Hotărârea Tribunalului (Camera a doua) din 19 martie 2025 (Extras).#Rems Kargins împotriva Comisiei Europene.#Răspundere extracontractuală – Ajutoare de stat – Intervenția Comisiei în calitate de amicus curiae în fața unei instanțe naționale – Nelegalitatea comportamentului reproșat instituției Uniunii – Excepție de nelegalitate – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor – Articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2015/1589 – Principiile separației puterilor, independenței instanțelor naționale, dreptului la o cale de atac efectivă, imparțialității și neutralității.#Cauza T-350/23.

Prin intermediul acțiunii sale formulate în temeiul articolului 268 TFUE și al articolului 340 al doilea paragraf TFUE, reclamantul, domnul Rems Kargins, solicită repararea prejudiciului pe care l‑ar fi suferit din cauza pretinsului comportament nelegal al Comisiei Europene, ca urmare a intervenției acesteia din urmă în calitate de amicus curiae în cadrul unei proceduri între reclamant și o societate terță în fața Augstākā tiesa (Curtea Supremă, Letonia). [omissis]

Reclamantul solicită în esență Tribunalului: – constatarea răspunderii Comisiei pentru prejudiciul pe care i l‑a cauzat ca urmare a ingerinței într‑o procedură judiciară națională; – obligarea Comisiei la repararea prejudiciului menționat, care se ridică la cel puțin 15028841,93 euro, majorat cu dobânzi la rata anuală de 12 %, care curg de la 23 iunie 2016 până la plata integrală; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii ca nefondată; – obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Consiliul Uniunii Europene solicită în esență respingerea acțiunii.

În speță, reclamantul susține că Comisia a dat dovadă de un comportament nelegal prin prezentarea observațiilor sale în calitate de amicus curiae în fața Augstākā tiesa (Curtea Supremă). [omissis]

Reclamantul solicită Tribunalului, cu titlu incident, să declare inaplicabil articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589, întrucât acesta este lipsit de temei juridic, încalcă mai multe dispoziții ale dreptului Uniunii, și anume articolul 267 TFUE, articolul 108 alineatul (2) al doilea paragraf TFUE, articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), și nu oferă garanții procedurale suficiente.

Comisia și Consiliul contestă argumentele reclamantului.

Potrivit articolului 29 din Regulamentul 2015/1589: „(1) Pentru aplicarea articolului 107 alineatul (1) și a articolului 108 din TFUE, instanțele statelor membre pot solicita Comisiei să le transmită informațiile pe care le deține sau avizul său cu privire la chestiunile legate de aplicarea normelor privind ajutoarele de stat. (2) Atunci când aplicarea coerentă a articolului 107 alineatul (1) sau a articolului 108 din TFUE impune acest lucru, Comisia, acționând din proprie inițiativă, poate înainta observații scrise instanțelor statelor membre care sunt responsabile de aplicarea normelor privind ajutoarele de stat. […]”

În primul rând, în ceea ce privește temeiul juridic al mecanismului prevăzut la articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589, trebuie amintit că acest regulament a fost adoptat pe baza articolului 109 TFUE. Această din urmă dispoziție prevede că Consiliul poate adopta toate regulamentele utile pentru aplicarea articolelor 107 și 108 TFUE. Ea conferă, așadar, Consiliului o competență largă, în măsura în care se referă la „toate regulamentele utile”, cu condiția ca acestea să fie legate de aplicarea articolelor 107 și 108 TFUE.

În această privință, pe de o parte, trebuie amintit că Comisia exercită un rol central și exclusiv în ceea ce privește examinarea compatibilității măsurilor de ajutor cu piața internă. Pe de altă parte, instanțele naționale au rolul de a proteja drepturile justițiabililor, în temeiul articolului 108 alineatul (3) TFUE, în așteptarea unei decizii finale a Comisiei, iar atunci când a fost adoptată o astfel de decizie finală, ele trebuie să acționeze în conformitate cu caracterul obligatoriu al acestei decizii, în temeiul principiului supremației dreptului Uniunii.

Astfel, atât Comisia, într‑un rol central, cât și instanțele naționale, în ceea ce privește protecția drepturilor conferite justițiabililor de articolul 108 TFUE și consecințele deciziilor adoptate în temeiul acestui articol, sunt chemate, fiecare în rolul său, să aplice articolele 107 și 108 TFUE.

În aceste împrejurări, trebuie să se arate că, în exercitarea competenței largi acordate de articolul 109 TFUE, Consiliul putea considera util, pentru aplicarea articolelor 107 și 108 TFUE, să atribuie Comisiei competențe în scopul, printre altele, al unei aplicări armonizate în cadrul Uniunii și al unei cooperări între Comisie și instanțele naționale.

Astfel, în considerentul (37) al Regulamentului 2015/1589 se arată că consecvența în aplicarea normelor privind ajutoarele de stat impune stabilirea de mecanisme pentru cooperarea între instanțele statelor membre și Comisie, care să permită instanțelor naționale să se adreseze Comisiei pentru a obține informații sau avizul acesteia în ceea ce privește unele aspecte legate de aplicarea normelor în materia ajutoarelor de stat, iar Comisiei să prezinte observații scrise sau orale acestor instanțe, acționând în conformitate cu atribuția de apărare a interesului public care îi revine.

Pe de altă parte, considerentul (38) al Regulamentului 2015/1589 precizează, mai întâi, că observațiile Comisiei nu ar trebui să aducă atingere articolului 267 TFUE și că acestea nu ar trebui să aibă forță juridică obligatorie pentru instanțele naționale. În continuare, se precizează că observațiile sunt prezentate în conformitate cu normele de procedură naționale, inclusiv cu normele de garantare a drepturilor părților. În plus, se arată că observațiile Comisiei respectă independența instanțelor naționale. În sfârșit, în ceea ce privește mai precis observațiile prezentate din proprie inițiativă de către Comisie, se precizează că acestea se limitează la cazurile care sunt importante pentru aplicarea coerentă a articolului 107 alineatul (1) TFUE sau a articolului 108 TFUE.

Prin urmare, trebuie să se constate că mecanismul de cooperare dintre Comisie și instanțele naționale, prevăzut la articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589, poate fi considerat util pentru aplicarea articolelor 107 și 108 TFUE, în sensul articolului 109 TFUE.

În aceste împrejurări, se impune respingerea argumentului reclamantului întemeiat pe inexistența unui temei în dreptul primar al Uniunii pentru mecanismul prevăzut la articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589.

În al doilea rând, în ceea ce privește compatibilitatea cu articolul 267 TFUE, trebuie arătat că din cuprinsul articolului 29 din Regulamentul 2015/1589 nu reiese că intervenția Comisiei, fie la cererea instanțelor naționale, fie din proprie inițiativă, interferează cu sau aduce atingere posibilității sau, în funcție de circumstanțe, obligației instanțelor naționale de a adresa o întrebare preliminară Curții în temeiul articolului 267 TFUE.

Într‑adevăr, după cum se arată în considerentul (38) al Regulamentului 2015/1589, observațiile Comisiei, în calitate de amicus curiae, nu trebuie să aducă atingere articolului 267 TFUE. Astfel, mecanismul prevăzut la articolul 29 din regulamentul amintit se integrează în spiritul cooperării loiale, prevăzut la articolul 4 TUE. Este vorba despre posibilitatea instanțelor naționale de a solicita Comisiei să emită avize și despre posibilitatea acesteia de a prezenta observații fără caracter obligatoriu pentru instanțele menționate. Este vorba despre un sprijin de care dispun instanțele naționale, în măsura în care acestea îl consideră util pentru aplicarea articolelor 107 și 108 TFUE.

În această privință, Curtea a statuat că, dacă instanța națională are îndoieli sau întâmpină dificultăți privind aplicarea articolelor 107 și 108 TFUE, ea are întotdeauna posibilitatea să se adreseze Comisiei pentru ca aceasta din urmă să își aducă contribuția în conformitate cu principiul cooperării loiale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 februarie 2014, Mediaset, C‑69/13, EU:C:2014:71, punctul 30).

De asemenea, în ceea ce privește posibilitatea Comisiei, acționând din oficiu, de a prezenta observații scrise instanțelor statelor membre, Curtea a considerat, în privința articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101 și 102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol.1, p. 167), care prevede, în ceea ce privește aplicarea articolelor 101 și 102 TFUE, un mecanism identic cu cel prevăzut la articolul 29 alineatul (2) TFUE din Regulamentul 2015/1589, că un astfel de mecanism de cooperare se înscrie în cadrul principiului general al cooperării loiale, menționat la articolul 4 TUE, care are o importanță deosebită atunci când are loc cu autoritățile judiciare ale statelor membre care au obligația să asigure aplicarea și respectarea dreptului Uniunii în ordinea juridică națională (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iunie 2009, X, C‑429/07, EU:C:2009:359, punctul 21).

În schimb, posibilitatea sau obligația instanțelor naționale de a adresa o întrebare preliminară, în temeiul articolului 267 TFUE, se întemeiază pe principiile aplicării uniforme și supremației dreptului Uniunii. Astfel, această dispoziție conferă instanțelor naționale posibilitatea iar, în anumite circumstanțe, le impune obligația efectuării unei trimiteri preliminare în cazul în care instanța națională constată, fie din oficiu, fie la cererea părților, că fondul litigiului privește un aspect vizat la primul paragraf al acestui articol. Rezultă astfel că instanțele naționale beneficiază de cea mai largă posibilitate de a sesiza Curtea în măsura în care consideră că o cauză pendinte ridică probleme privind interpretarea sau aprecierea validității dispozițiilor dreptului Uniunii care necesită pronunțarea unei decizii de către acestea (a se vedea Hotărârea din 21 iulie 2011, Kelly, C‑104/10, EU:C:2011:506, punctul 61 și jurisprudența citată).

Mecanismul prevăzut la articolul 267 TFUE și cel prevăzut la articolul 29 din Regulamentul 2015/1589 constituie, așadar, mecanisme complementare care nu se exclud reciproc, în măsura în care este perfect posibil ca, după ce a primit observații de la Comisie, în temeiul articolului 29 din Regulamentul 2015/1589, cu privire la o chestiune referitoare la aplicarea articolelor 107 și 108 TFUE, o instanță națională să adreseze ulterior Curții o întrebare preliminară privind aceeași chestiune, în temeiul articolului 267 TFUE.

Într‑adevăr, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 5 martie 2019, Eesti Pagar (C‑349/17, EU:C:2019:172), Curtea a statuat în cadrul unei trimiteri preliminare, în temeiul articolului 267 TFUE, deși, în litigiul principal în fața instanței naționale în cauză, Comisia prezentase observații în calitate de amicus curiae (Hotărârea din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C‑349/17, EU:C:2019:172, punctul 37).

Pe de altă parte, trebuie amintit că observațiile Comisiei, în calitate de amicus curiae, nu sunt obligatorii pentru instanțele naționale.

În această privință, Curtea a statuat că posibilitatea instanțelor naționale de a solicita lămuriri Comisiei cu privire la aplicarea articolelor 107 și 108 TFUE nu aduce atingere posibilității sau obligației instanțelor naționale de a‑i adresa o întrebare preliminară cu privire la interpretarea dispozițiilor menționate, în temeiul articolului 267 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 1996, SFEI ș.a., C‑39/94, EU:C:1996:285, punctele 50 și 51).

Rezultă că, contrar celor susținute de reclamant, mecanismul prevăzut la articolul 29 din Regulamentul 2015/1589 nu contravine articolului 267 TFUE.

În al treilea rând, în ceea ce privește argumentele reclamantului potrivit cărora mecanismul prevăzut la articolul 29 din Regulamentul 2015/1589 este incompatibil cu articolul 108 alineatul (2) al doilea paragraf TFUE, întrucât aduce atingere competenței Curții de a examina o eventuală neîndeplinire a obligațiilor de către statul membru în cauză, se impune să fie expuse următoarele considerații.

În temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE, Comisia poate sesiza direct Curtea, printr‑o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, în cazul în care un stat membru nu se conformează unei decizii a Comisiei prin care se constată că un ajutor de stat nu este compatibil cu piața internă, conform articolului 107 TFUE, și că el trebuie desființat sau modificat.

În schimb, din articolul 108 TFUE nu reiese că posibilitatea Comisiei de a sesiza direct Curtea ar fi împiedicată ca urmare a faptului că ea a intervenit în calitate de amicus curiae în cadrul unei proceduri naționale, în temeiul articolului 29 din Regulamentul 2015/1589. De asemenea, din această din urmă dispoziție nu reiese că posibilitatea de a interveni în calitate de amicus curiae ar fi condiționată de posibilitatea Comisiei de a sesiza sau nu Curtea în temeiul articolului 108 alineatul (2) al doilea paragraf TFUE. Rezultă că mecanismul prevăzut la articolul 29 din Regulamentul 2015/1589 nu afectează în niciun fel mecanismul de control al ajutoarelor de stat de către Comisie, prevăzut la articolul 108 alineatul (2) TFUE. Astfel, faptul că, în cadrul unui litigiu național, Comisia intervine, cu titlu nejurisdicțional, prin prezentarea de observații fără caracter obligatoriu pentru instanțele naționale nu aduce atingere procedurii pe care Comisia o poate iniția în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE în ipoteza în care ar considera că o măsură de stat ar fi contrară articolului 107 TFUE și ar trebui desființată sau modificată.

Este vorba, așadar, despre mecanisme distincte, complementare și care nu se exclud reciproc.

Rezultă că mecanismul prevăzut de articolul 29 din Regulamentul 2015/1589 nu contravine articolului 108 TFUE.

Argumentul reclamantului, care nu este susținut în niciun fel, potrivit căruia articolul 108 TFUE este el însuși nelegal, presupunând că ar fi admisibil, este lipsit de orice temei. Astfel, interzicerea ajutoarelor de stat prevăzută la articolul 107 TFUE stă chiar la baza funcționării pieței interne, a cărei concurență nu trebuie să fie denaturată prin măsuri de stat. De asemenea, funcția de monitorizare acordată Comisiei de articolul 108 TFUE constituie un element fundamental al sistemului de control al ajutoarelor de stat instituit de tratate.

În al patrulea rând, în ceea ce privește garanțiile procedurale care reglementează aplicarea articolului 29 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589, din considerentul (38) al acestui regulament reiese că observațiile Comisiei sunt prezentate în conformitate cu normele de procedură naționale, inclusiv cu normele de garantare a drepturilor părților, și respectă independența instanțelor naționale.

Astfel, garanțiile procedurale prevăzute de dreptul național, drept care este prezumat a fi conform cu articolul 19 TUE și cu articolul 47 din cartă, sunt cele care se aplică în cadrul procedurii naționale în discuție. Prin urmare, se impune respingerea argumentului reclamantului potrivit căruia mecanismul prevăzut la articolul 29 din Regulamentul 2015/1589 nu prevede garanții procedurale suficiente. [omissis]

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)

19 martie 2025 ( *1 )

Hotărâre ( 1 )

Concluziile părților

În drept

Cu privire la excepția de nelegalitate