Ordonanța Curții (Camera a noua) din 19 decembrie 2023.#Proces penal împotriva lui L.D.#Cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Braşov.#Trimitere preliminară – Articolul 53 alineatul (2) și articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții – Cerința indicării motivelor care justifică necesitatea unui răspuns la întrebările preliminare – Cerința indicării legăturii dintre dispozițiile dreptului Uniunii a căror interpretare este solicitată și legislația națională aplicabilă – Lipsa unor precizări suficiente – Inadmisibilitate vădită.#Cauza C-223/23.

ORDONANȚA CURȚII (Camera a noua)

19 decembrie 2023(*)

„Trimitere preliminară – Articolul 53 alineatul (2) și articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții – Cerința indicării motivelor care justifică necesitatea unui răspuns la întrebările preliminare – Cerința indicării legăturii dintre dispozițiile dreptului Uniunii a căror interpretare este solicitată și legislația națională aplicabilă – Lipsa unor precizări suficiente – Inadmisibilitate vădită”

În cauza C‑223/23 [Redu](i),

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Brașov (România), prin decizia din 11 aprilie 2023, primită de Curte la 11 aprilie 2023, în procedura penală împotriva lui

L.D.,

CURTEA (Camera a noua),

compusă din doamna O. Spineanu‑Matei, președintă de cameră, domnul C. Lycourgos (raportor), președintele Camerei a patra, îndeplinind funcția de judecător al Camerei a noua, și doamna L. S. Rossi, judecător,

avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții,

dă prezenta

Ordonanță

1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2, a articolului 4 alineatul (3) și a articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, a articolului 49 alineatul (1) ultima teză din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), a articolului 11 alineatul (4) din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (JO 2006, L 403, p. 18, Ediție specială, 07/vol. 17, p. 216), a Deciziei 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției (JO 2006, L 354, p. 56, Ediție specială, 11/vol. 51, p. 55), precum și a principiului supremației dreptului Uniunii.

2 Această cerere a fost formulată în cadrul unei contestații în anulare introduse de L.D. prin care solicită anularea condamnării sale definitive pentru fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu dreptul de conducere suspendat.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

3 Articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții prevede:

„Pe lângă textul întrebărilor adresate Curții cu titlu preliminar, cererea de decizie preliminară trebuie să cuprindă:

(a) o expunere sumară a obiectului litigiului, precum și a faptelor pertinente, astfel cum au fost constatate de instanța de trimitere, sau cel puțin o expunere a circumstanțelor factuale pe care se întemeiază întrebările;

(b) conținutul dispozițiilor naționale care ar putea fi aplicate în speță și, dacă este cazul, jurisprudența națională pertinentă;

(c) expunerea motivelor care au determinat instanța de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea sau validitatea anumitor dispoziții ale dreptului Uniunii, precum și legătura pe care instanța de trimitere o stabilește între aceste dispoziții și legislația națională aplicabilă litigiului principal.”

Dreptul român

Constituția României

4 Principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) este enunțat la articolul 15 alineatul (2) din Constituția României, potrivit căruia „[l]egea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

Legislația penală

5 La 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, denumită în continuare „Codul penal”).

6 Domeniul de aplicare al principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), care este enunțat la articolul 15 alineatul (2) din Constituția României, este precizat la articolul 5 alineatul (1) din Codul penal, potrivit căruia:

„În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.”

7 Articolul 335 din Codul penal, intitulat „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prevede la alineatul (2):

„Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană […] căreia exercitarea dreptului de a conduce i‑a fost suspendată […] se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

8 În temeiul articolului 154 alineatul (1) litera d) din Codul penal, termenul de prescripție pentru infracțiunea săvârșită de contestatorul din litigiul principal este de cinci ani.

9 Înainte de intrarea în vigoare a Codului penal, dispoziția care reglementa întreruperea termenelor de prescripție în materie penală prevedea următoarele:

„Cursul termenului prescripției prevăzute în articolul 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal.”

10 În versiunea rezultată din Legea nr. 286/2009, articolul 155 alineatul (1) din Codul penal prevedea:

„Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.”

11 Acest articol 155 alineatul (1) a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71 din 30 mai 2022 pentru modificarea articolului 155 alineatul (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 30 mai 2022) după cum urmează:

„Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.”

12 Articolul 426 din Legea nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010), în versiunea aplicabilă litigiului principal, intitulat „Cazurile de contestație în anulare”, prevede la litera b):

„Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

[…]

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.”

Legislația privind regimul disciplinar al judecătorilor

13 Articolul 271 din Legea nr. 303 din 15 noiembrie 2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022) prevede:

„Constituie abateri disciplinare:

[…]

s) exercitarea funcției cu rea‑credință sau gravă neglijență.”

14 Articolul 272 alineatele (1) și (2) din această lege precizează:

„(1) Există rea‑credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.”

Litigiul principal și întrebările preliminare

15 La 14 iunie 2013, L.D. a făcut obiectul unui control rutier în comuna Hărman (România) în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice. Cu ocazia acestui control, agenții de poliție au constatat că L.D. era titularul unui permis de conducere, dar că dreptul său de a conduce autovehicule pe drumurile publice era suspendat din 29 ianuarie 2013 din cauza săvârșirii unei alte infracțiuni.

16 Printr‑o sentință din 23 noiembrie 2018 a Judecătoriei Brașov (România), L.D. a fost condamnat printre altele la o pedeapsă de un an închisoare pentru fapta de a fi condus, la 14 iunie 2013, pe drumurile publice un autovehicul cu dreptul de conducere suspendat, infracțiune prevăzută la articolul 335 alineatul (2) din Codul penal.

17 Printr‑o decizie din 30 mai 2019, Curtea de Apel Brașov (România) a confirmat această sentință.

18 În cererea sa de decizie preliminară, instanța de trimitere prezintă o jurisprudență națională referitoare la articolul 155 alineatul (1) din Codul penal, în versiunea rezultată din Legea nr. 286/2009, care poate avea o incidență determinantă asupra situației contestatorului din litigiul principal.

19 Această instanță arată, în primul rând, că Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată la 25 iunie 2018 (denumită în continuare „Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale”), a admis o excepție de neconstituționalitate privind această dispoziție în măsura în care prevedea întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură”.

20 Curtea Constituțională ar fi arătat printre altele că dispoziția menționată era lipsită de previzibilitate și contrară principiului legalității incriminării, întrucât sintagma „oricărui act de procedură” avea în vedere și acte care nu erau comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându‑i astfel acestuia să ia cunoștință de începerea unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale.

21 În al doilea rând, din explicațiile furnizate de instanța de trimitere reiese că, timp de mai mulți ani, legiuitorul național nu a intervenit, ca urmare a Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, pentru a înlocui dispoziția, declarată neconstituțională, a articolului 155 alineatul (1) din Codul penal.

22 În al treilea rând, instanța de trimitere precizează că Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, publicată la 9 iunie 2022 (denumită în continuare „Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale”), a admis o nouă excepție de neconstituționalitate referitoare la același articol 155 alineatul (1) din Codul penal. În această decizie, Curtea Constituțională ar fi clarificat faptul că Decizia nr. 297/2018 avea natura juridică a unei decizii de neconstituționalitate „simple”. Subliniind lipsa unei intervenții a legiuitorului ulterior acestei Decizii nr. 297/2018, precum și faptul că efectul combinat al acestei din urmă decizii și al acestei lipse de intervenție determinase o nouă situație lipsită de claritate și de previzibilitate în ceea ce privește normele aplicabile întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale, situație ce a determinat apariția unei practici judiciare neunitare, Curtea Constituțională ar fi precizat că, între data publicării Deciziei nr. 297/2018 și intrarea în vigoare a unui act normativ care să stabilească norma aplicabilă, „fondul activ al legislației [române] nu conține[a] vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale”.

23 În al patrulea rând, din cererea de decizie preliminară reiese că, la 30 mai 2022, și anume după ce Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a fost pronunțată, însă înainte ca ea să fi fost publicată, guvernul român, acționând în calitate de legiuitor delegat, a adoptat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, intrată în vigoare la aceeași dată, prin care articolul 155 alineatul (1) din Codul penal a fost modificat în sensul că cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

24 În al cincilea rând, instanța de trimitere arată că, prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată la 28 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că, în dreptul român, normele referitoare la întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale sunt norme de drept penal material și că, în consecință, sunt supuse principiului activității legii penale, fără a se aduce atingere principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum este garantat printre altele la articolul 15 alineatul (2) din Constituția României.

25 În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi statuat că o hotărâre definitivă de condamnare poate, în principiu, să facă obiectul unei contestații în anulare întemeiate pe efectele Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale ca lege penală mai favorabilă (lex mitior). O asemenea posibilitate ar fi însă exclusă atunci când instanța de apel a examinat deja problema prescripției răspunderii penale în cursul procesului care a condus la această hotărâre definitivă de condamnare.

26 L.D. a introdus la Curtea de Apel Brașov, în temeiul articolului 426 litera b) din Legea nr. 135 privind Codul de procedură penală, în versiunea aplicabilă litigiului principal, o contestație în anulare prin care a solicitat anularea deciziei din 30 mai 2019 a acestei instanțe, menționată la punctul 17 din prezenta ordonanță, explicând că fusese condamnat deși existau probe cu privire la existența unei cauze de încetare a procesului penal, și anume expirarea termenului de prescripție a răspunderii sale penale.

27 În susținerea acestei contestații în anulare, L.D. invocă, în temeiul principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), intervenirea prescripției răspunderii sale penale ca urmare a Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale.

28 L.D. susține în esență că, între data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, și anume 25 iunie 2018, și cea a publicării Deciziei nr. 358/2022 a acestei curți, și anume 9 iunie 2022, dreptul român nu prevedea nicio cauză de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale.

29 Or, faptul că, în perioada cuprinsă între aceste date, fondul activ al legislației nu prevedea nicio cauză de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale ar constitui, în sine, o lege penală mai favorabilă care ar trebui să îi fie aplicată în conformitate cu principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), care este consacrat printre altele de Constituția României.

30 Dacă ar fi reținută o asemenea interpretare, instanța de trimitere constată că, având în vedere data săvârșirii faptelor care au condus la condamnarea lui L.D., și anume 14 iunie 2013, termenul de prescripție de cinci ani, prevăzut la articolul 154 alineatul (1) litera d) din Codul penal, ar fi fost împlinit anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a contestatorului din litigiul principal, ceea ce ar conduce la încetarea procesului penal și la imposibilitatea condamnării penale a acestuia din urmă.

31 În consecință, potrivit acestei instanțe, L.D. ar fi liber să exercite din nou dreptul de a conduce autovehicule pe întreg teritoriul Uniunii Europene, ceea ce ar submina obiectivul urmărit de Directiva 2006/126, și anume îmbunătățirea siguranței rutiere, iar aceasta în condițiile în care statele membre ar trebui să ia toate măsurile adecvate și necesare pentru realizarea acestui obiectiv.

32 Instanța de trimitere arată de asemenea că Decizia 2006/928 impune României să instituie un sistem judiciar și administrativ eficient, înzestrat cu mijloace suficiente pentru combaterea tuturor infracțiunilor, lupta împotriva corupției nefiind menționată decât cu titlu exemplificativ în această decizie.

33 Potrivit acestei instanțe, cauza principală ridică astfel o problemă de principiu care vizează capacitatea întregii ordini juridice române de a respecta valorile statului de drept și ale drepturilor omului într‑o societate caracterizată prin justiție, astfel cum se prevede la articolul 2 TUE, de a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, în sensul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, și de a respecta principiul cooperării loiale între Uniune și statele membre, astfel cum este prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, prin raportare la articolul 49 alineatul (1) ultima teză din cartă.

34 Pe de altă parte, instanța de trimitere subliniază că, dacă s‑ar dovedi că o interpretare conformă cu dreptul Uniunii nu este posibilă având în vedere apărările formulate în fața sa, ea ar putea fi obligată să lase neaplicate soluțiile jurisprudențiale reținute de Curtea Constituțională sau de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursuri în interesul legii.

35 Or, instanța de trimitere arată că noul regim disciplinar, prevăzut la articolele 271 și 272 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, permite sancționarea judecătorilor care, cu știință și, prin urmare, „cu rea‑credință” sau din gravă neglijență, în sensul acestor articole, ar fi încălcat deciziile Curții Constituționale ori deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii.

36 În aceste condiții, Curtea de Apel Brașov a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 2 TUE, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și articolul 4 [alineatul (3)] TUE, coroborate cu considerentele (2), (15), (22) și [cu] articolul 11 alineatul (4) din Directiva [2006/126], sub aspectul obligației statului membru de [a] proceda la efectuarea tuturor demersurilor adecvate și necesare pentru atingerea obiectivului urmărit constând în îmbunătățirea siguranței rutiere, în contextul liberei circulații a persoanelor în interiorul Uniunii Europene, toate cu aplicarea Deciziei [2006/928], prin raportare la articolul 49 [alineatul (1)] teza finală din [cartă], trebuie interpretate în sensul că se opun unei situații juridice precum cea incidentă în litigiul principal, în care contestatorul condamnat solicită printr‑o cale extraordinară de atac desființarea unei hotărâri penale definitive de condamnare pentru o infracțiune de conducere a unui autovehicul cu dreptul de a conduce suspendat, care ar fi de natură să îl repună în exercitarea acestui drept, implicând libertatea de circulație în întreaga Uniune Europeană, prin invocarea aplicării principiului legii penale mai favorabile, care ar fi fost incidentă în cursul procesului pe fond și care ar fi prevăzut un termen de prescripție mai mic și împlinit anterior soluționării definitive a cauzei, relevat însă ulterior acestui moment, de o decizie a instanței constituționale naționale care a declarat neconstituțional un text de lege privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (Decizia [nr. 358/2022 a Curții Constituționale]), invocând pasivitatea legiuitorului, care nu a intervenit pentru punerea în acord a textului legal cu o altă decizie a aceleiași instanțe constituționale, pronunțată în urmă cu patru ani față de [această Decizie nr. 358/2022] (Decizia [nr. 297/2018 a Curții Constituționale]) – timp în care jurisprudența instanțelor de drept comun formată în aplicarea [acestei Decizii nr. 297/2018] se stabilise deja în sensul subzistenței textului respectiv, în forma înțeleasă ca urmare a [Deciziei nr. 297/2018 menționate] –, cu consecința practică a reducerii la jumătate a termenului de prescripție pentru toate faptele penale cu privire la care nu s‑a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare anterior [aceleiași Decizii nr. 297/2018] și a încetării pe cale de consecință a procesului penal față de [acuzatul] în cauză?

2) Articolul 2 TUE privind valorile statului de drept și respectarea drepturilor omului într‑o societate caracterizată prin justiție și articolul 4 [alineatul (3)] TUE privind principiul cooperării loiale dintre Uniune și statele membre, cu aplicarea Deciziei [2006/928] sub aspectul angajamentului de asigurare a caracterului eficient al sistemului judiciar român, prin raportare la articolul 49 [alineatul (1)] teza finală din [cartă] consacrând principiul legii penale mai favorabile, trebuie interpretate, cu privire la sistemul judiciar intern în ansamblul său, în sensul că se opun unei situații juridice precum cea incidentă în litigiul principal, în care contestatorul condamnat solicită printr‑o cale extraordinară de atac desființarea unei hotărâri penale definitive de condamnare pentru o infracțiune de conducere a unui autovehicul cu dreptul de a conduce suspendat, care ar fi de natură să îl repună în exercitarea acestui drept, implicând libertatea de circulație în întreaga Uniune Europeană, prin invocarea aplicării principiului legii penale mai favorabile, care ar fi fost incidentă în cursul procesului pe fond și care ar fi prevăzut un termen de prescripție mai mic și împlinit anterior soluționării definitive a cauzei, relevat însă ulterior acestui moment, de o decizie a instanței constituționale naționale care a declarat neconstituțional un text de lege privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (Decizia [nr. 358/2022 a Curții Constituționale]), invocând pasivitatea legiuitorului, care nu a intervenit pentru punerea în acord a textului legal cu o altă decizie a aceleiași instanțe constituționale, pronunțată în urmă cu patru ani față de [această Decizie nr. 358/2022] (Decizia [nr. 297/2018 a Curții Constituționale]) – timp în care jurisprudența instanțelor de drept comun formată în aplicarea [acestei Decizii nr. 297/2018] se stabilise deja în sensul subzistenței textului respectiv, în forma înțeleasă ca urmare a [Deciziei nr. 297/2018 menționate] –, cu consecința practică a reducerii la jumătate a termenului de prescripție pentru toate faptele penale cu privire la care nu s‑a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare anterior [aceleiași Decizii nr. 297/2018] și a încetării pe cale de consecință a procesului penal față de [acuzatul] în cauză?

3) În caz[ul unui răspuns afirmativ la primele două întrebări] și numai dacă nu se poate da o interpretare conformă cu dreptul Uniunii Europene, principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia instanțele naționale de drept comun sunt ținute de deciziile curții constituționale naționale și de deciziile obligatorii ale instanței supreme naționale și nu pot, din acest motiv și cu riscul săvârșirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudența rezultată din deciziile menționate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, că această jurisprudență este contrară, în principal, cu articolul 2 TUE, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și articolul 4 [alineatul (3)] TUE, coroborate cu considerentele (2), (15), (22) și [cu] articolul 11 alineatul (4) din Directiva [2006/126], sub aspectul obligației statului membru de a proceda la toate demersurile adecvate și necesare pentru atingerea obiectivului urmărit privind îmbunătățirea siguranței rutiere, toate cu aplicarea Deciziei [2006/928], prin raportare la articolul 49 [alineatul (1)] teza finală din [cartă], precum în situația din litigiul principal?”

Procedura în fața Curții

37 Instanța de trimitere a solicitat Curții să judece prezenta cauză potrivit procedurii accelerate prevăzute la articolul 105 din Regulamentul de procedură.

38 Având în vedere decizia de a se pronunța prin ordonanță motivată în conformitate cu articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, nu mai este necesară pronunțarea asupra acestei cereri.

Cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară

39 În temeiul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când o cerere de decizie preliminară este în mod vădit inadmisibilă, Curtea poate oricând să decidă, după ascultarea avocatului general, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.

40 În prezenta cauză, este necesar să se facă aplicarea acestei dispoziții.

41 Potrivit unei jurisprudențe constante, procedura instituită prin articolul 267 TFUE este un instrument de cooperare între Curte și instanțele naționale, cu ajutorul căruia Curtea furnizează acestora din urmă elementele de interpretare a dreptului Uniunii care le sunt necesare pentru soluționarea litigiilor asupra cărora sunt chemate să se pronunțe (Hotărârea din 1 august 2022, Vyriausioji tarnybinės etikos komisija, C‑184/20, EU:C:2022:601, punctul 47).

42 Având în vedere că cererea de decizie preliminară servește drept temei pentru această procedură, instanța națională este obligată să explice, chiar în această cerere, cadrul factual și normativ al litigiului principal și să ofere explicațiile necesare cu privire la motivele care au stat la baza alegerii dispozițiilor dreptului Uniunii a căror interpretare o solicită, precum și cu privire la legătura pe care o stabilește între aceste dispoziții și legislația națională aplicabilă litigiului cu care este sesizată (Hotărârea din 8 iunie 2023, Lyoness Europe, C‑455/21, EU:C:2023:455, punctul 26).

43 În această privință, trebuie să se sublinieze de asemenea că informațiile cuprinse în deciziile de trimitere trebuie să permită, pe de o parte, Curții să furnizeze răspunsuri utile la întrebările adresate de instanța națională și, pe de altă parte, guvernelor statelor membre, precum și celorlalte persoane interesate să își exercite dreptul care le este conferit prin articolul 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene de a prezenta observații. Revine Curții obligația de a veghea ca acest drept să fie salvgardat, ținând cont de faptul că, în temeiul acestei dispoziții, numai deciziile de trimitere sunt notificate persoanelor interesate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 mai 2023, MV ‐ 98, C‑97/21, EU:C:2023:371, punctul 30).

44 Aceste cerințe cumulative privind conținutul unei cereri de decizie preliminară figurează în mod explicit la articolul 94 din Regulamentul de procedură, pe care instanța de trimitere este obligată să îl respecte cu strictețe (Hotărârea din 8 iunie 2023, Lyoness Europe, C‑455/21, EU:C:2023:455, punctul 27). Ele sunt în plus amintite la punctele 13, 15 și 16 din Recomandările Curții de Justiție a Uniunii Europene în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (JO 2019, C 380, p. 1).

45 În speță, este evident că decizia de trimitere nu îndeplinește cerința prevăzută la articolul 94 litera (c) din Regulamentul de procedură.

46 Trebuie arătat, cu titlu introductiv, că litigiul principal privește posibilitatea unei persoane care a făcut obiectul unei condamnări definitive pentru o infracțiune care constă în conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu dreptul de a conduce suspendat de a beneficia, în temeiul principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), de prescripția răspunderii sale penale ca urmare a Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale.

47 În ceea ce privește dispozițiile dreptului Uniunii a căror interpretare este solicitată de instanța de trimitere, reiese, în primul rând, din cererea de decizie preliminară că această instanță consideră că situația juridică din litigiul principal intră în domeniul de aplicare al Directivei 2006/126.

48 În această privință, trebuie să se observe că această directivă efectuează, așa cum reiese din considerentul (8) al acesteia, o armonizare minimă a condițiilor în care se eliberează permisul de conducere. În plus, articolul 2 alineatul (1) din directiva menționată prevede recunoașterea reciprocă, fără nicio formalitate, a permiselor de conducere eliberate de statele membre (Ordonanța din 26 aprilie 2022, VD, C‑654/20, EU:C:2022:300, punctele 31 și 32).

49 În aceste condiții, nicio dispoziție din Directiva 2006/126 nu urmărește să armonizeze normele referitoare la infracțiunile care constau în conducerea unui autovehicul fără permis de conducere valabil și nici, a fortiori, normele referitoare la prescripția răspunderii penale pentru asemenea infracțiuni.

50 Este adevărat că articolul 11 din această directivă conține anumite norme privind schimbarea, retragerea, înlocuirea și recunoașterea permiselor de conducere în situații transfrontaliere. Mai precis, alineatul (4) al acestui articol, menționat în întrebările adresate Curții, prevede la primul paragraf că un stat membru este obligat să refuze eliberarea unui permis de conducere unui solicitant al cărui permis de conducere face obiectul unei restricții, suspendări sau retrageri într‑un alt stat membru și, la al doilea paragraf, că un stat membru trebuie să refuze să recunoască valabilitatea oricărui permis de conducere eliberat de un alt stat membru unei persoane al cărei permis de conducere face obiectul unei restricții, suspendări sau retrageri pe teritoriul său.

51 Prezenta cerere de decizie preliminară nu cuprinde însă niciun element care să permită stabilirea pertinenței acestei dispoziții pentru soluționarea litigiului principal.

52 Rezultă din ceea ce precedă că Directiva 2006/126, în special articolul 11 alineatul (4) din aceasta, nu este aplicabilă unor împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal.

53 În al doilea rând, aceeași constatare se aplică dispozițiilor Deciziei 2006/928, ale cărei obiective de referință, enunțate în anexa la această decizie, privesc reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției în România.

54 În al treilea rând, dat fiind că, astfel cum s‑a constatat la punctele precedente, cererea de decizie preliminară nu reușește în mod vădit să stabilească o legătură între litigiul principal și dispozițiile de drept derivat al Uniunii a căror interpretare este solicitată de instanța de trimitere, trebuie să se constate că decizia de trimitere nu expune corespunzător cerințelor legale motivele pentru care interpretarea articolului 2, a articolului 4 alineatul (3) și a articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, precum și a articolului 49 din cartă ar fi necesară în speță.

55 În al patrulea și ultimul rând, în lipsa unor elemente susceptibile să stabilească legătura necesară dintre cauza penală principală și dispozițiile de drept al Uniunii a căror interpretare este solicitată de instanța de trimitere, Curtea se află în imposibilitatea de a stabili relevanța pentru soluționarea litigiului principal a interpretării principiului supremației, solicitată prin a treia întrebare adresată.

56 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, prezenta cerere de decizie preliminară este, în temeiul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, vădit inadmisibilă.

Cu privire la cheltuielile de judecată

57 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) dispune:

Cererea de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Brașov (România) prin decizia din 11 aprilie 2023 este vădit inadmisibilă.

Luxemburg, 19 decembrie 2023.

Grefier

Președintă de cameră

A. Calot Escobar

O. Spineanu‑Matei

* Limba de procedură: româna.

i Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile din procedură.