Hotărârea Curții (Camera întâi) din 27 februarie 2025.#F S.A. împotriva Dyrektor Krajowej Informacji Skarbowej.#Cerere de decizie preliminară formulată de Wojewódzki Sąd Administracyjny w Gliwicach.#Trimitere preliminară – Articolul 63 alineatul (1) TFUE – Libera circulație a capitalurilor – Organisme de plasament colectiv în valori mobiliare – Impozit datorat de persoanele juridice – Scutire de impozitul datorat de persoanele juridice pentru veniturile obținute de un astfel de organism – Condițiile scutirii – Administrare externă a acestui organism – Directiva 2009/65/CE – Articolul 29 punctul 1 – Aplicabilitate.#Cauza C-18/23.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 29 alineatul (1) din Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO 2009, L 302, p. 32), precum și a articolelor 18, 49 și 63 TFUE.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între F S.A., o societate pe acțiuni de drept luxemburghez (denumită în continuare „Fondul F”), pe de o parte, și Dyrektor Krajowej Informacji Skarbowej (directorul Oficiului național de informații al Trezoreriei, Polonia) (denumit în continuare „autoritatea fiscală”), pe de altă parte, în legătură cu impozitarea veniturilor din investiții obținute de această societate.

Considerentul (83) al Directivei 2009/65 enunță: „Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze reglementările naționale privind impozitarea, inclusiv măsurile pe care statele membre le pot impune pentru a asigura aplicarea respectivelor reglementări pe teritoriile lor.”

Articolul 1 din această directivă prevede: „(1) Prezenta directivă se aplică organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) stabilite pe teritoriul statelor membre. (2) În sensul prezentei directive și sub rezerva articolului 3, «OPCVM» cuprinde organismele: (a) al căror unic obiect este investiția colectivă în valori mobiliare și/sau alte active financiare lichide prevăzute la articolul 50 alineatul (1) de capital atras de la public și a căror operare este supusă principiului diversificării riscurilor și (b) ale căror titluri de participare sunt, la cererea deținătorilor de titluri de participare, răscumpărate sau rambursate, direct sau indirect, din activele acestor organisme. Activitatea OPCVM‑ului de a se asigura că valoarea titlurilor sale de participare tranzacționate pe piață nu variază semnificativ în raport cu valoarea activului net unitar este considerată echivalentă unor astfel de răscumpărări sau rambursări. Statele membre pot permite ca OPCVM‑urile să fie constituite din mai multe compartimente de investiții. (3) Organismele menționate la alineatul (2) pot fi constituite, în conformitate cu legea aplicabilă în materie de contracte (ca fonduri deschise de investiții administrate de o societate de administrare), sub formă de fonduri de investiții de tip «unit trust» sau sub formă statutară (societate de investiții). […] (7) Fără a aduce atingere prezentului capitol, statele membre pot aplica OPCVM‑urilor stabilite pe teritoriul lor dispoziții mai stricte sau suplimentare față de cele din prezenta directivă, cu condiția ca acestea să aibă aplicabilitate generală și să nu fie contrare prezentei directive.”

Potrivit articolului 3 din directiva menționată: „Următoarele întreprinderi nu sunt considerate OPCVM‑uri care intră sub incidența prezentei directive: (a) organisme de plasament colectiv de tip închis; (b) organisme de plasament colectiv care atrag capital fără a promova vânzarea titlurilor lor de participare către persoane din Comunitate[a Europeană] sau din orice parte a acesteia; […]”

Articolul 6 alineatele (1) și (2) din directiva menționată prevede: „(1) Inițierea activității societății de administrare este subordonată unei autorizații prealabile eliberate de autoritățile competente ale statului membru de origine al societății de administrare. Autorizația acordată unei societăți de administrare pe baza prezentei directive este valabilă pentru toate statele membre. (2) Activitățile societății de administrare trebuie să se limiteze la administrarea OPCVM‑urilor autorizate în conformitate cu prezenta directivă, ceea ce nu exclude posibilitatea de administrare suplimentară a altor organisme de plasament colectiv care nu sunt reglementate de prezenta directivă și pentru care societatea de administrare face obiectul unei supravegheri prudențiale, dar ale căror titluri de participare nu pot fi comercializate în alte state membre în temeiul prezentei directive. Activitatea de administrare a OPCVM‑urilor include, în sensul prezentei directive, funcțiile menționate în anexa II.”

Articolul 29 alineatul (1) din Directiva 2009/65 prevede: „Fără a aduce atingere altor condiții de aplicare generală prevăzute de legislația internă, autoritățile competente ale statului membru de origine al societăților de investiții nu acordă autorizația unei societăți de investiții care nu și‑a desemnat o societate de administrare decât în cazul în care societatea de investiții dispune de un capital inițial suficient de minimum 300000 [de euro]. În plus, în cazul în care o societate de investiții nu și‑a desemnat o societate de administrare autorizată conform prezentei directive, se aplică următoarele condiții: (a) autorizația se acordă numai în cazul în care cererea de autorizare este însoțită de un program de operațiuni în care se indică cel puțin structura organizatorică a societății de investiții; (b) conducătorii societății de investiții trebuie să aibă o bună reputație și o experiență suficientă și pentru tipul de activități desfășurate de respectiva societate și, în acest scop, identitatea conducătorilor și a oricărei persoane care le succedă în funcții trebuie notificată de îndată autorităților competente; coordonarea activității unei societăți de investiții trebuie asigurată de cel puțin două persoane care îndeplinesc aceste condiții, iar prin conducători se înțelege acele persoane care, în temeiul legii sau al documentelor constitutive, reprezintă societatea de investiții sau care decid efectiv politica societății; și (c) în cazul în care există legături strânse între societatea de investiții și alte persoane fizice sau juridice, autoritățile competente acordă autorizația numai dacă aceste legături strânse nu împiedică buna desfășurare a activității lor de supraveghere. Autoritățile competente ale statului membru de origine al unei societăți de investiții refuză, de asemenea, autorizarea în cazul în care actele cu putere de lege sau actele administrative ale unei țări terțe aplicabile uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice cu care societatea de investiții are legături strânse sau anumite dificultăți privind aplicarea acestora împiedică buna desfășurare a activității lor de supraveghere. Autoritățile competente ale statului membru de origine al societăților de investiții impun ca acestea să le comunice informațiile de care au nevoie.”

Articolul 6 din ustawa o podatku dochodowym od osób prawnych (Legea privind impozitul pe venitul datorat de persoanele juridice) din 15 februarie 1992 (Dz. U. din 1992, poziția nr. 86), astfel cum a fost modificată prin ustawa – Przepisy wprowadzające ustawe o Krajowym Ośrodku wsparcia Rolnictwa (Legea privind dispozițiile de introducere a Legii privind Centrul Național de Sprijin pentru Agricultură) din 10 februarie 2017 (Dz. U. din 2017, poziția nr. 614) (denumită în continuare „Legea privind impozitul datorat de persoanele juridice”), prevede: „1. Sunt scutite: […] 10) fondurile deschise de investiții și fondurile deschise de investiții specializate instituite în temeiul Legii privind fondurile de investiții, cu excepția fondurilor deschise specializate de investiții care aplică normele și restricțiile în materie de investiții prevăzute pentru fondurile închise de investiții; 10a) organismele de plasament colectiv cu sediul într‑un stat membru al Uniunii Europene, altul decât Republica Polonă, sau într‑un alt stat al Spațiului Economic European, atunci când aceste organisme îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) sunt supuse, în statul în care își au sediul, impozitului pe venit pentru totalitatea veniturilor pe care le obțin, indiferent de proveniența acestora; b) au ca obiect unic de activitate plasamentul colectiv, în valori mobiliare, în instrumente ale pieței monetare și în alte drepturi patrimoniale, de resurse financiare obținute prin ofertă publică de vânzare a titlurilor lor de plasament; c) își desfășoară activitatea în temeiul unei autorizații acordate de autoritățile competente pentru supravegherea pieței financiare din statul în care își au sediul; d) activitățile lor sunt supuse direct controlului autorităților competente pentru supravegherea pieței financiare din statul în care își au sediul; e) au desemnat un depozitar pentru păstrarea activelor lor, f) sunt administrate de entități care dețin o autorizație pentru desfășurarea activității eliberată de autoritatea competentă pentru supraveghere financiară din statul în care își au sediul. […] 4. Scutirea prevăzută la alineatul 1 punctul 10a nu se aplică: 1) organismelor de plasament colectiv: a) care își desfășoară activitatea sub formă de organisme de plasament colectiv de tip închis sau sunt organisme de plasament colectiv de tip deschis care funcționează pe baza normelor și a restricțiilor în materie de investiții specifice organismelor de plasament colectiv de tip închis sau b) ale căror titluri de plasament, în conformitate cu actele constitutive, nu sunt oferite prin intermediul unei oferte publice, nu sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată sau prin intermediul unui sistem alternativ de tranzacționare și nu pot fi achiziționate de persoane fizice decât dacă acestea le achiziționează o singură dată pentru o valoare care nu este mai mică de 40000 de euro. […]”

Potrivit articolului 17 alineatul 1 punctul 58 din această lege: „Sunt scutite de impozit: […] 58) veniturile (încasările) organismelor de plasament colectiv cu sediul într‑un alt stat membru al Uniunii Europene decât Republica Polonă sau într‑o altă țară din Spațiul Economic European, prevăzute la articolul 6 alineatul 4 punctul 1, care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul 1 punctul 10a literele a) și d)-f), cu excepția veniturilor prevăzute la punctul 57 literele a)-g).”

Ustawa o funduszach inwestycyjnych i zarządzaniu alternatywnymi funduszami inwestycyjnymi (Legea privind fondurile de investiții și gestionarea fondurilor de investiții alternative) din 27 mai 2004 (Dz. U. din 2004, poziția nr. 1546), în versiunea sa aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „Legea privind fondurile de investiții”), prevede la articolul 1: „Legea stabilește normele aplicabile înființării și activității fondurilor de investiții cu sediul pe teritoriul Republicii Polone, precum și normele care reglementează desfășurarea de către fondurile străine și societățile de administrare a activităților lor pe teritoriul Republicii Polone.”

Articolul 1a alineatul 1 din această lege prevede: „Legea stabilește de asemenea normele de funcționare pentru administratorii fondurilor de investiții alternative cu sediul pe teritoriul Republicii Polone, precum și normele de funcționare pe teritoriul Republicii Polone pentru administratorii fondurilor de investiții alternative cu sediul într‑un stat membru sau într‑o țară terță.”

Articolul 3 din legea menționată are următorul cuprins: „1. Un fond de investiții este o persoană juridică care are ca obiect unic de activitate plasamentul, în valori mobiliare, în instrumente ale pieței monetare și în alte drepturi patrimoniale, astfel cum sunt definite prin lege, de resurse financiare obținute prin ofertă publică de vânzare a titlurilor de plasament sau a unor certificate de investiții. […] 3. Un fond de investiții își desfășoară activitatea ținând seama în special de interesele deținătorilor de titluri de participare, cu respectarea principiilor de reducere a riscurilor de investiții prevăzute de lege. 4. Un fond de investiții poate desfășura activități în calitate de: 1) fond deschis de investiții; 2) fond de investiții alternative: un fond de investiții specializat deschis sau un fond de investiții închis.”

Potrivit articolului 4 alineatele 1 și 1a din aceeași lege: „1. Societatea creează un fond de investiții, îl administrează și reprezintă fondul în relațiile cu terții. 1a. Prin intermediul unui acord încheiat în scris, sub sancțiunea nulității, societatea poate delega administrarea unui fond deschis de investiții și desfășurarea activităților sale unei societăți de administrare care își desfășoară activitatea pe teritoriul Republicii Polone.”

Articolul 14 alineatul 1 din Legea privind fondurile de investiții prevede că un fond de investiții poate fi înființat numai de o societate.

Fondul F a declarat autorității fiscale că are reședința fiscală în Luxemburg și că este supus integral plății impozitului în acest stat.

Potrivit declarațiilor sale, Fondul F funcționează în conformitate cu dreptul luxemburghez și, mai precis, cu Legea din 13 februarie 2007 privind fondurile de investiții specializate (Mémorial A 2007, p. 13), având statutul de fond de investiții specializat. Acest fond afirmă că a fost autorizat de Commission de surveillance du secteur financier (Comisia de Supraveghere a Sectorului Financiar, Luxemburg) (denumită în continuare „CSSF”) și că se află în mod direct sub controlul său, fiind înregistrat de aceasta ca fond de investiții reglementat.

În conformitate cu statutul său, aprobat de CSSF, Fondul F este administrat intern de un consiliu de administrație, care a fost de asemenea inclus pe lista administratorilor fondurilor de investiții alternative deținută de CSSF.

Obiectul exclusiv al Fondului F este investiția colectivă de fonduri, colectate în cadrul unei oferte nepublice de cumpărare de acțiuni ale fondului, în valori mobiliare, instrumente ale pieței monetare și alte drepturi patrimoniale.

Pe baza aprobării CSSF, Fondul F poate investi în acțiuni ale unor societăți cotate la bursă, inclusiv la Giełda Papierów Wartościowych w Warszawie (Bursa din Varșovia, Polonia), în obligațiuni emise de societăți de capitaluri, inclusiv de cele cu sediul în Polonia, precum și în obligațiuni de stat, printre care cele emise de Republica Polonă.

Fondul F a adresat autorității fiscale o cerere de soluție fiscală anticipată pentru a stabili dacă veniturile declarate pentru un eveniment viitor percepute de acesta beneficiază de scutirea prevăzută la articolul 17 alineatul 1 punctul 58 din Legea privind impozitul datorat de persoanele juridice.

Fondul F considera că așa ar trebui să se prezinte situația. Pe de o parte, acesta ar fi îndeplinit cerințele care decurg din articolul 6 alineatul 1 punctul 10a literele a), d) și e) din această lege. Pe de altă parte, în ceea ce privește respectarea cerințelor prevăzute la articolul 6 alineatul 1 punctul 10a litera f) din legea menționată, și anume cerința potrivit căreia fondul de investiții trebuie să fie administrat de o entitate care dispune, pentru desfășurarea activității sale, de autorizația autorităților competente pentru supravegherea pieței financiare a statului în care își are sediul, Fondul F considera că un fond administrat intern, în calitate de administrator al unui fond de investiții alternativ, îndeplinea condițiile pentru a beneficia de scutirea prevăzută la articolul 17 alineatul 1 punctul 58 din legea menționată.

În soluția fiscală anticipată din 6 iunie 2022, autoritatea fiscală a considerat că, deși Fondul F îndeplinea condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul 1 punctul 10a literele a) și c)-e) din Legea privind impozitul datorat de persoanele juridice, acesta nu îndeplinea condiția prevăzută la articolul 6 alineatul 1 punctul 10a litera f) din această lege, din moment ce nu era administrat de o entitate externă.

Fondul F a introdus o acțiune la Wojewódzki Sąd Administracyjny w Gliwicach (Tribunalul Administrativ al Voievodatului Gliwice, Polonia), care este instanța de trimitere, pentru a solicita anularea acestei soluții.

Această instanță arată că reglementarea în discuție vizează tratamentul fiscal al veniturilor provenite din investiții efectuate de organisme de plasament colectiv. Litigiul ar privi aspectul dacă un fond administrat intern de consiliul său de administrație, care a fost autorizat de autoritatea competentă a statului membru în care se află sediul acestui fond în acest scop, care este înregistrat la această autoritate în calitate de administrator autorizat al fondurilor de investiții alternative și care figurează pe lista administratorilor ținută de aceasta, îndeplinește condiția prevăzută la articolul 6 alineatul 1 punctul 10a litera f) din Legea privind impozitul datorat de persoanele juridice.

Introducerea articolului 6 alineatul 1 punctul 10a din această lege ar fi avut drept finalitate asigurarea egalității de tratament între fondurile de investiții poloneze și fondurile de investiții al căror sediu este situat în alte state membre în ceea ce privește scutirea de impozitul datorat de persoanele juridice prevăzută pentru fondurile de investiții. De altfel, ulterior introducerii și ulterior modificării articolului 6 alineatul 1 punctul 10a literele a)-e) din legea menționată și adăugării unei litere f) la acest articol 6 alineatul 1 punctul 10a, Comisia Europeană ar fi închis procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor întemeiată pe articolele 49 și 63 TFUE, inițiată împotriva Republicii Polone și motivată de o pretinsă discriminare fiscală în privința fondurilor de investiții cu sediul în alte state membre decât Republica Polonia.

Din articolul 4 alineatul 1 și din articolul 14 alineatul 1 din Legea privind fondurile de investiții ar rezulta că, în modelul adoptat în Polonia, fondurile de investiții sunt administrate de o persoană juridică distinctă de acestea, și anume o societate de fonduri de investiții, și că ele nu pot fi supuse unei gestiuni interne, ca, de exemplu, cea exercitată de un consiliu de administrație. Pe de altă parte, din această lege ar rezulta că numai organismele de plasament colectiv străine administrate extern ar putea opera pe teritoriul polonez.

Această instanță mai arată că norma care figurează la articolul 6 alineatul 1 punctul 10a litera f) din Legea privind impozitul datorat de persoanele juridice coroborat cu articolul 17 alineatul 1 punctul 58 din această lege ar introduce un criteriu obiectiv, care conduce la acordarea unei scutiri de impozitul datorat de persoanele juridice numai organismelor de plasament colectiv nerezidente administrate de entități externe autorizate de autoritățile competente și la excluderea de la această scutire a fondurilor care fac obiectul unei administrări interne.

Or, pe de o parte, din Directiva 2009/65 și în special din articolele 6 și 29 din aceasta, precum și din anexa II la aceasta ar rezulta că această directivă prevede posibilitatea, iar nu obligația de a înființa o societate de administrare și că întinderea serviciilor furnizate de o entitate externă este similară cu întinderea serviciilor referitoare la administrarea unui organism de plasament colectiv de către consiliul său de administrație. Pe de altă parte, aceste organisme constituite în conformitate cu cerințele directivei menționate ar trebui considerate comparabile.

Prin urmare, s‑ar ridica problema dacă dreptul Uniunii se opune ca legiuitorul național, ghidat de principiul comparabilității entităților naționale și străine și pentru a atenua riscul legat de investiții, să introducă o condiție de formă precum cea care rezultă din articolul 6 alineatul 1 punctul 10a litera f) din Legea privind impozitul datorat de persoanele juridice coroborat cu articolul 17 alineatul 1 punctul 58 din această lege, potrivit căreia beneficiul scutirii de impozitul datorat de persoanele juridice este rezervat unui fond de investiții și unui organism de plasament colectiv administrate de o entitate externă.

În aceste condiții, Wojewódzki Sąd Administracyjny w Gliwicach (Tribunalul Administrativ Voievodal din Gliwice) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Dispozițiile [Directivei 2009/65] și în special articolul 29 alineatul (1) din această directivă coroborat cu articolele 18, 49 și 63 [TFUE] trebuie interpretate în sensul că se opun impunerii, prin reglementări naționale, a unor cerințe de formă precum cele din procedura principală, pentru ca organismele de plasament colectiv cu sediul într‑un stat membru al Uniunii Europene, altul decât Republica Polonă, sau într‑un alt stat aparținând Spațiului Economic European să beneficieze de scutirea de impozit pe profit, și anume cerința ca [aceste organisme] să fie administrate de entități externe care își desfășoară activitatea pe baza unei autorizații eliberate de autoritățile competente de supraveghere a pieței financiare din statul în care își au sediul?”

Prin decizia din 21 noiembrie 2023, la propunerea comună a doamnei judecătoare raportoare și a doamnei avocate generale, președintele Curții a adresat instanței de trimitere întrebări privind dreptul polonez aplicabil litigiului principal, precum și anumite afirmații ale Fondului F reluate în cererea de decizie preliminară.

La 18 decembrie 2023, instanța de trimitere a transmis Curții răspunsul său, din care rezultă, în primul rând, că Legea privind fondurile de investiții exclude crearea unui fond de investiții cu un mod de administrare intern sau cu o structură asemănătoare Fondului F în discuție în litigiul principal, care are forma juridică a unei societăți de investiții cu capital variabil, și că un astfel de fond, fără a se organiza potrivit unui mod de administrare extern, nu ar fi în măsură să își transfere sediul în Polonia.

În al doilea rând, condiția referitoare la obligația de a încredința administrarea unui fond de investiții unei alte entități, iar nu unor persoane fizice, și anume condiția privind administrarea externă a acestui fond, ar urmări să asigure securitatea juridică a activității fondului respectiv, în calitate de organism de plasament colectiv distinct de interesele particulare ale participanților individuali la același fond. Această condiție ar urmări de asemenea separarea activelor acestor participanți de cele ale entității de administrare, care își asumă în mod autonom responsabilitatea administrării fondului de investiții, astfel încât răspunderea patrimonială a societății de administrare să nu afecteze activele fondului însuși.

În al treilea rând, instanța de trimitere a confirmat de asemenea că litigiul principal privea numai aspectul dacă Fondul F trebuia să îndeplinească condiția privind administrarea de către o entitate externă prevăzută la articolul 6 alineatul 1 punctul 10a litera f) din Legea privind impozitul pe persoanele juridice.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cadrul procedurii prevăzute la articolul 267 TFUE, atribuțiile Curții și cele ale instanței de trimitere sunt în mod clar distincte și este numai de competența acesteia din urmă să interpreteze legislația națională (Hotărârea din 17 martie 2022, Daimler, C‑232/20, EU:C:2022:196, punctul 91, precum și jurisprudența citată).

Așadar, nu este de competența Curții să se pronunțe, în cadrul unei trimiteri preliminare, cu privire la interpretarea dispozițiilor naționale. Astfel, Curtea trebuie să ia în considerare, în cadrul repartizării competențelor între instanțele Uniunii și cele naționale, contextul normativ și factual în care se încadrează întrebările preliminare, astfel cum este definit de instanța de trimitere, pe propria răspundere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 martie 2022, Daimler, C‑232/20, EU:C:2022:196, punctul 92 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 9 noiembrie 2023, Keolis Agen, C‑271/22-C‑275/22, EU:C:2023:834, punctul 38).

În plus, aspectul dacă premisele pe care se întemeiază instanța de trimitere în cadrul întrebării sale sunt sau nu sunt eronate constituie o problemă care ține de cadrul factual a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice (Ordonanța din 6 septembrie 2018, Gmalieva și alții, C‑79/17, EU:C:2018:687, punctul 16, precum și jurisprudența citată).

În speță, din cererea de decizie preliminară reiese că instanța de trimitere se întemeiază pe premisa potrivit căreia un organism de plasament colectiv precum Fondul F poate beneficia de scutirea prevăzută la articolul 17 alineatul 1 punctul 58 din Legea privind impozitul datorat de persoanele juridice, sub rezerva îndeplinirii condiției prevăzute la articolul 6 alineatul 1 punctul 10a litera f) din această lege.

În plus, instanța de trimitere a precizat că prevederea unei condiții referitoare la administrarea externă a unui organism de plasament colectiv este motivată de împrejurarea că numai un astfel de mod de administrare este autorizat pentru organismele de plasament colectiv în Polonia.

Prin urmare, este necesar să se considere că, prin intermediul întrebării preliminare, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 29 alineatul (1) din Directiva 2009/65 coroborat cu articolele 18, 49 și 63 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații a unui stat membru care prevede că numai un organism de plasament colectiv administrat de o entitate externă, care își desfășoară activitatea pe baza unei autorizații eliberate de autoritățile competente în materie de supraveghere a piețelor financiare din statul în care își are sediul această entitate, poate beneficia de scutirea de impozitul datorat de persoanele juridice pentru veniturile obținute din investițiile efectuate de acest organism și care nu acordă, așadar, o astfel de scutire organismelor de plasament colectiv administrate intern, constituite potrivit legislației unui alt stat membru, în împrejurările în care dreptul primului stat membru nu autorizează decât înființarea de organisme de plasament colectiv administrate extern.

Întrucât atât guvernul polonez, cât și Comisia Europeană au exprimat îndoieli cu privire la relevanța Directivei 2009/65 pentru soluționarea litigiului principal, trebuie să se verifice în primul rând dacă această directivă este aplicabilă litigiului menționat.

În această privință, astfel cum reiese, mai întâi, din articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2009/65, aceasta se aplică acelor OPCVM stabilite pe teritoriul statelor membre.

În continuare, conform articolului 1 alineatul (2) litera (a) din această directivă, prin OPCVM, în sensul directivei menționate, se înțelege organismele al căror unic obiect este investiția colectivă în valori mobiliare și/sau alte active financiare lichide prevăzute la articolul 50 alineatul (1) din aceeași directivă de capital atras de la public și a căror operare este supusă principiului diversificării riscurilor.

În sfârșit, astfel cum reiese din articolul 3 litera (b) din Directiva 2009/65, nu sunt supuse acestei directive organismele de plasament colectiv care atrag capital fără a promova vânzarea titlurilor lor de participare către persoane din Uniune sau din orice parte a acesteia.

Rezultă astfel din articolul 1 alineatul (2) litera (a) și din articolul 3 litera (b) din această directivă că organismele de plasament colectiv care atrag capital fără a promova vânzarea unităților lor către public nu intră sub incidența directivei menționate.

Or, în speță, din cererea de decizie preliminară reiese că obiectul exclusiv al Fondului F este investiția colectivă de fonduri, atrase prin intermediul unei oferte nepublice de cumpărare a acțiunilor fondului, în valori mobiliare, instrumente ale pieței monetare și alte drepturi patrimoniale.

Împrejurarea că, potrivit afirmațiilor Fondului F însuși, preluate în cererea de decizie preliminară, atragerea fondurilor de către acesta a intervenit fără a promova vânzarea titlurilor sale de participare sale în rândul publicului conduce la excluderea aplicabilității Directivei 2009/65 la situația în discuție în litigiul principal.

În al doilea rând, din moment ce instanța de trimitere se referă în întrebarea sa preliminară la articolele 18, 49 și 63 TFUE, trebuie să se stabilească dacă aceste dispoziții se aplică situației menționate.

În această privință, mai întâi, trebuie arătat că, potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 18 TFUE, care consacră principiul general al nediscriminării pe motiv de cetățenie sau naționalitate, nu are vocația de a se aplica în mod autonom decât în situațiile reglementate de dreptul Uniunii pentru care Tratatul FUE nu prevede norme speciale de interzicere a discriminării (Hotărârea din 18 iunie 2019, Austria/Germania, C‑591/17, EU:C:2019:504, punctul 39 și jurisprudența citată).

Or, principiul nediscriminării a fost pus în aplicare, în domeniul dreptului de stabilire, prin articolul 49 TFUE (Hotărârea din 3 martie 2020, Tesco‑Global Áruházak, C‑323/18, EU:C:2020:140, punctul 55 și jurisprudența citată). În plus, Tratatul FUE prevede, la articolul 63, o normă specifică de nediscriminare în domeniul libertății de circulație a capitalurilor [Hotărârea din 18 martie 2021, Autoridade Tributária e Aduaneira (Impozitarea câștigurilor din proprietăți imobiliare), C‑388/19, EU:C:2021:212, punctul 21 și jurisprudența citată].

Pe de altă parte, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, pentru a stabili dacă o reglementare națională ține de una sau de alta dintre libertățile fundamentale garantate de Tratatul FUE, trebuie luat în considerare obiectul reglementării în cauză [Hotărârea din 4 octombrie 2024, Staatssecretaris van Financiën (Dobânzi referitoare la un împrumut intragrup), C‑585/22, EU:C:2024:822, punctul 23 și jurisprudența citată].

Astfel, o reglementare națională care este aplicabilă numai participațiilor care permit să se exercite o influență certă asupra deciziilor unei societăți și să se stabilească activitățile acesteia face parte din domeniul de aplicare al articolului 49 TFUE [Hotărârea din 4 octombrie 2024, Staatssecretaris van Financiën (Dobânzi referitoare la un împrumut intragrup), C‑585/22, EU:C:2024:822, punctul 24 și jurisprudența citată].

În schimb, dispozițiile naționale care își găsesc aplicarea în cazul participațiilor efectuate numai cu intenția de a realiza un plasament financiar, fără a exista intenția de a influența administrarea și controlul întreprinderii, trebuie examinate exclusiv din perspectiva liberei circulații a capitalurilor [Hotărârea din 7 aprilie 2022, Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö (Scutire pentru fondurile de investiții constituite sub formă contractuală), C‑342/20, EU:C:2022:276, punctul 45 și jurisprudența citată].

În speță, astfel cum reiese din cererea de decizie preliminară, litigiul principal privește aspectul dacă Fondul F poate beneficia de scutirea prevăzută la articolul 17 alineatul 1 punctul 58 din Legea privind impozitul datorat de persoanele juridice pentru veniturile pe care le‑ar obține din investițiile sale în acțiuni ale unor societăți cotate la Bursa din Varșovia, în obligațiuni emise de societăți de capital cu sediul în Polonia, precum și în obligațiuni emise de statul polonez.

Fără a exclude din domeniul său de aplicare situații care permit să se exercite o influență certă asupra deciziilor unei societăți și să se stabilească activitățile acesteia, ceea ce ar face ca aceste situații să intre sub incidența libertății de stabilire, această legislație vizează tratamentul fiscal al veniturilor obținute din plasamentul colectiv de capital, fără intenția de a influența administrarea și controlul întreprinderii, în sensul jurisprudenței citate la punctul 53 din prezenta hotărâre. În consecință, aceasta poate afecta în mod preponderent libera circulație a capitalurilor. Eventualele restricții privind libertatea de stabilire care rezultă din legislația menționată ar constitui o consecință inevitabilă a eventualei restricții privind libera circulație a capitalurilor și, prin urmare, nu justifică o analiză autonomă a aceleiași legislații în raport cu articolul 49 TFUE [a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 aprilie 2022, Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö (Scutire pentru fondurile de investiții constituite sub formă contractuală), C‑342/20, EU:C:2022:276, punctul 47 și jurisprudența citată].

Având în vedere ceea ce precedă, situația în cauză în acțiunea principală trebuie examinată exclusiv în raport cu dispozițiile tratatului referitoare la libera circulație a capitalurilor.

Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că măsurile interzise de articolul 63 alineatul (1) TFUE ca restricții privind circulația capitalurilor le includ pe cele de natură să descurajeze nerezidenții să facă investiții într‑un stat membru sau să descurajeze rezidenții acestui stat membru să facă investiții în alte state [a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 aprilie 2022, Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö (Scutire pentru fondurile de investiții constituite sub formă contractuală), C‑342/20, EU:C:2022:276, punctul 49 și jurisprudența citată].

În particular, faptul că un stat membru acordă veniturilor plătite organismelor de plasament colectiv nerezidente un tratament mai puțin favorabil decât cel rezervat veniturilor plătite unor organisme de plasament colectiv rezidente este de natură să descurajeze organismele cu sediul în alt stat membru decât acesta să facă investiții în acest ultim stat membru și constituie, prin urmare, o restricție privind libera circulație a capitalurilor interzisă, în principiu, de articolul 63 TFUE [a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 aprilie 2022, Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö (Scutire pentru fondurile de investiții constituite sub formă contractuală), C‑342/20, EU:C:2022:276, punctul 50 și jurisprudența citată].

Constituie un astfel de tratament mai puțin favorabil excluderea veniturilor obținute de un organism de plasament colectiv nerezident de la beneficiul unei scutiri, aceasta spre deosebire de veniturile obținute de un organism de plasament colectiv rezident [a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 aprilie 2022, Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö (Scutire pentru fondurile de investiții constituite sub formă contractuală), C‑342/20, EU:C:2022:276, punctul 51 și jurisprudența citată].

În speță, din explicațiile instanței de trimitere reiese, în primul rând, că veniturile fondurilor de investiții al căror sediu se află în Polonia beneficiază de scutirea de impozitul datorat de persoanele juridice.

În al doilea rând, din aceste explicații reiese că articolul 6 alineatul 1 punctul 10a din Legea privind impozitul datorat de persoanele juridice, care este aplicabil organismelor de plasament colectiv cu sediul în alt stat membru sau într‑un stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 53, p. 4, denumit în continuare „Acordul privind SEE”) și care cuprinde condițiile de scutire de impozitul datorat de persoanele juridice la care face trimitere articolul 17 alineatul 1 punctul 58 din această lege, a fost adoptat pentru a asigura egalitatea de tratament între aceste din urmă organisme și fondurile cu sediul în Polonia.

În al treilea rând, instanța de trimitere arată că Legea privind fondurile de investiții exclude în mod absolut crearea în Polonia a unui fond de investiții administrat intern.

Or, conform articolului 6 alineatul 1 punctul 10a litera f) din Legea privind impozitul datorat de persoanele juridice, numai organismele de plasament colectiv administrate de entități care dispun, pentru exercitarea activității lor, de autorizația autorităților competente pentru supravegherea pieței financiare a statului în care își au sediul pot beneficia de scutirea de acest impozit pentru veniturile obținute din activitățile lor de plasament. Potrivit interpretării acestei dispoziții date de instanța de trimitere, această condiție ar impune ca un organism de plasament colectiv să fie administrat de o entitate externă pentru a putea beneficia de scutirea de impozitul menționat pentru astfel de venituri.

O astfel de condiție instituie, așadar, o diferență de tratament nu în funcție de statul de reședință al organismului de plasament colectiv, ci în funcție de modul său de administrare.

În această privință, trebuie subliniat că o legislație națională care este aplicabilă în mod nediferențiat operatorilor rezidenți și operatorilor nerezidenți poate constitui o restricție privind libera circulație a capitalurilor. Astfel, rezultă din jurisprudența Curții că și o diferențiere care se întemeiază pe criterii obiective poate, de fapt, să defavorizeze situațiile transfrontaliere [Hotărârea din 7 aprilie 2022, Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö (Scutire pentru fondurile de investiții constituite sub formă contractuală), C‑342/20, EU:C:2022:276, punctul 54 și jurisprudența citată].

Aceasta este situația mai ales în cazul în care o reglementare națională care este aplicabilă în mod nediferențiat operatorilor rezidenți și nerezidenți conferă un avantaj fiscal situațiilor în care un operator îndeplinește condițiile sau obligațiile care sunt, prin natura lor sau de facto, proprii pieței naționale, astfel încât numai operatorii prezenți pe piața națională le pot îndeplini, iar operatorii nerezidenți care prezintă caracteristici comparabile nu le îndeplinesc în general [Hotărârea din 7 aprilie 2022, Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö (Scutire pentru fondurile de investiții constituite sub formă contractuală), C‑342/20, EU:C:2022:276, punctul 55 și jurisprudența citată].

Curtea a statuat astfel că, deși statele membre sunt libere să stabilească forma juridică potrivit căreia pot fi create fonduri pe teritoriul lor, dreptul Uniunii nefiind armonizat în această privință, libera circulație a capitalurilor ar fi totuși lipsită de efecte dacă un organism de plasament colectiv nerezident, constituit în conformitate cu forma juridică autorizată sau impusă de legislația statului membru în care acesta își are sediul și care își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația menționată, ar fi privat de un avantaj fiscal în alt stat membru în care investește, pentru simplul motiv că forma sa juridică nu corespunde formei juridice impuse pentru organismele de plasament colectiv în acest din urmă stat membru [a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 aprilie 2022, Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö (Scutire pentru fondurile de investiții constituite sub formă contractuală), C‑342/20, EU:C:2022:276, punctele 57 și 61].

În plus, Curtea a statuat, în ceea ce privește o legislație a unui stat membru care acordă un avantaj fiscal numai fondurilor de tip închis, că, întrucât numai fondurile imobiliare care intră sub incidența dreptului altor state membre pot fi constituite sub forma fondurilor de investiții de tip deschis și, în consecință, li se poate refuza beneficiul avantajului fiscal conferit, aplicarea criteriului de distincție întemeiat pe natura „deschisă” sau „închisă” a fondurilor de investiții conduce la defavorizarea fondurilor imobiliare care intră sub incidența dreptului altor state membre, creând astfel o diferență de tratament în detrimentul lor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2021, UBS Real Estate, C‑478/19 și C‑479/19, EU:C:2021:1015, punctul 42).

În speță, astfel cum s‑a arătat în esență la punctul 62 din prezenta hotărâre, fondurile de investiții nu pot fi constituite în Polonia decât dacă optează pentru un mod de administrare extern. Așadar, consecința inevitabilă și nealeatorie a unei condiții precum cea prevăzută la articolul 6 alineatul 1 punctul 10a litera f) din Legea privind impozitul datorat de persoanele juridice este că numai organismele de plasament colectiv constituite într‑un alt stat membru pot să nu îndeplinească condiția referitoare la modul de administrare externă și să nu fie admise, pentru acest motiv, la beneficiul scutirii veniturilor lor [a se vedea prin analogie Hotărârea din 4 octombrie 2024, Staatssecretaris van Financiën (Dobânzi referitoare la un împrumut intragrup), C‑585/22, EU:C:2024:822, punctul 44 și jurisprudența citată].

Desigur, astfel cum s‑a amintit la punctul 67 din prezenta hotărâre, întrucât dreptul Uniunii nu este armonizat în această privință, statele membre rămân libere să stabilească modul de administrare aplicabil fondurilor de investiții constituite pe teritoriul lor [a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 aprilie 2022, Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö (Scutire pentru fondurile de investiții constituite sub formă contractuală), C‑342/20, EU:C:2022:276, punctul 57].

Pentru a încuraja recurgerea la organismele de plasament colectiv, statele membre sunt de asemenea libere să prevadă un regim de impozitare special aplicabil acestor organisme și dividendelor și altor venituri obținute de acestea, precum și să definească condițiile materiale și formale care trebuie respectate pentru a beneficia de un astfel de regim [Hotărârea din 7 aprilie 2022, Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö (Scutire pentru fondurile de investiții constituite sub formă contractuală), C‑342/20, EU:C:2022:276, punctul 58].

Cu toate acestea, din moment ce un stat membru prevede un avantaj fiscal în favoarea anumitor organisme de plasament colectiv, condițiile potrivit cărora se acordă acest avantaj nu trebuie să constituie o restricție privind libera circulație a capitalurilor [Hotărârea din 7 aprilie 2022, Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö (Scutire pentru fondurile de investiții constituite sub formă contractuală), C‑342/20, EU:C:2022:276, punctul 60 și jurisprudența citată].

Or, având în vedere jurisprudența amintită la punctul 67 din prezenta hotărâre, libera circulație a capitalurilor ar fi lipsită de efecte dacă un organism de plasament colectiv nerezident, care a adoptat un mod de administrare autorizat de legislația statului membru în care este stabilit și în care își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația menționată, ar fi privat de un avantaj fiscal aplicabil veniturilor obținute din investiția sa într‑un alt stat membru numai pentru motivul că modul său de administrare nu corespunde celui impus pentru organismele de plasament colectiv stabilite în acest din urmă stat membru.

O legislație care introduce o astfel de condiție poate descuraja organismele de plasament colectiv nerezidente să efectueze investiții în acțiuni ale unor societăți cotate la Bursa din Varșovia, în obligațiuni emise de societăți de capital cu sediul în Polonia, precum și în obligațiuni emise de statul polonez și constituie, prin urmare, o restricție privind libera circulație a capitalurilor interzisă, în principiu, de articolul 63 alineatul (1) TFUE.

În aceste condiții, potrivit articolului 65 alineatul (1) litera (a) TFUE, articolul 63 TFUE nu aduce atingere dreptului statelor membre de a aplica dispozițiile incidente ale legislației lor fiscale care stabilesc o distincție între contribuabilii care nu se găsesc în aceeași situație în ceea ce privește reședința lor sau locul unde au fost investite capitalurile lor.

Rezultă totuși dintr‑o jurisprudență constantă că articolul 65 alineatul (1) litera (a) TFUE, întrucât constituie o derogare de la principiul fundamental al liberei circulații a capitalurilor, trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte. Prin urmare, această dispoziție nu poate fi interpretată în sensul că orice legislație fiscală care prevede o distincție între contribuabili în funcție de locul în care au reședința sau în funcție de statul în care își investesc capitalurile este în mod automat compatibilă cu tratatul [Hotărârea din 7 aprilie 2022, Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö (Scutire pentru fondurile de investiții constituite sub formă contractuală), C‑342/20, EU:C:2022:276, punctul 67 și jurisprudența citată].

Astfel, diferențele de tratament autorizate de articolul 65 alineatul (1) litera (a) TFUE nu trebuie să constituie, potrivit alineatului (3) al acestui articol, un mijloc de discriminare arbitrară și nici o restricție disimulată. Curtea a statuat, prin urmare, că astfel de diferențe de tratament nu pot fi autorizate decât atunci când privesc situații care nu sunt comparabile în mod obiectiv sau, în caz contrar, atunci când sunt justificate de un motiv imperativ de interes general [Hotărârea din 7 aprilie 2022, Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö (Scutirea fondurilor de investiții contractuale), C‑342/20, EU:C:2022:276, punctul 68 și jurisprudența citată].

Decurge din jurisprudența Curții că analiza caracterului comparabil al unei situații transfrontaliere cu o situație internă a statului membru trebuie efectuată ținând cont de obiectivul urmărit de dispozițiile naționale în cauză, precum și de obiectul și de conținutul acestora din urmă [Hotărârea din 7 aprilie 2022, Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö (Scutire pentru fondurile de investiții constituite sub formă contractuală), C‑342/20, EU:C:2022:276, punctul 69 și jurisprudența citată].

Pe de altă parte, numai criteriile de distincție relevante instituite de reglementarea în cauză trebuie să fie luate în considerare pentru a aprecia dacă diferența de tratament care rezultă dintr‑o astfel de reglementare reflectă o diferență obiectivă a situațiilor [Hotărârea din 7 aprilie 2022, Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö (Scutire pentru fondurile de investiții constituite sub formă contractuală), C‑342/20, EU:C:2022:276, punctul 70 și jurisprudența citată].

În această privință, trebuie arătat în primul rând că, astfel cum reiese din articolul 17 alineatul 1 punctul 58 din Legea privind impozitul datorat de persoanele juridice, care face trimitere la condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul 1 punctul 10a literele a) și d)-f) din această lege, aceste dispoziții au ca obiect scutirea de impozit a veniturilor organismelor de plasament colectiv al căror sediu se află în alt stat membru sau într‑un stat parte la Acordul privind SEE.

Rezultă că scutirea în discuție privește veniturile organismelor care desfășoară activități specifice, supuse, astfel cum rezultă în special din articolul 6 alineatul 1 punctul 10a litera d) din Legea privind impozitul datorat de persoanele juridice, controlului autorităților competente pentru supravegherea pieței financiare a statului în care se află sediul acestora. Această legislație nu are ca obiect scutirea veniturilor societăților care desfășoară activități comerciale care nu sunt supuse acestui tip de control.

În al doilea rând, instanța de trimitere arată că condiția referitoare la administrarea externă a organismului de plasament colectiv prevăzută de legislația în discuție în litigiul principal are ca obiectiv atenuarea riscului legat de investiție. Astfel, potrivit guvernului polonez, organismele de plasament colectiv administrate extern nu se află în aceeași situație cu organismele administrate intern, ținând seama de riscul de investiție legat de activitățile organismelor de plasament colectiv. Acest guvern arată că cerința unei administrări externe ar avea ca obiectiv limitarea acestui risc.

Pentru a putea aprecia dacă nivelul de risc legat de activitățile acestor organisme, în funcție de modul lor de administrare, reflectă o diferență obiectivă pentru a justifica numai scutirea fiscală a veniturilor organismelor care sunt administrate de o entitate externă, trebuie totuși să se determine obiectivul scutirii menționate.

În această privință, deși instanța de trimitere precizează, astfel cum s‑a arătat la punctul 60 din prezenta hotărâre, că legislația care prevede o scutire a veniturilor obținute de un organism de plasament colectiv de care dorește să beneficieze Fondul F urmărește să asigure egalitatea de tratament între organismele de plasament colectiv stabilite într‑un alt stat membru sau într‑un stat parte la Acordul privind SEE și fondurile care au sediul în Polonia, această instanță nu descrie obiectivul urmărit de scutirea de impozitul datorat de persoanele juridice acordată fondurilor de investiții rezidente.

În speță, revine instanței de trimitere, singura competentă să interpreteze dreptul național, sarcina de a determina obiectivul principal al unei astfel de scutiri, ținând seama de toate elementele legislației fiscale în discuție în litigiul principal și de ansamblul regimului fiscal național (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Köln‑Aktienfonds Deka, C‑156/17, EU:C:2020:51, punctul 79, și Hotărârea din 16 decembrie 2021, UBS Real Estate, C‑478/19 și C‑479/19, EU:C:2021:1015, punctul 55).

Cu toate acestea, trebuie arătat în această privință că, dacă instanța de trimitere ajunge la concluzia că această scutire urmărește să evite dubla impunere a veniturilor obținute din investiții, la nivelul vehiculului de investiții și la nivelul deținătorilor de titluri de participare ale acestuia, și să trateze din punct de vedere fiscal investițiile realizate prin intermediul unui organism de plasament colectiv în același mod ca investițiile efectuate direct, faptul că un astfel de organism este administrat de o entitate internă nu îl plasează în mod necesar într‑o situație diferită de cea a aceluiași organism administrat de o entitate externă. Astfel, un asemenea obiectiv poate fi atins independent de modul de administrare a vehiculului de investiții, din moment ce acest obiectiv depinde de regimul fiscal aplicabil veniturilor obținute și distribuite de un asemenea organism, fără ca modul de administrare să aibă el însuși o incidență asupra impozitării acestor venituri.

În consecință, deși considerații referitoare la diferitele niveluri de riscuri legate de activitățile organismelor de plasament colectiv, în funcție de modul de administrare a acestora, indică motive care pot să fi determinat legiuitorul național să impună ca fondurile de investiții rezidente să fie constituite în conformitate cu modul de administrare externă, astfel de considerații nu permit evidențierea unor diferențe de situație pertinente între organismele de plasament colectiv care au un mod de administrare extern și cele care au un mod de administrare intern, în ceea ce privește scutirea de impozitul datorat de persoanele juridice prevăzută de Legea privind impozitul datorat de persoanele juridice [a se vedea prin analogie Hotărârea din 7 aprilie 2022, Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö (Scutire pentru fondurile de investiții constituite sub formă contractuală), C‑342/20, EU:C:2022:276, punctul 76].

Prin urmare, trebuie considerat că, în ceea ce privește o legislație națională care are ca obiect scutirea veniturilor organismelor de plasament colectiv și care urmărește asimilarea din punct de vedere fiscal a investițiilor efectuate prin intermediul unor astfel de organisme cu investițiile efectuate direct, un organism de plasament colectiv care are un mod de administrare intern nu se află într‑o situație obiectiv diferită de cea a unui organism de plasament colectiv care are un mod de administrare extern.

În aceste condiții, trebuie să se examineze dacă restricția instituită de reglementarea în discuție în litigiul principal poate fi justificată prin motive imperative de interes general.

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, o restricție privind libera circulație a capitalurilor poate fi admisă dacă este justificată de motive imperative de interes general, dacă este susceptibilă să asigure, în mod coerent și sistematic, realizarea obiectivului pe care îl urmărește și nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv [Hotărârea din 12 octombrie 2023, BA (Succesiuni – Politica socială a locuințelor în Uniune), C‑670/21, EU:C:2023:763, punctul 67 și jurisprudența citată].

În speță, astfel cum s‑a arătat la punctul 82 din prezenta hotărâre, din indicațiile instanței de trimitere și ale guvernului polonez reiese că condiția privind modul de administrare extern urmărește să protejeze interesele investitorilor. Această cerință ar urmări astfel să disocieze capitalurile investitorilor grupați în fondul de investiții de patrimoniul societății de administrare și, prin aceasta, să separe riscurile de plasament de cele legate de înființarea și de administrarea fondului de investiții.

În această privință, Curtea a statuat deja că protecția investitorilor constituie un obiectiv de interes general urmărit de Uniune (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 august 2022, HOLD Alapkezelő, C‑352/20, EU:C:2022:606, punctul 80 și jurisprudența citată).

Astfel, un obiectiv legat de protecția investitorilor poate, în principiu, să constituie un motiv imperativ de interes general susceptibil să justifice o restricție privind libera circulație a capitalurilor.

Cu toate acestea, trebuie să se verifice de asemenea, conform jurisprudenței amintite la punctul 90 din prezenta hotărâre, dacă restricția privind libera circulație a capitalurilor pe care o generează reglementarea națională în discuție în litigiul principal este de natură să garanteze, în mod coerent și sistematic, realizarea obiectivului pe care îl urmărește și nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

În această privință, trebuie amintit că, pentru a putea beneficia de scutirea în discuție în litigiul principal, un organism de plasament colectiv cu sediul în alt stat membru sau într‑un stat parte la Acordul privind SEE trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul 1 punctul 10a literele a) și d)-f) din Legea privind impozitul datorat de persoanele juridice.

Or, astfel cum s‑a arătat la punctul 81 din prezenta hotărâre, articolul 6 alineatul 1 punctul 10a litera d) din această lege prevede că activitățile fondurilor trebuie să fie supuse direct controlului autorităților competente pentru supravegherea pieței financiare din statul în care își au sediul.

O astfel de condiție permite deja să se asigure că scutirea nu este acordată decât veniturilor organismelor care, în statul în care își au sediul, sunt supuse dispozițiilor care garantează protecția investitorilor sub forma autorizației acordate de aceste autorități și a supravegherii acestor organisme de către acestea din urmă.

Desigur, nu se poate exclude ca un stat membru să prevadă că, pentru a asigura un nivel de protecție a investitorilor pe care îl consideră adecvat, pe teritoriul său pot fi create numai fonduri administrate extern.

Astfel, proporționalitatea dispozițiilor adoptate de un stat membru nu este exclusă pentru simplul motiv că a ales un sistem de protecție diferit de cel adoptat de un alt stat membru, aceste dispoziții trebuind să fie apreciate numai în raport cu obiectivele urmărite de autoritățile naționale ale statului membru în cauză și cu nivelul de protecție pe care acestea intenționează să îl asigure (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie 2012, X, C‑498/10, EU:C:2012:635, punctul 37 și jurisprudența citată).

Cu toate acestea, primo, rezultă, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, că faptul de a acorda o scutire fiscală veniturilor unui organism de plasament colectiv cu sediul în alt stat membru nu are consecințe în ceea ce privește formele juridice pe care le au fondurile pe care acest din urmă stat le poate autoriza pe propriul teritoriu și nu obligă statul membru menționat să autorizeze înființarea de fonduri de investiții administrate intern.

În această privință, solicitându‑i-se un răspuns în ședință, guvernul polonez nu a explicat în ce mod acordarea scutirii de impozitul datorat de persoanele juridice unui organism de plasament colectiv cu sediul în alt stat membru, administrat intern, ar pune în pericol obiectivul de protecție a investitorilor urmărit de autoritățile naționale.

Secundo, deși se poate considera că un tratament fiscal mai favorabil al veniturilor unui organism de plasament colectiv cu administrare externă ar putea să incite investitorii să apeleze la astfel de organisme, nu se poate deduce, a contrario, că un tratament fiscal mai puțin avantajos, care ia forma unui refuz de a scuti de impozitul datorat de persoanele juridice veniturile obținute de un fond care are o administrare internă, permite protejarea investitorilor împotriva investițiilor efectuate în astfel de fonduri.

În consecință, o măsură fiscală care urmărește să facă mai puțin atractive investițiile realizate de un organism de plasament colectiv cu sediul în alt stat membru și supus în acesta controlului autorităților competente pentru supravegherea pieței financiare, dar care are un mod de administrare intern nu poate fi considerată de natură să atingă obiectivul de protecție a investitorilor urmărit.

În plus, în ședință, guvernul polonez a susținut că legislația în discuție în litigiul principal urmărea de asemenea să prevină abuzurile.

Cu toate acestea, din moment ce acest guvern se limitează să evoce, fără altă precizare, o astfel de justificare, fără a stabili o legătură între modul de administrare a unui organism de plasament colectiv și un eventual risc de abuz, argumentația sa nu poate fi admisă.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 63 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații a unui stat membru care prevede că numai un organism de plasament colectiv administrat de o entitate externă, care își desfășoară activitatea pe baza unei autorizații eliberate de autoritățile competente în materie de supraveghere a piețelor financiare din statul în care are sediul această entitate, poate beneficia de scutirea de impozitul datorat de persoanele juridice pentru veniturile obținute din investiții efectuate de acest organism și care nu acordă, așadar, o astfel de scutire organismelor de plasament colectiv administrate intern, constituite potrivit legislației unui alt stat membru, în împrejurările în care dreptul primului stat membru nu autorizează decât înființarea de organisme de plasament colectiv administrate extern.

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

27 februarie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Dreptul polonez

Legea privind impozitul datorat de persoanele juridice

Legea privind fondurile de investiții

Litigiul principal și întrebarea preliminară

Procedura în fața Curții

Cu privire la întrebarea preliminară

Cu privire la dispozițiile relevante ale dreptului Uniunii

Cu privire la existența unei restricții privind libera circulație a capitalurilor

Cu privire la existența unor situații comparabile în mod obiectiv

Cu privire la existența unui motiv imperativ de interes general

Cu privire la cheltuielile de judecată