Hotărârea Curții (Camera a doua) din 17 octombrie 2024.#HB împotriva Bundesrepublik Deutschland.#Cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgericht Karlsruhe.#Trimitere preliminară – Politica socială – Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă – Directiva 2000/78/CE – Articolul 2 alineatul 2 litera (a) – Interzicerea discriminărilor pe motive de vârstă – Vârsta de pensionare obligatorie – Legislație națională care exclude orice amânare a pensionării judecătorilor federali – Posibilitatea funcționarilor federali și a judecătorilor landurilor de a solicita amânarea pensionării – Diferență de tratament în funcție de apartenența la o categorie socioprofesională sau de locul de muncă.#Cauza C-349/23.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 alineatul (2) litera (a) și a articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO 2000, L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între HB, care este judecător la Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania), pe de o parte, și Bundesrepublik Deutschland (Republica Federală Germania), reprezentată de Bundesministerium der Justiz (Ministerul Federal al Justiției, Germania) (denumit în continuare „BMJ”), pe de altă parte, în legătură cu respingerea de către președinta acestei instanțe a cererii de amânare a pensionării formulate de HB.

Articolul 1 din Directiva 2000/78 are următorul cuprins: „Prezenta directivă are ca obiectiv stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalității de tratament.”

Articolul 2 din această directivă prevede: „(1) În sensul prezentei directive, prin principiul egalității de tratament se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele menționate la articolul 1. (2) În sensul alineatului (1): (a) o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într‑o situație asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele menționate la articolul 1; […]”

Articolul 3 din directiva menționată, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la alineatul (1): „În limitele competențelor conferite Comunității, prezenta directivă se aplică tuturor persoanelor, atât în sectorul public, cât și în cel privat, inclusiv organismelor publice […]”

Articolul 6 alineatul (1) din aceeași directivă prevede: „Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 2 alineatul (2), statele membre pot prevedea că un tratament diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare. Tratamentul diferențiat se poate referi în special la: (a) aplicarea unor condiții speciale de acces la un loc de muncă și la formarea profesională, de încadrare și de muncă, inclusiv a condițiilor de concediere și de remunerare, pentru tineri, lucrători în vârstă și pentru cei care au persoane în întreținere, pentru a favoriza integrarea lor profesională sau pentru a le asigura protecția; (b) stabilirea unor condiții minime de vârstă, de experiență profesională sau de vechime în muncă, pentru accesul la încadrare în muncă sau pentru anumite avantaje legate de încadrarea în muncă; (c) stabilirea unei vârste maxime pentru încadrare, bazată pe formarea necesară pentru postul respectiv sau pe necesitatea unei perioade de încadrare rezonabile înaintea pensionării.”

Potrivit articolului 95 alineatele (1) și (2) din Grundgesetz für die Bundesrepublik Deutschland (Legea fundamentală a Republicii Federale Germania) din 23 mai 1949 (BGBl. 1949 I, p. 1): „(1) În domeniile jurisdicțiilor de drept comun, administrativă, financiară, pentru litigii de muncă și socială, Statul federal instituie ca instanțe supreme [Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție), Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală), Bundesfinanzhof (Curtea Federală Fiscală), Bundesarbeitsgericht (Curtea Federală pentru Litigii de Muncă) și Bundessozialgericht (Curtea Federală pentru Contencios Social)]. (2) Judecătorii acestor curți supreme sunt numiți de ministrul federal competent pentru materia respectivă, împreună cu o comisie însărcinată cu alegerea judecătorilor, compusă din miniștrii landurilor competenți pentru materia respectivă și dintr‑un număr egal de membri aleși de Bundestag [(Parlamentul federal, Germania)].”

Articolul 1 alineatul (1) din Richterwahlgesetz (Legea privind selecția judecătorilor) prevede: „Judecătorii curților supreme federale sunt desemnați de ministrul federal competent în colaborare cu comitetul de selecție a judecătorilor și sunt numiți de președintele federal.”

Articolul 48 din Deutsches Richtergesetz (Legea privind statutul magistraturii, denumită în continuare „DRiG”) prevede: „(1) Judecătorii numiți pentru un mandat pe durată nedeterminată sunt pensionați la sfârșitul lunii în cursul căreia împlinesc vârsta limită care le este aplicabilă. De regulă, aceștia împlinesc vârsta limită la vârsta de 67 de ani (vârsta legală de pensionare). (2) Pensionarea nu poate fi amânată. (3) Judecătorii numiți pentru un mandat pe durată nedeterminată și născuți înainte de 1 ianuarie 1947 împlinesc vârsta legală de pensionare la vârsta de 65 de ani. Pentru judecătorii numiți pentru un mandat pe durată nedeterminată și născuți după 31 decembrie 1946, vârsta legală de pensionare se majorează după cum urmează: Anul nașterii Creștere în luni Limita de vârstă Ani Luni […] 1960 16 66 4 […]”

Articolul 51 din Bundesbeamtengesetz (Legea privind funcționarii federali, denumită în continuare „BBG”) are următorul cuprins: „(1) Funcționarii numiți pe viață sunt pensionați la sfârșitul lunii în cursul căreia împlinesc limita de vârstă care le este aplicabilă. Vârsta limită este în general împlinită la vârsta de 67 de ani (vârsta legală de pensionare), cu excepția cazului în care legea stabilește o altă limită de vârstă (limită de vârstă specială). (2) Funcționarii numiți pe viață și născuți înainte de 1 ianuarie 1947 împlinesc vârsta legală de pensionare la vârsta de 65 de ani. Pentru funcționarii numiți pe viață și născuți după 31 decembrie 1946, vârsta legală de pensionare se majorează după cum urmează: Anul nașterii Creștere în luni Limita de vârstă Ani Luni […] 1960 16 66 4 […]”

Potrivit articolului 53 alineatul (1) și alineatul (1a) prima teză din BBG: „(1) La cererea funcționarului, pensionarea poate fi amânată până la trei ani dacă 1. acest lucru este în interesul serviciului și 2. timpul de lucru este de cel puțin jumătate din timpul de lucru săptămânal regulat. Cererea trebuie depusă cu cel puțin șase luni înainte de pensionare. Pensionarea poate, în aceleași condiții, în cazul unei vârste limită speciale, să fie amânată până la trei ani. (1a) Cererea trebuie admisă atunci când 1. funcționarul, din motive familiale a) era angajat cu fracțiune de normă sau disponibilizat în temeiul articolului 92, b) a recurs la concediu pentru îngrijirea unui membru al familiei în temeiul articolului 92a sau c) a recurs la concediu pentru îngrijire în temeiul articolului 92b, 2. pensia pentru limită de vârstă plătită funcționarului în caz de pensionare ca urmare a atingerii vârstei limită nu depășește plafonul, 3. timpul de lucru este de cel puțin jumătate din timpul de lucru săptămânal regulat și 4. nevoile serviciului nu împiedică amânarea. […]”

Articolul 6 alineatele (1) și (2) din Landesrichter‑ und Staatsanwaltsgesetz des Landes Baden‑Württemberg (Legea privind judecătorii și procurorii din landul Baden‑Württemberg) prevede: „(1) Judecătorul numit pentru un mandat pe durată nedeterminată sau determinată se pensionează la sfârșitul lunii în cursul căreia împlinește vârsta de 67 de ani. (2) Pensionarea ca urmare a atingerii limitei de vârstă se amână la cerere până la un an, dar nu după expirarea lunii în cursul căreia judecătorul împlinește vârsta de 68 de ani. Cererea trebuie depusă cu cel puțin șase luni înainte de împlinirea limitei de vârstă.”

Documentul Parlamentului federal cu referința BT‑Drs. 16/7076 reia lucrările pregătitoare referitoare la BBG și la DRiG și expune intențiile legiuitorului german în ceea ce privește adaptarea BBG și introducerea articolului 48 în DRiG. Din acest document reiese că legea care a modificat atât BBG, cât și DRiG urmărește „să creeze pentru statul federal un drept modern și transparent pentru funcționari, remunerație și pensie, care: – consolidează principiul performanței; – consolidează competitivitatea și eficiența serviciului public; – permite o utilizare mai flexibilă a personalului și îmbunătățește mobilitatea; – oferă șanse și oportunități pentru a spori responsabilitatea, motivația și disponibilitatea colaboratorilor; – garantează pensia funcționarilor pe termen lung și transferă în dreptul la pensie măsurile luate în cadrul regimului obligatoriu de asigurare pentru limită de vârstă, ținând seama de diversitatea regimurilor; – evită birocrația și densitatea reglementărilor.”

În ceea ce privește adaptarea BBG, documentul menționat conține următoarea mențiune: „4. Acțiuni legate de dezvoltarea demografică Ca și în cadrul regimului obligatoriu de asigurări pentru limită de vârstă, vârsta de pensionare a funcționarilor este majorată progresiv până la 67 de ani. Regimul de muncă cu timp parțial în vederea pregătirii pensionării, în special cel denumit al «modelului bloc», care determină încetarea anticipată a activității, este restrâns.”

HB, născut la 20 septembrie 1960, este judecător la Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) și este supus, în calitate de judecător federal, unei limite de vârstă stricte în ceea ce privește pensionarea, stabilită la 67 de ani. DRiG nu îi oferă lui HB nicio posibilitate de a obține o amânare a vârstei de pensionare și prevede că, pentru persoanele născute în 1960, vârsta legală de pensionare este de 66 de ani și 4 luni.

La 30 septembrie 2021, HB a solicitat președintei Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) să îi comunice, printr‑o decizie supusă căilor de atac, data la care ar trebui să se pensioneze. Prin scrisoarea din 7 octombrie 2021, aceasta l‑a informat că va trebui să se pensioneze la 31 ianuarie 2027, și anume după împlinirea vârstei legale de pensionare stabilite la 66 de ani și 4 luni. Întrucât dorește să își exercite funcția de judecător la Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) după împlinirea vârstei legale de pensionare, HB a formulat o reclamație împotriva acestei scrisori la BMJ.

Întrucât această reclamație a fost respinsă, HB a introdus o acțiune la Verwaltungsgericht Karlsruhe (Tribunalul Administrativ din Karlsruhe, Germania), instanța de trimitere. În susținerea acțiunii formulate, HB susține că el face obiectul unei discriminări directe pe motive de vârstă din moment ce, pe de o parte, funcționarii federali, a căror vârstă legală de pensionare este aceeași cu a sa, pot, în conformitate cu articolul 53 din BBG, să își amâne pensionarea pentru o perioadă de până la 3 ani și, pe de altă parte, judecătorii landului Baden‑Württemberg (Germania), a căror vârstă de pensionare este, în principiu, stabilită, și pentru ei, la 67 de ani, pot, în temeiul articolului 6 alineatul (2) prima teză din Legea privind judecătorii și procurorii din landul Baden‑Württemberg, să solicite amânarea pensionării lor pentru o perioadă de până la un an, fără a depăși însă sfârșitul lunii în cursul căreia împlinesc vârsta de 68 de ani.

La rândul său, BMJ contestă existența, în speță, a unei discriminări directe pe motive de vârstă, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2000/78. În această privință, arată în special că, pentru a stabili dacă există sau nu există o astfel de discriminare, nu se poate efectua o comparație între un judecător federal, pe de o parte, și funcționarii federali sau judecătorii landurilor, pe de altă parte, în măsura în care desemnarea judecătorilor federali se distinge în mod fundamental de numirea funcționarilor federali și a judecătorilor landurilor. Pe de altă parte, presupunând că există o inegalitate de tratament, aceasta ar fi justificată, întrucât articolul 48 alineatele 1 și 2 din DRiG ar urmări obținerea unei piramide a vârstelor echilibrată în cadrul magistraturii, dat fiind că pensionarea unor angajați mai în vârstă ar permite tocmai începătorilor în profesie aibă acces la funcția publică. În plus, reglementarea ar avea avantaje în termeni de previzibilitate a reînnoirii personalului având în vedere particularitățile selecției judecătorilor. În sfârșit, deschiderea previzibilă și continuă a unor posturi de grad superior ar avea ca efect încurajarea judecătorilor să se angajeze mai puternic.

În cererea sa de decizie preliminară, instanța de trimitere arată că, potrivit jurisprudenței constante a Curții, rezultată din Hotărârea din 21 iulie 2011, Fuchs și Köhler (C‑159/10 și C‑160/10, EU:C:2011:508, punctul 34), din Hotărârea din 6 noiembrie 2012, Comisia/Ungaria (C‑286/12, EU:C:2012:687, punctul 51), și din Hotărârea din 3 iunie 2021, Ministero della Giustizia (Notari) (C‑914/19, EU:C:2021:430, punctul 26), o dispoziție națională precum articolul 48 alineatul (1) din DRiG, care prevede că persoanele își încetează de drept funcțiile atunci când împlinesc o anumită vârstă, în timp ce persoane mai puțin în vârstă, care exercită aceleași funcții, pot continua să exercite aceste funcții, introduce un tratament diferențiat bazat direct pe vârstă, în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2000/78.

Această instanță ridică totuși problema dacă, în speță, nu există și o diferență bazată în mod direct pe vârstă pentru motivul că reglementarea națională în discuție în litigiul principal nu permite HB să amâne pensionarea sa, în condițiile în care funcționarii federali și – de exemplu – judecătorii landului Baden‑Württemberg au această posibilitate. Având în vedere formularea extensivă a domeniului de aplicare al Directivei 2000/78, care figurează la articolul 3 alineatul (1) din aceasta, care evocă „[toate] persoanele, atât în sectorul public, cât și în cel privat, inclusiv [organismele] publice”, aceasta apreciază că o comparație între judecătorii federali și judecătorii landurilor este relevantă pentru soluționarea litigiului principal. Diferențele existente în ceea ce privește numirea, pe de o parte, a judecătorilor federali, pe de altă parte, a funcționarilor federali și a judecătorilor landurilor nu ar trebui luate în considerare decât în stadiul examinării justificării tratamentului diferențiat. Prin urmare, pentru soluționarea litigiului principal, ar fi necesar să se stabilească dacă tratamentul diferențiat astfel delimitat se încadrează sau nu se încadrează în unul dintre motivele de discriminare prevăzute la articolul 1 din Directiva 2000/78.

În aceste condiții, Verwaltungsgericht Karlsruhe (Tribunalul Administrativ din Karlsruhe) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Imposibilitatea prevăzută la articolul 48 alineatul (2) [din DRiG] pentru judecătorii federali de a‑și amâna pensionarea, în condițiile în care această amânare este permisă funcționarilor federali și, de exemplu, judecătorilor în serviciul landului Baden‑Württemberg, reprezintă o discriminare directă pe motive de vârstă în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva [2000/78]? 2) Elementele rezultate din contextul general al măsurii respective cuprind, în raport cu articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din Directiva [2000/78], și acele motive care nu sunt menționate în niciun mod în lucrările pregătitoare și în procesul de legiferare al Parlamentului, ci au fost expuse numai în procedura jurisdicțională? 3) Cum trebuie interpretate noțiunile «obiectiv» și «rezonabil» de la articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din Directiva [2000/78] și care este elementul lor de legătură? Articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din [această] directivă impune o examinare dublă a caracterului rezonabil? 4) Articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din Directiva [2000/78] trebuie interpretat în sensul că, din punctul de vedere al coerenței, se opune unei reglementări naționale care interzice judecătorilor federali amânarea pensionării lor, în condițiile în care această amânare este permisă funcționarilor federali și, de exemplu, judecătorilor în serviciul landului Baden‑Württemberg?”

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că o reglementare națională în temeiul căreia judecătorii federali nu își pot amâna pensionarea, în timp ce funcționarii federali și judecătorii landurilor pot face acest lucru, instituie o diferență de tratament bazată în mod direct pe vârstă, în sensul acestei dispoziții.

În această privință, trebuie amintit că articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2000/78 precizează că o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil decât alta care se află într‑o situație asemănătoare, pe baza unuia dintre motivele menționate la articolul 1 din această directivă.

Conform articolului 1 din Directiva 2000/78, aceasta „are ca obiectiv stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalității de tratament”.

Prin urmare, astfel cum Curtea a statuat deja, motivele enumerate la articolul 1 din Directiva 2000/78 sunt enumerate în mod exhaustiv, iar această directivă nu privește discriminările întemeiate pe categoria socioprofesională sau pe locul de muncă (Hotărârea din 21 mai 2015, SCMD, C‑262/14, EU:C:2015:336, punctul 29 și jurisprudența citată).

În speță, diferența de tratament vizată de prima întrebare nu se referă la cea dintre judecătorii federali care nu pot continua să lucreze după împlinirea vârstei stabilite la articolul 48 alineatul (1) din DRiG și judecătorii federali care nu au împlinit această vârstă și care pot continua să lucreze, ci o privește pe cea dintre, pe de o parte, judecătorii federali și, pe de altă parte, funcționarii federali și judecătorii landurilor, în special cei ai landului Baden‑Württemberg.

Or, astfel cum reiese din cadrul juridic național, dispozițiile care guvernează exercitarea funcțiilor acestor diferiți judecători și ale acestor funcționari sunt prevăzute în acte legislative clar distincte. Persoanele care fac parte din aceste grupuri de persoane nu exercită aceleași funcții, iar condițiile de exercitare a acestor funcții sunt specifice fiecăruia dintre aceste grupuri.

Prin urmare, diferența de tratament dintre, pe de o parte, judecătorii federali și, pe de altă parte, funcționarii federali și judecătorii landurilor, în special cei ai landului Baden‑Württemberg, se bazează pe funcția ocupată respectiv de aceste diferite grupuri de persoane.

Rezultă că o diferență de tratament precum cea vizată de prima întrebare este bazată pe categoria profesională din care fac parte persoanele interesate la nivel federal, precum și la nivel regional, și nu pe vârstă.

Întrucât acest motiv de discriminare nu figurează printre motivele enumerate la articolul 1 din Directiva 2000/78, este necesar să se concluzioneze că o situație precum cea vizată de prima întrebare nu intră sub incidența cadrului general stabilit la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2000/78.

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că o reglementare națională în temeiul căreia judecătorii federali nu își pot amâna pensionarea, în timp ce funcționarii federali și judecătorii landurilor pot face acest lucru, nu instituie o diferență de tratament bazată în mod direct pe vârstă, în sensul acestei dispoziții.

Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la întrebările a doua-a patra. Astfel, aceste din urmă întrebări par să fi fost adresate numai în ipoteza în care s‑ar fi considerat că diferența de tratament dintre, pe de o parte, judecătorii federali și, pe de altă parte, funcționarii federali și judecătorii landurilor, în special cei ai landului Baden‑Württemberg, se bazează în mod direct pe vârstă în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2000/78.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

17 octombrie 2024 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Dreptul german

Legea fundamentală a Republicii Federale Germania

Legea privind selecția judecătorilor

DRiG

BBG

Legea privind judecătorii și procurorii din landul Baden‑Württemberg

Lucrările pregătitoare referitoare la BBG și la DRiG

Litigiul principal și întrebările preliminare

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

Cu privire la întrebările a doua-a patra

Cu privire la cheltuielile de judecată