Concluziile avocatei generale T. Ćapeta prezentate la 13 noiembrie 2025.###

Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOAMNA TAMARA ĆAPETA

prezentate la 13 noiembrie 2025(1)

Cauza C‑773/23 P

European Crop Care Association (ECCA)

împotriva

Ascenza Agro, SA,

Industrias Afrasa, SA,

Comisiei Europene

„ Recurs – Intervenientă neprivilegiată – Asociație reprezentativă – Admisibilitate – Articolul 56 al patrulea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene – Produse fitosanitare – Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 – Nereînnoirea aprobării substanței active clorpirifos‑metil – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/17 al Comisiei – Acțiune în anulare ”

I. Introducere

1. O asociație care reprezintă industria fitosanitară europeană a intervenit la Tribunal în susținerea unei acțiuni în anularea unui regulament al Comisiei de nereînnoire a aprobării unei anumite substanțe în temeiul legislației aplicabile a Uniunii. Acțiunea a fost respinsă.

2. Asociația intenționează în prezent să formuleze recurs împotriva hotărârii pronunțate de Tribunal. Este asociația direct afectată de această hotărâre, astfel cum prevede articolul 56 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), pentru ca recursul său să fie admisibil?

3. Aceasta este una dintre problemele centrale care se ridică în prezenta cauză.

II. Istoricul cauzei

4. European Crop Care Association (denumită în continuare „ECCA”) este o asociație cu sediul în Bruxelles (Belgia), care reprezintă producătorii europeni de produse fitosanitare(2).

5. Produsele fitosanitare sunt reglementate de legislația Uniunii, inclusiv de Regulamentul nr. 1107/2009(3), care instituie norme armonizate pentru aprobarea substanțelor active și pentru introducerea lor pe piață(4). Acest regulament stabilește un sistem mixt în care substanțele active sunt aprobate la nivelul UE de către Comisia Europeană, în timp ce produsele fitosanitare care conțin substanțe active aprobate de Uniune sunt autorizate la nivel național de statele membre(5).

6. Aprobarea substanțelor active, care are relevanță în speță, este limitată în timp, astfel încât continuarea utilizării lor necesită reînnoirea acestei aprobări de către Comisie în conformitate cu cerințele Regulamentului nr. 1107/2009(6). Dispoziții specifice referitoare la procedura de reînnoire a substanțelor active au fost de asemenea prevăzute de Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012(7), în care sunt implicate Comisia, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „EFSA”) și statele membre.

A. Situația de fapt care a condus la litigiul de la Tribunal

7. Substanța activă în discuție în prezenta cauză este clorpirifos‑metil (denumit în continuare „CHP‑metil”), care este utilizat în produsele fitosanitare pentru combaterea organismelor dăunătoare și pentru tratarea cerealelor depozitate și a depozitelor goale.

8. CHP‑metilul a fost aprobat pentru prima dată în Uniune în anul 2006(8), iar aprobarea sa trebuia să expire în anul 2016(9).

9. În anul 2013, două societăți producătoare de CHP‑metil – Ascenza Agro, SA (denumită în continuare „Ascenza”) și Dow AgroSciences Ltd, au depus fiecare o cerere de reînnoire a aprobării CHP‑metilului.

10. Ulterior s‑a desfășurat procedura de reînnoire a CHP‑metilului(10).

11. În definitiv, prin Regulamentul de punere în aplicare 2020/17(11), Comisia a decis să nu reînnoiască aprobarea CHP‑metilului. Potrivit acestui regulament, existau preocupări legate de genotoxicitatea și de neurotoxicitatea CHP‑metilului asupra dezvoltării, astfel cum au fost prezentate în două declarații ale EFSA, care nu puteau fi excluse. Astfel, Comisia a considerat că nu se putea constata că erau îndeplinite criteriile de aprobare referitoare la efectele asupra sănătății umane prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1107/2009.

B. Procedura în fața Tribunalului

12. La 10 februarie 2020, Ascenza, una dintre solicitantele reînnoirii CHP‑metilului, împreună cu Industrias Afasa, SA, o societate care își desfășoară activitatea pe piața fitosanitară (denumite în continuare, împreună, „recurentele”), au introdus la Tribunal în temeiul articolului 263 TFUE o acțiune în anularea Regulamentului de punere în aplicare 2020/17. Ele au invocat erori de procedură și de fond existente în decizia Comisiei de nereînnoire a aprobării CHP‑metilului, care au făcut ca acest regulament să devină nelegal.

13. ECCA a formulat o cerere de intervenție în susținerea recurentelor pentru a se anula regulamentul menționat. Tribunalul a admis cererea formulată de ECCA, considerând că ea a demonstrat un interes în soluționarea cauzei, astfel cum prevede dreptul Uniunii(12). Interesul ECCA se întemeia pe faptul că reprezenta industria europeană privind protecția culturilor, iar soluționarea cauzei era de natură să afecteze interesele sale colective, dat fiind că Regulamentul de punere în aplicare 2020/17 viza să instituie precedente care să aibă un impact asupra respectivei industrii.

14. Comisia a susținut că acțiunea în anulare introdusă de recurente ar trebui respinsă în totalitate.

15. Regatul Danemarcei, Republica Franceză și Health and Environmental Alliance (denumită în continuare „HEAL”), o organizație de protecție a mediului, au formulat cereri de intervenție în susținerea Comisiei pentru respingerea acțiunii. Tribunalul a admis aceste cereri(13).

16. Prin hotărârea atacată(14), Tribunalul a respins toate criticile ca nefondate. Acestea includeau cele opt motive invocate de recurente(15), precum și celelalte trei motive invocate de ECCA(16). În consecință, Tribunalul a respins acțiunea.

III. Procedura în fața Curții de Justiție

17. Prin recursul introdus la 14 decembrie 2023, ECCA solicită Curții anularea hotărârii atacate și a Regulamentului de punere în aplicare 2020/17. Ea solicită de asemenea Curții obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

18. În memoriul în răspuns depus la 20 martie 2024, Ascenza susține concluziile ECCA și solicită admiterea recursului în totalitate.

19. În memoriul în răspuns depus la 22 martie 2024, Comisia solicită Curții respingerea recursului și obligarea ECCA la plata cheltuielilor de judecată.

20. În memoriul în răspuns depus la 23 martie 2024, HEAL solicită Curții respingerea recursului și obligarea ECCA la plata cheltuielilor de judecată.

21. În memoriul în răspuns depus la 8 aprilie 2024, Republica Franceză solicită Curții respingerea recursului.

22. ECCA a depus o replică la 22 iulie 2024, iar Ascenza și Comisia au depus câte o duplică la 30 august 2024 și, respectiv, la 2 octombrie 2024.

23. În conformitate cu articolul 76 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Curtea a decis să se pronunțe fără organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor.

IV. Analiză

24. Una dintre problemele care se ridică în prezentul recurs(17) privește condițiile în care o asociație care a participat la procedura în primă instanță în calitate de intervenientă neprivilegiată poate formula recurs împotriva hotărârii Tribunalului.

25. La cererea Curții, prezentele concluzii se vor concentra numai asupra acestui aspect.

26. Curtea a analizat deja admisibilitatea recursurilor formulate de intervenienți neprivilegiați, dar nu și atunci când un astfel de intervenient este o asociație. Prin urmare, prezentul recurs oferă Curții ocazia de a clarifica cerința prevăzută la articolul 56 al doilea paragraf din statut – potrivit căreia hotărârea Tribunalului trebuie să îl privească în mod direct pe un intervenient neprivilegiat – în cazul în care acest intervenient este o asociație reprezentativă.

27. Comisia, susținută de HEAL, contestă admisibilitatea recursului pentru motivul că hotărârea atacată nu o privește în mod direct pe ECCA în sensul articolului 56 al doilea paragraf din statut.

28. ECCA susține că recursul său este admisibil în temeiul a două motive. În primul rând, ECCA, susținută de Ascenza, pretinde că întrunește cerința de a fi vizată în mod direct de hotărârea atacată în sensul articolului 56 al doilea paragraf din statut deoarece hotărârea a avut un impact semnificativ și imediat asupra intereselor sale. În al doilea rând, ECCA susține că ea, ca asociație, reprezintă interesele membrului său, Ascenza, care ar fi avut ea însăși calitatea de a formula recurs. În această privință, ECCA susține că condițiile de admisibilitate a unei acțiuni în anulare introduse de asociații în numele membrilor lor în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE ar trebui să se aplice prin analogie cu cerințele de admisibilitate a unui recurs introdus de asociații în temeiul articolului 56 al doilea paragraf din statut.

29. Comisia, susținută de HEAL, precizează în replică faptul că argumentele ECCA întemeiate pe condițiile de admisibilitate prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE nu pot fi primite.

30. Aprecierea noastră este structurată după cum urmează. Mai întâi, vom aborda dreptul de a interveni în fața instanțelor Uniunii și interesul asociațiilor reprezentative de a formula cerere de intervenție (A). În al doilea rând, vom examina relația dintre interesul de a interveni al intervenienților neprivilegiați și dreptul de a formula recurs (B). În al treilea rând, vom aborda argumentele ECCA referitoare la potențiala relevanță a condițiilor de admisibilitate prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE în ceea ce privește dreptul său de a formula recurs în calitate de intervenientă neprivilegiată (C). În al patrulea și ultimul rând, vom aplica analiza noastră pentru a concluziona că ECCA are drept de recurs în prezenta cauză (D).

A. Interesul de a formula cerere de intervenție al asociațiilor reprezentative

31. Mai întâi, intervenția este un mecanism procedural specific în acțiunile directe în fața instanțelor Uniunii, care permite statelor membre, instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, precum și tuturor tipurilor de persoane fizice și juridice, inclusiv asociațiilor, să se alăture în mod voluntar în proces uneia dintre părțile principale din litigiul aflat pe rolul acestor instanțe. Întrucât cauza le poate viza, cererea de intervenție permite instanțelor Uniunii să țină seama la soluționarea cauzei de punctul lor de vedere(18).

32. Astfel, ideea principală este că un intervenient poate susține una dintre părți, însă intervenția nu reprezintă „ușa din dos” care să îi permită să participe la procedură chiar în calitate de parte(19).

33. Acest lucru se reflectă în normele de procedură ale Uniunii, de exemplu, faptul că concluziile cererii de intervenție pot avea ca obiect numai susținerea, în tot sau în parte, a concluziilor uneia dintre părți, intervenția este accesorie litigiului principal, iar intervenientul „ia litigiul în starea în care se află” la momentul intervenției sale(20).

34. Normele de procedură ale Uniunii fac de asemenea distincție între intervenienții privilegiați și cei neprivilegiați. Pe de o parte, statele membre și instituțiile Uniunii sunt intervenienți privilegiați, ceea ce înseamnă că pot interveni în orice cauză fără a trebui să demonstreze un interes în soluționarea litigiului(21). Pe de altă parte, organele, oficiile și agențiile Uniunii, precum și persoanele fizice și juridice, inclusiv asociațiile, sunt considerate interveniente neprivilegiate, ceea ce înseamnă că sunt obligate să dovedească un interes în soluționarea litigiului, în conformitate cu articolul 40 din statut, pentru a li se permite să intervină într‑un litigiu(22). Vom califica această cerință drept „interesul de a interveni”.

35. Curtea a dat o interpretare mai largă interesului de a interveni atunci când este vorba despre asociații reprezentative comparativ cu persoanele fizice și juridice care acționează în nume propriu.

36. În ceea ce privește persoanele fizice sau juridice, Curtea a susținut constant că noțiunea de „interes în soluționarea litigiului”, în sensul articolului 40 din statut, trebuie „înțeleasă ca un interes direct și actual pentru soarta rezervată concluziilor înseși, iar nu ca un interes în raport cu motivele sau cu argumentele invocate. Noțiunea de «soluționarea litigiului» se referă la decizia pronunțată în final, astfel cum este ea consacrată în dispozitivul hotărârii care urmează a fi pronunțată”. În această privință, Curtea a statuat că „trebuie să se analizeze în special dacă persoana care a solicitat să intervină este direct afectată de actul atacat și dacă interesul său în soluționarea litigiului este unul cert. În principiu, un interes în soluționarea litigiului nu poate fi considerat suficient de direct decât în măsura în care această soluție este de natură să modifice poziția juridică a autorului cererii de intervenție”(23).

37. Totuși, această jurisprudență este nuanțată în ceea ce privește asociațiile reprezentative. Potrivit unei jurisprudențe constante, „o asociație profesională reprezentativă care are ca obiect de activitate protejarea intereselor membrilor săi poate fi autorizată să intervină atunci când litigiul ridică probleme de principiu de natură să afecteze interesele menționate […]”. Prin urmare, cerința ca o astfel de asociație să aibă un interes direct și actual în soluționarea litigiului trebuie considerată ca fiind îndeplinită atunci când asociația în cauză stabilește că se află într‑o astfel de situație, indiferent dacă soluționarea litigiului este de natură să modifice poziția juridică a asociației ca atare(24).

38. Prin urmare, interesul de a interveni al unei asociații reprezentative nu este în mod necesar legat de soluționarea unui litigiu specific, ci poate fi de asemenea legat de raționamentul care a condus Tribunalul la această soluție.

39. Curtea a explicat motivele care favorizează o interpretare mai largă a interesului de a interveni al asociațiilor reprezentative după cum urmează: „Astfel, o asemenea interpretare largă a dreptului de a interveni în favoarea asociațiilor profesionale reprezentative urmărește să permită o mai bună evaluare a cadrului în care se înscriu cauzele deduse judecății instanței Uniunii, evitând în același timp o multitudine de intervenții individuale care ar compromite eficacitatea și buna desfășurare a procedurii […]. Or, spre deosebire de persoanele fizice și juridice care acționează în nume propriu, asociațiile profesionale reprezentative pot solicita să intervină într‑un litigiu dedus judecății Curții nu pentru a apăra interese individuale, ci pentru a apăra interesele colective ale membrilor lor. Astfel, intervenția unei astfel de asociații oferă o perspectivă de ansamblu asupra acestor interese colective, afectate de o chestiune de principiu de care depinde soluționarea litigiului, și este astfel de natură să permită Curții să aprecieze mai bine cadrul în care este sesizată cu o cauză[…]”(25).

B. Dreptul intervenienților neprivilegiați de a formula recurs

40. Potrivit normelor de procedură ale Uniunii(26), un recurs formulat în fața Curții împotriva unei decizii a Tribunalului oferă părților posibilitatea de a contesta decizia ca urmare a pretinselor erori de drept săvârșite de Tribunal în decizia sa, în vederea anulării, în tot sau în parte, a acestei decizii(27).

41. Articolul 56 din statut impune două cerințe pe care intervenienții neprivilegiați trebuie să le îndeplinească pentru a formula recurs. Prima se referă în general la orice recurs, în timp ce a doua privește în mod specific intervenienții neprivilegiați.

42. Prima cerință este ca persoana care intenționează să formuleze recurs să cadă în pretenții în cauza aflată pe rolul Tribunalului. Acest lucru rezultă din prima teză a articolului 56 al doilea paragraf din statut, potrivit căreia „recursul poate fi introdus de oricare parte ale cărei concluzii au fost respinse, în totalitate sau în parte”(28). Noțiunea de „oricare parte” include, astfel cum a admis Curtea, nu doar părțile principale (reclamanții și pârâții), ci și părțile care intervin la Tribunal(29).

43. În consecință, intervenienții neprivilegiați pot formula recurs numai dacă au intervenit în primă instanță în susținerea părții care a pierdut ulterior cauza, în tot sau în parte. Această cerință nu este contestată în speță, întrucât recurentele pentru care a intervenit ECCA au pierdut cauza în totalitate.

44. A doua cerință este una suplimentară care se aplică numai intervenienților neprivilegiați. Aceștia trebuie să fie afectați în mod direct de decizia Tribunalului. Acest lucru rezultă din a doua teză a articolului 56 al doilea paragraf din statut, potrivit căreia „părțile care intervin, altele decât statele membre și instituțiile Uniunii, pot introduce acest recurs numai în cazul în care decizia Tribunalului le privește în mod direct”(30).

45. Esența prezentei cauze este, astfel, modul în care formularea „le privește în mod direct” trebuie înțeleasă în cazul asociațiilor reprezentative.

46. În această privință, jurisprudența Curții referitoare la admisibilitatea recursurilor formulate de intervenienți neprivilegiați a vizat până în prezent doar câteva cauze de‑a lungul anilor și, astfel cum am arătat deja, niciuna dintre ele nu privea asociații reprezentative. Aceste recursuri au fost introduse în domeniul ajutoarelor de stat(31), al dreptului concurenței(32) și al antidumpingului(33) și, în toate cazurile, Curtea a considerat că recursurile erau admisibile, întrucât decizia Tribunalului o afecta în mod direct pe intervenienta în cauză.

47. Totuși, în toate aceste cauze, era vorba în general despre recursuri formulate de persoane fizice și juridice care au intervenit în procedura de la Tribunal și în privința cărora decizia Tribunalului era susceptibilă să producă o modificare defavorabilă situației lor juridice sau intereselor lor economice ori morale(34). Astfel, ele nu au abordat situația unui recurs formulat de o asociație intervenientă, a cărui situație juridică proprie nu ar fi modificată prin hotărârea atacată.

48. Totuși, această jurisprudență pare să sugereze că, pentru a decide dacă un astfel de intervenient neprivilegiat putea formula un recurs, Curtea a analizat interesul acestuia de a interveni în primă instanță. Acest lucru ar sugera, la rândul său, că faptul de a fi afectat în mod direct în temeiul articolului 56 din statut coincide cu interesul de a interveni.

49. Aceasta nu înseamnă neapărat că Curtea trebuie să acorde în mod automat dreptul de a formula recurs unei părți care a fost intervenientă neprivilegiată la Tribunal. Aceasta este situația din moment ce, odată pronunțată o hotărâre, interesul de a interveni poate fi apreciat într‑un mod mai concret decât atunci când a fost apreciat în primă instanță. Acest punct de vedere este susținut de o serie de profesori universitari(35). Cu alte cuvinte, Curtea poate, într‑un anumit fel, să reanalizeze dacă a existat interesul de a interveni și, în cazul în care constată că nu a existat, să respingă recursul. Cu toate acestea, în principiu, intervenientului neprivilegiat căruia i s‑a acordat dreptul de a interveni ar trebui, pentru aceleași motive, să i se recunoască și dreptul de a formula o cale de atac.

50. Această interpretare pare să rezulte și din faptul că, astfel cum am arătat mai sus (punctul 36 din prezentele concluzii), expresia „direct afectată” este utilizată în jurisprudența Curții în cadrul verificării existenței unui interes de a interveni.

51. În măsura în care dreptul de a formula recurs împotriva intervenienților neprivilegiați este condiționat de interesul acestora de a interveni, noțiunea de afectare directă prin decizia Tribunalului de la articolul 56 al doilea paragraf din statut ar putea fi înțeleasă în mod diferit în ceea ce privește persoanele fizice și juridice care intervin în nume propriu și asociațiile reprezentative care intervin pentru apărarea intereselor colective ale membrilor lor.

52. Dacă ar fi înțeleasă în acest mod, ar rezulta că interpretarea mai largă a interesului de a interveni dată de Curte în cazul asociațiilor reprezentative în raport cu interesul de a interveni al persoanelor fizice și juridice care acționează în nume propriu (a se vedea punctele 37 și 39 din prezentele concluzii) ar conduce la o interpretare mai largă a cerinței de a fi direct afectat în ceea ce privește aceste asociații. Chiar dacă, pentru persoanele fizice și juridice care acționează în nume propriu, afectarea directă este legată numai de rezultatul cauzei, asociațiile reprezentative pot formula recurs în cazul în care contestă o parte a raționamentului Tribunalului, în pofida faptului că rezultatul nu modifică în mod direct situația lor juridică.

53. Acest lucru pare deosebit de relevant în domenii ale dreptului Uniunii, cum ar fi cel referitor la produse fitosanitare, care implică potențial toate tipurile de asociații reprezentative care joacă un rol important ce justifică interesul lor de a interveni și care nu ar trebui private de oportunitatea de a formula recurs atunci când acest interes este afectat de decizia Tribunalului.

54. Prin urmare, s‑ar putea concluziona că asociațiile reprezentative, cărora li s‑au admis cererile de intervenție formulate în susținerea părții care a pierdut ulterior cauza la Tribunal, îndeplinesc cerința afectării directe pentru a formula recurs, chiar dacă decizia Tribunalului nu modifică în mod direct situația juridică a unor astfel de asociații.

C. Cu privire la pertinența condițiilor de admisibilitate în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE

55. ECCA susține de asemenea că calitatea procesuală activă directă întemeiată pe articolul 263 al patrulea paragraf TFUE este relevantă pentru îndeplinirea cerinței de a fi direct afectat de o hotărâre a Tribunalului în temeiul articolului 56 din statut pentru a formula recurs în calitate de intervenient neprivilegiat.

56. Este adevărat că o persoană care ar îndeplini condițiile de a fi vizată în mod direct și individual pentru a putea introduce o acțiune în anulare ar fi de asemenea autorizată să intervină, în loc să introducă o astfel de acțiune, într‑o cauză introdusă de o altă persoană.

57. Cu toate acestea, dacă o astfel de persoană nu ar introduce acțiunea în anulare, chiar dacă putea, și nu ar fi intervenit în acțiunea introdusă de o altă persoană, ea nu ar fi în măsură să formuleze recurs, întrucât nu a fost nici parte, nici intervenientă în primă instanță.

58. Prin urmare, dreptul de a formula recurs nu poate fi apreciat decât în funcție de statutul pe care o persoană l‑a avut în primă instanță. Dacă această persoană a decis să participe în calitate de intervenient și nu să introducă acțiunea, posibilitatea de a introduce o astfel de acțiune nu este relevantă.

59. În consecință, în opinia noastră și contrar argumentelor invocate de ECCA, cerințele de admisibilitate a acțiunilor în anulare în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE nu sunt relevante pentru aprecierea cerinței privind un recurs formulat de asociații reprezentative în temeiul articolului 56 al doilea paragraf din statut.

D. Cu privire la prezenta cauză

60. Din analiza noastră rezultă că recursul ECCA în prezenta cauză este admisibil, din moment ce ECCA este direct afectată de hotărârea atacată în sensul articolului 56 al doilea paragraf din statut.

61. Hotărârea atacată, dacă nu este anulată de Curte, stabilește precedente referitoare la aplicarea corectă a Regulamentului nr. 1107/2009 și la procedura de reînnoire a aprobării substanțelor active, care pot afecta interesele membrilor ECCA.

62. Într‑adevăr, cauza care s‑a aflat pe rolul Tribunalului ridica asemenea probleme de principiu, motiv pentru care ECCA a intervenit.

63. Astfel cum am explicat, în principiu, unui intervenient neprivilegiat căruia i s‑a acordat dreptul de a interveni ar trebui, pentru aceleași motive, să i se recunoască și dreptul de a formula recurs.

64. ECCA a primit dreptul de a interveni și, din aceleași motive, ar trebui să i se acorde dreptul de a formula recurs.

65. Nu există vreun motiv pentru a pune la îndoială existența interesului ECCA de a interveni în primă instanță.

66. În consecință, ECCA ar trebui considerată direct afectată de hotărârea atacată. Aceasta este situația, independent de aspectul dacă această hotărâre este susceptibilă să îi modifice situația juridică.

V. Concluzie

67. Având în vedere cele de mai sus, propunem Curții să considere că recursul European Crop Care Association este admisibil în principiu.

1 Limba originală: engleza.

2 A se vedea site‑ul internet al ECCA, https://www.ecca‑org.eu/.

3 Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (JO 2009, L 309, p. 1).

4 A se vedea în special articolul 1 alineatul (1) și considerentul (9) al Regulamentului nr. 1107/2009. Pentru o dezbatere mai amplă, a se vedea de exemplu Bozzini, E., Pesticide Policy and Politics in the European Union – Regulatory Assessment, Implementation and Enforcement, Palgrave Macmillan, Cham, 2017, capitolul 2, Morvillo, M., „From contestation to accountability in EU pesticides regulation? The case of glyphosate”, în Arcuri, A. și Coman‑Kund, F. (editori), Technocracy and the Law: Accountability, Governance and Expertise, Routledge, Londra, 2021, p. 196-222, în special p. 198-203.

5 A se vedea capitolele II și III, împreună cu considerentele (10) și (23) ale Regulamentului nr. 1107/2009.

6 A se vedea articolele 14-20 și considerentul (15) al Regulamentului nr. 1107/2009.

7 Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei din 18 septembrie 2012 de stabilire a dispozițiilor necesare pentru punerea în aplicare a procedurii de reînnoire pentru substanțele active, prevăzută în Regulamentul nr. 1107/2009 (JO 2012, L 252, p. 26). Acest regulament a fost abrogat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1740 din 20 noiembrie 2020 al Comisiei de stabilire a dispozițiilor necesare pentru punerea în aplicare a procedurii de reînnoire pentru substanțele active, astfel cum se prevede în Regulamentul nr. 1107/2009, și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 844/2012 (JO 2020, L 392, p. 20).

8 Directiva 2005/72/CE din 21 octombrie 2005 a Comisiei de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în vederea înscrierii substanțelor active clorpirifos, clorpirifos‑metil, mancozeb, maneb și metiram (JO 2005, L 279, p. 63, Ediție specială, 03/vol. 66, p. 157), care, potrivit articolului 4 din aceasta, a intrat în vigoare la 1 iulie 2006. Aceasta a fost adoptată în temeiul Directivei 91/414/CEE din 15 iulie 1991 a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (JO 1991, L 230, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 10, p. 30), care a fost ulterior înlocuită prin Regulamentul nr. 1107/2009. În temeiul articolului 78 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1107/2009, substanțele active incluse în anexa I la Directiva 91/414 erau considerate aprobate și incluse în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 din 25 mai 2011 al Comisiei de punere în aplicare a Regulamentului nr. 1107/2009 (JO 2011, L 153, p. 1) (poziția 112 din această anexă indica data la care expira autorizarea CHP‑metilului ca fiind 30 iunie 2016).

9 Cu toate acestea, din cauza duratei procedurii de reînnoire, Comisia a acordat trei prelungiri după expirarea aprobării CHP‑metilului până în anul 2020.

10 Această procedură este descrisă la punctele 15-56 din Hotărârea din 4 octombrie 2023, Ascenza Agro și Industrias Afrasa/Comisia (T‑77/20, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2023:602).

11 Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/17 din 10 ianuarie 2020 al Comisiei privind nereînnoirea aprobării substanței active clorpirifos‑metil, în conformitate cu Regulamentul nr. 1107/2009, și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare nr. 540/2011 al Comisiei (JO 2020, L 7, p. 11).

12 A se vedea Ordonanța președintelui Camerei a șaptea a Tribunalului din 26 noiembrie 2020, Ascenza Agro și Industrias Afasa/Comisia (T‑77/20, nepublicată, în special punctele 3, 4 și 6).

13 A se vedea Ordonanța președintelui Camerei a șaptea a Tribunalului din 26 noiembrie 2020, Ascenza Agro și Industrias Afrasa/Comisia (T‑77/20, nepublicate).

14 A se vedea nota de subsol 10 din prezentele concluzii.

15 Astfel cum s‑a indicat la punctul 86 din hotărârea atacată, motivele invocate de recurente se întemeiau: (i) pe încălcarea unor norme fundamentale de procedură; (ii) pe încălcarea obligației de transparență; (iii) pe încălcarea dreptului de a fi ascultat; (iv) pe încălcarea principiului precauției; (v) pe încălcarea obligației de a lua în considerare elementele și circumstanțele relevante ale situației pe care regulamentul atacat intenționa să o reglementeze; (vi) pe încălcarea principiului bunei administrări; (vii) pe o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește evaluarea riscurilor reținută de EFSA, iar apoi de Comisie și (viii) a pe o eroare vădită de apreciere și pe încălcarea principiului proporționalității.

16 Astfel cum s‑a indicat la punctul 87 coroborat cu punctele E și K din hotărârea atacată, celelalte motive invocate de ECCA se întemeiau: (ix) pe încălcarea obligației de motivare în ceea ce privește adoptarea ce către Comisiei a unui regulament bazat pe o evaluare științifică divergentă care figurează în proiectul de raport de evaluare adoptat de statutul membru raportor; (x) pe încălcarea obligației de motivare cu privire la aplicarea abordării prin extrapolare și (xi) pe încălcarea articolului 14 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012. Tribunalul a respins ca nefondat fiecare dintre aceste motive, considerând că nu era necesar să se pronunțe cu privire la admisibilitatea lor (a se vedea punctele 181, 288 și 654 din hotărârea atacată).

17 ECCA invocă patru motive de recurs. În esență, primul motiv este întemeiat pe încălcarea Regulamentului nr. 1107/2009 și se referă la al șaptelea motiv de drept invocat de recurente; al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 296 TFEU și se referă la al zecelea motiv de drept invocat de ECCA; al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea unor norme fundamentale de procedură și se referă la primul motiv invocat de recurente, iar al patrulea motiv este întemeiat pe încălcarea metodei de extrapolare și pe o motivare contradictorie referitoare la al șaptelea motiv de drept invocat de recurente.

18 În acest sens, normele care reglementează intervenția sunt prevăzute la articolul 40 din statut și în capitolul 4 din titlul IV din Regulamentul de procedură al Curții consacrat acțiunilor directe (articolele 129-132). Există dispoziții comparabile în capitolul 14 din titlul III din Regulamentul de procedură al Tribunalului (articolele 142-145).

19 A se vedea Lenaerts, K., Gutman, K. și Nowak, J.T., EU Procedural Law, a doua ediție., Oxford University Press, Oxford, 2023, p. 733.

20 A se vedea în acest sens articolul 129 alineatele (1)-(3) din Regulamentul de procedură al Curții.

21 A se vedea articolul 40 primul paragraf din statut.

22 A se vedea articolul 40 al doilea paragraf din statut.

23 Ordonanța președintelui Curții din 10 martie 2023, Illumina/Comisia (C‑611/22 P, EU:C:2023:205, punctele 6 și 7) (sublinierea noastră). A se vedea de asemenea, de exemplu, Ordonanța președintelui Curții din 4 februarie 2025, Medel ș.a./Consiliul (C‑555/24 P, EU:C:2025:73, punctele 6-8).

24 Ordonanța președintelui Curții din 10 martie 2023, Illumina/Comisia (C‑611/22 P, EU:C:2023:205, punctul 8) (sublinierea noastră). A se vedea de asemenea, de exemplu, Ordonanța președintelui Curții din 4 februarie 2025, Medel ș.a./Consiliul (C‑555/24 P, EU:C:2025:73, punctul 9). Astfel, se poate admite o cerere de intervenție a unei asemenea asociații într‑o cauză dacă, mai întâi, ea reprezintă un număr semnificativ de întreprinderi active în sectorul în discuție, al doilea, cererea are ca obiect protecția intereselor membrilor săi, al treilea, cauza poate ridica probleme de principiu care afectează funcționarea sectorului respectiv și deci, în al patrulea rând, interesele membrilor săi pot fi afectate în mod semnificativ de hotărârea care urmează a fi pronunțată. A se vedea, de exemplu, Ordonanțele președintelui Curții din 10 martie 2023, Illumina/Comisia (C‑611/22 P, EU:C:2023:205, punctul 10), și din 1 august 2025, Ordre néerlandais des avocats du barreau de Bruxelles ș.a./Consiliul (C‑865/24 P, EU:C:2025:639, punctul 10).

25 Ordonanța președintelui Curții din 10 martie 2023, Illumina/Comisia (C‑611/22 P, EU:C:2023:205, punctul 9) (sublinierea noastră). A se vedea de asemenea, de exemplu, Ordonanța președintelui Curții din 1 august 2025, Ordre néerlandais des avocats du barreau de Bruxelles ș.a./Consiliul (C‑865/24 P, EU:C:2025:639, punctul 9).

26 În această privință, normele care reglementează recursurile (precum și recursurile incidente) sunt prevăzute la articolele 56-61 din statut și în titlul V din Regulamentul de procedură al Curții, consacrat recursurilor împotriva deciziilor Tribunalului (articolele 167-190).

27 A se vedea în această privință articolul 169 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții.

28 Sublinierea noastră.

29 A se vedea de exemplu Hotărârea din 22 decembrie 1993, Pincherle/Comisia (C‑244/91 P, EU:C:1993:950, punctul 16), și Hotărârea din 11 februarie 1999, Antillean Rice Mills ș.a./Comisia (C‑390/95 P, EU:C:1999:66, punctul 20).

30 Sublinierea noastră.

31 A se vedea Hotărârea din 24 septembrie 2002, Falck și Acciaierie di Bolzano/Comisia (C‑74/00 P și C‑75/00 P, EU:C:2002:524, punctele 57 și 58) (societatea în cauză era afectată în mod direct pentru că era probabilă obligarea ei la restituirea sumelor plătite cu titlu de ajutor în temeiul hotărârii Tribunalului pronunțate în cadrul unei acțiuni în recuperare), Hotărârea din 26 octombrie 2016, DEI și Comisia/Alouminion tis Ellados (C‑590/14 P, EU:C:2016:797, punctele 23-26) (societatea în cauză era afectată în mod direct, întrucât era probabilă obligarea ei la rambursarea sumei pe care o recuperase pentru a se conforma hotărârii Tribunalului), Hotărârea din 2 februarie 2023, Spania ș.a./Comisia (C‑649/20 P, C‑658/20 P și C‑662/20 P, EU:C:2023:60, punctele 25 și 26) (entitățile în cauză erau afectate în mod direct pentru că este posibil ca ele să fi trebuit să restituie ajutoarele pe care le‑au primit pentru a se conforma hotărârii Tribunalului), și Hotărârea din 14 septembrie 2023, Land Rheinland‑Pfalz/Deutsche Lufthansa (C‑466/21 P, EU:C:2023:666, punctele 37-40) (landul în cauză era afectat în mod direct întrucât era obligat să recupereze tranșele de ajutor în discuție și îi era interzis să plătească pe viitor noi tranșe din acest ajutor ca urmare a hotărârii Tribunalului).

32 A se vedea Hotărârea din 2 octombrie 2003, International Power ș.a./NALOO (C‑172/01 P, C‑175/01 P, C‑176/01 P și C‑180/01 P, EU:C:2003:534, punctele 52 și 53) (societățile în cauză erau afectate în mod direct, întrucât, pentru a se conforma hotărârii Tribunalului, Comisia ar fi fost obligată să efectueze o nouă examinare care putea conduce la o măsură dezavantajoasă pentru aceste societăți, ceea ce ar da naștere riscului de a fi acționată în judecată la instanțele naționale pentru despăgubiri).

33 A se vedea Hotărârea din 3 decembrie 2020, Changmao Biochemical Engineering/Distillerie Bonollo ș.a. (C‑461/18 P, EU:C:2020:979, punctele 122-129) (societatea în cauză era afectată în mod direct din cauza riscului ca măsurile luate de Comisie pentru a se conforma hotărârii Tribunalului să o expună unor acțiuni având ca obiect plata unor taxe mult mai mari).

34 A se vedea în această privință Concluziile avocatului general Kokott prezentate în cauzele conexate Fresh Del Monte Produce/Comisia și Comisia/Fresh Del Monte Produce (C‑293/13 P și C‑294/13 P, EU:C:2014:2439, în special punctul 57).

35 A se vedea de exemplu Lasok, K.P.E., Lasok’s European Court Practice and Procedure, ediția a patra, Bloomsbury Professional, Londra, 2022, p. 1192 și 1193: „Este neclar în ce măsură cerința potrivit căreia decizia atacată trebuie să privească în mod direct recurentul intervenient diferă în mod direct de criteriul obișnuit care permite să se stabilească dacă intervenientul putea sau nu în primul rând să intervină în primă instanță. Atunci când o cerere de intervenție este examinată pentru a se stabili dacă trebuie sau nu trebuie admisă, interesul intervenientului în soluționarea litigiului se apreciază ex ante; în cazul în care se verifică un recurs formulat de un intervenient, interesul intervenientului poate fi apreciat ex post și poate deveni clar dacă intervenientul a avut sau nu cu adevărat un interes direct și concret în soluționarea litigiului. În consecință, chiar dacă criteriul pentru admiterea în principiu a unui recurs formulat de un intervenient este, în principiu, identic cu cel care permite admiterea cererii de intervenție în primă instanță, nu rezultă neapărat că un intervenient în procedura în primă instanță ar avea calitatea procesuală pentru a formula recurs.” (sublinierea noastră) A se vedea de asemenea Lenaerts, Gutman și Nowak, EU Procedural Law, citați la nota de subsol 19 din prezentele concluzii, p. 653 și 654: „Interesul pe care un astfel de intervenient – inclusiv organele, oficiile și agențiile Uniunii, precum și orice altă persoană – trebuie să îl demonstreze pentru a putea formula un recurs este, în principiu, identic cu cel pe care trebuia să îl dovedească pentru a i se permite să intervină în primă instanță (articolul 40 al doilea paragraf din statut), dar Curtea dispune, în decizia Tribunalului, de o bază mai concretă pentru a verifica acest interes decât dispune Tribunalul atunci când apreciază interesul unei părți a cărei cerere de intervenție ar putea fi admisă înainte de a lua o decizie pe fond. Prin urmare, este posibil ca intervenientului în primă instanță să nu i admită în principiu recursul” (sublinierea noastră).