Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 15 ianuarie 2026.#Ambito territoriale di caccia Ancona 2 împotriva Azienda Agricola Camarzano di RK.#Cererea de decizie preliminară formulată de Corte suprema di cassazione.#Trimitere preliminară – Ajutoare de stat – Sectorul agricol – Regulamentul (UE) nr. 1408/2013 – Ajutor de minimis – Monitorizare – Stat membru care prevede acordarea și plata unor ajutoare de minimis fără a cere o declarație specifică de la întreprinderea solicitantă referitoare la cuantumul și la natura ajutoarelor de stat eventual primite în cursul unei perioade de trei exerciții financiare – Depunerea unei declarații pe propria răspundere referitoare la asemenea ajutoare.#Cauza C-615/24.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 și a articolului 6 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 1408/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol (JO 2013, L 352, p. 9).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Azienda Agricola Camarzano di RK (denumită în continuare „Azienda Agricola”), o exploatație agricolă, pe de o parte, și Ambito territoriale di caccia Ancona 2 (sectorul teritorial de vânătoare din Ancona 2, Italia) (denumit în continuare „ATC”), pe de altă parte, în legătură cu o cerere de despăgubire pentru prejudiciile cauzate în anul 2014 de fauna sălbatică culturilor de grâu dur biologic aparținând Azienda Agricola.

Considerentele (1), (20) și (21) ale Regulamentului nr. 1408/2013 au următorul cuprins: „(1) Finanțarea din partea statului care îndeplinește criteriile stabilite la articolul 107 alineatul (1) din tratat reprezintă ajutor de stat și, prin urmare, trebuie notificată Comisiei [Europene] în temeiul articolului 108 alineatul (3) din tratat. Cu toate acestea, în temeiul articolului 109 din tratat, Consiliul [Uniunii Europene] poate stabili categoriile de ajutoare care sunt exceptate de la această cerință de notificare. În conformitate cu articolul 108 alineatul (4) din tratat, Comisia poate adopta regulamente în legătură cu aceste categorii de ajutoare de stat. În temeiul Regulamentului (CE) nr. 994/98 [al Consiliului din 7 mai 1998 de aplicare a articolelor 107 și 108 TFUE] anumitor categorii de ajutoare de stat orizontale (JO 1998, L 142, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 31)], Consiliul a hotărât, în conformitate cu articolul 109 din tratat, că ajutoarele de minimis ar putea constitui o astfel de categorie. Pe această bază, se consideră că ajutoarele de minimis, fiind ajutoare acordate unei întreprinderi unice într‑o perioadă de timp dată care nu depășesc o anumită sumă fixă, nu îndeplinesc toate criteriile stabilite la articolul 107 alineatul (1) din tratat și, prin urmare, nu fac obiectul procedurii de notificare. […] (20) […] [a]tunci când acordă un ajutor de minimis, statele membre ar trebui să comunice întreprinderii respective valoarea ajutorului de minimis acordat și caracterul de minimis al acestuia și ar trebui să facă o trimitere expresă la prezentul regulament. Statele membre ar trebui să aibă obligația de a supraveghea ajutoarele acordate pentru a se asigura că plafoanele relevante nu sunt depășite și se respectă regulile privind cumulul. Pentru a îndeplini această obligație, înainte de acordarea unui astfel de ajutor, statul membru în cauză ar trebui să obțină de la întreprinderea respectivă o declarație referitoare la alte ajutoare de minimis care fac obiectul prezentului regulament sau al altor regulamente de minimis de care a beneficiat în cursul exercițiului financiar respectiv și în cele două exerciții financiare precedente. Ca alternativă, ar trebui ca statele membre să poată opta să înființeze un registru central cu informații complete privind ajutoarele de minimis acordate și să verifice dacă prin acordarea de noi ajutoare nu se depășește plafonul relevant. (21) Înainte de a acorda un nou ajutor de minimis, fiecare stat membru ar trebui să verifice dacă prin acordarea noului ajutor de minimis nu se va depăși nici plafonul de minimis, nici limita națională și dacă sunt respectate celelalte condiții din prezentul regulament.”

Articolul 3 din acest regulament, intitulat „Ajutoare de minimis”, prevede: „(1) Se consideră că măsurile de ajutor nu îndeplinesc toate criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din tratat și, prin urmare, sunt scutite de obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, în cazul în care îndeplinesc condițiile prevăzute în prezentul regulament. (2) Pentru fiecare stat membru, valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice nu poate depăși suma de 15000 [de euro] pe durata oricăror trei exerciții financiare. (3) Valoarea cumulată a ajutoarelor de minimis acordate per stat membru întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole pe durata oricăror trei exerciții financiare nu depășește limita națională stabilită în anexă. (4) Ajutoarele de minimis sunt considerate ca fiind acordate în momentul în care dreptul legal de a beneficia de aceste ajutoare este conferit întreprinderii în temeiul legislației naționale aplicabile, indiferent de data la care ajutoarele de minimis se plătesc întreprinderii respective. […] (7) În cazul în care, prin acordarea unor noi ajutoare de minimis, s‑ar depăși plafonul prevăzut la alineatul (2) sau limita națională prevăzută la alineatul (3), nicio parte a respectivelor ajutoare noi nu poate beneficia de dispozițiile prezentului regulament. […]”

Articolul 6 din Regulamentul nr. 1408/2013, intitulat „Monitorizare”, prevede: „(1) În cazul în care un stat membru are în vedere acordarea, în conformitate cu prezentul regulament, a unui ajutor de minimis unei întreprinderi, acesta informează în scris întreprinderea în cauză cu privire la valoarea potențială a ajutorului (exprimată în echivalent subvenție brută), precum și la caracterul de minimis al acestuia, făcând în mod explicit trimitere la prezentul regulament și menționând titlul acestuia și referința publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. […] Înainte de acordarea ajutoarelor, statul membru obține o declarație, în scris sau în format electronic, de la întreprinderea respectivă cu privire la orice alt ajutor de minimis primit în precedentele două exerciții financiare și în exercițiul financiar în curs în cazul căruia se aplică prezentul regulament sau alte regulamente de minimis. (2) Dacă un stat membru înființează un registru central al ajutoarelor de minimis care cuprinde informații privind toate ajutoarele de minimis acordate de către toate autoritățile din statul membru respectiv, alineatul (1) nu se mai aplică din momentul în care registrul acoperă o perioadă de trei ani fiscali. (3) Un stat membru acordă noi ajutoare de minimis în conformitate cu prezentul regulament doar după ce se asigură că prin aceasta suma totală a ajutoarelor de minimis acordate întreprinderii respective nu depășe[ște] plafonul stabilit la articolul 3 alineatul (2) și limita națională menționată la articolul 3 alineatul (3) și că se respectă toate condițiile prevăzute în prezentul regulament. […]”

La 28 iunie 2014, Azienda Agricola a prezentat ATC, prin intermediul formularului specific pus la dispoziție de acesta din urmă, o cerere urgentă de expertiză în vederea reparării prejudiciilor cauzate de fauna sălbatică culturilor sale agricole, în temeiul articolului 34 din legge della Regione Marche n. 7 – Norme per la protezione della fauna selvatica e per la tutela dell’equilibrio ambientale e disciplina dell’attività venatoria (Legea regională din Marche nr. 7 privind normele pentru conservarea faunei sălbatice și protecția echilibrului de mediu și de reglementare a vânătorii) din 5 ianuarie 1995.

La 4 iulie 2014, un expert agronom, mandatat de ATC, s‑a deplasat la fața locului și a constatat că Azienda Agricola suferise prejudicii cauzate de fauna sălbatică în cuantum de 1000 de euro.

În pofida concluziilor acestui expert, Azienda Agricola nu a primit nicio despăgubire și, prin urmare, a trimis ATC o scrisoare de punere în întârziere pentru a obține o plată în acest sens. Acesta din urmă a declarat că nu putea să efectueze despăgubirea în termen scurt, întrucât Regione Marche (Regiunea Marche, Italia) nu vărsase fondurile necesare în acest scop, dar nu a informat, cu această ocazie, Azienda Agricola că despăgubirea solicitată avea un caracter de minimis și nici nu i‑a solicitat să prezinte o declarație referitoare la eventuala primire a altor ajutoare de minimis în exercițiul financiar în curs și în precedentele două exerciții financiare.

La 19 ianuarie 2016, Azienda Agricola a formulat o acțiune la Giudice di pace di Jesi (judecătorul de pace din Jesi, Italia), solicitând obligarea ATC la plata despăgubirii în discuție. Întrucât Giudice di pace di Jesi (judecătorul de pace din Jesi) a admis această cerere printr‑o ordonanță imediat executorie, ATC a formulat opoziție împotriva acestei ordonanțe, afirmând printre altele că Azienda Agricola nu avea dreptul la despăgubire, întrucât nu depusese declarația referitoare la eventuala percepere a altor ajutoare de minimis în exercițiul financiar în curs și în precedentele două exerciții financiare.

Giudice di pace di Jesi (judecătorul de pace din Jesi) a confirmat ordonanța de plată respingând opoziția formulată de ATC. El a considerat că obținerea declarației referitoare la eventuala primire a altor ajutoare de minimis în exercițiul financiar în curs și în precedentele două exerciții financiare nu constituia o condiție necesară pentru plata unui ajutor din moment ce respectarea normelor în materia cumulului ajutoarelor de minimis, prevăzute de Regulamentul nr. 1408/2013, putea fi constatată și cu ocazia monitorizării acestor ajutoare prin intermediul registrului special înființat de stat.

Sesizat de ATC, Tribunale di Ancona (Tribunalul din Ancona, Italia) a confirmat hotărârea Giudice di pace di Jesi (judecătorul de pace din Jesi), statuând printre altele că Azienda Agricola nu putea fi considerată ca fiind obligată să respecte procedura prevăzută la articolul 6 din Regulamentul nr. 1408/2013, din moment ce reglementarea regională în vigoare la data cererii de despăgubire depuse de aceasta nu prevedea prezentarea unei declarații referitoare la eventuala primire a altor ajutoare de minimis în exercițiul financiar în curs și în precedentele două exerciții financiare. Potrivit acestei instanțe, divergența dintre reglementarea Uniunii și reglementarea regională a dat naștere unei situații de incertitudine obiectivă și vădită.

ATC a formulat ulterior la Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia), care este instanța de trimitere, un recurs împotriva hotărârii Tribunale di Ancona (Tribunalul din Ancona), solicitând casarea acestei hotărâri. În acest scop, el a arătat că instanța menționată a încălcat dreptul Uniunii în materie de ajutoare de stat prin faptul că nu a asigurat coordonarea între normele juridice în funcție de ierarhia lor, având în vedere că principiile afirmate de un regulament al Uniunii, de aplicare imediată, trebuie să prevaleze asupra oricărei dispoziții naționale contrare.

La rândul său, Azienda Agricola susține că a acționat cu respectarea formalităților impuse de reglementarea regională și că neaplicarea Regulamentului nr. 1408/2013 era imputabilă ATC, care nu exercitase nicio activitate de monitorizare și nu îi solicitase niciodată să prezinte o declarație pe propria răspundere referitoare la eventuale ajutoare de minimis primite în cursul celor trei ani anteriori cererii sale de despăgubire.

În acest context, instanța de trimitere menționează îndoielile pe care le are cu privire la interpretarea Regulamentului nr. 1408/2013. Ea ridică problema dacă, în anul 2014, pentru a fi eligibilă în vederea despăgubirii pentru prejudiciile cauzate de fauna sălbatică culturilor sale, Azienda Agricola era obligată, sub sancțiunea respingerii cererii sale de despăgubire, să prezinte o „declarație pe propria răspundere” referitoare la ajutoarele de minimis primite în cursul exercițiilor financiare precedente. În această privință, ea ridică problema consecințelor care trebuie desprinse din faptul că, pe de o parte, ATC nu a solicitat Azienda Agricola să furnizeze un astfel de document și că, pe de altă parte, s‑a stabilit, la momentul controlului ulterior, că pragul maxim prevăzut de acest regulament nu fusese depășit.

În aceste condiții, Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) [Articolul 3 coroborat cu articolul 6 alineatele (1) și (2)] din [Regulamentul nr. 1408/2013] trebuie interpretate în sensul că se opun ca un stat membru să prevadă acordarea unui ajutor de stat de minimis în agricultură și să îl plătească, în primii trei ani de la crearea bazelor de date naționale și, în orice caz, până la actualizarea integrală și completă a acestor baze de date, în lipsa unei declarații specifice a întreprinderii solicitante cu privire la cuantumul și la natura altor ajutoare de stat primite în cursul celor trei exerciți financiare de referință? 2) În special, în această perioadă, prezentarea unei declarații pe proprie răspundere referitoare la eventualele ajutoare primite în cursul celor trei exerciții financiare precedente constituie o condiție esențială pentru depunerea unei cereri de despăgubire și pentru existența dreptului de a beneficia de un ajutor de stat sau aceasta poate fi prezentată în mod legal și în etapa de monitorizare și, prin urmare, după primirea acestui ajutor?”

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită interpretarea articolului 3 și a articolului 6 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1408/2013.

În această privință, trebuie arătat că, în materie de monitorizare a caracterului de minimis al ajutoarelor, articolul 6 alineatul (2) din acest regulament vizează ipoteza în care un stat membru a înființat un registru central al ajutoarelor de minimis care cuprinde informații privind toate ajutoarele de minimis acordate de diferitele sale autorități. Or, după cum reiese din decizia de trimitere, registrul central al ajutoarelor nu a fost înființat de Republica Italiană decât la 12 august 2017, cu alte cuvinte la o dată ulterioară cererii de ajutor în discuție în litigiul principal, motiv pentru care problema aplicării și a interpretării acestei dispoziții nu se pune în speță.

Trebuie amintit de asemenea că, în temeiul unei jurisprudențe constante a Curții, faptul că instanța de trimitere a formulat o întrebare făcând referire numai la anumite dispoziții ale dreptului Uniunii nu împiedică Curtea să îi furnizeze toate elementele de interpretare care pot fi utile pentru soluționarea cauzei cu care este sesizată, indiferent dacă această instanță s‑a referit sau nu la acestea în enunțul întrebărilor sale. În această privință, revine Curții sarcina de a extrage din ansamblul elementelor furnizate de instanța națională, mai ales din motivarea deciziei de trimitere, elementele din dreptul Uniunii care necesită o interpretare, având în vedere obiectul litigiului (Hotărârea din 7 martie 2017, X și X, C‑638/16 PPU, EU:C:2017:173, punctul 39, precum și jurisprudența citată).

Or, ținând seama de obiectul litigiului principal și de întrebările instanței de trimitere, este necesar, pentru a‑i furniza un răspuns util, să se interpreteze articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1408/2013, potrivit căruia un stat membru acordă noi ajutoare de minimis în conformitate cu acest regulament doar după ce se asigură că prin aceasta suma totală a ajutoarelor de minimis acordate întreprinderii respective nu depășește plafonul stabilit la articolul 3 alineatul (2) din regulamentul menționat și limita națională menționată la articolul 3 alineatul (3) din același regulament și că se respectă toate condițiile prevăzute în acesta.

Prin urmare, este necesar să se considere că, prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 și articolul 6 alineatele (1) și (3) din Regulamentul nr. 1408/2013 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care prevede acordarea unor ajutoare de minimis în agricultură în prima perioadă de trei ani de la crearea unui registru central al ajutoarelor la nivel național fără a se cere o declarație specifică de la întreprinderea solicitantă a ajutorului referitoare la cuantumul și la natura altor ajutoare de stat pe care le‑a primit în exercițiul financiar în curs și în precedentele două exerciții financiare.

Este necesar să se arate, pe de o parte, că articolele 3 și 6 din Regulamentul nr. 1408/2013 trebuie să fie situate în contextul de ansamblu al acestui regulament, care are ca obiect să permită să se deroge, pentru ajutoarele de stat de o valoare limitată, de la regula potrivit căreia orice ajutor trebuie, înainte de orice punere în aplicare, să fie notificat Comisiei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 octombrie 2020, INAIL,C‑608/19, EU:C:2020:865, punctul 26 și jurisprudența citată).

În plus, este necesar să se arate că, dat fiind că Regulamentul nr. 1408/2013 conține o derogare de la regula generală care prevede notificarea oricărui nou ajutor de stat, articolele 3 și 6 din acest regulament trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 octombrie 2020, INAIL,C‑608/19, EU:C:2020:865, punctul 27).

Această interpretare trebuie să țină seama nu numai de termenii acestei dispoziții, ci și de contextul în care se înscrie ea, precum și de obiectivele urmărite de actul din care face parte (Hotărârea din 28 octombrie 2020, INAIL,C‑608/19, EU:C:2020:865, punctul 28 și jurisprudența citată).

Din modul de redactare a articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/2013 reiese că acest regulament se aplică numai în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de acesta. În ceea ce privește articolul 6 alineatul (3) din regulamentul menționat, din modul de redactare a acestei dispoziții rezultă că un stat membru se asigură că plafonul stabilit la articolul 3 alineatul (2) din același regulament nu este depășit înainte de acordarea unui ajutor de minimis.

Rezultă că, atât timp cât registrul central prevăzut la articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/2013 nu este operațional în statul membru în cauză pentru o perioadă de trei exerciții financiare, obținerea declarației prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din acest regulament constituie, în cadrul regulamentului menționat, o condiție necesară pentru acordarea unui nou ajutor de minimis. O asemenea declarație este esențială întrucât permite statului membru în cauză să verifice dacă ajutorul solicitat intră în domeniul de aplicare al aceluiași regulament și, prin urmare, să știe dacă ajutorul este sau nu exceptat de la obligația de notificare.

O atare interpretare este confirmată și prin prisma contextului în care se înscriu aceste dispoziții și a obiectivului Regulamentului nr. 1408/2013.

Pe de o parte, în ceea ce privește acest context, din considerentele (20) și (21) ale Regulamentului nr. 1408/2013 reiese că obținerea declarației prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din acest regulament se înscrie în cadrul obligației de supraveghere care trebuie îndeplinită înainte de acordarea ajutorului în cauză.

Pe de altă parte, în ceea ce privește obiectivul Regulamentului nr. 1408/2013, acesta urmărește să simplifice sarcina administrativă a întreprinderilor, a Comisiei și a statelor membre, pornind de la principiul că ajutoarele într‑un cuantum care nu depășește plafonul de minimis nu afectează schimburile comerciale dintre statele membre și nu sunt de natură să denatureze concurența (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 octombrie 2020, INAIL,C‑608/19, EU:C:2020:865, punctul 41).

În această privință, după cum reiese din considerentul (1) al Regulamentului nr. 1408/2013, exceptarea de la obligația de notificare a ajutoarelor de stat își găsește rațiunea de a fi în cuantumul limitat al ajutorului care poate fi acordat unei întreprinderi unice într‑o perioadă de timp dată în temeiul acestui regulament. Pentru a beneficia însă de o atare exceptare, trebuie să se verifice în prealabil dacă plafonul de minimis nu este depășit în această perioadă.

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 3 și articolul 6 alineatele (1) și (3) din Regulamentul nr. 1408/2013 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care prevede acordarea și plata unor ajutoare de minimis în agricultură înainte de înființarea completă și integrală a unui registru central al ajutoarelor la nivel național fără a se cere o declarație specifică de la întreprinderea solicitantă a ajutorului referitoare la cuantumul și la natura altor ajutoare de stat pe care le‑a primit în exercițiul financiar în curs și în precedentele două exerciții financiare.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 și articolul 6 alineatele (1) și (3) din Regulamentul nr. 1408/2013 trebuie interpretate în sensul că depunerea unei declarații referitoare la eventuale ajutoare primite în perioada de trei ani care precedă înființarea completă și integrală a unui registru central al ajutoarelor la nivel național este o condiție de admisibilitate a prezentării cererii de ajutor și de acordare a ajutorului sau dacă o astfel de declarație poate fi obținută ulterior și, prin urmare, după primirea acestui ajutor.

După cum rezultă din examinarea primei întrebări, declarația prevăzută la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/2013 constituie, atât timp cât această dispoziție nu a încetat să se aplice în temeiul articolului 6 alineatul (2) din acest regulament, o condiție de acordare a unui nou ajutor de minimis în agricultură, în sensul articolului 3 și al articolului 6 alineatul (3) din regulamentul menționat.

În ceea ce privește depunerea cererilor de ajutoare și a declarației referitoare la eventuale ajutoare primite anterior, trebuie să se constate că Regulamentul nr. 1408/2013 nu conține nicio cerință procedurală referitoare la modul și la data la care această declarație trebuie solicitată sau furnizată. Singurele cerințe care figurează la articolul 6 alineatul (1) din acest regulament privesc faptul că declarația menționată trebuie să fie obținută „[î]nainte de acordarea ajutoarelor” și că aceasta trebuie să indice ajutoarele primite de întreprinderea în cauză în precedentele două exerciții financiare și în exercițiul financiar în curs.

Cu toate acestea, trebuie să se constate că astfel de cerințe au legătură cu aplicabilitatea regimului prevăzut de regulamentul menționat, însă nu constituie condiții de admisibilitate a depunerii unei cereri de ajutor. Prin urmare, o atare declarație poate fi depusă într‑un stadiu ulterior al procedurii administrative referitoare la cererea de ajutor, atât timp cât această declarație, la cererea statului membru în cauză, a fost obținută înainte de acordarea ajutorului.

Rezultă că depunerea declarației nu este o condiție de admisibilitate a unei cereri de ajutor. Cu toate acestea, în lipsa unui registru central al ajutoarelor de minimis care să acopere o perioadă de trei exerciții financiare, această declarație constituie o condiție de acordare și, prin urmare, de plată a unui ajutor, ceea ce implică faptul că o atare declarație este necesară înainte de acordarea ajutorului, iar nu după.

Pe de altă parte, deși procedura de cerere de ajutor este în principiu reglementată de dreptul național, trebuie amintit că din articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/2013, citit în lumina considerentului (20) al acestui regulament, reiese că revine statului membru în cauză sarcina de a obține declarația pe proprie răspundere atunci când aceasta îi este necesară pentru a putea verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de aplicare a regulamentului menționat. În această privință, trebuie să se mai precizeze și că, atunci când ajutorul nu a fost acordat, în special din cauza lipsei unei asemenea declarații, autoritatea competentă poate solicita retroactiv această declarație pentru a evalua dacă ajutorul poate fi încă acordat.

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la a doua întrebare că articolul 3 și articolul 6 alineatele (1) și (3) din Regulamentul nr. 1408/2013 trebuie interpretate în sensul că depunerea unei declarații referitoare la eventuale ajutoare primite în perioada de trei ani care precedă înființarea completă și integrală a unui registru central al ajutoarelor la nivel național nu este o condiție de admisibilitate a prezentării cererii de ajutor, dar că o asemenea declarație constituie o condiție de acordare a ajutorului, astfel încât ea trebuie să fie obținută de statul membru înainte de acordarea unui asemenea ajutor.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șaptea)

15 ianuarie 2026 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Litigiul principal și întrebările preliminare

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

Cu privire la a doua întrebare

Cu privire la cheltuielile de judecată