Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 30 aprilie 2025.#Celní jednatelství Zelinka s. r. o. împotriva Generální ředitelství cel.#Cerere de decizie preliminară formulată de Nejvyšší správní soud.#Trimitere preliminară – Uniunea vamală – Regulamentul (UE) nr. 952/2013 – Codul vamal al Uniunii – Articolul 116 alineatul (7) – Restabilirea datoriei vamale – Noțiunea de rambursare acordată «din greșeală» – Clasificare tarifară eronată.#Cauza C-330/24.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 116 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO 2013, L 269, p. 1, denumit în continuare „Codul vamal al Uniunii”).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Celní jednatelství Zelinka s. r. o., pe de o parte, și Generální ředitelství cel (Direcția Generală a Vămilor, Republica Cehă), pe de altă parte, în legătură cu o decizie de restabilire a unei datorii vamale.

Considerentul (26) al Codului vamal al Uniunii are următorul cuprins: „Pentru garantarea unui echilibru între necesitatea ca autoritățile vamale să asigure aplicarea corectă a legislației vamale, pe de o parte, și dreptul operatorilor economici de a fi tratați în mod echitabil, pe de altă parte, ar trebui să li se acorde acestor autorități competențe extinse de control, iar operatorilor trebuie să li se acorde dreptul la o cale de atac.”

Potrivit articolului 28 alineatul (1) din acest cod: „O decizie favorabilă se revocă sau se modifică dacă, în alte cazuri decât cele menționate la articolul 27: (a) una sau mai multe dintre condițiile pentru luarea acesteia nu erau sau nu mai sunt îndeplinite; […]”

Articolul 103 alineatul (1) din codul menționat prevede: „Nicio datorie vamală nu se notifică debitorului după expirarea unui termen de trei ani de la data la care a luat naștere datoria vamală.”

Articolul 116 din același cod prevede: „(1) Sub rezerva condițiilor stabilite în prezenta secțiune, cuantumul taxelor la import și la export se rambursează sau se remite din oricare dintre motivele următoare: (a) taxe la import sau la export percepute în exces; (b) mărfuri defecte sau neconforme cu dispozițiile contractului; (c) eroare a autorităților competente; (d) echitate. În cazul în care cuantumul taxelor a fost achitat și declarația vamală respectivă este invalidată în conformitate cu articolul 174, cuantumul respectiv se rambursează. […] (7) În cazul în care autoritățile vamale au acordat din greșeală o rambursare sau o remitere, datoria vamală inițială este restabilită în măsura în care nu s‑a prescris, în temeiul articolului 103. […]”

Celní jednatelství Zelinka importă în Uniunea Europeană produse electronice (denumite în continuare „mărfurile în cauză”). Aceasta clasificase inițial, în declarația sa vamală, mărfurile în cauză la poziția 8521900090 din Nomenclatura combinată care figurează în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO 1987, L 256, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 4, p. 3, denumită în continuare „NC”). Poziției menționate îi corespunde un nivel al taxelor vamale de 8,7 %. Pe baza acestei declarații, Celní úřad pro hlavní město Prahu (Biroul Vamal al Orașului Praga, Republica Cehă) a impus societății Celní jednatelství Zelinka taxe vamale în valoare de 1541018 coroane cehe (CZK) (aproximativ 60000 de euro).

Celní jednatelství Zelinka a adresat ulterior Biroului Vamal al Orașului Praga o cerere de reclasificare a mărfurilor în cauză, precum și de rambursare a taxelor vamale achitate. În acest scop, ea s‑a prevalat de o informație tarifară obligatorie eliberată unui alt operator economic de Celní úřad pro Olomoucký kraj (Biroul Vamal al Regiunii Olomouc, Republica Cehă), care clasifica mărfuri identice la poziția 8517620000 din NC, căreia îi corespunde un nivel al taxelor vamale de 0 %. Biroul Vamal al Orașului Praga a admis această cerere.

La 8 iunie 2021, Celní úřad pro Jihomoravský kraj (Biroul Vamal al Regiunii Moravia de Sud, Republica Cehă) a inițiat un control la Celní jednatelství Zelinka, având ca obiect verificarea clasificării tarifare a mărfurilor în cauză. În urma acestui control, s‑a concluzionat că mărfurile respective ar fi trebuit să fie clasificate la poziția 8521900090 din NC, astfel cum au fost clasificate inițial și astfel cum reieșea la acel moment în mod expres din NC, în versiunea care rezulta din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/532 al Comisiei din 22 martie 2021 (JO 2021, L 106, p. 55).

La 17 martie 2022, Biroul Vamal al Orașului Praga a decis, în temeiul articolului 116 alineatul (7) din Codul vamal al Uniunii, să impună societății Celní jednatelství Zelinka o rectificare în cuantum total de 1541018 CZK (aproximativ 60000 de euro), cu titlu de restabilire a datoriei vamale. El a justificat această decizie prin faptul că taxele vamale fuseseră rambursate ca urmare a unei erori a autorității vamale, care clasificase mărfurile în cauză într‑o poziție tarifară greșită.

Întrucât acțiunea împotriva acestei decizii a fost respinsă de Direcția Generală a Vămilor, Celní jednatelství Zelinka a sesizat Městský soud v Praze (Tribunalul Municipal din Praga, Republica Cehă) cu o acțiune care a fost de asemenea respinsă.

Celní jednatelství Zelinka a declarat recurs împotriva acestei decizii de respingere la Nejvyšší správní soud (Curtea Administrativă Supremă, Republica Cehă), instanța de trimitere. În susținerea recursului formulat, aceasta a arătat că, în versiunea în limba cehă, articolul 116 alineatul (7) din Codul vamal al Uniunii nu vizează decât situațiile în care taxele vamale au fost rambursate de către autoritatea vamală dintr-o greșeală neintenționată. Prin urmare, ar fi vorba despre situații care rezultă dintr‑un act neintenționat al acesteia, iar nu despre situații în care această autoritate a efectuat în mod deliberat o clasificare tarifară care s‑a dovedit ulterior eronată.

Instanța de trimitere consideră că soluționarea litigiului cu care este sesizată necesită o interpretare a expresiei „din greșeală”, care figurează la articolul 116 alineatul (7) din Codul vamal al Uniunii.

În aceste context, Nejvyšší správní soud (Curtea Administrativă Supremă) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Expresia «din greșeală» care figurează la articolul 116 alineatul (7) din [Codul vamal al Uniunii] trebuie interpretat în sensul că datoria vamală este restabilită doar dacă rambursarea taxelor rezultă dintr‑un act neintenționat al autorității vamale sau această expresie trebuie înțeleasă și ca o apreciere eronată de către autoritatea vamală a clasificării tarifare a mărfurilor?”

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 116 alineatul (7) din Codul vamal al Uniunii trebuie interpretat în sensul că vizează numai situațiile în care taxele vamale au făcut obiectul unei rambursări ca urmare a unei erori neintenționate a autorităților vamale sau dacă vizează și situațiile în care aceste autorități au efectuat în mod deliberat o clasificare tarifară care s‑a dovedit ulterior eronată.

Cu titlu introductiv, trebuie constatat că Codul vamal al Uniunii nu conține o definiție a expresiei „din greșeală” și nici a celei „au acordat din greșeală”.

În ceea ce privește modul de redactare a dispoziției în cauză, instanța de trimitere arată că din anumite versiuni lingvistice ale acesteia se poate deduce că restabilirea datoriei vamale este condiționată de existența unui act săvârșit din greșeală, dar în mod neintenționat de autoritatea vamală. Aceasta ar fi situația versiunii în limba cehă a acestei dispoziții, în care este utilizat termenul „omylem”, precum și în versiunile în limbile polonă și slovacă, în care sunt utilizați termenii „omyłkowo” și, respectiv, „omylom”.

În schimb, este necesar să se constate că în alte versiuni lingvistice ale articolului 116 alineatul (7) din Codul vamal al Uniunii figurează termeni care au o semnificație mai largă, care nu fac referire numai la un act neintenționat din partea autorităților vamale. Astfel, cu titlu de exemplu, în versiunile în limbile spaniolă, germană, engleză, franceză, italiană, neerlandeză, portugheză și suedeză sunt utilizați termenii „erróneamente”, „zu Unrecht”„error”, „à tort”, „errore”, „ten onrechte”, „erradamente” și „felaktigt”.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, formularea utilizată în una dintre versiunile lingvistice ale unei dispoziții din dreptul Uniunii nu poate să fie singurul temei pentru interpretarea acestei dispoziții sau să i se atribuie un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice. Dispozițiile dreptului Uniunii trebuie astfel să fie interpretate și aplicate în mod uniform, în lumina versiunilor stabilite în toate limbile Uniunii. În caz de divergență între diferitele versiuni lingvistice ale unui text de drept al Uniunii, dispoziția în cauză trebuie interpretată în raport cu economia generală și cu finalitatea reglementării din care face parte (Hotărârea din 27 octombrie 1977, Bouchereau, 30/77, EU:C:1977:172, punctul 14, Hotărârea din 9 iulie 2020, Banca Transilvania, C‑81/19, EU:C:2020:532, punctul 33, și Hotărârea din 21 decembrie 2021, Trapeza Peiraios, C‑243/20, EU:C:2021:1045, punctul 32).

În ceea ce privește economia generală a reglementării din care face parte articolul 116 alineatul (7) din Codul vamal al Uniunii, trebuie să se constate că această dispoziție figurează în secțiunea 3, dedicată „Rambursarea și remiterea”, din capitolul 3, intitulat „Recuperarea, plata, rambursarea și remiterea cuantumului valorii taxelor la import sau la export”, care se află la rândul său în titlul III, intitulat „Datorie vamală și garanții”, din acest cod. Dispoziția menționată se înscrie, așadar, astfel cum subliniază Comisia în observațiile sale scrise, într‑un ansamblu de dispoziții referitoare la remiterea și la rambursarea datoriei vamale, care fac ele însele parte dintr‑un ansamblu mai larg de dispoziții ale acestui cod referitoare la recuperarea taxelor la import sau la export.

Or, remiterea taxelor, din moment ce constituie, în temeiul articolului 124 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal al Uniunii, o cauză de stingere a datoriei vamale, trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte. Astfel, acest articol răspunde necesității de a proteja resursele proprii ale Uniunii (Hotărârea din 17 februarie 2011, Berel și alții, C‑78/10, EU:C:2011:93, punctul 46, precum și jurisprudența citată).

În consecință, articolul 116 alineatul (7) primul paragraf din Codul vamal al Uniunii, în temeiul căruia, în cazul în care autoritățile vamale au acordat din greșeală o rambursare sau o remitere, datoria vamală inițială este restabilită, trebuie interpretat la rândul său în sens larg.

În ceea ce privește finalitatea reglementării din care face parte dispoziția în cauză, trebuie arătat că este atât în interesul operatorilor economici, cât și al autorităților vamale ca deciziile referitoare la datoria vamală să fie corecte din punct de vedere material, în măsura în care sunt respectate cerințele care decurg din principiile securității juridice și protecției încrederii legitime. Or, Codul vamal al Uniunii urmărește, astfel cum reiese din considerentul (26) al acestuia, să asigure o aplicare corectă a taxelor vamale (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 februarie 2014, Greencarrier Freight Services Latvia, C‑571/12, EU:C:2014:102, punctul 32, și Hotărârea din 10 decembrie 2015, Veloserviss, C‑427/14, EU:C:2015:803, punctul 26).

Astfel, în cadrul titlului I din Codul vamal al Uniunii, referitor la dispozițiile generale ale acestuia, articolul 28 alineatul (1) litera (a) prevede că o decizie favorabilă este revocată sau modificată atunci când una sau mai multe dintre condițiile pentru luarea acesteia nu erau sau nu mai sunt îndeplinite. Având în vedere această dispoziție, Curtea a statuat deja, în materie de informații tarifare obligatorii, că, atunci când o interpretare de către autoritățile vamale a dispozițiilor legale aplicabile clasificării tarifare a mărfurilor în cauză apare ca fiind eronată, aceste autorități au dreptul să își revoce decizia prin modificarea clasificării tarifare. Acest lucru este valabil atât ca urmare a unei erori de apreciere, cât și a unei evoluții a concepțiilor în materie de clasificare tarifară (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 ianuarie 2004, Timmermans Transport și Hoogenboom Production, C‑133/02 și C‑134/02, EU:C:2004:43, punctele 24 și 25).

Aceste considerații militează în favoarea unei interpretări a articolului 116 alineatul (7) din Codul vamal al Uniunii potrivit căreia ar fi posibil ca autoritățile vamale să restabilească datoria vamală inițială într‑un caz în care, într‑o primă etapă, au acordat o rambursare a acestei datorii pe baza unei clasificări tarifare a mărfurilor care, într‑o a doua etapă, s‑ar fi dovedit eronată.

O asemenea interpretare este confirmată și de jurisprudența referitoare la articolul 78 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO 1992, L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58), care a fost abrogat prin Regulamentul (CE) nr. 450/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2008 de stabilire a Codului vamal comunitar (Codul vamal modernizat) (JO 2008, L 145, p. 1), care, la rândul său, a fost înlocuit de Codul vamal al Uniunii. În temeiul acestei dispoziții, atunci când o revizuire a declarației vamale sau un control ulterior efectuat de autoritățile vamale arăta că taxele fuseseră calculate pe baza unor informații incorecte sau incomplete, aceste autorități trebuiau să ia măsurile necesare pentru îndreptarea situației, ținând seama de orice informație nouă de care dispuneau. În această privință, Curtea a statuat că dispoziția menționată trebuia interpretată în sensul că permite printre altele autorităților vamale să repete o revizuire sau un control a posteriori al unei declarații vamale și să acționeze în conformitate cu acestea stabilind o nouă datorie vamală. În acest cadru, ea a ținut seama de logica specifică care stătea la baza acestei dispoziții, care viza adaptarea procedurii vamale la situația reală corectând erorile sau omisiunile materiale, precum și erorile de interpretare a dreptului aplicabil (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 iulie 2012, Südzucker și alții, C‑608/10, C‑10/11 și C‑23/11, EU:C:2012:444, punctul 47, și Hotărârea din 10 decembrie 2015, Veloserviss, C‑427/14, EU:C:2015:803, punctele 22-28). Întrucât articolul 116 alineatul (7) din Codul vamal al Uniunii se întemeiază pe aceeași logică, acesta trebuie, prin urmare, să permită autorităților vamale să restabilească datoria vamală inițială atunci când se dovedește că rambursarea acesteia a fost efectuată pe baza unei clasificări tarifare eronate.

În observațiile sale scrise, Celní jednatelství Zelinka susține că respectarea principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime ar trebui totuși să conducă la interpretarea articolului 116 alineatul (7) din Codul vamal al Uniunii în sensul că datoria vamală nu poate fi restabilită decât atunci când taxele vamale au făcut obiectul unei rambursări ca urmare a unei erori săvârșite în mod neintenționat de autoritățile vamale.

În această privință, posibilitatea autorităților vamale de a lua măsurile necesare pentru a reglementa o situație este, desigur, condiționată de respectarea cerințelor care decurg din aceste principii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 decembrie 2015, Veloserviss, C‑427/14, EU:C:2015:803, punctul 29). Nu este mai puțin adevărat că o interpretare a acestei dispoziții potrivit căreia domeniul său de aplicare nu se limitează la erorile neintenționate ale autorităților vamale nu este, ca atare, incompatibilă cu aceste cerințe.

Astfel, în ceea ce privește principiul securității juridice, trebuie arătat că posibilitatea de a restabili datoria vamală inițială este supusă condiției ca această datorie să nu fie prescrisă în temeiul articolului 103 din Codul vamal al Uniunii. Potrivit acestei din urmă dispoziții, termenul de prescripție expiră, ca regulă generală, după un termen de trei ani de la data la care a luat naștere datoria vamală.

Or, reiese din jurisprudența Curții că impunerea unui termen de prescripție rezonabil servește interesului securității juridice care protejează atât justițiabilul, cât și administrația vizată și nu împiedică totuși exercitarea de către justițiabil a drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii. Prin urmare, în cursul termenului de prescripție, autoritățile vamale trebuie să fie în măsură să modifice datoria vamală (a se vedea prin analogie Hotărârea din 10 decembrie 2015, Veloserviss, C‑427/14, EU:C:2015:803, punctele 32 și 37).

În ceea ce privește principiul protecției încrederii legitime, este necesar să se arate că, înainte de expirarea termenului de prescripție, o persoană impozabilă trebuie, în calitate de operator economic, să accepte riscul ca autoritățile vamale să revină asupra deciziei referitoare la datoria vamală ținând cont de noi elemente de care acestea dispun (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 10 decembrie 2015, Veloserviss, C‑427/14, EU:C:2015:803, punctele 41 și 42).

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 116 alineatul (7) din Codul vamal al Uniunii trebuie interpretat în sensul că nu vizează doar situațiile în care taxele vamale au făcut obiectul unei rambursări ca urmare a unei erori neintenționate a autorităților vamale, ci vizează de asemenea situațiile în care aceste autorități au efectuat în mod deliberat o clasificare tarifară care s‑a dovedit ulterior eronată.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șaptea)

30 aprilie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Litigiul principal și întrebarea preliminară

Cu privire la întrebarea preliminară

Cu privire la cheltuielile de judecată