Concluziile avocatei generale J. Kokott prezentate la 26 martie 2026.###

Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATEI GENERALE

DOAMNA JULIANE KOKOTT

prezentate la 26 martie 2026(1)

Cauzele C‑531/24 și C‑895/24

An Taisce – The National Trust for Ireland ș.a.

[cerere de decizie preliminară formulată de High Court (Înalta Curte, Irlanda)]

„ Trimitere preliminară – Mediu – Directiva 91/676/CEE – Protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole – Programe de acțiune având drept obiect zone vulnerabile – Acordarea unei derogări pentru împrăștierea unei cantități de azot provenit din gunoiul de grajd care depășește cantitatea maximă prevăzută – Directiva 2000/60/CE – Stabilirea unui cadru de politică comunitară în domeniul apei – Program de măsuri – Directiva 92/43/CEE – Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică – Evaluarea corespunzătoare a efectelor potențiale asupra obiectivelor de conservare a siturilor Natura 2000 – Directiva 2001/42/CE – Evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului – Măsuri de monitorizare – Bunuri materiale – Alternative ”

Cuprins

I. Introducere

II. Cadrul juridic

A. Dreptul Uniunii

1. Directiva nitrați

2. Derogarea acordată de Comisie

3. Directiva habitate

4. Directivacadru privind apa

5. Directiva SEA

B. Dreptul irlandez

III. Situația de fapt și cererea de decizie preliminară

IV. Apreciere juridică

A. Evaluarea în conformitate cu Directivacadru privind apa

1. Programul de acțiune prevăzut de Directiva nitrați analizat în raport cu sistemul normativ al Directiveicadru privind apa

2. Evaluarea programelor de acțiune prevăzute de Directiva nitrați în raport cu Directivacadru privind apa

3. Derogarea acordată de Comisie

4. Concluzie intermediară

B. Evaluarea efectelor asupra siturilor Natura 2000

1. Obligația de evaluare a efectelor potențiale

2. Obiectul evaluării efectelor potențiale

3. Concluzie intermediară

C. Evaluarea strategică de mediu

1. Primaa patra întrebare din cauza C531/24

2. A șaptea întrebarea din cauza C531/24 – măsuri de monitorizare în raportul de mediu

a) Prezentarea măsurilor de monitorizare care respectă cerințele prevăzute la articolul 10 din Directiva SEA

b) Exactitatea informațiilor privind măsurile de monitorizare

c) Remedierea efectelor negative neprevăzute asupra mediului

3. A opta întrebare din cauza C531/24 și prima întrebare din cauza C895/24 – bunuri materiale

4. A doua întrebare din cauza C895/24 – evaluarea alternativelor în raportul de mediu

D. A noua întrebare din cauza C531/24 – efectele asupra autorizării de către Comisie a împrăștierii unor cantități mai mari de nitrați

E. Menținerea efectelor

V. Concluzie

I. Introducere

1. Care sunt cerințele ce rezultă din interacțiunea Directivei nitrați(2) cu Directiva habitate(3), cu Directiva‑cadru privind apa(4) și cu Directiva SEA („SEA” este acronimul pentru „evaluarea strategică de mediu”)(5) în cazul în care Comisia acordă o derogare solicitată de un stat membru care permite împrăștierea pe terenurile agricole a unei cantități de gunoi de grajd mai mari decât cea prevăzută de Directiva nitrați? Acesta este obiectul prezentelor două cereri de decizie preliminară adresate de High Court (Înalta Curte, Irlanda).

2. Scopul acestor cereri este de a lămuri care sunt cerințele prevăzute de Directiva habitate, de Directiva‑cadru privind apa și de Directiva SEA pentru evaluarea ecologică a unei asemenea derogări cuprinse în programul de acțiune irlandez prin care se reglementează emisiile de nitrați din agricultură. De asemenea, High Court (Înalta Curte) solicită să se stabilească dacă răspunsul la întrebările privind evaluarea ecologică repune în discuție validitatea derogării acordate de Comisie(6).

II. Cadrul juridic

A. Dreptul Uniunii

1. Directiva nitrați

3. Articolul 1 din Directiva nitrați definește obiectivele acesteia:

„Obiectivul prezentei directive este de:

– a reduce poluarea apelor provocată sau indusă de nitrații proveniți din surse agricole;

– a preveni orice nouă poluare de acest tip.”

4. Articolul 2 litera (j) din Directiva nitrați definește noțiunea de poluare:

„evacuarea compușilor azotați din surse agricole în mediul acvatic, direct sau indirect, cu consecințe de natură să pună în pericol sănătatea umană, să dăuneze resurselor vii și sistemului ecologic acvatic, să afecteze domeniul de agrement sau să stingherească alte utilizări legitime ale apelor”.

5. Potrivit articolului 3 din Directiva nitrați, statele membre desemnează ca zone vulnerabile anumite zone de pe teritoriul lor în care poluarea cu azot este excesivă, în care există riscul unei asemenea poluări sau care prin alimentarea apelor din aceste zone pot contribui la o astfel de poluare.

6. Articolul 5 prevede că statele membre stabilesc programe de acțiune având drept obiect zonele vulnerabile sau ansamblul teritoriului național:

„(1) Statele membre stabilesc programe de acțiune având drept obiect zonele vulnerabile desemnate, în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la articolul 1 și în termen de doi ani de la desemnarea inițială prevăzută la articolul 3 alineatul (2) sau de un an după fiecare nouă desemnare prevăzută la articolul 3 alineatul (4).

(2) Un program de acțiune poate avea drept obiect toate zonele vulnerabile situate pe teritoriul unui stat membru sau, dacă acest stat consideră potrivit, se pot întocmi programe diferite pentru diverse zone sau părți de zone vulnerabile.

(3) Programele de acțiune țin seama de:

(a) datele științifice și tehnice disponibile privind în principal cantitățile respective de azot de origine agricolă sau provenind din alte surse;

(b) condițiile de mediu din regiunile în cauză ale statului membru respectiv.

(4) Programele de acțiune se pun în practică într‑un termen de patru ani de la elaborarea lor și conțin următoarele măsuri obligatorii:

(a) măsurile prevăzute la anexa III;

(b) măsurile pe care statele membre le‑au adoptat în codul sau codurile de bună practică agricolă elaborat(e) în conformitate cu articolul 4, cu excepția acelora care au fost înlocuite cu măsurile enunțate la anexa III.

(5) În afară de aceasta, statele membre iau, în cadrul programelor de acțiune, toate măsurile suplimentare sau acțiunile consolidate pe care le consideră necesare, dacă se dovedește, de la început sau în baza experienței dobândite la punerea în aplicare a programelor de acțiune, că măsurile prevăzute la alineatul (4) nu vor fi suficiente pentru a atinge obiectivele definite la articolul 1. La alegerea acestor măsuri sau acțiuni, statele membre țin seama de eficacitatea și de costul lor în raport cu alte măsuri preventive care ar putea fi adoptate.”

7. Conținutul pe care trebuie să îl aibă în mod necesar programele de acțiune rezultă din cerințele privind bunele practici agricole în sensul articolului 4 din Directiva nitrați, precum și din cerințele speciale prevăzute în anexa III. Dacă aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a împiedica poluările cu nitrați, articolul 5 alineatul (5) obligă statele membre să adopte măsuri cu efecte mai largi.

8. Punctul 2 din anexa III la Directiva nitrați stabilește măsurile privind cantitatea de efluenți împrăștiată pe care statele membre trebuie să le includă în programele lor de acțiune:

„Aceste măsuri garantează că, pentru fiecare exploatație sau complex animalier, cantitatea efluenților împrăștiată anual, inclusiv de către animalele însele, nu depășește o cantitate dată pe hectar.

Această cantitate dată pe hectar corespunde cantității de efluenți conținând 170 kg de azot. Cu toate acestea:

(a) […]

(b) în timpul primului program de acțiune pe patru ani și la sfârșitul acestui program, statele membre pot fixa cantități diferite de cele indicate anterior. Aceste cantități trebuie determinate astfel încât să nu compromită realizarea obiectivelor prevăzute la articolul 1 și trebuie să se justifice prin criterii obiective precum:

– perioadele lungi de vegetație;

– culturi cu o puternică absorbție de azot;

– precipitații nete ridicate în zona vulnerabilă;

– soluri cu capacitate de denitrificare foarte ridicată.

În cazul în care un stat membru admite o altă valoare în temeiul paragrafului al doilea litera (b), acesta informează Comisia, care analizează motivul efectuării modificării respective, în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 9 alineatul (2).”

2. Derogarea acordată de Comisie

9. Comisia a explicat în detaliu derogarea în litigiu în considerentele (17) și (23) ale Deciziei de punere în aplicarea (UE) 2022/696 după cum urmează:

„(17) Având în vedere datele menționate în considerentele 11-13, condițiile prevăzute în prezenta decizie ar trebui consolidate în comparație cu cele prevăzute în Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/209. Condițiile stabilite, precum și sistemele de monitorizare și control ar trebui să fie suficiente pentru a se asigura că această derogare este în concordanță cu obiectivele obligatorii din punct de vedere juridic prevăzute de Directiva‑cadru privind apa […].

[…]

(23) Derogarea prevăzută în prezenta decizie nu aduce atingere obligațiilor Irlandei de a aplica [Directiva habitate], inclusiv [Hotărârea din 7 noiembrie 2018, Coöperatie Mobilisation for the Environment ș.a. (C‑293/17 și C‑294/17, EU:C:2018:882)], în special cu privire la interpretarea articolului 6 alineatul (3) din directiva menționată.”

10. Articolul 1 din Decizia de punere în aplicarea (UE) 2022/696 autorizează fertilizarea cu o cantitate mai mare de 170 kg de azot pe an pe hectar în condițiile stabilite la articolele 4-12.

11. Potrivit articolului 4 din Decizia de punere în aplicarea (UE) 2022/696, fermierii care exploatează pășuni și care doresc să beneficieze de derogare vor depune anual o cerere pentru obținerea unei autorizații. Articolul 5 permite acordarea autorizațiilor de împrăștiere a unei cantități de gunoi de grajd cu un conținut de până la 250 kg de azot pe hectar pe an și face trimitere la celelalte condiții pentru aceasta.

3. Directiva habitate

12. Articolul 6 alineatele (2)-(4) din Directiva habitate reglementează protecția siturilor Natura 2000:

„(2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a evita, pe teritoriul ariilor speciale de conservare, deteriorarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, precum și perturbarea speciilor pentru care au fost desemnate respectivele arii, în măsura în care perturbările respective ar putea fi relevante în sensul obiectivelor prezentei directive.

(3) Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea sitului, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, trebuie supus unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale asupra sitului, în funcție de obiectivele de conservare ale acestuia din urmă. În funcție de concluziile evaluării respective și în conformitate cu dispozițiile alineatului (4), autoritățile naționale competente aprobă planul sau proiectul doar după ce au constatat că nu are efecte negative asupra integrității sitului respectiv și, după caz, după ce au consultat opinia publică.

(4) Dacă, în ciuda unui rezultat negativ al evaluării efectelor asupra sitului și în lipsa unei soluții alternative, planul sau proiectul trebuie realizat, cu toate acestea, din motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic, statul membru ia toate măsurile compensatorii necesare pentru a proteja coerența globală a sistemului Natura 2000. Statul membru informează Comisia cu privire la măsurile compensatorii adoptate.

[…]”

4. Directiva‑cadru privind apa

13. Articolul 4 alineatul (1) litera (a) și punctele (i) și (ii) din Directiva‑cadru privind apa stabilește interdicția de deteriorare și obligația de îmbunătățire a apelor de suprafață. Litera (c) instituie un regim special pentru zonele protejate:

„(1) La punerea în aplicare a programelor de măsuri prevăzute în planul de gestionare a districtului hidrografic:

(a) în ceea ce privește apele de suprafață:

(i) statele membre pun în aplicare măsurile necesare pentru a preveni deteriorarea stării tuturor corpurilor de apă de suprafață, sub rezerva aplicării alineatelor (6) și (7) și fără a aduce atingere alineatului (8);

(ii) statele membre protejează, îmbunătățesc și refac toate corpurile de apă de suprafață, sub rezerva aplicării punctul (iii) în ceea ce privește corpurile de apă artificiale și corpurile de apă puternic modificate cu scopul de a obține o stare bună a apelor de suprafață în termen de cel mult 15 ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în anexa V, sub rezerva aplicării prelungirilor determinate în conformitate cu alineatul (4) și a aplicării alineatelor (5), (6) și (7), fără a aduce atingere alineatului (8);

(iii) […]

fără a aduce atingere acordurilor internaționale corespunzătoare menționate la articolul 1 pentru părțile în cauză;

[…]

(c) în ceea ce privește zonele protejate

Statele membre asigură respectarea tuturor standardelor și obiectivelor în termen de cel mult 15 ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare în legislația comunitară pe baza căreia a fost stabilită fiecare zonă protejată.”

14. Articolul 5 din Directiva‑cadru privind apa reglementează evaluarea stării apelor:

„(1) Fiecare stat membru trebuie să se asigure de faptul că pentru fiecare district hidrografic sau pentru porțiunea unui district hidrografic internațional care se află pe teritoriul său se efectuează:

– o analiză a caracteristicilor acesteia;

– o analiză a impactului activităților umane asupra stării apelor de suprafață și a apelor subterane și

– o analiză economică a utilizării apei;

în conformitate cu specificațiile tehnice enunțate în anexele II și III și că acestea sunt finalizate în termen de cel mult patru ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive.

(2) Analizele și revizuirile menționate la alineatul (1) sunt revizuite și, dacă este necesar, actualizate în termen de cel mult 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive și, ulterior, la fiecare șase ani.”

15. Articolul 10 din Directiva‑cadru privind apa stabilește o abordare combinată pentru evacuările substanțelor poluante din surse punctiforme și din surse difuze. Acesta include în mod expres stabilirea de controale a emisiilor pe baza celor mai bune tehnici disponibile, precum și pe baza celor mai bune practici ecologice prevăzute de Directiva nitrați. Articolul 10 alineatul (3) prevede în plus posibilitatea unor condiții mai stricte:

„În cazul în care un obiectiv sau un standard de calitate, întocmit în aplicarea prezentei directive, a directivelor enumerate în anexa IX sau a oricărei alte dispoziții legale comunitare, impune condiții mai stricte […] se stabilesc controale ale emisiilor mai stricte în consecință.”

16. Articolul 11 alineatul (1) din Directiva‑cadru privind apa prevede un program de măsuri pentru atingerea obiectivelor directivei:

„(1) Pentru fiecare district hidrografic sau pentru acea parte a unui district hidrografic internațional situat pe teritoriul său, fiecare stat membru asigură întocmirea unui program de măsuri care să țină seama de rezultatele analizelor prevăzute la articolul 5, în vederea realizării obiectivelor stabilite la articolul 4. […]

(2) Fiecare program de măsuri include măsurile «de bază» indicate la alineatul (3) și, dacă este necesar, măsuri «suplimentare».

(3) Măsurile «de bază» constituie cerințele minime care trebuie respectate și includ:

(a) măsurile necesare pentru aplicarea legislației comunitare privind protecția apei, inclusiv măsurile necesare în cadrul legislației menționate la articolul 10 și în partea A din anexa VI;

[…]

(5) Atunci când informațiile obținute din controale sau din alte surse arată că obiectivele menționate la articolul 4 pentru corpurile de apă nu pot fi realizate, statele membre se asigură că:

– se investighează cauzele posibilului eșec;

– permisele și autorizațiile relevante sunt examinate și, după caz, revizuite;

– programele de monitorizare sunt revizuite și modificate după caz și

– se elaborează măsurile suplimentare care pot fi necesare pentru realizarea obiectivelor respective, inclusiv, dacă este necesar, instituirea unor standarde de calitate a mediului mai stricte, în conformitate cu procedurile prevăzute în anexa V.

Atunci când cauzele respective sunt rezultatul unor cauze naturale sau situații de forță majoră excepționale sau care nu ar fi putut fi prevăzute, în special inundații puternice și perioade de secetă prelungită, statele membre pot stabili faptul că adoptarea măsurilor suplimentare este imposibilă, sub rezerva articolului 4 alineatul (6).”

17. La punctul (ix) din partea A din anexa VI la Directiva‑cadru privind apa, Directiva nitrați este enumerată ca una dintre reglementările care constituie baza pentru măsurile ce trebuie incluse în programele de măsuri prevăzute la articolul 11 alineatul (3) litera (a) din Directiva‑cadru privind apa.

18. Punctul 1.4 din anexa II la Directiva‑cadru privind apa aduce precizări cu privire la identificarea presiunilor:

„Statele membre colectează și actualizează informații referitoare la tipul și la amploarea presiunilor antropice importante care pot apărea în corpurile de apă de suprafață din fiecare district hidrografic, în special:

[…]

Estimarea și identificarea poluărilor semnificative din surse punctiforme, în special cu substanțele enumerate în anexa VIII, care rezultă din instalațiile și activitățile urbane, industriale, agricole și de alt tip, bazate, între altele, pe informații adunate în temeiul:

(i) articolelor 3, 5 și 6 din Directiva [nitrați] […]”

19. Consecințele informațiilor astfel identificate fac obiectul punctului 1.5 din anexa II la Directiva‑cadru privind apa:

„Statele membre evaluează comportamentul apei de suprafață la presiunile menționate anterior.

Statele membre utilizează informațiile colectate conform descrierii anterioare și orice alte informații pertinente, inclusiv datele de monitorizare a mediului existente, pentru a efectua o evaluare a probabilității ca un corp de apă de suprafață din districtul hidrografic respectiv să nu îndeplinească obiectivele de calitate a mediului stabilite pentru corpurile respective în temeiul articolului 4. [Statele membre pot utiliza tehnici bazate pe modele ca instrumente de evaluare.]

Pentru corpurile identificate ca prezentând un risc de nerespectare a obiectivelor de calitate a mediului, se efectuează, dacă este necesar, o caracterizare suplimentară pentru a optimiza concepția programelor de monitorizare cerute în temeiul articolului 8 și a programelor de măsuri cerute în temeiul articolului 11.”

5. Directiva SEA

20. Obiectivele Directivei SEA rezultă în special din articolul 1:

„Obiectivul prezentei directive este să asigure un înalt nivel de protecție a mediului și să contribuie la integrarea considerațiilor privind mediul în elaborarea și adoptarea planurilor și programelor în vederea promovării dezvoltării durabile, asigurând că, în conformitate cu prezenta directivă, anumite planuri și programe care pot avea efecte semnificative asupra mediului fac obiectul unei evaluări ecologice.”

21. Planurile și programele sunt definite la articolul 2 litera (a) din Directiva SEA:

„În sensul prezentei directive:

(a) «planuri și programe» înseamnă planuri și programe, inclusiv cele co‑finanțate de Comunitatea Europeană, precum și modificările lor:

– elaborate și/sau adoptate de o autoritate la nivel național, regional sau local sau elaborate de o autoritate în vederea adoptării, printr‑o procedură legislativă, de către parlament sau guvern și

– impuse prin acte cu putere de lege sau acte administrative”.

22. Obligația de a efectua o evaluare strategică de mediu este prevăzută la articolul 3 din Directiva SEA:

„(1) O evaluare ecologică, în conformitate cu articolele 4-9, se realizează pentru planurile și programele prevăzute la alineatele (2)-(4) care pot avea efecte semnificative asupra mediului.

(2) Sub rezerva alineatului (3), o evaluare ecologică se realizează pentru toate planurile și programele:

(a) care sunt elaborate pentru agricultură, silvicultură, pescuit, energie, industrie, transport, gestionarea deșeurilor, gestionarea apei, telecomunicații, turism, planificare urbană și rurală sau utilizarea terenului și care definesc cadrul în care punerea în aplicare a proiectelor enumerate în anexele I și II din Directiva [EIM(7)] va putea fi autorizată în viitor;

(b) pentru care, având în vedere efectele probabile asupra împrejurimilor, este necesară o evaluare ecologică în temeiul articolelor 6 și 7 din Directiva [habitate(8)].

[…]”

23. Articolul 5 din Directiva SEA se referă la conținutul evaluării ecologice și la luarea în considerare a alternativelor:

„(1) Atunci când evaluarea mediului este necesară în conformitate cu articolul 3 alineatul (1), se elaborează un raport de mediu în care sunt identificate, descrise și evaluate efectele probabile importante asupra mediului ale aplicării planului sau programului și alternative rezonabile, ținând seama de obiectivele și domeniul de aplicare geografic al planului sau programului. Informațiile necesare în acest scop sunt enumerate în anexa I.

(2) Raportul de mediu elaborat în conformitate cu alineatul (1) trebuie să includă informațiile solicitate în mod rezonabil, ținând seama de cunoștințele și metodele de evaluare existente, de conținutul și gradul de precizie a planului sau programului, stadiul său în procesul de luare a deciziei și măsura în care este de preferat ca anumite aspecte să fie evaluate la diferite niveluri în acel proces în scopul evitării duplicării evaluării.

(3) […]”

24. Articolul 9 alineatul (1) din Directiva SEA stabilește conținutul deciziei privind planul sau programul:

„(1) La adoptarea unui plan sau a unui program, statele membre asigură informarea, de către autoritățile menționate la articolul 6 alineatul (3), a publicului și a oricărui stat membru consultat în temeiul articolului 7 și punerea la dispoziția lor a:

(a) planului sau programului în forma adoptată;

(b) unei declarații rezumând modul în care au fost integrate în plan sau program problemele de mediu și modul în care raportul de mediu elaborat conform articolului 5, avizele emise în conformitate cu articolul 6 și rezultatele consultărilor desfășurate în conformitate cu articolul 7 au fost luate în considerare în conformitate cu articolul 8 și motivele pentru care a fost ales planul sau programul adoptat, pe baza celorlalte alternative rezonabile preconizate și

(c) măsurilor hotărâte privind monitorizarea în conformitate cu articolul 10.”

25. Articolul 10 alineatul (1) din Directiva SEA reglementează monitorizarea efectelor asupra mediului ale planurilor și programelor:

„Statele membre monitorizează efectele importante ale aplicării planurilor și programelor asupra mediului, între altele, în scopul identificării efectelor adverse neprevăzute, într‑un stadiu incipient, și pentru a putea întreprinde măsurile de remediere pe care le consideră necesare.”

26. Informațiile ce trebuie furnizate în raportul de mediu sunt prevăzute în anexa I la Directiva SEA:

„Informațiile care trebuie furnizate în temeiul articolului 5 alineatul (1), sub rezerva alineatelor (2) și (3) din articolul menționat, sunt următoarele:

(a) […]

(c) caracteristicile de mediu ale zonelor care pot fi afectate semnificativ;

(d) orice problemă de mediu existentă care este relevantă pentru plan sau program, inclusiv, în special, cele care sunt legate de orice zonă de importanță specială pentru mediu, cum ar fi zonele desemnate în conformitate cu [Directiva habitate sau Directiva păsări];

(e) obiectivele de protecție a mediului, stabilite la nivel internațional, comunitar sau de stat membru, care sunt relevante pentru plan sau program și modul în care acele obiective și orice considerații de mediu au fost luate în considerare în timpul elaborării lui;

(f) posibilele efecte semnificative asupra mediului […], inclusiv asupra unor chestiuni cum ar fi biodiversitatea, populația, sănătatea umană, fauna, flora, solul, apa, aerul, factorii de climă, bunuri materiale, patrimoniul cultural, inclusiv patrimoniul arheologic și arhitectural, peisajele și interacțiunile între acești factori.

(g) […]

(h) o descriere a motivelor de selectare a alternativelor preconizate și o descriere a modului în care s‑a făcut evaluarea, inclusiv orice dificultate întâlnită (cum ar fi deficiențe tehnice sau lipsa de cunoștințe teoretice în domeniu) în colectarea informațiilor solicitate;

(i) o descriere a măsurilor preconizate referitoare la monitorizarea prevăzută la articolul 10;

(j) […]”

B. Dreptul irlandez

27. Potrivit articolului 4 din Planning and Development Act 2000 (Legea din 2000 privind amenajarea teritoriului și urbanismul) și articolului 28 din European Communities (Birds and Natural Habitats) Regulations 2011 [Regulamentul din 2011 din cadrul Comunităților Europene (Păsări și habitate naturale)], activitățile agricole pot fi interzise dacă sunt susceptibile să afecteze ariile de conservare în sensul Directivei habitate sau al Directivei păsări.

28. Împrăștierea efluenților cu un conținut mai mare de 170 kg de azot pe hectar pe an este reglementată în special la articolul 35 alineatul (1) din European Union (Good Agricultural Practice for Protection of Waters) Regulations 2022 [Regulamentul din 2022 din cadrul Uniunii Europene (Bune practici agricole pentru protecția apelor)] (S. I. nr. 113 din 2022), astfel cum a fost modificat prin S. I. nr. 393 din 2022 (denumit în continuare „Regulations 2022”):

„Împrăștierea gunoiului de grajd pe terenurile unei exploatații în cursul unui an, care depășește cantitatea prevăzută la articolul 20 alineatul (1), nu încalcă acest alineat dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a) deținătorul exploatației a solicitat ministrului agriculturii, alimentației și afacerilor maritime pentru anul în cauză să îi acorde o derogare de la cerințele prevăzute la alineatul menționat;

(b) cererea prevăzută la litera (a) a fost completată corespunzător sub forma și cel târziu până la data stabilite de acest ministru;

(c) la cererea prevăzută la litera (a) s‑a anexat angajamentul scris al deținătorului de a îndeplini toate condițiile enumerate în anexa 5; și

(d) deținătorul îndeplinește toate cerințele enumerate în anexa 5 în raport cu exploatația.”

29. În anexa 5 la Regulations 2022 se limitează printre altele cantitatea de azot la 250 kg.

30. Dacă cererea nu îndeplinește cerințele, ministrul o respinge în temeiul articolului 35 alineatul (2) din Regulations 2022. Alineatul (3) prevede că o exploatație agricolă nu poate obține autorizația pentru anul următor dacă se constată că nu îndeplinește în anul în curs cerințele prevăzute la articolele 6-9 din decizia Comisiei.

III. Situația de fapt și cererea de decizie preliminară

31. Situația de fapt este prezentată în cererile de decizie preliminară după cum urmează.

32. În conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Directiva nitrați, Irlanda aplică pe ansamblul teritoriului național un singur program de acțiune privind nitrații.

33. În cererea de decizie preliminară sunt enumerate decizii ale Comisiei adoptate începând cu anul 2007 care permit Irlandei, în cadrul programelor sale de acțiune privind nitrații, să autorizeze în anumite condiții exploatațiile agricole să împrăștie pe an și pe hectar efluenți cu un conținut de până la 250 kg de azot(9). Obiectul procedurii principale este constituit de ultima dintre aceste decizii la data cererii de decizie preliminară și de programul de acțiune privind nitrații corespunzător pentru anii 2022-2025.

34. Totodată, în cererea de decizie preliminară sunt citate rapoarte ale Environmental Protection Agency (Agenția pentru Protecția Mediului, denumită în continuare „EPA”), potrivit cărora aproape jumătate din râurile și lacurile din Irlanda nu au o stare ecologică satisfăcătoare din cauza poluării cu fosfor și azot(10).

35. Minister for Housing, Local Government and Heritage (ministrul locuințelor, colectivităților locale și patrimoniului) a supus programul de acțiune privind nitrații în litigiu unei evaluări a efectelor asupra mediului în raport cu siturile Natura 2000. Nu a existat însă o evaluare completă a efectelor asupra mediului ale activităților agricole generatoare de azot, evaluare care ar fi trebuit realizată pe baza derogării pentru împrăștierea azotului. Evaluările s‑au concentrat exclusiv pe măsurile de protecție prevăzute. Din surse [în special din rapoartele EPA și din „Natura Impact Statement” (avizul științific prevăzut de dreptul irlandez cu privire la efectele asupra siturilor Natura 2000) pentru planul de gestionare din anii 2022-2027, prevăzut de Directiva‑cadru privind apa pentru apele din Irlanda] rezultă însă în mod clar că evaluarea efectelor asupra mediului ale activităților agricole subiacente ar fi demonstrat probabil efecte negative considerabile asupra mediului și în privința siturilor europene în sensul Directivei habitate.

36. Potrivit „Natura Impact Statement” menționat, pentru planul de gestionare a apelor din Irlanda este esențial ca toate derogările pentru exploatațiile agricole individuale ce rezultă din programul de acțiune privind nitrații să facă obiectul unei evaluări de mediu în cadrul căreia să se țină seama și de presiunea cauzată de efectele negative combinate. Din peste 130 000 de exploatații agricole din Irlanda, aproximativ 6 500 de agricultori solicită în fiecare an aplicarea derogării. Acești solicitanți sunt în marea lor majoritate crescători de vaci de lapte. Derogările individuale nu se publică, ci doar datele agregate privind localizarea exploatațiilor agricole în cauză, pe zone electorale locale. În practică, nu a fost efectuată o evaluare a efectelor asupra mediului pentru niciuna dintre aceste decizii și nici nu există un sistem practic în acest sens. Dispozițiile naționale de transpunere a Directivei habitate nu se aplică în practică în această privință.

37. În plus, Minister for Housing, Local Government and Heritage a supus programul de acțiune privind nitrații unei evaluări strategice de mediu, însă nu a analizat alternativele la fel de amănunțit ca programul în sine. De asemenea, programul de acțiune privind nitrații nu a fost evaluat în conformitate cu articolul 4 din Directiva‑cadrul privind apa și nu a existat o evaluare completă a efectelor activităților agricole subiacente.

38. La efectuarea evaluării strategice de mediu, în raportul de mediu nu au fost incluse detaliile complete ale monitorizării. Raportul de mediu nu cuprindea descrierea măsurilor preconizate pentru monitorizarea în conformitate cu articolul 10 din Directiva SEA, care să fi fost suficient de detaliată pentru a se dovedi respectarea articolului 10. În special, acesta nu includea detalii privind modul în care urma să aibă loc această monitorizare, momentul la care urma să fie realizată, modul în care urma să fie utilizată și remediile care urmau să fie adoptate în cazul identificării unor eventuale efecte negative neprevăzute asupra mediului.

39. Implicațiile economice pentru bunurile materiale au fost luate în considerare în cadrul evaluării strategice de mediu și s‑a considerat că prevalează în raport cu alte opțiuni eventual mai ecologice. Astfel, au fost luate în considerare și incluse printre altele aspecte economice mai largi, cum ar fi valoarea bunurilor materiale, impactul social larg al activităților agricole, impactul planului sau al proiectului asupra sectorului agricol, precum și asupra producției și veniturilor agricultorilor, durabilitatea sectorului agricol din Irlanda, lanțul de aprovizionare cu alimente, precum și încadrarea în muncă a unei părți semnificative a populației.

40. La 9 martie 2022, ministrul locuințelor, colectivităților locale și patrimoniului a aprobat al cincilea program de acțiune privind nitrații pentru perioada 2022-2025 și a semnat Good Agricultural Practice Regulations (Regulamentul privind bunele practici agricole) (S. I. nr. 113). La 29 aprilie 2022, Comisia a prelungit derogarea acordată anterior Irlandei în conformitate cu punctul 2 din anexa III la Directiva nitrați. Ulterior, la 28 iulie 2022, ministrul a completat programul de acțiune cu prevederi corespunzătoare (S. I. nr. 393).

41. La 31 mai 2022, An Taisce a formulat la High Court (Înalta Curte) o acțiune în vederea controlului jurisdicțional al programului de acțiune. În această procedură, High Court (Înalta Curte) adresează Curții două cereri de decizie preliminară, care au fost înregistrate la Curte cu numerele de cauză C‑531/24 și C‑895/24 și care au fost conexate la 11 noiembrie 2025.

42. Întrebările adresate în cauza C‑531/24 sunt formulate după cum urmează:

1) Articolul 6 alineatul (3) din Directiva [habitate], articolul 4 alineatul (1) din [Directiva‑cadru privind apa] și/sau articolul 3 alineatul (1) din Directiva [SEA], interpretate în lumina articolului 3 alineatul (3) TUE și/sau a articolului 11 și/sau a articolului 191 alineatul (2) TFUE și/sau a articolului 37 din Carta drepturilor fundamentale, au ca efect faptul că un program de acțiune în sensul articolului 5 din Directiva [nitrați], care este evaluat conform acestor directive sau prin trimitere la aceste directive, trebuie să fie evaluat în raport cu efectele asupra mediului ale activităților agricole generatoare de nitrați care se vor desfășura în baza derogărilor acordate ca urmare a planului, fie în general, fie în măsura în care aceste efecte sunt favorizate indirect de lipsa unor măsuri de protecție mai riguroase în plan, iar nu exclusiv în raport cu măsurile de protecție cuprinse efectiv în plan?

2) În cazul în care, în general, răspunsul la prima întrebare este negativ, dispozițiile menționate au un asemenea efect atunci când dispozițiile dreptului intern al statului membru în cauză referitoare la evaluarea derogărilor individuale acordate ca urmare a unui program de acțiune adoptat conform articolului 5 din Directiva [nitrați] nu sunt aplicate în practică în contextul menționat, astfel încât, în realitate, nu este efectuată nicio evaluare în sensul Directivei [habitate] cu privire la derogările individuale acordate ca urmare a planului în ceea ce privește efectul asupra siturilor europene al activităților agricole generatoare de nitrați care vor fi întreprinse pe baza unor asemenea derogări?

3) Articolul 6 alineatul (3) din Directiva [habitate] și/sau articolul 3 alineatul (1) și/sau articolul 5 alineatul (1) și/sau articolul 11 alineatul (2) din Directiva [SEA], interpretate în lumina articolului 3 alineatul (3) TUE și/sau a articolului 11 și/sau a articolului 191 alineatul (2) TFUE și/sau a articolului 37 din Carta drepturilor fundamentale, au ca efect faptul că evaluarea unui plan sau a unui program supus dispozițiilor cuprinse în aceste articole și care poate avea efecte de mediu asupra unui corp de apă trebuie să cuprindă o evaluare în raport cu articolul 4 din [Directiva‑cadru privind apa] privind caracterul suficient de riguros al planului sau programului, fie individual, fie în combinație cu alte măsuri obligatorii adoptate de statul membru, pentru a garanta că planul sau programul nu va cauza o deteriorare a stării unui corp de apă de suprafață sau nu va compromite obținerea unei stări bune a apelor de suprafață sau a unui potențial ecologic bun și a unei stări chimice bune a acestor ape până la data prevăzută de [Directiva‑cadru privind apa], iar, în cazul unui răspuns afirmativ, aceste dispoziții sau oricare dintre acestea impun ca o astfel de evaluare să precizeze în mod expres și/sau fără ambiguitate dacă obiectivele de mediu stabilite prin [Directiva‑cadru privind apa] urmează să fie îndeplinite ca urmare a adoptării planului sau a programului, fie în general, fie în cazul specific al adoptării preconizate a unei măsuri de bază, după cum este definită aceasta la articolul 11 alineatul (3) din [Directiva‑cadru privind apa], și în special a unui program de acțiune privind nitrații în sensul articolului 5 din Directiva [nitrați] (astfel cum se prevede în anexa VI partea A punctul (ix) la [Directiva‑cadru privind apa], la care face trimitere articolul 11 alineatul (3) litera (a) din directiva menționată)?

4) În cazul în care la a treia întrebare se răspunde în sensul că evaluarea unui plan sau a unui program supus dispozițiilor articolului 6 alineatul (3) din Directiva [habitate] și/sau ale articolului 3 alineatul (1) din Directiva [SEA] și care poate avea efecte de mediu asupra unui corp de apă trebuie să includă o evaluare în raport cu articolul 4 din [Directiva‑cadru privind apa], iar la prima sau la a doua întrebare se răspunde în sensul că evaluarea efectuată potrivit Directivei [SEA] în ceea ce privește conformitatea cu [Directiva‑cadru privind apa] trebuie să includă o evaluare a efectelor asupra mediului ale activităților agricole generatoare de nitrați care vor fi întreprinse pe baza derogărilor acordate ca urmare a planului și/sau în special a lipsei unor dispoziții mai riguroase dintr‑un plan, articolul 4 alineatul (1) din [Directiva‑cadru privind apa] (și în special principiul de drept potrivit căruia statele membre sunt obligate, cu excepția cazului în care se acordă o derogare, să refuze autorizarea unui proiect individual dacă acesta poate să cauzeze o deteriorare a stării unui corp de apă de suprafață sau dacă compromite obținerea unei stări bune a apelor de suprafață ori a unui potențial ecologic bun și a unei stări chimice bune a apelor de suprafață la data prevăzută de directivă), interpretat în lumina articolului 3 alineatul (3) TUE și/sau a articolului 11 și/sau a articolului 191 alineatul (2) TFUE și/sau a articolului 37 din Carta drepturilor fundamentale, are ca efect faptul că un stat membru trebuie să refuze adoptarea unui plan și în cazul în care măsurile specifice de protecție prevăzute de plan, fie individual, fie în combinație cu alte măsuri obligatorii adoptate de statul membru, nu sunt suficient de riguroase pentru a garanta că activitățile agricole generatoare de nitrați care vor fi întreprinse pe baza derogărilor acordate ca urmare a planului nu vor cauza o deteriorare a stării unui corp de apă de suprafață și nu vor compromite obținerea unei stări bune a apelor de suprafață sau a unui potențial ecologic bun și a unei stări chimice bune a apelor de suprafață până la data prevăzută de [Directiva‑cadru privind apa], fie în general, fie în cazul specific al adoptării preconizate a unei măsuri de bază, după cum este definită aceasta la articolul 11 alineatul (3) din [Directiva‑cadru privind apa], și în special a unui program de acțiune privind nitrații în sensul articolului 5 din Directiva [nitrați] (astfel cum se prevede în anexa VI partea A punctul (ix) la [Directiva‑cadru privind apa], la care face trimitere articolul 11 alineatul (3) litera (a) din directiva menționată)?

5) În cazul în care, în general, răspunsul la cea de treia și/sau la cea de a patra întrebare este negativ, dispozițiile citate au efectul menționat dacă dispozițiile dreptului intern al statului membru în cauză referitoare la evaluarea derogărilor individuale acordate ca urmare a unui program de acțiune adoptat conform articolului 5 din Directiva nitrați nu sunt aplicate în practică în contextul menționat, astfel încât, în realitate, nu este efectuată nicio evaluare în temeiul Directivei [habitate] (în raport cu articolul 4 din [Directiva‑cadru privind apa] sau în orice alt mod) cu privire la derogările individuale acordate ca urmare a planului în ceea ce privește efectul asupra corpurilor de apă din statul membru al activităților agricole generatoare de nitrați care vor fi întreprinse pe baza unor asemenea derogări?

6) Articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa, interpretat în lumina articolului 3 alineatul (3) TUE și/sau a articolului 11 și/sau a articolului 191 alineatul (2) TFUE și/sau a articolului 37 din Carta drepturilor fundamentale, are ca efect faptul că un plan sau un program, în special un program de acțiune privind nitrații în sensul Directivei [nitrați], care poate afecta starea oricărui corp de apă vizat dintr‑un stat membru, nu poate fi adoptat de autoritatea competentă a unui stat membru decât dacă autoritatea competentă este obligată să se asigure, în primul rând, de faptul că adoptarea planului sau a programului nu este de natură să cauzeze o deteriorare a stării vreunui corp de apă de suprafață care a fost sau ar fi trebuit să fie identificat de statul membru respectiv ca reprezentând un „tip” de corp de apă de suprafață și nici nu este de natură să compromită obținerea unei stări bune a apelor de suprafață sau a unui potențial ecologic bun și a unei stări chimice bune a unui astfel de corp de apă de suprafață și, în al doilea rând, de faptul că adoptarea planului sau a programului este compatibilă cu măsurile puse în aplicare în temeiul programului prevăzut de [Directiva‑cadru privind apa], stabilit în conformitate cu articolul 11 din directiva menționată pentru districtul hidrografic în cauză?

7) Articolul 5 alineatul (1) și anexa I litera (i) la Directiva [SEA], interpretate în lumina articolului 3 alineatul (3) TUE și/sau a articolului 11 și/sau a articolului 191 alineatul (2) TFUE și/sau a articolului 37 din Carta drepturilor fundamentale, au ca efect faptul că raportul de mediu în sine trebuie să cuprindă o descriere suficient de detaliată a măsurilor preconizate referitoare la monitorizarea prevăzută la articolul 10 pentru a demonstra că articolul 10 va fi respectat, care să includă detalii privind modul în care va avea loc această monitorizare, momentul în care va fi efectuată și/sau modul în care va fi utilizată monitorizarea, precum și modul în care vor fi remediate orice efecte negative neprevăzute asupra mediului identificate?

8) Noțiunea de „bunuri materiale” care figurează la litera (f) din anexa I la Directiva [SEA] exclude valoarea acestor bunuri și/sau, în special în cazul evaluării unui program de acțiune adoptat în temeiul articolului 5 din Directiva [nitrați], această noțiune exclude impactul social larg al activităților agricole, impactul planului sau al proiectului asupra sectorului agricol, precum și asupra producției și veniturilor agricultorilor, durabilitatea sectorului agricol în statul membru în cauză, lanțul de aprovizionare cu alimente, precum și ocuparea forței de muncă în ceea ce privește o parte semnificativă a populației, iar, în cazul unui răspuns afirmativ, Directiva [SEA] are ca efect nelegalitatea luării în considerare a unor astfel de aspecte la evaluarea efectelor planului?

9) În cazul în care răspunsurile la una sau mai multe dintre primele opt întrebări au drept consecință faptul că adoptarea [Programului de acțiune privind nitrații] a determinat o încălcare a Directivei [habitate], a [Directivei‑cadru privind apa] și/sau a Directivei [SEA], Decizia 2022/696 a Comisiei este lipsită de validitate în raport inter alia cu articolul 3 alineatul (3) TUE și/sau cu articolul 11 și/sau cu articolul 191 alineatul (2) TFUE și/sau cu articolul 37 din Carta drepturilor fundamentale?

43. Cele două întrebări suplimentare adresate în cauza C‑895/24 sunt redactate după cum urmează:

1) Articolul 5 alineatul (1) și/sau articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Directiva [SEA] și litera (f) din anexa I la această directivă au ca efect faptul că, în scopul evaluării prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din directiva menționată, bunurile materiale nu pot fi considerate factorul care prevalează efectiv asupra altor factori, inclusiv asupra altor efecte asupra mediului și/sau că opțiunea cu cele mai puține efecte adverse asupra mediului trebuie să fie privilegiată în urma acestei evaluări?

2) Articolul 5 alineatul (1) și/sau articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Directiva [SEA] și litera (h) din anexa I la Directiva [SEA] au ca efect faptul că, în scopul evaluării prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din această directivă, alternativele trebuie să fie identificate, descrise și evaluate într‑un mod comparabil?

44. În ambele cauze, au depus observații scrise An Taisce – The National Trust for Ireland, Irish Creamery Milk Suppliers Association (ICMSA), Irlanda, precum și Comisia Europeană. În cauza C‑531/24 a depus observații scrise și Feirmeoirí Aontuithe na hÉireann Iontaobaithe Teoranta în calitate de Trustee for the Irish Farmers’ Association (IFA), iar în cauza C‑895/24 a depus observații scrise și Germania.

45. La 11 decembrie 2025, Curtea a organizat o ședință de audiere a pledoariilor în ambele cauze, la care au participat An Taisce, IFA, ICMSA, Irlanda și Comisia.

IV. Apreciere juridică

46. Directiva nitrați are ca obiectiv crearea instrumentelor necesare pentru a garanta protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole(11). Astfel cum reiese din articolul 5 alineatul (1) din Directiva nitrați, statele membre au obligația să elaboreze și să pună în aplicare programe de acțiune având drept obiect zone vulnerabile desemnate(12). La fel ca Irlanda, ele pot însă aplica asemenea programe pe întregul lor teritoriu național în conformitate cu articolul 3 alineatul (5).

47. Potrivit articolului 5 alineatul (4) literele (a) și (b), programele de acțiune trebuie să conțină anumite măsuri obligatorii prevăzute în anexele II și III la directivă(13). În speță, majoritatea acestor măsuri au fost adoptate la 9 martie 2022. Ele nu fac obiectul cererilor de decizie preliminară și – din câte se poate constata – nici al litigiului din fața instanței naționale ce stă la baza acestor cereri. Ca atare, nu vom continua examinarea punerii în aplicare a acestor cerințe și nici a eventualelor evaluări ecologice necesare în acest context.

48. Potrivit punctului 2 din anexa III la Directiva nitrați, prin programul de acțiune trebuie să se garanteze însă mai ales faptul că agricultorii împrăștie pe an și pe hectar numai efluenți care conțin cel mult 170 kg de azot. Cu toate acestea, statele membre pot să fixeze potrivit punctului 2 litera (b) din anexa III cantități mai mari, însă numai dacă astfel nu sunt compromise obiectivele directivei. Prin urmare, prin al cincilea program de acțiune privind nitrații, la fel ca prin programele de acțiune anterioare, Irlanda permite tuturor exploatațiilor agricole să împrăștie în anumite condiții o cantitate de până la 250 kg de azot pe hectar pe an. Numai această reglementare, care a fost adoptată abia la 28 iulie 2022, face obiectul prezentelor cereri de decizie preliminară.

49. Potrivit punctului 2 litera (b) din anexa III la Directiva nitrați, statele membre sunt obligate să justifice față de Comisie compatibilitatea unei astfel de derogări cu obiectivele directivei. Comisia examinează această motivare și decide dacă autorizează cantitatea mai mare de azot.

50. În rest, Directiva nitrați nu prevede nicio altă evaluare a efectelor asupra mediului ale împrăștierii unei cantități mai mari de azot. Prin cele două cereri de decizie preliminară se urmărește însă să se clarifice dacă și în ce măsură este necesară o astfel de evaluare în conformitate cu Directiva habitate, cu Directiva‑cadru privind apa și cu Directiva SEA.

51. Într‑adevăr, Directiva‑cadru privind apa obligă statele membre să evalueze efectele asupra apelor ale împrăștierii unei cantități mai mari de azot (a se vedea secțiunea A de mai jos). Deși în acest context este necesar să se evalueze și efectele asupra apei subterane(14), ne vom limita considerațiile la apele de suprafață, întrucât numai acestea sunt vizate de întrebările adresate de High Court (Înalta Curte).

52. Obligația de evaluare în conformitate cu Directiva‑cadru privind apa include și efectele negative asupra siturilor Natura 2000, dar condițiile de evaluare rezultă din Directiva habitate (a se vedea secțiunea B de mai jos). Alte cerințe privind evaluarea efectelor asupra mediului și consultarea publicului rezultă din Directiva SEA (a se vedea secțiunea C de mai jos). În fine, trebuie să se examineze dacă încălcările dreptului Uniunii legate de autorizația de împrăștiere a unor cantități mai mari de azot ce ar putea fi constatate în cadrul examinării celorlalte întrebări repun în discuție validitatea deciziei Comisiei în raport cu această autorizație (a se vedea secțiunea D de mai jos). În plus, sunt necesare câteva observații referitoare la posibilitatea instanței de trimitere de a menține efectele planului de acțiune în cazul în care ar constata că acesta a fost adoptat de Irlanda cu încălcarea completă sau cel puțin parțială a reglementărilor amintite (a se vedea secțiunea E de mai jos).

A. Evaluarea în conformitate cu Directiva‑cadru privind apa

53. Deși primele șase întrebări din cauza C‑531/24 evocă Directiva‑cadru privind apa, întrebările a treia, a patra, a cincea și a șasea au în principal scopul de a clarifica dacă Irlanda putea să adopte programul de acțiune și, în special, să autorizeze în raport cu Directiva‑cadru privind apa împrăștierea unor cantități mai mari de azot.

54. Prin intermediul celei de a patra întrebări, High Court (Înalta Curte) solicită să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (1) din Directiva‑cadru privind apa se opune adoptării unui program de acțiune în cazul în care măsurile de protecție prevăzute sunt insuficiente pentru a garanta o stare bună a apelor de suprafață, astfel cum prevede articolul 4 alineatul (1) litera (a) punctul (ii).

55. Această întrebare este însă ipotetică și, prin urmare, inadmisibilă. Există într‑adevăr indicii că în urma evaluării măsurilor de protecție prevăzute ar putea rezulta că programul de acțiune încalcă obligația de îmbunătățire prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din Directiva‑cadru privind apa(15). Potrivit cererii ce decizie preliminară și în special considerațiilor High Court (Înalta Curte) referitoare la a treia întrebare, nu a existat însă nicio evaluare concludentă a efectelor programelor de acțiune asupra obiectivelor stabilite la articolul 4 și, în mod sigur, nicio apreciere expresă în acest sens(16). Consecința acestui fapt este că și a cincea întrebare este parțial ipotetică, în măsura în care are legătură cu a patra întrebare.

56. În schimb, sunt admisibile a treia și a șasea întrebare, prin care se solicită să se stabilească dacă este necesar să se evalueze dacă autorizarea împrăștierii unor cantități mai mari de azot este compatibilă cu obiectivele stabilite la articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa, precum și a cincea întrebare, în măsura în care are legătură cu a treia întrebare.

57. Prin urmare, în continuare vom examina mai întâi rolul programului de acțiune prevăzut de Directiva nitrați pentru punerea în aplicare a Directivei‑cadru privind apa, iar apoi vom analiza obligațiile de evaluare rezultate în ceea ce privește autorizarea împrăștierii unor cantități mai mari de azot. La sfârșit, este necesar să se analizeze importanța acordării acestei autorizații de către Comisie.

1. Programul de acțiune prevăzut de Directiva nitrați analizat în raport cu sistemul normativ al Directivei‑cadru privind apa

58. Potrivit articolului 1 alineatul (1) litera (a) din Directiva‑cadru privind apa, obiectivul său este de a stabili un cadru pentru protecția în special a apelor interioare de suprafață. Acest cadru urmărește prevenirea deteriorărilor ulterioare, dar și îmbunătățirea stării ecosistemelor acvatice și a ecosistemelor terestre care depind în mod direct de ecosistemele acvatice(17).

59. Prin urmare, articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva‑cadru privind apa cuprinde două obligații distincte, dar care sunt în strânsă legătură. Pe de o parte, articolul 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) prevede că statele membre pun în aplicare măsurile necesare pentru a preveni deteriorarea stării tuturor corpurilor de apă de suprafață (interdicția de deteriorare). Pe de altă parte, în aplicarea articolului 4 alineatul (1) litera (a) punctul (ii), statele membre protejează, îmbunătățesc și refac toate corpurile de apă de suprafață cu scopul de a obține o „stare bună” a apelor cel târziu la sfârșitul anului 2015 (obligația de îmbunătățire)(18). Cu toate acestea, articolul 4 alineatul (4) permite statelor membre să amâne termenele stabilite la articolul 4 alineatul (1) până în anul 2027.

60. Potrivit datelor EPA irlandez, o stare ecologică bună a apelor de suprafață în sensul articolului 4 din Directiva‑cadru privind apa presupune ca aceste ape să aibă o concentrație de NO3 mai mică de 8 mg/l(19). În schimb, valoarea‑limită a NO3 de 50 mg/l din Directiva nitrați este semnificativ mai mare. Potrivit punctului 1 din secțiunea A din anexa I coroborat cu Directiva 75/440/CEE(20), care a fost abrogată între timp, este vorba despre valoarea‑limită pentru apa din care se captează apa potabilă, pentru care Directiva privind apa potabilă prevede aceeași valoare‑limită(21). Această diferență arată că anumite habitate și specii sunt mult mai sensibile la nitrați decât oamenii(22).

61. Deși Directiva nitrați prevede astfel o valoare‑limită pentru nitrați semnificativ mai mare decât cea – eventual – impusă în conformitate cu Directiva‑cadru privind apa, programele de acțiune prevăzute de Directiva nitrați sunt relevante în cadrul Directivei‑cadru privind apa. Astfel, potrivit articolului 11 alineatul (1), fiecare stat membru trebuie să asigure întocmirea unui program de măsuri în vederea realizării obiectivelor stabilite la articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa. Potrivit articolului 11 alineatul (2) și alineatul (3) litera (a), precum și articolului 10 și punctului (ix) din partea A din anexa VI la Directiva‑cadru privind apa, punerea în aplicarea a Directivei nitrați face parte din „măsurile de bază” care trebuie incluse în programele de măsuri. Prin urmare, programele de acțiune sunt parte din acest program de măsuri.

2. Evaluarea programelor de acțiune prevăzute de Directiva nitrați în raport cu Directiva‑cadru privind apa

62. Întrucât un program de acțiune în sensul Directivei nitrați face parte din programul de măsuri prevăzut de Directiva‑cadru privind apa, este necesar să se evalueze dacă măsurile dintr‑un program de acțiune și în special împrăștierea în agricultură a azotului, autorizată în temeiul acestuia, sunt compatibile cu obiectivele stabilite la articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa. În special, interdicția de deteriorare prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a) trebuie respectată, potrivit jurisprudenței constante a Curții, în fiecare etapă a punerii în aplicare a directivei și este aplicabilă „oricărui tip” și oricărei stări a unui corp de apă de suprafață(23), astfel cum subliniază în mod întemeiat Comisia. Același lucru este valabil și în privința obligației de îmbunătățire.

63. După cum observă în mod întemeiat ICMSA și Irlanda, nu este vorba despre o evaluare izolată a unui program de acțiune sau a unei autorizări a unor cantități mai mari de azot. Dimpotrivă, acestea trebuie evaluate în ansamblu, ca părți integrante ale programului de măsuri. Totodată, efectele programului de acțiune și în special ale autorizației asupra obiectivelor stabilite la articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa trebuie incluse integral în această evaluare. Prin urmare, trebuie să se poată identifica care dintre efecte sunt cauzate de autorizarea unor cantități mai mari de azot și modul în care evaluarea a ajuns la acest rezultat.

64. Necesitatea de a include împrăștierea agricolă a azotului rezultă și din informațiile obținute de statele membre în conformitate cu articolele 5 și 8, precum și cu anexele II, V și VIII la Directiva‑cadru privind apa, informații care potrivit articolului 11 alineatele (1) și (5) trebuie avute în vedere la întocmirea programului de măsuri.

65. Articolul 11 alineatul (1) din Directiva‑cadru privind apa prevede în mod expres că întocmirea programului de măsuri ține seama de rezultatele analizelor prevăzute la articolul 5. Potrivit punctului 1.4 din anexa II, analizele includ poluările semnificative din sursele difuze care rezultă printre altele din instalațiile și activitățile agricole. În acest scop, la punctul 1.4 din anexa II se face trimitere expresă la informațiile ce trebuie adunate în conformitate cu Directiva nitrați, așadar, în primul rând la informațiile referitoare la cantitățile de azot, precum și la substanțele enumerate în anexa VIII la Directiva‑cadru privind apa, în care nitrații mai sunt încă(24)enumerați la punctul 11 ca substanțe care contribuie la eutrofizare.

66. Pentru corpurile de apă identificate ca prezentând un risc de nerespectare a obiectivelor de calitate a mediului, statele membre sunt obligate potrivit punctului 1.5 al treilea paragraf din anexa II la Directiva‑cadru privind apa să optimizeze concepția programelor de măsuri cerute în temeiul articolului 11.

67. În plus, articolul 11 alineatul (5) din Directiva‑cadru privind apa impune modificarea programului de măsuri dacă informațiile obținute din controale arată că obiectivele menționate la articolul 4 nu pot fi realizate. În acest caz, statul membru trebuie în special să investigheze cauzele posibilului eșec, să examineze și, după caz, să revizuiască permisele și autorizațiile relevante și să elaboreze măsurile suplimentare care pot fi necesare. Detaliile acestui control sunt stabilite la articolul 8 și în anexa V. Punctul 1.3.3 din anexa V prevede în special modalitățile unui control de determinare a cauzelor pentru care nu s‑au îndeplinit obiectivele de mediu, în scopul de a concepe pe această bază programul de măsuri prevăzut la articolul 11.

68. În cadrul unui program de acțiune în sensul Directivei nitrați, un stat membru poate, așadar, să autorizeze împrăștierea unei cantități mai mari de azot numai după ce a evaluat și a constatat, în special în temeiul articolelor 5 și 8 din Directiva‑cadru privind apa, că nu vor fi încălcate din această cauză obiectivele stabilite la articolul 4 din această directivă.

69. Este posibil ca evaluarea autorizării unor cantități mai mari de azot să fie minimizată prin crearea unui sistem eficient de garantare a obiectivelor stabilite la articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa în contextul folosirii autorizației de către exploatațiile agricole individuale. În principiu, prin acest sistem ar trebui să asigure că aceste exploatații împrăștie împreună numai o cantitate de azot care, în combinație cu toate celelalte cantități de azot, nu determină o deteriorare a stării apelor de suprafață și nu împiedică obținerea unei stări bune a acestora. A cincea întrebare din cauza C‑531/24 se bazează însă pe constatarea inexistenței unui asemenea sistem. Prin urmare, autorizarea presupunea o evaluare completă.

70. În cazul în care un stat membru constată că împrăștierea unei cantități mai mari de azot este incompatibilă cu interdicția de deteriorare sau cu obligația de îmbunătățire potrivit articolului 4 alineatul (1) din Directiva‑cadru privind apa nu înseamnă neapărat că această împrăștiere nu ar fi permisă. Dimpotrivă, aceasta poate fi permisă dacă s‑ar aplica una dintre derogările prevăzute de asemenea la articolul 4(25).

71. Această concluzie nu este infirmată de argumentul Irlandei potrivit căruia obiectivele articolului 4 din Directiva‑cadru privind apa nu pot fi realizate numai prin programul de acțiune. Este evident că pentru atingerea obiectivelor articolului 4 sunt necesare și alte părți ale programului de măsuri. Este de asemenea posibil, atunci când există cantități prea mari de nitrați, ca în cadrul programului de măsuri să se reducă prioritar aporturile din alte surse. Totodată, un stat membru trebuie să garanteze prin programul de măsuri în ansamblul său că pe baza tuturor măsurilor prevăzute se vor împrăștia nitrați numai în asemenea cantități încât să fie respectate obiectivele stabilite la articolul 4. Acest lucru presupune la rândul său ca efectele autorizației de împrăștiere a unei cantități mai mari de azot să fie identificate și avute în vedere în cadrul unui program de acțiune în sensul Directivei nitrați.

3. Derogarea acordată de Comisie

72. Astfel, prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/696 Comisia a acordat autorizația pentru împrăștierea unei cantități mai mari de azot, iar în considerentul (17) a reținut că această derogare este compatibilă cu obiectivele Directivei‑cadru privind apa, sub rezerva respectării anumitor condiții. Acest lucru nu modifică obligația statului membru de a efectua evaluarea și nici nu înseamnă în mod obligatoriu că măsurile autorizate sunt compatibile cu Directiva‑cadru privind apa.

73. În Directiva‑cadru privind apa nu există indicii în sensul că Comisia ar putea acorda o derogare de la obiectivele sale. Dimpotrivă, posibilitățile de derogare sunt reglementate exhaustiv la articolul 4 și sunt responsabilitatea statelor membre. Comisia poate numai să controleze respectarea acestor reglementări și să inițieze dacă este cazul o procedură în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

74. Nici Directiva nitrați și mai ales posibilitatea prevăzută de aceasta de a autoriza cantități mai mari de azot nu pot fi interpretate ca derogare de la obiectivele stabilite la articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa. Astfel, interpretarea Directivei nitrați ca lex specialis în raport cu Directiva‑cadru privind apa ar fi posibilă din punct de vedere metodologic, însă aceasta din urmă directivă urmărește potrivit articolului 1 litera (c) o protecție sporită și o îmbunătățire a mediului acvatic. În plus, potrivit articolului 4 alineatul (2), se aplică totdeauna obiectivul cel mai strict. Acest lucru rezultă și din faptul că potrivit EPA irlandez o stare bună a apelor de suprafață presupune o valoare‑limită a nitraților semnificativ mai redusă decât cea prevăzută de Directiva nitrați(26). Acest obiectiv ambițios al Directivei‑cadru privind apa nu ar putea fi realizat dacă în anumite sectoare ale politicii în domeniul apei s‑ar aplica în continuare obiective mai vechi și mai puțin ambițioase.

75. Prin urmare, Directiva‑cadru privind apa, care este lex posterior, cuprinde cerințe mai stricte care trebuie respectate și de măsurile luate în temeiul Directivei nitrați mai vechi.

76. În speță, nu este necesar să se examineze dacă competențele de control ale Comisiei prevăzute la punctul 2 litera (b) din anexa III din Directiva nitrați privesc și cerințele mai stricte ale Directivei‑cadru privind apa ori dacă sunt restrânse la prevederile Directivei nitrați. Astfel, acest control este limitat la examinarea justificării furnizate de statul membru. Comisia nu dispune însă la fața locului, în statul membru, nici de competențe de investigare, nici de instrumente de analiză proprii pentru a evalua compatibilitatea cu Directiva‑cadru privind apa. Or, în măsura în care Comisia examinează în această procedură respectarea obiectivelor Directivei‑cadru privind apa, este necesar ca statul membru să fi demonstrat respectarea lor în justificarea prezentată și, pe cale de consecință, să fi examinat mai întâi el însuși acest aspect.

77. Pentru acest motiv, considerentul (17) al Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/696 cuprinde numai o apreciere a Comisiei cu privire la autorizația de împrăștiere a unei cantități mai mari de azot. Decizia de punere în aplicare nu poate însă constata cu efect obligatoriu că această autorizație este compatibilă cu Directiva‑cadru privind apa.

4. Concluzie intermediară

78. Prin urmare, trebuie să se rețină că un stat membru poate să autorizeze în cadrul unui program de acțiune în sensul articolului 5 din Directiva nitrați împrăștierea unei cantități mai mari de azot numai după ce a evaluat și a constatat, în special în temeiul articolelor 5 și 8 din Directiva‑cadru privind apa, că nu vor fi încălcate din această cauză obiectivele stabilite la articolul 4 din această directivă. El poate însă să renunțe la această evaluare dacă se garantează că se va evalua utilizarea acestei posibilități de către exploatațiile individuale. Dacă din evaluare rezultă că împrăștierea unei cantități mai mari de azot este incompatibilă cu interdicția de deteriorare sau cu obligația de îmbunătățire prevăzute la articolul 4 alineatul (1), obiectivele stabilite la articolul 4 sunt asigurate numai dacă se aplică una dintre derogările prevăzute de asemenea la acest articol.

B. Evaluarea efectelor asupra siturilor Natura 2000

79. Obiectivele articolului 4 alineatul (1) din Directiva‑cadru privind apa nu sunt însă limitate la interdicția de deteriorare și la obligația de îmbunătățire prevăzute la litera (a). Dimpotrivă, după cum subliniază Comisia, statele membre sunt obligate în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (c) să asigure în același interval de timp, și anume cel târziu până în anul 2027(27), respectarea tuturor standardelor și obiectivelor și în ceea ce privește zonele protejate. Potrivit articolului 6 și punctului 1 litera (v) din anexa IV, această obligație privește în special siturile Natura 2000, în măsura în care menținerea sau îmbunătățirea stării apelor este un factor important pentru protecția siturilor(28).

80. Acesta este un alt obiectiv ce trebuie îndeplinit de programele de măsuri prevăzute la articolul 11 din Directiva‑cadru privind apa și, în consecință, și de programul de acțiune în sensul Directivei nitrați(29). Prin urmare, înainte de întocmirea unui program de acțiune, statele membre trebuie să evalueze și impactul acestuia asupra siturilor Natura 2000.

81. Criteriile pentru această evaluare rezultă din articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate. Prin urmare, mai întâi este necesar să se examineze dacă autorizarea împrăștierii unei cantități mai mari de azot printr‑un program de acțiune în sensul Directivei nitrați trebuie supusă evaluării în temeiul acestui articol. După aceea, trebuie precizat obiectul examinării. Așa fiind, primele două întrebări din cauza C‑531/24 privesc evaluarea corespunzătoare a efectelor potențiale ale autorizației în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate. Instanța solicită să se stabilească dacă evaluarea poate fi limitată la măsurile de protecție prevăzute de programul de acțiune sau dacă, dimpotrivă, trebuie să includă efectele produse de activitățile agricole generatoare de nitrați care sunt autorizate în temeiul acestui program. În cazul în care această evaluare poate fi în principiu limitată la măsurile de protecție prevăzute, instanța de trimitere întreabă dacă același răspuns este valabil și atunci când activitățile agricole menționate nu sunt supuse în practică unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale nici la nivelul exploatațiilor individuale.

82. Întrucât părțile sunt în dezacord în privința chestiunii dacă există într‑adevăr obligația de a supune un program de acțiune unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate, vom examina mai întâi această chestiune (punctul 1 de mai jos), iar apoi obiectul acestei evaluări (punctul 2 de mai jos).

1. Obligația de evaluare a efectelor potențiale

83. Potrivit articolului 6 alineatul (3) a doua teză, în funcție de concluziile evaluării corespunzătoare a efectelor potențiale asupra siturilor și în conformitate cu derogarea prevăzută la articolul 6 alineatul (4), autoritățile naționale competente aprobă planul sau proiectul doar după ce au constatat că nu are efecte negative asupra integrității sitului Natura 2000 respectiv. În acest scop, articolul 6 alineatul (3) prima teză prevede că orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea unui sit protejat, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, trebuie supus unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale asupra sitului, în funcție de obiectivele de conservare a acestuia din urmă.

84. Autorizarea de împrăștiere a unei cantități mai mari de azot printr‑un program de acțiune prevăzut de Directiva nitrați nici nu are legătură directă cu gestionarea siturilor Natura 2000 și nici nu este necesară în acest scop.

85. Autorizarea nu constituie însă o aprobare a unui proiect în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate. Ea doar conferă unui număr mare de exploatații agricole posibilitatea de a împrăștia o cantitate mai mare de azot. În orice caz, folosirea acestei posibilități de către exploatațiile individuale ar putea fi considerată proiect(30).

86. Este însă posibil ca autorizația din programul de acțiune să constituie un plan în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate.

87. Întrucât directiva nu definește noțiunea de „plan”, este logic să se aibă în vedere instrumentele specifice din dreptul național, însă, în lipsa unei trimiteri la acestea, este vorba și în acest caz despre o noțiune din dreptul Uniunii care trebuie să facă obiectul unei interpretări autonome(31).

88. Diversele versiuni lingvistice ale articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate permit în teorie să se atribuie noțiunii de „plan” înțelesuri mai mult sau mai puțin diferite. Astfel, în limba franceză poate desemna și o suprafață plană, iar sensul este adesea acela de reprezentări grafice speciale.

89. Totuși, în raport cu contextul normativ, trebuie avut în vedere sensul abstract al noțiunii de „plan”, și anume de stabilire a anumitor obiective și de prezentare a modului în care acestea trebuie realizate. Această interpretare permite în principiu evaluarea în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate a efectelor unui plan asupra obiectivelor de conservare a unui sit Natura 2000 sau aprobarea sa de către o autoritate în temeiul articolului 6 alineatul (3) a doua teză.

90. Este adevărat că noțiunii de „plan” i se atribuie un sens foarte larg în această interpretare, dar tocmai pentru acest motiv permite realizarea obiectivului prevăzut la articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate. Această prevedere are scopul de a preveni în mod eficient efectele negative asupra integrității siturilor Natura 2000 generate de planuri sau de proiecte(32). Interpretarea noțiunii de „plan” (sau și a noțiunii de „proiect”) în sensul că anumite efecte – care intră în sfera de răspundere a omului – nu ar trebui evaluate nu ar răspunde acestui obiectiv. Acest obiectiv rezultă și din faptul că majoritatea versiunilor lingvistice inițiale ale prevederii cuprind „toate”(33) planurile și proiectele. O delimitare categorică între noțiunile de „plan” și de „proiect” nu este în schimb necesară, cel puțin în scopurile articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate, întrucât ambele noțiuni implică aceleași consecințe juridice.

91. Rezultă că autorizația generală de împrăștiere a unor cantități mai mari de azot de către exploatațiile agricole este un plan în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate întrucât scopul său este de a face posibilă o asemenea practică, iar mijlocul pentru realizarea acestui scop este permisiunea corespunzătoare.

92. Înțelesul larg al noțiunii de „plan” nu înseamnă însă obligatoriu că toate măsurile care cuprind obiective și mijloacele pentru realizarea acestora trebuie supuse unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale. Dimpotrivă, limitele obligației de evaluare sunt reprezentate de necesitatea unei afectări suficient de caracterizate a sitului și a caracterului corespunzător al evaluării efectelor potențiale.

93. În primul rând, articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate impune o evaluare corespunzătoare a efectelor potențiale numai dacă măsura ar putea să afecteze în mod semnificativ un sit Natura 2 000, ceea ce în viziunea Curții înseamnă probabilitatea sau riscul unei asemenea afectări(34). Ținând seama în special de principiul precauției, se consideră că o astfel de probabilitate sau un asemenea risc există atât timp cât nu se poate exclude pe baza unor împrejurări obiective că respectivul plan sau proiect ar putea afecta semnificativ obiectivele de conservare a sitului respectiv(35). Această apreciere trebuie realizată printre altele în lumina caracteristicilor și a condițiilor de mediu specifice ale siturilor vizate de programul de acțiune(36). În mod corespunzător, Curtea a considerat necesar ca anumite planuri de exploatare a terenurilor prevăzute de dreptul Regatului Unit să fie supuse evaluării întrucât puteau să influențeze în mod semnificativ autorizarea proiectelor și astfel siturile protejate vizate(37).

94. Depunerile de azot excesive din cauza împrăștierii de îngrășăminte agricole pot să afecteze în mod semnificativ siturile Natura 2000(38). Determinante în acest sens sunt în special încărcăturile maxime stabilite științific pentru diferite tipuri de habitate și care reprezintă așa‑numitele „critical loads”(39). Comisia menționează exemplificativ habitatele din turbării și din ariile umede, precum și scoica perliferă de apă dulce (Margaritifera margaritifera), care sunt foarte sensibile la nitrați chiar și în cantități semnificativ mai mici decât valoarea‑limită prevăzută de Directiva nitrați (50 mg/l). Prin urmare, dacă exploatațiilor agricole li se permite să împrăștie o cantitate mai mare de azot în interiorul sau în împrejurimile siturilor Natura 2000 există probabilitatea ori riscul ca astfel de situri să fie afectate în mod semnificativ.

95. În al doilea rând, o evaluare a efectelor potențiale poate fi realizată în mod util numai dacă riscul iminent de afectare a siturilor Natura 2000 este deja suficient de caracterizat. Măsurile din care rezultă riscul abstract al unor efecte negative asupra ariilor protejate, dar care nu permit încă identificarea anumitor efecte asupra unor arii individuale, nu pot fi evaluate în raport cu modul în care afectează obiectivele de conservare a siturilor Natura 2000. Pentru acest motiv, într‑o procedură împotriva Italiei, Curtea a statuat că planurile trebuie să fie diferențiate de simplele analize administrative preliminare și să prezinte un grad de precizie care să impună o evaluare corespunzătoare a efectelor potențiale ale acestora(40).

96. Autorizația de împrăștiere a unor cantități mai mari de azot nu determină în mod necesar afectarea anumitor situri Natura 2000 din cauza depunerilor de azot excesive. Riscul unei asemenea afectări poate fi constatat abia când sunt cunoscute exploatările agricole care folosesc posibilitatea oferită de autorizație.

97. Acest lucru nu înseamnă însă că autorizația nu ar putea fi supusă unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale. Dimpotrivă, s‑ar putea prezuma că toate exploatațiile agricole folosesc pe deplin posibilitatea oferită de autorizație și pe această bază s‑ar putea evalua dacă siturile Natura 2000 sunt afectate.

98. Întrucât o asemenea evaluare ar fi posibilă, dar foarte costisitoare, în al treilea rând, prezintă un interes limita impusă de faptul că evaluarea efectelor potențiale trebuie să fie „corespunzătoare”. Deși această calificare a evaluării nu se regăsește în toate versiunile lingvistice inițiale ale articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate(41), ea este prezentă cel puțin în toate cele ale considerentului (10) al acesteia.

99. Or, ar fi necorespunzător dacă în proceduri de autorizare pe etape anumite probleme ar fi evaluate de mai multe ori, deși riscul sau probabilitatea unei afectări semnificative se mențin neschimbate de la o etapă la alta(42). Este însă corespunzător ca o evaluare să se realizeze cât mai repede posibil pentru a putea fi avute în vedere pe deplin posibilele afectări(43). Este necesar să se evite în special luarea încă din etapele incipiente ale planificării a unor decizii care, deși în cursul executării proiectelor afectează mediul, nu mai pot fi modificate într‑un stadiu ulterior(44).

100. În speță, la prima vedere, nu pare a fi corespunzător să se prezume că toate exploatațiile agricole folosesc posibilitatea de a împrăștia cantități mai mari de azot și, pe această bază, să se efectueze o evaluare corespunzătoare a efectelor potențiale. O asemenea evaluare ar fi foarte costisitoare și, având în vedere experiența de până în prezent în ce privește utilizarea autorizației, nu ar fi nici necesară. Astfel, potrivit cererii de decizie preliminară, „numai” aproximativ 6 500 din cele peste 130 000 de exploatații agricole folosesc efectiv derogarea.

101. Simpla posibilitate de a împrăștia cantități mai mari nu este o decizie ce nu ar mai putea fi repusă în discuție în cazul unei evaluări ulterioare a efectelor potențiale. Dimpotrivă, ar fi suficient să fie supuse unei evaluări prealabile numai exploatațiile care intenționează să împrăștie mai mult azot pentru a se determina dacă există probabilitatea sau riscul ca din această cauză situri Natura 2000 să fie afectate semnificativ. Dacă acest lucru nu ar putea fi exclus în special în considerarea condițiilor geografice și a obiectivelor de conservare ale unor situri Natura 2000 potențial afectate, ar fi necesară o evaluare completă din care ar putea rezulta că organismele competente ar trebui să refuze folosirea derogării.

102. Din cauza efectului cumulativ al împrăștierii azotului(45) este însă recomandabil să fie evaluate împreună exploatațiile care împrăștie azot ce se poate depune în anumite situri Natura 2000. În caz contrar, ar exista temerea ca exploatațiile evaluate mai întâi să împrăștie toată cantitatea de azot acceptabilă, iar cele evaluate ulterior să nu mai poată împrăștia deloc azot. De asemenea, în cazul evaluărilor paralele, dar separate ar putea fi autorizată o cantitate prea mare de azot.

103. Este posibil ca atunci când a autorizat pentru prima oară cantități mai mari de azot în temeiul transpunerii Directivei habitate, Irlanda să fi considerat că urma să aibă loc o asemenea evaluare a exploatațiilor individuale. Totuși, experiențele cu programele de acțiune anterioare interzic în prezent reținerea acestei ipoteze. Astfel, potrivit informațiilor din cererea de decizie preliminară, împrăștierea unor cantități mai mari de azot de către exploatații agricole individuale nu a făcut vreodată obiectul unei evaluări în condițiile articolul 6 alineatul (3). Nici al cincilea program de acțiune irlandez nu cuprinde vreo indicație în sensul că această dispoziție sau prevederile irlandeze de transpunere trebuiau respectate la împrăștierea unor cantități mai mari de azot. În mod corespunzător, Irlanda a recunoscut în ședință că până în prezent nu au avut loc evaluări la nivelul exploatațiilor și a anunțat că organismele competente vor face eforturi pentru ca în viitor articolul 6 alineatul (3) să fie respectat.

104. Cât timp autoritățile irlandeze nu au luat măsuri corespunzătoare, exploatațiile agricole împrăștie cantități mai mari de azot pe baza autorizației acordate prin programul de acțiune. Totodată, în lipsa unei evaluări individuale sau, după caz, de grup există în continuare îndoieli științifice rezonabile că este exclus ca depunerile de azot să afecteze situri Natura 2000 în cazul împrăștierii unor cantități mai mari de azot.

105. Prin urmare, reglementarea care permite această împrăștiere nu poate fi adoptată în lipsa unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale în condițiile articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate.

106. Astfel, Irlanda subliniază în mod corect că am exprimat anterior opinia potrivit căreia din Directiva nitrați nu rezultă că un program de acțiune are în mod necesar o influență asupra autorizării unor proiecte care pot avea efecte semnificative asupra ariilor de conservare(46). Totuși, această considerație se întemeia în mod evident și pe ipoteza – infirmată în speță de cererea de decizie preliminară – că organismele competente naționale evaluează în concret măsurile cuprinse în programul de acțiune în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate.

107. În plus, un program de acțiune care se limitează la punerea în aplicare a cerințelor Directivei nitrați – stabilind de exemplu drept cantitate maximă de azot care poate fi împrăștiată cantitatea prevăzută de această directivă – este diferit de o derogare care permite o cantitate mai mare de azot. Cel dintâi constituie o limitare legală a efectelor negative asupra mediului. Cea din urmă permite măsuri care au efecte negative asupra mediului mai mari decât cele prevăzute de lege.

108. Numai din motive de exhaustivitate mai precizăm că și împrăștierea azotului în limita cantității maxime prevăzute de Directiva nitrați poate determina în anumite cazuri necesitatea unei evaluări a efectelor potențiale. Astfel, această cantitate maximă nu a fost stabilită în considerarea limitelor de încărcare cu poluanți semnificativ mai reduse la tipurile de habitate și speciile răspândite în ariile de conservare(47). Dacă aceste niveluri sunt depășite există riscul ca situri Natura 2000 să fie afectate semnificativ.

2. Obiectul evaluării efectelor potențiale

109. Potrivit articolului 6 alineatul (3) a doua teză din Directiva habitate, în funcție de concluziile evaluării efectelor asupra mediului, autoritățile naționale competente pot să aprobe planul, în speță programul de acțiune, doar după ce au constatat că nu are efecte negative asupra integrității niciunui sit Natura 2000 per se. Potrivit unei jurisprudențe constante, autoritățile pot constata acest lucru numai dacă este exclusă orice îndoială rezonabilă din punct de vedere științific că vor exista astfel de efecte negative(48).

110. Prin urmare, evaluarea efectelor asupra mediului nu poate să prezinte lacune și trebuie să cuprindă constatări complete, precise și definitive, de natură să înlăture orice îndoială științifică rezonabilă cu privire la efectele planurilor sau proiectelor ce se doresc realizate în respectivul sit protejat(49). Evaluarea trebuie să identifice, făcând apel la cele mai relevante cunoștințe științifice în materie, toate aspectele acestui plan sau proiect care ar putea, per se sau împreună cu alte planuri sau proiecte, să afecteze obiectivele de conservare a respectivelor situri protejate(50).

111. Necesitatea evaluării efectelor potențiale ale programului de acțiune rezultă din îndoieli științifice rezonabile că situri Natura 2000 nu vor fi afectate de depuneri de azot ca urmare a împrăștierii unor cantități mai mari de azot(51).

112. Prin urmare, scopul evaluării efectelor asupra mediului trebuie să fie înlăturarea acestor îndoieli. În cadrul evaluării trebuie să se analizeze, așadar, dacă împrăștierea unei cantități mai mari de nitrați va afecta obiectivele de conservare a unor situri Natura 2000 din cauza depunerilor de nitrați.

3. Concluzie intermediară

113. Prin urmare, în raport cu Directiva habitate, la primele două întrebări din cauza C‑531/24 trebuie să se răspundă că un program de acțiune prevăzut la articolul 5 din Directiva nitrați care permite, în anumite condiții, tuturor exploatațiilor agricole dintr‑un stat membru să împrăștie cantități mai mari de azot trebuie evaluat în cadrul întocmirii programului de măsuri în conformitate cu articolul 11 din Directiva‑cadru privind apa și cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate pentru a se stabili dacă este exclusă orice îndoială științifică rezonabilă privind afectarea vreunui sit Natura 2000 per se din cauza depunerilor de azot rezultate în urma acestei împrăștieri. Se poate însă renunța la această evaluare dacă se garantează că utilizarea acestei posibilități de către exploatațiile individuale va fi evaluată în conformitate cu articolul 6 alineatul (3).

C. Evaluarea strategică de mediu

114. Prima‑a patra întrebare, precum și a șaptea și a opta întrebare din cauza C‑531/24 și ambele întrebări din cauza C‑895/24 se referă la aplicarea Directivei SEA. Prin intermediul primelor patru întrebări din cauza C‑531/24, care depășesc cadrul problemelor deja evocate, se solicită să se stabilească dacă autorizarea împrăștierii unei cantități mai mari de azot în cadrul programului de acțiune trebuia să facă obiectul unei evaluări strategice de mediu care să fi integrat în special efectele asupra siturilor Natura 2000 și asupra obiectivelor stabilite la articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa (a se vedea punctul 1 de mai jos). Prin intermediul celei de a șaptea întrebări din cauza C‑531/24, High Court (Înalta Curte) solicită să se stabilească cum trebuie tratate măsurile de monitorizare a efectelor asupra mediului (a se vedea punctul 2 de mai jos). A opta întrebarea din cauza C‑531/24 și prima întrebare din cauza C‑895/24 privesc tratamentul bunurilor materiale (a se vedea punctul 3). A doua întrebare din cauza C‑895/24 are ca obiect evaluarea alternativelor (a se vedea punctul 4 de mai jos).

1. Prima‑a patra întrebare din cauza C‑531/24

115. În primul rând, pentru a răspunde la prima‑a patra întrebare din cauza C‑531/24 este necesar să se prezinte motivele pentru care este necesară o evaluare strategică de mediu pentru autorizația de împrăștiere a unei cantități mai mari de azot și că în cadrul acesteia trebuie analizate și efectele asupra obiectivelor stabilite la articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa și asupra siturilor Natura 2000.

116. Autorizația intră în definiția planurilor și programelor de la articolul 2 litera (a) din Directiva SEA deoarece a fost adoptată de guvernul irlandez printr‑o procedură legislativă și trebuia întocmită în temeiul Directivei nitrați.

117. Autorizația face parte din programul de acțiune prevăzut de Directiva nitrați care trebuie supus unei evaluări strategice de mediu în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) litera (a) din Directiva SEA întrucât stabilește un cadru pentru proiectele prevăzute de Directiva EIM(52). În ceea ce privește în mod specific autorizația, obligația de examinare rezultă în plus din articolul 3 alineatul (2) litera (b) întrucât – după cum am arătat deja(53) – pentru autorizare ar fi fost necesară, cel puțin în speță(54), o evaluare corespunzătoare a efectelor potențiale în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate, având în vedere posibilele sale efecte asupra unor situri Natura 2000.

118. Potrivit articolului 5 alineatul (1) din Directiva SEA, în raportul de mediu întocmit în urma evaluării strategice de mediu sunt identificate, descrise și evaluate în special efectele probabile importante asupra mediului ale aplicării planului sau programului. Astfel cum prevede litera (d) din anexa I, în acestea este inclusă orice problemă de mediu existentă care este relevantă pentru plan sau program. Se va ține seama în special de problemele legate de orice zonă de importanță specială pentru mediu, cum ar fi siturile Natura 2000 desemnate în conformitate cu Directiva păsări și Directiva habitate. Potrivit literei (e), trebuie prezentate în plus obiectivele de protecție a mediului stabilite care sunt relevante pentru plan sau program și modul în care aceste obiective și orice considerații de mediu au fost luate în considerare în timpul elaborării sale. Potrivit literei (f), informațiile care trebuie furnizate cuprind și posibilele efecte semnificative asupra mediului, inclusiv asupra unor chestiuni cum ar fi în special biodiversitatea, fauna, flora și apa.

119. Prin urmare, aspectele deja analizate ale evaluării compatibilității cu obiectivele de la articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa(55) și ale evaluării corespunzătoare a efectelor potențiale în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate(56) ar fi trebuit să facă obiectul raportului de mediu. Dacă aceste evaluări au lipsit, raportul de mediu a fost incomplet.

120. Acest raport de mediu trebuia să constituie baza pentru consultarea publicului în conformitate cu articolul 6 din Directiva SEA, iar potrivit articolului 8, raportul și avizele trebuiau luate în considerare la adoptarea derogării. Aceste etape ar fi fost de asemenea afectate dacă raportul era incomplet.

121. Rezumând, reținem că pentru autorizarea împrăștierii unei cantități mai mari de azot de către exploatațiile agricole în cadrul unui program de acțiune prevăzut de Directiva nitrați este necesară o evaluare ecologică în conformitate cu Directiva SEA prin care să se identifice, să se descrie și să se evalueze efectele acestei autorizații asupra obiectivelor articolului 4 din Directiva‑cadru privind apa și asupra siturilor Natura 2000.

2. A șaptea întrebarea din cauza C‑531/24 – măsuri de monitorizare în raportul de mediu

122. Potrivit articolului 10 alineatul (1) din Directiva SEA, statele membre monitorizează efectele importante ale aplicării planurilor și programelor asupra mediului, între altele, în scopul identificării efectelor adverse neprevăzute, într‑un stadiu incipient, și pentru a putea întreprinde măsurile de remediere pe care le consideră necesare. Prin intermediul celei de a șaptea întrebări din cauza C‑531/24, High Court (Înalta Curte) solicită să se stabilească dacă raportul de mediu trebuie să cuprindă o descriere a măsurilor de monitorizare preconizate suficient de detaliată pentru a dovedi respectarea articolului 10 [a se vedea litera a) de mai jos], în special detalii privind modul în care va avea loc această monitorizare, momentul în care va fi efectuată și/sau modul în care va fi utilizată monitorizarea [a se vedea litera b) de mai jos], precum și modul în care vor fi remediate orice efecte negative neprevăzute asupra mediului care au fost identificate [a se vedea litera c) de mai jos].

a) Prezentarea măsurilor de monitorizare care respectă cerințele prevăzute la articolul 10 din Directiva SEA

123. Potrivit articolului 5 alineatul (1) a doua teză din Directiva SEA, anexa I prevede informațiile ce trebuie furnizate în raportul de mediu. Litera (i) din anexa I prevede că în aceste informații este inclusă o descriere a măsurilor preconizate referitoare la monitorizarea prevăzută la articolul 10.

124. Întrucât litera (i) din anexa I la Directiva SEA impune numai prezentarea măsurilor de monitorizare preconizate, s‑ar putea presupune că raportul de mediu nu trebuie să cuprindă informații referitoare la acest aspect, dacă nu sunt (încă) preconizate măsuri.

125. Irlanda subliniază însă în mod corect că informațiile menționate în anexa I la Directiva SEA trebuie furnizate în temeiul articolului 5 alineatele (2) și (3). Potrivit articolului 5 alineatul (2), raportul de mediu trebuie să includă informațiile solicitate în mod rezonabil. În plus, acesta trebuie să țină seama de cunoștințele și metodele de evaluare existente, de conținutul și gradul de precizie a planului sau programului, de stadiul său în procesul de luare a deciziei și de măsura în care este de preferat ca anumite aspecte să fie evaluate la diferite niveluri în acel proces în scopul evitării duplicării evaluării.

126. Prin urmare, trebuie admis argumentul Irlandei potrivit căruia statele membre dispun de o anumită marjă de apreciere în privința informațiilor referitoare la măsurile de monitorizare pe care le furnizează prin raportul de mediu.

127. Cu toate acestea, articolul 5 alineatul (2) din Directiva SEA trasează totodată limitele acestei marje de apreciere, iar controlul asupra acestora revine în sarcina instanțelor naționale(57). Or, raportul nu trebuie să cuprindă mai multe informații decât se poate solicita în mod rezonabil, dar nici nu poate să conțină mai puține informații.

128. Se poate însă impune (și trebuie să se impună) în mod rezonabil ca raportul de mediu să fie prezentat după ce organismele competente au preconizat măsurile necesare în scopul respectării articolului 10 din Directiva SEA. Astfel, articolul 9 alineatul (1) litera (c) prevede că la adoptarea planului sau a programului se hotărăsc măsurile de monitorizare în conformitate cu articolul 10. Prin urmare, litera (i) din anexa I are la bază premisa că astfel de măsuri sunt preconizate și prevede furnizarea acestor informații, deși nu este vorba propriu‑zis despre identificarea, descrierea sau evaluarea efectelor asupra mediului.

129. În ceea ce privește programul de acțiune din speță și autorizația de a împrăștia o cantitate mai mare de azot se adaugă faptul că Irlanda nu le‑a adoptat pentru prima oară, ci deja pentru a cincea oară. Prin urmare, în fapt trebuia să fie existat deja măsuri de monitorizare adecvate. Nu sunt clare motivele pentru care continuarea acestor măsuri nu a putut fi prezentată în raportul de mediu.

130. În plus, ar trebui să existe și măsuri de monitorizare în conformitate cu articolul 8 și cu anexa V din Directiva‑cadru privind apa care, potrivit articolului 10 alineatul (2) din Directiva SEA, pot fi utilizate pentru monitorizarea efectelor măsurilor în discuție. Dacă exista o intenție să se procedeze astfel, Irlanda ar fi trebuit să facă referire la aceste măsuri.

131. Prin urmare, în conformitate cu articolul 5 și cu litera (i) din anexa I și cu articolul 10 din Directiva SEA, în raportul de mediu trebuie prezentate măsurile de monitorizare a efectelor semnificative asupra mediului ale aplicării programului de acțiune și în special ale autorizației de împrăștiere a unor cantități mai mari de azot.

b) Exactitatea informațiilor privind măsurile de monitorizare

132. High Court (Înalta Curte) solicită de asemenea să se stabilească în ce măsură această descriere trebuie să includă și modul în care se realizează monitorizarea.

133. Descrierea în raportul de mediu a măsurilor de monitorizare preconizate are scopul de a permite discutarea acestor măsuri în cadrul consultărilor publice în conformitate cu articolele 6 și 7 din Directiva SEA. Prin urmare, informațiile din raportul de mediu trebuie să fie atât de detaliate, încât publicul să poată aprecia dacă măsurile preconizate sunt suficiente pentru îndeplinirea cerințelor stabilite la articolul 10.

134. Articolul 10 din Directiva SEA impune să fie monitorizate toate efectele importante ale aplicării planurilor și programelor asupra mediului, așadar, toate efectele care au fost identificate, descrise și evaluate deja în cadrul evaluării ecologice.

135. În litigiul principal este evident că trebuie monitorizate în special efectele împrăștierii unor cantități mai mari de azot de către exploatațiile agricole asupra cantităților de nitrați din apele de suprafață și din siturile Natura 2000.

136. În plus, monitorizarea siturilor Natura 2000 este necesară chiar dacă în cadrul autorizației generale de împrăștiere din programul de acțiune se poate renunța la evaluarea corespunzătoare a efectelor potențiale prevăzută la articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate, întrucât se garantează că împrăștierea va fi evaluată la nivelul exploatațiilor individuale(58). Împrejurarea că este corespunzător ca această evaluare să se realizeze la nivel de exploatație nu justifică însă renunțarea la aplicarea articolului 10 din Directiva SEA. Monitorizarea impusă în temeiul acestui articol constituie dimpotrivă un control important al corectitudinii rezultatelor obținute la evaluările la nivelul exploatațiilor.

137. Prin urmare, măsurile de monitorizare trebuie prezentate în raportul de mediu atât de detaliat, încât să se poată aprecia dacă s‑a respectat articolul 10 din Directiva SEA, ceea ce în cazul autorizației de împrăștiere a unor cantități mai mari de azot de către exploatațiile agricole include expunerea efectelor asupra cantităților de nitrați din apele de suprafață și din siturile Natura 2000.

c) Remedierea efectelor negative neprevăzute asupra mediului

138. În fine, High Court (Înalta Curte) ridică problema dacă în raportul de mediu trebuie să se descrie și modul în care vor fi remediate orice efecte negative neprevăzute asupra mediului care au fost identificate.

139. În această privință, Comisia arată în mod întemeiat că Directiva SEA nu prevede cerințe în acest sens. Obiectivul articolului 10 este numai de a da statelor membre posibilitatea de a întreprinde măsurile de remediere pe care le consideră necesare.

140. În schimb, obligația statelor membre de a întreprinde măsuri de remediere poate să rezulte din alte prevederi. Așa cum am arătat deja, ele sunt obligate în temeiul articolului 11 alineatul (5) din Directiva‑cadru privind apa să modifice programul de măsuri atunci când informațiile obținute din controale arată că obiectivele menționate la articolul 4 nu pot fi realizate(59). În plus, articolul 6 alineatul (2) din Directiva habitate obligă statele membre să evite deteriorarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor din siturile Natura 2000.

141. Decizia privind măsurile ce trebuie întreprinse în cazul în care apar efecte adverse neprevăzute nu poate fi însă luată decât în lumina acestor efecte. Adesea, diferite măsuri sunt posibile, astfel încât organismele competente ale statelor membre au posibilitatea de alegere.

142. Acest lucru este posibil și în cazul în care în apele de suprafață sau în siturile Natura 2000 apar cantități mai mari de nitrați decât este așteptat. Astfel, cantitățile de nitrați pot fi probabil reduse și prin reducerea de către statul membru a nitrațiilor eliberați din alte surse decât agricultura.

143. Prin urmare, în cadrul evaluării ecologice nu este necesar să se stabilească remediile pentru efectele negative neprevăzute asupra mediului.

3. A opta întrebare din cauza C‑531/24 și prima întrebare din cauza C‑895/24 – bunuri materiale

144. A opta întrebare din cauza C‑531/24 și prima întrebare din cauza C‑895/24 privesc luarea în considerare a bunurilor materiale în cadrul evaluării ecologice. Contextul acestei întrebări este faptul că în decizia în favoarea autorizării împrăștierii unor cantități mai mari de azot și în defavoarea unor opțiuni mai ecologice s‑a avut în vedere importanța economică a agriculturii. An Taisce are îndoieli că acest lucru este compatibil cu Directiva SEA.

145. Premisa opiniei exprimate de An Taisce este corectă. Deși articolul 5 și litera (f) din anexa I la Directiva SEA prevăd că în raportul de mediu se identifică, se descriu și se evaluează efectele asupra bunurilor materiale, având în vedere partea de început a textului literei (f) din anexa I este vorba despre efectele de mediu care afectează bunurile materiale. Totodată, în legătură cu Directiva EIM Curtea a subliniat că nu pot fi luate în considerare decât efectele asupra bunurilor materiale care, prin natura lor, pot avea de asemenea un impact asupra mediului. În schimb, efectele asupra valorii acestor bunuri materiale sunt irelevante în aplicarea Directivei EIM(60).

146. În cazul autorizării împrăștierii unor cantități mai mari de azot s‑ar putea, așadar, considera de exemplu că va fi afectat pescuitul ca urmare a eutrofizării apelor din cauza acestei practici. Ar fi de asemenea posibil ca eventualele creșteri ale producție datorate fertilizării să fie avute în vedere ca efecte asupra mediului.

147. Faptul că exploatațiile agricole sunt nevoite să împrăștie gunoi de grajd care conține azot întrucât acesta rezultă din creșterea animalelor(61), caz în care limitările mai severe ale împrăștierii ar determina o reducere a efectivului de animale, nu este în schimb un efect asupra mediului produs ca urmare a autorizației, ci o consecință economică a unei eventuale limitări.

148. Din această împrejurare rezultă însă numai că această considerație nu trebuie identificată, descrisă și evaluată în raportul de mediu în conformitate cu articolul 5 și cu litera (f) din anexa I la Directiva SEA.

149. Totuși, aceste prevederi nu interzic luarea în considerare în cadrul evaluării ecologice a unor considerații relative la importanța economică a agriculturii. Dimpotrivă, este chiar necesar ca astfel de considerații să fie analizate în cadrul selectării alternativelor, dacă se numără printre motivele pentru care anumite măsuri sunt preferate altora.

150. Astfel, potrivit articolului 9 alineatul (1) litera (b) din Directiva SEA, la adoptarea unui plan sau a unui program, publicului și autorităților implicate li se pune la dispoziție o declarație rezumând motivele pentru care a fost ales planul sau programul adoptat, pe baza celorlalte alternative rezonabile preconizate.

151. Prin urmare, noțiunea de „bunuri materiale” de la litera (f) din anexa I la Directiva SEA cuprinde numai bunurile materiale ce sunt afectate de efectele asupra mediului ale unui plan sau program. Cu toate acestea, efectele sociale ale activităților agricole, efectele planului sau proiectului asupra sectorului agricol și asupra producției și veniturilor agricultorilor, durabilitatea sectorului agricol din statul membru în cauză, lanțul de aprovizionare cu alimente ca și ocuparea forței de muncă în ceea ce privește o parte semnificativă a populației pot fi avute în vedere la evaluarea ecologică ca temei al alegerii între mai multe alternative în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (b) din directivă.

4. A doua întrebare din cauza C‑895/24 – evaluarea alternativelor în raportul de mediu

152. Prin intermediul celei de a doua întrebări din cauza C‑895/24 se solicită să se stabilească dacă articolul 5 alineatul (1) și/sau articolul 9 alineatul (1) litera (b), precum și litera (h) din anexa I la Directiva SEA impun identificarea, descrierea și evaluarea comparativă a alternativelor în scopul evaluării prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din această directivă.

153. Pentru a răspunde la această întrebare ne vom întemeia în mare măsură pe considerațiile expuse în Concluziile noastre prezentate în cauza Friends of the Irish Environment (Project Ireland 2040)(62), pe care Curtea nu le‑a abordat în hotărârea în cauză(63).

154. În conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Directiva SEA, în raportul de mediu sunt identificate, descrise și evaluate efectele probabile importante asupra mediului ale aplicării planului sau programului și alternative rezonabile, ținând seama de obiectivele și de domeniul de aplicare geografic al planului sau programului.

155. Prin urmare, alternativele rezonabile trebuie să facă obiectul raportului de mediu. Totuși, această dispoziție ar putea fi înțeleasă în sensul că efectele probabile importante asupra mediului trebuie să fie identificate, descrise și evaluate numai în raport cu opțiunea preferată. În acest sens pledează și faptul că celelalte dispoziții ale Directivei SEA au ca obiect evaluarea ecologică a planului sau a programului respectiv, iar nu evaluarea alternativelor rezonabile.

156. Cu toate acestea, cel puțin potrivit versiunii neerlandeze a articolului 5 alineatul (1) din Directiva SEA, trebuie identificate, descrise și evaluate inclusiv efectele semnificative ale alternativelor asupra mediului. În orice caz, evaluarea alternativelor, astfel cum este prevăzută în toate versiunile lingvistice, poate include și efectele acestora asupra mediului, ceea ce ar presupune, la rândul său, identificarea și descrierea lor.

157. O asemenea luare în considerare a efectelor alternativelor asupra mediului este conformă cu obiectivul Directivei SEA. Raportat la considerentul (4) și potrivit articolului 1, aceasta urmărește să contribuie la integrarea considerațiilor legate de mediu în elaborarea și adoptarea planurilor și programelor prin intermediul evaluării ecologice. O evaluare a alternativelor fără a ține seama de efectele acestora asupra mediului ar fi contrară acestui obiectiv.

158. În cadrul selectării diferitelor alternative, a ține seama de considerațiile legate de mediu prezintă chiar o importanță deosebită. Astfel, Directiva SEA a fost adoptată întrucât s‑a constatat adesea, la momentul autorizării unui proiect în temeiul Directivei EIM, că existau deja cerințe care excludeau anumite opțiuni, deși acestea erau mai favorabile pentru mediu(64). Prin urmare, evaluarea ecologică trebuie să garanteze că asemenea cerințe sunt adoptate numai dacă există măcar conștiința prezenței unor alternative mai favorabile pentru mediu.

159. În consecință, raportul de mediu trebuie să identifice, să descrie și să evalueze inclusiv efectele alternativelor rezonabile asupra mediului. În acest scop, articolul 5 alineatul (1) din Directiva SEA menționează obiectivele și domeniul de aplicare geografic al planului sau programului ca puncte de referință. Alternativele care nu pot atinge obiectivele sau care depășesc domeniul de aplicare geografic nu sunt, în general, rezonabile și nu necesită o evaluare suplimentară.

160. Cu toate acestea, autoritățile competente nu trebuie nici să restrângă în mod excesiv cadrul de evaluare, excluzând alternative potențial rezonabile deja prin definirea obiectivelor sau a domeniului de aplicare geografic.

161. Această idee este consacrată și la articolul 5 alineatul (2) din Directiva SEA. Potrivit acestei dispoziții, trebuie să se țină seama de stadiul planului sau al programului în procesul de luare a deciziei și de măsura în care este de preferat ca anumite aspecte să fie evaluate la diferite niveluri în acel proces în scopul evitării duplicării evaluării. De exemplu, în cazul unui proiect de construcție a unei șosele se poate ridica problema dacă o legătură feroviară trebuie examinată ca alternativă rezonabilă. Totuși, această evaluare este superfluă atunci când decizia fundamentală privind proiectul rutier rezultă dintr‑un plan superior în cadrul căruia cele două alternative au fost deja comparate.

162. În ceea ce privește informațiile referitoare la identificarea unor alternative rezonabile, anexa I litera (h) la Directiva SEA precizează că informațiile care trebuie furnizate în raportul de mediu trebuie să cuprindă numai o scurtă descriere a motivelor de selectare a alternativelor preconizate. Descrierea trebuie să permită să se înțeleagă de ce alternativele preconizate sunt considerate rezonabile în raport cu altele, deci modul în care au fost identificate alternativele rezonabile.

163. Această noțiune de descriere nu se referă însă la descrierea și la evaluarea alternativelor rezonabile. Prin urmare, ea nu poate fi utilizată pentru a limita volumul acestor informații. Dimpotrivă, articolul 5 alineatul (2) din Directiva SEA prevede informațiile care pot fi solicitate în mod rezonabil, ținând seama de cunoștințele și de metodele de evaluare existente, de conținutul și gradul de precizie a planului sau programului, precum și de celelalte elemente menționate la punctul 161.

164. Unul dintre cele mai importante criterii pentru conținutul raportului de mediu nu este însă menționat expres: descrierea efectelor asupra mediului trebuie să demonstreze în special că planul sau programul adoptat este compatibil cu cerințele esențiale aplicabile ale dreptului mediului(65). Astfel, efectele asupra mediului care încalcă dispoziții de mediu ar fi, în orice caz, semnificative(66).

165. În pofida temerilor Irlandei, acest lucru nu înseamnă că trebuie să se examineze compatibilitatea tuturor alternativelor cu toate cerințele de mediu posibile. Dimpotrivă, premisa este să se examineze dacă alternativa care a fost în cele din urmă adoptată este compatibilă cu aceste cerințe.

166. În speță, în această privință este necesar să se ridice problema mai ales dacă autorizarea unor cantități mai mari de azot este compatibilă cu Directiva nitrați, cu Directiva‑cadru privind apa și cu Directiva habitate. Totuși, în cazul în care autorizația ar trebui bazată pe o derogare prevăzută la articolele 4 și 7 din Directiva‑cadru privind apa și/sau la articolul 6 alineatul (4) din Directiva habitate, pentru a alege una dintre diferitele alternative ar trebui aplicate criteriile prevăzute la aceste articole. În ceea ce privește articolul 6 alineatul (4) din Directiva habitate, Curtea a statuat deja că efectele negative asupra integrității siturilor Natura 2000 pot fi permise numai dacă, printre altele, nu există o soluție alternativă care prezintă inconveniente mai reduse pentru respectivul sit(67).

167. În schimb, Directiva SEA însăși nu conține criterii esențiale pentru selectarea alternativelor(68). Prin urmare, aceasta nu obligă autoritățile competente să selecteze opțiunea care afectează cel mai puțin mediul. Astfel cum am arătat deja(69), obiectivul evaluării ecologice este doar ca decizia de selecție să fie adoptată luând în considerare posibilele efecte semnificative asupra mediului.

168. Așadar, în măsura în care selectarea diferitelor alternative nu depinde de cerințele juridice substanțiale ale altor reglementări, alte două elemente sunt relevante, înainte de toate, pentru determinarea informațiilor care pot fi solicitate în mod rezonabil, în plus față de indicațiile prevăzute la articolul 5 alineatul (2) din Directiva SEA. În primul rând, având în vedere argumentele relevante pentru decizie, aceste informații trebuie să permită o comparație între opțiunea preferată și alternative. Și, în al doilea rând, aceste informații trebuie să permită luarea în considerare a preocupărilor legate de mediu relevante pentru această comparație.

169. În situația în care selectarea uneia dintre alternative se bazează, de exemplu, îndeosebi pe considerații economice, avantajele și dezavantajele economice ale tuturor alternativelor rezonabile trebuie să fie identificate și descrise cel puțin într‑o asemenea măsură încât să fie clar care este raportul reciproc dintre diferitele opțiuni. Cu toate acestea, ar trebui să se clarifice de asemenea dacă avantajele economice sunt însoțite de efecte negative asupra mediului care ar fi evitate în cazul altor opțiuni. Altfel, aceste preocupări legate de mediu nu ar putea fi luate suficient în considerare la selectarea alternativelor preconizate.

170. Aceste cerințe nu exclud ca evaluarea ecologică a opțiunii preferate să fie mai detaliată decât evaluarea ecologică a celorlalte alternative preconizate – în ceea ce privește efectele economice. Acest lucru este de așteptat mai ales atunci când avantajele opțiunii preferate le depășesc destul de clar pe cele ale alternativelor preconizate, chiar și ținând seama de efectele asupra mediului. În acest caz, informațiile detaliate privind alternativele preconizate nu ar avea vreo funcție specifică, în timp ce informațiile privind efectele asupra mediului ale opțiunii preferate sunt importante pentru punerea în aplicare ulterioară a planului sau a programului.

171. Dacă însă avantajele și dezavantajele diferitelor opțiuni au o pondere similară, justificarea deciziei de selecție devine mai dificilă. În acest caz poate fi necesar să se furnizeze informații mai detaliate privind alternativele rezonabile în raportul de mediu, chiar dacă acest lucru implică un efort considerabil. Acest lucru este valabil cu atât mai mult atunci când evaluarea alternativelor are de asemenea un caracter esențial întrucât servește de exemplu la aplicarea unei dispoziții derogatorii precum articolul 6 alineatul (4) din Directiva habitate sau articolul 4 alineatul (7) din Directiva‑cadru privind apa.

172. Prin urmare, la a doua întrebare din cauza C‑895/24 trebuie să se răspundă că potrivit articolului 5 alineatele (1) și (2) din Directiva SEA raportul de mediu trebuie să cuprindă informațiile referitoare la alternativele rezonabile preconizate în legătură cu planul sau programul adoptat care sunt necesare

– pentru a constata conformitatea cu cerințele prevăzute de alte reglementări pentru evaluarea alternativelor și

– pentru a justifica prin comparație cu alternativele preconizate luarea în considerare a efectelor asupra mediului la luarea deciziei în favoarea planului sau programului adoptat.

D. A noua întrebare din cauza C‑531/24 – efectele asupra autorizării de către Comisie a împrăștierii unor cantități mai mari de nitrați

173. Prin intermediul celei de a noua întrebări din cauza C‑531/24, High Court (Înalta Curte) solicită să se stabilească dacă încălcările Directivei habitate, ale Directivei‑cadru privind apa și/sau ale Directivei SEA, constatate eventual în contextul celorlalte întrebări adresate, determină nulitatea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/696 a Comisiei.

174. Părțile, în unanimitate, au considerat însă în mod corect în ședință că această întrebare este prematură la momentul de față. În acest moment, deși este adevărat că încălcările dreptului Uniunii abordate în întrebare constituie o eventualitate, aceste încălcări nu au fost încă constatate. Revine în schimb instanței de trimitere sarcina de a aprecia, în lumina răspunsurilor Curții la celelalte întrebări preliminare și pe baza celorlalte argumente ale părților, dacă Irlanda a încălcat într‑adevăr directivele menționate.

175. Astfel, Irlanda a recunoscut în ședință că nu fusese încă realizată nicio evaluare a efectelor asupra mediului ale împrăștierii unor cantități mai mari de azot de către exploatațiile agricole individuale, ceea ce constituie o încălcare a articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate. Totodată, acest stat membru a contestat însă în mod vehement obligația de evaluare a autorizării acestor cantități mai mari în contextul programului de acțiune.

176. În consecință, la acest moment nu sunt încă disponibile constatările necesare pentru a răspunde la a noua întrebare din cauza C‑531/24.

177. Prin urmare, în momentul de față, această întrebare este ipotetică și, ca atare, inadmisibilă.

178. Numai din motive de exhaustivitate, remarcăm faptul că An Taisce ar fi putut să invoce eventualele îndoieli privind legalitatea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/696 pe calea unei cereri de reexaminare internă în condițiile articolului 10 din Regulamentul Aarhus(70).

E. Menținerea efectelor

179. Pentru cazul în care instanța de trimitere ar ajunge la concluzia că Irlanda a adoptat planul de acțiune cu încălcarea în tot sau în parte a dispozițiilor analizate în speță, unele dintre părți propun ca efectele sale să fie menținute.

180. În principiu, lacunele diferitelor evaluări ecologice ar putea determina în mod obligatoriu suspendarea sau anularea deciziilor adoptate pe baza acestora. Astfel, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, statele membre sunt ținute să elimine consecințele unei încălcări a dreptului Uniunii(71). Curtea a constatat în mod expres acest lucru în privința completei lipse a unei evaluări strategice de mediu(72), iar în privința neregularităților care afectează o evaluare strategică de mediu a considerat cel puțin implicit că există această obligație(73).

181. Este de asemenea exclusă evitarea acestei consecințe juridice pentru motivul că este dovedit faptul că neregularitățile menționate nu puteau să modifice rezultatul procesului decizional(74). Astfel, potrivit informațiilor din dosar, este puțin probabil ca împrăștierea unor cantități mai mari de azot să fie autorizată dacă nu se aplică articolul 6 alineatul (4) din Directiva habitate și cel puțin una dintre derogările de la articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa. Interesele majore necesare pentru aplicarea acestora nu pot fi prezumate a exista în cazul fiecărei exploatații agricole din Irlanda care se poate prevala de această autorizație.

182. Cu toate acestea, întrucât suspendarea sau anularea unei dispoziții din legislația națională care încalcă dreptul Uniunii poate avea consecințe negative, Curtea a permis excepții de la regula potrivit căreia măsurile naționale adoptate cu încălcarea dreptului Uniunii trebuie anulate, fapt amintit și de Comisie. După ce inițial a stabilit patru condiții pentru aceste excepții(75), în Hotărârea A ș.a. (Turbine eoliene la Aalter și la Nevele) Curtea le‑a redus – în mod întemeiat – la componentele lor esențiale: în primul rând, menținerea trebuie să fie necesară pentru apărarea unui interes imperativ, de exemplu continuarea aplicării unui act al Uniunii destinat protecției mediului(76) sau împiedicarea unei perturbări semnificative a aprovizionării cu energie a statului membru(77). Prin urmare, în al doilea rând, menținerea nu poate în special să fie mai îndelungată decât este necesar pentru remedierea neregularităților dintr‑o evaluare ecologică prin desfășurarea unei evaluări ulterioare(78).

183. În raport cu aceste criterii, ar exista motive întemeiate pentru menținerea efectelor planului de acțiune. Anularea sa ar crea un vid juridic ce ar fi incompatibil cu obligația Irlandei de a adopta măsurile pentru transpunerea Directivei nitrați(79). Toate restricțiile din planul de acțiune privind împrăștierea nitraților de către exploatațiile agricole ar fi eliminate până la noi dispoziții fără a fi înlocuite. Din această cauză ar putea fi afectate și obiectivele Directivei‑cadru privind apa și ale Directivei habitate.

184. Cu toate acestea, considerațiile din prezentele concluzii nu privesc planul de acțiune în ansamblu, ci numai autorizația de împrăștiere a unor cantități mai mari de azot. Această autorizație poate fi separată de restul planului de acțiune, ceea ce rezultă și din faptul că a fost adoptată abia câteva luni după restul reglementărilor. Dacă ar fi anulată, s‑ar aplica în continuare celelalte restricții pentru împrăștierea nitraților și ar fi reinstaurat plafonul de 170 kg pe hectar și pe an(80).

185. Din câte se poate constata, acestei concluzii i se opun numai dezavantajele economice pentru exploatațiile agricole care folosesc derogarea pentru a împrăștia cantități mai mari de azot. Aceste exploatații ar fi nevoite fie să își reducă efectivul de animale, fie să găsească alți cumpărători pentru gunoiul de grajd pe care nu l‑ar putea împrăștia pe terenurile folosite anterior. Deși este îndoielnic că acest interes are o importanță la fel de mare ca interesul menționat al unui stat membru de aprovizionare cu energie(81), în cele din urmă instanța națională este cea care trebuie să aprecieze dacă acest interes ar fi suficient pentru a justifica menținerea provizorie a autorizației.

V. Concluzie

186. Prin urmare, propunem Curții să răspundă la cele două cereri de decizie preliminară după cum urmează:

1) În cadrul unui program de acțiune prevăzut la articolul 5 din Directiva 91/676/CEE privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole, un stat membru poate să autorizeze împrăștierea în agricultură a unei cantități mai mari de azot numai după ce a evaluat și a constatat, în special în temeiul articolelor 5 și 8 din Directiva 2000/60/CE de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, că nu vor fi încălcate din această cauză obiectivele stabilite la articolul 4 din această directivă. El poate însă să renunțe la această evaluare dacă se garantează că se va evalua utilizarea acestei posibilități de către exploatațiile individuale. Dacă din evaluare rezultă că împrăștierea unei cantități mai mari de azot este incompatibilă cu interdicția de deteriorare sau cu obligația de îmbunătățire prevăzute la articolul 4 alineatul (1), obiectivele stabilite la articolul 4 sunt asigurate numai dacă se aplică una dintre derogările prevăzute de asemenea la acest articol.

2) Un program de acțiune prevăzut la articolul 5 din Directiva 91/676 care permite, în anumite condiții, tuturor exploatațiilor agricole dintr‑un stat membru să împrăștie cantități mai mari de azot trebuie evaluat în cadrul întocmirii programului de măsuri în conformitate cu articolul 11 din Directiva 2000/60 și cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică pentru a stabili dacă este exclusă orice îndoială științifică rezonabilă privind afectarea siturilor Natura 2000 per se din cauza depunerilor de azot rezultate în urma acestei împrăștieri. Se poate însă renunța la această evaluare dacă se garantează că utilizarea acestei posibilități de către exploatațiile individuale va fi evaluată în conformitate cu articolul 6 alineatul (3).

3) Pentru autorizarea împrăștierii unei cantități mai mari de azot de către exploatațiile agricole în cadrul unui program de acțiune prevăzut de Directiva 91/676 este necesară o evaluare ecologică în conformitate cu Directiva 2001/42/CE privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului prin care să se identifice, să se descrie și să se evalueze efectele acestei autorizații asupra obiectivelor articolului 4 din Directiva 2000/60 și asupra siturilor Natura 2000.

4) În conformitate cu articolul 5 și cu litera (i) din anexa I și cu articolul 10 din Directiva 2001/42, în raportul de mediu trebuie prezentate măsurile de monitorizare a efectelor semnificative asupra mediului ale aplicării programului de acțiune și în special ale autorizației de împrăștiere a unor cantități mai mari de azot. Măsurile de monitorizare trebuie prezentate în raportul de mediu atât de detaliat, încât să se poată aprecia dacă s‑a respectat articolul 10 din Directiva SEA, ceea ce în cazul autorizației de împrăștiere a unor cantități mai mari de azot de către exploatațiile agricole include efectele asupra cantităților de nitrați din apele de suprafață și din siturile Natura 2000. În cadrul evaluării ecologice nu este necesar să se stabilească remediile pentru efectele negative neprevăzute asupra mediului.

5) Noțiunea de „bunuri materiale” de la litera (f) din anexa I la Directiva 2001/42 cuprinde numai bunurile materiale ce sunt afectate de efectele asupra mediului ale unui plan sau program. Cu toate acestea, efectele sociale ale activităților agricole, efectele planului sau proiectului asupra sectorului agricol și asupra producției și veniturilor agricultorilor, durabilitatea sectorului agricol din statul membru în cauză, lanțul de aprovizionare cu alimente, ca și ocuparea forței de muncă în ceea ce privește o parte semnificativă a populației pot fi avute în vedere la evaluarea ecologică ca temei al alegerii între mai multe alternative în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (b) din directivă.

6) Potrivit articolului 5 alineatele (1) și (2) din Directiva 2001/42, raportul de mediu trebuie să cuprindă informațiile referitoare la alternativele rezonabile preconizate în legătură cu planul sau programul adoptat care sunt necesare

– pentru a constata conformitatea cu cerințele prevăzute de alte reglementări pentru evaluarea alternativelor și

– pentru a justifica prin comparație cu alternativele preconizate luarea în considerare a efectelor asupra mediului la luarea deciziei în favoarea planului sau programului adoptat.

1 Limba originală: germana.

2 Directiva 91/676/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole (JO 1991, L 375, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 81), astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1137/2008 al Parlamentului European din 22 octombrie 2008 (JO 2008, L 311, p. 1).

3 Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO 1992, L 206, p. 7, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 109), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/17/UE a Consiliului din 13 mai 2013 de adaptare a anumitor directive în domeniul mediului, având în vedere aderarea Republicii Croația (JO 2013, L 158, p. 193).

4 Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (JO 2000, L 327, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 6, p. 193), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/101/UE a Comisiei din 30 octombrie 2014 (JO 2014, L 311, p. 32).

5 Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (JO 2001, L 197, p. 30, Ediție specială, 15/vol. 7, p. 135).

6 Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/696 a Comisiei din 29 aprilie 2022 de acordare a unei derogări solicitate de Irlanda în conformitate cu Directiva 91/676/CEE (JO 2022, L 129, p. 37).

7 Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (JO 2012, L 26, p. 1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2014/52/UE (JO 2014, L 124, p. 1).

8 Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO 1992, L 206, p. 7, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 109), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/17/UE a Consiliului din 13 mai 2013 (JO 2013, L 158, p. 193).

9 Decizia 2007/697/CE a Comisiei din 22 octombrie 2007 de acordare a unei derogări solicitate de Irlanda în conformitate cu Directiva 91/676/CEE (JO 2007, L 284, p. 27), Decizia 2011/127/UE a Comisiei din 24 februarie 2011 de modificare a Deciziei 2007/697/CE de acordare a unei derogări solicitate de Irlanda în conformitate cu Directiva 91/676/CEE (JO 2011, L 51, p. 19), Decizia de punere în aplicare 2014/112/UE a Comisiei din 27 februarie 2014 de acordare a unei derogări solicitate de Irlanda în temeiul Directivei 91/676/CEE (JO 2014, L 61, p. 7), Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/209 a Comisiei din 8 februarie 2018 de acordare a unei derogări solicitate de Irlanda în temeiul Directivei 91/676/CEE (JO 2018, L 39, p. 5) și decizia de punere în aplicare în litigiu.

Cronologia acestor decizii indică faptul că Irlanda a solicitat acordarea unei derogări în urma Hotărârii din 11 martie 2004, Comisia/Irlanda (C‑396/01, EU:C:2004:136), prin care s‑a constatat punerea în aplicare insuficientă a Directivei nitrați.

10 Water Quality Monitoring Report on Nitrogen and Phosphorus Concentrations in Irish Waters 2020 (Raport de monitorizare a calității apei în ceea ce privește concentrațiile de azot și fosfor din apele din Irlanda pentru anul 2020) și Water Quality 2020 Indicators Report (Raportul privind indicatorii de calitate a apei pentru anul 2020).

11 Hotărârea din 2 octombrie 2003, Comisia/Țările de Jos (C‑322/00, EU:C:2003:532, punctul 41), și Hotărârea din 4 septembrie 2014, Comisia/Franța (C‑237/12, EU:C:2014:2152, punctul 25).

12 A se vedea Hotărârea din 4 septembrie 2014, Comisia/Franța (C‑237/12, EU:C:2014:2152, punctul 26).

13 A se vedea Hotărârea din 4 septembrie 2014, Comisia/Franța (C‑237/12, EU:C:2014:2152, punctul 28).

14 A se vedea Hotărârea din 20 noiembrie 2025, Comisia/Irlanda (Directiva‑cadru în domeniul apei) (C‑204/24, EU:C:2025:912).

15 A se vedea de exemplu punctele 46 și 47 din cererea de decizie preliminară.

16 Punctele 67 și 96 din cererea de decizie preliminară.

17 Hotărârea din 1 iulie 2015, Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland (C‑461/13, EU:C:2015:433, punctul 36), Hotărârea din 28 mai 2020, Land Nordrhein‑Westfalen (C‑535/18, EU:C:2020:391, punctul 67), și Hotărârea din 24 iunie 2021, Comisia/Spania (Deteriorarea spațiului natural Doñana) (C‑559/19, EU:C:2021:512, punctul 36).

18 Hotărârea din 1 iulie 2015, Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland (C‑461/13, EU:C:2015:433, punctul 39), și Hotărârea și din 28 mai 2020, Land Nordrhein‑Westfalen (C‑535/18, EU:C:2020:391, punctul 68).

19 Water Quality in Ireland 2019 – 2024 (2025), p. 22 și 33.

20 Directiva Consiliului din 16 iunie 1975 privind calitatea apei de suprafață destinate preparării apei potabile în statele membre (JO 1975, L 194, p 26, Ediție specială 15/vol. 1, p. 6).

21 În prezent, articolul 4 alineatul (1) și partea B din anexa I la Directiva (UE) 2020/2184 a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2020 privind calitatea apei destinate consumului uman (JO 2020, L 455, p. 1).

22 A se vedea și punctul 94 de mai jos.

23 Hotărârea din 1 iulie 2015, Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland (C‑461/13, EU:C:2015:433, punctul 50), și Hotărârea din 25 aprilie 2024, Sweetman (C‑301/22, EU:C:2024:347, punctul 54).

24 Parlamentul și Consiliul au căzut de acord recent să suprime punctul 11 din anexa VIII la Directiva‑cadru privind apa (documentul 13706/25 al Consiliului din 8 octombrie 2025, p. 121).

25 În acest sens, a se vedea în legătură cu autorizarea proiectelor de infrastructură Hotărârea din 1 iulie 2015, Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland (C‑461/13, EU:C:2015:433, punctul 50), și Hotărârea din 28 mai 2020, Land Nordrhein‑Westfalen (C‑535/18, EU:C:2020:391, punctul 74).

26 A se vedea punctul 60 de mai sus.

27 A se vedea punctul 59 de mai sus.

28 Hotărârea din 24 iunie 2021, Comisia/Spania (Deteriorarea spațiului natural Doñana) (C‑559/19, EU:C:2021:512, punctul, 132).

29 A se vedea în acest sens Hotărârea din 24 iunie 2021, Comisia/Spania (Deteriorarea spațiului natural Doñana) (C‑559/19, EU:C:2021:512, punctul 134).

30 A se vedea Hotărârea din 7 noiembrie 2018, Coöperatie Mobilisation for the Environment ș.a. (C‑293/17 și C‑294/17, EU:C:2018:882, punctele 69-72).

31 Hotărârea din 18 ianuarie 1984, Ekro (327/82, EU:C:1984:11, punctul 11), Hotărârea din 11 iulie 2006, Chacón Navas (C‑13/05, EU:C:2006:456, punctul 40), și Hotărârea din 8 aprilie 2025, Parchetul European (Controlul jurisdicțional al actelor de procedură) (C‑292/23, EU:C:2025:255, punctul 51).

32 Hotărârea din 7 septembrie 2004, Waddenvereniging și Vogelbeschermingsvereniging (C‑127/02, EU:C:2004:482, punctele 58), Hotărârea din 17 aprilie 2018, Comisia/Polonia (Pădurea Białowieża) (C‑441/17, EU:C:2018:255, punctul 118), și Hotărârea din 7 noiembrie 2018, Coöperatie Mobilisation for the Environment ș.a. (C‑293/17 și C‑294/17, EU:C:2018:882, punctul 100).

33 În limba spaniolă „cualquier”, în limba daneză „alle”, în limba greacă „κάθε”, în limba engleză „any”, în limba franceză „tout”, în limba italiană „qualsiasi” și în limba neerlandeză „elk”. Numai versiunile în limbile germană și portugheză nu conțin un astfel de pronume nehotărât.

34 Hotărârea din 7 septembrie 2004, Waddenvereniging și Vogelbeschermingsvereniging (C‑127/02, EU:C:2004:482, punctele 41 și 43), Hotărârea din 17 aprilie 2018, Comisia/Polonia (Pădurea Białowieża) (C‑441/17, EU:C:2018:255, punctul 111), și Hotărârea din 29 iulie 2019, Inter‑Environnement Wallonie și Bond Beter Leefmilieu Vlaanderen (C‑411/17, EU:C:2019:622, punctul 119).

35 Hotărârea din 7 septembrie 2004, Waddenvereniging și Vogelbeschermingsvereniging (C‑127/02, EU:C:2004:482, punctul 44), Hotărârea din 29 iulie 2019, Inter‑Environnement Wallonie și Bond Beter Leefmilieu Vlaanderen (C‑411/17, EU:C:2019:622, punctul 134), și Hotărârea din 9 septembrie 2020, Friends of the Irish Environment (C‑254/19, EU:C:2020:680, punctul 51).

36 Hotărârea din 7 septembrie 2004, Waddenvereniging și Vogelbeschermingsvereniging (C‑127/02, EU:C:2004:482, punctul 48), Hotărârea din 29 iulie 2019, Inter‑Environnement Wallonie și Bond Beter Leefmilieu Vlaanderen (C‑411/17, EU:C:2019:622, punctul 134), și Hotărârea din 17 aprilie 2018, Comisia/Polonia (Pădurea Białowieża) (C‑441/17, EU:C:2018:255, punctul 112).

37 Hotărârea din 20 octombrie 2005, Comisia/Regatul Unit (C‑6/04, EU:C:2005:626, punctul 55).

38 A se vedea Hotărârea din 7 noiembrie 2018, Coöperatie Mobilisation for the Environment ș.a. (C‑293/17 și C‑294/17, EU:C:2018:882, punctele 69-72), precum și Concluziile noastre prezentate în cauzele (C‑293/17 și C‑294/17, EU:C:2018:622, punctele 58-64).

39 A se vedea în acest sens Concluziile noastre prezentate în cauzele conexate Coöperatie Mobilisation for the Environment ș.a. (C‑293/17 și C‑294/17, EU:C:2018:622, punctele 62-64 și jurisprudența citată).

40 Hotărârea din 4 octombrie 2007, Comisia/Italia (Acorduri de program și lucrări în Altamura) (C‑179/06, EU:C:2007:578, punctul 41). A se vedea și Hotărârea din 29 iulie 2019, Inter‑Environnement Wallonie și Bond Beter Leefmilieu Vlaanderen (C‑411/17, EU:C:2019:622, punctul 143).

41 În limba spanionlă „adecuada”, în limba greacă „δεόντως”, în limba engleză „appropriate”, în limba franceză „appropriée”, în limba italiană „opportuna”, în limba neerlandeză „passende” și în limba portugheză „adequada”. Acest termen lipsește din versiunile în limbile daneză și germană ale articolului 6 alineatul (3).

42 A se vedea și articolul 4 alineatul (3), articolul 5 alineatul (2) și articolul 11 alineatul (2) din Directiva ESM, precum și Hotărârea din 22 septembrie 2011, Valčiukienė ș.a. (C‑295/10, EU:C:2011:608, punctul 62), Hotărârea din 10 septembrie 2015, Dimos Kropias Attikis (C‑473/14, EU:C:2015:582, punctul 58), și Hotărârea din 29 iulie 2019, Inter‑Environnement Wallonie și Bond Beter Leefmilieu Vlaanderen (C‑411/17, EU:C:2019:622, punctul 152).

43 A se vedea articolul 6 alineatul (2) din Directiva ESM, articolul 6 alineatele (2) și (4) din Directiva EIM și articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2003/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 mai 2003 de instituire a participării publicului la elaborarea anumitor planuri și programe privind mediul și de modificare a directivelor 85/337/CEE și 96/61/CE ale Consiliului în ceea ce privește participarea publicului și accesul la justiție (JO 2003, L 156, p. 17, Ediție specială, 15/vol. 10, p. 8), precum și Concluziile noastre prezentate în cauzele conexate Comune di Corridonia ș.a. (C‑196/16 și C‑197/16, EU:C:2017:249, punctul 26). A se vedea și Hotărârea din 29 iulie 2019, Inter‑Environnement Wallonie și Bond Beter Leefmilieu Vlaanderen (C‑411/17, EU:C:2019:622, punctul 143).

44 Referitor la Directiva ESM a se vedea Hotărârea din 9 martie 2023, An Bord Pleanála ș.a. (Situl St Teresa’s Gardens) (C‑9/22, EU:C:2023:176, punctele 57 și 58), și Concluziile noastre prezentate în cauzele conexate Terre wallonne și Inter‑Environnement Wallonie (C‑105/09 și C‑110/09, EU:C:2010:120, punctul 32), precum și Concluziile noastre prezentate în cauzele CFE și Terre wallonne (C‑43/18 și C‑321/18, EU:C:2019:56, punctul 84).

45 A se vedea Concluziile noastre prezentate în cauzele conexate Coöperatie Mobilisation for the Environment ș.a. (C‑293/17 și C‑294/17, EU:C:2018:622, punctele 41-44).

46 Concluziile noastre prezentate în cauzele conexate Terre wallonne și Inter‑Environnement Wallonie (C‑105/09 și C‑110/09, EU:C:2010:120, punctul 92).

47 A se vedea punctul 94 de mai sus.

48 Hotărârea din 7 septembrie 2004, Waddenvereniging și Vogelbeschermingsvereniging (C‑127/02, EU:C:2004:482, punctul 59), Hotărârea din 29 iulie 2019, Inter‑Environnement Wallonie și Bond Beter Leefmilieu Vlaanderen (C‑411/17, EU:C:2019:622, punctul 120), și Hotărârea din 15 iunie 2023, Eco Advocacy (C‑721/21, EU:C:2023:477, punctul 38).

49 Hotărârea din 24 noiembrie 2011, Comisia/Spania (C‑404/09, EU:C:2011:768, punctul 100), Hotărârea din 17 aprilie 2018, Comisia/Polonia (Pădurea Białowieża) (C‑441/17, EU:C:2018:255, punctul 139), Hotărârea din 7 noiembrie 2018, Coöperatie Mobilisation for the Environment ș.a. (C‑293/17 și C‑294/17, EU:C:2018:882, punctul 98), și Hotărârea din 15 iunie 2023, Eco Advocacy (C‑721/21, EU:C:2023:477, punctul 39).

50 Hotărârea din 7 septembrie 2004, Waddenvereniging și Vogelbeschermingsvereniging (C‑127/02, EU:C:2004:482, punctul 54), Hotărârea din 17 aprilie 2018, Comisia/Polonia (Pădurea Białowieża) (C‑441/17, EU:C:2018:255, punctul 113), și Hotărârea din 15 iunie 2023, Eco Advocacy (C‑721/21, EU:C:2023:477, punctul 38).

51 A se vedea punctul 94 de mai sus.

52 Hotărârea din 17 iunie 2010, Terre wallonne și Inter‑Environnement Wallonie (C‑105/09 și C‑110/09, EU:C:2010:355, punctul 54).

53 A se vedea punctele 86-105 de mai sus.

54 Referitor la caracterul corespunzător al evaluării în stadiul autorizării a se vedea punctele 103 și 104 de mai sus.

55 A se vedea punctele 62-70 de mai sus.

56 A se vedea punctele 109-112 de mai sus.

57 A se vedea Hotărârea din 16 septembrie 1999, WWF ș.a. (C‑435/97, EU:C:1999:418, punctul 71), și Hotărârea din 28 februarie 2008, Abraham ș.a. (C‑2/07, EU:C:2008:133, punctele 38 și 39).

58 A se vedea punctele 100-104 de mai sus.

59 A se vedea punctul 67 de mai sus.

60 Hotărârea din 14 martie 2013, Leth (C‑420/11, EU:C:2013:166, punctele 25 și 30).

61 Pentru exemplificare, a se vedea Hotărârea din 3 octombrie 2013, Brady (C‑113/12, EU:C:2013:627).

62 Cauza C‑727/22, EU:C:2024:266, punctele 43-67.

63 Hotărârea din 4 octombrie 2024 (C‑727/22, EU:C:2024:825).

64 Hotărârea din 9 martie 2023, An Bord Pleanála ș.a. (Situl St Teresa’s Gardens) (C‑9/22, EU:C:2023:176, punctele 57 și 58), precum și Concluziile noastre prezentate în cauzele conexate Terre wallonne și Inter‑Environnement Wallonie (C‑105/09 și C‑110/09, EU:C:2010:120, punctul 32 și jurisprudența citată).

65 În această privință, referitor la Directiva EIM, a se vedea Hotărârea din 28 mai 2020, Land Nordrhein‑Westfalen (C‑535/18, EU:C:2020:391, punctul 81), și Hotărârea din 24 februarie 2022, Namur‑Est Environnement (C‑463/20, EU:C:2022:121, punctul 52).

66 A se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Mellor (C‑75/08, EU:C:2009:32, punctele 54 și 55), precum și Concluziile noastre prezentate în cauza Namur‑Est Environnement (C‑463/20, EU:C:2021:868, punctul 45); a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 martie 2023, Sdruzhenie „Za Zemyata – dostap do pravosadie” ș.a. (C‑375/21, EU:C:2023:173, punctul 50).

67 Hotărârea din 16 iulie 2020, WWF Italia Onlus ș.a. (C‑411/19, EU:C:2020:580, punctul 43).

68 Referitor la Directiva EIM a se vedea Hotărârea din 14 martie 2013, Leth (C‑420/11, EU:C:2013:166, punctul 46).

69 A se vedea punctul 157 de mai sus.

70 Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului (JO 2006, L 264, p. 13, Ediție specială, 15/vol. 17, p. 126), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2021/1767 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 octombrie 2021 (JO 2021, L 356, p. 1).

An Taisce a depus o astfel de cerere (IR/2026/359859) împotriva Deciziei de punere în aplicare (UE) 2026/67 a Comisiei din 22 decembrie 2025 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/696 de acordare a unei derogări solicitate de Irlanda în conformitate cu Directiva 91/676/CEE a Consiliului privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole (C/2025/9263).

71 Hotărârea din 28 februarie 2012, Inter‑Environnement Wallonie și Terre wallonne (C‑41/11, EU:C:2012:103, punctul 43), și Hotărârea din 25 iunie 2020, A ș.a. (Turbine eoliene la Aalter și la Nevele) (C‑24/19, EU:C:2020:503, punctul 83).

72 Hotărârea din 28 februarie 2012, Inter‑Environnement Wallonie și Terre wallonne (C‑41/11, EU:C:2012:103, punctele 43 și 44).

73 Hotărârea din 28 iulie 2016, Association France Nature Environnement (C‑379/15, EU:C:2016:603, punctele 25-27 și 30 și urm.).

74 În acest sens, cu privire la evaluarea efectelor asupra mediului în temeiul Directivei EIM, a se vedea Hotărârea din 7 noiembrie 2013, Gemeinde Altrip ș.a. (C‑72/12, EU:C:2013:712, punctele 53 și 54).

75 Hotărârea din 28 februarie 2012, Inter‑Environnement Wallonie și Terre wallonne (C‑41/11, EU:C:2012:103, punctul 63), și Hotărârea din 28 iulie 2016, Association France Nature Environnement (C‑379/15, EU:C:2016:603, punctele 43).

76 Hotărârea din 25 iunie 2020, A ș.a. (Turbine eoliene la Aalter și la Nevele) (C‑24/19, EU:C:2020:503, punctul 90).

77 Hotărârea din 29 iulie 2019, Inter‑Environnement Wallonie și Bond Beter Leefmilieu Vlaanderen (C‑411/17, EU:C:2019:622, punctul 179), și Hotărârea din 25 iunie 2020, A ș.a. (Turbine eoliene la Aalter și la Nevele) (C‑24/19, EU:C:2020:503, punctul 92).

78 Hotărârea din 25 iunie 2020, A ș.a. (Turbine eoliene la Aalter și la Nevele) (C‑24/19, EU:C:2020:503, punctul 94).

79 Hotărârea din 17 iunie 2010, Terre wallonne și Inter‑Environnement Wallonie (C‑105/09 și C‑110/09, EU:C:2010:355, punctul 56).

80 Articolul 20 din European Union (Good Agricultural Practice for Protection of Waters) Regulations 2022 din Irlanda.

81 Hotărârea din 29 iulie 2019, Inter‑Environnement Wallonie și Bond Beter Leefmilieu Vlaanderen (C‑411/17, EU:C:2019:622, punctul 179), și Hotărârea din 25 iunie 2020, A ș.a. (Turbine eoliene la Aalter și la Nevele) (C‑24/19, EU:C:2020:503, punctul 92).