Concluziile avocatului general domnul N. Emiliou prezentate la 23 aprilie 2026.###

Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL NICHOLAS EMILIOU

prezentate la 23 aprilie 2026(1)

Cauza C‑456/24

Halozyme, Inc.

împotriva

Úřad průmyslového vlastnictví

[cerere de decizie preliminară formulată de Nejvyšší správní soud (Curtea Administrativă Supremă, Republica Cehă)]

„ Trimitere preliminară – Medicamente de uz uman – Certificatul suplimentar de protecție – Regulamentul (CE) nr. 469/2009 – Articolul 1 litera (b) – Definiția noțiunii «produs» – Principiu activ – Directiva 2001/83/CE – Autorizație de introducere pe piață – Articolul 1 punctele 3a și 3b – Substanță activă – Excipient ”

I. Introducere

1. Prezenta cerere de decizie preliminară, formulată de Nejvyšší správní soud (Curtea Administrativă Supremă, Republica Cehă), oferă Curții ocazia de a reexamina regimul complex care reglementează acordarea certificatelor suplimentare de protecție (CSP), astfel cum a fost acesta instituit prin Regulamentul (CE) nr. 469/2009 (denumit în continuare „Regulamentul CSP”)(2).

2. Trebuie reamintit că CSP‑urile constituie drepturi de proprietate intelectuală sui generis menite să compenseze, cel puțin în parte, pierderea efectivă a protecției conferite prin brevet care rezultă din timpul necesar pentru obținerea unei autorizații de introducere pe piață (AIP). În acest scop, ele pot prelungi protecția conferită de un brevet cu o perioadă de până la cinci ani în raport cu anumite substanțe protejate prin brevet care funcționează ca principii active ale medicamentelor autorizate pentru introducerea pe piață în cel puțin un stat membru(3).

3. În prezenta cauză, Halozyme, Inc., o societate farmaceutică stabilită în Statele Unite, a solicitat Úřad průmyslového vlastnictví (Oficiul pentru Proprietate Industrială, Republica Cehă) acordarea unui astfel de CSP pentru o compoziție de substanțe care fac parte din medicamentul cunoscut sub denumirea „Herceptin SC”. Ca urmare a refuzului din partea autorității menționate de a elibera CSP‑ul solicitat, litigiul a ajuns în cele din urmă pe rolul instanței de trimitere.

4. În acest context, instanța respectivă solicită în prezent clarificări cu privire la interpretarea anumitor dispoziții din Regulamentul CSP, în special a articolului 1 litera (b) și a articolului 3 litera (a) din regulament. Articolul 1 litera (b) definește drept „produs” eligibil pentru un CSP „principiul activ sau compoziția de principii active dintr‑un medicament”, în timp ce articolul 3 litera (a) supune acordarea unui CSP condiției ca produsul în cauză să fie „protejat de un brevet de bază în vigoare”.

5. La cererea Curții, prezentele concluzii se vor concentra asupra întrebărilor formulate de instanța de trimitere în măsura în care privesc articolul 1 litera (b) din Regulamentul CSP. Problema centrală este dacă calificarea în cadrul AIP-urilor relevante a uneia dintre substanțele pentru care Halozyme solicită protecție ca fiind un „excipient” – cu alte cuvinte o componentă inactivă a medicamentului – exclude în mod necesar posibilitatea ca substanța respectivă să fie considerată ca fiind un „principiu activ” în sensul articolului 1 litera (b) și, prin urmare, să poată beneficia de protecția conferită de CSP.

6. Deși Curtea a avut deja ocazia să interpreteze dispozițiile articolului 1 litera (b), până în prezent, nu a abordat această problemă specifică în mod explicit(4). În lipsa unor orientări clare, au apărut abordări divergente la nivel național. După cum ilustrează prezenta cauză, cererile depuse de Halozyme cu privire la aceeași substanță au condus la rezultate diferite în mai multe state membre. Prin urmare, prezenta trimitere preliminară oferă Curții, la momentul potrivit, ocazia de a‑și clarifica jurisprudența în această privință și, dacă este necesar, de a o dezvolta în continuare.

II. Cadrul juridic

A. Regulamentul CSP

7. Articolul 1 din Regulamentul CSP, intitulat „Definiții”, are următorul cuprins:

„În sensul prezentului regulament, se înțelege prin:

(a) «medicament»: orice substanță sau compoziție prezentată ca posedând proprietăți curative sau preventive în ceea ce privește bolile umane sau animale, precum și orice substanță sau compoziție putând fi administrată oamenilor sau animalelor în scopul de a stabili un diagnostic medical sau de a restaura, corecta sau modifica funcțiile organice la om sau animal;

(b) «produs»: principiul activ sau compoziția de principii active dintr‑un medicament;

[…]”

8. Articolul 3 din regulamentul menționat prevede:

„Certificatul se eliberează în cazul în care, în statul membru în care se prezintă cererea menționată la articolul 7 și la data cererii respective:

(a) produsul este protejat de un brevet de bază în vigoare;

(b) produsul, în calitate de medicament, a obținut o autorizație validă de introducere pe piață în conformitate cu Directiva 2001/83/CE sau Directiva 2001/82/CE, după caz;

(c) produsul nu a făcut deja obiectul unui certificat;

(d) autorizația menționată la litera (b) este prima autorizație de introducere pe piață a produsului, în calitate de medicament.”

9. Potrivit articolului 8 din Regulamentul CSP:

„(1) Cererea de certificat trebuie să conțină:

(a) o cerere de eliberare a certificatului […];

(b) o copie a autorizației de introducere pe piață, menționată la articolul 3 litera (b), prin care se identifică produsul și care cuprinde, în special, numărul și data autorizației, precum și rezumatul caracteristicilor produsului în conformitate cu articolul 11 din Directiva 2001/83/CE sau articolul 14 din Directiva 2001/82/CE;

[…]”

B. Directiva 2001/83/CE

10. Articolul 1 din Directiva 2001/83/CE (denumită în continuare „Directiva privind medicamentele”)(5) are următorul cuprins:

„În sensul prezentei directive, termenii prezentați în continuare se definesc după cum urmează:

[…]

3a. Substanță activă:

Orice substanță sau amestec de substanțe destinat a fi utilizat la fabricarea unui medicament și care, prin utilizarea în procesul de fabricație, devine un ingredient activ al produsului respectiv, destinat să exercite o acțiune farmacologică, imunologică sau metabolică în vederea restabilirii, corectării sau modificării funcțiilor fiziologice sau destinat punerii unui diagnostic medical.

3b. Excipient:

Orice constituent al unui medicament care nu este o substanță activă sau un material de ambalaj.

[…]”

III. Situația de fapt și întrebările preliminare

11. Halozyme, recurenta în litigiul principal, este titulara brevetului european EP 2 163 643, denumit „glicoproteină de hialuronidază solubilă (sHASEGP), proces de preparare, utilizări și compoziții farmaceutice care o conțin”, astfel cum a fost validat printre altele în Republica Cehă(6) (denumit în continuare „brevetul de bază”).

12. Acest brevet se referă la o invenție care vizează în esență anumite enzime care, prin degradarea acidului hialuronic în organism, facilitează dispersia și absorbția medicamentelor administrate concomitent prin injecție subcutanată. Hialuronidaza umană recombinantă PH20 (rHuPH20) este una dintre aceste enzime construite să funcționeze astfel. Revendicările brevetului de bază se referă în special la utilizarea unei astfel de enzime în combinație cu un agent antineoplazic, mai precis cu un anticorp monoclonal, folosit la tratarea cancerului de sân.

13. Trastuzumab este un anticorp monoclonal utilizat ca substanță activă în tratamentul cancerului de sân și al altor afecțiuni maligne. Acesta este comercializat în Uniunea Europeană de la începutul anilor 2000 sub forma unui medicament cunoscut sub denumirea „Herceptin”, de către Roche, o întreprindere farmaceutică care nu este implicată direct în prezenta procedură. În acest scop, Roche a obținut, în anul 2000, o AIP acordată de Comisia Europeană în cadrul procedurii centralizate, care viza administrarea intravenoasă a acelui produs. În august 2013, Comisia a acordat o extindere de gamă(7) autorizației de introducere pe piață menționate pentru o nouă formulă subcutanată a Herceptin (Herceptin SC), care combină trastuzumab cu rHuPH20. În documentația AIP-urilor, trastuzumab este identificat ca fiind principiul activ, în timp ce rHuPH20 este calificat ca fiind un excipient și, în plus, este descris ca fiind un „excipient nou”.

14. Halozyme a solicitat protecția conferită de CSP pe teritoriul mai multor state membre pentru formula subcutanată menționată și, mai precis, pentru compoziția formată din trastuzumab și rHuPH20. În Republica Cehă, recurenta a depus o cerere la 21 iulie 2015 la Oficiul pentru Proprietate Industrială, invocând brevetul de bază și AIP menționată anterior. În cererea sa, Halozyme a caracterizat rHuPH20 ca fiind un principiu activ și, în consecință, a identificat „produsul” pentru care se solicita protecție ca fiind o compoziție formată din două principii active, și anume trastuzumab și rHuPH20.

15. Prin decizia din 11 ianuarie 2019, Oficiul pentru Proprietate Industrială a respins cererea formulată de Halozyme, decizie care a fost ulterior menținută de președintele oficiului la 6 noiembrie 2020. Oficiul menționat și președintele acestuia au constatat în esență că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 3 literele (a), (b) și, după caz, litera (d) din Regulamentul CSP. În această privință, părțile menționate au considerat, pe de o parte, că trastuzumab nu este menționat în revendicările sau în descrierea brevetului de bază și, pe de altă parte, că rHuPH20 este calificat drept excipient în AIP, fără să se fi stabilit că are un efect antineoplazic de sine stătător.

16. Halozyme a contestat decizia președintelui Oficiului pentru Proprietate Industrială la Městský soud v Praze (Tribunalul Municipal din Praga, Republica Cehă). Prin hotărârea din 13 iunie 2022, această instanță a respins acțiunea pentru motivul că rHuPH20 nu putea fi considerat un „principiu activ” în sensul articolului 1 litera (b) din Regulamentul CSP. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a observat că din probele care i‑au fost prezentate nu reieșea în mod clar că rHuPH20, atunci când este utilizat în compoziție cu trastuzumab, exercită de sine stătător o acțiune farmacologică, imunologică sau metabolică în tratamentul cancerului de sân.

17. Ulterior, Halozyme a formulat recurs la Nejvyšší správní soud (Curtea Administrativă Supremă). Având îndoieli cu privire la interpretarea articolului 1 litera (b) și a articolului 3 litera (a) din Regulamentul CSP, această instanță a decis să suspende procedura și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 1 litera (b) din [Regulamentul CSP] trebuie interpretat în sensul că nu poate fi calificată drept principiu activ o substanță care, în autorizația de introducere pe piață a unui medicament, a fost desemnată în mod expres ca excipient?

2) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, articolul 1 litera (b) din [Regulamentul CSP], citit în lumina articolului 8 alineatul (1) și a articolului 10 alineatele (1)-(3) din acest regulament, trebuie interpretat în sensul că trebuie calificată drept principiu activ o substanță care are un efect terapeutic propriu, [efect] care intră sub incidența indicațiilor terapeutice menționate în [AIP] și care poate fi determinat atât în temeiul unui brevet de bază, cât și al documentației care trebuie anexată în mod obligatoriu la cererea de eliberare a certificatului?

3) În cazul unui răspuns negativ la prima și la a doua întrebare, articolul 1 litera (b) din [Regulamentul CSP] trebuie interpretat în sensul că trebuie calificată drept principiu activ o substanță care are un efect terapeutic propriu, [efect] care intră sub incidența indicațiilor terapeutice menționate în [AIP] și pe care o persoană specializată în domeniu l‑ar considera ca fiind stabilit la data de depunere sau de prioritate a brevetului de bază?

4) Articolul 1 litera (b) din [Regulamentul CSP] trebuie interpretat în sensul că trebuie calificat de asemenea drept principiu activ cu efect terapeutic propriu care intră sub incidența indicațiilor terapeutice menționate în autorizația de introducere pe piață pentru tratamentul cancerului de sân printre altele un excipient care descompune o altă substanță prezentă în mod natural în organismul uman, facilitând astfel acțiunea principiului activ principal al produsului asupra celulelor cancerigene proprii cancerului de sân, în măsura în care, pe baza anumitor lucrări și articole științifice, acest excipient sau o substanță înrudită au determinat ele înseși, in vitro sau în modele animale, blocarea creșterii unei tumori de acest tip sau de alt tip ori reducerea acesteia și în măsura în care alte articole științifice confirmă efectul său potențial similar la om?

5) Articolul 3 litera (a) din [Regulamentul CSP] coroborat cu articolul 1 litera (b) din acest regulament trebuie interpretat în sensul că trebuie calificată de asemenea drept produs protejat de un brevet de bază o compoziție de două principii active în cazul în care numai unul dintre aceste principii active face obiectul unei invenții acoperite de brevetul de bază și în care revendicările brevetului includ compoziția potențială a acestui principiu activ cu alte categorii de principii active definite în mod alternativ, al doilea principiu activ putând fi clasificat în una dintre aceste categorii potrivit opiniei unei persoane specializate în domeniu pe baza stadiului tehnicii la data de depunere sau la cea de prioritate a brevetului de bază?

6) În cazul unui răspuns negativ la întrebarea a cincea, articolul 3 litera (a) din [Regulamentul CSP] coroborat cu articolul 1 litera (b) din acest regulament trebuie interpretat în sensul că trebuie calificată de asemenea drept produs protejat de un brevet de bază compoziția de două principii active, în cazul în care numai unul dintre acestea face obiectul invenției acoperite de brevetul de bază și în care revendicările brevetului includ compoziția potențială a acestui principiu activ cu alte categorii de principii active definite în mod alternativ, [în condițiile în care], la data de depunere sau la cea de prioritate a brevetului de bază, numai un principiu activ care a făcut obiectul autorizației de introducere pe piață a unui medicament se încadra în una dintre aceste categorii, independent de existența, la acea dată, a altor substanțe care se încadrau în aceeași categorie?”

18. Halozyme, guvernul ceh, Irlanda, guvernele francez, neerlandez și finlandez (denumite în continuare împreună „guvernele care au prezentat observații”), precum și Comisia au prezentat observații scrise. Aceste părți interesate, cu excepția guvernului finlandez, au prezentat de asemenea observații orale în cadrul ședinței din 29 octombrie 2025.

IV. Analiză

19. Astfel cum s‑a arătat în introducere, Curtea a solicitat ca prezentele concluzii să se concentreze exclusiv asupra primelor patru întrebări preliminare(8). Prin intermediul acestor întrebări, instanța de trimitere solicită în esență clarificări cu privire la modul de a stabili dacă o substanță poate fi considerată „principiu activ” în sensul articolului 1 litera (b) din Regulamentul CSP și, prin urmare, ca făcând parte dintr‑un „produs” care poate beneficia de eliberarea unui CSP.

20. Pentru a înțelege mai bine contextul acestor întrebări, trebuie să începem prin a aminti anumite caracteristici fundamentale atât ale sistemului de brevete, cât și ale procedurilor de AIP (A). Vom prezenta apoi principalele caracteristici ale regimului CSP, precum și elementele relevante din jurisprudența Curții (B). În acest context, vom identifica problema centrală ridicată de prezenta trimitere preliminară și vom rezuma principalele argumente invocate de părțile interesate (C). În continuare, vom examina mai detaliat noțiunea de „principiu activ” în sensul articolului 1 litera (b) din Regulamentul CSP (D). Astfel cum va reieși, răspunsul propus la prima întrebare face inutilă, în opinia noastră, examinarea întrebărilor a doua‑a patra.

A. Intersecția între legislația în materie de brevete și legislația în materie de reglementare în domeniul farmaceutic

21. Regimul CSP se situează la intersecția între legislația în materie de brevete și legislația în materie de reglementare în domeniul farmaceutic și este conceput în mod expres prin referire la ambele.

22. Cu titlu introductiv, trebuie amintit, astfel cum am arătat deja în Concluziile noastre prezentate în cauza Teva II(9), că, în ceea ce privește brevetele în domeniul medicamentelor, atunci când cineva (de obicei o companie farmaceutică) descoperă, prin cercetare, că o anumită substanță (sau o familie de substanțe sau o compoziție de substanțe) are un anumit efect asupra organismului uman, ceea ce o face utilă în tratarea, prevenirea sau gestionarea unei anumite boli sau afecțiuni, poate, sub rezerva cerințelor aplicabile(10), să obțină un brevet pentru această invenție. Un astfel de brevet conferă titularului său drepturi exclusive, echivalente în esență cu un monopol temporar asupra invenției brevetate, pentru o perioadă de 20 de ani.

23. Cu toate acestea, înainte ca deținătorul brevetului să poată introduce ca produs medicamentos pe piața Uniunii o astfel de invenție, este necesar să obțină o autorizație de introducere pe piață a respectivului medicament, în urma unei evaluări științifice riguroase a calității, a siguranței și a eficienței sale. În acest sens, Directiva privind medicamentele constituie principalul instrument juridic care stabilește normele care reglementează autorizarea, fabricarea și introducerea pe piață a medicamentelor în Uniunea Europeană.

24. Autorizația de introducere pe piață poate fi acordată fie la nivelul Uniunii, prin intermediul unei proceduri centralizate, fie la nivel național, prin intermediul unei proceduri descentralizate, de recunoaștere reciprocă sau al unei proceduri pur naționale(11).

25. În cadrul procedurii centralizate(12) care, astfel cum s‑a arătat la punctul 13 de mai sus, a fost urmată în cazul Herceptin SC, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) este responsabilă de efectuarea evaluării științifice a unei cereri de autorizație de introducere pe piață. Pe baza avizului EMA, Comisia decide apoi să acorde sau să refuze autorizația de introducere pe piață, valabilă în întreaga Uniune Europeană.

26. În schimb, în cadrul celorlalte proceduri, evaluarea științifică a cererii de autorizație de introducere pe piață este efectuată de autoritățile competente ale statelor membre, care pot apoi să acorde autorizațiile naționale corespunzătoare.

27. În toate cazurile, atât EMA, cât și autoritățile naționale competente (denumite în continuare împreună „autoritățile competente în materie de medicamente”) analizează, în cadrul evaluării lor științifice, compoziția medicamentului, făcând distincție între substanțele active și excipienții acestuia. Compoziția astfel aprobată, însoțită de o listă de excipienți, este prezentată în „rezumatul caracteristicilor produsului”, care face parte din autorizația de introducere pe piață(13). La această calificare a unei substanțe în autorizația de introducere pe piață se va face referire pe tot parcursul prezentelor concluzii.

28. Procedura care conduce la acordarea unei AIP este adesea de lungă durată, din cauza numeroaselor teste preclinice și studii clinice. În consecință, perioada efectivă perioada în care titularul brevetului poate exploata comercial invenția farmaceutică sub protecția brevetului este considerabil redusă.

B. Regimul CSP și jurisprudența referitoare la „principiile active”

29. În contextul prezentat mai sus, legiuitorul Uniunii a considerat necesar să compenseze, într‑o anumită măsură, întârzierile inerente procesului de reglementare, prevăzând un mecanism care poate prelungi, în anumite împrejurări, protecția conferită de un brevet pentru o perioadă suplimentară de până la cinci ani după expirarea duratei sale normale. Acest obiectiv este urmărit prin acordarea de CSP‑uri care, în temeiul Regulamentului CSP, conferă în principiu aceleași drepturi ca și brevetul de bază, sub rezerva acelorași obligații și limitări.

30. În prezent, CSP‑urile sunt eliberate exclusiv la nivel național. În consecință, chiar și atunci când o întreprindere farmaceutică este titulara unui brevet european(14) și a obținut o autorizație de introducere pe piață în cadrul procedurii centralizate valabile în întreaga Uniune, aceasta trebuie totuși să depună cereri separate de CSP în fiecare stat membru în care solicită protecție suplimentară.

31. Autoritățile naționale competente (denumite în continuare „oficiile naționale de brevete”(15)) au sarcina de a examina dacă aceste cereri îndeplinesc condițiile prevăzute de Regulamentul CSP. O condiție prealabilă și indispensabilă în acest sens este ca cererea de CSP să privească un „produs”.

32. În temeiul articolului 4 din Regulamentul CSP, protecția conferită de certificatul suplimentar de protecție se extinde numai la „produsul” la care se referă autorizația de introducere pe piață a medicamentului. Astfel cum am arătat deja, articolul 1 litera (b) din regulamentul menționat definește acest termen ca fiind „principiul activ sau compoziția de principii active dintr‑un medicament”. Rezultă că un CSP nu se eliberează pentru medicamentul ca atare, ci numai pentru „produsul” în sens strict, și anume pentru principiul activ sau compoziția de principii active pe care o conține.

33. Cu toate acestea, Regulamentul CSP nu definește noțiunea de „principiu activ”. Curtea a statuat, așadar, că stabilirea semnificației și a domeniului de aplicare al acestor noțiuni trebuie realizată luând în considerare contextul general în care sunt utilizate și conform sensului lor obișnuit în limbajul curent(16). Din această perspectivă, Curtea a precizat că expresia „principiu activ” nu include, în accepțiunea sa comună în farmacologie, substanțele din compoziția unui medicament care nu exercită o acțiune proprie asupra organismului uman sau animal(17).

34. În plus, Curtea a precizat că noțiunile de „substanță activă” și de „principiu activ”, astfel cum sunt utilizate în Directiva privind medicamentele și, respectiv, în Regulamentul CSP, trebuie înțelese ca fiind sinonime(18). Curtea a admis că definiția „substanței active” de la articolul 1 alineatul (3) litera (a) din directivă – care se referă în esență la substanțele care exercită o acțiune farmacologică, imunologică sau metabolică în scop terapeutic – este la fel de pertinentă pentru interpretarea Regulamentului CSP.

35. Din jurisprudența Curții, în forma sa actuală, rezultă că o substanță care nu exercită un efect terapeutic propriu prin intermediul unei astfel de acțiuni farmacologice, imunologice sau metabolice nu poate fi considerată principiu activ și, prin urmare, „produs” în sensul articolului 1 litera (b) din Regulamentul CSP(19). Această concluzie este valabilă chiar și atunci când substanța respectivă îmbunătățește sau este necesară pentru efectul terapeutic al unei alte substanțe conținute în medicament(20).

36. În acest context, Curtea a fost chemată în mai multe rânduri să examineze situația excipienților, care sunt definiți la articolul 1 alineatul (3) litera (b) din Directiva privind medicamentele ca fiind „orice constituent al unui medicament care nu este o substanță activă sau un material de ambalaj”. Excipienții pot îndeplini diverse funcții, precum îmbunătățirea stabilității unui medicament, facilitarea absorbției acestuia sau chiar sporirea efectului terapeutic al principiului activ(21). Cu toate acestea, Curtea a făcut în mod constant o distincție clară între excipienți și principiile active, atât în cadrul Directivei privind medicamentele, cât și în cadrul Regulamentului CSP(22). Rezultă că un excipient nu poate fi circumscris noțiunii de „produs” în sensul Regulamentului CSP și, prin urmare, nu poate beneficia de protecția conferită de un CSP.

C. Problema centrală ridicată și pozițiile prezentate

37. Având în vedere cele de mai sus, rămâne totuși de clarificat în jurisprudența Curții modul în care se stabilește dacă o anumită substanță are un efect terapeutic autonom și, prin urmare, poate fi calificată drept principiu activ în sensul Regulamentului CSP. Aceasta este în esență problema ridicată de primele patru întrebări preliminare adresate în prezenta cauză. Aceste întrebări se cristalizează într‑o singură dilemă: autoritățile competente – oficiile naționale de brevete și, după caz, instanțele naționale – trebuie să se limiteze la calificarea reținută în autorizația de introducere pe piață a medicamentului (prima întrebare) sau, dimpotrivă, au obligația de a efectua o apreciere autonomă și pe fond, independent de această calificare; și, în cazul unui răspuns afirmativ, pe baza căror criterii (a doua‑a patra întrebare)?

38. Soluționarea acestei dileme este decisivă pentru litigiul principal. Amintim că Halozyme a solicitat un CSP pentru „produsul” constând în compoziția de rHuPH20 și trastuzumab ca „compoziție de principii active” în sensul articolului 1 litera (b) din Regulamentul CSP. Cu toate acestea, rHuPH20 este calificat drept „excipient” în autorizația de introducere pe piață pertinentă. Dacă această calificare ar exclude în sine posibilitatea ca rHuPH20 să fie principiu activ în sensul Regulamentului CSP, trastuzumab ar rămâne singurul principiu activ din Herceptin SC. În acest caz, compoziția invocată de Halozyme nu ar putea fi considerată o compoziție de „principii active” și, prin urmare, nu ar putea fi calificată drept „produs” care poate să beneficieze de protecția conferită de CSP(23). În schimb, dacă această calificare nu ar fi decisivă și dacă oficiile naționale de brevete ar fi obligate să efectueze o apreciere pe fond autonomă a rolului rHuPH20, rezultatul ar putea fi diferit(24).

39. Părțile interesate care au prezentat observații în fața Curții au opinii divergente cu privire la această chestiune. În special, guvernele care au prezentat observații și Comisia(25) consideră că calificarea reținută în autorizația de introducere pe piață este determinantă și că autoritățile care examinează o cerere de CSP nu se pot abate de la aceasta. Dacă se urmează acest raționament, rHuPH20 nu poate fi considerat principiu activ în sensul cererii de CSP în cauză. Subliniem că această poziție corespunde în esență aprecierii provizorii a instanței de trimitere.

40. Halozyme susține, în schimb, că calificarea unei substanțe, astfel cum este reținută în autorizația de introducere pe piață, nu este decisivă în sensul Regulamentului CSP. Aceasta pledează în favoarea unei aprecieri distincte în cadrul procedurii CSP, întemeiată mai degrabă pe efectele terapeutice reale ale substanței decât pe calificarea sa normativă. În acest sens, Halozyme arată că, deși este menționat ca excipient în autorizația de introducere pe piață, s‑a demonstrat, în cadrul cercetărilor și al studiilor clinice, că rHuPH20 are un efect terapeutic propriu în tratamentul cancerului de sân, care depășește simpla facilitare a administrării subcutanate și a absorbției trastuzumabului.

41. Ambele poziții susțin că se întemeiază pe jurisprudența Curții. În același timp, după cum s‑a arătat deja, autoritățile naționale din întreaga Uniune au ajuns la concluzii divergente cu privire la cererile de CSP echivalente depuse de Halozyme. Decizii favorabile acestei societăți au fost adoptate în Belgia, în Bulgaria, în Spania, în Italia, în Cipru, în Luxemburg, în Polonia și în Slovenia, în timp ce autoritățile competente franceze, neerlandeze și suedeze au respins cererea(26). Această divergență indică, în sine, necesitatea unei clarificări.

42. În aceste condiții, considerăm că este necesară și oportună o clarificare a jurisprudenței Curții referitoare la articolul 1 litera (b) din Regulamentul CSP. Prin urmare, vom examina noțiunea de „principiu activ” în sensul acestei dispoziții pentru a stabili modul în care trebuie calificată astfel o substanță.

D. Cum se stabilește dacă o substanță este „principiu activ” în sensul Regulamentului CSP

43. Articolul 1 litera (b) din Regulamentul CSP nu precizează modul în care se stabilește dacă o substanță poate fi calificată drept „principiu activ”. Cu toate acestea, având în vedere contextul respectivei dispoziții (1) și obiectivele Regulamentului CSP (2) și în pofida argumentelor invocate de Halozyme (3), considerăm că o astfel de stabilire trebuie efectuată exclusiv pe baza calificării substanței în autorizația de introducere pe piață pertinentă.

1. Noțiunea de „principiu activ” privită în context

44. În ceea ce privește contextul articolului 1 litera (b) din Regulamentul privind CSP, este evident că, astfel cum s‑a explicat în secțiunea A de mai sus, regimul CSP este indisolubil legat de cadrul de reglementare a medicamentelor și în special de Directiva privind medicamentele.

45. Acordarea unui CSP pentru un „produs” este condiționată de eliberarea prealabilă a unei AIP pentru același „produs”, în temeiul dispozițiilor Directivei privind medicamentele. În această privință, este suficient să amintim că, potrivit articolului 4 din Regulamentul CSP, protecția conferită de un CSP „se extinde numai la produsul la care se referă autorizația de introducere pe piață a medicamentului corespunzător” (sublinierea noastră). Considerentul (10) al acestui regulament subliniază de asemenea că o astfel de protecție ar trebui „limitată strict la produsul la care se referă autorizația de introducere a sa pe piață în calitate de medicament” (sublinierea noastră).

46. Această logică se reflectă și în dispozițiile procedurale ale Regulamentului CSP. Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din acesta prevede că cererea de CSP trebuie să conțină „o copie a [AIP], […] prin care se identifică produsul” (sublinierea noastră). Articolul 9 alineatul (2) litera (d) din regulamentul menționat prevede, la rândul său, că mențiunea cererii de certificat trebuie publicată și trebuie să cuprindă cel puțin „numărul și data [AIP], […] precum și produsul pe care aceasta îl identifică” (sublinierea noastră).

47. Rezultă, în opinia noastră, că Regulamentul CSP se întemeiază pe premisa potrivit căreia „produsul” este substanța – sau compoziția de substanțe – identificată ca principiu activ în autorizația de introducere pe piață. Noțiunile de „substanță activă” și de „principiu activ”, utilizate în Directiva privind medicamentele și, respectiv, în Regulamentul CSP, sunt, așadar, nu numai sinonime din punct de vedere conceptual (astfel cum pare să admită Halozyme), ci trebuie de asemenea să fie înțelese și aplicate în mod armonizat, uniform și coerent în aceste două cadre juridice strâns legate.

48. Această concluzie se extinde în mod necesar la distincția dintre substanțele active și excipienți. Directiva privind medicamentele tratează aceste categorii ca fiind distincte și reciproc exclusive; o distincție pe care, astfel cum s‑a menționat la punctul 36 de mai sus, Curtea a recunoscut‑o, de asemenea, ca fiind pertinentă în contextul Regulamentului CSP. Rezultă că o substanță calificată drept excipient în cadrul procedurii de AIP nu poate fi ulterior recalificată drept principiu activ în cadrul procedurii de CSP.

49. Această interpretare este confirmată și de articolul 3 litera (b) din Regulamentul CSP, care prevede că CSP se eliberează în cazul în care „produsul, în calitate de medicament, a obținut o autorizație validă de introducere pe piață”. În opinia noastră, această condiție nu poate fi considerată îndeplinită atunci când o substanță este doar prezentă în medicament. Dimpotrivă, autorizația trebuie să se refere la substanța respectivă în calitatea sa de principiu activ. Prin urmare, astfel cum susțin mai multe guverne care au prezentat observații, o substanță care nu este autorizată ca principiu activ în AIP nu poate îndeplini această cerință.

50. Rezultă, în opinia noastră, că procedura de eliberare a unui CSP nu are ca scop reexaminarea – și cu atât mai puțin ignorarea – calificării normative adoptate în cadrul procedurii de autorizare de introducere pe piață, ci trebuie să se prevaleze de aceasta. Această concluzie este de asemenea conformă cu arhitectura globală a sistemului. Evaluarea proprietăților și a efectelor unei substanțe conținute într‑un medicament presupune evaluări științifice complexe și aprofundate, pe care legiuitorul le‑a încredințat autorităților competente în domeniul medicamentelor, pentru ca medicamentul să poată fi comercializat către public. Aceste autorități dispun de expertiza tehnică și de resursele necesare, iar autorizația de introducere pe piață pe care o eliberează constituie stabilirea cu autoritate a rolului terapeutic al substanțelor în cauză.

51. Această interpretare este, în opinia noastră, confirmată de obiectivele urmărite de Regulamentul CSP.

2. Obiectivele Regulamentului CSP

52. Astfel cum reiese din considerentele și din geneza sa, Regulamentul CSP urmărește trei obiective conexe: în primul rând, despăgubirea titularilor de brevete pentru întârzierile în materie de reglementare, în al doilea rând, instituirea unui sistem simplu și transparent de acordare a certificatelor suplimentare de protecție și, în al treilea rând, asigurarea unei abordări uniforme în toate statele membre.

a) Despăgubiri pentru întârzierile în materie de reglementare

53. În primul rând, obiectivul principal al Regulamentului CSP(27) este de a încuraja cercetarea și inovarea în domeniul farmaceutic în Uniune prin despăgubirea titularilor de brevete pentru întârzierile inerente obținerii unei AIP, care amână exploatarea comercială a invențiilor lor brevetate(28).

54. Totuși, astfel cum a precizat Curtea, acest obiectiv nu este nelimitat. Intenția legiuitorului Uniunii este să favorizeze protecția „cercetării care conduce la prima introducere pe piață a unui principiu activ sau a unei combinații de principii active”, și anume cercetarea „de noi principii active”. Aceste substanțe sunt cele care fac obiectul unor teste aprofundate în ceea ce privește calitatea, siguranța și eficacitatea lor(29)și, prin urmare, conduc la întârzieri în materie de reglementare pe care CSP‑ul urmărește să le compenseze.

55. În schimb, excipienții, deși supuși anumitor evaluări ale siguranței, nu sunt în principiu supuși aceluiași nivel de control, în special în ceea ce privește eficacitatea, și nici aceleiași sarcini de reglementare(30). În consecință, în cazul în care o substanță a fost evaluată în cadrul procedurii de AIP exclusiv ca excipient, tipul de întârziere în materie de reglementare pe care urmărește CSP-ul să o compenseze nu se concretizează în ceea ce privește substanța respectivă.

56. În plus, a permite ceea ce ar echivala în esență cu o recalificare a unei substanțe în cadrul procedurii de CSP ar risca să deschidă calea unui comportament strategic prin care se urmărește eludarea cadrului AIP(31). Mai precis, în practică, o cerere de recalificare a unei substanțe de la excipient la principiu activ în cadrul procedurii CSP se poate produce în două tipuri de situații.

57. În primul rând, este posibil ca o substanță să fi fost declarată și, prin urmare, evaluată ca excipient în cadrul procedurii de AIP. Dacă un solicitant ar afirma ulterior, în contextul unei cereri de CSP, că aceeași substanță este, de fapt, un principiu activ, acest lucru ar echivala cu eludarea cerințelor aplicabile substanțelor active în cadrul procedurii de AIP – cerințe care, tocmai ca urmare a rigurozității și duratei lor, justifică mecanismul compensatoriu al Regulamentului CSP.

58. În al doilea rând, este posibil ca o substanță să fi fost declarată ca principiu activ în cererea de AIP, dar evaluată în cele din urmă de autoritățile competente în materie de medicamente ca având rolul de excipient. Într‑un astfel de caz, Directiva privind medicamentele prevede mecanisme specifice pentru a solicita o revizuire a acestei evaluări(32). Procedura de CSP nu poate servi drept alternativă pentru a contesta concluziile deduse în cadrul procedurii de AIP și nici, astfel cum au arătat toate guvernele interveniente, oficiile naționale de brevete nu pot fi chemate să înlocuiască evaluarea autorităților competente în domeniul medicamentelor cu propria lor evaluare(33).

59. Prezenta cauză se încadrează în esență în primul dintre aceste scenarii, deși prezintă o particularitate: Roche – care, astfel cum înțelegem, a încheiat un acord cu Halozyme privind utilizarea rHuPH20 în Herceptin SC – nu a declarat rHuPH20 ca principiu activ în cererea de AIP relevantă. Totuși, nu Roche a solicitat CSP, ci Halozyme, în calitatea sa de titular al brevetului de bază. Halozyme a susținut în cadrul ședinței că, în opinia sa, Roche ar fi trebuit să prezinte rHuPH20 ca substanță activă în cadrul procedurii de AIP. Oricum, considerentele expuse mai sus rămân pe deplin aplicabile. Procedura de CSP nu poate fi utilizată pentru a rectifica ceea ce Halozyme percepe ca fiind o eroare în procedura de AIP și nici nu poate conferi un avantaj în cazul în care întârzierea în materie de reglementare – pe care CSP‑ul urmărește să o compenseze – nu rezultă din evaluarea rHuPH20 ca principiu activ(34).

b) Un sistem simplu și transparent

60. În al doilea rând, Curtea a recunoscut deja că, astfel cum reiese din geneza Regulamentului CSP, legiuitorul Uniunii a intenționat să instituie un sistem simplu, întemeiat pe condiții care sunt în principiu ușor de verificat(35). În acest sens, punctul 16 din expunerea de motive a propunerii Comisiei pentru ceea ce a devenit în cele din urmă primul regulament privind CSP‑urile (denumită în continuare „expunerea de motive”)(36) face referire în mod expres la instituirea unui „sistem simplu și transparent care poate fi aplicat cu ușurință de părțile interesate”, fără a impune o sarcină administrativă excesivă oficiilor naționale de brevete. Același fragment subliniază că documentația necesară pentru o cerere de CSP este „limitată la ceea ce este strict necesar pentru a permite oficiilor să ia o decizie” cu privire la eliberarea CSP‑ului și că examinarea condițiilor relevante „implică utilizarea unor date obiective și ușor de verificat”.

61. În concordanță cu acest obiectiv, oficiile naționale de brevete trebuie să stabilească dacă trebuie eliberat un CSP pentru o anumită substanță sau compoziție numai pe baza a trei documente: (i) cererea solicitantului, (ii) brevetul de bază invocat și (iii) autorizația de introducere pe piață (AIPM) referitoare la medicamentul în cauză.

62. Trebuie amintit în această privință că, în temeiul articolului 8 din Regulamentul CSP, singurul document justificativ esențial necesar, în principiu, pe lângă cererea însăși, este o copie a AIP(37). Este semnificativ faptul că, astfel cum se arată la punctul 48 din expunerea de motive, acest document este necesar tocmai pentru că „permite identificarea produsului”.

63. Aceste elemente, luate împreună, confirmă, în opinia noastră, cu o claritate deosebită, că sarcina oficiilor naționale de brevete, atunci când stabilesc dacă o substanță poate fi calificată drept „principiu activ” în sensul Regulamentului CSP, se limitează la o verificare formală a calificării atribuite acestei substanțe în AIP. În această privință, suntem de acord cu majoritatea guvernelor care au prezentat observații, potrivit cărora Regulamentul CSP nici nu impune, nici nu permite oficiilor naționale de brevete să depășească AIP și să efectueze o nouă apreciere pe fond a funcției unei substanțe în cadrul unui medicament.

64. O astfel de reevaluare în cadrul procedurii de CSP ar fi contrară obiectivului de simplitate și de eficacitate urmărit de acest regulament, aducând totodată atingere securității juridice. Astfel cum s‑a arătat la punctul 50 de mai sus, evaluarea proprietăților și a efectelor unei substanțe în cadrul unui medicament implică evaluări științifice complexe și deosebit de tehnice. Reproducerea acestui exercițiu în cadrul procedurii CSP ar face inevitabil ca examinarea să fie mai greoaie și mai îndelungată și ar impune oficiilor naționale de brevete cerințe suplimentare, atât în ceea ce privește expertiza, cât și resursele. Într‑adevăr, nu este deloc evident modul în care aceste oficii, care nu dispun de expertiza științifică specializată a autorităților competente în materie de medicamente, ar putea efectua în mod rezonabil o astfel de evaluare într‑un mod consecvent și fiabil. Nici recurgerea la materiale externe, precum publicațiile sau studiile științifice, astfel cum sugerează Halozyme, nu ar rezolva aceste dificultăți; dimpotrivă, ar genera și mai multă incertitudine, în special în ceea ce privește selecția, valoarea probatorie și interpretarea uniformă a acestor materiale în toate statele membre(38).

c) O abordare uniformă între statele membre

65. În al treilea rând, din considerentele (7) și (8) ale Regulamentului CSP reiese că legiuitorul Uniunii a intenționat să instituie un sistem uniform de eliberare a CSP‑urilor, supus unor condiții identice în toate statele membre, garantând astfel buna funcționare a pieței interne.

66. Acest obiectiv ar fi pus în pericol dacă fiecare oficiu național de brevete ar efectua o evaluare de fond autonomă pentru a stabili dacă o anumită substanță se califică drept „principiu activ” în sensul articolului 1 litera (b) din Regulamentul CSP. Având în vedere complexitatea tehnică inerentă unei astfel de evaluări, această abordare ar da naștere în mod inevitabil la divergențe în aplicarea Regulamentului CSP în întreaga Uniune, aducând astfel atingere însuși obiectivului urmărit de legiuitor.

67. Aceasta este în esență exact ceea ce pare să se fi întâmplat în speță. Cererile de CSP ale Halozyme, referitoare la același medicament și întemeiate pe același brevet de bază și pe aceeași AIP(39), au condus la rezultate contradictorii în statele membre, ceea ce, în opinia noastră, nu ar fi trebuit să se întâmple.

3. Argumentele Halozyme

68. Această concluzie nu este însă contestată de argumentele invocate de Halozyme, pe care le vom examina în continuare.

a) Eficacitatea reală față de calificarea normativă

69. Halozyme susține că, în sensul Regulamentului CSP, criteriul decisiv pentru a stabili dacă o substanță constituie un „principiu activ” constă mai degrabă în eficacitatea sa reală decât în calificarea sa normativă în AIP. Halozyme urmărește să deducă această teză din jurisprudența Curții.

70. Trebuie precizat de la bun început că, prin „eficacitate reală”, Halozyme nu face referire la o proprietate intrinsecă și imuabilă a unei anumite substanțe; toate părțile interesate, inclusiv Halozyme însăși, au recunoscut în ședință că natura „activă” a unei substanțe nu poate fi stabilită în mod abstract, ci depinde de funcția pe care o îndeplinește în cadrul unui medicament specific. Prin urmare, aceeași substanță poate fi principiu activ într‑un medicament, dar excipient în altul. Cu titlu ilustrativ, astfel cum s‑a menționat în ședință, vitamina C este substanță activă atunci când este utilizată pentru tratamentul scorbutului, dar servește doar ca excipient – de obicei ca antioxidant – în multe alte medicamente. Această interpretare se regăsește la articolul 1 alineatul (3) litera (a) din Directiva privind medicamentele, care definește substanța activă drept o substanță care, „prin utilizarea în procesul de fabricație [a unui medicament], devine un ingredient activ al produsului respectiv” (sublinierea noastră).

71. Deși această premisă nu este contestată, părțile au opinii divergente în ceea ce privește implicațiile sale. Guvernele care au prezentat observații consideră că funcția unei substanțe într‑un medicament autorizat nu poate fi decât cea care a fost evaluată, aprobată și identificată în mod expres în AIP. Halozyme, în schimb, susține că această funcție trebuie reevaluată în mod autonom în contextul procedurii de eliberare a CSP. În sprijinul acestui argument, se bazează în principal pe hotărârea Curții în cauza Forsgren(40).

72. În această hotărâre, Curtea a statuat că o substanță nu poate fi calificată drept principiu activ în sensul articolului 1 litera (b) din Regulamentul CSP „decât dacă se stabilește că aceasta produce un efect farmacologic, imunologic sau metabolic propriu care se regăsește printre indicațiile terapeutice din [AIP], aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, în raport cu ansamblul împrejurărilor de fapt care caracterizează litigiul principal”(41). Halozyme deduce din acest pasaj că articolul 1 litera (b) impune o evaluare pe fond a efectului terapeutic pe baza tuturor faptelor pertinente, mai degrabă decât să se bazeze strict pe calificarea prevăzută în AIP. Aceasta adaugă că rHuPH20 îndeplinește criteriile din Hotărârea Forsgren în măsura în care produce o acțiune proprie care este acoperită de indicațiile terapeutice ale Herceptin SC, și anume tratamentul cancerului de sân (a se vedea de asemenea punctul 40 din prezentele concluzii).

73. Desigur, interpretat în mod izolat, acest fragment din Hotărârea Forsgren ar putea fi considerat un argument pentru poziția Halozyme. De asemenea, aceasta pare să fi contribuit, într‑o anumită măsură, la rezultatele divergente observate în speță între statele membre.

74. Totuși, în opinia noastră, această hotărâre nu poate fi interpretată în termeni atât de generali. Mai degrabă, trebuie interpretată în lumina contextului său factual specific(42). În acea cauză, substanța care făcea obiectul disputei nu fusese calificată în mod clar în AIP: nu figura pe lista excipienților, ci era menționată alături de substanțele active, ca proteină transportoare, fără a fi desemnată în mod explicit ca substanță activă. Tocmai ca urmare a acestei ambiguități, Curtea a lăsat la latitudinea instanței de trimitere sarcina de a stabili funcția substanței în cauză pe baza tuturor faptelor pertinente. În consecință și potrivit poziției guvernelor care au prezentat observații, a Comisiei și a instanței de trimitere, Hotărârea Forsgren ar trebui cel mult să fie înțeleasă ca aplicându‑se unor astfel de împrejurări excepționale(43).

75. În orice caz, astfel cum a subliniat guvernul francez în ședință, Hotărârea Forsgren nu pune în discuție autoritatea AIP. Dimpotrivă, în acea hotărâre, Curtea a făcut trimitere în mod repetat la textul AIP, statuând în special că nu se poate elibera un CSP pentru un „principiu activ al cărui efect nu se regăsește printre indicațiile terapeutice menționate în textul [AIP]” (sublinierea noastră)(44).

76. În acest context, considerăm că este dificil să calificăm poziția Halozyme drept consecventă. Aceasta acceptă că trebuie luate în considerare indicațiile terapeutice prevăzute în AIP, dar încearcă, în același timp, să nu țină seama de AIP în ceea ce privește calificarea substanțelor care sunt considerate a îndeplini – sau nu – aceste indicații. În esență, această abordare ar privi AIP ca având autoritate în ceea ce privește „scopurile” medicamentului, dar nu în ceea ce privește „mijloacele” prin care sunt atinse aceste scopuri. Nu considerăm că această distincție este convingătoare.

77. Din rațiuni de exhaustivitate, vom aborda pe scurt celelalte argumente invocate de Halozyme. În primul rând, aceasta se întemeiază pe Hotărârea MIT, una dintre primele hotărâri în materie, susținând că, în cadrul acesteia, Curtea a examinat eficacitatea substanței în cauză dintr‑o perspectivă pur factuală, fără a ține seama de calificarea acesteia în AIP. Acest argument nu ține însă seama de contextul legislativ al respectivei cauze. La data faptelor, predecesoarea Directivei privind medicamentele în ceea ce privește AIP(45) nu definea noțiunile „substanță activă” și „excipient”, nu făcea în mod clar distincție între acestea și nu impunea includerea unei liste de excipienți în rezumatul caracteristicilor produsului. În acel cadru de reglementare mai puțin dezvoltat, era firesc ca Curtea să clarifice mai întâi semnificația acestor noțiuni, înainte de a concluziona că excipienții nu intră în sfera noțiunii de „produs”.

78. În al doilea rând, Halozyme face trimitere la Hotărârea Bayer CropScience(46) și susține că și aceasta demonstrează că calificarea în AIP nu este decisivă. Această cauză privea însă produse de uz fitosanitar care sunt reglementate de un cadru juridic distinct. Problema era dacă o substanță calificată drept „agent fitoprotector”(47) în AIP ar putea constitui totuși un „produs” și, prin urmare, ar justifica acordarea unui CSP. Curtea a statuat că o substanță calificată drept „agent fitoprotector” în AIP pertinentă poate constitui un „produs”, în măsura în care exercită o acțiune toxică, fitotoxică sau fitosanitară proprie, în special prin efectul său asupra metabolismului plantelor.

79. Deși avem anumite rezerve cu privire la raționamentul adoptat în acea hotărâre, este suficient să se arate, în scopul prezentei cauze, că, astfel cum au remarcat majoritatea guvernelor care au prezentat observații și Comisia, chiar dacă există similitudini între cele două regimuri CSP, cadrul de reglementare aplicabil produselor fitosanitare diferă în mod semnificativ de cel care reglementează medicamentele. Prin urmare, raționamentul din Hotărârea Bayer CropScience, citată anterior, nu poate fi transpus în prezenta cauză.

b) Întârzieri efective în materie de reglementare

80. Halozyme a invocat un alt argument întemeiat pe obiectivul Regulamentului CSP, și anume compensarea întârzierilor în materie de reglementare pentru a încuraja cercetarea farmaceutică costisitoare și îndelungată. În această privință, susține că rHuPH20 ar trebui să poată beneficia de un CSP, întrucât compoziția sa cu trastuzumab a necesitat teste clinice ample, inclusiv studii complete de fază III, pentru a obține extinderea de gamă a AIP pentru Herceptin SC (a se vedea punctul 13 de mai sus). Decizia de a se baza în mod strict pe calificarea precizată în AIP ar priva, în opinia sa, titularul brevetului de bază de posibilitatea de a obține un CSP, în pofida întârzierilor astfel suferite.

81. Cu toate acestea, astfel cum s‑a arătat la punctul 54 și următoarele din prezentele concluzii, regimul CSP nu urmărește compensarea tuturor întârzierilor în materie de reglementare cu care se confruntă titularul unui brevet, ci numai a celor aferente autorizării „de noi principii active”. Deși nu se contestă faptul că Halozyme s‑ar fi putut confrunta cu întârzieri semnificative, considerentul decisiv este că aceste întârzieri nu au rezultat din evaluarea și aprobarea rHuPH20 ca principiu activ nou; dimpotrivă, ele au provenit din faptul că Herceptin SC presupune o nouă cale de administrare, care a necesitat studii suplimentare pentru a evalua impactul acesteia asupra performanței trastuzumabului. În plus, rHuPH20 ca excipient nou, cu alte cuvinte un excipient utilizat pentru prima dată într‑un medicament, ar fi necesitat o evaluare specifică a siguranței și prezentarea unor date justificative suplimentare(48).

82. În definitiv, este de competența legiuitorului să stabilească dacă și alte forme de inovare farmaceutică și medicală, cum ar fi dezvoltarea de noi excipienți sau de dispozitive medicale(49), ar trebui să beneficieze de protecție suplimentară. În temeiul cadrului juridic actual însă, astfel de inovații, în măsura în care nu privesc substanțe active noi, pot fi protejate prin brevete, dar nu beneficiază de protecția suplimentară conferită de CSP.

83. În încheiere, am adăuga că, chiar dacă cercetările efectuate după acordarea AIP, precum cele reflectate în articole științifice sau în studii externe, ar demonstra că rHuPH20 îndeplinește o funcție comparabilă cu cea a unui principiu activ, acest lucru nu ar justifica ignorarea calificării sale în AIP. Astfel cum s‑a arătat deja, CSP‑urile urmăresc protejarea „investițiilor efectuate [de titularul brevetului] în cercetare” care conduc la prima introducere pe piață a unui principiu activ sau a unei compoziții de principii active(50). În opinia noastră, constatările științifice care apar după acordarea unei AIP și care nu făceau parte din evaluarea sa nu pot să fie luate în considerare în vederea eliberării unui CSP(51).

84. Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem să se răspundă afirmativ la prima întrebare preliminară, în sensul că o substanță desemnată în mod expres ca excipient în AIP pertinentă nu poate fi considerată principiu activ în sensul articolului 1 litera (b) din Regulamentul CSP.

85. În aceste condiții, nu este necesar să se răspundă la întrebările a doua‑a patra, care au fost formulate numai în cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, întrucât acestea se referă la elementele pe baza cărora ar trebui efectuată o evaluare autonomă în cazul în care calificarea din AIP nu ar fi decisivă.

V. Concluzie

86. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la prima întrebare preliminară după cum urmează:

Articolul 1 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 469/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 mai 2009 privind certificatul suplimentar de protecție pentru medicamente

trebuie interpretat în sensul că o calificare a unei substanțe ca fiind „principiu activ” în sensul dispoziției menționate trebuie determinată prin raportare la calificarea substanțelor prevăzută în autorizația de introducere pe piață invocată în sprijinul cererii de emitere a unui certificat suplimentar de protecție. În consecință, o substanță care este desemnată în mod expres ca „excipient” în autorizația de introducere pe piață respectivă nu poate fi considerată „ingredient activ” în sensul regulamentului menționat.

1 Limba originală: engleza.

2 Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 6 mai 2009 privind certificatul suplimentar de protecție pentru medicamente (JO 2009, L 152, p. 1).

3 Cu privire la nuanțele specifice ale CSP-ului ca drept de proprietate intelectuală sui generis, a se vedea Concluziile noastre prezentate în cauzele conexate Teva ș.a. (C‑119/22 și C‑149/22, denumite în continuare „Concluziile noastre prezentate în cauza Teva II, EU:C:2024:472, punctul 36 și urm.).

4 O întrebare similară a fost adresată, însă nu a fost tratată ca atare de Curte în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 16 septembrie 1999, Farmitalia (C‑392/97, EU:C:1999:416).

5 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman (JO 2001, L 311, p. 67, Ediție specială, 13/vol. 33, p. 3), în versiunea în vigoare la data faptelor din litigiul principal.

6 CZ/EP 2 163 643, denumit „glicoproteină de hialuronidază solubilă (sHASEGP), metodă de preparare, utilizare și compoziții farmaceutice care o conțin”.

7 Extinderile de gamă sunt modificări ale condițiilor unei AIP, necesare în cazul unor schimbări majore ale unui medicament autorizat existent, inclusiv în ceea ce privește concentrația, forma farmaceutică și calea de administrare a acestuia.

8 Subliniem că întrebările 5 și 6 urmăresc în esență să se stabilească dacă compoziția de rHuPH20 și trastuzumab este protejată, ca produs, de brevetul de bază. Prin urmare, acestea sunt pertinente numai în cazul în care rHuPH20 poate fi considerat principiu activ, în pofida calificării sale în AIP. În orice caz, considerăm că problemele ridicate de aceste întrebări au fost soluționate prin Hotărârea din 19 decembrie 2024, Teva ș.a. (C‑119/22 și C‑149/22, denumită în continuare „Hotărârea Teva II”, EU:C:2024:1039), pronunțată după introducerea prezentei cereri de decizie preliminară.

9 A se vedea punctele 34-39 din Concluziile menționate.

10 Aceste condiții sunt prevăzute în Convenția privind eliberarea brevetelor europene și/sau în legislația națională, în funcție de tipul de brevet în cauză.

11 Alegerea uneia dintre aceste patru căi procedurale posibile depinde în special de tipul de medicament în cauză și de întinderea comercializării avute în vedere.

12 Procedura centralizată de AIP este reglementată de Regulamentul (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea și supravegherea medicamentelor de uz uman și veterinar și de instituire a unei Agenții Europene pentru Medicamente (JO L 136, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 44). Acest regulament nu este menționat în mod expres în Regulamentul CSP, care condiționează eliberarea unui CSP de existența unei AIP valabile în conformitate cu Directiva privind medicamentele. Cu toate acestea, este ferm acceptat, atât în practica administrativă, cât și în jurisprudența Curții, că pot fi eliberate CSP‑uri pentru medicamente autorizate potrivit procedurii centralizate prevăzute de Regulamentul nr. 726/2004, cu atât mai mult cu cât toate dispozițiile de fond ale Directivei privind medicamentele sunt aplicabile și în cadrul procedurii centralizate. A se vedea de asemenea Concluziile avocatului general Jääskinen prezentate în cauza Seattle Genetics (C‑471/14, EU:C:2015:590, nota de subsol 5).

13 A se vedea de asemenea în această privință, deși cu accent specific pe procedura descentralizată, Concluziile noastre prezentate în cauza Laboratoires Eurogenerics și Theramex France (C‑118/24, EU:C:2025:815, punctul 30 și urm.).

14 Mai precis, un astfel de brevet european corespunde unui ansamblu de brevete naționale.

15 Pentru simplificarea exprimării, vom utiliza noțiunea „oficiu de brevete” pentru a desemna autoritățile naționale competente pentru eliberarea CSP‑urilor, deși denumirile acestora variază în diferitele state membre variază, putând fi „oficii de proprietate industrială”, „oficii de proprietate intelectuală” sau alte sintagme.

16 A se vedea Hotărârea Teva II, punctul 42 și jurisprudența citată.

17 A se vedea Hotărârea din 4 mai 2006, Massachusetts Institute of Technology (C‑431/04, denumită în continuare „Hotărârea MIT”, EU:C:2006:291, punctele 18 și 25), Hotărârea din 21 martie 2019, Abraxis Bioscience (C‑443/17, EU:C:2019:238, punctul 27), și Hotărârea Teva II, punctul 44; Ordonanța președintelui Curții din 14 noiembrie 2013, Glaxosmithkline Biologicals și Glaxosmithkline Biologicals, Niederlassung der Smithkline Beecham Pharma (C‑210/13, denumită în continuare „Ordonanța GSK”, EU:C:2013:762, punctul 29).

18 A se vedea Hotărârea MIT, punctul 21. Prin urmare, ne referim de asemenea la acești termeni în mod interșanjabil în prezentele concluzii.

19 A se vedea și Hotărârea din 9 iulie 2020, Santen (C‑673/18, denumită în continuare „Hotărârea Santen”, EU:C:2020:531, punctul 42).

20 A se vedea Ordonanța GSK, punctele 30, 31 și 45.

21 A se vedea în special punctul 3.2.2.1 din partea I a anexei I la Directiva privind medicamentele, care furnizează o listă neexhaustivă a anumitor tipuri de excipienți, inclusiv adjuvanți. A se vedea de asemenea Guideline on excipients in the dossier for application for marketing authorisation of a medicinal product, EMA.

22 A se vedea Ordonanța GSK, punctele 36 și 37.

23 Aspectul dacă trastuzumab în sine ar putea obține un CSP nu se ridică în discuție în speță și, în orice caz, pare să fie cert că această substanță, autorizată și comercializată din anul 2000, nu ar îndeplini, în sine, celelalte condiții prevăzute de Regulamentul CSP.

24 Astfel, mai multe oficii naționale de brevete au considerat că rHuPH20 poate fi considerat „principiu activ” și, prin urmare, au eliberat CSP‑ul solicitat de Halozyme (a se vedea punctul 41 de mai jos).

25 În această sens, se face trimitere la declarațiile Comisiei din cadrul ședinței.

26 Astfel cum au arătat în special instanța de trimitere și Comisia.

27 A se vedea considerentele (2)-(6) și (9) ale Regulamentului CSP.

28 A se vedea de asemenea punctul 29 de mai sus și Hotărârea Teva II, punctul 61.

29 A se vedea Hotărârea Santen, punctele 55 și 57.

30 A se vedea anexa I la Directiva privind medicamentele, care stabilește cerințele pentru substanțele active și excipienți; a se vedea de asemenea Max Planck Institute for Innovation and Competition, Study on the Legal Aspects of Supplementary Protection Certificates in the EU, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2018 (denumit în continuare „studiul MPI”), p. 138 și 143.

31 A se vedea de asemenea în această privință studiul MPI, p. 143.

32 Astfel cum au subliniat guvernul francez și Comisia în ședință; a se vedea articolul 32 alineatul (4) din Directiva privind medicamentele.

33 Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât, așa cum a remarcat în mod corect guvernul francez în cadrul ședinței, instanțele Uniunii exercită doar un control limitat în acest domeniu și nu pot înlocui evaluarea științifică a autorităților competente în materie de medicamente cu propria lor evaluare; a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 septembrie 2025, Sanofi/Comisia (T‑483/22, EU:T:2025:912, punctele 73-81 și jurisprudența citată).

34 Trebuie adăugat că procedura urmată pentru aprobarea Herceptin SC (a se vedea punctul 13 de mai sus) a permis de asemenea evitarea constrângerilor suplimentare inerente evaluării unui produs care constă într‑o compoziție – presupunând, în scopul argumentației, că rHuPH20 ar fi putut fi considerat o substanță activă. Astfel cum a arătat Comisia în ședință, modificarea unui medicament care constă în introducerea unui principiu activ suplimentar nu poate, în general, să fie autorizată ca extindere de gamă, ci ar necesita o nouă AIP pentru un produs care constă într‑o compoziție. O astfel de procedură implică respectarea unor cerințe suplimentare, printre care în special necesitatea de a demonstra că avantajele clinice ale compoziției depășesc inconvenientele sale potențiale în raport cu monoterapia (a se vedea în special în această privință Guideline on clinical development of fixed combination medicinal products publicat de EMA).

35 A se vedea Hotărârea Teva II, punctul 55.

36 Expunerea de motive la Propunerea de regulament (CEE) al Consiliului din 11 aprilie 1990 privind instituirea unui certificat suplimentar de protecție pentru medicamente [COM(90) 101 final], aflat la originea Regulamentului (CEE) nr. 1768/92 al Consiliului din 18 iunie 1992 privind instituirea unui certificat suplimentar de protecție pentru medicamente (JO 1992, L 182, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 11. p. 130), el însuși abrogat și înlocuit prin Regulamentul CSP. Această expunere de motive trebuie considerată relevantă în măsura în care se referă la considerente și dispoziții (precum cele în discuție în speță) care au rămas în esență identice în actualul Regulament CSP.

37 Observăm că solicitantul nici măcar nu are obligația de a prezenta o copie a brevetului de bază despre care se susține că protejează „produsul” în sensul articolului 3 litera (a) din Regulamentul CSP, întrucât oficiile naționale de brevete trebuie să îl identifice ele însele.

38 Adăugăm că abordarea susținută de Halozyme ar complica în mod considerabil, în practică, sarcina încredințată oficiilor naționale de brevete. Aceasta ar afecta nu numai verificarea faptului dacă o substanță se califică drept „produs”, ci și evaluarea îndeplinirii condițiilor de acordare a unui CSP. În acest sens, se poate face referire în special la condiția prevăzută la articolul 3 litera d) din Regulamentul CSP, potrivit căreia AIP invocată trebuie să fie „prima autorizație de introducere pe piață a produsului, în calitate de medicament”. Astfel cum subliniază Irlanda, AIP-urile sunt indexate în registrul medicamentelor din Uniune în raport cu substanțele lor active. Astfel, pentru a stabili dacă un principiu activ – sau o compoziție de principii active – a fost deja autorizat, oficiile naționale de brevete trebuie să efectueze verificarea prin raportare la denumirea substanței în cauză. Cu toate acestea, în cazul în care o substanță autorizată numai ca excipient ar putea fi totuși tratată ca principiu activ în sensul Regulamentului CSP, această verificare ar deveni mult mai complexă. Într‑un astfel de scenariu, nu s‑ar mai putea stabili cu ușurință dacă substanța respectivă a făcut deja parte dintr‑un medicament care face obiectul unei autorizații anterioare, ceea ce ar submina claritatea și fiabilitatea sistemului.

39 Riscul unor abordări divergente este deosebit de pronunțat într‑o situație precum cea în discuție în prezenta cauză, în care o singură AIP centralizată definește compoziția unui medicament. Acestea fiind spuse, arătăm că, chiar și în cazul în care AIP-urile sunt acordate în cadrul unor proceduri descentralizate sau de recunoaștere reciprocă, mecanismele de coordonare instituite la nivelul Uniunii sunt concepute pentru a asigura în principiu o calificare coerentă a substanțelor în statele membre. Această coerență ar trebui, la rândul său, să conducă la o abordare uniformă a acordării certificatelor suplimentare de protecție.

40 Hotărârea din 15 ianuarie 2015, Forsgren (C‑631/13, denumită în continuare „Hotărârea Forsgren”, EU:C:2015:13).

41 Ibidem, punctul 54 și dispozitivul.

42 Acesta pare să fi fost și cazul în situația de fapt care a stat la baza ordonanței în cauza GSK, invocată de asemenea de Halozyme. Prin urmare, aceleași considerații sunt la fel de pertinente.

43 În cazul în care Curtea ar considera că Hotărârea Forsgren poate fi interpretată numai în termenii generali propuși de Halozyme, propunem Curții, cu respectul cuvenit, astfel cum a susținut și guvernul neerlandez, să reexamineze acea hotărâre.

44 Hotărârea Forsgren, punctul 39 și dispozitivul.

45 Directiva 65/65/CEE a Consiliului din 26 ianuarie 1965 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind medicamentele (JO 1965, 22, p. 369), în versiunea aplicabilă la data faptelor.

46 Hotărârea din 19 iunie 2014, Bayer CropScience (C‑11/13, EU:C:2014:2010).

47 Agenții fitoprotectori sunt substanțe sau preparate adăugate în compoziția unui produs fitosanitar în scopul eliminării sau al reducerii efectelor fitotoxice exercitate de produsul fitosanitar asupra anumitor plante.

48 A se vedea în special punctele 2.4 și 3.2.2.4 litera (d) din partea I din anexa I la Directiva privind medicamentele.

49 A se vedea în această privință studiul MPI, p. 465-469.

50 A se vedea punctul 54 de mai sus și Hotărârea Santen, punctele 55 și 57.

51 A se vedea prin analogie Hotărârea din 12 decembrie 2013, Eli Lilly and Company (C‑493/12, EU:C:2013:835, punctele 41-43), și Hotărârea din 30 aprilie 2020, Royalty Pharma Collection Trust (C‑650/17, EU:C:2020:327, punctele 45 și 46).