Paragraf

Cauza C‑8/24

Paragraf

Županijsko državno odvjetništvo u ZagrebușiD. d.o.o

Paragraf

(cerere de decizie preliminară formulată de Visoki trgovački sud Republike Hrvatske)

Paragraf

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 17 martie 2026

Paragraf

„Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Cooperarea judiciară în materie penală – Regulamentul (UE) 2018/1805 – Articolul 1 alineatele (1) și (4) – Ordin de confiscare emis în cadrul unei proceduri penale – Articolul 2 punctul 2 și punctul 3 literele (a) și (d) – Confiscare ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, dar în lipsa unei condamnări definitive – Ordin de confiscare cuprins într‑o hotărâre judecătorească de achitare prin care se constată că bunurile care urmează să fie confiscate reprezintă produsul unei infracțiuni diferite de cea care a condus la această hotărâre și la care au participat alte persoane decât inculpații achitați – Lipsa unui rechizitoriu împotriva acestor persoane – Articolul 19 alineatul (1) litera (h) – Motive de nerecunoaștere și de neexecutare a ordinelor de confiscare – Situații excepționale în care există motive serioase să se creadă, pe baza unor probe specifice și obiective, că executarea ordinului de confiscare ar conduce, în circumstanțele specifice ale cazului, la o încălcare vădită a unui drept fundamental menționat în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale – Dreptul la o cale de atac efectivă și dreptul la apărare – Lipsa utilizării căilor de atac efective în statul membru emitent”

Paragraf

Cooperarea judiciară în materie penală – Recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și a ordinelor de confiscare – Regulamentul 2018/1805 – Domeniu de aplicare – Confiscare a unor bunuri care reprezintă produsul unei infracțiuni – Ordin de confiscare cuprins într‑o hotărâre de achitare, în legătură cu o infracțiune diferită de cea care a condus la această achitare și care implică o altă persoană decât inculpații achitați – Includere – Lipsa unui rechizitoriu împotriva acestei persoane – Lipsa incidenței

Paragraf

[Regulamentul 2018/1805 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentul (13) și art. 1 alin. (1) și (4), art. 2 pct. 2 și pct. 3 lit. (a) și (d)]

Paragraf

(a se vedea punctele 47-52 și dispozitiv 1)

Paragraf

Cooperarea judiciară în materie penală – Recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și a ordinelor de confiscare – Regulamentul 2018/1805 – Principiul recunoașterii reciproce – Conținut – Motive de nerecunoaștere și neexecutare – Interpretare strictă

Paragraf

[Regulamentul 2018/1805 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentele (1)-(4), (11), (12) și (31) și art. 1 alin. (1), art. 14, art. 18 alin. (1) și art. 19]

Paragraf

(a se vedea punctele 59, 60 și 70)

Paragraf

(art. 6 TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 4, 7, 24 și 47; Regulamentul 2018/1805 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentul (34) și art. 1 alin. (2), art. 14, art. 18 alin. (1) și art. 19; Decizia‑cadru 2002/584 a Consiliului, art. 1 alin. (3), și Decizia‑cadru 2008/909 a Consiliului, art. 3 alin. (4)]

Paragraf

(a se vedea punctele 61-69)

Paragraf

Cooperarea judiciară în materie penală – Recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și a ordinelor de confiscare – Regulamentul 2018/1805 – Motive de nerecunoaștere și neexecutare – Risc de încălcare vădită a unui drept fundamental în cazul executării unui ordin de confiscare – Dreptul la o cale de atac efectivă – Notificarea unor părți din hotărârea prin care s‑a emis acest ordin persoanei afectate, într‑o limbă pe care o înțelege, suficiente pentru exercitarea unei căi de atac efective în statul membru emitent – Neutilizare a căilor de atac – Refuzul recunoașterii și al executării ordinului respectiv – Inadmisibilitate

Paragraf

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și art. 51 alin. (1); Regulamentul 2018/1805 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentul (18) și art. 1 alin. (2), art. 2 pct. 10, art. 14 alin. (1) și (2) și art. 19 alin. (1) lit. (h) și alin. (2)]

Paragraf

(a se vedea punctele 76-88 și 96 și dispozitiv 2)

Paragraf

Cooperarea judiciară în materie penală – Recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și de confiscare – Regulamentul 2018/1805 – Motive de nerecunoaștere și neexecutare – Caracter incomplet sau vădit incorect al certificatului de confiscare – Caracter ilizibil al hotărârii prin care s‑a emis un ordin de confiscare original sau al copiei legalizate a acestuia – Posibilitatea autorității de executare de a refuza recunoașterea și executarea acestui ordin – Condiție – Obligația de consultare în prealabil cu autoritatea emitentă în vederea transmiterii unei versiuni lizibile a ordinului respectiv

Paragraf

[Regulamentul 2018/1805 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 14 alin. (1) și (2), art. 17, art. 18 alin. (1), art. 19 alin. (1) lit. (c) și alin. (2), art. 25 și anexa II]

Paragraf

(a se vedea punctele 89-95)

Paragraf

Rezumat

Paragraf

Sesizată cu titlu preliminar de Visoki kazneni sud (Curtea Penală de Apel, Croația), Curtea, reunită în Marea Cameră, interpretează pentru prima oară prevederile Regulamentului 2018/1805 ( 1 ). Cu această ocazie, ea aduce precizări cu privire la domeniul de aplicare al acestui regulament și se pronunță cu privire la conținutul motivului de nerecunoaștere și de neexecutare a unui ordin de confiscare întemeiat pe o încălcare vădită a unui drept fundamental garantat de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

Paragraf

În cadrul unei proceduri penale împotriva a patru inculpați suspectați de săvârșirea unui abuz de funcție sau de putere prin faptul că au permis obținerea unor avantaje patrimoniale ilicite de către societatea I.J. S. la achiziționarea acțiunilor societății L.Z., Okrožno sodišče v Mariboru (Tribunalul Regional din Maribor, Slovenia) a stabilit că elementele constitutive ale altor două infracțiuni, și anume cea de fraudare a creditorilor societății I.J. S. și cea de spălare a banilor, erau întrunite în privința altor persoane decât inculpații, în special ca urmare a vânzării indirecte de către această societate a acțiunilor societății L. Z. societății D., cu sediul în Croația.

Paragraf

Prin hotărârea din 27 mai 2020, Tribunalul Regional din Maribor i‑a achitat pe cei patru inculpați și a emis în același timp un ordin de confiscare privind acțiunile societății L. Z. deținute de societatea D. (denumit în continuare „ordinul de confiscare în litigiu”). Societatea D. nu a formulat nicio cale de atac împotriva hotărârii prin care s‑a emis ordinul de confiscare în litigiu, care a rămas definitiv la 22 decembrie 2021.

Paragraf

La 17 februarie 2022, aceeași instanță a emis un certificat de confiscare a acțiunilor societății L.Z., pe care l‑a transmis Županijsko državno odvjetništvo u Zagrebu (Parchetul de Comitat din Zagreb, Croația), în vederea recunoașterii și a executării ordinului de confiscare în litigiu. Acest certificat era însoțit de o traducere în limba croată a anumitor extrase din hotărârea din 27 mai 2020.

Paragraf

Prin hotărârea din 25 noiembrie 2022, Županijski sud u Zagrebu (Tribunalul de Comitat din Zagreb, Croația), sesizat de parchet, a recunoscut ordinul de confiscare în litigiu.

Paragraf

În aceste condiții, societatea D. a declarat apel împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere.

Paragraf

Exprimând îndoieli, pe de o parte, cu privire la aspectul dacă ordinul de confiscare în litigiu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului 2018/1805 și, pe de altă parte, cu privire la respectarea, în cadrul procedurii penale care a condus la adoptarea acestui ordin, a drepturilor fundamentale conferite de cartă societății D., instanța de trimitere a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții întrebări preliminare privind interpretarea Regulamentului 2018/1805.

Paragraf

Aprecierea Curții

Paragraf

În primul rând, Curtea statuează că un ordin de confiscare emis în cadrul unei proceduri penale, cuprins într‑o hotărâre judecătorească de achitare a inculpaților pentru infracțiunea care a făcut obiectul acestei proceduri și prin care se constată că bunurile care trebuie confiscate reprezintă produsul unei alte infracțiuni, la săvârșirea căreia a participat o altă persoană decât inculpații achitați, care nu a fost vizată de niciun rechizitoriu, intră în domeniul de aplicare al Regulamentului 2018/1805.

Paragraf

Curtea amintește în această privință că, potrivit articolului 1 alineatul (1), acest regulament stabilește normele în temeiul cărora un stat membru recunoaște și execută pe teritoriul său ordine de indisponibilizare și ordine de confiscare emise de un alt stat membru în cadrul unei proceduri în materie penală.

Paragraf

Reiese astfel din textul articolului 2 punctul 2 din Regulamentul 2018/1805, care definește noțiunea de „ordin de confiscare”, și ai articolului 2 punctul 3 literele (a) și (d) din acest regulament, referitor la noțiunea de „bunuri”, că domeniul de aplicare al regulamentului menționat include toate tipurile de ordine de confiscare care sunt emise în cadrul unei proceduri inițiate ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, inclusiv cele emise în lipsa unei condamnări definitive.

Paragraf

În al doilea rând, Curtea declară că autoritatea de executare a unui stat membru nu poate refuza, în temeiul articolului 19 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul 2018/1805 ( 2 ), recunoașterea și executarea unui ordin de confiscare în temeiul pretinsei încălcări, în statul membru emitent, a drepturilor fundamentale ale persoanei afectate de acest ordin atunci când această persoană, căreia i‑au fost notificate efectiv, într‑o limbă pe care o înțelege, părți din hotărârea prin care s‑a emis ordinul respectiv suficiente pentru a‑i permite să exercite o cale de atac împotriva acestuia, nu a utilizat căile de atac de care dispunea în statul membru emitent pentru a contesta acest ordin de confiscare.

Paragraf

În ceea ce privește motivul de refuz al recunoașterii și al executării unui ordin de confiscare care figurează la acest articol 19 alineatul (1) litera (h), Curtea constată că, prin instituirea acestui motiv specific de refuz, care urmărește să asigure respectarea drepturilor fundamentale consacrate de cartă, legiuitorul Uniunii a ales în mod explicit să concretizeze dispoziția generală a articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul 2018/1805 printr‑un motiv care se întemeiază pe modalități de examinare proprii, impunând autorității de executare a statului membru în cauză să efectueze doar o examinare individualizată a existenței unui risc de încălcare vădită a drepturilor fundamentale.

Paragraf

O astfel de examinare individualizată nu trebuie să fie precedată în mod obligatoriu de constatarea existenței, în statul membru emitent, fie a unor deficiențe sistemice sau generalizate, fie a unor deficiențe care afectează mai specific un grup identificabil de persoane, contrar celor impuse de Curte în cadrul examinării în două etape distincte care trebuie în principiu să fie efectuată în contextul Deciziilor‑cadru 2002/584 și 2008/909 ( 3 ).

Paragraf

Totodată, Curtea arată că articolul 19 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul 2018/1805, care trebuie interpretat în mod strict, prevede condiții stricte, precum și un prag ridicat de gravitate a unei încălcări vădite a drepturilor fundamentale menționate în cartă.

Paragraf

În această privință, Curtea precizează că drepturile fundamentale consacrate de cartă, printre care figurează dreptul la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil, prevăzut la articolul 47 din aceasta, se aplică tuturor procedurilor care intră sub incidența Regulamentului 2018/1805. În cadrul sistemului de cooperare judiciară între statele membre în materie penală, sarcina garantării acestor drepturi revine în primul rând statului membru emitent.

Paragraf

În aceste condiții, nu se poate considera că persoana afectată de un ordin de confiscare, atunci când nu a utilizat căile de atac pe care le are la dispoziție în statul membru emitent, îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 19 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul 2018/1805, cu excepția cazului în care aceasta poate demonstra că circumstanțe specifice făceau imposibilă sau cel puțin excesiv de dificilă exercitarea respectivelor căi de atac sau că aceste circumstanțe afectau caracterul efectiv al acestora.

Paragraf

În ceea ce privește situația în discuție în litigiul principal, Curtea observă, pe de o parte, în ceea ce privește necesitatea de a notifica textul complet al ordinului de confiscare în litigiu, că respectarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă impune nu numai notificarea deciziilor destinatarului lor, dar și ca o asemenea notificare să îi permită acestuia să cunoască în mod precis motivele pe care se întemeiază decizia adoptată în privința sa, precum și căile de atac împotriva unei astfel de decizii și termenul prevăzut în acest scop.

Paragraf

În speță, potrivit Curții, notificarea extraselor din hotărârea prin care s‑a emis ordinul de confiscare în litigiu, care privesc partea introductivă, dispozitivul, partea din motivare referitoare la produsele confiscate și menționarea căilor de atac, este în principiu suficientă. Astfel, ordinul de confiscare în litigiu se întemeia pe alte infracțiuni decât cea pentru care această hotărâre a dispus achitarea celor patru inculpați vizați. În această măsură, notificarea părților din hotărârea menționată referitoare la această din urmă infracțiune și la această achitare societății D. nu pare indispensabilă pentru exercitarea efectivă a căilor de atac de care dispunea în statul emitent, aspect a cărui verificare revine însă instanței de trimitere.

Paragraf

Pe de altă parte, în ceea ce privește faptul că societatea menționată contestă că această notificare a fost efectuată, Curtea subliniază că, în măsura în care certificatul de confiscare este menit să faciliteze recunoașterea reciprocă a ordinelor de confiscare și ținând seama de încrederea reciprocă care trebuie să existe între instanțele statelor membre, autoritatea de executare trebuia să se bazeze pe mențiunile care figurează în acest certificat în lipsa unor probe suficient de specifice și obiective de natură să pună la îndoială credibilitatea acestora.

Paragraf

În cazul în care are îndoieli cu privire la o asemenea notificare sau, mai general, cu privire la respectarea drepturilor fundamentale ale persoanei afectate, această autoritate ar fi obligată, în conformitate cu articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul 2018/1805, înainte de a hotărî să nu recunoască sau să nu execute ordinul respectiv, în temeiul articolului 19 alineatul (1) litera (h) din acest regulament, să se consulte cu autoritatea emitentă și, după caz, să îi solicite acesteia să îi furnizeze fără întârziere orice informație necesară.

Paragraf

( 1 ) Regulamentul (UE) 2018/1805 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și de confiscare (JO 2018, L 303, p. 1).

Paragraf

( 2 ) În temeiul acestei dispoziții, autoritatea de executare a unui stat membru poate hotărî să nu recunoască sau să nu execute un ordin de confiscare emis într‑un alt stat membru dacă, în situații excepționale, există motive serioase să se creadă, pe baza unor probe specifice și obiective, că executarea acestui ordin ar conduce, în circumstanțele specifice ale cazului, la o încălcare vădită a unui drept fundamental relevant menționat în cartă, în special dreptul la o cale de atac efectivă, dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare.

Paragraf

( 3 ) Decizia‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (JO 2002, L 190, p. 1, Ediție specială 19/vol.6, p.3) și Decizia‑cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană (JO 2008, L 327, p. 27).