Hotărârea Curții (Camera a noua) din 27 noiembrie 2025.#Investcapital Ltd împotriva M.H.S.#Cererea de decizie preliminară formulată de Juzgado de Primera Instancia e Instrucción de Arucas.#Trimitere preliminară – Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii – Directiva 93/13/CEE – Articolul 6 alineatul (1) – Articolul 7 alineatul (1) – Contract privind un cont bancar – Procedura somației de plată – Control din oficiu al caracterului abuziv al clauzelor contractuale – Propunerea instanței de reducere a creanței cu suma corespunzătoare aplicării unei clauze calificate drept abuzivă – Acceptarea de către comerciant și posibilitatea de a solicita această sumă în cadrul unei proceduri ulterioare – Principiul efectivității – Participarea consumatorului la controlul caracterului potențial abuziv al unei clauze contractuale.#Cauza C-509/24.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 6 și 7 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273).

Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri inițiate de Investcapital Ltd, cesionarul unei creanțe aferente unui contract de cont curent bancar deschis pe numele lui M.H.S., un consumator, având ca obiect emiterea unei somații de plată a unei datorii pecuniare rezultând din acest contract.

Al douăzeci și patrulea considerent al Directivei 93/13 are următorul cuprins: „întrucât autoritățile judiciare sau administrative din statele membre trebuie să aibă la dispoziție mijloace adecvate și eficace pentru a împiedica aplicarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.

Articolul 6 alineatul (1) din această directivă prevede: „Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într‑un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.”

Potrivit articolului 7 alineatul (1) din directiva menționată: „Statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori.”

Articolul 815 alineatul 3 din Ley 1/2000 de Enjuiciamiento Civil (Legea 1/2000 privind Codul de procedură civilă) din 7 ianuarie 2000 (BOE nr. 7 din 8 ianuarie 2000, p. 575), în versiunea aplicabilă în procedura principală (denumită în continuare „LEC”), prevede: „În cazul în care din înscrisurile anexate cererii rezultă că suma solicitată nu este exactă, grefierul îl informează despre aceasta pe judecător, care poate eventual să propună reclamantului pe cale de ordonanță să accepte sau să refuze o somație de plată privind un cuantum, inferior celui solicitat inițial, pe care îl stabilește. De asemenea, dacă cererea de plată a creanței se întemeiază pe un contract încheiat între un întreprinzător sau profesionist și un consumator sau utilizator, grefierul, înainte de emiterea somației, informează judecătorul, iar acesta, în cazul în care apreciază că oricare dintre clauzele care constituie temeiul cererii sau care a determinat suma de plată poate fi calificată drept abuzivă, poate, pe cale de ordonanță, să emită o somație de plată pentru suma reprezentând diferența dintre suma solicitată și cea derivată din aplicarea clauzei. În ambele cazuri, reclamantul trebuie să accepte sau să respingă propunerea formulată în termen de zece zile, aceasta fiind considerată acceptată dacă termenul este lăsat să curgă fără vreo manifestare de voință. Acceptarea reclamantului nu poate fi în niciun caz considerată drept o renunțare parțială la pretențiile sale, acesta putând exercita o acțiune declarativă corespunzătoare pentru partea care nu i‑a fost acordată. În cazul în care propunerea este acceptată, pârâtul este somat să plătească suma respectivă. În caz contrar, se consideră că reclamantul renunță, acesta putând să își exercite pretenția doar în cadrul acțiunii declarative corespunzătoare. Ordonanța care se dă în acest din urmă caz poate fi atacată direct cu apel de partea din procedură.”

În conformitate cu articolul 818 alineatul 1 primul paragraf din LEC: „În cazul în care debitorul formulează opoziție în termenul legal, litigiul se soluționează definitiv după finalizarea procedurii adecvate, hotărârea pronunțată dobândind autoritate de lucru judecat.”

Articolul 83 din versiunea reformată a Legii generale privind protecția consumatorilor și a utilizatorilor, aprobată prin Real Decreto Legislativo 1/2007 por el que se aprueba el texto refundido de la Ley General para la Defensa de los Consumidores y Usuarios y otras leyes complementarias (Decretul‑lege regal 1/2007 de aprobare a reformării Legii generale privind protecția consumatorilor și a utilizatorilor și a altor legi complementare) din 16 noiembrie 2007 (BOE nr. 287 din 30 noiembrie 2007, p. 49181), în versiunea aplicabilă în procedura principală, prevede: „Clauzele abuzive sunt nule de plin drept și sunt considerate ca nefiind incluse în contract. În acest scop, după ascultarea părților, instanța constată nulitatea clauzelor abuzive care figurează în contract, acesta continuând totuși să angajeze părțile potrivit dispozițiilor sale în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive. Condițiile incluse în contracte în mod netransparent, în dezavantajul consumatorilor, sunt nule de drept.”

La 16 aprilie 2024, Investcapital a introdus la Juzgado de Primera Instancia e Instrucción n.o 3 de Arucas (Tribunalul de Primă Instanță și de Instrucție nr. 3 din Arucas, Spania), care este instanța de trimitere, o cerere de somație de plată împotriva lui M.H.S., prin care a solicitat plata sumei de 1234,01 euro, din care 229,17 euro cu titlu de capital, 38,73 euro cu titlu de dobânzi curente, 39,68 euro reprezentând dobânzi de întârziere și 921,15 euro reprezentând cheltuieli sau comisioane, corespunzătoare unei creanțe cesionate de banca B.S.A. Această creanță este aferentă unui contract pe care M.H.S. l‑a încheiat la 16 martie 2018 cu banca B.S.A. având ca obiect deschiderea unui cont bancar.

Din moment ce este vorba despre un contract încheiat între un profesionist și un consumator, instanța de trimitere a fost informată de grefier cu privire la acest aspect în conformitate cu articolul 815 alineatul 3 din LEC pentru a fi examinat eventualul caracter abuziv al clauzelor pe care se întemeiază cererea de somație de plată.

În cadrul examinării eventualului caracter abuziv al acestor clauze, instanța de trimitere ridică problema compatibilității articolului 815 alineatul 3 din LEC cu dreptul Uniunii, în special cu Directiva 93/13 interpretată în lumina jurisprudenței Curții.

Această instanță arată că, în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale, instanța sesizată cu cererea de somație de plată trebuie să se limiteze, conform articolului 815 alineatul 3 din LEC, la a propune o reducere a cuantumului creanței, excluzând partea din creanță rezultată din aplicarea unei astfel de clauze. Această dispoziție prevede că acceptarea de către solicitantul somației de plată a acestei propuneri nu implică o renunțare la suma respinsă de instanță, el putând în continuare să solicite plata acesteia în cadrul unei proceduri în constatare.

În consecință, instanța de trimitere arată că articolul 815 din LEC nu permite să se pronunțe asupra nulității clauzelor calificate drept abuzive, în timp ce, potrivit articolului 83 din Legea generală privind protecția consumatorilor și a utilizatorilor, astfel de clauze sunt nule de plin drept și sunt considerate ca nefiind incluse în contract. Aceasta apreciază că un consumator rămâne astfel ținut de clauzele contractuale care, în urma examinării efectuate de instanța sesizată cu cererea de somație de plată, au fost totuși calificate drept abuzive.

În aceste condiții, Juzgado de Primera Instancia e Instrucción n.o 3 de Arucas (Tribunalul de Primă Instanță și de Instrucție nr. 3 din Arucas) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolele 6 și 7 din Directiva [93/13] trebuie interpretate în sensul că un mecanism de control jurisdicțional care se limitează la a nu acorda întreprinzătorului sau furnizorului pretențiile care se întemeiază pe clauze abuzive, cu posibilitatea ca întreprinzătorul sau profesionistul să invoce aceste pretenții într‑o altă acțiune, poate constitui «un mijloc adecvat și eficace» pentru a nu permite ca aceste clauze abuzive să angajeze în continuare utilizatorul sau consumatorul? 2) Articolele 6 și 7 din Directiva [93/13] trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum articolul 815 alineatul 3 din [LEC], care limitează consecințele controlului privind caracterul abuziv în cadrul procedurii somației de plată la posibilitatea de a exclude din cererea formulată de un întreprinzător sau un furnizor acele pretenții care se întemeiază pe clauze abuzive, fără a stabili pe baza acestui control toate consecințele care decurg din dreptul național ca urmare a constatării caracterului abuziv, cum ar fi constatarea nulității? 3) Articolele 6 și 7 din Directiva [93/13] trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum articolul 815 alineatul 3 din [LEC], care nu prevede participarea consumatorului sau a utilizatorului la controlul privind caracterul abuziv efectuat de instanță?”

Guvernul spaniol își exprimă îndoielile cu privire la admisibilitatea primei și a celei de a doua întrebări din cauza caracterului lor ipotetic, în măsura în care acestea ar privi o altă procedură decât cea a somației de plată, și anume o eventuală procedură în constatare care permite, potrivit dreptului național, examinarea altor cereri decât cele introduse în cadrul procedurii somației de plată.

În această privință, trebuie amintit că numai instanța națională sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei principale, pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În cazul în care întrebările adresate au ca obiect interpretarea sau validitatea unei norme de drept al Uniunii, Curtea este în principiu obligată să se pronunțe. Rezultă că o întrebare preliminară privind dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență. Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei astfel de întrebări numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate [Hotărârea din 2 februarie 2023, Towarzystwo Ubezpieczeń Ż (Contracte‑tip de asigurare înșelătoare), C‑208/21, EU:C:2023:64, punctele 42 și 43, precum și jurisprudența citată].

Or, nu aceasta este situația în speță.

Astfel, decizia de trimitere descrie suficient de precis cadrul juridic și factual al procedurii principale, care privește o cerere de somație de plată referitoare la o creanță pecuniară care decurge dintr‑un contract de deschidere a unui cont curent bancar. Elementele furnizate de instanța de trimitere permit să se stabilească atât conținutul întrebărilor adresate, cât și legătura lor cu obiectul acestei proceduri. În special, prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, instanța de trimitere ridică problema compatibilității cu articolele 6 și 7 din Directiva 93/13 a unei reglementări naționale potrivit căreia instanța sesizată cu o cerere de somație de plată poate face o propunere de somație de plată pentru o sumă redusă cu cea corespunzătoare aplicării unei clauze contractuale pe care a calificat‑o drept abuzivă, fără a o putea anula, partea din creanță respinsă putând fi ulterior solicitată de creditor în cadrul unei proceduri jurisdicționale în constatare.

În aceste condiții, nu rezultă în mod vădit că interpretarea Directivei 93/13 solicitată prin primele două întrebări nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal ori că problema ridicată prezintă un caracter ipotetic.

În consecință, aceste întrebări trebuie considerate drept admisibile.

Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care prevede, pe de o parte, că instanța sesizată de un profesionist cu o cerere de somație de plată formulată împotriva unui consumator poate face o propunere de reducere a cuantumului creanței prin excluderea sumelor ce rezultă din aplicarea unei clauze contractuale pe care a calificat‑o drept abuzivă, fără a putea constata pe această bază nulitatea clauzei și, pe de altă parte, că profesionistul, după acceptarea propunerii respective, are posibilitatea să inițieze o altă procedură jurisdicțională în vederea recuperării de la acest consumator a cuantumului creanței respins de această instanță.

Trebuie amintit mai întâi că sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se întemeiază pe ideea că un consumator se găsește într‑o situație de inferioritate față de un profesionist în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare (Hotărârea din 17 mai 2022, Ibercaja Banco, C‑600/19, EU:C:2022:394, punctul 35 și jurisprudența citată).

În acest scop, articolul 6 alineatul (1) din această directivă impune statelor membre să se asigure că clauzele contractuale abuzive nu sunt obligatorii pentru consumator, nefiind necesar ca acesta să formuleze o acțiune și să obțină o hotărâre de confirmare a caracterului abuziv al acestor clauze [a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iunie 2023, Getin Noble Bank (Suspendarea executării unui contract de credit),C‑287/22, EU:C:2023:491, punctul 37].

Această dispoziție imperativă trebuie considerată ca fiind o normă echivalentă cu normele naționale care au, în ordinea juridică internă, caracterul unor norme de ordine publică. În plus, este vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să înlocuiască echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților cu un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceștia din urmă (Hotărârea din 21 decembrie 2016, Gutiérrez Naranjo ș.a.,C‑154/15, C‑307/15 și C‑308/15, EU:C:2016:980, punctele 54 și 55).

Rezultă, în primul rând, că revine instanței naționale, în condițiile stabilite de dreptul său, sarcina de a analiza din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale care se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 93/13 și de a înlătura aplicarea acesteia pentru ca ea să nu producă efecte obligatorii pentru consumatorul vizat, cu excepția cazului în care acest consumator se opune [a se vedea Hotărârea din 30 iunie 2022, Profi Credit Bulgaria (Compensare din oficiu în cazul existenței unei clauze abuzive),C‑170/21, EU:C:2022:518, punctul 31 și jurisprudența citată].

În al doilea rând, potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 nu impune ca instanța națională să înlăture, pe lângă clauza din contract declarată abuzivă, și clauzele care nu au fost calificate ca atare. Astfel, obiectivul urmărit de această dispoziție, în special de a doua teză a ei, nu constă în anularea tuturor contractelor care conțin clauze abuzive, ci în restabilirea echilibrului dintre părți prin înlăturarea aplicării clauzelor considerate drept abuzive, menținând totodată, în principiu, validitatea celorlalte clauze ale contractului în discuție. Acest contract trebuie, în principiu, să continue să existe fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive. Astfel, contractul respectiv poate fi menținut în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o asemenea menținere a aceluiași contract fără clauzele abuzive este posibilă din punct de vedere juridic [Hotărârea din 30 iunie 2022, Profi Credit Bulgaria (Compensare din oficiu în cazul existenței unei clauze abuzive),C‑170/21, EU:C:2022:518, punctele 34 și 35, precum și jurisprudența citată].

În plus, date fiind natura și importanța interesului public pe care îl reprezintă protecția consumatorilor, articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 coroborat cu al douăzeci și patrulea considerent al acesteia impune statelor membre să prevadă mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de un profesionist (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2012, Banco Español de Crédito, C‑618/10, EU:C:2012:349, punctul 68, și Hotărârea din 17 mai 2022, Ibercaja Banco, C‑600/19, EU:C:2022:394, punctul 38, precum și jurisprudența citată).

Deși Curtea deja a delimitat astfel, în mai multe rânduri, modul în care instanța națională trebuie să asigure protecția drepturilor conferite consumatorilor de această directivă, nu este mai puțin adevărat că, în principiu, după cum rezultă din modul de redactare a articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, dreptul Uniunii nu armonizează procedurile aplicabile examinării caracterului pretins abuziv al unei clauze contractuale și că acestea țin, prin urmare, de ordinea juridică internă a statelor membre, în temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora din urmă, cu condiția totuși ca ele să nu fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor situații similare supuse dreptului intern (principiul echivalenței) și să nu facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii (principiul efectivității) (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 2024, Investcapital, C‑724/22, EU:C:2024:182, punctul 30, precum și jurisprudența citată).

În ceea ce privește principiul echivalenței, trebuie subliniat că Curtea nu dispune de niciun element de natură să suscite îndoieli în legătură cu conformitatea cu dreptul Uniunii a reglementării în cauză în litigiul principal.

Pe de altă parte, în ceea ce privește principiul efectivității, trebuie arătat că fiecare situație în care se ridică problema dacă o dispoziție procedurală națională face imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului Uniunii trebuie analizată ținând seama de locul pe care această dispoziție îl ocupă în cadrul procedurii în ansamblul său, de modul în care se derulează și de particularitățile acesteia, precum și, după caz, de principiile care stau la baza sistemului jurisdicțional național, precum protecția dreptului la apărare, principiul securității juridice și buna desfășurare a procedurii. Cu toate acestea, specificitatea procedurilor nu poate constitui un element de natură să afecteze protecția juridică de care trebuie să beneficieze consumatorii în temeiul dispozițiilor Directivei 93/13 (Hotărârea din 17 mai 2022, Impuls Leasing România,C‑725/19, EU:C:2022:396, punctul 45 și jurisprudența citată).

În plus, Curtea a precizat că obligația statelor membre de a asigura efectivitatea drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii implică, în special pentru drepturile care decurg din Directiva 93/13, o cerință de protecție jurisdicțională efectivă, reafirmată la articolul 7 alineatul (1) din această directivă și consacrată de asemenea la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care se aplică printre altele definirii modalităților procedurale referitoare la acțiunile în justiție întemeiate pe astfel de drepturi (Hotărârea din 24 iunie 2025, GR REAL, C‑351/23, EU:C:2025:474, punctul 53 și jurisprudența citată).

În această privință, trebuie amintit că protecția efectivă a drepturilor care decurg din Directiva 93/13 nu poate fi garantată decât cu condiția ca sistemul procedural național să permită, în procedura somației de plată sau în cel al procedurii de executare a unei asemenea somații, un control din oficiu, efectuat de instanță, al naturii potențial abuzive a clauzelor cuprinse în contractul în cauză (Hotărârea din 20 septembrie 2018, EOS KSI Slovensko, C‑448/17, EU:C:2018:745, punctul 45 și jurisprudența citată).

În speță, din decizia de trimitere reiese că, în dreptul procedural spaniol, procedura somației de plată constituie o procedură necontradictorie, limitată la recuperarea unor creanțe pecuniare și care urmărește să asigure o recuperare rapidă și eficientă a creanțelor scadente, lichide și exigibile.

Astfel, o cerere de somație de plată privind o creanță întemeiată pe un contract încheiat între un profesionist și un consumator este, conform articolului 815 alineatul 3 din LEC, notificată de grefier instanței în vederea efectuării unui control din oficiu al eventualului caracter abuziv al oricărei clauze contractuale pe care se întemeiază cererea sau care determină suma exigibilă. În cazul în care instanța apreciază că una dintre clauzele în cauză este susceptibilă de a fi calificată drept abuzivă, aceasta poate, prin ordonanță, să facă o propunere cu privire la reducerea cuantumului creanței, prin excluderea sumelor rezultate din aplicarea acestei clauze.

Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, clauzele contractuale abuzive pe care se întemeiază cererea de somație de plată sau care determină suma exigibilă a creanței invocate nu vor produce niciun efect în procedura somației de plată, întrucât acestea vor fi înlăturate de instanță chiar înainte ca consumatorul să fie obligat, dacă este cazul, să își achite datoria. Revine profesionistului sarcina de a recurge, eventual, la o procedură în constatare ulterioară pentru a obține recuperarea integrală a creanței sale.

Sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, este necesar să se arate în această privință că, astfel cum a subliniat guvernul spaniol în observațiile scrise, în procedura în constatare instanța sesizată poate să controleze din oficiu caracterul abuziv al clauzelor unui contract încheiat între un profesionist și un consumator, precum și, dacă este cazul, să declare nule clauzele contractuale abuzive.

În plus, pentru orice eventualitate, trebuie arătat că Comisia Europeană a indicat în observațiile sale scrise depuse la Curte că, în conformitate cu articolul 818 din LEC, atunci când un consumator formulează opoziție la somația de plată în timp util, procedura somației de plată este închisă de grefier și înlocuită cu o procedură în cadrul căreia atât consumatorul, cât și profesionistul beneficiază de dreptul lor de a fi ascultați, iar instanța sesizată poate efectua, din oficiu sau la cererea consumatorului, un control al caracterului abuziv al clauzelor contractuale care poate conduce nu doar la excluderea cuantumului întemeiat pe o clauză calificată drept abuzivă, ci și la constatarea nulității acesteia. Revine însă instanței de trimitere sarcina de a verifica conținutul exact al dispoziției naționale menționate.

Rezultă astfel, pe de o parte, că articolul 815 alineatul 3 din LEC prevede un control din oficiu al instanței care vizează caracterul abuziv al clauzelor contractuale ale căror efecte se limitează întocmai la obiectul cererii de somație de plată, în conformitate cu natura și finalitatea acestei proceduri, întrucât conduce la o eventuală reducere a cuantumului creanței solicitate, fără declararea nulității clauzelor calificate drept abuzive. Pe de altă parte, procedura inițiată în urma opoziției formulate de consumator la somația de plată, în temeiul articolului 818 din LEC, precum și procedura în constatare eventual inițiată potrivit articolului 815 alineatul 3 din LEC de profesionistul care a formulat somația pot conduce la un control al caracterului abuziv al clauzei în discuție în cadrul unei dezbateri contradictorii între părți și, dacă este cazul, la declararea nulității acestei clauze sau chiar a acestui contract de către instanța sesizată.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la prima și la a doua întrebare că articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13, avute în vedere în lumina principiului efectivității, trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care prevede, pe de o parte, că instanța sesizată de un profesionist cu o cerere de somație de plată formulată împotriva unui consumator poate face o propunere de reducere a cuantumului creanței prin excluderea sumelor ce rezultă din aplicarea unei clauze contractuale pe care a calificat‑o drept abuzivă, fără a putea constata pe această bază nulitatea clauzei, și, pe de altă parte, că profesionistul, după acceptarea propunerii respective, are posibilitatea să inițieze o altă procedură jurisdicțională în vederea recuperării de la acest consumator a cuantumului creanței respins de această instanță, cu condiția ca respectivul consumator să poată obține, în cadrul altor proceduri jurisdicționale, constatarea nulității clauzei contractuale calificate drept abuzivă.

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 se opun unei reglementări naționale care nu prevede participarea consumatorului la controlul efectuat de instanța sesizată cu o cerere de somație de plată formulată de un profesionist împotriva acestui consumator, control care vizează caracterul eventual abuziv al clauzelor contractuale pe care se întemeiază această cerere sau care determină cuantumul creanței solicitate.

În această privință, trebuie amintit că Curtea a statuat, ca regulă generală, că principiul contradictorialității nu conferă fiecărei părți la un proces doar dreptul de a lua cunoștință de înscrisurile și observațiile prezentate instanței de partea adversă și de a le discuta, ci implică și dreptul părților de a lua cunoștință și de a discuta motivele de drept invocate din oficiu de instanță pe care aceasta intenționează să își întemeieze decizia. Curtea a subliniat că, în vederea îndeplinirii cerințelor privind dreptul la un proces echitabil, este important ca părțile să aibă cunoștință și să poată discuta în contradictoriu atât elementele de fapt, cât și elementele de drept care sunt decisive pentru rezultatul procedurii (Hotărârea din 21 februarie 2013, Banif Plus Bank, C‑472/11, EU:C:2013:88, punctul 30 și jurisprudența citată).

Rezultă că, în ipoteza în care, după ce a stabilit, pe baza elementelor de fapt și de drept de care dispune sau care au fost comunicate în temeiul măsurilor de cercetare judecătorească pe care le‑a luat din oficiu, că o clauză intră în domeniul de aplicare al directivei, instanța națională constată, în urma unei aprecieri la care a procedat din oficiu, că acea clauză prezintă un caracter abuziv, ea este, în principiu, obligată să informeze părțile în litigiu cu privire la acest aspect și să le invite să îl dezbată în mod contradictoriu, potrivit modalităților prevăzute de normele naționale de procedură în această privință (Hotărârea din 21 februarie 2013, Banif Plus Bank, C‑472/11, EU:C:2013:88, punctele 31 și 36).

În plus, Curtea a declarat că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că instanța națională sesizată cu o cerere de emitere a unei somații de plată este obligată, în condițiile în care debitorul‑consumator nu participă la procedură până la emiterea acestei somații de plată, să înlăture din oficiu aplicarea unei clauze abuzive din contractul de credit de consum încheiat între acest consumator și profesionistul vizat, clauză pe care se întemeiază o parte a creanței invocate. În această ipoteză, instanța menționată dispune de posibilitatea de a respinge în parte cererea respectivă, cu condiția ca acest contract să poată continua să existe fără nicio altă modificare, revizuire sau completare, aspect care trebuie să fie verificat de instanța de trimitere [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 iunie 2022, Profi Credit Bulgaria (Compensare din oficiu în cazul existenței unei clauze abuzive),C‑170/21, EU:C:2022:518, punctul 38].

În speță, având în vedere normele naționale de procedură care reglementează desfășurarea procedurii somației de plată descrise la punctele 34-38 din prezenta hotărâre, faptul că articolul 815 alineatul 3 din LEC nu prevede participarea consumatorului la controlul caracterului abuziv al unei clauze contractuale pe care se poate întemeia cererea de somație de plată, dar conferă instanței sesizate competența de a face o propunere de somație de plată privind un cuantum al creanței solicitate redus cu cel corespunzător aplicării unei clauze calificate drept abuzivă, nu afectează dreptul la apărare al consumatorilor și în special principiul contradictorialității.

În această privință, pe de o parte, sub rezerva verificărilor pe care trebuie să le efectueze instanța de trimitere, rezultă că ordonanța dată de instanța sesizată în urma acceptării acestei propuneri de către profesionistul solicitant oferă fiecăreia dintre părți posibilitatea de a cunoaște și de a dezbate în contradictoriu atât elementele de fapt, cât și elementele de drept care au fost decisive pentru soluționarea acestei ordonanțe, fără a produce efectele obligatorii ale autorității de lucru judecat sau alte efecte dirimante. Pe de altă parte, articolul 815 alineatul 3 din LEC se înscrie în cadrul unei proceduri sumare de somație de plată, concepută drept instrument de celeritate procedurală destinat asigurării unei recuperări rapide a creanțelor scadente, lichide și exigibile. Participarea consumatorului la controlul caracterului abuziv al clauzelor contractuale rămâne asigurată, din moment ce dreptul procedural spaniol pare să prevadă, în cadrul unei proceduri contradictorii ulterioare, posibilitatea acestuia de a‑și valorifica pe deplin dreptul și mijloacele de apărare.

Astfel, din dosarul de care dispune Curtea reiese că, pe de o parte, ordonanța menționată poate face obiectul unei reexaminări în cadrul unor proceduri ordinare pe fond ce respectă pe deplin principiul contradictorialității între părți, consumatorul având posibilitatea de a se opune acelei ordonanțe în conformitate cu modalitățile prevăzute la articolul 818 din LEC. Pe de altă parte, din moment ce, în temeiul articolului 815 alineatul 3 din LEC, acceptarea de către profesionistul reclamant nu poate fi în niciun caz asimilată unei renunțări parțiale la drepturile sale, acesta din urmă poate să invoce partea din creanță, pentru care nu a obținut câștig de cauză, într‑o procedură în constatare la care consumatorul participă cu respectarea deplină a principiului contradictorialității.

În consecință, este necesar să se răspundă la a treia întrebare că articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care nu prevede participarea consumatorului la controlul efectuat de instanța sesizată cu o cerere de somație de plată formulată de un profesionist împotriva acestui consumator, control care vizează caracterul eventual abuziv al clauzelor contractuale pe care se întemeiază această cerere sau care determină cuantumul creanței solicitate, cu condiția ca, pe de o parte, procedura somației de plată să nu conducă la un act care are autoritate de lucru judecat și, pe de altă parte, principiul contradictorialității să fie asigurat în eventuale proceduri ulterioare între consumatorul menționat și acest profesionist cu privire la aceleași pretenții formulate de acesta din urmă.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a noua)

27 noiembrie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Dreptul spaniol

LEC

Legea generală privind protecția consumatorilor și a utilizatorilor

Litigiul principal și întrebările preliminare

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima și la a doua întrebare

Cu privire la admisibilitate

Cu privire la fond

Cu privire la a treia întrebare

Cu privire la cheltuielile de judecată