Hotărârea Curții (Camera a noua) din 5 martie 2026.#SG împotriva Gemeinde Wien.#Cererea de decizie preliminară formulată de Arbeits- und Sozialgericht Wien.#Trimitere preliminară – Politica socială – Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă – Directiva 2000/78/CE – Interzicerea discriminării pe motive de vârstă – Reglementare regională privind remunerarea agenților contractuali – Luarea în considerare a perioadelor de încadrare în muncă realizate anterior vârstei de 18 ani – Nou sistem de remunerare care înlocuiește o reglementare anterioară declarată discriminatorie.#Cauza C-757/24.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 1, 2 și 6 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO 2000, L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7) coroborate cu articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între SG (denumit în continuare „solicitantul”), pe de o parte, și Gemeinde Wien (municipalitatea Viena, Austria), pe de altă parte, în legătură cu stabilirea datei de referință pentru promovarea lui SG în baremul salarial aplicabil municipalității Viena.

Articolul 1 din Directiva 2000/78, intitulat „Obiectivul”, prevede: „Prezenta directivă are ca obiectiv stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalității de tratament.”

Articolul 2 din această directivă, intitulat „Conceptul de discriminare”, prevede: „(1) În sensul prezentei directive, prin principiul egalității de tratament se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele menționate la articolul 1. (2) În sensul alineatului (1): (a) o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într‑o situație asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele menționate la articolul 1; (b) o discriminare indirectă se produce atunci când o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră poate avea drept consecință un dezavantaj special pentru persoane de o anumită religie sau cu anumite convingeri, cu un anumit handicap, de o anumită vârstă sau de o anumită orientare sexuală, în raport cu altă persoană, cu excepția cazului în care: (i) această dispoziție, acest criteriu sau această practică este obiectiv justificată de un obiectiv legitim, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt adecvate și necesare […] […]”

Articolul 3 din directiva menționată, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la alineatul (1) litera (c): „În limitele competențelor conferite Comunității, prezenta directivă se aplică tuturor persoanelor, atât în sectorul public, cât și în cel privat, inclusiv organismelor publice, în ceea ce privește: […] (c) condițiile de încadrare și de muncă, inclusiv condițiile de concediere și de remunerare.”

Articolul 6 din aceeași directivă, intitulat „Justificarea unui tratament diferențiat pe motive de vârstă”, are următorul cuprins: „(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 2 alineatul (2), statele membre pot prevedea că un tratament diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare. […] (2) Fără a aduce atingere articolului 2 alineatul (2), statele membre pot să prevadă că nu constituie discriminare luarea în considerare a criteriului vârstei la stabilirea, pentru regimurile profesionale de securitate socială, a unei vârste pentru aderare sau admitere la prestațiile de pensie sau invaliditate, inclusiv la fixarea, pentru aceste regimuri, a unor vârste diferite pentru lucrători sau pentru categorii de lucrători și la utilizarea, în cadrul acestor regimuri, a criteriilor de vârstă în calculele actuariale, cu condiția ca acestea să nu se traducă prin discriminări pe motive de sex.”

Articolul 49v din Besoldungsordnung 1994 (Regulamentul din 1994 privind remunerațiile) (LGBl. nr. 55/1994, denumit în continuare „BO din 1994”), în versiunea publicată în LGBl. nr. 38/2023, intitulat „Data de referință pentru comparație”, prevede: „(1) Data de referință pentru comparație se stabilește prin devansarea datei angajării, conform alineatelor (2)-(7), cu perioadele care trebuiau să fie luate în considerare anticipat la calcularea datei de referință pentru promovare sau care ar fi trebuit să fie luate în considerare anticipat în cazul în care nu se are în vedere limita de vârstă de 18 ani sau restricția prevăzută la articolul 15a alineatul (1) punctul 1 litera (b) din Dienstordnung 1994 [(Regulamentul de serviciu) (LGBl. nr. 56/1994, denumit în continuare «DO din 1994»), în versiunea publicată în LGBl. nr. 38/2023]. (2) Următoarele dispoziții privind data de referință pentru promovare se aplică la calcularea datei de referință pentru comparație în conformitate cu alineatele (3)-(6): 1. articolul 14 din [DO din 1994, în versiunea rezultată din 28. Novelle (A 28‑a lege de modificare) (LGBl. nr. 42/2010)], 2. articolul 15 din [DO din 1994, în versiunea rezultată din 20. Novelle (A 20‑a lege de modificare) (LGBl. nr. 36/2005)], 3. articolul 112 din [DO din 1994], 4. articolul 114 din [DO din 1994, în versiunea rezultată din 8. Novelle (A 8‑a lege de modificare) (LGBl. nr. 47/1999)], 5. articolul 115f din [DO din 1994, în versiunea rezultată din 20. Novelle (A 20‑a lege de modificare) (LGBl. nr. 36/2005)], și 6. anexa la [DO din 1994, în versiunea rezultată din 23. Novelle (A 23‑a lege de modificare) (LGBl. nr. 42/2006)]. Dispozițiile determinante sunt dispozițiile referitoare la categoria de încadrare în muncă din care a făcut parte funcționarul în momentul stabilirii datei de referință pentru promovare menționate la articolul 15a alineatul (4) ultima teză din [DO din 1994, în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal]. (3) Prin derogare de la dispozițiile menționate la alineatul (2) punctele 1-6 […] 3. se iau în considerare pentru jumătate celelalte perioade ce trebuie avute în vedere anterior datei încadrării numai dacă au fost realizate ulterior datei de 30 iunie a anului calendaristic în care s‑a promovat clasa a 9‑a din învățământul general obligatoriu; dacă funcționarul a absolvit mai puțin de nouă clase, se va reține data de 30 iunie a anului calendaristic în care ar fi absolvit clasa a 9‑a potrivit dispozițiilor interne privind învățământul general obligatoriu; […]”

Articolul 15a din DO din 1994, în versiunea sa publicată în LGBl. nr. 38/2023, intitulat „Transpunerea Directivei 2000/78/CE”, prevede la alineatele (1), (4) și (5): „(1) Poziția în baremul de salarizare a funcționarului, care se află în activitate la data publicării [4. Dienstrechts‑Novelle 2019 (A 4‑a lege din 2019 de modificare a legislației privind funcția publică) (LGBl. nr. 63/2019)] trebuie recalculată din oficiu dacă […] a fost transferată în sistemul de remunerare prevăzut de [Dienstrechts‑Novelle 2015 (Legea din 2015 de modificare a legislației privind funcția publică) (LGBl. nr. 28/2015)] și 1. data de referință de promovare pentru încadrarea în muncă în curs a fost stabilită cu excluderea perioadelor realizate a) anterior vârstei de 18 de ani sau b) anterior datei de 1 iulie a anului în care, după începerea primului an de studii, au fost sau ar fi fost promovați 12 ani de studii, sau 2. luarea în considerare a perioadelor prevăzute la punctul 1 litera b) a determinat o prelungire a primului termen de promovare […] […] […] (4) Poziția în barem se recalculează în conformitate cu alineatele (1)-(3), după stabilirea datei de referință pentru comparație (articolul 49v din [BO din 1994, în versiunea publicată în LGBl. nr. 38/2023]) și revizuirea prin decizie a vechimii care decurge din aceasta, la 31 iulie 2015, vechimea stabilită în conformitate cu articolul 49l din [BO din 1994, în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal] fiind majorată cu perioada cuprinsă între data de referință pentru comparație și data de referință pentru promovare atunci când data de referință pentru comparație este anterioară datei de referință pentru promovare și diminuată până la concurența acestei perioade în caz contrar. Data determinantă pentru comparație este ultima dată de referință pentru promovare care a fost stabilită prin excluderea perioadelor realizate anterior vârstei de 18 ani sau anterior datei de 1 iulie a anului în cursul căruia au fost absolviți 12 ani de studii după admiterea în primul an de studii. (5) Pentru (foștii) funcționari menționați la alineatele (1)-(3), drepturile salariale sunt recalculate retroactiv (pentru perioadele anterioare datei de 1 august 2015 în temeiul articolului 49l alineatul (6b) din [BO din 1994] în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal și al articolului 11 din [BO din 1994] în versiunea rezultată din Dienstrechts‑Novelle 2015 [Legea din 2015 de modificare a legislației privind funcția publică]), luând în considerare perioada de activitate relevantă pentru promovare potrivit vechimii astfel recalculate. Dacă este cazul, diferențele salariale trebuie plătite din oficiu cu acest titlu pentru perioada care începe să curgă la 1 mai 2016. Drepturile la remunerație care dau naștere la diferențe salariale nu sunt supuse termenului de prescripție prevăzut la articolul 10 alineatul (1) din [BO din 1994, în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal] pentru perioada cuprinsă între 1 mai 2019 și încheierea definitivă a procedurii în conformitate cu alineatele (1)-(3). Drepturile la remunerație aferente perioadelor anterioare datei de 1 mai 2016 sunt prescrise. Același lucru este valabil și pentru drepturile [la remunerație] din procedurile prevăzute la alineatele (7) și (8).”

Articolul 18 din Vertragsbedienstetenordnung (Regulamentul privind agenții contractuali) (LGBl. nr. 50/1995, în versiunea publicată în LGBl. nr. 11/2021) (denumit în continuare „VBO din 1995”), intitulat „Luarea în considerare a perioadelor pentru promovare”, prevede la alineatele (1), (2) și (5): „(1) Articolele 14 și 15 din [DO din 1994, în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal], se aplică mutatis mutandis agentului contractual […] (2) Articolele 15a-15c din [DO din 1994, în versiunea publicată în LGBl. nr. 38/2023] și articolul 49v din [BO din 1994, în versiunea publicată în LGBl. nr. 38/2023] se aplică mutatis mutandis agentului contractual, înțelegându‑se că 1. în vederea stabilirii datei de referință pentru comparație, trebuie să se facă trimitere la dispozițiile [DO din 1994, în versiunea publicată în LGBl. nr. 38/2023] prevăzute la articolul 49v alineatul (2) punctele 1-6 din [BO din 1994, în versiunea publicată în LGBl. nr. 38/2023], cu aplicarea următoarelor dispoziții ale prezentei legi: a) articolul 18 în versiunea rezultată din [10. Novelle (A 10‑a lege de modificare) (LGBl. Nr. 22/2001)], și b) articolul 57 în versiunea sa inițială […]; 2. vechimea în baremul salarial restabilită prin decizie se înlocuiește cu cea restabilită de angajator care se comunică agentului contractual în scris și sub luare de dovadă; 3. în aplicarea articolului 15a alineatul (5), a articolului 15b alineatul (5) și a articolului 15c alineatele (5) și (6) din [DO din 1994, în versiunea publicată în LGBl. nr. 38/2023], încheierea definitivă a procedurii se înlocuiește cu comunicarea făcută de angajator referitoare la restabilirea vechimii în baremul salarial (punctul 2); 4. dispozițiile articolului 15a alineatele (7) și (8) din [DO din 1994, în versiunea publicată în LGBl. nr. 38/2023], eventual împreună cu articolul 15b alineatul (5) ultima teză sau cu articolul 15c alineatul (7) din [DO din 1994, în versiunea publicată în LGBl. nr. 38/2023], se înlocuiesc cu dispozițiile alineatelor (3) și (4). […] (5) Agentul contractual poate invoca pe cale de acțiune omisiunea incorectă de a lua în considerare perioadele anterioare de activitate în termen de cel mult șase luni calculate de la data comunicării prevăzute la alineatul (2) punctul 2; în caz contrar, recalcularea poziției în baremul salarial este exclusă, cu excepția cazului în care se îndreaptă erori materiale și de calcul vădite. În comunicarea prevăzută la alineatul (2) punctul 2 se menționează expres această consecință juridică.”

Solicitantul s‑a născut în anul 1969. La 1 august 2002, municipalitatea Viena l‑a angajat ca agent contractual. De la vârsta de 14 ani și până intrarea sa în funcție la Municipalitatea Viena, solicitantul desfășura alte activități profesionale decât cele realizate în cadrul acestei municipalități.

Printr‑o decizie definitivă din 16 septembrie 2022 privind restabilirea vechimii solicitantului în baremul salarial aplicabil municipalității Viena (denumită în continuare „decizia în litigiu”), aceasta l‑a informat pe solicitant că, în vederea stabilirii datei de referință a promovării sale în acest barem salarial, trebuia să fie reținută o durată totală de un an și șase luni pentru perioadele de formare sau pentru activitățile profesionale realizate anterior intrării solicitantului în serviciu în cadrul acestei municipalități (denumite în continuare „perioadele de activitate anterioare”) și că, prin urmare, această dată trebuia să fie stabilită la 1 februarie 2001.

Din decizia de trimitere reiese că decizia în litigiu s‑a întemeiat pe o reglementare a Land Wien (landul Viena, Austria) analoagă reglementării federale austriece examinate de Curte în Hotărârea din 20 aprilie 2023, Landespolizeidirektion Niederösterreich și Finanzamt Österreich (C‑650/21, EU:C:2023:300).

În temeiul acestor reglementări, încadrarea unui funcționar era stabilită pe baza vechimii sale în baremul salarial al unui sistem de salarizare anterior, apoi corectată prin intermediul unei „date de referință pentru comparație”. În vederea calculării acestei din urmă date, anumite perioade de activitate anterioare definite în mod precis, printre care cele considerate a fi relevante pentru postul în care este recrutat agentul contractual, trebuiau luate în considerare în integralitatea lor. Toate celelalte perioade de activitate anterioare eligibile (denumite în continuare „alte perioade”), inclusiv cele realizate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, erau luate în considerare pe jumătate și în limita unui plafon de 7 ani dintre care 4 ani erau deduși forfetar.

Solicitantul a introdus la Arbeits- und Sozialgericht Wien (Tribunalul pentru Litigii de Muncă și Securitate Socială din Viena), care este instanța de trimitere, o acțiune împotriva deciziei în litigiu.

În cursul procedurii principale, Curtea a declarat în esență, în Hotărârea din 20 aprilie 2023, Landespolizeidirektion Niederösterreich și Finanzamt Österreich (C‑650/21, EU:C:2023:300), că articolele 1, 2 și 6 din Directiva 2000/78 coroborate cu articolul 21 din cartă trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia încadrarea unui funcționar este stabilită pe baza vechimii sale în treapta salarială a unui vechi sistem de salarizare considerat discriminatoriu, corectat ulterior prin intermediul unei „date de referință pentru comparație”, pentru care sunt luate în considerare pe jumătate toate „celelalte perioade” eligibile, inclusiv cele realizate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, dar în limita unui plafon de 7 ani și numai în măsura în care depășesc o durată de 4 ani.

Instanța de trimitere arată că, în consecință, landul Viena a modificat, în anul 2023, articolul 15a din DO 1994, precum și articolul 49v din BO din 1994, aplicabile agenților contractuali în temeiul articolului 18 alineatele (1) și (2) din VBO din 1995 (denumită în continuare „reglementarea din 2023”), prin abrogarea dispoziției care prevedea o deducere forfetară de 4 ani aplicabilă „altor perioade” și prin reducerea de la 7 ani la 3 ani a plafonului aplicabil în scopul luării în considerare a acestor „alte perioade”, menținând în același timp luarea în considerare pe jumătate a perioadelor respective.

În ceea ce privește această reglementare din anul 2023, solicitantul susține în fața instanței de trimitere că articolul 49v alineatul (3) punctul 3 din BO din 1994 cuprinde o discriminare pe motive de vârstă, întrucât această dispoziție are ca efect faptul că lucrătorilor care au realizat „alte perioade” înainte de vârsta de 18 ani nu beneficiază doar în mod limitat de luarea în considerare a acestor perioade, în condițiile în care cei care au realizat astfel de perioade după vârsta de 18 ani beneficiază de luarea lor în considerare în totalitate. Prin urmare, el solicită luarea în considerare în totalitate a perioadelor sale de activitate anterioare, ceea ce ar avea drept consecință stabilirea vechimii sale totale, la 31 iulie 2015, în scopul luării sale în considerare în baremul salarial al municipalității Viena, la 32 de ani 5 luni și 3 zile, ceea ce i‑ar permite, prin urmare, să fie încadrat în trepte de remunerație superioare cu efect de la 1 mai 2016.

Având în vedere modificările aduse de reglementarea din 2023 și argumentația solicitantului, instanța de trimitere ridică problema dacă articolele 1, 2 și 6 din Directiva 2000/78 coroborate cu articolul 21 din cartă trebuie interpretate în sensul că se opun de asemenea reglementării din 2023, în temeiul căreia perioadele de activitate anterioare realizate înainte de vârsta de 18 ani nu sunt luate în considerare, pentru calcularea vechimii, decât pe jumătate.

În aceste condiții, Arbeits- und Sozialgericht Wien (Tribunalul pentru Litigii de Muncă și Securitate Socială din Viena) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „Dreptul Uniunii, în special articolele 1, 2 și 6 din Directiva 2000/78 coroborate cu articolul 21 din [cartă] trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale (în special dispozițiilor articolului 49v alineatul (3) punctul 3 [din BO din 1994, în versiunea publicată în LGBl. nr. 38/2023]) care, în scopul eliminării unei discriminări existente pe motiv de vârstă [a se vedea, în ceea ce privește dispoziția identică anterioară la nivel federal, Hotărârea din 8 mai 2019, Leitner,C‑396/17, EU:C:2019:375] instituie un sistem în care de perioadele de activitate realizate anterior împlinirii vârstei de 18 ani sunt luate în considerare, însă ele nu contribuie decât pe jumătate la recunoașterea perioadelor de activitate anterioare și la compensarea discriminării pe motiv de vârstă, chiar dacă neutralizarea completă a perioadelor anterioare de activitate prin intermediul unei deduceri forfetare a fost din nou eliminată?”

Guvernul austriac contestă admisibilitatea cererii de decizie preliminară pentru motivul că aceasta nu îndeplinește cerințele articolului 94 din Regulamentul de procedură al Curții. În special, instanța de trimitere, mai întâi, nu ar fi expus împrejurările cauzei principale decât în mod succint și incomplet, s‑ar fi limitat, apoi, să citeze anumite dispoziții ale dreptului național, fără a prezenta însă contextul în care se înscriu, și, în sfârșit, nu ar fi explicat suficient îndoielile pe care le avea cu privire la interpretarea dispozițiilor dreptului Uniunii vizate în întrebarea preliminară.

Potrivit articolului 94 din Regulamentul de procedură, orice cerere de decizie preliminară trebuie să cuprindă „o expunere sumară a obiectului litigiului, precum și a faptelor pertinente, astfel cum au fost constatate de instanța de trimitere, sau cel puțin o expunere a circumstanțelor factuale pe care se întemeiază întrebările”, „conținutul dispozițiilor naționale care ar putea fi aplicate în speță și, dacă este cazul, jurisprudența națională pertinentă”, precum și „expunerea motivelor care au determinat instanța de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea sau validitatea anumitor dispoziții ale dreptului Uniunii, precum și legătura pe care instanța de trimitere o stabilește între aceste dispoziții și legislația națională aplicabilă litigiului principal”.

În speță, cererea de decizie preliminară conține o descriere suficientă a cadrului factual și juridic al litigiului principal pentru îndeplinirea acestor cerințe și expune motivele care au determinat instanța de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea dispozițiilor dreptului Uniunii vizate în întrebarea preliminară. Astfel, mai întâi, această cerere reia conținutul dispozițiilor susceptibile să se aplice în speță. Apoi, descrierea de către instanța de trimitere a împrejurărilor în care se înscrie litigiul principal și a evoluției reglementării naționale aplicabile este suficientă pentru a se înțelege motivele care stau la baza alegerii dispozițiilor dreptului Uniunii a căror interpretare este solicitată de această instanță. În sfârșit, instanța de trimitere explică legătura pe care o stabilește între aceste dispoziții și reglementarea națională aplicabilă litigiului cu care este sesizată.

Rezultă că cererea de decizie preliminară este admisibilă.

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolele 1, 2 și 6 din Directiva 2000/78 coroborate cu articolul 21 din cartă trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia încadrarea unui agent contractual se stabilește pe baza vechimii sale în baremul salarial, atunci când, pentru a se pune capăt unei discriminări existente pe motive de vârstă, această vechime este determinată prin luarea în considerare, pentru jumătate și în limita unui plafon de 3 ani, a anumitor perioade eligibile anterioare recrutării acestui agent, realizate înainte de împlinirea de către acesta a vârstei de 18 ani.

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că este cert că landul Viena a înțeles să alinieze reglementările aplicabile municipalității Viena care au precedat reglementarea din 2023, aplicabilă în prezent litigiului principal, la fiecare dintre reglementările federale austriece care erau vizate în special în Hotărârea din 18 iunie 2009, Hütter (C‑88/08, EU:C:2009:381), în Hotărârea din 11 noiembrie 2014, Schmitzer (C‑530/13, EU:C:2014:2359), în Hotărârea din 8 mai 2019, Österreichischer Gewerkschaftsbund (C‑24/17, EU:C:2019:373), în Hotărârea din 8 mai 2019, Leitner (C‑396/17, EU:C:2019:375), precum și în Hotărârea din 20 aprilie 2023, Landespolizeidirektion Niederösterreich și Finanzamt Österreich (C‑650/21, EU:C:2023:300).

Mai trebuie amintit că reglementarea federală austriacă aplicabilă la data recrutării solicitantului de către municipalitatea Viena excludea luarea în considerare a experienței profesionale dobândite anterior vârstei de 18 ani în vederea stabilirii treptei în care sunt încadrați agenții contractuali ai funcției publice.

În Hotărârea din 18 iunie 2009, Hütter (C‑88/08, EU:C:2009:381), Curtea a declarat în esență că articolele 1, 2 și 6 din Directiva 2000/78 se opun unei reglementări naționale care exclude luarea în considerare a perioadelor de încadrare în muncă realizate înaintea vârstei de 18 ani în vederea stabilirii treptei în care sunt încadrați agenții contractuali ai funcției publice a unui stat membru. În Hotărârea din 11 noiembrie 2014, Schmitzer (C‑530/13, EU:C:2014:2359), Curtea a precizat că aceste dispoziții se opun unei reglementări naționale care, pentru a pune capăt unei discriminări pe motive de vârstă, ia în calcul perioade de studii și de serviciu realizate înaintea vârstei de 18 ani, însă care, în același timp, introduce numai în privința funcționarilor care sunt victime ale acestei discriminări o prelungire cu 3 ani a duratei necesare pentru promovarea de la prima la a doua treaptă din fiecare categorie de încadrare în muncă și din fiecare categorie salarială.

În consecință, reglementarea federală austriacă a funcției publice a fost modificată în 2015, iar agenții contractuali recrutați sub imperiul reglementării anterioare acestei modificări au fost reîncadrați într‑un nou sistem de salarizare întemeiat pe vechimea în muncă. În urma modificării menționate, prima încadrare în noul barem salarial a acestor agenți contractuali reîncadrați a fost stabilită ținând seama de ultima lor remunerație primită în temeiul sistemului anterior.

În Hotărârea din 8 mai 2019, Österreichischer Gewerkschaftsbund (C‑24/17, EU:C:2019:373), și în Hotărârea din 8 mai 2019, Leitner (C‑396/17, EU:C:2019:375), Curtea a declarat în esență că articolele 1, 2 și 6 din Directiva 2000/78 coroborate cu articolul 21 din cartă se opun unei reglementări naționale care, pentru a pune capăt unei discriminări pe motive de vârstă, prevede o reîncadrare a agenților contractuali în serviciu într‑un nou sistem de salarizare în cadrul căruia prima încadrare a acestor agenți contractuali este stabilită în funcție de ultima lor remunerație primită în temeiul sistemului anterior.

Ca urmare a acestor hotărâri, reglementarea federală austriacă privind funcția publică a fost modificată în sensul că încadrarea agenților contractuali recrutați sub imperiul reglementării anterioare trebuia reexaminată prin stabilirea unei „date de referință pentru comparație” care să țină seama de perioadele de activitate anterioare realizate de agenții contractuali înainte de împlinirea vârstei de 18 ani. Cu toate acestea, „alte perioade” nu puteau fi luate în considerare decât pe jumătate și în limita unui plafon de 7 ani din care 4 ani erau deduși forfetar.

În această privință, așa cum s‑a arătat la punctul 15 din prezenta hotărâre, Curtea a declarat în esență, în Hotărârea din 20 aprilie 2023, Landespolizeidirektion Niederösterreich și Finanzamt Österreich (C‑650/21, EU:C:2023:300), că articolele 1, 2 și 6 din Directiva 2000/78 coroborate cu articolul 21 din cartă trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia încadrarea unui funcționar este stabilită pe baza vechimii sale în treapta salarială a unui vechi sistem de salarizare considerat discriminatoriu, corectat ulterior prin intermediul unei „date de referință pentru comparație”, pentru care sunt luate în considerare pe jumătate toate „celelalte perioade” eligibile, inclusiv cele realizate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, dar în limita unui plafon de 7 ani și numai în măsura în care depășesc o durată de 4 ani.

Prin urmare, trebuie să se aprecieze, în speță, dacă modificările aduse de reglementarea din 2023 au pus capăt în mod efectiv și definitiv discriminării pe motive de vârstă constatate ultima dată de Curte în Hotărârea din 20 aprilie 2023, Landespolizeidirektion Niederösterreich și Finanzamt Österreich (C‑650/21, EU:C:2023:300).

În această privință, trebuie amintit că interzicerea oricărei discriminări pe motive printre altele de vârstă este consacrată la articolul 21 din cartă și că această interdicție a fost concretizată prin Directiva 2000/78 în domeniul încadrării în muncă și al ocupării forței de muncă (Hotărârea din 20 aprilie 2023, Landespolizeidirektion Niederösterreich și Finanzamt Österreich, C‑650/21, EU:C:2023:300, punctul 45).

Așadar, trebuie examinat dacă reglementarea din 2023 cuprinde un tratament diferențiat, în sensul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2000/78.

Potrivit acestei dispoziții, prin „principiul egalității de tratament” se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte bazate pe unul dintre motivele menționate la articolul 1 din această directivă. Articolul 2 alineatul (2) litera (a) din aceasta precizează că, în scopul alineatului (1), o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil decât este tratată o altă persoană într‑o situație asemănătoare, pe baza unuia dintre motivele menționate la articolul 1 din directiva amintită.

În speță, categoriile de persoane relevante pentru această comparație sunt, pe de o parte, agenții contractuali care au realizat perioade de activitate anterioare eligibile, fie și numai în parte, înainte de împlinirea vârstei de 18 ani și, pe de altă parte, cei care au realizat asemenea perioade de aceeași natură și cu o durată comparabilă după ce au împlinit această vârstă.

În această privință, în primul rând, așa cum susțin municipalitatea Viena, guvernul austriac și Comisia Europeană, potrivit articolului 49v din BO din 1994, în versiunea publicată în LGBl. nr. 38/2023, perioadele de activitate anterioare eligibile, indiferent dacă sunt realizate înainte sau după împlinirea vârstei de 18 ani de către agentul contractual în cauză, sunt luate în considerare în vederea stabilirii vechimii sale.

În al doilea rând, din expunerea reglementării landului Viena aplicabile agenților contractuali ai municipalității Viena, furnizată de instanța de trimitere, rezultă că anumite perioade de activitate anterioare precis definite, printre care cele considerate relevante pentru postul în care este recrutat agentul contractual, sunt luate în considerare integral, în condițiile în care „alte perioade” sunt luate în considerare numai pe jumătate și în limita unui plafon de 3 ani.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, angajatorul este în principiu liber să nu ia în considerare decât experiența dobândită în domeniul în cauză, care permite lucrătorului să își îndeplinească mai bine sarcinile care îi sunt încredințate (Hotărârea din 14 martie 2018, Stollwitzer,C‑482/16, EU:C:2018:180, punctul 39). Rezultă că dreptul Uniunii nu impune luarea în considerare integrală a „altor perioade” care, potrivit municipalității Viena și guvernului austriac, nu sunt incluse, în limitele prevăzute, în calculul vechimii decât din motive pur sociale.

Prin urmare, faptul că durata acestor „alte perioade” nu este luată în considerare decât pe jumătate și în limita unui plafon de 3 ani nu poate constitui, ca atare, o discriminare pe motive de vârstă. Astfel, în acest caz, ceea ce nu se ia în considerare este experiența dobândită în cadrul altor întreprinderi, indiferent de vârsta la care a fost dobândită sau de vârsta la care a fost recrutat lucrătorul în cauză (Hotărârea din 14 martie 2018, Stollwitzer,C‑482/16, EU:C:2018:180, punctul 40 și jurisprudența citată). În speță, niciun element din dosarul aflat la dispoziția Curții nu permite să se considere că distincția operată de reglementarea landului Viena aplicabilă agenților contractuali ai municipalității Viena între perioadele de activitate anterioare precis definite, printre care cele considerate relevante pentru postul în care este recrutat agentul contractual, și „alte perioade” se întemeiază pe o eventuală luare în considerare a vârstei persoanei interesate.

În al treilea rând, perpetuarea discriminării pe motive de vârstă constatate de Curte la punctele 64-66 din Hotărârea din 20 aprilie 2023, Landespolizeidirektion Niederösterreich și Finanzamt Österreich (C‑650/21, EU:C:2023:300), care rezulta în mod specific din deducerea forfetară a primilor 4 ani de experiență dobândiți anterior recrutării, care împiedica, în fapt, persoanele care dobândiseră o asemenea experiență în principal între momentul împlinirii vârstei de 14 și a celei de 18 ani, vârsta minimă necesară pentru încadrarea în muncă fiind stabilită la 14 ani, să beneficieze de orice eventuală luare în considerare a acesteia. Or, întrucât această deducere forfetară a fost suprimată prin reglementarea din 2023, această experiență poate în prezent să fie luată în considerare în același mod precum cea dobândită de persoanele respective după împlinirea vârstei de 18 ani, și anume, în ceea ce privește „alte perioade”, pe jumătate și în limita unui plafon de 3 ani.

În special, diminuarea la 3 ani, prin reglementarea din 2023, a plafonului de 7 ani prevăzut de reglementarea din 2019 nu perpetuează discriminarea constatată anterior și nici nu constituie o nouă discriminare indirectă pe motive de vârstă, din moment ce acest nou plafon se aplică independent de vârsta la care a fost dobândită experiența.

În al patrulea rând, din expunerea reglementării din 2023, furnizată de instanța de trimitere, rezultă că vechimea în baremul salarial aplicabil municipalității Viena se stabilește în esență în două etape.

Într‑o primă etapă, în conformitate cu articolul 15a alineatele (1), (4) și (5) din DO din 1994, în versiunea publicată în LGBl. nr. 38/2023, aplicabil agenților contractuali în temeiul articolului 18 alineatele (1) și (2) din VBO din 1995, se reține vechimea în baremul salarial, astfel cum rezultă din reîncadrarea agentului contractual în sistemul de salarizare prevăzut de Legea din 2015 de modificare a legislației funcției publice, care excludea luarea în considerare a experienței dobândite înainte de împlinirea vârstei de 18 ani de către agentul contractual.

Într‑o a doua etapă, vechimea astfel determinată face obiectul unei corectări prin care se urmărește să se țină seama de diferența dintre data de referință pentru promovare reținută în temeiul sistemului anterior Legii din 2015 de modificare a legislației funcției publice și „data de referință pentru comparație”. Această din urmă dată se stabilește potrivit modalităților prevăzute la articolul 49v din BO din 1994, în versiunea publicată în LGBl. nr. 38/2023, luându‑se în considerare perioadele de activitate anterioară eligibile realizate de agentul contractual după împlinirea vârstei de 14 ani, permițându‑se astfel luarea în considerare și a „altor perioade” atunci când sunt realizate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani de către agentul contractual. În cazul în care „data de referință pentru comparație” astfel determinată este anterioară datei de referință pentru promovare reținute inițial, vechimea agentului se majorează cu această diferență.

Rezultă că, deși este adevărat că reluarea vechimii în baremul salarial, astfel cum rezultă din reîncadrarea agentului contractual în sistemul de salarizare prevăzut de Legea din 2015 de modificare a legislației funcției publice, poate menține efectele discriminatorii produse de reglementarea anterioară acestei legi, în măsura în care determinarea sa nu ia în considerare experiența dobândită înainte de împlinirea vârstei de 18 ani de către agentul contractual în cauză, rezultă, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, că corectarea efectuată prin intermediul „datei de referință pentru comparație” permite în prezent luarea în considerare a perioadelor eligibile realizate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani de către agentul contractual (a se vedea prin analogie Hotărârea din 20 aprilie 2023, Landespolizeidirektion Niederösterreich și Finanzamt Österreich, C‑650/21, EU:C:2023:300, punctele 55-59).

În aceste împrejurări, nu rezultă că agenții contractuali care au realizat perioade de activitate anterioare înainte de împlinirea vârstei de 18 ani sunt tratați într‑un mod mai puțin favorabil decât cei care au realizat asemenea perioade de aceeași natură și cu o durată comparabilă după împlinirea vârstei de 18 de ani.

În al cincilea și ultimul rând, simplul fapt că reglementarea din 2023 nu a avut ca efect să acorde agentului contractual în cauză nicio promovare suplimentară în cadrul stabilirii datei de referință pentru promovarea sa în baremul salarial aplicabil municipalității Viena nu înseamnă că această reglementare introduce sau perpetuează o discriminare pe motive de vârstă, fie directă, fie indirectă.

Astfel, lipsa unei asemenea promovări suplimentare rezultă nu din faptul că o parte din „alte perioade” anterioare recrutării a fost realizată înainte de împlinirea de către solicitant a vârstei de 18 ani, ci din faptul că, așa cum susțin municipalitatea Viena și guvernul austriac, durata acestor „alte perioade” atinsese deja plafonul de 3 ani, luați în considerare pe jumătate.

Mai este necesar să se arate că, în măsura în care, în observațiile sale, solicitantul arată că persoanele care au fost recrutate înainte de 6 aprilie 2001 beneficiază de luarea în considerare pe jumătate a oricărei experiențe anterioare care se încadrează în „alte perioade”, iar aceasta fără aplicarea unui plafon, acest tratament diferențiat în raport cu persoanele recrutate după această dată, presupunând că ar fi dovedit, rezultă din data recrutării agenților contractuali în cauză. Într‑adevăr, aceasta este data în funcție de care au vocație să se aplice vechile sau noile norme referitoare la stabilirea vechimii. Un asemenea criteriu, întemeiat pe un element obiectiv și neutru, și anume data recrutării, este în mod vădit străin de orice luare în considerare a vârstei persoanelor recrutate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2019, Horgan și Keegan, C‑154/18, EU:C:2019:113, punctele 24 și 25). Prin urmare, o normă întemeiată pe o dată de referință nu poate constitui o discriminare pe motive de vârstă, din moment ce singurul criteriu pertinent pentru aplicarea ei constă în calitatea de agent contractual recrutat înainte sau după această dată.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolele 1, 2 și 6 din Directiva 2000/78 coroborate cu articolul 21 din cartă trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia încadrarea unui agent contractual este stabilită pe baza vechimii sale în baremul salarial, atunci când această vechime este determinată, pentru a pune capăt unei discriminări existente pe motive de vârstă, prin luarea în considerare pe jumătate și în limita unui plafon de 3 ani a anumitor perioade eligibile anterioare recrutării acestui agent realizate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, în cazul în care acest plafon se aplică indiferent de vârsta la care a fost dobândită experiența.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a noua)

5 martie 2026 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Dreptul austriac

BO din 1994

DO din 1994

VBO din 1995

Litigiul principal și întrebarea preliminară

Cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară

Cu privire la întrebarea preliminară

Cu privire la cheltuielile de judecată