Concluziile avocatului general domnul M. Szpunar prezentate la 27 martie 2025.#Inteligo Media SA împotriva Autorității Naţionala de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).#Cererea de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Bucureşti.#Trimitere preliminară – Prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice – Directiva 2002/58/CE – Articolul 13 alineatele (1) și (2) – Comunicări nesolicitate – Noțiunea de comunicare efectuată «în scopuri de marketing direct» – Obținere de date de contact electronic «în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu» – Înscriere pe o platformă online care dă acces la un conținut suplimentar – Trimitere prin poștă electronică a unei informări zilnice – Regulamentul (UE) 2016/679 – Articolul 6 – Legalitatea prelucrării – Articolul 95 – Relația cu Directiva 2002/58/CE.#Cauza C-654/23.

Prezenta cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel București (România) se axează pe întrebarea în ce măsură și în ce condiții comunicările precum informarea prin poșta electronică sunt permise de articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2002/58/CE ( 2 ) și dacă sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 ( 3 ).

În prezenta cauză, vom susține că practicile de marketing utilizate de operatorul economic în cauză nu contravin regimului de protecție a datelor din Uniunea Europeană. Într‑adevăr, după cum se va constata, este în natura practicilor de marketing ca acestea să implice interacțiunea cu datele cu caracter personal și nu este neobișnuit ca persoana vizată să facă schimb de date pentru a obține un avantaj corespunzător.

Articolul 95 din RGPD, intitulat „Relația cu Directiva 2002/58/CE”, are următorul cuprins „Prezentul regulament nu impune obligații suplimentare pentru persoanele fizice sau juridice în ceea ce privește prelucrarea în legătură cu furnizarea de servicii de comunicații electronice destinate publicului în rețelele de comunicații publice din Uniune, cu privire la aspectele pentru care acestora le revin obligații specifice cu același obiectiv prevăzut în Directiva 2002/58/CE.”

Articolul 13 din Directiva 2002/58, intitulat „Comunicațiile nesolicitate”, prevede următoarele: „(1) Folosirea sistemelor de apelare automată fără intervenție umană (mașini de apelare automată), a faxurilor sau a poștei electronice în scopuri de marketing direct este permisă doar în legătură cu acei abonați care și‑au dat în prealabil acordul. (2) Fără a aduce atingere prevederilor alineatului (1), în cazul în care o persoană fizică sau juridică a obținut de la clienții săi detaliile de contact electronic pentru poște electronică, în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu, în conformitate cu Directiva 95/46/CE[ ( 4 )], aceeași persoană fizică sau juridică poate folosi respectivele detalii de contact electronic pentru promovarea directă a propriilor produse sau servicii similare, cu condiția ca clientului să i se ofere în mod clar și distinct posibilitatea de a se opune, prin metode simple și în mod gratuit, la folosirea detaliilor sale de contact electronic în momentul furnizării lor și la fiecare mesaj ulterior, în cazul în care clientul nu a refuzat inițial utilizarea acestor detalii în scopurile arătate. […]”

Dispozițiile de drept român invocate de instanța de trimitere sunt articolul 1 alineatul (2) și articolele 12 și 13 din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice și articolul 1 punctul 8 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic. Această din urmă dispoziție definește noțiunea de „comunicare comercială” ca fiind „orice formă de comunicare destinată să promoveze, direct sau indirect, produsele, serviciile, imaginea […] unui comerciant ori membru al unei profesii reglementate […]”.

Inteligo Media SA este editorul publicației de presă online avocatnet.ro, publicație de informare a publicului larg cu privire la modificările legislative apărute zilnic în România.

Utilizatorii publicației online pot vizualiza, gratuit și fără a întreprinde vreun alt demers, un număr (maxim) limitat de articole stabilit de publicație (șase articole la data faptelor).

La 27 iulie 2018, Inteligo Media a introdus un sistem de abonament cu plată denumit „Serviciu Premium” pentru utilizatorii care, la atingerea limitei maxime de șase articole vizualizate, doreau să acceseze articole suplimentare ale publicației online.

Abonamentul la Serviciul Premium presupunea ca utilizatorul să își creeze în mod gratuit un cont de utilizator pe platformă. Crearea unui cont presupunea furnizarea adresei de e‑mail a utilizatorului și acceptarea de către acesta a termenilor și condițiilor contractuale de furnizare a Serviciului Premium de către Inteligo Media.

Prin abonarea la Serviciul Premium, utilizatorul primea dreptul de a accesa lunar două articole suplimentare și de a primi o informare zilnică, prin e‑mail, denumită Personal Update (în afară de cazul în care utilizatorul își exprima opțiunea de a nu beneficia de acest serviciu), precum și, contra cost și opțional, acces la toate articolele publicației și, prin e‑mail, la o serie de informări zilnice mai detaliate denumite Sinteze informative.

Personal Update conținea în esență detalii despre noutăți legislative din ziua precedentă, cu un hiperlink la articolele relevante apărute în cadrul publicației.

Pentru a permite utilizatorilor ca, la momentul obținerii adresei lor de e‑mail, să își exprime opțiunea de a nu primi Personal Update prin e‑mail, în formularul de creare a contului apărea opțiunea „Nu vreau să primesc Personal Update, informarea transmisă zilnic gratuit pe e‑mail de avocatnet.ro” ce trebuia bifată de utilizator. De asemenea, cu ocazia primirii fiecărei informări prin poșta electronică, utilizatorii care nu mai doreau să primească Personal Update puteau selecta opțiunea Dezabonare.

Pentru utilizatorii care își creau cont pe platformă în alt scop decât acela al abonării la Serviciul Premium gratuit și al accesării de conținut suplimentar, opțiunea aferentă Personal Update era programată să nu apară, iar Personal Update nu se transmitea acestor categorii de utilizatori.

La data de 26 septembrie 2019, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (România) (denumită în continuare „ANSPDCP”) a întocmit un proces‑verbal de constatare și sancționare contravențională prin care a aplicat Inteligo Media sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 42714 lei (RON) (echivalentul a 9000 de euro). Prin procesul‑verbal menționat s‑a reținut că, începând cu luna iulie 2018, Inteligo Media a prelucrat date cu caracter personal (adrese de e‑mail, parole, nume de utilizator) ale unui număr de 4357 de utilizatori (persoane fizice) în baza unui temei legal care nu a fost adecvat scopului prelucrării în cauză, și anume pentru transmiterea zilnică prin e‑mail a Personal Update, fără a face dovada că a obținut consimțământul explicit al utilizatorilor vizați pentru prelucrarea datelor lor personale în acest scop. ANSPDCP a concluzionat că Inteligo Media a încălcat articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b), articolul 6 alineatul (1) litera (a) și articolul 7 din RGPD.

Inteligo Media a formulat contestație la Tribunalul București – Secția a II‑a de Contencios Administrativ și Fiscal (România), solicitând în principal anularea procesului‑verbal al ANSPDCP și exonerarea sa de răspundere contravențională.

Sentința pronunțată la 5 iunie 2020 de această instanță, de respingere a contestației formulate de reclamantă, a fost anulată în apel de Curtea de Apel București (România), iar cauza a fost trimisă spre rejudecare.

După reexaminarea cauzei, Tribunalul București – Secția a II‑a de Contencios Administrativ și Fiscal, prin sentința civilă din 15 decembrie 2021, a admis în parte contestația și a redus cuantumul amenzii aplicate, însă a menținut constatarea contravenției constând în încălcarea condiției obținerii consimțământului expres cu privire la prelucrarea datelor prin Personal Update, în conformitate cu RGPD.

Împotriva sentinței civile citate anterior au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâta. Apelurile menționate se află pe rolul instanței de trimitere, Curtea de Apel București.

Instanța de trimitere consideră că soluționarea litigiului principal depinde de identificarea temeiului juridic adecvat pentru prelucrarea datelor cu caracter personal în discuție în litigiul principal și a condițiilor care trebuie îndeplinite pentru a considera că această prelucrare s‑a realizat în mod legal în conformitate cu Directiva 2002/58 și cu RGPD.

Potrivit acestei instanțe, este necesar să se clarifice, în primul rând, condițiile în care adresa de e‑mail a unui utilizator poate fi considerată ca fiind obținută „în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu” în sensul articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2002/58, în al doilea rând, domeniul de aplicare al noțiunii de „marketing direct” care figurează la articolul 13 din această directivă și, în al treilea rând, dacă această noțiune este echivalentă cu cea de „comunicare comercială”, utilizată de legiuitorul național cu ocazia transpunerii articolului 13 din aceasta.

În continuare, în cazul în care, în speță, adresele de e‑mail ale utilizatorilor nu au fost obținute „în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu” în sensul articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2002/58, ar trebui să se stabilească dacă transmiterea prin e‑mail a Personal Update declanșează aplicabilitatea articolului 13 alineatul (1) din directiva menționată, referitor la obținerea consimțământului prealabil al utilizatorilor, și să se confirme care sunt dispozițiile care prevăd o sancțiune pentru o eventuală încălcare a acestei prevederi.

În sfârșit, instanța de trimitere consideră că este necesar să clarifice obligațiile care revin ANSPDCP atunci când aplică articolul 83 alineatul (2) din RGPD, în măsura în care aceste obligații nu reies clar din modul de redactare a acestui articol.

În aceste împrejurări, instanța de trimitere a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) În situația în care un editor de publicație de presă online de informare a publicului larg, nespecialist în domeniu, cu privire la modificările legislative apărute zilnic în România, obține adresa de e‑mail a unui utilizator cu ocazia creării de către acesta din urmă, cu titlu gratuit, a unui cont de utilizator care îi conferă dreptul (i) de a accesa, cu titlu gratuit, un număr suplimentar de articole ale publicației în cauză, (ii) de a primi, prin e‑mail, o informare zilnică cuprinzând o sinteză cu noutăți legislative tratate în articole din cadrul publicației și hiperlinkuri către respectivele articole și (iii) de a accesa, contra cost, articole și analize suplimentare și/sau mai extinse ale publicației față de informarea zilnică transmisă gratuit: a) este adresa de e‑mail respectivă obținută de editorul publicației de presă online «în contextul vânzării unui produs sau [a unui] serviciu», în sensul articolului 13 alineatul (2) din [Directiva 2002/58]? b) transmiterea de către editorul de presă a unei informări de tipul celei descrise la punctul (ii) reprezintă «promovarea directă a propriilor produse sau servicii similare», în sensul articolului 13 alineatul (2) din [Directiva 2002/58]? 2) Dacă răspunsurile la [prima întrebare] literele a) și b) sunt afirmative, care dintre condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) literele (a)-(f) din [RGPD] trebuie interpretate ca fiind aplicabile atunci când editorul folosește adresa de e‑mail a utilizatorului în scopul transmiterii unei informări zilnice de tipul celei descrise la [prima întrebare] punctul (ii), cu respectarea cerințelor prevăzute la articolul 13 alineatul (2) din [Directiva 2002/58]? 3) Articolul 13 alineatul (1) și alineatul (2) din [Directiva 2002/58] trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care utilizează noțiunea de «comunicare comercială» prevăzută de articolul 2 litera (f) din Directiva [2000/31/CE][ ( 5 )] în locul noțiunii de «marketing direct» prevăzute de [Directiva 2002/58]? Dacă răspunsul este negativ, o informare de tipul celei descrise la [prima întrebare] punctul (ii) reprezintă «comunicare comercială» în sensul articolului 2 litera (f) din [Directiva 2000/31]? 4) Dacă răspunsurile la [prima întrebare] literele a) și b) sunt negative: a) reprezintă transmiterea prin e‑mail a unei informări zilnice de tipul celei descrise la [prima întrebare] punctul (ii) de mai sus «[f]olosirea […] poștei electronice în scopuri de marketing direct» în sensul articolului 13 alineatul (1) din Directiva [2002/58]? respectiv b) articolul 95 din [RGPD] coroborat cu articolul 15 alineatul (2) din Directiva [2002/58] trebuie interpretat în sensul că neîndeplinirea condițiilor cu privire la obținerea unui consimțământ valabil al utilizatorului potrivit articolului 13 alineatul (1) din Directiva [2002/58] va fi sancționată potrivit articolului 83 din [RGPD] sau potrivit dispozițiilor dreptului național din actul de transpunere a Directivei [2002/58], care, la rândul său, conține sancțiuni aplicabile specifice? 5) Articolul 83 alineatul (2) din [RGPD] trebuie interpretat în sensul că o autoritate de supraveghere care ia decizia dacă să impună o amendă administrativă, precum și decizia cu privire la valoarea amenzii administrative în fiecare caz în parte are obligația de a analiza și a explica în actul administrativ de sancționare impactul fiecăruia dintre criteriile prevăzute la literele (a)-(k) asupra deciziei de a impune o amendă, respectiv asupra deciziei cu privire la cuantumul amenzii aplicate?”

Părțile din litigiul principal, România și Comisia Europeană au depus observații scrise. Inteligo Media și Comisia au participat la ședința de audiere a pledoariilor, care a avut loc la 27 noiembrie 2024.

Prin intermediul primei întrebări și al primei părți a celei de a patra întrebări, pe care le vom examina împreună, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă se poate considera că adresa de e‑mail a unui utilizator obținută cu ocazia creării de către acesta a unui cont online care îi conferă dreptul (i) de a accesa cu titlu gratuit un număr de articole ale publicației în cauză, (ii) de a primi prin e‑mail o informare zilnică cuprinzând o sinteză cu noutăți legislative tratate în articole din cadrul publicației și hiperlinkuri către respectivele articole și (iii) de a accesa contra cost articole și analize suplimentare și/sau mai extinse ale publicației este obținută „în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu” și dacă transmiterea unei informări de tipul celei descrise la punctul (ii) constituie „promovarea directă” a unor „produse sau servicii similare”, în sensul articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2002/58.

Articolul 13 din această directivă reglementează legalitatea comunicațiilor nesolicitate.

În acest sens, articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2002/58 autorizează folosirea sistemelor de apelare automată fără intervenție umană (mașini de apelare automată), a faxurilor sau a poștei electronice în scopuri de marketing direct doar în legătură cu acei abonați care și‑au dat în prealabil acordul, adică aceia care au „acceptat”.

Pe de altă parte, articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2002/58 instituie o excepție în temeiul căreia detaliile de contact electronic obținute de la utilizatori în conformitate cu RGPD și în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu pot fi folosite pentru promovarea directă a unor produse sau servicii similare fără acordul prealabil al utilizatorilor, cu condiția ca aceștia să aibă posibilitatea, la momentul colectării datelor lor de contact, de a „se opune” primirii unor astfel de comunicații. În cazul în care utilizatorul nu se opune în acest moment, i se oferă posibilitatea de a se opune la primirea fiecărei comunicații în scopuri comerciale directe.

Împreună, aceste dispoziții reglementează condițiile în care sunt permise comunicațiile în scopuri comerciale directe. În cazul în care Curtea ar constata că o comunicație precum cea în discuție în litigiul principal nu constituie marketing direct, aceasta nu ar intra sub incidența niciuneia dintre aceste două dispoziții, iar analiza Curții ar fi limitată la domeniul de aplicare al RGPD. Prin urmare, este necesar, în primul rând, să se stabilească dacă o comunicare precum Personal Update are caracter de marketing direct.

Curtea a statuat că, pentru a determina dacă o comunicare are ca finalitate marketingul direct, este necesar să se verifice, pe de o parte, dacă aceasta urmărește un scop comercial și, pe de altă parte, dacă se adresează direct și individual unui consumator ( 6 ).

O comunicare care urmărește un scop comercial este una care are ca obiect sau are legătură cu „cumpărarea și vânzarea […] în scopul obținerii de venituri sau profit” ( 7 ). Aspectul disputat de părți este dacă informarea Personal Update are sau nu un astfel de scop. După cum susțin ANSPDCP și Guvernul României, conținutul acestei informări era pur editorial ( 8 ) și, prin urmare, nu putea fi calificată drept marketing direct. Pe de altă parte, Inteligo Media și Comisia susțin că informarea are un scop comercial în măsura în care promovează articolele disponibile pe platforma editorului.

Acest din urmă argument ne convinge mai mult. Este clar că intenția acestor e‑mailuri nu este de a transmite, cu titlu gratuit, o prezentare a modificărilor legislative din România pe care utilizatorul să o poată citi integral din confortul propriei căsuțe de poștă electronică. În schimb, prin oferirea de hiperlinkuri către articole aflate pe pagina de internet a publicației, Personal Update oferă utilizatorilor o „previzualizare” a articolelor cu scopul de a‑i determina să parcurgă mai rapid cele opt articole pe care le pot citi gratuit în fiecare lună.

În acest caz, este util să se facă distincția între sistemele de acces cu plată de tip „direct” și de tip „contorizat” utilizate de publicațiile de presă online. În cadrul unui sistem de acces cu plată de tip „direct”, utilizatorul trebuie să plătească un abonament înainte de a avea acces la vreun conținut. Deși garantează editorilor în mod direct încasări de fiecare dată când un utilizator accesează un articol, acest sistem prezintă riscul de a descuraja potențialii clienți. Pe de altă parte, un sistem de acces cu plată de tip „contorizat” este o strategie utilizată de editori pentru a încuraja utilizatorii să cumpere la termen un abonament integral, permițându‑le accesul gratuit la un număr limitat de articole înainte de a li se solicita o plată ( 9 ).

Scopul comercial al sistemului de acces cu plată de tip „contorizat” al Inteligo Media este evident când se ia în considerare publicul căruia i se adresează Personal Update. Este de presupus că orice utilizator care pune la dispoziția avocatnet.ro datele sale de contact electronice pentru a consulta mai mult de șase articole gratuite pe lună și pentru a primi o informare prin e‑mail are cel puțin un interes minim de a rămâne la zi cu privire la modificările legislative din România. Personal Update garantează că, în fiecare zi, acestor utilizatori li se vor prezenta direct mai multe hiperlinkuri către articole pe un subiect de interes pentru ei. Acești utilizatori vor deschide probabil opt articole în câteva zile sau săptămâni, iar apoi vor fi nevoiți să achiziționeze un abonament integral dacă doresc să vizualizeze alte articole până la sfârșitul lunii.

Prin urmare, încurajând utilizatorii să cumpere un abonament integral, Personal Update urmărește scopul comercial de a genera venituri prin modelul sistemului de acces cu plată de tip „contorizat”.

Pentru a constitui marketing direct, informarea Personal Update trebuie, de asemenea, să fie adresată direct și individual unui consumator ( 10 ). Curtea a statuat că această condiție este îndeplinită atunci când comunicarea este afișată direct în căsuța poștală cu mesaje primite a serviciului privat de e‑mail al utilizatorului în cauză. Conform deciziei de trimitere, acesta este exact modul în care a fost afișată Personal Update pentru utilizatorii care au furnizat Inteligo Media datele lor electronice de contact.

Prin urmare, în conformitate cu jurisprudența Curții, o comunicare precum cea în discuție în litigiul principal constituie marketing direct.

În continuare, trebuie să examinăm dacă adresele de e‑mail în cauză sunt obținute „în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu”, în sensul articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2002/58. Dacă aceasta ar fi situația, atunci consimțământul prealabil nu ar fi necesar.

Directiva 2002/58 în sine nu oferă prea multe indicații cu privire la sensul precis al acestei expresii. O astfel de sintagmă, care nu face nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a‑i stabili sensul și domeniul de aplicare, trebuie în mod normal să primească o interpretare autonomă și uniformă în toată Uniunea Europeană ( 11 ).

Potrivit unei definiții general acceptate, „vânzarea” este un contract care prevede în mod necesar o plată în schimbul unui bun sau al unui serviciu ( 12 ).

Dat fiind faptul că ne aflăm în prezența unui serviciu, orientări suplimentare se pot regăsi în jurisprudența Curții privind Directiva 2000/31 și în dispozițiile relevante ale tratatului.

În contextul Directivei 2000/31, Curtea a statuat că remunerația pentru un serviciu nu este neapărat plătită de cei pentru care acesta este prestat ( 13 ). Curtea a precizat că acesta este cazul când o prestare de servicii este realizată cu titlu gratuit de un furnizor în scopuri publicitare, întrucât costul respectivei activități este integrat în prețul de vânzare a bunurilor sau serviciilor promovate ( 14 ).

Aceasta este exact situația în discuție în litigiul principal. Astfel cum s‑a arătat mai sus, serviciul furnizat cu titlu „gratuit” de Inteligo Media (transmiterea Personal Update și accesul la articole suplimentare) urmărea să promoveze achiziționarea planului de abonament integral, având astfel un scop publicitar. La fel ca în hotărârea în cauza Mc Fadden, costul prestării unui astfel de serviciu este inclus în prețul serviciului principal, care este, în speță, abonamentul integral. Această formă indirectă de remunerare îndeplinește cerința existenței unei plăți în sensul definiției date de Curte noțiunii de „vânzare”.

În plus, tot în contextul liberei prestări a serviciilor în temeiul articolelor 56 și 57 TFUE, este lipsit de importanță cine plătește prestatorul pentru serviciu ( 15 ). Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 57 TFUE nu impune ca serviciul prestat să fie plătit de cei care beneficiază de acesta ( 16 ).

În plus, nu trebuie uitat că, în era digitală modernă, datele în sine sunt considerate o marfă ( 17 ). Astfel, s‑ar putea avea în vedere că, pentru ca datele să fi fost colectate „în contextul unei vânzări”, este suficient ca, în locul unei contraprestații financiare, un utilizator să furnizeze datele sale cu caracter personal în schimbul unui bun sau serviciu pe care îl consideră de valoare.

În concluzie, propunem să se răspundă la prima întrebare și la prima parte a celei de a patra întrebări arătând că articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2002/58 trebuie interpretat în sensul că adresa de e‑mail a unui utilizator obținută cu ocazia creării de către acesta din urmă a unui cont online care îi dă dreptul (i) de a accesa cu titlu gratuit un număr de articole ale publicației în cauză, (ii) de a primi prin e‑mail o informare zilnică cuprinzând o sinteză cu noutăți legislative tratate în articole din cadrul publicației și hiperlinkuri către respectivele articole și (iii) de a accesa contra cost articole și analize suplimentare și/sau mai extinse ale publicației în cauză este obținută „în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu”. Transmiterea informării zilnice descrise la punctul (ii) constituie „promovare directă” a unor „produse sau servicii similare”, în sensul aceleiași dispoziții.

Având în vedere răspunsul propus la prima întrebare și la prima parte a celei de‑a patra întrebări, nu este necesar să se răspundă la a doua parte a celei de‑a patra întrebări.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere urmărește în esență să afle care dintre condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) literele (a)-(f) din RGPD sunt aplicabile atunci când operatorul de date folosește adresa de e‑mail a unui utilizator în scopul transmiterii unei informări zilnice precum Personal Update, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2002/58.

Articolul 95 din RGPD prevede că prezentul regulament nu impune obligații suplimentare pentru persoanele fizice sau juridice în ceea ce privește prelucrarea în legătură cu furnizarea de servicii de comunicații electronice destinate publicului în rețelele de comunicații publice din Uniunea Europeană, cu privire la aspectele pentru care acestora le revin obligații specifice cu același obiectiv prevăzut în Directiva 2002/58. Prin urmare, raportul dintre directiva menționată și RGPD este guvernat de principiul lex specialis derogat legi generali: ori de câte ori există o dispoziție specifică în Directiva 2002/58 care implică obligații cu același obiectiv ca dispozițiile corespunzătoare din RGPD, trebuie aplicată dispoziția din Directiva 2002/58.

În opinia noastră, în ceea ce privește promovarea automată și directă în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu, considerăm că articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2002/58 reglementează în mod exhaustiv condițiile și scopurile prelucrării, precum și drepturile persoanei vizate și impune „obligații specifice” operatorului, în sensul articolului 95 din RGPD, atunci când este vorba despre marketing direct și automatizat în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu. În special, apreciem că articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2002/58 abordează în mod exhaustiv problema consimțământului. Acesta se poate deduce în special din faptul că dispoziția menționată constituie o excepție de la articolul 13 alineatul (1) din această directivă, care impune consimțământul prealabil.

În consecință, legalitatea prelucrării poate fi stabilită în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2002/58. Recurgerea la RGPD, în special la articolul 6 alineatul (1) literele (a)-(f) din acesta, nu este nici posibilă, nici necesară.

Prin urmare, propunem să se răspundă la a doua întrebare că articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2002/58 coroborat cu articolul 95 din RGPD trebuie interpretat în sensul că, atunci când operatorul utilizează adresa de e‑mail a unui utilizator pentru a trimite o informare zilnică, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2002/58, iar prelucrarea datelor cu caracter personal a fost considerată ca fiind legală în temeiul acestei dispoziții, articolul 6 din RGPD nu este aplicabil.

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 13 alineatele (1) și (2) din Directiva 2002/58 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care, în cadrul transpunerii acestei directive, înlocuiește expresia „marketing direct” cu expresia „comunicare comercială”, astfel cum este definită la articolul 2 litera (f) din Directiva 2000/31.

Articolul 2 litera (f) din Directiva 2000/31 definește noțiunea de „comunicare comercială” ca fiind orice formă de comunicare destinată să promoveze, direct sau indirect, bunurile, serviciile sau imaginea unei întreprinderi, organizații sau persoane care efectuează o activitate comercială, industrială, meșteșugărească sau exercită una din profesiile reglementate.

Potrivit acestei dispoziții, informațiile care permit accesul direct la activitatea societății comerciale, a organizației sau a persoanei, în special un nume de domeniu sau o adresă de e‑mail, nu constituie în sine o comunicare comercială și nici nu constituie comunicare comercială comunicările referitoare la produsele, serviciile sau imaginea societății comerciale, a organizației sau a persoanei, compilate în mod independent, în special atunci când sunt furnizate fără o contraprestație financiară.

Or, astfel cum s‑a arătat mai sus, o comunicare care constituie „marketing direct” în sensul Directivei 2002/58 trebuie să aibă un scop comercial și să fie adresată direct și individual unui consumator. În acest cadru, comunicarea comercială are un domeniu de aplicare mai larg, care cuprinde noțiunea de marketing direct, prin urmare orice marketing direct constituie comunicare comercială, dar nu orice comunicare comercială constituie marketing direct.

În consecință, considerăm că a treia întrebare este ipotetică pentru cauza în discuție în procedura principală și, prin urmare, inadmisibilă în cadrul prezentei cereri de decizie preliminară. Aceasta nu este necesară pentru soluționarea litigiului principal. Instanța de trimitere poate soluționa cauza fără a fi necesar să răspundă la a treia întrebare. Într‑adevăr, în cadrul prezentei cereri de decizie preliminară, nu este de competența unei instanțe naționale să verifice dacă un stat membru, in abstracto, a transpus în mod corect dreptul derivat. Acest aspect este mai bine să fie examinat în cadrul procedurii privind neîndeplinirea obligațiilor.

Prin intermediul celei de a cincea întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă, atunci când o autoritate de supraveghere impune o amendă administrativă, are obligația de a analiza și a explica în actul administrativ respectiv impactul fiecăruia dintre criteriile prevăzute la articolul 83 alineatul (2) literele (a)-(k) din RGPD.

Dat fiind că această întrebare vizează ipoteza în care RGPD ar fi aplicabil în prezenta cauză și întrucât analiza noastră ne determină să concluzionăm că prezenta cauză intră numai sub incidența articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2002/58, nu este necesar să se răspundă la întrebare.

Prin urmare, următoarele observații sunt formulate numai în ipoteza în care Curtea ar constata aplicabilitatea RGPD.

Potrivit articolului 83 alineatul (2) din RGPD, atunci când se ia decizia dacă să se impună o amendă administrativă și decizia cu privire la valoarea amenzii administrative în fiecare caz în parte, se acordă atenția cuvenită criteriilor enumerate în continuare în dispoziția respectivă ( 18 ).

În timp ce articolul 83 alineatul (2) din RGPD subliniază în primul rând obligațiile autorităților competente (și nu drepturile persoanelor vizate), articolul 83 alineatul (8) din RGPD precizează că exercitarea de către autoritatea de supraveghere a competențelor sale în temeiul prezentului articol are loc cu condiția existenței unor garanții procedurale adecvate în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern, inclusiv căi de atac judiciare eficiente și dreptul la un proces echitabil ( 19 ).

În plus, articolul 83 alineatul (2) din RGPD trebuie interpretat în lumina principiului general al dreptului Uniunii Europene potrivit căruia dreptul la bună administrare implică obligația administrației de a‑și motiva deciziile. Obligația administrației de motivare a unei decizii într‑un mod suficient de specific și de concret pentru a permite persoanei interesate să înțeleagă motivele măsurii individuale care îi cauzează prejudicii constituie astfel corolarul principiului respectării dreptului la apărare, principiu general al dreptului Uniunii ( 20 ).

În concluzie, atât timp cât o persoană este în măsură să înțeleagă motivele măsurii individuale care o afectează în mod negativ, acest principiu este respectat, fără a fi necesar să se intre în detalii cu privire la fiecare dintre criteriile enumerate la articolul 83 alineatul (2) din RGPD.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Curtea de Apel București (România) după cum urmează: 1) Articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) trebuie interpretat în sensul că adresa de e‑mail a unui utilizator obținută cu ocazia creării de către acesta din urmă a unui cont online care îi dă dreptul (i) de a accesa cu titlu gratuit un număr de articole ale publicației în cauză, (ii) de a primi prin e‑mail o informare zilnică cuprinzând o sinteză cu noutăți legislative tratate în articole din cadrul publicației și hiperlinkuri către respectivele articole și (iii) de a accesa contra cost articole și analize suplimentare și/sau mai extinse ale publicației în cauză este obținută „în contextul vânzării unui produs sau a unui serviciu”. Transmiterea informării zilnice descrise la punctul (ii) constituie „promovare directă” a unor „produse sau servicii similare”, în sensul aceleiași dispoziții. 2) Articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2002/58 coroborat cu articolul 95 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) trebuie interpretat în sensul că, atunci când operatorul utilizează adresa de e‑mail a unui utilizator pentru a trimite o informare zilnică, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2002/58, iar prelucrarea datelor cu caracter personal a fost considerată ca fiind legală în temeiul acestei dispoziții, articolul 6 din Regulamentul 2016/679 nu este aplicabil.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL MACIEJ SZPUNAR

prezentate la 27 martie 2025 ( 1 )

Introducere

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii Europene

Dreptul român

Litigiul principal și întrebările preliminare

Analiză

Cu privire la prima și la a patra întrebare

Cu privire la a doua întrebare

Cu privire la a treia întrebare

Cu privire la a cincea întrebare

Concluzie