Hotărârea Tribunalului (Camera a zecea) din 12 noiembrie 2025.#România împotriva Comisiei Europene.#FEGA și FEADR – Cheltuieli excluse de la finanțare – Cheltuieli efectuate de România – Deficiență referitoare la control care creează un risc pentru FEADR pentru anii 2018 și 2019 – Noțiunea de «unitate administrativă locală».#Cauza T-15/23.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a zecea)

12 noiembrie 2025(*)

„ FEGA și FEADR – Cheltuieli excluse de la finanțare – Cheltuieli efectuate de România – Deficiență referitoare la control care creează un risc pentru FEADR pentru anii 2018 și 2019 – Noțiunea de «unitate administrativă locală» ”

În cauza T‑15/23,

România, reprezentată de E. Gane, L.‑E. Bațagoi, O.‑C. Ichim și M. Chicu, în calitate de agenți,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de A. Sauka și A. Biolan, în calitate de agenți,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera a zecea),

compus, la deliberări, din domnii M. Jaeger (raportor), îndeplinind funcția de președinte, L. Madise și P. Nihoul, judecători,

grefier: doamna I. Kurme, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii, în special:

– decizia din 23 februarie 2024 de suspendare a procedurii în temeiul articolului 69 litera (d) din Regulamentul de procedură al Tribunalului până la pronunțarea hotărârii în cauza C‑587/23 P, Ungaria/Comisia,

– Hotărârea din 20 martie 2025, Ungaria/Comisia (Dublă finanțare pentru suprafețele împădurite) (C‑587/23 P, nepublicată, EU:C:2025:196), și observațiile aferente ale părților,

în urma ședinței din 2 iulie 2025,

pronunță prezenta

Hotărâre

1 Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, România solicită anularea în parte a deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/2261 a Comisiei din 11 noiembrie 2022 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (JO 2022, L 299, p. 20, denumită în continuare „decizia atacată”), în măsura în care prin aceasta i s‑a impus o corecție financiară care exclude cuantumul de 2 515 141,78 euro de la finanțarea plătită în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) pentru anii de cerere 2018 și 2019.

Istoricul cauzei

2 Prin Decizia de punere în aplicare C(2015) 3508 din 26 mai 2015, Comisia Europeană a aprobat Programul național de dezvoltare rurală al României pentru perioada 2014-2020 (denumit în continuare „PNDR”).

3 PNDR cuprinde diverse măsuri de plată pentru sprijinul pentru dezvoltare rurală, printre care următoarele:

– măsura 8 submăsura 8.1, în cadrul căreia România a acordat plăți pentru împădurire în temeiul articolului 22 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEADR și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului (JO 2013, L 347, p. 487);

– măsura 10, în cadrul căreia România a acordat plăți pentru agromediu și climă în temeiul articolului 28 din Regulamentul nr. 1305/2013;

– măsura 13, în cadrul căreia România a acordat plăți pentru zonele care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice în temeiul articolelor 31 și 32 din Regulamentul nr. 1305/2013.

4 Măsura 13 cuprinde trei submăsuri, și anume:

– submăsura 13.1, în cadrul căreia se acordă plăți pentru zonele montane în temeiul articolului 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1305/2013;

– submăsura 13.2, în cadrul căreia se acordă plăți pentru alte zone decât zonele montane, care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative în temeiul articolului 32 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1305/2013;

– submăsura 13.3, în cadrul căreia se acordă plăți pentru zonele montane care se confruntă cu constrângeri naturale specifice în temeiul articolului 32 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1305/2013.

5 La 1 decembrie 2017, Comisia a deschis ancheta RD2/2017/307/RO împotriva României (denumită în continuare „ancheta din 2017”), în temeiul articolului 52 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1200/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO 2013, L 347, p. 549) și al articolului 34 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 din 6 august 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1306/2013 în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea conturilor, normele referitoare la controale, valorile mobiliare și transparența (JO 2014, L 255, p. 59), pentru a verifica respectarea legislației Uniunii Europene privind dubla finanțare în ceea ce privește sprijinul pentru împădurire.

6 La 27 iunie 2019, Comisia a deschis ancheta RD2/2019/012/RO împotriva României (denumită în continuare „ancheta din 2019”), în temeiul articolului 52 din Regulamentul nr. 1306/2013 și al articolului 34 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014, pentru a verifica dacă administrarea și controlul măsurilor de dezvoltare rurală puse în aplicare de acest stat erau efectuate în conformitate cu legislația Uniunii.

7 Prin scrisoarea din 27 iunie 2019, Comisia a invitat România să transmită informații suplimentare. Aceasta a transmis informațiile solicitate la 12 septembrie 2019.

8 În perioada 21-25 octombrie 2019, Comisia a efectuat un audit în România, la fața locului.

9 Prin scrisoarea din 7 februarie 2020, Comisia a notificat României rezultatele verificărilor sale, în conformitate cu articolul 34 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014, și a formulat anumite observații și solicitări de informații.

10 Prin scrisoarea din 27 februarie 2020, Comisia a informat România cu privire la închiderea anchetei din 2017. În această scrisoare, Comisia a precizat de asemenea că constatase o deficiență referitoare la dubla finanțare dintre sprijinul pentru împădurire și ajutorul pentru înverzire și că riscul pentru FEADR legat de această deficiență urma să fie evaluat în cadrul anchetei din 2019.

11 La 7 și la 30 aprilie 2020, România și‑a prezentat observațiile și informațiile solicitate de Comisie la 7 februarie 2020 și, printr‑o scrisoare din 9 septembrie 2020, a comunicat informații suplimentare.

12 Comisia a organizat o reuniune bilaterală la 24 septembrie 2020, ale cărei concluzii au fost notificate României la 4 noiembrie 2020.

13 La 30 decembrie 2020, România a comunicat Comisiei răspunsul său la solicitările de informații suplimentare formulate în procesul‑verbal al reuniunii din 24 septembrie 2020.

14 Prin scrisoarea din 8 iunie 2021, Comisia a confirmat, în conformitate cu articolul 34 alineatul (3) al treilea paragraf și cu articolul 40 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014, că își menține poziția potrivit căreia, în România, în cursul anilor de cerere 2018 și 2019, măsurile de dezvoltare rurală din cadrul FEADR care fac obiectul anchetelor din 2017 și din 2019 nu fuseseră puse în aplicare în conformitate cu normele Uniunii. Mai precis, Comisia a arătat că motivele de excludere se refereau, în primul rând, la o deficiență constatată în raport cu un control‑cheie privind realizarea de controale încrucișate pentru a evita orice plată necuvenită și, în al doilea rând, la lipsa unui control‑cheie referitor la realizarea de controale corespunzătoare privind dubla finanțare. Comisia a indicat de asemenea suma pe care intenționa să o excludă de la finanțarea din partea Uniunii.

15 La 15 iulie 2021, România a introdus o cerere de conciliere la care Comisia a răspuns printr‑o scrisoare din 30 septembrie 2021.

16 Potrivit concluziilor raportului organului de conciliere transmis la 19 octombrie 2021, nu era posibilă o conciliere.

17 Prin scrisoarea din 18 martie 2022, Comisia a comunicat României poziția sa finală, în care arăta că menține constatările și poziția exprimate în scrisoarea sa din 8 iunie 2021.

18 La 18 octombrie 2022, Comisia a comunicat României raportul de sinteză privind ancheta din 2019.

19 La 11 noiembrie 2022, Comisia a adoptat decizia atacată, care a fost notificată României la 14 noiembrie 2022. În ceea ce privește România și cheltuielile sale efectuate în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al FEADR pentru anii de cerere 2018 și 2019, Comisia a evidențiat încălcările dreptului Uniunii citate la punctul 14 de mai sus și a decis să îi aplice o corecție financiară în cuantum de 2 515 141,78 euro.

Concluziile părților

20 România solicită Tribunalului:

– anularea deciziei atacate în măsura în care exclude de la finanțarea de către Uniune un cuantum total de 2 515 141,78 euro reprezentând cheltuieli efectuate de agenția de plăți română în cadrul FEADR pentru anii de cerere 2018 și 2019;

– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

21 Comisia solicită Tribunalului:

– respingerea acțiunii;

– obligarea României la plata cheltuielilor de judecată.

În drept

22 În susținerea acțiunii formulate, România invocă în esență două motive. Primul motiv este întemeiat pe exercitarea necorespunzătoare a competenței Comisiei care îi permite să excludă anumite cheltuieli de la finanțarea de către Uniune în temeiul articolului 52 din Regulamentul nr. 1306/2013 și cuprinde două aspecte. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea obligației de motivare.

Observații introductive

23 Potrivit unei jurisprudențe constante, atunci când Comisia refuză să pună în sarcina fondurilor agricole anumite cheltuieli din cauza încălcării dispozițiilor de drept al Uniunii imputabile unui stat membru, Comisiei nu îi revine sarcina de a demonstra în mod exhaustiv insuficiența controalelor efectuate de administrațiile naționale sau incorectitudinea cifrelor transmise de acestea, ci sarcina de a prezenta un element de probă privind îndoiala serioasă și rezonabilă pe care o are referitor la aceste controale sau la aceste cifre. Această ușurare a sarcinii probei în favoarea Comisiei se explică prin faptul că statul membru este cel care se află în poziția cea mai potrivită pentru a obține și a verifica datele necesare închiderii conturilor fondurilor agricole și care trebuie, în consecință, să prezinte dovada cea mai detaliată și mai completă a realității controalelor sau a cifrelor sale și, dacă este cazul, a inexactității afirmațiilor Comisiei (a se vedea Hotărârea din 11 ianuarie 2001, Grecia/Comisia, C‑247/98, EU:C:2001:4, punctele 8 și 9 și jurisprudența citată).

24 Astfel, revine Tribunalului sarcina de a verifica dacă statul membru în cauză a demonstrat inexactitatea aprecierilor Comisiei sau lipsa riscului de pierdere sau de neregularitate pentru fondurile agricole pe baza aplicării unui sistem de control fiabil și eficient (a se vedea Hotărârea din 8 iulie 2020, Portugalia/Comisia, T‑38/19, nepublicată, EU:T:2020:325, punctul 41 și jurisprudența citată).

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe exercitarea necorespunzătoare a competenței Comisiei care îi permite să excludă anumite cheltuieli de la finanțarea de către Uniune în temeiul articolului 52 din Regulamentul nr. 1306/2013

25 Primul motiv cuprinde două aspecte, întemeiate, primul, pe erori săvârșite de Comisie în constatarea unei deficiențe într‑un control‑cheie referitor la realizarea de controale încrucișate pentru a evita orice plată necuvenită și, al doilea, pe erori săvârșite de Comisie în constatarea lipsei unui control‑cheie referitor la efectuarea de controale corespunzătoare cu privire la dubla finanțare.

Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe erori săvârșite de Comisie în constatarea unei deficiențe într‑un control‑cheie referitor la realizarea de controale încrucișate pentru a evita orice plată necuvenită

26 România susține că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a considerat că interpretarea măsurilor 10 și 13 din PNDR efectuată de autoritățile române, potrivit căreia, dacă mai mult de 50 % din suprafața unui bloc fizic se situează în interiorul limitelor administrative ale unei unități administrativ teritoriale (denumită în continuare „UAT”) eligibile, atunci se consideră că întregul bloc fizic aparține acestei UAT (denumit în continuare „criteriul de 50 %”), conduce la acordarea de plăți neeligibile pentru terenurile care nu se situează în limitele respectivei UAT, cu încălcarea articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului nr. 1306/2013 în ceea ce privește Sistemul Integrat de Administrare și Control, condițiile pentru refuzarea sau retragerea plăților și pentru sancțiunile administrative aplicabile plăților directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală și al ecocondiționalității (JO 2014, L 181, p. 48).

27 În primul rând, România susține că obligația de a lega condițiile de eligibilitate pentru acordarea ajutorului de o anumită zonă geografică sau administrativă este prevăzută exclusiv pentru plățile efectuate pentru zone care se confruntă fie cu constrângeri naturale importante, fie cu constrângeri naturale specifice. Pentru aceste două tipuri de plăți, respectarea condițiilor de eligibilitate ar trebui asigurată la nivelul unităților administrative locale sau la nivelul unei unități locale clar delimitate, care acoperă o singură zonă geografică, clară, continuă, cu o identitate economică și administrativă distinctă.

28 În această privință, România arată că, în PNDR, plățile pentru zonele care se confruntă cu constrângeri naturale importante sunt efectuate în cadrul submăsurii 13.2, iar cele pentru zonele care se confruntă cu constrângeri naturale specifice, în cadrul submăsurii 13.3.

29 În ceea ce privește măsura 10 și submăsura 13.1 din PNDR, care intră sub incidența articolului 28 și, respectiv, a articolului 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1305/2013, România susține că acest regulament nu aduce nicio precizare specifică în ceea ce privește determinarea zonelor eligibile, lăsând statelor membre sarcina de a defini aceste zone în funcție de nevoile identificate și de obiectivele specifice ale PNDR.

30 În această privință, România arată că pentru măsurile 10 și 13 din PNDR a ales să lege condițiile de eligibilitate de UAT.

31 În al doilea rând, România susține că nu a săvârșit o eroare atunci când a stabilit în PNDR limitele UAT prin utilizarea criteriului de 50 %, iar nu ținând seama de delimitările lor administrative.

32 În această privință, România explică faptul că a împărțit mai întâi teritoriul său în UAT, ale căror limite erau date de blocurile fizice care aparțineau acestor UAT, în aplicarea criteriului de 50 %, și că a examinat ulterior condițiile de eligibilitate.

33 Întrucât lista UAT eligibile astfel întocmită a fost integrată în PNDR ca anexa 8.2, România apreciază că, prin aprobarea PNDR, Comisia a aprobat și suprafața maximă eligibilă astfel cum figura în anexa menționată. Așadar, suprafața maximă eligibilă aprobată prin PNDR ar include matematic și suprafețele blocurilor fizice care alcătuiesc o UAT aflate în afara limitelor administrative ale acestei UAT.

34 Prin urmare, România afirmă că nu i se poate reproșa nicio încălcare a articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat nr. 640/2014 întrucât, la calcularea suprafeței maxime eligibile în PNDR, au fost luate în considerare și părțile din blocurile fizice situate în afara limitelor administrative ale UAT. Astfel, nu ar fi fost acordată nicio plată pentru alte suprafețe decât cele luate în considerare la calcularea suprafeței maxime eligibile menționate în PNDR. În plus, România arată că delimitarea, printre altele, a zonelor care se confruntă cu constrângeri naturale importante și cu constrângeri naturale specifice a fost convenită cu Centrul Comun de Cercetare al Comisiei înainte de luna octombrie 2016.

35 În al treilea rând, România susține că, pentru a efectua diversele plăți pentru suprafețele agricole, inclusiv în cadrul măsurilor 10 și 13 din PNDR, este obligatoriu să se facă referire la sistemul de identificare a parcelelor agricole (denumit în continuare „LPIS”), care este un element esențial al sistemului integrat de administrare și control.

36 În această privință, România observă că articolul 5 din Regulamentul delegat nr. 640/2014, a cărui încălcare este invocată de Comisie, prevede că, primo, LPIS prevăzut la articolul 70 din Regulamentul nr. 1306/2013 funcționează la nivel de parcelă de referință, secundo, o parcelă de referință conține o unitate de teren care constituie suprafață agricolă și, tertio, statele membre delimitează parcela de referință în așa fel încât să se asigure că parcela de referință este măsurabilă, permite localizarea unică și neîndoielnică a fiecărei parcele agricole declarate anual și, ca principiu, este stabilă în timp.

37 În acest context, pe de o parte, România susține că nu se garantează că limitele administrative ale UAT, având în vedere definiția lor, constituie un instrument util în cadrul proceselor de identificare sau de verificare a localizării parcelelor agricole, acestea din urmă nefiind în general materializate pe teren. România adaugă că adesea nu există nici repere identificabile și cu caracter permanent pe terenurile agricole care să permită încadrarea acestora în teritoriul administrativ al unei UAT, nici centralizare, la nivelul limitelor administrative ale UAT, a unor informații de detaliu, geo‑referențiate și cu nivel de încredere ridicat referitoare la utilizarea terenurilor agricole. Prin urmare, în opinia României, raportarea la limitele administrative ale UAT este, în mod practic, imposibilă și, mai mult, nu permite evaluarea în teren a îndeplinirii criteriilor de eligibilitate de către UAT.

38 Pe de altă parte, România afirmă că, pe teritoriul său, parcela de referință, în sensul articolului 5 din Regulamentul delegat nr. 640/2014, corespunde blocului fizic, astfel încât acesta este vizibil fără multă ambiguitate pe ortofotoplanuri și servește drept referință suficient de stabilă pentru declarațiile fermierului și pentru controalele administrative încrucișate. În această privință, România adaugă că, potrivit cerințelor LPIS, fiecare parcelă de referință, așadar fiecare bloc fizic, are un identificator unic, astfel încât un bloc fizic nu poate fi divizat și atribuit în mod proporțional mai multor UAT, raportat la limitele lor administrative. În plus, România afirmă că aplicarea anumitor indicatori utilizați pentru desemnarea zonelor eligibile la nivelul suprafeței administrative a UAT conduce la rezultate cu erori semnificativ mai mari decât în ipoteza raportării exclusiv la nivelul suprafețelor agricole, deci a blocurilor fizice.

39 În ceea ce privește modificarea LPIS propusă de Comisie, România arată că aceasta ar avea ca efect divizarea parcelei de referință și, prin urmare, a blocului fizic de‑a lungul unor limite care ar face imposibilă identificarea parcelelor agricole, cu încălcarea articolului 70 din Regulamentul nr. 1306/2013 și a articolului 5 din Regulamentul delegat nr. 640/2014.

40 Comisia contestă argumentele României.

41 Trebuie arătat că, astfel cum reiese din articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1305/2013, acesta prevede obiectivele la care urmează să contribuie politica de dezvoltare rurală și prioritățile relevante ale Uniunii în această materie. Acest regulament evidențiază contextul strategic pentru politica amintită, precum și măsurile care urmează să fie adoptate pentru implementarea acesteia din urmă. De asemenea el stabilește norme privind programarea, interconectarea, gestionarea, monitorizarea și evaluarea, pe baza împărțirii responsabilităților între statele membre sau între regiunile lor și Comisie, precum și normele care să garanteze coordonarea FEADR cu alte instrumente ale Uniunii.

42 Pe baza unei astfel de repartizări a responsabilităților, statele membre pun în aplicare Regulamentul nr. 1305/2013 prin intermediul programelor lor de sprijin pentru dezvoltarea rurală. Acest regulament le oferă posibilitatea de a adopta un set de măsuri pentru a răspunde priorităților Uniunii în materie de dezvoltare rurală (a se vedea Hotărârea din 17 octombrie 2024, Karl und Georg Anwander Güterverwaltung, C‑239/23, EU:C:2024:888, punctul 41 și jurisprudența citată).

43 Astfel, fiecare stat membru trebuie să stabilească un program național de dezvoltare rurală care să acopere întregul său teritoriu, în vederea punerii în aplicare a unei strategii care să răspundă priorităților Uniunii în materie de dezvoltare rurală (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 octombrie 2024, Karl und Georg Anwander Güterverwaltung, C‑239/23, EU:C:2024:888, punctul 42 și jurisprudența citată).

44 Regulamentul nr. 1305/2013 lasă astfel statelor membre o marjă de apreciere în ceea ce privește modalitățile de punere în aplicare a ajutoarelor pe care le prevede (a se vedea Hotărârea din 17 octombrie 2024, Karl und Georg Anwander Güterverwaltung, C‑239/23, EU:C:2024:888, punctul 43 și jurisprudența citată).

45 Această marjă de apreciere poate privi printre altele criteriile de selecție a proiectelor pentru a se asigura că resursele financiare destinate dezvoltării rurale sunt utilizate în cel mai bun mod posibil și pentru a ținti măsurile în temeiul programelor de dezvoltare rurală, în conformitate cu prioritățile Uniunii în materie și pentru a garanta egalitatea de tratament a solicitanților (a se vedea Hotărârea din 17 octombrie 2024, Karl und Georg Anwander Güterverwaltung, C‑239/23, EU:C:2024:888, punctul 44 și jurisprudența citată).

46 Printre aceste măsuri figurează, în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) și cu articolul 31 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 1305/2013, plățile pentru fermierii care se angajează în mod voluntar în practici agricole favorabile mediului și climei și, respectiv, pentru fermierii a căror exploatație agricolă este situată în zone montane și în alte zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice.

47 Zonele montane și celelalte zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice pentru care un fermier poate beneficia de plățile menționate la punctul 46 de mai sus sunt astfel delimitate, în temeiul articolului 32 din Regulamentul nr. 1305/2013, în programele naționale sau regionale în cauză.

48 În ceea ce privește nivelul administrativ‑teritorial la care trebuie asigurată respectarea condițiilor de eligibilitate pentru plăți, Regulamentul nr. 1305/2013 conține precizări numai în ceea ce privește zonele, altele decât zonele montane, care se confruntă cu constrângeri naturale importante sau cu constrângeri specifice.

49 În schimb, Regulamentul nr. 1305/2013 nu conține nicio mențiune cu privire la nivelul administrativ‑teritorial la care trebuie asigurată respectarea condițiilor de eligibilitate pentru plăți atât pentru ajutoarele care vizează zonele montane în temeiul articolului 31 alineatul (2) din acest regulament, cât și pentru ajutoarele în temeiul măsurilor de agromediu și climă prevăzute la articolul 28 din același regulament.

50 În speță, România a decis că respectarea condițiilor de eligibilitate pentru plăți trebuia asigurată la nivelul UAT atât pentru plățile pentru agromediu și climă prevăzute la articolul 28 din Regulamentul nr. 1305/2013 și care fac obiectul măsurii 10 din PNDR, cât și pentru plățile destinate fermierilor situați în zonele prevăzute la articolul 31 din regulamentul menționat și care fac obiectul măsurii 13 din PNDR.

51 În acest scop, România a întocmit o listă a UAT eligibile la nivelul unităților administrative locale, iar această listă a fost anexată la PNDR și aprobată de Comisie în același temei ca acesta din urmă.

52 În ceea ce privește limitele teritoriale ale UAT, din cererea introductivă și din anexele la aceasta reiese că, în scopurile PNDR, România a considerat că aceste UAT nu trebuiau delimitate în funcție de limitele lor administrative, ci în funcție de limitele blocurilor fizice care le aparțin, prin utilizarea criteriului de 50 %. Cu toate acestea, întrucât acest criteriu nu a făcut obiectul unor discuții între autoritățile române și Comisie anterior aprobării PNDR, nici acesta din urmă, nici fișele tehnice referitoare la măsurile sale 10 și 13 nu îl menționează și nu cuprind explicații care să permită să se înțeleagă cum se stabilea dacă un bloc fizic aparținea sau nu unei UAT.

53 Ca răspuns la o întrebare adresată în ședință, România a susținut în esență că aplicarea criteriului de 50 % pentru stabilirea limitelor UAT îi permisese să ajungă la o soluție de compromis care respecta cu precizie dispozițiile dreptului Uniunii referitoare la LPIS și ținea seama, așadar, de parcela de referință, în special pentru a efectua controale la fața locului, fără a se îndepărta prea mult de suprafața administrativă a unei UAT.

54 Prin urmare, este necesar să se examineze dacă UAT, inclusiv unitățile administrative locale, ale unui stat membru pot fi delimitate în scopul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală în cadrul FEADR în conformitate cu norme care conduc la limite diferite de limitele administrative.

55 Această examinare necesită definirea noțiunii de „unitate administrativă locală”, în sensul articolului 32 alineatul (3) al doilea paragraf și alineatul (4) al patrulea paragraf din Regulamentul nr. 1305/2013, efectuând o interpretare literală, contextuală și teleologică.

56 În ceea ce privește, în primul rând, articolul 32 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1305/2013, trebuie să se observe că acesta are următorul cuprins:

„Respectarea acestor condiții se asigură la nivelul unităților administrative locale (nivelul «LAU 2») sau la nivelul unei unități locale clar delimitate care acoperă o singură zonă geografică, clară, continuă, cu o identitate economică și administrativă distinctă.”

57 Articolul 32 alineatul (4) al patrulea paragraf din Regulamentul nr. 1305/2013 este redactat în termeni identici.

58 Prin urmare, trebuie să se constate că dispozițiile menționate la punctele 56 și 57 de mai sus nu conțin nicio precizare în ceea ce privește noțiunea de unitate administrativă locală, care nu face parte nici din termenii definiți la articolul 2 din Regulamentul nr. 1305/2013.

59 În ceea ce privește, în al doilea rând, contextul în care se înscrie articolul 32 alineatul (3) al doilea paragraf și alineatul (4) al patrulea paragraf din Regulamentul nr. 1305/2013, trebuie arătat că acesta face parte din titlul III din regulamentul menționat, intitulat „Sprijin pentru dezvoltarea rurală”. Din coroborarea articolelor 6 și 13 din acest regulament reiese că, pentru punerea în aplicare a măsurilor de dezvoltare rurală finanțate de FEADR, statele membre prezintă un program unic care acoperă întregul lor teritoriu sau un set de programe „regionale”. În plus, din considerentul (7) al aceluiași regulament reiese că statele membre care optează pentru pregătirea unui set de programe „regionale” trebuie de asemenea să elaboreze un cadru național pentru a facilita coordonarea între „regiuni” în vederea soluționării problemelor existente pe plan național.

60 Or, din definiția termenului „regiune” cuprinsă la articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1305/2013, care face trimitere la noțiunea de „unitate teritorială” în sensul Regulamentului (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS) (JO 2003, L 154, p. 1, Ediție specială, 14/vol. 1, p. 101), se poate deduce că orice referire, în Regulamentul nr. 1305/2013, la o unitate administrativă locală a unui stat membru ar trebui de asemenea interpretată în sensul Regulamentului nr. 1059/2003. Astfel, pentru a asigura securitatea juridică și o interpretare uniformă, în cadrul Uniunii, a dispozițiilor referitoare la sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din FEADR, o unitate administrativă locală, în sensul articolului 32 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1305/2013, trebuie definită potrivit unor criterii clare și obiective privind organizarea administrativă a statelor membre.

61 În ceea ce privește, în al treilea rând, obiectivele urmărite de Regulamentul nr. 1305/2013, articolul 1 alineatul (2) precizează că acesta completează dispozițiile părții a II‑a, referitoare la dispozițiile comune aplicabile fondurilor structurale de investiții din care face parte FEADR, a Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (JO 2013, L 347, p. 320).

62 Astfel, din considerentul (78) al Regulamentului nr. 1303/2013 reiese că desemnarea regiunilor și a zonelor eligibile pentru acordarea, printre altele, a sprijinului din FEADR trebuie să se bazeze pe criterii obiective și că, în acest scop, identificarea regiunilor și a zonelor la nivelul Uniunii trebuie să se bazeze pe sistemul comun de clasificare a regiunilor stabilit prin Regulamentul nr. 1059/2003.

63 Or, potrivit modului de redactare a articolului 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1059/2003, termenii „unitate administrativă” înseamnă „o zonă geografică pentru care o autoritate administrativă este abilitată să ia decizii administrative sau strategice în conformitate cu cadrul juridic și instituțional al statului membru în cauză”.

64 În ceea ce privește unitățile administrative locale, anexa III la Regulamentul nr. 1059/2003 precizează că în România acestea sunt „Municipiile”, „Orașele” și „Comunele”.

65 În plus, din articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1059/2003 reiese că statele membre trebuie să comunice Comisiei, în fiecare an și luând ca referință data de 31 decembrie a anului precedent, lista unităților administrative locale, indicând eventualele modificări aduse.

66 Reiese din cele ce precedă că noțiunea de „unitate administrativă locală”, în sensul articolului 32 alineatul (3) al doilea paragraf și alineatul (4) al patrulea paragraf din Regulamentul nr. 1305/2013, trebuie înțeleasă, în ceea ce privește România, în sensul că desemnează teritoriile „Municipiilor”, „Orașelor” și „Comunelor”, astfel cum sunt delimitate de cadrul juridic și instituțional național și comunicate anual Comisiei în scopul Nomenclatorului statistic comun al unităților teritoriale prevăzut la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1059/2003.

67 În speță, întrucât România a decis că respectarea condițiilor de eligibilitate la plată trebuia asigurată la nivelul unităților administrative locale pentru toate componentele măsurilor 10 și 13 din PNDR, trebuie să se considere că această noțiune de „unitate administrativă locală” trebuie să primească aceeași interpretare precum cea reținută la punctul 66 de mai sus pentru toate plățile efectuate în cadrul măsurilor menționate.

68 Ținând seama de ansamblul elementelor care precedă, trebuie să se constate că, prin utilizarea criteriului de 50 % pentru a delimita teritoriul unităților administrative eligibile în sensul măsurilor 10 și 13 din PNDR, care conduce la limite teritoriale diferite de cele stabilite de cadrul juridic și instituțional național în sensul Regulamentului nr. 1059/2003, România a efectuat o definire a suprafeței eligibile contrară dispozițiilor articolului 32 alineatul (3) al doilea paragraf și alineatul (4) al patrulea paragraf din Regulamentul nr. 1305/2013.

69 Or, suprafața UAT declarate eligibile constituie de asemenea, pentru fiecare dintre aceste UAT, suprafața maximă eligibilă în sensul articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat nr. 640/2014.

70 În consecință, este necesar să se concluzioneze că, prin delimitarea UAT fără a reține limitele lor administrative, ci utilizând limitele blocurilor fizice care le aparțin în temeiul criteriului de 50 %, România a instituit un sistem care constituie o încălcare a articolului 5 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat nr. 640/2014.

71 Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentele României potrivit cărora, pe de o parte, este obligatoriu să se facă referire la LPIS pentru plățile pentru suprafețele agricole în temeiul măsurilor 10 și 13 din PNDR și, pe de altă parte, blocul fizic, care corespunde parcelei de referință, nu poate fi divizat în LPIS și atribuit în mod proporțional mai multor UAT. Astfel, în primul rând, România nu demonstrează că, în cadrul măsurilor 10 și 13 din PNDR, o parcelă de referință în sensul LPIS nu poate fi considerată ca fiind parțial eligibilă. În al doilea rând, România nu demonstrează că îi este imposibil să efectueze plăți numai pentru partea dintr‑o parcelă care se află în interiorul unei UAT eligibile, deși pare să fie perfect în măsură să stabilească cu o precizie suficientă ce procent din parcelă aparține respectivei UAT.

72 Prin urmare, primul aspect al primului motiv trebuie respins.

Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe erori săvârșite de Comisie în constatarea lipsei unui control‑cheie referitor la efectuarea de controale corespunzătoare cu privire la dubla finanțare

73 România arată că, contrar celor constatate de Comisie în urma anchetei din 2019, nu există riscul unei duble finanțări între, pe de o parte, sprijinul pentru împădurire acordat în temeiul articolului 22 din Regulamentul nr. 1305/2013 și, pe de altă parte, ajutorul pentru înverzire acordat în temeiul articolului 46 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (JO 2013, L 347, p. 608). Prin urmare, potrivit României, nu i se poate reproșa nicio încălcare a articolului 30 din Regulamentul nr. 1306/2013 sau a articolului 28 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1306/2013 în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control, măsurile de dezvoltare rurală și ecocondiționalitatea (JO 2014, L 227, p. 69), dispoziții cu caracter general care urmăresc evitarea dublei finanțări.

74 În primul rând, potrivit României, o suprafață împădurită care beneficiază de sprijin din FEADR este eligibilă, pe de o parte, pentru un sprijin pentru împădurire în temeiul articolului 22 din Regulamentul nr. 1305/2013 și, pe de altă parte, pentru un ajutor pentru înverzire în temeiul articolului 46 din Regulamentul nr. 1307/2013. În această privință, România susține că activitatea de împădurire este determinantă pentru eligibilitatea pentru aceste două tipuri de ajutoare.

75 În acest context, România susține că dreptul Uniunii nu conține nicio dispoziție specifică care să interzică dubla finanțare prin cumularea sprijinului pentru împădurire și a ajutorului pentru înverzire.

76 În al doilea rând, România contestă utilizarea de către Comisie a documentului explicativ intitulat „Metode de calcul al primelor de dezvoltare rurală pentru a exclude dubla finanțare” (denumit în continuare „documentul explicativ”), care conține o secțiune referitoare la sprijinul pentru împădurire și la ajutorul pentru înverzire. Primo, aceasta consideră că documentul explicativ nu este obligatoriu din punct de vedere juridic. Secundo, ea susține că documentul explicativ, astfel cum este interpretat de Comisie, instituie o nouă situație specială de dublă finanțare care nu este prevăzută de dispozițiile Regulamentului nr. 1305/2013. Tertio, aceasta adaugă că pragul de 5 % prevăzut de documentul explicativ pentru a califica riscul de dublă finanțare constituie o condiție suplimentară în raport cu cele care sunt impuse de Regulamentul nr. 1307/2013.

77 În al treilea și ultimul rând, România afirmă că natura, obiectivele și regulile de determinare și de acordare a plății pentru pierderea de venituri agricole în cadrul ajutoarelor pentru împădurire și înverzire sunt diferite. Pe de o parte, România consideră că sprijinul pentru împădurire este o plată compensatorie direct legată de suprafața agricolă împădurită, care urmărește să compenseze pierderea de venituri legată de această suprafață și care are ca obiectiv promovarea conservării și a sechestrării carbonului în agricultură și silvicultură. Pe de altă parte, aceasta consideră că ajutorul pentru înverzire este o plată directă pe suprafață cu caracter stimulativ, care are ca obiectiv completarea veniturilor fermierilor care utilizează practici agricole benefice pentru climă și mediu și că nu este destinat să reflecte costurile suportate de fermieri sau valoarea beneficiilor de bază preconizate în materie de mediu și climă.

78 Comisia contestă argumentele României.

79 Trebuie amintit că, potrivit articolului 30 din Regulamentul nr. 1306/2013, „[c]heltuielile finanțate din FEADR nu fac obiectul niciunui alt tip de finanțare din cadrul bugetului Uniunii”. Această clauză de excludere de la dubla finanțare interzice dubla finanțare a „cheltuielilor” finanțate în cadrul FEADR printr‑o altă finanțare din bugetul Uniunii (Hotărârea din 12 iulie 2023, Ungaria/Comisia, T‑491/21, nepublicată, EU:T:2023:389, punctele 39 și 40).

80 Astfel, pentru a verifica dacă această normă se aplică, trebuie să se stabilească atât cine este beneficiarul, cât și care este obiectul cheltuielilor care sunt deja finanțate în cadrul FEADR, pentru a examina dacă o altă finanțare din bugetul Uniunii finanțează aceleași cheltuieli (Hotărârea din 12 iulie 2023, Ungaria/Comisia, T‑491/21, nepublicată, EU:T:2023:389, punctul 41).

81 În consecință, o situație în care cheltuielile finanțate din FEADR și o altă finanțare a Uniunii sunt identice, în sensul că au atât același obiect, cât și același beneficiar, intră sub incidența clauzei de excludere a dublei finanțări stabilite la articolul 30 din Regulamentul nr. 1306/2013 (Hotărârea din 12 iulie 2023, Ungaria/Comisia, T‑491/21, nepublicată, EU:T:2023:389, punctul 42).

82 Potrivit jurisprudenței, pentru ca două ajutoare să poată fi considerate ca având același obiect, nu este necesar ca acestea să fie destinate compensării aceleiași cheltuieli efectuate de beneficiarul lor. Se poate dovedi suficient în această privință ca ele să aibă vocația de a compensa aceeași pierdere de venituri suferită de beneficiar, cum este cazul sprijinului pentru împădurire și al ajutorului pentru înverzire [Hotărârea din 20 martie 2025, Ungaria/Comisia (Dublă finanțare pentru suprafețele împădurite), C‑587/23 P, nepublicată, EU:C:2025:196, punctul 70].

83 În speță, România susține în esență că nu poate exista o dublă finanțare pentru aceeași suprafață împădurită dintre, pe de o parte, sprijinul pentru împădurire în temeiul articolului 22 din Regulamentul nr. 1305/2013 și, pe de altă parte, ajutorul pentru înverzire în temeiul articolului 46 din Regulamentul nr. 1307/2013.

84 În ceea ce privește sprijinul pentru împădurire, trebuie amintit că, în temeiul articolului 21 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1305/2013, acesta privește în special împădurirea și crearea de suprafețe împădurite. Potrivit articolului 22 alineatul (1) din acest regulament, el acoperă costurile de instalare și o „primă anuală pe hectar pentru acoperirea pierderilor de venituri agricole și a costurilor de întreținere”, și aceasta „pe o perioadă de maximum doisprezece ani”.

85 În ceea ce privește ajutorul pentru înverzire, acesta poate fi acordat, în temeiul articolului 43 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1307/2013, unui fermier care dispune printre altele de o „zonă de interes ecologic” pe o suprafață agricolă. Potrivit articolului 43 alineatul (9) din același regulament, acesta ia în principiu forma unei „plăți anuale pe hectar eligibil declarat” de fermier în conformitate cu dispozițiile relevante. În temeiul articolului 46 alineatul (2) litera (h) din acest regulament, fiecare stat membru poate decide să includă zonele împădurite printre „zonele de interes ecologic” în sensul articolului 43 din regulamentul menționat.

86 Or, din jurisprudență reiese că, în pofida diferențelor lor, atât sprijinul pentru împădurire, cât și ajutorul pentru înverzire includ o componentă care îl despăgubește pe fermier pentru pierderea de venituri pe care o suportă ca urmare a deciziei sale de a nu realiza culturi agricole pe suprafața împădurită. Astfel, pe de o parte, articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1305/2013 precizează în mod expres că sprijinul pentru împădurire include o primă anuală pe hectar pentru a acoperi, printre altele, pierderile de venituri agricole. Pe de altă parte, acordarea ajutorului pentru înverzire pentru o suprafață împădurită este condiționată de prezența unei astfel de suprafețe în cadrul terenurilor arabile ale exploatației agricole în cauză. Prin urmare, acest ajutor include o componentă destinată să compenseze o pierdere de venituri agricole care rezultă din decizia de a nu realiza culturi agricole pe o parte din terenurile arabile ale exploatației [a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 martie 2025, Ungaria/Comisia (Dublă finanțare pentru suprafețele împădurite), C‑587/23 P, nepublicată, EU:C:2025:196, punctele 70-72].

87 În ceea ce privește argumentul României potrivit căruia aceste două ajutoare au o natură diferită, în sensul că sprijinul pentru împădurire ar avea un caracter compensatoriu întrucât ar urmări să compenseze o pierdere de venituri, în timp ce ajutorul pentru înverzire ar prezenta un caracter stimulativ prin care se urmărește completarea veniturilor fermierilor care recurg la practici agricole benefice pentru climă și mediu, trebuie arătat că Curtea a statuat că articolul 30 din Regulamentul nr. 1306/2013, care vizează cumulul unei finanțări din FEADR cu orice altă finanțare din bugetul Uniunii, trebuie să se aplice independent de caracterul compensatoriu sau stimulativ al ajutoarelor cumulate [Hotărârea din 20 martie 2025, Ungaria/Comisia (Dublă finanțare pentru suprafețele împădurite), C‑587/23 P, nepublicată, EU:C:2025:196, punctul 69].

88 În ceea ce privește argumentele României întemeiate pe utilizarea de către Comisie a documentului explicativ, este suficient să se arate că, astfel cum reiese în special din scrisoarea Comisiei care cuprinde poziția sa finală în urma anchetei din 2019, constatările efectuate de aceasta din urmă cu privire la existența unei duble finanțări se întemeiază pe dispoziții cuprinse în regulamentele Uniunii, în special pe articolul 30 din Regulamentul nr. 1306/2013 și pe articolul 28 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 809/2014, iar nu pe documentul menționat.

89 Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se respingă al doilea aspect al primului motiv și, prin urmare, primul motiv în totalitate.

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare

90 Pe de o parte, România arată că, având în vedere atât decizia atacată, cât și corespondența care a precedat adoptarea sa, Comisia nu a motivat în mod adecvat nici existența unei deficiențe în controlul‑cheie referitor la realizarea de controale încrucișate pentru a evita orice plată necuvenită, nici lipsa controlului‑cheie referitor la efectuarea de controale corespunzătoare cu privire la dubla finanțare. Pe de altă parte, Comisia nu ar fi explicat în mod satisfăcător nici motivele pentru care a respins argumentele României.

91 În ceea ce privește o eventuală deficiență în controlul‑cheie referitor la realizarea de controale încrucișate pentru a evita orice plată necuvenită, România afirmă că a indicat, la începutul dialogului său cu Comisia în cadrul anchetei din 2019 și de‑a lungul anchetei menționate, că nu este de acord cu constatarea determinării eronate a suprafeței eligibile pentru măsurile 10 și 13 din PNDR care ar fi generat plăți excedentare.

92 În această privință, potrivit României, în pofida explicațiilor pe care le‑a furnizat, Comisia s‑a limitat la o analiză generală a sistemului instituit cu privire la măsurile 10 și 13 din PNDR, reluată în termeni aproape identici pe tot parcursul corespondenței lor.

93 Totodată, Comisia ar fi omis să răspundă argumentelor vizând, spre exemplu, rolul procesului de atribuire a blocurilor fizice la UAT și aplicarea criteriilor de eligibilitate la întreg teritoriul delimitat de blocurile fizice atribuite UAT. Astfel, potrivit României, deși Comisia a admis că limitele UAT eligibile erau cele ale blocurilor fizice care le aparțin, aceasta a refuzat să țină seama în aprecierea sa de argumentele privind obiectivul și modul de atribuire a blocurilor fizice la UAT.

94 În acest context, România observă că Comisia nu a explicat, în cadrul corespondenței schimbate în cursul anchetei din 2019, motivele pentru care argumentele sale nu au putut fi luate în considerare în cadrul dialogului prealabil adoptării deciziei atacate. Pe de altă parte, România afirmă că Comisia nu a analizat un argument esențial, și anume faptul că atribuirea blocurilor fizice la UAT este o chestiune care ține de identificarea corectă a suprafețelor agricole în LPIS, ținând seama de specificațiile sale tehnice, iar nu un criteriu de determinare a eligibilității.

95 România adaugă că o motivare implicită nu ar îndeplini cerințele prevăzute de jurisprudență.

96 România concluzionează că abordarea Comisiei are un impact direct asupra dreptului său la apărare, deoarece contravine jurisprudenței potrivit căreia decizia finală privind închiderea conturilor trebuie luată în urma unei proceduri contradictorii specifice, în cursul căreia statele membre în cauză trebuie să dispună de toate garanțiile cerute pentru prezentarea punctului lor de vedere.

97 În ceea ce privește lipsa controlului‑cheie referitor la efectuarea de controale corespunzătoare cu privire la dubla finanțare, România afirmă de asemenea că a indicat, la începutul dialogului cu Comisia în cadrul anchetei din 2017 și în cadrul anchetei din 2019, că nu este de acord cu constatarea unui risc de dublă finanțare atunci când suprafețe împădurite care beneficiază de submăsura 8.1 din PNDR sunt declarate în același timp zone de interes ecologic pentru a beneficia de ajutorul pentru înverzire.

98 România susține că mai multe argumente pe care le‑a invocat în cursul celor două anchete nu au fost luate în considerare de Comisie, reacțiile acesteia fiind schematice și generale. România afirmă că Comisia nu a răspuns la argumentele sale privind, pe de o parte, natura diferită a sprijinului pentru împădurire și a ajutorului pentru înverzire și, pe de altă parte, faptul că articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 807/2014 al acestuia din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului nr. 1305/2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEADR și de introducere a unor dispoziții tranzitorii (JO 2014, L 227, p. 1) nu menționează submăsura 8.1 din PNDR.

99 În plus, România susține că faptul că Comisia și‑a întemeiat poziția, în special în contextul anchetei din 2017, pe elemente cuprinse într‑un document fără caracter obligatoriu, precum documentul explicativ, nu îndeplinește standardul unei motivări clare, de natură să îi permită statului membru să cunoască dacă decizia atacată este bine fundamentată. România adaugă că simpla trimitere la articolul 30 din Regulamentul nr. 1306/2013 fără nicio justificare nu este suficientă pentru a îndeplini principiile stabilite de jurisprudență.

100 În sfârșit, România arată caracterul ambiguu al afirmațiilor Comisiei privind existența unei duble finanțări. Astfel, potrivit Comisiei, ar exista un risc de dublă finanțare atunci când suprafețele împădurite care beneficiază de submăsura 8.1 din PNDR sunt declarate în același timp zone de interes ecologic pentru a beneficia de ajutorul pentru înverzire, dar nu ar exista atunci când zona de interes ecologic declarată depășește pragul de 5 % din terenurile arabile ale exploatației. România concluzionează că această ambiguitate a avut un impact direct asupra capacității sale de a înțelege poziția Comisiei, de a reacționa în mod adecvat și de a se apăra.

101 Comisia contestă argumentele României.

102 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că obligația de motivare prevăzută la articolul 296 TFUE constituie o normă fundamentală de procedură care trebuie diferențiată de problema temeiniciei motivelor, aceasta din urmă ținând de legalitatea pe fond a actului în litigiu. În această perspectivă, motivarea trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să expună în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul (a se vedea Hotărârea din 16 februarie 2017, România/Comisia, T‑145/15, EU:T:2017:86, punctul 42 și jurisprudența citată).

103 În particular, obligația de a motiva un act cauzator de prejudiciu, care constituie un corolar al principiului respectării dreptului la apărare, are ca scop, pe de o parte, să furnizeze persoanei interesate indicații suficiente pentru a ști dacă actul este bine fundamentat sau dacă este eventual afectat de un viciu care permite contestarea validității sale în fața instanței Uniunii și, pe de altă parte, să dea posibilitatea acestei instanțe să își exercite controlul asupra legalității actului respectiv (a se vedea Hotărârea din 16 februarie 2017, România/Comisia, T‑145/15, EU:T:2017:86, punctul 43 și jurisprudența citată).

104 Nu este totuși obligatoriu ca motivarea să specifice ansamblul elementelor de fapt și de drept pertinente. Astfel, problema dacă motivarea unei decizii îndeplinește cerințele amintite la punctele 102 și 103 trebuie să fie apreciată nu numai în lumina modului în care este redactată, ci și a contextului său, precum și a ansamblului normelor juridice care reglementează materia în cauză (a se vedea Hotărârea din 16 februarie 2017, România/Comisia, T‑145/15, EU:T:2017:86, punctul 44 și jurisprudența citată).

105 În plus, atunci când o decizie a fost adoptată într‑un context bine cunoscut de persoana interesată, aceasta poate fi motivată în mod succint (Hotărârea din 12 mai 2011, Région Nord‑Pas‑de‑Calais și Communauté d’agglomération du Douaisis/Comisia, T‑267/08 și T‑279/08, EU:T:2011:209, punctul 44; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 30 septembrie 2003, Germania/Comisia, C‑301/96, EU:C:2003:509, punctele 89 și 92).

106 Trebuie amintit de asemenea că, în contextul particular al elaborării deciziilor referitoare la închiderea conturilor, motivarea unei decizii trebuie considerată suficientă din moment ce statul membru destinatar a fost asociat îndeaproape la procesul de elaborare a acestei decizii și cunoștea motivele pentru care Comisia considera că suma în litigiu nu trebuia să fie suportată de fondurile agricole (a se vedea Hotărârea din 9 septembrie 2004, Grecia/Comisia, C‑332/01, EU:C:2004:496, punctul 67 și jurisprudența citată).

107 În lumina jurisprudenței citate la punctul 106 de mai sus, trebuie să se examineze dacă România a fost asociată îndeaproape la procesul de elaborare a deciziei atacate și dacă cunoștea motivele pentru care Comisia considera că suma în litigiu nu trebuia să fie suportată de fondurile agricole

108 În ceea ce privește motivarea deciziei atacate privind deficiența în controlul‑cheie referitor la realizarea de controale încrucișate pentru a evita orice plată necuvenită, trebuie arătat că, în loc de încălcarea obligației de motivare, România reproșează în realitate Comisiei că nu a admis argumentele sale și că a menținut pe tot parcursul anchetei din 2019 o poziție diferită de a sa în ceea ce privește stabilirea suprafeței eligibile pentru măsurile 10 și 13 din PNDR. Astfel, argumentul României nu poate fi admis.

109 În plus, contrar celor susținute de România, chiar dacă Comisia nu a abordat în mod explicit argumentul său potrivit căruia atribuirea blocurilor fizice la UAT este un aspect care ține de identificarea corectă a suprafețelor agricole în LPIS, iar nu un criteriu de stabilire a eligibilității, este suficient să se constate că, în lumina explicațiilor furnizate de Comisie atât în scrisoarea sa din 8 iunie 2021, cât și în cea din 30 septembrie 2021 și ținând seama de jurisprudența citată la punctul 106 de mai sus, România nu poate susține că nu cunoștea motivele pentru care Comisia considera că nu trebuia să pună în sarcina fondurilor agricole suma în litigiu.

110 În ceea ce privește motivarea deciziei atacate privind lipsa controlului‑cheie referitor la efectuarea de controale corespunzătoare cu privire la dubla finanțare, este suficient să se constate că România nu poate susține în mod valabil că Comisia nu a răspuns la argumentele sale potrivit cărora sprijinul pentru împădurire este diferit de ajutorul pentru înverzire, iar articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul delegat nr. 807/2014 nu menționează submăsura 8.1 din PNDR. Astfel, reiese din dosar că, în esență, Comisia a răspuns la aceste argumente în scrisorile sale din 8 iunie 2021 și din 18 martie 2022.

111 În plus, contrar celor susținute de România, trimiterea la articolul 30 din Regulamentul nr. 1306/2013, pe care ea însăși o recunoaște ca fiind cuprinsă în schimburile care au avut loc în cadrul anchetei din 2019, constituie o motivare suficientă pentru a înțelege temeiul juridic al deciziei atacate, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 106 de mai sus.

112 Rezultă că Comisia nu a încălcat obligația de motivare și că, prin urmare, al doilea motiv trebuie respins.

Cu privire la cheltuielile de judecată

113 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

114 Întrucât România a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a zecea)

declară și hotărăște:

1) Respinge acțiunea.

2) Obligă România la plata cheltuielilor de judecată.

Jaeger

Madise

Nihoul

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 noiembrie 2025.

Grefier

Președinte

V. Di Bucci

M. van der Woude

* Limba de procedură: româna.