Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 4 februarie 2025.#T.G. împotriva Minister van Sociale Zaken en Werkgelegenheid.#Trimitere preliminară – Politica privind azilul – Statutul de refugiat sau statutul conferit prin protecția subsidiară – Directiva 2011/95/UE – Articolul 34 – Accesul la facilitățile de integrare – Obligația de a promova, sub sancțiunea amenzii, un examen de integrare civică – Persoană care beneficiază de protecție internațională și care nu a promovat un astfel de examen în termen – Obligația de a plăti o amendă – Obligația de a suporta toate costurile cursurilor și examenelor de integrare civică – Posibilitatea de a obține un împrumut în vederea plății acestor costuri.#Cauza C-158/23.

Cauza C‑158/23 [Keren] ( i )

T.G.

împotriva

Minister van Sociale Zaken en Werkgelegenheid

[cerere de decizie preliminară formulată de Raad van State (Țările de Jos)]

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 4 februarie 2025

„Trimitere preliminară – Politica privind azilul – Statutul de refugiat sau statutul conferit prin protecția subsidiară – Directiva 2011/95/UE – Articolul 34 – Accesul la facilitățile de integrare – Obligația de a promova, sub sancțiunea amenzii, un examen de integrare civică – Persoană care beneficiază de protecție internațională și care nu a promovat un astfel de examen în termen – Obligația de a plăti o amendă – Obligația de a suporta toate costurile cursurilor și examenelor de integrare civică – Posibilitatea de a obține un împrumut în vederea plății acestor costuri”

Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Statutul de refugiat sau statutul conferit prin protecția subsidiară – Directiva 2011/95 – Accesul la facilitățile de integrare – Reglementare națională care impune beneficiarilor de protecție internațională obligația de a promova un examen de integrare civică – Admisibilitate – Limite – Persoană care beneficiază de protecție internațională și care nu a promovat acest examen în termen – Obligația de a plăti o amendă, aplicată în mod sistematic în caz de nereușită la examenul menționat – Inadmisibilitate – Amendă care constituie o sarcină financiară nerezonabilă pentru persoana în cauză – Inadmisibilitate

[Directiva 2011/95 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentele (41) și (47) și art. 34]

(a se vedea punctele 62-67 și dispozitiv 1)

Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Statutul de refugiat sau statutul conferit prin protecția subsidiară – Directiva 2011/95 – Accesul la facilitățile de integrare – Obligația de a promova, sub sancțiunea amenzii, un examen de integrare civică – Persoană care beneficiază de protecție internațională și care nu a promovat acest examen în termen – Obligația de a suporta toate costurile cursurilor și examenelor de integrare civică – Inadmisibilitate – Posibilitatea de a obține un împrumut pentru aceste costuri, precum și o anulare a datoriei în cazul promovării examenului menționat sau în caz de exonerare sau de scutire de la obligația de integrare civică – Lipsa incidenței

(Directiva 2011/95 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 34)

(a se vedea punctele 79-86 și dispozitiv 2)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Raad van State (Consiliul de Stat, Țările de Jos), Curtea, întrunită în Marea Cameră, furnizează precizări cu privire la aspectul dacă și în ce măsură statele membre pot, fără a încălca dispozițiile Directivei 2011/95 ( 1 ), să impună beneficiarilor de protecție internațională, sub sancțiunea amenzii, obligația de a promova într‑un termen stabilit un examen de integrare civică și de a suporta ei înșiși toate costurile aferente respectivului examen și cursurilor de pregătire a acestuia.

Reclamantul din litigiul principal, cetățean eritreean, a ajuns în Țările de Jos la vârsta de 17 ani și, ulterior, a fost recunoscut ca beneficiar de protecție internațională. Când a împlinit vârsta de 18 ani, Minister van Sociale Zaken en Werkgelegenheid (ministrul afacerilor sociale și ocupării forței de muncă, Țările de Jos, denumit în continuare „ministrul”) l‑a informat că îi revenea obligația de integrare civică, ceea ce însemna că trebuia să promoveze, în principiu în termen de trei ani, toate etapele examenului de integrare civică. Respectivul termen a fost prelungit de mai multe ori cu un an în total, pentru motivul că acesta a locuit o perioadă îndelungată într‑un centru de primire pentru solicitanții de azil și a urmat o formare. Cu toate acestea, reclamantul din litigiul principal nu s‑a prezentat la anumite cursuri și examene și nu le‑a promovat pe cele la care a fost prezent.

Printr‑o decizie din 31 martie 2020, ministrul, pe de o parte, i‑a aplicat reclamantului din litigiul principal o amendă în valoare de 500 de euro, pentru motivul că acesta din urmă nu a promovat în termenul acordat examenul de integrare civică prevăzut de dreptul neerlandez pentru beneficiarii de protecție internațională, și, pe de altă parte, a dispus rambursarea integrală a împrumutului de 10000 de euro care îi fusese acordat de autoritățile publice neerlandeze pentru a‑i permite să finanțeze costurile programului de integrare civică, pentru motivul că nu finalizase acest program în termenul prevăzut.

Printr‑o decizie din 25 februarie 2021, ministrul a declarat nefondată contestația formulată de reclamantul din litigiul principal împotriva deciziei sale din 31 martie 2020. Acțiunea introdusă de acesta din urmă împotriva deciziei din 25 februarie 2021 a fost ulterior declarată nefondată de rechtbank (Tribunalul, Țările de Jos) printr‑o hotărâre din 4 noiembrie 2021.

La 2 decembrie 2021, mai precis la 1 an și 10 luni de la expirarea termenului de integrare civică, reclamantul din litigiul principal a fost exonerat de obligația de integrare civică întrucât, potrivit ministrului, până la data respectivă, acesta a depus suficiente eforturi pentru a finaliza programul de integrare civică. Respectiva exonerare nu aduce însă atingere obligației sale de a plăti amenda și de a rambursa împrumutul.

Reclamantul din litigiul principal a formulat apel la Consiliul de Stat, care este instanța de trimitere, împotriva hotărârii din 4 noiembrie 2021. Această instanță ridică problema dacă articolul 34 din Directiva 2011/95 ( 2 ) se opune ca în sarcina beneficiarilor de protecție internațională să fie impusă o obligație de integrare civică ce include obligația de a promova, sub sancțiunea amenzii, examenele în cauză, în principiu într‑un termen de trei ani, iar costurile programelor de integrare să fie suportate de persoanele cărora le revine această obligație.

Aprecierea Curții

În primul rând, Curtea observă că modul de redactare a articolului 34 din Directiva 2011/95 nu permite să se stabilească dacă un stat membru poate impune obligația de participare la un program de integrare sau chiar de promovare, sub sancțiunea amenzii, a examenului aferent acestuia. Rezultă însă din contextul în care se înscrie articolul amintit, precum și din obiectivele urmărite de acesta și de directiva menționată că, deși statele membre dispun de o marjă de apreciere pentru a decide care este conținutul programelor de integrare, care sunt modalitățile practice de organizare a acestora și obligațiile care pot fi puse în sarcina participanților în acest cadru, respectiva marjă de apreciere nu trebuie să fie utilizată într‑un mod care ar aduce atingere acestor obiective sau efectului util al directivei menționate sau care ar încălca principiul proporționalității. În consecință, statele membre sunt obligate să asigure că conținutul programelor amintite, modalitățile practice de organizare a acestora și obligațiile care pot fi puse în sarcina participanților în acest cadru nu împiedică în mod disproporționat accesul efectiv al beneficiarilor de protecție internațională la programele menționate sau exercitarea efectivă de către aceste persoane a altor drepturi și beneficii pe care le au în temeiul aceleiași directive ( 3 ).

Nu se poate contesta că dobândirea de cunoștințe atât de limbă, cât și despre societatea statului membru gazdă facilitează integrarea beneficiarilor de protecție internațională în societatea statului membru gazdă. În plus, aceasta face mai puțin dificilă exercitarea de către persoanele menționate a drepturilor și beneficiilor pe care le au în temeiul Directivei 2011/95, în special accesul la piața muncii și la formarea profesională.

Din această perspectivă, o reglementare națională care prevede obligația de a urma astfel de programe și de a promova examenul aferent este compatibilă cu articolul 34 din această directivă, cu condiția să respecte condițiile menționate mai sus. Or, o asemenea reglementare ar aduce atingere dreptului conferit beneficiarilor de protecție internațională la articolul 34 din Directiva 2011/95 și nu ar fi de natură să permită realizarea obiectivului urmărit de acest articol dacă nu ar ține seama de împrejurările specifice caracteristice situației participanților, în special atunci când este vorba despre nivelul cunoștințelor necesar pentru promovarea examenului de integrare civică și accesibilitatea la cursuri și la materialul necesar pentru pregătirea acestui examen ( 4 ).

Așadar, măsurile de integrare prevăzute la articolul 34 din Directiva 2011/95 nu trebuie să aibă ca scop penalizarea beneficiarilor de protecție internațională care întâmpină dificultăți în dobândirea cunoștințelor care pot fi transmise prin intermediul programelor de integrare, ci facilitarea integrării acestor beneficiari în societatea statelor membre, în funcție de capacitățile lor individuale.

În special, circumstanțe individuale specifice precum vârsta, nivelul de educație, situația financiară sau starea de sănătate a persoanei în cauză trebuie să fie luate în considerare și pentru a o scuti de obligația de a promova un examen precum cel în discuție în litigiul principal atunci când, din cauza acestor circumstanțe, persoana respectivă nu este în măsură să se prezinte la examen sau să îl promoveze. În consecință, beneficiarul de protecție internațională care nu ar reuși la examenul menționat din cauza unor astfel de circumstanțe ar trebui să fie în măsură să facă dovada eforturilor rezonabile pe care le‑a depus pentru a promova același examen.

În plus, orice beneficiar de protecție internațională ar trebui să fie scutit de obligația de a promova acest examen în cazul în care ar fi în măsură să demonstreze, având în vedere condițiile de viață și împrejurările caracteristice șederii sale în statul membru gazdă, că este deja efectiv integrat în societatea acestuia.

De altfel, cunoștințele necesare pentru a promova un asemenea examen ar trebui să fie stabilite la un nivel elementar, fără a depăși ceea ce este necesar pentru a favoriza integrarea beneficiarilor de protecție internațională în societatea statului membru gazdă. Astfel, trebuie să se țină seama de situația specifică a respectivelor persoane mai ales atunci când ele nu sunt încă instalate permanent în acest stat membru.

În orice caz, articolul 34 din Directiva 2011/95 se opune ca nereușita la o astfel de examinare să fie sancționată în mod sistematic cu o amendă. O asemenea sancțiune nu poate fi aplicată decât în cazuri excepționale, precum cele care dovedesc, pe baza unor elemente obiective, o lipsă clară și persistentă a voinței de integrare a beneficiarului în cauză. În plus, o atare amendă nu poate avea un cuantum atât de ridicat încât să impună o sarcină financiară nerezonabilă beneficiarului în cauză, ținând seama de situația sa personală și familială.

În speță, amenda prevăzută de reglementarea neerlandeză în discuție în litigiul principal se aplică în mod sistematic și poate ajunge la 1250 de euro. Curtea apreciază că o astfel de măsură este vădit disproporționată în raport cu obiectivul urmărit de această reglementare.

În al doilea rând, Curtea statuează ( 5 ) că articolul 34 din Directiva 2011/95 se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia beneficiarii de protecție internațională suportă ei înșiși toate costurile aferente cursurilor și examenelor de integrare civică. Faptul că beneficiarii amintiți pot obține un împrumut de la autoritățile publice pentru achitarea acestor costuri și faptul că împrumutul este anulat în cazul promovării în termenul prevăzut a examenului lor de integrare civică sau în caz de exonerare ori de scutire în acest termen de obligația de integrare civică nu poate remedia incompatibilitatea reglementării menționate cu articolul 34.

Astfel, deși posibilitatea de a contracta un împrumut pentru a suporta costurile programului de integrare civică implică luarea în considerare într‑o oarecare măsură a capacității financiare individuale a beneficiarului de protecție internațională, nu este mai puțin adevărat că beneficiarul rămâne în principiu obligat să suporte costurile, potențial foarte ridicate, ale acestui program, cu excepția cazului în care promovează examenul de integrare civică în termen sau a cazului în care este exonerat ori scutit de obligația de rambursare a împrumutului contractat. În plus, atât timp cât îi revine obligația de a promova examenul de integrare civică, planează în mod necesar o incertitudine atât cu privire la cuantumul total al împrumutului pe care beneficiarul menționat va trebui să îl ramburseze în final, cât și cu privire la durata perioadei în care acesta va rămâne îndatorat față de autoritățile publice, care poate fi foarte lungă. În asemenea condiții, faptul de a impune în principiu beneficiarului de protecție internațională să suporte toate costurile aferente cursurilor și examenelor programului de integrare civică compromite obiectivul care constă în asigurarea integrării efective a acestui beneficiar în societatea statului membru gazdă prin impunerea unei sarcini nerezonabile care împiedică nu numai accesul efectiv al beneficiarului menționat la programul de integrare civică, ci și exercitarea de către același beneficiar a altor drepturi și beneficii pe care le are în temeiul Directivei 2011/95.

( i ) Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile la procedură.

( 1 ) Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate (JO 2011, L 337, p. 9).

( 2 ) Articolul 34 din Directiva 2011/95, intitulat „Accesul la dispozitivele de integrare”, prevede: „Pentru a facilita integrarea beneficiarilor de protecție internațională în societate, statele membre asigură accesul la programele de integrare pe care le consideră necesare pentru a se lua în considerare nevoile specifice ale refugiaților sau ale beneficiarilor statutului conferit prin protecția subsidiară sau creează condiții prealabile care garantează accesul la astfel de programe.”

( 3 ) Aceste condiții, care limitează exercitarea de către statele membre a marjei lor de apreciere pentru a decide care este conținutul programelor de integrare, prevăzute la articolul 34 din Directiva 2011/95, care sunt modalitățile practice de organizare a acestor programe și obligațiile care pot fi impuse participanților în acest cadru, sunt desemnate în continuare prin „condițiile menționate mai sus”.

( 4 ) Aceasta decurge chiar din termenii articolului 34 din Directiva 2011/95, precum și din considerentele (41) și (47) ale acesteia, care subliniază că o asemenea apreciere individualizată este necesară pentru a face efectivă exercitarea de către persoanele în cauză a drepturilor și beneficiilor pe care le au în temeiul directivei amintite și, în acest mod, pentru a facilita o integrare rapidă și reușită a respectivelor persoane.

( 5 ) După ce a amintit că statele membre, deși beneficiază de o marjă de apreciere, sunt obligate să asigure că conținutul programelor de integrare, modalitățile practice de organizare a acestora și obligațiile care pot fi puse în sarcina participanților în acest cadru nu împiedică în mod disproporționat accesul efectiv al beneficiarilor amintiți la programele menționate sau chiar exercitarea efectivă de către aceste persoane a altor drepturi și beneficii pe care le au în temeiul directivei respective.