Hotărârea Curții (Camera a noua) din 10 iulie 2025.#„Vodosnabdyavane i kanalizatsia” EAD împotriva lui ED.#Cererea de decizie preliminară formulată de Rayonen sad – Burgas.#Trimitere preliminară – Directiva 93/13/CEE – Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii – Articolul 3 alineatul (1) – Contract de servicii de furnizare a apei și de canalizare – Exigibilitatea și momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a creanței care depind de comportamentul profesionistului – Cerința de prezentare a motivelor care justifică necesitatea unei interpretări a anumitor dispoziții ale dreptului Uniunii de către Curte – Lipsa unor precizări suficiente – Inadmisibilitate.#Cauza C-294/24.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între „Vodosnabdyavane i kanalizatsia EAD” (denumită în continuare „VIK”), pe de o parte, și ED, pe de altă parte, în legătură cu neplata facturilor pentru consumul de apă aferent unui imobil care îi aparține lui ED.

Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 prevede: „O clauză contractuală care nu s‑a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.”

Articolul 84 primul paragraf din Zakon za zadalzheniyata i dogovorite (Legea privind obligațiile și contractele, DV nr. 275 din 22 noiembrie 1950) (denumită în continuare „ZZD”) prevede: „În cazul în care se stabilește o zi pentru executarea obligației, debitorul este în întârziere la sfârșitul acestei zile […]”

Potrivit articolului 114 din ZZD: „Termenul de prescripție începe să curgă din ziua în care creanța a devenit exigibilă. […]”

VIK furnizează clienților săi serviciile de distribuție a apei și de canalizare în orașul Burgas (Bulgaria) pe baza unor contracte individuale care cuprind condiții generale care reglementează prestarea acestor servicii către utilizatori (denumite în continuare „condițiile generale”).

La 27 octombrie 2023, VIK a sesizat Rayonen sad – Burgas (Tribunalul de Raion din Burgas, Bulgaria), care este instanța de trimitere, cu o cerere având ca obiect obligarea lui ED, o consumatoare, la plata anumitor facturi pentru consumul de apă aferent unui imobil care îi aparține, situat în orașul Burgas.

VIK arată în special că ED îi datorează suma principală de 693,56 leva bulgare (BGN) (aproximativ 350 de euro) pentru un consum de apă între 17 martie 2020 și 12 mai 2023, facturat în perioada cuprinsă între 25 august 2021 și 25 mai 2023, sumă majorată cu dobânzile legale începând de la data sesizării instanței de trimitere, până la plata definitivă a creanței, precum și penalități de întârziere pentru perioada cuprinsă între 25 septembrie 2021 și 24 octombrie 2023 de 81,30 BGN (aproximativ 41 de euro).

VIK susține că a emis, pentru perioada de consum în cauză, facturi care nu au fost plătite de ED în termenul de 30 de zile stabilit la articolul 33 alineatul (2) din condițiile generale.

ED contestă cuantumul sumelor solicitate și invocă printre altele o excepție întemeiată pe stingerea creanței invocate ca urmare a expirării termenului de prescripție de trei ani.

Instanța de trimitere observă că VIK este obligată, potrivit articolului 33 alineatul (1) din condițiile generale, să emită facturi lunare pentru serviciile de distribuție a apei și de canalizare furnizate clienților săi. În conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din condițiile generale, consumatorul este obligat să achite sumele datorate în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii.

În plus, potrivit articolului 42 din condițiile generale, consumatorul care nu își îndeplinește în termenele stabilite obligația de plată care îi revine ar trebui să plătească VIK o despăgubire echivalentă cu valoarea dobânzilor legale.

Instanța de trimitere arată că, în temeiul articolului 84 primul paragraf și al articolului 114 din ZZD, la expirarea termenului de 30 de zile de la emiterea facturii de către VIK, creanța acesteia devine exigibilă, iar termenul de prescripție începe să curgă.

Ar rezulta că stabilirea momentului de la care începe să curgă acest termen ar depinde de comportamentul VIK și, mai precis, de emiterea facturilor. Or, VIK ar încălca în mod regulat prevederile articolului 33 alineatul (1) din condițiile generale, care i‑ar impune o facturare lunară.

Instanța de trimitere exprimă îndoieli cu privire la eventualul caracter abuziv al articolului 33 alineatul (2) din condițiile generale, din moment ce ar permite VIK să stabilească în mod unilateral, în funcție de data emiterii facturii, exigibilitatea creanțelor sale și a dobânzilor moratorii aferente acestora și, pe cale de consecință, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție care le privește.

În acest context, Rayonen sad – Burgas (Tribunalul de Raion din Burgas) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Articolul 3 alineatul (1) din Directiva [93/13] trebuie interpretat în sensul că o clauză precum cea stabilită la articolul 33 alineatul (2) din condițiile generale [de distribuție a apei și de canalizare din Burgas] provoacă, în defavoarea consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților din condițiile generale din cauza faptului că exigibilitatea creanței potrivit acestei clauze din condițiile generale sau începutul termenului de prescripție a creanței furnizorului de apă și de canalizare din Burgas, născută din serviciile prestate consumatorilor, depinde exclusiv de comportamentul furnizorului de apă prin emiterea facturii, inclusiv atunci când acesta nu își execută obligația de a emite lunar facturi?”

Potrivit jurisprudenței constante, procedura instituită la articolul 267 TFUE este un instrument de cooperare între Curte și instanțele naționale, cu ajutorul căruia Curtea furnizează acestora din urmă elementele de interpretare a dreptului Uniunii care le sunt necesare pentru soluționarea litigiului asupra căruia urmează să se pronunțe (Hotărârea din 22 februarie 2024, Ente Cambiano società cooperativa per azioni, C‑660/22, EU:C:2024:152, punctul 20 și jurisprudența citată).

Întrucât decizia de trimitere servește drept fundament pentru această procedură, instanța națională este obligată să clarifice chiar în decizia de trimitere cadrul factual și normativ al litigiului principal și să ofere explicațiile necesare cu privire la motivele care au stat la baza alegerii prevederilor dreptului Uniunii a căror interpretare o solicită, precum și cu privire la legătura pe care o stabilește între aceste prevederi și reglementarea națională aplicabilă litigiului cu care este sesizată (Hotărârea din 22 februarie 2024, Ente Cambiano società cooperativa per azioni, C‑660/22, EU:C:2024:152, punctul 21 și jurisprudența citată).

De asemenea trebuie amintit că întrebările referitoare la interpretarea dreptului Uniunii adresate de instanța națională în cadrul normativ și factual pe care îl definește sub propria răspundere și a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice beneficiază de o prezumție de pertinență. Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei cereri formulate de o instanță națională numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate [Hotărârea din 8 aprilie 2025, Parchetul European (Controlul jurisdicțional al actelor de procedură), C‑292/23, EU:C:2025:255, punctul 36 și jurisprudența citată].

Prin intermediul întrebării preliminare, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză cuprinsă în condițiile generale potrivit căreia consumatorul este obligat să achite sumele datorate în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii creează, în detrimentul acestui consumator, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Or, trebuie să se observe că instanța de trimitere nu a explicat motivele pentru care interpretarea dispoziției vizate în întrebarea sa preliminară este necesară pentru soluționarea litigiului principal.

Astfel, atât din dosarul de care dispune Curtea, cât și din dezbaterile care au avut loc în ședința în fața acesteia reiese că litigiul principal privește aplicarea obligației contractuale a profesionistului, prevăzută la articolul 33 alineatul (1) din condițiile generale, de a emite facturi lunare. Or, îndoielile instanței de trimitere nu privesc alineatul (1) al acestui articol 33, ci mai degrabă alineatul (2) al acestuia, astfel încât este evident că obiectul litigiului principal nu are nicio legătură cu interpretarea solicitată a articolului 3 alineatul (1) din Directiva 93/13.

În consecință, cererea de decizie preliminară trebuie declarată admisibilă.

Cu toate acestea, trebuie amintit că instanța de trimitere păstrează posibilitatea de a prezenta o nouă cerere de decizie preliminară, furnizând Curții toate elementele care îi sunt necesare pentru a se pronunța (Hotărârea din 22 februarie 2024, Ente Cambiano società cooperativa per azioni, C‑660/22, EU:C:2024:152, punctul 35 și jurisprudența citată).

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a noua)

10 iulie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Dreptul bulgar

Litigiul principal și întrebarea preliminară

Cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară

Cu privire la cheltuielile de judecată