Hotărârea Curții (Camera a patra) din 4 decembrie 2025.#AY împotriva Liechtensteinische Landesbank (Österreich) AG.#Cererea de decizie preliminară formulată de Oberster Gerichtshof.#Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie civilă – Regulamentul (CE) nr. 593/2008 – Articolul 3 alineatele (1) și (2) – Alegerea legii aplicabile – Articolul 6 – Domeniu de aplicare – Contract încheiat între un profesionist și un consumator care are reședința într‑un alt stat membru – Activitate a profesionistului direcționată către statul membru în care consumatorul își are reședința obișnuită, după încheierea contractului care conține o clauză privind alegerea legii aplicabile.#Cauza C-279/24.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 6 din Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I) (JO 2008, L 177, p. 6), precum și a articolului 3 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între AY, un consumator care are reședința în Italia, pe de o parte, și Liechtensteinische Landesbank (Österreich) AG, o bancă al cărei sediu este situat în Austria (denumită în continuare „banca”), pe de altă parte, în legătură cu pierderile suferite de AY în urma achiziționării anumitor produse financiare prin intermediul băncii.

Considerentele (6), (11), (16) și (23) ale Regulamentului nr. 593/2008 au următorul cuprins: „(6) Pentru buna funcționare a pieței interne este necesar ca normele statelor membre care reglementează conflictul de legi să desemneze aceeași lege națională, indiferent de țara în care se află instanța la care a fost introdusă acțiunea, în scopul îmbunătățirii previzibilității soluțiilor litigiilor, a certitudinii privind dreptul aplicabil și a liberei circulații a hotărârilor. […] (11) Libertatea părților de a alege legea aplicabilă ar trebui să fie unul dintre elementele esențiale ale sistemului de norme care reglementează conflictul de legi în materia obligațiilor contractuale. […] (16) În scopul de a contribui la obiectivul general al prezentului regulament – securitatea juridică în spațiul de justiție european – normele care reglementează conflictul de legi ar trebui să prezinte un grad înalt de previzibilitate. […] […] (23) În cazul contractelor încheiate cu părți considerate a fi într‑o poziție contractuală dezavantajoasă, acestea din urmă ar trebui protejate prin norme care reglementează conflictul de legi care să fie mai avantajoase pentru interesele acestora decât normele generale.”

Articolul 3 din acest regulament, intitulat „Libertatea de alegere”, prevede la alineatele (1) și (2): „(1) Contractul este guvernat de legea aleasă de către părți. Această alegere trebuie să fie expresă sau să rezulte, cu un grad rezonabil de certitudine, din clauzele contractuale sau din împrejurările cauzei. Prin alegerea lor, părțile pot desemna legea aplicabilă întregului contract sau numai unei părți din acesta. (2) Părțile pot conveni, în orice moment, să supună contractul altei legi decât cea care îl guverna anterior, fie în baza unei alegeri anterioare în temeiul prezentului articol, fie în temeiul altor dispoziții ale prezentului regulament. Orice modificare efectuată de către părți cu privire la legea aplicabilă, care intervine ulterior încheierii contractului, nu aduce atingere validității formei contractului în sensul articolului 11 și nu afectează în mod negativ drepturile terților.”

Articolul 6 din regulamentul menționat, intitulat „Contractele încheiate cu consumatorii”, prevede la alineatele (1)-(4): „(1) Fără a aduce atingere articolelor 5 și 7, contractul încheiat de o persoană fizică într‑un scop care poate fi considerat ca neavând legătură cu activitatea sa profesională («consumatorul») cu o altă persoană, care acționează în exercitarea activității sale profesionale («profesionistul»), este reglementat de legea statului în care își are reședința obișnuită consumatorul, cu condiția ca profesionistul: (a) să își desfășoare activitatea comercială sau profesională în țara în care își are reședința obișnuită consumatorul; sau (b) prin orice mijloace, să‑și direcționeze activitățile către țara în cauză sau către mai multe țări, printre care și țara în cauză, și ca respectivul contract să se înscrie în sfera activităților respective. (2) Fără a aduce atingere alineatului (1), părțile pot alege legea aplicabilă unui contract care îndeplinește cerințele prevăzute la alineatul (1), în conformitate cu articolul 3. Cu toate acestea, o astfel de alegere nu poate priva consumatorul de protecția acordată acestuia prin dispoziții de la care nu se poate deroga prin convenție, în temeiul legii care, în lipsa unei alegeri, ar fi fost aplicabilă în conformitate cu alineatul (1). (3) În cazul în care cerințele prevăzute la alineatul (1) litera (a) sau (b) nu sunt respectate, legea aplicabilă unui contract încheiat între un consumator și un profesionist se stabilește conform articolelor 3 și 4. (4) Alineatele (1) și (2) nu se aplică următoarelor contracte: (a) contractelor de prestări servicii în temeiul cărora serviciile sunt prestate consumatorului exclusiv într‑o altă țară decât în cea în care acesta își are reședința obișnuită; […] (d) drepturilor și obligațiilor care constituie un instrument financiar […] cu condiția ca aceste activități să nu constituie prestări de servicii financiare; […]”

Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 prevede: „O clauză contractuală care nu s‑a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună‑credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.”

Articolul 879 alineatul (3) din Allgemeines bürgerliches Gesetzbuch (Codul civil) prevede: „O clauză contractuală care figurează în condițiile generale sau în contracte de adeziune și nu stabilește una dintre obligațiile principale ale părților este nulă de drept dacă, având în vedere toate împrejurările, o prejudiciază în mod grav pe una dintre părți.”

În cursul anului 2013, AY, care are reședința în Italia, a încheiat un contract pentru deschiderea la bancă a unui cont curent, precum și a unui cont de depozit de titluri de valoare.

În acest scop, AY s‑a deplasat, într‑o primă etapă, la o agenție a băncii în Austria. Într‑o a doua etapă, el a transmis din Italia o cerere de deschidere a unui cont, precum și documente referitoare la „profilul de client” al acestuia, care îi fuseseră solicitate în prealabil de bancă. În conformitate cu „Condițiile generale ale operațiunilor bancare” prevăzute de bancă și despre care AY avea cunoștință, toate raporturile juridice dintre părțile la contract sunt reglementate de dreptul austriac.

Din decizia de trimitere reiese că, la momentul semnării acestui contract, AY a optat pentru o „relație fără consultanță”. Ulterior, și deși profilul de client al acestuia a fost actualizat de mai multe ori, el a ales întotdeauna în mod expres tranzacții „fără consultanță” în cadrul fiecăreia dintre operațiunile pe care le‑a efectuat prin intermediul băncii.

În cursul lunilor septembrie 2015 și iunie 2016, AY a achiziționat prin intermediul băncii titluri de creanță tranzacționate la bursă (denumite în continuare „TCT”). Acesta le‑a revândut în cursul lunii iulie 2016, obținând un profit.

În cursul lunii octombrie 2016, AY a participat la un eveniment organizat la Padova (Italia) de o întreprindere de investiții italiană (denumit în continuare „evenimentul din Padova”), în cursul căruia administratorul acestei întreprinderi a prezentat un fond al cărui portofoliu cuprindea și TCT. Un angajat al băncii a participat de asemenea la acest eveniment pentru a prezenta banca investitorilor care erau prezenți la evenimentul respectiv.

Între luna octombrie 2017 și luna februarie 2018, AY a achiziționat din proprie inițiativă, prin intermediul băncii, TCT, precum și participații la fondul care fusese prezentat cu ocazia evenimentului din Padova. Cu toate acestea, el a considerat ulterior că a suferit o pierdere financiară rezultată din aceste achiziții.

AY a introdus o acțiune în justiție pentru a solicita repararea unui prejudiciu în cuantum de 140217,10 euro, majorat cu dobânzi, cheltuieli și accesorii, pentru motivul că banca nu și‑ar fi îndeplinit obligația de consultanță și de informare.

Întrucât instanțele de grad inferior au respins cererea pe care o formulase, AY a sesizat cu recurs Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria), care este instanța de trimitere.

În susținerea acțiunii formulate, AY arată că, din moment ce unul dintre angajații băncii a prezentat‑o pe aceasta cu ocazia evenimentului din Padova, trebuie să se considere că, de la data acestuia, banca și‑a direcționat activitățile către piața italiană, în sensul articolului 6 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 593/2008. În aceste condiții, AY susține că legea statului membru în care are reședința obișnuită, și anume cea a Republicii Italiene, este cea aplicabilă operațiunilor financiare care au fost realizate ulterior acestui eveniment.

AY adaugă că excepția prevăzută la articolul 6 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul nr. 593/2008 nu este aplicabilă în speță, întrucât banca dispunea de un site internet pe care el putea, în calitate de consumator italian, să îndeplinească toate formalitățile legate de administrarea conturilor sale, precum și să beneficieze de avize și de analize. În plus, AY consideră că dispozițiile relevante ale dreptului austriac îi sunt mai puțin favorabile decât cele din dreptul italian.

Pe de altă parte, AY consideră că clauza privind alegerea legii aplicabile cuprinsă în condițiile generale ale băncii ar trebui înlăturată ca fiind abuzivă întrucât nu fusese informat că se putea prevala, în calitate de consumator, de protecția pe care i‑o asigură dispozițiile obligatorii ale țării în care își are reședința obișnuită, în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul nr. 593/2008.

În acest context, instanța de trimitere ridică, în primul rând, problema dacă, deși banca și AY au ales legea austriacă pentru a reglementa raportul lor juridic la momentul stabilirii acestui raport, este totuși posibil să se aplice, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 593/2008, legea italiană în privința operațiunilor de achiziționare de produse financiare în litigiu. Astfel, aceasta apreciază că, începând cu anul 2016, banca și‑a „direcționat” activitățile către Italia, care este statul reședinței obișnuite a lui AY. Or, articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 593/2008 prevede în esență că un contract este reglementat de legea țării în care își are reședința obișnuită consumatorul atunci când profesionistul cocontractant își direcționează activitățile către acea țară, sub rezerva respectării unui anumit număr de alte condiții, pe care le apreciază ca fiind îndeplinite în speță.

În al doilea rând, în cazul unui răspuns afirmativ la această primă întrebare, instanța de trimitere ridică problema aplicabilității, în speță, a excepției prevăzute la articolul 6 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul nr. 593/2008. Potrivit acestei excepții, alineatele (1) și (2) ale acestui articol 6, în conformitate cu care un consumator poate beneficia de aplicarea legii țării în care își are reședința obișnuită sau, cel puțin, de protecția prevăzută de unele dintre dispozițiile rezultate din această lege, nu sunt aplicabile contractelor de prestări de servicii în temeiul cărora serviciile sunt prestate consumatorului exclusiv într‑o altă țară decât în cea în care acesta își are reședința obișnuită.

În al treilea rând, presupunând că articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 593/2008 este aplicabil, dar că articolul 6 alineatul (4) litera (a) din acest regulament nu este aplicabil, instanța de trimitere ridică în esență problema dacă o clauză privind alegerea legii aplicabile inclusă într‑un contract înainte de îndeplinirea condițiilor de aplicare a articolului 6 din regulamentul menționat trebuie considerată, din moment ce sunt îndeplinite aceste condiții, abuzivă în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 93/13, atunci când această clauză nu informează consumatorul vizat cu privire la drepturile pe care i le‑ar putea conferi aplicarea articolului 6 alineatul (2) din același regulament.

În aceste condiții, Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Consecințele juridice ale ordinelor de achiziție a unor produse financiare, date de un consumator stabilit în statul A (în speță, în Italia) pe baza unei relații comerciale stabile unei bănci cu sediul în statul B (în speță, în Austria), trebuie apreciate în raport cu legea a cărei aplicare decurge din articolul 6 din Regulamentul [nr. 593/2008] atunci când condițiile de aplicare a articolului 6 erau îndeplinite la momentul emiterii ordinelor individuale, dar nu și la începutul relației comerciale, iar părțile aleseseră la acel moment legea statului B pentru întreaga relație comercială, în temeiul articolului 3 din [Regulamentul nr. 593/2008]? 2) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, excepția prevăzută la articolul 6 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul [nr. 593/2008] se aplică în situația în care o bancă deschide conturi, pe baza unui contract, pentru un consumator stabilit în alt stat membru, iar ulterior achiziționează pentru acesta, pe baza ordinelor emise de consumator, produse financiare care sunt creditate în conturile respective, consumatorul putând emite ordinele (și) prin intermediul comunicării la distanță? 3) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare și al unui răspuns negativ la a doua întrebare, alegerea legii aplicabile înainte de îndeplinirea condițiilor de aplicare a articolului 6 din Regulamentul nr. 593/2008 trebuie considerată abuzivă în sensul articolului 3 alineatul (1) din [Directiva 93/13] după îndeplinirea acestor condiții, în cazul în care, [în clauza care desemnează legea aplicabilă, nu s‑a atras atenția consumatorului asupra consecințelor] juridice prevăzute de articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul nr. 593/2008?”

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 593/2008 trebuie interpretat în sensul că se aplică unui contract încheiat între un consumator și o bancă atunci când condițiile prevăzute de această dispoziție nu erau îndeplinite la data încheierii acestui contract, dar sunt îndeplinite ulterior.

În această privință, în conformitate cu norma generală prevăzută la articolul 3 din Regulamentul nr. 593/2008, contractul este guvernat de legea aleasă de părți.

Articolul 6 din Regulamentul nr. 593/2008, intitulat „Contractele încheiate cu consumatorii”, prevede la alineatul (1) că un contract încheiat de un consumator cu un profesionist este reglementat de legea țării în care consumatorul își are reședința obișnuită, sub rezerva respectării condițiilor prevăzute de această dispoziție, și anume ca profesionistul să își desfășoare activitatea profesională în țara în care își are reședința obișnuită consumatorul sau, prin orice mijloace, să își direcționeze activitățile către țara în cauză sau către mai multe țări, printre care și țara în cauză, iar contractul să se încadreze în sfera activităților respective. Alineatul (2) al acestui articol 6 prevede însă că, în conformitate cu articolul 3 din același regulament, părțile pot alege legea aplicabilă unui contract care îndeplinește cerințele prevăzute la alineatul (1) al articolului (6), cu condiția ca această alegere să nu aibă ca rezultat privarea consumatorului de protecția care îi este acordată prin dispoziții de la care nu se poate deroga prin convenție, în temeiul legii care, în lipsa unei alegeri, ar fi fost aplicabilă în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din regulamentul menționat.

Doar în ipoteza în care contractul în cauză nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) litera (a) sau (b) din Regulamentul nr. 593/2008 articolul 6 alineatul (3) din acest regulament precizează că legea aplicabilă acestui contract se stabilește în conformitate cu articolele 3 și 4 din regulamentul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 septembrie 2023, Club La Costa ș.a. (C‑821/21, EU:C:2023:672, punctul 83).

În această privință, reiese din jurisprudență că aplicarea Regulamentului nr. 593/2008 depinde de data încheierii contractului în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 martie 2021, Obala i lučice,C‑307/19, EU:C:2021:236, punctul 56 și jurisprudența citată).

Rezultă că condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) litera (a) sau (b) din Regulamentul nr. 593/2008 trebuie verificate luându‑se ca punct de referință această dată.

În speță, din decizia de trimitere reiese că, la data încheierii contractului în cauză, banca nu își desfășura activitatea profesională în țara în care consumatorul își avea reședința obișnuită și nici nu o direcționase către această țară, astfel încât nu erau îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) litera (a) sau (b) din Regulamentul nr. 593/2008.

Reiese însă din dosarul prezentat Curții că instanța de trimitere a adresat prima întrebare plecând de la premisa că, ulterior încheierii contractului în cauză, banca și‑a direcționat activitatea profesională către țara în care consumatorul își avea reședința obișnuită, astfel încât condiția prevăzută la articolul 6 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 593/2008 ar fi fost îndeplinită ulterior semnării contractului încheiat între acest consumator și bancă.

În acest cadru, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, pentru interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul ei și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (Hotărârea din 17 noiembrie 1983, Merck,292/82, EU:C:1983:335, punctul 12, și Hotărârea din 8 mai 2025, Pielatak,C‑410/23, EU:C:2025:325, punctul 54, precum și jurisprudența citată).

În ceea ce privește interpretarea literală a articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 593/2008, așa cum reiese din cuprinsul punctului 25 din prezenta hotărâre și așa cum a arătat domnul avocat general la punctul 48 din concluzii, modul de redactare a acestei dispoziții nu prevede în mod expres posibilitatea unei modificări a legii aplicabile unui contract încheiat cu consumatorii atunci când condițiile prevăzute de dispoziția menționată nu erau îndeplinite la data încheierii acestui contract, dar sunt îndeplinite ulterior, în cursul relației comerciale.

În ceea ce privește interpretarea contextuală și teleologică, este necesar să se amintească, în primul rând, că acest regulament, așa cum reiese din considerentele (6) și (16), urmărește în special să garanteze securitatea juridică în spațiul european de justiție, prin norme privind conflictul de legi care prezintă un grad înalt de previzibilitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie 2016, Nikiforidis,C‑135/15, EU:C:2016:774, punctele 36 și 46).

În al doilea rând, articolul 6 din Regulamentul nr. 593/2008 se înscrie în capitolul II din acesta, intitulat „Norme uniforme”, la fel ca articolul 3 din acest regulament, al cărui alineat (1) prevede că un contract este guvernat de legea aleasă de părți și al cărui alineat (2) precizează că o modificare a legii aplicabile unui contract, astfel cum este determinată de acordul părților la încheierea acestui contract, nu poate rezulta decât din acordul acestor părți. Considerentul (11) al regulamentului menționat precizează că libertatea părților de a alege legea aplicabilă ar trebui să fie unul dintre elementele esențiale ale sistemului de norme ce reglementează conflictul de legi în materia obligațiilor contractuale.

În plus, Curtea a subliniat că, pentru a conferi efecte depline principiului autonomiei de voință a părților la contract, trebuie să se respecte alegerea efectuată în mod liber de aceste părți în ceea ce privește legea aplicabilă în cadrul raportului lor contractual (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 octombrie 2013, Unamar,C‑184/12, EU:C:2013:663, punctul 49).

În al treilea rând, este adevărat că în considerentul (23) al Regulamentului nr. 593/2008 se arată că, în cazul contractelor încheiate cu părți considerate a fi într‑o poziție contractuală dezavantajoasă, acestea din urmă ar trebui protejate prin norme ce reglementează conflictul de legi care să fie mai avantajoase pentru interesele lor decât normele generale.

Cu toate acestea, rezultă din jurisprudență că o interpretare în temeiul căreia ar fi posibil să se deroge de la normele ce reglementează conflictul de legi prevăzute de acest regulament pentru a determina legea aplicabilă contractelor încheiate cu consumatorii, pentru motivul că o altă lege ar fi mai favorabilă pentru consumator, ar aduce în mod necesar o atingere considerabilă cerinței generale de previzibilitate a legii și, prin urmare, principiului securității juridice în raporturile contractuale în care sunt implicați consumatori (Hotărârea din 14 septembrie 2023, Diamond Resorts Europe ș.a., C‑632/21, EU:C:2023:671, punctul 75).

Prin urmare, o interpretare din care ar rezulta că îndeplinirea, după data încheierii contractului în cauză, a condițiilor prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 593/2008 are drept consecință modificarea legii care este aplicabilă acestui contract și aduce atingere alegerii efectuate de părți în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din acest regulament.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, posibilitatea unei schimbări a legii aplicabile unui contract încheiat cu consumatorii atunci când condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 593/2008 nu erau îndeplinite la data încheierii acestui contract, dar sunt îndeplinite ulterior în cursul relației comerciale, este exclusă de modul de redactare a acestei dispoziții, de economia și de obiectivele urmărite de dispoziția menționată, care confirmă o asemenea interpretare.

Pe de altă parte, este adevărat că, așa cum a arătat instanța de trimitere, examinând aplicarea ratione temporis a Regulamentului nr. 593/2008, Curtea a statuat că nu era exclus ca un contract inițial, încheiat înainte de intrarea în vigoare a acestui regulament, să poată fi înlocuit cu un nou contract în cazul modificării acelui contract inițial, convenit între părțile contractante, de o asemenea amploare încât aceasta ar constitui nu o simplă actualizare sau adaptare a contractului respectiv, ci crearea unui nou raport juridic între acele părți contractante, care să poată conduce la aplicarea normelor privind conflictul de legi prevăzute de regulamentul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie 2016, Nikiforidis,C‑135/15, EU:C:2016:774, punctele 37 și 38).

Cu toate acestea, în speță, și având în vedere elementele transmise de instanța de trimitere, nu se poate considera că operațiunile financiare realizate după evenimentul din Padova sunt susceptibile să facă parte dintr‑un alt raport juridic decât cel stabilit prin contractul pe care se întemeiază relația comercială durabilă întreținută de AY cu banca.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 593/2008 trebuie interpretat în sensul că nu se aplică unui contract încheiat între un consumator și o bancă atunci când condițiile prevăzute de această dispoziție nu erau îndeplinite la data încheierii acestui contract, dar sunt îndeplinite ulterior.

Din decizia de trimitere reiese că a doua și a treia întrebare nu sunt adresate decât în cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare. Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la celelalte întrebări adresate.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)

4 decembrie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Regulamentul nr. 593/2008

Directiva 93/13

Dreptul austriac

Litigiul principal și întrebările preliminare

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

Cu privire la a doua și a treia întrebare

Cu privire la cheltuielile de judecată