Concluziile avocatului general domnul M. Szpunar prezentate la 22 mai 2025.###

Legiuitorul lituanian a prevăzut că o convenție matrimonială încheiată în străinătate poate fi înscrisă în registrul convențiilor matrimoniale în măsura în care conține codul numeric personal, furnizat de registrul lituanian de evidență a populației (denumit în continuare „codul numeric personal lituanian”), al cel puțin unuia dintre soți. Or, includerea acestui cod numeric în extrasul de pe un act de căsătorie întocmit în Italia, care confirmă alegerea de către soți a regimului separației de bunuri, nu este posibilă. În această situație, este conform cu dreptul Uniunii să se refuze înscrierea în registrul convențiilor matrimoniale ținut în Lituania a informației privind regimul matrimonial ales de cetățeni ai Uniunii Europene căsătoriți în Italia, în condițiile în care unul dintre aceștia avea un cod numeric personal lituanian, pentru simplul motiv că documentul care a stat la baza acestei înscrieri nu conținea acest din urmă cod numeric?

Este întrebarea pe care o adresează instanța de trimitere în prezenta cauză. Aceasta oferă, așadar, Curții ocazia de a‑și dezvolta jurisprudența referitoare la drepturile aferente cetățeniei Uniunii în domeniul recunoașterii anumitor acte întocmite într‑un stat membru cu ocazia înscrierii lor în registrele publice naționale ale unui alt stat membru.

Articolul 3.101 din Lietuvos Respublikos civilinis kodeksas (Codul civil al Republicii Lituania, denumit în continuare „codul civil”), intitulat „Convenția matrimonială”, prevede: „Convenția matrimonială este o convenție încheiată de soți care stabilește drepturile și obligațiile lor patrimoniale în timpul căsătoriei, precum și în caz de divorț sau de separație de corp (separare).”

Articolul 3.103 din codul civil, intitulat „Forma convenției matrimoniale”, prevede: „1. Convenția matrimonială se încheie prin act notarial. 2. Convenția matrimonială, precum și modificările sale sunt înscrise în registrul convențiilor matrimoniale […] 3. Convenția matrimonială și modificările sale sunt opozabile terților numai în cazul în care convenția și modificările sale au fost înscrise în registrul convențiilor matrimoniale. Această regulă nu se aplică în cazul în care, la momentul încheierii unui act juridic, terții aveau cunoștință de convenția matrimonială sau de modificările acesteia.”

Organizarea și funcționarea registrului convențiilor matrimoniale, prevăzut la articolul 3.103 alineatul 2 din codul civil, sunt reglementate de Vedybų sutarčių registro nuostatai (Statutul registrului convențiilor matrimoniale), adoptat de Lietuvos Respublikos Vyriausybės 2002 m. rugpjūčio 13 d. nutarimas Nr. 1284 „Dėl Vedybų sutarčių registro nuostatų patvirtinimo” (Decretul nr. 1284 al Guvernului Republicii Lituania din 13 august 2002„de aprobare a Statutului registrului convențiilor matrimoniale”). Versiunea Statutului registrului convențiilor matrimoniale aplicabilă litigiului principal este cea din 10 septembrie 2015, astfel cum a fost modificată prin Decretul nr. 773 al Guvernului Republicii Lituania din 8 iulie 2020 (denumit în continuare „statutul registrului”).

Punctele 2 și 8 din statutul registrului prevăd că „[r]egistrul are ca scop consemnarea evenimentelor și a actelor prevăzute la punctul 13 din statutul registrului” și că „[r]egistrul este ținut de VĮ Registrų centras [Centrul pentru Registre, Lituania]”.

Punctul 13 din acest statut prevede: „Fac obiectul registrului: 13.1. convențiile matrimoniale; […] 13.3. actele de partaj de bunuri prevăzute de [codul civil].”

Punctul 67 din statutul menționat prevede: „O convenție matrimonială sau un contract între concubini încheiat în străinătate poate fi înscris în registru în cazul în care respectiva convenție matrimonială sau contract între concubini conține codul numeric personal al cel puțin uneia dintre părțile la contract, furnizat de registrul lituanian de evidență a populației.”

Potrivit punctului 68 din același statut: „În cazul în care unul dintre soți sau concubini dorește să înregistreze o convenție matrimonială sau un contract între concubini ori modificări aduse unui astfel de contract autentificate în străinătate sau date referitoare la încetarea unui astfel de contract, acesta poate transmite datele respective în vederea înscrierii lor în registru fie personal, fie prin intermediul unui mandatar, prin poștă sau pe cale electronică, potrivit procedurii prevăzute de organismul care ține registrul.”

Prin Decretul nr. 1263 din 14 decembrie 2022 ( 2 ), statutul registrului a fost modificat cu efect de la 1 ianuarie 2023 și, începând de la această din urmă dată, înscrierea convenției matrimoniale sau a unui contract între concubini încheiat în străinătate nu mai este supusă condiției ca acest contract să conțină codul numeric personal lituanian al cel puțin uneia dintre părțile la contract.

Reclamanta din litigiul principal, I. J., este cetățean al Uniunii și este înscrisă în registrul lituanian de evidență a populației ( 3 ).

În cursul anului 2006, reclamanta din litigiul principal și C. B., resortisant italian, s‑au căsătorit în Italia. Căsătoria a fost înscrisă în registrul căsătoriilor al unei comune italiene. Extrasul de pe actul de căsătorie conține o mențiune potrivit căreia în actul de căsătorie soții optaseră pentru regimul separației de bunuri.

Datele cu privire la căsătoria în cauză au fost transcrise la serviciul de stare civilă din Lituania.

La 15 februarie 2022, reclamanta din litigiul principal a introdus la Centrul pentru Registre o cerere de înscriere în registrul convențiilor matrimoniale a unui fapt juridic în legătură cu regimul său matrimonial (și anume partajul bunurilor între soți, denumit în continuare „partajul bunurilor”).

Prin decizia din 9 martie 2022, Centrul pentru Registre a respins această cerere întemeindu‑se în special pe punctele 13, 67 și 68 din statutul registrului. Acesta a precizat că extrasul de pe actul de căsătorie prezentat de reclamanta din litigiul principal putea fi înscris în registrul convențiilor matrimoniale ca fiind o convenție matrimonială în cazul în care ea depunea un act adițional (o anexă) la actul de căsătorie, autentificat de un notar sau de orice alt funcționar italian competent, care să conțină codul numeric personal lituanian al cel puțin unuia dintre soți. În plus, acesta a arătat că persoanele fizice nu se numărau printre persoanele care furnizează informații în scopul înregistrării actelor de partaj de bunuri și că, prin urmare, partajul bunurilor nu putea fi înscris în registrul convențiilor matrimoniale.

Reclamanta din litigiul principal a atașat la dosar o copie a unui e-mail din care reiese că solicitase serviciului de stare civilă în cauză din Italia eliberarea unei copii a actului de căsătorie care să conțină codul numeric personal lituanian al acesteia, astfel cum figurează în cartea sa de identitate, dar acesta a refuzat să dea curs cererii sale, arătând că nu putea să înscrie acest cod numeric în extrasul de pe actul de căsătorie dat fiind că nu putea certifica aceste date. Reclamanta din litigiul principal a prezentat de asemenea o adeverință eliberată de un notar italian în care notarul a indicat că, în temeiul articolului 162 al doilea paragraf din Codice civile (Codul civil), regimul separației de bunuri poate fi de asemenea ales prin declarație înscrisă în actul de căsătorie.

Reclamanta din litigiul principal a sesizat Vilniaus apygardos administracinis teismas (Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius, Lituania) cu o acțiune prin care a contestat decizia din 9 martie 2022. Prin hotărârea din 29 iunie 2022, această instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată. În motivarea deciziei sale, aceasta a arătat că nu erau îndeplinite condițiile de înscriere în registrul convențiilor matrimoniale a unei convenții încheiate în străinătate, astfel cum sunt prevăzute acestea la punctul 67 din statutul registrului, și în special că în convenția matrimonială nu se menționa codul numeric personal lituanian al cel puțin uneia dintre părțile la această convenție.

Reclamanta din litigiul principal a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă a Lituaniei), instanța de trimitere.

Această instanță, întrunită în complet de judecată extins, consideră că reclamanta din litigiul principal urmărește, în realitate, înscrierea în registrul convențiilor matrimoniale nu a partajului bunurilor, ci a convenției sale matrimoniale ( 4 ) și că situația sa este reglementată de punctul 68 din statutul registrului, potrivit căruia unul dintre soți poate solicita înscrierea în registrul convențiilor matrimoniale a unei convenții matrimoniale autentificate în străinătate. Ea arată de asemenea că, în conformitate cu punctul 67 din acest statut, înscrierea unei convenții încheiate în străinătate era totuși supusă condiției ca aceasta să conțină codul numeric personal lituanian al cel puțin uneia dintre părțile la această convenție.

În această privință, instanța de trimitere arată că, potrivit dreptului italian, actul de căsătorie poate menționa și regimul matrimonial ales de soți. Or, extrasul de pe actul de căsătorie al reclamantei din litigiul principal, întocmit în Italia, nu conține codurile numerice personale ale soților. Deși lipsa acestor coduri numerice nu a constituit un obstacol pentru transcrierea căsătoriei la serviciul de stare civilă din Lituania, această mențiune era totuși necesară în vederea înscrierii în registrul convențiilor matrimoniale a convenției matrimoniale încheiate de soți.

Instanța de trimitere ridică astfel problema dacă normele prevăzute de statutul registrului pot fi considerate ca fiind susceptibile să restrângă libera circulație a cetățenilor Uniunii, în sensul articolului 21 TFUE.

În aceste condiții, Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă a Lituaniei) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Articolul 21 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia o convenție matrimonială încheiată într‑un alt stat membru al Uniunii nu poate fi înscrisă în registrul convențiilor matrimoniale în cazul în care această convenție nu conține [codul numeric personal lituanian] al cel puțin uneia dintre părțile la această convenție, atunci când, în împrejurări precum cele din prezenta cauză, autoritățile competente ale statului în care a fost încheiată convenția matrimonială refuză să furnizeze un extras de pe această convenție completat cu datele de identificare personală pertinente?”

Guvernul lituanian, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. Nu a avut loc o ședință de audiere a pledoariilor.

Guvernul lituanian susține că cererea de decizie preliminară este inadmisibilă. Acesta arată că reglementarea în vigoare începând de la 1 ianuarie 2023 nu prevede că o convenție matrimonială încheiată în străinătate trebuie să menționeze codul numeric personal lituanian al cel puțin uneia dintre părțile la această convenție pentru a putea fi înscris în registrul convențiilor matrimoniale. Prin urmare, întrebarea preliminară ar fi lipsită de pertinență și, în consecință, nu ar mai fi necesară pronunțarea de către Curte asupra acesteia.

Ca răspuns la o cerere de informații a Curții, instanța de trimitere a precizat că, în general, instanța controlează legalitatea și temeinicia unei decizii a administrației în raport cu situația de fapt și de drept care exista la data adoptării sale. În consecință, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, modificarea reglementării în cauză nu ar avea, în sine, nicio incidență asupra examinării acestei cauze. Instanța de trimitere a arătat de asemenea că reclamanta din litigiul principal nu a renunțat la apelul său și că, potrivit informațiilor de care dispunea, aceasta nu a introdus o nouă cerere de înscriere după 1 ianuarie 2023. Prin urmare, instanța de trimitere este în continuare obligată să examineze apelul și, având în vedere că acesta urmărește în special anularea deciziei din 9 martie 2022, să se pronunțe cu privire la legalitatea și la temeinicia acestei decizii administrative.

În această privință, trebuie amintit că numai instanța națională care este sesizată cu soluționarea litigiului principal are competența să aprecieze necesitatea unei decizii preliminare și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții, care beneficiază de o prezumție de pertinență. Astfel, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe atunci când întrebarea adresată privește interpretarea sau validitatea unei norme de drept al Uniunii, cu excepția cazurilor în care este evident că interpretarea solicitată nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul acestui litigiu, în care problema este de natură ipotetică sau în care Curtea nu dispune de elementele de fapt sau de drept necesare pentru a răspunde în mod util la această întrebare ( 5 ).

În speță, având în vedere informațiile furnizate de instanța de trimitere, întrebarea privind interpretarea articolului 21 alineatul (1) TFUE este pertinentă în raport cu litigiul cu care aceasta este sesizată, iar un răspuns din partea Curții îi este necesar pentru a se pronunța asupra litigiului principal într‑un mod conform cu dreptul Uniunii.

În aceste împrejurări, considerăm că întrebarea preliminară este admisibilă.

Prin intermediul întrebării preliminare, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 21 alineatul (1) TFUE se opune reglementării unui stat membru în temeiul căreia o convenție matrimonială încheiată într‑un alt stat membru nu poate fi înscrisă în registrul convențiilor matrimoniale ținut în primul stat membru pentru simplul motiv că nu conține codul numeric personal al cel puțin uneia dintre părțile la această convenție, furnizat de registrul național de evidență a populației din primul stat membru, atunci când autoritățile competente ale statului în care a fost încheiată convenția matrimonială refuză să furnizeze un extras din această convenție care să conțină codul numeric în cauză.

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să se examineze, într‑o primă etapă, dacă situația reclamantei din litigiul principal intră în domeniul de aplicare material al dreptului Uniunii și în special al normelor care reglementează exercitarea de către un cetățean al Uniunii a dreptului său la liberă circulație. În cazul unui răspuns afirmativ, va trebui, într‑o a doua etapă, să se examineze dacă aplicarea reglementării naționale în discuție constituie o restricție privind libera circulație a cetățenilor Uniunii și, în acest caz, dacă această restricție este justificată.

Întrebarea preliminară adresată în prezenta cauză are drept context reglementarea unui stat membru, și anume Republica Lituania, referitoare la ținerea unui registru al convențiilor matrimoniale.

În această privință, trebuie să se observe că, în stadiul actual al dreptului Uniunii, instituirea registrelor convențiilor matrimoniale și normele privind funcționarea acestora sunt de competența statelor membre. Deși aspectele referitoare la competența, la legea aplicabilă, precum și la recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia regimurilor matrimoniale sunt reglementate în cadrul Uniunii prin Regulamentul (UE) 2016/1103 ( 6 ), acesta nu se aplică litigiului principal, dat fiind că Republica Lituania nu participă la cooperarea consolidată pe care o pune în aplicare. Pe de altă parte, acest regulament nu cuprinde dispoziții care să privească direct ținerea registrelor convențiilor matrimoniale. Rezultă în special că, pentru a stabili legea aplicabilă regimului matrimonial, precum și condițiile și consecințele înscrierii convențiilor matrimoniale în aceste registre, instanțele lituaniene vor continua să aplice normele care reglementează conflictul de legi din dreptul lituanian, al căror conținut nu a fost reprodus de instanța de trimitere ( 7 ).

Cu toate acestea, este cert că, deși reglementarea unui domeniu intră în competența statelor membre, acestea trebuie, în exercitarea acestei competențe, să respecte dreptul Uniunii și în special dispozițiile Tratatului FUE referitoare la libertatea recunoscută oricărui cetățean al Uniunii de circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre ( 8 ).

În acest context, ținem să amintim, în primul rând, că Curtea a arătat cu mai multe ocazii că statutul de cetățean al Uniunii are vocația de a fi statutul fundamental al resortisanților statelor membre ( 9 ) și că un resortisant al unui stat membru care, în calitatea sa de cetățean al Uniunii, și‑a exercitat libertatea de circulație și de ședere într‑un alt stat membru decât statul său membru de origine se poate prevala de drepturile aferente acestei calități, în special de cele prevăzute la articolul 21 alineatul (1) TFUE, inclusiv, dacă este cazul, față de statul său membru de origine ( 10 ).

În ceea ce privește drepturile speciale aferente calității de cetățean al Uniunii, trebuie să amintim de asemenea, în al doilea rând, că este cert că o reglementare națională care dezavantajează anumiți resortisanți naționali pentru simplul motiv că și‑au exercitat libertatea de circulație și de ședere într‑un alt stat membru constituie o restricție privind libertățile recunoscute oricărui cetățean al Uniunii prin articolul 21 alineatul (1) TFUE ( 11 ).

În speță, după ce și‑a exercitat libertatea de circulație și de ședere în alt stat membru, reclamantei din litigiul principal, cetățean al Uniunii, i s‑a refuzat înscrierea în registrul convențiilor matrimoniale lituanian a convenției matrimoniale pe care a încheiat‑o în Italia, pentru motivul că aceasta nu conținea codul numeric personal lituanian al cel puțin uneia dintre părțile la convenția matrimonială. Or, nimic nu indică faptul că, potrivit dreptului lituanian, această mențiune în convenția matrimonială este o condiție a existenței sau a validității acesteia din urmă.

În plus, din cererea de decizie preliminară reiese că, dacă reclamanta din litigiul principal ar fi încheiat convenția matrimonială în Lituania, ea nu ar fi fost în niciun caz obligată să o depună la Centrul pentru Registre în vederea înscrierii sale în registrul în cauză. Astfel, în Lituania, această înscriere este efectuată la cererea notarului care a întocmit actul notarial și care este însărcinat cu identificarea corectă a părților la convenție și cu comunicarea datelor impuse de statutul registrului ( 12 ).

Ținând seama de aceste împrejurări, trebuie să se constate, pe de o parte, că nu se contestă că reclamanta din litigiul principal are un interes ca informația referitoare la regimul său matrimonial să fie înscrisă în registrul convențiilor matrimoniale lituanian și, pe de altă parte, că refuzul de a înscrie această informație era o consecință directă a aplicării unei dispoziții de drept național aplicabile numai convențiilor încheiate în străinătate. Acest refuz era, așadar, legat de exercitarea de către reclamanta din litigiul principal a dreptului său de circulație și de ședere în alt stat membru.

În aceste condiții, considerăm că situația reclamantei din litigiul principal intră în domeniul de aplicare al articolului 21 alineatul (1) TFUE.

Curtea nu a avut încă ocazia să interpreteze articolul 21 alineatul (1) TFUE în raport cu dispozițiile de drept național referitoare la ținerea registrelor convențiilor matrimoniale.

În schimb, Curtea a avut deja ocazia să interpreteze această dispoziție în raport cu dispozițiile de drept național referitoare la înscrierea în registrele naționale a diferitelor informații privind identitatea persoanelor și statutul acestora. Curtea s‑a pronunțat în special cu privire la transcrierea în actele de stare civilă a numelui de familie al unei persoane ( 13 ) sau a identității sale de gen ( 14 ) într‑o situație în care existau diferențe între înscrierile acestor date în registre ținute în diferite state membre.

În ceea ce privește numele de familie, Curtea a constatat în special că refuzul autorităților unui stat membru de a recunoaște și de a înscrie în registrele de stare civilă numele unui cetățean al Uniunii, astfel cum este stabilit într‑un alt stat membru, este susceptibil să împiedice exercitarea dreptului, consacrat la articolul 21 TFUE, de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre ca urmare a confuziilor și a inconvenientelor care pot apărea din cauza divergenței dintre cele două nume atribuite aceleiași persoane, întrucât numeroase acțiuni ale vieții cotidiene, atât în domeniul public, cât și în cel privat, impun să se facă dovada propriei identități ( 15 ). Situația este aceeași în ceea ce privește refuzul autorităților unui stat membru de a modifica și de a recunoaște identitatea de gen pe care unul dintre resortisanții săi a dobândit‑o în mod legal în alt stat membru ( 16 ).

Se ridică astfel problema dacă jurisprudența Curții pe care tocmai am amintit‑o ( 17 ) poate fi transpusă în prezenta cauză. Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să se examineze dacă registrele convențiilor matrimoniale sunt comparabile cu registrele de stare civilă sau cu registrele de evidență a populației.

De la bun început, observăm că, în materia regimurilor matrimoniale, soluțiile juridice adoptate în ordinile juridice ale statelor membre diferă în mod semnificativ. Astfel, deși legislațiile naționale prezintă similitudini, mecanismele speciale puse în aplicare de acestea variază în mod semnificativ ( 18 ).

Astfel, în timp ce principiul potrivit căruia soții au posibilitatea de a alege un regim matrimonial diferit de regimul legal pare să fie recunoscut de toate statele membre, soluțiile referitoare la publicitatea convențiilor matrimoniale care reflectă această alegere pot fi diferite. În această privință, anumite ordini juridice prevăd înscrierea convențiilor matrimoniale într‑un registru public special creat în acest scop, în timp ce altele nu prevăd acest lucru ( 19 ). În plus, în cadrul primei categorii de ordini juridice, unele autorizează înscrierea convențiilor matrimoniale încheiate în străinătate ( 20 ), în timp ce altele nu prevăd acest lucru ( 21 ).

Crearea unui registru public al convențiilor matrimoniale este intrinsec legată de normele de drept național referitoare la stabilirea proprietarului unui bun dobândit în timpul căsătoriei și la răspunderea soților în ceea ce privește obligațiile născute în timpul căsătoriei. În general, deși o ordine juridică prevede posibilitatea soților de a deroga de la un regim legal prin încheierea unei convenții matrimoniale, aceasta prevede totodată că respectiva convenție nu este opozabilă terților decât dacă aceștia au avut cunoștință de ea. Un registru al convențiilor matrimoniale constituie un instrument prin care se asigură publicitatea acestor convenții, care contribuie în mod semnificativ la protecția intereselor patrimoniale ale soților și, mai general, la securitatea juridică. Astfel, în principiu, înscrierea unei convenții matrimoniale într‑un asemenea registru are ca efect opozabilitatea acestei convenții față de terți, indiferent dacă aceștia au sau nu cunoștință în mod efectiv de încheierea sa.

Aceasta este situația în dreptul lituanian. Astfel, după cum prevede articolul 3.103 alineatul 3 din codul civil, convenția matrimonială și modificările sale nu sunt opozabile terților decât dacă această convenție și modificările sale au fost înscrise în registrul convențiilor matrimoniale, cu excepția cazului în care terții au luat cunoștință de aceasta la momentul încheierii unui act juridic. Nicio dispoziție a articolului 3.103 din codul civil nu indică faptul că posibilitatea de a înscrie o convenție matrimonială în registrul în cauză depinde de locul în care a fost încheiată această convenție sau de alte împrejurări care pot constitui o legătură care determină legea aplicabilă regimului matrimonial.

Rezultă că, în dreptul lituanian, înscrierea unei convenții matrimoniale în registrul în cauză are ca efect printre altele opozabilitatea acestei convenții față de terți. Această înscriere este, așadar, susceptibilă să afecteze situația juridică a soților față de terți.

Acestea fiind spuse, trebuie arătat că importanța înscrierii unei convenții matrimoniale în registrul în cauză nu este comparabilă cu cea a înscrierii numelui sau a genului unei persoane în registrul național de stare civilă. Consecințele acestor înscrieri sunt de natură diferită.

Mai întâi, registrele convențiilor matrimoniale nu constituie sursa de informații privind starea civilă a persoanelor și, prin urmare, faptul că o convenție matrimonială nu este înscrisă în registrul în cauză nu creează niciun risc de confuzie în ceea ce privește datele referitoare la starea civilă a unei persoane; în lipsa înscrierii în registru a unei convenții matrimoniale, se prezumă că relațiilor patrimoniale dintre soți li se aplică regimul legal. Apoi, un astfel de registru nu există în toate ordinile juridice ale Uniunii care prevăd posibilitatea soților de a încheia o convenție matrimonială. În plus, validitatea unei convenții matrimoniale nu depinde, în principiu, de înscrierea acesteia în registrul convențiilor matrimoniale. În sfârșit, cel puțin în dreptul lituanian, înscrierea unei convenții matrimoniale în acest registru nu este singura modalitate de a asigura opozabilitatea unei convenții matrimoniale față de terți: la încheierea unui act juridic cu o persoană, informarea acesteia cu privire la existența unei convenții matrimoniale produce același efect, deși numai inter partes.

Aceste diferențe evidențiază faptul că jurisprudența în materie de înscriere în registrele naționale de stare civilă a numelui sau a genului unei persoane care și‑a exercitat dreptul la liberă circulație nu poate fi transpusă înscrierii convențiilor matrimoniale în registrele convențiilor matrimoniale.

Totuși, aceasta nu poate însemna că refuzul de a înscrie în registrul convențiilor matrimoniale o convenție încheiată într‑un alt stat membru nu constituie o restricție privind libertatea de circulație și de ședere într‑un alt stat membru, consacrată la articolul 21 alineatul (1) TFUE.

Amintim că reiese dintr‑o jurisprudență constantă că o reglementare națională care dezavantajează anumiți resortisanți naționali pentru simplul motiv că și‑au exercitat libertatea de circulație și de ședere într‑un alt stat membru constituie o restricție privind libertățile recunoscute la articolul 21 alineatul (1) TFUE oricărui cetățean al Uniunii ( 22 ). Curtea a statuat de asemenea că facilitățile oferite de tratat în materie de liberă circulație și de ședere nu ar putea produce efecte depline dacă un resortisant al unui stat membru ar putea fi descurajat să le exercite ca urmare a obstacolelor ridicate în calea șederii sale în statul membru gazdă în temeiul unei reglementări din statul său de origine care îl sancționează pentru faptul că a exercitat aceste facilități ( 23 ).

Astfel cum am arătat ( 24 ), în dreptul lituanian, înscrierea unei convenții matrimoniale în registrul convențiilor matrimoniale produce un efect juridic concret în măsura în care permite soților să se asigure că această convenție este opozabilă terților, indiferent dacă aceștia au sau nu cunoștință de încheierea sa. Faptul de a refuza această înscriere are, prin urmare, o incidență asupra situației juridice a soților în raport cu dreptul lituanian, în condițiile în care îi privează de posibilitatea de a beneficia de o măsură de drept național care permite asigurarea protecției intereselor lor patrimoniale și care, într‑un mod mai general, le este favorabilă din punctul de vedere al securității juridice. Prin urmare, particularii au un interes pentru înscrierea convențiilor lor matrimoniale în registrul în cauză.

Desigur, în stadiul actual al dreptului Uniunii, statele membre nu sunt obligate să instituie registre referitoare la convențiile matrimoniale. Cu toate acestea, atunci când un astfel de registru există într‑un stat membru, iar reglementarea aplicabilă prevede dreptul de a înscrie în acesta o convenție matrimonială încheiată într‑un alt stat membru ( 25 ), condițiile de înscriere a acestei convenții ar trebui concepute astfel încât să asigure respectarea dispozițiilor Tratatului FUE, în special a articolului 21 alineatul (1) din acesta. În caz contrar, persoanele care intră în domeniul de aplicare ratione personae al reglementării naționale în cauză, precum, în special, resortisanții acestui stat membru, ar putea fi descurajate să își exercite drepturile în materie de liberă circulație și de ședere de care beneficiază în temeiul tratatului, de teama de a nu pierde beneficiile care rezultă dintr‑o astfel de înscriere.

Rezultă că normele privind înscrierea în registrul în cauză a convențiilor matrimoniale încheiate într‑un alt stat membru pot avea o incidență asupra exercitării dreptului la liberă circulație al cetățenilor Uniunii.

În versiunea aplicabilă litigiului principal, dreptul lituanian nu se opunea înscrierii unei convenții matrimoniale încheiate în străinătate în registrul convențiilor matrimoniale, dar supunea această înscriere condiției ca o astfel de convenție să conțină codul numeric personal lituanian al cel puțin unuia dintre soți (denumită în continuare „condiția în cauză”).

Condiția în cauză nu era prevăzută în mod formal pentru convențiile matrimoniale încheiate în Lituania. Acest lucru este motivat de faptul că, în conformitate cu dreptul național, aceste convenții sunt încheiate prin act notarial, ceea ce implică faptul că verificarea și, foarte probabil, indicarea codului numeric personal în convențiile menționate sunt asigurate de notarul care este, pe de altă parte, însărcinat să efectueze înscrierea lor în registrul convențiilor matrimoniale și să comunice datele necesare în acest scop. În acest context, a impune ca acest cod numeric să fie indicat în convențiile matrimoniale încheiate în străinătate în vederea înscrierii lor în registrul convențiilor matrimoniale nu pare să implice, la prima vedere, o discriminare în privința persoanelor care încheie o convenție matrimonială în străinătate în raport cu cele care o încheie în Lituania.

Totuși, îndeplinirea unei cerințe prevăzute de reglementarea unui stat membru cu privire la forma unui act se poate dovedi dificilă atunci când acest act este întocmit într‑un alt stat membru și, prin urmare, este reglementat de legea acelui alt stat membru, care nu o prevede în mod necesar. Astfel, pentru particulari se poate dovedi complicat, chiar imposibil, să solicite unei autorități dintr‑un alt stat membru să includă într‑un act autentic, întocmit în conformitate cu reglementarea în vigoare în acel alt stat membru, elemente a căror includere nu este prevăzută de reglementarea acestuia din urmă.

Or, aceasta este situația în speță. Pe de o parte, convenția matrimonială în discuție în litigiul principal, în care soții au optat pentru regimul separației de bunuri, a fost încheiată printr‑o simplă declarație înscrisă în actul de căsătorie. Această convenție nu are, așadar, forma unui act notarial și, prin urmare, includerea unui cod numeric personal al soților nu era posibilă. Pe de altă parte, deși era posibil ca Centrul pentru Registre să înscrie regimul separației de bunuri pe baza unui extras de pe actul de căsătorie întocmit în Italia, acest lucru era condiționat de întocmirea unei anexe la actul de căsătorie, autentificată de un notar sau de orice alt funcționar italian competent, care să menționeze codul numeric personal. Or, întocmirea unei astfel de anexe nu era posibilă potrivit dreptului italian.

În consecință, condiția în cauză, deși corespundea unei condiții prevăzute pentru convențiile matrimoniale încheiate în Lituania, era susceptibilă să nu poată fi îndeplinită de persoanele care dețin un cod numeric personal lituanian și care au încheiat o convenție matrimonială într‑un alt stat membru, independent de voința și de demersurile întreprinse de soți. Astfel, prevăzând posibilitatea ca persoanele care dețin un cod numeric personal lituanian să înscrie o convenție matrimonială încheiată în străinătate în registrul convențiilor matrimoniale, legiuitorul lituanian a supus în același timp această înscriere unei condiții care putea fi imposibil de îndeplinit în mod obiectiv și care era susceptibilă să împiedice persoanele care și‑au exercitat dreptul la liberă circulație să înscrie convenția matrimonială a acestora în registrul în discuție.

În măsura în care condiția în cauză putea constitui un obstacol în calea înscrierii unei convenții matrimoniale încheiate într‑un alt stat membru în registrul lituanian al convențiilor matrimoniale de către un cetățean al Uniunii care deține un cod numeric personal lituanian și care avea dreptul de a înscrie acest contract potrivit dreptului lituanian, considerăm că această condiție constituia o restricție privind libertatea de circulație a cetățenilor Uniunii garantată la articolul 21 alineatul (1) TFUE.

Este cert că o restricție privind libera circulație a cetățenilor care, precum în litigiul principal, este independentă de cetățenia persoanelor în cauză poate fi justificată dacă se întemeiază pe considerații obiective de interes general și este proporțională cu obiectivul legitim urmărit de dreptul național ( 26 ). Din jurisprudența Curții reiese că o măsură este proporțională atunci când, fiind aptă pentru realizarea obiectivului urmărit, nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia ( 27 ).

În ceea ce privește justificarea condiției în cauză, guvernul lituanian explică faptul că aceasta avea ca obiectiv să garanteze identificarea corectă a persoanelor care au încheiat o convenție matrimonială, precum și exactitatea și veridicitatea datelor care figurează în registrul convențiilor matrimoniale, care sunt autentice atât timp cât nu au fost contestate în justiție. În ceea ce privește convențiile matrimoniale încheiate în Lituania, acest obiectiv a putut fi atins prin faptul că respectivele convenții sunt redactate de un notar, acesta fiind însărcinat să comunice, prin intermediul unui program informatic specific, datele necesare registrului convențiilor matrimoniale. În schimb, furnizarea datelor referitoare la o convenție matrimonială încheiată în străinătate, care nu au fost transferate în sistem de o instanță judecătorească lituaniană sau de un notar lituanian, era supusă condiției în cauză pentru a asigura controlul exactității, al veridicității și al pertinenței acestor date, din moment ce nu puteau fi nici verificate, nici întocmite de un notar sau de o instanță judecătorească.

Nu suntem indiferenți față de justificarea prezentată de guvernul lituanian. Astfel, oricare ar fi funcția diferitelor registre publice existente la nivel național, obiectivul principal al acestora este de a contribui la securitatea juridică. Pentru a atinge acest obiectiv, este esențial ca datele înregistrate să fie corecte.

Obiectivul de a asigura exactitatea, veridicitatea și pertinența datelor care figurează într‑un registru public și de a contribui la garantarea securității juridice poate constitui, așadar, în opinia noastră, un obiectiv de interes general care justifică existența condiției în cauză.

În această situație, trebuie să se examineze dacă condiția în cauză era proporțională cu obiectivul urmărit în mod legitim.

În opinia noastră, condiția în cauză era adecvată pentru realizarea obiectivului urmărit.

Astfel, spre deosebire de convențiile matrimoniale încheiate în Lituania, codul numeric personal al persoanelor care au încheiat o convenție matrimonială în alt stat nu era comunicat registrului convențiilor matrimoniale de către notar. Acest cod numeric trebuia înregistrat de un funcționar al Centrului pentru Registre. Includerea acestui cod numeric în convențiile matrimoniale încheiate în străinătate permitea indicarea acestuia și în registru.

În plus, presupunând că funcționarii Centrului pentru Registre au dispus de dreptul de acces la registrul național de evidență a populației, codul numeric personal le permitea de asemenea să controleze exactitatea și veridicitatea altor date cu caracter personal referitoare la persoana vizată și menționate în convenția matrimonială, comparând datele care figurează în acest registru cu cele care figurează în convenția matrimonială.

Rezultă de aici că menționarea codului numeric personal era susceptibilă să permită Centrului pentru Registre să asigure exactitatea și exhaustivitatea datelor cuprinse în registrul convențiilor matrimoniale.

Prin urmare, adecvarea condiției în cauză la realizarea obiectivului urmărit nu pare să poată fi repusă în discuție.

Situația este diferită în ceea ce privește necesitatea condiției în cauză.

Astfel, oricare ar fi avantajele legate de utilizarea codurilor numerice personale, este clar că un astfel de cod numeric nu reprezintă singura dată care permite să se asigure identificarea corectă a persoanei care solicită înscrierea convenției matrimoniale în registrul în cauză. Date precum prenumele, numele, data și locul nașterii, completate eventual cu numărul documentelor utilizate la încheierea convenției matrimoniale, sunt adesea suficiente pentru a exclude riscul de confuzie cu privire la identitatea persoanelor respective. Prin urmare, în speță, condiția în cauză nu era necesară pentru a verifica dacă unul dintre soți dispunea de codul numeric personal lituanian și pentru a identifica această persoană în mod corect.

În plus, era posibil ca legiuitorul lituanian să prevadă, pentru persoana care depunea o cerere de înscriere a convenției matrimoniale a acesteia, posibilitatea de a indica codul numeric personal într‑un înscris separat, precum un formular de înscriere, însoțit de o copie a actului său de identitate. Compararea datelor de identificare a persoanei vizate, care figurează în convenția matrimonială și pe copia actului de identitate, ar fi fost suficientă pentru a stabili cu certitudine codul numeric personal care trebuie înscris în registrul în cauză. În ipoteza în care funcționarii Centrului pentru Registre ar putea avea acces la registrul național de evidență a populației, această informație ar putea fi verificată cu ușurință.

Aceste considerații sunt confirmate de transcrierea actului de căsătorie al reclamantei din litigiul principal la serviciile de stare civilă lituaniene. Astfel, din decizia de trimitere reiese că această transcriere a fost efectuată pe baza aceluiași document ca cel prezentat în susținerea cererii de înscriere a convenției matrimoniale în registrul convențiilor matrimoniale. Dacă, potrivit legislației naționale, menționarea acestui cod numeric nu ar fi indispensabilă în vederea transcrierii certificatului de căsătorie în registrul de stare civilă, este dificil să se identifice motivul pentru care ar fi necesar în vederea înscrierii convenției matrimoniale în registrul convențiilor matrimoniale.

Elementul determinant, în opinia noastră, este faptul că aplicarea condiției în cauză a restrâns posibilitatea persoanelor care dispun de un cod numeric personal lituanian de a-și înscrie convenția matrimonială în registrul convențiilor matrimoniale, în timp ce din cuprinsul punctului 67 din statutul registrului reiese că s‑a prevăzut că persoanele care dispun de acest cod numeric aveau dreptul de a‑și înscrie convenția matrimonială. Astfel, faptul de a subordona înscrierea în registrul convențiilor matrimoniale a unei convenții matrimoniale încheiate în străinătate nu condiției ca unul dintre soți să dețină un cod numeric personal lituanian, ci condiției ca acest cod numeric să fie inclus în convenție a avut ca efect nu numai limitarea ratione personae a domeniului de aplicare al reglementării în cauză la persoanele care dețin acest cod numeric, ci și impunerea unei condiții cu privire la conținutul actului întocmit de o autoritate străină. În măsura în care era în mod obiectiv imposibil să se asigure că autoritățile străine vor ține seama de această condiție, înscrierea unei convenții matrimoniale încheiate în străinătate în registrul în cauză era, așadar, incertă și depindea de bunăvoința acestor autorități sau de condițiile de formă prevăzute de dreptul locului încheierii convenției.

Din moment ce a avut ca efect limitarea accesului persoanelor care dețin un cod numeric personal lituanian la registrul convențiilor matrimoniale, trebuie să se constate că condiția în cauză a depășit ceea ce era necesar pentru atingerea obiectivului urmărit.

Ținând seama de cele ce precedă, în măsura în care o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede condiția în cauză, nu era necesară pentru atingerea obiectivului urmărit și, în consecință, nu era proporțională, considerăm că restricția privind libera circulație a cetățenilor Uniunii care rezultă din aplicarea acestei condiții nu este justificată.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă a Lituaniei) după cum urmează: Articolul 21 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia o convenție matrimonială încheiată într‑un alt stat membru de un cetățean al Uniunii Europene care și‑a exercitat libertatea de circulație și de ședere în acest alt stat membru nu poate fi înscrisă în Registrul convențiilor matrimoniale ținut în acest prim stat membru pentru simplul motiv că nu conține codul numeric personal al cel puțin uneia dintre părțile la această convenție, furnizat de registrul național de evidență a populației din acest prim stat membru, în pofida faptului că una dintre aceste persoane dispune de acest cod numeric.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL MACIEJ SZPUNAR

prezentate la 22 mai 2025 ( 1 )