Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 3 aprilie 2025.#MA.#Trimitere preliminară – Acordul comercial și de cooperare între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte – Predarea unei persoane către Regatul Unit în scopul urmăririi penale – Risc de încălcare a unui drept fundamental – Articolul 49 alineatul (1) a doua teză din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Principiul legalității infracțiunilor și pedepselor – Modificare, nefavorabilă persoanei condamnate, a regimului de liberare condiționată.#Cauza C-743/24.

Cauza C‑743/24 [Alchaster II] ( i )

Minister for Justice and Equality

împotriva

[cerere de decizie preliminară formulată de Supreme Court (Irlanda)]

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 3 aprilie 2025

„Trimitere preliminară – Acordul comercial și de cooperare între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte – Predarea unei persoane către Regatul Unit în scopul urmăririi penale – Risc de încălcare a unui drept fundamental – Articolul 49 alineatul (1) a doua teză din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Principiul legalității infracțiunilor și pedepselor – Modificare, nefavorabilă persoanei condamnate, a regimului de liberare condiționată”

Drepturi fundamentale – Carta drepturilor fundamentale – Principiul legalității infracțiunilor și pedepselor – Consacrare atât prin Carta drepturilor fundamentale, cât și prin Convenția europeană a drepturilor omului – Sens și întindere identice – Nivel de protecție asigurat de cartă care nu îl încalcă pe cel garantat de convenția menționată

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 49 alin. (1)]

(a se vedea punctul 24)

Cooperare judiciară în materie penală – Acordul comercial și de cooperare cu Regatul Unit – Predarea persoanelor condamnate sau bănuite către autoritățile judiciare emitente – Obligația de a respecta drepturile și principiile juridice fundamentale – Refuzul executării unui mandat de arestare în cazul riscului de încălcare a articolului 49 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale – Condiții – Modificare retroactivă a întinderii pedepsei aplicabile – Risc real al unei pedepse mai severe decât cea aplicabilă inițial – Aplicare a unei pedepse mai severe în cazul modificării regimului liberării condiționate – Condiții

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 49 alin. (1); Acordul comercial și de cooperare între UE și CEEA‑Regatul Unit)

(a se vedea punctele 25-47 și dispozitivul)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Supreme Court (Curtea Supremă, Irlanda), Curtea, reunită în Marea Cameră, precizează, în cadrul procedurii accelerate și în contextul unui mandat de arestare emis în temeiul Acordului comercial și de cooperare încheiat cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ( 1 ), noțiunea de aplicare a unei pedepse mai severe, în lumina principiului legalității infracțiunilor și pedepselor consacrat la articolul 49 alineatul (1) a doua teză din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene ( 2 ).

District Judge (judecătorul districtual) din cadrul Magistrates’ Courts of Northern Ireland (Tribunalul de Primă Instanță din Irlanda de Nord, Regatul Unit) a emis patru mandate de arestare împotriva lui MA pentru infracțiuni legate de terorism care ar fi fost săvârșite în anul 2020.

În anul 2022, High Court (Înalta Curte, Irlanda) a dispus predarea lui MA către Regatul Unit. MA a formulat recurs împotriva acestei decizii la instanța de trimitere, care a adresat Curții o întrebare preliminară privind interpretarea ACC, la care Curtea a răspuns prin Hotărârea Alchaster ( 3 ).

În această hotărâre, Curtea a arătat că, atunci când o persoană vizată de un mandat de arestare emis în temeiul ACC invocă un risc de încălcare a articolului 49 alineatul (1) din cartă în cazul predării către Regatul Unit, ca urmare a unei modificări a condițiilor de liberare condiționată, intervenită ulterior presupusei săvârșiri a infracțiunii pentru care persoana menționată este urmărită penal, o autoritate judiciară de executare trebuie să efectueze o examinare autonomă în ceea ce privește existența acestui risc înainte de a se pronunța cu privire la executarea mandatului de arestare respectiv. Având în vedere acest răspuns, instanța de trimitere a solicitat ( 4 ) autorităților din Regatul Unit informații suplimentare cu privire la legislația care, în cazul predării, i‑ar fi aplicabilă lui MA în materie de liberare condiționată.

Din răspunsul judecătorului districtual al Tribunalului de Primă Instanță din Irlanda de Nord reiese că, potrivit legislației care era aplicabilă în Irlanda de Nord la data presupusei săvârșiri a infracțiunilor în discuție în litigiul principal, instanța care pronunță o condamnare la o pedeapsă cu închisoarea pe durată determinată avea obligația de a stabili o „perioadă privativă de libertate”, care nu putea depăși jumătate din pedeapsa aplicată și la finalul căreia persoana condamnată avea dreptul în mod obligatoriu să fie liberată condiționat. În schimb, în temeiul noii legislații aplicabile începând cu 30 aprilie 2021, inclusiv în privința infracțiunilor săvârșite înainte de această dată, o pedeapsă privativă de libertate pe durată determinată pentru o „anumită infracțiune de terorism” este compusă dintr‑o „perioadă privativă de libertate adecvată”, stabilită de instanță, și o perioadă suplimentară de un an în care persoana condamnată va fi liberată condiționat, perioada cumulată a acestora neputând depăși durata maximă a pedepsei cu închisoarea aplicabile. În plus, această persoană poate fi eliberată condiționat după ce a executat două treimi din „perioada privativă de libertate adecvată” și cu condiția ca Parole Commissioners (Comisia pentru Liberarea Condiționată, Regatul Unit) să considere că menținerea sa în detenție nu este necesară pentru protecția societății.

Având îndoieli cu privire la aspectul dacă se poate considera că aceste modificări pot fi considerate ca vizând doar executarea pedepselor sau dacă, dimpotrivă, trebuie considerate ca modificând retroactiv însăși întinderea pedepsei aplicabile și dacă, în consecință, ar trebui să se considere că persoanei în cauză i se aplică o pedeapsă mai severă decât cea aplicabilă la data săvârșirii presupuselor infracțiuni, astfel încât ar exista o încălcare a articolului 49 alineatul (1) din cartă, instanța de trimitere a sesizat Curtea cu o întrebare preliminară.

Aprecierea Curții

Cu titlu introductiv, Curtea amintește că articolul 49 din cartă conține cel puțin aceleași garanții precum cele prevăzute la articolul 7 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( 5 ), de care trebuie să se țină seama, în temeiul articolului 52 alineatul (3) din cartă, ca prag de protecție minimă.

În vederea aplicării articolului 7 din CEDO, trebuie să se facă distincție între o măsură care constituie în esență o „pedeapsă” și o măsură referitoare la „executarea” sau la „punerea în aplicare” a pedepsei.

O măsură referitoare la executarea unei pedepse nu va fi incompatibilă cu articolul 49 alineatul (1) a doua teză din cartă decât dacă presupune o modificare retroactivă a înseși întinderii pedepsei aplicabile la data presupusei săvârșiri a infracțiunii în cauză, implicând astfel aplicarea unei pedepse mai severe decât cea care era aplicabilă inițial. Deși situația nu este aceeași atunci când măsura respectivă se limitează la extinderea pragului de admisibilitate pentru liberarea condiționată, situația poate fi diferită printre altele în cazul în care măsura menționată abrogă în substanța sa posibilitatea unei liberări condiționate sau dacă aceasta se situează într‑un ansamblu de măsuri care conduc la agravarea naturii intrinseci a pedepsei aplicabile inițial.

Prin urmare, împrejurarea că o reglementare națională prevede, în cazul unor infracțiuni săvârșite înainte de intrarea sa în vigoare, extinderea părții unei pedepse cu închisoarea care trebuie în mod necesar să fie executată în detenție înainte să poată fi dispusă liberarea condiționată nu poate conduce, privită izolat, la o încălcare a articolului 49 alineatul (1) a doua teză din cartă.

Cu toate acestea, întrebarea adresată se referă la modificări ale unui regim de liberare condiționată care repun de asemenea în discuție o normă în temeiul căreia o astfel de liberare trebuia să intervină în mod automat atunci când a fost executată jumătate din pedeapsă. Or, deși această modificare a regimului liberării condiționate determină în speță o înăsprire a situației detenției, respectiva împrejurare nu trebuie să fie considerată în mod necesar ca implicând aplicarea unei pedepse mai severe, în sensul articolului 49 alineatul (1) a doua teză din cartă.

Această considerație își are originea în separarea dintre noțiunea de „pedeapsă”, înțeleasă ca fiind condamnarea pronunțată sau care poate fi pronunțată, și cea de măsuri referitoare la „executare” sau la „punerea în aplicare” a pedepsei. Ea este valabilă nu numai pentru extinderea pragului de admisibilitate pentru liberarea condiționată, ci și pentru modificările altor condiții cărora le este subordonată pronunțarea unei liberări condiționate.

Astfel, în măsura în care aceste modificări nu abrogă în esență posibilitatea unei asemenea liberări și nu conduc la o agravare a naturii pedepsei aplicabile la data presupusei săvârșiri a infracțiunilor în cauză, aplicarea lor în cazul unor infracțiuni săvârșite anterior intrării lor în vigoare nu contravine articolului 49 alineatul (1) a doua teză din cartă.

Referitor la prima dintre aceste două condiții, modificarea introdusă nu conduce în speță, nici potrivit legii, nici în practică, la o abrogare în esență a posibilității unei liberări condiționate.

Referitor la a doua condiție, nu rezultă că modificarea regimului de liberare condiționată în cauză, care nu prelungește durata maximă a pedepsei privative de libertate aplicabile, conduce la agravarea naturii intrinseci a pedepsei aplicabile inițial. Astfel, durata pedepsei privative de libertate care poate fi pronunțată de instanța penală ar reprezenta, atât în temeiul noului regim, cât și în temeiul celui aplicabil la data presupusei săvârșiri a infracțiunilor în cauză, perioada maximă în care persoana condamnată ar putea, în definitiv, să fie plasată în detenție. Aceste două regimuri de liberare implică, atât unul, cât și celălalt, posibilitatea ca persoana care a beneficiat de o astfel de liberare să fie din nou plasată în detenție în cazul în care comportamentul său justifică o revocare a respectivei liberări. Niciunul dintre aceste regimuri nu garantează, așadar, persoanei menționate că rămâne în libertate pentru o parte prestabilită a pedepsei privative de libertate care ar fi pronunțată de instanța penală.

În plus, criteriul întemeiat pe periculozitatea persoanei condamnate, astfel cum a fost apreciată la momentul posibilei liberări condiționate, constituie un criteriu uzual în politicile penitenciare și implică o apreciere de o natură diferită de cea care a fost efectuată inițial la momentul la care a fost condamnată și are legătură, prin aceasta, cu executarea pedepsei.

Curtea concluzionează că, în temeiul articolului 49 alineatul (1) a doua teză din cartă, nu reprezintă impunerea unei pedepse mai severe aplicarea, în privința unei persoane care ar putea fi condamnată la o pedeapsă privativă de libertate pe durată determinată, a unui regim care prevede că această persoană trebuie să execute cel puțin două treimi dintr‑o perioadă stabilită de detenție înainte de a avea putea beneficia de liberare condiționată, că o astfel de liberare este condiționată de constatarea de către o autoritate specializată a faptului că menținerea în detenție a persoanei menționate nu mai este necesară pentru protecția societății și că aceeași persoană beneficiază în mod necesar de liberare condiționată cu un an înainte de finalul pedepsei pronunțate, în timp ce, în temeiul normelor aplicabile la data presupusei săvârșiri a infracțiunilor în cauză, ea ar fi trebuit să beneficieze în mod automat de liberare condiționată după ce a executat jumătate din această pedeapsă.

( i ) Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile la procedură.

( 1 ) Acordul comercial și de cooperare între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte (JO 2021, L 149, p. 10, denumit în continuare „ACC”).

( 2 ) Denumită în continuare „carta”.

( 3 ) Hotărârea din 29 iulie 2024, Alchaster (C‑202/24, EU:C:2024:649).

( 4 ) În temeiul articolului 613 alineatul (2) din ACC.

( 5 ) Convenție semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”).