Hotărârea Tribunalului (Camera a treia extinsă) din 1 iulie 2026.#Alhares for Security Services and Occupational Safety împotriva Mission d'assistance de l'Union européenne pour une gestion intégrée des frontières en Libye (EUBAM Libya).#Contracte de achiziții publice de servicii – Procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare – Prestare de servicii de securitate privată – Decizie de a nu îl include pe reclamant printre operatorii preselectați – Punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) și punctul 39.2 din anexa I la Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 – Egalitate de tratament – Principiul nediscriminării.#Cauza T-493/24.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia, judecând în complet de cinci judecători)

1 iulie 2026(*)

„ Contracte de achiziții publice de servicii – Procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare – Prestare de servicii de securitate privată – Decizie de a nu îl include pe reclamant printre operatorii preselectați – Punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) și punctul 39.2 din anexa I la Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 – Egalitate de tratament – Principiul nediscriminării ”

În cauza T‑493/24,

Alhares for Security Services and Occupational Safety, cu sediul în Tripoli (Libia), reprezentată de L. Vidal, avocat,

reclamantă,

împotriva

Misiunii de asistență a Uniunii Europene pentru gestionarea integrată a frontierelor în Libia (EUBAM Libya), reprezentată de E. Raoult, avocată,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera a treia, judecând în complet de cinci judecători),

compus din domnul S. Papasavvas, președinte, doamna K. Kowalik‑Bańczyk, domnii R. da Silva Passos, H. Cassagnabère (raportor) și doamna T. Pavelin, judecători,

grefieră: doamna H. Eriksson, administratoare,

având în vedere Ordonanța din 6 decembrie 2024, Alhares for Security Services and Occupational Safety/EUBAM Libya (T‑493/24 R, nepublicată, EU:T:2024:886),

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 13 ianuarie 2026,

pronunță prezenta

Hotărâre

1 Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Alhares for Security Services and Occupational Safety, solicită anularea, în primul rând, a deciziei Misiunii de asistență a Uniunii Europene pentru gestionarea integrată a frontierelor în Libia (EUBAM Libya) (denumită în continuare „Misiunea”), rămasă definitivă la 10 septembrie 2024, de a nu o selecta drept candidat invitat să prezinte o ofertă în cadrul unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare pentru furnizarea de servicii de securitate privată, în al doilea rând, a deciziei Misiunii din 5 septembrie 2024 având ca obiect respingerea cererii formulate de reclamantă la 29 august 2024 prin care urmărea autorizarea depunerii unei oferte în cadrul procedurii menționate mai sus, în al treilea rând, al oricărui act care ar decurge sau care ar fi devenit posibil prin cele două decizii menționate mai sus, în al patrulea rând, a cererii de ofertă organizate de Misiune pentru furnizarea de servicii de securitate privată și, în al cincilea rând, a contractului încheiat între Misiune și un consorțiu format din societatea First Call Security Services LLC și Amarante International LLC.

Istoricul cauzei

2 Misiunea a fost instituită prin Decizia 2013/233/PESC a Consiliului din 22 mai 2013 privind Misiunea (JO 2013, L 138, p. 15).

3 Prin scrisoarea din 17 iulie 2024 [Ares (2024)518542] (denumită în continuare „decizia din 17 iulie 2024”), directorul Serviciului Instrumente de Politică Externă al Comisiei Europene a constatat, pentru perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025, existența unei crize în Libia în sensul articolului 2 punctul 21 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO 2018, L 193, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul financiar”).

4 În decizia din 17 iulie 2024 se precizează că recunoașterea existenței unei crize se face în scopul aplicării unor proceduri flexibile de achiziții, în conformitate cu punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) și cu punctul 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar. Directorul Serviciului Instrumente de Politică Externă al Comisiei solicită, pe de altă parte, șefilor misiunilor în cauză să se refere la această decizie pentru a justifica recurgerea la proceduri de negociere în situații de criză.

5 Reclamanta este o societate de drept libian specializată în domeniul activităților private de securitate. În noiembrie 2023, aceasta s‑a făcut cunoscută Misiunii pentru a‑și oferi serviciile.

6 La 6 august 2024, Misiunea a lansat, în cadrul unei proceduri de negociere fără publicare prealabilă, cererea de ofertă restrânsă EUBAM-24-24-Security Services (denumită în continuare „cererea de ofertă”), având ca obiect contractarea cu societăți libiene a unor servicii de securitate privată în beneficiul Misiunii, al membrilor săi, al activelor și al bunurilor sale la Tripoli (Libia). Aceasta a invitat șase societăți de securitate autorizate, selectate dintr‑o listă de 18 operatori de securitate recunoscuți în Libia, să depună oferte. Data-limită de depunere a ofertelor a fost stabilită inițial la 11 septembrie 2024, iar apoi a fost amânată până la 16 septembrie 2024.

7 Prin două scrisori din 29 august și din 2 septembrie 2024, reclamanta a solicitat să poată participa la cererea de ofertă, de care luase cunoștință prin mijloace proprii.

8 Printr‑o scrisoare din 5 septembrie 2024, Misiunea i‑a răspuns indicând printre altele următoarele elemente:

„EUBAM Libya aplică «proceduri flexibile de achiziții publice», în temeiul punctului 11.1 [al doilea paragraf litera (c)] și al punctului 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar […]”

9 Printr‑o scrisoare din 9 septembrie 2024, reclamanta a replicat arătând printre altele că, în opinia sa, recurgerea la procedura de negociere fără publicitate prealabilă impunea autorității contractante să demonstreze că contractul urmărea să răspundă unui eveniment care nu putea fi prevăzut și că acest eveniment rezulta direct din situația de criză, condiții care nu ar fi îndeplinite în speță. Prevalându‑se de această interpretare, reclamanta a solicitat Misiunii anularea cererii de ofertă și organizarea uneia noi, în cadrul oricărei proceduri de atribuire aplicabile, care să nu o excludă.

10 Prin scrisoarea din 11 septembrie 2024, Misiunea a răspuns la scrisoarea reclamantei din 9 septembrie 2024, indicându‑i în esență, în primul rând, că a recurs, în speță, la procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare având în vedere situația de criză și aplicarea procedurilor flexibile de atribuire a contractelor, evocate în decizia din 17 iulie 2024 (a se vedea punctul 3 de mai sus) și, în al doilea rând, că nu era obligată să invite toți operatorii autorizați din Libia să depună o ofertă.

11 Dintr‑o scrisoare a Misiunii din 12 decembrie 2024 reiese că contractul EUBAM-24-24-Security Services a fost atribuit unui consorțiu format din două societăți diferite de reclamantă.

Concluziile părților

12 Reclamanta solicită Tribunalului:

– anularea deciziei adoptate de Misiune, rămasă definitivă cel târziu la 10 septembrie 2024, data încheierii cererii de ofertă, de a nu o selecta drept candidat invitat să prezinte o ofertă în cadrul procedurii de negociere fără publicare prealabilă pentru furnizarea de servicii de securitate privată;

– anularea deciziei din 5 septembrie 2024 prin care Misiunea i‑a respins cererea, formulată la 29 august 2024, de a fi autorizată să depună o ofertă în cadrul cererii de ofertă;

– anularea oricărei decizii sau a oricărui act care ar decurge sau care ar fi devenit posibil ca urmare a celor două decizii precedente, în special în cadrul cererii de ofertă;

– obligarea Misiunii la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

13 În replică, reclamanta reiterează în esență primele două capete de cerere amintite mai sus, adăugând în același timp două capete de cerere prin care solicită Tribunalului:

– anularea cererii de ofertă;

– anularea contractului încheiat între Misiune și un consorțiu format din societatea First Call Security Services și Amarante International.

14 Misiunea solicită Tribunalului:

– respingerea acțiunii;

– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept

15 În cererea introductivă, reclamanta invocă trei motive, întemeiate, primul, pe o eroare de drept care afectează alegerea de către Misiune a recurgerii la procedura de negociere fără publicare prealabilă, al doilea, pe o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește respectarea condițiilor de fapt care permit recurgerea la procedura de negociere fără publicare prealabilă și, al treilea, pe încălcarea principiilor egalității de tratament și nediscriminării în deciziile de a nu o include pe reclamantă printre operatorii preselectați și de a‑i refuza autorizația de a depune o ofertă. În replică, reclamanta invocă pentru prima dată un al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului libian.

Cu privire la obiectul litigiului în măsura în care se raportează la primul și la al doilea capăt de cerere

16 De la bun început, trebuie subliniat că primul capăt de cerere care figurează în cererea introductivă, care este identic cu primul capăt de cerere care figurează în replică, este îndreptat împotriva deciziei Misiunii de a nu o include pe reclamantă printre operatorii preselectați pentru a prezenta o ofertă în cadrul cererii de ofertă.

17 Al doilea capăt de cerere, care figurează în cererea introductivă și în replică, are ca obiect refuzul explicit pe care Misiunea l‑a opus, într‑o scrisoare din 5 septembrie 2024, cererii formulate de reclamantă în scrisoarea sa din 29 august 2024 de a fi autorizată să prezinte o ofertă în cadrul cererii de ofertă.

18 Or, neluarea în considerare de către Misiune a reclamantei cu ocazia redactării invitațiilor adresate întreprinderilor susceptibile să depună o ofertă în pofida existenței manifestării interesului prezentate de reclamantă în noiembrie 2023, precum și existența cererilor sale din 29 august și din 2 septembrie 2024 s‑a materializat și se confundă cu refuzul explicit formulat de Misiune în scrisoarea sa din 5 septembrie 2024 a cererii reclamantei din 29 august 2024. Faptul că Misiunea nu a invitat reclamanta să depună o ofertă nu depășește refuzul explicit care figurează în scrisoarea sa din 5 septembrie 2024 și, prin urmare, nu are un domeniu de aplicare autonom în raport cu această scrisoare. În plus, numai în această scrisoare Misiunea a expus motivele de fapt și de drept care au condus la refuzul menționat, permițând astfel reclamantei să introducă o acțiune, iar Tribunalului să fie în măsură să își exercite controlul de legalitate asupra deciziei prin care se exprimă acest refuz. În acest context, trebuie precizat că răspunsul Misiunii din 11 septembrie 2024 nu constituie decât dezvoltarea considerațiilor reținute în scrisoarea din 5 septembrie 2024. Aceste două scrisori formează un tot indivizibil, mesajul Misiunii din 5 septembrie 2024 trebuind, prin urmare, să fie citit împreună cu scrisoarea din 11 septembrie 2024.

19 Ținând seama de aceste elemente, primele două capete de cerere se confundă din punctul de vedere al obiectului lor și trebuie, în consecință, să fie abordate ca un întreg, întrucât ambele vizează în esență refuzul Misiunii de a o include pe reclamantă printre operatorii preselectați pentru a prezenta o ofertă.

Cu privire la admisibilitatea celui de al treilea capăt de cerere care figurează în cererea introductivă și a celui de al treilea și a celui de al patrulea capăt de cerere care figurează în replică

20 Prin intermediul celui de al treilea capăt de cerere, reclamanta solicită anularea „oricărei decizii sau a oricărui act care ar decurge sau care ar fi devenit posibil prin cele două decizii precedente, în special în cadrul cererii de ofertă”.

21 În această privință, este necesar să se constate că nici acest capăt de cerere, nici cuprinsul cererii introductive nu cuprind vreo precizare în ceea ce privește actele care ar decurge sau care ar fi devenit posibile prin scrisoarea din 5 septembrie 2024 coroborată cu scrisoarea din 11 septembrie 2024. Reiese din jurisprudență că astfel de capete de cerere nu desemnează obiectul unui litigiu în mod suficient de precis și trebuie, prin urmare, să fie înlăturate în temeiul articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură al Tribunalului (a se vedea Hotărârea din 12 mai 2017, Costa/Parlamentul, T‑15/15 și T‑197/15, nepublicată, EU:T:2017:332, punctul 34 și jurisprudența citată).

22 Este adevărat că al treilea și al patrulea capăt de cerere din replică vizează în mod precis noi acte a căror anulare se solicită. Acestea sunt însă vădit inadmisibile, întrucât nu au fost formulate în stadiul cererii introductive, contrar celor prevăzute la articolul 76 literele (d) și (e) din Regulamentul de procedură. În această privință, trebuie amintit că, în principiu, un act ulterior, adoptat în cursul procedurii, nu poate fi considerat un element nou în raport cu care reclamantul și‑ar putea adapta concluziile fără ca însuși obiectul litigiului să fie modificat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 septembrie 1979, Comisia/Franța, 232/78, EU:C:1979:215, punctul 3, și Hotărârea din 10 iulie 1990, Automec/Comisia, T‑64/89, EU:T:1990:42, punctul 69). În consecință, faptul că actele vizate în al treilea și în al patrulea capăt de cerere din replică au fost adoptate după introducerea prezentei acțiuni nu poate justifica o modificare a obiectului litigiului astfel cum a fost delimitată în cererea de sesizare a instanței.

23 În plus, trebuie subliniat de asemenea că aceste capete de cerere nu pot fi considerate admisibile din perspectiva unei adaptări a cererii introductive în temeiul articolului 86 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. Astfel, în temeiul acestei dispoziții, atunci când un act a cărui anulare este solicitată este înlocuit sau modificat printr‑un alt act având același obiect, reclamantul poate, în cel mult două săptămâni de la notificarea unei decizii de stabilire a datei ședinței de audiere a pledoariilor sau înainte de notificarea deciziei Tribunalului de a se pronunța fără parcurgerea fazei orale a procedurii, să își adapteze cererea introductivă pentru a ține cont de acest element nou. Or, în speță, niciun element din dosar nu permite să se concluzioneze că un act a cărui anulare fusese solicitată în stadiul cererii introductive ar fi fost înlocuit de un alt act având același obiect. Pe de altă parte și în orice caz, potrivit articolului 86 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, adaptarea cererii introductive trebuie efectuată prin înscris separat, ceea ce nu este cazul în speță.

24 Rezultă din ceea ce precedă că al treilea capăt de cerere din cererea introductivă, precum și al treilea și al patrulea capăt de cerere din replică trebuie respinse ca inadmisibile.

Cu privire la fond

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe eroarea de drept în raport cu dispozițiile articolului 164 alineatul (1) literele (d) și (f) din Regulamentul financiar coroborat cu punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la acest regulament, săvârșită de Misiune prin alegerea de a recurge la procedura de negociere fără publicare prealabilă

25 Potrivit reclamantei, atunci când Misiunea a recurs, în speță, la procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, aceasta a încălcat Regulamentul financiar. Ar fi fost eronat din partea Misiunii să se refere în scrisoarea sa din 5 septembrie 2024 coroborată cu scrisoarea din 11 septembrie 2024 la o aplicare a punctului 11.1 al doilea paragraf litera (c) și a punctului 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar coroborată cu articolul 164 alineatul (1) litera (d) din acest regulament.

26 Reclamanta amintește că, potrivit punctului 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar, în sensul punctului 11.1 al doilea paragraf litera (c) din aceeași anexă, se consideră că operațiunile desfășurate în crize corespund testului de extremă urgență. Această dispoziție nu ar permite însă decât îndeplinirea uneia dintre cele trei condiții prevăzute la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar. Astfel, acest punct ar necesita întrunirea a trei condiții, și anume existența unui eveniment care nu poate fi prevăzut, existența unei situații de extremă urgență și o legătură de cauzalitate între evenimentul care nu poate fi prevăzut și situația de extremă urgență.

27 Or, în speță, recunoașterea unei situații de criză ar fi permis îndeplinirea numai a celei de a doua condiții prevăzute la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar, și anume existența unei situații de extremă urgență. În schimb, contrar a ceea ce ar lăsa să se înțeleagă scrisorile misiunii din 5 și din 11 septembrie 2024, celelalte două condiții ar rămâne neîndeplinite. Astfel, în măsura în care Misiunea ar fi justificat neluarea în considerare a reclamantei evocând, ca unic motiv, o „situație de criză”, recunoscută în cazul Libiei în decizia din 17 iulie 2024 (a se vedea punctul 2 de mai sus), aceasta nu și‑ar fi justificat în mod legal decizia.

28 Misiunea contestă aceste argumente.

29 Părțile nu sunt de acord în esență cu privire la aspectul dacă, prin recurgerea la o procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, Misiunea a încălcat Regulamentul financiar. Mai precis, punctul litigios privește justificarea invocată de Misiune, care se întemeiază pe punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) și pe punctul 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar coroborate cu articolul 164 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar, justificare pe care reclamanta o consideră eronată. Întrebarea privește aspectul dacă dispozițiile punctului 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar acoperă toate condițiile prevăzute la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar sau numai unele dintre acestea.

30 Potrivit reclamantei, în măsura în care prevede că „se consideră că operațiunile desfășurate în crize corespund testului de extremă urgență”, punctul 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar ar îndeplini numai condiția privind existența unei „urgențe extreme”, cu excluderea celorlalte condiții de la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar. În ședință, reclamanta a precizat că, evocând, în replică, caracterul imputabil al unui „eveniment care nu poate fi prevăzut”, condiție prevăzută la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar, ea nu făcuse referire decât la legătura de cauzalitate care ar trebui să existe între „extrema urgență” și „evenimente[le] care nu pot fi prevăzute” vizate chiar în această dispoziție. Ar rezulta că aceasta nu ar fi abordat noțiunea de „circumstanțe excepționale” care face parte din ultima condiție prevăzută la punctul menționat. La rândul său, Misiunea a arătat din nou în ședință că textul punctului 39.2 prima teză din anexa I la Regulamentul financiar acoperea toate condițiile enunțate la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din aceeași anexă.

31 În această privință, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 178 alineatul (1) din Regulamentul financiar, normele generale referitoare la achizițiile publice prevăzute în capitolul 1 din titlul VII din acest regulament se aplică contractelor reglementate de capitolul 3 în cazul acțiunilor externe, sub rezerva dispozițiilor speciale care figurează în capitolul 3 din anexa I la același regulament.

32 În ceea ce privește dispozițiile generale menționate, potrivit articolului 160 alineatul (1) din Regulamentul financiar, toate contractele finanțate integral sau parțial de la buget respectă principiile transparenței, proporționalității, egalității de tratament și nediscriminării. Potrivit articolului 160 alineatul (2) din regulamentul menționat, toate contractele se atribuie prin proceduri care să asigure o concurență cât mai largă, cu excepția cazului în care se recurge la procedura menționată la articolul 164 alineatul (1) litera (d) din același regulament.

33 În temeiul articolului 164 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar, procedurile de achiziții pentru atribuirea unor contracte de concesiune sau a unor contracte de achiziții publice, inclusiv a unor contracte‑cadru, pot lua forma unei proceduri de negociere, inclusiv fără publicare prealabilă. Potrivit articolului 164 alineatul (5) litera (f) din Regulamentul financiar, autoritatea contractantă poate utiliza procedura de negociere printre altele în „circumstanțe excepționale” clar definite în anexa I la regulamentul menționat.

34 Potrivit punctului 11.1 primul paragraf din anexa I la Regulamentul financiar, atunci când autoritatea contractantă utilizează procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, aceasta respectă printre altele modalitățile de negociere prevăzute la articolul 164 alineatul (4) din anexa menționată.

35 În temeiul punctului 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar, autoritatea contractantă poate utiliza procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, indiferent de valoarea estimată a contractului, „în măsura în care este absolut necesar, atunci când, din motive de extremă urgență determinate de evenimente care nu pot fi prevăzute, este imposibil să se respecte termenele stabilite la punctele 24, 26 și 41 [din aceeași anexă] și atunci când justificarea urgenței extreme nu este imputabilă autorității contractante”.

36 În această privință, trebuie subliniat că, contrar celor susținute de reclamantă, punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar autorizează recurgerea la o procedură de negociere, indiferent de cuantumul acesteia, atunci când, în esență, sunt îndeplinite șase condiții cumulative – iar nu trei: în primul rând, în măsura în care este „absolut necesar”, în al doilea rând, există motive de „extremă urgență” care, în al treilea rând, sunt „determinate”, în al patrulea rând, de „evenimente care nu pot fi prevăzute”. În al cincilea rând, este necesar ca din motive de extremă urgență să fie „imposibil să se respecte termenele procedurilor” de drept comun „stabilite la punctele 24, 26 și 41” din aceeași anexă la Regulamentul financiar și, în al șaselea rând, ca „justificarea urgenței extreme” să nu fie imputabilă autorității contractante.

37 În plus, punctul 39.2 prima teză din anexa I la Regulamentul financiar prevede că, „[î]n sensul punctului [11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar], se consideră că operațiunile desfășurate în crize corespund testului de extremă urgență”. A doua teză a aceluiași punct împuternicește ordonatorul de credite delegat, dacă este cazul în colaborare cu ceilalți ordonatori de credite delegați implicați, să constate existența unei situații de extremă urgență și să își revizuiască periodic decizia, ținând cont de principiul bunei gestiuni financiare.

38 Aceste dispoziții se numără printre cele prin care legiuitorul Uniunii a prevăzut, în capitolul 3 din anexa I la Regulamentul financiar, norme specifice pentru recurgerea la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții în cadrul acțiunilor externe ale Uniunii și pentru punerea în aplicare a acestora.

39 În prezenta cauză, având în vedere interpretările divergente ale părților, este necesar să se determine care dintre condițiile enunțate la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar pot fi considerate îndeplinite în temeiul aplicării punctului 39.2 din aceeași anexă.

40 În această privință, trebuie amintit, pe de o parte, că, potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de termenii utilizați, ci și de obiectivele și de contextul acesteia (a se vedea Hotărârea din 24 iunie 2014, Parlamentul/Consiliul, C‑658/11, EU:C:2014:2025, punctul 51 și jurisprudența citată). Pe de altă parte, potrivit unei jurisprudențe constante, orice derogare de la normele generale trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 octombrie 2008, Comisia/Italia, C‑157/06, EU:C:2008:530, punctul 23 și jurisprudența citată). Or, în speță, nu există nicio îndoială cu privire la caracterul derogatoriu al punctului 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar.

– Cu privire la interpretarea literală a punctului 39.2 prima teză din anexa I la Regulamentul financiar

41 Interpretările date de părți punctului 39.2 prima teză din anexa I la Regulamentul financiar (a se vedea punctul 30 de mai sus) se întemeiază în esență pe o interpretare literală care se sprijină în special pe jurisprudența Curții referitoare la directivele în materie de achiziții publice aplicabile atunci când astfel de contracte sunt atribuite pe teritoriul Uniunii.

42 În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții referitoare la directivele privind achizițiile publice, aplicarea derogării privind procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare este supusă îndeplinirii a trei condiții cumulative, și anume existența, pe lângă un eveniment care nu poate fi prevăzut, a unor motive de extremă urgență incompatibile cu termenele impuse de alte proceduri și a unei legături de cauzalitate între evenimentul care nu poate fi prevăzut și motive de extremă urgență care rezultă din acesta (Hotărârea din 28 martie 1996, Comisia/Germania, C‑318/94, EU:C:1996:149, punctul 14, și Ordonanța din 20 iunie 2013, Consiglio Nazionale degli Ingegneri, C‑352/12, nepublicată, EU:C:2013:416, punctul 50).

43 Pentru cele trei condiții evocate în special de recurentă, și anume existența, pe lângă un eveniment care nu poate fi prevăzut, a unor motive de extremă urgență incompatibile cu termenele impuse de alte proceduri și a unei legături de cauzalitate între evenimentul care nu poate fi prevăzut și motive de extremă urgență care rezultă din acesta, dispozițiile referitoare la procedura de negociere fără anunț prealabil, astfel cum au fost prezentate în directivele privind achizițiile publice și reluate în jurisprudența Curții menționată mai sus, sunt practic identice cu cele corespunzătoare de la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar. În consecință, interpretarea pe care Curtea o dă acestor cerințe poate fi transpusă la același punct.

44 În plus, reiese cu claritate din însuși modul de redactare a punctului 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar, citat la punctul 37 de mai sus, că asimilarea care este făcută între „extrema urgență” și „operațiunile desfășurate în crize” trebuie interpretată în sensul că acoperă a doua, a treia și a patra condiție de la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din aceeași anexă, menționate la punctul 36 de mai sus.

45 Astfel, din moment ce Uniunea intervine într‑o criză, se constată o „extremă urgență” în sensul punctului 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar. Această urgență este prezentată, prin intermediul formulei utilizate de legiuitor, ca fiind produsul intervenției Uniunii considerate necesare într‑o criză. Astfel, punctul 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar creează literalmente o asimilare între, pe de o parte, „operațiunile desfășurate [de Uniune] în crize” și, pe de altă parte, o „situați[e] de extremă urgență” în sensul punctului 11.1 al doilea paragraf litera (c) din aceeași anexă. Rezultă, așadar, din modul de redactare coroborat al acestor două dispoziții că „situația de criză” este cea care cauzează „operațiunile desfășurate [de Uniune]”, care sunt calificate ex lege drept „extremă urgență”.

46 Acestea fiind spuse, nu este mai puțin adevărat că, contrar a ceea ce pare să susțină Misiunea în înscrisurile sale prezentate Tribunalului, celelalte trei condiții prevăzute la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar, și anume cele referitoare la necesitatea absolută, la imposibilitatea respectării termenelor procedurilor de drept comun și la lipsa imputabilității în sarcina autorității contractante, a căror respectare nu este contestată în speță de reclamantă, rămân aplicabile de plin drept chiar și în contextul particular al aplicării punctului 39.2 din aceeași anexă.

47 Astfel, într‑un asemenea context, autoritatea contractantă rămâne obligată să se asigure că sunt îndeplinite toate cele șase condiții cumulative enunțate la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar, inclusiv în ceea ce privește alte condiții decât cele pe care le acoperă punctul 39.2 din aceeași anexă.

48 Într‑adevăr, fiecare dintre condițiile de necesitate absolută, de imposibilitate a respectării termenelor procedurilor de drept comun și de neimputabilitate în sarcina autorității contractante trebuie îndeplinită pentru a garanta conformitatea fiecărei proceduri de atribuire a contractelor cu ansamblul condițiilor de la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar. Cu toate acestea, în speță, reclamanta nu a prezentat argumente specifice privind condițiile menționate și nici, a fortiori, nu a invocat un motiv întemeiat pe încălcarea acestora, astfel cum a confirmat în ședință.

– Cu privire la interpretarea contextuală

49 Interpretarea prezentată la punctele 44 și 45 de mai sus este confirmată de contextul în care se înscrie punctul 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar.

50 Astfel, atunci când punctul 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar face referire, în sensul punctului 11.1 al doilea paragraf litera (c) din aceeași anexă, la o situație de „criză”, acesta face trimitere la un element pe care legiuitorul însuși l‑a definit la articolul 2 punctul 21 din același regulament. Potrivit acestei din urmă dispoziții, o criză corespunde „unei situații de pericol imediat sau iminent, care riscă să degenereze într‑un conflict armat sau amenință să destabilizeze o țară sau vecinătatea acesteia” [articolul 2 punctul 21 litera (a) din Regulamentul financiar] sau unor situații „provocat[e]” în special de „crize provocate de om, cum ar fi războaiele și alte conflicte” sau de alte circumstanțe excepționale comparabile [articolul 2 punctul 21 litera (b) din Regulamentul financiar].

51 Or, această definiție a „crizei” care figurează la articolul 2 punctul 21 din Regulamentul financiar confirmă și lămurește interpretarea punctului 39.2 din anexa I la același regulament, potrivit căreia acest punct 39.2 acoperă a doua, a treia și a patra condiție de la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din aceeași anexă.

52 Astfel, în măsura în care această definiție asociază îndeaproape noțiunea de „criză” atât cu o „situație de pericol”, cât și cu riscul de conflict sau de destabilizare, ea implică în mod inevitabil că noțiunea de „criză” include noțiunea de „evenimente care nu pot fi prevăzute”. Noțiunea de „risc de conflict sau de destabilizare” face astfel referire în mod necesar la o serie de incidente care au un impact negativ, printre altele asupra păcii sau a stabilității, reflectând și ilustrând astfel pe deplin noțiunea de „evenimente care nu pot fi prevăzute” evocată la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar.

53 În plus, noțiunea de „situație de pericol” în sensul articolului 2 punctul 21 litera (a) din Regulamentul financiar reflectă în mod necesar posibilitatea apariției unor astfel de incidente. „Situația de pericol” și „riscul de conflict sau de destabilizare” nu pot fi înțelese independent unul de celălalt, prima rezultând, dimpotrivă, direct din cel de al doilea. Termenii „imediat sau iminent”, care figurează la articolul 2 punctul 21 litera (a) din Regulamentul financiar, consolidează această idee, accentuând urgența situației și stabilind o legătură între pericolul existent și riscul de escaladare către un conflict armat sau o amenințare la adresa stabilității regionale. Ținând seama de această interdependență, raportul stabilit între pericolul existent și riscul de escaladare către un conflict armat trebuie interpretat în sensul că implică o legătură de cauzalitate.

54 Astfel, noțiunea de „criză” definită la articolul 2 punctul 21 din Regulamentul financiar acoperă nu numai a doua și a patra condiție de la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar, și anume extrema urgență și imprevizibilitatea evenimentelor, ci și în mod necesar legătura de cauzalitate evocată printre altele în jurisprudența menționată la punctul 42 de mai sus. Pe de altă parte, dacă s‑ar face referire la „criză” din perspectiva articolului 2 punctul 21 litera (b) din Regulamentul financiar, ar fi necesar să se constate că situațiile vizate de aceste dispoziții, în special cea „provocată […] de om, cum ar fi războaiele și alte conflicte”, sunt de asemenea susceptibile să provoace o stare de extremă urgență. Prin urmare, și aceste situații stabilesc în mod necesar legătura de cauzalitate.

– Cu privire la interpretarea teleologică

55 Interpretarea potrivit căreia punctul 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar acoperă a doua, a treia și a patra condiție de la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar își găsește o confirmare suplimentară în examinarea obiectivelor atribuite politicii externe și de securitate comune (PESC), astfel cum rezultă din articolul 38 alineatele (2) și (3) și din articolele 42 și 43 TUE, precum și în examinarea finalităților dreptului Uniunii în materie de achiziții publice aplicat PESC.

56 În această privință, trebuie amintit că Decizia 2013/233 a fost adoptată în temeiul articolului 28, al articolului 42 alineatul (4) și al articolului 43 alineatul (2) TUE. Aceste ultime două dispoziții se înscriu în secțiunea 2 din capitolul 2 al titlului V din Tratatul UE, consacrată politicii de securitate și apărare comune (PSAC), care constituie o componentă esențială a PESC.

57 În primul rând, din economia generală a articolelor 42 și 43 TUE reiese că puterea constitutivă a Uniunii, și anume statele membre, a intenționat să doteze PESC și în special PSAC cu un cadru juridic specific care să permită Uniunii să dispună de o capacitate de acțiune eficientă pentru a face față situațiilor de criză.

58 Mai precis, potrivit articolului 42 alineatul (1) TUE, PSAC face parte integrantă din PESC și „asigură Uniunii o capacitate operațională bazată pe mijloace civile și militare”. Această dispoziție urmărește să asigure că Uniunea este în măsură să pună în aplicare, în mod concret și eficient, mijloace care sunt adaptate exigențelor contextelor în care acestea intervin. Or, capacitatea operațională a unor astfel de mijloace ar fi lipsită de efectul său util dacă nu ar putea fi mobilizată cu celeritate, în special în situații caracterizate printr‑o degradare rapidă a situației securității.

59 La rândul său, articolul 43 alineatul (1) TUE precizează domeniul de aplicare al acestei capacități operaționale, enumerând misiunile care pot fi încredințate Uniunii, printre care figurează în special misiunile de prevenire a conflictelor, de menținere a păcii și de stabilizare după încetarea conflictelor, care țin de gestionarea crizelor. Prin însăși natura lor, aceste misiuni se înscriu în contexte marcate de urgență, de imprevizibilitate și de necesitatea unei reacții imediate. Rezultă de aici că autorii Tratatului UE au intenționat ca Uniunea să poată interveni în termene compatibile cu cerințele inerente unor astfel de situații.

60 Această cerință este confirmată de articolul 38 TUE, la care face de altfel trimitere articolul 9 din Decizia 2013/233. Această dispoziție încredințează Comitetului politic și de securitate (COPS), la primul paragraf, urmărirea situației internaționale și, la al doilea paragraf, controlul politic și conducerea strategică a operațiilor de gestionare a crizelor. Atribuirea acestor competențe unui organism permanent însărcinat în mod specific cu urmărirea evoluției situațiilor internaționale demonstrează dorința de a asigura continuitatea acțiunii Uniunii și o capacitate de adaptare rapidă la circumstanțe, evitând termenele decizionale incompatibile cu gestionarea situațiilor de urgență.

61 Din ansamblul acestor dispoziții, interpretate împreună și în lumina finalității lor, rezultă că rapiditatea acțiunii constituie un element structural al cadrului juridic al PESC și al PSAC. Această rapiditate nu ține de simple considerente de oportunitate politică, ci se numără printre obiectivele esențiale urmărite de Tratatul UE în materie de prevenire și gestionare a crizelor, pentru a permite Uniunii să intervină în mod eficient într‑o situație de urgență.

62 În al doilea rând, în ceea ce privește în special dreptul Uniunii în materie de achiziții publice, trebuie amintit că acesta se întemeiază pe principiul fundamental al unei concurențe deschise, loiale și transparente. Derogările de la acest principiu, în special recurgerea la procedura de negociere fără publicare prevăzută la articolul 164 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar, precum și la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) și la punctul 39.2 din anexa I la regulamentul menționat au un caracter excepțional și trebuie, ca atare, să facă obiectul unei interpretări restrictive.

63 Cu toate acestea, dispozițiile prevăzute pentru contractele de achiziții publice referitoare la acțiuni externe trebuie interpretate astfel încât să contribuie efectiv la realizarea obiectivelor urmărite de cadrul juridic al măsurii în cauză a Uniunii.

64 Or, PESC și, cu atât mai mult, PSAC constituie un domeniu de acțiune special, caracterizat în general printr‑un imperativ de reactivitate și de flexibilitate, în special în cazul unei crize reale. Dreptul achizițiilor publice aplicabil acțiunilor care țin de PSAC se înscrie în mod necesar în aceeași logică.

65 În această privință, întemeindu‑se pe noțiunea de „criză”, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 21 din Regulamentul financiar și reluată la punctul 39.2 din anexa I la acest regulament, legiuitorul Uniunii a intenționat să supună mijloacele necesare gestionării unei crize unui regim specific, ținând seama de cerințele proprii unor astfel de situații, în special de imperativele de rapiditate și de flexibilitate inerente PESC.

66 Punctul 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar realizează astfel o conciliere între, pe de o parte, rigoarea care caracterizează dreptul achizițiilor publice al Uniunii, atât în ceea ce privește respectarea principiului concurenței, cât și reglementarea strictă a derogărilor, și, pe de altă parte, imperativul de reacție specific PESC și PSAC. Asimilând „operațiunile desfășurate în crize” cu o situație de „extremă urgență”, această dispoziție instituie tocmai echilibrul necesar între disciplina bugetară și eficiența operațională.

67 Rezultă că interpretarea punctului 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar, în lumina noțiunii de „criză”, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 21 din regulamentul menționat, conduce la concluzia că formula „operațiunile desfășurate în crize” include toate elementele constitutive ale extremei urgențe, inclusiv cele două condiții complementare referitoare la imprevizibilitatea evenimentului și la existența unei legături de cauzalitate, astfel cum sunt prevăzute la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la acest regulament.

– Cu privire la interpretarea reținută în speță de Misiune

68 În speță, în răspunsul său din 5 septembrie 2024, Misiunea menționase nu numai punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar, ci și punctul 39.2 din această anexă. În plus, în măsura în care, în scrisoarea sa din 11 septembrie 2024, în completarea răspunsului său din 5 septembrie 2024, ea s‑a întemeiat pe existența unei „situații de criză” în Libia pentru a justifica alegerea procedurii de negociere fără publicare prealabilă, o asemenea indicație făcea în mod evident trimitere la punctul 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar, care trebuie coroborat cu punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din aceeași anexă, astfel cum s‑a arătat mai sus.

69 În aceste condiții, Misiunea, făcând referire la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar și la punctul 39.2 din aceeași anexă, pe de o parte, precum și la noțiunea de „situație de criză”, pe de altă parte, s‑a limitat să menționeze cadrul juridic relevant, fără a se înșela cu privire la interpretarea care trebuie reținută.

70 În această privință, trebuie precizat că un operator are dreptul să conteste legalitatea constatării „situației de criză” invocate în scopul aplicării anumitor proceduri de achiziții publice prevăzute în Regulamentul financiar, precum cea care figurează în decizia din 17 iulie 2024.

71 În consecință, primul motiv trebuie respins în întregime ca nefondat.

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere în aplicarea condițiilor care permit recurgerea la procedura de negociere fără publicare prealabilă în situații de criză

72 Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta susține în esență că Misiunea nu a făcut dovada, care îi revenea, că alegerea procedurii de negociere fără publicare prealabilă îndeplinise, în speță, condițiile impuse la articolul 164 alineatul (1) literele (d) și (f) din Regulamentul financiar coroborat cu punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) și cu punctul 39.2 din anexa I la regulamentul menționat. Procedând astfel, reclamanta reproșează Misiunii mai multe erori vădite de apreciere a faptelor săvârșite în scrisoarea sa din 5 septembrie 2024.

73 În primul rând, Misiunea nu ar fi demonstrat că o „situație de criză” ar fi justificat recurgerea la procedura de negociere fără publicare prealabilă. Astfel, pe baza informațiilor transmise de Misiune în scrisorile sale din 5 și din 11 septembrie 2024, ar fi imposibil să se constate că o asemenea „situație de criză” existase efectiv în ceea ce privește Libia, că aceasta fusese încă în vigoare la momentul lansării cererii de ofertă și că intervențiile Misiunii fuseseră efectuate în cadrul unei crize. În cea ce privește „situația de criză”, Misiunea ar fi făcut, desigur, referire la decizia din 17 iulie 2024. Totuși, această decizie nu ar fi nicidecum un temei juridic suficient care să justifice scrisoarea din 5 septembrie 2024. Decizia menționată, pe care Misiunea ar părea să o interpreteze ca un fel de „autorizație generală”, pe care reclamanta nu ar trebui, în orice caz, să o conteste, nu ar fi fost nici publicată de Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene pe site‑ul internet EUR‑Lex sau pe site‑uri publice, nici de Comisie însăși.

74 În al doilea rând, Misiunea nu ar fi demonstrat nici existența unui eveniment care nu putea fi prevăzut. Un astfel de eveniment nu ar putea consta în simplul fapt că, în vara anului 2024, Misiunea a avut nevoie urgentă de servicii de securitate privată. Astfel, necesitatea ca Misiunea să asigure securitatea personalului și a instalațiilor sale ar fi o nevoie continuă. „Situația de criză” invocată de Misiune nu ar putea fi cauza unui eveniment imprevizibil.

75 Misiunea contestă aceste argumente.

76 În primul rând, reclamanta arată în mod întemeiat că Misiunii îi revine sarcina probei în ceea ce privește demonstrarea faptelor susceptibile de a îndeplini condiția legată de existența unor „circumstanțe excepționale”, prevăzută la articolul 164 alineatul (5) litera (f) din Regulamentul financiar, și, prin urmare, printre altele a existenței unei situații de criză în sensul punctului 39.2 din anexa I la acest regulament. Astfel, persoanei care intenționează să se prevaleze de o derogare îi revine sarcina de a dovedi că circumstanțele excepționale care justifică această derogare există efectiv (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 aprilie 2008, Comisia/Italia, C‑337/05, EU:C:2008:203, punctul 58 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 15 octombrie 2009, Comisia/Germania, C‑275/08, nepublicată, EU:C:2009:632, punctul 56 și jurisprudența citată).

77 Cu toate acestea, în speță, reclamanta nu are temei să conteste că Misiunea a îndeplinit sarcina probei în ceea ce privește justificarea alegerii privind procedura de negociere fără publicare prealabilă, întrucât Misiunea a demonstrat existența unei situații de criză în sensul punctului 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar și nici măcar nu se contestă că celelalte condiții stabilite la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din aceeași anexă sunt îndeplinite în speță.

78 Astfel, în scrisoarea sa din 11 septembrie 2024, Misiunea a arătat în mod explicit că directorul Serviciului Instrumente de Politică Externă al Comisiei, în decizia din 17 iulie 2024 „a prelungit recunoașterea situației de criză, precum și recurgerea la proceduri de achiziție flexibile”. Prin acești termeni, Misiunea se referea în mod explicit la situația de criză pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2024 și 30 iunie 2025.

79 În această privință, reclamanta pretinde fără succes că i‑ar fi fost „imposibil” să știe că exista o situație de criză în Libia pentru perioada menționată.

80 Dimpotrivă, trebuie să se considere că reclamanta a avut cunoștință, la data redactării scrisorilor în discuție (5 și 11 septembrie 2024) ale Misiunii, de existența unei situații de criză în ceea ce privește Libia pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2024 și 30 iunie 2025.

81 Astfel, primo, este necesar să se considere că reclamanta, care, de altfel, este un profesionist al serviciilor de securitate, a putut avea cunoștință, la data redactării scrisorilor în discuție ale Misiunii (5 și 11 septembrie 2024), de contextul factual în raport cu care fusese creată Misiunea.

82 În această privință, din considerentele (1)-(5) ale Deciziei 2013/233 rezultă că crearea Misiunii în anul 2013 fusese condiționată de constatarea unei situații de criză în Libia. În special, din considerentul (3) al acestei decizii, în versiunea sa inițială, rezultă că, la 31 ianuarie 2013, Consiliul Uniunii Europene aprobase conceptul de „gestionare a crizelor” pentru o posibilă misiune civilă în cadrul PESC în Libia. În plus, din considerentul (5) al aceleiași decizii, tot în versiunea sa inițială, reiese că Misiunea s‑ar desfășura în contextul unei situații care s‑ar putea „deteriora și care ar putea aduce atingere realizării obiectivelor acțiunii externe” a Uniunii prevăzute la articolul 21 TUE. În plus, rezultă în esență din articolul 4 alineatul (1) din aceeași decizie că Misiunea este o „operați[e] de gestionare a crizelor”.

83 Secundo, reclamanta nu poate pretinde în mod rezonabil că nu cunoștea, la data redactării scrisorilor în discuție ale Misiunii (5 și 11 septembrie 2024), cadrul factual care a justificat prelungirea mandatului acesteia din urmă pentru perioada iulie 2024- 30 iunie 2025.

84 Astfel, între anii 2014 și 2023, Decizia 2013/233 a fost modificată prin mai multe decizii ale Consiliului care aveau ca obiectiv, printre altele, prelungirea mandatului Misiunii ca operație de gestionare a crizelor, în special ca urmare a situației de criză existente în Libia, ultima dintre aceste decizii fiind – în măsura în care este relevantă în scopul prezentului litigiu – Decizia (PESC) 2023/1305 a Consiliului din 26 iunie 2023 de modificare a Deciziei 2013/233 (JO 2023, L 161, p. 68).

85 În special, din considerentul (3) al Deciziei 2023/1305 rezultă că, „[î] n cadrul revizuirii strategice a misiunii, [COPS] a convenit asupra faptului că [Misiunea] ar trebui să fie prelungită cu doi ani, până la 30 iunie 2025, și că, în această perioadă, misiunea ar trebui să contribuie la consolidarea capacității autorităților și agențiilor libiene relevante de a gestiona frontierele Libiei, de a combate criminalitatea transfrontalieră, inclusiv traficul de persoane și introducerea ilegală de migranți, precum și de a combate terorismul”.

86 Or, prelungirea, evocată în considerentul (3) al Deciziei 2023/1305, a mandatului Misiunii ca operație de „gestionare a crizelor” până la 30 iunie 2025 se întemeiază pe reiterarea recunoașterii de către Consiliu a existenței unei situații de criză persistente în Libia.

87 În plus, reclamanta critică faptul că decizia din 17 iulie 2024 nu a fost publicată.

88 Cu toate acestea, deși reclamanta nu a avut acces la această decizie, trebuie amintit că a avut acces la conținutul său esențial prin scrisoarea din 11 septembrie 2024. Astfel, acesta din urmă indica faptul că directorul Serviciului Instrumente de Politică Externă a prelungit recunoașterea situației de criză existente în Libia, precizându‑se că criza evocată corespundea celei definite la punctul 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar, dispoziție deja citată de Misiune în scrisoarea sa din 5 septembrie 2024.

89 În orice caz, faptul de a nu fi avut acces la Decizia din 17 iulie 2024 nu are incidență asupra realității constatării unei situații de criză în Libia, reținute – desigur, implicit – în enunțul considerentului (3) al Deciziei 2023/1305. Cu privire la acest aspect, trebuie subliniat că acest considerent face parte din temeiul de fapt, care trebuie să fie cunoscut de părți, care se află nu numai la originea deciziei din 17 iulie 2024, ci și a scrisorilor din 5 și din 11 septembrie 2024. Având în vedere deciziile adoptate de Consiliu cu privire la prelungirea mandatului Misiunii și în special având în vedere enunțul considerentului (3) al Deciziei 2023/1305, decizie care fusese publicată, trebuie să se considere că reclamanta nu putea să nu fie informată cu privire la „situația de criză” existentă în Libia, în sensul punctului 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar, și cu privire la prelungirea recunoașterii acesteia până la 30 iunie 2025.

90 În al doilea rând, în măsura în care reclamanta susține că Misiunea nu a demonstrat existența unui „eveniment care nu poate fi prevăzut” în sensul punctului 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar (a se vedea punctul 74 de mai sus), trebuie amintit că, astfel cum rezultă în esență din aprecierile formulate ca răspuns la primul motiv, formula „operațiuni desfășurate în crize”, menționată la punctul 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar și definită la articolul 2 punctul 21 litera (a) din același regulament, acoperă în special condiția legată de existența unui eveniment care nu poate fi prevăzut, despre care se face referire la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa menționată. În consecință, misiunea nu era obligată să dovedească în mod specific, pe lângă existența unei situații de criză, cea a unui eveniment care nu putea fi prevăzut.

91 În această privință, este necesar să se constate că situația de criză pe care se întemeiază decizia din 17 iulie 2024 s‑a materializat efectiv prin evenimente care nu puteau fi prevăzute, fără ca legătura de cauzalitate dintre acestea din urmă și constatarea privind existența imperativă să fi fost repusă în discuție de reclamantă.

92 Astfel, după cum a arătat Misiunea, ceea ce reclamanta nu contestă, ea s‑a confruntat, în anul 2024, cu o lună înainte de lansarea cererii de ofertă, cu violențe la Tripoli declanșate de destituirea guvernatorului Băncii Centrale a Libiei. Aceste ostilități au condus la închiderea drumurilor, la restricții de călătorie, la ciocniri mortale și la o paralizie aproape totală a regiunii ca urmare a unor perturbări grave ale aprovizionării cu petrol și combustibil. Chiar dacă situația s‑a stabilizat în luna octombrie 2024, tensiunile subiacente persistau încă la data redactării scrisorilor atacate. La acea dată, Libia rămânea într‑un mediu instabil, lipsit de autoritate centrală fiabilă și de un cadru administrativ și juridic previzibil.

93 Or, acest exemplu ilustrează domeniul de aplicare al noțiunii de „criză” în raport cu condiția de „eveniment care nu poate fi prevăzut”. Prin urmare, argumentele reclamantei, care se întemeiază pe o pretinsă lipsă a dovezii unui astfel de eveniment, nu pot fi admise. Astfel, simpla declarare a unei crize în sensul punctului 39.2 din anexa I la Regulamentul financiar presupune a priori apariția unor evenimente care nu pot fi prevăzute, și care, în speță, nu pot fi contestate.

94 Având în vedere tot ceea ce precedă, al doilea motiv trebuie să fie respins ca nefondat.

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor egalității de tratament și nediscriminării

95 Prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamanta arată că, în scrisoarea din 5 septembrie 2024, Misiunea a admis că a efectuat o prospectare a pieței locale, selectând societăți de securitate pe baza unor documente publice și a unor liste furnizate de Autoritatea de Siguranță a Instalațiilor din Libia. Deși a recunoscut că reclamanta era un prestator autorizat de către autoritatea menționată, Misiunea ar fi ales să o excludă de pe lista candidaților autorizați să depună oferte.

96 Or, potrivit reclamantei, primo, această excludere nu poate fi justificată de afirmația potrivit căreia nu exista nicio obligație legală a Misiunii de a invita toți operatorii autorizați.

97 Secundo, această excludere, întemeiată pe criterii discriminatorii, ar încălca principiile egalității de tratament și nediscriminării.

98 Tertio, potrivit unor informații care nu figurează în scrisorile din 5 și din 11 septembrie 2024, Misiunea ar fi selectat în special societăți cu directori ale căror legături cu anumite grupuri islamice libiene ar fi controversate, precum și alți operatori asociați unor incidente negative survenite în trecut.

99 Quarto, în măsura în care Misiunea a indicat, în cadrul memoriului în apărare, că selecția unor entități care au lucrat deja cu Misiunea ar fi fost privilegiată, acest criteriu ar fi suficient, în sine, să vicieze întreaga procedură de cerere de ofertă, întrucât selecția sau preselecția nu ar putea interveni decât în raport cu criterii obiective întemeiate pe calități intrinseci ale ofertei și ale candidatului. În plus, afirmația Misiunii, care figurează încă în memoriul în răspuns, potrivit căreia ar fi privilegiat societăți cu o prezență stabilită în Palm City Residences, un complex situat în Tripoli, ar fi o pură afirmație nesusținută de elemente depuse la dosar, care, în plus, ar echivala cu un criteriu vădit fortuit. În speță, în orice caz, prestatorii care au câștigat contractul EUBAM-24-24-Security Services ar fi societăți situate în afara Palm City Residences.

100 Misiunea contestă aceste argumente.

101 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, astfel cum s‑a subliniat deja la punctul 32 de mai sus, potrivit articolului 160 alineatul (2) din Regulamentul financiar, principiul potrivit căruia toate contractele fac obiectul unei proceduri concurențiale cât mai largi nu se aplică atunci când autoritatea contractantă recurge la procedura prevăzută la articolul 164 alineatul (1) litera (d) din același regulament.

102 În temeiul acestor dispoziții, s‑a statuat deja că, atunci când autoritatea contractantă a stabilit în mod valabil că erau îndeplinite condițiile pentru a recurge la procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, nu i se poate reproșa că a încălcat principiul egalității de tratament în măsura în care anumite întreprinderi care își desfășoară activitatea pe piața vizată de această procedură nu au fost invitate să depună o ofertă (Hotărârea din 6 septembrie 2023, Enmacc/Comisia, T‑1/23, nepublicată, EU:T:2023:506, punctul 120). Tot potrivit jurisprudenței, un reclamant care solicitase să fie invitat să depună o ofertă în cadrul unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare nu poate susține că principiul egalității de tratament trebuia respectat în toate etapele procedurii de atribuire a contractului în cauză într‑o astfel de procedură (Hotărârea din 6 septembrie 2023, Enmacc/Comisia, T‑1/23, nepublicată, EU:T:2023:506, punctul 121).

103 Or, pe de o parte, este cert că prezenta cauză privește o procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. Pe de altă parte, din considerațiile care precedă rezultă că reclamanta nu a demonstrat că Misiunea nu a pus în aplicare în mod legal această procedură. În aceste condiții, reclamanta, în calitate de întreprindere care nu este invitată să depună o ofertă, nu se poate prevala de încălcarea principiilor egalității de tratament și nediscriminării.

104 În aceste condiții, al treilea motiv trebuie să fie respins ca nefondat.

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului libian

105 Printr‑un motiv invocat pentru prima dată la punctele 66-72 din replică, reclamanta arată că „oferta selectată și, prin urmare, contractul EUBAM-24-24-Security Services” sunt contrare legislației libiene, întrucât ar încredința prestații de securitate privată unui prestator care nu este libian, în timp ce, potrivit legislației menționate, în esență, nicio societate străină nu poate furniza sub nicio formă prestații private de securitate pe teritoriul libian.

106 În această privință, este suficient să se arate că acest motiv a fost invocat în susținerea celui de al patrulea capăt de cerere, menționat în replică. Or, întrucât acest capăt de cerere este inadmisibil (a se vedea punctul 24 de mai sus), motivul invocat în susținerea sa nu poate fi decât înlăturat pe cale de consecință.

Cu privire la cheltuielile de judecată

107 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

108 Potrivit articolului 135 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, o parte, chiar dacă a avut câștig de cauză, poate fi obligată de Tribunal la plata, în tot sau în parte, a cheltuielilor de judecată, în cazul în care conduita acesteia, inclusiv din perioada anterioară formulării cererii introductive, justifică acest lucru, în special în cazul în care a provocat celeilalte părți cheltuieli pe care Tribunalul le apreciază ca fiind nejustificate sau șicanatoare.

109 În speță, chiar dacă reclamanta a căzut în pretenții, este necesar să se constate că, deși a fost convocată în mod legal, reprezentanta Misiunii nu s‑a prezentat la ședința stabilită inițial de Tribunal la 4 decembrie 2025 și nu a furnizat nicio justificare a acestei absențe, fapte consemnate în procesul‑verbal al ședinței.

110 Tribunalul apreciază că se va face o justă apreciere a împrejurărilor speței prin obligarea Misiunii la plata cheltuielilor de judecată efectuate de părți în vederea desfășurării ședinței din 4 decembrie 2025, ședință la care acestea fuseseră convocate, dar care, în final, a trebuit să fie amânată pentru o dată ulterioară.

111 În plus, este necesar să se constate că, în Ordonanța din 9 aprilie 2025, Alhares for Security Services and Occupational Safety/EUBAM Libya [C‑878/24 P (R), EU:C:2025:256], reclamanta a fost obligată să suporte cheltuielile de judecată aferente procedurii măsurilor provizorii, în măsura în care aceasta a fost continuată sub forma unui recurs.

112 Având în vedere cele ce precedă, întrucât reclamanta a căzut în pretenții cu privire la toate concluziile sale, se impune obligarea acesteia să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Misiune, inclusiv cheltuielile de judecată aferente procedurii măsurilor provizorii în fața Tribunalului, conform concluziilor Misiunii, cu excluderea tuturor cheltuielilor efectuate ca urmare a convocării la ședința stabilită inițial la 4 decembrie 2025, acestea din urmă trebuind să fie suportate de Misiune.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia, judecând în complet de cinci judecători)

declară și hotărăște:

1) Respinge acțiunea.

2) Obligă Alhares for Security Services and Occupational Safety la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor aferente procedurii de măsuri provizorii în fața Tribunalului, cu excepția tuturor cheltuielilor ocazionate de convocarea la ședința stabilită inițial pentru data de 4 decembrie 2025.

3) Obligă Misiunea de asistență a Uniunii Europene pentru gestionarea integrată a frontierelor în Libia (EUBAM Libya) să suporte toate cheltuielile de judecată ocazionate de convocarea la ședința stabilită inițial pentru data de 4 decembrie 2025.

Papasavvas

Kowalik-Bańczyk

da Silva Passos

Cassagnabère

Pavelin

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 1 iulie 2026.

Semnături

* Limba de procedură: franceza.