Hotărârea Curții (Camera a treia) din 18 decembrie 2025.#Mara soc. coop. arl împotriva Ministero della Difesa și a Gruppo Samir Global Service Srl.#Trimitere preliminară – Atribuirea contractelor de achiziții publice – Contracte mixte care cuprind aspecte legate de apărare – Servicii legate în mod direct de echipamente militare – Directiva 2009/81/CE – Directiva 2014/24/UE – Stabilirea directivei aplicabile – Criterii de atribuire a contractului – Articolul 67 alineatul (2) al treilea paragraf din Directiva 2014/24/UE – Interdicția de a utiliza prețul drept criteriu unic de atribuire – Proporționalitate – Contracte de achiziții publice de servicii care presupun utilizarea intensivă a forței de muncă.#Cauza C-769/23.

Cauza C‑769/23

Mara soc. coop. arl

împotriva

Ministero della DifesașiGruppo Samir Global Service Srl

(cerere de decizie preliminară formulată de Consiglio di Stato)

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 18 decembrie 2025

„Trimitere preliminară – Atribuirea contractelor de achiziții publice – Contracte mixte care cuprind aspecte legate de apărare – Servicii legate în mod direct de echipamente militare – Directiva 2009/81/CE – Directiva 2014/24/UE – Stabilirea directivei aplicabile – Criterii de atribuire a contractului – Articolul 67 alineatul (2) al treilea paragraf din Directiva 2014/24/UE – Interdicția de a utiliza prețul drept criteriu unic de atribuire – Proporționalitate – Contracte de achiziții publice de servicii care presupun utilizarea intensivă a forței de muncă”

Apropierea legislațiilor – Proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice – Directiva 2009/81 – Domeniu de aplicare – Manipularea încărcăturilor de muniție și de explozivi – Bunuri care constituie echipamente militare – Servicii legate în mod direct de un echipament militar – Includere

[Directiva 2009/81 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 1 punctul 6 și art. 2 lit. (c) și anexa I categoria 10]

((a se vedea punctele 34 și 35)

Apropierea legislațiilor – Proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii – Directiva 2014/24 – Directiva 2009/81 – Contract mixt care cuprinde aspecte legate de apărare – Servicii legate în mod direct de un echipament militar – Stabilirea directivei aplicabile – Condiții

[art. 346 TFUE; Directiva 2009/81 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentele (8), (9), (16), (17), (20) și (27), art. 1 pct. 6 și art. 3, și Directiva 2014/24 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 15 alin. (1) și art. 16]

(a se vedea punctele 36-50)

Apropierea legislațiilor – Proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii – Directiva 2014/24 – Atribuirea contractelor – Criterii de atribuire – Reglementare națională care prevede interdicția de a utiliza prețul drept criteriu unic de atribuire – Contracte de achiziții publice de servicii care presupun utilizarea intensivă a forței de muncă – Admisibilitate – Încălcarea principiului proporționalității – Inexistență

[Directiva 2014/24 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 67 alin. (2) al treilea paragraf]

(a se vedea punctele 68-70 și 72 și dispozitivul)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), Curtea se pronunță cu privire la problema inedită a relației dintre Directivele 2009/81 ( 1 ) și 2014/24 ( 2 ) în cazul contractelor mixte de achiziții publice referitoare la servicii legate de bunuri care sunt, în parte, echipamente militare.

La 14 iulie 2022, Ministero della Difesa (Ministerul Apărării, Italia) a inițiat o procedură deschisă în vederea atribuirii unui contract de achiziții publice de servicii pentru nevoile armatei italiene, constând în operațiuni de încărcare și de descărcare, de compunere și de descompunere a stivelor de materiale, precum și de transport de materiale. Acest contract, referitor la anul 2023 și care putea fi reînnoit pentru trei ani, era împărțit în nouă loturi.

Cererea de ofertă prevedea drept criteriu de atribuire a contractului prețul cel mai scăzut, pentru motivul că serviciile vizate prezentau caracteristici standardizate, în sensul că constau în sarcini repetitive și în mică măsură tehnice. Pe de altă parte, se preciza că, la executarea aceluiași contract, salariile trebuiau plătite în conformitate cu convenția colectivă a sectorului. În consecință, ofertanții nu puteau propune reduceri ale costului forței de muncă. Orice reducere eventuală trebuia să privească exclusiv remunerația aferentă serviciului, încât gestul comercial propus astfel să reducă numai beneficiul potențial al ofertantului, iar nu salariile personalului acestuia.

Pentru unul dintre loturile contractului, care privea prestarea de servicii în scopul Aeronautica Militare area nord (Forțele Aeriene – zona de nord), trei ofertanți, printre care Mara Soc. Coop. arl (denumită în continuare „Mara”) și Gruppo Samir Global Service Srl (denumită în continuare „Samir”) au oferit o reducere de 100 % la remunerația aferentă serviciilor lor. În aceste condiții, s‑a considerat că ofertele acestor trei ofertanți erau echivalente. În definitiv, acest lot a fost atribuit prin tragere la sorți în favoarea Mara.

Samir a introdus o acțiune împotriva actului de atribuire a lotului menționat la Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia), care a admis această acțiune. Mara a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Consiliul de Stat, instanța de trimitere, care, având îndoieli cu privire la interpretarea în special a Directivei 2014/24 și a principiului proporționalității, a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții o întrebare preliminară.

Aprecierea Curții

În primul rând, Curtea examinează natura contractului de achiziții publice în cauză. În această privință, ea consideră că unele dintre serviciile vizate de acest contract pot fi direct legate de un echipament militar, întrucât privesc, în parte, manipularea unor încărcături de muniție și de explozivi, aceste bunuri constituind echipamente militare ( 3 ). Astfel, furnizarea de servicii de manipulare a încărcăturilor poate implica accesul fizic la echipamentele militare conținute în aceste încărcături și accesul la anumite informații sensibile aferente acestor echipamente.

Cu toate acestea, Curtea apreciază că contractul în discuție în litigiul principal trebuie calificat drept mixt, în sensul că privește atât achiziții care intră sub incidența Directivei 2009/81, care stabilește un cadru legislativ specific pentru atribuirea de contracte privind bunuri sau servicii în domeniul apărării, cât și achiziții care intră sub incidența Directivei 2014/24, care se referă într‑un mod mai general la atribuirea contractelor de achiziții publice. În această privință, ea observă că articolul 3 din Directiva 2009/81 și articolul 16 din Directiva 2014/24 cuprind fiecare dintre dispozițiile care urmăresc să stabilească directiva aplicabilă unor astfel de contracte mixte și că domeniile de aplicare ale acestor dispoziții sunt în parte divergente.

Mai exact, Curtea observă că, deși articolul 3 din Directiva 2009/81 prevede, în principiu, o obligație a autorității contractante de a aplica această directivă acestor contracte mixte, articolul 16 din Directiva 2014/24 prevede numai o posibilitate, în anumite condiții, de a aplica Directiva 2009/81.

Astfel, articolul 3 din Directiva 2009/81 prevede că un contract care are ca obiect lucrări, furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii care intră sub incidența acestei directive și parțial în domeniul de aplicare al Directivei 2014/24 este atribuit în conformitate cu Directiva 2009/81, sub rezerva îndeplinirii nu numai a cerinței potrivit căreia atribuirea unui singur contract trebuie să fie justificată de motive obiective, ci și a condiției ca decizia de a atribui un singur contract să nu fie luată în scopul excluderii contractului în cauză de la aplicarea Directivei 2014/24.

În schimb, articolul 16 din Directiva 2014/24 stabilește o distincție între contractele mixte ale căror diferite părți nu pot fi separate în mod obiectiv sau care sunt separabile în mod obiectiv. Mai precis, în ceea ce privește contractele mixte ale căror diferite părți nu pot fi separate în mod obiectiv, un astfel de contract poate fi atribuit fără aplicarea acestei directive atunci când include elemente cărora li se aplică articolul 346 TFUE iar, în caz contrar, poate fi atribuit în conformitate cu Directiva 2009/81. Prima ipoteză, care privește aplicarea articolului 346 TFUE, este rezervată situațiilor în care atribuirea contractului în cauză atinge un asemenea nivel de exigență în materie de securitate sau de confidențialitate încât nici dispozițiile specifice ale acestei directive nu ar fi suficiente pentru a proteja interesele esențiale de securitate ale statului membru în cauză. În a doua situație, care privește contractele mixte care cuprind părți ce nu pot fi separate în mod obiectiv în privința cărora articolul 346 TFUE nu este aplicabil, atribuirea contractului în cauză poate, dar nu trebuie în mod necesar să fie efectuată în conformitate cu Directiva 2009/81, autoritatea contractantă având opțiunea de a atribui acest contract potrivit regimului stabilit de această directivă sau potrivit regimului stabilit de Directiva 2014/24.

În ceea ce privește contractele mixte ale căror diferite părți sunt separabile în mod obiectiv, autoritatea contractantă poate să atribuie fie contracte distincte pentru aceste diferite părți, directiva aplicabilă fiecărui contract fiind determinată în acest caz pe baza caracteristicilor proprii al acestora, fie un singur contract, care rămâne astfel mixt. În aceste condiții, atunci când autoritatea contractantă alege să aplice acestui contract unic Directiva 2009/81, decizia sa de a nu atribui contracte distincte trebuie să fie justificată de motive obiective. În schimb, autoritatea contractantă nu este supusă unei astfel de cerințe atunci când alege să atribuie un singur contract prin aplicarea Directivei 2014/24. În aceste condiții, în orice caz, decizia de a atribui un contract unic în pofida existenței unor părți ale contractului separabile în mod obiectiv nu poate fi luată în scopul excluderii unor contracte de la aplicarea Directivei 2014/24 sau a Directivei 2009/81.

Curtea constată că normele conflictuale dintre Directiva 2009/81 și Directiva 2014/24 prevăzute la articolul 16 din această din urmă directivă sunt mai recente și, în plus, mai detaliate decât cele cuprinse la articolul 3 din Directiva 2009/81. Articolul 16 din Directiva 2014/24 exprimă, prin urmare, voința legiuitorului Uniunii la data adoptării acestei directive și trebuie aplicat în detrimentul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2009/81, care are un domeniu de aplicare diferit, dar trebuie considerat ca fiind depășit de evoluția legislativă adusă de Directiva 2014/24.

În al doilea rând, Curtea examinează obligația statelor membre de a respecta principiul proporționalității în cazul exercitării posibilității de a interzice utilizarea prețului drept criteriu unic de atribuire a unui contract, prevăzută la articolul 67 alineatul (2) al treilea paragraf din Directiva 2014/24.

În această privință, Curtea constată că exercitarea acestei posibilități ar încălca principiul proporționalității în cazul în care un stat membru ar decide să interzică utilizarea prețului sau a costului drept criteriu unic de atribuire pentru un tip de contracte de achiziții publice de așa natură încât se dovedește imposibilă sau excesiv de dificilă stabilirea criteriilor care permit diferențierea, din punct de vedere calitativ, a lucrărilor, a bunurilor sau a serviciilor prevăzute în ofertele ofertanților. În speță, o normă națională potrivit căreia contractele de achiziții publice având ca obiect servicii care presupun utilizarea intensivă a forței de muncă trebuie, chiar dacă prezintă „caracteristici standardizate”, să fie atribuite pe baza criteriului ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic în funcție de cel mai bun raport calitate‑preț, este, în pofida faptului că respectiva normă vizează servicii prin natura lor în mică măsură tehnice, compatibilă cu articolul 67 alineatul (2) al treilea paragraf din Directiva 2014/24 și cu principiul proporționalității. Astfel, mai multe aspecte calitative, precum organizarea și experiența personalului desemnat să execute asemenea servicii, pot avea o influență asupra calității executării contractelor și, în consecință, asupra valorii economice a ofertelor. În aceste condiții, nu este nici imposibil, nici excesiv de dificil să se diferențieze, din punct de vedere calitativ, serviciile prevăzute în ofertele prezentate de ofertanți.

( 1 ) Directiva 2009/81/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind coordonarea procedurilor privind atribuirea anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri și de prestare de servicii de către autoritățile sau entitățile contractante în domeniile apărării și securității și de modificare a Directivelor 2004/17/CE și 2004/18/CE (JO 2009, L 216, p. 76, denumită în continuare „Directiva 2009/81”).

( 2 ) Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65), astfel cum a fost modificată prin Regulamentul delegat (UE) 2021/1952 al Comisiei din 10 noiembrie 2021 (JO 2021, L 398, p. 23, denumită în continuare „Directiva 2014/24”).

( 3 ) În sensul articolului 1 alineatul (6) din Directiva 2009/81.