Hotărârea Tribunalului (Camera a opta extinsă) din 9 iulie 2025.#Bouwbenodigdheden Hoogeveen BV împotriva Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală.#Marcă a Uniunii Europene – Procedură de decădere – Marca Uniunii Europene verbală BIENENBEISSER – Utilizare efectivă a mărcii – Articolul 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/1001 – Dovada utilizării efective – Utilizare pentru produsele pentru care este înregistrată marca – Rolul Clasificării de la Nisa – Categorie omogenă de produse – Hote de aerisire – Obligația de motivare.#Cauza T-144/24.

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Bouwbenodigdheden Hoogeveen BV, solicită anularea Deciziei Camerei a cincea de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 9 ianuarie 2024 (cauza R 793/2023‑5) (denumită în continuare „decizia atacată”).

La 26 noiembrie 2009, reclamanta a depus la EUIPO o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene pentru semnul verbal BIENENBEISSER. Cererea a fost publicată la 23 iunie 2010 și, după renunțarea parțială depusă la 8 ianuarie 2010, marca a fost înregistrată la 6 octombrie 2010.

Marca în cauză desemna produse care făceau parte din clasele 6 și 19 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri: – clasa 6: „Materiale metalice pentru construcții, inclusiv următoarele produse: hote de aerisire; fierărie și articole mici din armătură metalică, inclusiv următoarele produse: hote de aerisire; produse din metal neincluse în alte clase, și anume hote de aerisire”; – clasa 19: „Materiale nemetalice pentru construcții, inclusiv următoarele produse: guri de aerisire”.

La 29 aprilie 2021, cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, Sören Pürschel, a introdus o cerere de decădere din drepturile asupra mărcii în cauză pentru produsele menționate la punctul 3 de mai sus, în temeiul articolului 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1).

La 14 februarie 2023, divizia de anulare a admis în parte această cerere și a pronunțat decăderea din drepturile asupra mărcii contestate în ceea ce privește „materialele metalice pentru construcții, cu excepția următoarelor produse: hote de aerisire; fierărie și articole mici din armătură metalică, cu excepția hotelor de aerisire”, care fac parte din clasa 6, și ansamblul produselor care fac parte din clasa 19 vizate de marca contestată.

La 13 aprilie 2023, reclamanta a introdus o cale de atac împotriva deciziei diviziei de anulare prin care a solicitat anularea acesteia, în măsura în care a fost declarată decăzută din drepturile sale asupra mărcii contestate pentru „materiale nemetalice pentru construcții, inclusiv următoarele produse: hote de aerisire” care fac parte din clasa 19.

Prin decizia atacată, camera de recurs a respins calea de atac.

Reclamanta solicită Tribunalului: – anularea în parte a deciziei atacate, în măsura în care camera de recurs a pronunțat decăderea din drepturile asupra mărcii contestate pentru produsele din clasa 19; – obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

EUIPO solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cazul convocării la o ședință.

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, la finalul procedurii în fața EUIPO și astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 5-7 de mai sus, înregistrarea mărcii contestate a fost menținută pentru „materiale metalice pentru construcții, și anume următoarele produse: hote de aerisire; fierărie și articole mici din armătură metalică, și anume următoarele produse: hote de aerisire; produse metalice necuprinse în alte clase, și anume hote de aerisire”, cuprinse în clasa 6 (denumite în continuare „hote de aerisire metalice”). Astfel, această decizie a rămas definitivă în ceea ce privește aceste produse, care nu fac obiectul prezentei acțiuni.

În plus, la punctul 1.2 din cererea introductivă, reclamanta solicită anularea în parte a deciziei atacate, în măsura în care camera de recurs i‑a respins calea de atac și a pronunțat decăderea din drepturile asupra mărcii contestate pentru „materiale nemetalice pentru construcții, inclusiv următoarele produse: guri de aerisire” din clasa 19. Cu toate acestea, la același punct, precum și la punctele 1.3 și 1.6 din cererea introductivă, aceasta precizează în esență că solicită anularea în parte a deciziei atacate numai în măsura în care aceasta privește „materiale nemetalice pentru construcții, și anume hote de aerisire” din clasa 19 (denumite în continuare „hote de aerisire nemetalice”).

Prin urmare, prin intermediul primului capăt de cerere, reclamanta nu contestă decăderea din drepturile asupra mărcii contestate pentru alte materiale nemetalice pentru construcții decât hotele de aerisire din clasa 19, fapt confirmat de aceasta în ședință.

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive, întemeiate, primul, pe o aplicare incorectă a sistemului de clasificare stabilit prin Aranjamentul de la Nisa, al doilea, pe o interpretare eronată a jurisprudenței și, al treilea, pe aplicarea prin analogie a articolului 33 alineatul (7) din Regulamentul 2017/1001 în privința probei utilizării serioase. Întrucât aceste motive sunt legate, ele trebuie examinate împreună.

Potrivit articolului 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001, titularul unei mărci a Uniunii Europene este declarat decăzut din drepturi, ca urmare a unei cereri prezentate la EUIPO, în cazul în care, pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani, marca nu a făcut obiectul unei utilizări serioase în cadrul Uniunii Europene pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată și în cazul în care nu există motive întemeiate pentru neutilizare.

În temeiul articolului 10 alineatele (3) și (4) din Regulamentul delegat (UE) 2018/625 al Comisiei din 5 martie 2018 de completare a Regulamentului 2017/1001 și de abrogare a Regulamentului delegat (UE) 2017/1430 (JO 2018, L 104, p. 1), aplicabil procedurilor de decădere în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2018/625, dovada utilizării serioase a unei mărci trebuie să privească locul, timpul, măsura și natura utilizării mărcii și se limitează la prezentarea de documente și elemente justificative precum ambalaje, etichete, liste de prețuri, cataloage, facturi, fotografii, reclamele din presă, precum și declarațiile scrise menționate la articolul 97 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001.

Aprecierea caracterului serios al utilizării mărcii trebuie să se bazeze pe ansamblul faptelor și împrejurărilor adecvate pentru a stabili realitatea exploatării comerciale a acesteia, în special pe utilizările considerate ca fiind justificate în sectorul economic vizat pentru menținerea sau crearea cotelor de piață în beneficiul produselor sau al serviciilor protejate de marcă, natura acestor produse sau servicii, caracteristicile pieței, întinderea și frecvența utilizării mărcii [a se vedea Hotărârea din 13 februarie 2015, Husky CZ/OAPI – Husky of Tostock (HUSKY), T‑287/13, EU:T:2015:99, punctul 63 și jurisprudența citată].

Utilizarea serioasă a unei mărci nu poate fi demonstrată prin probabilități sau prin prezumții, ci trebuie să se întemeieze pe elemente concrete și obiective care dovedesc o utilizare efectivă și suficientă a mărcii pe piața relevantă [a se vedea Hotărârea din 11 ianuarie 2023, Hecht Pharma/EUIPO – Gufic BioSciences (Gufic), T‑346/21, EU:T:2023:2, punctul 24 (nepublicată) și jurisprudența citată].

Acestea sunt considerațiile în lumina cărora trebuie examinate argumentele reclamantei.

Reclamanta susține în esență că a dat o utilizare serioasă mărcii contestate pentru categoria omogenă de produse „hote de aerisire” din clasele 6 și 19. În opinia sa, dovada utilizării mărcii menționate pe care a adus‑o pentru hotele de aerisire metalice permite menținerea înregistrării acestei mărci și pentru hotele de aerisire nemetalice. Împrejurarea că hotele de aerisire metalice și nemetalice ar face parte din două clase diferite ale Clasificării de la Nisa nu ar repune în discuție faptul că „hotele de aerisire” constituie una și aceeași categorie omogenă de produse. Astfel, pe de o parte, respectiva clasificare ar fi fost adoptată în scopuri pur administrative. Pe de altă parte, hotele de aerisire metalice și nemetalice ar avea aceeași finalitate și aceeași destinație, și anume împiedicarea pătrunderii dăunătorilor în interstițiile structurilor din cărămizi, menținând în același timp ventilația acestora, astfel încât aceste două tipuri de hote de aerisire ar fi interschimbabile. De asemenea, reclamanta susține că are un interes legitim să își extindă în viitor gama de produse și la hotele de aerisire nemetalice. În plus, în opinia sa, articolul 33 alineatul (7) din Regulamentul 2017/1001 permite să se considere că, în cazul în care produsele au aceeași finalitate și aceeași destinație, dovada utilizării serioase a unei mărci pentru un produs dintr‑o anumită clasă ar putea justifica menținerea protecției mărcii pentru alte produse similare din alte clase.

EUIPO arată că, deși clasificarea de la Nisa a fost adoptată în scopuri pur administrative, este necesar să se recurgă la aceasta pentru a stabili, dacă este cazul, domeniul de aplicare și semnificația produselor pentru care a fost înregistrată o marcă. De asemenea, clasificarea menționată și notele explicative ale acesteia pot fi luate în considerare în vederea interpretării sau ca indiciu de precizie în ceea ce privește desemnarea produselor. În special, potrivit EUIPO, clasificarea diferită a materialelor de construcție în funcție de materialul din care sunt fabricate, și anume metalic și nemetalic, trebuie luată în considerare la aprecierea întinderii protecției mărcii contestate. În plus, articolul 33 alineatul (7) din Regulamentul 2017/1001 ar fi lipsit de pertinență în cadrul aprecierii utilizării serioase a unei mărci.

Cu ocazia ședinței, EUIPO și‑a nuanțat argumentația arătând în esență că, în cadrul unei proceduri de decădere, se impune să se procedeze, în primul rând, la determinarea întinderii protecției mărcii contestate, în temeiul Clasificării de la Nisa și a notelor explicative ale acesteia, și, în al doilea rând, la identificarea produselor sau a serviciilor pentru care a fost demonstrată utilizarea mărcii contestate pe piață în perioada relevantă, pe baza elementelor de probă prezentate de titularul acesteia. Potrivit EUIPO, camera de recurs nu a săvârșit nicio eroare constatând că respectiva clasificare și notele explicative ale acesteia erau pertinente pentru a determina întinderea protecției mărcii contestate. În schimb, acesta a admis în esență că, în măsura în care marca contestată era înregistrată atât pentru hote de aerisire metalice, cât și pentru hote de aerisire nemetalice, nu era exclus să fie necesar să se analizeze, în stadiul examinării produselor pentru care marca menționată a făcut obiectul unei utilizări pe piață în perioada relevantă, dacă aceste produse făceau parte din aceeași categorie omogenă de produse, admițând că, în acest scop, pertinența acestei clasificări era, potrivit jurisprudenței, limitată. Or, în opinia sa, camera de recurs a omis să examineze acest aspect, astfel încât este posibil ca decizia atacată să fie afectată de nemotivare.

În decizia atacată, camera de recurs a arătat mai întâi că dovada utilizării mărcii contestate privea un singur tip de produse, și anume o hotă de aerisire metalică, destinată a fi plasată în interstițiile unor structuri din cărămizi pentru a împiedica albinele, viespile, șoarecii și alți dăunători să intre în acestea, menținând în același timp ventilația acestor structuri. Camera de recurs a arătat de asemenea că acest produs era desemnat cu termeni diferiți, dar că era vorba despre un produs unic, și anume o hotă de aerisire. Aceste considerații nu sunt contestate de părți.

Camera de recurs a arătat în continuare că probele furnizate de reclamantă se refereau în mod specific la hote de aerisire metalice cuprinse în clasa 6, iar nu la hote de aerisire nemetalice cuprinse în clasa 19, aspect care nu este nici el contestat de părți. Camera de recurs a concluzionat că utilizarea mărcii contestate era demonstrată numai pentru hotele de aerisire metalice. În susținerea acestei concluzii, camera de recurs a subliniat importanța clasificării de la Nisa pentru a delimita întinderea protecției unei mărci, arătând că drepturile conferite de aceasta puteau fi menținute numai dacă marca respectivă era utilizată pe piață pentru produsele sau serviciile pentru care era înregistrată. Aceasta a arătat că respectiva clasificare distingea, pe de o parte, clasa 6 și, pe de altă parte, clasa 19, în funcție de natura materialelor de construcție pe care le cuprindeau aceste clase. Într‑un astfel de caz, potrivit camerei de recurs, incidența acestei clasificări era „și mai evidentă”, iar clasa aleasă de reclamantă era „primordială”.

În sfârșit, camera de recurs a considerat că argumentele reclamantei prin care urmărea să demonstreze că hotele de aerisire metalice și nemetalice aparțineau aceleiași categorii omogene de produse nu au nicio incidență asupra determinării întinderii protecției mărcii contestate și, în plus, le‑a respins ca lipsite de pertinență pentru motivul că dovada utilizării trebuia adusă pentru produsele astfel cum figurează în lista produselor clasificate în conformitate cu Clasificarea de la Nisa, iar nu pe baza practicilor pieței sau a unei analize a situației pieței. Camera de recurs a adăugat că, în orice caz, documentele prezentate de reclamantă nu erau suficiente pentru a dovedi că existau pe piață „alternative identice”, din plastic sau din alte materiale, la hotele de aerisire metalice.

În această privință, trebuie arătat, astfel cum a explicat de altfel în mod întemeiat EUIPO în ședință, că din articolul 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001 rezultă că, pentru a aprecia dacă o marcă a făcut obiectul unei utilizări serioase „pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta este înregistrată” în sensul acestui articol, trebuie să se stabilească, în primul rând, întinderea protecției mărcii în cauză și, în al doilea rând, tipul de produse sau de servicii pentru care aceasta din urmă a fost efectiv utilizată pe piață în perioada relevantă, pentru a verifica dacă acest tip de produse sau de servicii este inclus în întinderea protecției mărcii în cauză.

În ceea ce privește, în primul rând, stabilirea întinderii protecției mărcii contestate, este necesar să se sublinieze că camera de recurs poate utiliza Clasificarea de la Nisa pentru a determina această întindere [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2025, Funline International/EUIPO – MS Trade (JUNGLE JUICE), T‑26/24, nepublicată, EU:T:2025:206, punctul 33].

Astfel, reiese din jurisprudență că, deși este adevărat că Clasificarea de la Nisa nu are decât un caracter administrativ, este totuși necesar să se recurgă la aceasta pentru a stabili, dacă este necesar, domeniul de aplicare sau chiar semnificația produselor pentru care a fost înregistrată o marcă [Hotărârea din 10 septembrie 2014, DTM Ricambi/OAPI – STAR (STAR), T‑199/13, nepublicată, EU:T:2014:761, punctul 35].

În special, atunci când modul de redactare a produselor sau serviciilor pentru care este înregistrată o marcă este de o asemenea generalitate încât poate acoperi produse sau servicii foarte diferite, nu se poate exclude luarea în considerare, în vederea interpretării sau ca indiciu de precizie în ceea ce privește desemnarea produselor sau serviciilor, a claselor alese de solicitantul unei mărci în Clasificarea de la Nisa [Hotărârea din 19 iunie 2018, Erwin Müller/EUIPO – Novus Tablet Technology Finland (NOVUS), T‑89/17, nepublicată, EU:T:2018:353, punctul 33; a se vedea de asemenea Hotărârea din 6 octombrie 2021, Allergan Holdings France/EUIPO – Dermavita Company (JUVEDERM), T‑397/20, nepublicată, EU:T:2021:653, punctul 35 și jurisprudența citată].

În acest scop, titlurile produselor vizate de marca contestată trebuie interpretate din punct de vedere sistematic, în raport cu logica și cu sistemul inerent Clasificării de la Nisa, ținând seama în același timp de descrierile și de notele explicative ale claselor, care sunt relevante pentru a determina natura și destinația produselor pentru care a fost înregistrată marca respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 septembrie 2014, STAR, T‑199/13, nepublicată, EU:T:2014:761, punctul 36 și jurisprudența citată).

În speță, după cum reiese din cuprinsul punctului 23 de mai sus, camera de recurs s‑a referit la Clasificarea de la Nisa și la notele explicative ale acesteia pentru a determina întinderea protecției mărcii contestate. Astfel, aceasta a observat că din notele explicative respective ale claselor vizate de marca menționată reieșea că clasa 6 cuprindea materialele metalice pentru construcții și că clasa 19 cuprindea materialele nemetalice pentru construcții. În consecință, camera de recurs putea, fără a săvârși o eroare, să recurgă la clasificarea menționată și la notele explicative ale acesteia pentru a determina întinderea protecției acestei mărci.

În ceea ce privește, în al doilea rând, determinarea tipului de produse sau de servicii pentru care marca contestată a fost efectiv utilizată pe piață în perioada relevantă, pentru a verifica dacă acest tip de produse sau de servicii este inclus în sfera protecției mărcii în cauză, trebuie să se observe, în speță, că este cert că reclamanta nu a utilizat marca respectivă decât pentru o parte dintre produsele pentru care aceasta era înregistrată.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 58 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001, în situația în care cauza de decădere nu există decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care marca Uniunii Europene a fost înregistrată, titularul nu este declarat decăzut din drepturi decât pentru produsele sau serviciile respective.

Dispozițiile articolului 58 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001 care permit să se considere că marca contestată este înregistrată numai pentru partea de produse sau servicii pentru care a fost stabilită dovada utilizării serioase a mărcii, pe de o parte, constituie o limitare adusă drepturilor conferite titularului mărcii contestate de înregistrarea sa și, pe de altă parte, trebuie conciliate cu interesul legitim al titularului menționat de a‑și putea extinde în viitor gama de produse sau de servicii, în limita termenilor care vizează produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, beneficiind de protecția pe care i‑o conferă înregistrarea mărcii respective [a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 septembrie 2020, Polfarmex/EUIPO – Kaminski (SYRENA), T‑677/19, nepublicată, EU:T:2020:424, punctul 112 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 16 iulie 2020, ACTC/EUIPO, C‑714/18 P, EU:C:2020:573, punctul 51].

În ceea ce privește noțiunea de „parte dintre produsele sau serviciile” menționată la articolul 58 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001, este necesar să se arate că, potrivit jurisprudenței, consumatorul care dorește să cumpere un produs sau un serviciu care face parte dintr‑o categorie care a fost definită într‑un mod deosebit de precis și de restrictiv, dar în interiorul căreia nu este posibil să se opereze diviziuni semnificative, va asocia cu marca contestată toate produsele sau serviciile care aparțin acestei categorii, astfel încât această marcă își va îndeplini funcția esențială de a garanta originea pentru aceste produse sau servicii. În aceste împrejurări, este suficient să se impună titularului unei asemenea mărci să facă dovada utilizării serioase a mărcii sale pentru o parte dintre produsele sau serviciile care fac parte din această categorie omogenă [Hotărârea din 16 iulie 2020, ACTC/EUIPO, C‑714/18 P, EU:C:2020:573, punctul 42, și Hotărârea din 16 octombrie 2024, Telefónica Germany/EUIPO – ePlus (e.plus), T‑570/23, nepublicată, EU:T:2024:694, punctul 17].

În schimb, în ceea ce privește produsele sau serviciile reunite în cadrul unei categorii largi, susceptibilă să fie subdivizată în mai multe subcategorii autonome, este necesar să se impună titularului unei mărci înregistrate pentru această categorie de produse sau servicii să facă dovada utilizării serioase a mărcii sale pentru fiecare dintre aceste subcategorii autonome, în caz contrar putând fi decăzut din drepturile sale asupra mărcii menționate pentru subcategoriile autonome pentru care nu a prezentat o astfel de probă (a se vedea Hotărârea din 16 octombrie 2024, e.plus, T‑570/23, nepublicată, EU:T:2024:694, punctul 17 și jurisprudența citată).

În această privință, trebuie amintit că, deși funcția noțiunii de „utilizare parțială” în sensul articolului 58 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001 este de a evita indisponibilizarea mărcilor neutilizate pentru o anumită categorie de produse, această noțiune nu trebuie totuși să aibă ca efect privarea titularului mărcii de orice protecție pentru produse care, fără a fi absolut identice cu cele pentru care a putut dovedi o utilizare serioasă, nu sunt fundamental diferite de acestea și aparțin aceluiași grup care nu poate fi împărțit altfel decât în mod arbitrar. Trebuie observat că, în practică, este imposibil ca titularul unei mărci să facă dovada utilizării acesteia pentru toate variantele imaginabile de produse vizate prin înregistrare. În consecință, noțiunea de „parte dintre produsele sau serviciile”, în sensul articolului 58 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001, nu se poate referi la toate formele de comercializare ale produselor sau ale serviciilor similare, ci doar la produse sau servicii suficient de distincte pentru a putea constitui categorii sau subcategorii coerente [Hotărârea din 14 iulie 2005, Reckitt Benckiser (España)/OAPI – Aladin (ALADIN), T‑126/03, EU:T:2005:288, punctul 46; a se vedea de asemenea Hotărârea din 16 mai 2013, Aleris/OAPI – Carefusion 303 (ALARIS), T‑353/12, nepublicată, EU:T:2013:257, punctul 19 și jurisprudența citată].

În ceea ce privește problema dacă produsele fac parte dintr‑o categorie omogenă de produse care nu este susceptibilă să fie subdivizată în mai multe subcategorii autonome, din jurisprudență decurge că, în măsura în care consumatorul caută înainte de toate un produs sau un serviciu care să poată răspunde nevoilor sale specifice, finalitatea sau destinația produsului ori a serviciului în cauză este esențială în orientarea alegerii sale. Prin urmare, în măsura în care este aplicat de către consumator înainte de orice cumpărare, criteriul finalității sau al destinației este un criteriu primordial în definirea unei categorii omogene de produse sau servicii [a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 mai 2013, Aleris/OAPI – Carefusion 303 (ALARIS), T‑353/12, nepublicată, EU:T:2013:257, punctul 22, și Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Intas Pharmaceuticals/EUIPO – Laboratorios Indas (INTAS), T‑380/18, EU:T:2019:782, punctul 94 (nepublicată) și jurisprudența citată].

Rezultă că, în definirea unei categorii omogene de produse sau de servicii, EUIPO nu poate fi obligat să se limiteze la indicațiile produselor și serviciilor care figurează în mod explicit în Clasificarea de la Nisa [a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 octombrie 2024, Fractal Analytics/EUIPO – Fractalia Remote Systems (FRACTALIA), T‑194/23, nepublicată, EU:T:2024:696, punctul 155].

Pentru a aprecia dacă produsele sau serviciile pentru care titularul unei mărci a utilizat‑o fac parte dintr‑o categorie autonomă, prezintă importanță numai aspectul dacă consumatorul care dorește să achiziționeze un produs sau un serviciu care face parte din categoria de produse sau servicii vizată de marca în cauză va asocia cu această marcă toate produsele sau serviciile care aparțin categoriei respective (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 octombrie 2020, Ferrari, C‑720/18 și C‑721/18, EU:C:2020:854, punctul 43). În aceste împrejurări, revine camerei de recurs sarcina de a situa elementele de probă în contextul sectorului economic vizat [a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 mai 2017, Les Éclaires/EUIPO – Éclaireur International (L’ECLAIREUR), T‑680/15, nepublicată, EU:T:2017:320, punctul 85].

În speță, trebuie să se constate că, în fața organelor EUIPO, reclamanta a invocat argumente și a prezentat diferite elemente de probă prin care urmărea să se demonstreze că hotele de aerisire metalice și nemetalice, pentru care era înregistrată marca contestată, aveau aceeași destinație și finalitate, și anume împiedicarea albinelor și a altor insecte sau animale dăunătoare să pătrundă în interstițiile structurilor din cărămizi, menținând în același timp ventilarea acestor structuri, indiferent de materialul din care erau fabricate aceste hote. În plus, aceasta arăta că hotele de aerisire metalice și nemetalice, acestea din urmă putând fi fabricate, de exemplu, din plastic dur, aveau același aspect, aceleași canale de distribuție și erau la fel de eficiente, rezistente și performante, astfel încât, la cumpărarea acestor produse, materialul lor nu avea decât un rol secundar în alegerea publicului relevant. Pe această bază, reclamanta susținea că hotele de aerisire metalice și nemetalice aparțineau aceleiași categorii omogene de produse, și anume cea a „hotelor de aerisire”.

Camera de recurs a respins aceste argumente, după cum s‑a amintit la punctul 24 de mai sus, arătând, la punctul 97 din decizia atacată, că acestea nu aveau nicio incidență asupra stabilirii întinderii protecției mărcii contestate în privința produselor pentru care aceasta era înregistrată și, la punctul 98 din decizia menționată, că faptul că hotele de aerisire metalice pot prezenta anumite similitudini cu hotele de aerisire fabricate din alte materiale nu era relevant în speță, întrucât obiectul aprecierii camerei de recurs privea aspectul dacă utilizarea a fost demonstrată pentru produsele înregistrate, iar nu analiza situației pieței. Camera de recurs a adăugat, la același punct al acestei decizii, că, în orice caz, documentele prezentate de reclamantă nu erau suficiente pentru a dovedi că existau pe piață „alternative identice”, din plastic sau din alte materiale, la hotele de aerisire metalice.

Or, trebuie amintit că motivarea unei decizii care lezează trebuie să furnizeze persoanei interesate indicațiile necesare pentru a ști dacă această decizie este bine fundamentată și pentru a permite instanței Uniunii să își exercite controlul asupra legalității deciziei menționate. În consecință, nemotivarea sau insuficiența motivării constituie motive de ordine publică ce trebuie, dacă este cazul, să fie invocate din oficiu [a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 februarie 1997, Comisia/Daffix, C‑166/95 P, EU:C:1997:73, punctele 23 și 24, și Hotărârea din 23 octombrie 2002, Institut für Lernsysteme/OAPI – Educational Services (ELS), T‑388/00, EU:T:2002:260, punctul 59].

În cadrul ședinței, Tribunalul a ascultat părțile cu privire la o eventuală nemotivare de care ar fi afectată decizia atacată în ceea ce privește aspectul dacă „hotele de aerisire” puteau constitui o categorie omogenă de produse și, astfel cum s‑a arătat la punctul 21 de mai sus, EUIPO a admis că era posibil ca decizia atacată să fie afectată de nemotivare cu privire la acest aspect.

În această privință, trebuie arătat că, desigur, argumentele reclamantei, reluate la punctul 40 de mai sus, nu au nicio incidență asupra determinării întinderii protecției mărcii contestate, după cum rezultă din cuprinsul punctelor 26-30 de mai sus. Cu toate acestea, astfel cum a indicat de altfel în mod întemeiat camera de recurs la punctul 97 din decizia atacată, trebuie să se constate că argumentele menționate nu priveau determinarea întinderii protecției mărcii respective, ci aspectul dacă produsele pentru care aceasta a fost efectiv utilizată pe piață în perioada relevantă făceau parte din una și aceeași categorie omogenă de produse, și anume cea a „hotelor de aerisire”. Aceste argumente priveau, așadar, a doua etapă a analizei amintite la punctul 25 de mai sus.

Motivele expuse la punctul 97 din decizia atacată, în măsura în care privesc stabilirea întinderii protecției mărcii contestate, nu permit, așadar, reclamantei să înțeleagă motivele pentru care camera de recurs a respins argumentele sale și nici Tribunalului să își exercite controlul în această privință.

De asemenea, limitându‑se să indice, la punctul 98 din decizia atacată, că faptul că hotele de aerisire metalice pot prezenta anumite similitudini cu hotele de aerisire fabricate din alte materiale nu era relevant în speță, întrucât aprecierea sa nu privea analiza situației pieței, și că, în orice caz, elementele de probă prezentate de reclamantă nu erau „suficiente” pentru a dovedi că existau pe piață „alternative identice”, din plastic sau din alte materiale, cu hotele de aerisire metalice, camera de recurs nu a expus în mod suficient motivele pentru care a ajuns la această concluzie. Astfel, din decizia menționată nu reies nici motivele pentru care argumentele amintite la punctul 40 de mai sus, susținute de diverse elemente de probă, nu erau „suficiente”, nici motivele pentru care analiza situației pieței era lipsită de pertinență, având în vedere în special specificitățile speței și jurisprudența citată la punctul 39 de mai sus.

Prin urmare, trebuie să se constate că decizia atacată este afectată de nemotivare în această privință.

Această concluzie nu este repusă în discuție de celelalte considerații care figurează în decizia atacată.

În primul rând, în măsura în care camera de recurs arată în decizia atacată că, în speță, clasa „aleasă” este primordială, nu se poate reproșa reclamantei că a „ales” două clase diferite în vederea înregistrării mărcii contestate. Astfel, după cum a arătat de altfel în mod întemeiat reclamanta, Clasificarea de la Nisa nu permite înregistrarea unei mărci pentru categoria de produse „hote de aerisire” într‑o singură clasă, ci impune ca o asemenea înregistrare să se facă în două clase diferite, în funcție de materialul din care sunt fabricate hotele respective, ceea ce EUIPO a confirmat de asemenea în ședință.

În al doilea rând, referirile la Hotărârea din 26 aprilie 2023, Wenz Kunststoff/EUIPO – Mouldpro (MOULDPRO) (T‑794/21, nepublicată, EU:T:2023:211), în decizia atacată nu permit remedierea nemotivării evidențiate la punctul 47 de mai sus.

Astfel, cadrul factual și juridic al cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea din 26 aprilie 2023, Wenz Kunststoff/EUIPO – Mouldpro (MOULDPRO) (T‑794/21, nepublicată, EU:T:2023:211), se distinge de cel al prezentului litigiu. În această cauză, pentru a dovedi utilizarea serioasă a mărcii pentru produse care fac parte din clasa 17, care cuprinde numai produse din material plastic, titularul mărcii menționate prezentase elemente de probă privind produse din material metalic, deși această marcă nu era înregistrată pentru asemenea produse. Astfel, în esență, titularul menționat nu utilizase marca în cauză pentru produsele pentru care această marcă fusese înregistrată, ci pentru alte produse care nu erau acoperite de marca respectivă.

În aceste împrejurări specifice și pentru a determina întinderea protecției mărcii în cauză, Tribunalul a considerat, întemeindu‑se pe Clasificarea de la Nisa și pe notele explicative ale acesteia, că întinderea protecției mărcii în cauză era limitată numai la produsele fabricate din materiale nemetalice și că, întrucât marca menționată nu a făcut obiectul niciunei utilizări pentru astfel de produse, titularul trebuia să fie decăzut din drepturile sale asupra acesteia.

Or, spre deosebire de titularul mărcii în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 26 aprilie 2023, MOULDPRO (T‑794/21, nepublicată, EU:T:2023:211), în speță, reclamanta nu invocă o utilizare a mărcii contestate pentru produse pentru care aceasta nu este înregistrată. Prin urmare, în prezenta cauză nu este vorba despre o utilizare a mărcii pentru produse care nu intră în sfera de protecție a acesteia.

În al treilea rând, trebuie să se constate de asemenea că împrejurările cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea din 15 ianuarie 2009, Silberquelle (C‑495/07, EU:C:2009:10), la care camera de recurs a făcut referire în decizia atacată, erau de asemenea diferite de cele ale prezentului litigiu, după cum a recunoscut de altfel EUIPO în ședință. Astfel, această cauză privea problema dacă o marcă înregistrată atât pentru articole de îmbrăcăminte cuprinse în clasa 25, cât și pentru băuturi nealcoolice cuprinse în clasa 32 trebuia considerată că a făcut obiectul unei utilizări serioase pentru acestea din urmă în cazul în care singura utilizare a mărcii în cauză pentru astfel de băuturi era făcută în cadrul unei oferte promoționale, constând în oferirea gratuită a unei băuturi la cumpărarea unui articol de îmbrăcăminte comercializat sub marca respectivă. Întrebarea preliminară adresată Curții era, așadar, dacă o astfel de utilizare era conformă cu funcția esențială a mărcii. În acest context specific, Curtea a considerat că era necesar, având în vedere numărul de mărci înregistrate și conflictele care pot apărea între ele, să nu se recunoască menținerea drepturilor conferite de o marcă pentru o anumită clasă de produse sau de servicii decât atunci când această marcă a fost utilizată pe piața produselor sau a serviciilor din această clasă și că, prin urmare, atunci când titularul unei mărci aplica această marcă pe obiecte pe care le oferea gratuit cumpărătorilor produselor sale, nu făcea o utilizare serioasă a acestei mărci pentru clasa din care fac parte obiectele menționate (Hotărârea din 15 ianuarie 2009, Silberquelle, C‑495/07, EU:C:2009:10, punctele 19 și 22). În schimb, problema dacă produsele care apar în clase diferite ale Clasificării de la Nisa pot constitui o categorie omogenă de produse în vederea aprecierii utilizării serioase a mărcii pentru produsele pentru care aceasta a fost înregistrată nu se punea în acea cauză.

În al patrulea rând, nici motivele expuse la punctul 102 din decizia atacată, prin care camera de recurs a respins ca lipsite de relevanță argumentele reclamantei întemeiate pe Hotărârea din 16 iulie 2020, ACTC/EUIPO (C‑714/18 P, EU:C:2020:573), nu permit remedierea nemotivării evidențiate la punctul 47 de mai sus.

În Hotărârea din 16 iulie 2020, ACTC/EUIPO (C‑714/18 P, EU:C:2020:573), Curtea a respins recursul formulat împotriva Hotărârii din 13 septembrie 2018, ACTC/EUIPO – Taiga (tigha) (T‑94/17, nepublicată, EU:T:2018:539), prin care se refuzase recunoașterea existenței unei subcategorii autonome de produse care fac parte din clasa 25, constând în „îmbrăcăminte de exterior de protecție împotriva intemperiilor”, pentru motivul că toate articolele de îmbrăcăminte prezentau aceeași finalitate sau destinație, întrucât urmăreau să acopere corpul uman, să îl ascundă, să îl apere și să îl protejeze împotriva elementelor.

Or, având în vedere considerațiile enunțate la punctele 25 și 31-39 de mai sus, camera de recurs nu putea, în lipsa examinării aspectului dacă hotele de aerisire metalice și nemetalice vizate de marca contestată puteau aparține aceleiași categorii omogene de produse, să respingă ca lipsite de relevanță argumentele reclamantei în acest sens, inclusiv argumentul său întemeiat pe Hotărârea din 16 iulie 2020, ACTC/EUIPO (C‑714/18 P, EU:C:2020:573), și pe Hotărârea din 13 septembrie 2018, tigha (T‑94/17, nepublicată, EU:T:2018:539), care aveau legătură tocmai cu criteriile referitoare la definirea unei categorii omogene de produse.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, se impune anularea deciziei atacate în măsura în care prin aceasta s‑a respins acțiunea reclamantei în ceea ce privește hotele de aerisire nemetalice cuprinse în clasa 19, fără a fi necesară examinarea celorlalte argumente ale reclamantei.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât EUIPO a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta extinsă)

9 iulie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Istoricul litigiului

Concluziile părților

Cu privire la obiectul acțiunii

În drept

Cu privire la cheltuielile de judecată