Hotărârea Curții (Camera a patra) din 6 martie 2025.#E.M.A. ș.a.#Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie civilă – Regulamentul (UE) 2019/1111 – Domeniu de aplicare – Articolul 1 alineatul (1) litera (b) și alineatul (2) litera (e) – Măsură privind dispoziția cu privire la bunurile unui copil – Articolul 7 – Competență în materia răspunderii părintești – Articolul 10 – Alegerea forului – Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 – Domeniu de aplicare – Articolul 1 alineatul (2) litera (a) – Excludere în ceea ce privește starea civilă și capacitatea persoanelor fizice – Normele privind competența judiciară prevăzute într-un acord bilateral între Republica Bulgaria și Federația Rusă încheiat înainte de aderarea Republicii Bulgaria la Uniunea Europeană – Diferență între aceste norme și cele prevăzute de Regulamentul 2019/1111 – Articolul 351 TFUE – Noțiunea de «incompatibilitate».#Cauza C-395/23.

Cauza C‑395/23 [Anikovi] ( i )

E. M. A. ș.a.

(cerere de decizie preliminară formulată de Sofiyski rayonen sad)

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 6 martie 2025

„Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie civilă – Regulamentul (UE) 2019/1111 – Domeniu de aplicare – Articolul 1 alineatul (1) litera (b) și alineatul (2) litera (e) – Măsură privind dispoziția cu privire la bunurile unui copil – Articolul 7 – Competență în materia răspunderii părintești – Articolul 10 – Alegerea forului – Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 – Domeniu de aplicare – Articolul 1 alineatul (2) litera (a) – Excludere în ceea ce privește starea civilă și capacitatea persoanelor fizice – Normele privind competența judiciară prevăzute într-un acord bilateral între Republica Bulgaria și Federația Rusă încheiat înainte de aderarea Republicii Bulgaria la Uniunea Europeană – Diferență între aceste norme și cele prevăzute de Regulamentul 2019/1111 – Articolul 351 TFUE – Noțiunea de «incompatibilitate»”

Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești – Regulamentul 2019/1111 – Domeniu de aplicare – Măsură privind dispoziția cu privire la bunurile unui copil – Autorizare judiciară de a vinde un bun imobil care aparține unui copil și este situat într‑un alt stat membru decât cel al reședinței obișnuite a copilului – Includere în domeniul de aplicare al regulamentului

[Regulamentul 2019/1111 al Consiliului, art. 1 alin. (1) lit. (b) și alin. (2) lit. (e) și art. 7 alin. (1)]

(a se vedea punctele 25, 26 și 28 și dispozitiv 1)

Acorduri internaționale – Acorduri încheiate de statele membre – Acorduri anterioare aderării la Uniune a unui stat membru – Articolul 351 TFUE – Domeniu de aplicare – Raporturile dintre Regulamentul 2019/1111 și un asemenea acord – Nemenționarea acordului în regulament – Includere în domeniul de aplicare al articolului 351 TFUE – Condiție – Acord care conferă drepturi statului terț și care trebuie respectat de statul membru – Incompatibilitate între acordul și regulamentul în cauză – Stabilirea unei asemenea incompatibilități – Aplicarea de către instanța din statul membru a normelor acordului în detrimentul regulamentului – Admisibilitate – Limite

(art. 351 TFUE)

(a se vedea punctele 45-49 și 57-61 și dispozitiv 2)

Rezumat

Sesizată cu o trimitere preliminară, Curtea se pronunță în special cu privire la raporturile dintre Regulamentul 2019/1111 (Regulamentul Bruxelles IIb) ( 1 ) și un acord bilateral încheiat între un stat membru înainte de aderarea sa la Uniunea Europeană și un stat terț.

În 2023, Sofiyski Rayonen sad (Tribunalul de Raion din Sofia, Bulgaria), instanța de trimitere, a fost sesizat în cadrul unei proceduri necontencioase pentru a decide dacă, conform dreptului bulgar, vânzarea de bunuri imobile care aparțin în parte a doi copii minori de cetățenie rusă care au reședința obișnuită în Germania poate fi autorizată având în vedere interesul acestor copii.

Instanța de trimitere ridică problema dacă instanțele bulgare au competență internațională într‑o asemenea situație. În acest scop, ea solicită să se stabilească dacă autorizația judiciară pentru vânzarea în discuție intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1215/2012 ( 2 ) (Regulamentul Bruxelles Ia) sau în cel al Regulamentului Bruxelles IIb. În această din urmă ipoteză, ea ridică problema, ținând seama de existența unui tratat bilateral încheiat între Bulgaria și Uniunea Sovietică (al cărei stat succesor este Federația Rusă) înainte de aderarea acestui stat membru la Uniunea Europeană ( 3 ) (denumit în continuare „tratatul ruso‑bulgar”), dacă articolul 351 TFUE reglementează raporturile unui asemenea tratat cu Regulamentul Bruxelles IIb atunci când acest tratat nu este menționat în capitolul VIII din acest regulament și, în cazul unui răspuns afirmativ, în ce împrejurări tratatul poate deroga de la regulament.

Aprecierea Curții

Într‑o primă etapă, Curtea statuează că autorizația judiciară solicitată în cauza principală intră în domeniul de aplicare al Regulamentului Bruxelles IIb, în măsura în care o asemenea autorizație constituie o măsură de protecție a copilului privind administrarea, conservarea sau dispoziția cu privire la bunurile sale în cadrul exercitării răspunderii părintești, în sensul acestui regulament. În consecință, instanțele din statul membru în care copilul are reședința obișnuită la momentul la care este sesizată instanța (în speță, instanțele germane) sunt în principiu competente să elibereze o asemenea autorizație.

Într‑o a doua etapă, Curtea examinează problema raporturilor dintre Regulamentul Bruxelles IIb și tratatul ruso‑bulgar, ținând seama de faptul că acest tratat pare să confere competență instanțelor bulgare sau ruse.

Ea arată că, întrucât un tratat bilateral precum tratatul ruso‑bulgar nu este menționat în Regulamentul Bruxelles IIb, articolul 351 TFUE ( 4 ) este cel care are vocația de a reglementa raporturile dintre acest tratat și acest regulament.

Curtea amintește că, în temeiul articolului 351 primul paragraf TFUE, dispozițiile unui tratat încheiat între un stat membru și un stat terț derogă de la orice dispoziție a dreptului Uniunii, indiferent dacă este vorba despre dreptul primar sau despre dreptul derivat, cu condiția însă ca acest tratat să fi fost încheiat înainte de aderarea statului membru la Uniunea Europeană și ca el să confere statului terț în cauză drepturi a căror respectare o poate solicita acestui stat membru.

Curtea precizează că, în speță, va reveni instanței de trimitere sarcina de a verifica, în primul rând, dacă tratatul ruso‑bulgar conține norme a căror respectare de către Bulgaria poate fi solicitată de Federația Rusă. În cazul unui răspuns afirmativ, îi va reveni, în al doilea rând, sarcina de a verifica dacă tratatul respectiv este incompatibil cu Regulamentul Bruxelles IIb în măsura în care aceste două instrumente juridice nu prevăd același for competent în împrejurările din litigiul principal. Această verificare va trebui să ia în considerare alegerea legiuitorului Uniunii, reflectată în acest regulament, de a prevedea, în anumite situații, competența altor instanțe decât cea de la locul reședinței obișnuite a copilului, instanța de trimitere nefiind însă obligată să recurgă la posibilitatea de a se recunoaște competentă în temeiul normelor regulamentului menționat în scopul de a constata că tratatul ruso‑bulgar este compatibil cu acesta. În cazul constatării incompatibilității, instanța de trimitere va trebui, în al treilea rând, să verifice dacă această incompatibilitate poate fi evitată prin intermediul unei interpretări conforme a tratatului ruso‑bulgar cu Regulamentul Bruxelles IIb. În cazul unui răspuns negativ, instanța de trimitere va putea, în al patrulea rând, să aplice normele acestui tratat ignorând normele Regulamentului Bruxelles IIb, Bulgaria fiind în această situație obligată să ia măsurile necesare pentru a elimina o asemenea incompatibilitate, astfel cum impune articolul 351 al doilea paragraf TFUE.

( i ) Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile din procedură.

( 1 ) Regulamentul (UE) 2019/1111 al Consiliului din 25 iunie 2019 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești și privind răpirea internațională de copii (JO 2019, L 178, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIb”).

( 2 ) Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2012, L 351, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles Ia”).

( 3 ) Tratatul dintre Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste și Republica Populară Bulgaria privind asistența judiciară reciprocă în materie civilă, familială și penală, semnat la Moscova la 19 februarie 1975 (Recueil des traités des Nations unies, vol. 1015, nr. 14855, p. 41, denumit în continuare „tratatul ruso‑bulgar”).

( 4 ) Potrivit acestei dispoziții, dispozițiile tratatelor nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate înainte de data aderării unui stat la Uniunea Europeană între unul sau mai multe state membre, pe de o parte, și unul sau mai multe state terțe, pe de altă parte. În această privință, în lipsa posibilității de a proceda la o interpretare conformă a unei asemenea convenții, statele membre trebuie să recurgă la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina eventualele incompatibilități dintre asemenea convenții și tratatele, dacă este cazul, prin acordarea de asistență reciprocă în vederea atingerii acestui scop și prin adoptarea, dacă este necesar, a unei atitudini comune.