Hotărârea Curții (Camera a doua) din 9 iulie 2026.#Fédération belge du stationnement ASBL și Interparking SA împotriva Région de Bruxelles-Capitale, représentée par son Gouvernement.#Trimitere preliminară – Mediu – Directiva 2001/42/CE – Evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului – Articolul 2 litera (a) – Noțiunea de «planuri și programe» – Articolul 3 alineatul (2) litera (a) – Acte elaborate pentru anumite sectoare și care definesc un cadru în care punerea în aplicare a proiectelor enumerate în anexele I și II la Directiva 2011/92/UE va putea fi autorizată în viitor – Plan sau program în sectorul transporturilor, al planificării urbane și rurale sau al utilizării terenului – Decret de stabilire a condițiilor de exploatare a parcărilor – Menținerea efectelor unui act național în cazul lipsei unei evaluări a efectelor asupra mediului – Condiții.#Cauza C-771/24.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

9 iulie 2026(*)

„ Trimitere preliminară – Mediu – Directiva 2001/42/CE – Evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului – Articolul 2 litera (a) – Noțiunea de «planuri și programe» – Articolul 3 alineatul (2) litera (a) – Acte elaborate pentru anumite sectoare și care definesc un cadru în care punerea în aplicare a proiectelor enumerate în anexele I și II la Directiva 2011/92/UE va putea fi autorizată în viitor – Plan sau program în sectorul transporturilor, al planificării urbane și rurale sau al utilizării terenului – Decret de stabilire a condițiilor de exploatare a parcărilor – Menținerea efectelor unui act național în cazul lipsei unei evaluări a efectelor asupra mediului – Condiții ”

În cauza C‑771/24,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Conseil d’État (Consiliul de Stat, Belgia), prin decizia din 23 octombrie 2024, primită de Curte la 7 noiembrie 2024, în procedura

Fédération belge du stationnement ASBL,

Interparking SA

împotriva

Région de Bruxelles‑Capitale

CURTEA (Camera a doua),

compusă din doamna K. Jürimäe, președintă de cameră, domnul K. Lenaerts, președintele Curții, îndeplinind funcția de judecător al Camerei a doua, și domnii F. Schalin, M. Gavalec și Z. Csehi (raportor), judecători,

avocat general: doamna J. Kokott,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

– pentru Fédération belge du stationnement ASBL și Interparking SA, de O. Di Giacomo, B. Lombaert și R. Smal, avocats;

– pentru guvernul belgian, de S. Baeyens, P. Cottin și C. Pochet, în calitate de agenți, asistați de I.‑S. Brouhns, G. Possoz și V. Thunis, avocats;

– pentru guvernul leton, de J. Davidoviča și K. Pommere, în calitate de agenți;

– pentru Comisia Europeană, de I. Melo Sampaio și G. Wils, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatei generale în ședința din 18 decembrie 2025,

pronunță prezenta

Hotărâre

1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (JO 2001, L 197, p. 30, Ediție specială, 15/vol. 7, p. 135).

2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Fédération belge du stationnement ASBL (denumită în continuare „Federația”) și Interparking SA, pe de o parte, și Région de Bruxelles‑Capitale (Regiunea Bruxelles‑Capitală, Belgia), pe de altă parte, în legătură cu legalitatea Decretului guvernului Regiunii Bruxelles‑Capitală (Belgia) din 25 februarie 2021 de stabilire a condițiilor generale și specifice de exploatare aplicabile parcărilor (Moniteur belge din 3 martie 2021, p. 18655, denumit în continuare „Decretul din 25 februarie 2021”).

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Directiva 2001/42

3 Articolul 1 din Directiva 2001/42, intitulat „Obiective”, prevede:

„Obiectivul prezentei directive este să asigure un înalt nivel de protecție a mediului și să contribuie la integrarea considerațiilor privind mediul în elaborarea și adoptarea planurilor și programelor în vederea promovării dezvoltării durabile, asigurând că, în conformitate cu prezenta directivă, anumite planuri și programe care pot avea efecte semnificative asupra mediului fac obiectul unei evaluări ecologice.”

4 Articolul 2 din această directivă, intitulat „Definiții”, prevede la litera (a):

„În sensul prezentei directive:

(a) «planuri și programe» înseamnă planuri și programe, inclusiv cele cofinanțate de Comunitatea Europeană, precum și modificările lor:

– elaborate și/sau adoptate de o autoritate la nivel național, regional sau local sau elaborate de o autoritate în vederea adoptării, printr‑o procedură legislativă, de către parlament sau guvern și

– impuse prin acte cu putere de lege sau acte administrative.”

5 Articolul 3 din aceeași directivă, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la alineatele (1) și (2):

„(1) O evaluare ecologică, în conformitate cu articolele 4-9, se realizează pentru planurile și programele prevăzute la alineatele (2)-(4) care pot avea efecte semnificative asupra mediului.

(2) Sub rezerva alineatului (3), o evaluare ecologică se realizează pentru toate planurile și programele:

(a) care sunt elaborate pentru agricultură, silvicultură, pescuit, energie, industrie, transport, gestionarea deșeurilor, gestionarea apei, telecomunicații, turism, planificare urbană și rurală sau utilizarea terenului și care definesc cadrul în care punerea în aplicare a proiectelor enumerate în anexele I și II din Directiva 85/337/CEE [a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (JO 1985, L 175, p. 40, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 174)] va putea fi autorizată în viitor;

[…]”

Directiva 2011/92/UE

6 Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (JO 2012, L 26, p. 1), care a abrogat Directiva 85/337, prevede, la articolul 1 alineatul (2) litera (a):

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

(a) «proiect» înseamnă:

– executarea lucrărilor de construcții sau a altor instalații sau lucrări;

– alte intervenții în mediul natural și asupra peisajului, inclusiv cele care implică exploatarea resurselor minerale.”

7 Punctul 10 litera (b) din anexa II la această directivă, intitulată „Proiecte menționate la articolul 4 alineatul (2)”, menționează printre proiectele de infrastructură „[p]roiecte de amenajare urbană, inclusiv construirea de centre comerciale și parcări publice”.

Dreptul belgian

8 Decretul din 25 februarie 2021 prevede la articolul 1:

„Prezentul decret transpune parțial Directiva (UE) 2018/844 a Parlamentului European și a Consiliului [din 30 mai 2018 de modificare a Directivei 2010/31/UE privind performanța energetică a clădirilor și a Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică (JO 2018, L 156, p. 75)].

Prezentul decret se aplică parcărilor prevăzute la rubrica 68 din arrêté du [g]ouvernement de la Région de Bruxelles‑Capitale du 4 mars 1999 fixant la liste des installations de classe IB, IC, ID, II et III en exécution de l’article 4 de l’ordonnance du 5 juin 1997 relative au permis d’environnement (Decretul guvernului Regiunii Bruxelles‑Capitală din 4 martie 1999 de stabilire a listei instalațiilor din clasa IB, IC, ID, II și III în temeiul articolului 4 din Ordonanța din 5 iunie 1997 privind autorizația de mediu), precum și la rubrica 224 din ordonnance du 22 avril 1999 fixant la liste des installations de classe IA visée à l’article 4 de l’ordonnance du 5 juin 1997 relative aux permis d’environnement (Ordonanța din 22 aprilie 1999 privind stabilirea listei instalațiilor din clasa IA prevăzută la articolul 4 din Ordonanța din 5 iunie 1997 privind autorizațiile de mediu).

[…]”

9 Decretul din 25 februarie 2021 stabilește printre altele:

– sub titlul „condiții generale de exploatare a parcărilor acoperite și neacoperite”, condițiile pentru folosință, amenajare și semnalizare, condițiile pentru întreținere și control, condițiile privind stațiile de încărcare a vehiculelor electrice și condițiile privind locurile de parcare a bicicletelor;

– sub titlul „condiții de exploatare specifice parcărilor neacoperite”, condițiile referitoare la întreținerea vegetației, la utilizarea sării de deszăpezire și la întreținerea structurilor infiltrante și la iluminatul artificial;

– sub titlul „condițiile specifice de exploatare a parcărilor acoperite”, condițiile referitoare la amenajarea parcării, la siguranță (în special interdicția de staționare a vehiculelor pe GPL, rezistența la foc a pereților parcării, prezența conductelor de gaz, ieșirile și căile de evacuare, mijloacele de combatere a incendiilor), la gestionarea echipamentelor, la standardele de calitate a aerului și la ventilația mecanică și naturală.

Litigiul principal și întrebările preliminare

10 La 2 iulie 2020, guvernul Regiunii Bruxelles‑Capitală a adoptat, în primă lectură, un proiect de decret de stabilire a condițiilor generale de exploatare aplicabile parcărilor.

11 La 6 iulie 2020, acest proiect a fost notificat Comisiei Europene, în temeiul articolului 5 alineatul (1) din Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (JO 2015, L 241, p. 1).

12 La 10 decembrie 2020, guvernul Regiunii Bruxelles‑Capitală a adoptat, în a doua lectură, proiectul menționat.

13 La 12 ianuarie 2021, secția legislativă a Conseil d’État (Consiliul de Stat, Belgia), în cadrul avizului său cu privire la același proiect, a ridicat problema dacă acesta nu ar trebui să facă obiectul unei evaluări în ceea ce privește efectele sale asupra mediului, în temeiul articolului 3 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/42 coroborat cu punctul 10 litera (b) din anexa II la Directiva 2011/92. Acest aviz invita autorii proiectului în cauză să precizeze modul în care obligațiile în materie de mediu erau respectate de acest proiect sau, eventual, motivele pentru care considerau că acestea nu îi erau aplicabile.

14 La 25 februarie 2021, guvernul Regiunii Bruxelles‑Capitală a adoptat decretul în discuție în litigiul principal fără să fi fost efectuată în prealabil o evaluare ecologică, în sensul articolului 3 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/42.

15 La 30 aprilie 2021, Federația și Interparking au introdus o acțiune la Conseil d’État (Consiliul de Stat, Belgia), care este instanța de trimitere, având ca obiect anularea acestui decret.

16 În fața acestei instanțe, Federația și Interparking susțin printre altele că decretul menționat constituie un plan sau un program care poate avea efecte semnificative asupra mediului, în sensul Directivei 2001/42, și că, prin urmare, ar fi trebuit să facă obiectul unei evaluări ecologice înainte de adoptarea sa, în temeiul articolului 3 alineatul (2) litera (a) din această directivă.

17 În schimb, potrivit guvernului Regiunii Bruxelles‑Capitală, Decretul din 25 februarie 2021 nu constituie un plan sau un program, în sensul directivei menționate. Normele administrative obligatorii, care conțin reguli care sunt aplicabile în mod repetat, precum cele prevăzute de acest decret, nu ar putea fi considerate ca intrând sub incidența noțiunii de „plan” sau de „program” decât dacă au o dimensiune planificatoare sau programatică, situație care nu s‑ar regăsi în speță. Într‑adevăr, respectivul decret nu planifică și nici nu programează locurile în care ar putea fi amenajate parcări pe teritoriul Regiunii Bruxelles‑Capitală, nici numărul de parcări admisibile pe acest teritoriu. Pe de altă parte, același decret nu poate fi considerat un plan sau un program, în măsura în care dispozițiile sale nu ar face decât să enunțe regulile obligatorii pe care orice instalație de parcare trebuie să le respecte după realizare, în faza de exploatare, și în măsura în care acestea nu contribuie la realizarea sau la amplasarea unui proiect, în sensul Directivei 2001/42.

18 În aceste condiții, Conseil d’État (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 3 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/42 trebuie interpretat în sensul că un decret precum cel în cauză, care se limitează la a stabili condiții de exploatare a parcărilor fără a prevedea norme referitoare la amplasarea și nici la numărul maxim al acestora, trebuie totuși să fie calificat drept plan sau program în sectorul transportului, planificării urbane și rurale sau utilizării terenului?

2) În cazul unui răspuns [afirmativ] la prima întrebare, o instanță națională poate aplica o dispoziție a dreptului său național care o abilitează să mențină efectele unui act normativ anulat, care stabilește condițiile de exploatare a parcărilor pe teritoriul unei regiuni, pentru o perioadă limitată, pentru a permite autorității regionale să efectueze o evaluare a efectelor asupra mediului ale acestor condiții de exploatare înainte de a efectua [modificarea] eventuală a actului respectiv?”

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

19 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/42 trebuie interpretat în sensul că o reglementare națională care stabilește condițiile de exploatare a parcărilor fără a prevedea însă norme referitoare la amplasarea și nici la numărul maxim al acestora trebuie să facă obiectul unei evaluări ecologice.

20 Cu titlu introductiv, trebuie amintit, pe de o parte, că, potrivit articolului 1 din Directiva 2001/42, obiectivul acesteia este să asigure un înalt nivel de protecție a mediului și să contribuie la integrarea considerațiilor privind mediul în elaborarea și adoptarea planurilor și a programelor în vederea promovării dezvoltării durabile, asigurând că, în conformitate cu această directivă, anumite planuri și programe care pot avea efecte semnificative asupra mediului fac obiectul unei evaluări ecologice.

21 Pe de altă parte, având în vedere finalitatea Directivei 2001/42, care constă în garantarea unui înalt nivel de protecție a mediului, dispozițiile care delimitează domeniul său de aplicare, în special cele care cuprind definițiile actelor avute în vedere de aceasta, trebuie interpretate în mod extensiv (Hotărârea din 22 martie 2012, Inter‑Environnement Bruxelles și alții, C‑567/10, EU:C:2012:159, punctul 37, precum și Hotărârea din 22 februarie 2022, Bund Naturschutz in Bayern, C‑300/20, EU:C:2022:102, punctul 44).

22 Potrivit articolului 3 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/42, o evaluare ecologică se realizează pentru toate planurile și programele care îndeplinesc două condiții cumulative, și anume, pe de o parte, cea de a fi elaborate pentru unul sau mai multe sectoare enumerate în această dispoziție și, pe de altă parte, cea de a defini cadrul în care punerea în aplicare a proiectelor enumerate în anexele I și II la Directiva 2011/92 va putea fi autorizată în viitor.

23 Noțiunea de „planuri și programe”, în sensul Directivei 2001/42, este definită la articolul 2 litera (a) din aceasta în sensul că vizează cele care îndeplinesc două condiții cumulative, și anume, pe de o parte, să fi fost elaborate și/sau adoptate de o autoritate la nivel național, regional sau local sau elaborate de o autoritate în vederea adoptării, printr‑o procedură legislativă, de către parlament sau guvern și, pe de altă parte, să fie impuse prin acte cu putere de lege sau acte administrative [Hotărârea din 9 martie 2023, An Bord Pleanála ș.a. (Situl St Teresa’s Gardens), C‑9/22, EU:C:2023:176, punctul 27, precum și jurisprudența citată, și Hotărârea din 4 octombrie 2024, Friends of the Irish Environment (Project Ireland 2040), C‑727/22, EU:C:2024:825, punctul 24].

24 În ceea ce privește prima dintre condițiile menționate, aceasta este îndeplinită din moment ce din indicațiile instanței de trimitere reiese că Decretul din 25 februarie 2021 a fost adoptat de o autoritate regională, în speță guvernul Regiunii Bruxelles‑Capitală.

25 Cu privire la a doua dintre condițiile menționate, reiese din jurisprudența Curții că trebuie considerate ca fiind „impuse”, în sensul și în vederea aplicării Directivei 2001/42, planurile și programele a căror adoptare este reglementată de acte cu putere de lege sau de norme administrative naționale care stabilesc autoritățile competente pentru a le adopta, precum și procedura de elaborare a acestora (Hotărârea din 22 martie 2012, Inter‑Environnement Bruxelles ș.a., C‑567/10, EU:C:2012:159, punctul 31). Astfel, Curtea a statuat că, pentru a menține efectul util al articolului 2 litera (a) din Directiva 2001/42, având în vedere finalitatea sa, o măsură trebuie considerată „impusă” în cazul în care competența de a adopta măsura își are temeiul juridic într‑o anumită dispoziție, chiar dacă nu există propriu‑zis nicio obligație de a elabora măsura respectivă [Hotărârea din 25 iunie 2020, A ș.a. (Turbine eoliene la Aalter și la Nevele), C‑24/19, EU:C:2020:503, punctul 35, precum și jurisprudența citată].

26 În speță, din dosarul de care dispune Curtea reiese că Decretul din 25 februarie 2021 a fost adoptat, astfel cum reiese din preambulul său, în temeiul articolului 6 alineatul (1) primul paragraf, al articolului 10 alineatul (2) și al articolului 63 alineatul (3) al doilea paragraf din Ordonanța din 5 iunie 1997 privind autorizațiile de mediu. Reiese că a doua condiție, care figurează la articolul 2 litera (a) a doua liniuță din Directiva 2001/42, este, așadar, de asemenea îndeplinită.

27 În această privință, trebuie adăugat, având în vedere întrebările instanței de trimitere și contrar poziției susținute de guvernul belgian în observațiile sale scrise, că articolul 2 litera (a) din Directiva 2001/42 nu poate fi interpretat în sensul că, pentru a intra sub incidența noțiunii de „planuri și programe”, în sensul acestei dispoziții, un act trebuie în plus să aibă o dimensiune planificatoare sau programatică.

28 Guvernul belgian se întemeiază, în acest context, pe o interpretare a noțiunii de „planuri și programe” potrivit căreia, pentru a intra sub incidența acesteia, un act trebuie să conțină dispoziții referitoare la planificarea urbană și rurală care să definească utilizările admisibile ale infrastructurii în cauză pe un teritoriu.

29 În această privință, trebuie să se constate, pe de o parte, că articolul 2 litera (a) din Directiva 2001/42 definește, având în vedere modul său de redactare, noțiunea de „planuri și programe” numai prin referire la două elemente, și anume autoritatea emitentă a actului în cauză și temeiul juridic pe care acesta a fost adoptat.

30 Având în vedere modul de redactare a dispoziției menționate, aceste două elemente trebuie considerate exhaustive.

31 Această interpretare literală a articolului 2 litera (a) din Directiva 2001/42 este confirmată de contextul dispoziției menționate și prin economia directivei respective. În acest sens, trebuie amintit că articolul 3 din directiva menționată prevede condițiile pe care un plan sau programul în cauză, în sensul articolului 2 litera (a) din aceeași directivă, trebuie să le îndeplinească pentru a trebui să facă obiectul unei evaluări ecologice în temeiul Directivei 2001/42.

32 În ceea ce privește, în această privință, alineatul (2) litera (a) al acestui articol 3, este necesar să se arate că respectiva dispoziție enumeră sectoarele pentru care sunt elaborate planurile și programele, printre care figurează cel al planificării urbane și rurale sau al utilizării terenului și prevede că planurile și programele trebuie să definească cadrul în care punerea în aplicare a proiectelor enumerate în anexele I și II din Directiva 2001/42 va putea fi autorizată în viitor;.

33 Astfel, deși rezultă că articolul 2 din Directiva 2001/42 stabilește anumite condiții de formă pentru ca o măsură să intre în domeniul de aplicare al acestei directive, articolul 3 din aceasta stabilește condițiile materiale care trebuie îndeplinite pentru ca respectiva măsură să facă obiectul unei evaluări ecologice.

34 Or, această dispoziție ar fi golită de conținut dacă noțiunea de „planuri și programe”, în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 2001/42, ar trebui interpretată în sensul că actul trebuie să aibă un anumit conținut material, în special o dimensiune planificatoare sau programatică în legătură cu sectorul amenajării teritoriului, pentru a intra sub incidența respectivei noțiuni.

35 Această interpretare este confirmată și de geneza articolului 2 litera (a) din Directiva 2001/42, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 37-41 din concluziile doamnei avocate generale.

36 Interpretarea menționată se impune cu atât mai mult cu cât o astfel de condiție suplimentară, având ca efect limitarea domeniului de aplicare al directivei menționate, ar fi contrară principiului potrivit căruia, conform jurisprudenței citate la punctul 21 din prezenta hotărâre, dispozițiile aceleiași directive care delimitează domeniul său de aplicare, în special cele care cuprind definițiile actelor avute în vedere de aceasta, trebuie interpretate în mod extensiv.

37 Pe de altă parte, în ceea ce privește caracterul general al actului în discuție în litigiul principal, trebuie amintit că caracterul general al unei măsuri nu se opune calificării acesteia drept plan sau program, în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 2001/42. Astfel, deși din modul de redactare a acestei dispoziții reiese că noțiunea de „planuri și programe” poate include acte normative adoptate pe cale legislativă sau administrativă, această directivă nu conține în mod precis dispoziții specifice referitoare la politici sau la reglementări generale care ar impune o delimitare față de planuri și programe, în sensul directivei menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 octombrie 2016, D’Oultremont și alții, C‑290/15, EU:C:2016:816, punctele 52 și 53, precum și Hotărârea din 22 februarie 2022, Bund Naturschutz in Bayern, C‑300/20, EU:C:2022:102, punctul 41).

38 În ceea ce privește cele două condiții care figurează la articolul 3 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/42, amintite la punctul 22 din prezenta hotărâre, trebuie arătat că prima dintre aceste condiții, potrivit căreia planurile și programele trebuie să fie „elaborate pentru” sectoarele enumerate la această dispoziție, este îndeplinită atunci când planul sau programul în cauză „privește” sau „vizează” unul dintre aceste sectoare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 octombrie 2016, D’Oultremont ș.a., C‑290/15, EU:C:2016:816, punctul 44, precum și Hotărârea din 22 februarie 2022, Bund Naturschutz in Bayern, C‑300/20, EU:C:2022:102, punctul 49).

39 În această privință, trebuie precizat de la bun început că, pentru ca această condiție să fie îndeplinită, este suficient ca planul sau programul în cauză să țină de unul singur dintre aceste sectoare. Printre sectoarele menționate figurează în special cel al transporturilor și cel al planificării urbane și rurale sau al utilizării terenului.

40 În ceea ce privește interpretarea acestor noțiuni, trebuie arătat, pe de o parte, că, în Hotărârea din 22 februarie 2022, Bund Naturschutz in Bayern, C‑300/20, EU:C:2022:102), Curtea a reținut o concepție largă a sectorului transporturilor, considerând că regulamentul în discuție în cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre, în măsura în care impunea o autorizație pentru conducerea oricărui tip de autovehicul în afara drumurilor, a suprafețelor carosabile și a spațiilor deschise circulației publice sau parcarea lor în astfel de zone, cuprindea norme care privesc activități din sectorul transporturilor.

41 Or, transportul individual de persoane nu poate fi conceput în practică fără parcări, astfel încât acestea, în calitate de elemente de infrastructură necesare transportului, fac parte din sectorul transporturilor. În aceste condiții, se poate considera că măsura în discuție în litigiul principal, întrucât prevede norme de exploatare specifice pentru parcări, cuprinde norme care privesc activități care țin printre altele de sectorul transporturilor.

42 Pe de altă parte, este necesar să se considere că noțiunea de planificare urbană și rurală sau de utilizare a terenului presupune, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 63-65 din concluziile doamnei avocate generale, existența unei dispoziții care are incidență asupra utilizării teritoriului.

43 În speță, rezultă că, sub rezerva aprecierilor care revin exclusiv instanței de trimitere, Decretul din 25 februarie 2021 cuprinde norme care privesc cel puțin sectorul transporturilor, astfel încât prima condiție prevăzută la articolul 3 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/42 pare îndeplinită.

44 În ceea ce privește a doua condiție prevăzută la articolul 3 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/42, din respectiva dispoziție rezultă că această condiție este îndeplinită atunci când, pe de o parte, planurile sau programele în cauză definesc cadrul în care punerea în aplicare a proiectelor va putea fi autorizată în viitor și, pe de altă parte, aceste proiecte se numără printre cele enumerate în anexele I și II la Directiva 2011/92 (Hotărârea din 22 februarie 2022, Bund Naturschutz in Bayern, C‑300/20, EU:C:2022:102, punctul 55).

45 În primul rând, în ceea ce privește problema dacă un act precum Decretul din 25 februarie 2021 vizează proiecte enumerate în anexele I și II la Directiva 2011/92, trebuie arătat că punctul 10 litera (b) din anexa II la această directivă vizează „[p]roiecte de amenajare urbană, inclusiv construirea de centre comerciale și parcări publice”.

46 În al doilea rând, în ceea ce privește aspectul dacă un astfel de decret definește cadrul în care punerea în aplicare a proiectelor va putea fi autorizată în viitor, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, o măsură are această calitate atunci când stabilește, prin definirea normelor și a procedurilor de control aplicabile sectorului în cauză, un ansamblu semnificativ de criterii și de modalități pentru autorizarea și pentru punerea în aplicare a unuia sau mai multor proiecte care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 octombrie 2016, D’Oultremont ș.a., C‑290/15, EU:C:2016:816, punctul 49, precum și Hotărârea din 22 februarie 2022, Bund Naturschutz in Bayern, C‑300/20, EU:C:2022:102, punctul 60 și jurisprudența citată).

47 O asemenea interpretare urmărește să asigure că cerințe care pot avea efecte semnificative asupra mediului fac obiectul unei evaluări ecologice [Hotărârea din 25 iunie 2020, A ș.a. (Turbine eoliene la Aalter și la Nevele), C‑24/19, EU:C:2020:503, punctul 68, precum și Hotărârea din 22 februarie 2022, Bund Naturschutz in Bayern, C‑300/20, EU:C:2022:102, punctul 61].

48 Cerința prevăzută la articolul 3 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/42, potrivit căreia planul sau programul vizat trebuie să definească cadrul în care punerea în aplicare a proiectelor enumerate în anexele I și II la Directiva 2011/92 va putea fi autorizată în viitor, trebuie, așadar, să fie considerată îndeplinită atunci când respectivul plan sau program stabilește un ansamblu semnificativ de criterii și de modalități pentru autorizarea și punerea în aplicare a unuia sau mai multor proiecte, în special în ceea ce privește localizarea, natura, mărimea și condițiile de funcționare ale unor asemenea proiecte sau alocarea resurselor legată de aceste proiecte (Hotărârea din 22 februarie 2022, Bund Naturschutz in Bayern, C‑300/20, EU:C:2022:102, punctul 62).

49 În speță, din decizia de trimitere reiese că Decretul din 25 februarie 2021 privește exclusiv exploatarea parcărilor, fără a stabili nicio normă privind amplasarea și numărul maxim al acestora.

50 În această privință, este necesar să se arate că dimensiunea planificatoare sau programatică a unei măsuri nu constituie un criteriu decisiv în sensul articolului 3 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/42. Astfel, obligația de a efectua o evaluare ecologică nu decurge din existența unei asemenea dimensiuni, ci din efectele măsurii asupra mediului, întrucât măsura definește cadrul în care punerea în aplicare a anumitor proiecte va putea fi autorizată în viitor.

51 Or, în ceea ce privește Decretul din 25 februarie 2021, din elementele dosarului de care dispune Curtea reiese că, dintre normele stabilite în vederea exploatării parcărilor, normele referitoare la iluminatul artificial și la structurile infiltrante ale parcărilor neacoperite, precum și cerințele în materie de zone de încărcare și de parcări pentru biciclete pot avea efecte asupra mediului. Va reveni instanței de trimitere sarcina de a stabili dacă, ca urmare a acestor norme, a acestor cerințe sau a altor dispoziții ale acestui decret, a doua condiție prevăzută la articolul 3 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/42 este îndeplinită. În special, aceasta va trebui să examineze dacă, în raport cu teritoriul Bruxelles‑ului, aceste norme și cerințe pot avea efecte semnificative asupra mediului.

52 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 3 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/42 trebuie interpretat în sensul că o reglementare națională care stabilește condițiile de exploatare a parcărilor fără a prevedea însă norme referitoare la amplasarea și nici la numărul maxim al acestora trebuie să facă obiectul unei evaluări ecologice dacă, pe de o parte, este elaborată pentru sectorul transporturilor sau pentru cel al planificării urbane și rurale ori al utilizării terenului și dacă, pe de altă parte, stabilește, prin definirea normelor și a procedurilor de control aplicabile sectorului în cauză, un ansamblu semnificativ de criterii și de modalități pentru autorizarea și punerea în aplicare a unuia sau mai multor proiecte care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului.

Cu privire la a doua întrebare

53 Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, atunci când rezultă că o evaluare ecologică, în sensul Directivei 2001/42, ar fi trebuit să fie efectuată înainte de adoptarea unui act normativ a cărui legalitate este contestată în fața sa, astfel încât acest act trebuie considerat neconform cu dreptul Uniunii, instanța menționată poate – și în ce condiții – să mențină efectele actului respectiv pentru a permite autorității competente să efectueze această evaluare ecologică și, dacă este cazul, să modifice același act.

54 Așa cum s‑a subliniat la punctul 20 din prezenta hotărâre, obiectivul Directivei 2001/42 este să asigure un înalt nivel de protecție a mediului și să contribuie la integrarea considerațiilor privind mediul în elaborarea și adoptarea planurilor și a programelor în vederea promovării dezvoltării durabile, asigurând că, în conformitate cu această directivă, anumite planuri și programe care pot avea efecte semnificative asupra mediului fac obiectul unei evaluări ecologice.

55 În lipsa, în directiva în cauză, a unor prevederi referitoare la consecințele care trebuie deduse dintr‑o încălcare a dispozițiilor procedurale pe care aceasta le conține, revine statelor membre obligația de a adopta, în cadrul competențelor lor, toate măsurile necesare, generale sau particulare, pentru ca toate „planurile” sau „programele” care pot avea „efecte semnificative asupra mediului” în sensul directivei menționate să facă obiectul unei evaluări ecologice, în conformitate cu mijloacele procedurale și cu criteriile prevăzute de această directivă [Hotărârea din 25 iunie 2020, A ș.a. (Turbine eoliene la Aalter și la Nevele), C‑24/19, EU:C:2020:503, punctul 82, precum și jurisprudența citată].

56 În temeiul principiului cooperării loiale, prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, statele membre sunt ținute să elimine consecințele ilicite ale unei astfel de încălcări a dreptului Uniunii. Rezultă că autoritățile naționale competente, inclusiv instanțele naționale sesizate cu o acțiune împotriva unui act de drept intern adoptat cu încălcarea dreptului Uniunii, au obligația de a lua, în cadrul competențelor lor, toate măsurile necesare pentru a remedia omiterea unei evaluări ecologice. Acest lucru poate consta, de exemplu, pentru un „plan” sau pentru un „program” adoptat cu încălcarea obligației de a efectua o evaluare ecologică, în adoptarea unor măsuri de suspendare sau de anulare a acestui plan sau program, precum și în retragerea sau în suspendarea unei autorizații deja acordate, în scopul efectuării unei astfel de evaluări [Hotărârea din 25 iunie 2020, A ș.a. (Turbine eoliene la Aalter și la Nevele), C‑24/19, EU:C:2020:503, punctul 83, precum și jurisprudența citată].

57 În aceste condiții, Curtea a statuat deja că, ținând seama de existența unei cerințe imperative legate de protecția mediului, o instanță națională poate în mod excepțional să fie autorizată să facă uz de o reglementare națională care o abilitează să mențină anumite efecte ale unui act național a cărui procedură de adoptare nu a fost conformă cu Directiva 2001/42, atunci când există un risc ca anularea acestui act să creeze un vid juridic incompatibil cu obligația statului membru în cauză de a adopta măsuri de transpunere a unui alt act al dreptului Uniunii destinat protecției mediului [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 2020, A ș.a. (Turbine eoliene la Aalter și la Nevele), C‑24/19, EU:C:2020:503, punctul 90, precum și jurisprudența citată].

58 În plus, o eventuală menținere în timp a efectelor acestor acte nu poate acoperi decât perioada strict necesară pentru remedierea nelegalității constatate [Hotărârea din 25 iunie 2020, A ș.a. (Turbine eoliene la Aalter și la Nevele), C‑24/19, EU:C:2020:503, punctul 94, precum și jurisprudența citată].

59 Reiese astfel din jurisprudența menționată la punctele 57 și 58 din prezenta hotărâre că, atunci când rezultă că o evaluare ecologică, în sensul Directivei 2001/42, ar fi trebuit să fie realizată înainte de adoptarea unui act național a cărui legalitate este contestată în fața unei instanțe naționale, astfel încât acest act trebuie considerat neconform cu dreptul Uniunii, această instanță nu poate menține efectele actului menționat pentru a permite autorității competente să efectueze respectiva evaluare ecologică și, dacă este cazul, modificarea aceluiași act decât dacă dreptul intern îi permite în litigiul cu care este sesizată și în măsura în care acest lucru este necesar pentru a garanta transpunerea unui alt act al Uniunii care vizează protecția mediului, precum Directiva 2018/844, și numai pentru a acoperi perioada strict necesară pentru a remedia această nelegalitate.

60 În speță, instanța de trimitere arată că Decretul din 25 februarie 2021 transpune parțial Directiva 2018/844, astfel încât anularea sau suspendarea sa ar putea crea un vid juridic. Or, deși reiese din jurisprudența amintită la punctul 57 din prezenta hotărâre că un astfel de vid juridic, care este incompatibil cu obligația statului membru în cauză de a adopta măsurile de transpunere a unei directive, poate în principiu să justifice menținerea temporară a unui act neconform cu dreptul Uniunii, aceasta presupune ca actul ale cărui efecte intenționează să le mențină instanța de trimitere să transpună efectiv această directivă.

61 Pe de altă parte, astfel cum a subliniat doamna avocată generală la punctul 93 din concluzii, pare contestabil faptul că anularea sau suspendarea condițiilor de exploatare aplicabile parcărilor care figurează în Decretul din 25 februarie 2021 creează un vid juridic. În acest caz, va reveni, așadar, instanței de trimitere sarcina de a examina dacă, în vederea eliberării autorizațiilor pentru proiectele enumerate în anexa I sau în anexa II la Directiva 2011/92, este astfel posibil să se revină, chiar și provizoriu, la o practică care, după cum a arătat guvernul belgian în observațiile sale scrise, exista înainte de adoptarea acestor condiții de exploatare, în conformitate cu care autoritățile competente impuneau condițiile de exploatare regrupate în prezent într‑un act normativ cu aplicabilitate generală cu ocazia fiecărei autorizații cu aplicabilitate individuală.

62 Ținând seama de ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, atunci când rezultă că o evaluare ecologică, în sensul Directivei 2001/42, ar fi trebuit să fie efectuată înainte de adoptarea unui act legislativ a cărui legalitate este contestată în fața unei instanțe naționale, astfel încât acest act trebuie considerat neconform cu dreptul Uniunii, această instanță nu poate menține efectele actului menționat pentru a permite autorității competente să efectueze respectiva evaluare ecologică și, dacă este cazul, modificarea aceluiași act decât dacă dreptul intern îi permite în litigiul cu care este sesizată și în măsura în care acest lucru este necesar pentru a garanta transpunerea unui alt act al Uniunii care vizează protecția mediului, precum Directiva 2018/844, și numai pentru a acoperi perioada strict necesară pentru a remedia această nelegalitate.

Cu privire la cheltuielile de judecată

63 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

1) Articolul 3 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului

trebuie interpretat în sensul că

o reglementare națională care stabilește condițiile de exploatare a parcărilor fără a prevedea însă norme referitoare la amplasarea și nici la numărul maxim al acestora trebuie să facă obiectul unei evaluări ecologice dacă, pe de o parte, este elaborată pentru sectorul transporturilor sau pentru cel al planificării urbane și rurale ori al utilizării terenului și dacă, pe de altă parte, stabilește, prin definirea normelor și a procedurilor de control aplicabile sectorului în cauză, un ansamblu semnificativ de criterii și de modalități pentru autorizarea și punerea în aplicare a unuia sau mai multor proiecte care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului.

2) Dreptul Uniunii trebuie să fie interpretat în sensul că, atunci când rezultă că o evaluare ecologică, în sensul Directivei 2001/42, ar fi trebuit să fie efectuată înainte de adoptarea unui act normativ a cărui legalitate este contestată în fața unei instanțe naționale, astfel încât acest act trebuie considerat neconform cu dreptul Uniunii, această instanță nu poate menține efectele actului menționat pentru a permite autorității competente să efectueze respectiva evaluare ecologică și, dacă este cazul, modificarea aceluiași act decât dacă dreptul intern îi permite în litigiul cu care este sesizată și în măsura în care acest lucru este necesar pentru a garanta transpunerea unui alt act al Uniunii care vizează protecția mediului, precum Directiva (UE) 2018/844 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei 2010/31/UE privind performanța energetică a clădirilor și a Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică și numai pentru a acoperi perioada strict necesară pentru a remedia această nelegalitate.

Semnături

* Limba de procedură: franceza.