se țină seama și de anumite dispoziții rezultate din Directiva 2019/944.

49. Subliniem, în ceea ce privește metodologia de calculare a tarifelor, că, în conformitate cu punctul 3 din anexa I la această directivă, care precizează cerințe minime privind facturarea și informațiile referitoare la facturare, prețul pentru clientul final reprezintă suma a trei componente principale, și anume, în primul rând, componenta de energie și de furnizare, în al doilea rând, componenta de rețea (transport și distribuție) și, în al treilea rând, componenta care cuprinde „impozite, comisioane, taxe și tarife”. În plus, după cum se amintește la acest punct 3, definiția relevantă a acestor componente figurează în anexa II la Regulamentul (UE) 2016/1952(29), care prevede în mod expres că a treia componentă („impozite, comisioane, taxe sau tarife”) poate include între altele tarife legate de promovarea surselor de energie regenerabilă.

50. În ceea ce privește, mai concret, OSP, articolul 9 alineatul (2) din Directiva 2019/944 prevede că statele membre au dreptul de a impune asemenea obligații, inclusiv în materie de energie din surse de energie regenerabile, întreprinderilor din sectorul energiei electrice și gazelor naturale(30). Pe de altă parte, articolul 9 alineatul (3) din această directivă prevede că acordarea de compensații financiare, alte forme de compensare sau drepturi exclusive de către un stat membru în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la alineatul (2) al acestui articol se realizează într‑un mod nediscriminatoriu și transparent.

51. Rezultă astfel din coroborarea articolului 18 din Regulamentul 2019/943 cu dispozițiile citate anterior din Directiva 2019/944 că, deși noțiunile de „tarife de acces la rețea”, „tarife” și „metodologii de calculare a tarifelor” nu sunt definite de Regulamentul 2019/943 și nici utilizate întotdeauna în mod coerent(31), „tarifele” sau „tarifele” de rețea menționate la articolul 18 alineatul (1) din acest regulament constituie doar unul dintre cele trei componente principale ale facturării totale.

52. Pe de altă parte, articolul 9 din Directiva 2019/944 recunoaște o marjă de manevră semnificativă statelor membre atât în ceea ce privește definirea tipului de OSP pe care doresc să îl impună ORD, cât și în ceea ce privește modalitățile de finanțare a acestor OSP(32). Rezultă că directiva menționată nu se opune în principiu unei reglementări naționale care prevede posibilitatea ca ORD să transfere clienților finali cheltuielile pentru OSP care le sunt impuse de statul membru în cauză, inclusiv sub forma unor tarife, cu condiția ca parametrii și modalitățile acestei finanțări să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 9 alineatul (3) din directiva amintită.

53. În al treilea și ultimul rând, în ceea ce privește obiectivele urmărite de Regulamentul 2019/943, din articolul 1 rezultă că acesta are drept obiect printre altele stabilirea unui fundament pentru realizarea eficientă a obiectivelor uniunii energetice și a obiectivului privind neutralitatea climatică a Uniunii. Acesta urmărește în special să permită pieței să emită semnale pentru creșterea eficienței, a cotei ce revine energiei din surse regenerabile, a siguranței alimentării, a flexibilității, a durabilității, a decarbonizării și a inovației.

54. Având în vedere elementele expuse la punctele anterioare din prezentele concluzii, considerăm că trebuie reținute următoarele concluzii.

55. În primul rând, observăm, astfel cum s‑a arătat la punctele 44 și 45 din prezentele concluzii, că articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul 2019/943 se aplică numai „tarifelor” care sunt legate de utilizarea, de racordarea și de întăririle rețelei. Prin urmare, această dispoziție acoperă doar costurile suportate efectiv de operatorul de rețea care sunt strâns legate de administrarea rețelei de distribuție și nu reglementează alte componente tarifare care nu au nicio legătură cu utilizarea efectivă a rețelei. Rezultă că, a priori, costurile aferente OSP în materie de sprijin pentru energia din surse regenerabile facturate de operatorul de rețea nu fac parte din „tarifele” vizate de dispoziția menționată și nu intră, așadar, în domeniul de aplicare al acesteia(33).

56. Reiese, pe de altă parte, din articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul 2019/943 că statele membre nu trebuie să includă în tarifele de acces la rețea menționate de această dispoziție costuri care nu sunt strict legate de operarea sistemului și care urmăresc „obiective necorelate”. Această limitare pare să reflecte, pe de o parte, intenția legiuitorului Uniunii de a evita ca tarifele respective să fie deturnate de la scopul lor și utilizate ca mecanism rezidual de finanțare a politicilor publice fără legătură aparentă cu rețeaua de distribuție și de transport al energiei electrice și, pe de altă parte, de a asigura transparența tarifelor, care constituie un element esențial pentru buna funcționare a piețelor de energie electrică la nivelul Uniunii(34).

57. În al doilea rând, arătăm că legiuitorul Uniunii a stabilit anumite norme care reglementează facturarea, atât pentru operatorul de rețea, cât și pentru consumatorul final, care impun în special ca tarifele legate de rețea și cele referitoare la OSP în materie de sprijin pentru energia din surse regenerabile să fie prezentate în mod transparent ca tarife distincte de tarifele de rețea și să nu fie incluse în acestea din urmă.

58. Or, particularitatea ce caracterizează prezenta cauză se referă la faptul că costurile aferente OSP par să fi fost luate în considerare nu în categoria referitoare la „impozite, taxe și tarife” (care corespunde celei de a treia componente a tarifării în conformitate cu punctul 3 din anexa I la Directiva 2019/944)(35), ceea ce, conform tuturor părților din procedură, ar conduce la o soluție conformă cu dreptul Uniunii(36), ci în cea referitoare la „tarifele de rețea” (care corespunde celei de a doua componente a tarifării în conformitate cu punctul 3 din anexa I la această directivă)(37), în care trebuie în principiu să figureze numai costurile legate de rețea.

59. Deși o asemenea situație poate, la prima vedere, să ridice întrebări cu privire la compatibilitatea reglementării naționale în discuție în litigiul principal cu articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul 2019/943, rămâne încă, în opinia noastră, să se clarifice modul în care tarifele aferente OSP au fost integrate în tarifele de rețea și în special dacă aceste tarife influențează efectiv stabilirea tarifelor respective de către VREG(38). Astfel, limitarea doar la calificarea formală a acestor costuri pentru a concluziona în sensul incompatibilității cu dispoziția menționată, pentru motivul că costurile respective au fost incluse într‑o altă categorie, în condițiile în care ar fi fost înscrise într‑un mod clar distinct, ar constitui, din punctul nostru de vedere, un exces de formalism care ar fi contrar unei aplicări efective atât a Regulamentului 2019/943, cât și a Directivei 2019/944(39).

60. Revine astfel instanței de trimitere sarcina de a examina nu numai calificarea formală și finalitatea prelevării în cauză, precum și legătura sa cu activitatea rețelei, ci și modul în care aceleași costuri sunt integrate în structura tarifară. Într‑adevăr, dacă aceste tarife legate de rețea nu pot fi disociate de alte costuri care urmăresc obiective independente de rețea, acest lucru ar fi, a priori, incompatibil cu articolul 18 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul 2019/943. În schimb, această constatare nu se impune, în opinia noastră, în același mod atunci când costurile care nu sunt legate de rețea, precum, de exemplu, cele referitoare la OSP, sunt clar separate și pot fi deosebite în mod clar de taxele sau de tarifele de rețea(40). Cu toate acestea și sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere în această privință, nu este exclus ca situația în discuție în litigiul principal să se încadreze în ultima ipoteză(41).

b) Cu privire la incidența integrării OSP în tarifele de rețea în raport cu competențele și cu rolul conferite autorității naționale de reglementare

61. A doua problematică ridicată de instanța de trimitere privește aspectul dacă includerea cheltuielilor pentru OSP în tarifele de acces la rețea, astfel cum este prevăzută de reglementarea națională în discuție în litigiul principal, poate aduce atingere independenței sau autonomiei decizionale a autorității naționale de reglementare în stabilirea tarifelor de rețea, în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 57 alineatele (4) și (5) și la articolul 59 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2019/944(42).

62. Cu titlu introductiv, amintim că articolul 57 alineatul (4) din Directiva 2019/944 prevede în esență că statele membre garantează independența autorității naționale de reglementare și se asigură în acest scop că, atunci când își îndeplinesc atribuțiile de reglementare care îi sunt conferite prin directiva menționată și prin legislația aferentă, această autoritate este distinctă din punct de vedere juridic și independentă din punct de vedere funcțional de alte entități publice sau private și se asigură că personalul său și persoanele cu funcții de conducere acționează în mod independent de orice interes de piață și nu solicită și nici nu acceptă instrucțiuni directe din partea niciunui guvern sau a niciunei entități publice sau private în îndeplinirea acestor sarcini(43). Cu toate acestea, potrivit articolului 57 alineatul (4) litera (b) punctul (ii) din directiva menționată, această din urmă cerință nu aduce atingere unei cooperări strânse, după caz, cu alte autorități naționale vizate sau orientărilor de politică generală elaborate de guvern care nu au legătură cu atribuțiile și competențele de reglementare prevăzute la articolul 59 din aceeași directivă, care includ, în conformitate cu alineatul (1) litera (a) al acestui articol, cerința de a stabili sau de a aproba tarifele de transport și de distribuție a energiei electrice sau metodele de calcul al acestora(44).

63. Rezultă că pentru a asigura buna funcționare a pieței interne a energiei electrice, este necesar, pe de o parte, ca autoritățile naționale de reglementare să aibă capacitatea de a lua decizii cu privire la toate aspectele relevante de reglementare și ca acestea să fie pe deplin independente față de orice alt interes public sau privat și, pe de altă parte, ca Directiva 2019/944 să nu priveze statele membre de posibilitatea de a‑și elabora și publica propriile politici energetice la nivel național, precum și de a defini cadrul de acțiune al acestor autorități. În consecință, statele membre rămân libere să adopte propria reglementare referitoare la piața națională a energiei electrice, sub rezerva respectării atribuțiilor și competențelor atribuite autorităților de reglementare de această directivă(45).

64. Or, este necesar să se constate în această privință că, deși nu se contestă că stabilirea tarifelor de distribuție și stabilirea metodologiei de calculare a tarifelor aplicabile referitoare la costurile de racordare intră, în temeiul articolului 59 alineatul (1) litera (a) din directiva menționată, în competența exclusivă a autorităților naționale de reglementare, care dispun de o marjă de manevră importantă în materie, această competență nu se poate extinde în mod automat la alte aspecte ale politicii energetice care nu sunt legate de atribuțiile conferite autorităților respective, în temeiul acestei dispoziții (și care, în consecință, nu sunt de competența sa) și a căror stabilire este în principiu o prerogativă a puterii legislative sau executive. Acesta este în special cazul stabilirii cheltuielilor pentru OSP în materie de sprijin pentru energiile regenerabile și a modalităților de recuperare a acestor costuri. Astfel, modul în care un stat membru intenționează să susțină piața energiilor din surse regenerabile pe teritoriul său, indiferent dacă este vorba despre subvenții directe, despre mecanisme fiscale sau, precum în speță, despre o măsură cu caracter parafiscal care constă în transferarea costurilor asupra consumatorilor finali, ține de o simplă alegere de politică energetică care nu este de competența autorităților naționale de reglementare(46).

65. Cu alte cuvinte, deși stabilirea „tarifelor” de rețea menționate la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul 2019/943 este în mod clar de competența autorităților naționale de reglementare în temeiul articolului 59 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2019/944, această situație nu se poate regăsi în cazul „taxelor sau al altor tarife” care nu sunt legate de accesul la rețea sau de utilizarea acesteia și care, pentru acest motiv, nu intră în principiu în domeniul de aplicare al acestui articol 18 alineatul (1)(47).

66. Această constatare nu împiedică însă statele membre să confere o asemenea competență autorităților naționale de reglementare și să supună, precum în speță(48), reglementarea anumitor aspecte tarifare care nu țin neapărat de atribuțiile inițiale definite la articolul 59 din Directiva 2019/944, supravegherii, ba chiar controlului autorității naționale de reglementare competente(49). Astfel, nicio dispoziție de drept al Uniunii nu pare să se opună ca statele membre să abiliteze autoritatea națională competentă să reglementeze tarifele legate de OSP.

67. Împrejurarea, menționată la punctul 58 din prezentele concluzii, potrivit căreia tarifele legate de OSP ar fi fost incluse nu în a treia componentă a tarifării, ci în tarifele de rețea, nu este de natură să repună în discuție analiza care precedă și nu poate, în sine, să conducă la constatarea incompatibilității reglementării naționale în discuție în litigiul principal cu articolul 57 alineatul (4) și cu articolul 59 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2019/944. Astfel, sub rezerva ca instanța de trimitere să confirme că cheltuielile pentru OSP, deși incluse în mod formal în tarifele de rețea, au fost, în realitate, disociate în mod clar de acestea, astfel încât nu afectează în mod concret metoda de calcul și de stabilire a taxelor sau a tarifelor de rețea, o asemenea situație nu poate fi asimilată celei în care puterea legislativă sau executivă ar fi intenționat să aducă atingere competențelor autorității naționale de reglementare sau autorității sale în materie de stabilire sau de aprobare a metodologiilor tarifare.

68. Subliniem, în sfârșit, că, presupunând că s‑ar concluziona că cheltuielile pentru OSP, destinate să fie transferate clienților finali, țin de atribuțiile autorităților naționale de reglementare, jurisprudența Curții admite că, în anumite cazuri, chiar și în domenii care țin de competența autorității naționale de reglementare, exercitarea de către un stat membru a competențelor sale în ceea ce privește stabilirea politicii sale energetice poate avea repercusiuni asupra costurilor de exploatare a rețelei electrice, fără ca o astfel de intervenție să fie, ca atare, incompatibilă cu articolul 57 alineatele (4) și (5) din Directiva 2019/944(50).

69. În această privință, observăm că, în cadrul unui litigiu privind conformitatea cu Directiva 2009/73/CE(51) a unei reglementări naționale care constă în esență într‑o intervenție a statului asupra prețului gazelor naturale, Curtea a statuat că articolul 3 alineatele (1)-(3) din această directivă(52), citit în lumina articolelor 36 și 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări a unui stat care prevede că costurile care rezultă din obligațiile de înmagazinare a gazelor naturale, impuse întreprinderilor din sectorul gazelor naturale pentru a garanta siguranța alimentării cu gaze naturale și regularitatea furnizării acestora în statul membru respectiv, sunt suportate integral de clienții acestor întreprinderi, care pot fi particulari, cu condiția ca această reglementare să urmărească un obiectiv de interes economic general, să respecte principiul proporționalității și ca OSP pe care le prevede să fie clar definite, transparente, nediscriminatorii și ușor de verificat și să garanteze întreprinderilor Uniunii din sectorul gazelor naturale un acces egal la consumatorii naționali(53).

70. Având în vedere cele ce precedă, propunem să se răspundă la prima întrebare că articolul 18 alineatul (1) primul paragraf a doua teză din Regulamentul 2019/943, precum și articolul 57 alineatele (4) și (5) și articolul 59 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2019/944 trebuie interpretate în sensul că nu se opun deducerii din tarifele de acces la rețea a cheltuielilor pentru OSP impuse operatorului de rețea de către un stat membru în temeiul articolului 9 alineatul (2) din Directiva 2019/944 și care nu sunt finanțate de impozite, taxe, subvenții, ajutoare sau tarife, cu condiția ca aceste costuri să nu fie integrate în metodologia de stabilire a tarifelor respective și să fie deosebite în mod clar de tarifele menționate.

B. Cu privire la a doua întrebare preliminară

71. Prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 18 alineatul (1) primul paragraf prima teză din Regulamentul 2019/943 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o autoritate națională de reglementare să stabilească o metodologie de calculare a tarifelor pentru distribuția de energie electrică ce folosește, pentru o componentă semnificativă a costurilor suportate de ORD supuși unei reglementări a veniturilor, o metodă a trendului costurilor istorice (și determină astfel veniturile pe baza costurilor din trecut) sau aplicarea acestei metode ar trebui să fie susținută de o verificare a nivelului costurilor istorice în raport cu eficiența acestora.

72. Cu titlu introductiv, observăm că interpretarea solicitată de instanța de trimitere privește numai articolul 18 alineatul (1) primul paragraf prima teză din Regulamentul 2019/943, care impune ca tarifele de acces la rețele să reflecte costurile ORD în măsura în care acestea corespund costurilor unui ORD eficient și comparabil din punct de vedere structural. Or, pentru a oferi un răspuns util instanței respective, apreciem că această întrebare trebuie reformulată, astfel încât să se refere nu la alineatul (1) al articolului 18, ci mai degrabă la alineatele (2) și (8) ale acestuia.

73. Amintim în această privință că articolul 18 din Regulamentul 2019/943 enumeră principiile generale aplicabile stabilirii și aprobării tarifelor de acces la rețele, care trebuie printre altele să reflecte costurile, să încurajeze integrarea pieței și să garanteze siguranța aprovizionării, precum și să încurajeze utilizarea eficientă a rețelei existente prin intermediul unor semnale de preț adecvate pentru utilizatori.

74. Arătăm, în primul rând, că articolul 18 din acest regulament nu impune o metodologie specifică de calculare a tarifelor de distribuție a energiei electrice pe care autoritatea națională de reglementare ar fi obligată să o urmeze. Revine, așadar, acesteia din urmă sarcina de a elabora o metodologie care îndeplinește toate cerințele prevăzute la articolul 18 din regulamentul menționat, inclusiv pe cele legate de eficiența costurilor(54). Ținând seama, pe de altă parte, de natura complexă și tehnică a misiunii sale, această autoritate trebuie să dispună de o marjă largă de apreciere pentru a stabili metoda respectivă(55). În acest context, marja de apreciere de care dispune autoritatea menționată trebuie să îi permită să ajusteze metodologia reținută, precum și modalitățile de calcul în funcție de parametrii pe care îi consideră pertinenți în raport cu obiectivele urmărite atât de dreptul Uniunii, cât și de reglementarea națională aplicabilă, inclusiv ținând seama de condițiile specifice existente pe piața națională a energiei electrice(56).

75. În al doilea rând, constatăm că simplul fapt că metodologia reținută de o autoritate națională de reglementare se bazează parțial pe date istorice, utilizate ca punct de plecare pentru evaluarea costurilor viitoare ale unui ORD(57), nu o poate face, ca atare, incompatibilă cu articolul 18 din același regulament(58). Aceasta este situația în special atunci când metodologia respectivă nu exclude, după cum pare să fie cazul în speță, luarea în considerare a unor factori de ajustare a costurilor istorice sau a unor criterii suplimentare care țin seama de faptul că evoluțiile viitoare ale pieței pot fi diferite de cele observate în trecut.

76. În al treilea rând, astfel cum reiese din articolul 18 alineatele (1), (2) și (8) din Regulamentul 2019/943, pentru ca o metodologie de calculare a tarifelor să fie compatibilă cu dispoziția menționată, aceasta trebuie să includă elemente care să ofere stimulente operatorului de rețea pentru a spori eficiența, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, a costurilor și a investițiilor. Trebuie precizat, pe de altă parte, că, în cadrul puterii largi de apreciere a acesteia, amintită la punctul 74 din prezentele concluzii, autoritatea națională de reglementare poate asigura eficiența economică a ORD în diferite moduri.

77. În speță, din decizia de trimitere reiese că metodologia de calculare a tarifelor reținută de VREG include factori de ajustare meniți să garanteze sporirea eficienței generale, inclusiv a eficienței energetice a sistemului, și prevede de asemenea o formă de control al costurilor suportate de ORD reclamanți, care sunt facturate în tarifele la energie electrică(59).

78. În al patrulea rând, observăm că, deși instanța de trimitere ridică problema compatibilității metodei aplicate de VREG cu cerința prevăzută la articolul 18 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul 2019/943, potrivit căreia costurile care pot fi facturate trebuie să corespundă „costurilor unui operator de rețea eficient și comparabil din punct de vedere structural”, această problemă rămâne în esență teoretică, în măsura în care instanța menționată nu s‑a pronunțat cu privire la argumentația detaliată prezentată atât de ORD reclamanți, cât și de VREG în ceea ce privește diferiți parametri și modalități ale metodologiei de calculare a tarifelor stabilite de VREG(60).

79. Considerăm de asemenea important să subliniem în această privință că, deși Curtea este competentă să interpreteze dispozițiile de drept al Uniunii, acesteia nu îi revine sarcina de a evalua in abstracto diferiții parametri ai metodologiei reținute de VREG și nici de a stabili ea însăși metodologia concretă pe care această autoritate ar fi obligată să o aplice și nici de a se pronunța cu privire la caracterul adecvat al criteriilor alternative care ar fi putut fi utilizate în speță. Într‑adevăr, stabilirea metodologiei adecvate depinde de un ansamblu de elemente factuale și de parametri tehnici de care Curtea nu dispune și, în orice caz, o asemenea apreciere concretă ține exclusiv de competența instanței de trimitere. Rezultă că revine acestei din urmă instanțe sarcina de a verifica dacă metodologia de calculare a tarifelor contestată în speță îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 18 din Regulamentul 2019/943, în lumina tuturor elementelor factuale de care dispune.

80. Având în vedere cele ce precedă, propunem să se răspundă la a doua întrebare că articolul 18 din Regulamentul 2019/943 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o autoritate de reglementare să stabilească o metodologie de calculare a tarifelor pentru distribuția de energie electrică ce folosește o metodă a trendului costurilor istorice, în măsura în care această metodă prevede factori care permit ajustarea acestor date, dacă este necesar, la costurile unui ORD eficient și comparabil din punct de vedere structural. Revine autorității naționale de reglementare, sub controlul instanțelor naționale, sarcina de a determina caracterul adecvat al metodologiei utilizate în scopul acestui calcul, pe baza faptelor relevante, respectând în același timp principiile generale de stabilire a tarifelor prevăzute de această dispoziție.

C. Cu privire la a treia întrebare preliminară

81. Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă, pentru a evita o situație de insecuritate juridică, poate menține temporar efectele unei dispoziții naționale precum articolul 4.1.32 alineatul 1 punctul 10° din Decretul privind energia și/sau ale deciziei în litigiu atunci când, în lumina unei hotărâri a Curții pronunțate în urma unei trimiteri preliminare, acestea se dovedesc incompatibile cu dreptul Uniunii.

82. În această privință și astfel cum a arătat instanța de trimitere, această întrebare ar fi pertinentă numai în ipoteza în care, ținând seama de răspunsurile date la primele două întrebări preliminare, instanța menționată ar hotărî să anuleze Decretul privind energia și/sau decizia în litigiu pentru motivul că unul și/sau altul ar fi incompatibil cu dreptul Uniunii.

83. Având în vedere răspunsurile pe care le propunem la prima și la a doua întrebare preliminară, nu este necesar să se răspundă la a treia întrebare.

V. Concluzie

84. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de hof van beroep te Brussel (Curtea de Apel din Bruxelles, Belgia) după cum urmează:

1) Articolul 18 alineatul (1) primul paragraf a doua teză din Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică, precum și articolul 57 alineatele (4) și (5) și articolul 59 alineatul (1) litera (a) din Directiva (UE) 2019/944 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de modificare a Directivei 2012/27/UE

trebuie interpretate în sensul că

nu se opun deducerii din tarifele de acces la rețea a cheltuielilor pentru obligațiile de serviciu public impuse operatorului de rețea de către un stat membru în temeiul articolului 9 alineatul (2) din Directiva 2019/944 și care nu sunt finanțate de impozite, taxe, subvenții, ajutoare sau tarife, cu condiția ca aceste costuri să nu fie integrate în metodologia de stabilire a tarifelor respective și să fie deosebite în mod clar de tarifele menționate.

2) Articolul 18 alineatul (1) primul paragraf a doua teză din Regulamentul 2019/943

trebuie interpretat în sensul că

nu se opune ca o autoritate națională de reglementare să stabilească o metodologie de calculare a tarifelor pentru distribuția de energie electrică ce folosește o metodă a trendului costurilor istorice, în măsura în care această metodă prevede factori care permit ajustarea acestor date, dacă este necesar, la costurile unui operator de rețea de distribuție eficient și comparabil din punct de vedere structural. Revine autorității naționale de reglementare, sub controlul instanțelor naționale, sarcina de a determina caracterul adecvat al metodologiei utilizate în scopul acestui calcul, pe baza faptelor relevante, respectând în același timp principiile generale de stabilire a tarifelor prevăzute la articolul 18 din acest regulament.

1 Limba originală: franceza.

2 Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică (JO 2019, L 158, p. 54). Trebuie arătat că acest regulament a fost modificat succesiv, la 23 iunie 2022 și la 16 iulie 2024. Cu toate acestea, deși instanța de trimitere a identificat drept relevante dispozițiile rezultate din versiunea inițială a regulamentului respectiv, prezentele concluzii se vor întemeia pe cea din urmă versiune, cu precizarea că modificările ulterioare nu afectează analiza reținută.

3 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficiența energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE și 2010/30/UE și de abrogare a Directivelor 2004/8/CE și 2006/32/CE (JO 2012, L 315, p. 1).

4 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de modificare a Directivei 2012/27/UE (JO 2019, L 158, p. 125).

5 Belgisch Staatsblad, 7 iulie 2009, p. 46192.

6 Mai precis, costurile endogene se împart în trei componente principale, și anume, în primul rând, cheltuielile de amortizare, în al doilea rând, costurile operaționale, care includ cheltuielile și încasările ce se încadrează la pozițiile din planul contabil minim standardizat, și, în al treilea rând, costurile capitalului investit.

7 Instanța de trimitere se referă, în această privință, la Hotărârea din 5 octombrie 2023, Osteopathie Van Hauwermeiren (C-355/22, EU:C:2023:737, punctul 30), și la Hotărârea din 12 septembrie 2024, Casino de Spa ș.a. (C-741/22, EU:C:2024:732, punctele 52, 53 și 58-62, precum și jurisprudența citată).

8 Astfel, potrivit VREG, elaborarea unei noi metodologii tarifare ar dura cel puțin doi ani, perioadă în care operatorii de rețea și‑ar putea finanța OSP fără a dispune de veniturile corespunzătoare, ceea ce le‑ar putea periclita solvabilitatea. În plus, lipsa unei mențineri temporare ar putea determina ca facturile să fie corectate retroactiv.

9 A se vedea în special Hotărârea din 1 august 2025, Tiberis Holding (C-514/23, denumită în continuare „Hotărârea Tiberis Holding”, EU:C:2025:597, punctul 33 și jurisprudența citată).

10 A se vedea Hotărârea Tiberis Holding (punctul 35 și jurisprudența citată).

11 Autorizație pentru ajutoarele de stat acordate în conformitate cu dispozițiile articolelor 107 și 108 din Tratatul [FUE] – Cazuri în care Comisia nu ridică obiecții (JO 2018, C 360, p. 1). Această decizie poate fi consultată, în limba engleză, pe site‑ul internet al Comisiei la următoarea adresă: https://ec.europa.eu/competition/state_aid/cases/271706/271706_1974009_131_2.pdf.

12 Pe de altă parte, trebuie observat că decizia de autorizare a Comisiei rămâne aplicabilă, aprobarea fiind acordată pentru o perioadă de zece ani, în conformitate cu considerentul (7) al acestei decizii.

13 A se vedea Hotărârea Tiberis Holding (punctul 39 și jurisprudența citată).

14 A se vedea Hotărârea Tiberis Holding (punctul 40 și jurisprudența citată).

15 A se vedea Hotărârea Tiberis Holding (punctul 41 și jurisprudența citată). A se vedea de asemenea Hotărârea din 11 septembrie 2025, Austria/Comisia (Centrala nucleară Paks II) (C-59/23 P, EU:C:2025:686, punctele 52-55, 70 și 71, precum și jurisprudența citată).

16 A se vedea Hotărârea Tiberis Holding (punctul 42 și jurisprudența citată).

17 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE (JO 2009, L 140, p. 16).

18 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (JO 2018, L 328, p. 82).

19 A se vedea Hotărârea Tiberis Holding (punctele 44-50 și jurisprudența citată).

20 A se vedea Hotărârea Tiberis Holding (punctele 51-62 și jurisprudența citată).

21 Principalele modalități ale schemei de ajutor pentru energii din surse regenerabile în discuție pot fi rezumate după cum urmează. Producătorilor de energie electrică din surse regenerabile sau cogenerare li se atribuie certificate pentru fiecare unitate de energie produsă. Furnizorii de energie electrică sau deținătorii de acces la rețea sunt supuși unei obligații anuale de deținere și de restituire a unui anumit număr de certificate, proporțional cu volumul lor de furnizare, sub sancțiunea plății unei amenzi. Certificatele sunt în principiu schimbate pe o piață, iar prețul lor este stabilit prin aplicarea cererii și ofertei. În ipoteza în care anumite certificate nu au un titular pe această piață, ORD, obligați în mod legal să le achiziționeze la un preț minim garantat, intervin pentru a stabiliza piața respectivă. Costurile suportate de ORD pentru această obligație de achiziție sunt ulterior transferate asupra consumatorilor prin intermediul tarifelor de rețea. A se vedea, în ceea ce privește misiunea încredințată ORD în cadrul funcționării schemei de ajutor în cauză, considerentele (8), (9), (36) și (75) ale deciziei de autorizare a Comisiei.

22 A se vedea considerentul (75) al deciziei de autorizare a Comisiei.

23 Din considerentul (36) al deciziei de autorizare a Comisiei reiese că piața în discuție era, la acel moment, caracterizată de un surplus de certificate, ceea ce a condus la o utilizare frecventă a obligației de achiziție impuse ORD. Această constatare pare, de altfel, confirmată prin decizia de trimitere, care arată că plățile în discuție corespund unor sume deosebit de ridicate, circumstanță de natură, în opinia sa, să justifice eventual o limitare în timp a efectelor hotărârii care urmează să fie pronunțată, în ipoteza în care răspunsurile date de Curte ar conduce la constatarea incompatibilității schemei de ajutor în discuție în litigiul principal cu dreptul Uniunii. A se vedea în această privință punctul 22 din prezentele concluzii.

24 Niciuna dintre părțile din procedură nu contestă, având în vedere alte dispoziții de drept al Uniunii, posibilitatea ca Regatul Belgiei să impună OSP în cauză. Situația este aceeași în ceea ce privește modalitățile de finanțare prevăzute de aceste OSP și posibilitatea ORD de a transfera costurile aferente asupra consumatorilor finali. Întrucât acest lucru a fost confirmat în ședință, implicațiile primei întrebări preliminare se referă la modul în care costurile aferente OSP trebuie deduse din tarifele de energie electrică, precum și la consecințele luării în considerare a acestora în tarifele de rețea, fără a fi contestată în vreun fel existența acestor OSP și nici modalitățile lor de finanțare, inclusiv posibilitatea de a transfera costurile care decurg din acestea consumatorilor finali.

25 Astfel, prima întrebare preliminară privește aspectul dacă costurile legate de răscumpărarea acestor certificate verzi pot fi facturate în tarifele de rețea în raport cu articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul 2019/943. Pe de altă parte, din niciun element din dosarul de care dispune Curtea nu reiese că instanța de trimitere, prin întrebarea sa, urmărește să repună în discuție mecanismul de răscumpărare a certificatelor verzi sau chiar modalitățile de finanțare ale acestuia.

26 Astfel, dispoziția aplicabilă la momentul adoptării deciziei de autorizare a Comisiei, și anume articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1228/2003 (JO 2009, L 211, p. 15), era redactată diferit și nu prevedea o asemenea interdicție.

27 A se vedea Hotărârea Tiberis Holding (punctele 58, 60 și 61), precum și Hotărârea din 12 ianuarie 2023, DOBELES HES (C-702/20 și C-17/21, EU:C:2023:1, punctele 60 și 61).

28 Hotărârea din 1 august 2025, Alace și Canpelli (C-758/24 și C-759/24, EU:C:2025:591, punctul 91, precum și jurisprudența citată).

29 Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind statisticile europene referitoare la prețurile la gaze naturale și energie electrică și de abrogare a Directivei 2008/92/CE (JO 2016, L 311, p. 1). Anexa II la acest regulament precizează că prețul de rețea include printre altele tarifele de transport și distribuție. În plus, „impozitele, comisioanele, taxele și tarifele” includ de asemenea impozitele, comisioanele, taxele sau tarifele legate de promovarea surselor de energie regenerabilă, a eficienței energetice și a cogenerării energiei termice și electrice.

30 Precizăm, în această privință, că articolul 2 punctul 57 din Directiva 2019/944 definește noțiunea de „întreprindere din domeniul energiei electrice” în sens larg, astfel încât OSP prevăzute la articolul 9 din această directivă impuse întreprinderilor din domeniul energiei electrice pot privi atât operatorii de rețea, cât și celelalte întreprinderile din sectorul energiei electrice.

31 Dacă termenul „tarife” este utilizat la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul 2019/943 pentru a desemna costurile legate de rețeaua de transport și de distribuție de energie electrică, cel de „tarif” este la rândul său utilizat pentru a desemna aceste costuri în anexa II la Regulamentul 2016/1952, la care face trimitere punctul 3 din anexa I la Directiva 2019/944. Situația este aceeași în ceea ce privește articolul 59 alineatul (1) litera (a) din această directivă, care se referă la „tarife” de transport și de distribuție fără să se menționeze tarifele de acces la rețea prevăzute la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul 2019/943. Trebuie să se constate de asemenea că termenul „tarif” este utilizat, la rândul său, pentru a descrie atât costurile legate de rețea [în sensul articolului 18 alineatul (1) din acest regulament], cât și cheltuielile pentru OSP (în cadrul celei de a treia componente tarifare, astfel cum este prevăzută la punctul 3 din anexa I la Directiva 2019/944 și în anexa II la Regulamentul 2016/1952). Subliniem în această privință că toate părțile din procedură au confirmat în ședință că termenii „tarifs” și „redevances” ar trebui, în opinia lor, să fie înțeleși în mod interschimbabil [N.T. În versiunea în limba română a dispozițiilor menționate se folosește același termen, respectiv „tarife”].

32 Ceea ce include printre altele stabilirea modalităților de rambursare a costurilor care rezultă din îndeplinirea acestora.

33 Aceasta nu exclude ca anumite OSP să fie puse în aplicare sub forma unor tarife legate de gestionarea sau de utilizarea rețelei, care intră, din acest motiv, în domeniul de aplicare al articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul 2019/943, mai ales atunci când acestea urmăresc să acopere costurile aferente investițiilor necesare pentru îmbunătățirea sau protecția rețelei sau chiar pentru racordarea unor clienți situați în zone rurale sau îndepărtate.

34 Observăm în această privință că, în conformitate cu articolul 18 alineatele (9) și (10) din Regulamentul 2019/943, Agenția Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) prezintă un raport asupra bunelor practici privind metodologiile tarifelor de transport și de distribuție. În ultima sa versiune, acest raport indică faptul că „costurile care nu sunt legate de utilizarea rețelei pot denatura semnalele tarifare ale rețelei și/sau pot provoca perturbări pe piața energiei electrice”. A se vedea Raportul ACER privind practicile în materie de tarife de rețea, intitulat „Getting the signals right: Electricity network tariff methodologies in Europe” din 26 martie 2025 (denumit în continuare „Raportul ACER”), care poate fi consultat, doar în limba engleză, la următoarea adresă: https://www.acer.europa.eu/sites/default/files/documents/Reports/2025-ACER‑Electricity‑Network‑Tariff‑Practices.pdf, în special p. 29, punctul 85.

35 A se vedea punctul 49 din prezentele concluzii.

36 Atât VREG, cât și Comisia, care susținuseră inițial în observațiile scrise că includerea cheltuielilor pentru OSP în tarifele de acces la rețea ar conduce la o incompatibilitate, în ceea ce privește VREG, cu articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul 2019/943, iar, în ceea ce privește Comisia, cu articolul 57 alineatele (4) și (5), precum și cu articolul 59 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2019/944, au confirmat în ședință că costurile aferente OSP ar putea fi transferate integral asupra consumatorilor finali în cadrul celei de a treia componente tarifare.

37 A se vedea punctul 49 din prezentele concluzii.

38 Deși instanța de trimitere nu s‑a pronunțat în această privință, pozițiile părților sunt divergente în ceea ce privește modul în care cheltuielile pentru OSP sunt efectiv integrate în tarifele de rețea, precum și în ceea ce privește existența reală a unui tarif distinct pentru OSP în Flandra și modul exact în care aceste costuri sunt luate în considerare. ORD reclamanți și guvernul belgian susțin existența unui „tarif specific” distinct pentru OSP, afirmând că cheltuielile pentru aceste OSP nu afectează în niciun fel metodologia de calculare a tarifelor de rețea. Această afirmație este totuși contestată de VREG, care consideră că cheltuielile pentru OSP nu fac obiectul unui tarif separat.

39 Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât dispozițiile citate anterior ale dreptului Uniunii nu se disting prin claritate, după cum s‑a arătat la punctul 51 din prezentele concluzii.

40 Aceasta ar fi situația în cazul în care cheltuielile pentru OSP, deși legate în mod formal de „tarifele de acces la rețea”, erau luate în considerare separat în raport cu aceste tarife.

41 Subliniem în această privință că din Raportul ACER, invocat atât de VREG, cât și de ORD reclamanți și de guvernul belgian, reiese că în Flandra, la fel ca în majoritatea statelor membre, costurile care nu sunt legate de rețea sunt clar separate de celelalte costuri sau tarife legate de rețea. A se vedea în această privință punctul 63 din acest raport și tabelul 4 care îl însoțește, precum și tabelul 59 din anexa I la acesta, în special p. 111. Această anexă poate fi consultată, doar în limba engleză la adresa următoare: https://www.acer.europa.eu/sites/default/files/documents/Publications_annex/2025-ACER-Electricity-Network-Tariff-Annex-I.pdf. Deși, în raportul menționat, ACER subliniază că, în anumite state membre, printre care Regatul Belgiei, Irlanda și Republica Slovacă, costurile care nu sunt legate de rețea sunt incluse în tarifele de rețea și nu sunt separate în mod clar în factură, această observație nu pare să se aplice întregului teritoriu belgian, ci se limitează la regiunea Bruxelles. A se vedea în această privință Raportul ACER, p. 29, punctul 85, și tabelul 59 din anexa I la acesta, p. 111.

42 Comisia apreciază că prima întrebare preliminară ar trebui înțeleasă în sensul că urmărește să stabilească dacă un legiuitor național este competent să adopte dispoziții prin care o autoritate națională de reglementare să fie obligată să țină seama, la stabilirea tarifelor, de cheltuielile pentru OSP. În opinia sa, nu pot fi admise, în raport cu articolul 57 alineatele (4) și (5) și cu articolul 59 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2019/944, măsuri de reglementare naționale care cuprind dispoziții detaliate care stabilesc în mod specific elementele care sunt la latitudinea autorității naționale de reglementare, precum nivelul tarifelor rețelei electrice sau metodologiile concrete de calcul al acestora.

43 A se vedea în acest sens Hotărârea din 2 septembrie 2021, Comisia/Germania (Transpunerea Directivelor 2009/72 și 2009/73) (C-718/18, EU:C:2021:662, punctele 108 și 109, precum și jurisprudența citată).

44 A se vedea Hotărârea din 6 martie 2025, Alajärven Sähkö ș.a. (C-48/23, denumită în continuare „Hotărârea Alajärven Sähkö ș.a.”, EU:C:2025:144, punctul 30 și jurisprudența citată).

45 A se vedea Hotărârea Alajärven Sähkö ș.a. (punctele 32 și 39, precum și jurisprudența citată).

46 În realitate, tarifele aferente OSP se aseamănă cu un mecanism de sprijin „clasic”, pe care statele membre îl utilizează, printre alte instrumente, în cadrul schemelor de ajutor de stat în favoarea energiilor din surse regenerabile.

47 Or, astfel cum s‑a stabilit la punctele 50 și 56 din prezentele concluzii, costurile aferente OSP care sprijină promovarea energiilor din surse regenerabile fac parte în principiu din această din urmă categorie.

48 Amintim, în această privință, că, în cadrul prezentei cauze, Decretul privind energia prevede că transferul costurilor de către operatorii de rețea trebuie efectuat sub controlul VREG. Potrivit observațiilor atât scrise, cât și orale ale VREG și ale guvernului belgian, controlul exercitat de VREG privește în special verificarea legăturii dintre aceste costuri și OSP, precum și caracterul rezonabil al acestora.

49 Aceasta ar putea fi printre altele situația atunci când aspectele respective includ elemente tehnice care necesită aprecieri complexe.

50 A se vedea Hotărârea Alajärven Sähkö ș.a. (punctul 40). A se vedea de asemenea Concluziile noastre prezentate în această cauză (C-48/23, EU:C:2024:695, punctele 52 și 53).

51 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE (JO 2009, L 211, p. 94).

52 Dispoziție care corespunde, expressis verbis, articolului 9 alineatele (1)-(3) din Directiva 2019/944.

53 A se vedea Hotărârea din 30 aprilie 2020, Оvergas Mrezhi și Balgarska gazova asotsiatsia (C-5/19, EU:C:2020:343, punctul 88). A se vedea de asemenea Hotărârea din 16 iulie 2020, Comisia/Ungaria (Tarife de acces la rețelele de transport al energiei electrice și al gazelor naturale) (C-771/18, EU:C:2020:584, punctele 47-53).

54 Întrucât Regulamentul 2019/943 nu prevede dispoziții mai specifice cu privire la metodologia aplicabilă pentru evaluarea eficienței și încurajarea acesteia, stabilirea unei asemenea metodologii ține de atribuțiile autorității naționale de reglementare, în conformitate cu articolul 59 din Directiva 2019/944.

55 A se vedea prin analogie Hotărârea din 23 octombrie 2025, Gaso și Conexus Baltic Grid (C-87/24, EU:C:2025:826, punctul 81). A se vedea de asemenea Concluziile noastre prezentate în această cauză (C-87/24, EU:C:2025:249, punctul 65).

56 Aceasta este situația în special atunci când o autoritate națională de reglementare este chemată să efectueze analize economice prospective prin care se urmărește să se stabilească probabilitatea anumitor evoluții ale pieței relevante într‑un interval de timp previzibil. Este de la sine înțeles că asemenea analize prospective prezintă cel mai adesea un caracter complex și sunt în mod necesar mai incerte decât analizele ex post. A se vedea prin analogie, în domeniul concentrărilor, Hotărârea din 13 iulie 2023, Comisia/CK Telecoms UK Investments (C-376/20 P, EU:C:2023:561, punctele 82 și 83).

57 Trebuie precizat că majoritatea autorităților naționale de reglementare din Uniune utilizează, în cadrul reglementării veniturilor ORD, metodologii bazate pe costurile istorice pentru a stabili tarifele de rețea ale acestora. A se vedea în această privință Raportul Consiliului autorităților europene de reglementare în domeniul energiei (CEER) din 2023 privind cadrele de reglementare pentru rețelele europene de energie, intitulat „Regulatory Frameworks for European Energy Networks”, din 21 februarie 2024, disponibil la următoarea adresă: https://www.ceer.eu/wp‑content/uploads/2024/04/RFR23-Main‑report.pdf, în special p. 166.

58 Trebuie arătat în această privință că articolul 18 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul 2019/943 prevede că, la stabilirea tarifelor de acces la rețea, „plățile scontate pentru perioadele viitoare, estimate pe baza perioadelor anterioare”, figurează printre elementele care trebuie luate în considerare.

59 Din decizia de trimitere reiese că metodologia de calculare a tarifelor reținută de VREG prevede printre altele un control exercitat de acesta asupra caracterului rezonabil al costurilor declarate de ORD (care constă printre altele în a se verifica dacă costurile sunt justificate din punctul de vedere al utilizatorilor rețelei de distribuție sau al interesului general și dacă nu ar fi putut fi evitate). Pe de altă parte, VREG aplică un plafon de venituri asupra costurilor endogene, care constituie astfel un stimulent pentru eficiență. A se vedea de asemenea punctul 17 din prezentele concluzii.

60 Instanța de trimitere arată printre altele că metodologia aplicată de VREG nu pare să includă mecanisme care să permită verificarea justificării și a necesității costurilor suportate de ORD în perioada de referință. Presupunând că ORD flamanzi în speță ar fi fost ineficienți, aspect asupra căruia instanța de trimitere recunoaște ea însăși că nu se poate pronunța în acest stadiu, metodologia de calculare a tarifelor nu ar părea, potrivit respectivei instanțe, de natură să detecteze o astfel de situație și nici să împiedice ca costurile excesive să fie transferate utilizatorilor finali prin intermediul unor tarife prea ridicate. Din motive de exhaustivitate, arătăm că, potrivit deciziei de trimitere și deși acestea nu se opun în principiu utilizării costurilor istorice ca punct de plecare pentru calculul tarifelor, ORD reclamanți contestă metodologia adoptată de VREG pentru motivul că aceasta ar risca nu să le „supraestimeze” costurile, așa cum preconizează aceeași instanță, ci să le „subestimeze” costurile reale (ceea ce, în consecință, s‑ar reflecta în acordarea unui venit prea mic acestor ORD). ORD reclamanți subliniază de asemenea că datele istorice pe care se bazează metodologia reținută de VREG nu reflectă neapărat costurile efective suportate printre altele în cazul unor șocuri sau evenimente imprevizibile care au condus la importante fluctuații pe piețe.