Hotărârea Curții (Camera a opta) din 27 martie 2025.#C/C Vámügynöki Kft. împotriva Nemzeti Adó- és Vámhivatal Fellebbviteli Igazgatósága.#Cerere de decizie preliminară formulată de Veszprémi Törvényszék.#Trimitere preliminară – Libera circulație a mărfurilor – Uniunea vamală – Codul vamal al Uniunii – Articolul 119 alineatul (3) – Eroare săvârșită la eliberarea certificatelor de circulație a mărfurilor – Rambursarea sau remiterea taxelor la import sau la export – Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan‑euro‑mediteraneene – Apendicele I – Articolul 32 – Cooperare administrativă – Verificarea dovezilor de origine.#Cauza C-351/24.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 119 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO 2013, L 269, p. 1, denumit în continuare „Codul vamal”) coroborat cu articolul 32 din apendicele I la Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan‑euro‑mediteraneene, aprobată în numele Uniunii Europene prin Decizia 2013/94/UE a Consiliului din 26 martie 2012 (JO 2013, L 54, p. 3, denumită în continuare „Convenția regională”).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între C/C Vámügynöki Kft. (denumită în continuare „C/C”), pe de o parte, și Nemzeti Adó- és Vámhivatal Fellebbviteli Igazgatósága (Direcția de soluționare a contestațiilor din cadrul Administrației Naționale Fiscale și Vamale, Ungaria) (denumită în continuare „Direcția de soluționare a contestațiilor”), pe de altă parte, în legătură cu respingerea de către aceasta din urmă a unei cereri de remitere de taxe vamale formulate de C/C.

Articolul 15 din Codul vamal, intitulat „Furnizarea de informații autorităților vamale”, prevede: „(1) Orice persoană implicată direct sau indirect în îndeplinirea formalităților vamale sau în controalele vamale furnizează autorităților vamale, la cererea acestora și în termenul fixat, toate documentele și informațiile solicitate, într‑o formă adecvată, și întreaga asistență necesară pentru îndeplinirea formalităților sau efectuarea controalelor. (2) La depunerea unei declarații vamale, a unei declarații de depozitare temporară, a unei declarații sumare de intrare sau de ieșire, a unei declarații de reexport sau a unei notificări de reexport de către o persoană la autoritățile vamale sau la depunerea unei cereri pentru obținerea unei autorizări sau pentru obținerea oricărei alte decizii, persoana în cauză răspunde în ansamblu de: (a) corectitudinea și caracterul complet al informațiilor furnizate în această declarație, notificare sau cerere; (b) autenticitatea, corectitudinea și valabilitatea oricărui document justificativ al declarației, al notificării sau al cererii; (c) dacă este cazul, respectarea tuturor obligațiilor referitoare la plasarea mărfurilor respective sub regimul vamal în cauză sau la executarea operațiunilor autorizate. Primul paragraf se aplică, de asemenea, furnizării sub orice altă formă a oricărei informații solicitate de către autoritățile vamale sau comunicate acestora din urmă. În cazul în care depunerea declarației sau a notificării, prezentarea cererii sau furnizarea informațiilor se realizează de către un reprezentant vamal al persoanei în cauză, în conformitate cu articolul 18, reprezentantul vamal se află și el sub incidența obligațiilor prevăzute la primul paragraf de la prezentul alineat.”

Articolul 116 din acest cod, intitulat „Dispoziții generale”, prevede la alineatul (1): „Sub rezerva condițiilor stabilite în prezenta secțiune, cuantumul taxelor la import și la export se rambursează sau se remite din oricare dintre motivele următoare: […] (c) eroarea autorităților competente; […]”

Articolul 119 din codul menționat, intitulat „Eroarea autorităților competente”, are următorul cuprins: „(1) În alte cazuri decât cele menționate la articolul 116 alineatul (1) al doilea paragraf și la articolele 117, 118 și 120, un cuantum de taxe la import sau la export se rambursează sau se remite în cazul în care, ca urmare a unei erori a autorităților competente, cuantumul datoriei vamale notificate inițial a fost inferior cuantumului de plătit, cu condiția ca următoarele condiții să fie îndeplinite: (a) debitorul nu ar fi putut, în mod rezonabil, să detecteze eroarea și (b) debitorul a acționat cu bună‑credință. […] (3) În cazul în care statutul preferențial al mărfurilor este stabilit pe baza unui sistem de cooperare administrativă cu autoritățile unei țări sau ale unui teritoriu situat în exteriorul teritoriului vamal al Uniunii, eliberarea unui certificat de către aceste autorități, în cazul în care acesta se dovedește a fi incorect, constituie o eroare care nu ar fi putut fi detectată în mod rezonabil, în sensul alineatului (1) litera (a). Cu toate acestea, eliberarea unui certificat incorect nu constituie o eroare în cazul în care eliberarea acestui certificat rezultă dintr‑o prezentare incorectă a faptelor de către exportator, cu excepția cazului în care este evident că autoritățile emitente aveau la cunoștință sau trebuiau în mod rezonabil să aibă la cunoștință faptul că mărfurile nu corespund condițiilor fixate pentru acordarea beneficiilor regimului preferențial. Debitorul este considerat a fi de bună‑credință în cazul în care este în măsură să demonstreze că, pe parcursul operațiunilor comerciale în cauză, a depus toate eforturile necesare pentru a garanta că toate condițiile privind tratamentul preferențial au fost întrunite. […]”

Potrivit articolului 1 alineatul (1) din Convenția regională, aceasta stabilește dispoziții cu privire la originea mărfurilor comercializate în temeiul acordurilor relevante încheiate între părțile contractante.

Apendicele I la Convenția regională se referă la definirea noțiunii de „produse originare” și la metodele de cooperare administrativă. Titlul V din acest apendice, intitulat „Dovada de origine”, cuprinde articolul 15 din acesta, intitulat „Condiții generale”. Acest articol prevede la alineatul (1): „Atunci când sunt importate în alte părți contractante, produsele originare din una din părțile contractante beneficiază de dispozițiile acordurilor relevante prin prezentarea uneia dintre următoarele dovezi de origine: (a) un certificat de circulație a mărfurilor EUR.1, al cărui model este prezentat în anexa III a; […]”

În titlul VI din apendicele menționat, intitulat „Metode de cooperare administrativă”, articolul 31 din acesta, intitulat „Cooperarea administrativă”, prevede: „(1) Autoritățile vamale ale părților contractante își transmit reciproc, prin intermediul Comisiei Europene, specimene ale ștampilelor utilizate în birourile lor vamale pentru emiterea certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1 și EUR‑MED, precum și adresele autorităților vamale responsabile pentru verificarea certificatelor, a declarațiilor de origine și a declarațiilor de origine EUR‑MED. (2) Pentru a garanta o aplicare corectă a prezentei convenții, părțile contractante își acordă reciproc asistență, prin intermediul administrațiilor vamale competente, la verificarea autenticității certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1 și EUR‑MED, a declarațiilor de origine și a declarațiilor de origine EUR‑MED, precum și a exactității informațiilor furnizate în aceste documente.”

Articolul 32 din același apendice, care figurează tot în titlul VI din acesta, este intitulat „Verificarea dovezilor de origine” și prevede: „(1) Verificarea ulterioară a dovezilor de origine se efectuează prin sondaj sau de fiecare dată când autoritățile vamale ale părții contractante importatoare au îndoieli justificate cu privire la autenticitatea acestor documente, la caracterul originar al produselor respective sau la respectarea celorlalte condiții ale prezentei convenții. (2) În scopul punerii în aplicare a dispozițiilor alineatului (1), autoritățile vamale ale părții contractante importatoare înapoiază certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 sau EUR‑MED și factura, dacă a fost prezentată, declarația de origine sau declarația de origine EUR‑MED sau o copie a acestor documente autorităților vamale din partea contractantă exportatoare, indicând, după caz, motivele pentru care solicită verificarea. În sprijinul cererii de verificare trebuie furnizate orice documente și informații obținute care sugerează că declarațiile făcute pe dovada de origine sunt inexacte. (3) Verificarea este efectuată de autoritățile vamale ale părții contractante exportatoare. În acest sens, ele sunt abilitate să solicite orice dovezi și să efectueze orice verificare a conturilor exportatorului sau orice alt control pe care îl consideră necesar. (4) În cazul în care decid să suspende acordarea tratamentului preferențial produselor în cauză până la obținerea rezultatelor verificării, autoritățile vamale din partea contractantă importatoare acordă importatorului liberul de vamă pentru produsele respective, sub rezerva oricăror măsuri de precauție considerate necesare. (5) Autoritățile vamale care solicită efectuarea verificării sunt informate în cel mai scurt timp cu privire la rezultatele acesteia. Rezultatele trebuie să indice clar dacă documentele sunt autentice și dacă produsele în cauză pot fi considerate produse originare din una dintre părțile contractante și îndeplinesc celelalte condiții ale prezentei convenții. (6) Dacă există îndoieli justificate și în lipsa unui răspuns în termen de zece luni de la data cererii de verificare sau dacă răspunsul nu conține informații suficiente pentru a determina autenticitatea documentului respectiv sau originea reală a produselor, autoritățile vamale solicitante refuză, cu excepția unor circumstanțe excepționale, acordarea tratamentului preferențial.”

În cursul lunii februarie 2022, C/C, acționând în calitate de reprezentant vamal indirect al societății importatoare Best‑Epil Kft., a sesizat Nemzeti Adó- és Vámhivatal Csongrád‑Csanád Vármegyei Adó- és Vámigazgatósága (Direcția Departamentală Csongrád‑Csanád din cadrul Administrației Naționale Fiscale și Vamale, Ungaria) (denumită în continuare „autoritatea vamală de prim grad”) cu o cerere de punere în liberă circulație a unei cantități de mandarine proaspete expediate din Kosovo și certificate ca fiind originare din Turcia potrivit certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1 eliberate de autoritățile vamale kosovare (denumite în continuare „certificatele de circulație în discuție”).

Ulterior acestei puneri în liberă circulație, autoritatea vamală de prim grad a dispus, la 5 mai 2023, efectuarea unei verificări a posteriori, în cursul căreia a constatat că certificatele de circulație în discuție nu erau conforme nici cu dispozițiile Convenției regionale, nici cu cele ale Avizului 2021/C 418/12 al Comisiei privind aplicarea Convenției regionale cu privire la regulile de origine preferențiale pan‑euro‑mediteraneene sau a protocoalelor referitoare la regulile de origine care prevăd cumulul diagonal între părțile contractante la această convenție (JO 2021, C 418, p. 24, denumit în continuare „avizul Comisiei”), pentru motivul că mărfurile în cauză, ca produse agricole, nu puteau beneficia de tratament preferențial în cadrul relațiilor dintre Uniunea Europeană, Kosovo și Turcia. În plus, un atare tratament nu ar putea fi certificat de autoritățile vamale kosovare.

De asemenea, prin decizia din 16 august 2023, autoritatea vamală de prim grad a stabilit cuantumul total al taxelor vamale care trebuiau percepute a posteriori la suma de 2580000 de forinți maghiari (HUF) (aproximativ 6350 de euro) și i‑a adresat societății C/C o somație de plată a acestei sume.

La 18 august 2023, C/C a sesizat autoritatea vamală de prim grad cu o cerere de remitere a taxelor vamale în temeiul, printre altele, al articolului 116 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal. În susținerea acestei cereri, C/C a arătat că erau îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 119 alineatul (3) din acest cod, întrucât, având în vedere că certificatele de circulație în discuție fuseseră eliberate de autoritățile vamale kosovare pe baza sistemului de cooperare administrativă stabilit prin Convenția regională, ar fi necesar să se considere că eroarea care afectează aceste certificate ar fi putut fi „detectată în mod rezonabil”, în sensul articolului 119 alineatul (1) litera (a) din codul menționat, fără să fi fost nevoie să se efectueze alte verificări în această privință.

Întrucât autoritatea vamală de prim grad a respins cererea formulată de C/C, aceasta din urmă a sesizat cu o contestație Direcția de soluționare a contestațiilor, care a confirmat decizia autorității vamale de prim grad.

În decizia sa, Direcția de soluționare a contestațiilor a considerat printre altele că certificatele de circulație în discuție nu fuseseră eliberate pe baza sistemului de cooperare administrativă stabilit la articolul 31 din apendicele I la Convenția regională, motiv pentru care excepția prevăzută la articolul 119 alineatul (3) din Codul vamal nu se aplică și că era necesar, prin urmare, să se verifice, în conformitate cu articolul 119 alineatul (1) litera (a) din acest cod, dacă C/C ar fi putut în mod rezonabil să detecteze eroarea autorităților vamale kosovare.

Or, potrivit Direcției de soluționare a contestațiilor, deși autoritățile vamale kosovare au săvârșit o eroare, C/C ar fi putut în mod rezonabil să o detecteze, întrucât își desfășura activitatea profesională în domeniul vamal, dispunea de autorizațiile necesare în materie și beneficia de cunoștințele și de experiența corespunzătoare în materie de vămuire. Prin urmare, ea ar fi trebuit să detecteze faptul că certificatele de circulație în discuție erau afectate de o eroare, din moment ce aceasta din urmă reieșea în mod clar din documentele respective.

C/C a sesizat Veszprémi Törvényszék (Curtea din Veszprém, Ungaria), care este instanța de trimitere, cu o acțiune având ca obiect anularea deciziei Direcției de soluționare a contestațiilor, precum și a deciziei autorității vamale de prim grad și obligarea acesteia din urmă să inițieze o nouă procedură.

C/C a susținut că articolul 119 alineatele (1) și (3) din Codul vamal se aplică situației sale, din moment ce certificatele de circulație în discuție au fost eliberate în cadrul unei „cooperări administrative”, în sensul articolului 31 din apendicele I la convenția regională. În cadrul unei asemenea cooperări administrative, autoritățile vamale s‑ar angaja să își comunice reciproc ștampilele și adresele de contact. În speță, împrejurarea că autoritățile vamale kosovare au utilizat, în vederea eliberării certificatelor de circulație în discuție, specimenele ștampilelor comunicate pentru eliberarea certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1 ar atesta faptul că aceste autorități vamale acționau în cadrul cooperării administrative prevăzute la articolul 119 alineatul (3) din Codul vamal.

În plus, C/C a susținut că autoritățile vamale maghiare ar fi trebuit să inițieze procedura de verificare prevăzută la articolul 32 din apendicele I la Convenția regională și să sesizeze autoritățile vamale kosovare pentru ca acestea să verifice exactitatea conținutului certificatelor de circulație în discuție. C/C a apreciat că putea considera în mod legitim și cu bună‑credință că autoritățile vamale kosovare eliberaseră certificatele de circulație în discuție aplicând în mod corect dispozițiile acestei convenții.

În fața instanței de trimitere, Direcția de soluționare a contestațiilor a arătat că, în temeiul Convenției regionale și al avizului Comisiei, autoritățile vamale ale țării exportatoare, și anume Kosovo, nu puteau certifica în mod legal că mărfurile aveau ca loc de origine preferențială Turcia. Potrivit acestei direcții, verificarea prevăzută la articolul 32 din apendicele I la Convenția regională se poate efectua de fiecare dată când autoritățile vamale ale părții contractante importatoare au „îndoieli justificate” în ceea ce privește, printre altele, autenticitatea documentelor. Or, direcția menționată nu ar fi avut niciodată îndoieli cu privire la certificatele de circulație în discuție, întrucât ar fi fost posibil să se stabilească cu certitudine că aceste documente erau afectate de o eroare și nu puteau să certifice locul de origine, astfel încât nu ar fi fost necesar să se inițieze procedura de verificare a dovezilor de origine prevăzută de această dispoziție. Pe de altă parte, faptul că autoritățile vamale kosovare au utilizat specimenele de ștampile utilizate pentru eliberarea certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1 nu ar putea fi considerat o împrejurare care ar dovedi existența unei „cooperări administrative”.

În plus, Direcția de soluționare a contestațiilor a arătat că, dat fiind că dispunea de cunoștințele și de experiența profesională corespunzătoare în domeniul vamal, C/C putea în mod rezonabil să detecteze eroarea de care erau afectate certificatele de circulație în discuție. De asemenea, în temeiul articolului 119 alineatul (1) litera (b) din Codul vamal, chestiunea bunei‑credințe a C/C ar trebui examinată separat de cea dacă ar fi putut detecta în mod rezonabil eroarea respectivă, aceste condiții fiind cumulative. În consecință, împrejurarea că C/C a acționat cu bună‑credință nu ar exclude faptul că ea ar fi putut în mod rezonabil să detecteze eroarea respectivă. În sfârșit, Direcția de soluționare a contestațiilor a arătat că, potrivit articolului 15 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal, depunerea unei declarații vamale făcea ca persoana care o efectua să fie responsabilă de autenticitatea, de corectitudinea și de valabilitatea documentelor justificative ale declarației.

Instanța de trimitere arată că părțile din litigiul principal nu contestă că mărfurile în cauză, ca produse agricole, nu puteau să intre sub incidența cumulului diagonal, motiv pentru care certificatele de circulație în discuție erau afectate de o eroare în ceea ce privește conținutul lor. Astfel, autoritatea vamală de prim grad și‑ar fi luat decizia fără a iniția procedura de verificare prevăzută la articolul 32 din apendicele I la Convenția regională și nu ar fi solicitat autorităților vamale kosovare să verifice conformitatea dovezii de origine. Într‑adevăr, autoritatea vamală de prim grad nu ar fi avut „îndoieli justificate” în ceea ce privește conformitatea certificatelor de circulație în discuție, ci chiar certitudinea că aceste certificate fuseseră emise cu încălcarea dispozițiilor convenției menționate și că autoritățile vamale ale părții contractante exportatoare nu puteau certifica originea care permitea să se beneficieze de tratamentul preferențial.

Potrivit instanței de trimitere, dacă, atunci când detectează o eroare în dovada de origine, autoritățile vamale ale părții contractante importatoare trebuie în mod necesar și obligatoriu să inițieze procedura de verificare prevăzută la articolul 32 din apendicele I la Convenția regională și dacă din această procedură rezultă că dovada originii este incorectă, este necesar să se considere, în conformitate cu articolul 119 alineatul (3) din Codul vamal, că reclamanta din litigiul principal nu putea în mod rezonabil detecta această eroare.

Această instanță apreciază că nu reiese în mod clar din articolul 119 alineatul (3) din Codul vamal dacă, atunci când detectează o eroare în dovada de origine, aceste autorități vamale pot constata caracterul incorect al acestei probe fără a iniția procedura de verificare menționată.

În aceste condiții, Veszprémi Törvényszék (Curtea din Veszprém) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Articolul 119 alineatul (3) din [Codul vamal] trebuie interpretat în sensul că se opune unei practici naționale care permite să se constate că o dovadă de origine este incorectă fără a se recurge la procedura stabilită la articolul 32 din apendicele I la [Convenția regională]?”

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 119 alineatul (3) primul paragraf din Codul vamal coroborat cu articolul 32 din apendicele I la Convenția regională trebuie interpretat în sensul că se opune unei practici naționale potrivit căreia, atunci când certificatul de circulație a mărfurilor eliberat de autoritățile unei țări sau ale unui teritoriu situat în exteriorul teritoriului vamal al Uniunii este afectat de o eroare de drept vădită legată de posibilitatea ca aceste mărfuri să beneficieze de un tratament preferențial în temeiul acestei convenții, autoritățile vamale ale părții contractante importatoare pot constata în mod valabil această eroare fără a iniția procedura de verificare prevăzută la acest articol 32.

Articolul 119 alineatul (3) primul paragraf din Codul vamal prevede că, în cadrul statutului preferențial al mărfurilor stabilit pe baza unui sistem de cooperare administrativă cu autoritățile unei țări sau ale unui teritoriu situat în exteriorul teritoriului vamal al Uniunii, eliberarea de către aceste autorități a unui certificat incorect constituie o eroare care în principiu nu a putut fi detectată în mod rezonabil, în sensul articolului 119 alineatul (1) litera (a) din acest cod.

În ceea ce privește Convenția regională, potrivit articolului 1 alineatul (1) din aceasta, ea stabilește dispoziții cu privire la originea mărfurilor comercializate în temeiul acordurilor relevante încheiate între părțile contractante la această convenție, printre care figurează Uniunea, Republica Turcia și Kosovo. Apendicele I la convenția menționată stabilește regulile generale privind definirea noțiunii de „produse originare”. Articolul 15 alineatul (1) din aceeași convenție prevede mai precis că printre dovezile de origine care pot fi prezentate atunci când produse originare sunt importate în alte părți contractante figurează certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1.

Articolul 32 din apendicele I la Convenția regională, intitulat „Verificarea dovezilor de origine”, figurează în titlul VI din aceasta, intitulat „Metode de cooperare administrativă”. Acest articol 32 prevede la alineatul (1) că „[v]erificarea ulterioară a dovezilor de origine se efectuează prin sondaj sau de fiecare dată când autoritățile vamale ale părții contractante importatoare au îndoieli justificate cu privire la autenticitatea acestor documente, la caracterul originar al produselor respective sau la respectarea celorlalte condiții ale prezentei convenții”.

După cum reiese în special din alineatele (2), (3) și (5) ale articolului 32 menționat, verificarea ulterioară a dovezilor de origine, care este motivată de îndoieli justificate pe care autoritățile vamale ale părții contractante importatoare le au cu privire la autenticitatea acestor documente, la caracterul originar al produselor respective sau la respectarea celorlalte condiții prevăzute de Convenția regională, presupune o cooperare administrativă între aceste autorități vamale și cele ale părții contractante exportatoare, în sensul articolului 31 din apendicele I la Convenția regională, privit în ansamblul său.

Or, simpla emitere a unui certificat de circulație a mărfurilor în temeiul Convenției regionale nu implică în sine o cooperare administrativă în sensul acestei dispoziții, privită în ansamblul său.

În plus, după cum susțin în esență guvernul maghiar și Comisia în observațiile lor scrise, din articolul 32 din apendicele I la Convenția regională nu rezultă că autoritățile vamale ale părții contractante importatoare au obligația de a iniția în mod sistematic o procedură de verificare a dovezii de origine atunci când constată existența unei erori în legătură cu posibilitatea ca aceste mărfuri să beneficieze de un tratament preferențial în temeiul acestei convenții.

Astfel, obligația de a iniția o asemenea procedură nu există atunci când aceste autorități vamale sunt în măsură să constate din start, fără a fi necesară vreo investigație, că dovada de origine este incorectă. Aceasta ar fi situația în special dacă s‑ar dovedi că certificatul de circulație a mărfurilor eliberat de autoritățile vamale ale părții contractante exportatoare este afectat de o eroare vădită de drept legată de posibilitatea ca aceste mărfuri să beneficieze de un tratament preferențial în temeiul Convenției regionale.

Pe de altă parte, potrivit notei intitulate „Articolul 33 – Refuzul tratamentului preferențial fără verificare” din Comunicarea 2007/C 83/01 a Comisiei privind notele explicative privind protocoalele pan‑euro‑mediteraneene privind regulile de origine (JO 2007, C 83, p. 1), dovada originii este considerată ca „neaplicabilă” între altele atunci când mărfurile la care se referă certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 sau EUR‑MED nu sunt eligibile pentru tratamentul preferențial. Într‑un atare caz, certificatul în discuție trebuie să fie, așadar, considerat neaplicabil, fără a fi necesară contactarea autorităților vamale ale părții contractante exportatoare.

În speță, instanța de trimitere a subliniat că părțile din litigiul principal nu contestă că, în temeiul normelor în vigoare, cumulul diagonal nu este aplicabil mărfurilor în discuție în litigiul principal, și anume mandarine proaspete originare din Turcia și expediate din Kosovo către Ungaria, motiv pentru care certificatele de circulație în discuție, emise de autoritățile vamale kosovare, sunt afectate de o eroare.

În ceea ce privește consecințele unei erori săvârșite de autoritățile vamale competente, articolul 119 alineatul (1) din Codul vamal prevede că, în cazul în care, ca urmare a unei asemenea erori, cuantumul datoriei vamale notificate inițial a fost inferior cuantumului de plătit, un cuantum de taxe la import sau la export se rambursează sau se remite, cu condiția ca debitorul să nu fi putut în mod rezonabil să detecteze această eroare și să fi acționat cu bună‑credință. În temeiul articolului 119 alineatul (3) primul paragraf din acest cod, se consideră că reprezintă o eroare care nu a putut fi detectată în mod rezonabil, în sensul alineatului (1) al acestui articol, eliberarea de către autoritățile unei țări sau ale unui teritoriu situat în exteriorul teritoriului vamal al Uniunii a unui certificat incorect, în cazul în care statutul preferențial al mărfurilor este stabilit pe baza unui sistem de cooperare administrativă cu aceste autorități.

După cum a arătat Comisia, obiectivul acestor dispoziții este de a proteja încrederea legitimă a debitorului și de a stabili condițiile în care erorile săvârșite de autoritățile vamale competente creează o încredere legitimă în ceea ce îl privește.

În schimb, dispozițiile menționate, cu precădere articolul 119 alineatul (3) primul paragraf din Codul vamal, nu au ca obiect definirea condițiilor în care trebuie pusă în aplicare cooperarea administrativă dintre autoritățile vamale în cauză. În realitate, această dispoziție se limitează să califice ca nefiind detectabilă în mod rezonabil o eroare care afectează un certificat de circulație a mărfurilor eliberat de autoritățile unei țări sau ale unui teritoriu situat în exteriorul teritoriului vamal al Uniunii, atunci când statutul preferențial al mărfurilor este stabilit pe baza unui sistem de cooperare administrativă cu aceste autorități.

Prin urmare, această dispoziție nu se poate opune, în sine, ca autoritățile vamale ale statului membru de import să constate că certificatul de circulație utilizat ca dovadă a originii unei mărfi este afectat de o eroare vădită de drept legată de posibilitatea ca această marfă să beneficieze de un tratament preferențial în temeiul Convenției regionale, fără a iniția însă procedura de cooperare administrativă prevăzută la articolul 32 din apendicele I la această convenție.

În orice caz, trebuie arătat că, atunci când un certificat de circulație a mărfurilor, care este eliberat de autoritățile unei țări sau ale unui teritoriu situat în exteriorul teritoriului vamal al Uniunii în legătură cu tratamentul preferențial al mărfurilor, în afara unui sistem de cooperare administrativă, se dovedește a fi incorect, prezumția legală instituită la articolul 119 alineatul (3) primul paragraf din Codul vamal, în temeiul căreia se consideră că eliberarea unui asemenea certificat constituie o eroare care nu putea fi detectată în mod rezonabil de debitor, nu se aplică și trebuie să se verifice atunci dacă, în fapt, acest debitor ar fi putut sau nu să detecteze în mod rezonabil această eroare, așa cum prevede articolul 119 alineatul (1) din acest cod.

Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 119 alineatul (3) primul paragraf din Codul vamal coroborat cu articolul 32 din apendicele I la Convenția regională trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei practici naționale potrivit căreia, atunci când certificatul de circulație a mărfurilor eliberat de autoritățile unei țări sau ale unui teritoriu situat în exteriorul teritoriului vamal al Uniunii este afectat de o eroare de drept vădită legată de posibilitatea ca aceste mărfuri să beneficieze de un tratament preferențial în temeiul acestei convenții, autoritățile vamale ale părții contractante importatoare pot constata în mod valabil această eroare fără a iniția procedura de verificare prevăzută la acest articol 32.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a opta)

27 martie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Convenția regională

Litigiul principal și întrebarea preliminară

Cu privire la întrebarea preliminară

Cu privire la cheltuielile de judecată