Concluziile avocatei generale doamna T. Ćapeta prezentate la 12 iunie 2025.#Michael Heßler împotriva Comisiei Europeană.#Recurs – Funcție publică – Statutul funcționarilor Uniunii Europene – Procedură precontencioasă – Articolul 90 – Noțiunea de «act care lezează» – Impozit stabilit în beneficiul Uniunii Europene – Regulamentul (CEE, Euratom, CECA) nr. 260/68 – Articolul 3 – Reducere fiscală pentru copilul aflat în întreținere – Condiții de acordare – Noțiunea de «copil aflat în întreținere» – Anexa VII la statut – Articolul 2 – Alocație pentru creșterea copilului aflat în întreținere.#Cauza C-137/24 P.

Angajații instituțiilor Uniunii Europene au dreptul la anumite prestații sociale. Pentru salariații care au copii în întreținere, aceste prestații includ o alocație pentru copilul aflat în întreținere și o deducere fiscală.

Domnul Michael Heßler, funcționar al Comisiei Europene, a formulat o cerere de scutire de impozit pentru fiica sa care, deși avea vârsta de peste 26 de ani, era încă studentă la momentul depunerii cererii. Această cerere a fost respinsă de Comisie. Domnul Heßler a formulat o acțiune împotriva deciziei Comisiei de respingere a cererii sale la Tribunal, care a respins acțiunea sa prin Hotărârea din 20 decembrie 2023, Heßler/Comisia (T‑369/22, denumită în continuare hotărârea atacată, EU:T:2023:855). Prin prezentul recurs, domnul Heßler contestă această hotărâre.

În conformitate cu cererea Curții, prezentele concluzii se vor concentra doar pe una dintre problemele ridicate în cadrul recursului, și anume existența unei legături între alocația pentru creșterea copilului aflat în întreținere și deducerea fiscală pentru copilul aflat în întreținere prevăzută de Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 ( 2 ).

Pentru a oferi un răspuns la o astfel de întrebare, Curtea trebuie să interpreteze două instrumente ale Uniunii: Statutul funcționarilor ( 3 ) și Regulamentul nr. 260/68.

Condițiile de eligibilitate pentru acordarea alocației pentru copilul aflat în întreținere sunt prevăzute la articolul 2 din anexa VII la Statutul funcționarilor, intitulată „Norme privind remunerarea și rambursarea cheltuielilor”, care prevede: „(1) Funcționarul care are unul sau mai mulți copii în întreținere beneficiază, în condițiile enumerate la alineatele (2) și (3), de o alocație de […] pe lună pentru fiecare copil aflat în întreținerea sa. (2) Este considerat copil aflat în întreținere copilul legitim, natural sau adoptiv al funcționarului sau al soțului acestuia, care este efectiv întreținut de către funcționar. Același lucru este valabil pentru copilul care a făcut obiectul unei cereri de adopție și pentru care a fost inițiată procedura de adopție. Orice copil pentru care funcționarul are obligația de a plăti pensie alimentară, ca urmare a unei hotărâri judecătorești întemeiate pe legislația unui stat membru privind protecția minorilor, este considerat copil aflat în întreținerea funcționarului. (3) Alocația se acordă: (a) din oficiu, pentru copilul care nu a împlinit încă vârsta de 18 ani; (b) la cererea motivată a funcționarului în cauză, pentru copilul cu vârsta între 18 și 26 de ani care urmează o formare educațională sau profesională. (4) Orice persoană căreia funcționarul are obligația, conform legii, de a‑i plăti pensie alimentară și pentru a cărei întreținere funcționarul suportă cheltuieli ridicate poate, în mod excepțional, să fie considerată copil aflat în întreținere printr‑o decizie specială și motivată a autorității împuternicite să facă numiri, pe bază de documente doveditoare. (5) Prelungirea plății alocației se obține fără a se prevedea vreo limită de vârstă în cazul în care copilul suferă de o boală gravă sau are o infirmitate care îl împiedică să se întrețină singur, alocația plătindu‑se pe toată durata respectivei boli sau infirmități. (6) Copilul aflat în întreținere în sensul prezentului articol dă dreptul la plata unei singure alocații pentru creșterea copilului, chiar dacă părinții sunt angajați la două instituții diferite ale Uniunii Europene. (7) Atunci când copilul aflat în întreținere, în sensul alineatelor (2) și (3), este încredințat, în temeiul dispozițiilor legale, prin hotărâre judecătorească sau decizie a autorității administrative competente, unei alte persoane, alocația i se plătește acesteia din urmă pe seama și în numele funcționarului.”

Deducerea fiscală este reglementată de articolul 3 din Regulamentul nr. 260/68 care, în părțile sale relevante, prevede: „(1) Impozitul se plătește lunar din salariile, remunerațiile și alocațiile de orice fel achitate de Comunități persoanelor supuse impozitării. […] (3) Prestațiile și alocațiile cu caracter familial și social enumerate mai jos nu se includ în baza de impozitare: (a) alocațiile familiale: […] – alocația pentru copilul aflat în întreținere, […] (4) Sub rezerva dispozițiilor articolului 5, cuantumului rezultat în urma aplicării dispozițiilor de mai sus i se aplică o deducere de 10 % pentru cheltuieli profesionale și personale. Pentru fiecare copil aflat în întreținerea persoanei supusei impozitării, precum și pentru fiecare persoană asimilată copilului aflat în întreținere în înțelesul articolului 2 alineatul (4) din anexa VII la Statutul funcționarilor Comunităților Europene se aplică o deducere suplimentară echivalentă cu dublul cuantumului alocației pentru copil aflat în întreținere. […]”

Recurentul este un funcționar al Comisiei. El este tatăl a două fiice născute în 1993 și, respectiv, în 1994, pentru care a beneficiat de o alocație pentru copilul aflat în întreținere până când acestea au împlinit 26 de ani în 2019 și, respectiv, în 2020.

Pe lângă plata alocației pentru copilul aflat în întreținere, recurentul a beneficiat de asemenea de deducerea impozitului, prevăzută la articolul 3 alineatul (4) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 260/68, până la 31 iulie 2021, pentru fiecare dintre cele două fiice ale sale, care erau în continuare studente la data menționată.

La 28 iunie 2021, reclamantul a transmis certificatul de studii al fiicei sale mai mari la Oficiul de Administrarea și Plată a Drepturilor Individuale (denumit în continuare „PMO”) al Comisiei, pentru a solicita o prelungire a deducerii fiscale pentru fiica respectivă.

Prin e‑mailurile din 29 iunie 2021 ca răspuns la această cerere, un gestionar al dosarului din cadrul serviciului PMO responsabil de dosar l‑a informat pe reclamant că, pe baza Hotărârii XB/BCE ( 4 ), orice cerere de acordare sau de prelungire a reducerii impozitului în lipsa unui drept la alocația pentru creșterea copilului aflat în întreținere plătită în temeiul articolului 2 din anexa VII la statut trebuia respinsă ( 5 ).

La 15 iulie 2021, recurentul a adresat o notă șefului serviciului PMO responsabil de dosar, în care a contestat informațiile cuprinse în e‑mailurile din 29 iunie 2021. Recurentul nu a primit un răspuns explicit la această notă.

La 18 august 2021, recurentul a solicitat ca PMO să îi acorde prelungirea deducerii fiscale pentru cea de a doua fiică a sa.

Prin e‑mailul din 27 august 2021, gestionarul dosarului din cadrul serviciului PMO responsabil de dosar i‑a răspuns reclamantului. Conținutul acestui răspuns era, în principiu, identic cu cel referitor la fiica sa cea mare.

La 24 noiembrie 2021, recurentul a formulat o plângere împotriva refuzului prelungirii menționate, decurgând din lipsa unui răspuns din partea PMO, prin care a solicitat acordarea prelungirii deducerii fiscale solicitate în legătură cu cele două fiice ale sale.

La 25 martie 2022, directorul Serviciului financiar, juridic și parteneriate din cadrul Direcției Generale Resurse Umane și Securitate a Comisiei, în calitate de autoritate împuternicită să facă numiri, a respins reclamația recurentului (denumită în continuare „decizia de respingere a reclamației”).

Prin cererea adresată Tribunalului la 24 iunie 2022, recurentul a formulat o acțiune prin care a solicitat instanței, pe de o parte, anularea deciziei de respingere a reclamației și, pe de altă parte, obligarea Comisia la acordarea cu efect retroactiv a deducerii fiscale în cauză, începând de la data de 1 august 2021 și atât timp cât sunt îndeplinite condițiile, precum și la plata eventualelor dobânzi aferente sumelor neplătite.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea în totalitate.

Astfel cum s‑a arătat la punctul 3 de mai sus, deși recursul se întemeiază pe trei motive, prezentele concluzii, în conformitate cu cererea Curții de Justiție, vor examina numai al treilea motiv ( 6 ).

Chiar dacă nu sunt separate în mod clar, argumentele recurentului în cadrul celui de al treilea motiv de recurs pot fi împărțite în mai multe aspecte. În primul rând, recurentul susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a stabilit, la punctul 93 din hotărârea atacată, o legătură între deducerea fiscală și plata efectivă a alocației pentru creșterea copilului. În al doilea rând, recurentul susține că Tribunalul, în special la punctul 74 din hotărârea atacată, a interpretat în mod eronat noțiunea de „copil aflat în întreținere” și, prin urmare, a respins în mod eronat cererea sa de deducere fiscală solicitată în privința fiicei sale. În al treilea rând, recurentul afirmă că, la punctul 94 din hotărârea atacată, Tribunalul nu a respectat caracterul obligatoriu al actelor interne ale Comisiei. În al patrulea rând, recurentul susține că, la punctul 100 din hotărârea atacată, Tribunalul nu a ținut seama de natura juridică a deducerii fiscale solicitate.

În temeiul motivelor de recurs invocate, recurentul solicită Curții: – anularea hotărârii atacate; – anularea deciziei de respingere a reclamației; – obligarea Comisiei la acordarea cu titlu retroactiv, începând cu 1 august 2021 și atât timp cât sunt îndeplinite condițiile, a deducerii fiscale stabilite la articolul 3 alineatul (4) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 260/68, potrivit Concluziilor nr. 222/04 ale șefilor de administrație ( 7 ); – obligarea Comisiei la plata de dobânzi la sumele datorate în conformitate cu Regulamentul fiscal și – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia solicită Tribunalului: – respingerea recursului și – obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Conform solicitării Curții de Justiție, prezentele concluzii se concentrează numai asupra celui de al treilea motiv al recurentului și sunt organizate după cum urmează.

În secțiunea A, vom aborda argumentul recurentului potrivit căruia Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a stabilit existența unei legături între plata unei alocații și dreptul la deducerea fiscală pentru copilul aflat în întreținere. În secțiunea B, vom analiza noțiunea de „copil aflat în întreținere” în sensul articolului 3 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 260/68 coroborat cu articolul 2 din anexa VII la statut. În secțiunea C, vom examina posibila aplicare a deciziei interne a șefilor de administrație și relația dintre actele interne ale instituțiilor Uniunii și actele legislative ale Uniunii. În sfârșit, în cadrul secțiunii D, vom analiza pe scurt afirmația recurentului potrivit căreia Tribunalul a înțeles în mod eronat natura deducerii fiscale.

Recurentul susține că, prin condiționarea dreptului la o deducere fiscală de faptul de a primi o plată efectivă a unei alocații pentru copii, Tribunalul a interpretat greșit norma de drept, la punctul 93 din hotărârea atacată.

Suntem de acord cu opinia recurentului conform căreia formularea articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul nr. 260/68 nu corelează dreptul la deducere fiscală de plata efectivă a alocației pentru copii. Cu toate acestea, deducerea fiscală este, după cum vom explica, legată de articolul 2 din anexa VII la statut, întrucât este condiționată de îndeplinirea acelorași condiții de dependență ca și dreptul la alocația pentru copilul aflat în întreținere.

Formularea articolului 3 alineatul (4) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 260/68 sugerează că deducerea fiscală este condiționată numai de existența unui copil aflat în întreținere în sensul articolului 2 alineatul (2) din anexa VII la statut. În plus, atunci când o persoană este considerată copil aflat în întreținere în temeiul articolului 2 alineatul (4) din anexa VII la statut, existența acestui copil aflat în întreținerea sa poate da naștere dreptului la deducere fiscală pentru un funcționar care are în întreținere copilul respectiv. Astfel, dispoziția menționată nu condiționează dreptul la deducere fiscală de primirea efectivă a alocației pentru copilul aflat în întreținere în temeiul articolului 2 alineatul (3) din anexa VII la statut.

Prin urmare, nu există o asemenea legătură între alocația pentru copilul aflat în întreținere și deducerea fiscală, în sensul că alocația pentru copilul aflat în întreținere trebuie să fie plătită efectiv pentru ca funcționarul să beneficieze de dreptul la deducerea fiscală. În acest sens, Tribunalul a săvârșit într‑adevăr o eroare atunci când a afirmat, la punctul 93 din hotărârea atacată, că un funcționar are dreptul la deducerea fiscală numai atunci când alocația pentru copilul aflat în întreținere îi este plătită efectiv funcționarului în cauză.

În această privință, de asemenea în mod eronat Tribunalul s‑a întemeiat pe punctul 103 din Hotărârea XB/BCE și a concluzionat că numai plata efectivă a alocației pentru copilul aflat în întreținere poate da naștere dreptului la deducerea fiscală. Problema principală ridicată în cauza respectivă a fost dacă o persoană angajată cu un contract pe termen scurt la Banca Centrală Europeană avea dreptul la avantaje fiscale, și nu dacă exista o legătură între alocația pentru copil și deducerea fiscală. Hotărârea XB/BCE nu prezintă, așadar, relevanță directă pentru prezenta cauză.

Deși împărtășim opinia recurentului potrivit căreia dreptul la deducerea fiscală pentru copilul aflat în întreținere nu depinde de plata efectivă a alocației pentru creșterea copilului aflat în întreținere, nu împărtășim opinia recurentului potrivit căreia nu există nicio legătură între aceste două tipuri de prestații.

Jurisprudența a clarificat deja că legătura dintre deducerea fiscală și alocația pentru copilul aflat în întreținere există în sensul că ambele urmăresc același obiectiv social și răspund aceleiași preocupări, întrucât ambele sunt justificate de cheltuielile care decurg dintr‑o nevoie actuală și certă legată de copil și de întreținerea efectivă a acestuia ( 8 ). În plus, există o legătură între cele două prestații, în sensul că condițiile pentru a beneficia de ambele tipuri de prestații sunt aceleași, deoarece ambele depind de noțiunea de „copil aflat în întreținere”.

Întrucât dreptul la deducerea fiscală depinde de existența unui copil aflat în întreținere și întrucât articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul nr. 260/68 face trimitere la statut pentru definirea acestei noțiuni, este necesar să se analizeze în continuare dacă Tribunalul a săvârșit o eroare în interpretarea noțiunii de „copil aflat în întreținere”.

Recurentul consideră că Tribunalul a interpretat în mod eronat noțiunea de „copil aflat în întreținere” la punctul 74 din hotărârea atacată atunci când a concluzionat că, pentru a defini un copil aflat în întreținere, trebuie să se țină seama și de celelalte alineate ale articolului 2 din anexa VII la statut, și nu numai de al doilea alineat al acestui articol. În susținerea argumentelor sale, recurentul susține că din Hotărârea Brems/Consiliul ( 9 ) rezultă că definiția noțiunii de „copil aflat în întreținere” trebuie apreciată numai în temeiul articolului 2 alineatul (2) din anexa VII la statut.

Nu suntem de acord cu recurentul.

Dreptul la deducerea fiscală în temeiul articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul nr. 260/68 se naște în legătură cu copii aflați în întreținere în sensul articolului 2 din anexa VII la statut.

Articolul 2 alineatul (2) din anexa VII la statut definește copilul aflat în întreținere ca fiind „copilul legitim, natural sau adoptiv al funcționarului sau al soțului acestuia, care este efectiv întreținut de către funcționar”. Această dispoziție nu instituie nicio limită de vârstă în scopul definirii noțiunii de „copil aflat în întreținere”.

Cu toate acestea, astfel cum Tribunalul a stabilit în mod întemeiat la punctul 79 din hotărârea atacată (aspect care nu a fost contestat în mod expres de recurent), această dispoziție nu poate fi interpretată independent de alte dispoziții ale articolului menționat. În schimb, intenția legiuitorului Uniunii poate fi discernută numai prin lecturarea acestui articol în întregime.

În această privință, articolul 2 alineatul (3) din anexa VII la statut sugerează că intenția legiuitorul Uniunii a fost să introducă o limită de vârstă dincolo de care o persoană nu mai poate fi considerată copil în întreținere, cu excepțiile prevăzute la articolul 2 alineatele (4) și (5). Limita respectivă a fost stabilită la vârsta de 18 ani, sub care nu este necesar să se dovedească dependența. Totuși, această limită de vârstă poate fi prelungită până la vârsta de 26 de ani în anumite cazuri în care există o „dependență” ca urmare a faptului că un copil urmează o formare școlară sau profesională și dacă se face dovada unei astfel de forme de educație. Cu toate acestea, după împlinirea vârstei de 26 de ani, copilul nu mai este considerat a fi în întreținere, chiar dacă acesta continuă să studieze.

Se poate discuta caracterul adecvat al alegerii limitei de vârstă la 26 de ani, având în vedere durata posibilă a anumitor tipuri de studii. Cu toate acestea, o astfel de dezbatere este de competența procesului legislativ, iar nu a instanțelor.

În plus, legiuitorul Uniunii a prevăzut alte posibilități care dau dreptul funcționarilor să beneficieze de prestații suplimentare, în situațiile în care o persoană poate fi considerată copil în întreținere pe baza condițiilor menționate la articolul 2 alineatele (4) sau (5) din anexa VII la statut. Prin urmare, un funcționar poate beneficia de deducerea fiscală pentru un copil care a depășit vârsta de 26 de ani, dar care continuă să studieze, în cazul în care întreținerea acestui copil presupune cheltuieli mari pentru funcționar, astfel cum se prevede la articolul 2 alineatul (4). Cu toate acestea, funcționarul are obligația să dovedească îndeplinirea acestei condiții.

În speță, recurentul nu a susținut că dreptul său la deducerea fiscală se întemeiază pe dispozițiile articolului 2 alineatul (4) din anexa VII la statut. Recurentul a susținut că are dreptul la deducerea fiscală doar în baza faptului că fiica sa își continuă studiile, chiar dacă a trecut de vârsta de 26 de ani.

În susținerea argumentului potrivit căruia noțiunea de „copil aflat în întreținere” este exprimată la articolul 2 alineatul (2) din anexa VII la statut interpretat în mod separat și, prin urmare, nu presupune o limită de vârstă, recurentul a invocat Hotărârea Brems/Consiliul.

Nu suntem de acord cu interpretarea dată de recurent acestei hotărâri. Deși este adevărat că, în această hotărâre, Tribunalul a statuat că definiția „copilului aflat în întreținere” este prevăzută la articolul 2 alineatul (2) din anexa VII la statut, Tribunalul a făcut trimitere și la alte alineate ale acestui articol când a oferit răspunsuri la întrebările adresate ( 10 ).

Curtea a confirmat o astfel de interpretare în Hotărârea Consiliul/Brems ( 11 ), în care a statuat că articolul 2 alineatul (4) din anexa VII la statut nu poate fi interpretat în sensul că se opune ca persoane aflate în întreținerea funcționarului și care se află într‑o situație diferită de cele menționate la articolul 2 alineatele (3) și (5) din anexa menționată să fie asimilate copiilor aflați în întreținere.

În concluzie, împărtășim punctul de vedere al Comisiei, conform căruia noțiunea de „copil aflat în întreținere” trebuie interpretată luând în considerare articolul 2 din anexa VII la statut în ansamblul său, întrucât nu se poate presupune că legiuitorul Uniunii a intenționat să acorde beneficii copiilor funcționarilor Uniunii, indiferent de vârsta lor sau de împrejurări speciale.

În aceeași ordine de idei, dacă nu se poate considera că un copil aflat în întreținere de peste 26 ani dă dreptul unui funcționar al Uniunii la o alocație pentru creșterea copilului aflat în întreținere, situația este aceeași în ceea ce privește deducerea fiscală, Regulamentul nr. 260/68 făcând referire în mod explicit la noțiunea de „copil aflat în întreținere”, astfel cum este definită în statut.

Prin urmare, Tribunalul a considerat în mod întemeiat că dreptul la deducere fiscală depinde de aceleași criterii precum cele stabilite pentru dreptul la alocația pentru copii, întrucât ambele sunt determinate de noțiunea de „copil aflat în întreținere”. Această noțiune trebuie interpretată în lumina articolului 2 din anexa VII la statut în ansamblul său și exclude, în principiu, copiii care au depășit vârsta de 26 de ani, chiar dacă aceștia își continuă studiile.

Prin urmare, argumentele recurentului potrivit cărora Tribunalul a interpretat în mod eronat noțiunea de „copil aflat în întreținere” trebuie înlăturate ca nefondate.

Recurentul susține că, la punctul 94 din hotărârea atacată ( 12 ), Tribunalul a interpretat în mod eronat natura Directivei interne 36-2004 a Comisiei din 24 mai 2004.

Prin acest act intern, Comisia a transpus Concluziile nr. 222/04 ale șefilor de administrație din 7 aprilie 2004, în care șefii de administrație au convenit să acorde deducerea fiscală potrivit articolului 3 alineatul (4) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 260/68 pentru copiii aflați în întreținere în vârstă de peste 26 de ani. O astfel de deducere urmează să fie aprobată numai în cazul în care copilul și‑a început studiile înainte de împlinirea vârstei de 26 de ani și urmează în mod regulat aceste studii. De asemenea, aceștia au convenit că deducerea fiscală în acest temei nu va mai fi acordată de la data la care copilul obține un venit care depășește 40 % din salariul unui funcționar cu gradul 1 treapta 1 sau de la data la care copilul împlinește vârsta de 30 de ani.

Recurentul arată că actul mai sus menționat nu este o decizie internă cu caracter general stabilită în temeiul statutului, ci o decizie adoptată în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 260/68 pentru a garanta o interpretare uniformă a acestui regulament. În plus, recurentul consideră că Concluziile nr. 222/04 ale șefilor de administrație din 7 aprilie 2004 constituie lex specialis, având ca obiectiv final o simplificare a procedurii administrative. În esență, recurentul susține că copiii care se află încă în întreținere deoarece studiază, dar care au trecut de vârsta de 26 de ani, ar avea în orice caz dreptul la o deducere fiscală în temeiul articolului 2 alineatul (4) din anexa VII la statut, aplicabilă în temeiul articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul nr. 260/68. Acordul la care au ajuns șefii de administrație nu a făcut decât să simplifice procedura de dobândire a prestației pe acest temei.

Nu suntem de acord cu argumentele recurentului.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, actele interne ale instituțiilor trebuie calificate drept o normă de conduită, care indică practica ce trebuie urmată, pe care administrația și‑o impune și de la care administrația nu se poate îndepărta fără a preciza motivele ( 13 ). Ca atare, aceste acte limitează puterea de apreciere a instituției care le emite ( 14 ).

Cu toate acestea, astfel de acte interne adoptate de o instituție a Uniunii nu pot în niciun caz să deroge de la acte cu forță juridică ierarhic superioară, precum Regulamentul nr. 260/68 sau statutul ( 15 ).

Cu alte cuvinte, o directivă internă nu poate stabili în mod legal norme care derogă de la dispozițiile statutului sau de la orice alt act legislativ sau de punere în aplicare al Uniunii.

Din dosar nu reiese în mod clar pe ce bază a adoptat Comisia directiva internă în discuție. Cu toate acestea, același raționament s‑ar aplica în cazul în care directiva internă ar fi, astfel cum susține recurentul, o decizie adoptată în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 260/68 pentru a garanta o interpretare uniformă a acestui regulament sau în cazul în care ar fi o decizie internă cu caracter general adoptată în temeiul statutului. Indiferent de temeiul în care a fost adoptată, o astfel de decizie internă este inaplicabilă în cazul în este contrară legislației Uniunii.

O directivă internă, precum cea din speță, nu poate fi considerată conformă cu formularea sau cu obiectivele statutului și nici cu cele ale Regulamentului nr. 260/68. În schimb, aceasta derogă de la aceste acte legislative prin introducerea unei limite de vârstă care nu este prevăzută de regulamentele menționate sau prin substituirea nejustificată a necesității de a dovedi existența condițiilor prevăzute la articolul 2 alineatul (4) din anexa VII la statut pentru a dobândi dreptul la deducerea fiscală.

Prin urmare, argumentele recurentului potrivit cărora Tribunalul a săvârșit o eroare la punctul 94 din hotărârea atacată trebuie de asemenea să fie înlăturate ca nefondate.

Recurentul susține că Tribunalul, la punctul 100 din hotărârea atacată, a interpretat în mod eronat natura reală a deducerii fiscale. Acesta consideră că deducerea fiscală nu este supusă plății, ci determină doar o reducere a venitului impozabil, motiv pentru care el nu a solicitat decât rambursarea impozitelor plătite, calculată pe baza cuantumului cu care venitul impozabil ar fi fost diminuat dacă ar fi beneficiat de deducerea fiscală.

Împărtășim opinia recurentului potrivit căreia deducerea fiscală nu este o sumă datorată de Comisie unui funcționar, ci mai degrabă o sumă prelevată din baza de impozitare pentru calculul cuantumului datorat.

Cu toate acestea, în opinia noastră, niciun element din cuprinsul punctului 100 din hotărârea atacată nu indică faptul că Tribunalul ar avea o opinie diferită. Motivul pentru care această instanță a considerat că cererea recurentului este o creanță pecuniară este acela că, prin acțiunea sa, recurentul a solicitat Comisiei plata unor sume plătite în mod necuvenit. Această calificare a cererii a servit la stabilirea competenței Tribunalului cu privire la cererea recurentului (la acel moment reclamant), care a fost soluționată în favoarea sa.

În concluzie, chiar dacă Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a constatat că dreptul la deducerea fiscală pentru copilul aflat în întreținere depinde de plata efectivă a alocației pentru copii, această instanță nu a săvârșit o eroare atunci când a constatat că există o legătură între cele două tipuri de prestații. Dreptul la deducere fiscală este condiționat de îndeplinirea condiției prevăzute la articolul 2 din anexa VII la statut, care trebuie interpretat în ansamblul său pentru a determina noțiunea de „copil aflat în întreținere”. Această noțiune nu include copiii în vârstă de peste 26 de ani, chiar dacă aceștia continuă să studieze, cu excepția cazului în care îndeplinesc alte condiții, astfel cum sunt prevăzute la articolul 2 alineatul (4) din anexa VII la statut. Normele privind dreptul la deducerea fiscală astfel stabilite prin legislația Uniunii nu pot fi modificate prin acte interne ale instituțiilor Uniunii.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să respingă al treilea motiv de recurs prezentat de recurent.

CONCLUZIILE AVOCATEI GENERALE

DOAMNA TAMARA ĆAPETA

prezentate la 12 iunie 2025 ( 1 )

Dreptul Uniunii Europene

Statutul funcționarilor

Regulamentul nr. 260/68