Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 18 iunie 2026.#Vodovody a kanalizace Přerov, a.s. împotriva Úřad pro ochranu osobních údajů.#Trimitere preliminară – Apropierea legislațiilor – Datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public – Directiva (UE) 2019/1024 – Articolul 2 punctul 3 – Competența Curții – Noțiunea de «întreprindere publică» – Întreprindere deținută de mai multe organisme din sectorul public – Prezumție de «influență dominantă» – Criterii de apreciere.#Cauza C-575/24.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 punctul 3 din Directiva (UE) 2019/1024 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public (JO 2019, L 172, p. 56).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Vodovody a kanalizace Přerov, a.s. (denumită în continuare „VaK Přerov”), pe de o parte, și Úřad pro ochranu osobních údajů (Oficiul pentru Protecția Datelor Personale, Republica Cehă, denumit în continuare „Oficiul”), pe de altă parte, în legătură cu o cerere de informații cu care a fost sesizată VaK Přerov, având ca obiect comunicarea unor procese‑verbale ale deliberărilor organelor sale.

Articolul 3 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CΕ (JO 2014, L 94, p. 243), intitulat „Autorități contractante”, prevede la alineatul (1): „În sensul prezentei directive, «autorități contractante» înseamnă statul, autorități regionale sau locale, organisme de drept public sau asociații formate de una sau mai multe astfel de autorități sau de unul sau mai multe astfel de organisme de drept public.”

Articolul 4 din această directivă, intitulat „Entități contractante”, prevede la alineatul (2): „«Întreprindere publică» înseamnă orice întreprindere asupra căreia autoritățile contractante pot exercita, direct sau indirect, o influență dominantă în virtutea dreptului de proprietate, a participării financiare sau a normelor care o guvernează. Se consideră că există o influență dominantă din partea autorităților contractante în oricare dintre cazurile următoare în care autoritățile respective, în mod direct sau indirect: (a) dețin majoritatea capitalului subscris al întreprinderii; (b) controlează majoritatea voturilor aferente acțiunilor emise de întreprindere; (c) pot desemna mai mult de jumătate din membrii organismului de administrare, de conducere sau de control al întreprinderii.”

Considerentele (1), (13), (20), (23)-(26) și (29) ale Directivei 2019/1024 au următorul cuprins: „(1) Directiva 2003/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului [din 17 noiembrie 2003 privind reutilizarea informațiilor din sectorul public (JO 2003, L 345, p. 90, Ediție specială, 13/vol. 41, p. 73)] a fost modificată în mod substanțial. Întrucât se impun noi modificări, ar trebui, din motive de claritate, să se procedeze la reformarea respectivei directive. […] (13) Unul din principalele obiective ale instituirii unei piețe interne este crearea unor condiții care să conducă la dezvoltarea serviciilor și produselor la nivelul întregii Uniuni [Europene] și în interiorul statelor membre. Informațiile din sectorul public sau informațiile colectate, produse, reproduse și difuzate în cadrul exercitării unei sarcini publice sau a unui serviciu de interes general constituie o materie primă importantă pentru produsele și serviciile cu conținut digital și vor deveni o resursă de conținut din ce în ce mai importantă odată cu dezvoltarea unor tehnologii digitale avansate, cum ar fi inteligența artificială, tehnologiile registrelor distribuite și internetul obiectelor. Vasta acoperire geografică transfrontalieră va fi, de asemenea, esențială în acest context. Se preconizează că, printre altele, existența unor posibilități mai ample de reutilizare a acestor informații va permite tuturor întreprinderilor din Uniune, inclusiv microîntreprinderilor și [întreprinderilor mici și mijlocii (IMM‑urilor)], precum și societății civile, să își valorifice potențialul și să contribuie la dezvoltarea economică și la crearea de locuri de muncă de înaltă calitate și la protecția acestora, în special în beneficiul comunităților locale, precum și la obiective societale importante cum ar fi responsabilitatea și transparența. […] (20) […] Organismele din sectorul public colectează, produc, reproduc și difuzează documente pentru a‑și îndeplini sarcinile publice. Întreprinderile publice colectează, produc, reproduc și difuzează documente pentru a presta servicii de interes general. Utilizarea respectivelor documente în alte scopuri constituie o reutilizare. Politicile statelor membre pot merge dincolo de standardele minime stabilite în prezenta directivă, permițând astfel o reutilizare mai amplă. […] […] (23) […] Prezenta directivă prevede obligația statelor membre de a face toate documentele existente reutilizabile, cu excepția cazurilor în care accesul este restricționat sau exclus în temeiul unor norme naționale privind accesul la documente sau face obiectul celorlalte excepții prevăzute în prezenta directivă. Prezenta directivă se bazează pe regimurile de acces existente în statele membre și nu modifică normele naționale pentru accesul la documente. Prezenta directivă nu se aplică în cazurile în care cetățenii sau entitățile juridice pot obține, în cadrul regimurilor de acces relevante, un document numai dacă pot dovedi un interes special. […] Organismele din sectorul public ar trebui încurajate să pună la dispoziție, în vederea reutilizării, orice documente pe care le dețin. […] (24) Statele membre încredințează frecvent prestarea serviciilor de interes general unor entități din afara sectorului public, păstrând însă un grad ridicat de control asupra acestor entități. În același timp, Directiva 2003/98/CE se aplică numai documentelor deținute de organismele din sectorul public, întreprinderile publice fiind excluse din domeniul său de aplicare. Acest lucru duce la o disponibilitate redusă pentru reutilizare a documentelor produse ca parte a prestării unor servicii de interes general într‑o serie de domenii, în special în sectoarele utilităților, și reduce, de asemenea, în mod semnificativ potențialul pentru crearea unor servicii transfrontaliere pe baza unor documente deținute de întreprinderi publice care prestează servicii de interes general. (25) Prin urmare, Directiva 2003/98/CE ar trebui să fie modificată pentru a se asigura că aceasta poate fi aplicată reutilizării documentelor existente produse în cadrul prestării de servicii de interes general de către întreprinderile publice care desfășoară una dintre activitățile menționate la articolele 8-14 din Directiva 2014/25/UE, precum și de întreprinderile publice care își desfășoară activitatea ca operatori de servicii publice în temeiul articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului [din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului (JO 2007, L 315, p. 1)], de întreprinderile publice care își desfășoară activitatea ca transportatori aerieni care îndeplinesc obligații de serviciu public în temeiul articolului 16 din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului [din 24 septembrie 2008 privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate (JO 2008, L 293, p. 3)] și de întreprinderile publice care desfășoară activități de armatori comunitari care îndeplinesc obligații de serviciu public în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CEE) nr. 3577/92 al Consiliului [din 7 decembrie 1992 de aplicare a principiului liberei circulații a serviciilor la transporturile maritime în interiorul statelor membre (cabotaj maritim) (JO 1992, L 364, p. 7, Ediție specială, 06/vol. 2, p. 83)]. (26) Prezenta directivă nu include o obligație generală de a permite reutilizarea documentelor produse de întreprinderi publice. Decizia de a permite sau nu reutilizarea lor ar trebui să aparțină întreprinderii publice în cauză, cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezenta directivă sau în dreptul Uniunii ori în dreptul intern. O întreprindere publică ar trebui să respecte obligațiile relevante prevăzute în capitolele III și IV din prezenta directivă numai după ce a pus un document la dispoziție pentru a fi reutilizat, în special în ceea ce privește formatele, taxarea, transparența, licențele, nediscriminarea și interzicerea acordurilor de exclusivitate. Pe de altă parte, întreprinderile publice nu ar trebui să aibă obligația de a respecta cerințele prevăzute în capitolul II, cum ar fi normele aplicabile prelucrării cererilor. Atunci când se permite reutilizarea documentelor, ar trebui acordată o atenție deosebită informațiilor sensibile privind protecția infrastructurilor critice astfel cum sunt definite în Directiva 2008/114/CE a Consiliului [din 8 decembrie 2008 privind identificarea și desemnarea infrastructurilor critice europene și evaluarea necesității de îmbunătățire a protecției acestora (JO 2008, L 345, p. 75)] și a serviciilor esențiale în înțelesul Directivei (UE) 2016/1148 a Parlamentului European și a Consiliului [din 6 iulie 2016 privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice în Uniune (JO 2016, L 194, p. 1)]. […] (29) Definiția noțiunii de «organism de drept public» se bazează pe definiția din articolul 2 alineatul (1) punctul 1 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului [din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65)]. Definiția noțiunii de «organism de drept public» prevăzută în respectiva directivă și definiția noțiunii de «întreprindere publică» prevăzută în Directiva 2014/25/UE ar trebui să se aplice prezentei directive.”

Articolul 1 din Directiva 2019/1024, intitulat „Obiect și domeniu de aplicare”, prevede: „(1) Pentru a promova utilizarea datelor deschise și pentru a stimula inovarea la nivelul produselor și serviciilor, prezenta directivă stabilește un set de norme minime care reglementează reutilizarea, precum și modalitățile practice de facilitare a reutilizării: (a) documentelor existente deținute de organismele din sectorul public ale statelor membre; (b) documentelor existente deținute de întreprinderile publice care: (i) își desfășoară activitatea în domeniile definite în Directiva 2014/25/UE; (ii) își desfășoară activitatea ca operatori de servicii publice în temeiul articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007; (iii) își desfășoară activitatea ca transportatori aerieni care îndeplinesc obligații de serviciu public în temeiul articolului 16 din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008; sau (iv) își desfășoară activitatea ca armatori comunitari care îndeplinesc obligații de serviciu public în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CEE) nr. 3577/92; […] (2) Prezenta directivă nu se aplică: […] (b) documentelor deținute de întreprinderi publice: (i) produse în afara domeniului de aplicare al furnizării serviciilor de interes general, definit în dreptul statului membru sau în alte norme cu caracter obligatoriu ale statului membru; (ii) legate de activități expuse direct concurenței și care, prin urmare, în temeiul articolului 34 din Directiva 2014/25/UE, nu fac obiectul normelor privind achizițiile publice; […] (d) documentelor precum datele sensibile, la care accesul este exclus în temeiul regimurilor de acces din statele membre, inclusiv din următoarele motive: (i) protecția securității naționale (și anume securitatea statului), apărarea sau siguranța publică; (ii) confidențialitatea statistică; (iii) confidențialitatea comercială (inclusiv secretele de afaceri, profesionale sau de întreprindere); […] (f) documentelor la care accesul este restrâns în temeiul regimurilor de acces din statele membre, inclusiv cazurilor în care cetățenii sau entitățile juridice trebuie să facă dovada unui interes special pentru a obține accesul la documente; […] (3) Prezenta directivă se bazează pe regimurile de acces prevăzute la nivelul Uniunii și la nivel național și nu le aduce atingere. […] (7) Prezenta directivă reglementează reutilizarea documentelor existente deținute de organismele din sectorul public și întreprinderile publice ale statelor membre […]”

Articolul 2 din Directiva 2019/1024, intitulat „Definiții”, are următorul cuprins: „În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții: 1. «organism din sectorul public» înseamnă statul, autoritățile regionale sau locale, organismele de drept public sau asociațiile formate din una sau mai multe astfel de autorități sau din unul sau mai multe astfel de organisme de drept public; 2. «organisme de drept public» înseamnă organisme care au toate următoarele caracteristici: (a) sunt constituite în scopul explicit de a răspunde nevoilor de interes general și nu au caracter industrial sau comercial; (b) au personalitate juridică; și (c) sunt finanțate în proporție majoritară de stat sau de autoritățile locale sau regionale, sau de alte organisme de drept public; ori gestionarea acestora este supravegheată de autoritățile sau organismele respective; ori au un consiliu administrativ, de conducere sau de supraveghere, în care jumătate din membrii săi sunt numiți de stat, autorități locale sau regionale sau alte organisme de drept public; 3. «întreprindere publică» înseamnă orice întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) litera (b) și asupra căreia organismele din sectorul public pot exercita, direct sau indirect, o influență dominantă în virtutea dreptului de proprietate asupra acesteia, a participării financiare la aceasta sau a normelor care o guvernează. Se presupune că există o influență dominantă din partea organismelor din sectorul public în oricare dintre cazurile următoare în care aceste organisme, în mod direct sau indirect: (a) dețin majoritatea capitalului subscris al întreprinderii; (b) controlează majoritatea voturilor aferente acțiunilor emise de întreprindere; (c) pot numi mai mult de jumătate din membrii organului însărcinat cu administrarea, conducerea sau controlul întreprinderii; […] 11. «reutilizare» înseamnă utilizarea de către persoane fizice sau juridice a documentelor deținute de: (a) organismele din sectorul public în scopuri comerciale sau necomerciale, diferite de scopul inițial din cadrul sarcinii publice pentru care au fost elaborate, cu excepția schimbului de documente dintre organismele din sectorul public în scopul unic de a‑și îndeplini sarcinile publice; sau (b) întreprinderile publice în scopuri comerciale sau necomerciale, diferite de scopul inițial de prestare a serviciilor de interes general pentru care au fost elaborate, cu excepția schimbului de documente dintre întreprinderile publice și organismele din sectorul public în scopul unic de a îndeplini sarcinile publice ale organismelor din sectorul public; […]”

Zákon č. 106/1999 Sb., o svobodném přístupu k informacím (Legea nr. 106/1999 privind liberul acces la informații) a fost modificată prin zákon č. 241/2022 Sb., kterým se mění zákon č. 106/1999 Sb., o svobodném přístupu k informacím, ve znění pozdějších předpisů, zákon č. 123/1998 Sb., o právu na informace o životním prostředí, ve znění pozdějších předpisů, a zákon č. 130/2002 Sb., o podpoře výzkumu, experimentálního vývoje a inovací z veřejných prostředků a o změně některých souvisejících zákonů (zákon o podpoře výzkumu, experimentálního vývoje a inovací), ve znění pozdějších předpisů [Legea nr. 241/2022 de modificare a Legii nr. 106/1999 privind liberul acces la informații, cu modificările ulterioare, a Legii nr. 123/1998 privind dreptul la informații în materie de mediu, cu modificările ulterioare, și a Legii nr. 130/2002 privind sprijinul din fonduri publice pentru cercetare, dezvoltare experimentală și inovare și modificarea anumitor legi conexe (Legea privind sprijinul pentru cercetare, dezvoltare experimentală și inovare)] (denumită în continuare „Legea de transpunere a Directivei 2019/1024”).

Articolul 2 alineatul (1) din Legea nr. 106/1999 privind liberul acces la informații, astfel cum a fost modificată prin Legea de transpunere a Directivei 2019/1024 (denumită în continuare „Legea privind liberul acces la informații”), prevede: „Entitățile obligate care, în temeiul prezentei legi, sunt ținute să furnizeze informații cu privire la activitățile lor sunt organele statului, colectivitățile teritoriale și organele acestora, precum și instituțiile publice.”

Potrivit articolului 2a din această lege: „(1) Este de asemenea entitate obligată o întreprindere publică, prin care, în sensul prezentei legi, se înțelege o persoană juridică ce nu este o entitate obligată în temeiul articolului 2 alineatul (1) și a) care: 1. desfășoară activitățile relevante în conformitate cu legislația privind atribuirea contractelor de achiziții publice; 2. acționează în calitate de operator de servicii publice în conformitate cu articolul 2 din [Regulamentul (CE) nr. 1370/2007]; 3. acționează în calitate de transportator aerian care îndeplinește obligații de serviciu public în temeiul articolului 16 din [Regulamentul (CE) nr. 1008/2008] sau 4. acționează în calitate de armator care furnizează un serviciu public în conformitate cu articolul 4 din [Regulamentul (CEE) nr. 3577/92] și b) asupra căreia o entitate obligată în temeiul articolului 2 alineatul (1) poate exercita, direct sau indirect, o influență dominantă în virtutea unei participări patrimoniale la aceasta sau a normelor care o guvernează. (2) Condiția privind influența dominantă este considerată îndeplinită dacă entitatea obligată în temeiul articolului 2 alineatul (1), direct sau indirect: a) deține majoritatea capitalului subscris al întreprinderii; b) controlează majoritatea voturilor aferente acțiunilor emise de întreprindere sau c) poate numi mai mult de jumătate din membrii organului însărcinat cu administrarea, conducerea sau controlul întreprinderii.”

VaK Přerov este o societate pe acțiuni de drept ceh care își desfășoară activitatea în sectorul aprovizionării cu apă și al epurării acesteia. Ea este deținută în proporție de aproape 100 % de orașe și municipalități cehe, fără ca vreun acționar să fie majoritar.

Această societate a fost sesizată, în temeiul Legii privind liberul acces la informații, cu o cerere de comunicare a proceselor‑verbale ale deliberărilor organelor sale. Apreciind că nu era o „entitate obligată” în sensul acestei legi și că, prin urmare, nu era ținută să furnizeze astfel de informații, societatea menționată a respins cererea respectivă.

O reclamație împotriva acestei decizii a fost depusă la Oficiu, care, printr‑o decizie din 7 martie 2023, a dispus ca VaK Přerov să trateze cererea de informații în conformitate cu Legea privind liberul acces la informații. VaK Přerov a introdus o acțiune împotriva acestei din urmă decizii la Městský soud v Praze (Tribunalul Municipal din Praga, Republica Cehă), care este instanța de trimitere. În susținerea acțiunii formulate, această societate arată că nu este o „entitate obligată” în sensul legii amintite.

Instanța de trimitere consideră că, pentru soluționarea litigiului pendinte în fața sa, este necesar să se stabilească dacă VaK Přerov constituie o „întreprindere publică” în sensul articolului 2a alineatul (1) din legea menționată, categorie care a fost introdusă în aceeași lege prin Legea de transpunere a Directivei 2019/1024.

Potrivit instanței de trimitere, acest litigiu privește în special problema dacă, pentru a fi calificată drept „întreprindere publică” în sensul articolului 2 punctul 3 din Directiva 2019/1024 și, prin urmare, în sensul articolului 2a alineatul (1) din Legea privind liberul acces la informații, influența dominantă asupra acestei întreprinderi în sensul primei dintre aceste dispoziții trebuie să fie exercitată de un singur organism din sectorul public sau, dacă este cazul, în comun de mai multe organisme din acest sector. Această din urmă poziție este susținută, în cadrul litigiului principal, de Oficiu.

În schimb, VaK Přerov consideră că o astfel de interpretare nu decurge din Directiva 2019/1024 și că nu ar putea exista, în speță, o „influență dominantă” în sensul acestei directive decât dacă una dintre colectivitățile teritoriale care figurează printre acționarii săi deține singură o participație majoritară sau dacă nu există nicio îndoială că diferiți acționari acționează în mod concertat.

În aceste condiții, Městský soud v Praze (Tribunalul Municipal din Praga) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolul 2 punctul 3 din Directiva [2019/1024] trebuie interpretat în sensul că o întreprindere publică este de asemenea o întreprindere în cadrul căreia mai multe organisme din sectorul public pot exercita în comun o influență dominantă în virtutea dreptului de proprietate asupra acesteia, a participării financiare la aceasta sau a normelor care o guvernează? 2) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, se presupune că există o influență dominantă în sensul articolului menționat din Directiva 2019/1024 și în cazul în care mai multe organisme din sectorul public dețin împreună majoritatea capitalului subscris al întreprinderii, controlează majoritatea voturilor aferente acțiunilor emise de întreprindere sau pot numi mai mult de jumătate din membrii organului însărcinat cu administrarea, conducerea sau controlul întreprinderii ori trebuie să se examineze dacă aceste organisme din sectorul public acționează efectiv în mod concertat și au interese comune?”

Este de competența Curții să analizeze condițiile în care este sesizată de instanța națională în scopul de a‑și verifica propria competență de a răspunde la întrebările adresate de instanța de trimitere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 decembrie 2020, J & S Service, C‑620/19, EU:C:2020:1011, punctul 32, precum și jurisprudența citată).

În această privință, Comisia Europeană arată că litigiul principal nu privește reutilizarea unor documente din sectorul public, guvernată de Directiva 2019/1024, ci o cerere de acces la documente care nu ar intra în domeniul de aplicare al acestei directive. O asemenea cerere ar fi astfel guvernată, după cum ar reieși din articolul 1 alineatul (3) din Directiva 2019/1024 coroborat cu considerentul (23) al acesteia, de dreptul statelor membre sau, eventual, de reglementări sectoriale ale Uniunii privind accesul la informații.

În speță, la originea acestui litigiu se află o cerere de acces la informații formulată în temeiul Legii privind liberul acces la informații. După cum precizează instanța de trimitere în răspunsul său la cererea de lămuriri pe care i‑a adresat‑o Curtea, această lege nu impune ca autorul unei asemenea cereri să indice în mod expres intenția sa de a reutiliza informațiile solicitate, în sensul articolului 2 punctul 11 din Directiva 2019/1024.

Din expunerea de motive a proiectului care a condus la adoptarea Legii de transpunere a Directivei 2019/1024, așa cum a fost prezentată de instanța de trimitere în acest răspuns, reiese că legiuitorul ceh a optat în mod constant, încă de la transpunerea Directivei 2003/98, pentru un regim care asigură reutilizarea informațiilor prin intermediul exercitării dreptului la informare.

În această privință, trebuie amintit că Curtea s‑a declarat în mai multe rânduri competentă să statueze asupra unei cereri de decizie preliminară referitoare la dispoziții de drept al Uniunii în cazuri în care, deși situația de fapt din litigiul principal se situa în afara domeniului de aplicare al acestui drept, dispozițiile dreptului menționat au devenit aplicabile datorită dreptului național, printr‑o trimitere operată de acesta la conținutul lor. Astfel, în asemenea cazuri, există un interes cert al Uniunii ca, pentru evitarea unor viitoare divergențe de interpretare, dispozițiile preluate din dreptul Uniunii să primească o interpretare uniformă (a se vedea Hotărârea din 18 octombrie 1990, Dzodzi,C‑297/88 și C‑197/89, EU:C:1990:360, punctul 37, Hotărârea din 21 noiembrie 2019, Deutsche Post ș.a., C‑203/18 și C‑374/18, EU:C:2019:999, punctul 36, precum și Hotărârea din 10 decembrie 2020, J & S Service, C‑620/19, EU:C:2020:1011, punctul 34, precum și jurisprudența citată).

Astfel, o interpretare dată de Curte unor dispoziții de drept al Uniunii în situații care nu intră în domeniul de aplicare al acestora se justifică atunci când dispozițiile menționate au devenit, în temeiul dreptului național, direct și necondiționat aplicabile unor asemenea situații pentru a se asigura un tratament identic acestor situații și situațiilor care intră în domeniul de aplicare al respectivelor dispoziții (Hotărârea din 21 noiembrie 2019, Deutsche Post ș.a., C‑203/18 și C‑374/18, EU:C:2019:999, punctul 37, precum și jurisprudența citată).

În speță, instanța de trimitere arată că, prin adoptarea în anul 2022 a Legii de transpunere a Directivei 2019/1024, legiuitorul național a extins cercul entităților supuse obligației de a furniza informații la cele care, potrivit acestei directive, sunt supuse obligațiilor pe care le prevede, decizând astfel în mod deliberat să alinieze domeniul de aplicare personal al Legii privind liberul acces la informații cu domeniul de aplicare personal al directivei menționate.

În aceste condiții, trebuie să se considere că legiuitorul național a făcut ca articolul 2 punctul 3 din Directiva 2019/1024, care definește termenul „întreprindere publică”, să fie aplicabil în mod direct și necondiționat, în sensul jurisprudenței citate la punctul 23 din prezenta hotărâre, unor situații care nu intră în mod necesar în domeniul de aplicare al acestei directive, dar care sunt reglementate de legea amintită.

Desigur, reiese din articolul 1 alineatele (2) și (3) din Directiva 2019/1024 că, după cum Curtea a avut deja ocazia să statueze, „reutilizarea” unui document, în sensul acestei directive, presupune accesul la acest document, ceea ce evidențiază legătura strânsă dintre aceste două operațiuni. Totuși, operațiunile respective sunt vădit distincte. Astfel, directiva menționată nu consacră un drept de acces la documentele din sectorul public, ci presupune existența unui asemenea drept în dreptul statelor membre sau în dreptul Uniunii, în așa fel încât condițiile de acces la aceste documente nu intră în domeniul său de aplicare (Hotărârea din 21 noiembrie 2024, HP – Hrvatska pošta, C‑336/23, EU:C:2024:979, punctele 28 și 31, precum și jurisprudența citată).

Cu toate acestea, având în vedere jurisprudența amintită la punctele 22 și 23 din prezenta hotărâre, o asemenea distincție nu pare pertinentă în speță pentru a stabili dacă Curtea este competentă să răspundă la întrebările adresate în prezenta cauză. Astfel, din dosarul de care dispune Curtea reiese că articolul 2a din Legea privind liberul acces la informații extinde, urmând exemplul dreptului Uniunii privind reutilizarea informațiilor din sectorul public, domeniul de aplicare personal al acestei legi la întreprinderile publice care dețin asemenea informații. După cum arată în esență domnul avocat general la punctul 59 din concluzii, legiuitorul național nu s‑a limitat la a se inspira din Directiva 2019/1024, ci a extins efectele sale normative la situații reglementate de dreptul intern fără a formula rezerve în această privință și fără a modifica conținutul noțiunii de „întreprindere publică”, așa cum este ea definită la articolul 2 punctul 3 din respectiva directivă. Trebuie arătat în această privință că articolul 2 din legea menționată reia aproape identic categoriile de întreprinderi publice prevăzute la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din directiva amintită.

Așadar, este necesar să se considere că dispoziția menționată a devenit aplicabilă ca atare prin dreptul național (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 10 decembrie 2020, J & S Service, C‑620/19, EU:C:2020:1011, punctele 50 și 51, precum și jurisprudența citată).

În aceste condiții, există un interes vădit ca Curtea să interpreteze articolul 2 punctul 3 din Directiva 2019/1024 pentru a asigura uniformitatea interpretării acestuia, astfel încât Curtea este competentă, în temeiul articolului 267 TFUE, să răspundă la întrebările adresate în această privință de instanța de trimitere.

Prin intermediul întrebărilor preliminare care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență Curții să stabilească dacă articolul 2 punctul 3 din Directiva 2019/1024 trebuie interpretat în sensul că intră în sfera noțiunii de „întreprindere publică”, în sensul acestei dispoziții, o întreprindere asupra căreia mai multe organisme din sectorul public pot exercita în comun o influență dominantă și, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă, pentru a prezuma o astfel de influență, este necesar să se examineze dacă aceste organisme acționează în mod concertat și au interese comune.

Trebuie amintit în această privință că, potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte [Hotărârea din 17 noiembrie 1983, Merck,292/82, EU:C:1983:335, punctul 12, și Hotărârea din 5 februarie 2026, Hauptzollamt Düsseldorf (Vehicul originar din Rusia), C‑619/24, EU:C:2026:73, punctul 18, precum și jurisprudența citată].

În ceea ce privește, în primul rând, termenii utilizați la articolul 2 punctul 3 din Directiva 2019/1024, această dispoziție vizează în mod expres „orice întreprindere” asupra căreia „organismele din sectorul public”, la plural, „pot exercita, direct sau indirect, o influență dominantă în virtutea dreptului de proprietate asupra acesteia, a participării financiare la aceasta sau a normelor care o guvernează”.

În ceea ce privește, în al doilea rând, contextul în care se înscrie această dispoziție, din considerentul (29) al Directivei 2019/1024 reiese că, în cadrul respectivei directive, legiuitorul Uniunii a ales să preia definiția noțiunii de „întreprindere publică” care figurează la articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2014/25. Or, această din urmă dispoziție vizează „orice întreprindere” asupra căreia „autoritățile contractante”, la plural, „pot exercita, direct sau indirect, o influență dominantă în virtutea dreptului de proprietate, a participării financiare sau a normelor care o guvernează”.

Rezultă din ceea ce precedă că legiuitorul Uniunii a decis în mod expres să includă în noțiunea de „întreprindere publică”, în sensul articolului 2 punctul 3 din Directiva 2019/1024, nu numai întreprinderile asupra cărora un singur organism din sectorul public poate exercita o influență dominantă, ci și întreprinderile asupra cărora o astfel de influență poate fi exercitată de mai multe organisme din sectorul public.

În al treilea rând, o asemenea interpretare a articolului 2 punctul 3 din Directiva 2019/1024 este confirmată de finalitățile urmărite de respectiva directivă. Pe de o parte, după cum se arată în considerentul (13) al acesteia, ea urmărește ca economia și societatea civilă europeană să profite pe deplin de potențialul informațiilor din sectorul public și al celor colectate, produse, reproduse și difuzate în cadrul exercitării unei sarcini publice sau a unui serviciu de interes general.

Pe de altă parte, din considerentele (24) și (25) ale directivei menționate reiese că intenția legiuitorului Uniunii, prin adoptarea acesteia, era de a extinde domeniul de aplicare al cadrului de reglementare al Uniunii aferent pentru a viza documentele produse în cadrul prestării de servicii de interes general de către întreprinderile publice vizate de Directiva 2014/25, pentru a servi cât mai bine la îndeplinirea obiectivului Directivei 2019/1024.

Prin urmare, trebuie să se constate că, având în vedere obiectivele Directivei 2019/1024 amintite la punctele 35 și 36 din prezenta hotărâre, dispozițiile care definesc domeniul de aplicare personal al acestei directive și în special cele care definesc noțiunea de „întreprindere publică” trebuie interpretate în sens larg.

În această privință, este necesar să se arate că atât întreprinderile asupra cărora numai un organism din sectorul public exercită o influență dominantă, cât și cele asupra cărora o atare influență este exercitată în comun de mai multe dintre aceste organisme pot exercita o misiune de serviciu public sau pot presta un serviciu de interes general. Prin urmare, dacă articolul 2 punctul 3 din respectiva directivă ar trebui interpretat astfel încât să nu se aplice decât primelor, el nu poate permite realizarea deplină a obiectivelor urmărite de directiva menționată, și anume exploatarea pe deplin a potențialului informațiilor din sectorul public și extinderea domeniului de aplicare al cadrului de reglementare în cauză.

Trebuie să se considere, așadar, că articolul 2 punctul 3 din Directiva 2019/1024 trebuie interpretat în sensul că intră în sfera noțiunii de „întreprindere publică”, în sensul acestei dispoziții, o întreprindere asupra căreia mai multe organisme din sectorul public pot exercita în comun o influență dominantă.

În măsura în care instanța de trimitere solicită Curții să precizeze dacă, într‑un asemenea caz, aceste organisme trebuie să acționeze în mod concertat și să aibă interese comune pentru ca această influență să fie prezumată ca fiind dominantă, în sensul articolului 2 punctul 3 din Directiva 2019/1024, trebuie să se constate de la bun început că o atare cerință nu reiese nici din modul de redactare a acestei dispoziții, nici din contextul în care ea se înscrie. Astfel, în dispoziția menționată, legiuitorul Uniunii s‑a limitat să indice că o influență dominantă, în sensul acesteia, este prezumată atunci când organismele respective, în mod direct sau indirect, dețin majoritatea capitalului subscris al întreprinderii, controlează majoritatea voturilor aferente acțiunilor emise de întreprindere sau pot numi mai mult de jumătate din membrii organului însărcinat cu administrarea, conducerea sau controlul întreprinderii.

Aceste criterii alternative reflectă situații obiective fără a se ține seama de elemente precum concertarea și comunitatea de interese ale organismelor în cauză din sectorul public, elemente care de altfel pot varia pe durata existenței unei întreprinderi în funcție printre altele de mizele cu care se confruntă organele de decizie ale acesteia din urmă și de deciziile pe care trebuie să le ia în această privință. Or, luarea în considerare a unor elemente care țin de asemenea aprecieri de fapt complexe ar fi contrară obiectivelor vizate de această directivă, astfel cum au fost reținute la punctele 35 și 36 din prezenta hotărâre.

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la întrebările preliminare că articolul 2 punctul 3 din Directiva 2019/1024 trebuie interpretat în sensul că intră în sfera noțiunii de „întreprindere publică”, în sensul acestei dispoziții, o întreprindere asupra căreia mai multe organisme din sectorul public pot exercita în comun o influență dominantă, fără a fi necesar, pentru a se prezuma o astfel de influență, să se examineze dacă aceste organisme acționează în mod concertat și au interese comune.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

18 iunie 2026 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Directiva 2014/25/UE

Directiva 2019/1024

Dreptul ceh

Litigiul principal și întrebările preliminare

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la competența Curții

Cu privire la fond

Cu privire la cheltuielile de judecată