Hotărârea Curții (Camera a doua) din 29 ianuarie 2026.#Comisia Europeană împotriva Zippo Manufacturing Co. și a Zippo GmbH.#Recurs – Politică comercială – Măsuri specifice de politică comercială cu privire la anumite produse originare din Statele Unite ale Americii – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/502 – Măsuri adoptate de Statele Unite cu privire la importurile de anumite produse derivate din aluminiu și din oțel – Decizie a Uniunii Europene de suspendare a concesiilor comerciale și a altor obligații echivalente – Taxe vamale suplimentare la importurile de produse originare din Statele Unite – Articolul 41 alineatul (2) litera (a) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Principiul bunei administrări – Dreptul de a fi ascultat – Principiul ne ultra petita.#Cauza C-811/23 P.

Prin recursul formulat, Comisia Europeană solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 18 octombrie 2023, Zippo Manufacturing ș.a./Comisia (T‑402/20, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2023:640), prin care acesta a anulat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/502 al Comisiei din 6 aprilie 2020 privind unele măsuri specifice de politică comercială cu privire la anumite produse originare din Statele Unite ale Americii (JO 2020, L 109, p. 10, denumit în continuare „regulamentul în litigiu”), în măsura în care privește produsele încadrate la subpoziția 96138000 din Nomenclatura combinată instituită prin Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (JO 1987, L 256, p. 1) (denumit în continuare „codul NC 96138000”).

Acordul privind măsurile de salvgardare figurează în anexa 1A la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994 și aprobat prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO 1994, L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3, denumit în continuare „Acordul OMC privind măsurile de salvgardare”).

Articolul 8 din Acordul OMC privind măsurile de salvgardare, intitulat „Nivelul concesiilor și altor obligații”, prevede la alineatul (2): „Dacă nu se ajunge la niciun acord în treizeci de zile de consultări purtate în sensul articolului 12 alineatul (3), membrii exportatori afectați sunt liberi să suspende – în termen de nouăzeci de zile de la data aplicării acestei măsuri și la expirarea unui termen de treizeci de zile de la data la care Consiliul pentru comerțul cu mărfuri a primit o notificare scrisă privind această suspendare – aplicarea unor concesii sau a altor obligații substanțial echivalente, rezultând din [Acordul general pentru tarife și comerț (GATT) 1994] asupra comerțului membrului care aplică o măsură de salvgardare, suspendare față de care Consiliul pentru comerțul cu mărfuri nu formulează nicio obiecție.”

Articolul 12 din Acordul OMC privind măsurile de salvgardare, intitulat „Notificare și consultare”, prevede la alineatul (3): „Un membru care intenționează să aplice sau să prelungească o măsură de salvgardare creează posibilități adecvate de consultare prealabilă membrilor ce au un interes substanțial, în calitate de exportatori ai produsului vizat, în scopul, inter alia, de a examina informațiile comunicate în conformitate cu alineatul (2), de a schimba opinii cu privire la măsură și de a ajunge la un acord asupra mijloacelor atingerii obiectivului enunțat la articolul 8 alineatul (1).”

Potrivit articolului 1 din Regulamentul (UE) nr. 654/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind exercitarea drepturilor Uniunii pentru aplicarea și respectarea normelor comerțului internațional și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 3286/94 al Consiliului privind adoptarea procedurilor comunitare în domeniul politicii comerciale comune în vederea asigurării exercitării de către Comunitate a drepturilor care îi sunt conferite de normele comerțului internațional, în special de cele instituite sub egida Organizației Mondiale a Comerțului (JO 2014, L 189, p. 50), intitulat „Obiectul”: „Prezentul regulament prevede norme și proceduri pentru a asigura exercitarea eficace și la timp a drepturilor Uniunii de a suspenda sau a retrage concesiile sau alte obligații prevăzute în acorduri comerciale internaționale, cu intenția: (a) de a răspunde la cazurile de încălcare de către țările terțe a normelor comerțului internațional care afectează interesele Uniunii, în vederea găsirii unei soluții satisfăcătoare care să restabilească beneficiile operatorilor economici din Uniune; (b) de a reechilibra concesiile sau alte obligații în relațiile comerciale cu țări terțe, atunci când tratamentul acordat mărfurilor din Uniune este modificat într‑un mod care afectează interesele Uniunii.”

Articolul 3 din Regulamentul nr. 654/2014, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la litera (c): „Prezentul regulament se aplică: […] (c) pentru reechilibrarea concesiilor sau a altor obligații, reechilibrare la care aplicarea unei măsuri de salvgardare de către o țară terță poate da dreptul în conformitate cu articolul 8 din Acordul OMC privind măsurile de salvgardare sau cu dispozițiile privind măsurile de salvgardare incluse în alte acorduri comerciale internaționale, inclusiv în acorduri bilaterale sau regionale”.

Articolul 4 din acest regulament, intitulat „Exercitarea drepturilor Uniunii”, prevede la alineatul (1): „Atunci când sunt necesare măsuri pentru a proteja interesele Uniunii în cazurile menționate la articolul 3, Comisia adoptă acte de punere în aplicare în care stabilește măsurile de politică comercială adecvate. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 8 alineatul (2).”

Articolul 9 din regulamentul menționat, intitulat „Colectarea de informații”, prevede la alineatul (1): „Comisia solicită informații și opinii cu privire la interesele economice ale Uniunii legate de mărfuri sau servicii specifice sau de sectoare specifice, în aplicarea prezentului regulament, prin intermediul unui anunț publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau prin alte mijloace de comunicare publică adecvate, indicând termenul în care trebuie transmise contribuțiile. Comisia ia în considerare contribuțiile primite.”

Istoricul litigiului este prezentat la punctele 2-13 din hotărârea atacată și, în măsura în care privește prezentul recurs, poate fi rezumat după cum urmează.

Zippo Manufacturing Co. (denumită în continuare „ZMC”), Zippo GmbH și Zippo SAS, care a încetat să existe ca persoană juridică de drept francez (denumite în continuare, împreună, „reclamantele în primă instanță”), fac parte din același grup de societăți. Acestea își desfășoară activitatea în domeniul fabricării, distribuției și comercializării de brichete mecanice din metal rezistente la vânt sub marca Zippo, precum și în domeniul serviciilor postvânzare pentru aceste produse. Produsele sunt fabricate de ZMC, care se prezintă drept singurul producător cunoscut al acestui tip de produse în Statele Unite.

Societatea ZMC exportă o parte din produsele sale în Uniune. Aceasta le vinde filialelor sale, Zippo GmbH și Zippo SAS, și distribuitorilor independenți autorizați în vederea comercializării lor pe teritoriul Uniunii. Produsele sunt încadrate la codul NC 96138000, care se referă la „alte brichete și aprinzătoare”, din categoria „brichete și alte aprinzătoare, chiar mecanice sau electrice și părțile lor, altele decât pietrele și fitilele”. Acestea sunt supuse, la acest cod, unor taxe vamale la intrarea pe teritoriul vamal al Uniunii.

La 24 ianuarie 2020, Statele Unite ale Americii au adoptat măsuri sub forma unor majorări de tarife pentru importurile de anumite produse derivate din aluminiu și anumitor produse derivate din oțel, care au intrat în vigoare la 8 februarie 2020 pentru o perioadă nelimitată.

Considerate de Statele Unite ale Americii ca fiind măsuri de securitate, aceste măsuri constituiau, potrivit Comisiei, măsuri de salvgardare adoptate în vederea restricționării importurilor pentru a proteja industria națională în fața concurenței externe în scopul garantării prosperității industriei respective. Comisia a apreciat, în consecință, că era necesar să adopte măsuri de punere în aplicare a Regulamentului nr. 654/2014.

La 6 martie 2020, în temeiul articolului 9 alineatul (1) din acest regulament, Comisia a solicitat opinia părților interesate prin intermediul unui formular pus la dispoziție pe site‑ul internet al Direcției Generale (DG) Comerț din cadrul său. Colectarea de informații s‑a încheiat la 13 martie 2020. Printre măsurile avute în vedere la finalul acestei colectări de informații, Comisia a indicat posibilitatea aplicării de taxe vamale suplimentare anumitor produse originare din Statele Unite și în special, într‑o primă etapă, produselor încadrate la codul NC 96138000. Reclamantele în primă instanță nu au participat la colectarea de informații menționată.

La 6 aprilie 2020, Comisia a adoptat regulamentul în litigiu.

Articolul 1 din acest regulament prevedea: „(1) Comisia notifică în scris imediat și, în orice caz, cel târziu la 7 aprilie 2020, Consiliul OMC pentru comerțul cu mărfuri cu privire la faptul că, în cazul în care Consiliul pentru comerțul cu mărfuri nu se opune, Uniunea suspendă, de la 8 mai 2020, aplicarea pentru comerțul cu Statele Unite a concesiilor privind taxele vamale în temeiul GATT 1994 cu privire la produsele enumerate la alineatul (2). (2) Prin urmare, Uniunea aplică taxe vamale suplimentare la importurile în Uniune de produse enumerate mai jos și originare din Statele Unite, după cum urmează: (a) În prima etapă, se aplică taxe ad valorem suplimentare de 20 % și 7 %, începând cu 8 mai 2020, la importurile de produse specificate, după cum urmează: Cod NC […] Taxă ad valorem suplimentară 9613 80 00 20 %; 3926 30 00 7 %; […]”

Articolul 2 din regulamentul menționat prevedea: „Uniunea aplică taxele vamale suplimentare prevăzute la articolul 1, atât timp cât și în măsura în care Statele Unite aplică sau reaplică măsurile sale de salvgardare într‑un mod care ar afecta produsele din Uniune. Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un aviz care indică data la care Statele Unite au încetat să aplice măsurile de salvgardare.”

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 30 iunie 2020, reclamantele în primă instanță au introdus o acțiune având ca obiect anularea regulamentului în litigiu, în măsura în care le privește.

În susținerea acestor acțiuni, recurentele au invocat cinci motive. Al cincilea motiv, singurul examinat de Tribunal, era întemeiat pe o încălcare a principiului bunei administrări.

Prin act separat depus la grefa Tribunalului la 18 septembrie 2020, Comisia a invocat inadmisibilitatea acțiunii. Prin Ordonanța din 6 mai 2021, această excepție a fost unită cu fondul.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a înlăturat, într‑o primă etapă, excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie, constatând calitatea procesuală activă a ZMC ca urmare a afectării sale individuale și directe prin regulamentul în litigiu, precum și interesul reclamantelor în primă instanță de a exercita acțiunea. În consecință, acesta a declarat acțiunea respectivă admisibilă.

Într‑o a doua etapă, pronunțându‑se asupra temeiniciei acțiunii în primă instanță, Tribunalul a examinat de la bun început al cincilea motiv. Considerând că dreptul reclamantelor în primă instanță de a fi ascultate a fost încălcat de Comisie, Tribunalul a admis acest motiv. Prin urmare, a anulat regulamentul în litigiu în măsura în care vizează produsele încadrate la codul NC 96138000, fără a examina celelalte motive invocate de reclamantele în primă instanță.

Prin recursul formulat, Comisia solicită Curții: – anularea hotărârii atacate; – respingerea celui de al cincilea motiv în cauza T‑402/20 și – obligarea reclamantelor în primă instanță la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul recursului și al procedurii în primă instanță.

ZMC și Zippo GmbH solicită Curții: – respingerea recursului; – cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe în primă instanță cu privire la motivele „rămase nesoluționate” și – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente atât recursului, cât și procedurii în primă instanță.

În susținerea recursului, Comisia invocă două motive.

Prin intermediul primului motiv de recurs, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a concluzionat că dreptul reclamantelor în primă instanță de a fi ascultate în temeiul articolului 41 alineatul (2) litera (a) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) a fost încălcat. Acest motiv se împarte în trei aspecte.

Curtea consideră oportun să examineze împreună primul și al doilea aspect ale motivului menționat.

Prin intermediul primului aspect al primului motiv de recurs, care urmărește să conteste punctele 63, 65, 69, 71-73, 91 și 92 din hotărârea atacată, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a ținut seama de cerința prevăzută la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, potrivit căreia dreptul de a fi ascultat se aplică numai „măsurilor individuale”, aplicându‑l regulamentului în litigiu. Astfel, acesta ar fi un act cu aplicabilitate generală, după cum ar reieși atât din aprecierile Tribunalului referitoare la afectarea individuală a reclamantelor în primă instanță, cât și din cuprinsul punctelor 69 și 72 din această hotărâre.

În primul rând, Comisia susține că din articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă rezultă că dreptul de a fi ascultat se aplică numai măsurilor individuale, și anume cele luate împotriva persoanei interesate, care o afectează pe aceasta din urmă în mod defavorabil. Natura individuală a măsurii în cauză și efectul defavorabil al acesteia asupra intereselor persoanei interesate ar constitui două condiții cumulative.

Condițiile menționate ar decurge de asemenea din jurisprudența instanțelor Uniunii. Potrivit acestei jurisprudențe, dreptul de a fi ascultat ar fi legat de exercitarea unei puteri de apreciere de către instituțiile Uniunii în cazuri individuale. Dreptul în discuție s‑ar aplica oricărei proceduri inițiate împotriva unei persoane și susceptibile să conducă la un act cauzator de prejudicii pentru aceasta, precum și oricărei măsuri luate împotriva unei persoane. Acesta s‑ar aplica în special destinatarilor unor decizii care le afectează în mod sensibil interesele, precum deciziile prin care se aplică sancțiuni. Dacă, în anumite cauze, instanțele Uniunii nu au efectuat o examinare distinctă detaliată a cerinței unei „măsuri individuale” în plus față de existența unui efect defavorabil asupra intereselor persoanei interesate, acest fapt s‑ar explica prin împrejurarea că respectivele cauze priveau tocmai măsuri individuale adoptate împotriva unor persoane specifice și având aceste persoane ca destinatari.

În al doilea rând, Comisia insistă asupra faptului că jurisprudența menționată exclude existența unui drept de a fi ascultat, atât în temeiul articolului 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, cât și al unui principiu general de drept, înainte de adoptarea unor acte cu aplicabilitate generală. Potrivit aceleiași jurisprudențe, nici procesul de elaborare a acestora, nici actele însele nu impun, în temeiul dreptului de a fi ascultat, participarea persoanelor afectate. Situația ar fi diferită numai dacă o dispoziție expresă din cadrul juridic ce reglementează adoptarea unui act cu aplicabilitate generală ar conferi un asemenea drept procedural.

În al treilea rând, Comisia reproșează Tribunalului că a încălcat, în speță, cerința unei „măsuri individuale” prevăzută la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă și în jurisprudența instanțelor Uniunii. Cu formulări variabile, acesta ar fi reținut, la punctele 63, 65 și 71-73 din hotărârea atacată, drept unic criteriu al domeniului de aplicare al dreptului de a fi ascultat efectul defavorabil generat de măsura în cauză. Eroarea de drept ar fi cu atât mai flagrantă cu cât ar reieși din cuprinsul punctelor 69 și 72 din această hotărâre că regulamentul în litigiu nu este o „măsură individuală”.

Interpretarea dreptului de a fi ascultat astfel reținută de Tribunal ar avea consecințe prejudiciabile, dat fiind că foarte multe acte cu aplicabilitate generală pot cauza prejudicii operatorilor economici și consumatorilor. Ea ar implica faptul că toate aceste acte ar declanșa un drept individual de a fi ascultat. Acest fapt ar conduce la dificultăți practice, la incertitudini juridice și la eventuale încălcări ale principiului egalității de tratament. Astfel, ar fi imposibil să se adopte în mod echitabil măsuri cu aplicabilitate generală dacă instituțiile Uniunii ar trebui să țină seama de situația personală a oricărei persoane care poate fi afectată în mod defavorabil.

În consecință, în opinia Comisiei, actele cu aplicabilitate generală sunt supuse în mod normal unei proceduri de adoptare diferite, precum cea prevăzută la articolul 9 din Regulamentul nr. 654/2014, prin care toate părțile interesate sunt invitate să își facă cunoscut punctul de vedere, fără ca unele dintre ele să fie identificate și consultate individual.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv de recurs, care urmărește să conteste punctele 73-77, 91 și 92 din hotărârea atacată, Comisia susține că, chiar presupunând că Tribunalul a examinat dacă regulamentul în litigiu constituia o „măsură individuală” și a concluzionat în acest sens, aceasta ar ține de o interpretare și de o aplicare eronate ale articolului 41 alineatul (2) litera (a) din cartă.

În primul rând, constatările care figurează la punctele 74-77, 91 și 92 din hotărârea atacată nu ar stabili că procedura de adoptare a regulamentului în litigiu a fost inițiată împotriva reclamantelor în primă instanță și nici că ele erau destinatarele regulamentului menționat. Astfel, Tribunalul ar fi admis în mod expres, la punctele 69 și 72 din această hotărâre, că regulamentul menționat era un act cu aplicabilitate generală.

De altfel, ar rezulta în mod clar din obiectivele Regulamentului nr. 654/2014 că toate măsurile care pot fi adoptate în temeiul acestuia, precum regulamentul în litigiu, sunt măsuri cu aplicabilitate generală care reglementează comerțul cu anumite produse. În lumina articolului 1 din Regulamentul nr. 654/2014, aceste obiective ar privi protejarea, în general, a intereselor Uniunii față de țările terțe. Nici obiectivele menționate, nici vreo altă dispoziție din acest regulament nu ar impune luarea în considerare a situației personale sau a comportamentului operatorilor economici străini.

În plus, o măsură nu poate fi calificată drept „individuală” pentru simplul motiv că autorul său poate identifica sau cunoaște o persoană ale cărei interese pot fi afectate în mod defavorabil prin adoptarea acestei măsuri. În practică, atunci când pregătește adoptarea unei măsuri precum regulamentul în litigiu, Comisia ar cunoaște în mod necesar contextul pieței, produsele în cauză și cel puțin pe unii dintre principalii exportatori și producători vizați. Cu toate acestea, nu ar exista o modalitate previzibilă de a face distincție între operatorii vizați care merită un drept individual de a fi ascultați și cei care nu merită acest drept. Prin urmare, abordarea Tribunalului ar face practic imposibil pentru Comisie să se conformeze, în același timp, cerințelor aferente dreptului de a fi ascultat și principiului egalității de tratament.

În al doilea rând, Comisia arată că, dacă hotărârea atacată ar trebui interpretată în sensul că Tribunalul a creat o excepție de la principiul potrivit căruia dreptul de a fi ascultat nu se aplică măsurilor cu aplicabilitate generală, aceasta ar fi de asemenea afectată de o eroare de drept. Astfel, jurisprudența instanțelor Uniunii nu ar admite nicio excepție de la acest principiu. În această privință, împrejurarea că, în cazul afectării individuale și directe a unui operator, acesta are calitate procesuală activă pentru a ataca un act cu aplicabilitate generală nu ar fi de natură să îi confere de asemenea un drept de a fi ascultat înainte de adoptarea actului respectiv. Ar fi vorba, prin urmare, despre probleme juridice distincte.

ZMC și Zippo GmbH răspund că primul și al doilea aspect ale primului motiv de recurs sunt „inoperante, lipsite de efect și/sau nefondate”.

În ceea ce privește primul aspect al primului motiv de recurs, în primul rând, ZMC și Zippo GmbH consideră în esență că Comisia nu poate pretinde, pe de o parte, că analiza afectării individuale în stadiul admisibilității confirmă aplicabilitatea generală a regulamentului în litigiu, susținând în același timp, pe de altă parte, că constatarea unei asemenea afectări și constatarea că măsura în cauză este individuală în sensul articolului 41 alineatul (2) litera (a) din cartă sunt două probleme juridice distincte.

În al doilea rând, ZMC și Zippo GmbH resping afirmația Comisiei potrivit căreia regulamentul în litigiu constituie o măsură cu aplicabilitate generală. Această afirmație s‑ar întemeia pe un criteriu pur formal și eronat. Or, existența unei măsuri individuale ar trebui apreciată de la caz la caz, ținând seama de elementele factuale și juridice în cauză. În condițiile în care o măsură cu aplicabilitate generală s‑ar întemeia pe motive obiective fără să fie avuți în vedere exportatori, Comisia ar fi identificat și ar fi vizat, în speță, produsele mărcii Zippo.

În al treilea rând, deși Tribunalul nu a utilizat în mod sistematic adjectivul „individual” sau termenii „măsură individuală”, acesta ar fi amintit la punctul 61 din hotărârea atacată că articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă se aplică „măsurilor individuale”. De asemenea, de exemplu, la punctul 74 din această hotărâre, Tribunalul ar fi recunoscut și ar fi aplicat cele două condiții distincte ale acestei dispoziții, referitoare la existența unei măsuri individuale și la efectul său defavorabil asupra intereselor persoanei interesate. În speță, întrucât regulamentul în litigiu a vizat produsele ZMC, el ar constitui o măsură individuală.

În al patrulea rând, ZMC și Zippo GmbH susțin că jurisprudența citată de Comisie nu permite să se tragă concluzii în speță. Niciunul dintre precedentele citate, referitoare la acte adoptate în urma unei proceduri care nu a fost inițiată împotriva unei persoane sau la acte legislative, nu ar privi o situație în care o instituție a Uniunii ar fi identificat un singur operator economic și produsele sale ca făcând obiectul unei acțiuni specifice și al unei măsuri determinate individuale.

În ultimul rând, Comisia nu se poate întemeia pe dificultățile practice și pe consecințele prejudiciabile ale interpretării reținute de Tribunal pentru a nega încălcarea drepturilor fundamentale. De altfel, ea ar putea evita cu ușurință aceste consecințe dacă nu ar recurge la o „vizare deliberată” în cadrul procedurii de adoptare a unui regulament.

În ceea ce privește al doilea aspect al primului motiv de recurs, ZMC și Zippo GmbH susțin, în primul rând, că Tribunalul a constatat existența unei măsuri individuale în măsura în care Comisia nu numai că avea cunoștință despre reclamantele în primă instanță, ci, din proprie inițiativă, a ales și a vizat produsele mărcii Zippo ca făcând obiectul măsurilor de reechilibrare.

În al doilea rând, afirmația potrivit căreia regulamentul în litigiu nu a fost adoptat în urma unei proceduri individuale împotriva reclamantelor în primă instanță s‑ar întemeia pe o interpretare eronată a hotărârii atacate. Din termenii „chiar dacă”, utilizați la punctul 72 din această hotărâre, ar reieși că Tribunalul a apreciat că această împrejurare procedurală nu era semnificativă.

În al treilea rând, deși obiectivele generale ale Regulamentului nr. 654/2014 nu impuneau luarea în considerare a unor circumstanțe individuale, nu ar fi mai puțin adevărat că Tribunalul a constatat că Comisia ținuse seama de situația individuală a reclamantelor în primă instanță.

În al patrulea rând, în ceea ce privește argumentația Comisiei întemeiată pe caracterul general al Regulamentului nr. 654/2014, ZMC și Zippo GmbH arată că acest regulament privește exclusiv aplicarea de măsuri compensatorii împotriva produselor importate. În schimb, Comisia ar fi admis că, spre deosebire de măsurile inițiale adoptate în 2018, regulamentul în litigiu a fost adoptat pentru a reflecta o extindere relativ minoră a definiției produselor acoperite de taxele americane. Acest fapt ar reduce marja de apreciere a Comisiei. Or, marja menționată nu i‑ar permite să aleagă, din motive subiective, un produs fără nicio legătură cu produsele Uniunii afectate în mod defavorabil de măsurile adoptate de Statele Unite ale Americii.

În al cincilea rând, ZMC și Zippo GmbH adaugă că afirmația Comisiei potrivit căreia nu există niciun mijloc previzibil de a distinge operatorii vizați care merită un drept individual de a fi ascultați de cei care nu îl merită nu constituie decât un „argument teoretic”, dat fiind că, în speță, a avut loc o identificare.

Prin intermediul primului și al celui de al doilea aspect ale primului motiv de recurs, Comisia reproșează în esență Tribunalului că a săvârșit erori de drept în interpretarea și în aplicarea articolului 41 alineatul (2) litera (a) din cartă. Pe de o parte, această instituție susține că Tribunalul a statuat în mod eronat că dreptul de a fi ascultat prevăzut de dispoziția respectivă se aplică măsurilor cu aplicabilitate generală, precum regulamentul în litigiu, atunci când acestea produc un efect defavorabil asupra intereselor persoanei interesate. Pe de altă parte, instituția menționată susține că, presupunând că Tribunalul ar fi calificat acest regulament drept măsură individuală, această concluzie este eronată.

Pentru a se pronunța cu privire la aceste aspecte, trebuie, în primul rând, să se stabilească domeniul de aplicare al dreptului de a fi ascultat.

Conform articolului 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, dreptul la bună administrare include, în principal, dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere.

Având în vedere modul de redactare a dispoziției amintite, dreptul oricărei persoane de a fi ascultată, consacrat de aceasta, se impune în cadrul oricărei proceduri de adoptare a unei măsuri individuale împotriva unei persoane și care o afectează în mod defavorabil.

În schimb, dispoziția menționată nu vizează procesul de elaborare a actelor cu aplicabilitate generală. Prin urmare, aceasta nu are vocația de a se aplica în ipoteza în care o persoană s‑ar considera afectată de un act cu aplicabilitate generală (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 martie 2011, AJD Tuna,C‑221/09, EU:C:2011:153, punctul 49, și Hotărârea din 22 iunie 2023, Arysta LifeScience Great Britain/Comisia, C‑259/22 P, EU:C:2023:513, punctul 50), amintindu‑se că un act are aplicabilitate generală dacă se aplică unor situații determinate în mod obiectiv și dacă produce efecte juridice în privința unor categorii de persoane avute în vedere în mod general și abstract (Hotărârea din 6 octombrie 1982, Alusuisse Italia/Consiliul și Comisia, 307/81, EU:C:1982:337, punctul 9, precum și Hotărârea din 17 martie 2011, AJD Tuna, C‑221/09, EU:C:2011:153, punctul 51).

Această interpretare a articolului 41 alineatul (2) litera (a) din cartă este confirmată de explicațiile cu privire la articolul 41 din cartă, care, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) al treilea paragraf TUE și cu articolul 52 alineatul (7) din cartă, trebuie luate în considerare în vederea interpretării acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 2013, Åkerberg Fransson, C‑617/10, EU:C:2013:105, punctul 20 și jurisprudența citată). Astfel, în ceea ce privește dreptul de a fi ascultat, explicațiile respective precizează că enunțarea acestui drept rezultă din jurisprudența instanțelor Uniunii.

Or, potrivit unei jurisprudențe constante, principiul respectării dreptului la apărare în orice procedură inițiată împotriva unei persoane și care poate să conducă la un act cauzator de prejudicii constituie un principiu general al dreptului Uniunii care își găsește aplicarea chiar și în lipsa unei reglementări specifice în această privință. Acest principiu impune ca destinatarii unor decizii care le afectează în mod semnificativ interesele să aibă posibilitatea de a‑și face cunoscut în mod util punctul de vedere cu privire la elementele reținute în sarcina lor pentru a fundamenta aceste decizii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 februarie 1992, Țările de Jos ș.a./Comisia, C‑48/90 și C‑66/90, EU:C:1992:63, punctul 44, Hotărârea din 24 octombrie 1996, Comisia/Lisrestal ș.a., C‑32/95 P, EU:C:1996:402, punctul 21, Hotărârea din 14 iunie 2016, Marchiani/Parlamentul, C‑566/14 P, EU:C:2016:437, punctul 51, precum și Hotărârea din 22 iunie 2023, Arysta LifeScience Great Britain/Comisia, C‑259/22 P, EU:C:2023:513, punctul 47).

În plus, dreptul de a fi ascultat urmărește un dublu obiectiv. Pe de o parte, acesta servește la instrumentarea dosarului și la stabilirea situației de fapt cât mai precis și corect posibil și, pe de altă parte, permite asigurarea unei protecții efective a persoanei interesate. Dreptul de a fi ascultat urmărește în special să garanteze ca orice decizie cauzatoare de prejudicii să fie adoptată în deplină cunoștință de cauză și are în special ca obiectiv să permită autorității competente să corecteze o eroare sau persoanei vizate să invoce elementele referitoare la situația sa personală care militează ca decizia să fie adoptată, să nu fie adoptată sau să aibă un anumit conținut (Hotărârea din 4 iunie 2020, SEAE/De Loecker, C‑187/19 P, EU:C:2020:444, punctul 69, precum și jurisprudența citată).

Astfel, principiul general al dreptului de a fi ascultat nu se aplică actelor cu aplicabilitate generală (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 octombrie 1999, Atlanta/Comunitatea Europeană, C‑104/97 P, EU:C:1999:498, punctele 35-37).

Trebuie însă adăugat că situația este diferită dacă o dispoziție expresă din cadrul juridic care reglementează adoptarea actului în cauză conferă un asemenea drept procedural unei persoane afectate. Astfel, deși nici articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, nici principiul general al respectării dreptului de a fi ascultat nu îl obligă în acest sens, legiuitorului Uniunii este liber să prevadă un drept de a fi ascultate, consultate sau informate al persoanelor considerate a fi afectate de un act cu aplicabilitate generală și să încadreze exercitarea acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 iunie 2023, Arysta LifeScience Great Britain/Comisia, C‑259/22 P, EU:C:2023:513, punctul 51).

Din aceste considerații rezultă că, după cum arată Comisia în mod întemeiat, dreptul de a fi ascultat, în sensul articolului 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, nu are, în principiu, vocația de a se aplica în ipoteza în care o persoană ar fi afectată în mod defavorabil de un act cu aplicabilitate generală.

În lumina considerațiilor care precedă, trebuie examinată, în al doilea rând, temeinicia aprecierilor efectuate de Tribunal la punctele 63, 65, 69, 71-77, 91 și 92 din hotărârea atacată.

În această hotărâre, Tribunalul a constatat, primo, în esență, la punctele 66 și 67 din aceasta, care nu sunt contestate în stadiul recursului, că Regulamentul nr. 654/2014, în temeiul căruia a fost adoptat regulamentul în litigiu, nu conferă dreptul de a fi ascultat întreprinderilor ale căror produse sunt supuse unor măsuri de reechilibrare.

Secundo, la punctele 68 și 69 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că întreprinderile exportatoare ale produselor vizate de măsurile de reechilibrare prevăzute de un regulament adoptat în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 654/2014 nu sunt destinatarele acestor măsuri, care au ca obiect reechilibrarea concesiilor în relațiile comerciale cu Statele Unite ale Americii. Tribunalul a considerat însă, la punctele 70 și 71 din această hotărâre, că, în speță, măsurile de reechilibrare instituite prin regulamentul în litigiu erau destinate să producă repercusiuni economice negative asupra activității respectivelor întreprinderi.

Tribunalul a dedus din aceasta, la punctele 72 și 73 din hotărârea atacată, că, chiar dacă o măsură de reechilibrare prevăzută de un act de punere în aplicare adoptat în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 654/2014 nu este luată în urma unei proceduri individuale împotriva întreprinderilor menționate, ea poate constitui o măsură susceptibilă să afecteze în mod defavorabil interesele lor, astfel încât nu se poate exclude posibilitatea ca aceleași întreprinderi să se prevaleze de dreptul de a fi ascultate în temeiul articolului 41 alineatul (2) litera (a) din cartă.

În acest context, Tribunalul a considerat, la punctul 74 din hotărârea atacată, că, atunci când efectuarea procedurii de adoptare a unui act de punere în aplicare în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 654/2014 conduce la identificarea de către Comisie a unei persoane fizice sau juridice ale cărei interese pot fi afectate în mod defavorabil prin măsurile prevăzute de actul menționat, această persoană trebuie să poată invoca elementele privind situația sa personală care militează ca actul respectiv să fie adoptat, să nu fie adoptat sau să aibă un anumit conținut.

Tertio, în speță, Tribunalul a constatat, la punctele 75 și 76 din hotărârea atacată, că Comisia identificase produsele reclamantelor în primă instanță ca făcând obiectul măsurilor avute în vedere prin intermediul regulamentului în litigiu și știa că aceste măsuri urmau să le privească în mare parte. Acesta a concluzionat, la punctul 77 din hotărârea menționată, că, în aceste împrejurări, recurentele dispuneau de dreptul de a fi ascultate în cursul procedurii de adoptare a regulamentului respectiv.

Acest raționament al Tribunalului este afectat de două erori de drept.

Primo, Tribunalul a reținut un criteriu juridic eronat și a interpretat în mod eronat domeniul de aplicare al dreptului de a fi ascultat prevăzut la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, statuând în special la punctele 71-74 din hotărârea atacată că, în cazul în care un act cu aplicabilitate generală afectează în mod defavorabil interesele persoanelor vizate de măsurile pe care le instituie, aceste persoane se pot prevala de un drept de a fi ascultate. Astfel, după cum reiese din dispoziția menționată și din jurisprudența amintită la punctele 53-62 din prezenta hotărâre, dreptul în discuție nu are vocația de a se aplica unor acte cu aplicabilitate generală, inclusiv atunci când acestea afectează în mod defavorabil interesele anumitor persoane.

Secundo, Tribunalul a săvârșit de asemenea o eroare de drept prin aplicarea acestui criteriu juridic eronat în speță. În această privință, este adevărat că Tribunalul nu a calificat în mod explicit regulamentul în litigiu drept act cu aplicabilitate generală sau drept măsură individuală. Nu este mai puțin adevărat că reiese în mod suficient de clar din aprecierile efectuate de Tribunal la punctele 68, 69 și 72 din această hotărâre că a înțeles regulamentul respectiv ca fiind un act cu aplicabilitate generală. În aceste condiții, Tribunalul nu putea să statueze fără a săvârși o eroare de drept, la punctele 75-77 din hotărârea menționată, că reclamantele în primă instanță dispuneau de dreptul de a fi ascultate în cursul procedurii de adoptare a regulamentului în litigiu pentru motivul că în esență Comisia identificase, în cursul acestei proceduri, produsele lor ca făcând obiectul măsurilor de reechilibrare avute în vedere prin intermediul acestui regulament.

Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentele invocate de ZMC și de Zippo GmbH.

Primo, ZMC și Zippo GmbH consideră că regulamentul în litigiu nu poate fi calificat drept act cu aplicabilitate generală întrucât Comisia a identificat și a vizat produsele lor în cursul procesului care a condus la adoptarea sa și o astfel de calificare ar fi în contradicție cu aprecierile efectuate de Tribunal cu privire la afectarea lor individuală și directă.

În această privință, pe de o parte, este necesar să se constate că regulamentul în litigiu definește la articolul 1 alineatul (2) în mod general și abstract, în sensul jurisprudenței citate la punctul 55 din prezenta hotărâre, produsele cărora li se aplică taxa ad valorem suplimentară de 20 % pe care o instituie, și anume produsele încadrate la codul NC 96138000. În plus, este necesar să se arate că acest regulament urmărește, în conformitate cu articolul 3 litera (c) și cu articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 654/2014, pe baza căruia a fost adoptat, reechilibrarea concesiilor în relațiile comerciale cu Statele Unite ale Americii și că regulamentul în litigiu nu a fost adoptat în urma unei proceduri inițiate împotriva reclamantelor în primă instanță care nu sunt destinatarele acestuia. În aceste condiții, este necesar să se considere, asemenea doamnei avocate generale la punctele 71 și 72 din concluzii, că simpla împrejurare că Comisia identificase anumite persoane juridice cărora li s‑ar aplica în mare parte această taxă ad valorem nu este de natură să transforme regulamentul în litigiu într‑o măsură individuală în sensul articolului 41 alineatul (2) litera (a) din cartă.

Pe de altă parte, în ceea ce privește argumentația întemeiată pe afectarea individuală și directă a reclamantelor în primă instanță prin regulamentul în litigiu, trebuie amintit că faptul că o persoană este afectată în mod individual și direct de un act cu aplicabilitate generală nu poate fi de natură să îi confere un drept de a fi ascultată înainte de adoptarea unui asemenea act (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 octombrie 1999, Atlanta/Comunitatea Europeană, C‑104/97 P, EU:C:1999:498, punctele 34 și 35). Astfel, calitatea procesuală activă în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE și dreptul de a fi ascultat în temeiul articolului 41 alineatul (2) litera (a) din cartă sunt două chestiuni juridice distincte care urmăresc, după cum reiese din cuprinsul punctului 78 din concluziile doamnei avocate generale, finalități distincte.

Secundo, afirmația ZMC și a Zippo GmbH potrivit căreia Tribunalul ar fi constatat existența unei măsuri individuale adoptate împotriva lor se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii atacate, după cum rezultă din cuprinsul punctului 70 din prezenta hotărâre.

Tertio, argumentația întemeiată pe marja de apreciere a Comisiei pentru alegerea produselor supuse măsurilor prevăzute de regulamentul în litigiu se referă la aprecierea temeiniciei acestor măsuri. Ea este, în schimb, lipsită de relevanță în ceea ce privește existența unui drept al ZMC și al Zippo GmbH de a fi ascultate.

Având în vedere ansamblul motivelor care precedă, primul și al doilea aspect ale primului motiv de recurs trebuie admise.

Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv de recurs, Comisia susține că, în ipoteza în care reclamantele în primă instanță ar avea dreptul de a fi ascultate în cursul procesului de adoptare a regulamentului în litigiu, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a concluzionat că acest drept nu le era acordat prin intermediul consultării publice, efectuată în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 654/2014.

ZMC și Zippo GmbH răspund că acest aspect este inadmisibil și, în orice caz, nefondat.

Al treilea aspect al primului motiv de recurs este formulat cu titlu subsidiar, pentru ipoteza în care Curtea ar statua că Tribunalul a considerat în mod întemeiat că reclamantele în primă instanță beneficiau de dreptul de a fi ascultate în cursul procesului de adoptare a regulamentului în litigiu. Or, din analiza primului și a celui de al doilea aspect ale acestui motiv rezultă că nu aceasta este situația.

Prin urmare, al treilea aspect al primului motiv de recurs trebuie respins ca fiind lipsit de pertinență, fără a fi necesar să se aprecieze admisibilitatea sa.

Având în vedere ansamblul motivelor care precedă, trebuie să se concluzioneze că primul motiv de recurs trebuie admis în ceea ce privește primele două aspecte și trebuie respins în rest. În această privință, erorile de drept constatate în cadrul examinării acestor aspecte sunt suficiente pentru anularea hotărârii atacate.

Curtea consideră totuși oportun să examineze, pentru motive de bună administrare a justiției, și al doilea motiv de recurs.

Prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs, Comisia susține că Tribunalul a încălcat principiul ne ultra petita. Ea arată că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 92 din hotărârea atacată, Tribunalul a anulat regulamentul în litigiu „în măsura în care privește produsele încadrate la codul NC 96138000”, în condițiile în care acțiunea avea ca obiect anularea acestui regulament numai în măsura în care se aplica reclamantelor în primă instanță. Tribunalul s‑ar fi pronunțat, așadar, ultra petita.

ZMC și Zippo GmbH consideră că al doilea motiv de recurs trebuie respins ca fiind „inoperant sau lipsit de efect”.

ZMC și Zippo GmbH susțin că anularea regulamentului în litigiu în ceea ce privește produsele originare din Statele Unite încadrate la codul NC 96138000 echivalează cu o anulare a acestui regulament în ceea ce privește produsele lor, având în vedere constatările efectuate de Tribunal la punctele 27 și 29 din hotărârea atacată. În special, din cuprinsul acestui punct 29 ar reieși că ZMC este unica producătoare-exportatoare de produse încadrate la acest cod de pe teritoriul Statelor Unite către Uniune. Prin urmare, ar fi foarte improbabil și chiar exclus ca brichetele originare din Statele Unite fabricate de alte întreprinderi americane să fi fost vizate de regulamentul menționat. În orice caz, nu ar fi fost vorba decât despre prejudicii accesorii vizării produselor reclamantelor din litigiul principal.

Trebuie amintit de la bun început că, astfel cum a statuat în mod repetat Curtea, întrucât instanța de control al legalității nu poate statua ultra petita, anularea pe care aceasta o pronunță nu o poate depăși pe cea solicitată de reclamant (a se vedea Hotărârea din 14 septembrie 1999, Comisia/AssiDomän Kraft Products ș.a., C‑310/97 P, EU:C:1999:407, punctul 52, precum și Hotărârea din 14 noiembrie 2017, British Airways/Comisia, C‑122/16 P, EU:C:2017:861, punctul 81).

În speță, reiese fără echivoc din cererea introductivă în primă instanță că, așa cum Tribunalul însuși a constatat la punctul 14 din hotărârea atacată, reclamantele în primă instanță au solicitat anularea regulamentului în litigiu și în special a articolului 1 alineatul (2) litera (a) și a articolului 2 din acesta în măsura în care li se aplică.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a anulat regulamentul în litigiu „în măsura în care vizează produsele încadrate la codul NC 96138000”.

Or, în măsura în care acest regulament identifică produsele încadrate la acest cod, el definește, în termeni abstracți și obiectivi, o categorie de produse supuse taxei ad valorem suplimentare pe care o impune, astfel cum se arată la punctul 73 din prezenta hotărâre. Prin aceasta, regulamentul menționat este susceptibil să se aplice acestor produse, independent de identitatea producătorilor, a exportatorilor și a importatorilor în cauză.

Rezultă că, prin anularea regulamentului în litigiu în măsura în care vizează produsele încadrate la codul menționat, Tribunalul a depășit întinderea concluziilor reclamantelor în primă instanță. În această privință, împrejurarea că ZMC ar fi unica producătoare-exportatoare de produse încadrate la același cod, presupunând că ar fi dovedită, ar fi, în orice caz, lipsită de relevanță.

În aceste condiții, al doilea motiv de recurs trebuie admis.

Având în vedere concluziile trase la punctele 82 și 92 din prezenta hotărâre, se impune admiterea recursului și, prin urmare, anularea hotărârii atacate, în măsura în care aceasta anulează regulamentul în litigiu, în măsura în care acesta privește produsele încadrate la codul NC 96138000, și în măsura în care se pronunță cu privire la cheltuielile de judecată.

Conform articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care anulează hotărârea Tribunalului, Curtea poate să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată.

În speță, trebuie arătat de la bun început că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 93 din prezenta hotărâre, hotărârea atacată nu este anulată în esență decât în măsura în care a admis acțiunea în primă instanță. În schimb, decizia prin care Tribunalul a pus capăt unui incident de procedură înlăturând excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie prin înscris separat nu a făcut obiectul unui recurs. Această decizie, care este cuprinsă în această hotărâre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 2002, Consiliul/Boehringer, C‑23/00 P, EU:C:2002:118, punctul 50 și jurisprudența citată), este, așadar, învestită cu autoritate de lucru judecat, în pofida anulării în parte a hotărârii menționate [a se vedea prin analogie Hotărârea din 4 martie 2021, Comisia/Fútbol Club Barcelona, C‑362/19 P, EU:C:2021:169, punctele 109 și 110, precum și Hotărârea din 5 septembrie 2024, Comisia/Republica Cehă (Brichete de buzunar), C‑494/22 P, EU:C:2024:684, punctele 155 și 156].

Cu privire la fond, trebuie să se observe că, în susținerea acțiunii lor în anulare, ZMC și Zippo GMBH invocă cinci motive. Acestea sunt întemeiate, primul, pe încălcarea principiului proporționalității, al doilea, pe încălcarea principiilor nediscriminării și egalității de tratament, al treilea, pe încălcarea obligației de motivare, al patrulea, pe încălcarea obligațiilor care revin Uniunii în temeiul dreptului OMC și, al cincilea, pe încălcarea principiului bunei administrări.

Având în vedere în special împrejurarea că acest al cincilea motiv a făcut obiectul unei dezbateri în contradictoriu în fața Tribunalului și că examinarea sa nu necesită adoptarea niciunei măsuri suplimentare de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească în dosar, Curtea apreciază că acțiunea în cauza T‑402/20 este în stare de judecată în ceea ce privește al cincilea motiv menționat și că este necesar să fie soluționată în mod definitiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2020, Comisia și Consiliul/Carreras Sequeros ș.a., C‑119/19 P și C‑126/19 P, EU:C:2020:676, punctul 130).

În cadrul aceluiași al cincilea motiv, ZMC și Zippo GmbH contestă, pe de o parte, procesul de colectare de informații efectuat de Comisie în temeiul articolului 9 din Regulamentul nr. 654/2014 și susțin, pe de altă parte, în esență că dreptul lor de a fi ascultate a fost încălcat.

În ceea ce privește argumentele prin care se urmărește contestarea procesului de colectare de informații, Curtea, în lipsa unei contestații specifice din partea părților în această privință, intenționează să își însușească aprecierile făcute de Tribunal în această privință la punctele 53-58 din hotărârea atacată.

În ceea ce privește argumentele întemeiate în esență pe o încălcare a dreptului ZMC și al Zippo GmbH de a fi ascultate, din cuprinsul punctelor 53-61, 69, 70 și 73 din prezenta hotărâre rezultă că, întrucât regulamentul în litigiu este un act cu aplicabilitate generală, acestea nu se pot prevala de un drept de a fi ascultate în lipsa unei dispoziții exprese a Regulamentului nr. 654/2014 care să le confere un asemenea drept procedural.

Pentru aceste motive, al cincilea motiv al acțiunii în primă instanță trebuie înlăturat în totalitate ca nefondat.

În schimb, litigiul nu este în stare de judecată în ceea ce privește primele patru motive ale acțiunii în primă instanță.

Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctului 92 din hotărârea atacată, Tribunalul a apreciat că, întrucât al cincilea motiv al acestei acțiuni a fost admis, nu era necesar să se examineze celelalte motive ale sale și nici să se statueze cu privire la admisibilitatea anumitor elemente de probă prezentate de reclamantele în primă instanță. Or, celelalte motive implică efectuarea unor aprecieri de fapt eventual complexe, pentru care Curtea consideră că nu dispune de toate elementele de fapt necesare.

În consecință, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la primul-al patrulea motiv invocate în susținerea acțiunii în cauza T‑402/20.

Întrucât cauza este trimisă la Tribunal spre rejudecare, cererea privind cheltuielile de judecată trebuie soluționată odată cu fondul.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

29 ianuarie 2026 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul internațional

Dreptul Uniunii

Istoricul litigiului și regulamentul în litigiu

Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

Procedura în fața Curții și concluziile părților din recurs

Cu privire la recurs

Cu privire la primul motiv

Cu privire la primul și la al doilea aspect

– Argumentația părților

– Aprecierea Curții

Cu privire la al treilea aspect

– Argumentația părților

– Aprecierea Curții

Cu privire la al doilea motiv

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului

Cu privire la cheltuielile de judecată