Concluziile avocatei generale doamna L. Medina prezentate la 10 aprilie 2025.#Elena Petrovna Timchenko împotriva Consiliului Uniunii Europene.#Recurs – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina – Decizia 2014/145/PESC – Articolul 1 alineatul (1) in fine – Măsuri restrictive impuse unei persoane fizice asociate unei alte persoane fizice care este ea însăși supusă unor măsuri restrictive – Noțiunea de «asociere în cazul a două persoane unite printr‑o legătură familială».#Cauza C-703/23 P.

Prezentele concluzii privesc un recurs formulat de doamna Elena Petrovna Timchenko, recurentă în această cauză, prin care se solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 6 septembrie 2023, Timchenko/Consiliul (T‑361/22, denumită în continuare „hotărârea atacată, EU:T:2023:502).

Prin hotărârea sa, Tribunalul a respins acțiunea recurentei având ca obiect anularea, în temeiul articolului 263 TFUE: – pe de o parte, a Deciziei (PESC) 2022/582 a Consiliului din 8 aprilie 2022 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2022, L 110, p. 55) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/581 al Consiliului din 8 aprilie 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2022, L 110, p. 3) ( 2 ) și, – pe de altă parte, a Deciziei (PESC) 2022/1530 a Consiliului din 14 septembrie 2022 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2022, L 239, p. 149) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1529 al Consiliului din 14 septembrie 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2022, L 239, p. 1) ( 3 ), în măsura în care aceste acte ( 4 ) o privesc pe recurentă. În temeiul actelor menționate, Consiliul Uniunii Europene a supus‑o pe recurentă printre altele unei interdicții de intrare pe teritoriul statelor membre sau de tranzitare a acestuia și a înghețat toate fondurile și resursele sale economice pe același teritoriu. Tribunalul a respins de asemenea acțiunea în măsura în care prin aceasta se solicita, în temeiul articolului 268 TFUE, repararea prejudiciului moral pe care recurenta l‑ar fi suferit ca urmare a adoptării acelorași acte.

În special, Tribunalul a interpretat noțiunea de „asociere” prevăzută la articolul 1 alineatul (1) in fine și la articolul 2 alineatul (1) in fine din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată ( 5 ), în sensul că se referă la persoane fizice sau juridice care sunt, ca regulă generală, legate prin interese comune, fără a necesita însă o legătură prin intermediul unei activități economice. În ceea ce îi privește pe membrii aceleiași familii, Tribunalul a declarat în esență că legătura trebuie să depășească relația de familie și trebuie să fie caracterizată prin existența obiectivă a unei întrepătrunderi de interese comune. În acest temei, Tribunalul a statuat că Consiliul nu săvârșise nicio eroare de apreciere atunci când a considerat că recurenta, în calitate de membru al consiliului de administrație al fundației Elena și Gennady Timchenko ( 6 ), era asociată cu soțul său, care, astfel cum rezulta din Hotărârea din 6 septembrie 2023, Timchenko/Consiliul (T‑252/22, EU:T:2023:496), îndeplinea el însuși două dintre criteriile de includere prevăzute de Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată.

Recurenta critică raționamentul Tribunalului și îi reproșează că a săvârșit o eroare de drept în interpretarea noțiunii de „asociere”. În opinia sa, această interpretare conduce la aplicarea criteriului prevăzut la articolul 1 alineatul (1) in fine și la articolul 2 alineatul (1) in fine din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, unor persoane fizice pentru simplul fapt al existenței legăturii de familie existente între ele, ceea ce ar contraveni jurisprudenței Curții. În plus, aceasta apreciază că, în ceea ce privește speța de față, Tribunalul nu a prezentat interesele comune pe care le‑ar împărți cu soțul său și care ar depăși simpla comunitate de interese intrinsecă oricărei relații de familie.

Prezenta cauză privește unul dintre primele recursuri formulate în fața Curții în legătură cu măsurile restrictive adoptate de Consiliu în anul 2022 ca urmare a invadării Ucrainei de către forțele armate ale Federației Ruse ( 7 ). Aceasta oferă Curții ocazia de a analiza interpretarea articolului 1 alineatul (1) in fine și a articolului 2 alineatul (1) in fine din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, care vizează persoane fizice și/sau juridice, entități sau organisme care sunt asociate persoanelor fizice sau juridice care îndeplinesc cel puțin unul dintre criteriile de includere prevăzute de articolele menționate.

Trebuie adăugat că această cauză prezintă o legătură cu cauza C‑702/23 P, care rezultă din recursul formulat de domnul Gennady Nikolayevich Timchenko, soțul recurentei. Prin acest recurs, domnul Timchenko solicită anularea Hotărârii din 6 septembrie 2023, Timchenko/Consiliul (T‑252/22, EU:T:2023:496), prin care Tribunalul a confirmat includerea acestuia din urmă pe listele de măsuri restrictive în special ca urmare a aplicării criteriilor prevăzute la articolul 1 alineatul (1) literele (a) și (b) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată. Concluziile în această din urmă cauză sunt de asemenea prezentate astăzi.

Istoricul litigiului este prezentat la punctele 2-16 din hotărârea atacată și, în scopul prezentelor concluzii, poate fi rezumat după cum urmează.

La 17 martie 2014, Consiliul Uniunii Europene a adoptat, în temeiul articolului 29 TUE, Decizia 2014/145/PESC ( 8 ). În aceeași zi, Consiliul a adoptat, în temeiul articolului 215 TFUE, Regulamentul (UE) nr. 269/2014 ( 9 ).

În urma invadării Ucrainei de către forțele armate ale Federației Ruse, Consiliul a adoptat, la 25 februarie 2022, Decizia (PESC) 2022/329 de modificare a Deciziei 2014/145 (JO 2022, L 50, p. 1), precum și Regulamentul (UE) 2022/330 de modificare a Regulamentului nr. 269/2014 (JO 2022, L 51, p. 1), în special pentru a adapta criteriile pe baza cărora persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele puteau fi vizate de măsurile restrictive în cauză.

Articolul 1 alineatul (1) din Decizia 2014/145, în versiunea modificată prin Decizia 2022/329 ( 10 ), are următorul cuprins: „(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a împiedica intrarea pe teritoriul lor sau tranzitarea acestuia de către: (a) persoane fizice care sunt responsabile de acțiuni sau politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei sau stabilitatea ori securitatea în Ucraina, care sprijină sau pun în aplicare astfel de acțiuni sau politici sau care obstrucționează activitatea organizațiilor internaționale în Ucraina; (b) persoane fizice care sprijină, cu resurse materiale sau financiare, factorii de decizie ruși care sunt responsabili de anexarea Crimeii sau de destabilizarea Ucrainei sau care beneficiază de pe urma acțiunilor acestora; […] precum și de către persoane fizice asociate acestora, astfel cum figurează pe lista din anexă.”

Articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (d) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, prevede înghețarea fondurilor care aparțin unor persoane fizice care îndeplinesc criterii în esență identice cu cele prevăzute la articolul 1 alineatul (1) literele (a) și (b) din această decizie. Regulamentul nr. 269/2014, în versiunea modificată prin Regulamentul 2022/330 ( 11 ), prevede de asemenea aceleași criterii.

La 8 aprilie 2022, având în vedere gravitatea situației din Ucraina, Consiliul a adoptat actele inițiale în litigiu. Prin aceste acte, numele recurentei a fost adăugat, cu numărul 903, în lista anexată la Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, și, cu același număr, în cea care figurează în anexa I la Regulamentul nr. 269/2014, astfel cum a fost modificat, pentru următoarele motive: „[Doamna] Elena Timchenko este soția miliardarului Gennady Timchenko, inclus pe listă în temeiul Deciziei [2014/145]. Participă la afacerile publice ale acestuia prin intermediul Fundației Timchenko. Obține astfel beneficii din partea [domnului] Gennady Timchenko, care este răspunzător pentru sprijinirea acțiunilor și politicilor care subminează [sau amenință] integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și pentru oferirea de sprijin financiar și material factorilor de decizie ruși responsabili de anexarea Crimeii și de destabilizarea Ucrainei și pentru faptul că beneficiază de pe urma acestora.”

La 11 aprilie 2022, a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO 2022, C 157, p. 11) un aviz în atenția persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, și în Regulamentul nr. 269/2014, astfel cum a fost modificat.

Prin e‑mailul din 14 aprilie 2022, recurenta a solicitat Consiliului să îi acorde acces la întregul dosar care o privea, ceea ce a avut loc la 28 aprilie 2022.

Prin scrisoarea din 31 mai 2022, recurenta a adresat Consiliului o cerere de reexaminare.

La 14 septembrie 2022, Consiliul a adoptat actele de menținere în litigiu, care păstrau includerea numelui recurentei pe listele în discuție în temeiul unei motivări identice cu motivarea contestată care figurează în actele inițiale în litigiu.

La 15 septembrie 2022, Consiliul a notificat recurentei actele de menținere în litigiu, indicându‑i în esență că nu a săvârșit o eroare de apreciere, din moment ce măsurile restrictive care o vizau se întemeiau pe aplicarea noțiunii de „asociere” prevăzute la articolul 1 alineatul (1) in fine din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată. În această privință, Consiliul a precizat că asocierea recurentei cu soțul său rezulta nu numai din legăturile lor de familie, ci și din rolul și din activitățile pe care ea le exercita în fundația Timchenko, ceea ce o făcea să participe la activitățile publice ale soțului său și îi permitea să beneficieze de pe urma acestora, în special în ceea ce privește poziția socială.

Prin cererea introductivă din 17 iunie 2022, recurenta a solicitat Tribunalului anularea actelor inițiale în litigiu, în măsura în care includeau numele său pe lista persoanelor care fac obiectul unor măsuri restrictive. Ea a solicitat de asemenea Tribunalului să îi acorde repararea prejudiciului moral pe care pretindea că l‑a suferit ca urmare a adoptării acestor acte. Pe de altă parte, la 25 noiembrie 2022, recurenta a depus un memoriu în adaptare pentru a modifica dispozitivul cererii sale introductive, incluzând în acesta o cerere de anulare a actelor de menținere în litigiu.

În cadrul acțiunii sale în anulare, recurenta a arătat, în primul rând, că Consiliul încălcase dreptul ei la protecție jurisdicțională, precum și obligația de motivare care revine acestei instituții. În al doilea rând, recurenta a reproșat Consiliului că a săvârșit o eroare de apreciere atunci când a considerat că ea era asociată soțului său, domnul Timchenko, în sensul articolului 1 alineatul (1) in fine din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, prin intermediul fundației Timchenko. În al treilea rând, recurenta a susținut că Consiliul i‑a încălcat dreptul de a fi ascultată.

La 6 septembrie 2023, Tribunalul, după ce a respins toate cererile recurentei, a respins acțiunea în totalitate.

În ceea ce privește în special eroarea de apreciere invocată de recurentă ( 12 ), Tribunalul a arătat că, deși noțiunea de „asociere” este adesea utilizată în actele Consiliului referitoare la măsurile restrictive, aceasta nu este definită ca atare, iar semnificația sa depinde de contextele și de împrejurările în cauză. Cu toate acestea, Tribunalul a considerat, în lumina Hotărârii din 8 martie 2023, Prigozhina/Consiliul (T‑212/22, denumită în continuare „Hotărârea Prigozhina, EU:T:2023:104), că această noțiune vizează persoane fizice sau juridice care sunt, ca regulă generală, legate prin interese comune, fără a necesita însă o legătură prin intermediul unei activități economice.

În aceste împrejurări, potrivit Tribunalului, noțiunea de „asociere” prevăzută de dispozițiile relevante ale Deciziei 2014/145, astfel cum a fost modificată, putea fi interpretată în sensul că vizează orice persoană fizică sau juridică sau orice entitate care prezintă o legătură, ce depășește o relație de familie, cu o persoană care face obiectul unor măsuri restrictive în temeiul, precum în speță, al sprijinului financiar sau al avantajului obținut de la factori de decizie ruși responsabili de invadarea Ucrainei sau al sprijinirii unor acțiuni sau politici care subminează sau amenință suveranitatea și independența Ucrainei ( 13 ). În plus, Tribunalul a apreciat că interpretarea care precedă nu poate fi repusă în discuție de considerentul (7) al fiecăruia dintre actele inițiale în litigiu, de care se prevala recurenta ( 14 ).

În speță, Tribunalul a constatat că recurenta și soțul său erau fondatorii fundației Timchenko și aveau un rol activ în măsura în care erau direct legați de activitățile sale operaționale și dispuneau de competențe substanțiale în administrarea fundației respective. În ceea ce o privește pe recurentă, această implicare era cu atât mai accentuată cu cât era și membră a consiliului de administrație al fundației Timchenko ( 15 ). Tribunalul a concluzionat în acest caz că, fără a săvârși o eroare de apreciere, Consiliul a putut considera că recurenta era, în cadrul fundației Timchenko, asociată cu soțul său, care, astfel cum rezulta din Hotărârea din 6 septembrie 2023, Timchenko/Consiliul (T‑252/22, EU:T:2023:496), îndeplinea el însuși criteriile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) literele (a) și (b) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, și putea stabili în consecință măsuri restrictive în privința sa ( 16 ).

În sfârșit, Tribunalul a respins argumentul recurentei potrivit căruia activitățile sale în cadrul fundației Timchenko nu prezentau niciun risc de eludare a măsurilor restrictive la care era supus soțul său și nu aveau nicio legătură cu invadarea Ucrainei, pentru motivul că nici criteriile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) literele (a) și (b) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, nici jurisprudența nu impuneau să se stabilească aceste două elemente ( 17 ).

Prin recursul formulat, introdus la 16 noiembrie 2023, recurenta solicită Curții: – anularea hotărârii atacate; – evocarea acțiunii pe fond și anularea actelor în litigiu în măsura în care o privesc și – obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

Consiliul, susținut de Comisie, solicită Curții: – respingerea recursului; – obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea recursului formulat, recurenta invocă trei motive întemeiate, primul, pe o eroare de drept în interpretarea criteriului de asociere stabilit prin Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, în legătură cu noțiunea de „interese comune”, al doilea, pe o eroare de drept în interpretarea eronată a expresiei „în mod nejustificat”, care figurează în considerentul (7) al Deciziei 2022/582, și, al treilea, pe o eroare de drept în interpretarea criteriului de asociere în legătură cu obiectivul măsurilor restrictive și cu încălcarea obligației de motivare.

În conformitate cu cererea specifică a Curții, analiza noastră se va limita la argumentele formulate de recurentă în cadrul primului motiv.

Prin intermediul acestui motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a interpretat și a aplicat în mod eronat criteriul de asociere prevăzut la articolul 1 alineatul (1) in fine din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată ( 18 ). Acesta se compune în esență din două aspecte.

Potrivit primului aspect, recurenta arată că interpretarea efectuată de Tribunal conduce la aplicarea acestui criteriu unor persoane fizice pentru simplul motiv al existenței legăturii lor de familie cu o persoană care face obiectul unor măsuri restrictive. Prin termenii vagi utilizați în hotărârea atacată, Tribunalul ar fi urmărit să acopere foarte multe situații, fără a identifica, pe de o parte, interesele comune care depășesc simpla relație de familie și nici, pe de altă parte, sensul expresiei „întrepătrundere de interese comune”, care rezultă de asemenea din hotărârea atacată. Potrivit recurentei, o astfel de interpretare este susceptibilă să încalce principiul securității juridice, întrucât este imprecisă și imprevizibilă în ceea ce privește cazurile în care poate fi aplicată.

Potrivit celui de al doilea aspect, recurenta arată, recunoscând totodată că este necesar să se ia în considerare contextul și împrejurările fiecărei spețe, că Tribunalul ar fi trebuit să explice, după cum a procedat de exemplu în Hotărârea Prigozhina, în ce măsură, prin natura, prin calitatea și prin cantitatea lor, interesele comune în discuție în prezenta cauză depășesc simpla comunitate de interese intrinsecă oricărei relații de familie pentru a putea caracteriza existența obiectivă a unei „întrepătrunderi de interese comune”. Or, în hotărârea atacată, Tribunalul ar fi concluzionat că recurenta era asociată soțului său, fără a identifica vreo legătură de afaceri sau vreo legătură economică, de capital sau de altă natură care i‑ar uni pe cei doi soți dincolo de o simplă relație de familie. Recurenta precizează că, în hotărârea atacată, Tribunalul s‑ar fi limitat să deducă o asociere între ea și soțul său din funcțiile și competențele obișnuite legate de statutul de fondator al unei asociații caritabile, deși interesul comun al soților de a desfășura o activitate caritabilă s‑ar înscrie în cadrul relației lor de familie.

Consiliul, deși susține că prezentul motiv ar trebui declarat în parte inadmisibil, în măsura în care ar urmări parțial să repună în discuție aprecierile de fapt ale Tribunalului, contestă argumentele formulate de recurentă, întemeindu‑se în esență pe raționamentul hotărârii atacate.

Cu titlu introductiv, am dori să arătăm că, în măsura în care Consiliul susține că primul motiv este inadmisibil, în sensul că recurenta ar urmări în realitate să repună în discuție aprecierea Tribunalului cu privire la elementele de probă supuse examinării sale, precum și constatările de fapt efectuate de Tribunal în hotărârea atacată, un asemenea argument ar trebui respins.

Astfel, trebuie să se constate, în lumina argumentelor specifice formulate în recurs, că recurenta nu urmărește să conteste constatările de fapt care, în opinia Tribunalului, constituie temeiul asocierii sale cu soțul său în sensul articolului 1 alineatul (1) in fine din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată. Dimpotrivă, recurenta reproșează Tribunalului că a concluzionat în sensul existenței unei asemenea asocieri fără a identifica, în conformitate cu criteriile pe care Tribunalul însuși le stabilise în prealabil în hotărârea sa, interese comune care i‑ar uni pe cei doi soți dincolo de o simplă relație de familie.

Prin urmare, trebuie să se considere că argumentele invocate de recurentă în cadrul prezentului motiv nu se referă la faptele pe care Tribunalul le‑a considerat în prealabil ca fiind demonstrate în mod corect, în lumina elementelor de probă furnizate de Consiliu, ci la calificarea juridică a acestor fapte și la consecințele juridice care trebuie deduse de aici, ceea ce ține de competența Curții în materie de recurs.

În această privință, este suficient să se amintească faptul că, potrivit unei jurisprudențe constante, deși aprecierea faptelor și a elementelor de probă nu constituie, sub rezerva cazului denaturării lor, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții în cadrul unui recurs, aceasta este competentă, în temeiul articolului 256 TFUE, să exercite un control asupra calificării juridice a acestor fapte și asupra consecințelor juridice care au fost stabilite de Tribunal pe baza acestora ( 19 ).

Rezultă că, contrar celor susținute de Consiliu, primul motiv ar trebui considerat admisibil.

Pe fond, în ceea ce privește primul aspect al prezentului motiv, recurenta arată în esență că Tribunalul a săvârșit o eroare de interpretare, precum și o încălcare a principiului securității juridice la definirea noțiunii de „asociere” care rezultă din articolul 1 alineatul (1) in fine din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată.

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, potrivit articolului 1 alineatul (1) literele (a) și (b) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, statele membre iau măsurile necesare pentru a împiedica intrarea pe teritoriul lor sau tranzitarea acestuia, pe de o parte, de către persoane fizice care sunt responsabile de acțiuni sau politici care subminează sau amenință integritatea teritorială și, pe de altă parte, de către persoane fizice care sprijină, cu resurse materiale sau financiare, factorii de decizie ruși care sunt responsabili de anexarea Crimeii sau de destabilizarea Ucrainei. Această interdicție se aplică de asemenea, în temeiul ultimei teze a articolului menționat, „persoane[lor] fizice asociate acestora”.

Pe de altă parte, din moment ce, în Concluziile prezentate astăzi în cauza C‑702/23 P, Timchenko/Consiliul, propunem respingerea recursului formulat de domnul Timchenko, ca urmare a inexistenței unei erori a Tribunalului în ceea ce privește aplicarea reținută împotriva lui a criteriilor prevăzute în esență la articolul 1 alineatul (1) literele (b) și (a) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată ( 20 ), trebuie să se considere că recurenta ar intra în domeniul de aplicare al articolului 1 alineatul (1) in fine din decizia menționată în cazul în care s‑ar concluziona că criteriul de asociere prevăzut de acesta a fost interpretat și aplicat în mod corect de Tribunal.

În această privință, din cuprinsul punctelor 74 și 76 din hotărârea atacată reiese că Tribunalul a apreciat că noțiunea de „asociere” vizează persoane fizice sau juridice care au o legătură ce depășește cadrul unei relații de familie, ale căror interese pot fi legate într‑o structură juridică comună sau care sunt, în general, legate prin interese comune, fără a necesita însă o legătură prin intermediul unei activități economice. Tribunalul a precizat de asemenea că, atunci când aceste persoane sunt legate printr‑o relație de familie, trebuie să se stabilească existența obiectivă a unei întrepătrunderi de interese comune, care nu trebuia neapărat să fie formalizată într‑o structură juridică creată în acest scop.

Potrivit unei jurisprudențe constante, dispozițiile de drept al Uniunii trebuie interpretate în raport cu modul lor de redactare, precum și cu contextul în care se înscriu și cu obiectivele urmărite de actul din care acestea fac parte ( 21 ).

În ceea ce privește interpretarea literală a termenului „asociere”, trebuie să se constate că acest termen desemnează în mod obișnuit un ansamblu de mai multe entități unite printr‑o legătură. Atunci când este vorba despre o asociere referitoare la persoane, aceasta face referire la un grup de cel puțin doi indivizi uniți printr‑un scop comun ( 22 ). Prin urmare, Tribunalul nu a săvârșit o eroare atunci când a stabilit de la început, la punctul 74 din hotărârea atacată, că termenul „asociere”, așa cum a fost prevăzut la articolul 1 alineatul (1) in fine din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, trebuia înțeles în sensul că se referă la „persoane fizice sau juridice care sunt, în general, legate prin interese comune” sau la „orice persoană fizică sau juridică ori entitate care are o legătură […] cu o persoană care face obiectul unor măsuri restrictive” în temeiul criteriilor prevăzute de acest articol.

În continuare, trebuie arătat că, în textul articolului 1 alineatul (1) in fine din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, termenul „asociere” nu se detaliază în mod specific prin alte elemente de natură să delimiteze conținutul semnificației sale. Acesta ar fi putut să fie cazul dacă ar fi fost însoțit de un adjectiv calificativ sau de o locuțiune adjectivală, precum, de exemplu, termenii „juridic” sau de „natură economică”. El nu este înconjurat nici de alți determinanți gramaticali care să precizeze semnificația sa. În acest context, Tribunalul nu a săvârșit o eroare nici arătând în esență că interesele comune între membrii asociați, în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) in fine din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, nu trebuiau să necesite neapărat o legătură „prin intermediul unei activități economice” sau că trebuiau să fie formalizate „într‑o structură juridică creată în acest scop”.

Apreciem că considerațiile care precedă sunt de asemenea susținute de cadrul normativ în care se înscrie criteriul de asociere stabilit la articolul 1 alineatul (1) in fine din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, precum și de obiectivele urmărite de acest criteriu și de celelalte norme care îl însoțesc.

În fapt, din punct de vedere contextual, trebuie arătat că, deși fiecare dintre criteriile care figurează la articolul 1 alineatul (1) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, stabilește, în mod precis și detaliat, elementele care trebuie reunite pentru a le aplica unei persoane fizice sau juridice, oricare ar fi aceasta, termenii „persoane[…] fizice asociate acestora” nu sunt precizați mai mult, ceea ce invită să se considere din nou, asemenea interpretării literale prezentate mai sus, că ei trebuie să facă obiectul unei interpretări care nu este supusă unor constrângeri specifice și în special fără a trebui să se înțeleagă, astfel cum a arătat Tribunalul în mod întemeiat, că legătura dintre persoanele în cauză este de natură economică sau încadrată într‑o structură juridică specifică.

Singura limitare cu privire la acest aspect provine, în opinia noastră, din jurisprudența Curții referitoare la alte sisteme de măsuri restrictive adoptate de Consiliu. În această privință, trebuie arătat că Curtea, prin interpretarea unui criteriu de asociere similar celui din prezenta cauză, în privința sistemului de măsuri restrictive instituite împotriva Birmaniei, a apreciat că o persoană fizică nu poate face obiectul unor măsuri restrictive pentru singurul motiv al legăturii sale familiale cu persoane care fac ele însele obiectul unor asemenea măsuri și independent de comportamentul său personal ( 23 ).

Or, trebuie să se constate că în speță, în interpretarea articolului 1 alineatul (1) in fine din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, Tribunalul a luat în considerare concluziile desprinse din această jurisprudență, declarând în mod neechivoc, la punctele 74 și 76 din hotărârea atacată, că, pentru a putea fi calificate drept „asociate” în sensul acestei dispoziții, persoanele fizice vizate de articolul menționat trebuie „să prezinte o legătură care depășește o simplă relație de familie”, astfel încât, atunci când două persoane sunt legate printr‑o asemenea relație, trebuie stabilită „existența obiectivă a unei întrepătrunderi de interese comune”.

Rezultă că, contrar celor susținute de recurentă, definiția Tribunalului nu delimitează noțiunea de „asociere” numai la activitățile comune pe care doi membri ai aceleiași familii, precum soții, le pot avea în cadrul relației lor de familie. Astfel, interpretarea Tribunalului implică faptul că Consiliul, în calitate de autoritate însărcinată să demonstreze temeinicia includerii unei persoane fizice pe listele de măsuri restrictive ca „asociată” a unei alte persoane incluse, trebuie să dovedească existența unor interese comune care le depășesc pe cele pe care membrii aceleiași familii le pot avea în cadrul relației lor.

În ceea ce privește obiectivul criteriului de „asociere” prevăzut la articolul 1 alineatul (1) in fine din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, acesta trebuie interpretat în lumina celor urmărite de măsurile restrictive în cauză, din care face parte decizia menționată. În esență, este vorba despre maximizarea presiunii asupra autorităților ruse și economiei Federației Ruse, pentru a slăbi din punct de vedere financiar capacitatea sa destabilizatoare pe teritoriul Ucrainei și agresiunea militară suferită de această țară ( 24 ).

În opinia noastră, există o legătură evidentă între, pe de o parte, faptul de a viza persoanele asociate cu alte persoane care fac obiectul unor măsuri restrictive în temeiul criteriilor stabilite la articolul 1 alineatul (1) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, și, pe de altă parte, obiectivul măsurilor restrictive în speță. Astfel, prin extinderea sferei persoanelor vizate de aceste măsuri restrictive, Consiliul a urmărit să crească presiunea asupra Federației Ruse, ținând seama în special de schimbarea substanțială, în ceea ce privește amenințarea la adresa suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, care a fost marcată de invadarea teritoriului țării respective. În consecință, nu este necesar, astfel cum a interpretat Tribunalul în hotărârea atacată, ca noțiunea de „asociere” să fie supusă unor condiții care depășesc simpla existență a unor interese comune între asociați, cu excepția membrilor aceleiași familii, după cum s‑a arătat deja.

Având în vedere cele ce precedă, nu apreciem că Tribunalul a săvârșit o eroare de interpretare a articolului 1 alineatul (1) in fine din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată. Afirmațiile recurentei prin care urmărește să demonstreze o asemenea eroare la punctele 74-76 din hotărârea atacată ar trebui, prin urmare, să fie respinse.

De altfel, Tribunalul nu a încălcat principiul securității juridice, după cum susține recurenta, prin interpretarea noțiunii de „asociere” în sensul descris la punctele care precedă.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, principiul securității juridice impune, pe de o parte, ca normele de drept să fie clare și precise și, pe de altă parte, ca aplicarea lor să fie previzibilă pentru justițiabili, în special atunci când ele pot produce consecințe defavorabile. Totuși, aceste cerințe nu pot fi înțelese în sensul că se opun ca norma Uniunii în discuție să utilizeze o noțiune juridică abstractă, nici în sensul că impun ca o asemenea normă să menționeze diferitele ipoteze concrete în care este susceptibilă să se aplice, întrucât nu se pot determina în avans toate aceste ipoteze ( 25 ).

În opinia noastră, interpretarea Tribunalului, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 74-76 din hotărârea atacată, respectă aceste cerințe. Chiar dacă nu pot fi prevăzute în mod firesc, în prealabil, toate ipotezele în care se aplică articolul 1 alineatul (1) in fine din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, interpretarea Tribunalului prevede criterii suficient de concrete pentru a recunoaște cazurile în care noțiunea de „asociere” este susceptibilă să se aplice. În special, este necesar să se constate existența unei asocieri, în sensul acestui articol, atunci când cel puțin două persoane sunt legate prin interese comune, fără ca aceste interese să aibă o natură economică sau ca legătura care le unește să fie formalizată pe plan juridic. În ceea ce privește membrii aceleiași familii, astfel cum poate fi cazul celor doi soți vizați de prezenta cauză, este necesar, cu titlu suplimentar, ca interesele comune să depășească simpla lor relație de familie și ca interesele respective să fie în mod obiectiv interconectate.

Din considerațiile care precedă rezultă că nu se poate reproșa Tribunalului că a săvârșit o eroare de interpretare, chiar o încălcare a principiului securității juridice, în ceea ce privește criteriul de asociere care figurează la articolul 1 alineatul (1) in fine din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, după cum susține recurenta.

Prin urmare, primul aspect invocat de recurentă în cadrul prezentului motiv ar trebui respins.

În ceea ce privește al doilea aspect al acestui motiv, recurenta susține în esență că, chiar presupunând că este corectă interpretarea efectuată de Tribunal cu privire la criteriul de asociere prevăzut la articolul 1 alineatul (1) in fine din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, acesta a săvârșit o eroare cu ocazia calificării juridice a faptelor din speță, în special atunci când a concluzionat că simpla participare a recurentei la fundația Timchenko îndeplinește acest criteriu.

În această privință, trebuie arătat că raționamentul referitor la aplicarea în privința recurentei a articolului 1 alineatul (1) in fine din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, figurează la punctele 77-79 din hotărârea atacată.

Într‑adevăr, Tribunalul a constatat, mai întâi, că soții Timchenko erau fondatorii fundației Timchenko, al cărei membru al consiliului de administrație era, pe de altă parte, recurenta. În continuare, Tribunalul a arătat că cei doi soți erau în mod direct și activ legați de activitățile operaționale ale acestei fundații. Ei puteau în special să obțină informații cu privire la activitățile acesteia, să aibă acces la documentele sale și să desemneze și să revoce membrii consiliului său de supraveghere, care, potrivit cartei fundației, era „organul colegial suprem” al fundației. În sfârșit, Tribunalul a dedus, având în vedere aceste elemente, că Consiliul a putut considera, fără a săvârși o eroare de apreciere, că recurenta era, în cadrul fundației Timchenko, asociată cu soțul său.

Problema care se ridică în speță este, așadar, aceea dacă considerațiile care precedă sunt suficiente pentru a îndeplini criteriul de asociere prevăzut la articolul 1 alineatul (1) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, așa cum a fost interpretat la punctele 74-76 din hotărârea atacată, sau dacă, după cum susține recurenta, Tribunalul nu a evidențiat interesele comune pe care cei doi soți le împărțeau dincolo de relația lor maritală.

În această privință, considerăm că, chiar dacă Tribunalul nu furnizează explicații detaliate în ceea ce privește interesele comune pe care soții Timchenko le aveau, simplul fapt că ei erau fondatorii unei fundații, care este de altfel denumită „Fundația Elena și Gennady Timchenko”, este concludent în sine pentru faptul că cei doi soți aveau interese comune care depășeau cadrul relației lor de familie și erau, în consecință, asociați. Considerăm că este dificil să se admită că înființarea și administrarea unei fundații, independent de faptul că are un scop caritabil, după cum subliniază recurenta, pot fi înțelese ca o activitate obișnuită a unui cuplu căsătorit sau ca o legătură care nu depășește simpla apartenență la același nucleu familial. În plus, trebuie subliniat că activitățile desfășurate în cadrul fundației se încadrau în sfera publică a celor doi fondatori ai săi și depășeau, pentru acest motiv, sfera conjugală a soților Timchenko, care, potrivit interpretării noastre a jurisprudenței examinate la punctul 47 din prezentele concluzii, este singura relație care trebuie exclusă, în lipsa altor elemente suplimentare, din conținutul noțiunii de „asociere” prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată.

Pe de altă parte, pe lângă faptul că Curtea nu a avut ocazia de a se pronunța asupra abordării adoptate de Tribunal în Hotărârea Prigozhina, ca urmare a lipsei unui recurs, nu considerăm că ea ar trebui să se întemeieze pe hotărârea respectivă ca precedent în prezenta cauză, după cum susține recurenta. Astfel, trebuie arătat că, în Hotărârea Prigozhina, Tribunalul a constatat că legătura de asociere dintre doamna Prigozhina și fiul său, al cărui nume figura pe lista actelor atacate în această cauză, se întemeia numai pe legătura lor de rudenie, întrucât, la momentul adoptării acestor acte, ea nu mai era implicată în administrarea întreprinderilor asociate fiului său ( 26 ). Or, nu acesta este cazul în prezenta cauză, din moment ce existența unor interese comune între domnul Timchenko și recurentă prin intermediul fundației lor ar continua la momentul adoptării actelor contestate prin prezentul recurs.

Rezultă că, chiar dacă Tribunalul nu a explicat cu mai multă precizie interesele comune care, în prezenta cauză, ar depăși simpla comunitate de interese intrinsecă oricărei relații de familie, constatările efectuate la punctele 77-79 din hotărârea atacată, referitoare la fundația Timchenko și la rolul soților Timchenko în cadrul acesteia, sunt suficiente, în opinia noastră, pentru a respinge existența unei erori de drept din partea Tribunalului, în sensul invocat de recurentă.

În orice caz, atragem atenția Curții asupra faptului că, la punctele 44-47 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că, potrivit motivării actelor în litigiu, recurenta participa la afacerile publice ale soțului său prin intermediul fundației Timchenko și obținea beneficii din partea soțului său. În special, Tribunalul a arătat că rolul pe care recurenta îl exercita în cadrul fundației Timchenko îi asigura participarea la activitățile publice ale soțului său și îi permitea să beneficieze de pe urma acestuia, în special în ceea ce privește poziția socială. Pe baza dosarului de care dispunea Tribunalul, activitatea recurentei în cadrul acestei fundații, astfel cum este ulterior descrisă la punctele 77 și 78 din hotărârea atacată, a fost considerată de Consiliu ca fiind elementul constitutiv al acestei participări și, în consecință, al asocierii recurentei cu soțul său.

Prin urmare, este posibil să se deducă faptul că activitățile soților Timchenko depășeau comunitatea de interese intrinsecă unei relații între soți obișnuite pentru faptul că recurenta participa, prin intermediul fundației, la afacerile publice ale soțului său. În plus, trebuie arătat, asemenea argumentelor invocate de Consiliu și de Comisie, că, în constatările sale, Tribunalul a luat în considerare criterii profesionale ca urmare, pe de o parte, a participării recurentei, prin intermediul fundației Timchenko, la activitățile publice caritabile ale soțului său și, pe de altă parte, a legăturilor patrimoniale strânse pe care le aveau, ceea ce permite să se deducă faptul că cei doi soți erau legați prin interese comune, deși neeconomice, care depășeau o simplă relație de familie.

Având în vedere considerațiile care precedă, în cazul în care Curtea nu ar concluziona că constatările efectuate la punctele 77-79 din hotărârea atacată sunt suficiente în sine pentru a justifica aplicarea în cazul recurentei a criteriului de asociere prevăzut la articolul 1 alineatul (1) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, i‑am solicita să considere că Tribunalul nu a săvârșit o eroare la calificarea juridică a faptelor din speță în lumina punctelor 44-47 din hotărârea atacată, care fac parte, în definitiv, din conținutul deciziei Tribunalului care face obiectul prezentului recurs.

Prin urmare, al doilea aspect invocat de recurentă în cadrul primului motiv ar trebui respins.

Întrucât niciunul dintre aspectele primului motiv nu a fost admis, acest motiv ar trebui respins în totalitate.

În lumina analizei expuse în prezentele concluzii, propunem Curții să respingă recursul în ceea ce privește primul motiv. Nu ne vom pronunța asupra respingerii recursului în ceea ce privește celelalte motive invocate de recurentă și nici asupra problemei privind partea care ar trebui obligată la plata cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții.

CONCLUZIILE AVOCATEI GENERALE

DOAMNA LAILA MEDINA

prezentate la 10 aprilie 2025 ( 1 )