Concluziile avocatului general M. Szpunar prezentate la 4 iunie 2026.###

Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL MACIEJ SZPUNAR

prezentate la 4 iunie 2026(1)

Cauza C‑33/25

T vof

împotriva

Stichting Bloembollenkeuringsdienst

[cerere de decizie preliminară formulată de College van Beroep voor het bedrijfsleven (Curtea de Apel pentru Contencios Administrativ în materie Economică, Țările de Jos)]

„ Trimitere preliminară – Directiva 98/56/CE – Domeniu de aplicare – Plantarea bulbilor de flori infectați cu un virus – Punere în aplicare – Amendă – Conservarea diversității genetice ”

I. Introducere

1. În anii 1636 și 1637, Regatul Țărilor de Jos a asistat la așa‑numita „manie a lalelelor”, considerată pe scară largă ca fiind prima bulă economică din istorie. În acea perioadă, prețul unui bulb de lalea putea depăși valoarea unui bun imobil sau a unei opere de artă. Se pare că această bulă a fost declanșată de „laleaua pestriță”, o floare bicoloră rară, misterioasă și frumoasă, care a determinat o creștere vertiginoasă a cererii. Abia în anul 1928 s‑a descoperit că culoarea acestei flori era de fapt generată de un virus, virusul mozaicului lalelelor (denumit în continuare „TBV”)(2).

2. În cauza principală, s‑a constatat că mai multe loturi de lalele erau infectate cu TBV. Autoritatea competentă a interzis replantarea acestora, indiferent dacă bulbii rezultați erau destinați comercializării.

3. Prin urmare, instanța de trimitere solicită clarificări cu privire la domeniul de aplicare al Directivei 98/56/CE(3). Aceasta dorește să afle dacă cerințele fitosanitare și de calitate prevăzute de directiva respectivă se aplică exclusiv etapei comercializării sau și etapei plantării și, în cazul în care se aplică doar etapei comercializării, dacă statele membre rămân libere să extindă aplicarea acestor cerințe și la etapa plantării.

4. S‑ar putea spune că prezenta cauză ilustrează declinul lalelei pestrițe, care a trecut de la statutul de bun de lux la cel de produs indezirabil sau chiar interzis(4).

II. Cadrul juridic

A. Dreptul Uniunii

5. Considerentele (3), (8), (9) și (10) ale Directivei 98/56 au următorul cuprins:

„(3) Adoptarea unor condiții armonizate la nivel[ul] [UE] va garanta primirea în bună stare fitosanitară și de bună calitate a materialelor de înmulțire de către cumpărătorii de pe teritoriul [Uniunii Europene].

[…]

(8) Este, în primul rând, responsabilitatea furnizorilor de materiale de înmulțire să asigure că produsele lor îndeplinesc cerințele stabilite de prezenta directivă.

(9) Este necesar ca autoritățile competente din statele membre, când efectuează controale și inspecții, să garanteze că acești furnizori îndeplinesc condițiile menționate anterior.

(10) Ar trebui introduse măsuri de control [la nivelul Uniunii] pentru a garanta o aplicare uniformă în toate statele membre a standardelor stabilite în prezenta directivă.”

6. Potrivit articolului 1 alineatul (1) prima teză, „[p]rezenta directivă privește comercializarea în cadrul [Uniunii Europene] a materialelor de înmulțire pentru plantele ornamentale”.

7. Articolul 2 punctele 2 și 3 prevede:

„În sensul prezentei directive, se înțelege prin:

[…]

2. «Furnizor»: orice persoană fizică sau juridică care comercializează sau importă material de înmulțire.

3. «Comercializare»: vânzarea sau livrarea de către un furnizor unei alte persoane. Vânzarea include menținerea la dispoziție sau în stoc, expunerea pentru vânzare, oferta spre vânzare.”

8. Articolul 3 din aceeași directivă prevede:

„(1) Furnizorii nu pot comercializa materiale de înmulțire decât în cazul în care acestea îndeplinesc cerințele prezentei directive.

(2) Alineatul (1) nu se aplică materialelor de înmulțire destinate:

[…]

(c) conservării diversității genetice.

(3) Normele de aplicare a alineatului (2) pot fi adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17.”

9. Articolul 5 alineatele (1), (2) și (4) din directiva menționată prevede:

„(1) […] materialele de înmulțire trebuie, la comercializare:

– să fie, cel puțin după examinarea vizuală, indemne de organisme dăunătoare care le‑ar afecta calitatea, precum și de orice semn sau simptom al unor astfel organisme care le‑ar reduce utilitatea;

[…]

– să aibă, dacă sunt comercializate cu referință la un soi în conformitate cu articolul 9, o identitate și o puritate a soiului satisfăcătoare.

(2) Orice material de înmulțire care prezintă semne sau simptome vizibile ale prezenței unor organisme dăunătoare este tratat într‑o manieră adecvată sau, după caz, retras.

[…]

(4) În cazul bulbilor de flori, următoarele dispoziții trebuie, de asemenea, respectate:

– materialele de înmulțire trebuie să fie derivate direct din materiale care au fost controlate în stadiul de cultură și care sunt efectiv indemne de organisme dăunătoare și de boli, precum și de semnele sau simptomele organismelor și bolilor în cauză.”

10. Potrivit articolului 7 alineatele (1) și (2) din directiva menționată:

„(1) Furnizorii care produc materiale de înmulțire sunt obligați:

– să identifice și să supravegheze punctele critice ale procesului lor de producție, care au repercusiuni asupra calității materialelor;

– să păstreze, în vederea unei consultări la cererea organismului oficial responsabil, informații privind supravegherea menționată la prima liniuță;

– să preleveze, după caz, probe pentru analizarea într‑un laborator care dispune de instalații și competențe corespunzătoare;

– să vegheze ca loturile de materiale de înmulțire să rămână identificabile separat în timpul procesului de producție.

(2) În cazul apariției, în instalațiile unui furnizor care produce materiale de înmulțire, a unui organism dăunător menționat în Directiva 77/93/CEE[(5)] sau vizat de o măsură adoptată în temeiul articolului 5 alineatul (5), furnizorul semnalează acest lucru organismului oficial responsabil și aplică toate măsurile prevăzute de acesta”.

11. Articolul 8 alineatele (1) și (2) din directiva menționată prevede:

„(1) Materialele de înmulțire se comercializează în loturi […]

(2) Pentru comercializare, materialele de înmulțire sunt însoțite de o etichetă sau de alt document emis de furnizor.”

12. Articolul 12 alineatul (1) prevede:

„Statele membre se asigură că furnizorii iau toate măsurile necesare pentru a se conforma cerințelor din prezenta directivă. În acest scop, statele membre procedează în așa fel încât materialele de înmulțire să fie supuse unor controale oficiale:

– cel puțin aleatorii și

– cel puțin în ceea ce privește comercializarea către persoane al căror obiect de activitate nu este producția sau vânzarea de plante ornamentale sau de materiale de înmulțire

pentru a verifica dacă se conformează cerințelor. […]”

13. Articolul 13 prevede:

„(1) În cazul în care se constată, cu ocazia controalelor oficiale prevăzute la articolul 12 […], că materialele de înmulțire nu sunt în conformitate cu dispozițiile din prezenta directivă, organismul oficial responsabil se asigură că furnizorul ia toate măsurile corespunzătoare pentru a remedia această situație sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, interzice comercializarea materialelor de înmulțire în cauză în cadrul [Uniunii].

(2) În cazul în care se constată că materialele de înmulțire comercializate de un furnizor nu sunt conforme cu prescripțiile din prezenta directivă, statul membru în cauză se asigură că sunt luate măsurile corespunzătoare în privința acelui furnizor.

(3) Orice măsură luată în temeiul alineatului (2) se anulează din momentul în care se stabilește cu suficientă certitudine că materialele de înmulțire destinate comercializării de către furnizor vor fi, în viitor, în conformitate cu dispozițiile și condițiile din prezenta directivă.”

14. Potrivit articolului 15 din aceeași directivă, „[c]omercializarea materialelor de înmulțire în conformitate cu prescripțiile din prezenta directivă nu este supusă niciunei restricții privind furnizorul, calitatea, aspectele fitosanitare, etichetarea și ambalajul, în afară de acelea prevăzute de prezenta directivă”.

B. Dreptul Țărilor de Jos

15. Articolul 1 din Landbouwkwaliteitsbesluit 2007 (Decretul din 2007 privind calitatea produselor agricole) transpune în dreptul Țărilor de Jos anumite definiții prevăzute la articolul 2 din Directiva 98/56. Definiția „comercializării” este echivalentă cu cea prevăzută de directiva menționată.

16. Potrivit articolului 9 din acest decret, „[m]aterialele de înmulțire ale bulbilor de flori se comercializează numai dacă au fost respectate articolele 3-9 din Directiva 98/56 și normele din acest decret sau bazate pe acesta”.

III. Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare

17. T vof (denumită în continuare „apelanta”) este o vennootschap onder firma (societate în nume colectiv) și se ocupă de cultura bulbilor de flori. Ea este afiliată la Stichting Bloembollenkeuringsdienst (Fundația Serviciului de Inspecție a Bulbilor de Flori, denumită în continuare „BKD”).

18. În primăvara anului 2020, cu ocazia unor inspecții pe teren efectuate la sediul apelantei, BKD a constatat că cinci loturi de lalele, fiecare dintr‑un soi diferit, erau infectate cu TBV (denumite în continuare „loturile în cauză”). Prin urmare, loturile respective au fost respinse.

19. În Registratie voorjaarsgewassen din 2021 (Registrul culturilor de primăvară din 2021), apelanta a indicat că a replantat loturile în cauză.

20. Printr‑o scrisoare din 20 ianuarie 2021, BKD a solicitat clarificări cu privire la acest aspect. Prin e‑mailul din 21 ianuarie 2021, apelanta a comunicat că a înregistrat peste 400 de soiuri și că cele cinci loturi în cauză au rămas din eroare neînregistrate. De asemenea, ea a solicitat o derogare pentru plantarea respectivelor loturi.

21. La 25 ianuarie 2021, BKD a dispus ca apelanta să distrugă trei dintre loturile în cauză, în caz contrar urmând ca situația să fie deferită Tuchtgerecht voor de Bloembollensector (Consiliul de Disciplină pentru Sectorul Bulbilor de Flori, Țările de Jos). În plus, aceasta a acordat o derogare pentru o singură plantare a celorlalte două loturi, sub rezerva respectării anumitor condiții. BKD a informat apelanta că, având în vedere plantarea timpurie și neprezentarea în timp util a unei cereri, va deferi această situație organismului respectiv spre examinare.

22. În ziua următoare, apelanta a solicitat permisiunea de a curăța loturile prin identificarea și eliminarea bulbilor de lalea contaminați cu TBV, însă BKD a respins această solicitare. În consecință, după scoaterea bulbilor de flori din pământ, apelanta i‑a identificat și eliminat pe cei contaminați cu TBV din două dintre loturile în cauză și a distrus celelalte trei loturi.

23. În declarația disciplinară, BKD a imputat apelantei că a plantat sau cel puțin a cultivat, în toamna anului 2020, bulbi de lalele din loturile în cauză în vederea recoltării sau cel puțin a producerii în scop comercial a acelor bulbi de flori care nu erau derivați direct din materiale care au fost controlate în stadiul de cultură și care sunt efectiv indemne de organisme dăunătoare și de boli, precum și de semnele sau simptomele organismelor și bolilor în cauză, astfel cum impune articolul 9 din Decretul din 2007 privind calitatea produselor agricole coroborat cu articolul 3 alineatul (1) și cu articolul 5 alineatul (4) din Directiva 98/56 CE.

24. La 13 ianuarie 2022, Tuchtgerecht voor de Bloembollensector (Consiliul de Disciplină pentru Sectorul Bulbilor de Flori) a declarat dovedite respectivele fapte și a aplicat apelantei o amendă de 12 500 de euro.

25. Apelanta a declarat apel împotriva acestei hotărâri la College van Beroep voor het bedrijfsleven (Curtea de Apel a Contenciosului Administrativ în domeniul Economic, Țările de Jos), care este instanța de trimitere.

26. În fața acestei instanțe, apelanta susține că este singurul producător care cultivă soiurile în cauză, pentru care este disponibil doar un număr redus de bulbi. În consecință, distrugerea bulbilor ar duce la distrugerea soiului. Atunci când sunt identificate boli la un astfel de soi rar de lalea, cultivatorii încearcă să identifice și să elimine bulbii infectați, pentru a preveni dispariția soiului respectiv. Din motive pur comerciale, ar fi mai logic să se distrugă toți bulbii infectați sau cel puțin să nu fie replantați, întrucât costurile identificării și eliminării acestora depășesc adesea veniturile rezultate. Deși apelanta a plantat loturile în cauză în anul 2020, ea nu le‑a comercializat ulterior și nici nu a avut intenția să facă acest lucru.

27. La rândul său, BKD arată că cultivarea loturilor respinse încalcă articolul 3 alineatul (1) din Directiva 98/56 coroborat cu articolul 5 alineatul (4) din aceasta. În opinia sa, noțiunea de „comercializare”, astfel cum figurează la articolul 2 punctul 3 din directiva menționată, include „menținerea la dispoziție”. Prin faptul că le‑a cultivat, apelanta a menținut „la dispoziție” loturile de bulbi de flori care sunt în discuție în această cauză și, astfel, le‑a comercializat. Se aplică, astfel, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească materialele de înmulțire prevăzute la articolele 3-9 din Directiva 98/56 (la care face referire articolul 9 din Decretul din 2007 privind calitatea produselor agricole).

28. În aceste împrejurări, instanța de trimitere a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„(1) Expresia «menținerea la dispoziție sau în stoc» de la articolul 2 punctul 3 din [Directiva 98/56] trebuie interpretată în sensul că aceasta există și în cazul în care materialele de înmulțire sunt plantate sub formă de bulbi de flori, însă acestea nu sunt încă recoltate, astfel încât și plantarea bulbilor de flori înseamnă comercializarea acestora în sensul acestei dispoziții?

(2) Excepția de la articolul 3 alineatul (2) litera (c) din [Directiva 98/56] vizează și situația în care un cultivator de bulbi de flori plantează bulbi de flori în vederea conservării unui anumit soi[(6)]?

(3) Se poate recurge la excepția de la articolul 3 alineatul (2) litera (c) din [Directiva 98/56] și dacă nu au fost adoptate încă norme de aplicare, astfel cum prevede articolul 3 alineatul (3) din [Directiva 98/56]?

(4) Ținând cont și de considerentul (10), [Directiva 98/56] permite statelor membre ca, în dispozițiile de drept național menite să pună în aplicare [Directiva 98/56] și care fac referire la articolele 3-9 din [Directiva 98/56], să dea noțiunii «comercializare» un sens mai larg decât definiția de la articolul 2 alineatul (3) din [Directiva 98/56], astfel încât și plantarea bulbilor de flori este considerată «comercializare», iar încălcarea acestor dispoziții de drept național poate fi sancționată?”

29. Guvernele elen și neerlandez, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. Aceleași părți, precum și apelanta au participat la ședința care a avut loc la 5 martie 2026.

IV. Apreciere

A. Cu privire la prima și la a patra întrebare preliminară

1. Considerații introductive

30. Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite la articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate. De asemenea Curtea poate fi pusă în situația de a lua în considerare norme de drept al Uniunii la care instanța națională nu a făcut referire în enunțul întrebărilor sale(7).

31. În plus, împrejurarea că, pe plan formal, instanța de trimitere a vizat în întrebările sale unele dispoziții determinate din dreptul Uniunii nu împiedică Curtea să îi furnizeze toate elementele de interpretare care pot fi utile pentru soluționarea cauzei principale, extrăgând din ansamblul elementelor furnizate de această instanță și în special din motivarea deciziei de trimitere elementele de drept al Uniunii care necesită o interpretare, având în vedere obiectul litigiului(8).

32. În această privință, având în vedere modul său de redactare, prima întrebare adresată privește numai aspectul dacă definiția „comercializării” care figurează la articolul 2 punctul 3 din Directiva 98/56, în special expresia „menținerea la dispoziție sau în stoc”, include plantarea de bulbi de flori care nu au fost încă recoltați. În cazul unui răspuns negativ la această întrebare, prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă un stat membru poate extinde această definiție pentru a include plantarea bulbilor de flori, astfel încât încălcarea dispozițiilor de drept național care fac trimitere la articolele 3-9 din Directiva 98/56 să poată fi sancționată.

33. Cu toate acestea, din dosarul Curții și din argumentele prezentate în ședință reiese că problema în discuție în litigiul principal este mai amplă decât cea indicată de modul de redactare a întrebărilor, în măsura în care privește și gradul de armonizare impus de Directiva 98/56 și în special de articolul 5 alineatul (4) din aceasta.

34. Astfel, potrivit instanței de trimitere, problema este dacă Tuchtgerecht voor de Bloembollensector (Consiliul de Disciplină pentru Sectorul Bulbilor de Flori) a considerat în mod corect că, prin replantarea loturilor în cauză care fuseseră respinse din cauza prezenței TBV, apelanta a încălcat articolul 3 alineatul (1) coroborat cu articolul 5 alineatul (4) din Directiva 98/56.

35. Mai mult, instanța de trimitere pare să favorizeze o interpretare a definiției „comercializării” prevăzute la articolul 2 punctul 3 din Directiva 98/56 care nu include activitățile desfășurate în etapa (de producție) a plantării bulbilor de flori(9), moment în care aceștia nu constituie încă un produs finit. Această poziție este împărtășită de guvernul elen și de Comisie. În ședință, guvernul neerlandez a admis că, strict vorbind, etapa de plantare nu intră în sfera noțiunii de „comercializare”. Cu toate acestea, el a susținut că Directiva 98/56 stabilește norme aplicabile etapei de plantare.

36. În plus, prin menționarea considerentelor (10) și (18) ale Directivei 98/56 în cadrul celei de a patra întrebări și, respectiv, în expunerea de motive aferentă, instanța de trimitere solicită clarificări cu privire la gradul de armonizare impus de această directivă și cu privire la competența recunoscută statelor membre de a reglementa domeniul materialelor de înmulțire pentru plantele ornamentale.

37. Rezultă că, prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (1) și articolul 5 alineatul (4) din Directiva 98/56 trebuie interpretate în sensul că se opun replantării unui material despre care s‑a constatat, în stadiul de cultură, că nu este efectiv indemn de organisme dăunătoare și de boli, indiferent dacă materialul de înmulțire rezultat este destinat comercializării, astfel cum este definită aceasta la articolul 2 punctul 3 din directiva menționată.

38. În cazul unui răspuns negativ la această întrebare, prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Directiva 98/56 trebuie interpretată în sensul că permite ca statele membre să interzică replantarea materialului despre care s‑a constatat, în stadiul de cultură, că nu este efectiv indemn de organisme dăunătoare și de boli, indiferent dacă materialul de înmulțire rezultat este destinat comercializării.

2. Cu privire la prima întrebare preliminară

a) Dispozițiile introductive ale Directivei 98/56 se concentrează asupra „comercializării” materialelor de înmulțire

39. Directiva 98/56 stabilește cerințele care trebuie îndeplinite de materialele de înmulțire propriu‑zise (titlul III), de furnizorii de materiale de înmulțire (titlul IV), precum și în ceea ce privește comercializarea și etichetarea materialelor de înmulțire (titlul V).

40. Aceste cerințe sunt destinate să aibă un anumit domeniu de aplicare. Potrivit articolului 1 alineatul (1) din Directiva 98/56 (care figurează în titlul I, intitulat „Domeniul de aplicare”), această directivă se aplică în materia comercializării în Uniune a materialelor de înmulțire pentru plantele ornamentale.

41. La rândul său, „comercializarea” este definită la articolul 2 punctul 3 din Directiva 98/56 ca fiind „vânzarea sau livrarea de către un furnizor unei alte persoane. Vânzarea include menținerea la dispoziție sau în stoc, expunerea pentru vânzare, oferta spre vânzare”. De asemenea, potrivit articolului 2 punctul 2 din această directivă, „furnizor” înseamnă „orice persoană fizică sau juridică care comercializează sau importă material de înmulțire”.

42. În plus, potrivit articolului 3 alineatul (1) din Directiva 98/56, furnizorii nu pot comercializa materiale de înmulțire decât în cazul în care acestea îndeplinesc cerințele acestei directive.

43. În opinia noastră, o interpretare coroborată a acestor dispoziții introductive arată că domeniul de aplicare al Directivei 98/56 este limitat la comercializarea materialelor de înmulțire și exclude, prin urmare, producția acestor materiale.

44. Cu toate acestea, articolul 5 alineatul (4) din Directiva 98/56 impune ca materialele de înmulțire să fie controlate în stadiul de cultură, ceea ce ridică problema dacă cerința fitosanitară prevăzută de această dispoziție se aplică și etapei de producție.

45. Pentru a răspunde la întrebarea adresată de instanța de trimitere, trebuie, așadar, să se examineze contextul în care se înscriu dispozițiile sus‑menționate și obiectivele Directivei 98/56. Geneza dispozițiilor dreptului Uniunii poate de asemenea să ofere elemente relevante pentru interpretarea acestora(10).

b) Evoluția de la Directiva 91/682/CEE la Directiva 98/56

46. În ceea ce privește geneza Directivei 98/56, reiese din considerentele (19)-(23) ale acesteia că obiectul său îl constituie simplificarea regimului instituit prin actul care a precedat‑o, și anume Directiva 91/682/CEE(11), în special prin clarificarea persoanelor care trebuie supuse controlului în cadrul acestui regim juridic(12).

47. În acest scop, definiția „furnizorului” a fost modificată pentru a include un număr semnificativ mai mic de activități(13). În timp ce, potrivit articolului 3 litera (c) din Directiva 91/682, această definiție includea „reproducerea, producerea, conservarea și/sau prelucrarea și introducerea pe piață” a materialelor de înmulțire sau a plantelor ornamentale, definiția care figurează la articolul 2 punctul 2 din Directiva 98/56 nu vizează decât activitățile de „comercializare sau de import”.

48. Cu toate acestea, subliniem de asemenea că, potrivit articolului 1 alineatul (1) din Directiva 91/682, aceasta se aplica comercializării materialelor de înmulțire pentru plantele ornamentale.

49. Pentru a înțelege pe deplin dacă domeniul de aplicare al Directivei 91/682 era mai larg decât cel al Directivei 98/56, este necesar un exercițiu comparativ în ceea ce privește economia generală a celor două directive.

c) Economia generală a Directivei 91/682

50. În ceea ce privește economia generală a Directivei 91/682, dorim să precizăm de la bun început că, asemenea articolului 3 litera (c) din această directivă, referitor la definiția „furnizorului”, mai multe alte dispoziții ale acesteia indică faptul că cerințele pe care le prevede se aplică fără distincție atât etapei de comercializare, cât și celei de producție.

51. În primul rând, articolul 5 alineatul (1) din Directiva 91/682 prevedea că „[s]tatele membre se asigură că furnizorii iau toate măsurile necesare pentru a se conforma standardelor stabilite de prezenta directivă în toate etapele de producție și comercializare […]”(14).

52. În al doilea rând, articolul 17 din Directiva 91/682 prevedea că „[s]tatele membre se asigură că materialul de înmulțire și plantele ornamentale sunt controlate în mod oficial în timpul producției și comercializării, cel puțin prin controale aleatorii, pentru a se verifica respectarea cerințelor și condițiilor prevăzute de prezenta directivă”(15).

53. În al treilea rând și în orice caz, toate dispozițiile Directivei 91/682 care impuneau cerințe de calitate și fitosanitare pentru materialele de înmulțire erau adresate „furnizorilor”, incluzând astfel în mod invariabil toate activitățile menționate la punctul 47 din prezentele concluzii.

54. Ajungem astfel la examinarea economiei generale a Directivei 98/56.

d) Economia generală a Directivei 98/56

55. Astfel cum s‑a menționat mai sus, titlul III din Directiva 98/56, care cuprinde articolele 3-5 din aceasta, stabilește cerințele pe care trebuie să le îndeplinească materialele de înmulțire.

56. În această privință, articolul 3 alineatul (1) din Directiva 98/56 constituie o dispoziție generală care stabilește consecința nerespectării cerințelor prevăzute în titlul III, și anume că furnizorii nu pot comercializa materialele de înmulțire. La rândul său, alineatul (2) al respectivului articol derogă de la alineatul (1) al acestuia, prevăzând că furnizorii pot comercializa materialele de înmulțire destinate scopurilor prevăzute la literele (a)-(c), chiar dacă aceste materiale nu respectă cerințele respective(16).

57. La rândul lor, articolele 4 și 5 din Directiva 98/56 sunt dispozițiile esențiale care stabilesc cerințele pe care trebuie să le îndeplinească materialele de înmulțire. Se pot distinge două serii de cerințe relevante pentru prezenta cauză: (i) cerințele aplicabile tuturor materialelor, prevăzute la articolul 4 și la articolul 5 alineatul (1), și (ii) o cerință aplicabilă bulbilor de flori, prevăzută la articolul 5 alineatul (4). Ținând seama de relevanța sa pentru prezenta cauză, vom analiza această din urmă dispoziție separat.

58. În consecință, fără a aduce atingere obligației de respectare a condițiilor relevante prevăzute în alte acte ale Uniunii(17), la momentul comercializării, toate materialele de înmulțire trebuie să respecte cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 98/56, prima liniuță a acestuia impunând ca materialele de înmulțire să fie, cel puțin după examinarea vizuală, indemne de organisme dăunătoare care le‑ar afecta calitatea, precum și de orice semn sau simptom al unor astfel organisme care le‑ar reduce utilitatea.

59. În această privință, conform articolului 5 alineatul (2) din Directiva 98/56, în cazul în care materialul de înmulțire prezintă semne sau simptome vizibile ale prezenței unor organisme dăunătoare, acesta trebuie tratat într‑o manieră adecvată sau, după caz, retras.

60. În acest context, guvernul neerlandez interpretează în esență articolul 5 alineatul (2) din Directiva 98/56 în sensul că indică faptul că cerințele prevăzute la articolul 5 din această directivă se aplică indiferent dacă materialul este destinat comercializării.

61. Nu suntem de acord cu această poziție.

62. În primul rând, astfel cum reiese din formularea similară utilizată la articolul 5 alineatul (1) prima liniuță și la articolul 5 alineatul (2) din Directiva 98/56, aceste două dispoziții se referă la aceeași cerință, cea de a doua dispoziție stabilind o consecință specifică pentru nerespectarea cerinței prevăzute de prima dispoziție. În al doilea rând, articolul 5 alineatul (2) din această directivă nu poate fi interpretat în mod izolat de articolul 5 alineatul (1) și de articolul 3 alineatul (1) din aceasta, potrivit cărora cerințele impuse de directiva menționată se aplică materialelor de înmulțire numai atunci când sunt comercializate.

63. Astfel, în esență, articolul 5 alineatul (2) din Directiva 98/56 oferă o alternativă la interdicția de comercializare. În cazul în care materialul este tratat în mod adecvat, acesta poate fi comercializat în continuare. Această posibilitate este oferită numai în ceea ce privește cerința prevăzută la articolul 5 alineatul (1) prima liniuță din Directiva 98/56, întrucât aceasta este singura cerință care poate fi îndeplinită prin tratarea materialului de înmulțire. În schimb, celelalte patru liniuțe ale articolului 5 alineatul (1) din directiva respectivă privesc aspecte care nu pot fi remediate prin tratament (precum defectele sau lipsa unei vigorii, a unor dimensiuni, a unei capacități de germinare ori a unei identități și purități de soi satisfăcătoare). În consecință, nerespectarea acestor din urmă cerințe nu poate conduce decât la interzicerea comercializării materialului respectiv, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din directiva menționată.

64. Această interpretare este confirmată de articolul 7 alineatul (2) din Directiva 98/56. Articolul 7, care figurează în titlul IV privind cerințele pe care trebuie să le îndeplinească furnizorii(18), impune cerințe specifice furnizorilor care produc materiale de înmulțire. În special, în temeiul alineatului (2), în cazul în care un organism dăunător menționat în Regulamentul 2016/2031(19) sau vizat de o măsură adoptată în temeiul articolului 5 alineatul (5) din Directiva 98/56 apare în instalațiile unui furnizor care produce materiale de înmulțire, furnizorul trebuie să semnaleze acest lucru organismului oficial responsabil și să aplice toate măsurile prevăzute de acesta.

65. Astfel, articolul 7 alineatul (2) din Directiva 98/56 prevede în mod expres adoptarea unor măsuri de asigurare a respectării normelor în etapa de producție, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de această dispoziție. În opinia noastră, în afara acestui cadru nu poate fi adoptată nicio astfel de măsură. În speță, din dosarul de care dispune Curtea nu reiese că BKD ar fi invocat aplicarea acestei dispoziții.

66. Vom examina în continuare titlul V din Directiva 98/56, intitulat „Comercializarea și etichetarea materialelor de înmulțire”. Acest titlu ar putea crea impresia că celelalte cerințe, de exemplu cele enumerate în titlul III și care trebuie îndeplinite de materialele de înmulțire, se aplică și altor etape. Nu considerăm însă că acesta este cazul. Dispozițiile titlului V impun în esență ca materialele de înmulțire să fie comercializate în loturi [articolul 8 alineatul (1)], cu indicarea soiului, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 9, și să fie însoțite de o etichetă [articolul 8 alineatul (2)]. Atât cerințele prevăzute în titlul III, cât și cele prevăzute în titlul V privesc astfel aspecte care constituie o parte integrantă a produsului(20) și se aplică în etapa de comercializare. Singura diferență este că cerințele prevăzute în titlul III sunt intrinseci materialului de înmulțire, în timp ce cerințele prevăzute de titlul V îi sunt extrinseci.

67. În sfârșit, titlul VIII din Directiva 98/56 vizează măsurile de control și dispozițiile generale, dintre care articolele 12 și 13 sunt deosebit de relevante în scopul prezentei cauze. În timp ce articolul 12 privește controalele respectării cerințelor prevăzute de această directivă, articolul 13 se referă la asigurarea respectării normelor.

68. În această privință, potrivit articolului 12 alineatul (1) din Directiva 98/56, statele membre se asigură că furnizorii(21) iau toate măsurile necesare pentru a se conforma cerințelor din această directivă. În acest scop, potrivit celei de a doua liniuțe a acestui articol, statele membre trebuie să se asigure că materialele de înmulțire sunt supuse unor controale oficiale, cel puțin în ceea ce privește comercializarea către persoane al căror obiect de activitate nu este producția sau vânzarea de plante ornamentale sau de materiale de înmulțire.

69. Toate părțile interesate care au intervenit în fața Curții s‑au concentrat asupra expresiilor „cel puțin” și „în ceea ce privește comercializarea”, susținând că controalele pot avea loc și în etapa de producție. Deși această interpretare este plauzibilă, considerăm că trebuie să se pună accentul pe tipul de comercializare în raport cu care controalele sunt obligatorii(22).

70. Această din urmă interpretare este confirmată de coroborarea articolului 12 alineatul (1) a doua liniuță cu articolul 6 alineatul (2) și cu articolul 8 alineatele (3) și (4) din Directiva 98/56. În temeiul acestor dispoziții, „comercializarea materialelor de înmulțire unor persoane care nu au ca obiect de activitate producția sau vânzarea de plante ornamentale sau de materiale de înmulțire” este scutită de anumite cerințe impuse de această directivă. Acest lucru indică faptul că articolul 12 alineatul (1) a doua liniuță trebuie privit în ansamblu, în locul concentrării asupra dihotomiei dintre „comercializare” și „producție”.

71. De asemenea, dacă domeniul de aplicare al Directivei 98/56 ar include și producția, controalele în această etapă nu ar avea caracter facultativ.

72. În orice caz, un aspect este cert: în timp ce articolul 17 din Directiva 91/682 impunea efectuarea unor controale oficiale în cursul producției și al comercializării, Directiva 98/56 face referire numai la comercializare(23).

73. În sfârșit, articolul 13 alineatul (1) din Directiva 98/56 prevede consecințele generale ale nerespectării cerințelor acestei directive, printre care se numără asigurarea faptului că furnizorul ia măsurile corespunzătoare de remediere(24) sau, dacă acest lucru nu este posibil, impunerea unei interdicții de comercializare. Potrivit articolului 13 alineatul (2), în cazul în care un furnizor nu se conformează cerințelor acestei directive, se iau măsuri corespunzătoare în ceea ce îl privește, sub rezerva condițiilor prevăzute la articolul 13 alineatul (3) din directiva menționată.

74. În concluzie, Directiva 91/682 pare să se fi aplicat atât etapei de producție, cât și celei de comercializare. În schimb, Directiva 98/56 pare să se aplice numai etapei de comercializare, fără a aduce atingere articolului 7 din aceasta, care se aplică în mod specific furnizorilor care produc materiale de înmulțire.

75. Totuși, această concluzie este repusă în discuție de articolul 5 alineatul (4) din Directiva 98/56(25), care impune controlul bulbilor de flori în stadiul de cultură. Prin urmare, este necesar să se clarifice domeniul de aplicare al acestei dispoziții legale specifice.

e) Domeniul de aplicare al articolului 5 alineatul (4) din Directiva 98/56

76. Din cele de mai sus rezultă că numai două dispoziții ale Directivei 98/56, și anume articolul 7 și articolul 5 alineatul (4), par să conteste concluzia, de altfel univocă, potrivit căreia această directivă se aplică numai comercializării materialelor de înmulțire pentru plante ornamentale.

77. În ceea ce privește articolul 7 din Directiva 98/56, modul său de redactare este totuși destul de simplu. Prin urmare, cerințele impuse producătorilor sunt bine stabilite. În schimb, articolul 5 alineatul (4) din directiva menționată nu este pe deplin clar în ceea ce privește tipul de materiale la care se referă și nici în ceea ce privește consecințele juridice ale nerespectării cerinței pe care o impune.

78. Trebuie amintit că, potrivit acestei din urmă dispoziții, aplicabile bulbilor de flori, materialele de înmulțire trebuie să fie derivate direct din materiale care au fost controlate în stadiul de cultură și care sunt efectiv indemne de organisme dăunătoare și de boli, precum și de semnele sau simptomele organismelor și bolilor în cauză.

79. Astfel cum a susținut Comisia în ședință, articolul 5 alineatul (4) din Directiva 98/56 se referă la două tipuri de material, și anume materialul parental (sau materialul‑sursă) și materialul de înmulțire rezultat. Astfel, pe de o parte, controalele în stadiul de cultură și condițiile fitosanitare prevăzute de această dispoziție privesc materialul‑sursă. Pe de altă parte, dispoziția respectivă se aplică materialului de înmulțire rezultat atunci când acesta este comercializat.

80. În esență, materialul‑sursă este cel care trebuie verificat în stadiul de cultură și în privința căruia trebuie să se constate că este indemn de organisme dăunătoare și de boli, precum și de semnele sau simptomele organismelor și bolilor în cauză, indiferent dacă materialul‑sursă respectiv va fi comercializat sau nu. În schimb, în conformitate cu economia generală a Directivei 98/56, în special cu articolul 5 alineatul (1) din aceasta, materialul de înmulțire rezultat destinat comercializării trebuie să provină din materialul‑sursă care îndeplinește această condiție fitosanitară.

81. Rezultă, așadar, că materialul‑sursă care a fost verificat și despre care s‑a constatat că nu este indemn de organisme dăunătoare și de boli, precum și de semnele sau simptomele organismelor și bolilor în cauză nu poate fi replantat pentru a produce material de înmulțire destinat comercializării. În schimb, atunci când materialul de înmulțire rezultat nu este destinat comercializării, cerința prevăzută la articolul 5 alineatul (4) din Directiva 98/56 nu i se aplică.

82. Această interpretare este conformă în special cu cea a articolului 7 alineatul (2) din Directiva 98/56, menționată la punctele 64 și 65 din prezentele concluzii. În această privință, considerăm că articolul 7 alineatul (2) din directiva menționată constituie o dispoziție specială în raport cu articolul 5 alineatul (4) din aceasta. Pe de o parte, prima dintre aceste dispoziții privește, inter alia, materialul plantat infectat cu un organism dăunător enumerat în Regulamentul 2016/2031, situație în care furnizorii trebuie să aplice toate măsurile prevăzute de organismul oficial responsabil, indiferent dacă materialul respectiv va fi replantat pentru a produce material de înmulțire destinat comercializării. Pe de altă parte, articolul 5 alineatul (4) din Directiva 98/56 privește materialul contaminat cu eventuale „organisme dăunătoare și boli”, care nu sunt enumerate în mod necesar în Regulamentul 2016/2031. În acest caz, nu sunt avute în vedere măsuri cu privire la materialul‑sursă contaminat, întrucât această dispoziție legală nu se aplică materialului‑sursă, ci materialului de înmulțire rezultat, astfel cum am arătat la punctul 79 din prezentele concluzii.

83. În plus, interpretarea pe care o propunem la punctele 80 și 81 de mai sus nu aduce atingere efectului util al Directivei 98/56, care urmărește să garanteze primirea în bună stare fitosanitară și de bună calitate a materialelor de înmulțire de către cumpărători(26).

84. Astfel, Directiva 98/56 include mecanisme de urmărire a sursei materialului de înmulțire, asigurând astfel faptul că acesta provine din material parental sănătos. În special, potrivit articolului 6 din aceasta, furnizorii trebuie să fie înregistrați pentru activitățile pe car ele exercită(27). În plus, potrivit articolului 8 alineatul (1), furnizorii trebuie să țină evidențe privind compoziția și originea diferitelor loturi. De asemenea, potrivit articolului 8 alineatul (2), pentru comercializare, materialele de înmulțire trebuie să fie însoțite de o etichetă sau de alt document emis de furnizor(28).

85. În această privință, prezenta cauză trebuie diferențiată de cea în care s‑a pronunțat Hotărârea Bundesminister für Gesundheit(29), citată de guvernul neerlandez în observațiile sale scrise.

86. Prin intermediul respectivei cereri de decizie preliminară, Curtea a fost întrebată dacă articolul 23 alineatul (2) din Directiva 2014/40/UE(30) coroborat cu articolul 2 punctul 40 din aceasta trebuie interpretat în sensul că obligația statelor membre de a se asigura că nu sunt introduse pe piață produse din tutun în cazul cărora etichetarea pachetului unitar nu respectă cerințele referitoare la prezentarea produselor respective este limitată la etapa furnizării lor de la un punct de vânzare cu amănuntul către consumatori, excluzând astfel furnizarea acestor produse de către un distribuitor angro către un punct de vânzare cu amănuntul.

87. Potrivit articolului 23 alineatul (2) din Directiva 2014/40, statele membre se asigură că produsele din tutun și produsele conexe care nu sunt conforme cu această directivă, precum și cu actele de punere în aplicare și cu actele delegate prevăzute în aceasta nu sunt introduse pe piață. Articolul 2 punctul 40 din directiva menționată definește noțiunea de „introducere pe piață” ca fiind punerea produselor, indiferent de locul lor de fabricare, la dispoziția consumatorilor din Uniune, cu sau fără plată, inclusiv prin vânzare la distanță(31).

88. Întemeindu‑se pe o interpretare contextuală și teleologică a dispozițiilor Directivei 2014/40 în discuție, Curtea a statuat că obligația impusă statelor membre de a se asigura că nu sunt introduse pe piață produse din tutun în cazul cărora etichetarea pachetului unitar nu respectă cerințele referitoare la prezentarea acestor produse nu este limitată la etapa furnizării lor de la un punct de vânzare cu amănuntul către consumator(32).

89. Mai multe elemente se opun aplicării acestei jurisprudențe în prezenta cauză. În primul rând, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Bundesminister für Gesundheit, aplicarea cerințelor prevăzute de Directiva 2014/40 în etapa vânzării cu ridicata era esențială pentru a împiedica punerea în cele din urmă a produselor neconforme la dispoziția consumatorilor. În această privință, nu ar fi necesar să se asigure respectarea cerințelor acestei directive numai în etapa furnizării produselor din tutun de la un punct de vânzare cu amănuntul către consumatori, din moment ce etapele anterioare conduc în mod necesar la introducerea pe piață, în sensul directivei menționate(33).

90. În schimb, astfel cum susține apelanta în prezenta cauză, plantarea de materiale de înmulțire pentru plante ornamentale nu conduce în mod necesar la comercializare, întrucât aceasta poate urmări alte scopuri, precum prevenirea dispariției unui anumit soi(34). În opinia noastră, această distincție este confirmată de modul de redactare a articolului 23 alineatul (2) din Directiva 2014/40 și, respectiv, a articolului 13 alineatul (1) din Directiva 98/56. Prima dintre aceste dispoziții instituie o obligație mai generală, iar efectivitatea sa poate necesita intervenții și la alte niveluri ale lanțului de aprovizionare. Cea de a doua instituie o obligație mai specifică și mai precisă, limitată la interdicția comercializării. În plus, astfel cum s‑a menționat la punctul 84 din prezentele concluzii, efectivitatea Directivei 98/56 este garantată prin mecanismele de trasabilitate pe care aceasta le instituie.

91. În al doilea rând, materialele de înmulțire pentru plantele ornamentale și tutunul sunt produse fundamental diferite. În consecință, Directiva 2014/40 și Directiva 98/56 urmăresc obiective diferite și se întemeiază pe o logică complet diferită. În special, produsele din tutun nu sunt mărfuri obișnuite și, având în vedere efectele deosebit de dăunătoare ale tutunului asupra sănătății umane, protejarea sănătății ar trebui să aibă o mare importanță, în special pentru a reduce prevalența fumatului în rândul tinerilor(35). Prin urmare, Directiva 2014/40 a fost adoptată în temeiul articolului 114 TFUE, care impune asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății. Acest aspect a jucat un rol determinant în raționamentul Curții(36). În schimb, Directiva 98/56 a fost adoptată în temeiul articolului 43 TCE, referitor la politica agricolă comună(37).

92. În consecință, propunem să se răspundă la prima întrebare adresată că articolul 3 alineatul (1) și articolul 5 alineatul (4) din Directiva 98/56 trebuie interpretate în sensul că nu se opun replantării unui material despre care s‑a constatat, în stadiul de cultură, că nu este efectiv indemn de organisme dăunătoare și de boli, cu condiția ca materialul de înmulțire rezultat să nu fie destinat comercializării, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 3 din directiva menționată.

3. Cu privire la a patra întrebare preliminară

93. Având în vedere răspunsul pe care îl propunem la prima întrebare adresată, următoarea întrebare care trebuie abordată este dacă statele membre pot să extindă cerința prevăzută la articolul 5 alineatul (4) din Directiva 98/56 astfel încât aceasta să includă materialele de înmulțire care nu sunt destinate comercializării și să asigure respectarea acestei cerințe în consecință.

94. Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să se facă distincție între gradul de armonizare și domeniul armonizării.

95. În ceea ce privește gradul de armonizare, reiese în mod clar din articolul 15 din Directiva 98/56, astfel cum susține Comisia, că această directivă constituie o măsură de armonizare maximă (sau totală) în ceea ce privește comercializarea materialelor de înmulțire, ceea ce înseamnă că statelor membre le este impus să nu prevadă cerințe mai stricte decât cele prevăzute de directivă în ceea ce privește furnizorul, calitatea, sănătatea plantelor, etichetarea și ambalarea(38).

96. Cu toate acestea, gradul de armonizare utilizat nu ne permite să răspundem la întrebarea dacă statele membre pot extinde cerințele Directivei 98/56 la etapa plantării. Acest aspect depinde de împrejurarea dacă, prin adoptarea directivei menționate, legiuitorul Uniunii a reglementat în mod exhaustiv întregul domeniu al materialelor de înmulțire pentru plantele ornamentale(39).

97. În această privință, rezultă în mod necesar din răspunsul pe care îl propunem la prima întrebare adresată că Directiva 98/56 nu a reglementat în mod exhaustiv întregul domeniu al materialelor de înmulțire pentru plantele ornamentale, întrucât regimul instituit de aceasta privește exclusiv comercializarea acestor materiale(40).

98. În consecință, atunci când statele membre stabilesc, în dreptul lor național, cerințele fitosanitare și de calitate pe care trebuie să le îndeplinească materialele de înmulțire care nu sunt destinate comercializării, astfel de cerințe țin de competențele pe care le păstrează statele membre și nu sunt reglementate de Directiva 98/56(41).

99. Cu toate acestea, sunt necesare două observații suplimentare.

100. În primul rând, potrivit unei jurisprudențe constante, un stat membru nu poate aplica dispoziții naționale susceptibile să pună în pericol realizarea obiectivelor urmărite de o directivă și să o lipsească astfel de efectul său util(42). În plus, dispozițiile naționale trebuie să respecte cerințele impuse statelor membre de dreptul Uniunii(43).

101. În al doilea rând, împrejurările din cauza principală prezintă anumite similitudini cu cele în care, prin reglementarea unor situații care nu intră în domeniul de aplicare al unui act al Uniunii, reglementarea națională urmărește să adopte, în mod direct și necondiționat, aceleași soluții precum cele prevăzute de actul respectiv. În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, există un interes cert al Uniunii Europene ca dispozițiile preluate din respectivul act al dreptului Uniunii să primească o interpretare uniformă. Aceasta permite astfel evitarea unor viitoare divergențe de interpretare și asigurarea unui tratament identic situațiilor interne și celor care intră în domeniul de aplicare al dispozițiilor respective. Prin urmare, există un interes cert ca Curtea să se pronunțe cu privire la întrebarea adresată(44).

102. În opinia noastră, această jurisprudență implică faptul că, atunci când statele membre decid să aplice cerințele fitosanitare și de calitate prevăzute de Directiva 98/56 în cazul etapei de plantare, aceste cerințe trebuie interpretate în același mod ca atunci când sunt aplicate în etapa comercializării.

103. În consecință, răspunsul pe care îl propunem la a patra întrebare adresată este că statele membre pot să interzică replantarea materialului despre care s‑a constatat, în stadiul de cultură, că nu este efectiv indemn de organisme dăunătoare și de boli, indiferent dacă materialul de înmulțire rezultat este destinat comercializării, cu condiția ca această reglementare să fie conformă cu dreptul Uniunii.

B. Cu privire la a doua și la a treia întrebare preliminară

104. Prin intermediul celei de a doua și al celei de a treia întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă derogarea prevăzută la articolul 3 alineatul (2) litera (c) din Directiva 98/56 trebuie interpretată în sensul că se aplică de asemenea anumitor soiuri de bulbi de flori destinate conservării diversității genetice, în condițiile în care normele de aplicare a acestei dispoziții nu au fost adoptate în temeiul articolului 3 alineatul (3) din această directivă.

1. Necesitatea de a răspunde la aceste întrebări

105. Articolul 3 alineatul (2) litera (c) din Directiva 98/56 se aplică numai situațiilor care intră în domeniul de aplicare al acestei directive. Astfel, această dispoziție are ca obiect să permită comercializarea anumitor cantități de materiale de înmulțire, în pofida faptului că nu îndeplinesc cerințele fitosanitare și de calitate aferente, atunci când această comercializare urmărește să contribuie la conservarea diversității genetice(45). Cu alte cuvinte, această derogare nu poate fi invocată decât în ceea ce privește materialele destinate comercializării.

106. În răspunsul pe care îl propunem la prima întrebare, concluzionăm că plantarea de bulbi de flori care nu sunt destinați comercializării nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 98/56. În cazul în care Curtea ar fi de acord cu acest răspuns, s‑ar putea concluziona că nu mai este necesar să se răspundă la a doua și la a treia întrebare adresată.

107. Cu toate acestea, din decizia de trimitere nu reiese că un răspuns la aceste întrebări ar fi solicitat numai în ipoteza în care Curtea ar statua că plantarea bulbilor de flori intră în domeniul de aplicare al Directivei 98/56.

108. În plus, în răspunsul pe care îl propunem la a patra întrebare adresată, concluzionăm de asemenea că statele membre pot în principiu să extindă cerințele prevăzute de Directiva 98/56 la etapa de plantare. Pentru aceleași motive care au condus la această concluzie, trebuie adăugat că statele membre nu sunt împiedicate nici să aplice în acest stadiu derogarea prevăzută la articolul 3 alineatul (2) litera (c) din directiva menționată.

109. În consecință și în lumina jurisprudenței menționate la punctul 101 din prezentele concluzii, recomandăm Curții să răspundă, în orice caz, la a doua și la a treia întrebare.

2. Analiză

110. În ceea ce privește, în primul rând, aspectul dacă derogarea prevăzută la articolul 3 alineatul (2) litera (c) din Directiva 98/56 se poate aplica conservării diversității genetice nu numai a unei specii întregi, ci și a unui anumit soi(46), nimic din modul de redactare a acestei dispoziții nu pare să excludă o asemenea aplicare. Dimpotrivă, simpla referire la „conservarea diversității genetice”, fără alte precizări sau cerințe, indică faptul că aceasta trebuie interpretată în sensul că include și conservarea unui soi.

111. Această interpretare este confirmată, în primul rând, de contextul în care se înscrie articolul 3 alineatul (2) litera (c) din Directiva 98/56. Interesul de a proteja soiurile, precum și de a asigura identitatea și puritatea acestora reiese cu claritate din modul de redactare a articolului 5 alineatul (1) ultima liniuță și a articolului 9 din directiva menționată, interpretate în lumina considerentului (11) al acesteia.

112. În al doilea rând, deși Directiva 98/56 urmărește să garanteze primirea în bună stare fitosanitară și de bună calitate a materialelor de înmulțire de către cumpărători, obiectivele sale par mai ample decât simpla asigurare a protecției consumatorilor. În această privință, trebuie amintit că temeiul juridic pe baza căruia a fost adoptată această directivă este actualul articol 43 TFUE, referitor la politica agricolă comună.

113. În al treilea rând, având în vedere varietatea semnificativă a soiurilor de bulbi de lalele, dintre care unele riscă să dispară, o interpretare a articolului 3 alineatul (2) litera (c) din Directiva 98/56 în sensul că include conservarea diversității genetice numai a speciilor, iar nu a soiurilor, ar priva derogarea prevăzută de acesta de efectul său util.

114. În ceea ce privește, în al doilea rând, aspectul dacă articolul 3 alineatul (2) litera (c) din Directiva 98/56 se poate aplica chiar dacă nu au fost adoptate norme de aplicare în temeiul articolului 3 alineatul (3) din aceasta, trebuie să se țină seama, în primul rând, de modul de redactare a acestei din urmă dispoziții.

115. În acest context, articolul 3 alineatul (3) din Directiva 98/56 precizează că normele de aplicare a articolului 3 alineatul (2) „pot”(47) fi adoptate în conformitate cu procedura de comitologie prevăzută la articolul 17 din directiva menționată. Verbul „pot” arată că adoptarea unor astfel de norme de aplicare nu este obligatorie. Legiuitorul Uniunii pare să fi lăsat la aprecierea Comisiei decizia de a adopta sau nu aceste norme(48).

116. În continuare, trebuie amintit că întinderea concretă a obligației de transpunere impuse printr‑o directivă este determinată de natura dispozițiilor acesteia. În această privință, articolul 3 alineatul (2) din Directiva 98/56 pare suficient de precis și de necondiționat pentru a putea fi invocat fără a fi necesar să fie precizat prin alte dispoziții de drept al Uniunii sau de drept național(49). Astfel, această dispoziție permite furnizorilor să comercializeze materiale de înmulțire fără ca acestea să îndeplinească cerințele prevăzute de directiva menționată, cu condiția ca materialele respective să fie destinate unuia dintre scopurile enumerate la literele (a)-(c) ale acesteia(50). Mai mult, astfel cum reiese din însuși modul de redactare a articolului 3 alineatul (3) din Directiva 98/56, normele de aplicare menționate în cadrul acestei dispoziții urmăresc numai să asigure aplicarea corectă și directă a derogării prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din această directivă, fără a repune în discuție caracterul necondiționat al acestei dispoziții(51).

117. Această interpretare este susținută în continuare de compararea modului de redactare a articolului 3 alineatul (3) din Directiva 98/56 cu modul de redactare a altor dispoziții ale acestei directive care impun adoptarea unor norme în conformitate cu articolul 17 din aceasta. Această situație se regăsește în cazul articolului 8 alineatul (3), al articolului 11 alineatul (1) și al articolului 14 alineatele (4) și (6) din directiva menționată, care, spre deosebire de articolul 3 alineatul (3), utilizează verbul „shall”(52).

118. Guvernele elen și neerlandez susțin însă că această interpretare este contrară obiectivelor Directivei 98/56, întrucât ar aduce atingere respectării cerințelor prevăzute de aceasta. În special, necesitatea de a asigura buna calitate și stare fitosanitară a materialelor de înmulțire ar impune cel puțin instituirea unor reglementări adoptate la nivelul Uniunii sau la nivel național pentru a reglementa amplasarea materialelor care intră sub incidența derogării, precum și modalitățile de separare a acestora de alte materiale care fac obiectul cerințelor acestei directive.

119. În ceea ce privește adoptarea unor norme de aplicare la nivelul Uniunii, este suficient să se amintească faptul că, potrivit unei jurisprudențe constante, atunci când sensul unei dispoziții de drept al Uniunii reiese fără ambiguitate chiar din modul de redactare a acesteia, Curtea nu se poate abate de la această interpretare(53). Reiterăm, așadar, observația noastră potrivit căreia legiuitorul Uniunii nu pare să fi considerat necesar să adopte aceste norme la nivelul Uniunii, preferând să acorde o anumită marjă de apreciere Comisiei în această privință.

120. Cu toate acestea, dacă un stat membru consideră că, pentru a transpune în mod corespunzător articolul 3 alineatul (2) din Directiva 98/56, sunt de dorit norme de aplicare, considerăm că acesta poate adopta astfel de norme.

121. În acest context, trebuie amintit, în primul rând, că, atunci când un act al Uniunii nu conține dispoziții specifice în această privință, transpunerea sa revine, primo, statelor membre(54). În prezenta cauză, având în vedere caracterul facultativ al adoptării unor norme de aplicare la nivelul Uniunii, considerăm că astfel de norme pot în principiu să fie adoptate la nivel național.

122. Secundo, amintim că normele de aplicare la nivelul Uniunii trebuie adoptate în urma unei proceduri de comitologie, care este în esență un mecanism de control de către statele membre al exercitării de către Comisie a competențelor sale de executare [articolul 291 alineatul (3) TFUE]. În opinia noastră, aceasta indică intenția legiuitorului de a asigura implicarea statelor membre în toate împrejurările.

123. Tertio, adoptarea unor norme de aplicare la nivel național și, în consecință, lipsa unor proceduri uniforme la nivelul Uniunii nu par să aducă atingere obiectivelor Directivei 98/56 și nici, mai precis, efectului util al derogării în temeiul articolului 3 alineatul (2) litera (c) din directiva respectivă. O astfel de abordare poate, în fapt, să țină seama de cerințe naționale specifice privind conservarea diversității genetice, precum necesitatea dobândirii statutului de conservator înregistrat pentru a putea invoca prevederea menționată, astfel cum a arătat guvernul elen, sau cerințe privind amplasarea, în vederea reducerii riscului de contaminare, astfel cum a subliniat guvernul neerlandez(55). Cu toate acestea, normele de aplicare adoptate nu trebuie să impună o sarcină excesivă furnizorilor care asigură conservarea diversității genetice.

124. În al patrulea rând, prin adoptarea unor norme de aplicare a articolului 3 alineatul (2) litera (c) din Directiva 98/56, un stat membru acționează în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) al doilea paragraf TUE, cu articolul 288 al treilea paragraf TFUE și cu articolul 291 alineatul (1) TFUE.

125. În schimb, un stat membru care consideră că sunt necesare norme de aplicare a articolului 3 alineatul (2) din Directiva 98/56, dar care nu a adoptat astfel de norme, nu poate pur și simplu să refuze aplicarea dispozițiilor naționale de transpunere a articolului respectiv din directivă, în detrimentul unui particular, pe motivul lipsei unor norme de aplicare la nivelul Uniunii. Procedând astfel, un stat membru ar încălca principiul cooperării loiale consacrat la articolul 4 alineatul (3) TUE(56).

126. Prin urmare, propunem să se răspundă la a doua și la a treia întrebare adresate că derogarea prevăzută la articolul 3 alineatul (2) litera (c) din Directiva 98/56 trebuie interpretată în sensul că se aplică de asemenea anumitor soiuri de bulbi de flori destinate conservării diversității genetice, chiar dacă normele de aplicare a acestei dispoziții nu au fost adoptate în temeiul articolului 3 alineatul (3) din această directivă.

V. Concluzie

127. Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de College van Beroep voor het bedrijfsleven (Curtea de Apel a Contenciosului Administrativ în domeniul Economic, Țările de Jos) după cum urmează:

(1) Articolul 3 alineatul (1) și articolul 5 alineatul (4) din Directiva 98/56/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind comercializarea materialelor de înmulțire pentru plantele ornamentale

trebuie interpretate în sensul că nu se opun replantării unui material despre care s‑a constatat, în stadiul de cultură, că nu este efectiv indemn de organisme dăunătoare și de boli, cu condiția ca materialul de înmulțire rezultat să nu fie destinat comercializării, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 3 din directiva menționată.

(2) Statele membre pot să interzică replantarea materialului despre care s‑a constatat, în stadiul de cultură, că nu este efectiv indemn de organisme dăunătoare și de boli, indiferent dacă materialul de înmulțire rezultat este destinat comercializării, cu condiția ca reglementarea respectivă să fie conformă cu dreptul Uniunii.

(3) Articolul 3 alineatul (2) litera (c) și articolul 3 din Directiva 98/56

trebuie interpretate în sensul că derogarea prevăzută la articolul 3 alineatul (2) litera (c) se aplică de asemenea anumitor soiuri de bulbi de flori destinate conservării diversității genetice, chiar dacă normele de aplicare a acestei dispoziții nu au fost adoptate în temeiul articolului 3 alineatul (3) din directiva menționată.

1 Limba originală: engleza.

2 Schipper, C., „Broken tulips: The beautiful curse”, site‑ul internet la Muzeului Lalelelor din Amsterdam, 6 decembrie 2017, disponibil la adresa https://amsterdamtulipmuseum.com/blogs/tulip‑facts/broken‑tulips‑the‑beautiful‑curse. Pentru o prezentare detaliată a istoriei lalelei, a se vedea Dash, M., Tulipomania, The Story of the World’s Most Coveted Flower & the Extraordinary Passions it Aroused, Three Rivers Press, New York, 2000.

3 Directiva Consiliului din 20 iulie 1998 privind comercializarea materialelor de înmulțire pentru plantele ornamentale (JO 1998, L 226, p. 16, Ediție specială, 03/vol. 25, p. 107).

4 Schipper, C., op. cit. nota de subsol 2, și Schipper, C., „How dangerous is the tulip breaking virus?”, site‑ul internet la Muzeului Lalelelor din Amsterdam, 25 octombrie 2017, disponibil la adresa https://amsterdamtulipmuseum.com/blogs/tulip‑facts/how‑dangerous‑is‑the‑tulip‑breaking‑virus

5 Directiva Consiliului din 21 decembrie 1976 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în statele membre a organismelor dăunătoare plantelor sau produselor din plante (JO 1977, L 26, p. 20), abrogată și înlocuită prin Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 și (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE și 2007/33/CE ale Consiliului (JO 2016, L 317, p. 4).

6 Termenii „cultivar” și „soi” sunt utilizați în mod interschimbabil de instanța de trimitere. În prezentele concluzii, ne vom referi numai la „soi”.

7 Hotărârea din 20 martie 1986, Tissier (35/85, EU:C:1986:143, punctul 9), și Hotărârea din 26 martie 2026, Isergartler (C‑618/24, EU:C:2026:251, punctul 24 și jurisprudența citată).

8 Hotărârea din 29 noiembrie 1978, Redmond (83/78, EU:C:1978:214, punctul 26), și Hotărârea din 26 martie 2026, Isergartler (C‑618/24, EU:C:2026:251, punctul 25 și jurispridența citată).

9 Din motive de claritate, vom utiliza în mod interschimbabil termenii „producție” și „plantare”.

10 Hotărârea din 3 octombrie 2013, Inuit Tapiriit Kanatami ș.a./Parlamentul și Consiliul (C‑583/11 P, EU:C:2013:625, punctul 50 și jurisprudența citată), și Hotărârea din 26 martie 2026, Gonrieh (C‑819/25 PPU, EU:C:2026:252, punctul 47 și jurisprudența citată).

11 Directiva Consiliului din 19 decembrie 1991 privind comercializarea materialelor de înmulțire pentru plantele ornamentale (JO 1991, L 376, p. 21).

12 A se vedea considerentul (22) al Directivei 98/56.

13 A se vedea anexa la Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European – Inițiativa SLIM [COM(1996) 559 final], Raportul Comisie cu privire la proiectul pilot SLIM, p. 7 și anexa iD, p. 11.

14 Sublinierea noastră.

15 Sublinierea noastră.

16 A se vedea în această privință Hotărârea din 29 septembrie 2021, Società agricola Vivai Maiorana ș.a./Comisia (T‑116/20, EU:T:2021:632, punctele 104 și 106).

17 Condițiile fitosanitare relevante în temeiul Regulamentului 2016/2031 (a se vedea articolul 4 din Directiva 98/56, precum și punctul 10 și nota de subsol 5 din prezentele concluzii) și cerințele care decurg din Regulamentul (CE) 338/97 al Consiliului 9 decembrie 1996 privind protecția speciilor faunei și florei sălbatice prin controlul comerțului cu acestea (JO 1997, L 61, p. 1, Ediție specială 15/vol. 3, p. 239) și din Directiva 94/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (JO 1994, L 365, p. 10, Ediție specială, 13/vol. 14, p. 238) [a se vedea articolul 5 alineatul (1) din Directiva 98/56 coroborat cu articolul 1 alineatul (1) a doua teză din aceasta].

18 Astfel cum sunt definiți la articolul 2 punctul 2 din Directiva 98/56.

19 A se vedea punctul 10 și nota de subsol 5 din prezentele concluzii.

20 A se vedea prin analogie Hotărârea din 24 noiembrie 1993, Keck și Mithouard (C‑267/91 și C‑268/91, EU:C:1993:905, punctul 15), în care nu se face nicio distincție între cerințele privind desemnarea, forma, dimensiunea, greutatea, compoziția, prezentarea, etichetarea sau ambalarea.

21 A se vedea Raportul Comisiei către Consiliu din 23 decembrie 2002 referitor la rezultatele aplicării articolului 12 din Directiva 98/56/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind comercializarea materialelor de înmulțire pentru plantele ornamentale [COM(2002) 761 final, denumit în continuare „Raportul Comisiei din 23 decembrie 2002”], p. 2, în care se subliniază că termenul „furnizor” desemnează persoanele care comercializează sau importă materiale de înmulțire.

22 A se vedea în același sens Raportul Comisiei din 23 decembrie 2002, p. 4.

23 A se vedea punctul 52 din prezentele concluzii.

24 Printre exemplele de măsuri de remediere se pot număra tratamentul adecvat, etichetarea adecvată sau neincluderea unei trimiteri la soiuri în cazul în care condițiile prevăzute la articolul 9 din Directiva 98/56 nu sunt îndeplinite.

25 Directiva 91/682 nu cuprindea această dispoziție.

26 Considerentul (3) al Directivei 98/56.

27 A se vedea anexa la Raportul Comisiei din 23 decembrie 2002, p. 8.

28 A se vedea în această privință Directiva 1999/66/CE a Comisiei din 28 iunie 1999 de stabilire a cerințelor referitoare la etichetă sau la alte documente emise de furnizor în conformitate cu Directiva 98/56 (JO 1999, L 164, p. 76) – pe baza informațiilor care trebuie să apară în mod obligatoriu pe etichetă, ar trebui să fie posibilă urmărirea materialului‑sursă. A se vedea de asemenea, în aceeași ordine de idei, Raportul Comisiei din 23 decembrie 2002, p. 4.

29 Hotărârea din 15 mai 2025 (C‑717/23, denumită în continuare „Hotărârea Bundesminister für Gesundheit”, EU:C:2025:351).

30 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe și de abrogare a Directivei 2001/37/CE (JO 2014, L 127, p. 1).

31 Hotărârea Bundesminister für Gesundheit (punctul 34).

32 Hotărârea Bundesminister für Gesundheit (punctul 52).

33 A se vedea Hotărârea Bundesminister für Gesundheit (punctul 51), precum și Concluziile noastre prezentate în această cauză (EU:C:2025:29, punctul 70).

34 A se vedea punctul 26 din prezentele concluzii.

35 Considerentul (8) al Directivei 2014/40.

36 Hotărârea Bundesminister für Gesundheit (punctele 49-51).

37 Această dispoziție a fost numerotată ulterior ca articolul 37 TCE. Aceasta corespunde în prezent articolului 43 TFUE.

38 A se vedea prin analogie Hotărârea din 5 aprilie 1979, Ratti (148/78, EU:C:1979:110, punctele 26 și 27). În doctrină, a se vedea Barnard, C., The Substantive Law of the EU: The Four Freedoms, ediția a șaptea, Oxford University Press, Oxford, 2022, p. 581, și Slot, P. J., „Harmonisation”, European Law Review, nr. 21(5), 1996, p. 378-387, p. 382 și 383.

39 A se vedea în acest sens Hotărârea din 19 martie 2026, Almirall (C‑589/24, EU:C:2026:217, punctul 41). În doctrină, a se vedea Slot, P. J. op. cit., nota de subsol. 37, p. 388, și Weatherill, S., „Maximum versus minimum harmonization: Choosing between unity and diversity in the search for the soul of the internal market”, in Nic Shuibhne, N. și Gormley, L. W. (editori), From Single Market to Economic Union: Essays in Memory of John A. Usher, Oxford University Press, Oxford, 2012, p. 192.

40 A se vedea prin analogie Hotărârea din 5 octombrie 1994, Centre d’insémination de la Crespelle (C‑323/93, EU:C:1994:368, punctele 34 și 35), și Hotărârea din 4 octombrie 2024, AFAÏA (C‑228/23, EU:C:2024:829, punctul 71).

41 A se vedea prin analogie Hotărârea din 19 martie 2026, Almirall (C‑589/24, EU:C:2026:217, punctul 40 și hotărârea citată).

42 A se vedea în acest sens Hotărârea din 19 noiembrie 2019, TSN și AKT (C‑609/17 și C‑610/17, EU:C:2019:981, punctul 51), precum și Concluziile noastre prezentate în cauza Almirall (C‑589/24, EU:C:2025:776, punctul 60 și jurisprudența citată).

43 A se vedea în acest sens Hotărârea din 8 noiembrie 1979, Denkavit Futtermitel (251/78, EU:C:1979:252, punctele 14-20), și Hotărârea din 10 iulie 1984, Campus Oil ș.a. (72/83, EU:C:1984:256, punctele 27-31), precum și Concluziile noastre prezentate în cauza Almirall (C‑589/24, EU:C:2025:776, punctul 60 și jurisprudența citată).

44 Hotărârea din 18 octombrie 1990, Dzodzi (C‑297/88 și C‑197/89, EU:C:1990:360, punctele 36 și 37), și Hotărârea din 5 martie 2026, AESTE (C‑210/24, EU:C:2026:145, punctul 33 și jurisprudența citată).

45 A se vedea punctul 56 din prezentele concluzii, în special trimiterea la Hotărârea din 29 septembrie 2021, Società agricola Vivai Maiorana și alții/Comisia (T‑116/20, EU:T:2021:632, punctele 104 și 106).

46 A se vedea punctul 26 din prezentele concluzii. Din decizia de trimitere reiese că apelanta încearcă să păstreze diversitatea genetică a soiurilor în cauză ca atare, și anume fără TBV.

47 „Können” în versiunea în limba germană, „podrán” în versiunea în limba spaniolă, „peuvent” în versiunea în limba franceză, „possono” în versiunea în limba italiană, „można” în versiunea în limba polonă și „podem” în versiunea în limba portugheză.

48 A se vedea a contrario Hotărârea din 16 decembrie 2015, Suedia/Comisia (T‑521/14, EU:T:2015:976, punctele 50, 52, 53 și 70).

49 Hotărârea din 16 decembrie 2015, Suedia/Comisia (T‑521/14, EU:T:2015:976, punctul 53).

50 Cu privire la natura precisă a articolului 3 alineatul (2) din Directiva 98/56, a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 ianuarie 1982, Becker (8/81, EU:C:1982:7, punctul 27).

51 A se vedea prin analogie Hotărârea din 19 ianuarie 1982, Becker (8/81, EU:C:1982:7, punctele 32 și 33).

52 „Devem” în versiunea în limba portugheză a articolului 8 alineatul (3) din Directiva 98/56. Versiunea în limba portugheză a celorlalte două dispoziții menționate, precum și versiunile în limbile germană, spaniolă, italiană, franceză și polonă ale celor trei dispoziții menționate utilizează toate expresii care implică o obligație de a acționa.

53 Hotărârea din 29 iulie 2024, HDI Global și MS Amlin Insurance (C‑771/22 și C‑45/23, EU:C:2024:644, punctul 56 și jurisprudența citată).

54 Hotărârea din 23 noiembrie 1995, Nutral/Comisia (C‑476/93 P, EU:C:1995:401, punctul 14). A se vedea în doctrină Lenaerts, K., și Van Nuffel, P., EU Constitutional Law, Oxford University Press, Oxford, 2021, p. 565.

55 A se vedea punctul 118 din prezentele concluzii.

56 A se vedea Hotărârea din 19 ianuarie 1982, Becker (8/81, EU:C:1982:7, punctul 33). A se vedea de asemenea prin analogie Hotărârea din 5 aprilie 1979, Ratti (148/78, EU:C:1979:110, punctul 22), și Hotărârea din 3 septembrie 2014, GMAC UK (C‑589/12, EU:C:2014:2131, punctul 39 și jurisprudența citată).