Hotărârea Curții (Camera a opta) din 17 octombrie 2024.#E EAD împotriva DW și Flightright GmbH împotriva Condor Flugdienst GmbH.#Cereri de decizie preliminară formulate de Landesgericht Korneuburg și Landgericht Düsseldorf.#Trimitere preliminară – Transporturi aeriene – Pachet de servicii de călătorie – Regulamentul (CE) nr. 261/2004 – Articolul 3 alineatul (6) – Directiva (UE) 2015/2302 – Articolul 14 alineatul (5) – Aplicare cumulativă – Limite – Regulamentul nr. 261/2004 – Articolul 3 alineatul (2) – Articolul 4 alineatul (3) – Compensare a pasagerilor în caz de refuz la îmbarcare – Pasageri informați în prealabil cu privire la refuzul la îmbarcare – Informație eronată – Tur‑operator care transferă pasagerii pe un alt zbor – Zborul efectuat însă de operatorul efectiv de transport aerian, astfel cum a fost prevăzut inițial – Obligație de compensare în sarcina operatorului efectiv de transport aerian – Articolul 13 – Posibilitatea de a solicita despăgubiri de la tur‑operator.#Cauzele conexate C-650/23 și C-705/23.

Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 2 litera (j), a articolului 4 și a articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (JO 2004, L 46, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 12, p. 218).

Aceste cereri au fost formulate în cauza C‑650/23 între E EAD (denumită în continuare „E”), un operator de transport aerian, pe de o parte, și un pasager aerian, pe de altă parte, și, în cauza C‑705/23, între Flightright GmbH, o societate de asistență juridică căreia doi pasageri aerieni i‑au cedat eventualele lor drepturi la compensație, pe de o parte, și Condor Flugdienst GmbH (denumită în continuare „Condor”), un operator de transport aerian, pe de altă parte, în legătură cu compensarea acestor pasageri în temeiul Regulamentului nr. 261/2004.

Considerentul (1) al Regulamentului nr. 261/2004 enunță: „Măsurile adoptate de Comunitate[a Europeană] în domeniul transportului aerian ar trebui, între altele, să urmărească asigurarea unui înalt nivel de protecție a pasagerilor. De asemenea, ar trebui să se ia în considerare cerințele legate de protecția consumatorilor în general.”

Articolul 2 din acest regulament, intitulat „Definiții”, prevede: „În sensul prezentului regulament: […] (b) «operator efectiv de transport aerian» înseamnă un operator de transport aerian care execută sau intenționează să execute un zbor în temeiul unui contract cu un pasager sau în numele unei alte persoane, juridice sau fizice, care a încheiat un contract cu pasagerul respectiv; […] (d) «tour operator» înseamnă, cu excepția operatorilor de transport aerian, un organizator în sensul articolului 2 punctul 2 din Directiva 90/314/CEE a Consiliului din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite [(JO 1990, L 158, p. 59, Ediție specială, 13/vol. 9, p. 248)]; […] (g) «rezervare» înseamnă că pasagerul posedă un bilet sau un alt document doveditor, care indică faptul că rezervarea a fost acceptată și înregistrată de operatorul de transport aerian sau de tour operator; […] (j) «refuz la îmbarcare» înseamnă refuzul de a transporta pasageri pe un anumit zbor, deși aceștia s‑au prezentat pentru îmbarcare în condițiile stabilite la articolul 3 alineatul (2), cu excepția cazurilor în care există motive temeinice pentru refuzul la îmbarcare, cum ar fi starea sănătății, cerințele de siguranță sau securitate sau documente de călătorie necorespunzătoare; […] (l) «anulare» înseamnă neefectuarea unui zbor programat anterior și pentru care s‑a făcut cel puțin o rezervare.”

Potrivit articolului 3 din același regulament, intitulat „Domeniu de aplicare”: „(1) Prezentul regulament se aplică: (a) pasagerilor care pleacă de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru în care se aplică tratatul; […] (2) Alineatul (1) se aplică sub rezerva ca pasagerii: (a) să aibă o rezervare confirmată pentru zborul respectiv și, cu excepția cazului de anulare menționat în articolul 5, să se prezinte personal pentru înregistrare, – în condițiile stipulate și la ora indicată în prealabil și în scris (inclusiv prin mijloace electronice) de către operatorul de transport aerian, tour operator sau un agent de voiaj autorizat sau, în cazul în care ora nu este indicată, – nu mai târziu de 45 de minute înaintea orei de plecare publicate; (b) au fost transferați de către un operator de transport aerian sau un tour operator de la zborul pentru care au avut o rezervare la un alt zbor, indiferent de motiv. […] (6) Prezentul regulament nu aduce atingere drepturilor pasagerilor prevăzute în Directiva [90/314]. Prezentul regulament nu se aplică în cazurile în care un pachet de servicii turistice este anulat din alte motive decât anularea zborului.”

Intitulat „Refuzul la îmbarcare”, articolul 4 din același regulament prevede la alineatul (3): „În cazul în care pasagerilor li se refuză îmbarcarea împotriva voinței lor, operatorul de transport aerian le acordă imediat despăgubiri în conformitate cu articolul 7 și le oferă asistență în conformitate cu articolele 8 și 9.”

Intitulat „Anularea zborului”, articolul 5 din Regulamentul nr. 261/2004 prevede la alineatul (1) litera (c): „În cazul anulării unui zbor, pasagerilor în cauză trebuie: […] (c) să [li se ofere] o compensație din partea operatorului de transport aerian, în conformitate cu articolul 7, cu excepția [situației] în care intervine oricare din următoarele: (i) în cazul în care sunt informați despre această anulare cu cel puțin două săptămâni înainte de ora de plecare prevăzută; (ii) în cazul în care sunt informați despre această anulare într‑un termen cuprins între două săptămâni și șapte zile înainte de ora de plecare prevăzută și li se oferă o redirecționare care să le permită să plece cu cel mult două ore înainte de ora de plecare prevăzută și să ajungă la destinația finală în mai puțin de patru ore după ora de sosire prevăzută; (iii) în cazul în care sunt informați despre această anulare cu mai puțin de șapte zile înainte de ora de plecare prevăzută și li se oferă o redirecționare care să le permită să plece cel târziu cu o oră înainte de ora de plecare prevăzută și să ajungă la destinația finală în mai puțin de două ore după ora de sosire prevăzută.”

Articolul 7 din regulamentul menționat, intitulat „Dreptul la compensație”, prevede la alineatul (1): „Când se face trimitere la prezentul articol, pasagerii primesc o compensație în valoare de: (a) 250 EUR pentru toate zborurile de 1500 kilometri sau mai puțin; (b) 400 de euro pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1500 de kilometri și pentru toate zborurile cuprinse între 1500 și 3500 de kilometri; […]”

Potrivit articolului 13 din regulamentul menționat, intitulat „Dreptul la reparații”: „În cazul în care un operator de transport aerian plătește compensații sau se achită de alte obligații care îi revin în conformitate cu prezentul regulament, niciuna din dispozițiile prezentului regulament nu poate fi interpretată ca o limitare a dreptului său de a pretinde compensații de la orice persoană, inclusiv părți terțe, în conformitate cu dreptul intern aplicabil. În special, prezentul regulament nu limitează în niciun fel dreptul operatorului de transport aerian de a solicita o rambursare de la un tour operator sau de la o altă persoană cu care operatorul de transport aerian a încheiat un contract. În mod similar, niciuna din dispozițiile prezentului regulament nu poate fi interpretată ca o limitare a dreptului unui tour operator sau al unei părți terțe, alta decât pasagerul, cu care operatorul de transport aerian a încheiat un contract, de a solicita o rambursare sau reparații operatorului de transport aerian, în conformitate cu legislația aplicabilă în materie.”

Directiva (UE) 2015/2302 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2011/83/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 90/314/CEE a Consiliului (JO 2015, L 326, p. 1) definește la articolul 3 punctul 8 „organizatorul” ca fiind „un comerciant care combină și vinde sau oferă spre vânzare pachete fie direct, fie prin intermediul unui alt comerciant sau împreună cu un alt comerciant, sau comerciantul care transmite datele călătorului unui alt comerciant în conformitate cu punctul 2 litera (b) punctul (v)”.

Articolul 14 alineatul (5) din această directivă prevede: „Drepturile la despăgubiri sau la reducerea prețului în temeiul prezentei directive nu aduc atingere drepturilor călătorilor în temeiul Regulamentului [nr. 261/2004] […] și în temeiul convențiilor internaționale. Călătorii au dreptul de a introduce cereri în temeiul prezentei directive și al respectivelor regulamente și convenții internaționale. Despăgubirile sau reducerile prețului acordate în temeiul prezentei directive și despăgubirile sau reducerile de preț acordate în temeiul respectivelor regulamente și convenții internaționale se deduc unele din altele pentru a evita supracompensarea.”

Conform articolului 29 din directiva menționată, trimiterile la Directiva 90/314, pe care Directiva 2015/2032 le‑a abrogat, se interpretează ca trimiteri la această din urmă directivă.

Unui pasager aerian, DW, i s‑a confirmat rezervarea pentru zborul (retur) din Héraklion (Grecia), cu destinația Linz (Austria), de către tur‑operatorul de la care a rezervat un pachet de servicii de călătorie. Acest zbor de întoarcere prevăzut pentru 29 septembrie 2019 trebuia să fie asigurat de E și să decoleze de la Héraklion la ora 18 pentru a ajunge la Linz la ora 20 (denumit în continuare „zborul de întoarcere prevăzut inițial”).

La 28 septembrie 2019, acest pasager a primit de la tur‑operator o comunicare prin care se modificau orarele și destinația zborului său de întoarcere. Această comunicare îl informa că zborul respectiv avea ca destinație finală Viena‑Schwechat (Austria) și că plecarea era prevăzută pentru 29 septembrie 2019, ora 23.30. Nimic nu indică faptul că respectiva comunicare este imputabilă vreunui comportament al lui E.

E, care este membră a International Air Transport Association (IATA), este un navlositor și, în această calitate, nu efectuează ea însăși rezervările de zbor. Ea a primit, cu aproximativ 24 de ore înainte de plecare, o listă de pasageri pe care figurau prenumele și numele tuturor pasagerilor care urmau să fie transportați; tur‑operatorul nu i‑a pus la dispoziție alte date de contact. Numele lui DW nu se regăsea pe această listă.

Având în vedere comunicarea din 28 septembrie 2019, DW nu s‑a prezentat la înregistrarea zborului de întoarcere prevăzut inițial.

DW a solicitat de la E, în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 261/2004, o compensație de 400 de euro, majorată cu dobânzi. DW apreciază că, deși tur‑operatorul este autorizat să elibereze un bilet de avion în numele operatorului de transport aerian, același lucru este obligatoriu valabil pentru toate modificările ulterioare ale rezervării sale. În această privință, nu i se poate reproșa că nu s‑a prezentat la înregistrare pentru zborul de retur prevăzut inițial, întrucât fusese informat cu privire la transferul său la alt zbor. Îmbarcarea i‑ar fi fost astfel refuzată împotriva voinței sale chiar din momentul în care rezervarea sa a fost modificată, astfel încât DW ar trebui să beneficieze de un drept la compensație.

La rândul său, E susține că zborul de retur prevăzut inițial a fost asigurat într‑o mare măsură astfel cum era prevăzut și că tur‑operatorul a modificat rezervarea lui DW fără să‑l consulte. Această modificare a rezervării nu ar putea fi, așadar, invocată pentru a constata un refuz la îmbarcare care ar fi imputabil acestui operator de transport aerian. În plus, DW nu s‑ar putea prevala de un drept la despăgubire întrucât nu s‑a prezentat în timp util pentru înregistrare. Întrucât dispunea de o rezervare confirmată pentru zborul de retur prevăzut inițial, el ar fi beneficiat de transport dacă s‑ar fi prezentat în timp util pentru îmbarcare, în pofida modificării acestei rezervări.

Prin hotărârea din 27 martie 2023, Bezirksgericht Schwechat (Tribunalul Districtual din Schwechat, Austria) a obligat‑o pe E la plata către DW a sumei de 400 de euro majorată cu dobânzi și la plata cheltuielilor sale de judecată. Potrivit acestei instanțe, modificarea rezervării trebuie imputată lui E, fără să fie necesar să se știe cine a efectuat această modificare, operatorul de transport aerian sau tur‑operatorul. Instanța apreciază că faptul că DW, care a fost informat de tur‑operator cu privire la transferul său la un alt zbor, nu s‑a prezentat în timp util pentru înregistrare nu are incidență asupra dreptului la compensație pe care îl invocă în temeiul unui refuz la îmbarcare. În această privință, nu ar avea importanță dacă E are sau nu are o legătură contractuală directă cu DW sau că poate modifica ea însăși rezervările pasagerilor sau poate emite bilete de avion, întrucât aceasta se poate întoarce printre altele împotriva tur‑operatorului, în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul nr. 261/2004. În sfârșit, această instanță a subliniat că operatorul de transport aerian nu a invocat că existau „motive temeinice pentru refuzul la îmbarcare” în sensul articolului 2 litera (j) din acest regulament.

E a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Landesgericht Korneuburg (Tribunalul Regional din Korneuburg, Austria), care este instanța de trimitere. În susținerea acestui apel, invocă în esență că refuzul la îmbarcare nu a avut loc și că modificarea rezervării de către tur‑operator nu îi poate fi imputată.

Potrivit acestei instanțe, din articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004 rezultă că, în cazul refuzului la îmbarcare, operatorul efectiv de transport aerian trebuie să despăgubească pasagerul în conformitate cu articolul 7 din acest regulament. Instanța menționată precizează în această privință că, potrivit propriei jurisprudențe, un pasager este scutit de obligația sa de a se prezenta în timp util pentru îmbarcare în caz de refuz anticipat la îmbarcare, cu alte cuvinte, atunci când acest pasager a fost informat în prealabil, în mod eronat sau în mod justificat, că nu va beneficia de zborul rezervat sau că acest zbor nu va avea loc, cu condiția ca pasagerul respectiv să dispună de o rezervare confirmată și să nu existe motive temeinice pentru refuzul la îmbarcare. Astfel, unui pasager nu i se poate impune să se prezinte pentru un zbor pe care nu urmează să îl efectueze.

Din Hotărârea din 21 decembrie 2021, Azurair și alții (C‑146/20, C‑188/20, C‑196/20 și C‑270/20, EU:C:2021:1038, punctul 47 și următoarele), ar rezulta că un pasager dispune de o „rezervare confirmată”, în sensul articolului 3 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 261/2004, atunci când tur‑operatorul cu care se află într‑un raport contractual îi transmite un „alt document doveditor”, în sensul articolului 2 litera (g) din acest regulament, care conține o promisiune de transport pentru un anumit zbor, individualizat prin indicarea locurilor și a orelor de plecare și de sosire, precum și a numărului de zbor, inclusiv atunci când acest tur‑operator nu a primit din partea operatorului de transport aerian în cauză confirmarea orelor de plecare și de sosire ale acestui zbor. Prin urmare, riscul ca tur‑operatorii să furnizeze informații inexacte pasagerilor în cadrul activităților lor ar trebui asumat de operatorul de transport aerian. Instanța de trimitere ridică însă problema dacă această abordare, care constă în a stabili răspunderea pentru actele tur‑operatorului în sarcina operatorului de transport aerian, se poate aplica atunci când, precum în speță, acest tur‑operator, care nu este supus instrucțiunilor acestui operator de transport, modifică o rezervare pe care el însuși a efectuat‑o.

În aceste condiții, Landgericht Korneuburg (Tribunalul Regional din Korneuburg) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Articolul 7 alineatul (1), articolul 4 alineatul (3) și articolul 2 litera (j) din Regulamentul [nr. 261/2004] trebuie interpretate în sensul că operatorul efectiv de transport aerian datorează pasagerului o compensație în cazul în care pasagerul dispune de o rezervare confirmată pentru un zbor dus‑întors în cadrul unui pachet de servicii de călătorie confirmat de un tur‑operator, iar acest tur‑operator i‑a comunicat pasagerului cu o zi înaintea zborului (de întoarcere) prevăzut că planul de zbor a suferit modificări în ceea ce privește numărul, ora și destinația finală a zborului, motiv pentru care pasagerul nu s‑a prezentat pentru îmbarcare la zborul rezervat inițial în condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din [acest] regulament […], deși zborul rezervat inițial a fost efectuat conform programării, iar operatorul de transport aerian ar fi transportat totuși pasagerul dacă acesta s‑ar fi prezentat pentru îmbarcare în condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din regulament[ul menționat]?”

Doi pasageri aerieni au rezervat, printr‑un tur‑operator, un pachet de servicii de călătorie pentru perioada cuprinsă între 18 iulie 2020 și 30 iulie 2020. Acesta includea zborurile dus‑întors între Düsseldorf (Germania) și Fuerteventura (Spania) care trebuiau să fie efectuate de Condor.

Tur‑operatorul i‑a informat pe acești doi pasageri cu privire la anularea zborului dus și la modificarea rezervării lor, plecarea trebuind să aibă loc la data de 20 iulie 2020. Pe baza acestei notificări, pasagerii menționați s‑au prezentat la aeroport la data de 20 iulie 2020, iar nu la data de 18 iulie 2020. Aceștia susțin, pe de altă parte, că tur‑operatorul le‑a transmis aceste informații doar cu opt zile înainte de zborul dus.

Condor contestă această expunere a situației de fapt și arată că zborul inițial din data de 18 iulie 2020 a avut într‑adevăr loc.

Cei doi pasageri în cauză și‑au cesionat creanțele către Flightright, o societate de asistență juridică, care a formulat o acțiune în fața Amtsgericht Düsseldorf (Tribunalul Districtual din Düsseldorf, Germania) pentru a obține plata unei compensații în cuantum total de 800 de euro în temeiul articolului 4 alineatul (3) și al articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 261/2004, precum și al articolului 398 din Bürgerliches Gesetzbuch (Codul civil).

Flightright arată că actele tur‑operatorului trebuie imputate operatorului de transport aerian și că ele caracterizează un refuz la îmbarcare anticipat de către acesta din urmă.

Condor consideră în schimb că nu a existat un refuz la îmbarcare în prezenta cauză, din moment ce a efectuat într‑adevăr zborul inițial. În plus, în opinia sa, un refuz la îmbarcare implică un comportament al operatorului de transport aerian. Or, în speță, notificarea modificării datei privind zborul dus ar fi fost făcută de tur‑operator.

Întrucât Amtsgericht Düsseldorf (Tribunalul Districtual din Düsseldorf) a respins pretențiile Flightright printr‑o hotărâre din 3 noiembrie 2022, această societate a declarat apel la Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf, Germania), care este instanța de trimitere.

Această instanță apreciază că prezenta cauză ridică problema inedită dacă un refuz la îmbarcare anticipat formulat de tur‑operator constituie un „refuz la îmbarcare”, în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 261/2004, în condițiile în care nu există în speță niciun motiv, dintre cele prevăzute la articolul 2 litera (j) din acest regulament, care să justifice refuzul la îmbarcare. În plus, întrucât Hotărârea din 26 octombrie 2023, LATAM Airlines Group (C‑238/22, EU:C:2023:815, punctul 40 și următoarele) a exclus o aplicare prin analogie a articolului 5 alineatul (1) litera (c) punctele (i)-(iii) din regulamentul menționat referitor la anularea zborului sau la refuzul la îmbarcare, nu ar fi necesar să se verifice dacă cei doi pasageri în cauză au fost informați cu privire la modificarea rezervării cu mai mult de opt zile înainte de data zborului.

Pe de altă parte, instanța de trimitere deduce din Hotărârea din 21 decembrie 2021, Azurair și alții (C‑146/20, C‑188/20, C‑196/20 și C‑270/20, EU:C:2021:1038), că, în împrejurările din litigiul principal, se consideră că acești doi pasageri dispun de o „rezervare confirmată” în sensul articolului 3 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 261/2004.

Această instanță consideră că un refuz la îmbarcare anticipat notificat de tur‑operator prin intermediul notificării unei modificări a rezervării sau a anulării acesteia poate constitui un „refuz la îmbarcare” în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 261/2004. Ar putea pleda în acest sens faptul că, spre deosebire de versiunile în limbile spaniolă și franceză ale acestei dispoziții, care desemnează în mod explicit operatorul de transport aerian ca fiind cel care refuză îmbarcarea pasagerilor, numeroase alte versiuni lingvistice ale dispoziției menționate, în special versiunile în limbile daneză, germană, engleză, italiană, neerlandeză, portugheză și suedeză, lasă deschisă problema de a ști cine se află la originea refuzului.

În plus, pentru pasagerul care nu și‑a dat acordul pentru modificarea rezervării sale, o astfel de modificare ar echivala cu un refuz la îmbarcare pentru zborul prevăzut inițial. Includerea modificării rezervării printre faptele generatoare care constituie un refuz la îmbarcare ar putea fi, așadar, necesară pentru a proteja pasagerul unui zbor inclus într‑un pachet de servicii de călătorie împotriva riscului de a fi lipsit de protecția pe care i‑o acordă Regulamentul nr. 261/2004.

În sfârșit, din Hotărârea din 21 decembrie 2021, Azurair și alții (C‑146/20, C‑188/20, C‑196/20 și C‑270/20, EU:C:2021:1038, punctele 46-51), ar rezulta că o „rezervare confirmată”, în sensul articolului 3 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 261/2004, poate fi emisă de tur‑operator chiar și atunci când operatorul de transport aerian nu i‑a confirmat acestui tur‑operator orele de zbor și, prin urmare, nu există o rezervare „care să o confirme pe cea a pasagerului”. Astfel, Regulamentul nr. 261/2004 ar urmări ca riscul de a le fi furnizate informații inexacte pasagerilor de către tur‑operatori în cadrul activităților lor să fie asumat de operatorul de transport aerian. În acest context, pasagerul nu ar participa la raportul existent între operatorul de transport aerian și tur‑operator și nu i s‑ar putea cere să își procure informații în această privință.

Pentru instanța de trimitere, interpretarea reținută în acea hotărâre poate fi transpusă în cazul unei modificări a rezervării pasagerului pe care tur‑operatorul a efectuat‑o din cauza „anulării unui zbor”.

În aceste condiții, Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Articolul 4 din Regulamentul [nr. 261/2004] trebuie interpretat în sensul că există un refuz la îmbarcare a pasagerului din partea operatorului de transport aerian sub forma unui refuz anticipat la îmbarcare și atunci când pasagerul este informat de tur‑operator printr‑o notificare de modificare a rezervării că zborul este anulat, deși operatorul de transport aerian nu a anulat în fapt zborul, iar zborul este de altfel efectuat conform planificării?”

Prin intermediul întrebărilor respective, care trebuie analizate împreună, instanțele de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004 coroborat cu articolul 2 litera (j) din acesta trebuie interpretat în sensul că un pasager aerian care, în pachetul de servicii de călătorie, dispune de o rezervare confirmată pentru un zbor poate solicita de la operatorul efectiv de transport aerian compensația prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din acest regulament, în ipoteza în care tur‑operatorul l‑a notificat pe pasagerul respectiv, dar fără a‑l informa în prealabil pe acest operator de transport, că zborul prevăzut inițial nu va fi asigurat, cu toate că acest zbor a fost efectuat astfel cum era prevăzut.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit în primul rând că pasagerii aerieni care dețin un pachet de servicii de călătorie pot alege în mod liber să se prevaleze de Regulamentul nr. 261/2004. Astfel, protecția lor juridică nu poate fi asigurată exclusiv de Directiva 2015/2302 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 martie 2020, Primera Air Scandinavia,C‑215/18, EU:C:2020:235, punctul 35). Din această perspectivă, articolul 3 alineatul (6) din acest regulament prevede printre altele că „[r]egulamentul nu aduce atingere drepturilor pasagerilor prevăzute în Directiva [90/314, care a fost înlocuită de Directiva 2015/2302]”. În mod simetric, articolul 14 alineatul (5) din Directiva 2015/2302 prevede în mod expres că despăgubirile sau reducerile prețului acordate în temeiul acestei directive și despăgubirile sau reducerile de preț acordate în special în temeiul Regulamentului nr. 261/2004 se deduc unele din altele pentru a evita supracompensarea.

Rezultă astfel din articolul 3 alineatul (6) din acest regulament și din articolul 14 alineatul (5) din Directiva 2015/2302 că domeniile de aplicare ale acestor două acte de drept derivat se pot suprapune. Într‑un asemenea caz, aceste dispoziții stabilesc ca limită pentru invocarea lor combinată refuzul unei supracompensări a prejudiciilor suferite de pasager.

În al doilea rând, reiese cu claritate din cele două cereri de decizie preliminară că cele două zboruri care se află la originea litigiilor principale au fost efectuate astfel cum s‑a prevăzut. Rezultă că niciunul dintre cele două zboruri în cauză nu poate fi considerat anulat, întrucât articolul 2 litera (l) din Regulamentul nr. 261/2004 definește „anularea” ca fiind „neefectuarea unui zbor programat anterior și pentru care s‑a făcut cel puțin o rezervare”. Notificările adresate de tur‑operatori pasagerilor implicați în cele două cauze principale trebuie deci înțelese în lumina noțiunii de „refuz la îmbarcare” în sensul articolului 2 litera (j) din acest regulament.

Cu toate acestea, trebuie să se stabilească, pe de o parte, dacă această noțiune de „refuz la îmbarcare” include refuzul anticipat la îmbarcare pentru un zbor care a fost însă efectuat și, pe de altă parte, dacă operatorul de transport aerian poate fi considerat răspunzător pentru informațiile eronate cu privire la amânarea sau la anularea unui zbor comunicate pasagerilor de tur‑operator.

În primul rând, din Hotărârea din 26 octombrie 2023, LATAM Airlines Group (C‑238/22, EU:C:2023:815, punctul 39), rezultă că articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004 coroborat cu articolul 2 litera (j) din acesta trebuie interpretat în sensul că un operator efectiv de transport aerian care a informat în prealabil un pasager că îi va refuza îmbarcarea, împotriva voinței sale, pentru un zbor pentru care acesta din urmă are o rezervare confirmată trebuie să îl despăgubească pe respectivul pasager, chiar dacă acesta nu s‑a prezentat la îmbarcare în condițiile stabilite la articolul 3 alineatul (2) din acest regulament.

Or, împrejurarea că informația referitoare la refuzul la îmbarcare i‑a fost comunicată anterior pasagerului de tur‑operator, iar nu de operatorul efectiv de transport aerian, nu poate conduce la o interpretare diferită a acestor dispoziții.

În al doilea rând, din jurisprudența Curții rezultă că operatorul efectiv de transport aerian poate fi considerat răspunzător pentru informațiile eronate cu privire la amânarea sau la anularea unui zbor comunicate pasagerilor de tur‑operator.

Astfel, în primul rând, mai multe dispoziții ale Regulamentului nr. 261/2004 nu fac, pentru aplicarea lor, nicio distincție între operatorul efectiv de transport aerian și tur‑operator. Aceasta este situația în special în cazul articolului 2 litera (g) din acest regulament, care definește noțiunea de „rezervare” ca fiind „faptul că pasagerul posedă un bilet sau un alt document doveditor, care indică faptul că rezervarea a fost acceptată și înregistrată de operatorul de transport aerian sau de tour operator”. Situația este aceeași în cazul articolului 3 alineatul (2) litera (a) prima liniuță din acest regulament, care prevede că ora prezentării pentru înregistrare poate fi comunicată de operatorul de transport aerian, de un tur‑operator sau de un agent de voiaj autorizat. La fel este și în cazul articolului 3 alineatul (2) litera (b) din regulamentul menționat, potrivit căruia pasagerul poate fi transferat la un alt zbor fie de operatorul de transport aerian, fie de tur‑operator (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Azurair și alții, C‑146/20, C‑188/20, C‑196/20 și C‑270/20, EU:C:2021:1038, punctul 47).

Rezultă astfel din această hotărâre că, având în vedere textul articolului 3 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 261/2004, pasagerii aerieni se pot baza în aceeași măsură pe informațiile cu privire la ora de îmbarcare sau la transferul lor la un alt zbor indiferent că sunt transmise de operatorul efectiv de transport aerian sau de tur‑operator.

În al doilea rând, o asemenea interpretare contribuie la asigurarea unui înalt nivel de protecție a pasagerilor aerieni, astfel cum enunță considerentul (1) al Regulamentului nr. 261/2004. Din această perspectivă, regulamentul urmărește ca riscul de a li se furniza informații inexacte pasagerilor de către tur‑operatori în cadrul activităților lor să fie asumat de operatorul de transport aerian. Într‑adevăr, întrucât pasagerul nu participă la raportul existent între operatorul de transport aerian și tur‑operator, nu i se poate cere să își procure informații în această privință (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Azurair și alții, C‑146/20, C‑188/20, C‑196/20 și C‑270/20, EU:C:2021:1038, punctele 48 și 49).

În orice caz, trebuie amintit că, în ipoteza în care operatorul efectiv de transport aerian ar trebui să plătească o compensație pasagerilor în temeiul Regulamentului nr. 261/2004 ca urmare a comportamentului tur‑operatorului, acest operator de transport are posibilitatea de a solicita de la tur‑operator despăgubiri pentru prejudiciile suferite, în conformitate cu articolul 13 din acest regulament. O asemenea reparație poate astfel atenua sau chiar înlătura sarcina financiară suportată de respectivul operator de transport ca urmare a acestei obligații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 ianuarie 2006, IATA și ELFAA, C‑344/04, EU:C:2006:10, punctul 90, Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Sturgeon și alții, C‑402/07 și C‑432/07, EU:C:2009:716, punctul 68, precum și Hotărârea din 21 decembrie 2021, Azurair și alții, C‑146/20, C‑188/20, C‑196/20 și C‑270/20, EU:C:2021:1038, punctul 61).

În plus, trebuie înlăturat argumentul invocat de E, întemeiat pe aplicarea prin analogie a Hotărârii din 4 iulie 2018, Wirth și alții (C‑532/17, EU:C:2018:527). E susține în această privință că, la fel ca locatorul în cazul unui contract de închiriere a unui avion cu echipaj („wet lease”), o companie charter, precum acest operator de transport aerian, nu are nicio putere de decizie operațională în ceea ce privește aspectul dacă zborul va fi efectuat, când va fi efectuat și cu ce pasageri.

În această privință, este suficient să se amintească faptul că rezultă din jurisprudența Curții că trebuie să se considere că un operator de transport aerian, care a făcut o ofertă de transport aerian ce corespunde celei avute în vedere de un tur‑operator în relația sa cu un pasager, chiar dacă pot interveni schimbări în legătură cu această ofertă, „intenționează să execute un zbor”, în sensul articolului 2 litera (b) din Regulamentul nr. 261/2004, astfel încât poate fi calificat drept „operator efectiv de transport aerian”, în sensul aceleiași dispoziții [a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Azurair și alții, C‑146/20, C‑188/20, C‑196/20 și C‑270/20, EU:C:2021:1038, punctele 59 și 62, precum și Ordonanța din 10 martie 2023, Eurowings (Zbor inexistent),C‑607/22, EU:C:2023:201, punctul 21].

În plus, argumentația lui E tinde de fapt să îi conteste calitatea de „operator efectiv de transport aerian”, în sensul articolului 2 litera (b) din Regulamentul nr. 261/2004, operatorului de transport aerian la care a apelat tur‑operatorul. Or, articolul 2 litera (d) din acest regulament definește „tour operatorul” ca fiind un organizator, în sensul articolului 3 punctul 8 din Directiva 2015/2302, „cu excepția operatorilor de transport aerian”. Prin urmare, dacă s‑ar urma raționamentul lui E s‑ar ajunge la rezultatul paradoxal că un zbor charter nu ar fi asigurat de un operator efectiv de transport aerian, întrucât această calitate nu ar fi astfel recunoscută nici companiei charter, nici tur‑operatorului.

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la întrebările adresate că articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004 coroborat cu articolul 2 litera (j) din acesta trebuie interpretat în sensul că un pasager aerian care, în pachetul de servicii de călătorie, dispune de o rezervare confirmată pentru un zbor poate solicita de la operatorul efectiv de transport aerian compensația prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din acest regulament, în ipoteza în care tur‑operatorul l‑a notificat pe pasagerul respectiv, dar fără a‑l informa în prealabil pe acest operator de transport, că zborul prevăzut inițial nu va fi asigurat, cu toate că acest zbor a fost efectuat astfel cum era prevăzut.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanțele de trimitere, este de competența acestora să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a opta)

17 octombrie 2024 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Regulamentul nr. 261/2004

Directiva 2015/2302

Litigiile principale și întrebările preliminare

Cauza C‑650/23

Cauza C‑705/23

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la cheltuielile de judecată