Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 19 noiembrie 2025.#Aurelia Stiftung împotriva Comisiei Europene.#Produse fitosanitare – Substanța activă glifosat – Cerere de reînnoire a unei substanțe active – Prelungirea perioadei de aprobare – Întârziere în desfășurarea procedurii de reînnoire – Motive independente de solicitant – Cerere de reexaminare internă – Articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 – Decizie de respingere a cererii – Articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.#Cauza T-565/23.

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Aurelia Stiftung, solicită anularea deciziei Ares(2023) 4611321 a Comisiei din 3 iulie 2023 de respingere a cererii de reexaminare internă pe care a introdus‑o în legătură cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2364 al Comisiei din 2 decembrie 2022 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a substanței active glifosat (JO 2022, L 312, p. 99) (denumită în continuare „decizia atacată”).

Reclamanta este o asociație fără scop lucrativ cu sediul în Berlin (Germania). Obiectivele sale includ printre altele protecția animalelor, a naturii și a mediului.

Glifosatul este o substanță activă utilizată pe scară largă în produsele erbicide.

Glifosatul a fost aprobat pentru prima dată prin Directiva 2001/99/CE a Comisiei din 20 noiembrie 2001 de modificare a anexei I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare în scopul includerii glifosatului și metil tifensulfuronului ca substanțe active (JO 2001, L 304, p. 14, Ediție specială, 03/vol. 39, p. 254). În conformitate cu anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (JO 1991, L 230, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 10, p. 30), aprobarea glifosatului a intrat în vigoare la 1 iulie 2002 și trebuia să expire la 30 iunie 2012.

În anul 2009, a intrat în vigoare Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (JO 2009, L 309, p. 1). Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei din 25 mai 2011 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 1107/2009 în ceea ce privește lista substanțelor active autorizate (JO 2011, L 153, p. 1) a adoptat lista prevăzută la articolul 78 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1107/2009. Glifosatul figura în această listă, având ca dată de expirare a perioadei de aprobare data de 31 decembrie 2015.

La 20 octombrie 2015, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1885 al Comisiei de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a substanțelor active 2,4-D, acibenzolar‑s-metil, amitrol, bentazon, cihalofop‑butil, diquat, esfenvalerat, famoxadon, flumioxazin, DPX KE 459 (flupirsulfuron‑metil), glifosat, iprovalicarb, izoproturon, lambda‑cihalotrin, metalaxil‑M, metsulfuron‑metil, picolinafen, prosulfuron, pimetrozin, piraflufen‑etil, tiabendazol, tifensulfuron‑metil și triasulfuron (JO 2015, L 276, p. 48), adoptat în temeiul articolului 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009, a prelungit perioada de aprobare a glifosatului până la 30 iunie 2016, pentru motivul că evaluarea substanței fusese întârziată din motive independente de voința solicitantului.

La 29 iunie 2016, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1056 al Comisiei de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadei de aprobare a substanței active glifosat (JO 2016, L 173, p. 52) a prelungit a doua oară perioada de aprobare a glifosatului în temeiul articolului 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009, arătând că această aprobare urma să expire la expirarea unui termen de „[șase] luni de la data primirii de către Comisie a avizului Comitetului pentru evaluarea riscurilor din cadrul [ECHA] sau data de 31 decembrie 2017, dacă această dată [era] anterioară primirii avizului”.

La 12 decembrie 2017, aprobarea glifosatului a fost reînnoită până la 15 decembrie 2022 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2324 al Comisiei de reînnoire a aprobării substanței active glifosat, în conformitate cu Regulamentul nr. 1107/2009 și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare nr. 540/2011 (JO 2017, L 333, p. 10).

La 14 martie 2022, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a invitat solicitantul reînnoirii aprobării glifosatului să furnizeze informații suplimentare, pe care acesta le‑a furnizat în timp util.

La 10 mai 2022, EFSA și Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) au informat Comisia Europeană că adoptarea concluziilor examinării inter pares a evaluării riscurilor legate de glifosat ar avea loc cu întârziere.

La 2 decembrie 2022, aprobarea glifosatului a fost prelungită până la 15 decembrie 2023 prin Regulamentul de punere în aplicare 2022/2364.

La 30 ianuarie 2023, reclamanta a introdus o cerere de reexaminare internă a Regulamentului de punere în aplicare 2022/2364, în temeiul articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului (JO 2006, L 264, p. 13, Ediție specială, 15/vol. 17, p. 126).

La 3 iulie 2023, Comisia a respins prin decizia atacată cererea de reexaminare internă.

La 28 noiembrie 2023, aprobarea glifosatului a fost reînnoită până la 15 decembrie 2033 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2660 al Comisiei de reînnoire a aprobării substanței active glifosat în conformitate cu Regulamentul nr. 1107/2009 și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 540/2011 (JO L, 2023/2660).

La 24 ianuarie 2024, reclamanta a introdus o cerere de reexaminare internă a Regulamentului de punere în aplicare 2023/2660.

Reclamanta solicită Tribunalului: – anularea deciziei atacate; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia, susținută de Bayer Agriculture, solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta invocă cinci motive în susținerea acțiunii formulate, întemeiate în esență, primul, pe încălcarea articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 în măsura în care prelungirea perioadei de aprobare servește la realizarea unei etape a procedurii al cărei termen nu poate fi prelungit, al doilea, pe o aplicare și pe o interpretare incorecte ale articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 în ceea ce privește rolul solicitantului reînnoirii, al treilea și al patrulea, pe o încălcare a principiului precauției și pe o evaluare comparativă incorectă a intereselor în cauză în cadrul gestionării riscurilor și, al cincilea, pe o încălcare a obligației de motivare.

Bayer Agriculture susține că interesul reclamantei de a exercita acțiunea a dispărut de la adoptarea Regulamentului de punere în aplicare 2023/2660, care a reînnoit aprobarea glifosatului, împotriva căruia reclamanta a introdus o cerere de reexaminare internă întemeiată pe o argumentație similară.

Tribunalul amintește că interesul unui reclamant de a exercita acțiunea trebuie să fie născut și actual. În raport cu obiectul acțiunii, acest interes trebuie să existe la momentul introducerii acesteia, sub sancțiunea inadmisibilității, și trebuie să existe în continuare, până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului (a se vedea Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory ș.a./Comisia, C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctele 56 și 57 și jurisprudența citată).

În speță, astfel cum arată Bayer Agriculture, perioada de prelungire a aprobării glifosatului s‑a încheiat la 15 decembrie 2023, iar aprobarea acestei substanțe active a fost reînnoită prin Regulamentul de punere în aplicare 2023/2660.

Cu toate acestea, în primul rând, decizia atacată nu a fost retrasă de Comisie, astfel încât litigiul și‑a păstrat obiectul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 septembrie 2018, ClientEarth/Comisia, C‑57/16 P, EU:C:2018:660, punctul 45 și jurisprudența citată). Astfel cum arată reclamanta, decizia atacată și cererea de reexaminare internă a Regulamentului de punere în aplicare 2023/2660 au obiecte diferite.

În al doilea rând, rezultă din jurisprudență că un reclamant își păstrează interesul de a solicita anularea unui act al unei instituții a Uniunii Europene pentru a permite să se evite repetarea în viitor a pretinsei nelegalități de care acesta ar fi afectat. Un astfel de interes de a exercita acțiunea decurge din articolul 266 primul paragraf TFUE, în temeiul căruia instituția emitentă a actului anulat este obligată să ia măsurile impuse de executarea hotărârii Curții. Totuși, acest interes de a exercita acțiunea nu poate exista decât dacă pretinsa nelegalitate este susceptibilă să se repete în viitor, independent de împrejurările cauzei în care a fost introdusă acțiunea formulată de reclamant (Hotărârea din 7 iunie 2007, Wunenburger/ComisiaC‑362/05 P, EU:C:2007:322, punctele 50-52, și Hotărârea din 27 septembrie 2018, Mellifera/Comisia, T‑12/17, EU:T:2018:616, punctul 28).

Aceasta este situația în prezenta cauză, din moment ce nelegalitatea invocată de reclamantă se întemeiază printre altele pe o interpretare a articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 pe care Comisia riscă să o reitereze cu ocazia unei cereri de reexaminare internă a expirării perioadei de aprobare a unei substanțe active.

Rezultă că, în pofida adoptării Regulamentului de punere în aplicare 2023/2660, împotriva căruia reclamanta a introdus de asemenea o cerere de reexaminare, aceasta păstrează un interes de a exercita acțiunea în speță.

Bayer Agriculture contestă calitatea procesuală activă a reclamantei. Pe de o parte, reclamanta nu ar fi abilitată să introducă o cerere de reexaminare internă în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 1367/2006, întrucât obiectivul său principal declarat nu ar fi promovarea protecției mediului. Astfel, reclamanta ar fi activă în sectoarele apiculturii și horticulturii, iar aceste activități nu ar servi la protejarea mediului. Pe de altă parte, promovarea deținerii albinelor ar privi animale care nu trăiesc în stare sălbatică și nu ar intra sub incidența protecției mediului în cadrul dreptului mediului. Astfel, acțiunea ar trebui respinsă ca inadmisibilă.

Tribunalul amintește că articolul 10 din Regulamentul nr. 1367/2006 prevede că „[o]rice organizație neguvernamentală […] care îndepline[ște] criteriile stabilite la articolul 11 [este] îndreptăți[tă] să introducă o cerere de reexaminare internă la instituția sau organul Uniunii care a adoptat un act administrativ […] pe motiv că actul […] contravine dreptului mediului în înțelesul articolului 2 alineatul (1) litera (f)”.

Articolul 11 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1367/2006 prevede că orice organizație nonguvernamentală este îndreptățită să introducă o cerere de reexaminare internă, cu condiția ca această organizație să aibă ca obiectiv principal declarat promovarea protecției mediului în cadrul dreptului mediului.

Articolul 2 din Regulamentul nr. 1367/2006, intitulat „Definiții”, prevede la alineatul (1) litera (f) că, în sensul regulamentului menționat, dreptul mediului înseamnă „orice dispoziție legislativă a Uniunii care, indiferent de baza sa legală, contribuie la realizarea obiectivelor politicii Uniunii în domeniul mediului”.

Articolul 2 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 1367/2006 prevede că aspectul dacă un act a fost adoptat în temeiul dreptului mediului nu depinde de baza legală pe care a fost adoptat. Noțiunea de „dreptul mediului”, în sensul regulamentului menționat, acoperă orice dispoziție legislativă a Uniunii care contribuie la realizarea obiectivelor politicii Uniunii în domeniul mediului. Din modul de redactare a acestui articol rezultă că, făcând trimitere în esență la obiectivele enumerate la articolul 191 alineatul (1) TFUE, legiuitorul Uniunii a intenționat să confere noțiunii de „drept al mediului”, vizată de Regulamentul nr. 1367/2006, o semnificație largă care nu se limitează la aspecte legate de protecția mediului natural în sens strict. Această constatare este de altfel confirmată de articolul 192 alineatul (2) TFUE, potrivit căruia dreptul mediului, astfel cum este prevăzut în titlul XX din tratatul menționat, poate cuprinde și dispoziții în esență de natură fiscală, măsuri privind amenajarea teritoriului, administrarea cantitativă a resurselor de apă sau care au legătură directă sau indirectă cu disponibilitatea resurselor menționate, exploatarea solurilor, precum și măsuri care aduc atingere în mod semnificativ opțiunii unui stat membru între diferite surse de energie și structura generală a aprovizionării sale cu energie. O interpretare restrânsă a noțiunii de „drept al mediului” ar avea consecința că asemenea dispoziții și măsuri nu ar ține, în mare parte, de acest domeniu (Hotărârea din 14 martie 2018, TestBioTech/Comisia, T‑33/16, EU:T:2018:135, punctele 42-45).

În acest context, Tribunalul a admis deja în mod implicit că o asociație fără scop lucrativ care acționează în favoarea conservării și promovării albinelor poate introduce o cerere de reexaminare internă împotriva unei prelungiri a perioadei de aprobare a unei substanțe active (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 septembrie 2018, Mellifera/Comisia, T‑12/17, EU:T:2018:616).

În speță, din articolul 2 alineatele (2) și (3) din statutul reclamantei reiese că obiectivul său este de a promova printre altele protecția naturii și conservarea peisajelor, protecția mediului, creșterea animalelor și cultivarea plantelor. Aceste obiective sunt realizate în special prin diferite acțiuni privind protecția albinelor.

Având în vedere concepția largă a noțiunii „dreptul mediului” în cadrul Regulamentului nr. 1367/2006 (a se vedea jurisprudența citată la punctul 30 de mai sus), care, contrar celor susținute de Bayer Agriculture, nu se limitează la probleme legate de protecția mediului natural în sens strict, trebuie să se considere că reclamanta îndeplinește condiția prevăzută la articolul 11 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1367/2006, și anume să fie o asociație al cărei obiectiv principal declarat este promovarea protecției mediului în cadrul dreptului mediului, aspect care de altfel nu este contestat de Comisie.

Prin urmare, argumentele Bayer Agriculture privind admisibilitatea acțiunii trebuie respinse.

Fără a invoca în mod explicit inadmisibilitatea celui de al doilea motiv, Comisia exprimă îndoieli cu privire la faptul că pretinsele încălcări ale articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 ar determina o încălcare a dreptului mediului în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 1367/2006, astfel cum impune articolul 10 din același regulament.

Tribunalul consideră că, având în vedere interpretarea largă a noțiunii „dreptul mediului” în cadrul Regulamentului nr. 1367/2006 (a se vedea punctul 30 de mai sus), articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009, a cărui încălcare este vizată în special de al doilea motiv, este o dispoziție care contribuie la urmărirea obiectivelor politicii Uniunii în domeniul mediului în sensul articolului 10 din Regulamentul nr. 1367/2006. Astfel, această dispoziție permite prelungirea perioadei de aprobare a substanțelor active pentru a permite finalizarea procedurii de reînnoire, care trebuie să ia în considerare printre altele riscurile prezentate de substanța în cauză pentru mediu.

Prin urmare, al doilea motiv invocat de reclamantă este admisibil.

Reclamanta susține în esență că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, în decizia atacată, că era îndeplinită condiția prevăzută la articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009, potrivit căreia motivele întârzierii trebuie să fie „independente de voința” solicitantului reînnoirii. Astfel, întârzierile cu ocazia reînnoirii aprobării glifosatului ar fi rezultat din necesitatea de a solicita documente și informații solicitantului și ulterior de a le evalua. Reclamanta subliniază lacunele din datele furnizate de solicitant, precum și caracterul incomplet al cererii de reînnoire și al dosarului suplimentar, care ar reieși din numărul mare de informații suplimentare solicitate de EFSA solicitantului. Motivele întârzierilor ar trebui examinate în mod concret.

Tribunalul amintește că articolul 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009 prevede că decizia de prelungire se adoptă „[î]n cazul în care, din motive independente de voința solicitantului, este probabil ca aprobarea să expire înainte de a se lua o decizie cu privire la reînnoirea ei”.

De la bun început, trebuie să se constate că diferitele versiuni lingvistice ale articolului 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009 prezintă divergențe. Astfel, deși anumite versiuni, inclusiv versiunea franceză, utilizează expresia „motive independente de voința reclamantului”, conceptul de „voință” nu se regăsește în alte versiuni lingvistice. Astfel, anumite alte versiuni lingvistice, inclusiv engleza, utilizează noțiunea de „control”. Alte versiuni lingvistice, precum germana, utilizează conceptul de „răspundere” sau chiar noțiunea de influență. Alte versiuni se limitează, la rândul lor, să menționeze motive „independente de solicitant”.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, formularea utilizată în una dintre versiunile lingvistice ale unei dispoziții de drept al Uniunii nu poate constitui singurul temei pentru interpretarea acestei dispoziții și nici nu se poate atribui respectivei formulări, în această privință, un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice. Astfel, dispozițiile dreptului Uniunii trebuie interpretate și aplicate în mod uniform, în lumina versiunilor existente în toate limbile Uniunii. În caz de neconcordanță între diferitele versiuni lingvistice ale unui text de drept al Uniunii, dispoziția în cauză trebuie să fie interpretată în funcție de contextul și de finalitatea reglementării din care face parte (a se vedea Hotărârea din 12 septembrie 2019, A ș.a., C‑347/17, EU:C:2019:720, punctul 38 și jurisprudența citată).

Astfel, articolul 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009 și, mai precis, expresia „motive independente de voința solicitantului” trebuie interpretate ținând seama atât de finalitatea acestei dispoziții, cât și de contextul în care se înscrie.

În ceea ce privește contextul în care se înscrie această normă, în primul rând, trebuie amintit că ea face parte din secțiunea din Regulamentul nr. 1107/2009 care privește aprobarea substanțelor active. Aceste aprobări, precum și reînnoirea lor fac obiectul mai multor dispoziții care reglementează desfășurarea procedurii aplicabile.

Aprobarea poate fi acordată numai pentru o perioadă care nu depășește 10 ani (articolul 5 din Regulamentul nr. 1107/2009). Astfel cum se explică în considerentul (15) al regulamentului menționat, din motive de siguranță, perioada de valabilitate a aprobărilor substanțelor active este limitată în timp și trebuie să fie proporțională cu eventualele riscuri inerente utilizării substanțelor. Reînnoirea se acordă pentru o perioadă de cel mult 15 ani [articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1107/2009].

Rezultă că legiuitorul a avut grijă să prevadă perioade de aprobare sau de reînnoire limitate, pentru a evita menținerea pe piață a substanțelor active care s‑ar dovedi că prezintă riscuri inacceptabile în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 1107/2009. Realizarea acestui obiectiv, în lumina principiului precauției, impune ca reevaluarea substanțelor să aibă loc periodic, astfel cum subliniază în mod întemeiat Comisia atunci când explică abordarea periodică a Regulamentului nr. 1107/2009.

În al doilea rând, trebuie să se examineze rolul solicitantului reînnoirii în cadrul articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009.

Astfel, atât procedura de aprobare, cât și procedura de reînnoire sunt lansate la inițiativa producătorului substanței active, și ulterior, eventual, a solicitantului reînnoirii, după cum reiese din articolul 7 din Regulamentul nr. 1107/2009 și, respectiv, din articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei din 18 septembrie 2012 de stabilire a dispozițiilor necesare pentru punerea în aplicare a procedurii de reînnoire pentru substanțele active, prevăzută în Regulamentul nr. 1107/2009 (JO 2012, L 252, p. 26). Solicitantul reînnoirii este un actor central pe tot parcursul procedurilor de aprobare și reînnoire și este un interlocutor principal pentru organismele implicate în aceste proceduri.

În ceea ce privește mai precis procedura de reînnoire, solicitantul reînnoirii este responsabil de conținutul cererii (articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012), de depunerea dosarelor suplimentare (articolele 6 și 7 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012) și de furnizarea de informații suplimentare statului membru raportor sau EFSA [articolul 11 alineatul (5) și articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012] și poate prezenta EFSA observații cu privire la proiectul de raport de evaluare al statului membru raportor sau la raportul de reînnoire [articolul 12 alineatul (3) și articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012]. Toate aceste interacțiuni cu solicitantul reînnoirii sunt supuse unor termene precise.

Rezultă că solicitantul reînnoirii este un actor care participă la toate etapele procedurii prin furnizarea de date sau prin prezentarea de observații, ceea ce îi permite să influențeze desfășurarea procedurii. Astfel, legiuitorul a decis să supună prelungirea perioadei de aprobare condiției ca eventuala întârziere să fie „independentă de voința solicitantului” reînnoirii.

În schimb, în ceea ce privește prelungirea perioadei de aprobare, solicitantul reînnoirii nu trebuie să depună o cerere și nu este prevăzută o procedură de consultare cu acesta. Procedura este inițiată din oficiu, iar Comisia trebuie să verifice dacă întârzierea în desfășurarea procedurii de reînnoire nu se datorează unor motive „independente de voința solicitantului”.

Astfel, comportamentul solicitantului trebuie apreciat în raport cu diferitele etape ale procedurii de reînnoire care precedă o eventuală prelungire a perioadei de aprobare, în care acesta a jucat un rol participativ.

În această privință, articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 exprimă o evaluare comparativă a diferitor interese în cauză care este compatibilă cu obiectivele regulamentului menționat și cu principiul precauției.

În ceea ce privește obiectivele menționate la articolul 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009, trebuie amintit că, în temeiul articolului 1 alineatul (3) din acesta, scopul Regulamentului nr. 1107/2009 este de a asigura un nivel ridicat de protecție atât a sănătății oamenilor și a animalelor, cât și a mediului și de a îmbunătăți funcționarea pieței interne prin armonizarea normelor de introducere pe piață a produselor fitosanitare, îmbunătățind în același timp producția agricolă. Prin urmare, Comisia susține în mod întemeiat că obiectivul Regulamentului nr. 1107/2009 este multiplu.

Prin impunerea menținerii unui nivel ridicat de protecție a mediului, Regulamentul nr. 1107/2009 aplică articolul 11 TFUE, care prevede că cerințele de protecție a mediului trebuie integrate în definirea și în punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor Uniunii, în special pentru promovarea dezvoltării durabile, și articolul 114 alineatul (3) TFUE, care concretizează această obligație. Acesta din urmă prevede efectiv că, în formularea propunerilor sale, printre altele în domeniul protecției mediului, făcute în temeiul apropierii legislațiilor care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne, Comisia pornește de la premisa asigurării unui nivel ridicat de protecție, ținând seama în special de orice evoluție nouă, întemeiată pe fapte științifice, și că, în cadrul atribuțiilor ce le revin, Parlamentul European și Consiliul depun eforturi de asemenea pentru realizarea acestui obiectiv. Această protecție are o importanță preponderentă în raport cu considerațiile economice, astfel încât este de natură să justifice consecințe economice negative, chiar considerabile, pentru anumiți operatori (a se vedea Hotărârea din 17 martie 2021, FMC/Comisia, T‑719/17, EU:T:2021:143, punctul 59 și jurisprudența citată).

Rezultă că, printre diferitele obiective ale Regulamentului nr. 1107/2009, Comisia trebuie să acorde o importanță deosebită celui care constă în asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății umane și animale și a mediului atunci când gestionează o procedură de reînnoire a unei substanțe active, a fortiori atunci când această procedură depășește cadrul temporal prevăzut pentru desfășurarea sa, și că ea acordă o prelungire aprobării în temeiul articolului 17 din regulamentul menționat.

Atunci când examinează rolul solicitantului reînnoirii în întârzierile observate în cadrul unei proceduri de reînnoire, Comisia trebuie să se asigure nu numai că acest solicitant a acționat cu respectarea termenelor, ci și că întârzierea în desfășurarea procedurii de reînnoire este independentă de acțiunile sale, cu alte cuvinte nu a acționat astfel încât să cauzeze întârzieri sau să contribuie la întârzieri.

Rezultă că o abordare care ar impune un element intențional din partea solicitantului cu privire la întârzierile în desfășurarea procedurii este prea restrictivă și riscă să perturbe echilibrul atins de legiuitor în favoarea intereselor solicitantului reînnoirii. O astfel de abordare restrictivă favorabilă solicitantului reînnoirii ar fi de asemenea contrară jurisprudenței, care impune ca nivelul ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului să aibă o importanță preponderentă în raport cu considerațiile economice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 martie 2021, FMC/Comisia, T‑719/17, EU:T:2021:143, punctul 59 și jurisprudența citată), precum și în contextul în care se înscrie norma prevăzută la articolul 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009 și care este compus dintr‑un cadru normativ care definește în mod detaliat participarea solicitantului reînnoirii la procedură.

Pentru a respecta evaluarea comparativă efectuată de legiuitor, articolul 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009 trebuie interpretat în sensul că impune o analiză obiectivă și in concreto a motivelor întârzierii pentru a stabili dacă această întârziere este independentă de voința solicitantului, care trebuie să fi respectat cu diligență toate normele care se aplică reînnoirii. În această privință, faptul că întârzierea se datorează, cel puțin în parte, transmiterii tardive a unui raport sau a unor concluzii de către una sau mai multe autorități implicate în procedura de reînnoire nu poate fi suficient pentru a înlătura orice rol al solicitantului, acesta putând el însuși să se afle la originea unei astfel de întârzieri, chiar dacă a respectat termenele care îi erau impuse de Regulamentul nr. 1107/2009. Aceasta poate fi situația în special atunci când calitatea datelor furnizate în cursul procedurii se dovedește insuficientă.

În speță, la punctul 61 din decizia atacată, Comisia a examinat argumentele reclamantei potrivit cărora solicitantul reînnoirii nu ar fi prezentat un dosar complet la începutul procedurii de reînnoire, ar fi responsabil de lacunele în materie de date și nu ar fi prezentat toate informațiile științifice relevante disponibile la momentul cererii de reînnoire. Comisia explică faptul că, atunci când un stat membru raportor consideră că o cerere și dosare suplimentare sunt admisibile, aceasta înseamnă că cererea este completă și că a fost prezentată în termenele stabilite. Întârzierile ulterioare din alte motive nu pot fi atribuite unei cereri admisibile. Cererile de informații suplimentare ar fi o parte normală a procedurii de reînnoire, în special în timpul evaluării riscurilor, și nu ar însemna că cererea este incompletă sau că nu ar fi trebuit admisă.

La punctul 62 din decizia atacată, Comisia examinează argumentul reclamantei potrivit căruia solicitantul reînnoirii ar fi prezentat un număr mare de informații care ar fi necesitat mult timp și personal din partea autorităților. Comisia explică faptul că acest lucru nu constituie o împrejurare care ține de voința solicitantului reînnoirii, care a furnizat pur și simplu informațiile cerute de cadrul juridic aplicabil. Comisia arată că, în cazul glifosatului, volumul literaturii este fără precedent. Cu toate acestea, faptul că solicitantul a furnizat multe date ar arăta că a acționat cu diligență și în conformitate cu cerințele legale. Întârzierile care decurg din complexitatea evaluării care trebuie efectuată de statul membru raportor sau de EFSA s‑ar număra printre situațiile cele mai comune de întârzieri independente de voința solicitantului reînnoirii.

Comisia explică, la punctele 30-33 din decizia atacată, că, având în vedere volumul noilor informații primite cu ocazia consultării publice, numărul de puncte identificate de grupul de evaluare a glifosatului și necesitatea de a evalua noile informații solicitate de EFSA solicitantului reînnoirii, grupul de evaluare a glifosatului a indicat că era necesar un termen suplimentar pentru a prezenta un proiect de raport. Comisia arată că, în continuare, EFSA și ECHA au anunțat că, din cauza întârzierii prevăzute pentru prezentarea proiectului de raport al grupului de evaluare a glifosatului și pentru completarea procesului de examinare inter pares, prezentarea concluziilor EFSA ar fi întârziată și că aceasta ar avea loc în iulie 2023. În lumina acestui anunț, Comisia a decis să prelungească perioada de aprobare a glifosatului, care trebuia să expire la 15 decembrie 2022.

Ca răspuns la argumentele reclamantei privind pretinse lacune în date, Comisia explică, la punctele 65-68 din decizia atacată, că, pe de o parte, aceste lacune nu sunt responsabilitatea solicitantului, întrucât acesta a depus o cerere completă și în termen și întrucât cererile de informații suplimentare sunt o parte normală a oricărei proceduri de reînnoire. Pe de altă parte, existența unor lacune în date nu ar fi relevantă pentru aplicarea articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 atunci când sunt îndeplinite condițiile de aplicare a acestui articol, și anume faptul că rezultă că aprobarea va expira înainte ca o decizie privind reînnoirea să poată fi adoptată și că motivele acestei întârzieri sunt independente de voința solicitantului. Comisia adaugă că considerațiile privind lacunele în date și în evaluarea riscurilor, precum și noile date prezentate de solicitant sunt eventual relevante pentru a aprecia legalitatea deciziei privind reînnoirea, dar nu în cadrul unei proceduri care privește legalitatea prelungirii perioadei de aprobare.

Din decizia atacată reiese că Comisia nu a efectuat nicio verificare concretă și nici măcar sumară a rolului solicitantului reînnoirii în ceea ce privește faptul că decizia de reînnoire nu a putut fi adoptată în termenele prevăzute. Aceasta s‑a limitat să identifice alți factori ai întârzierii, cum ar fi complexitatea evaluării pe care trebuie să o efectueze statul membru raportor sau EFSA sau volumul noilor informații primite de consultarea publică, și a ajuns la concluzia că întârzierea era imputabilă solicitantului.

Explicațiile Comisiei cu privire la faptul că cererea de reînnoire era admisibilă și că cererile de informații suplimentare nu însemnau că cererea de reînnoire nu era completă sau că volumul informațiilor prezentate însemna că solicitantul fusese diligent și își respectase obligațiile indică faptul că aceasta nu a examinat nici natura informațiilor care lipseau și nici relevanța informațiilor prezentate în speță. În plus, explicațiile Comisiei prezentate la punctul 62 de mai sus arată că aceasta nu a efectuat nicio analiză a naturii și a impactului lacunelor din datele invocate de reclamantă asupra duratei procedurii, nereușind astfel să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009.

În înscrisurile sale, Comisia arată, pe de altă parte, că articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 nu impune nicidecum să se stabilească dacă sau în ce măsură solicitantul ar putea fi responsabil de riscul ca aprobarea care face obiectul cererii de reînnoire să expire înainte de adoptarea unei decizii de reînnoire sau dacă o întârziere a procedurii de reînnoire se întemeiază exclusiv pe cauze care nu țin de responsabilitatea solicitantului. Potrivit Comisiei, această dispoziție nu impune nici examinarea eventualei contribuții a solicitantului la o întârziere cauzată de alți actori.

Or, întrucât nu a efectuat o analiză in concreto a rolului solicitantului, a aplicat o abordare restrictivă a rolului solicitantului reînnoirii în eventualele întârzieri ale procedurii de reînnoire și l‑a exonerat pe acesta din urmă atunci când un alt actor a contribuit, chiar și în parte, la întârziere, Comisia a săvârșit o eroare de drept în interpretarea articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 și nu a respectat evaluarea comparativă efectuată de legiuitor (a se vedea punctele 52 și 57 de mai sus). Faptul că, astfel cum susține Bayer Agriculture, numeroase părți intervin în procedura de reînnoire nu scutește nicidecum Comisia de examinarea tuturor factorilor de întârziere, inclusiv a celor legați de solicitantul reînnoirii.

Această concluzie nu poate fi repusă în discuție nici de argumentul Bayer Agriculture potrivit căruia reclamanta nu demonstrează că, dacă ar fi fost furnizate documente de către solicitantul reînnoirii într‑o etapă anterioară, procedura s‑ar fi desfășurat mai rapid.

Astfel, Comisia a săvârșit o eroare de drept în interpretarea condiției de aplicare a articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009, care privește rolul solicitantului în întârzierea procedurii de reînnoire, independent de materialitatea faptelor invocate de reclamantă.

Rezultă că al doilea motiv trebuie admis.

Prin urmare, decizia atacată trebuie anulată, fără a fi necesară examinarea celorlalte motive invocate de reclamantă.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune să fie obligată să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă, conform concluziilor acesteia din urmă.

În temeiul articolului 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, Bayer Agriculture suportă propriile cheltuieli de judecată.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra extinsă)

19 noiembrie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Istoricul litigiului și situația de fapt ulterioară introducerii acțiunii

Concluziile părților

În drept

Cu privire la menținerea interesului de a exercita acțiunea

Cu privire la admisibilitatea acțiunii

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o aplicare și pe o interpretare incorecte ale articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 în ceea ce privește rolul solicitantului reînnoirii

Cu privire la admisibilitatea celui de al doilea motiv

Cu privire la fond

Cu privire la cheltuielile de judecată