Hotărârea Curții (Camera întâi) din 20 noiembrie 2025.#Telekom Deutschland GmbH împotriva Bundesrepublik Deutschland.#Trimitere preliminară – Codul european al comunicațiilor electronice – Directiva (UE) 2018/1972 – Măsuri corective impuse întreprinderilor care dețin o putere semnificativă pe piață – Articolul 72 – Obligațiile de acces la activele de inginerie civilă – Condiții.#Cauza C-327/24.

Cauza C‑327/24 [Lolach] ( i )

Telekom Deutschland GmbH

împotriva

Bundesrepublik Deutschland

(cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgericht Köln)

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 20 noiembrie 2025

„Trimitere preliminară – Codul european al comunicațiilor electronice – Directiva (UE) 2018/1972 – Măsuri corective impuse întreprinderilor care dețin o putere semnificativă pe piață – Articolul 72 – Obligațiile de acces la activele de inginerie civilă – Condiții”

Dreptul Uniunii Europene – Interpretare – Metode – Interpretare literală, sistematică și teleologică

(a se vedea punctul 27)

Apropierea legislațiilor – Sectorul telecomunicațiilor – Rețele și servicii de comunicații electronice – Directiva 2018/1972 – Codul european al comunicațiilor electronice – Măsuri corective impuse întreprinderilor care dețin o putere semnificativă pe piață – Impunerea unei obligații de acces la active de inginerie civilă – Apreciere de către autoritatea națională de reglementare a temeiniciei măsurii – Domeniu de aplicare

(Directiva 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 72)

(a se vedea punctele 28, 30 și 32-49 și dispozitivul)

Rezumat

Sesizată cu titlul preliminar de către Verwaltungsgericht Köln (Tribunalul Administrativ din Köln, Germania), Curtea precizează întinderea examinării pe care trebuie să o realizeze autoritatea națională de reglementare atunci când apreciază dacă este necesară impunerea unei obligații de acces la active de inginerie civilă unei întreprinderi desemnate ca având o putere semnificativă pe o anumită piață, potrivit articolului 72 din Directiva 2018/1972 ( 1 ).

Întreprinderea de telecomunicații Telekom Deutschland a fost desemnată, în cadrul unei analize de piață din 2019, drept o întreprindere care deține o putere semnificativă pe piața de furnizare angro de servicii de acces local la puncte fixe.

Prin decizia din 21 iulie 2022, Bundesnetzagentur für Elektrizität, Gas, Telekommunikation, Post und Eisenbahnen (Agenția Federală a Rețelelor de Electricitate, Gaz, Telecomunicații, Poștă și Căi Ferate, Germania) a impus societății Telekom Deutschland mai multe obligații de acces în favoarea altor întreprinderi în temeiul articolului 26 din TKG ( 2 ). În decizia sa, aceasta a indicat că măsurile impuse trebuiau să se înscrie într‑o serie vastă de obiective și să respecte anumite condiții prealabile. Telekom Deutschland a sesizat atunci instanța de trimitere pentru a obține anularea în parte a acestei decizii.

Având în vedere diferitele interpretări posibile ale articolului 26 din TKG, care transpune în dreptul german articolele 72 și 73 din Directiva 2018/1972, instanța de trimitere a decis să sesizeze Curtea cu titlu preliminar. Aceasta ridică în special problema dacă o autoritate națională de reglementare care intenționează să impună o măsură de acces la active de inginerie civilă în temeiul articolului 72 din Directiva 2018/1972 trebuie să efectueze numai o examinare a obiectivelor enunțate la alineatul (1) al acestui articol sau se poate referi la o „serie de obiective” mai largă, care include printre altele obiectivele prevăzute la articolul 3 din directiva menționată.

Aprecierea Curții

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, este necesar să se țină seama de termenii acesteia, de contextul în care se înscrie și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte.

Mai întâi, în ceea ce privește modul de redactare a articolului 72 din Directiva 2018/1972, Curtea arată că acesta subordonează, la alineatul (1), impunerea unei măsuri corective autonome în materie de acces la activele de inginerie civilă condiției ca refuzul accesului sau accesul conform unor condiții nerezonabile cu un efect similar să împiedice apariția unei piețe concurențiale durabile și să nu fie în interesul utilizatorului final. În plus, această dispoziție prevede, la alineatul (2), că autoritățile naționale de reglementare pot impune unei întreprinderi obligații de a furniza accesul, indiferent dacă activele care sunt afectate de aceste obligații fac parte sau nu din piața relevantă în conformitate cu analiza pieței, cu condiția ca obligațiile menționate să fie necesare și proporționale pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute la articolul 3 din această directivă. Aceste obiective le includ pe cele la care se referă articolul 72 alineatul (1) din directiva menționată în enunțul celor două criterii de impunere a unei obligații de acces, dar și alte obiective, precum cel de promovare a conectivității și a accesului la rețele de foarte mare capacitate și a adoptării acestor tipuri de rețele.

În continuare, în ceea ce privește contextul în care se înscrie articolul 72 din Directiva 2018/1972, Curtea arată, în primul rând, că acest articol, care constituie o dispoziție nouă în raport cu cadrul normativ anterior, figurează printre măsurile corective în materie de acces impuse unor întreprinderi cu putere semnificativă pe piață și prevăzute la articolul 68 din directivă.

În al doilea rând, Curtea observă că din articolul 68 alineatele (2) și (4) din Directiva 2018/1972 reiese că o autoritate națională de reglementare este obligată, atunci când intenționează să adopte o măsură corectivă autonomă în conformitate cu articolul 72 din această directivă, să se asigure că această măsură este proporțională și justificată în raport cu ansamblul obiectivelor prevăzute la articolul 3 din directiva menționată.

În al treilea rând, Curtea observă că din articolele 67 și 73 din Directiva 2018/1972 rezultă, pe de o parte, că criteriile de impunere a unei obligații de acces referitoare la „apariția unei piețe concurențiale durabile” și la „interesele utilizatorului final” menționate la articolul 72 alineatul (1) din această directivă prezintă un caracter cumulativ. Pe de altă parte, reiese de asemenea că condiția de impunere a unei obligații de acces prevăzută de această dispoziție coincide în esență cu cerința potrivit căreia o asemenea obligație trebuie să fie proporțională și necesară în raport cu obiectivele de promovare a concurenței și a intereselor utilizatorilor finali. Dat fiind că aceste două obiective sunt incluse în obiectivele generale enunțate la articolul 3 din directiva menționată, această condiție trebuie considerată îndeplinită atunci când o obligație de acces la activele de inginerie civilă, impusă unei întreprinderi desemnate ca având o putere semnificativă pe o anumită piață, întemeiată pe natura problemei constatate în analiza pieței, este proporțională și necesară în raport cu ansamblul acestor obiective generale.

În sfârșit, în ceea ce privește obiectivele urmărite de reglementarea în discuție, Curtea subliniază că măsurile corective în materie de acces impuse întreprinderilor cu putere semnificativă pe piață urmăresc obiectivele prevăzute la articolul 3 din Directiva 2018/1972 ( 3 ). În plus, intervențiile ex ante vizează în special generarea de beneficii pentru utilizatorii finali prin transformarea piețelor cu amănuntul în piețe efectiv concurențiale, asigurând durabilitatea acestora. Mai mult, unul dintre obiectivele legiuitorului Uniunii este să reducă treptat aceste intervenții pe măsură ce se dezvoltă concurența și, în cele din urmă, să asigure reglementarea comunicațiilor electronice exclusiv prin dreptul concurenței ( 4 ). În această privință, Curtea observă că articolul 72 din directivă urmărește realizarea acelorași obiective.

Astfel, o autoritate națională de reglementare nu se poate limita să constate că o măsură întemeiată pe articolul 72 din Directiva 2018/1972 este proporțională și necesară pentru promovarea concurenței și a intereselor utilizatorului final, ci trebuie să aprecieze dacă aceasta este situația în raport cu ansamblul obiectivelor care sunt enumerate, fără o ordine de prioritate, la articolul 3 din directivă.

Prin urmare, Curtea declară că articolul 72 din Directiva 2018/1972 trebuie interpretat în sensul că, atunci când o autoritate națională de reglementare apreciază dacă trebuie să se impună unei întreprinderi desemnate ca având o putere semnificativă pe o anumită piață o obligație de acces la active de inginerie civilă, indiferent dacă aceste active fac sau nu parte din piața relevantă potrivit analizei pieței, această autoritate trebuie să examineze dacă neimpunerea acestei obligații ar împiedica apariția unei piețe concurențiale durabile și nu ar servi intereselor utilizatorului final. În plus, autoritatea menționată trebuie de asemenea să se asigure că obligația amintită se întemeiază pe natura problemei constatate în analiza pieței și dacă ea este proporțională și necesară, având în vedere ansamblul obiectivelor enunțate, fără o ordine de prioritate, la articolul 3 din această directivă.

Revine, așadar, instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă obligația de acces impusă în cauza principală îndeplinește aceste condiții.

( i ) Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile la procedură.

( 1 ) Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice (JO 2018, L 321, p. 36).

( 2 ) Articolul 26 din Telekommunikationsgesetz (Legea privind telecomunicațiile) din 23 iunie 2021 (BGBl. 2021 I, p. 1858), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „TKG”).

( 3 ) În conformitate cu ceea ce reiese din articolul 68 alineatul (4) din Directiva 2018/1972.

( 4 ) Potrivit considerentului (29) al Directivei 2018/1972.