Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 10 iulie 2025.#PE, reprezentat legal de părinții săi, împotriva Städteregion Aachen.#Cererea de decizie preliminară formulată de Landessozialgericht Nordrhein-Westfalen.#Trimitere preliminară – Securitate socială – Lucrători migranți – Regulamentul (CE) nr. 883/2004 – Articolul 3 – Domeniu de aplicare material – Libera circulație a lucrătorilor – Articolul 45 TFUE – Regulamentul (UE) nr. 492/2011 – Articolul 7 – Egalitate de tratament – Avantaje sociale – Copil minor cu handicap al unui lucrător frontalier – Ajutor pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap – Condiția privind reședința – Proporționalitate.#Cauza C-257/24.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, rectificare în JO 2004, L 200, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 988/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 (JO 2009, L 284, p. 43) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 883/2004”), a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii (JO 2011, L 141, p. 1), precum și a articolului 20 TFUE și a articolului 21 alineatul (1) TFUE.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între PE, un copil minor reprezentat de părinții săi, pe de o parte, și Städteregion Aachen (regiunea urbană Aachen, Germania), pe de altă parte, în legătură cu refuzul de a‑i acorda un ajutor pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap.

Figurând în titlul I din Regulamentul nr. 883/2004, denumit „Dispoziții generale”, articolul 3 din acest regulament, intitulat „Domeniul de aplicare material”, prevede: „(1) Prezentul regulament se aplică tuturor legislațiilor referitoare la ramurile de securitate socială privind: (a) prestațiile de boală; […] (3) Prezentul regulament se aplică și în cazul prestațiilor speciale în numerar, de tip necontributiv, prevăzute la articolul 70. […] (5) Prezentul regulament nu se aplică: (a) asistenței sociale sau medicale; […]”

Figurând în titlul III din Regulamentul nr. 883/2004, denumit „Dispoziții speciale aplicabile diferitelor categorii de prestații”, în capitolul 9, intitulat „Prestații speciale în numerar de tip necontributiv”, articolul 70 din acest regulament, intitulat „Dispoziții generale”, prevede la alineatul (2) litera (c): „În sensul prezentului capitol, «prestații speciale în numerar de tip necontributiv» înseamnă prestații: […] (c) [care] sunt enumerate în anexa X”.

Anexa X la regulamentul menționat, la rubrica „Germania”, are următorul cuprins: „(a) Venit minim de subzistență pentru persoanele în vârstă și pentru persoanele cu o capacitate limitată de câștig, conform capitolului 4 din cartea XII din Codul social. (b) Prestații pentru asigurarea costurilor de subzistență, în temeiul dispozițiilor de bază, pentru persoanele care caută un loc de muncă, cu excepția cazului în care, referitor la aceste prestații, condițiile de eligibilitate pentru un supliment temporar ca urmare a primirii unor prestații de șomaj [articolul 24 alineatul (1) din cartea II din Codul social] sunt îndeplinite.”

Articolul 7 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 492/2011 prevede: „(1) Lucrătorul resortisant al unui stat membru nu poate fi tratat diferit, pe teritoriul celorlalte state membre, față de lucrătorii naționali, pe criterii de cetățenie, în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă și de muncă și, în special, în ceea ce privește remunerarea, concedierea și, în cazul în care rămâne fără un loc de muncă, reintegrarea profesională și reangajarea. (2) Acesta beneficiază de aceleași avantaje sociale și fiscale ca și lucrătorii naționali.”

Neuntes Buch Sozialgesetzbuch (Codul securității sociale, cartea a noua), intitulată „Readaptarea și participarea persoanelor cu handicap”, în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „SGB IX”), prevede condițiile cărora le este subordonată acordarea ajutorului pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap.

Articolul 101 alineatul 1 din SGB IX prevede: „Germanii care au reședința obișnuită în străinătate nu beneficiază de prestații de ajutor pentru integrare. Se poate deroga de la aceasta de la caz la caz doar în măsura în care acest lucru este inevitabil din cauza unei situații excepționale de urgență și se dovedește în același timp că o întoarcere pe teritoriul german nu este posibilă din următoarele motive: 1. îngrijirea și educația unui copil care trebuie să rămână în străinătate din motive juridice; 2. persoana interesată face obiectul unei îngrijiri pe termen lung în cadrul unei instituții sau are absolut nevoie de îngrijiri; sau 3. act al autorității publice.”

Articolul 104 alineatul 1 din această SGB IX prevede: „Prestațiile de asistență pentru integrare se stabilesc în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, în special în funcție de natura nevoilor, de situația personală, de mediul social și de propriile mijloace și resurse […].”

Reclamanta din litigiul principal, o resortisantă germană și irlandeză născută în Germania în anul 2009, locuiește cu părinții săi în Belgia, în apropierea frontierei germane. Mama sa, resortisantă germană, este angajată ca medic salariat cu normă întreagă în Aachen (Germania). Tatăl său, resortisant irlandez, era funcționar al Uniunii Europene care își exercita activitatea la Maastricht (Țările de Jos).

Reclamanta din litigiul principal suferă de un handicap mental care necesită îngrijiri specifice. După ce a frecventat o școală de învățământ specializat în Eupen (Belgia), aceasta este școlarizată, din anul școlar 2017/2018, în școli incluzive la Aachen. La cererea sa, regiunea urbană Aachen i‑a acordat, în conformitate cu dispozițiile din SGB IX, ajutorul pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap pentru anii școlari 2017/2018-2020/2021, suportând cheltuielile cu asistența școlară inițial pentru 15 ore, apoi pentru 35 de ore pe săptămână.

Prin decizia din 9 iunie 2021, regiunea urbană Aachen a respins o cerere având ca obiect acordarea acestui ajutor pentru integrare pentru anul școlar 2021/2022, pentru motivul că reclamanta din litigiul principal are reședința obișnuită în Belgia și, așadar, nu îndeplinește condiția de reședință pe teritoriul național care decurge din articolul 101 alineatul 1 din SGB IX. Prin decizia din 20 august 2021, această autoritate a respins, pentru același motiv, opoziția formulată de reclamanta din litigiul principal împotriva deciziei inițiale de respingere.

Prin hotărârea din 25 ianuarie 2022, Sozialgericht Aachen (Tribunalul pentru Contencios Social din Aachen, Germania) a respins, tot pentru acest motiv, acțiunea introdusă de reclamanta din litigiul principal, reprezentată de părinții săi, împotriva acestor decizii. În plus, această instanță a considerat că dreptul la ajutorul pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap prevăzut de SGB IX nu se poate întemeia nici pe dreptul Uniunii din moment ce acesta nu se încadrează în „prestațiile de boală” prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004, iar articolul 3 alineatul (5) litera (a) din acest regulament prevede în mod expres că regulamentul menționat nu se aplică „asistenței sociale sau medicale”.

Reclamanta din litigiul principal, reprezentată de părinții săi, a sesizat Landessozialgericht Nordrhein‑Westfalen (Tribunalul Superior de Contencios Social din Renania de Nord‑Westfalia, Germania), care este instanța de trimitere, cu o cale de atac având ca obiect reformarea acestei hotărâri și obligarea regiunii urbane Aachen, prin modificarea deciziei din 9 iunie 2021, astfel cum a fost confirmată prin decizia din 20 august 2021, la rambursarea cheltuielilor efectuate pentru recurgerea la asistență școlară pentru perioada cuprinsă între 1 august 2021 și 30 noiembrie 2021, în cuantum de 12782,32 euro, Comunitatea germanofonă din Belgia suportând, cu titlu gratuit, cheltuielile de sprijin școlar pentru perioada cuprinsă între 1 decembrie 2021 și 30 iunie 2022.

Instanța de trimitere constată că, în raport cu dreptul național, calea de atac cu care este sesizată ar trebui respinsă. Aceasta are însă îndoieli cu privire la aspectul dacă dreptul național este, în această privință, compatibil cu dreptul Uniunii.

În primul rând, această instanță ridică problema dacă prezenta cauză intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 883/2004. În calitate de prestație de participare la educație sub forma unei asistențe școlare pentru copiii cu handicap, ajutorul pentru integrare în discuție în litigiul principal nu ar părea să constituie o prestație de securitate socială care intră în domeniul de aplicare material al acestui regulament, din moment ce nu este subordonată unor cerințe obiective, precum în special gradul de handicap, și este acordată în funcție de nevoile personale ale persoanei interesate, pe baza unei examinări individuale a acestor nevoi de către autoritatea națională competentă.

În plus, ar fi îndoielnic ca ajutorul pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap prevăzut de SGB IX să poată fi calificat drept „prestație de boală”, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 883/2004, din moment ce noțiunea de „boală”, în sensul său obișnuit, implică o deteriorare temporară a stării de sănătate, în timp ce acest ajutor pentru integrare are ca scop să permită beneficiarilor săi să urmeze o formare adaptată capacităților și performanțelor lor, precum și să promoveze participarea lor la viața în societate.

Ajutorul pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap prevăzut de SGB IX ar părea, așadar, să intre mai degrabă sub incidența noțiunii de „asistență socială”, care, în temeiul articolului 3 alineatul (5) litera (a) din Regulamentul nr. 883/2004, ar fi exclusă în mod explicit din domeniul de aplicare material al acestui regulament. Astfel, acest ajutor pentru integrare nu ar avea legătură cu unul dintre riscurile vizate la articolul 3 alineatul (1) din regulamentul menționat. În plus, perioadele de activitate profesională, de cotizare sau de afiliere nu ar juca niciun rol în recunoașterea dreptului la acesta din urmă, el fiind furnizat de la caz la caz și în subsidiar. Ajutorul pentru integrare menționat nu ar fi nici o prestație specială în numerar de tip necontributiv, în sensul articolului 70 din același regulament, întrucât nu figurează în anexa X la acesta.

În al doilea rând, instanța de trimitere consideră că este necesar să se clarifice dacă excluderea unui cetățean al Uniunii de la ajutorul pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap prevăzut de SGB IX este compatibilă cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011, potrivit căruia orice lucrător resortisant al unui stat membru are dreptul, pe teritoriul celorlalte state membre, la aceleași avantaje sociale ca lucrătorii naționali. Dat fiind că mama reclamantei din litigiul principal și‑a exercitat dreptul la liberă circulație, ea ar fi îndreptățită să invoce această dispoziție în raport cu statul membru a cărui cetățenie o are. Curtea însă nu s‑ar fi pronunțat încă asupra aspectului dacă un ajutor pentru integrare sub forma unor prestații de asistență pentru școlarizarea copilului cu handicap al unui lucrător frontalier constituie un „avantaj social” în sensul dispoziției menționate. Interpretarea largă care trebuie dată noțiunii de „avantaj social” ar putea pleda în favoarea includerii sale în aceasta. Condiția reședinței căreia îi este subordonată acordarea ajutorului pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap prevăzut de SGB IX ar putea constitui, așadar, o discriminare indirectă, dat fiind că este susceptibilă prin natura sa să afecteze mai mult lucrătorii frontalieri decât lucrătorii naționali.

În ceea ce privește justificarea unei astfel de restricții, această instanță observă că periclitarea echilibrului financiar al sistemului de securitate socială poate constitui un scop legitim de interes general care poate justifica excluderea nerezidenților de la dreptul la prestații. În această privință, existența în SGB IX a unor excepții de la această excludere în cazul unor dificultăți speciale, legate în esență de furnizarea probabilă de prestații în statul membru de reședință, ar permite înlăturarea oricărei discriminări nejustificate. Pe de altă parte, s‑ar putea susține că principiul nediscriminării, consacrat în mod general la articolul 18 TFUE, a fost concretizat la articolul 3 alineatul (5) litera (a) din Regulamentul nr. 883/2004 în ceea ce privește prestațiile de asistență socială, ceea ce ar justifica faptul că ajutorul pentru integrare în cauză nu poate fi acordat unor persoane care nu au reședința pe teritoriul național. Excluderea menționată ar confirma astfel principiul teritorialității întemeiat pe dreptul internațional public, potrivit căruia prestațiile de asistență finanțate din impozit nu trebuie să fie acordate decât persoanelor care locuiesc pe teritoriul național.

Cu toate acestea, nu ar fi sigur că excluderea nerezidenților de la beneficiul ajutorului pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap prevăzut de SGB IX este cu adevărat necesară pentru o utilizare corectă a resurselor fiscale. Nu ar fi clar în special în ce măsură Republica Federală Germania ar reduce efectiv cheltuielile datorită acestei excluderi introduse ca urmare a unei înăspriri a reglementării de la 1 ianuarie 2004. În plus, din cauza excluderii menționate, cetățenii germani nerezidenți ar putea fi potențial constrânși să se întoarcă în Germania, ceea ce ar determina o creștere a costurilor pentru acest stat membru. În măsura în care legiuitorul național ar fi urmărit prin această înăsprire să reducă recurgerea abuzivă la acest ajutor pentru integrare, acest obiectiv ar părea de asemenea îndoielnic, în special în raport cu principiul proporționalității. Astfel, riscul de abuz nu s‑ar pune în ceea ce privește prestațiile în natură furnizate pe teritoriul german. Nu ar exista nici elemente care să indice că reclamanta din litigiul principal ar fi săvârșit un abuz de drept prin crearea artificială a condițiilor pentru obținerea avantajelor sociale prevăzute la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011. În sfârșit, în măsura în care obiectivul excluderii nerezidenților ar fi de a scuti autoritățile naționale competente de o examinare împovărătoare a condițiilor de acordare în favoarea cetățenilor germani nerezidenți, necesitatea sa ar rămâne discutabilă, întrucât aceste prestații sunt furnizate pe teritoriul german.

În al treilea rând, instanța de trimitere ridică problema dacă excluderea nerezidenților de la ajutorul pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap constituie o restricție justificată în mod obiectiv a dreptului pe care cetățenii Uniunii îl au în temeiul articolului 20 TFUE și al articolului 21 alineatul (1) TFUE. Astfel, reclamanta din litigiul principal ar fi dezavantajată prin simplul fapt că a ales să își exercite libertatea de circulație prin stabilirea reședinței sale obișnuite în Belgia.

În aceste condiții, Landessozialgericht Nordrhein‑Westfalen (Tribunalul Superior de Contencios Social din Renania de Nord‑Westfalia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolul 3 din [Regulamentul nr. 883/2004] trebuie interpretat în sensul că ajutorul pentru integrare prevăzut de [SGB IX] sub forma unor prestații de asistență școlară constituie o prestație în sensul acestui articol 3 și intră astfel în domeniul de aplicare material al acestui regulament? În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: 2) Articolul 7 alineatul (2) din [Regulamentul nr. 492/2011] trebuie interpretat în sensul că se opune unei prevederi a dreptului național care condiționează prestațiile de ajutor pentru integrare prevăzute de SGB IX sub forma unor prestații de asistență școlară de reședința obișnuită pe teritoriul național? 3) Există o restrângere nejustificată a dreptului recunoscut cetățenilor Uniunii la articolul 20 [TFUE] și la articolul 21 alineatul (1) [TFUE] în cazul în care acordarea ajutorului pentru integrare prevăzut de SGB IX sub forma unor prestații de asistență școlară este refuzată cetățenilor Uniunii care au domiciliul sau reședința obișnuită într‑un alt stat membru (aproape de frontieră), însă în statul de reședință se acordă prestația în natură?”

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 din Regulamentul nr. 883/2004 trebuie interpretat în sensul că o prestație precum ajutorul pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap prevăzut de SGB IX intră în domeniul de aplicare material al acestui regulament.

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie, în primul rând, să se verifice dacă un astfel de ajutor pentru integrare constituie o prestație de „securitate socială”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din regulamentul menționat.

Potrivit unei jurisprudențe constante, distincția dintre prestațiile care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 883/2004 și cele care sunt excluse din acesta se întemeiază în esență pe elementele constitutive ale fiecărei prestații, în special pe finalitățile și pe condițiile de acordare ale acestora, iar nu pe faptul că o prestație este sau nu calificată de legislația națională drept prestație de securitate socială (Hotărârea din 11 aprilie 2024, Sozialministeriumservice, C‑116/23, EU:C:2024:292, punctul 32 și jurisprudența citată).

Așadar, o prestație poate fi considerată o prestație de securitate socială, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004, în măsura în care, pe de o parte, este acordată beneficiarilor, independent de orice apreciere individuală și discreționară a nevoilor personale, pe baza unei situații definite de lege și, pe de altă parte, se referă la unul dintre riscurile expres enumerate la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004. Aceste două condiții sunt cumulative (Hotărârea din 11 aprilie 2024, Sozialministeriumservice, C‑116/23, EU:C:2024:292, punctul 33 și jurisprudența citată).

În ceea ce privește prima condiție enunțată la punctul precedent, trebuie amintit că aceasta este îndeplinită atunci când acordarea prestației se efectuează în lumina unor criterii obiective care, odată îndeplinite, dau dreptul la prestație fără ca autoritatea competentă să poată ține seama de alte împrejurări personale (Hotărârea din 11 aprilie 2024, Sozialministeriumservice, C‑116/23, EU:C:2024:292, punctul 34 și jurisprudența citată).

În speță, din decizia de trimitere reiese că ajutorul pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap prevăzut de SGB IX nu este subordonat îndeplinirii unor condiții obiective, precum, printre altele, un prag sau un nivel precis de incapacitate sau de handicap, ci este acordat de autoritatea națională competentă, conform articolului 104 alineatul 1 din SGB IX, în funcție de nevoile personale ale persoanei interesate, pe baza unei examinări individuale și discreționare a situației sale de către această autoritate.

În aceste condiții, este necesar să se constate că ajutorul pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap prevăzut de SGB IX nu îndeplinește prima dintre cele două condiții cumulative enunțate la punctul 27 din prezenta hotărâre, astfel încât acest ajutor nu constituie o prestație de „securitate socială”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004.

Trebuie însă amintit că articolul 3 alineatul (3) din regulamentul menționat extinde aplicarea acestuia la prestațiile speciale în numerar de tip necontributiv prevăzute la articolul 70 din acesta. În aceste condiții, trebuie, în al doilea rând, să se verifice dacă ajutorul pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap prevăzut de SGB IX constituie o astfel de prestație.

În această privință, este suficient să se arate că din modul de redactare a articolului 70 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 883/2004 reiese că sunt considerate prestații speciale în numerar de tip necontributiv exclusiv cele enumerate în anexa X la acest regulament. Or, ajutorul pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap prevăzut de SGB IX nu figurează în această anexă. Acesta nu constituie, așadar, o astfel de prestație (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 martie 2020, Caisse d’assurance retraite et de la santé au travail d’Alsace‑Moselle, C‑769/18, EU:C:2020:203, punctul 35).

În consecință, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 3 din Regulamentul nr. 883/2004 trebuie interpretat în sensul că o prestație precum ajutorul pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap prevăzut de SGB IX nu intră în domeniul de aplicare material al acestui regulament, din moment ce acordarea acestei prestații nu este subordonată îndeplinirii unor condiții obiective, ci se întemeiază pe o apreciere individuală de către autoritatea națională competentă a nevoilor persoanei în cauză.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care subordonează acordarea unui ajutor pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară copilului cu handicap al unui lucrător frontalier, resortisant al Uniunii, condiției ca acest copil să aibă reședința pe teritoriul național.

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie, în primul rând, să se amintească faptul că orice resortisant al Uniunii, indiferent de locul său de reședință și de cetățenia sa, care se folosește de dreptul la libera circulație a lucrătorilor și care exercită o activitate profesională într‑un alt stat membru decât statul său de reședință, se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 45 TFUE, dispoziție pe care Regulamentul nr. 492/2011 urmărește să o concretizeze (Hotărârea din 2 aprilie 2020, PF ș.a., C‑830/18, EU:C:2020:275, punctul 21, precum și jurisprudența citată).

Astfel, de acest regulament beneficiază, fără distincție, atât lucrătorii migranți care au reședința în statul membru gazdă, cât și lucrătorii frontalieri care, deși își desfășoară activitatea salariată în acest din urmă stat membru, au reședința în alt stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iunie 2023, Thermalhotel Fontana, C‑411/22, EU:C:2023:490, punctul 34 și jurisprudența citată).

În speță, este necesar să se constate că mama reclamantei din litigiul principal este o resortisantă germană care lucrează în Germania, dar care are reședința în Belgia.

Întrucât și‑a exercitat libertatea de circulație, un astfel de lucrător frontalier are, așadar, dreptul de a se prevala, împotriva statului membru a cărui cetățenie o are, de Regulamentul nr. 492/2011 și în special de articolul 7 alineatul (2) din acesta, care consacră principiul egalității de tratament între lucrători în ceea ce privește beneficiul „avantajelor sociale”, în sensul acestei dispoziții. Membrii familiei unui astfel de lucrător frontalier sunt beneficiari indirecți ai acestei egalități de tratament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 aprilie 2020, PF ș.a., C‑830/18, EU:C:2020:275, punctele 25 și 26, precum și jurisprudența citată).

În al doilea rând, în ceea ce privește noțiunea de „avantaje sociale”, în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, aceasta cuprinde toate avantajele care sunt legate sau nu de un contract de muncă, care sunt recunoscute în general în favoarea lucrătorilor naționali pentru simplul fapt al reședinței lor pe teritoriul național și a căror extindere la lucrătorii resortisanți ai altor state membre este aptă să faciliteze mobilitatea acestora. Trimiterea făcută de această dispoziție la avantajele sociale nu poate fi interpretată în mod limitativ (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 aprilie 2024, Sozialministeriumservice, C‑116/23, EU:C:2024:292, punctul 51 și jurisprudența citată).

Constituie astfel avantaje sociale prestațiile sociale acordate copilului aflat în întreținerea unui lucrător migrant care trebuie să contribuie la întreținerea sa (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 20 iunie 1985, Deak, 94/84, EU:C:1985:264, punctul 24, Hotărârea din 18 iunie 1987, Lebon, 316/85, EU:C:1987:302, punctul 13, și Hotărârea din 20 iunie 2013, Giersch ș.a., C‑20/12, EU:C:2013:411, punctul 39, precum și jurisprudența citată).

Rezultă că un ajutor pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap, precum cel prevăzut de SGB IX, constituie un avantaj social, în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011.

În al treilea rând, trebuie subliniat că această dispoziție constituie o expresie particulară, în domeniul specific al acordării avantajelor sociale, a principiului egalității de tratament consacrat la articolul 45 TFUE și trebuie interpretată în același mod ca această din urmă dispoziție (Hotărârea din 2 aprilie 2020, PF ș.a., C‑830/18, EU:C:2020:275, punctul 29, precum și jurisprudența citată).

Acest principiu al egalității de tratament interzice nu numai discriminările evidente, întemeiate pe cetățenie sau naționalitate, ci și orice forme disimulate de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de diferențiere, conduc în fapt la același rezultat (Hotărârea din 2 aprilie 2020, PF ș.a., C‑830/18, EU:C:2020:275, punctul 30 și jurisprudența citată).

Or, o condiție privind reședința precum cea în discuție în litigiul principal, căreia reglementarea statului membru în cauză îi subordonează acordarea ajutorului pentru integrare sub formă de prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap, poate, prin însăși natura sa, să defavorizeze lucrătorii frontalieri care au reședința în alt stat membru, astfel încât constituie o discriminare indirectă care intră sub incidența articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 aprilie 2020, PF ș.a., C‑830/18, EU:C:2020:275, punctele 31 și 32, precum și jurisprudența citată).

Prin urmare, o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal, care dezavantajează anumiți lucrători pentru simplul motiv că și‑au stabilit reședința obișnuită în alt stat membru, constituie o restricție privind libera circulație a lucrătorilor, în sensul articolului 45 TFUE, întrucât, chiar dacă este aplicabilă fără distincție, poate împiedica sau descuraja un resortisant al unui stat membru să părăsească statul său de origine pentru a‑și exercita dreptul la liberă circulație (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 aprilie 2020, PF ș.a., C‑830/18, EU:C:2020:275, punctul 36 și jurisprudența citată).

Potrivit jurisprudenței Curții, o astfel de restricție privind libera circulație a lucrătorilor nu poate fi admisă decât cu condiția să fie justificată în mod obiectiv. În acest scop, ea trebuie să fie de natură să asigure realizarea unui obiectiv legitim și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 13 decembrie 2012, Caves Krier Frères, C‑379/11, EU:C:2012:798, punctul 48, și Hotărârea din 2 aprilie 2020, PF ș.a., C‑830/18, EU:C:2020:275, punctul 39, precum și jurisprudența citată).

În speță, guvernul german susține că condiția privind reședința în discuție în litigiul principal este justificată de obiectivul care constă în a garanta, pe de o parte, o legătură reală între solicitantul ajutorului pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap și statul membru care acordă acest ajutor și, pe de altă parte, echilibrul financiar al sistemului național de securitate socială.

În această privință, trebuie amintit că, desigur, obiectivele urmărite de o reglementare națională care vizează stabilirea unei legături reale între solicitantul unei prestații sociale și statul membru competent, precum și menținerea echilibrului financiar al sistemului național de securitate socială constituie, în principiu, obiective legitime care pot justifica restricții privind libera circulație a lucrătorilor [a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 25 iulie 2018, A (Ajutor pentru o persoană cu handicap), C‑679/16, EU:C:2018:601, punctul 69 și jurisprudența citată].

Cu toate acestea, o condiție privind reședința precum cea în discuție în litigiul principal depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, din moment ce lucrătorii frontalieri contribuie financiar la politicile sociale ale statului membru gazdă prin contribuțiile fiscale și sociale pe care le plătesc în acest din urmă stat în cadrul activității salariate pe care o desfășoară pe teritoriul acestuia, ei trebuie să poată beneficia, printre altele, de avantajele sociale în aceleași condiții ca lucrătorii rezidenți (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 16 mai 2024, Hocinx, C‑27/23, EU:C:2024:404, punctul 31 și jurisprudența citată).

În această măsură, există o legătură reală și suficientă între solicitantul ajutorului pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copiii cu handicap și statul membru competent, care este de natură să îi permită acestuia din urmă să se asigure că sarcina economică asociată plății acestei prestații nu devine nerezonabilă [a se vedea prin analogie Hotărârea din 25 iulie 2018, A (Ajutor pentru o persoană cu handicap), C‑679/16, EU:C:2018:601, punctul 71 și jurisprudența citată].

Pe de altă parte, în măsura în care guvernul german subliniază necesitatea de a ține seama de mediul social al persoanei cu handicap pentru a se asigura că acest ajutor pentru integrare corespunde tocmai nevoilor sale specifice individuale și, prin urmare, pentru a putea controla eficacitatea, precum și efectele acestuia, este suficient să se arate că din decizia de trimitere reiese că ajutorul menționat este o prestație în natură furnizată pe teritoriul german în cadrul școlarizării copilului cu handicap, astfel încât autoritățile germane sunt perfect în măsură să efectueze toate controalele necesare în vederea unei astfel de individualizări, chiar dacă acest copil și părinții săi au reședința obișnuită în alt stat membru. În plus și în orice caz, acest guvern nu explică motivul pentru care faptul de a avea reședința pe teritoriul național ar fi necesar pentru individualizarea unei astfel de prestații în natură.

În consecință, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care subordonează acordarea unui ajutor pentru integrare sub forma unor prestații de asistență școlară pentru copilul cu handicap al unui lucrător frontalier resortisant al Uniunii condiției ca acest copil să aibă reședința pe teritoriul național, din moment ce o astfel de condiție depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite de această reglementare.

Având în vedere răspunsul dat la a doua întrebare, nu este necesar să se răspundă la a treia întrebare.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a zecea)

10 iulie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Regulamentul nr. 883/2004

Regulamentul nr. 492/2011

Dreptul german

Litigiul principal și întrebările preliminare

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

Cu privire la a doua întrebare

Cu privire la a treia întrebare

Cu privire la cheltuielile de judecată