Concluziile avocatei generale T. Ćapeta prezentate la 16 iulie 2026.###

Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATEI GENERALE

DOAMNA TAMARA ĆAPETA

prezentate la 16 iulie 2026(1)

Cauza C‑273/24 [Naski](i)

X.Y.

interveniente:

Prokurator Generalny,

Rzecznik Praw Obywatelskich

[cerere de decizie preliminară formulată de Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia)]

„ Trimitere preliminară – Articolul 267 TFUE – Competență – Admisibilitate – Stat de drept – Instanță judecătorească independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege – Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Cerere de decizie preliminară adresată Curții de un complet de judecată al Camerei civile a Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia) – Modificarea compunerii acelui complet după ce Curtea a răspuns la întrebarea adresată pentru pronunțarea unei decizii preliminare ”

I. Introducere

1. Anii de regres în ceea ce privește statul de drept în Polonia au lăsat o rană dificil de vindecat, în pofida dorinței acestui stat membru de a remedia situația.

2. Prezenta cauză reprezintă un exemplu îngrijorător al unor astfel de dificultăți.

3. Prin intermediul acesteia, Curtea este invitată să se pronunțe, deși nu pentru prima dată, asupra unor chestiuni privind interpretarea cerințelor Uniunii legate de existența unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege, astfel cum sunt acestea consacrate la articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). În același timp, Curtea este invitată să ofere soluții corective pentru încălcarea acestor cerințe într‑o situație în care încălcarea este sistemică și a afectat părți masive ale sistemului judiciar din Polonia, însă care nu a fost deocamdată abordată și remediată cu succes prin intermediul unor procese democratice desfășurate chiar în statul membru menționat.

4. Dificultățile sunt accentuate de împrejurările specifice ale prezentei cauze, care, așa cum vom explica mai pe larg în continuare, își are originea într‑o acțiune introdusă de o persoană care avea la momentul respectiv calitatea de judecător, prin care a contestat o decizie în baza căreia era transferată de la o secție la alta a unui tribunal regional din Polonia, persoană care a devenit între timp ministrul justiției al statului membru respectiv.

5. Deși, fără îndoială, revine Curții sarcina, în cadrul procedurii preliminare, să interpreteze cerințele care decurg din statul de drept, astfel cum sunt materializate la articolul 19 alineatul (1) TUE și la articolul 47 din cartă, astfel încât să ofere îndrumări instanței de trimitere pentru a stabili dacă anumite norme sau situații din cadrul sistemului judiciar național contravin acestor cerințe, în opinia noastră, Curtea nu are competența de a decide cum trebuie abordate astfel de posibile încălcări. În schimb, asigurarea respectării acestor cerințe de către sistemul judiciar ține de responsabilitatea fiecărui stat membru.

6. Curtea a exprimat în esență această poziție în recenta sa Hotărâre din 24 martie 2026, Rzecznik Praw Obywatelskich (Recuzarea unui judecător de drept comun)(2). Făcând trimitere la hotărârea‑pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului (Curtea EDO) în cauza Wałęsa/Polonia(3), Curtea a statuat că problemele sistemice care persistă în sistemul judiciar polonez necesită din partea statului polonez adoptarea unor măsuri legislative și de altă natură adecvate(4). Interpretăm această constatare și ca un mesaj că nu intră în competența Curții să ofere soluții la neregulile sistemice persistente.

7. Ținând cont de aceste observații introductive, vom explica mai întâi, pe cât de succint și de simplu posibil, împrejurările complexe ale prezentei cauze. Apoi, ne vom pronunța cu privire la motivele pentru care prezenta cerere de decizie preliminară depășește competența conferită Curții în cadrul procedurii preliminare. În sfârșit, în cazul în care Curtea ar considera totuși necesar să se pronunțe cu privire la prezenta cauză, vom analiza întrebarea preliminară.

II. Istoricul cauzei

A. Contextul mai larg

8. Contextul mai larg, marcat de deteriorarea independenței justiției în Polonia, survenită după modificările legislative introduse de guvernul precedent, este bine cunoscut judecătorilor Curții de Justiție. Curtea a fost invitată să se pronunțe cu privire la compatibilitatea cu dreptul Uniunii a diverselor elemente ale acestor modificări în cadrul mai multor proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiate de Comisia Europeană și a interpretat dreptul Uniunii pertinent în materie pentru a examina validitatea acestor modificări într‑un număr și mai mare de cereri de pronunțare a unor hotărâri preliminare. Aceste modificări au făcut de asemenea obiectul examinării în cadrul mai multor hotărâri pronunțate de Curtea EDO, au suscitat numeroase critici la nivel internațional și chiar au condus la inițierea de către Comisie, pentru prima dată în istorie, a procedurii prevăzute la articolul 7 alineatul (1) TUE(5).

9. Se pare că, de la adoptarea modificărilor legislative în discuție, au fost numiți peste 3 000 de judecători(6).

10. Cu toate acestea, până în prezent și după schimbarea guvernului survenită în luna decembrie 2023, se pare că Polonia nu a luat încă nicio măsură de ordin general cu privire la numirile nelegale ale acestor judecători. Recent, de exemplu, Polonia a propus împărțirea judecătorilor în trei categorii – categoria verde (aproximativ 1 200 de numiri în funcții de judecători stagiari), categoria galbenă (aproximativ 1 100 de persoane) și categoria roșie (aproximativ 350 de persoane numite la instanțele de drept comun și 80 de persoane numite la Sąd Najwyższy [Curtea Supremă, Polonia, denumită în continuare „Curtea Supremă”] și Naczelny Sąd Administracyjny [Curtea Administrativă Supremă, Polonia, denumită în continuare „Curtea Administrativă Supremă”]) – și remedierea caracterului nelegal al numirilor acestora în alt mod, fie prin legalizarea unor numiri prin puterea legii, fie prin supunerea altora unor noi proceduri de numire, fie înlăturând anumite persoane din funcțiile în care au fost numite. Această propunere a fost prezentată Comisiei de la Veneția, care a răspuns prin Avizul nr. 1238/2025 în luna martie 2026(7), însă, până în prezent, statul polonez nu a întreprins nicio măsură concretă, fie ea legislativă sau de altă natură.

11. Acesta este contextul în care se înscrie prezenta cauză. În prezent, există o paralizie instituțională, astfel cum a arătat X.Y. în ședința de la Curte. Judecătorii numiți în cadrul procedurilor desfășurate anterior modificărilor legislative nu doresc să facă parte din completuri de judecată alături de persoane numite în calitate de judecători în cadrul procedurilor organizate ulterior modificărilor legislative și să legitimeze astfel numirea acestora din urmă. În același timp, cetățenii și părțile implicate în litigii în fața instanțelor poloneze nu pot avea certitudinea dacă aceste cauze sunt judecate de o instanță judecătorească independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege, și dacă se va ajunge la pronunțarea unor hotărâri valabile.

B. Împrejurările anterioare prezentei cauze

12. Pentru a înțelege prezenta cauză, trebuie să ne raportăm la situația din vara anului 2018.

13. X.Y., desemnat anterior sub numele W.Ż., era judecător în cadrul unui tribunal regional din Polonia. Prin decizia din 27 august 2018, președintele instanței respective l‑a mutat pe X.Y., fără consimțământul acestuia, de la secția acestei instanțe în care își exercita atribuțiile la o altă secție a aceleiași instanțe.

14. În temeiul legislației naționale aplicabile, X.Y. a atacat această decizie la Krajowa Rada Sądownictwa (Consiliul Național al Magistraturii, Polonia, denumit în continuare „KRS”), care a hotărât că nu era necesar să se pronunțe asupra acțiunii (denumită în continuare „decizia KRS”).

15. La 14 noiembrie 2018, X.Y. a formulat recurs împotriva acestei decizii a KRS la Curtea Supremă. Examinarea recursului cădea în sarcina Izba Kontroli Nadzwyczajnej i Spraw Publicznych (Camera de control extraordinar și cauze publice, Polonia, denumită în continuare „Camera extraordinară”).

16. În cadrul acestui recurs, X.Y. a formulat de asemenea o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor care compun Camera extraordinară pentru motivul că, având în vedere modul în care au fost numiți, nu îndeplineau cerințele de independență și de imparțialitate judiciară. Examinarea acestei cereri de recuzare cădea în sarcina Sąd Najwyższy (Izba Cywilna) [Curtea Supremă (Camera civilă), Polonia, denumită în continuare „Camera civilă”), care judecă în complet de trei judecători.

17. Cu toate acestea, între timp, prin ordonanța din 8 martie 2019, Camera extraordinară, în complet de judecător unic în care intra BD, a respins recursul introdus de X.Y. împotriva deciziei KRS (denumită în continuare „ordonanța pronunțată de BD”), în pofida faptului că dosarul era pe rolul completului de trei judecători al Camerei civile și că X.Y. nu fusese ascultat.

18. Ordonanța pronunțată de BD ar fi pus capăt procedurii de recurs și, odată cu aceasta, procedurii de măsuri provizorii în care completul de trei judecători al Camerei civile era chemat să se pronunțe. Cu toate acestea, completul de trei judecători, apreciind că ordonanța fusese pronunțată de BD cu încălcarea legii, a decis să adreseze o serie de întrebări unui complet extins al Camerei civile, care judecă în complet de șapte judecători. Aceste întrebări priveau, printre altele, efectele juridice ale ordonanței pronunțate de BD, având în vedere modul de numire a lui BD în calitate de judecător.

19. Acest complet de șapte judecători din cadrul Camerei civile a decis, la rândul său, să adreseze Curții o cerere de decizie preliminară.

20. Această trimitere preliminară a condus la pronunțarea Hotărârii din 6 octombrie 2021, W.Ż. (Camera de control extraordinar și cauze publice a Curții Supreme – Numire)(8), în care Curtea a dat o interpretare a dreptului Uniunii din care rezultă în esență că, ținând seama de împrejurările numirii sale, nu se poate considera că ordonanța pronunțată de BD emană de la o instanță judecătorească independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege(9). Curtea a considerat, așadar, că completul de șapte judecători trebuie, în răspunsul adresat completului de trei judecători, să concluzioneze că această din urmă instanță este obligată, în conformitate cu principiul supremației dreptului Uniunii, să considere că ordonanța pronunțată de BD este neavenită(10).

C. Prezenta cauză, întrebarea preliminară și procedura în fața Curții

21. În urma pronunțării Hotărârii W.Ż., completul de șapte judecători al Camerei civile urma să răspundă completului de trei judecători că acel complet de judecător unic al Camerei extraordinare nu îndeplinea cerințele unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege, ceea ce permitea completului de trei judecători să considere că ordonanța pronunțată de BD era neavenită.

22. Cu toate acestea, în perioada cuprinsă între depunerea deciziei de trimitere (21 mai 2019) și Hotărârea Curții în cauza W.Ż. (6 octombrie 2021), trei judecători din completul de șapte judecători al Camerei civile s‑au pensionat.

23. Prin ordonanța din 26 ianuarie 2022, MB, în calitate de președinte al Curții Supreme care coordonează activitatea Camerei civile (denumit în continuare „președintele Camerei civile”), a desemnat un nou complet de șapte judecători, în care au fost înlocuiți cu alte persoane cei trei judecători pensionați împreună cu judecătorul care prezidase anterior acest complet.

24. Acest nou complet este format din: JK, prim‑președinte al Curții Supreme, care este președintele de complet, împreună cu KS, CV și RX, toți patru fiind numiți recent judecători la Curtea Supremă în urma modificărilor legislative aduse sistemului judiciar polonez. Ceilalți trei judecători care au făcut parte din completul de judecată inițial sunt: KW, care rămâne judecătorul raportor, precum și PW și WZ. Acești trei judecători au fost numiți la Curtea Supremă înaintea modificărilor legislative.

25. Situația poate fi rezumată în tabelul următor:

Vechiul complet

Noul complet

(1)

TN, președinte de complet

JK, prim‑președinte al Curții Suprem, președinte de complet – judecător nou

(2)

A – pensionat

KS – judecător nou

(3)

B – pensionat

CV – judecător nou

(4)

C – pensionat

RX – judecător nou

(5)

KW, judecător raportor

KW, judecător raportor – același judecător

(6)

PW – același judecător

(7)

WZ – același judecător

26. KW, judecătorul raportor în completul de șapte judecători, a decis să formuleze prezenta cerere de decizie preliminară având îndoieli că schimbarea componenței respectivului complet de judecată ar fi contrară dreptului Uniunii.

27. Judecătorul menționat subliniază în special că modificarea compunerii completului de judecată a fost efectuată fără motive obiective și contrar practicii anterioare a Camerei civile, conform căreia un complet de judecată ar fi mai degrabă completat decât redesemnat în totalitate. În plus, completul de judecată este compus în majoritate din persoane noi care au fost numite în aceleași condiții în care BD a fost numit judecător. Acest lucru sugerează că astfel de măsuri pot fi considerate ca având drept scop influențarea deciziei completului de judecată. Această impresie este întărită de faptul că schimbarea a fost efectuată de MB, în calitate de președinte al Camerei civile, care a fost de asemenea numit judecător la Curtea Supremă în aceleași împrejurări ca BD, și de faptul că obiectul evaluării care trebuie efectuată de completul de judecată îl constituie tocmai împrejurările numirii lui BD. În consecință, orice decizie pronunțată de respectivul complet ar fi viciată în același fel precum ordonanța pronunțată de BD.

28. În plus, în decizia de trimitere se mai arată că X.Y. a depus cereri de recuzare a celor patru persoane noi din completul de judecată, cereri care nu făcuseră încă obiectul examinării la momentul formulării deciziei de trimitere(11).

29. În aceste condiții, KW, în calitate de judecător raportor al completului de șapte judecători, a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„1) În cazul în care o instanță de ultim grad de jurisdicție a unui stat membru [Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia)] – după ce a obținut o interpretare a dreptului Uniunii de către [Curtea de Justiție a Uniunii Europene] cu privire la consecințele juridice ale unei încălcări a normelor fundamentale ale dreptului acestui stat privind numirea judecătorilor Curții Supreme, constând în:

a) emiterea de către președintele Republicii Polone a actelor de numire în funcția de judecător al Curții Supreme, deși în prealabil rezoluția [KRS] cuprinzând propunerea de numire în funcția de judecător fusese atacată la instanța națională competentă [Naczelny Sąd Administracyjny (Curtea Administrativă Supremă, Polonia)], această instanță suspendase punerea în aplicare a rezoluției respective în conformitate cu dreptul național și era încă pendinte procedura în fața instanței menționate, în urma căreia Curtea Administrativă Supremă a anulat definitiv rezoluția atacată a [KRS] pe motiv de nelegalitate, înlăturând‑o definitiv din ordinea juridică, lipsind astfel actul de numire în funcția de judecător al Curții Supreme de temeiul prevăzut la articolul 179 din Konstytucja Rzeczypospolitej Polskiej (Constituția Republicii Polone) sub forma unei propuneri a [KRS] de numire în funcția de judecător;

b) desfășurarea procedurii prealabile numirii cu nerespectarea principiilor transparenței și integrității, de către un organism național (KRS) care, prin împrejurările constituirii sale în ceea ce privește numirea judecătorilor din cadrul său și prin modul în care funcționează, nu îndeplinește cerințele aferente unui organ constituțional care să garanteze independența sistemului judiciar și independența judecătorilor, întrucât a fost constituit în conformitate cu modalitățile prevăzute de dispozițiile ustawy z 8 grudnia 2017 r. o zmianie ustawy o Krajowej Radzie Sądownictwa oraz niektórych innych ustaw (Legea din 8 decembrie 2017 de modificare a Legii privind KRS și a altor legi (Dz. U. din 2018, poziția 3),

– este chemată să soluționeze chestiunea de drept cu care a fost sesizată această instanță prin aplicarea interpretării dreptului Uniunii Europene adoptate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dispozițiile articolului 2, ale articolului 6 alineatele (1) și (3) și ale articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf [TUE] și ale articolului 267 TFUE coroborate cu articolul 47 [din cartă], trebuie interpretate în sensul că se opun participării, în compunerea completului Curții Supreme sesizat cu această chestiune de drept, a oricărei persoane a cărei numire în funcția de judecător al Curții Supreme încalcă normele de drept național ale statului membru descrise la punctul 1) litera a) sau b) de mai sus și în sensul că se opun modificării compunerii completului de judecată al instanței din statul membru care a adresat Curții o întrebare preliminară, atunci când asemenea modificări au intervenit după ce Curtea a pronunțat o hotărâre ca răspuns la această întrebare și nu sunt justificate de motive obiective (de exemplu decesul sau pensionarea judecătorului care a fost membru al completului de judecată care a adresat cererea de decizie preliminară),

– și că se opun efectuării, în cauza referitoare la soluționarea acestei chestiuni de drept, a oricărui act decizional – inclusiv emiterea de ordonanțe cu privire în special la completul Curții Supreme sau la data ședinței destinate soluționării cauzei – de către o persoană desemnată în funcția de președinte al Curții Supreme care prezidează Izba Cywilna (Camera civilă), care a fost de asemenea numită în calitate de judecător al Curții Supreme cu încălcarea normelor de drept intern ale statului membru descrise la punctul 1) literele a) și b) de mai sus sau de către orice altă persoană numită în calitate de judecător al Curții Supreme, de asemenea cu încălcarea normelor de drept intern ale statului membru descrise la punctul 1 literele a) sau b) de mai sus, astfel de ordonanțe sau acte decizionale trebuind, prin urmare, să fie considerate ca fiind lipsite de efecte juridice,

– și în sensul că un judecător al Curții Supreme, a cărui numire nu a fost afectată de neregularitățile descrise la punctul 1) litera a) sau b) de mai sus, are dreptul și obligația – pentru a evita soluționarea cauzei de către o instanță care nu este o instanță independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege, în sensul dreptului Uniunii Europene – să refuze să facă parte dintr‑un complet de judecată al Curții Supreme în care majoritatea judecătorilor sunt persoane numite în funcția de judecător al Curții Supreme cu încălcarea normelor de drept intern ale statului membru descrise la punctul 1) litera a) sau b) și, în cazul în care răspunsul la întrebarea de mai sus este afirmativ și în sensul că un judecător a cărui numire în funcția de judecător al Curții Supreme nu a fost afectată de neregularitățile menționate la punctul 1) litera a) sau b), care este judecător raportor în cauza privind problema de drept în discuție, este competent să desemneze completul Curții Supreme care urmează să se pronunțe asupra acestei probleme, lăsând neaplicate dispozițiile de drept național care conferă președintelui Curții Supreme care prezidează Camera civilă competența de a desemna completurile de judecată care soluționează cauzele aflate pe rolul Camerei civile a Curții Supreme, pentru a asigura efectivitatea dreptului Uniunii și a interpretării acestuia de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, precum și în sensul că se opun ca persoanele desemnate în funcția de judecător la Curtea Supremă cu încălcarea normelor de drept intern ale unui stat membru descrise la punctul 1) litera a) sau b) de mai sus sau orice altă persoană desemnată în funcția de judecător al Curții Supreme cu încălcarea normelor de drept intern ale statului membru descrise la punctul 1) litera a) sau b) de mai sus să exercite orice funcții de conducere în cadrul Curții Supreme (în special funcția de președinte al acestei instanțe, inclusiv funcțiile de prim‑președinte al instanței sau de președinte de secție în cadrul camerelor Curții Supreme) și orice funcții în cadrul organelor Curții Supreme (de exemplu funcția de membru sau membru supleant al Kolegium Sądu Najwyższego [Colegiul Curții Supreme] sau Rzecznik Dyscyplinarny Sądu Najwyższego [responsabil în materie disciplinară al Curții Supreme]), funcții care pot fi exercitate numai de judecători ai Curții Supreme numiți în mod legal, precum și în sensul că se opun ca persoanele menționate să adopte orice măsuri care intră în competența judecătorilor Curții Supreme care îndeplinesc funcțiile menționate anterior, având în vedere posibilul impact de fapt sau de drept al acestora asupra exercitării funcțiilor jurisdicționale ale Curții Supreme?”

30. La aproximativ o lună după depunerea cererii de decizie preliminară în prezenta cauză la Curte, X.Y. a fost repus în funcția sa anterioară de judecător și, la 24 iulie 2025, a fost numit ministru al justiției, demisionând, prin urmare, din funcția de judecător în aceeași zi(12).

31. Curtea a decis să solicite o serie de clarificări suplimentare din partea instanței de trimitere(13), iar această instanță a răspuns solicitării sale la 9 aprilie 2025.

32. X.Y., Prokurator Generalny (Procurorul General, Polonia, denumit în continuare „procurorul general”), Republica Polonă și Comisia au depus la Curte observații scrise în prezenta cauză.

33. La 16 martie 2026 a avut loc o ședință în cadrul căreia toate aceste părți, cu excepția Republicii Polone, au prezentat pledoarii. Rzecznik Praw Obywatelskich (Ombudsman, Polonia) a participat de asemenea la ședință.

III. Analiză

A. Considerații introductive

34. În scopul prezentei cauze, este important să amintim că, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că procedura de numire a judecătorilor constituie obligatoriu un element inerent noțiunii de „instanță judecătorească constituită în prealabil prin lege”, în sensul articolului 47 al doilea paragraf din cartă. Astfel, independența unei instanțe judecătorești se măsoară în special prin modul în care sunt numiți membrii săi(14). Procesul de numire are consecințe nu numai asupra independenței unei instanțe judecătorești ca atare, ci și asupra compunerii completului de judecată în fiecare cauză(15).

35. În Polonia, judecătorii sunt numiți prin decizie a președintelui Republicii, la propunerea KRS, însărcinat cu asigurarea independenței instanțelor și a judecătorilor(16). De la modificările legislative introduse prin Legea din 8 decembrie 2017(17), Curtea a considerat că există îndoieli legitime cu privire la independența KRS în ceea ce privește rolul său în procesul de numire a judecătorilor(18).

36. Cu toate acestea, Curtea a considerat totodată că simplul fapt că un judecător a fost numit pe baza unei propuneri a KRS în noua sa compunere nu este suficient în sine pentru a concluziona că nu sunt întrunite cerințele inerente articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și articolului 47 din cartă(19).

37. Dimpotrivă, pentru a decide cu privire la independența unui anumit judecător, trebuie să se ia în considerare toate împrejurările care însoțesc numirea sa(20).

38. În plus, nu orice deficiență în procedura de numire conduce la invalidarea compunerii unei instanțe; sunt pertinente numai acele neregularități care sunt fundamentale, astfel încât să dea naștere unor îndoieli legitime în percepția justițiabililor cu privire la faptul că respectivul judecător nu este protejat de influențe exterioare, în special din partea celorlalte ramuri ale guvernului(21).

39. Este important de menționat că, pe baza unei astfel de aprecieri globale, Curtea a concluzionat că împrejurările în care au fost numiți judecătorii în cadrul procedurilor întemeiate pe Rezoluțiile nr. 330/2018(22) și nr. 331/2018(23) ale KRS au dat naștere unor îndoieli serioase și legitime în percepția justițiabililor cu privire la independența și imparțialitatea persoanelor numite pe baza acestor rezoluții.

40. Aceste împrejurări constau în esență în faptul că respectivele rezoluții ale KRS prin care KRS propunea numirea acestor persoane în funcția de judecător de către președintele Republicii Polone au fost suspendate de Curtea Administrativă Supremă a Poloniei până la pronunțarea hotărârii Curții în cauza A.B.(24), că, fără a aștepta hotărârea definitivă a acestei instanțe, președintele a numit respectivii judecători și că Curtea Administrativă Supremă, după ce a primit hotărârea preliminară a Curții în cauza A.B., a anulat rezoluțiile KRS în discuție(25).

41. În acest moment, este util să reamintim că, în contextul în care trebuie să se stabilească dacă o cameră compusă din judecători numiți în cadrul unor proceduri care ridică îndoieli privind independența are caracterul unei „instanțe judecătorești” pentru a putea sesiza Curtea în temeiul articolului 267 TFUE, Curtea a constatat în Hotărârea Krajowa Rada Sądownictwa(26) că nu se putea considera că Camera extraordinară, în care toate persoanele au fost numite în temeiul Rezoluției KRS nr. 331/2018, îndeplinește această condiție, răsturnând astfel prezumția că o instanță națională îndeplinește cerințele necesare pentru a fi o „instanță judecătorească” în sensul articolului 267 TFUE(27).

42. În Hotărârea Prezes Urzędu Ochrony Konkurencji i Konsumentów(28), Curtea a constatat că această prezumție fusese răsturnată în privința unei persoane numite în temeiul Rezoluției nr. 330/2018 a KRS. Curtea a considerat că, deși, spre deosebire de Camera extraordinară, Camera civilă nu este o cameră nou‑constituită, procedura de numire a judecătorilor la Camera extraordinară (întemeiată pe Rezoluția nr. 331/2018 a KRS) și cea de numire a judecătorilor la Camera civilă (întemeiată pe Rezoluția nr. 330/2018 a KRS) sunt afectate de aceleași vicii, care sunt „suficiente prin ele însele pentru a da naștere unor îndoieli legitime și serioase, în percepția justițiabililor, cu privire la independența și imparțialitatea acestui judecător”(29).

43. Ne vom referi la aceste proceduri prin sintagma „proceduri recunoscute ca fiind nelegale”, întrucât s‑ar putea concluziona că, în opinia Curții, judecătorii numiți în cadrul procedurilor întemeiate pe Rezoluțiile nr. 330/2018 și nr. 331/2018 ale KRS nu îndeplinesc cerințele de independență prevăzute de dreptul Uniunii.

44. Astfel cum reiese din decizia de trimitere, patru persoane repartizate în noul complet de șapte judecători, și anume JK, KS, CV și RX, precum și MB, care i‑a desemnat în acest complet, au fost numite judecători la Camera civilă în temeiul Rezoluției nr. 330/2018 a KRS.

45. În aceste condiții, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență clarificări cu privire la următoarele trei aspecte principale: în primul rând, dacă dreptul Uniunii se opune ca persoanele numite în cadrul unor proceduri recunoscute ca fiind nelegale să participe la un complet de judecată chemat să aplice dreptul Uniunii astfel cum a fost interpretat de Curte (în Hotărârea W.Ż.), în al doilea rând, dacă o decizie de numire a unei persoane în funcția de președinte al Camerei civile în cadrul unei proceduri recunoscute ca fiind nelegală trebuie considerată ca fiind lipsită de efecte juridice și, în al treilea rând, care sunt consecințele unor astfel de nelegalități pentru ceilalți judecători din complet și, mai precis, dacă acești judecători pot refuza să facă parte dintr‑un astfel de complet și dacă judecătorul raportor este abilitat să numească alți judecători în completul de judecată.

46. În opinia noastră, Curtea nu este competentă să răspundă la aceste întrebări în prezenta cauză (B). Cu toate acestea, pentru a fi util Curții în cazul în care decide altfel, vom analiza și aceste întrebări (C).

B. Cu privire la excepțiile procesuale

47. În esență, Ombudsmanul și Comisia au ridicat două excepții procesuale în prezenta cauză.

48. Prima excepție privește competența Curții. Aceste părți susțin că nu este necesar ca Curtea să se pronunțe în prezenta cauză, ținând seama de impactul evoluțiilor ulterioare legate de reintegrarea lui X.Y. ca judecător și de numirea sa ulterioară ca ministru al justiției.

49. A doua excepție privește admisibilitatea întrebării preliminare având în vedere îndoielile Comisiei cu privire la posibilitatea instanței de trimitere de a ține seama de decizia pe care o va pronunța Curtea.

1. Cu privire la competență

50. În temeiul articolului 267 TFUE, Curtea este competentă să răspundă numai la întrebările necesare pentru soluționarea litigiilor asupra cărora urmează să se pronunțe. Cu alte cuvinte, trebuie ca o cauză să fie efectiv pendinte în fața instanței de trimitere. Curtea nu este competentă să formuleze opinii consultative cu privire la probleme generale sau ipotetice, chiar dacă astfel de chestiuni pot fi utile în alte cauze(30).

51. În speță, astfel cum s‑a arătat la punctele 12-29 din prezentele concluzii, întrebarea este adresată în cadrul unei proceduri de măsuri provizorii adiacente litigiului principal. În procedura de măsuri provizorii, completul de șapte judecători trebuie să îndrume completul de trei judecători cu privire la efectele juridice ale ordonanței pronunțate de BD, prin care s‑a pus capăt litigiului principal și, odată cu acesta, procedurii de măsuri provizorii.

52. Litigiul principal privește cererea de anulare a deciziei KRS. În cazul în care ar avea câștig de cauză, X.Y. ar fi reintegrat la acea secție a tribunalului regional în care și‑a exercitat funcția. Cu toate acestea, între timp, X.Y. a fost repus în funcția deținută anterior în cadrul instanței și ulterior a demisionat din funcția de judecător după ce a fost desemnat ministru al justiției în Republica Polonă. În consecință, cererea a rămas fără obiect, astfel cum susțin în esență Ombudsmanul și Comisia.

53. Cu toate acestea, în răspunsurile date la întrebările adresate de Curte (a se vedea punctul 31 din prezentele concluzii), instanța de trimitere a explicat că a făcut constatări cu privire la reintegrarea lui X.Y. la secția tribunalului regional din care fusese transferat, din moment ce astfel de constatări nu intră în competența sa. Potrivit acestei instanțe, în măsura în care calea de atac introdusă de X.Y. împotriva deciziei KRS nu a fost retrasă, sarcina sa, care constă în a se pronunța cu privire la cererea de recuzare pentru a se asigura că litigiul principal este soluționat de un complet de judecată legal constituit, rămâne neschimbată oricare ar fi modificările de natură factuală referitoare la litigiul principal. Cu alte cuvinte, cererea lui X.Y. de recuzare a judecătorilor Camerei extraordinare rămâne valabilă și este deci în continuare necesar să se examineze această cerere și să se soluționeze toate problemele juridice pe care le ridică. În ședință, X.Y. a confirmat că acțiunea în anularea deciziei KRS nu a fost retrasă.

54. Desigur, Curtea a declarat deja că indicația venită de la instanța de trimitere că litigiul principal este încă pendinte obligă Curtea și, în principiu, nu poate fi contestată de părțile din litigiul principal(31).

55. Acest lucru nu schimbă însă cu nimic faptul că revine Curții, dacă este cazul, să examineze condițiile în care a fost sesizată de instanța națională pentru a verifica propria competență(32).

56. Astfel cum a statuat Curtea, „[î]n cazul în care se constată că întrebarea adresată este în mod vădit lipsită de pertinență pentru soluționarea acestui litigiu, Curtea trebuie să declare că nu este necesar să se pronunțe asupra fondului”(33).

57. În speță, pe de o parte, cauza principală, de care se leagă procedura de măsuri provizorii vizând recuzarea judecătorilor, este oficial încă pendinte. Acest aspect ar putea constitui un argument că Curtea ar trebui să se pronunțe în prezenta cauză.

58. Cu toate acestea, pe de altă parte, este clar și necontestat faptul că X.Y. nu mai poate fi repus în funcția sa anterioară de judecător la tribunalul regional din Polonia(34). În consecință, litigiul principal a rămas fără obiect pentru X.Y. în calitate de judecător și de reclamant în acea cauză.

59. Ceea ce a susținut X.Y. în esență în ședință este că interesul de a continua litigiul principal continuă să existe din perspectiva protecției interesului general al cetățenilor în temeiul dreptului Uniunii. Acesta a invocat contextul mai larg, explicând că orice continuare a situației în care judecători numiți în mod nelegal continuă să facă parte din completuri de judecată implică riscul ca justițiabilii să sufere un prejudiciu grav și ireparabil și duce la o încălcare a principiului protecției jurisdicționale efective.

60. Din câte înțelegem și având în vedere aceste observații, se pare că X.Y., în calitate de ministru al justiției, a decis într‑adevăr să nu retragă acțiunea pe care a introdus‑o atunci când era judecător pentru a primi din partea Curții o interpretare a dreptului Uniunii care ar fi în interesul general al soluționării unor probleme încă prezente în sistemul judiciar polonez.

61. Cu toate acestea, Curtea nu este competentă să interpreteze dreptul Uniunii în cadrul unei procedurii preliminare prin formularea unei opinii consultative, chiar dacă răspunsul ar fi benefic pentru interesul general(35).

62. De asemenea, o eventuală acțiune viitoare în daune‑interese nu poate constitui temeiul care să permită Curții să se pronunțe cu titlu preliminar. O astfel de acțiune nu este pendinte(36), astfel încât Curtea ar răspunde la o întrebare ipotetică(37), care ar putea să nu fie niciodată adresată unei instanțe(38).

63. În concluzie, în împrejurările speței, faptul că procedura este încă oficial pendinte nu poate prevala asupra normei potrivit căreia Curtea nu este competentă să formuleze opinii consultative sau ipotetice în cadrul procedurii preliminare, în special într‑o situație în care Curtea are cunoștință de faptul că litigiul principal a rămas fără obiect(39).

64. În opinia noastră, rolul Curții de a oferi îndrumări instanțelor naționale prin interpretarea dreptului Uniunii în cazuri concrete este esențial pentru menținerea legitimității procedurii de trimitere preliminară și a rolului jurisdicțional, iar nu consultativ al Curții în cadrul acestei proceduri.

65. În consecință, considerăm că Curtea este necompetentă în speță, întrucât și‑ar depăși funcția jurisdicțională dacă s‑ar pronunța cu titlu preliminar într‑o cauză rămasă fără obiect.

2. Admisibilitate

66. Alternativ, în cazul în care Curtea ar considera că încă există o cauză pendinte, trebuie analizată excepția procesuală referitoare la admisibilitatea cererii de decizie preliminară în prezenta cauză.

67. În această privință, Comisia, făcând trimitere la Hotărârea G. ș.a. (Condiții de numire a judecătorilor de drept comun)(40), are îndoieli că instanța de trimitere poate, în temeiul normelor dreptului național, să ia în considerare hotărârea Curții.

68. În cauza G. ș.a.(41), Curtea a considerat inadmisibilă o cerere de decizie preliminară formulată de judecătorul raportor al unui complet de trei judecători ai unui tribunal regional din Polonia. Prin intermediul întrebărilor formulate, judecătorul raportor urmărea să se stabilească dacă un judecător care face parte din același complet de judecată și care a fost numit în anumite împrejurări speciale îndeplinește cerințele inerente unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege, în sensul dreptului Uniunii.

69. Curtea a subliniat că necesitatea interpretării solicitate, în sensul articolului 267 TFUE, implică faptul că judecătorul național care decide să adreseze o trimitere preliminară poate să deducă singur consecințele acestei interpretări apreciind, în lumina ei, legalitatea numirii unui alt judecător în același complet de judecată și, dacă este cazul, recuzându‑l pe acesta din urmă. Totuși, Curtea a considerat că nu era evident că acest judecător raportor putea acționa singur în acest mod în temeiul normelor de drept național(42).

70. În opinia noastră, prezenta cauză se distinge cu ușurință de Hotărârea G. ș.a. În acea hotărâre, independența judecătorului, pusă sub semnul întrebării de către judecătorul care a sesizat Curtea, nu făcea încă obiectul unei hotărâri judecătorești a instanței naționale competente care să poată aprecia legalitatea procedurii de numire a acestui judecător.

71. Dimpotrivă, prezenta cauză privește persoane care au fost numite la Camera civilă în cadrul unei proceduri (întemeiată pe Rezoluția nr. 330/2018 a KRS) care a fost deja apreciată ca fiind nelegală de către Curte, avându‑se în vedere hotărârile Curții Administrative Supreme și ale Curții EDO (a se vedea punctul 42 din prezentele concluzii), această nelegalitate fiind atât de importantă încât contravine cerințelor Uniunii privind existența unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege. Prin urmare, judecătorul care a formulat trimiterea în prezenta cauză, spre deosebire de judecătorul care a formulat trimiterea preliminară în cauza G. ș.a., nu are obligația de a analiza el însuși legalitatea numirii anumitor membri ai completului de șapte judecători, ci solicită în esență să i se precizeze consecințele care decurg din dreptul Uniunii atunci când o persoană a fost numită printr‑o procedură recunoscută ca fiind nelegală.

72. În consecință, apreciem că, în cazul în care Curtea ar considera că există încă o cauză pendinte, cererea de decizie preliminară în prezenta cauză este admisibilă.

C. Cu privire la fond

1. Participarea în complet a persoanelor numite prin proceduri recunoscute ca fiind nelegale

73. Prin intermediul primei părți a întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă cerințele privind existența unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege, astfel cum sunt garantate de articolul 19 alineatul (1) TUE coroborat cu articolul 47 din cartă, se opun posibilității ca persoane numite în funcția de judecător prin proceduri recunoscute ca fiind nelegale să participe în completuri chemate să se pronunțe asupra cauzelor în care este aplicabil dreptul Uniunii.

74. În speță, completul de șapte judecători trebuie să aplice hotărârea pronunțată de Curte în cauza W.Ż. pentru a îndruma completul de trei judecători cu privire la efectele juridice ale ordonanței pronunțate de BD de respingere a căii de atac formulate de X.Y. împotriva deciziei KRS.

75. În același timp, în opinia noastră, Hotărârea W.Ż. oferă răspunsul la prima parte a întrebării adresate de instanța de trimitere.

76. Prin răspunsul oferit la întrebarea adresată în cauza W.Ż., Curtea a clarificat că ordonanța pronunțată de BD trebuie declarată neavenită în cazul în care instanța de trimitere concluzionează că numirea judecătorului în cauză a fost făcută cu încălcarea normelor fundamentale ale procedurii de numire a judecătorilor dintr‑un stat membru. Curtea a considerat că o persoană numită în cadrul unei proceduri recunoscute ca fiind nelegală nu îndeplinește cerința care decurge din articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE privind o instanță judecătorească independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege. Efectul direct al articolului 19 alineatul (1) TUE și principiul supremației dreptului Uniunii au ca efect, așadar, obligarea unei instanțe naționale să înlăture ordonanța pronunțată de BD(43).

77. Chiar dacă Curtea nu a utilizat o astfel de formulare, considerăm că modul cel mai simplu de a înțelege hotărârea Curții este că ordonanța pronunțată de BD nu poate produce efecte juridice potrivit dreptului Uniunii, întrucât această persoană nu are calitatea de judecător, conform dreptului Uniunii. Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE impune în special ca toți judecătorii care pot fi chemați să aplice dreptul Uniunii să fie independenți. Independența este, printre altele, garantată prin proceduri de numire a judecătorilor care trebuie să fie de așa natură încât să nu dea naștere în percepția justițiabililor unor îndoieli serioase și legitime că persoanele numite în funcția de judecător sunt susceptibile să fie controlate din exterior, în special de celelalte ramuri ale guvernului. Persoanele numite în funcția de judecător în cadrul unei proceduri care încalcă normele fundamentale ale procedurii de numire a judecătorilor prevăzute de dreptul național și care naște ea însăși îndoieli că ar exista un control din partea puterilor legislativă și executivă nu au calitatea de judecător. Întrucât hotărârile judecătorești pot fi adoptate numai de judecători, deciziile persoanelor care sunt numite în cadrul unor proceduri recunoscute ca fiind nelegale nu pot produce efecte juridice.

78. În timp ce Hotărârea W.Ż. privea o hotărâre adoptată în complet de judecător unic, în speță, completul este compus din șapte judecători, dintre care patru au fost numiți printr‑o procedură contrară articolului 19 alineatul (1) TUE, interpretat în lumina articolului 47 din cartă. În acest sens, astfel cum se constată în Hotărârea AW „T”(44), Curtea „a statuat deja că prezența, în cadrul organismului în cauză, a unui singur judecător numit în aceleași împrejurări cu cele despre care era vorba în cauza în care s‑a pronunțat hotărârea [Krajowa Rada Sądownictwa] este suficientă pentru a priva acest organism de calitatea sa de instanță judecătorească independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege, în sensul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, interpretat în lumina articolului 47 al doilea paragraf din cartă”.

79. Rezultă că un complet mixt, compus din judecători numiți atât în mod legal, cât și nelegal, nu este o instanță judecătorească independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege, și, prin urmare, nu îndeplinește cerințele articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, interpretat în lumina articolului 47 din cartă.

80. Astfel cum am explicat deja (a se vedea punctul 37 din prezentele concluzii), o decizie potrivit căreia o procedură de numire a fost nelegală, astfel încât conduce la concluzia că persoana numită nu are calitatea de judecător, depinde de ansamblul împrejurărilor legate de numire, care trebuie apreciate de instanțele naționale. Nu este de competența Curții să efectueze o astfel de apreciere, chiar dacă poate oferi îndrumări instanțelor naționale cu privire la elementele care trebuie luate în considerare(45).

81. În plus, chiar dacă numirile specifice nu sunt supuse aprecierii Curții, mai ales nu în cadrul procedurii preliminare, Curtea a admis totuși, astfel cum am explicat deja (a se vedea punctele 41 și 42 din prezentele concluzii), că anumite proceduri care au condus la numiri în funcția de judecător la Curtea Supremă au fost nelegale, fapt stabilit atât de instanțele naționale, cât și de Curtea EDO.

82. Prin urmare, în opinia noastră, persoanele repartizate în completul de șapte judecători în noua sa componență, care au fost numite în funcția de judecător la Curtea Supremă în cadrul procedurii inițiate prin Rezoluția nr. 330/2018 sau nr. 331/2018 a KRS, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, nu au calitatea de judecător și nu pot face parte dintr‑un complet chemat să aplice dreptul Uniunii, astfel cum este interpretat de Curte, și care, potrivit dreptului național, trebuie să fie compus din judecători.

83. În plus, suntem de acord cu argumentația prezentată de X.Y., potrivit căreia, pe lângă problema independenței, în speță se pune și problema imparțialității judecătorilor. Aceste persoane, numite la Curtea Supremă în cadrul aceleiași proceduri ca și BD, s‑ar pronunța în fapt asupra propriei cauze. Dacă ar constata că procedura prin care a fost numit BD a fost nelegală, acest lucru le‑ar afecta propria poziție de judecător. Într‑adevăr, după cum a statuat Curtea, judecătorii chemați să se pronunțe într‑o cauză concretă trebuie să fie nu numai independenți, ci și imparțiali, în sensul lipsei oricărui interes personal în soluționarea litigiului(46). În cazul în care persoanele în cauză ar fi considerate judecători și ar putea fi repartizate în completul de judecată (quod non), cerința imparțialității nu ar permite participarea lor la această procedură concretă.

84. În concluzie, propunem Curții să răspundă la prima parte a întrebării că articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că se opune participării într‑un complet de judecată a unor persoane numite în funcția de judecător la Curtea Supremă cu încălcarea normelor fundamentale ale dreptului național care reglementează numirea judecătorilor, ceea ce creează îndoieli serioase și legitime cu privire la independența acestor persoane în percepția justițiabililor.

2. Efectele juridice ale deciziilor președintelui Camerei civile

85. Prin intermediul celei de a doua părți a întrebării sale, judecătorul care a formulat trimiterea solicită în esență să se stabilească dacă articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că deciziile președintelui Camerei civile cu privire la compunerea unei camere decizionale a Curții Supreme trebuie considerate lipsite de efecte juridice în cazul în care au fost adoptate de o persoană numită în funcția de judecător în cadrul unei proceduri recunoscute ca fiind nelegală.

86. De la bun început, considerăm important de remarcat că președintele Camerei civile a fost numit judecător al acestei instanțe în cadrul unei proceduri întemeiate pe Rezoluția nr. 330/2018 a KRS. După cum am arătat mai sus, această procedură a fost deja considerată de Curte ca fiind nelegală, suficient pentru a pune serios la îndoială independența persoanelor numite.

87. De fapt, această parte a întrebării are două aspecte: în primul rând, dacă o decizie pronunțată de o persoană numită în mod nelegal în funcția de judecător produce efecte juridice și, în al doilea rând, dacă eventuala nelegalitate a unei astfel de decizii afectează în mod automat validitatea compunerii completului de judecată desemnat prin acea decizie, precum și hotărârile pe care le pronunță acest complet. Majoritatea părților implicate în procedura de la Curte au avut în vedere cel de al doilea aspect al acestei întrebări.

88. În Hotărârea Daka(47), Curtea a făcut distincție între deciziile referitoare la organizarea internă a unei instanțe și hotărârile judecătorești prin care se finalizează judecata. În continuare, aceasta a concluzionat că deciziile din prima categorie, chiar dacă au fost adoptate de o persoană numită judecător în cadrul unei proceduri recunoscute ca fiind nelegală, „nu este, în sine, suficientă pentru a justifica necesitatea de a se considera că nici completurile de judecată astfel constituite și sesizate cu aceste cauze nu constituie o instanță independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege, în sensul dreptului Uniunii”(48). Astfel, în Hotărârea Daka, Curtea a dat o interpretare pertinentă pentru al doilea aspect al întrebării adresate.

89. Această constatare este, într‑adevăr, concordantă cu alte hotărâri ale Curții în care aceasta a subliniat că aprecierea legalității compunerii unei instanțe sau a unui complet de judecată nu poate depinde de un singur factor, fiind necesară o apreciere globală a tuturor împrejurărilor relevante(49). În acest sens, așa cum a susținut Ombudsmanul, simplul fapt că stabilirea compunerii unui complet de judecată a fost făcută printr‑o decizie a unei persoane care a fost numită judecător în cadrul unei proceduri recunoscute ca fiind nelegală, chiar dacă ar putea fi luat în considerare ca un element, el nu ar trebui, în sine, să priveze completul de calitatea de instanță judecătorească independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege. Dacă toți membrii unui astfel de complet ar fi judecători și s‑ar fi pronunțat în mod independent, conform legii, hotărârea unui astfel de complet, chiar dacă acesta a fost stabilit de o persoană numită în mod nelegal în funcția de judecător, nu ar fi nevalidă.

90. Însă aceasta este o chestiune distinctă de problema dacă o hotărâre pronunțată de o persoană numită în funcția de judecător în cadrul unei proceduri recunoscute ca fiind nelegală ar putea fi considerată validă din punct de vedere juridic.

91. În opinia noastră, răspunsul la această problemă depinde de aspectul dacă, în temeiul dreptului național, anumite decizii care nu constituie în sine hotărâri prin care se finalizează judecata, ci prin care se organizează activitatea de soluționare a cauzei, sunt încredințate judecătorilor sau, dimpotrivă, pot fi luate de persoane care îndeplinesc funcții administrative în cadrul unei instanțe.

92. În cazul în care legislația națională prevede că decizia privind compunerea completurilor de judecată este luată de un judecător care deține o anumită funcție în cadrul instanței, precum președintele instanței sau al camerei, atunci o decizie privind constituirea unui complet de judecată nu produce efecte juridice dacă persoana care a adoptat‑o nu are calitatea de judecător din cauza neregulilor constatate în cadrul procedurii prin care acea persoană a fost numită în funcția de judecător. Cu toate acestea, dreptul național poate să prevadă alcătuirea automată a completurilor, de exemplu, pe baza unor algoritmi sau a altor sisteme de repartizare, care sunt doar transpuse într‑o decizie de o persoană care deține o anumită funcție în cadrul unei instanțe. Într‑un astfel de caz, nu contează dacă persoana care adoptă decizia este sau nu judecător.

93. În cazul în care dreptul național încredințează anumite tipuri de decizii referitoare la organizarea internă a unei instanțe unei persoane care are calitatea de judecător, în scopul asigurării respectării independenței și imparțialității judecătorilor, o astfel de decizie adoptată de o persoană care nu are calitatea de judecător nu este validă din punct de vedere juridic.

94. Înțelegem în acest fel argumentația prezentată de X.Y., la care subscriem în esență, potrivit căreia criteriul care trebuie aplicat unei decizii a președintelui Camerei civile în prezenta cauză nu este cel stabilit în Hotărârea Daka, ci cel stabilit în Hotărârea Comisia/Polonia (Control ultra vires al jurisprudenței Curții – Supremația dreptului Uniunii)(50). În acea hotărâre, Curtea a analizat, printre altele, funcțiile președintelui Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională, Polonia). Curtea a subliniat că deciziile organizatorice ale președintelui acelei curți au în mod cert capacitatea de a influența activitatea acestei instanțe, ceea ce înseamnă că astfel de decizii trebuie să fie adoptate de persoane numite pe baza unor norme care nu dau naștere niciunei îndoieli legitime în ceea ce privește utilizarea prerogativelor și a funcțiilor președintelui ca instrument de influență asupra activității judiciare a instanței menționate sau de control politic al acestei activități(51).

95. În concluzie, propunem Curții să răspundă la a doua parte a întrebării adresate că articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că privează de validitate juridică deciziile privind organizarea internă a instanței, în cazul în care adoptarea acestor decizii este încredințată, în temeiul dreptului național, unui judecător, dacă persoana care adoptă o astfel de decizie a fost numită în funcția de judecător printr‑o procedură care încalcă articolul 19 alineatul (1) TUE. Cu toate acestea, lipsa de validitate juridică a unei astfel de decizii de stabilire a compunerii unui complet nu poate conduce în mod automat la concluzia că această compunere este nevalidă sau că o hotărâre pronunțată de completul respectiv nu produce efecte juridice.

3. Consecințe

96. Prin intermediul celei de a treia părți a întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că constatarea că completul de șapte judecători nu este o instanță judecătorească independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege, permite judecătorilor repartizați în acest complet să refuze să facă parte din acesta și dacă, într‑un astfel de caz, judecătorul raportor poate desemna el însuși compunerea completului de judecată.

97. În Hotărârea W.Ż., Curtea a statuat, făcând trimitere la Hotărârea A.B., că, „în cazul unei încălcări dovedite a articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că impune instanței de trimitere să înlăture dispozițiile menționate în favoarea aplicării dispozițiilor naționale aflate anterior în vigoare, exercitând totodată ea însăși controlul jurisdicțional prevăzut de aceste din urmă dispoziții”(52).

98. Astfel, deși efectul direct al articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu principiul supremației dreptului Uniunii poate conduce la înlăturarea normelor naționale contrare acestei dispoziții, acoperirea lacunelor astfel create depinde de dreptul național.

99. În opinia noastră, cei trei judecători numiți în mod corespunzător pot refuza să facă parte din completul de șapte judecători. Aceștia ar putea invoca supremația dreptului Uniunii pentru a trage concluzia privind constituirea nelegală a completului de judecată și ar putea, dacă este cazul, să înlăture orice normă de drept național care ar conduce la o concluzie diferită. Cu toate acestea, nu pare să existe o normă de drept național care să le interzică acestor judecători să refuze participarea la judecarea cauzei până la constituirea completului de judecată. Prin urmare, nu este necesar să se înlăture nicio normă de drept național. În plus, posibilitatea ca judecătorii să refuze să facă parte dintr‑un astfel de complet de judecată nu constituie un drept conferit de legislația Uniunii, ci decurge din faptul că completul în cauză nu a fost compus din șapte judecători, iar judecătorii numiți nu pot face parte din acesta până când nu este alcătuit în acest mod.

100. Deși principiul supremației le permite judecătorilor să considere că completul de judecată nu există, acest principiu nu poate soluționa problema modului în care ar trebui să fie constituit în mod valabil completul de judecată. Această chestiune trebuie stabilită de dreptul național, care trebuie să fie el însuși conform cu dreptul Uniunii. Prin urmare, cu excepția cazului în care dreptul național prevede posibilitatea ca judecătorul raportor să constituie un complet de judecată, în împrejurări în care nu există un președinte al Camerei civile numit în mod legal în funcția de judecător, care să desemneze judecătorii în completul de judecată, legislația Uniunii nu instituie un astfel de drept.

101. Cu alte cuvinte, deși articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE ar putea fi suficient de clar pentru a conferi acestei dispoziții un efect direct care să permită să se concluzioneze că este încălcată condiția independenței judecătorilor(53), acesta nu poate fi considerată suficient de clară pentru a stabili norme privind organizarea puterii judecătorești într‑un stat membru și pentru a conferi astfel judecătorului raportor dreptul de a constitui un complet de judecată.

102. Articolul 19 alineatul (1) TUE poate servi drept criteriu de apreciere a legalității și de înlăturare a normelor naționale existente (o decizie negativă), dar nu poate înlocui sau crea norme naționale care lipsesc (o decizie pozitivă).

103. Soluția privind constituirea completurilor de judecată ar trebui deci să fie găsită prin interpretarea dreptului național(54), care, la rândul său, să fie în concordanță cu dreptul UE(55). Dacă o astfel de soluție nu poate fi găsită în dreptul național, acest lucru poate constitui un semnal pentru legiuitor că o astfel de lacună, care nu poate fi acoperită prin interpretare judiciară, trebuie acoperită prin măsuri legislative.

104. În concluzie, propunem Curții să răspundă la a treia parte a întrebării adresate că articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf din TUE coroborat cu articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că le permite judecătorilor să refuze să facă parte dintr‑un complet de judecată în compunerea căruia intră persoane care au fost numite în funcția de judecător printr‑o procedură care este ea însăși contrară articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE până când completul de judecată este constituit în mod valabil. Cu toate acestea, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE nu conferă judecătorului raportor dreptul de a constitui în astfel de împrejurări un complet de judecată.

IV. Concluzie

105. Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să constate că nu este competentă să răspundă la întrebarea adresată de Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia) în prezenta cauză.

Cu titlu subsidiar, propunem Curții să răspundă la întrebarea adresată după cum urmează:

1) Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

trebuie interpretat în sensul că se opune participării într‑un complet de judecată a unor persoane numite în funcția de judecător la Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia) cu încălcarea normelor fundamentale ale dreptului național care reglementează numirea judecătorilor, ceea ce creează îndoieli serioase și legitime cu privire la independența acestor persoane în percepția justițiabililor.

2) Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale

trebuie interpretat în sensul că privează de validitate juridică deciziile privind organizarea internă a instanței, în cazul în care adoptarea acestor decizii este încredințată, în temeiul dreptului național, unui judecător, dacă persoana care adoptă o astfel de decizie a fost numită în funcția de judecător printr‑o procedură care încalcă articolul 19 alineatul (1) TUE. Cu toate acestea, lipsa de validitate juridică a unei astfel de decizii de stabilire a compunerii unui complet nu poate conduce în mod automat la concluzia că această compunere este nevalidă sau că o hotărâre pronunțată de completul respectiv nu produce efecte juridice.

3) Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf din TUE coroborat cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale

trebuie interpretat în sensul că le permite judecătorilor să refuze să facă parte dintr‑un complet de judecată în compunerea căruia intră persoane care au fost numite în funcția de judecător printr‑o procedură care este ea însăși contrară articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE până când completul de judecată este constituit în mod valabil. Cu toate acestea, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE nu conferă judecătorului raportor dreptul de a constitui în astfel de împrejurări un complet de judecată.

1 Limba originală: engleza.

i Numele prezentei cauze este un nume fictiv. Acesta nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile din procedură.

2 C‑521/21, denumită în continuare „Hotărârea Rzecznik Praw Obywatelskich”, EU:C:2026:242.

3 Curtea EDO, 23 noiembrie 2023 (CE:ECHR:2023:1123JUD005084921).

4 A se vedea Hotărârea Rzecznik Praw Obywatelskich (în special punctul 62).

5 După schimbarea guvernului în luna decembrie 2023 și în lumina intențiilor noului guvern de a restabili statul de drept în Polonia, Comisia și‑a retras, la 29 mai 2024, propunerea motivată de inițiere a procedurii în temeiul articolului 7 alineatul (1) TUE.

6 A se vedea de exemplu Hotărârea Rzecznik Praw Obywatelskich (punctul 58).

7 A se vedea Avizul comun de urgență al Comisiei de la Veneția și al Direcției Generale Drepturile Omului și Statul de Drept (DGI) a Consiliului Europei referitor la proiectul de lege privind statutul judecătorilor numiți sau promovați între 2018 și 2025 și alte aspecte conexe [CDL‑AD(2026)002, 12 martie 2026]. Polonia a evocat de asemenea o abordare alternativă care a fost criticată. A se vedea Avizul nr. 1276/2026 al Comisiei de la Veneția și DGI a Consiliului Europei referitor la proiectul de lege „privind reinstaurarea dreptului la judecarea cauzei în mod echitabil și fără întârzieri nejustificate”, propus de Președintele republicii (CDL‑AD(2026)020, 16 iunie 2026). Pentru alte avize care abordează alte chestiuni relevante în legătură cu Polonia, a se vedea site‑ul Comisiei de la Veneția, disponibil la adresa: https://www.coe.int/en/web/venice-commission/poland

8 C‑487/19, denumită în continuare „Hotărârea W.Ż.”, EU:C:2021:798.

9 A se vedea Hotărârea W.Ż. (în special punctele 138-154 și 161).

10 A se vedea Hotărârea W.Ż. (punctul 155).

11 Cu toate acestea, X.Y. a susținut că, între timp, cererile sale de recuzare a acestor patru persoane au fost respinse de un judecător care, potrivit afirmațiilor sale, fusese de asemenea numit cu încălcarea flagrantă a legii.

12 Această situație de fapt a fost confirmată de X.Y. în cadrul ședinței.

13 Aceste clarificări priveau în esență, pe de o parte, aspectul dacă X.Y. fusese repus în funcția de judecător și implicațiile acestei situații de fapt pentru diferitele proceduri inițiate și, pe de altă parte, aspectul dacă, în temeiul dreptului polonez, instanța de trimitere este competentă să aprecieze legalitatea în raport cu dreptul Uniunii a numirii unui alt judecător în calitate de membru al aceluiași complet de judecată, precum și competența sa, în temeiul dreptului polonez, de a controla legalitatea deciziilor președintelui Curții Supreme de stabilire a componenței completurilor de judecată și căile de atac disponibile împotriva unor astfel de decizii.

14 A se vedea de exemplu Hotărârea Rzecznik Praw Obywatelskich (punctul 75 și jurisprudența citată).

15 A se vedea de exemplu Hotărârea Rzecznik Praw Obywatelskich (punctul 73 și jurisprudența citată).

16 Acest lucru este prevăzut la articolul 186 alineatul (1) din Constituția Republicii Polone. În plus, articolul 179 din regulamentul menționat prevede: „Președintele Republicii numește judecătorii, la propunerea [KRS], pentru o perioadă nedeterminată.”

17 Printre aceste modificări se numărau încetarea anticipată a mandatelor judecătorilor care compuneau până atunci acest organism și modificarea normelor privind numirea noilor membri, în majoritatea lor aleși anterior de colegii lor, în timp ce noile norme confereau această competență parlamentului. Aceste modificări, plasate în contextul relevant, cum ar fi modificările paralele ale Legii privind Curtea Supremă, au ridicat îndoieli serioase vizând controlul procesului de numire a judecătorilor în Polonia de către puterile legislativă și executivă. A se vedea în această privință Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. ș.a. (Independența Camerei disciplinare a Curții Supreme) (C‑585/18, C‑624/18 și C‑625/18, EU:C:2019:982, punctul 143). A se vedea de asemenea Curtea EDO, 8 noiembrie 2021, Dolińska‑Ficek și Ozimek împotriva Poloniei (CE:ECHR:2021:1108JUD004986819, §§ 309-312 și 320).

18 A se vedea de exemplu Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Polonia (Regimul disciplinar al judecătorilor) (C‑791/19, EU:C:2021:596, punctele 101-108), și Hotărârea W.Ż. (punctul 150).

19 A se vedea de exemplu Hotărârea Rzecznik Praw Obywatelskich (punctul 83 și jurisprudența citată). De asemenea, Curtea a apreciat că nici faptul că participanții la procedura de numire în cauză nu dispun de un drept la o cale de atac jurisdicțională efectivă nu este suficient în sine pentru a considera că o instanță judecătorească sau un complet compus din judecători numiți în cadrul unei astfel de proceduri nu este „constituit în prealabil prin lege”, în sensul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, interpretat în lumina articolului 47 al doilea paragraf din cartă. A se vedea punctul 88 din această hotărâre.

20 A se vedea de exemplu Hotărârea Rzecznik Praw Obywatelskich (punctele 78 și 91 și jurisprudența citată).

21 A se vedea de exemplu Hotărârea din 26 martie 2020, Reexaminare Simpson/Consiliul și HG/Comisia (C‑542/18 RX‑II și C‑543/18 RX‑II, EU:C:2020:232, punctul 75), și Hotărârea Rzecznik Praw Obywatelskich (punctele 76 și 77).

22 Rezoluția nr. 330/18 a KRS din 28 august 2018 (denumită în continuare „Rezoluția nr. 330/2018 a KRS”) a recomandat 7 candidați la funcția de judecător al Camerei civile, printre care se numără cele cinci persoane în discuție în speță (MB, JK, KS, CV și RX).

23 Rezoluția nr. 331/2018 a KRS din 28 august 2018 (denumită în continuare „Rezoluția nr. 331/2018 a KRS”) a recomandat 20 de candidați la funcția de judecător al Camerei extraordinare, printre care și BD, a cărui ordonanță a generat efecte care se află la originea prezentei cauze.

24 Hotărârea din 2 martie 2021, A.B. ș.a. (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă – Căi de atac), (C‑824/18, denumită în continuare „Hotărârea A.B.”, EU:C:2021:153).

25 A se vedea de exemplu Hotărârea din 21 decembrie 2023, Krajowa Rada Sądownictwa (Menținerea în funcție a unui judecător) (C‑718/21, denumită în continuare „Hotărârea Krajowa Rada Sądownictwa”, EU:C:2023:1015, punctele 50-54).

26 A se vedea Hotărârea Krajowa Rada Sądownictwa (punctele 40-78). A se vedea de exemplu și Ordonanța din 9 aprilie 2024, T. (Programe audiovizuale pentru copii) (C‑22/22, EU:C:2024:313), și Ordonanța din 21 iunie 2024, Kancelaria B. (C‑810/23, EU:C:2024:543).

27 O astfel de ipoteză a fost confirmată în Hotărârea din 29 martie 2022, Getin Noble Bank (C‑132/20, EU:C:2022:235, în special punctele 69 și 72), în care Curtea a explicat de asemenea că o prezumție poate fi răsturnată atunci când o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată de o instanță națională sau internațională conduce la concluzia că judecătorul care constituie instanța de trimitere nu are calitatea de instanță judecătorească independentă, imparțială și constituită în prealabil prin lege, în sensul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 al doilea paragraf din cartă.

28 A se vedea Hotărârea din 7 noiembrie 2024 (C‑326/23, EU:C:2024:940, punctele 20-37). În acea cauză, Curtea a ținut seama de Hotărârea Curții EDO din 3 februarie 2022, Advance Pharma sp. z. o.o. împotriva Poloniei (CE:ECHR:2022:0203JUD00146920). A se vedea de asemenea Ordonanța din 3 martie 2025, Rabal și Drałka (C‑586/24 și C‑605/24, EU:C:2025:206).

29 Hotărârea din 7 noiembrie 2024, Prezes Urzędu Ochrony Konkurencji i Konsumentów (C‑326/23, EU:C:2024:940, punctul 35).

30 A se vedea Hotărârea din 16 iulie 1992, Meilicke (C‑83/91, EU:C:1992:332, punctul 25). Acest lucru a fost repetat în numeroase ocazii. A se vedea de exemplu Hotărârea din 22 martie 2022, Prokurator Generalny (Camera disciplinară a Curții Supreme – Numire) (C‑508/19, EU:C:2022:201, punctele 60 și 62).

31 A se vedea de exemplu Hotărârea din 2 februarie 2023, Towarzystwo Ubezpieczeń Ż (Contracte‑tip de asigurare înșelătoare) (C‑208/21, EU:C:2023:64, punctul 45 și jurisprudența citată).

32 A se vedea Hotărârea din 16 decembrie 1981, Foglia (244/80, EU:C:1981:302, punctele 18-21); a se vedea de exemplu și Hotărârea din 22 iunie 2023, État belge (Elemente ulterioare deciziei de returnare) (C‑711/21 și C‑712/21, EU:C:2023:503, punctul 31).

33 Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. ș.a. (Independența Camerei disciplinare a Curții Supreme) (C‑585/18, C‑624/18 și C‑625/18, EU:C:2019:982, punctul 70 și jurisprudența citată) (sublinierea noastră).

34 Ombudsmanul a observat că X.Y. nu mai poate fi reintegrat la secția instanței la care și‑a exercitat anterior atribuțiile, întrucât nu mai este judecător.

35 A se vedea în această privință de exemplu Hotărârea din 24 noiembrie 2022, Banco Cetelem (C‑302/21, EU:C:2022:919, în special punctele 30-34), și Ordonanța din 29 ianuarie 2020, Zakład Ubezpieczeń Społecznych (C‑522/18, EU:C:2020:42, în special punctele 26-35).

36 X.Y. a confirmat în ședință că, la preluarea funcției de ministru, a retras acțiunea în daune‑interese. Prin urmare, această acțiune nu este pendinte.

37 A se vedea în această privință Ordonanța din 10 iunie 2011, Mohammad Imran (C‑155/11 PPU, EU:C:2011:387, punctele 19 și 20).

38 În plus, Ombudsmanul a explicat că, potrivit dreptului polonez, într‑o acțiune în daune‑interese, instanța care se pronunță într‑o cauză ar fi abilitată să aprecieze legalitatea deciziei KRS în acea cauză. Prin urmare, anularea deciziei KRS nu este necesară pentru ca o instanță civilă să se pronunțe în viitor cu privire la o acțiune în daune‑interese introdusă de X.Y.

39 În acest sens, Ombudsmanul a arătat că, atunci când obiectul cauzei nu mai este actual, practica Curții Supreme este de a închide o astfel de procedură.

40 A se vedea Hotărârea din 9 ianuarie 2024 (C‑181/21 și C‑262/21, denumită în continuare „Hotărârea G. ș.a.”, EU:C:2024:1).

41 A se vedea Hotărârea G. ș.a. (punctele 66-73).

42 A se vedea Hotărârea G. ș.a. (punctele 69 și 70).

43 A se vedea Hotărârea W.Ż (punctele 152-155).

44 Hotărârea din 4 septembrie 2025 (C‑225/22, EU:C:2025:649, punctul 57). A se vedea de exemplu și Hotărârea din 16 iulie 2026, Rzecznik Dyscyplinarny Sądu Najwyższego (C‑96/24, C‑103/24 și C‑112/24, punctul 84).

45 Curtea a furnizat astfel de îndrumări instanței de trimitere la punctele 134-155 din Hotărârea W.Ż.

46 A se vedea de exemplu Hotărârea din 14 noiembrie 2024, S. (Modificarea completului de judecată) (C‑197/23, EU:C:2024:956, punctul 60). A se vedea, cel mai recent, Hotărârea din 16 iulie 2026, Gekus (C‑748/23, în special punctele 50-62), și Hotărârea din 16 iulie 2026, Rzecznik Dyscyplinarny Sądu Najwyższego (C‑96/24, C‑103/24 și C‑112/24, în special punctele 67-79), în care Curtea a statuat, referitor la principiul imparțialității, că membrii completului chemat să statueze dacă participarea unui judecător la o anumită procedură este de natură să încalce cerințele unei instanțe independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege, nu pot fi chiar ei într‑o situație identică cu cea a judecătorului în cauză.

47 A se vedea Hotărârea din 1 august 2025, Daka ș.a. (C‑422/23, C‑455/23, C‑459/23, C‑486/23 și C‑493/23, denumită în continuare „Hotărârea Daka”, EU:C:2025:592, punctul 86).

48 Hotărârea Daka (punctul 87).

49 A se vedea în această privință Hotărârea Rzecznik Praw Obywatelskich (punctele 78 și 91 și jurisprudența citată).

50 Hotărârea din 18 decembrie 2025 (C‑448/23, EU:C:2025:975).

51 A se vedea Hotărârea din 18 decembrie 2025, Comisia/Polonia (Control ultra vires al jurisprudenței Curții – Supremația dreptului Uniunii) (C‑448/23, EU:C:2025:975, punctele 278 și 279).

52 Hotărârea W.Ż. (punctul 144).

53 Astfel cum a statuat recent Curtea în Hotărârea Rzecznik Praw Obywatelskich (punctul 51): „[A]rticolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE stabilește în sarcina statelor membre o obligație de rezultat clară și precisă și care nu este însoțită de nicio condiție în ceea ce privește independența care trebuie să caracterizeze instanțele chemate să interpreteze și să aplice dreptul Uniunii” (sublinierea noastră).

54 A se vedea în această privință Hotărârea Rzecznik Praw Obywatelskich (punctele 63-65).

55 Ombudsmanul și Comisia au făcut în acest sens referire la articolul 16 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al Curții Supreme, care ar putea fi aplicat prin analogie. Răspunzând unei întrebări adresate în ședință, X.Y. a propus să existe normă cutumiară de a fi repartizat judecătorul următor pe listă, cu excepția cazului în care acesta are deja un volum de muncă prea mare. Problema dacă vreuna dintre aceste norme poate fi utilizată pentru a oferi o soluție cu privire la modul în care să fie alcătuit un complet în cazul în care persoana desemnată să îndeplinească această funcție a fost numită în mod nelegal rămâne să facă obiectul verificării de către instanța de trimitere.