Concluziile avocatului general R. Norkus prezentate la 4 septembrie 2025.###

Prezenta cauză oferă Curții ocazia de a se pronunța cu privire la regimul aplicabil produselor destinate atât utilizării ca produse alimentare, cât și utilizării ca produse de curățare sau ca dezinfectanți ai acelorași produse alimentare (denumite în continuare „produse cu dublă utilizare”) și la consecințele pe care acest regim le implică în ceea ce privește printre altele etichetarea acestor produse în temeiul Regulamentului (UE) nr. 528/2012 ( 2 ) (denumit în continuare „Regulamentul privind produsele biocide”), al Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 ( 3 ) (denumit în continuare „Regulamentul CLP”) și al Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 ( 4 ) (denumit în continuare „Regulamentul REACH”).

În prezenta cauză, sunt relevante articolul 1 alineatul (1), articolul 2 alineatul (1) și alineatul (2) litera (e), precum și al doilea paragraf, alineatul (3) literele (j) și (m) și alineatul (5) litera (a), articolul 3 alineatul (1) literele (a), (u) și (y), articolul 25 primul paragraf și litera (a), articolul 69 alineatul (1) și articolul 72 alineatul (1), anexa I și grupa principală 1 tipul de produs 4 din anexa V la Regulamentul privind produsele biocide, articolul 1 alineatul (1) și articolul 2 alineatul (1) litera (a) și alineatul (2) din Regulamentul nr. 852/2004 ( 5 ) (denumit în continuare „Regulamentul privind igiena produselor alimentare”), articolul 2 din Regulamentul nr. 178/2002 ( 6 ) (denumit în continuare „Regulamentul privind produsele alimentare”), articolul 1 alineatul (5) litera (e) punctul (i) din Regulamentul CLP, precum și articolul 2 alineatul (6) litera (d) și articolul 31 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul REACH.

Speyer & Grund GmbH & Co. KG (denumită în continuare „Speyer & Grund”) este o societate care comercializează și promovează, sub marca „SURIG”, produse compuse din apă și acid acetic (7,5 %), denumite „SURIG Essigspray UNIVERSAL”, precum și produse compuse din apă, acid acetic (10 %) și acid citric (1,5 %), denumite „SURIG Essigspray EXTRA”. Aceste produse sunt ambalate în flacoane cu pulverizator transparente. Etichetele lor de pe partea din față conțin, pe lângă denumirile mărcii și ale produselor respective, o imagine cu legume proaspete, o chiuvetă de bucătărie strălucitoare, un sigiliu cu mențiunile „calitate alimentară dovedită” și „100 % vegetal”. Pe partea din spate a acestor produse, etichetele indică printre altele următoarele informații: „[…] Flaconul practic cu pulverizator permite stropirea cu ușurință a salatelor, a fructelor și a legumelor. […] [P]otrivit pentru sosurile de salate gustoase, rafinează și alte mâncăruri […].” Pe unul dintre produse figurează în plus mențiunea că este vorba despre un oțet alimentar.

Werner & Mertz GmbH (denumită în continuare „Werner & Mertz”), o societate care comercializează produse de curățare, consideră că comercializarea și promovarea de către Speyer & Grund a produselor menționate mai sus ca produse alimentare încalcă normele privind concurența loială coroborate cu Regulamentul privind produsele biocide, Regulamentul CLP și Regulamentul REACH, întrucât cerințele privind etichetarea și publicitatea nu ar fi respectate. Acestea ar fi de asemenea de natură să inducă în eroare consumatorii, produsele în cauză fiind în realitate produse de curățare. Werner & Mertz a solicitat ca Speyer & Grund să fie obligată în esență să înceteze promovarea acestor produse și/sau promovarea lor ca produse alimentare, fără indicațiile care decurg printre altele din Regulamentul privind produsele biocide și din Regulamentul REACH.

Landgericht Frankfurt am Main (Tribunalul Regional din Frankfurt am Main, Germania) a admis această cerere în totalitate, apreciind că produsele Speyer & Grund constituie, în ansamblul lor, produse biocide, din moment ce forma flaconului, pe care publicul o asociază exclusiv cu produse de curățare, și imaginile care figurează pe aceste produse pledează în acest sens. Oberlandesgericht Frankfurt am Main (Tribunalul Regional Superior din Frankfurt am Main, Germania), sesizat cu apel, a confirmat hotărârea primei instanțe, considerând în esență că produsele cu dublă utilizare nu sunt excluse de la aplicarea obligațiilor care decurg din Regulamentul privind produsele biocide, din Regulamentul CLP și din Regulamentul REACH.

Sesizată cu recursul formulat de Speyer & Grund, instanța de trimitere ridică în esență problema dacă produsele cu dublă utilizare, precum cele în discuție în litigiul principal, intră în domeniul de aplicare al Regulamentului privind produsele biocide, al Regulamentului CLP și al Regulamentului REACH.

În aceste condiții, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolul 3 alineatul (1) litera (a) prima teză din Regulamentul [privind produsele biocide] trebuie interpretat în sensul că funcția pe care trebuie să o îndeplinească un produs pentru a avea calitatea de biocid trebuie să constituie funcția sa exclusivă sau predominantă ori este suficient ca produsul să aibă și funcția – chiar dacă secundară – de produs biocid? 2) Articolul 2 alineatul (1) a doua teză coroborat cu anexa V la Regulamentul [privind produsele biocide] trebuie interpretat în sensul că un produs biocid care este destinat (și) curățării produselor alimentare intră în domeniul de aplicare al acestui regulament ca produs de tipul 4 («Produse alimentare și hrană pentru animale») din grupa principală 1 (Dezinfectanți)? 3) Articolul 2 alineatul (2) primul paragraf litera (e) și al doilea paragraf din Regulamentul [privind produsele biocide] trebuie interpretat în sensul că un produs biocid care este destinat (și) curățării/dezinfectării produselor alimentare intră exclusiv în domeniul de aplicare al Regulamentului [privind igiena produselor alimentare] și în special în sensul că nu este inclus în domeniul de aplicare al Regulamentului [privind produsele biocide] în virtutea excepției de la excludere prevăzute la articolul 2 alineatul (2) al doilea paragraf din acesta? 4) Excluderea din domeniul de aplicare al Regulamentului [CLP] a alimentelor în conformitate cu articolul 1 alineatul (5) litera (e) din acest regulament trebuie interpretată în sensul că regulamentul se aplică unui produs care are atât funcția de produs alimentar în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul [privind produsele alimentare], cât și funcția de produs biocid în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) și cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) prima teză din Regulamentul [privind produsele biocide], în pofida excluderii în cauză, eventual cu condiția să predomine funcția de biocid? 5) Excluderea din domeniul de aplicare al Regulamentului [REACH] a produselor alimentare în conformitate cu articolul 2 alineatul (6) litera (d) coroborat cu titlul IV din acest regulament trebuie interpretată în sensul că aplicarea titlului IV în cazul unui produs în sensul [celei de a patra întrebări] nu este exclusă, în pofida excluderii în cauză, eventual cu condiția să predomine funcția de biocid?”

Decizia de trimitere din data de 27 iunie 2024 a fost primită la grefa Curții la 4 iulie 2024. Reclamanta și pârâta din litigiul principal, guvernul german și Comisia Europeană au depus observații scrise. Reclamanta și pârâta din litigiul principal, precum și Comisia și guvernul german au participat de asemenea la ședința care a avut loc la 22 mai 2025.

Înainte de a examina întrebările adresate Curții de instanța de trimitere în prezenta cauză, trebuie prezentate particularitățile care privesc printre altele natura produselor în cauză. Reamintim că prezenta cerere de decizie preliminară a fost formulată în cadrul unui litigiu între două societăți concurente în legătură cu comercializarea de către pârâta din litigiul principal a unor produse compuse din apă și acid acetic (7,5 %), precum și a unor produse compuse din apă, acid acetic (10 %) și acid citric (1,5 %).

Pentru orice eventualitate, vom arăta că substanța principală care intră în compoziția produselor în cauză este acidul acetic, care este, înainte de toate, un acid carboxilic. Ca substanță activă, aceasta este înscrisă, sub numărul 200-580-7, în anexa I la Regulamentul privind produsele biocide, intitulată „Lista substanțelor active prevăzute la articolul 25 litera (a)” ( 7 ). Această înscriere este însoțită de următoarea restricție: „[c]oncentrație limitată, pentru ca fiecare produs biocid să nu necesite clasificare în conformitate cu Directiva 1999/45/CE[ ( 8 )] sau cu Regulamentul [CLP]”.

Acidul acetic constituie componenta principală a oțetului, care poate fi obținut printre altele prin diluarea acestui acid în apă. Ținând seama de compoziția produselor în cauză, care rezultă tocmai dintr‑o astfel de diluare, înțelegem că anumite părți și persoane interesate, atât în observațiile lor, cât și în ședință, precum și instanța de trimitere în cererea sa de decizie preliminară fac referire la oțet atunci când este vorba despre aceste produse. Din același motiv, analiza care urmează va ține de asemenea seama de considerații privind oțetul.

În aceste condiții, pare cert că oțetul poate fi utilizat în general atât ca produs alimentar ( 9 ), cât și ca produs de uz casnic. Astfel, acest produs prezintă o dublă utilizare, în sensul indicat la punctul 1 din prezentele concluzii. Din câte înțelegem, concentrația substanței în cauză, și anume acidul acetic, este cea care influențează aciditatea produsului și determină astfel caracterul său comestibil. În special, numai produsele cu o concentrație mică de acid acetic sunt considerate comestibile ( 10 ), în timp ce cele destinate utilizării în gospodării prezintă în general o concentrație mai mare, aspect care le diferențiază.

Cu toate acestea, dacă un produs cu un conținut scăzut de acid acetic este comestibil și destinat în general unei utilizări culinare, această caracteristică nu exclude posibilitatea ca produsul să fie utilizat și în scopuri menajere. În schimb, viceversa nu este posibilă: o concentrație acetică mai ridicată va face ca produsul să fie mai adecvat pentru întreținerea casnică ca soluție mai eficientă, dar inadecvat pentru consum ( 11 ).

În cadrul Regulamentului delegat (UE) 2019/1819 ( 12 ), oțetul a fost inclus ca substanță activă în anexa I la Regulamentul privind produsele biocide. Această includere este totuși însoțită de următoarele restricții: „[c]u excepția oțetului care nu este produs alimentar și a oțetului care conține mai mult de 10 % acid acetic (indiferent dacă este produs alimentar sau nu)”. Aceste restricții merită o atenție deosebită. Astfel, ele sugerează că, pentru a putea face obiectul unei cereri de autorizare simplificate, substanța activă „oțet” trebuie fie să poată fi calificată drept produs alimentar ( 13 ), fie să prezinte o concentrație de acid acetic mai mică de 10 %. În practică, trebuie să se deducă de aici că orice produs care conține oțet, care nu poate fi calificat drept produs alimentar sau a cărui concentrație de acid acetic depășește 10 % nu poate face obiectul unei cereri de autorizare simplificate, întrucât se consideră că are un anumit grad de nocivitate care justifică o procedură de aprobare mai riguroasă. În opinia noastră, această consecință practică confirmă faptul că concentrația de acid acetic constituie un criteriu decisiv pentru aprecierea caracterului comestibil sau necomestibil al unui produs.

Acestea fiind precizate, în ceea ce privește în special calificarea drept „produs biocid”, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) prima liniuță din Regulamentul privind produsele biocide, trebuie îndeplinite trei condiții pentru ca un produs să intre în domeniul de aplicare al acestei dispoziții. În primul rând, acest produs trebuie să fie constituit din una sau mai multe „substanțe active”, fie prin faptul că le conține, fie că le generează. În al doilea rând, produsul menționat trebuie să urmărească anumite finalități, și anume să distrugă, să împiedice sau să facă inofensive organismele dăunătoare, să prevină acțiunea lor sau să exercite un efect de control asupra acestora. În al treilea rând, acțiunea aceluiași produs trebuie să fie „în orice alt mod decât prin simpla acțiune fizică sau mecanică”. Aceste condiții sunt cumulative ( 14 ).

În această privință, atunci când un produs respectă definiția legală a „produsului biocid” și intră în domeniul de aplicare al Regulamentului privind produsele biocide ( 15 ), titularii autorizațiilor pentru produsele biocide ( 16 )„se asigură că produsele biocide sunt clasificate, ambalate și etichetate în conformitate cu rezumatul aprobat al caracteristicilor produsului biocid” ( 17 ). În plus, publicitatea referitoare la un astfel de produs trebuie să respecte în principiu și dispozițiile Regulamentului CLP și să cuprindă frazele: „Utilizați în siguranță produsele biocide. Citiți întotdeauna eticheta și informațiile despre produs înainte de utilizare” ( 18 ). Tocmai lipsa unor asemenea informații este ceea ce reclamanta îi reproșează pârâtei din litigiul principal.

Acestea fiind precizate, trebuie să se procedeze la examinarea întrebărilor preliminare adresate de instanța de trimitere.

Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere ridică problema domeniului de aplicare al noțiunii de „produs biocid”, astfel cum este definită la articolul 3 alineatul (1) litera (a) prima liniuță din Regulamentul privind produsele biocide. Această instanță urmărește să afle dacă un produs, ca să intre în sfera acestei noțiuni, trebuie să fie destinat exclusiv sau în principal unei utilizări biocide sau dacă o destinație secundară este suficientă în acest scop.

Prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare, instanța de trimitere ridică problema dacă un produs biocid destinat curățării sau dezinfectării produselor alimentare intră în domeniul de aplicare al Regulamentului privind produsele biocide ca produs de tipul 4 (Produse alimentare și hrană pentru animale) din grupa principală 1 (Dezinfectanți), în sensul articolului 2 alineatul (1) a doua teză coroborat cu anexa V la acest regulament.

Cu alte cuvinte, prin intermediul acestor întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle dacă produsele cu dublă utilizare, precum cele în discuție în litigiul principal, sunt reglementate de Regulamentul privind produsele biocide.

Astfel cum s‑a arătat la punctul 15 din prezentele concluzii, un produs poate fi calificat drept „produs biocid” numai dacă îndeplinește cele trei condiții cumulative. Cu toate acestea, în prezenta cauză, este necesară interpretarea doar a celei de a doua condiții referitoare la destinația produsului.

Cu titlu introductiv, vom arăta că, în pofida îndoielilor exprimate printre altele de Comisie cu privire la destinația exactă a produselor în cauză, și anume dacă sunt destinate curățării sau dezinfectării produselor alimentare sau/și, de asemenea, a suprafețelor în contact cu acestea, astfel cum reiese din cererea de decizie preliminară, se solicită Curții să se pronunțe cu privire la această primă destinație a produselor din litigiul principal, referitoare la curățarea sau la dezinfectarea produselor alimentare. În această privință, pare cert că o astfel de destinație poate fi considerată o destinație biocidă ( 19 ). În schimb, incertitudinea privește aspectul dacă, pentru a fi calificat drept produs biocid, este suficient ca această destinație să fie considerată secundară sau dacă trebuie să fie singura destinație a produsului respectiv.

În sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) prima liniuță din Regulamentul privind produsele biocide, aceste produse sunt cele care au scopul de a distruge, de a împiedica, de a face inofensive organismele dăunătoare, de a preveni acțiunea acestora sau de a exercita un efect de control asupra acestora. Altfel spus, potrivit textului acestui articol 3 alineatul (1) litera (a), un produs nu poate fi calificat drept biocid decât dacă are ca scop una dintre utilizările enumerate în mod expres.

Este adevărat că modul de redactare a articolului 3 alineatul (1) litera (a) prima liniuță din Regulamentul privind produsele biocide pune accentul pe funcțiile care conferă un efect biocid produsului respectiv ( 20 ). Totuși, în acest text nu se indică deloc dacă această funcție trebuie să fie exclusivă, nici că o funcție secundară ar fi suficientă în acest scop. Având în vedere această tăcere a articolului 3 alineatul (1) litera (a) prima liniuță din acest regulament, considerăm că contextul acestui articol și obiectivele urmărite de regulamentul menționat sunt cele care permit clarificarea interpretării care trebuie dată acestuia.

În ceea ce privește contextul în care se înscrie articolul 3 alineatul (1) litera (a) prima liniuță din Regulamentul privind produsele biocide, trebuie arătat că, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) al doilea paragraf din acest regulament, intitulat „Domeniul de aplicare”, „atunci când un produs biocid intră în domeniul de aplicare al unuia dintre instrumentele menționate [la alineatul (2) literele (a)-(k)] și este destinat utilizării în scopuri care nu sunt acoperite de instrumentele respective, prezentul regulament se aplică și produsului biocid respectiv în măsura în care acele instrumente nu abordează scopurile în cauză”. În plus, considerentul (18) al regulamentului menționat arată că „[a]numite produse biocide și articole tratate, astfel cum sunt definite în regulament, fac de asemenea obiectul altor acte legislative ale Uniunii [și că, p]rin urmare, este necesar să se facă distincții clare pentru a se asigura securitatea juridică”. În considerentul (19) al aceluiași regulament se prevede în mod expres că „[p]rodusele biocide destinate utilizării nu doar în sensul prezentului regulament, ci și în legătură cu dispozitivele medicale […] pot prezenta alte riscuri decât cele vizate de prezentul regulament [și că, p]rin urmare, astfel de produse biocide ar trebui să respecte atât cerințele prevăzute în prezentul regulament, cât și cerințele esențiale relevante prevăzute în [instrumentele enumerate]”.

Reiese că produsul biocid, în conformitate cu definiția sa prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (a) prima liniuță din Regulamentul privind produsele biocide, poate avea mai multe utilizări, cu condiția ca una dintre acestea să aibă capacitatea de a distruge, de a împiedica, de a face inofensive organismele dăunătoare, de a preveni acțiunea acestora sau de a exercita un efect de control asupra acestora. Or, utilizările sunt determinate în general în funcție de destinația unui produs.

Astfel, contextul în care se încadrează articolul 3 alineatul (1) litera (a) prima liniuță din Regulamentul privind produsele biocide confirmă, în opinia noastră, că o calificare drept produs biocid din perspectiva condiției referitoare la destinația acestuia nu poate fi exclusă pentru simplul motiv că produsul respectiv are mai multe destinații.

Or, în ceea ce privește încadrarea juridică a produsului, se observă că Regulamentul privind produsele biocide nu conține nicio dispoziție specifică care să stabilească o ierarhie între propria definiție a „produsului biocid” și alte definiții care se pot aplica în caz de îndoială și/sau de posibilă suprapunere a destinațiilor lor ( 21 ). Considerăm că lipsa unor astfel de dispoziții pledează în favoarea concluziei de la punctul 27 din prezentele concluzii.

Cu titlu suplimentar, trebuie subliniat că concluzia care precedă nu poate fi infirmată de precizarea care figurează în definiția „articolului tratat” ( 22 ), potrivit căreia un asemenea articol este calificat drept „produs biocid” atunci când destinația sa principală este biocidă. Astfel, această precizare expresă nu apare decât în definiția articolului tratat, iar nu în cea aplicabilă oricărei substanțe sau oricărui amestec calificat drept „produs biocid” în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) prima liniuță din Regulamentul privind produsele biocide, cu privire la care solicită clarificări instanța de trimitere. Astfel, în opinia noastră, nu se poate deduce de aici că numai substanțele sau amestecurile a căror unică destinație ar fi biocidă pot fi calificate drept „produs biocid”.

Rezultă că acest context vine în susținerea concluziei potrivit căreia calificarea drept produs biocid, în măsura în care se are în vedere condiția referitoare la destinația produsului, nu poate fi exclusă pentru simplul motiv că acest produs are mai multe destinații. Totuși, aceasta nu poate însemna că respectiva calificare este nelimitată. Astfel, considerăm necesar ca această destinație biocidă să facă obiectul unei aprobări administrative. Într‑adevăr, pentru ca un produs biocid să poată fi introdus pe piață, este necesar în esență să fie îndeplinite următoarele cerințe. Pe de o parte, atât acest produs ( 23 ), cât și substanța activă pe care o conține trebuie să fie aprobate pentru o utilizare într‑unul dintre tipurile de produse menționate în anexa V la Regulamentul privind produsele biocide ( 24 ). Pe de altă parte, acest produs trebuie să fie suficient de eficace în funcția biocidă pe care o îndeplinește, ultima caracteristică privind în mod necesar destinația acestuia de a distruge, de a împiedica, de a face inofensive organismele dăunătoare, de a preveni acțiunea acestora sau de a exercita un efect de control asupra acestora. Aceasta înseamnă printre altele că efectul său biocid este recunoscut ( 25 ).

Obiectivul urmărit de Regulamentul privind produsele biocide confirmă concluzia potrivit căreia calificarea produsului ca produs biocid, din perspectiva condiției referitoare la destinația sa, nu poate fi exclusă pentru simplul motiv că acest produs are mai multe destinații.

Așa cum reiese din articolul 1 alineatul (1) din regulamentul menționat, interpretat în lumina considerentului (3), acesta urmărește îmbunătățirea funcționării pieței interne prin armonizarea normelor privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide, asigurând totodată un nivel ridicat de protecție a sănătății oamenilor și a animalelor și de protecție a mediului, dispozițiile sale bazându‑se pe principiul precauției. Or, un asemenea nivel de protecție ar risca să fie pus în mod serios sub semnul întrebării în cazul în care calificarea drept produse biocide ar trebui acordată numai produselor a căror unică destinație ar fi biocidă, având deci scopul de a distruge, de a împiedica, de a face inofensive organismele dăunătoare, de a preveni acțiunea acestora sau de a exercita un efect de control asupra acestora ( 26 ).

Pe de altă parte, astfel cum reiese în esență din considerentul (5) al Regulamentului privind produsele biocide, adoptarea normelor Directivei 98/8/CE ( 27 ) în cadrul acestui regulament a avut loc „din perspectiva experienței”, urmărind de asemenea să asigure un nivel mai ridicat de protecție a sănătății umane și animale, precum și a mediului.

Rezultă că împrejurarea că un produs are o destinație biocidă, chiar dacă aceasta nu ar fi singura sa destinație, nu se opune calificării sale drept „produs biocid” în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) prima liniuță din Regulamentul privind produsele biocide.

Această concluzie necesită totuși câteva observații suplimentare cu privire la determinarea destinației unui produs. Astfel, determinarea trebuie, desigur, să se bazeze pe elemente obiective, și anume trebuie să reiasă dintr‑un ansamblu de împrejurări obiective care atestă că acest produs este destinat unei utilizări specifice ( 28 ). Totuși, limitarea, atunci când se determină destinația produsului, la această simplă considerație ar implica riscul de a pierde din vedere produsele care, din punct de vedere obiectiv, pot avea mai multe utilizări. Într‑un asemenea caz, intenția producătorului de a atribui o utilizare mai degrabă decât alta produsului pe care îl comercializează, exprimată printre altele prin alegerea unui ambalaj specific și prin indicațiile care figurează pe acesta de natură să indice utilizarea respectivă, nu ar trebui luată în considerare pentru a determina destinația produsului ( 29 )? Acesta este, în orice caz, punctul de vedere exprimat printre altele de guvernul german și de Comisie în prezenta cauză.

Astfel, guvernul german consideră că factorul decisiv pentru determinarea utilizării destinate unui produs constă în declarația promoțională, explicită sau implicită, făcută de producător. Potrivit Comisiei, destinația prevăzută a produselor în cauză trebuie determinată pe baza tuturor informațiilor relevante accesibile consumatorilor ( 30 ). În ședință, aceasta a explicat că, pentru a determina destinația produselor în cauză, ar trebui să se țină seama de o serie de elemente obiective la care s‑ar adăuga elemente subiective, precum cele care provin din descrierea produsului furnizată de producător cu ocazia comercializării acestuia.

În speță, considerațiile formulate de guvernul german și de Comisie ni se par deosebit de pertinente având în vedere natura produselor care, la fel ca cele din litigiul principal, au, din punct de vedere obiectiv, mai multe destinații. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 12 și 13 din prezentele concluzii, oțetul poate fi utilizat atât ca produs alimentar, cât și ca produs de uz casnic. În special, concentrația sa de acid acetic constituie un element decisiv pentru aprecierea unei utilizări sau a alteia. Totuși, deși o concentrație scăzută îl face propriu consumului, aceasta nu exclude însă utilizarea sa în scopuri menajere. Într‑o asemenea situație, considerăm că producătorul dispune de o marjă de manevră pentru a alege utilizarea pe care dorește să o atribuie produsului său, iar această alegere se concretizează cu ocazia comercializării sale ( 31 ).

În această privință, elemente precum natura și compoziția produsului, prezentarea sa, ambalajul său ( 32 ), informațiile privind utilizarea prevăzută care figurează pe acesta, publicitatea sau chiar canalele de distribuție constituie, în opinia noastră, o serie de elemente care pot revela intenția producătorului în ceea ce privește utilizarea pe care dorește să o atribuie produsului pe care îl comercializează, aspect a cărui verificare revine in fine instanței de trimitere ( 33 ).

Nu este mai puțin adevărat că, pentru a intra în domeniul de aplicare al Regulamentului privind produsele biocide, aceste produse mai trebuie să poată fi clasificate printre tipurile de produse a căror listă figurează în anexa V la acest regulament, aspect care va fi examinat în continuare.

Potrivit articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul privind produsele biocide, intitulat „Domeniul de aplicare”, acest „regulament se aplică produselor biocide […] [și] [o] listă cu tipurile de produse biocide care intră în domeniul de aplicare al [acestui] regulament și descrierile acestora figurează în anexa V” ( 34 ). Astfel, pentru a intra în domeniul de aplicare al regulamentului menționat, un produs trebuie să facă obiectul unei examinări în două etape. Acesta trebuie, pe de o parte, să îndeplinească condițiile pentru a fi calificat drept „produs biocid” în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) prima liniuță din același regulament și, pe de altă parte, să poată fi clasificat printre tipurile de produse biocide enumerate în anexa V la Regulamentul privind produsele biocide.

În ceea ce privește anexa V la Regulamentul privind produsele biocide, aceasta conține lista tipurilor de produse biocide și descrierea lor prevăzute la articolul 2 alineatul (1) din acest regulament. Din modul de redactare a grupei principale 1, intitulată „Dezinfectanți”, reiese că această grupă nu include tipurile de produse de curățare fără efect biocid. Tipul de produs 4, intitulat „Produse alimentare și hrană pentru animale”, include produsele utilizate pentru dezinfectarea echipamentelor, recipientelor, ustensilelor de consum, suprafețelor sau conductelor folosite pentru producția, transportul, depozitarea sau consumul produselor alimentare sau al hranei pentru animale (inclusiv apa potabilă) destinate oamenilor și animalelor, precum și produsele utilizate pentru a fi încorporate în materiale care pot intra în contact cu produsele alimentare.

Rezultă în mod expres din textul anexei V că tipul de produs 4 din grupa principală 1 nu include produsele destinate curățării sau dezinfectării produselor alimentare. În această privință, nu suntem de acord cu punctul de vedere al instanței de trimitere, susținut de asemenea de Werner & Mertz, potrivit căruia suprafețele utilizate pentru consumul de produse alimentare ar fi asimilate suprafețelor produselor alimentare înseși.

În opinia noastră, trebuie făcută o distincție clară între, pe de o parte, suprafețele care intră în contact cu un produs alimentar, cum ar fi un blat de bucătărie sau o masă și, pe de altă parte, suprafața acestui produs alimentar în sine, precum coaja unui fruct sau crusta unei brânze. Astfel, suprafața care intră în contact cu un produs alimentar este, înainte de toate, diferită de acest produs alimentar, în timp ce suprafața unui produs alimentar desemnează partea sa exterioară directă. În special, suprafața unui produs alimentar este considerată parte integrantă din acesta și deci destinată ingerării de către consumator. În schimb, o suprafață care intră în contact cu acest produs nu face parte din acesta: ea constituie un element din mediul unui asemenea produs și îndeplinește o funcție distinctă, cum ar fi, de exemplu, tratarea, prepararea sau depozitarea acestui produs.

Vom sublinia că din jurisprudență reiese că lista tipurilor de produse care figurează în anexa V este exhaustivă ( 35 ). În plus, astfel cum arată Comisia, Directiva 98/8, care a precedat Regulamentul privind produsele biocide, cuprindea un tip de produs suplimentar față de acesta din urmă, și anume tipul de produs 20, intitulat „Produse pentru protecția produselor alimentare sau a alimentelor pentru animale”, care nu a fost preluat în acest regulament, în lumina experienței dobândite în cadrul aplicării directivei menționate ( 36 ).

În orice caz, deși considerentul (18) al Regulamentului privind produsele biocide enunță că „[o] anexă la [acest] regulament ar trebui să cuprindă o listă a tipurilor de produse care fac obiectul […] regulament[ului menționat] împreună cu o listă orientativă de descrieri pentru fiecare tip”, trebuie arătat că adjectivul „orientativă” determină cuvântul „série” [listă], iar nu „liste” [listă]. Astfel, utilizarea acestui adjectiv în legătură cu lista respectivă nu permite interpretarea listei menționate ca fiind neexhaustivă. O asemenea interpretare nu poate fi reținută nici în numele obiectivului de protecție urmărit de același regulament. Astfel, acest obiectiv nu poate permite extinderea domeniului de aplicare al Regulamentului privind produsele biocide la tipuri de produse care nu sunt prevăzute în mod expres de legiuitorul Uniunii. Din considerentul (18) al acestui regulament reiese în mod expres că introducerea listei tipurilor de produse care intră sub incidența regulamentului menționat urmărește să „se facă distincții clare pentru a se asigura securitatea juridică”.

În sfârșit, cu titlu suplimentar, considerăm că produse precum cele în discuție, destinate curățării sau dezinfectării produselor alimentare, nu se încadrează în niciun alt tip de produse menționate în grupa principală 1 din anexa V la Regulamentul privind produsele biocide.

În primul rând, vom aminti că această grupă principală 1 cuprinde tipul de produs 1, intitulat „Igienă umană”, care privește produsele biocide utilizate pentru igiena umană, aplicate pe sau care intră în contact cu pielea umană sau cu scalpul în scopul principal de a le dezinfecta. Este evident că oțetul, având în vedere aciditatea sa care poate irita pielea, nu poate fi considerat în mod obiectiv un produs de igienă umană. În orice caz, părțile nu contestă că produsele din litigiul principal nu sunt destinate unei astfel de utilizări.

În al doilea rând, tipul de produs 2, care figurează în grupa principală 1, intitulat „Dezinfectante și algicide care nu sunt destinate aplicării directe la oameni sau animale”, precizează în mod expres că nu include produsele utilizate în contact direct printre altele cu produsele alimentare. Or, în prezenta cauză, se susține că produsele din litigiul principal sunt utilizate împreună cu acestea din urmă.

În al treilea rând, tipul de produs 3, intitulat „Igienă veterinară”, include produsele pentru dezinfectarea suprafețelor care intră în contact cu animalele, astfel încât produsele în cauză nu sunt în niciun caz vizate.

În al patrulea și ultimul rând, tipul de produs 5, intitulat „Apă potabilă”, include în mod expres produsele biocide „utilizate pentru dezinfectarea apei potabile, atât pentru oameni, cât și pentru animale”. Or, în opinia noastră, nu există nicio îndoială că produsele în cauză, destinate curățării sau dezinfectării produselor alimentare, nu pot face parte din acest tip de produse, întrucât este vizată numai apa potabilă, strict delimitată de descrierea sa. Astfel, apa se distinge de produsele alimentare prin destinația sa specifică consumului uman ca băutură, spre deosebire de produsele alimentare destinate hranei.

Pentru toate aceste motive, propunem să se răspundă la prima și la a doua întrebare preliminară că articolul 3 alineatul (1) litera (a) prima teză din Regulamentul privind produsele biocide trebuie interpretat în sensul că destinația unui produs, necesară pentru a‑i conferi calitatea de biocid, nu trebuie să constituie singura sa destinație. Totuși, un produs biocid care este destinat curățării sau dezinfectării produselor alimentare nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului privind produsele biocide ca produs de tipul 4 (Produse alimentare și hrană pentru animale) din grupa principală 1 (Dezinfectanți), în sensul articolului 2 alineatul (1) a doua teză coroborat cu anexa V la regulamentul menționat.

Prin intermediul celei de a treia întrebări preliminare, instanța de trimitere urmărește să se stabilească dacă un produs biocid destinat curățării sau dezinfectării produselor alimentare intră în domeniul de aplicare al Regulamentului privind igiena produselor alimentare sau în domeniul de aplicare al Regulamentului privind produsele biocide în sensul excepției prevăzute la articolul 2 alineatul (2) al doilea paragraf din acest ultim regulament.

În această privință, trebuie amintit, cu titlu introductiv, că articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul privind produsele biocide prevede condițiile de aplicare a acestui regulament, și anume că se aplică produselor calificate drept biocide sau articole tratate, cu condiția ca acestea să facă parte din lista tipurilor de produse biocide a căror descriere figurează în anexa V la regulamentul menționat. Alineatul (2) primul paragraf al acestui articol prevede o excludere din domeniul său de aplicare atunci când produsele biocide și articolele tratate intră sub incidența altor instrumente, enumerate la acest alineat, printre altele la litera (e), care privește Regulamentul privind igiena produselor alimentare. Al doilea paragraf al alineatului (2) menționat prevede o excepție de la această excludere, prevăzând că acesta se aplică produselor biocide care, deși intră sub incidența instrumentelor enumerate la articolul 2 primul paragraf, sunt destinate utilizării în scopuri care nu sunt acoperite de instrumentele respective.

În aceste condiții, astfel cum s‑a arătat la punctele 40-51 din prezentele concluzii, produsele în cauză nu intră, în opinia noastră, în domeniul de aplicare al Regulamentului privind produsele biocide, întrucât nu se pot clasifica printre tipurile de produse care figurează în anexa V la acesta și, în consecință, nu pot respecta a doua etapă a examinării în două etape prevăzute pentru aplicarea acestui regulament. Or, dat fiind că articolul 2 alineatul (2) al doilea paragraf din regulamentul menționat constituie excepția de la primul paragraf care, la rândul său, privește excluderea de la aplicarea alineatului (1) al acestui articol, produsele care, de la bun început, nu îndeplinesc criteriile definite la acest alineat (1) nu pot fi examinate ulterior în lumina alineatului (2) al articolului 2. A admite contrariul ar echivala, în opinia noastră, cu eludarea normelor privind delimitarea domeniului de aplicare al aceluiași regulament și extinderea artificială a acestuia, în contradicție cu voința legiuitorului Uniunii „[de a] se fac[e] distincții clare pentru a se asigura securitatea juridică” ( 37 ) cu ocazia stabilirii aplicării diferitor instrumente juridice.

Cu titlu suplimentar, în măsura în care, prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere pornește de la premisa potrivit căreia produsele în cauză intră în domeniul de aplicare al Regulamentului privind igiena produselor alimentare, trebuie să se constate, astfel cum susține în esență guvernul german, că stabilirea aplicării acestui regulament în cazul produselor în cauză este lipsită de relevanță. Astfel, Regulamentul privind produsele biocide, care prevede o excepție de la aplicarea sa în cazul aplicării Regulamentului privind igiena produselor alimentare, nu este el însuși aplicabil.

Prin urmare, propunem să se răspundă la a treia întrebare preliminară că problema dacă produsul care este destinat curățării sau dezinfectării produselor alimentare intră în domeniul de aplicare al Regulamentului privind produsele biocide depinde, pe de o parte, de calificarea sa și, pe de altă parte, de clasificarea sa printre tipurile de produse menționate în anexa V la acest regulament. Produsele care nu intră în domeniul de aplicare al regulamentului menționat în temeiul articolului 2 alineatul (1) din același regulament nu pot fi examinate în raport cu excluderea din acest domeniu de aplicare în sensul articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul privind produsele biocide.

Prin intermediul celei de a patra întrebări preliminare, instanța de trimitere urmărește să afle dacă Regulamentul CLP se aplică unui produs cu dublă utilizare, atât ca produs alimentar, cât și ca produs biocid, chiar dacă acest regulament prevede o excludere din domeniul său de aplicare a produselor alimentare, iar aceasta cu condiția să predomine funcția de biocid. Astfel, prin această întrebare, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la sfera excluderii din domeniul de aplicare al regulamentului menționat în sensul articolului 1 alineatul (5) litera (e) din acesta.

Cu titlu introductiv, vom observa că această întrebare sugerează că instanța de trimitere consideră că produsele în cauză sunt calificate atât ca produs alimentar, cât și ca produs biocid și intră în domeniul de aplicare al Regulamentului privind produsele biocide. În acest sens, trebuie amintit că, în opinia noastră, produsele din litigiul principal, în măsura în care sunt destinate curățării sau dezinfectării produselor alimentare, îndeplinesc condițiile calificării în sensul articolului 3 alineatul (1) din regulamentul menționat. Nu este mai puțin adevărat că, în lipsa posibilității de a fi clasificate printre tipurile de produse enumerate în anexa V la acesta și, în consecință, de a respecta a doua etapă a examinării în două etape a aplicării acestuia, produsele respective sunt excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului privind produsele biocide.

Tot cu titlu introductiv, trebuie arătat că însăși concilierea acestor două calificări, inclusiv aplicarea Regulamentului privind produsele biocide în cazul unui produs destinat printre altele utilizării alimentare poate, desigur, să ridice îndoieli. Astfel, spre deosebire de un produs alimentar, un produs biocid nu este destinat ingerării de către oameni. Totuși, astfel cum s‑a explicat la punctele 9-14 din prezentele concluzii, produsele în cauză prezintă anumite particularități legate de compoziția lor, în special de prezența unor substanțe active a căror concentrație poate face posibilă o dublă calificare, în măsura în care aceasta depinde de destinația produselor respective. Or, din moment ce produsele în cauză sunt compuse din substanțe sau amestecuri, se poate pune problema dacă acestea posedă proprietăți care să justifice, eventual, clasificarea lor ca produse periculoase pentru sănătatea oamenilor și pentru mediu ( 38 ). Astfel, în cazul unui răspuns afirmativ, ele nu pot fi excluse din regimuri juridice care urmăresc să garanteze un nivel înalt de protecție a sănătății și a mediului ( 39 ).

În aceste condiții, pentru motivele expuse la punctul 58 din prezentele concluzii, considerăm că răspunsul la a patra întrebare preliminară, referitoare la legătura dintre Regulamentul CLP, pe de o parte, și Regulamentul privind produsele biocide, pe de altă parte, este lipsit de utilitate pentru instanța de trimitere în vederea soluționării litigiului principal. Totuși, în ipoteza în care Curtea nu ar urma propunerile noastre de răspunsuri la primele două întrebări preliminare, analiza ar trebui continuată după cum urmează.

Potrivit articolului 1 alineatul (5) litera (e) din Regulamentul CLP, acest regulament „nu se aplică substanțelor și amestecurilor în următoarele forme, aflate în stare finită și destinate utilizatorului final: […] alimente sau furaje, astfel cum sunt definite în Regulamentul [privind produsele alimentare] […]”. Se precizează de asemenea că această excludere vizează produsele alimentare utilizate ca aditivi, arome în produsele alimentare, ca aditivi în furaje și în hrana pentru animale, în sensul instrumentelor juridice la care face referire acest articol.

Interpretată literal, această ultimă dispoziție ar trebui să conducă la concluzia că orice substanță sau amestec aflat în stare finită și destinat unui utilizator final ca produs alimentar ar trebui, pentru acest motiv, să fie exclus în mod automat din domeniul de aplicare al Regulamentului CLP. O asemenea substanță sau un asemenea amestec nu ar îndeplini astfel cerințele, printre altele, privind clasificarea pericolelor și comunicarea acestora prin intermediul etichetării. Astfel, orice produs compus din această substanță sau din acest amestec și destinat ingerării de către oameni în sensul calificării drept produs alimentar ar trebui exclus din domeniul de aplicare al acestui regulament. În schimb, modul de redactare a articolului 1 alineatul (5) litera (e) din regulamentul menționat nu aduce nicio clarificare în ceea ce privește ipoteza unui produs care are mai multe destinații, dintre care una ar fi alimentară.

În această privință, vom arăta că Regulamentul CLP urmărește să se aplice, în principiu, tuturor substanțelor și amestecurilor livrate în Uniune, cu excepția cazului în care legislația Uniunii prevede norme specifice privind clasificarea și etichetarea, cum este printre altele cazul Regulamentului privind produsele alimentare ( 40 ). Acest regulament se întemeiază în esență pe noțiunile de „substanță” ( 41 ) și de „amestec” ( 42 ), care, astfel cum reiese din regulamentul menționat, sunt bazate pe proprietățile substanțelor și ale amestecurilor. În plus, același regulament prevede normele pentru armonizarea „criteriilor de clasificare a substanțelor și amestecurilor și a regulilor privind etichetarea și ambalarea substanțelor și amestecurilor periculoase” ( 43 ). Aceste norme obligă producătorii printre altele să determine acele proprietăți ale substanțelor și amestecurilor care conduc la clasificarea acestora ca fiind periculoase, în vederea unei corecte identificări și comunicări a pericolelor prezentate de substanțe și amestecuri ( 44 ).

Or, excluderea din domeniul de aplicare al Regulamentului CLP, în sensul articolului 1 alineatul (5) litera (e) din acesta, se întemeiază pe definiția unui produs alimentar, în sensul Regulamentului privind produsele alimentare, care se bazează pe destinația produsului, iar nu pe proprietățile substanțelor sau ale amestecurilor care le compun ( 45 ). Celelalte excluderi prevăzute la articolul 1 alineatul (5) din acest regulament vizează de asemenea calificările specifice ale medicamentelor, ale produselor medicamentoase de uz veterinar, ale produselor cosmetice sau ale dispozitivelor medicale, în sensul instrumentelor juridice specifice precizate în acesta, care sunt determinate tot în funcție de destinațiile lor.

Se poate deduce de aici că această excludere, care constituie o excepție ( 46 ) de la regula generală referitoare la domeniul de aplicare al Regulamentului CLP, este condiționată, deoarece aplicarea ei depinde de destinația substanțelor și a amestecurilor sub o formă, în stare finită, ca produse alimentare sau, altfel spus, de destinația specifică a unui produs alimentar. Astfel, aceasta este legată de utilizarea lor specifică ca produs alimentar în sensul Regulamentului privind produsele alimentare. Precizarea legată de forma și de starea finită care figurează în această excludere se asociază, în opinia noastră, cu introducerea pe piață a produselor ca produse finite, care implică intenția producătorului de a le prezenta ca fiind destinate a fi utilizate, după toate probabilitățile, în scopuri alimentare.

În opinia noastră, această excludere se aplică atunci când destinația unui produs este exclusiv alimentară ( 47 ). În această privință, este, desigur, adevărat că considerentul (11) al Regulamentului CLP prevede că acest regulament ar trebui, ca principiu general, să se aplice tuturor substanțelor și amestecurilor livrate în Uniune, cu excepția cazului în care legislația Uniunii prevede norme specifice privind clasificarea și etichetarea, cum este printre altele cazul Regulamentului privind produsele alimentare. Se poate deduce de aici că intenția legiuitorului Uniunii era de a preveni duplicarea normelor aplicabile produselor care pot avea un impact asupra sănătății umane, asigurându‑se că acestea sunt supuse unor cerințe distincte, în special în materie de etichetare.

Cu toate acestea, ni se pare logic ca un produs care se califică atât ca produs alimentar, cât și ca produs biocid să nu poată fi exclus din regimul juridic prevăzut de Regulamentul CLP doar pentru că se califică ca produs alimentar independent de caracterul predominant sau nepredominant al destinației sale biocide ( 48 ). O asemenea concluzie se impune având în vedere obiectivul urmărit de acest regulament, care vizează să garanteze un nivel înalt de protecție a sănătății oamenilor și a mediului. Astfel, în măsura în care un produs biocid conține substanțe active care, prin natura lor, pot avea efecte adverse asupra sănătății oamenilor și a mediului, acesta nu poate fi exclus din regimurile juridice care urmăresc să garanteze o asemenea protecție.

În plus, considerăm că, pentru a stabili ce regim juridic trebuie aplicat produselor în cauză, trebuie de asemenea să se țină seama de protecția pe care urmăresc să o asigure, pe de o parte, reglementarea alimentară și, pe de altă parte, reglementările referitoare la produsele biocide sau la substanțe și amestecuri. Astfel, Regulamentul privind produsele alimentare are ca obiectiv în esență protecția vieții și a sănătății umane, luând în considerare, atunci când este cazul, protecția sănătății și bunăstării animalelor, sănătatea plantelor și mediul înconjurător ( 49 ), în măsura în care este vorba despre protecția sănătății legate de siguranța alimentară. Totuși, Regulamentul privind produsele biocide și Regulamentul CLP sunt mai ales acelea care au ca obiectiv să asigure un nivel ridicat de protecție a sănătății oamenilor și a animalelor și de protecție a mediului ( 50 ). Din aceste două regulamente reiese că normele privind clasificarea și etichetarea instituite vizează o gamă de pericole, în special de mediu, mai largă decât ar viza reglementarea în domeniul alimentar, al cărei obiectiv rămâne axat pe protecția sănătății persoanelor și în special pe protecția alimentară.

Astfel, se poate observa că diferă obiectivele normelor privind clasificarea și etichetarea aplicabile produselor alimentare și, respectiv, substanțelor și amestecurilor. Or, aceste obiective nu ar fi respectate dacă s‑ar considera că un produs cu dublă calificare nu intră sub incidența Regulamentului CLP pentru motivul excluderii referitoare la produsele alimentare. Este adevărat că dispozițiile reglementării produselor alimentare se dovedesc a fi mai specifice în cazul protecției sănătății persoanelor, însă nu vizează printre altele protecția mediului. Prin urmare, acestea nu pot prevala asupra dispozițiilor reglementării privind amestecurile și substanțele, ci ar trebui să fie aplicate împreună ( 51 ).

În plus, din articolul 2 alineatul (3) litera (m) din Regulamentul privind produsele biocide reiese că, „[î]n afara unor dispoziții contrare prevăzute de prezentul regulament sau de alte acte legislative ale Uniunii, prezentul regulament nu aduce atingere următoarelor instrumente: […] Regulamentul [CLP]”. Mai mult, Regulamentul privind produsele biocide precizează, la articolul 69 alineatul (1) și la articolul 72 alineatul (1), referitoare la publicitatea pentru aceste produse, în esență că normele prevăzute de Regulamentul CLP se aplică și produselor biocide. Or, considerăm că acest context pledează în favoarea concluziei că acest regulament trebuie să fie aplicabil produselor cu dublă utilizare.

În sfârșit, amintim doar cu titlu suplimentar și fără a aduce atingere răspunsului pe care îl propunem la această a patra întrebare preliminară, că produsele în cauză sunt compuse din apă și acid acetic (7,5 %) (SURIG Essigspray Universal) sau din apă, acid acetic (10 %) și acid citric (1,5 %) (SURIG Essigspray EXTRA). În acest sens, subliniem că din cererea de decizie preliminară reiese că acest ultim produs a fost calificat drept „amestec […] periculos” în sensul articolului 3 primul paragraf coroborat cu anexa I la Regulamentul CLP. Or, în acest context, nu se poate exclude ridicarea problemei dacă o substanță sau un amestec, astfel calificat drept periculos, care declanșează de asemenea aplicarea normelor referitoare în special la etichetarea sa în conformitate cu acest regulament, poate fi calificat printre altele ca produs alimentar. Astfel, articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul privind produsele alimentare prevede în mod expres că nu pot fi introduse pe piață produsele alimentare care nu prezintă siguranță ( 52 ).

În plus, vom adăuga că, printre pericolele avute în vedere de Regulamentul CLP figurează printre altele toxicitatea acută, corodarea sau iritarea pielii ori lezarea gravă a ochilor ( 53 ). Prin urmare, se poate dovedi dificil de conceput că substanțe care prezintă astfel de pericole ar putea, eventual, să fie destinate consumului uman și să fie deci calificate drept produse alimentare, aspect a cărui verificare va reveni instanței de trimitere.

În plus, potrivit înțelegerii noastre, cerințele prevăzute de Regulamentul CLP, în special în materie de etichetare, nu se aplică decât dacă, în urma evaluării unei substanțe, aceasta este identificată ca prezentând un pericol fizic, pentru sănătate sau pentru mediu, astfel cum sunt prevăzute în anexa I la acest regulament ( 54 ). Astfel, normele specifice de etichetare prevăzute de regulamentul menționat, care vizează, potrivit propriilor termeni, „o substanță sau un amestec clasificat(ă) ca periculoasă/periculos”, nu pot fi aplicate produselor alimentare. În aceste condiții, poate subzista o incertitudine în ceea ce privește aplicarea acestor norme în cazul unor produse care, chiar dacă ar fi calificate drept produs biocid, nu ar fi totuși clasificate ca substanțe sau amestecuri periculoase. Astfel, în opinia noastră, răspunsul la întrebarea dacă același regulament se aplică unui produs care este calificat atât ca produs alimentar, cât și ca produs biocid depinde mai mult de examinarea proprietăților substanțelor sau amestecurilor care îl compun decât de eventuala sa dublă calificare ( 55 ). Revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă produsele în cauză conțin substanțe sau amestecuri periculoase și intră, în această calitate, sub incidența regulilor specifice prevăzute pentru aceste substanțe și amestecuri în sensul Regulamentului CLP. Răspunsul propus la a patra întrebare preliminară pornește de la premisa, formulată de această instanță, potrivit căreia situația ar fi aceasta, fie și numai pentru produsul SURIG Essigspray EXTRA.

Având în vedere cele de mai sus, propunem să se răspundă la a patra întrebare preliminară că excluderea produselor alimentare din domeniul de aplicare al Regulamentului CLP, prevăzută la articolul 1 alineatul (5) litera (e) din acest regulament, trebuie interpretată în sensul că nu se aplică produselor destinate utilizării atât ca produse alimentare, cât și ca produse biocide care intră sub incidența Regulamentului privind produsele biocide.

Prin intermediul celei de a cincea întrebări preliminare, instanța de trimitere ridică problema dacă un produs care poate fi calificat atât ca produs alimentar, cât și ca produs biocid intră în domeniul de aplicare al titlului IV din Regulamentul REACH, chiar dacă produsele alimentare sunt excluse din acesta. Instanța de trimitere invită astfel Curtea să se pronunțe cu privire la domeniul de aplicare al exceptării prevăzute la articolul 2 alineatul (6) litera (d) din acest regulament.

Cu titlu introductiv, trebuie să se observe că, la fel ca în cazul celei de a patra întrebări preliminare, instanța de trimitere pare să considere că produsele în cauză prezintă o dublă calificare ( 56 ). În aceste condiții și în orice caz, a cincea întrebare preliminară trebuie analizată după cum urmează.

Amintim că articolul 2 din Regulamentul REACH, intitulat „Aplicare”, prevede la alineatul (6) litera (d) că „[d]ispozițiile titlului IV nu se aplică următoarelor amestecuri în stare finită, destinate utilizatorului final: […] produselor alimentare […] în conformitate cu Regulamentul [privind produsele alimentare], inclusiv atunci când sunt utilizate: (i) ca aditiv alimentar în produse alimentare […]”.

Textul articolului 2 alineatul (6) litera (d) din Regulamentul REACH nu tratează în mod expres ipoteza avută în vedere de instanța de trimitere, și anume situația unui produs care prezintă o dublă calificare atât ca produs alimentar, cât și ca produs biocid și care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului privind produsele biocide. Altfel spus, acest mod de redactare nu aduce nicio indicație cu privire la aspectul dacă o calificare ca produs alimentar prevalează asupra celei de produs biocid pentru a considera că un produs care prezintă o dublă calificare este sau nu exclus din acest regulament.

Trebuie arătat că Regulamentul REACH, la fel ca Regulamentul CLP, acesta din urmă modificându‑l pe primul, plasează noțiunile de „substanță” ( 57 ) și de „amestec” în centrul sistemului său ( 58 ). Regulamentul REACH se aplică, în principiu, tuturor substanțelor și amestecurilor ( 59 ), cu excepția excluderilor exprese, prevăzute la articolul 2. În această privință, excluderile prevăzute la acesta pot fi, în opinia noastră, diferențiate și clasate în două categorii: pe de o parte, excluderi generale, precum cele enunțate la alineatul (1) al acestui articol, care înlătură anumite tipuri de substanțe și de amestecuri din domeniul său de aplicare, chiar dacă ar putea îndeplini criteriile acestei noțiuni, și, pe de altă parte, excluderile condiționate, precum cele menționate la alineatul (6) al articolului 2, care se aplică acestor substanțe și amestecuri ca urmare a utilizărilor lor specifice, cum este cazul în speță pentru produsele alimentare.

În ceea ce privește excluderea produselor alimentare, se poate deduce de aici că legiuitorul Uniunii a considerat că amestecurile destinate ingerării de către oameni nu prezintă riscuri de o asemenea gravitate încât ar trebui ca aceste amestecuri să intre sub incidența sistemului de control instituit prin Regulamentul REACH, care include înregistrarea, evaluarea, precum și autorizarea lor ( 60 ), pentru a controla riscurile la care astfel de amestecuri expun sănătatea umană și mediul.

În aceste condiții, atunci când un produs are alte destinații precum în speță destinația biocidă, excluderea prevăzută la articolul 2 alineatul (6) litera (d) din Regulamentul REACH nu se poate aplica, în opinia noastră, unui asemenea produs. În această privință, pe de o parte, vom sublinia că reiese chiar din Regulamentul privind produsele biocide că acesta se aplică fără a aduce atingere Regulamentului REACH ( 61 ). Pe de o parte, o concluzie contrară s‑ar opune obiectivului acestui regulament, care este de a proteja sănătatea oamenilor împotriva expunerilor la substanțe chimice și mediul ( 62 ). Astfel, după cum afirmă Comisia, regulamentul menționat urmărește o protecție mai extinsă a sănătății umane decât cea garantată de Regulamentul privind produsele alimentare, care se limitează în esență la siguranța alimentelor. În plus, protecția mediului nu ar fi pe deplin asigurată în cazul în care producătorii ar putea eluda printre altele normele privind înregistrarea și autorizarea substanțelor și a amestecurilor atribuind produsului lor o destinație, dintre cele ale produsului respectiv, a cărei excludere este prevăzută de Regulamentul REACH. În sfârșit, ținând seama de diferențele întinderii acestor obiective și de faptul că excepțiile sunt de strictă interpretare, apreciem că este necesar să se răspundă afirmativ la a cincea întrebare adresată de instanța de trimitere ( 63 ).

Având în vedere cele de mai sus, propunem să se răspundă la a cincea întrebare preliminară că excluderea produselor alimentare de la normele titlului IV din Regulamentul REACH, prevăzută la articolul 2 alineatul (6) litera (d) din acest regulament, trebuie interpretată în sensul că nu vizează produsele care sunt destinate utilizării atât ca produse alimentare, cât și ca produse biocide care intră sub incidența Regulamentului privind produsele biocide.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) după cum urmează: 1) Articolul 3 alineatul (1) litera (a) prima teză din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 334/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 și prin Regulamentul delegat (UE) 2019/1819 al Comisiei din 8 august 2019, trebuie interpretat în sensul că destinația unui produs, necesară pentru a‑i conferi calitatea de biocid, nu trebuie să constituie singura sa destinație. Totuși, un produs biocid destinat curățării sau dezinfectării produselor alimentare nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului privind produsele biocide ca produs de tipul 4 (Produse alimentare și hrană pentru animale) din grupa principală 1 (Dezinfectanți), în sensul articolului 2 alineatul (1) a doua teză coroborat cu anexa V la regulamentul menționat. 2) Determinarea domeniului de aplicare al Regulamentului nr. 528/2012, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 334/2014 și prin Regulamentul delegat 2019/1819 în cazul unui produs destinat curățării sau dezinfectării produselor alimentare depinde de calificarea și de clasificarea sa printre tipurile de produse menționate în anexa V la acest regulament. Produsele care nu intră în domeniul de aplicare al regulamentului menționat în temeiul articolului 2 alineatul (1) din acesta nu pot fi examinate în raport cu excluderea din acest domeniu de aplicare în sensul articolului 2 alineatul (2) din același regulament. 3) Excluderea produselor alimentare din domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, prevăzută la articolul 1 alineatul (5) litera (e) din acesta, trebuie interpretată în sensul că nu vizează produsele destinate utilizării atât ca produse alimentare, cât și ca produse biocide care intră sub incidența Regulamentului nr. 528/2012, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 334/2014 și prin Regulamentul delegat 2019/1819. 4) Excluderea produselor alimentare de la normele titlului IV din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1272/2008, prevăzută la articolul 2 alineatul (6) litera (d) din acest regulament, trebuie interpretată în sensul că nu vizează produsele care sunt destinate utilizării atât ca produse alimentare, cât și ca produse biocide care intră sub incidența Regulamentului nr. 528/2012, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 334/2014 și prin Regulamentul delegat 2019/1819.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL RIMVYDAS NORKUS

prezentate la 4 septembrie 2025 ( 1 )