Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 23 iulie 2025 (Extras).#Lattanzio KIBS SpA ș.a. împotriva Comisiei Europene.#Achiziții publice – Protecția intereselor financiare ale Uniunii – Acțiune în anulare – Lipsa afectării directe – Inadmisibilitate în parte – Criterii de excludere de la participarea la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice – Noțiunea de «hotărâre judecătorească definitivă prin care se stabilește vinovăția persoanei sau a entității» – Articolul 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 – Persoane care au putere de reprezentare, de decizie sau de control în ceea ce privește o persoană sau o entitate care se află într‑o situație de excludere – Articolul 136 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul 2018/1046 – Obligația de motivare – Proporționalitate.#Cauza T-113/24.

Cauza T‑113/24

Lattanzio KIBS SpA ș.a.

împotriva

Comisiei Europene

Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 23 iulie 2025

„Achiziții publice – Protecția intereselor financiare ale Uniunii – Acțiune în anulare – Lipsa afectării directe – Inadmisibilitate în parte – Criterii de excludere de la participarea la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice – Noțiunea de «hotărâre judecătorească definitivă prin care se stabilește vinovăția persoanei sau a entității» – Articolul 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 – Persoane care au putere de reprezentare, de decizie sau de control în ceea ce privește o persoană sau o entitate care se află într‑o situație de excludere – Articolul 136 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul 2018/1046 – Obligația de motivare – Proporționalitate”

Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Afectare directă – Decizie a Comisiei de excludere a unui operator de la participarea la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice și de acordare de subvenții – Acțiune a unei persoane care apare în motivele deciziei menționate, dar care nu face obiectul măsurilor prevăzute de aceasta – Lipsa unor efecte asupra situației sale juridice – Inadmisibilitate

(art. 263 al patrulea paragraf TFUE; Regulamentul 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului)

(a se vedea punctele 15 și 17-20)

Bugetul Uniunii Europene – Regulamentul financiar – Sancțiuni administrative care pot fi aplicate de Comisie – Excluderea unui operator de la procedurile de achiziții publice și de acordare de subvenții – Criterii de excludere – Noțiunea de hotărâre judecătorească definitivă de vinovăție – Hotărâre judecătorească definitivă rezultată din procedura italiană de negociere a pedepsei (patteggiamento) – Includere

[Regulamentul 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 136 alin. (1) lit. (d) pct. (ii)]

(a se vedea punctele 35-41, 43 și 44)

Bugetul Uniunii Europene – Regulamentul financiar – Sancțiuni administrative care pot fi aplicate de Comisie – Excluderea unui operator de la procedurile de achiziții publice și de acordare de subvenții – Persoane fizice – Condiții – Persoane care au putere de reprezentare, de decizie sau de control în ceea ce privește societatea exclusă din procedura menționată – Lipsa cerinței privind calitatea de beneficiar efectiv a societății excluse

[Regulamentul 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 136 alin. (4) lit. (a)]

(a se vedea punctele 78-80)

Bugetul Uniunii Europene – Regulamentul financiar – Sancțiuni administrative care pot fi aplicate de Comisie – Excluderea unui operator de la procedurile de achiziții publice și de acordare de subvenții – Publicarea pe site‑ul internet al Comisiei a informațiilor privind excluderea – Înscrierea administratorilor în baza de date a sistemului de detectare timpurie și de excludere (EDES) – Încălcarea principiului proporționalității – Inexistență

[Regulamentul 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 136 alin. (1) și alin. (3), art. 140 alin. (1) și art. 142 alin. (1) și alin. (3) lit. (c)]

(a se vedea punctele 97, 100, 106 și 112-115)

Rezumat

Sesizat cu o acțiune în anulare, pe care o respinge, Tribunalul aduce precizări cu privire la conținutul criteriului de excludere din procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice și de acordare de subvenții finanțate de Uniunea Europeană care figurează la articolul 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din Regulamentul 2018/1046 ( 1 ). În special, acesta clarifică, pentru prima dată, interpretarea noțiunii de hotărâre judecătorească definitivă prin care se stabilește vinovăția persoanelor interesate și, în această privință, recunoaște că hotărârile judecătorești definitive rezultate dintr‑o procedură denumită „patteggiamento”, o procedură specială prevăzută în Codul de procedură penală italian, pot fi calificate drept hotărâri judecătorești definitive de vinovăție și pot constitui astfel temeiul unei asemenea excluderi.

Reclamanții, Lattanzio KIBS SpA, o societate de drept italian (denumită în continuare „LKIBS”), precum și CY, CV și CW, trei persoane fizice, au solicitat anularea deciziei prin care Comisia Europeană exclusese, între altele, până la 26 aprilie 2024, LKIBS de la participarea la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice și de acordare de subvenții ( 2 ).

În anul 2020, societatea Lattanzio Advisory SpA a fost exclusă de Comisie de la participarea la procedurile de atribuire a contractelor finanțate din bugetul general al Uniunii Europene, precum și de la participarea la procedurile de acordare de fonduri pentru o perioadă, până în anul 2024, pentru motivul că această societate săvârșise mai multe nereguli în cadrul anumitor proceduri de atribuire a unor contracte de achiziții publice finanțate de Uniune în Macedonia de Nord ( 3 ).

Prin hotărârea din 13 iulie 2021, rămasă definitivă la 8 octombrie 2021, Tribunale di Milano (Tribunalul din Milano, Italia) a aplicat, pe de o parte, societății Lattanzio Advisory SpA [devenită LA INTERNATIONAL COOPERATION Srl (denumită în continuare „LAIC”)] o sancțiune de 80000 de euro și, pe de altă parte, lui CY și lui CV o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, pentru, printre altele, fapte de corupție (denumită în continuare „hotărârea Tribunalului din Milano”) care corespund în esență neregulilor care au justificat adoptarea deciziei de excludere din anul 2020.

În anii 2022 și 2023, LKIBS a depus cereri de participare la trei proceduri de atribuire a unor contracte de achiziții publice finanțate de Uniune. Cu ocazia prezentării acestor cereri, LKIBS a menționat experiența sa în proiecte finanțate de Uniune, făcând trimitere la proiecte anterioare executate de societatea LAIC, de la care dobândise ramura însărcinată cu realizarea acestor proiecte.

Comisia a respins cererile formulate de LKIBS pentru motivul că prezentase informații incomplete sau înșelătoare, în măsura în care participase la aceste trei proceduri, deși se afla într‑o situație de excludere. Astfel, aceasta a considerat în esență că hotărârea Tribunalului din Milano constituia o hotărâre judecătorească definitivă și că, prin faptul că au solicitat aplicarea unei pedepse reduse și au consimțit la aceasta, CY și CV și‑au recunoscut vinovăția pentru fapte de corupție, astfel cum sunt prevăzute la articolul 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din Regulamentul financiar din 2018.

Aprecierea Tribunalului

După ce a respins, pentru lipsa afectării directe, acțiunea formulată de CW, Tribunalul examinează printre altele mai multe dintre motivele invocate, întemeiate în esență pe faptul că Comisia ar fi încălcat articolul 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din Regulamentul financiar din 2018 întrucât a considerat că hotărârea Tribunalului din Milano era o hotărâre judecătorească definitivă care stabilește vinovăția lui CY și a lui CV pentru fapte de corupție.

Potrivit acestei dispoziții, ordonatorul de credite competent exclude o persoană sau o entitate de la participarea la procedurile de atribuire sau de la selectarea pentru execuția de fonduri ale Uniunii atunci când persoana sau entitatea respectivă se află în una sau mai multe dintre situațiile de excludere, printre altele în cazul în care printr‑o hotărâre judecătorească definitivă s‑a stabilit că persoana sau entitatea se face vinovată de corupție.

Cu titlu introductiv, Tribunalul observă că reiese în esență din hotărârea Tribunalului din Milano că existau probe suficiente care dovedeau faptele incriminate, calificate din punct de vedere juridic drept fapte de corupție în sensul Codului penal italian. Tribunalul subliniază că aceste fapte puteau fi atribuite, printre altele, lui CY și CV și că, în urma procedurii speciale depatteggiamento, solicitată de acuzați și acceptată de Ministerul Public, le‑a fost aplicată o pedeapsă privativă de libertate cu suspendare pentru faptele menționate. În plus, a fost impusă o sancțiune pecuniară societății Lattanzio Advisory pentru aceleași fapte.

Deși părțile nu contestă că hotărârea Tribunalului din Milano este definitivă, reclamanții contestă că este îndeplinită a doua condiție, potrivit căreia trebuie să se stabilească, printr‑o astfel de hotărâre judecătorească definitivă, că persoana sau entitatea în cauză se face vinovată de fapte precum cele de corupție.

În acest sens, Tribunalul arată că modul de redactare a articolului 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din Regulamentul financiar din 2018 nu precizează dacă trebuie să se considere că o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în cadrul unei proceduri penale speciale, precum procedura de patteggiamento, îndeplinește această condiție. În consecință, acesta efectuează interpretarea contextuală și teleologică a dispoziției menționate.

În ceea ce privește, în primul rând, contextul în care se înscrie această dispoziție, Tribunalul arată că dispozițiile Regulamentului financiar din 2018, inclusiv cele care intră sub incidența secțiunii 2 din titlul V capitolul 2 din acesta, referitoare la sistemul de detectare timpurie și de excludere, din care face parte articolul 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din regulamentul menționat, au caracter administrativ, iar nu penal. În special, în temeiul articolului 91 din Regulamentul financiar, inclus în capitolul 5 din titlul V din acesta, intitulat „Răspunderea actorilor financiari”, nu aduce atingere răspunderii penale care poate să revină actorilor financiari în conformitate cu legislația națională aplicabilă și cu dispozițiile în vigoare privind protecția intereselor financiare ale Uniunii și combaterea corupției care implică funcționari ai Uniunii sau ai statelor membre. Astfel, ca dispoziție care are un caracter administrativ, articolul 136 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar din 2018 nu urmărește să stabilească răspunderea penală, în dreptul național, a unei persoane fizice sau juridice, ci se limitează să stabilească ipotezele în care această persoană trebuie să fie exclusă din procedurile de atribuire reglementate de acest regulament, printre altele în ipoteza corupției, prevăzută la articolul 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din regulamentul menționat.

În ceea ce privește, în al doilea rând, interpretarea teleologică a articolului 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din Regulamentul financiar din 2018, Tribunalul constată mai întâi că reiese atât din considerentul (64) al acestui regulament, cât și din articolul 135 alineatul (1) din acesta că obiectivul sistemului de excludere este de a asigura protecția intereselor financiare ale Uniunii. Astfel, pe de o parte, articolul 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din Regulamentul financiar din 2018 urmărește excluderea de la procedurile de atribuire reglementate de acest regulament a persoanelor și a entităților care, din cauza comportamentelor lor, pot reprezenta un risc pentru interesele financiare ale Uniunii. Pe de altă parte, această dispoziție permite Comisiei să se conformeze obligației de bună gestiune a resurselor financiare ale Uniunii care îi este impusă de articolul 317 TFUE.

În continuare, tocmai pentru a evita riscul de atingere adusă intereselor financiare ale Uniunii, Regulamentul financiar din 2018 prevede ipoteze precum cele stipulate la articolul 136 alineatele (2) și (5) din acesta, care permit excluderea provizorie a ofertanților de la procedurile de atribuire pe care le reglementează chiar și în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive prin care se stabilește vinovăția persoanelor sau a entităților în cauză.

În sfârșit, Tribunalul amintește că, în cazul în care o prevedere din dreptul Uniunii poate primi mai multe interpretări, trebuie să se acorde prioritate celei care este de natură să îi păstreze efectul util. În aceste condiții, Tribunalul apreciază că o interpretare strictă a articolului 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din Regulamentul financiar din 2018 ar risca să aducă atingere efectului util al acestei dispoziții. Astfel, aceasta ar avea drept consecință să permită persoanelor și entităților cărora li s‑au aplicat, printr‑o hotărâre judecătorească definitivă, pedepse și sancțiuni pecuniare pentru fapte de corupție să participe totuși la proceduri de atribuire a unor contracte de achiziții publice finanțate din bugetul Uniunii, reprezentând astfel un risc pentru interesele financiare ale Uniunii, precum și pentru buna gestiune a resurselor financiare ale acesteia din urmă.

Având în vedere ansamblul acestor considerații care precedă, Tribunalul concluzionează că o hotărâre judecătorească definitivă precum cea a Tribunalului din Milano, care, fără a declara în mod formal vinovăția persoanelor și a entităților împotriva cărora s‑a pus în mișcare acțiunea penală, stabilește totuși în esență că le pot fi atribuite fapte de corupție și le aplică pentru aceste fapte o pedeapsă și o sancțiune pecuniară, intră sub incidența articolului 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din Regulamentul financiar din 2018.

Tribunalul adaugă că această concluzie nu este repusă în discuție de argumentele reclamanților. În special, primo, imposibilitatea de a pronunța o achitare în temeiul dispozițiilor pertinente ale Codului de procedură penală italian, presupunând că este exactă, este lipsită de incidență, în măsura în care din hotărârea Tribunalului din Milano reiese că existau probe suficiente de corupție. Secundo, Tribunalul apreciază că diferențele care pot exista în dreptul italian între efectele unei astfel de hotărâri judecătorești și cele legate de o condamnare penală, în sensul dispozițiilor pertinente din Codul de procedură penală italian, nu sunt susceptibile să modifice interpretarea articolului 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din Regulamentul financiar din 2018. Tertio, desigur, Comisia a afirmat în mod eronat că reclamanții și‑au recunoscut vinovăția acceptând o pedeapsă redusă. Totuși, ea nu s‑a întemeiat numai pe această afirmație pentru a aplica articolul 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din Regulamentul financiar din 2018, ci a ținut seama de asemenea, potrivit hotărârii judecătorești menționate, de existența unor probe suficiente potrivit cărora faptele incriminate puteau fi atribuite acuzaților. Aceasta a luat totodată în considerare asimilarea cu o condamnare, prin dispozițiile pertinente ale Codului de procedură penală italian, a hotărârilor judecătorești pronunțate potrivit procedurii speciale de patteggiamento, prevăzută în codul menționat, precum și lipsa unei distincții la articolul 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din Regulamentul financiar din 2018 între hotărârile judecătorești definitive pronunțate în urma unui acord intervenit între persoanele în cauză și Ministerul Public și cele care nu au făcut obiectul unui astfel de acord. Quarto, Tribunalul respinge argumentul întemeiat pe faptul că, în temeiul dispozițiilor pertinente ale Codului de procedură penală italian, o hotărâre judecătorească pronunțată potrivit procedurii speciale de patteggiamento nu produce efecte și nu poate fi utilizată ca probă, printre altele într‑o procedură administrativă precum cea care a condus la decizia atacată. Astfel, acesta amintește că principiul supremației dreptului Uniunii împiedică o dispoziție națională să împiedice aplicarea unei dispoziții de drept al Uniunii. Quinto, argumentul întemeiat pe faptul că, în Hotărârea TP/Comisia ( 4 ), Tribunalul a statuat că ordonatorul de credite competent să adopte o măsură de excludere în temeiul articolului 136 alineatul (1) literele (b)-(d) și (f)-(h) din Regulamentul financiar din 2018 era obligat să respecte calificarea juridică a comportamentului în cauză, reținută într‑o hotărâre judecătorească definitivă sau într‑o decizie administrativă definitivă, fără a putea nici dispune de cea mai mică marjă de apreciere în ceea ce o privește, este de asemenea înlăturat. Astfel, Tribunalul constată că în speță nu este vorba despre reținerea unei calificări juridice a comportamentelor în cauză diferită de cea reținută în hotărârea Tribunalului din Milano, ci despre interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii pentru a stabili dacă o asemenea hotărâre, ținând seama de calificările juridice astfel cum figurează în aceasta, intră în domeniul de aplicare al acesteia.

( 1 ) În temeiul articolului 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO 2018, L 193, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul financiar din 2018”). Acest regulament a fost înlocuit prin Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 septembrie 2024 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (reformare) (JO L, 2024/2509), al cărui articol 138 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) este redactat în termeni similari cu cei ai articolului 136 alineatul (1) litera (d) punctul (ii) din Regulamentul financiar din 2018.

( 2 ) Decizia Ares (2023) 8545235 a Comisiei din 13 decembrie 2023.

( 3 ) Decizia Ares (2020) 3816259 a Comisiei din 20 iulie 2020.

( 4 ) Hotărârea din 18 decembrie 2024, TP/Comisia (T‑535/22, EU:T:2024:908)