Hotărârea Curții (Camera întâi) din 13 noiembrie 2025.#Inteligo Media SA împotriva Autorității Naţionala de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).#Trimitere preliminară – Prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice – Directiva 2002/58/CE – Articolul 13 alineatele (1) și (2) – Comunicări nesolicitate – Noțiunea de comunicare efectuată «în scopuri de marketing direct» – Obținere de date de contact electronic «în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu» – Înscriere pe o platformă online care dă acces la un conținut suplimentar – Trimitere prin poștă electronică a unei informări zilnice – Regulamentul (UE) 2016/679 – Articolul 6 – Legalitatea prelucrării – Articolul 95 – Relația cu Directiva 2002/58/CE.#Cauza C-654/23.

Cauza C‑654/23

Inteligo Media SA

împotriva

Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP)

(cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Bucureşti)

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 13 noiembrie 2025

„Trimitere preliminară – Prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice – Directiva 2002/58/CE – Articolul 13 alineatele (1) și (2) – Comunicări nesolicitate – Noțiunea de comunicare efectuată «în scopuri de marketing direct» – Obținere de date de contact electronic «în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu» – Înscriere pe o platformă online care dă acces la un conținut suplimentar – Trimitere prin poștă electronică a unei informări zilnice – Regulamentul (UE) 2016/679 – Articolul 6 – Legalitatea prelucrării – Articolul 95 – Relația cu Directiva 2002/58/CE”

Apropierea legislațiilor – Sectorul telecomunicațiilor – Prelucrarea datelor cu caracter personal și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor electronice – Directiva 2002/58 – Comunicări nesolicitate – Noțiunea de comunicare efectuată în scopuri de marketing direct – Obținerea coordonatelor electronice în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu – Înscriere pe o platformă online care acordă acces gratuit la anumite conținuturi și la o informare – Informare gratuită trimisă prin poștă electronică care conține link‑uri către articole cu plată – Includere

[Directiva 2002/58 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136, art. 13 alin. (1) și (2)]

(a se vedea punctele 40-63 și dispozitiv 1)

Apropierea legislațiilor – Sectorul telecomunicațiilor – Prelucrarea datelor cu caracter personal și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor electronice – Directiva 2002/58 – Comunicări nesolicitate – Utilizarea unei poște electronice în scopuri de marketing direct – Inaplicabilitatea condițiilor de legalitate a prelucrării prevăzute de Regulamentul 2016/679

[Regulamentul 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentul (173), art. 6 alin. (1) și art. 95; Directiva 2002/58 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136, art. 13 alin. (2)]

(a se vedea punctele 65-69 și dispozitiv 2)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Curtea de Apel București (România), Curtea aduce precizări cu privire la noțiunile de comunicare efectuată „în scopuri de marketing direct” și de coordonate electronice obținute „în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu”, în sensul articolului 13 alineatele (1) și (2) din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice ( 1 ), în contextul înscrierii pe o platformă online care acordă acces la o informare electronică. Curtea precizează de asemenea raportul dintre această directivă și RGPD ( 2 ), în ceea ce privește condițiile de legalitate aplicabile unei prelucrări de date cu caracter personal efectuate în cadrul unei comunicări nesolicitate, în sensul articolului 13 din directiva menționată.

Inteligo Media SA este editorul publicației de presă online avocatnet.ro, destinată informării publicului larg, nespecialist în domeniul juridic, cu privire la modificările legislative zilnice în România. În iulie 2018, această societate a introdus un sistem de abonament cu plată pentru o parte din conținutul furnizat cititorilor săi. La data faptelor din litigiul principal, Inteligo Media permitea accesul gratuit la un număr maxim de articole pe lună, dincolo de care utilizatorul în cauză trebuia să creeze un cont gratuit pe platforma online operată de Inteligo Media. Înregistrarea la acest serviciu dădea utilizatorului dreptul de a accesa un număr de articole suplimentare pe lună și de a primi gratuit, prin e‑mail, o informare zilnică care conținea un rezumat al noutăților legislative tratate în articole ale publicației, inclusiv hiperlinkuri către aceste articole. Utilizatorul avea de asemenea posibilitatea de a avea acces, contra cost, la toate articolele publicației. Utilizatorii puteau alege să nu primească această informare sau să se dezaboneze în orice moment.

În septembrie 2019, autoritatea română pentru protecția datelor (denumită în continuare „ANSPDCP”) a întocmit un proces‑verbal de contravenție, prin care a aplicat o amendă societății Inteligo Media. ANSPDCP a apreciat că această societate nu a putut dovedi obținerea consimțământului explicit al unui anumit număr de utilizatori pentru prelucrarea datelor lor cu caracter personal (e‑mail, parolă, nume de utilizator) și că aceste date, colectate inițial în scopul executării contractului în cauză, fuseseră prelucrate într‑un mod incompatibil cu acest scop, și anume în scopul transmiterii informării.

Printr‑o hotărâre pronunțată în decembrie 2021, Tribunalul București (România) a admis în parte cererea Inteligo Media având ca obiect anularea procesului‑verbal de contravenție întocmit de ANSPDCP. Tribunalul a redus cuantumul amenzii aplicate acestei societăți, menținând în același timp constatarea contravenției care figurează în procesul‑verbal.

Sesizată cu apelurile declarate împotriva acestei hotărâri, instanța de trimitere ridică problema temeiului juridic al prelucrării datelor cu caracter personal în discuție în litigiul principal și a condițiilor care trebuie îndeplinite pentru ca o astfel de prelucrare să poată fi considerată legală, în raport cu Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice și cu RGPD. Potrivit acestei instanțe, este necesar să se clarifice în special condițiile în care se poate considera că adresa de e‑mail a unui utilizator a fost obținută „în cadrul vânzării unui produs sau serviciu”, în sensul articolului 13 alineatul (2) din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice, precum și domeniul de aplicare al noțiunii de „marketing direct” care figurează la acest articol 13.

Aprecierea Curții

În primul rând, Curtea arată că dispozițiile prevăzute la articolul 13 alineatele (1) și (2) din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice au vocația să se aplice doar comunicărilor efectuate „în scopuri de marketing direct”.

Curtea examinează astfel, într‑o primă etapă, problema dacă comunicarea unei informări precum cea în discuție în litigiul principal are ca finalitate „marketingul direct” în sensul articolului 13 alineatele (1) și (2) din directiva menționată. Curtea amintește astfel că noțiunea de comunicare efectuată „în scopuri de marketing direct”, prevăzută de această dispoziție, acoperă comunicările care urmăresc un scop comercial și se adresează direct și individual unui consumator ( 3 ).

Curtea constată că comunicarea în discuție în litigiul principal constă într‑o informare zilnică, difuzată sub forma unui e‑mail, care conține un rezumat al noutăților legislative tratate în articolele unei publicații de presă online, precum și hiperlinkuri către aceste articole. Potrivit Curții, împrejurarea potrivit căreia comunicarea respectivă are de asemenea un conținut informativ nu poate presupune că aceasta ar trebui exclusă din noțiunea de comunicare efectuată „în scopuri de marketing direct” în sensul articolului 13 alineatele (1) și (2) din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice și, prin urmare, din domeniul de aplicare al acestei dispoziții.

Dimpotrivă, Curtea observă că o astfel de comunicare este destinată să stimuleze utilizatorii în cauză să acceseze conținutul cu plată furnizat de un editor de presă, favorizând epuizarea numărului de articole care pot fi consultate gratuit pe platforma online în discuție și încheierea unui abonament integral. Ea vizează astfel să promoveze vânzarea acestui conținut și urmărește, în consecință, un scop comercial. În plus, în măsura în care această comunicare, difuzată sub forma unui e‑mail, apare direct în cutia poștală de primire a contului de e‑mail privat al destinatarilor săi, Curtea consideră că ea este efectuată „în scopuri de marketing direct” ( 4 ), independent de aspectul dacă această finalitate poate fi dedusă doar din conținutul comunicării menționate sau din structura ofertei expeditorului acesteia.

Curtea arată că această interpretare a noțiunii de comunicare efectuată „în scopuri de marketing direct” este confirmată de contextul în care se înscrie ea și de obiectivele urmărite de Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice.

În această privință, Curtea arată că articolul 13 alineatul (1) din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice prevede o normă de principiu care condiționează transmiterea comunicărilor nesolicitate care intră în domeniul său de aplicare de cerința de a obține un consimțământ prealabil din partea destinatarului lor. În lipsa acestui consimțământ, o asemenea comunicare nu este permisă decât dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 13 alineatul (2) din directiva menționată. Această dispoziție impune mai întâi ca expeditorul comunicării în cauză să fi obținut de la destinatari datele lor de contact electronic pentru poștă electronică, în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu, cu respectarea reglementării Uniunii Europene în materie de protecție a datelor ( 5 ). În continuare, aceste date de contact electronic pot fi folosite pentru promovare directă cu condiția ca respectiva promovare să privească produse sau servicii similare furnizate de expeditorul însuși. În sfârșit, această utilizare este supusă condiției ca destinatarii să aibă în mod clar și distinct posibilitatea de a se opune, într‑un mod simplu și gratuit, unei astfel de folosiri a datelor lor de contact electronic în momentul culegerii acestora și cu ocazia fiecărui mesaj, în cazul în care aceștia nu au refuzat inițial o asemenea utilizare.

Pe de altă parte, articolul 13 alineatul (4) din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice interzice trimiterea de mesaje electronice în scopuri de promovare directă cu ascunderea identității expeditorului sau cu indicarea unei identități false a acestuia, cu încălcarea Directivei 2000/31 ( 6 ), fără indicarea unei adrese valabile la care destinatarul să poată trimite o cerere de încetare a trimiterii acestor comunicări sau cu încurajarea destinatarilor să viziteze site‑uri care contravin articolului 6 din Directiva privind comerțul electronic.

Curtea precizează că toate aceste garanții vizează realizarea obiectivelor urmărite de Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice, care au ca scop să protejeze abonații împotriva oricărei încălcări a dreptului lor la confidențialitate prin comunicații nesolicitate în scopuri direct comerciale, mai ales prin intermediul unor roboți de apelare automată, faxuri și poștă electronică sau chiar mesaje SMS. Orice altă interpretare ar risca să atenueze efectul util al articolului 13 din această directivă și să repună în discuție nivelul de protecție a confidențialității prevăzut de aceasta. Prin urmare, Curtea concluzionează că o comunicare precum cea în discuție în litigiul principal trebuie considerată ca fiind efectuată „în scopuri de marketing direct”, în sensul articolului 13 alineatele (1) și (2) din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice.

Într‑o a doua etapă, Curtea examinează dacă datele de contact electronic ale utilizatorilor vizați de trimiterea informării au fost obținute „în contextul vânzării unui produs sau unui serviciu”, în sensul articolului 13 alineatul (2) din această directivă.

Curtea subliniază, pe de o parte, că, potrivit unei definiții general acceptate, termenul „vânzare” nu poate acoperi decât operațiunile care presupun plata unei remunerații. Pe de altă parte, articolul 13 alineatul (2) din directiva menționată nu face distincție în funcție de tipul de prestație în cauză. Astfel, referitor la serviciile care intră în domeniul de aplicare al Directivei privind comerțul electronic, Curtea amintește că remunerația pentru un serviciu furnizat de un prestator în cadrul activității sale economice nu este plătită neapărat de persoanele care beneficiază de acesta. Aceasta este situația printre altele atunci când o prestație este realizată cu titlu gratuit de un prestator în scopuri publicitare pentru bunuri pe care le vinde sau pentru servicii pe care le furnizează, costul respectivei activități fiind integrat în prețul de vânzare a acestor bunuri sau a acestor servicii ( 7 ). Aceste considerații pot fi transpuse în cadrul interpretării articolului 13 alineatul (2) din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice.

Curtea consideră că aceasta este situația în speță, în măsura în care Inteligo Media a obținut datele de contact electronic ale utilizatorilor în cauză atunci când au creat un cont gratuit pe platforma online operată de această societate. Abonându‑se la acest serviciu, utilizatorii obțineau dreptul de a accesa gratuit un anumit număr de articole apărute în publicația respectivă și de a primi informarea în discuție. Prestarea unui asemenea serviciu are mai ales un scop publicitar care constă în promovarea conținutului cu plată furnizat de Inteligo Media, costul acestui serviciu fiind integrat în prețul respectivului conținut.

În aceste condiții, o remunerație indirectă, integrată în prețul de vânzare a abonamentului integral oferit de acest prestator, precum cea în discuție în litigiul principal, îndeplinește cerința inerentă noțiunii de „vânzare”, care implică o plată în schimbul unui serviciu. În consecință, o operațiune precum cea în cadrul căreia Inteligo Media a obținut datele de contact electronic ale utilizatorilor poate intra în sfera de aplicare a noțiunii de „vânzare […] a unui serviciu”, în sensul Directivei asupra confidențialității și comunicațiilor.

Curtea adaugă că această interpretare este conformă cu contextul în care este utilizată această noțiune și cu obiectivele urmărite de reglementarea din care ea face parte. În această privință, Curtea precizează, primo, că, deși excepția prevăzută la articolul 13 alineatul (2) din această directivă trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte, ea nu exclude posibilitatea ca remunerația cerută pentru o operațiune de „vânzare” în sensul acestei dispoziții să fie plătită de o altă persoană decât beneficiarul produsului sau al serviciului care face obiectul respectivei operațiuni. Dimpotrivă, din modul de redactare a dispoziției menționate rezultă că legiuitorul Uniunii s‑a limitat să impună ca datele de contact electronic ale utilizatorilor în cauză să fie obținute „în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu”.

Secundo, interpretarea termenilor articolului 13 alineatul (2) din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice trebuie, în orice caz, să fie conformă cu obiectivul urmărit de această dispoziție. Rezultă că necesitatea unei interpretări stricte a acestei dispoziții nu poate fi înțeleasă în sensul că permite o interpretare a acestor termeni care i‑ar priva de efectul lor util. Or, în ceea ce privește obiectivul urmărit de dispoziția menționată, legiuitorul Uniunii a intenționat să prevadă o derogare de la principiul care figurează la articolul 13 alineatul (1) atunci când datele de contact electronic ale utilizatorilor în cauză au fost obținute „în contextul unei relații [cu un] client existente”, fără a caracteriza mai mult această relație ( 8 ).

În consecință și sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, rezultă că, în speță, este îndeplinită atât condiția potrivit căreia datele de contact electronic ale utilizatorilor în cauză trebuie să fi fost colectate „în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu”, cât și cea referitoare la caracterul analog al serviciului care face obiectul promovării în cauză. Având în vedere ceea ce precedă, Curtea concluzionează că articolul 13 alineatele (1) și (2) din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice trebuie interpretat în sensul că adresa electronică a unui utilizator este obținută de editorul unei publicații online „în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu”, în sensul acestui articol 13 alineatul (2), atunci când respectivul utilizator creează un cont gratuit pe platforma online a acestuia care îi dă dreptul de a accesa gratuit un anumit număr de articole ale publicației amintite, de a primi gratuit prin e‑mail o informare zilnică ce conține un rezumat al noutăților legislative tratate în articole ale acestei publicații, inclusiv hiperlinkuri către acestea din urmă, precum și dreptul de a accesa contra cost articole și analize suplimentare ale publicației menționate. Transmiterea unei astfel de informări reprezintă o folosire a poștei electronice „în scopuri de marketing direct” pentru „produse sau servicii similare” în sensul acestei din urmă dispoziții.

În al doilea rând, Curtea precizează legătura dintre Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice și RGPD în contextul condițiilor de legalitate aplicabile unei prelucrări de date cu caracter personal efectuate în cadrul unei comunicări nesolicitate.

Curtea arată că, potrivit termenilor expliciți ai articolului 95 din RGPD, acest regulament nu impune obligații suplimentare pentru persoanele fizice sau juridice în ceea ce privește prelucrarea în legătură cu furnizarea de servicii de comunicații electronice destinate publicului în rețelele de comunicații publice din Uniune cu privire la aspectele pentru care acestora le revin obligații specifice cu același obiectiv prevăzut în directiva menționată. Pe de altă parte, reiese de asemenea din RGPD ( 9 ) că acesta ar trebui să se aplice tuturor aspectelor referitoare la protecția drepturilor și libertăților fundamentale legate de prelucrarea datelor cu caracter personal care nu fac obiectul unor obligații specifice cu același obiectiv ca cel stabilit în Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice, inclusiv obligațiile privind operatorul și drepturile persoanelor fizice. Or, articolul 13 alineatul (2) din această directivă reglementează în mod exhaustiv condițiile și scopurile prelucrării, precum și drepturile persoanei vizate. De asemenea, acesta impune operatorului „obligații specifice” în sensul articolului 95 din RGPD.

În consecință, legalitatea unei prelucrări de date cu caracter personal efectuate în cadrul unei comunicări care intră în domeniul de aplicare al acestui articol 13 alineatul (2) din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice poate fi stabilită pe baza dispoziției amintite, fără a fi necesar să fie apreciată în raport cu condițiile de legalitate prevăzute de RGPD ( 10 ). Având în vedere ceea ce precedă, atunci când operatorul utilizează adresa de e‑mail a unui utilizator pentru a‑i trimite o comunicare nesolicitată, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din această directivă, condițiile de legalitate a prelucrării prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din RGPD nu sunt aplicabile.

( 1 ) Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (JO 2002, L 201, p. 37, Ediție specială, 13/vol. 36, p. 63).

( 2 ) Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO 2016, L 119, p. 1, denumit în continuare „RGPD”).

( 3 ) Hotărârea din 25 noiembrie 2021, StWL Städtische Werke Lauf a.d. Pegnitz (C‑102/20, EU:C:2021:954, punctul 47).

( 4 ) În sensul articolului 13 alineatele (1) și (2) din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice.

( 5 ) Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (JO 1995, L 281, p. 3l, Ediție specială, 13/vol. 17, p. 10).

( 6 ) Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (Directiva privind comerțul electronic) (JO 2000, L 178, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 29, p. 257, articolul 6).

( 7 ) Hotărârea din 15 septembrie 2016, Mc Fadden (C‑484/14, EU:C:2016:689, punctele 41 și 42).

( 8 ) Considerentul (41) al Directivei asupra confidențialității și comunicațiilor electronice.

( 9 ) Considerentul (173) al RGPD.

( 10 ) Articolul 6 alineatul (1) literele (a) și (f) din RGPD.