Hotărârea Curții (Camera a treia) din 13 mai 2026.#Procureur général près la Cour d’appel de Liège împotriva Aldi SA.#Trimitere preliminară – Sănătate publică – Legislație alimentară – Regulamentul (CE) nr. 178/2002 – Principii și cerințe generale – Regulamentul (CE) nr. 852/2004 – Igiena produselor alimentare – Articolul 4 alineatul (2) – Obligații generale și specifice pentru toți operatorii din sectorul alimentar – Conținut – Anexa II – Cerințe sanitare generale aplicabile acestor operatori – Articolul 5 – Principiile analizei riscurilor și a punctelor critice de control (Principii HACCP) – Conținut – Constatarea repetată de către autoritatea competentă a unor urme și dejecții de dăunători în magazinele și în depozitele unei întreprinderi din sectorul alimentar – Infracțiune prevăzută de dreptul național în executarea articolului 17 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 178/2002.#Cauza C-483/24.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare (JO 2004, L 139, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 44, p. 173, rectificare în JO 2010, L 316, p. 31), precum și a punctului 2 litera (c) din capitolul I, a punctului 1 litera (a) din capitolul V și a punctelor 2-4 din capitolul IX din anexa II la același regulament.

Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri penale inițiate împotriva unui operator din sectorul alimentar, Aldi SA, care este urmărit penal pentru săvârșirea mai multor infracțiuni pentru încălcarea Regulamentului nr. 852/2004.

Considerentul (30) al Regulamentului (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (JO 2002, L 31, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 8, p. 68) are următorul cuprins: „Operatorii din sectorul alimentar sunt cel mai bine plasați pentru a concepe un sistem sigur de furnizare a produselor alimentare și pentru a se asigura că produsele alimentare furnizate de ei sunt sigure; astfel, ei ar trebui să aibă responsabilitatea legală principală pentru siguranța produselor alimentare. […]”

Articolul 1 alineatul (1) din acest regulament, intitulat „Obiectiv și domeniu de aplicare”, prevede: „Prezentul regulament reprezintă baza pentru asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a intereselor consumatorilor în legătură cu produsele alimentare, luând în considerare, în special, diversitatea aprovizionării cu produse alimentare, inclusiv produse tradiționale, asigurând, în același timp, funcționarea eficientă a pieței interne. El stabilește principii și responsabilități comune, mijloacele de asigurare a unei baze științifice solide, măsuri și proceduri organizatorice eficiente care să stea la baza luării deciziilor în problemele de siguranță a produselor alimentare și hranei pentru animale.”

Articolul 3 din regulamentul menționat, intitulat „Alte definiții”, prevede: „În sensul prezentului regulament: […] 2. «întreprindere cu profil alimentar» înseamnă orice întreprindere, indiferent dacă are sau nu drept scop obținerea de profit și indiferent dacă este publică sau privată, care desfășoară oricare dintre activitățile legate de orice etapă de producție, prelucrare și distribuție a produselor alimentare; 3. «operator în sectorul alimentar» înseamnă persoanele fizice sau juridice care răspund de îndeplinirea cerințelor legislației alimentare în cadrul întreprinderii cu profil alimentar aflată sub controlul lor; […] 9. «risc» înseamnă o funcție a probabilității unui efect negativ asupra sănătății și gravitatea acelui efect, determinat de un pericol; […] 14. «pericol» înseamnă un agent biologic, chimic sau fizic aflat în produse alimentare sau hrana pentru animale sau o stare a acestora, având potențialul de a cauza un efect negativ asupra sănătății; […]”

Articolul 14 din același regulament, intitulat „Cerințe privind siguranța produselor alimentare”, prevede: „(1) Nu sunt introduse pe piață produsele alimentare care nu prezintă siguranță. (2) Se spune despre produse alimentare că nu prezintă siguranță atunci când se consideră că acestea: (a) sunt dăunătoare sănătății; (b) nu sunt adecvate consumului uman. […] (5) Atunci când se determină dacă un produs alimentar nu este adecvat consumului uman, trebuie să se aibă în vedere dacă produsul alimentar este inacceptabil pentru consumul uman potrivit utilizării căreia îi era destinat, din motive de contaminare, indiferent dacă aceasta se face printr‑o substanță străină sau în alt mod sau prin putrefacție, deteriorare sau descompunere. […]”

Potrivit articolului 17 din Regulamentul nr. 178/2002, intitulat „Responsabilități”: „(1) Operatorii din sectorul produselor alimentare și operatorii cu activitate în domeniul hranei pentru animale iau măsuri, în toate etapele producerii, prelucrării și distribuției din unitatea aflată sub controlul lor, astfel încât produsele alimentare sau hrana pentru animale să satisfacă cerințele legislației alimentare care sunt relevante pentru activitățile lor și verifică îndeplinirea acestor cerințe. (2) Statele membre aplică legislația alimentară, monitorizează și verifică respectarea cerințelor relevante ale legislației alimentare de către operatorii din sectorul alimentar și operatorii cu activitate în domeniul hranei pentru animale în toate etapele producerii, prelucrării și distribuției. […] De asemenea, statele membre stabilesc normele privind măsurile și penalizările aplicabile pentru încălcarea legislației alimentare și hranei pentru animale. Măsurile și penalizările prevăzute trebuie să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare.”

Considerentele (1), (7), (8), (12) și (16) ale Regulamentului nr. 852/2004 au următorul cuprins: „(1) Atingerea unui nivel ridicat de protecție a vieții și a sănătății umane este unul dintre obiectivele fundamentale ale legislației în domeniul alimentar, în conformitate cu [Regulamentul nr. 178/2002], [care] stabilește și alte principii și definiții comune pentru legislația internă și comunitară în domeniul alimentar, inclusiv obiectivul realizării liberei circulații a produselor alimentare în cadrul Comunității. […] (7) Principalul obiectiv al noilor norme generale și speciale de igienă este asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorului din punct de vedere al siguranței alimentare. (8) Pentru a garanta siguranța alimentară de la locul de producție primară până la introducerea pe piață și export, cât și în aceste etape, este necesară o abordare integrată. Fiecare operator din sectorul alimentar de‑a lungul lanțului trebuie să asigure respectarea siguranței alimentare. […] (12) Siguranța alimentară este rezultatul mai multor factori: legislația ar trebui să stabilească cerințe minime de igienă; ar trebui să aibă loc controale oficiale pentru a se vedea în ce măsură operatorii din sectorul alimentar respectă aceste cerințe, iar operatorii din sectorul alimentar trebuie să instituie și să aplice programe și proceduri de siguranță alimentară pe baza [principiilor analizei riscurilor și punctelor critice de control, denumite în continuare «principiile HACCP»]. […] (16) Flexibilitatea este necesară, de asemenea, pentru a permite utilizarea în continuare a metodelor tradiționale în toate etapele de producție, prelucrare sau distribuire a produselor alimentare și în legătură cu cerințele de organizare aplicabile unităților. […] Cu toate acestea, flexibilitatea nu ar trebui să compromită atingerea obiectivelor de siguranță alimentară. […]”

Articolul 1 din acest regulament, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la alineatul (1): „Prezentul regulament stabilește norme generale pentru operatorii din sectorul alimentar privind igiena produselor alimentare, ținând seama, în special, de următoarele principii: (a) responsabilitatea principală pentru siguranța alimentară revine operatorului din sectorul alimentar; (b) este necesar ca siguranța alimentară să fie asigurată de‑a lungul întregului lanț alimentar, începând cu producția primară; […] (d) aplicarea generală a procedurilor bazate pe principiile HACCP, împreună cu utilizarea unor bune practici de igienă trebuie să întărească responsabilitatea operatorului din sectorul alimentar; […]”

Articolul 2 din regulamentul menționat, intitulat „Definiții”, prevede: „(1) În sensul prezentului regulament: (a) «igiena produselor alimentare», denumită în continuare «igienă», înseamnă măsurile și condițiile necesare pentru a combate riscurile și a asigura adecvarea pentru consumul uman a unui produs alimentar, ținând seama de utilizarea prevăzută; […] (d) «autoritate competentă» înseamnă autoritatea centrală a unui stat membru care are competența de a asigura respectarea cerințelor din prezentul regulament sau oricare altă autoritate căreia autoritatea centrală i‑a delegat această competență; această definiție include, după caz, autoritatea corespunzătoare a unei țări terțe; […] (f) «contaminare» înseamnă prezența sau crearea unui pericol. […] (2) Se aplică, de asemenea, definițiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 178/2002. […]”

Potrivit articolului 3 din același regulament, intitulat „Obligație generală”: „Operatorii din sectorul alimentar se asigură că toate etapele producției, prelucrării și distribuției produselor alimentare care se află sub controlul lor corespund cerințelor sanitare aplicabile stabilite de prezentul regulament.”

Articolul 4 din Regulamentul nr. 852/2004, intitulat „Cerințe sanitare generale și speciale”, prevede la alineatul (2): „Operatorii din sectorul alimentar care desfășoară activități de producție, prelucrare și distribuție a produselor alimentare […] respectă cerințele sanitare generale prevăzute de anexa II […]”

Articolul 5 din acest regulament, intitulat „Analiza riscurilor și a punctelor critice de control”, prevede: „(1) Operatorii din sectorul alimentar elaborează, aplică și utilizează în permanență o procedură sau mai multe proceduri bazate pe principiile HACCP. (2) Principiile HACCP menționate în alineatul (1) constau din următoarele: (a) identificarea oricăror riscuri care trebuie prevenite, eliminate sau reduse la un nivel acceptabil; (b) identificarea punctelor critice de control în etapa sau etapele în care controlul este esențial pentru a preveni riscul sau pentru a‑l reduce la un nivel acceptabil; (c) stabilirea unor limite critice la punctele critice de control capabile să separe domeniul acceptabil de cel inacceptabil din punctul de vedere al prevenirii, eliminării sau reducerii riscurilor identificate; (d) stabilirea și punerea în aplicare a unor proceduri eficace de monitorizare în punctele critice de control; (e) stabilirea unor măsuri corective pentru cazurile în care un punct critic de control nu este controlat; (f) stabilirea unor proceduri care se aplică periodic pentru a se verifica funcționarea efectivă a măsurilor menționate la literele (a)-(e) și (g) definirea unor documente și evidențe în funcție de natura și dimensiunea întreprinderii din sectorul alimentar pentru a demonstra aplicarea efectivă a măsurilor menționate la literele (a)-(f); […]”

Anexa II la regulamentul menționat este intitulată „Cerințe sanitare aplicabile tuturor operatorilor din sectorul alimentar (cu excepția cazurilor în care se aplică anexa I)”. Capitolul I din aceasta, intitulat „Cerințe sanitare aplicabile incintelor utilizate pentru produsele alimentare (altele decât cele specificate la capitolul III)”, prevede la punctul 2: „Structura, concepția, construcția, amplasarea și dimensiunea incintelor utilizate pentru produsele alimentare trebuie: […] (c) să permită aplicarea bunelor practici de igienă, inclusiv prevenirea contaminării și, în special, combaterea dăunătorilor și […]”

Capitolul V din această anexă II, intitulat „Cerințe aplicabile echipamentelor”, prevede la punctul 1: „Toate articolele, instalațiile și echipamentele cu care produsele alimentare intră în contact trebuie: (a) să fie bine curățate și, după caz, să fie dezinfectate. Curățarea și dezinfecția trebuie să aibă loc cu o frecvență suficient de mare pentru a se evita orice risc de contaminare; […]”

Capitolul IX din anexa II menționată, intitulat „Dispoziții aplicabile produselor alimentare”, prevede la punctele 2-4: „2. Materiile prime și toate ingredientele depozitate într‑o întreprindere din sectorul alimentar trebuie păstrate în condiții adecvate menite să prevină degradarea și să evite contaminarea. 3. În toate etapele de producție, prelucrare și distribuție, produsele alimentare trebuie protejate împotriva oricărei contaminări susceptibile de a le face improprii pentru consumul uman, dăunătoare pentru sănătate sau contaminate în asemenea măsură încât este întemeiat să se considere că nu pot fi consumate în starea respectivă. 4. Trebuie puse în practică proceduri adecvate de combatere a dăunătorilor. […]”

În urma unor controale efectuate la 20 septembrie 2020, la 25 noiembrie 2021, la 12 ianuarie 2022, la 4, 7 și 8 februarie 2022, la 29 iunie 2022, precum și la 6 și 13 iulie 2022 în șase magazine și într‑un depozit exploatate de Aldi, autoritatea competentă, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 852/2004, a întocmit mai multe procese‑verbale prin care a constatat printre altele, de 11 ori, prezența unor excremente de rozătoare și, de 3 ori, prezența unor articole roase și murdare oferite spre vânzare în magazin, prezența murdăriei și a riscului de contaminare, precum și inexistența unui sistem de control la recepționarea produselor livrate.

În consecință, Ministerul Public a urmărit penal Aldi pentru o infracțiune prevăzută de dreptul național constând în încălcarea de către orice operator din sectorul alimentar, în sensul articolului 3 punctul 3 din Regulamentul nr. 178/2002, a obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 4 din Regulamentul nr. 852/2004 coroborat cu unele dispoziții din anexa II la acesta.

Prin hotărârea din 15 martie 2023, tribunal correctionnel du Luxembourg, division Neufchâteau (Tribunalul Corecțional din Luxemburg, divizia Neufchâteau, Belgia), a achitat Aldi de toate acuzațiile formulate împotriva sa.

Prin hotărârea din 12 februarie 2024, cour d’appel de Liège (Curtea de Apel din Liège, Belgia) a confirmat această hotărâre, considerând că Regulamentul nr. 852/2004 nu impune operatorilor din sectorul alimentar care își desfășoară activitatea în orice etapă a lanțului de producție, de prelucrare și de distribuție a produselor alimentare o obligație de rezultat în domeniul combaterii dăunătorilor, ci un ansamblu de obligații de mijloace. Prezența unor urme și a unor dejecții de dăunători în magazinele și în depozitul în cauză nu ar constitui, așadar, în sine, o încălcare a acestui regulament. Instanța respectivă s‑a întemeiat, în acest scop, pe principiile HACCP prevăzute la articolul 5 din regulamentul menționat și pe Comunicarea Comisiei privind punerea în aplicare a sistemelor de management al siguranței alimentare cuprinzând bunele practici de igienă și procedurile bazate pe principiile HACCP, inclusiv facilitatea/flexibilitatea punerii în aplicare în anumite întreprinderi cu profil alimentar (JO 2022, C 355, p. 1).

Procureur général près la cour d’appel de Liège (Procurorul general de pe lângă Curtea de Apel din Liège, Belgia) a declarat recurs la Cour de cassation (Curtea de Casație, Belgia), care este instanța de trimitere, susținând că această interpretare lipsește de conținut imperativul igienei și al siguranței alimentare instituit prin Regulamentul nr. 852/2004. În opinia sa, marja de apreciere lăsată operatorilor din sectorul alimentar prin acest regulament vizează numai alegerea practicilor care trebuie adoptate, iar nu rezultatul care trebuie obținut. Prin urmare, constatarea de către autoritatea competentă a prezenței unor urme și dejecții de dăunători ar fi suficientă pentru a dovedi că acest imperativ nu a fost respectat, fără ca autoritatea respectivă să fie obligată să demonstreze că operatorul în cauză nu a pus în aplicare toate mijloacele posibile pentru a combate acest pericol.

În aceste condiții, Cour de cassation a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Obligațiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din [Regulamentul nr. 852/2004], precum și în anexa II la acest regulament, în special la punctul 2 litera (c) din capitolul I, la punctul 1 litera (a) din capitolul V și la punctele 2-4 din capitolul IX din această anexă, impun operatorilor cu ridicata și cu amănuntul din sectorul alimentar o obligație de rezultat, astfel încât constatarea unor urme sau a unor excremente de dăunători în magazine și în depozite este suficientă, cu excepția cazurilor de forță majoră, de cauză străină sau de eroare invincibilă, pentru a stabili încălcarea regulamentului menționat, sau operatorii din sectorul alimentar sunt supuși numai unei obligații de mijloace, cu alte cuvinte, să depună toate eforturile pentru a preveni prezența dăunătorilor, astfel încât simpla constatare de către autoritatea administrativă națională a unor urme și a unor excremente de dăunători în magazine și în depozite nu este suficientă pentru a stabili încălcarea aceluiași regulament?”

În observațiile sale scrise, Aldi a arătat că, întrucât nu era urmărită penal pentru încălcări ale dispozițiilor punctului 1 litera (a) din capitolul V și ale punctului 2 din capitolul IX din anexa II la Regulamentul nr. 852/2004, numai interpretarea punctului 2 litera (c) din capitolul I și punctelor 3 și 4 din capitolul IX din această anexă este relevantă pentru soluționarea procedurii penale principale.

Potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul procedurii instituite la articolul 267 TFUE, numai instanța națională care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate au ca obiect interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe (Hotărârea din 2 decembrie 2025, Stichting Right to Consumer Justice și Stichting App Stores Claims, C‑34/24, EU:C:2025:936, punctul 39, precum și Hotărârea din 18 decembrie 2025, Lukoil Bulgaria, C‑260/24, EU:C:2025:988, punctul 18 și jurisprudența citată).

Respingerea de către Curte a unei cereri adresate de o instanță națională este posibilă numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul acțiunii principale, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate (Hotărârea din 29 ianuarie 2026, Fondazione Teatro alla Scala di Milano, C‑668/24, EU:C:2026:60, punctul 35 și jurisprudența citată).

În speță, independent de aspectul dacă dispozițiile punctului 1 litera (a) din capitolul V și ale punctului 2 din capitolul IX din anexa II la Regulamentul nr. 852/2004 au fost invocate în mod specific în cadrul urmăririi penale inițiate împotriva Aldi, este suficient să se constate că aceste dispoziții contribuie la garantarea securității produselor alimentare și fac parte din contextul în lumina căruia trebuie interpretată întreaga anexă. Prin urmare, nu se poate considera că interpretarea solicitată a dispozițiilor menționate nu are legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal ori că problema ridicată de instanța de trimitere în legătură cu aceleași dispoziții este de natură ipotetică.

Pe de altă parte, în ședința în fața Curții, Aldi a arătat că întrebarea adresată nu privește interpretarea dreptului Uniunii, ci aplicarea unor sancțiuni penale prevăzute de legislația belgiană, întrucât Regulamentul nr. 852/2004 nu conține nicio dispoziție în materie de sancțiuni penale.

Astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctul 29 din concluzii, instanța de trimitere ridică problema întinderii obligațiilor impuse operatorilor din sectorul alimentar prin Regulamentul nr. 852/2004, care face trimitere în mod expres la Regulamentul nr. 178/2002. Or, acesta din urmă, la articolul 17 alineatul (2) al treilea paragraf, impune statelor membre să prevadă măsuri și sancțiuni efective, proporționale și cu efect de descurajare, aplicabile în cazul încălcării legislației Uniunii în domeniul alimentar.

Prin urmare, prezenta cauză intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, procedura principală având ca obiect încălcările Regulamentului nr. 852/2004 imputate Aldi și calificate drept infracțiuni de legiuitorul belgian, iar întrebarea adresată vizează efectiv interpretarea acestui regulament.

Rezultă din ceea ce precedă că întrebarea preliminară este admisibilă.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite la articolul 267 TFUE, este de competența acesteia să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate. În plus, Curtea poate fi pusă în situația de a lua în considerare norme de drept al Uniunii la care instanța națională nu a făcut referire în enunțul întrebării sale (a se vedea Hotărârea din 20 martie 1986, Tissier, 35/85, EU:C:1986:143, punctul 9, precum și Hotărârea din 1 august 2025, Alace și Canpelli, C‑758/24 și C‑759/24, EU:C:2025:591, punctul 44).

Prin intermediul întrebării unice, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dispozițiile punctului 2 litera (c) din capitolul I, ale punctului 1 litera (a) din capitolul V și ale punctelor 2-4 din capitolul IX din anexa II la Regulamentul nr. 852/2004 coroborate cu articolul 4 alineatul (2) și cu articolul 5 alineatele (1) și (2) din acest regulament trebuie interpretate în sensul că constatarea de către autoritatea competentă a unor urme și dejecții de dăunători în magazinele și în antrepozitele unei întreprinderi din sectorul alimentar este suficientă pentru a stabili existența unei încălcări a obligațiilor care revin operatorului din sectorul alimentar ce controlează această întreprindere, în temeiul acestor dispoziții, fără a fi necesar să se dovedească, în plus, că acest operator nu a pus în aplicare toate mijloacele posibile pentru a preveni prezența unor astfel de dăunători.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că obiectivul principal al Regulamentului nr. 852/2004 constă în asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorului din punctul de vedere al siguranței alimentare, astfel cum reiese în special din considerentul (7) al acestui regulament. Acest obiectiv contribuie el însuși la realizarea unui obiectiv fundamental al legislației alimentare a Uniunii, și anume atingerea unui nivel ridicat de protecție a vieții și a sănătății umane, vizat de asemenea de Regulamentul nr. 178/2002, astfel cum reiese în special din articolul 1 alineatul (1) din acesta.

Acest din urmă regulament, așa cum amintește considerentul (1) al Regulamentului nr. 852/2004, enunță și alte principii și definiții comune pentru legislația națională și a Uniunii în domeniul alimentar. Prin urmare, Regulamentul nr. 178/2002 este strâns legat de Regulamentul nr. 852/2004, al cărui articol 2 alineatul (2) prevede că definițiile prevăzute de primul regulament se aplică și în cadrul celui de al doilea.

Mai întâi, articolul 14 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 178/2002 prevede că niciun produs alimentar nu poate fi introdus pe piață dacă „nu prezintă siguranță”, cu alte cuvinte dacă se consideră că este dăunător sănătății sau nu este adecvat consumului uman.

În continuare, articolul 17 alineatul (1) din acest regulament, interpretat în lumina considerentului (30), impune operatorului din sectorul alimentar, astfel cum este definit la articolul 3 punctul 3 din regulamentul menționat, responsabilitatea juridică primară de a lua măsuri, în toate etapele producerii, prelucrării și distribuției din întreprinderile aflate sub controlul lor, astfel încât produsele alimentare să satisfacă cerințele legislației alimentare care sunt relevante pentru activităților lor și de a verifica îndeplinirea acestor cerințe. În acest context, articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 852/2004 instituie principiul potrivit căruia responsabilitatea principală pentru siguranța produselor alimentare revine operatorului din sectorul alimentar.

În sfârșit, noțiunea de „contaminare” este definită la articolul 2 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 852/2004 ca fiind prezența sau crearea unui „pericol”, noțiune definită ea însăși la articolul 3 punctul 14 din Regulamentul nr. 178/2002 ca fiind un agent biologic, chimic sau fizic aflat în produsele alimentare sau o stare a acestora având potențialul de a cauza un efect negativ asupra sănătății.

Această definiție largă a noțiunii de „contaminare” dovedește voința vădită a legiuitorului Uniunii de a promova un nivel ridicat de siguranță a produselor alimentare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2019, A ș.a, C‑347/17, EU:C:2019:720, punctul 40, precum și Hotărârea din 22 februarie 2024, Micreos Food Safety, C‑745/22, EU:C:2024:160, punctul 42).

Curtea a precizat deja că importanța pe care o are obiectivul de a asigura siguranța produselor alimentare și, astfel, de a asigura consumatorilor un nivel ridicat de protecție poate justifica consecințe economice negative, chiar considerabile, pentru anumiți operatori din sectorul alimentar (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 septembrie 2021, Association of Independent Meat Suppliers și Cleveland Meat Company, C‑579/19, EU:C:2021:665, punctul 97).

În lumina obiectivelor și a principiilor amintite la punctele 33-39 din prezenta hotărâre este necesar să se interpreteze fiecare dintre dispozițiile Regulamentului nr. 852/2004 care sunt relevante pentru a răspunde la întrebarea adresată, în vederea punerii în aplicare efective a acestor dispoziții.

În primul rând, articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 852/2004 impune operatorilor din sectorul alimentar care își desfășoară activitatea în orice etapă a lanțului de producție, de prelucrare și de distribuție a produselor alimentare să respecte, printre altele, normele generale de igienă care figurează în anexa II la acest regulament.

Această obligație se înscrie în cadrul „obligației generale” prevăzute la articolul 3 din Regulamentul nr. 852/2004 coroborat cu considerentul (8) al acestui regulament, care impune operatorilor din sectorul alimentar să se asigure că toate etapele producției, prelucrării și distribuției produselor alimentare aflate în responsabilitatea lor respectă cerințele relevante în materie de igienă stabilite de regulamentul menționat, pentru a se asigura că siguranța alimentară nu este compromisă.

Noțiunea de „igienă a produselor alimentare” este definită la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din același regulament ca înglobând măsurile și condițiile necesare pentru a combate riscurile și a asigura adecvarea pentru consumul uman a unui produs alimentar, ținând seama de utilizarea prevăzută.

În al doilea rând, dispozițiile din anexa II la Regulamentul nr. 852/2004, la care face trimitere articolul 4 alineatul (2) din acest regulament, stabilesc normele generale de igienă aplicabile, în principiu, tuturor operatorilor din sectorul alimentar. Cererea de decizie preliminară vizează în mod explicit cinci dintre aceste norme.

În primul rând, în temeiul punctului 2 litera (c) din capitolul I din această anexă II, incintele utilizate pentru produsele alimentare, prin structura, concepția, construcția, amplasarea și dimensiunea lor, trebuie să permită aplicarea bunelor practici de igienă, inclusiv prevenirea contaminării și, în special, combaterea dăunătorilor.

Această dispoziție impune astfel o obligație referitoare la caracteristicile spațiilor utilizate pentru produsele alimentare care trebuie să permită punerea în aplicare a bunelor practici de igienă pentru a preveni „contaminarea”, în sensul Regulamentului nr. 852/2004, a acestor produse. Rezultă că prezența, în spațiile utilizate pentru produsele alimentare, a unor urme sau dejecții de dăunători împotriva cărora operatorii din sectorul alimentar trebuie să lupte nu constituie, în sine, o încălcare a obligației care revine acestor operatori în temeiul punctului 2 litera (c) din capitolul I din anexa II la acest regulament, în măsura în care caracteristicile localurilor menționate pot permite punerea în aplicare a unor astfel de bune practici.

În al doilea rând, dispozițiile punctului 1 litera (a) din capitolul V din anexa II menționată prevăd că articolele, instalațiile și echipamentele cu care produsele alimentare intră în contact trebuie să fie efectiv curățate și, dacă este cazul, dezinfectate cu o frecvență suficientă pentru a evita orice risc de contaminare. Noțiunea de „risc” este definită la articolul 3 punctul 9 din Regulamentul nr. 178/2002 ca fiind o funcție a probabilității unui efect negativ asupra sănătății și gravitatea acelui efect, determinat de un pericol.

Această obligație de curățare și de dezinfectare cu o frecvență suficientă care să permită evitarea oricărui risc de contaminare nu poate fi considerată respectată atunci când autoritățile competente constată prezența unor urme și dejecții de dăunători în cadrul instalațiilor sau al echipamentelor care sunt în contact cu produsele alimentare.

În al treilea rând, potrivit dispozițiilor punctului 2 din capitolul IX din aceeași anexă II, referitor la dispozițiile aplicabile produselor alimentare, materiile prime și toate ingredientele depozitate într‑o întreprindere din sectorul alimentar trebuie păstrate în condiții adecvate menite să prevină degradarea și să evite contaminarea.

Din modul de redactare al acestor dispoziții, în special din expresiile „toate ingredientele depozitate” și „contaminarea”, interpretat în lumina obiectivului urmărit de Regulamentul nr. 852/2004, care constă în a garanta consumatorului un nivel ridicat de protecție în materie de siguranță alimentară, rezultă că obligația care constă în stocarea adecvată, în sensul acelorași dispoziții, a materiilor prime și a ingredientelor nu este respectată atunci când, în spațiile de depozitare din cadrul unei întreprinderi din sectorul alimentar, autoritatea competentă constată prezența nu numai a unor urme sau a unor dejecții de dăunători, ci și a unor produse roase și murdare.

În al patrulea rând, dispozițiile punctului 3 din capitolul IX din anexa II la Regulamentul nr. 852/2004 prevăd că, în toate etapele de producție, prelucrare și distribuție, produsele alimentare trebuie protejate împotriva oricărei contaminări susceptibile de a le face improprii pentru consumul uman, dăunătoare pentru sănătate sau contaminate în asemenea măsură încât este întemeiat să se considere că nu pot fi consumate în starea respectivă.

Imperativul de a proteja produsele alimentare împotriva „oricărei contaminări” în „toate etapele producției, prelucrării și distribuției” acestor produse, cauzată de agenți biologici, chimici sau fizici care îi pot face improprii consumului, precum și obiectivul de a garanta un nivel ridicat de protecție a sănătății consumatorilor, implică faptul că aceste dispoziții nu sunt respectate atunci când autoritatea competentă constată produse alimentare murdărite și roase de dăunători în magazinele sau în depozitele unei întreprinderi din sectorul alimentar.

În al cincilea rând, în temeiul punctului 4 din capitolul IX din această anexă II, orice operator din sectorul alimentar trebuie să pună în practică proceduri adecvate de combatere a dăunătorilor în întreprinderea din sectorul alimentar pe care o controlează.

Din aceste dispoziții, interpretate în lumina obiectivului Regulamentului nr. 852/2004, care constă în garantarea siguranței produselor alimentare și în asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății consumatorilor, reiese că constatarea de către autoritatea competentă a prezenței unor dăunători în magazinele sau în depozitele unei întreprinderi din sectorul alimentar este un indiciu important care contribuie la stabilirea faptului că operatorul acestei întreprinderi nu a instituit metode adecvate pentru combaterea acestor dăunători. În plus, din dispoziția menționată reiese că constatarea repetată a prezenței unor astfel de urme poate demonstra existența unei neîndepliniri a obligației de a adopta astfel de metode adecvate.

În al treilea rând, așa cum reiese din jurisprudența Curții, pentru a interpreta dispozițiile anexei II la Regulamentul nr. 852/2004, trebuie să se ia în considerare în special articolul 5 din acest regulament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2011, Astrid Preissl, C‑381/10, EU:C:2011:638, punctul 26, precum și Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Albrecht ș.a., C‑382/10, EU:C:2011:639, punctul 18).

În temeiul articolului 5 alineatul (1) din regulamentul menționat, interpretat în lumina considerentului (12) al acestuia, operatorii din sectorul alimentar sunt obligați să instituie, să aplice și să mențină una sau mai multe proceduri permanente bazate pe principiile HACCP, în special pe cel care figurează la articolul 5 alineatul (2) litera (a) din același regulament, potrivit căruia acești operatori trebuie să identifice orice pericol care trebuie prevenit, eliminat sau adus la un nivel acceptabil. Articolul 1 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 852/2004 precizează, în această privință, că aplicarea generală a procedurilor bazate pe principiile HACCP împreună cu utilizarea unor bune practici de igienă urmăresc întărirea responsabilității operatorilor respectivi.

Rezultă că punerea în aplicare a principiilor HACCP, în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul nr. 852/2004, nu poate exonera operatorul din sectorul alimentar de răspunderea sa, care decurge dintr‑o încălcare a dispozițiilor anexei II la acest regulament coroborate cu articolul 4 alineatul (2) din regulamentul menționat.

În această privință, nu se poate considera că „flexibilitatea acordată anumitor întreprinderi”, la care se referă comunicarea Comisiei citată la punctul 20 din prezenta hotărâre, permite exonerarea unui operator din sectorul alimentar de obligațiile sale în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolului 4 alineatul (2) și ale anexei II la Regulamentul nr. 852/2004. Într‑adevăr, așa cum se precizează în considerentul (16) al regulamentului respectiv, această „flexibilitate”, destinată să permită utilizarea în continuare a metodelor tradiționale, nu poate avea ca efect compromiterea obiectivelor în materie de igienă alimentară.

Astfel cum au susținut în esență guvernul francez și Comisia Europeană în observațiile lor scrise, obligațiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) și la articolul 5 din Regulamentul nr. 852/2004 sunt complementare în obiectivul consolidării responsabilității operatorilor din sectorul alimentar.

În speță, potrivit informațiilor furnizate de instanța de trimitere, controale repetate efectuate la intervale de mai multe luni în mai multe sucursale ale întreprinderii din sectorul alimentar în cauză au evidențiat o contaminare cu urme de dăunători în, pe și în imediata apropiere a unor produse alimentare, dintre care majoritatea se aflau deja în stadiul introducerii pe piață, cu alte cuvinte accesibile consumatorilor.

În sfârșit, în măsura în care din cererea de decizie preliminară nu reiese că, în litigiul principal, operatorul din sectorul alimentar în cauză a invocat existența unui caz de forță majoră, a unei cauze străine sau a unei erori invincibile, nu este necesar să se examineze acest aspect al întrebării adresate.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că: – dispozițiile punctului 1 litera (a) din capitolul V și ale punctelor 2 și 3 din capitolul IX din anexa II la Regulamentul nr. 852/2004 coroborate cu articolul 4 alineatul (2) și cu articolul 5 alineatele (1) și (2) din acest regulament trebuie interpretate în sensul că constatarea de către autoritatea competentă a unor urme și dejecții de dăunători în magazinele și în antrepozitele unei întreprinderi din sectorul alimentar este suficientă pentru a stabili existența unei încălcări a obligațiilor care revin operatorului din sectorul alimentar ce controlează această întreprindere, în temeiul acestor dispoziții, fără a fi necesar să se dovedească, în plus, că acest operator nu a pus în aplicare toate mijloacele posibile pentru a preveni prezența unor astfel de dăunători; – dispozițiile punctului 4 din capitolul IX din anexa II la Regulamentul nr. 852/2004 coroborate cu articolul 4 alineatul (2) și cu articolul 5 alineatele (1) și (2) din acest regulament trebuie interpretate în sensul că constatarea repetată de către autoritatea competentă a prezenței unor astfel de urme și dejecții de dăunători este suficientă pentru a constata că operatorul menționat nu a adoptat metode adecvate pentru combaterea unor astfel de dăunători; – dispozițiile punctului 2 litera (c) din capitolul I din anexa II la Regulamentul nr. 852/2004 coroborate cu articolul 4 alineatul (2) și cu articolul 5 alineatele (1) și (2) din acest regulament trebuie interpretate în sensul că constatarea existenței unei încălcări a acestor dispoziții necesită să se stabilească faptul că, prin caracteristicile lor, spațiile unei întreprinderi utilizate pentru produsele alimentare nu permit punerea în aplicare a unor bune practici de igienă.

Întrucât, în privința părților din litigiile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)

13 mai 2026 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Regulamentul (CE) nr. 178/2002

Regulamentul nr. 852/2004

Litigiul principal și întrebarea preliminară

Cu privire la întrebarea preliminară

Cu privire la admisibilitate

Cu privire la fond

Cu privire la cheltuielile de judecată