Hotărârea Curții (Camera a doua) din 4 iunie 2026.#R.S. împotriva Minister for Justice.#Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38/CE – Articolul 3 alineatul (1) – Destinatari – Membri ai familiei unui cetățean al Uniunii – Drept de ședere derivat al unui resortisant al unei țări terțe – Naturalizare ulterioară a acestui resortisant – Articolul 35 – Fraudă sau abuz de drept – Căsătorie de conveniență – Domeniu de aplicare în timp – Competența de investigare a autorităților naționale competente cu privire la existența unei căsătorii de conveniență.#Cauza C-560/24.

Cauza C-560/24 [Besthame] ( i )

R.S.

împotriva

Minister for Justice

(cerere de decizie preliminară formulată de Court of Appeal)

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 4 iunie 2026

„Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38/CE – Articolul 3 alineatul (1) – Destinatari – Membri ai familiei unui cetățean al Uniunii – Drept de ședere derivat al unui resortisant al unei țări terțe – Naturalizare ulterioară a acestui resortisant – Articolul 35 – Fraudă sau abuz de drept – Căsătorie de conveniență – Domeniu de aplicare în timp – Competența de investigare a autorităților naționale competente cu privire la existența unei căsătorii de conveniență”

Cetățenia Uniunii – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38 – Destinatari – Resortisant al unei țări terțe, membru al familiei unui cetățean al Uniunii care și-a exercitat dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Dobândirea cetățeniei statului membru gazdă care a determinat o schimbare a regimului juridic în raport cu dreptul național și cu Directiva 2004/38 – Pierderea calității de destinatar

[Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, articolul 1 litera (a) punctul 2 și articolul 3 alineatul (1)]

(a se vedea punctele 31-35)

Cetățenia Uniunii – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38 – Restrângere a dreptului de intrare și a dreptului de ședere din motive de ordine publică, de siguranță publică sau de sănătate publică – Garanții procedurale – Domeniu de aplicare temporal – Abuz de drept sau fraudă – Căsătorie de conveniență – Competența de investigare a autorităților naționale competente ale unui stat membru cu privire la existența unei asemenea căsătorii – Resortisant al unei țări terțe care a beneficiat anterior de un drept de ședere derivat în statul membru respectiv – Includere – Naturalizare ulterioară a acestui resortisant – Ședere neîntemeiată pe directivă la data investigației – Lipsa incidenței

(Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 30, 31 și 35)

(a se vedea punctele 37-48, 50-63 și 65 și dispozitivul)

Dreptul Uniunii Europene – Principii – Interzicerea abuzului de drept

(a se vedea punctele 59-49)

Cetățenia Uniunii – Dispoziții ale tratatului – Cetățenia unui stat membru – Retragerea cetățeniei dobândite prin naturalizare în mod fraudulos – Pierderea cetățeniei Uniunii – Admisibilitate – Condiție – Respectarea principiului proporționalității

(art. 20 TFUE)

(a se vedea punctul 64)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Court of Appeal (Curtea de Apel, Irlanda), Curtea furnizează precizări cu privire la domeniul de aplicare temporal al articolului 35 din Directiva 2004/38 ( 1 ), în temeiul căruia statele membre pot adopta măsurile necesare pentru a refuza, a anula sau a retrage orice drept conferit prin această directivă, în caz de abuz de drept sau fraudă precum căsătoriile de conveniență ( 2 ). Ea se pronunță de asemenea cu privire la măsurile pe care un stat membru le poate lua în temeiul acestei dispoziții atunci când un resortisant al unei țări terțe, după ce a obținut un drept de ședere întemeiat pe această directivă prin intermediul unei căsătorii de conveniență cu un cetățean al Uniunii Europene, a dobândit apoi cetățenia acestui stat membru.

Resortisant al unui stat terț, R.S. intrase în Irlanda pe baza unui permis de ședere pentru studenți și s-a căsătorit, în anul 2010, cu câteva zile înainte de expirarea acestui permis, cu un cetățean al Uniunii care și-a exercitat libertatea de circulație și de ședere în Irlanda. Astfel, el a obținut un permis de ședere pentru o perioadă de cinci ani în calitate de membru de familie al unui cetățean al Uniunii.

În anul 2015, R.S. a dobândit cetățenia irlandeză și, de atunci, dreptul său de ședere se întemeiază pe această cetățenie.

După divorțul său în anul 2018 și introducerea unei cereri de ședere în Irlanda depuse în anul 2019 de o resortisantă a unui stat terț, mamă a unui copil, resortisant irlandez, al cărui tată este R.S., a fost inițiată o investigație cu privire la existența unei căsătorii de conveniență încheiate în anul 2010.

Prin decizia din 13 februarie 2020, Minister for Justice (ministrul justiției, Irlanda) a „revocat” permisul de ședere al lui R.S. printre altele pentru motivul că căsătoria încheiată în anul 2010 era o căsătorie de conveniență. Printr-o nouă decizie, la 1 februarie 2022, ministrul justiției a constatat că R.S. prezentase documente false sau înșelătoare și că încheiase o astfel de căsătorie în vederea obținerii unui statut sau a unui drept pe care altfel nu l-ar fi putut pretinde în temeiul Directivei 2004/38. În consecință, orice drept sau statut conferit în temeiul acestei directive ca urmare a acestei căsătorii este considerat retras ab initio.

R.S. a contestat aceste decizii la High Court (Înalta Curte, Irlanda), susținând că, din momentul în care a dobândit cetățenia irlandeză, nu a mai intrat sub incidența Directivei 2004/38 și că ministrul justiției a acționat ultra vires. Întrucât acțiunea sa a fost respinsă, R.S. a declarat apel la instanța de trimitere.

Aprecierea Curții

Mai întâi, Curtea arată că articolul 35 din Directiva 2004/38 este formulat în sens larg. Acesta permite statelor membre să ia „măsurile necesare” pentru a refuza, a anula sau a retrage orice drept „conferit” de această directivă, cum ar fi un drept de ședere derivat al unui membru al familiei unui cetățean al Uniunii care și-a exercitat libertatea de circulație și de ședere. Cu toate acestea, adoptarea unor astfel de măsuri nu este condiționată de nicio limită temporală explicită. În special, nu este necesar ca acest drept să fie încă exercitat la momentul adoptării lor.

Pe de altă parte, Curtea amintește că Directiva 2004/38 nu reglementează numai condițiile de obținere și de păstrare a drepturilor de ședere pe care le prevede, ci prescrie de asemenea, în situațiile care decurg din pierderea acestor drepturi, norme care continuă să se aplice unei persoane care nu mai este „destinatar” în sensul articolului 3 alineatul (1) din această directivă. În consecință, domeniul de aplicare temporal al anumitor dispoziții ale Directivei 2004/38 îl depășește pe cel al noțiunii de „destinatar”. Astfel, chiar și după pierderea calității de destinatar, o persoană poate rămâne supusă anumitor dispoziții ale acestei directive atunci când obiectul și finalitatea lor justifică acest lucru.

Curtea subliniază de asemenea că un comportament abuziv, care constă în crearea artificială a condițiilor necesare pentru obținerea unui avantaj și respectarea lor formală, este dificil de detectat și este adesea descoperit după săvârșirea acestuia. Prin urmare, obiectivul combaterii fraudei impune interpretarea articolului 35 din Directiva 2004/38 în sensul că permite statelor membre să ia măsurile necesare în caz de fraudă care a afectat un drept conferit de directivă, chiar și la o dată la care acest drept a încetat să își producă efectele și la care persoana nu mai are calitatea de destinatar. Interpretarea contrară ar risca să favorizeze autorii fraudelor.

Potrivit Curții, nu se poate desprinde o concluzie diferită din Hotărârea Chenchooliah ( 3 ), în care aceasta nu a intenționat să limiteze domeniul de aplicare temporal al articolului 35 din Directiva 2004/38, ci doar a făcut distincție între ipotezele care țin de fraudă sau de abuzul de drept în temeiul acestei dispoziții și cele care intră sub incidența articolului 15 din aceeași directivă.

În continuare, Curtea precizează că articolul 35 din Directiva 2004/38 conferă implicit statelor membre competența de a investiga o suspiciune de fraudă sau de abuz de drept și de a constata existența acesteia, fără a adopta în mod necesar ulterior măsuri de refuz, de anulare sau de retragere a unui drept conferit în temeiul acestei directive. Astfel, deși această dispoziție lasă statelor membre o anumită marjă de apreciere în ceea ce privește „măsurile necesare”, sub rezerva respectării principiului proporționalității, precum și a garanțiilor procedurale prevăzute de directiva menționată, constatarea unei fraude sau a unui abuz de drept, care constituie o etapă necesară și prealabilă eventualei adoptări a unor asemenea măsuri, presupune o verificare a existenței unei asemenea fraude sau a unui asemenea abuz. Această verificare necesită, potrivit jurisprudenței Curții, o examinare individuală a cauzei, care poate conduce la constatarea că o fraudă sau un abuz de drept nu este dovedit.

În sfârșit, întrucât constatarea unei căsătorii de conveniență poate determina, în litigiul principal, revocarea naturalizării și pierderea statutului de cetățean al Uniunii, Curtea amintește că articolul 20 TFUE nu se opune, sub rezerva respectării principiului proporționalității, ca un stat membru să retragă unui cetățean al Uniunii cetățenia acestui stat membru dobândită prin naturalizare atunci când aceasta a fost obținută în mod fraudulos.

Curtea concluzionează că articolul 35 din Directiva 2004/38 permite autorităților naționale să investigheze și, dacă este cazul, să stabilească sau să concluzioneze că o persoană, anterior destinatară a unui drept derivat de circulație și de ședere în temeiul acestei directive, a săvârșit o fraudă sau un abuz de drept, chiar dacă această persoană a dobândit cetățenia acestui stat membru și chiar dacă, la data investigației, șederea sa în acesta nu se mai întemeiază pe directiva menționată.

( i ) Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile din procedură.

( 1 ) Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO 2004, L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56, rectificări în JO 2004, L 229, p. 35, și în JO 2005, L 197, p. 34).

( 2 ) Cu precizarea că orice măsură de această natură trebuie să fie proporțională și supusă garanțiilor procedurale prevăzute de directiva menționată.

( 3 ) Hotărârea din 10 septembrie 2019, Chenchooliah (C-94/18, EU:C:2019:693).