Hotărârea Tribunalului (Camera a șaptea extinsă) din 3 septembrie 2025.#Zalando SE împotriva Comisiei Europene.#Servicii digitale – Regulamentul (UE) 2022/2065 – Desemnarea unei platforme online foarte mari – Excepție de nelegalitate – Articolul 33 alineatele (1) și (4) din Regulamentul 2022/2065 – Securitate juridică – Egalitate de tratament – Proporționalitate – Obligația de motivare.#Cauza T-348/23.

Cauza T‑348/23

Zalando SE

împotriva

Comisiei Europene

Hotărârea Tribunalului (Camera a șaptea extinsă) din 3 septembrie 2025

„Servicii digitale – Regulamentul (UE) 2022/2065 – Desemnarea unei platforme online foarte mari – Excepție de nelegalitate – Articolul 33 alineatele (1) și (4) din Regulamentul 2022/2065 – Securitate juridică – Egalitate de tratament – Proporționalitate – Obligația de motivare”

Apropierea legislațiilor – Piața unică pentru serviciile digitale – Regulamentul 2022/2065 – Platformă online foarte mare – Criterii de desemnare – Platformă online – Noțiune – Stocare și diseminare către public a unor informații la cererea unui destinatar al serviciului – Domeniu de aplicare – Destinatari activi ai unei platforme online – Noțiune – Domeniu de aplicare

[Regulamentul 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentele (13), (18), (19), (41) și (77) și art. 2 alin. (1) și (2), art. 3 lit. (b), (g), (i) și (p), art. 7 și 8, art. 24 alin. (2), art. 33 alin (1) și (4); Directiva 2000/31 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentul (42) și art. 14]

(a se vedea punctele 25-46 și 60-66)

Apropierea legislațiilor – Piața unică pentru serviciile digitale – Regulamentul 2022/2065 – Platformă online foarte mare – Existența unor metode diferite pentru calcularea numărului mediu lunar de destinatari activi ai unei platforme online – Destinatar activ al unei platforme online – Noțiune – Cerințe de claritate și de precizie – Încălcarea principiului securității juridice – Inexistență

[Regulamentul 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentele (13) și (77) și art. 2 alin. (1), art. 3 lit. (p), art. 24 alin. (2), art. 33 alin. (1), (3) și (4) și art. 43; Regulamentul 2023/1127 al Comisiei, art. 4 alin. (1) și (2) și art. 6 alin. (3)]

(a se vedea punctele 76-80, 84-101, 103, 104, 108, 110, 111, 113, 114 și 117-119)

Apropierea legislațiilor – Piața unică pentru serviciile digitale – Regulamentul 2022/2065 – Obligații de raportare în materie de transparență care incumbă furnizorilor de platforme online – Obligația de a publica informațiile privind numărul mediu lunar de destinatari activi ai serviciului din Uniune – Obligații suplimentare impuse furnizorilor de piețe online desemnate drept platforme online foarte mari – Încălcarea principiului egalității – Inexistență

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 20 și 38; Regulamentul 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 3 lit. (h), art. 24 alin. (2) și (3), art. 33 alin. (1) și art. 34-43]

(a se vedea punctele 123, 124, 126, 129, 130 și 135-147)

Apropierea legislațiilor – Piața unică pentru serviciile digitale – Regulamentul 2022/2065 – Platformă online foarte mare – Criterii de desemnare – Număr mediu lunar de destinatari activi ai unei platforme online – Încălcarea principiului proporționalității – Inexistență

[Regulamentul 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 24 alin. (2) și art. 33 alin. (1)]

(a se vedea punctele 154-164)

Apropierea legislațiilor – Piața unică pentru serviciile digitale – Regulamentul 2022/2065 – Decizie a Comisiei de desemnare a platformei Zalando drept platformă online foarte mare – Încălcarea obligației de motivare – Inexistență

[art. 296 TFUE; Regulamentul 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 3 lit. (g) pct. (iii) și lit. (i) și art. 24 alin. (2)]

(a se vedea punctele 173-175)

Rezumat

Respingând acțiunea în anulare formulată de Zalando SE împotriva deciziei Comisiei Europene prin care platforma sa a fost desemnată drept platformă online foarte mare ( 1 ), Tribunalul aplică pentru prima dată Regulamentul 2022/2065 privind serviciile digitale ( 2 ). În acest context, el aduce precizări cu privire la întinderea criteriilor care guvernează desemnarea unei platforme online foarte mari, clarificând noțiunile de „platformă online” și de „destinatar activ al serviciului”, precum și criteriile de apreciere a numărului mediu lunar al acestor destinatari (NML).

Reclamanta este o societate de drept german care exploatează un magazin online accesibil în special pe site‑ul internet „www.zalando.de”, precum și la adresele URL corespunzătoare acestuia care poartă nume de domeniu de prim nivel ale altor țări. Clienții acestui magazin pot cumpăra produse care sunt vândute fie direct de reclamantă, prin intermediul unui serviciu de vânzare denumit „Zalando Retail”, fie de vânzători terți, care participă la programul intitulat „Partner Programm”.

La 17 februarie 2023, în conformitate cu articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul 2022/2065, reclamanta a publicat NML‑ul platformei Zalando, care cuprinde Zalando Retail și Partner Programm, și anume 83,341 milioane de utilizatori. Întrucât valoarea brută a produselor comercializate în cadrul Partner Programm reprezenta 37 % din cea a tuturor produselor comercializate, ea a considerat totuși că NML‑ul acestei platforme trebuia să fie stabilit la 37 % din totalul utilizatorilor, și anume 30,836 milioane.

Prin decizia atacată, Comisia a desemnat platforma Zalando drept platformă online foarte mare în temeiul articolului 33 alineatul (4) din Regulamentul 2022/2065, considerând că NML‑ul acesteia era de 83,341 milioane și, prin urmare, depășea pragul de 45 de milioane prevăzut la articolul menționat. Astfel, Comisia a considerat că din Regulamentul 2022/2065 ( 3 ) reiese că noțiunea de „destinatar activ al unei platforme online” include toți destinatarii care utilizează efectiv platforma în cauză, fiind printre altele expuși la informații diseminate pe aceasta, și că ea nu se limitează la cei care efectuează tranzacții pe aceasta. Or, în speță, produsele comercializate direct de reclamantă erau afișate împreună cu cele comercializate de vânzătorii terți, fără să fie posibil ca pe interfață să se facă distincție între ele. În consecință, Comisia a considerat că nu era posibil să îi identifice, printre destinatarii serviciului, pe cei care nu erau expuși decât la informațiile referitoare la produsele reclamantei și pe cei care nu erau expuși decât la informațiile referitoare la produsele vânzătorilor terți.

Susținută de Asociația profesională Bundesverband E‑Commerce und Versandhandel Deutschland eV (bevh), Zalando SE a sesizat Tribunalul cu o acțiune în anulare împotriva acestei decizii.

Aprecierea Tribunalului

În primul rând, Tribunalul arată că platforma Zalando este o platformă online în măsura în care vânzători terți comercializează pe aceasta produse în cadrul Partner Programm. El amintește că, potrivit articolului 3 litera (i) din Regulamentul 2022/2065, o platformă online este „un serviciu de găzduire care, la cererea unui destinatar al serviciului, stochează și diseminează informații către public […]”. Este vorba despre o subcategorie a serviciilor intermediare prevăzute la articolul 3 litera (g) din acest regulament.

Tribunalul constată că, în cadrul Partner Programm, Zalando SE utilizează informațiile unor vânzători terți pentru a comercializa produsele lor, în special imaginile și descrierile acestora. Deși reclamanta poate să modifice prezentarea lor sau să o completeze, o asemenea împrejurare nu repune în discuție faptul că aceste informații provin, cel puțin în parte, de la vânzătorii menționați. Astfel, nici din Regulamentul 2022/2065, nici din Directiva 2000/31 ( 4 ) modificată prin acesta nu reiese că stocarea și diseminarea de informații, în sensul articolului 3 litera (i) din acest regulament, exclud stocarea și diseminarea de informații a căror prezentare ar fi fost modificată sau completată de furnizorul platformei online.

În această privință, Tribunalul arată că noțiunea de „informații” trebuie înțeleasă în sens larg în ceea ce privește serviciile de găzduire (hosting) în sensul Directivei 2000/31. Astfel, este posibil ca reclamanta să comunice informații ce provin de la vânzătorii terți, modificând în același timp redactarea textelor lor pentru a le face conforme cu cerințele sale comerciale, al căror obiectiv se limitează la a „garanta o experiență de cumpărare unică, ce se detașează față de cele care pot fi experimentate la concurenți”.

În plus, Tribunalul amintește că datele referitoare la ofertele de produse comercializate de vânzători terți constituie „informații”, ceea ce reiese în special din definiția „conținutului ilegal” enunțată în Regulamentul 2022/2065. Din acesta ( 5 ) rezultă că noțiunea respectivă include „informațiile” referitoare la vânzarea de produse sau la furnizarea de servicii ilegale, indiferent dacă este vorba, printre altele, de vânzarea de produse neconforme sau contrafăcute ori de vânzarea de produse sau de furnizarea de servicii care încalcă dreptul în materie de protecție a consumatorilor. Prin urmare, simpla referențiere a unui produs în scopul comercializării sale poate constitui un conținut ilegal, în special atunci când acest produs este nelegal, și trebuie, în consecință, să se considere că ea reprezintă o informație în sensul regulamentului menționat. Rezultă că ofertele de produse ale vânzătorilor terți în cadrul Partner Programm trebuie considerate informații furnizate de destinatarii serviciului în sensul articolului 3 litera (i) din același regulament.

Tribunalul adaugă că, contrar celor susținute de reclamantă, jurisprudența Curții referitoare la exonerările de răspundere de care puteau beneficia furnizorii de servicii de găzduire menționați la articolul 14 din Directiva 2000/31 nu permite să se precizeze noțiunea de „serviciu intermediar” în sensul articolului 3 litera (g) din Regulamentul 2022/2065.

Astfel, articolul 14 din Directiva 2000/31 prevede că un furnizor de servicii de găzduire poate să nu fie responsabil pentru informațiile stocate la cererea unui destinatar al serviciului cu condiția, printre altele, ca el să nu aibă cunoștință despre „activitatea sau informația ilicită”.

Este adevărat că, în Hotărârea L’Oréal ș.a. ( 6 ), Curtea a statuat că, pentru ca furnizorul unui serviciu pe internet să poată intra în domeniul de aplicare al articolului 14 din Directiva 2000/31, este „esențial ca acesta să fie un «furnizor intermediar» în sensul urmărit de legiuitor în cadrul secțiunii 4 a capitolului II din această directivă”. Curtea a statuat astfel că furnizorul unui serviciu pe internet nu este un asemenea furnizor intermediar atunci când, în loc să se limiteze la o furnizare neutră a acestui serviciu prin intermediul unei prelucrări pur tehnice și automate a datelor furnizate de clienții săi, joacă un rol activ de natură să îi confere o cunoaștere sau un control al acestor date. Cu toate acestea, limitând în acest mod întinderea noțiunii de „furnizor intermediar”, Curtea a intenționat să limiteze întinderea exonerărilor de răspundere de care pot beneficia prestatorii serviciilor în cauză. Pe de altă parte, Curtea a făcut trimitere la Hotărârea Google France și Google ( 7 ) pentru a defini noțiunea de „furnizor intermediar” în sensul secțiunii 4 din capitolul II din Directiva 2000/31. Or, din această hotărâre rezultă că interpretarea acestei noțiuni se întemeiază pe considerentul (42) al directivei menționate, potrivit căruia „[d]erogările în materie de răspundere prevăzute [printre altele la articolul 14 din această directivă] se referă numai la cazurile în care activitatea furnizorului de servicii în cadrul societății informaționale se limitează la procesul tehnic de exploatare”, precizându‑se că „[a]ceastă activitate are un caracter pur tehnic, automat și pasiv”.

Rezultă că interpretarea dată de Curte noțiunii de „furnizor intermediar” se limitează la „sensul urmărit de legiuitor în cadrul secțiunii 4 a capitolului II din [Directiva 2000/31]” ( 8 ) și că această interpretare nu poate fi utilizată în scopul aplicării Regulamentului 2022/2065, care prevede propriul regim de răspundere. Aceasta cu atât mai mult cu cât articolul 89 alineatul (1) din regulamentul menționat a eliminat secțiunea 4 din capitolul II din Directiva 2000/31, care făcea obiectul interpretării Curții.

În plus, contrar celor susținute de reclamantă, legiuitorul nu a indicat că noțiunea de „servicii intermediare”, pe care Curtea o definise prin referire la considerentul (42) al Directivei 2000/31, trebuie să fie menținută în scopul aplicării Regulamentului 2022/2065.

În al doilea rând, Tribunalul constată că din articolul 3 litera (p) din Regulamentul 2022/2065 reiese că, pentru a fi calificat drept destinatar activ al unei platforme online, destinatarul serviciului trebuie doar să fi interacționat cu această platformă, printre altele prin expunerea la informațiile găzduite de platforma online și diseminate prin intermediul interfeței sale online. Or, el arată că produsele vândute atât de reclamantă, cât și de vânzătorii terți pot fi prezentate pe aceeași pagină de internet. El constată de asemenea că consumatorii pot să ia cunoștință de informațiile referitoare la produse comercializate exclusiv de vânzători terți înainte de a alege să cumpere în final un alt produs vândut direct de reclamantă. În măsura în care reclamanta arată că nu era în măsură să le distingă, dintre cele 83,341 milioane de persoane reținute în scopul calculării NML, pe cele care au fost expuse efectiv la informațiile provenite de la vânzători terți față de cele care nu au fost expuse la aceste informații, Tribunalul constată că Comisia a prezumat în mod întemeiat că toate persoanele menționate trebuiau considerate că au fost expuse efectiv la informațiile menționate.

În al treilea rând, în ceea ce privește argumentația întemeiată pe încălcarea principiului securității juridice ca urmare a impreciziei Regulamentului 2022/2065, pe de o parte, Tribunalul arată că Zalando SE se întemeiază pe versiunea germană a articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065, din care reiese că numai destinatarii activi care își au „Sitz” (domiciliul) în Uniune trebuie luați în considerare la calcularea NML‑ului. Tribunalul amintește în această privință că formularea utilizată în una dintre versiunile lingvistice ale unei dispoziții a dreptului Uniunii nu poate constitui singurul temei pentru interpretarea acestei dispoziții și nici nu se poate atribui respectivei formulări un caracter prioritar. Or, el constată că din celelalte versiuni lingvistice ale articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 reiese că numai locul în care se află destinatarii serviciului în discuție atunci când sunt expuși la informațiile găzduite de platforma online este relevant, indiferent de locul unde își au domiciliul sau reședința obișnuită. Astfel, el deduce de aici că legiuitorul nu trebuia să definească noțiunea de „domiciliu” în vederea aplicării acestei dispoziții. De altfel, Tribunalul constată că Zalando SE însăși interpretase în mod corect dispoziția menționată pentru a calcula NML‑ul platformei sale în măsura în care nu a ținut seama decât de locul din care au fost consultate site‑urile internet și aplicațiile referitoare la această platformă.

Pe de altă parte, Tribunalul respinge argumentul dezvoltat de Zalando SE prin care se urmărește să se demonstreze că Regulamentul 2022/2065 permite subestimarea NML‑ului unei platforme online, în special atunci când utilizatorii refuză cookie‑urile sau atunci când consultările sunt generate de roboți. El apreciază că, din considerentul (77) al Regulamentului 2022/2065 rezultă că furnizorii de platforme online pot fi determinați, pe de o parte, să ia în calcul roboții, dacă nu sunt în măsură să îi excludă fără prelucrarea ulterioară a datelor cu caracter personal și fără urmărire, și, pe de altă parte, să ia în calcul de mai multe ori același destinatar activ, deși obiectivul este, „dacă este posibil”, de a nu se lua în considerare destinatarii activi decât o dată. În schimb, el consideră că nu se poate deduce din acest considerent că furnizorii de platforme online ar putea, în scopul calculării NML‑ului, să nu țină seama de anumiți destinatari activi pentru motivul că aceștia ar refuza utilizarea cookie‑urilor și că ar fi necesar să nu se ia în calcul roboții. În consecință, deși acești furnizori pot, în anumite împrejurări, să fie determinați să supraestimeze NML‑ul platformei lor online, în conformitate cu acest regulament, acesta nu îi autorizează, în schimb, să subestimeze numărul menționat. Intră în special în sarcina furnizorilor menționați să aleagă o metodă fiabilă care poate să asigure respectarea acestei cerințe. Faptul că articolul 33 alineatul (1) din regulamentul menționat face referire la NML, iar nu la numărul mediu lunar de consultări ale platformei online în cauză nu este de natură să repună în discuție această concluzie. Astfel, această dispoziție, așa cum este interpretată în lumina considerentului (77) al acestui regulament, nu conduce la luarea în calcul a tuturor acestor consultări, deși poate conduce la supraestimarea numărului de destinatari activi ai platformei online în cauză.

În al patrulea rând, Tribunalul respinge argumentația reclamantei potrivit căreia articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 încalcă principiile egalității de tratament și proporționalității în măsura în care nu ține seama decât de NML în scopul desemnării ca platforme online foarte mari, iar nu de natura platformelor online în cauză și nici de riscurile pentru societate pe care acestea le pot genera.

Pe de o parte, Tribunalul arată în această privință că articolul 34 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 conține o listă de riscuri sistemice care pot fi generate de platformele online foarte mari. În speță, reclamanta nu contestă că piețele online, în special cele pe care vânzătorii nu au făcut obiectul unui proces de selecție, sunt susceptibile să faciliteze comercializarea de produse periculoase sau ilegale. În plus, faptul că unii furnizori de piețe online, precum reclamanta, au selectat până în prezent cu atenție vânzătorii care își desfășoară activitatea pe piețele lor online nu este de natură să excludă posibilitatea ca acestea din urmă să permită în viitor comercializarea unor astfel de produse către o parte semnificativă a populației Uniunii atât timp cât NML‑ul acestora ar rămâne mai mare sau egal cu 45 de milioane.

În aceste condiții, Tribunalul constată că piețele online, în ansamblul lor, pot difuza conținuturi ilicite în raport cu vânzarea de produse și pot avea un efect negativ asupra dreptului fundamental la un nivel ridicat de protecție a consumatorilor consacrat la articolul 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Rezultă că legiuitorul nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a considerat că piețele online sunt susceptibile să genereze riscuri sistemice în sensul articolului 34 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065. De altfel, faptul, presupunând că ar fi dovedit, că această dispoziție vizează și riscuri care nu ar putea fi generate de piețele online nu este de natură să demonstreze că acestea din urmă nu ar genera niciunul dintre riscurile vizate de dispoziția menționată.

Pe de altă parte, luarea în considerare de către Comisie a naturii platformelor online și a riscurilor pe care acestea le pot genera în scopul desemnării lor ca platforme online foarte mari ar face ca un astfel de proces să devină lung și costisitor. Astfel, Tribunalul constată că criteriile „calitative” invocate de reclamantă ar fi fost de natură să întârzie punerea în aplicare a obligațiilor prevăzute la articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 și să priveze Comisia de o parte din resursele sale necesare pentru buna îndeplinire a misiunilor care îi sunt încredințate prin acest regulament. În consecință, asemenea criterii nu permit atingerea obiectivelor menționate într‑un mod la fel de eficient ca criteriul NML.

În aceste condiții, criteriul NML în vederea desemnării drept platformă online foarte mare nu este vădit inadecvat pentru atingerea obiectivelor Regulamentului 2022/2065.

( 1 ) Decizia C(2023) 2727 final a Comisiei din 25 aprilie 2023 (denumită în continuare „decizia atacată”).

( 2 ) Regulamentul (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale) (JO 2022, L 277, p. 1).

( 3 ) Considerentul (77) și articolul 3 literele (b) și (p) din acest regulament.

( 4 ) Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (directiva privind comerțul electronic) (JO 2000, L 178, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 29, p. 257).

( 5 ) Articolul 3 litera (h) din Regulamentul 2022/2065, astfel cum a fost interpretat în lumina considerentului (12) al acestuia.

( 6 ) Hotărârea din 12 iulie 2011, L’Oréal ș.a. (C‑324/09, EU:C:2011:474, punctele 112 și 113).

( 7 ) Hotărârea din 23 martie 2010, Google France și Google (C‑236/08-C‑238/08, EU:C:2010:159, punctele 112-116).

( 8 ) Hotărârea din 12 iulie 2011, L’Oréal ș.a. (C‑324/09, EU:C:2011:474, punctul 112).