Concluziile avocatului general domnul N. Emiliou prezentate la 23 aprilie 2026.###

Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL NICHOLAS EMILIOU

prezentate la 23 aprilie 2026(1)

Cauzele conexate C‑142/25 și C‑143/25 [Pepach](i)

LF (C‑142/25),

CV (C‑143/25)

împotriva

Pensionsversicherungsanstalt

[cerere de decizie preliminară formulată de Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria)]

„ Trimitere preliminară – Securitatea socială a lucrătorilor migranți – Coordonarea sistemelor de securitate socială – Regulamentul (CE) nr. 987/2009 – Articolul 44 alineatul (2) – Domeniu de aplicare – Examinarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă – Luarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului realizate în alt stat membru – Condiții – Articolul 21 TFUE – Libera circulație a cetățenilor – Principiul asimilării faptelor ”

I. Introducere

1. Prezentele cauze conexate privesc, din nou(2), interpretarea articolului 21 TFUE și a articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială(3). Articolul 44 alineatul (2) impune, în scopul acordării unei pensii pentru limită de vârstă unei persoane, ca autoritățile statului membru în care o astfel de persoană a lucrat (ca lucrător salariat sau ca lucrător care desfășoară o activitate independentă) (statul membru A) înainte de a se dedica creșterii copiilor săi într‑un alt stat membru (statul membru B) să aplice, în anumite condiții, legislația sa unor astfel de perioade de creștere a copilului și să le ia în considerare ca și cum ar fi fost realizate pe teritoriul său.

2. Cererile de decizie preliminară au fost formulate de Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria) în cadrul unor litigii între LF (în cauza C‑142/25) și CV (în cauza C‑143/25) (denumite în continuare, împreună, „recurentele”), pe de o parte, și Pensionsversicherungsanstalt (denumită în continuare „PVA”), instituția responsabilă cu sistemul legal de asigurare pentru limită de vârstă din Austria. Acestea au ca obiect refuzul acesteia din urmă de a lua în considerare, în scopul calculării pensiei pentru limită de vârstă a recurentelor, perioadele de timp pe care ele le‑au dedicat creșterii copiilor lor în Belgia și, respectiv, în Italia.

3. Problemele ridicate sunt de două tipuri. În primul rând, în cauza C‑142/25, instanța de trimitere ridică problema interpretării uneia dintre condițiile enumerate la articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009, și anume aceea ca perioadele de creștere a copilului realizate în străinătate să fie luate în considerare de statul membru A (în speță, Austria) în vederea acordării unei pensii pentru limită de vârstă numai dacă „nicio perioadă de creștere a copilului nu este luată în considerare” în statul membru B (în speță, Belgia). Această instanță ridică problema dacă din această condiție rezultă că statul membru B nu trebuie să fi adoptat norme care să permită luarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului în general sau dacă este suficient ca perioadele în litigiu să nu fi fost luate în considerare în temeiul legislației statului membru B în situația individuală în cauză.

4. În al doilea rând, în ambele cauze C‑142/25 și C‑143/25, Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă) solicită clarificări cu privire la criteriul „legăturii suficient de strânse” sau al „legăturii suficiente” pe care Curtea l‑a dezvoltat în jurisprudența sa în temeiul articolului 21 TFUE(4) și care se aplică în situațiile în care condițiile enumerate la articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 nu sunt îndeplinite, pentru a promova luarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului în scopul calculării prestațiilor de pensie(5). Potrivit acestui criteriu, statul membru A (Austria) trebuie să aplice legislația sa perioadelor de creștere a copilului realizate în statul membru B (Belgia și, respectiv, Italia) și să ia în considerare astfel de perioade ca fiind realizate pe teritoriul său, atât timp cât acestea sunt „suficient de strâns legate” sau „suficient de legate”(6) de „perioadele de asigurare” realizate de persoana în cauză în statul membru A. O asemenea legătură există numai în ipoteza în care persoana respectivă a lucrat exclusiv în statul membru A atât înainte, cât și după creșterea copiilor săi în statul membru B?

II. Cadrul juridic

A. Dreptul Uniunii

1. Regulamentul nr. 883/2004

5. Titlul II din Regulamentul nr. 883/2004, intitulat „Stabilirea legislației aplicabile”, cuprinde printre altele articolul 11, care prevede:

„(1) Persoanele cărora li se aplică prezentul regulament sunt supuse legislației unui singur stat membru. Această legislație se stabilește în conformitate cu prezentul titlu.

[…]

(3) Sub rezerva articolelor 12-16:

(a) persoana care desfășoară o activitate salariată sau independentă într‑un stat membru se supune legislației din statul membru respectiv;

[…]

(e) orice altă persoană căreia nu i se aplică literele (a)-(d) se supune legislației statului membru de reședință, fără a se aduce atingere altor dispoziții din prezentul regulament, care îi garantează prestații în temeiul legislației unuia sau mai multor state membre.

[…]”

2. Regulamentul nr. 987/2009

6. Regulamentul nr. 987/2009 stabilește procedura de punere în aplicare a Regulamentului nr. 883/2004, în conformitate cu articolul 89 din acest din urmă regulament.

7. Considerentul (14) al Regulamentului nr. 987/2009 precizează:

„Anumite norme și proceduri specifice sunt necesare în vederea definirii legislației aplicabile pentru a lua în calcul intervalele de timp dedicate creșterii copiilor de către persoana asigurată în diferitele state membre.”

8. Articolul 44 din acest regulament prevede:

„(1) În sensul prezentului articol, «perioada de creștere a copilului» se referă la orice perioadă care este avută în vedere în temeiul legislației privind pensiile a unui stat membru sau care aduce în mod explicit un supliment unei pensii, pentru motivul că o persoană a crescut un copil, indiferent de metoda folosită pentru a calcula aceste perioade și indiferent dacă ele sunt cumulate pe durata creșterii copilului sau sunt recunoscute retroactiv.

(2) În cazul în care, în temeiul legislației statului membru care este competent în conformitate cu titlul II din [Regulamentul nr. 883/2004], nicio perioadă de creștere a copilului nu este luată în considerare, instituția din statul membru a cărui legislație se aplică persoanei vizate, în conformitate cu titlul II din [Regulamentul nr. 883/2004], pe motivul că aceasta desfășura o activitate salariată sau independentă la data la care, în conformitate cu această legislație, perioada de creștere a copilului a început să fie luată în considerare pentru copilul în cauză, rămâne responsabilă pentru luarea în considerare a acestei perioade drept perioadă de creștere a copilului în conformitate cu legislația proprie, ca și cum aceasta a avut loc pe teritoriul său.

[…]”

B. Dreptul național

9. Articolul 16 alineatul (3a) din Allgemeines Pensionsgesetz (Legea generală a pensiilor, denumită în continuare „APG”) (BGBl. I, nr. 142/2004) prevede în special că, pentru realizarea perioadei minime de asigurare prevăzute la articolul 4 alineatul (1), sunt asimilate lunilor de asigurare și perioadele dedicate creșterii copilului în conformitate cu articolul 227a din Allgemeines Sozialversicherungsgesetz (Legea generală a asigurărilor sociale, denumită în continuare „ASVG”) (BGBl. nr. 189/1955) și cu articolul 116a din Gewerbliches Sozialversicherungsgesetz (Legea asigurărilor sociale ale persoanelor care desfășoară o activitate comercială, denumită în continuare „GSVG”) (BGBl. nr. 560/1978).

10. Articolul 227a din ASVG prevede:

„1) În ceea ce privește persoana asigurată care și‑a crescut în mod efectiv și în principal copiii [alineatul (2)], sunt considerate de asemenea perioade asimilate, pentru perioadele ulterioare datei de 31 decembrie 1955 și anterioare datei de 1 ianuarie 2005, în ramura de asigurări de pensii în cadrul căreia s‑a realizat ultima perioadă de cotizare sau, în lipsa acesteia, cea în care se încadrează perioada de cotizare imediat anterioară, perioadele dedicate acestei creșteri pe teritoriul național până la maximum 48 de luni calendaristice începând de la nașterea copilului. În cazul unei nașteri multiple, perioada de 48 de luni se prelungește la 60 de luni calendaristice.

[…]”

III. Situația de fapt, procedura națională și întrebările preliminare

A. Cauza C‑142/25

11. LF este cetățeană austriacă, născută în 1963. În perioada 1 noiembrie 1980- 30 aprilie 1984, ea a realizat în Austria 30 de luni de cotizare la asigurările obligatorii pe baza unei activități salariate (ucenic și angajat), urmate de perioade asimilate în cuantum de cinci luni, între 1 mai 1984 și 30 septembrie 1984, în același stat membru.

12. La 23 iulie 1984, LF a născut în Austria primul său copil. Până la 30 aprilie 1985, ea a rămas în statul membru respectiv și s‑a dedicat creșterii copilului său.

13. În luna mai 1985, LF s‑a mutat împreună cu copilul său în Belgia, unde la 15 martie 1986 a născut al doilea copil. Până în anul 1993, ea a locuit împreună cu copiii săi în Belgia. În această perioadă, ea nu a desfășurat nicio activitate profesională și s‑a dedicat creșterii copiilor săi. Ea nu a realizat nicio „perioadă de asigurare” care să poată fi luată în considerare pentru acordarea unei pensii pentru limită de vârstă.

14. Între 1993 și 2013, LF a desfășurat (ca lucrător frontalier) o activitate salariată în Germania. Ca urmare a activității sale salariale, ea a realizat în Germania un total de 240 de luni de cotizare la asigurările obligatorii. În această perioadă, ea a continuat să locuiască în Belgia.

15. În aprilie 2013, LF s‑a mutat înapoi în Austria și a început să desfășoare o activitate remunerată acolo. Până la 1 mai 2023, ea a mai realizat în Austria 120 de luni de cotizare la asigurările obligatorii.

16. LF a solicitat PVA să stabilească „perioadele de asigurare” pe care le realizase în temeiul articolului 247 alineatul (1) din ASVG, în scopul acordării pensiei sale pentru limită de vârstă.

17. Prin decizia din 15 mai 2023, PVA a considerat că, potrivit legislației austriece, LF a realizat în total 162 de luni de asigurare. Cu toate acestea, numai perioada octombrie 1984-aprilie 1985 a fost luată în considerare ca perioade de creștere a copilului și ca fiind echivalente perioadelor de asigurare.

18. LF a contestat această decizie în fața instanțelor austriece, susținând că perioadele cuprinse între luna mai 1985 și luna martie 1990 ar trebui de asemenea luate în considerare ca perioade relevante de creștere a copilului (denumite în continuare „perioadele în litigiu în cauza C‑142/25”).

19. În apărare, PVA a susținut că luarea în considerare a acelor perioade de creștere a copilului nu este posibilă potrivit articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009, întrucât acestea au fost realizate într‑un stat membru (Belgia) a cărui legislație prevede, în principiu, luarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului. În plus, aceasta a susținut că perioadele în litigiu nu pot fi luate în considerare nici în temeiul articolului 21 TFUE. Astfel, având în vedere anii de activitate salariată desfășurată de LF în Germania, nu se poate stabili o „legătură suficient de strânsă” între aceste perioade și „perioadele de asigurare” realizate de LF în Austria.

20. Instanța de prim grad a admis acțiunea. Aceasta a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009, întrucât Belgia nu luase în considerare perioadele în litigiu în cazul lui LF. În plus, instanța de prim grad a considerat că refuzul PVA de a lua în considerare aceste perioade era contrar articolului 21 TFUE, întrucât, dacă reședința lui LF nu ar fi fost mutată în Belgia și ar fi rămas în Austria, toate perioadele de creștere a copilului realizate de aceasta ar fi fost luate în considerare în conformitate cu legislația austriacă relevantă.

21. PVA a formulat apel împotriva acestei decizii. Instanța de al doilea grad a admis apelul. Aceasta a considerat, în primul rând, că perioadele în care LF s‑a dedicat creșterii primului său copil în Belgia nu puteau fi luate în considerare în temeiul dreptului austriac, întrucât dreptul belgian permitea deja, în principiu, luarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului. În al doilea rând, nici perioadele în care LF și‑a crescut cel de‑al doilea copil nu puteau fi luate în considerare, întrucât copilul respectiv nu s‑a născut în Austria. În sfârșit, aceasta a constatat că LF nu se poate prevala de articolul 21 TFUE întrucât activitățile sale salariate nu au fost desfășurate exclusiv în Austria.

22. LF a formulat recurs la Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă), care este instanța de trimitere.

23. Această instanță arată că, în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009, Austria poate lua în considerare perioadele de creștere a copilului realizate de LF în Belgia în ceea ce privește primul său copil numai dacă aceste perioade nu sunt luate în considerare de Belgia. Această condiție poate fi interpretată în două moduri: fie astfel de perioade nu trebuie să fie deloc recunoscute în temeiul dreptului belgian (caz în care LF nu ar îndeplini condiția, întrucât dreptul belgian permite, în principiu, luarea lor în considerare), fie este suficient ca, în situația specifică a lui LF, perioadele să nu fi fost luate efectiv în considerare (caz în care aceasta ar putea avea dreptul ca perioadele respective să fie recunoscute în temeiul dreptului austriac).

24. În plus, aceasta amintește că, în Hotărârea Pensionsversicherungsanstalt și în Hotărârea Deutsche Rentenversicherung Bund, Curtea a precizat că, atunci când o persoană a lucrat și a cotizat sau a efectuat în alt mod „perioade de asigurare” exclusiv în statul membru responsabil de plata pensiei sale pentru limită de vârstă, atât anterior, cât și ulterior mutării reședinței sale și după creșterea copiilor săi în alt stat membru, se poate stabili o „legătură suficient de strânsă” sau o „legătură suficientă” între perioadele relevante de creștere a copilului și aceste „perioade de asigurare”, astfel încât legislația primului stat membru se aplică acestor perioade de creștere a copilului. Cu toate acestea, în spe ță, instanța de trimitere ridică problema dacă o astfel de legătură poate fi stabilită, dat fiind că, după ce și‑a crescut copiii în Belgia, LF a lucrat în Germania timp de aproximativ 20 de ani înainte de a se întoarce în Austria.

25. În aceste condi ții, Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții de Justiție următoarele întrebări preliminare:

„(1) Articolul 44 alineatul (2) prima teză prima parte din Regulamentul nr. 987/2009 trebuie interpretat în sensul că statul membru care este competent în conformitate cu titlul II din Regulamentul nr. 883/2004 nu ia în general în considerare perioadele de creștere a copilului potrivit legislației sale sau nu le ia în considerare numai in concreto?

(2) Articolul 21 TFUE trebuie interpretat în sensul că statul membru care este obligat să acorde o pensie pentru limită de vârstă are obligația – în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 […], însă persoana vizată a realizat în statul membru care este obligat să acorde pensia perioade de asigurare pe baza unei activități salariate atât înainte, cât și după perioadele de creștere a copilului – de a lua în considerare perioadele de creștere a copilului indiferent dacă după perioadele de creștere a copilului persoana respectivă a realizat și într‑un al treilea stat membru perioade de asigurare pe baza unei activități salariate sau independente?”

B. Cauza C‑143/25

26. CV este cetățeană austriacă, născută în anul 1962. Între 1 august 1977 și 31 ianuarie 1988, ea a locuit în Austria. Ea a realizat în Austria 126 de luni de cotizare la asigurările obligatorii, pe baza unei activități salariate (122 luni) și a efectuării unor perioade asimilate (4 luni).

27. În luna martie 1988, CV s‑a mutat în Italia. De atunci, ea locuiește în Italia. Ea a dat naștere la doi copii, la 2 mai 1989 și, respectiv, la 21 aprilie 1994. Nu a desfășurat nicio activitate profesională și nu a realizat nicio perioadă de asigurare de la mutarea sa în Italia.

28. La 26 septembrie 2022, CV a depus o cerere la PVA pentru acordarea unei pensii pentru limită de vârstă. Prin decizia din 6 iulie 2023, PVA a respins cererea depusă de CV, pentru motivul că aceasta din urmă nu a realizat durata minimă de 180 de luni de asigurare impusă de dreptul austriac pentru acordarea unei astfel de pensii. PVA a explicat de asemenea că nu era obligată să ia în considerare perioadele de creștere a copilului realizate de CV în Italia.

29. CV a contestat această decizie în fața instanțelor austriece. Ea a susținut că perioadele în care s‑a dedicat creșterii copiilor săi în Italia (96 de luni în total) ar fi trebuit să fie luate în considerare de PVA (denumite în continuare „perioadele în litigiu în cauza C‑143/25”).

30. Instanța de prim grad a respins acțiunea. Aceasta a explicat, în primul rând, că, la nașterea copiilor săi, CV nu mai desfășura nicio activitate profesională; de aceea, condițiile de aplicare a articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 nu erau îndeplinite. În al doilea rând, nici condițiile pentru luarea în considerare a perioadelor în litigiu în temeiul articolului 21 TFUE nu erau îndeplinite, întrucât CV a cotizat în Austria numai înainte de nașterea copiilor săi.

31. CV a formulat apel împotriva acestei hotărâri. Instanța de al doilea grad a confirmat hotărârea instanței de fond.

32. CV a formulat recurs la Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă), care este instanța de trimitere.

33. Această instanță constată că este evident că CV nu îndeplinește a treia condiție enumerată la articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009, potrivit căreia persoana în cauză trebuie să fi continuat să fie supusă legislației statului membru A ca urmare a activității sale salariate sau independente la data la care, în temeiul legislației acestui stat membru, perioada de creștere a copilului a început să fie luată în considerare pentru copilul respectiv. În speță, la data nașterii primului său copil, CV nu mai era supusă legislației austriece ca urmare a desfășurării unei activități salariate sau independente.

34. Aceasta adaugă că, potrivit jurisprudenței Curții referitoare la articolul 21 TFUE, există „o legătură suficient de strânsă” atunci când persoana în cauză a lucrat și a cotizat în mod exclusiv (sau a realizat exclusiv perioade de asigurare) într‑un stat membru (statul membru A), atât anterior, cât și ulterior mutării reședinței sale și creșterii copiilor săi în alt stat membru (statul membru B). Cu toate acestea, în cazul în care ar exista o „legătură suficient de strânsă” numai într‑un astfel de scenariu, aceasta ar însemna că o persoană ar putea fi tratată mai puțin favorabil de către autoritățile statului membru A pentru simplul motiv că s‑a mutat în statul membru B din motive familiale, fără a mai desfășura vreodată o activitate remunerată în statul membru A. Această consecință ar putea fi evitată dacă singurul factor decisiv pentru stabilirea unei „legături suficient de strânse” ar fi realizarea perioadelor de asigurare în statul membru A înainte (iar nu după) realizarea perioadelor de creștere a copilului.

35. În aceste condi ții, Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 21 TFUE trebuie interpretat în sensul că statul membru care este obligat să acorde o pensie pentru limită de vârstă are obligația – în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 [privind] exercitarea unei activități salariate sau independente în acest stat membru la momentul de la care a început luarea în considerare a perioadei de creștere a copilului pentru copilul respectiv – de a lua în considerare perioadele de creștere a copilului, deși persoana vizată a realizat în statul membru care este obligat să acorde pensia perioade de asigurare pe baza unei activități salariate […] numai anterior perioadelor de creștere a copilului?”

IV. Procedura în fața Curții

36. Cererile de decizie preliminară din 11 februarie 2025 au fost înregistrate la grefa Curții la 18 februarie 2025.

37. Prin decizia președintelui Curții din 10 mai 2023, cauzele C‑142/25 și C‑143/25 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii scrise și orale, precum și în vederea pronunțării hotărârii.

38. Au depus observații scrise PVA, guvernele austriac și ceh, precum și Comisia Europeană. Aceste părți și părțile interesate, precum și Republica Federală Germania au fost reprezentate la ședința care a avut loc la 26 februarie 2026.

V. Apreciere

39. Astfel cum am explicat în Concluziile noastre prezentate în cauza Deutsche Rentenversicherung Bund(7), articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 introduce o normă specială care determină, în situația în care o persoană a lucrat și și‑a crescut copiii în diferite state membre, împrejurările în care statul membru A (statul membru în care persoana a lucrat) trebuie să aplice legislația sa în ceea ce privește perioadele de creștere a copiilor(8) realizate ulterior în statul membru B și care impun, în acest caz, ca aceste perioade să fie tratate ca și cum ar fi fost efectuate în statul membru A.

40. Această obligație a statului membru A se aplică numai în cazul în care „nicio perioadă de creștere a copilului nu este luată în considerare” în temeiul legislației statului membru B. În principiu, perioadele de creștere a copilului în cauză ar trebui să fie supuse legislației statului membru B, care este statul membru de reședință al persoanei în cauză în cursul acestor perioade și care este, prin urmare, „statul membru competent în conformitate cu titlul II din Regulamentul nr. 883/2004”(9).

41. Prin intermediul primei întrebări adresate în cauza C‑142/25, Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă) solicită Curții să interpreteze tocmai această condiție (potrivit căreia „nicio perioadă de creștere a copilului nu este luată în considerare” în temeiul legislației statului membru B).

42. În Hotărârea Pensionsversicherungsanstalt, această instanță solicitase deja să se stabilească dacă condiția respectivă trebuie înțeleasă în sensul că statul membru B nu trebuie să fi adoptat norme care să permită, în general, luarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului realizate pe teritoriul său sau în sensul că impune pur și simplu ca aceste perioade să nu fi fost luate în considerare în speță de statul membru respectiv. Cu toate acestea, Curtea nu a soluționat această problemă în hotărârea sa anterioară, întrucât persoana vizată în cauza respectivă nu îndeplinea celelalte condiții de fond pentru ca articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 să se aplice în situația sa.

43. Prin urmare, problema este ridicată din nou în cauza C‑142/25. În speță, LF și‑a crescut copiii în Belgia, un stat membru a cărui legislație prevede în general recunoașterea perioadelor de creștere a copilului. Totuși, această legislație nu îi poate fi aplicată lui LF pentru perioadele în care s‑a dedicat creșterii copiilor săi, întrucât nu este afiliată la sistemul belgian de pensii pentru limită de vârstă. În Belgia, afilierea la sistemul de pensii pentru limită de vârstă depinde, de regulă, de realizarea unor „perioade de asigurare” relevante sau a unor perioade echivalente(10). Deși LF și‑a crescut copiii în Belgia, ea nu a realizat nicio astfel de „perioadă de asigurare” în acest stat membru.

44. În secțiunea A de mai jos vom clarifica domeniul de aplicare al condiției referitoare la neluarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului de către statul membru B, prevăzută la articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009. În continuare, vom aborda a doua întrebare adresată în cauza C‑142/25 și întrebarea unică adresată în cauza C‑143/25 (secțiunea B). Aceste întrebări se referă la constatarea Curții din Hotărârea Pensionsversicherungsanstalt (care a fost confirmată ulterior în Hotărârea Deutsche Rentenversicherung Bund), potrivit căreia articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 nu „[reglementează] în mod exclusiv luarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului”(11). Astfel, după cum am arătat în introducere, atunci când o persoană nu îndeplinește condițiile pentru a se prevala de această dispoziție, statul membru A este în continuare obligat să aplice legislația sa în privința perioadelor de creștere a copilului realizate în statul membru B și să ia în considerare aceste perioade ca și cum ar fi fost realizate pe teritoriul său dacă există o „legătură suficient de strânsă” (sau chiar o simplă „legătură suficientă”)(12) între perioadele de creștere a copilului în cauză și „perioadele de asigurare” realizate în statul membru A(13). Curtea a constatat că această obligație decurge în mod direct din articolul 21 TFUE, care protejează dreptul cetățenilor Uniunii la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre.

45. Toate cauzele în care Curtea a aplicat până în prezent criteriul „legăturii suficient de strânse” sau al „legăturii suficiente” au privit situația în care persoana în cauză lucrase (sau realizase în alt mod „perioade de asigurare”) în statul membru A (i) atât înainte, cât și după creșterea copiilor săi în statul membru B și (ii) exclusiv în acest stat membru. Situațiile în discuție în prezentele cauze sunt diferite: în cauza C‑142/25, LF a lucrat în Austria înainte de a‑și crește copiii în Belgia. Cu toate acestea, după ce a realizat perioadele de creștere a copilului în litigiu în Belgia, ea a continuat să lucreze în Germania timp de 20 de ani, înainte de a se întoarce și de a desfășura din nou o activitate profesională în Austria. În cauza C‑143/25, CV s‑a mutat în Italia pentru a‑și crește copiii și nu s‑a întors niciodată în statul membru în care realizase anterior „perioade de asigurare” (Austria) și nici nu a lucrat într‑un alt stat membru. Aceste cauze oferă astfel Curții ocazia de a examina dacă criteriul „legăturii suficient de strânse” sau al „legăturii suficiente” poate fi extins la astfel de situații.

A. Prima întrebare în cauza C‑142/25

46. De la bun început, observăm că modul de redactare a articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 este oarecum ambiguu(14), întrucât condiția referitoare la neluarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului de către statul membru B, cuprinsă în această dispoziție, este formulată după cum urmează: „în cazul în care, în temeiul legislației [statului membru B], nicio perioadă de creștere a copilului nu este luată în considerare […]”. Astfel cum am arătat deja, instanța de trimitere explică faptul că aceasta ar putea însemna fie că legislația statului membru B nu permite, în general, luarea în considerare a perioadelor de creștere a copiilor în vederea acordării unei pensii pentru limită de vârstă (denumită în continuare „abordarea abstractă sau generală”), fie că o asemenea luare în considerare este, în general, posibilă, însă, în speță, persoana în cauză nu îndeplinește condițiile necesare pentru ca asemenea perioade să fie recunoscute în temeiul legislației statului membru B (denumită în continuare „abordarea individuală”).

47. PVA, guvernul austriac și Comisia susțin prima interpretare. Guvernul ceh, întemeindu‑se pe un raport al grupului ad‑hoc privind perioadele de creștere a copilului al Comisiei administrative pentru coordonarea sistemelor de securitate socială(15) (care nu a fost însă adoptat în mod formal de această comisie)(16), susține cea de a doua interpretare. Acesta susține că, dacă s‑ar urma abordarea abstractă sau generală, articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 ar fi în mare măsură lipsit de efect util, întrucât ar putea fi rareori aplicat. Aceasta deoarece raportul Comisiei administrative pentru coordonarea sistemelor de securitate socială arată că, în practică, un singur stat membru (Danemarca) nu a adoptat o legislație care să permită, în general, luarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului.

48. În ședință, Republica Federală Germania a sugerat o a treia interpretare. Aceasta a fost de acord cu PVA, cu guvernul austriac și cu Comisia că articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 se referă la situația în care legislația statului membru B nu permite, în general, luarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului în vederea acordării unei pensii pentru limită de vârstă. Cu toate acestea, Republica Federală Germania a adăugat că această dispoziție se aplică și în cazul în care persoana în cauză și‑a crescut copiii într‑un stat membru a cărui legislație permite în general luarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului (în speță, Belgia), dar nu a devenit afiliată la sistemul de pensii al acestui stat membru, întrucât nu a realizat în acest stat nicio perioadă care să dea naștere unor drepturi la pensie. Astfel, legisla ția statului membru B nu îi poate fi aplicată în ceea ce privește perioadele de creștere a copilului în cauză.

49. LF se află tocmai în această situație. Astfel cum am explicat la punctul 42 de mai sus, ea și‑a crescut copiii în Belgia, unde legislația națională permite, în general, luarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului. Cu toate acestea, legislația belgiană prevede, de asemenea, că o persoană care, precum LF, a realizat numai „perioade de reședință” (și nu „perioade de asigurare”) în statul membru respectiv nu are dreptul la pensie pentru limită de vârstă și, prin urmare, nu devine afiliată la sistemul belgian de pensii. Din câte înțelegem, motivul pentru care autoritățile belgiene competente nu au luat în considerare nicio perioadă de creștere a copilului în cazul lui LF este, prin urmare, că legislația belgiană privind perioadele de creștere a copilului nu îi putea fi aplicată efectiv acesteia în ceea ce privește perioadele în litigiu în cauza C‑142/25, întrucât era exclusă în totalitate din sistemul belgian de pensii.

50. Vom explica de ce susținem pe deplin poziția Republicii Federale Germania.

51. Pentru început, amintim că, în Concluziile noastre prezentate în cauza Pensionsversicherungsanstalt (Perioade de creștere a copilului realizate în străinătate)(17), am arătat deja că, în opinia noastră, articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 nu a fost adoptat pentru ca solicitanții de pensie pentru limită de vârstă să își poată încerca șansele în fața autorităților competente din diferite state membre și să li se aplice legislațiile diferitelor state membre în privința acelorași perioade de creștere a copiilor.

52. Aceasta este o consecință directă a faptului că obiectivul general al Regulamentului nr. 883/2004 și al Regulamentului nr. 987/2009 este „de a se elabora un sistem unic de coordonare”(18) și că unul dintre principiile esențiale ale acestor instrumente este acela ca persoanele cărora i se aplică acestea „sunt supuse numai legislației unui singur stat membru”(19). Astfel cum o confirmă jurisprudența Curții, sistemul de coordonare instituit prin Regulamentul nr. 883/2004 și prin Regulamentul nr. 987/2009 urmărește să evite aplicarea simultană a mai multor legislații naționale și complicațiile care pot rezulta din aceasta(20).

53. În acest context, este, așadar, clar că articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009, care stabilește o excepție de la normele de competență prevăzute în titlul II din Regulamentul nr. 883/2004 pentru a face ca un stat membru care nu mai este competent în temeiul unor asemenea norme (statul membru A) să fie responsabil de luarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului realizate în alt stat membru (statul membru B), trebuie înțeles în sensul că introduce o competență subsidiară, iar nu una dublă(21).

54. Aceste considerații ne‑au determinat deja să concluzionăm, în Concluziile noastre prezentate în cauza Pensionsversicherungsanstalt (Perioade de creștere a copilului realizate în străinătate)(22), că Curtea ar trebui să evite interpretarea articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 în modul sugerat de guvernul ceh (abordarea individuală), și anume în sensul că permite unei persoane, în primul rând, să solicite autorităților statului membru B să aplice legislația lor națională în privința sa în legătură cu perioadele de creștere a copilului realizate în respectivul stat membru și, în al doilea rând, în cazul în care aceste perioade nu sunt efectiv luate în considerare în scopul acordării unei pensii pentru limită de vârstă (din motive de fond sau procedurale), să se adreseze autorităților statului membru A și să i se aplice legislația acestui stat membru pentru aceleași perioade. Am explicat că, în schimb, Curtea ar trebui să constate că această dispoziție se aplică în situația în care legislația statului membru B nu permite, în general, luarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului (abordarea abstractă sau generală).

55. Rămânem convin și că această interpretare trebuie să fie preferată în raport cu cea propusă de guvernul ceh.

56. Acestea fiind spuse și având în vedere că, în prezent, cu greu putem identifica un singur stat membru a cărui legislație să nu permită, într‑o formă sau alta, luarea în considerare a perioadelor în care o persoană s‑a dedicat creșterii copiilor săi în vederea acordării unei pensii pentru limită de vârstă(23), suntem de acord cu Republica Federală Germania că articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 se aplică nu numai situațiilor în care legislația statului membru B nu permite, în general, luarea în considerare a perioadelor de creștere a copiilor, ci și unor situații precum cea din litigiul principal în care se regăsește LF, în care persoana în cauză și‑a crescut copiii într‑un stat membru a cărui legislație permite în general luarea în considerare a perioadelor de creștere a copiilor (în speță, Belgia), însă această legislație nu îi poate fi aplicată în privința perioadelor respective, întrucât ea nu a fost niciodată afiliată la sistemul de pensii al statului membru respectiv.

57. În această privință, amintim că Curtea a precizat că sistemul de coordonare instituit prin Regulamentul nr. 883/2004 (și, prin urmare, prin Regulamentul nr. 987/2009) urmărește de asemenea obiectivul de a garanta că persoanele care intră în domeniul de aplicare al acestui regulament nu sunt lipsite de protecție în materie de securitate socială, din cauza lipsei unei legislații care să le fie aplicabilă(24). Tocmai un asemenea rezultat s‑ar produce în litigiul principal în cauza C‑142/25 dacă interpretarea susținută de Republica Federală Germania nu ar fi reținută de Curte.

58. Astfel, dacă s‑ar urma numai abordarea „generală sau abstractă”, o persoană precum LF s‑ar afla într‑un vid juridic în ceea ce privește perioadele în litigiu în cauza C‑142/25. Legislația austriacă nu i‑ar fi aplicabilă în ceea ce privește aceste perioade pentru simplul motiv că Belgia a adoptat o legislație care permite în general luarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului. Nu s‑ar ține seama de faptul că legislația belgiană însăși îi este inaplicabilă lui LF pentru aceleași perioade.

59. Având în vedere aceste elemente, considerăm că articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 trebuie interpretat în sensul că se aplică într‑o situație în care legislația statului membru B nu permite în general luarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului, precum și într‑o situație în care legislația acestui stat membru permite în general luarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului, dar această legislație nu poate fi aplicată persoanei în cauză, în ceea ce privește perioadele de creștere a copilului pe care le‑a realizat în statul membru B, întrucât nu a fost niciodată afiliată la sistemul de pensii al acestui stat membru.

60. În continuare, vom răspunde mai precis la argumentele invocate de guvernul ceh și vom explica motivul pentru care interpretarea propusă de acest guvern nu este necesară pentru a menține efectul util al articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009.

61. În această privință, amintim că, în cazul în care o prevedere din dreptul Uniunii poate primi mai multe interpretări, trebuie să se acorde prioritate celei care este de natură să îi păstreze efectul util(25).

62. Cu toate acestea, în primul rând, astfel cum am explicat la punctul 52 de mai sus, interpretarea guvernului ceh este contrară obiectivului Regulamentelor nr. 883/2004 și nr. 987/2009, care constă în prevenirea aplicării simultane a mai multor sisteme legislative naționale și a complicațiilor care pot rezulta din aceasta.

63. În al doilea rând, discuția privind domeniul de aplicare al articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 și, mai precis, condiția potrivit căreia, „în temeiul legislației [statului membru B], nicio perioadă de creștere a copilului nu este luată în considerare […]” a fost, până în prezent, formulată(26), în termeni strict binari: fie statul membru B nu trebuie să dispună de niciun cadru juridic care să permită, în general, recunoașterea unor asemenea perioade în vederea acordării unei pensii pentru limită de vârstă, fie un asemenea cadru există și este aplicabil persoanei în cauză, însă aceasta nu îndeplinește condițiile (procedurale sau materiale) necesare pentru ca respectivele perioade să fie luate în considerare.

64. Cu toate acestea, așa cum am explicat, este posibilă o a treia interpretare a articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 (soluția „intermediară” susținută de Republica Federală Germania). În cazul în care Curtea ar adopta, astfel cum propunem, această interpretare, aplicarea dispoziției respective ar acoperi și situații precum cea din litigiul principal în cauza C‑142/25, în care persoana în cauză (în speță, LF) și‑a crescut copiii într‑un stat membru a cărui legislație permite, în general, luarea în considerare a perioadelor de creștere a copiilor (în speță, Belgia), însă această legislație nu îi poate fi aplicată în privința perioadelor de creștere a copiilor în litigiu, întrucât aceasta nu a fost niciodată afiliată la sistemul de pensii al statului membru respectiv.

65. Această situație poate apărea mai frecvent decât s‑ar putea presupune la prima vedere, Belgia fiind doar un exemplu de stat membru în care simpla realizare a unor perioade de reședință nu este suficientă pentru a da naștere afilierii la sistemul de pensii pentru limită de vârstă. Din cercetările pe care le‑am efectuat reiese că, în fapt, doar câteva state membre (inclusiv Țările de Jos, Danemarca, Suedia și Finlanda) au adoptat sisteme de pensii de bază bazate pe reședință (sau în mare parte bazate pe reședință), în care dreptul la pensie este legat în principal de reședință. În majoritatea celorlalte state membre, drepturile la pensie sunt, în schimb, constituite prin intermediul „perioadelor de asigurare”, inclusiv al perioadelor asimilate unor „perioade de asigurare” (de exemplu, perioadele în care persoana primește o prestație care dă naștere unor drepturi la pensie). Astfel, o persoană care doar are reședința în aceste state membre în perioada în care își crește copiii, fără a realiza asemenea „perioade de asigurare”, se poate afla într‑o situație similară celei a lui LF.

66. În Concluziile noastre prezentate în cauza Pensionsversicherungsanstalt (Perioade de creștere a copilului realizate în străinătate)(27), am arătat de asemenea că „abordarea individuală” (susținută în speță de guvernul ceh) ar trebui respinsă deoarece ar fi nejustificat de împovărător și nepractic să se impună autorităților statului membru A să procedeze la o apreciere a temeiniciei cererii unei persoane de recunoaștere a perioadelor de creștere a copilului din perspectiva legislației statului membru B, pentru a stabili dacă sunt obligate să aplice propria legislație situației persoanei în cauză. Situația nu este aceeași, în opinia noastră, în cazul „abordării intermediare” sugerate de Republica Federală Germania, întrucât, potrivit acestei abordări, autoritățile statului membru A ar trebui doar să stabilească dacă persoana în cauză este afiliată sau nu la sistemul de pensii al statului membru B.

67. În opinia noastră, dificultă țile pe care tocmai le‑am menționat în legătură cu „abordarea individuală” sunt accentuate și mai mult de faptul că, astfel cum a arătat Republica Federală Germania în ședință, modalitatea în care perioadele de creștere a copiilor sunt luate în considerare diferă în mod considerabil de la un stat membru la altul.

68. De exemplu, anumite state membre limitează mai mult decât altele numărul de ani care pot fi lua ți în considerare ca perioade de creștere a copiilor (prin stabilirea unui număr fix de ani pentru fiecare copil sau a unui număr maxim de ani indiferent de numărul copiilor). Într‑o astfel de situație, anii care depășesc aceste limite ar trebui considerați, potrivit abordării individuale, perioade de creștere a copilului care nu sunt luate în considerare? În cazul unui răspuns afirmativ, persoana în cauză ar trebui să aibă dreptul ca aceste perioade suplimentare să fie evaluate în temeiul legislației statului membru A, pentru simplul motiv că această legislație oferă un rezultat mai favorabil? Astfel cum am explicat deja, nu considerăm că articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 a fost conceput de legiuitorul Uniunii pentru a permite un astfel de rezultat. Guvernul austriac a arătat în mod întemeiat în ședință că aceasta ar putea avea consecința nedorită ca statele membre a căror legislație este mai favorabilă în ceea ce privește luarea în considerare a perioadelor de creștere a copiilor să își modifice legislația pentru a o face mai puțin avantajoasă pentru solicitanți, în scopul evitării unei sarcini excesive (un efect de uniformizare).

69. Înainte de a trece la examinarea celei de a doua întrebări adresate în cauza C‑142/25 și a întrebării unice adresate în cauza C‑143/25, dorim să facem două observații suplimentare.

70. În primul rând, având în vedere formularea ambiguă a articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009, am îndemna legiuitorul Uniunii să clarifice sensul condiției referitoare la neluarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului de către statul membru B, prevăzută de această dispoziție, în conformitate cu interpretarea pe care o propunem, prin adoptarea, după caz, a unei noi dispoziții legislative.

71. În al doilea rând, amintim că, în opinia noastră, condi ția referitoare la neluarea în considerare a perioadelor de creștere a copilului de către statul membru B, care este prevăzută la articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009, se aplică mutatis mutandis atunci când persoana în cauză nu își poate întemeia cererea pe această dispoziție și trebuie să se prevaleze în schimb de articolul 21 TFUE și pe criteriul „legăturii suficient de strânse” sau al „legăturii suficiente” dezvoltat de Curte în jurisprudența sa(28). Am detaliat motivele care susțin această interpretare în Concluziile noastre prezentate în cauza Deutsche Rentenversicherung Bund(29). Nu considerăm că este necesar să le reiterăm în prezentele concluzii.

B. A doua întrebare adresată în cauza C‑142/25 și întrebarea unică adresată în cauza C‑143/25

72. Prin intermediul celei de a doua întrebări adresate în cauza C‑142/25 și al întrebării unice adresate în cauza C‑143/25, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească ce anume constituie o „legătură suficient de strânsă” sau o „legătură suficientă” între perioadele de creștere a copilului realizate în statul membru B și „perioadele de asigurare” realizate în statul membru A, care dau naștere, în temeiul articolului 21 TFUE, unei obligații în sarcina autorităților acestui stat membru de a aplica legislația lor în privința respectivelor perioade de creștere a copilului și de a le trata ca și cum ar fi fost realizate pe teritoriul statului membru A.

73. Amintim că criteriul „legăturii suficient de strânse” sau al „legăturii suficiente” a fost elaborat de Curte în jurisprudența sa anterioară adoptării Regulamentelor nr. 883/2004 și nr. 987/2009, în contextul aplicării normelor generale cuprinse în Regulamentul nr. 1408/71, care nu conțineau nicio dispoziție concretă referitoare la perioadele de creștere a copilului(30).

74. Cu toate acestea, Curtea a decis ulterior, în Hotărârea Pensionsversicherungsanstalt și în Hotărârea Deutsche Rentenversicherung Bund, că criteriul „legăturii suficient de strânse” sau al „legăturii suficiente” rămâne relevant în contextul aplicării Regulamentelor nr. 883/2004 și nr. 987/2009, în situațiile în care condițiile enumerate la articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 nu sunt îndeplinite. Amintim că, în temeiul acestei dispoziții, obligația statului membru A de a aplica legislația sa perioadelor de creștere a copilului realizate în statul membru B și de a le trata ca și cum ar fi fost realizate pe teritoriul său depinde de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții:

– nicio perioadă de creștere a copilului nu este luată în considerare în temeiul legislației statului membru B (am examinat această condiție în secțiunea A de mai sus);

– legislația statului membru A a fost aplicabilă anterior persoanei în cauză pentru motivul că a desfășurat o activitate salariată sau independentă în statul membru respectiv; și

– respectiva persoană a fost supusă în continuare legislației statului membru A ca urmare a activității menționate la data la care, în temeiul legislației aceluiași stat membru, perioada de creștere a copilului a început să fie luată în considerare pentru copilul respectiv.

75. În speță, rezultă că nici LF, nici CV nu îndeplinesc a treia condiție prevăzută la articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009, întrucât nu mai erau supuse legislației statului membru A (Austria) în sensul desfășurării unei activități salariate sau independente la data la care, în temeiul legislației austriece, perioadele în litigiu ar fi început să fie luate în considerare. Din câte înțelegem, în cazul lui LF, neîndeplinirea celei de a treia condiții enumerate la articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 afectează numai perioadele de creștere a copilului realizate de aceasta în ceea ce privește al doilea copil al său.

76. O situație similară de neîndeplinire a acestei condiții [și, prin urmare, imposibilitatea de a invoca articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009] s‑a regăsit deja în cauzele în care s‑au pronunțat Hotărârile Pensionsversicherungsanstalt și Deutsche Rentenversicherung Bund. Cu toate acestea, în ambele cauze, Curtea a constatat că perioadele de cre ștere a copilului în litigiu erau „suficient de strâns legate” sau „suficient de legate” de perioadele în care persoana în cauză a lucrat și a cotizat în statul membru A sau de „perioade de asigurare” sau de perioade care puteau fi asimilate unor „perioade de asigurare” realizate în acest stat membru(31). Astfel, în temeiul articolului 21 TFUE, legislația statului membru A trebuia să se aplice acestor perioade de creștere a copilului.

77. În dispozitivul ambelor hotărâri, Curtea a subliniat că persoana în cauză a cotizat sau a efectuat în alt mod „perioade de asigurare” exclusiv în primul stat membru (statul membru A), atât înainte, cât și după realizarea perioadelor relevante de creștere a copilului.

78. În acest context, nu este clar dacă criteriul „legăturii suficient de strânse” sau al „legăturii suficiente” este îndeplinit și atunci când, precum în litigiile principale, persoana în cauză nu a realizat asemenea perioade exclusiv în statul membru A (cauza C‑142/25) sau le‑a realizat exclusiv în acest stat membru, însă numai înainte, iar nu și după efectuarea perioadelor în litigiu de creștere a copiilor în statul membru B (cauza C‑143/25).

79. În opinia noastră și astfel cum am explicat deja în Concluziile noastre prezentate în cauza Deutsche Rentenversicherung Bund(32), criteriul „legăturii suficient de strânse” sau al „legăturii suficiente” trebuie să se bazeze pe două componente. În primul rând, persoana în cauză trebuie să fi efectuat „perioade de asigurare” în statul membru A înainte (dar nu neapărat după) ce și‑a crescut copiii în statul membru B. În al doilea rând, statul membru A trebuie să fie ultimul stat membru în care persoana respectivă în cauză a efectuat astfel de „perioade de asigurare” înainte de a‑și crește copiii în statul membru B. Nu ar trebui să se impună ca persoana să fi efectuat „perioade de asigurare” relevante exclusiv în statul membru A, atât înainte, cât și după creșterea copiilor săi în statul membru B.

80. Motivele care n e‑au condus la această concluzie pot fi rezumate după cum urmează.

81. În primul rând, considerăm că, de și a statuat că criteriul „legăturii suficient de strânse” sau al „legăturii suficiente” rămâne relevant într‑o situație în care Regulamentele nr. 883/2004 și nr. 987/2009 sunt aplicabile, însă condițiile enumerate la articolul 44 alineatul (2) din acest din urmă regulament nu sunt îndeplinite, Curtea nu a urmărit niciodată să definească în mod sistematic limitele acestui criteriu, preferând în schimb o abordare punctuală, întemeiată de fiecare dată pe împrejurările speței. Ca atare, diferiți factori, inclusiv faptul că reclamantele lucraseră exclusiv în statul membru A sau că cotizaseră exclusiv în acest stat membru, au fost evidențiați în Hotărârile Elsen, Kauer, Reichel‑Albert și Pensionsversicherungsanstalt, fără ca vreunul dintre acești factori să fi fost considerat determinant(33). În consecință, nu interpretăm faptul că reclamanta a plătit contribuții sau a realizat în alt mod „perioade de asigurare” exclusiv în primul stat membru (statul membru A), atât înainte, cât și după perioadele relevante de creștere a copiilor, ca reprezentând o condiție sine qua non.

82. În al doilea rând, astfel cum am arătat în Concluziile noastre prezentate în cauza Deutsche Rentenversicherung Bund(34), hotărârile anterioare în care a fost aplicat acest criteriu arată tendința Curții de a extinde mai degrabă decât de a limita numărul de situații în care statul membru A poate fi obligat să aplice legislația sa în cazul „perioadelor de creștere a copilului” realizate în statul membru B. De exemplu, în timp ce, atât în cauza Elsen, cât și în cauza Kauer, reclamantele au rămas supuse legislației statului membru A până când au început să curgă perioadele de creștere a copilului realizate în străinătate(35), nu același lucru s‑a întâmplat în cazul reclamantelor din cauzele Reichel‑Albert și Pensionsversicherungsanstalt(36), și totuși acest lucru nu a împiedicat Curtea să concluzioneze că exista o „legătură suficient de strânsă” în ambele cauze. Pe această bază, considerăm că faptul că, după ce au dedicat timp cre șterii copiilor lor, reclamantele din litigiile principale fie au lucrat într‑un alt stat membru (Germania) înainte de a avea din nou un loc de muncă în Austria (LF în cauza C‑142/25), fie nu și‑au reluat activitatea profesională și nici măcar nu s‑au întors în Austria după nașterea copiilor lor (CV în cauza C‑143/25), nu ar fi în mod necesar considerat de Curte ca fiind un factor care le împiedică să îndeplinească criteriul „legăturii suficient de strânse” sau al „legăturii suficiente”.

83. În al treilea rând, cerin ța ca persoana în cauză să fi lucrat exclusiv într‑un singur stat membru (statul membru A) pe tot parcursul vieții sale (atât înainte, cât și după creșterea copiilor săi în statul membru B) ar fi în dezavantajul cetățenilor care, precum LF, au desfășurat o activitate remunerată în mai multe state membre (în speță, atât Austria, cât și Germania) și, prin urmare, și‑au exercitat dreptul la liberă circulație în aplicarea dispozițiilor TFUE. În opinia noastră, articolul 21 TFUE – care, astfel cum am amintit deja la punctul 43 de mai sus, protejează dreptul cetățenilor Uniunii la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre – nu poate conduce la situația în care o persoană este lipsită de posibilitatea de a invoca legislația statului membru A pentru perioadele de creștere a copiilor pe care le‑a realizat în statul membru B, pentru simplul motiv că ulterior a lucrat în statul membru C, iar nu în statul membru A. În realitate, concluzia contrară ar conduce la o ingerință nejustificată și disproporționată în acest drept.

84. Desigur, scenariul factual avut în vedere de legiuitorul Uniunii atunci când a adoptat articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 pare, astfel cum a subliniat Comisia în ședință, să fi fost întemeiat pe ipoteza în care persoana în cauză își mută reședința doar între două state membre (statul membru A, statul membru în care și‑a desfășurat activitatea profesională, și statul membru B, statul membru în care și‑a crescut copiii). Acest lucru reiese în mod clar din articolul 44 alineatul (3) din regulamentul menționat, care prevede că obligația prevăzută la alineatul (2) al acestui articol nu se aplică în cazul în care „persoana vizată se află sau se va afla sub incidența legislației altui stat membru datorită desfășurării unei activități salariate sau independente în statul respectiv”.

85. Aceasta nu înseamnă însă că aceea și limitare trebuie să se aplice atunci când persoana în cauză invocă în schimb criteriul „legăturii suficient de strânse” sau al „legăturii suficiente”, care, la rândul său, se întemeiază pe articolul 21 TFUE. Astfel, Curtea s‑a întemeiat pe acest criteriu tocmai în situații în care condițiile de aplicare a articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 nu erau îndeplinite, pentru a compensa anumite deficiențe ale acestei dispoziții.

86. În al patrulea rând, în ceea ce privește situația în discuție în cauza C‑143/25, este clar că factorul decisiv pentru stabilirea unei „legături suficient de strânse” sau a unei „legături suficiente” trebuie să fie faptul că persoana în cauză a realizat „perioade de asigurare” în statul membru A înainte, dar nu neapărat după creșterea copiilor săi în statul membru B. Astfel cum am explicat în Concluziile noastre prezentate în cauza Deutsche Rentenversicherung Bund(37), faptul că persoana în cauză s‑a întors la muncă în statul membru A după ce s‑au încheiat „perioadele de creștere a copilului” realizate în statul membru B poate întări concluzia potrivit căreia există o astfel de legătură (astfel cum pare să fi fost cazul în Hotărârile Reichel‑Albert, Pensionsversicherungsanstalt și Deutsche Rentenversicherung Bund). Cu toate acestea, aceasta nu constituie o condiție prealabilă pentru existența sa.

87. Înt r‑adevăr, în cazul în care persoana în cauză ar fi obligată, pentru a beneficia de legislația statului membru A, să lucreze din nou sau să realizeze noi „perioade de asigurare” în acest stat membru după ce și‑a crescut copiii în statul membru B, aceasta ar fi afectată, din nou, în exercitarea dreptului său de liberă circulație și de ședere în alte state membre, într‑un mod care ar fi contrar articolului 21 TFUE.

88. Având în vedere aceste considerații, apreciem că articolul 21 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu impune, pentru a se stabili o „legătură suficient de strânsă” sau o „legătură suficientă”, ca „perioadele de asigurare” să fie realizate de persoana în cauză exclusiv în statul membru A, atât înainte, cât și după creșterea copiilor săi în statul membru B.

89. Acestea fiind spuse, dorim să subliniem că „extinderea” criteriului „legăturii suficient de strânse” sau al „legăturii suficiente” pe care sugerăm Cur ții să o adopte în prezentele cauze nu ar trebui înțeleasă ca o invitație adresată acesteia de a deschide calea către o gamă tot mai largă de situații care să intre în sfera acestui criteriu.

90. Dimpotrivă, în Concluziile noastre prezentate în cauza Deutsche Rentenversicherung Bund(38), am încurajat Curtea să stabilească și să limiteze domeniul de aplicare al acestui criteriu, astfel încât legiuitorul Uniunii să poată adopta în cele din urmă o dispoziție legislativă care să înlocuiască articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009. Având în vedere acest obiectiv, am arătat că criteriul „legăturii suficient de strânse” sau al „legăturii suficiente” depinde, în primul rând, de aspectul dacă persoana interesată a realizat „perioade de asigurare” în statul membru A înainte [dar nu neapărat și după] creșterea copiilor săi în statul membru B și, în al doilea rând, de aspectul dacă statul membru A este ultimul stat membru în care această persoană a realizat asemenea „perioade de asigurare” înainte de a‑și crește copiii în statul membru B(39). Poziția noastră în această privință rămâne neschimbată.

91. În special, considerăm că, pe baza acestor criterii, criteriul „legăturii suficient de strânse” sau al „legăturii suficiente” poate fi îndeplinit, în fiecare caz în parte, numai în raport cu un singur stat membru (în speță, în ambele cauze, Austria). Am recomanda Curții să nu urmeze sugestia Comisiei, care ar consta în a concluziona, în cauza C‑142/25, că o reclamantă precum LF are dreptul ca perioadele de creștere a copiilor în litigiu să fie luate în considerare atât de Austria, cât și de Germania, pe baza principiului pro rata temporis, având în vedere că aceasta a realizat „perioade de asigurare” în ambele state membre fie înainte, fie după creșterea copiilor săi în Belgia.

VI. Concluzie

92. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria) după cum urmează:

(1) Articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială trebuie interpretat în sensul că se aplică nu numai situațiilor în care legislația statului membru în care persoana în cauză și‑a crescut copiii nu permite, în general, luarea în considerare a perioadelor de creștere a copiilor, ci și cazurilor în care această persoană și‑a crescut copiii într‑un stat membru a cărui legislație permite în general luarea în considerare a perioadelor de creștere a copiilor, însă nu îi poate fi aplicată în privința respectivelor perioade de creștere a copiilor, întrucât persoana în cauză nu a fost niciodată afiliată la sistemul de pensii al statului membru respectiv.

(2) Articolul 21 TFUE trebuie interpretat în sensul că statul membru responsabil cu plata pensiei este obligat să aplice legislația sa și să ia în considerare perioadele de creștere a copilului realizate într‑un alt stat membru ca și cum aceste perioade ar fi fost realizate pe teritoriul său, cu condiția, în primul rând, ca persoana în cauză să fi realizat „perioade de asigurare” în primul stat membru înainte de a‑și muta reședința în al doilea stat membru și, în al doilea rând, ca primul stat membru să fi fost ultimul stat membru în care aceasta a realizat asemenea „perioade de asigurare” înainte de respectiva mutare. Nu trebuie să se impună ca persoana respectivă să fi realizat „perioade de asigurare” relevante exclusiv în acest stat membru, atât înainte, cât și după creșterea copiilor săi în al doilea stat membru.

1 Limba originală: engleza.

i Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile din procedură.

2 A se vedea Hotărârea din 7 iulie 2022, Pensionsversicherungsanstalt (Perioade de creștere a copilului realizate în străinătate) (C‑576/20, EU:C:2022:525, denumită în continuare „Hotărârea Pensionsversicherungsanstalt”), și Hotărârea din 22 februarie 2024, Deutsche Rentenversicherung Bund (C‑283/21, EU:C:2024:144, denumită în continuare „Hotărârea Deutsche Rentenversicherung Bund”).

3 Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 (JO 2009, L 284, p. 1).

4 Acest criteriu a fost dezvoltat pentru prima dată în Hotărârea din 23 noiembrie 2000, Elsen (C‑135/99, EU:C:2000:647, denumită în continuare „Hotărârea Elsen”), în Hotărârea din 7 februarie 2002, Kauer (C‑28/00, EU:C:2002:82, denumită în continuare „Hotărârea Kauer”), și în Hotărârea din 19 iulie 2012, Reichel‑Albert (C‑522/10, EU:C:2012:475, denumită în continuare „Hotărârea Reichel‑Albert”), în contextul aplicării Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității (JO 1971, L 149, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 26). Acest regulament a fost abrogat și înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, rectificare în JO 2004, L 200, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82) și prin Regulamentul nr. 987/2009.

5 A se vedea Hotărârea din 7 iulie 2022, Pensionsversicherungsanstalt (Perioade de creștere a copilului realizate în străinătate) (C‑576/20, EU:C:2022:525, denumită în continuare „Hotărârea Pensionsversicherungsanstalt”), și Hotărârea din 22 februarie 2024, Deutsche Rentenversicherung Bund (C‑283/21, EU:C:2024:144, denumită în continuare „Hotărârea Deutsche Rentenversicherung Bund”).

6 Ambele expresii au fost utilizate de Curte în jurisprudența sa.

7 C‑283/21, EU:C:2023:736, denumite în continuare „Concluziile noastre prezentate în cauza Deutsche Rentenversicherung Bund”, punctul 29.

8 Noțiunea „perioadă de creștere a copilului” este definită la articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul nr. 987/2009 (a se vedea punctul 8 de mai sus).

9 A se vedea articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 883/2004.

10 Noțiunea „perioadă de asigurare” este definită la articolul 1 litera (t) din Regulamentul nr. 883/2004 ca fiind „perioadele de cotizare, de încadrare în muncă sau de activitate independentă, definite sau recunoscute ca perioade de asigurare de către legislația în temeiul căreia au fost realizate sau considerate realizate, precum și toate perioadele asimilate acestora, în măsura în care sunt considerate de legislația menționată ca fiind echivalente cu perioade de asigurare”.

11 A se vedea Hotărârea Pensionsversicherungsanstalt, punctul 55.

12 A se vedea punctele 46 și 47 din Hotărârea Deutsche Rentenversicherung Bund.

13 Ibidem, punctul 66. A se vedea de asemenea Concluziile noastre prezentate în cauza Deutsche Rentenversicherung Bund, punctul 33.

14 A se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Pensionsversicherungsanstalt (Perioade de creștere a copilului realizate în străinătate) [C‑576/20, EU:C:2022:75, denumite în continuare „Concluziile noastre prezentate în cauza Pensionsversicherungsanstalt (Perioade de creștere a copilului realizate în străinătate)”, punctul 85]. Observăm că alte versiuni lingvistice ale articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009, precum versiunile în limbile cehă, franceză, germană, greacă, italiană și spaniolă, sunt la fel de ambivalente.

15 Comisia administrativă pentru coordonarea sistemelor de securitate socială este compusă dintr‑un reprezentant al guvernului fiecărui stat membru și dintr‑un reprezentant al Comisiei. Comisia administrativă este responsabilă de chestiunile administrative și de cele legate de interpretare, rezultate din dispozițiile regulamentelor privind coordonarea securității sociale, precum și de promovarea și dezvoltarea colaborării dintre statele membre. Componența, funcționarea și sarcinile Comisiei administrative sunt stabilite la articolele 71 și 72 din Regulamentul nr. 883/2004.

16 A se vedea, în special, pagina web dedicată documentelor oficiale ale Comisiei administrative pentru coordonarea sistemelor de securitate socială, disponibilă la adresa: https://employment‑social‑affairs.ec.europa.eu/policies‑and‑activities/moving‑working‑europe/eu‑social‑security‑coordination/specialised‑information/official‑documents_en.

17 Punctul 88.

18 A se vedea în special considerentul (4) al Regulamentului nr. 883/2004.

19 A se vedea articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004.

20 A se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2020, Pensionsversicherungsanstalt (Prestație de reabilitare) (C‑135/19, EU:C:2020:177, punctul 46).

21 A se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Pensionsversicherungsanstalt (Perioade de creștere a copilului realizate în străinătate), punctul 64.

22 A se vedea punctele 86-89 din concluziile menționate.

23 Chiar și în Danemarca, asemenea perioade pot, în fapt, să fie luate în considerare, întrucât, potrivit legislației acestui stat membru, orice „perioadă de reședință” realizată în acest stat membru conferă dreptul la prestații de pensie, indiferent dacă o asemenea „perioadă de reședință” corespunde sau nu unei „perioade de creștere a copiilor”.

24 A se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2020, Pensionsversicherungsanstalt (Prestație de reabilitare) (C‑135/19, EU:C:2020:177, punctul 46).

25 A se vedea Hotărârea din 1 august 2025, Tradeinn Retail Services (C‑76/24, EU:C:2025:593, punctul 43 și jurisprudența citată).

26 A se vedea Concluziile avocatului general Jääskinen prezentate în cauza Reichel‑Albert (C‑522/10, EU:C:2012:114, punctul 67) și Concluziile noastre prezentate în cauza Pensionsversicherungsanstalt (Perioade de creștere a copilului realizate în străinătate) (punctul 83), precum și modul de redactare a celei de a doua întrebări adresate de instanțele naționale în această din urmă cauză.

27 A se vedea punctele 86-89 din concluziile menționate.

28 A se vedea hotărârile menționate în notele de subsol 4 și 5 de mai sus.

29 A se vedea punctele 38-43 din concluziile menționate.

30 Pentru o prezentare a cauzelor care au condus la apariția acestei jurisprudențe, a se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Pensionsversicherungsanstalt (Perioade de creștere a copilului realizate în străinătate), punctele 38-47.

31 Acest lucru a fost clarificat în Hotărârea Deutsche Rentenversicherung Bund, în care persoana în cauză nu realizase decât perioade care puteau fi asimilate unor „perioade de asigurare” în statul membru A înainte de a‑și crește copiii în statul membru B, fără a cotiza la sistemul legal de asigurare al acestui prim stat membru.

32 Punctele 49-72 din concluziile menționate.

33 De exemplu, în Hotărârea Elsen, Curtea a constatat că, întrucât a existat o „legătură strânsă” între aceste perioade și perioadele de activitate din Germania, nu se putea considera că doamna Elsen a încetat orice „activitate profesională” și că, din acest motiv, a fost supusă legislației statului membru în care avea reședința (Franța). În schimb, în Hotărârea Reichel‑Albert, considerăm că concluzia Curții a fost influențată oarecum de considerații diferite. În primul rând, doamna Reichel‑Albert a lucrat și a cotizat în mod exclusiv într‑un singur stat membru (Germania), atât anterior, cât și ulterior transferului temporar al reședinței sale, pentru motive strict familiale, într‑un alt stat membru (Belgia), în care aceasta nu a lucrat niciodată. În al doilea rând, doamna Reichel‑Albert s‑a mutat în Belgia numai din motive de ordin familial și direct din Germania, unde a lucrat până în luna care a precedat mutarea sa.

34 Punctul 53 din concluziile menționate.

35 A se vedea Hotărârile Elsen (punctul 26) și Kauer (punctul 32).

36 Astfel, în aceste două cauze, reclamanta încetase să mai fie supusă legislației statului membru A cu mai multe luni sau chiar cu mai mult de un an înainte ca astfel de perioade să înceapă să curgă.

37 Punctele 68 și 69 din concluziile menționate.

38 Punctele 52 și 55 din aceste concluzii.

39 În concluziile menționate (punctul 70), am explicat că, în opinia noastră, nu este necesar ca „perioadele de asigurare” realizate în statul membru A să fie imediat anterioare perioadelor consacrate creșterii copiilor. Cu toate acestea, dacă o persoană realizează „perioade de asigurare” în statul membru A și ulterior în statul membru C înainte de a‑și crește copiii în statul membru B, atunci statul membru, iar nu statul membru A, trebuie să aplice legislația sa perioadelor de creștere a copiilor în discuție.