Concluziile avocatei generale J. Kokott prezentate la 30 mai 2024.#Harley-Davidson Europe Ltd și Neovia Logistics Services International împotriva Comisiei Europene.#Recurs – Politica comercială comună – Măsuri care urmăresc să asigure exercitarea de către Uniunea Europeană a drepturilor care îi sunt conferite de normele comerțului internațional – Regulamentul (UE) nr. 654/2014 – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/886 – Uniunea vamală – Regulamentul (UE) nr. 952/2013 – Codul vamal al Uniunii – Decizii în materie de informații de origine obligatorii (IOO) adoptate de autoritățile vamale naționale – Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 – Determinarea originii nepreferențiale a anumitor motociclete Harley‑Davidson – Noțiunea de «operațiuni de transformare și prelucrare care nu sunt justificate din punct de vedere economic» – Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene privind revocarea deciziilor în materie de IOO – Delegarea de competențe – Încredere legitimă – Dreptul la bună administrare – Dreptul de a fi ascultat.#Cauza C-297/23 P.

Cel puțin de la apariția filmului „Easy Rider”, Harley‑Davidson reprezintă motocicleta americană tipică. Însă o Harley‑Davidson din Thailanda mai este încă o motocicletă americană? Poate părea surprinzător, dar aceasta este în concluzie opinia Comisiei, care este contestată vehement de Harley‑Davidson în prezenta procedură. Istoricul este un litigiu comercial dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană, în care ambele părți au instituit taxe vamale suplimentare prohibitive pentru anumite produse ale celeilalte părți. Uniunea a impus aceste taxe în special asupra motocicletelor menționate. Drept urmare, Harley‑Davidson și‑a transferat producția pentru piața europeană din Statele Unite în Thailanda. Cu toate acestea, prin decizia de punere în aplicare în litigiu ( 2 ) Comisia a refuzat să recunoască această țară ca loc de origine.

Prin hotărârea atacată ( 3 ), Tribunalul a respins acțiunea formulată de Harley‑Davidson împotriva deciziei de punere în aplicare în litigiu. În prezenta procedură de recurs trebuie să se clarifice în special dacă Comisia poate să refuze recunoașterea unui transfer al producției pentru unicul motiv că obiectivul acestui transfer este eludarea taxelor vamale instituite în contextul unui litigiu comercial între state.

Articolul 33 din Codul vamal ( 4 ) permite autorităților vamale să ia decizii referitoare la informațiile obligatorii în materie de origine. Potrivit articolului 34 alineatul (11), Comisia poate impune statelor membre să revoce astfel de decizii „pentru a asigura o clasificare tarifară uniformă și corectă, respectiv stabilirea uniformă și corectă a originii mărfurilor”.

Articolul 59 din Codul vamal prevede care sunt stabilirile cărora li se aplică dispozițiile privind originea mărfurilor: „Articolele 60 și 61 stabilesc norme pentru stabilirea originii nepreferențiale a mărfurilor în vederea aplicării următoarelor: (a) Tariful vamal comun, cu excepția măsurilor menționate la articolul 56 alineatul (2) literele (d) și (e); (b) alte măsuri decât cele tarifare, instituite prin dispoziții ale Uniunii în domenii specifice care au legătură cu schimburile comerciale cu mărfuri; și (c) alte măsuri ale Uniunii privind originea mărfurilor.”

La articolul 56 alineatul (2) literele (d) și (e) din Codul vamal se menționează măsurile tarifare preferențiale.

Articolul 60 din Codul vamal reglementează originea mărfurilor în scopul aplicării tarifului vamal: „(1) Mărfurile obținute în întregime într‑o singură țară sau teritoriu sunt considerate ca fiind originare din acea țară sau acel teritoriu. (2) Mărfurile în producerea cărora intervin mai multe țări sau teritorii sunt considerate ca fiind originare din țara sau din teritoriul în care au fost supuse ultimei transformări sau prelucrări substanțiale, justificate economic, efectuate într‑o întreprindere echipată în acest scop și din care a rezultat un produs nou sau care reprezintă un stadiu de fabricație important.”

Articolul 62 din Codul vamal împuternicește Comisia „să adopte acte delegate […] pentru a stabili normele conform cărora mărfurile, pentru care este necesară stabilirea originii nepreferențiale în vederea aplicării măsurilor Uniunii menționate la articolul 59, sunt considerate ca fiind obținute în întregime într‑o singură țară sau într‑un singur teritoriu sau ca fiind supuse ultimei transformări sau prelucrări substanțiale, justificate economic, efectuate într‑o întreprindere echipată în acest scop și din care a rezultat un produs nou sau care reprezintă un stadiu de fabricație important într‑o țară sau pe un teritoriu, în conformitate cu articolul 60”.

Articolul 33 din Regulamentul delegat 2015/2446 ( 5 ) precizează când o transformare sau o prelucrare nu se consideră justificată economic în sensul articolului 60 alineatul (2) din Codul vamal: „Orice operațiune de transformare sau de prelucrare realizată într‑o altă țară sau într‑un alt teritoriu se consideră a nu fi justificată din punct de vedere economic atunci când se stabilește, pe baza informațiilor disponibile, că scopul respectivei operațiuni a fost evitarea aplicării măsurilor menționate la articolul 59 din cod. În cazul mărfurilor care fac obiectul anexei 22‑01, se aplică dispozițiile relevante respectivelor mărfuri de la capitolul privind regulile reziduale. În cazul mărfurilor care nu fac obiectul anexei 22‑01, atunci când ultima prelucrare sau transformare se consideră a nu fi justificată din punct de vedere economic, se consideră că mărfurile au fost supuse ultimei transformări sau prelucrări substanțiale, justificate economic, care a dus la fabricarea unui produs nou sau care a reprezentat un stadiu important de fabricație în țara sau în teritoriul din care provine cea mai mare parte a materialelor, stabilită în funcție de valoarea materialelor.”

Considerentul (21) al Regulamentului delegat 2015/2446 precizează articolul 33 după cum urmează: „Pentru a se evita manipularea originii mărfurilor importate cu scopul de a evita aplicarea de măsuri de politică comercială, ultima transformare sau prelucrare substanțială ar trebui, în unele cazuri, să fie considerată a nu se justifica din punct de vedere economic.”

Motocicletele în discuție nu sunt menționate în anexa 22‑01 la Regulamentul delegat 2015/2446.

Temeiul taxelor vamale în litigiu este constituit de Regulamentul (UE) nr. 654/2014 privind exercitarea drepturilor Uniunii pentru aplicarea și respectarea normelor comerțului internațional ( 6 ). Considerentele (2) și (3) precizează obiectivul unor astfel de măsuri: „(2) Este esențial ca Uniunea să dispună de instrumente adecvate pentru a asigura exercitarea eficace a drepturilor sale în temeiul acordurilor comerciale internaționale în vederea protejării intereselor sale economice. Acest lucru este cu precădere necesar în situațiile în care țările terțe adoptă măsuri comerciale restrictive care reduc beneficiile ce le revin operatorilor economici ai Uniunii în temeiul acordurilor comerciale internaționale. Uniunea ar trebui să fie în măsură să reacționeze rapid și în mod flexibil în contextul procedurilor și al termenelor prevăzute de acordurile comerciale internaționale pe care le‑a încheiat. Prin urmare, este nevoie de norme care să prevadă cadrul pentru exercitarea drepturilor Uniunii în anumite situații specifice. (3) Mecanismele de soluționare a litigiilor stabilite prin acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și prin alte acorduri comerciale internaționale, inclusiv acorduri regionale sau bilaterale, vizează găsirea unei soluții pozitive la eventualele litigii apărute între Uniune și cealaltă parte sau celelalte părți la acordurile respective. Uniunea ar trebui însă să aibă posibilitatea de a suspenda concesii sau alte obligații, în conformitate cu aceste mecanisme de soluționare a litigiilor, atunci când alte căi de a găsi o soluție pozitivă nu dau rezultate. Măsurile luate de Uniune în astfel de cazuri ar trebui să aibă scopul de a determina țara terță în cauză să respecte normele aplicabile ale comerțului internațional pentru a restabili o situație de beneficii reciproce.”

Considerentul (8) al Regulamentului nr. 654/2014 stabilește modul în care ar trebui concepute măsurile de politică comercială: „Măsurile de politică comercială adoptate în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie selectate și concepute pe baza unor criterii obiective, inclusiv eficacitatea măsurilor în determinarea respectării în țările terțe a normelor comerțului internațional, potențialul lor de a oferi ajutor operatorilor economici din Uniune afectați de măsurile adoptate de țări terțe, precum și a scopului de a minimiza efectele economice negative asupra Uniunii, inclusiv în ceea ce privește materiile prime esențiale.”

Obiectul Regulamentului nr. 654/2014 este definit la articolul 1: „Prezentul regulament prevede norme și proceduri pentru a asigura exercitarea eficace și la timp a drepturilor Uniunii de a suspenda sau a retrage concesiile sau alte obligații prevăzute în acorduri comerciale internaționale, cu intenția: (a) de a răspunde la cazurile de încălcare de către țările terțe a normelor comerțului internațional care afectează interesele Uniunii, în vederea găsirii unei soluții satisfăcătoare care să restabilească beneficiile operatorilor economici din Uniune; (b) de a reechilibra concesiile sau alte obligații în relațiile comerciale cu țări terțe, atunci când tratamentul acordat mărfurilor din Uniune este modificat într‑un mod care afectează interesele Uniunii.”

Prin intermediul Regulamentului de punere în aplicare 2018/724 ( 7 ), Comisia a anunțat introducerea taxelor vamale în litigiu și a motivat‑o în special în considerentele (1)-(3) și (6) după cum urmează: „(1) La 8 martie 2018, Statele Unite ale Americii («Statele Unite») au adoptat măsuri de salvgardare sub forma unor majorări de tarife pentru importurile de anumite produse din oțel și aluminiu, care au intrat în vigoare la 23 martie 2018 pentru o perioadă nelimitată. La 22 martie, data efectivă a intrării în vigoare a noilor tarife mărite aplicate Uniunii Europene a fost amânată până la 1 mai 2018. (2) În pofida faptului că Statele Unite consideră aceste tarife ca fiind măsuri de securitate, ele sunt în esență măsuri de salvgardare. Acestea constau în acțiuni care afectează echilibrul concesiilor și obligațiilor ce le revin părților în baza acordului Organizației Mondiale a Comerțului («OMC») și restricționează comerțul pentru a proteja industria națională în fața concurenței externe, în scopul garantării prosperității industriei respective. Excepțiile privind securitatea din Acordul General pentru Tarife și Comerț din 1994 («GATT 1994») nu se aplică sau nu justifică aceste măsuri de salvgardare și nu au nicio influență asupra dreptului la reechilibrare în temeiul dispozițiilor relevante din Acordul OMC. (3) Acordul OMC privind măsurile de salvgardare prevede dreptul oricărui membru exportator afectat de o măsură de salvgardare de a suspenda aplicarea concesiilor substanțial echivalente sau a altor obligații legate de comerțul cu membrul OMC care aplică măsura de salvgardare dacă nu se ajunge în prealabil la nicio soluție satisfăcătoare în cadrul consultărilor și în cazul în care Consiliul pentru comerțul cu mărfuri din cadrul OMC nu se opune acestei acțiuni. […] (6) Comisia își exercită dreptul de a suspenda aplicarea concesiilor substanțial echivalente sau a altor obligații cu intenția de a reechilibra concesiile sau alte obligații în relațiile comerciale cu țări terțe, în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 654/2014. Acțiunile adecvate iau forma unor măsuri de politică comercială care pot consta, printre altele, în suspendarea concesiilor tarifare și în impunerea unor taxe vamale noi sau mai mari.”

Motocicletele în litigiu se clasifică la poziția 87115000 din Nomenclatura combinată ( 8 ), care cuprinde „Motociclete (inclusiv mopede) și biciclete, triciclete sau similare, echipate cu pedale și cu motor auxiliar, cu sau fără ataș; atașe: cu motor cu piston alternativ cu o capacitate cilindrică peste 800 cm3”. Pentru asemenea mărfuri, Tariful vamal comun prevede o taxă vamală de 6 %.

Comisia a stabilit taxele vamale suplimentare în litigiu prin intermediul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/886 ( 9 ): „Articolul 1 Uniunea aplică taxe vamale suplimentare la importurile în Uniune de produse enumerate în anexa I și anexa II la prezentul regulament și originare din Statele Unite ale Americii (denumite în continuare «Statele Unite»). Articolul 2 Aplicarea taxelor vamale suplimentare pentru aceste produse se efectuează după cum urmează: (a) în prima etapă, se aplică o taxă ad valorem suplimentară cu o rată de 10 % și de 25 % importurilor produselor enumerate în anexa I, astfel cum se specifică în respectiva anexă, de la data intrării în vigoare a prezentului regulament; (b) în a doua etapă, se aplică o altă taxă ad valorem suplimentară cu o rată de 10 %, 25 %, 35 % și 50 % importurilor produselor enumerate în anexa II. – de la 1 iunie 2021 […]”

Potrivit anexei I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/886, pentru produsele clasificate la codul 87115000 se aplică, în prima etapă, o taxă suplimentară de 25 %, iar potrivit anexei II încă o taxă suplimentară de 25 %, în a doua etapă. Prin urmare, pentru motocicletele recurentei Harley‑Davidson importate din SUA în Europa trebuia să se aplice din 22 iunie 2018 în locul taxei vamale normale de 6 % o taxă vamală totală de 31 %, iar din 1 iunie 2021 o taxă vamală totală de 56 %.

Totuși, Uniunea nu a aplicat încă taxele vamale din a doua etapă, ci le‑a suspendat înainte de a deveni aplicabile ( 10 ). Din 1 ianuarie 2022, ea a suspendat și taxele vamale din prima etapă ( 11 ).

Reclamanta din prima instanță și recurenta, Harley‑Davidson Europe Ltd, face parte din grupul Harley‑Davidson. Ea este o bine‑cunoscută întreprindere americană specializată în fabricarea motocicletelor. Cealaltă reclamantă din prima instanță și de asemenea recurentă, Neovia Logistics Services International, este comisionarul în vamă al Harley‑Davidson.

Situația de fapt, prezentată la punctele 20-38 din hotărârea atacată, poate fi sintetizată după cum urmează.

Ca răspuns la instituirea de către SUA a taxelor vamale suplimentare pentru oțel și aluminiu, Comisia a instituit și ea, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/886 din 20 iunie 2018, taxe vamale suplimentare, mai întâi de 25 %, iar apoi de 50 %, pentru mărfurile „tipice” din SUA, care se aplică și motocicletelor fabricate de Harley‑Davidson.

La 25 iunie 2018, Harley‑Davidson și‑a informat acționarii despre consecințele acestor taxe vamale suplimentare asupra activității sale economice, prin intermediul așa‑numitului „Form 8‑K Current Report” (denumit în continuare „formularul 8‑K”), pe care l‑a depus la Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse de Valori, Statele Unite. Prin acesta, Harley‑Davidson anunța că „[p]entru a face față costului substanțial al acestei sarcini tarifare pe termen lung, […] [se] va pune în aplicare un plan prin care se urmărește transferul producției de motociclete destinate [Uniunii] din Statele Unite către unitățile sale internaționale în vederea evitării sarcinii tarifare” ( 12 ). În concret, Harley‑Davidson și‑a transferat apoi producția de motociclete destinate pieței Uniunii într‑o uzină din Thailanda.

La 25 ianuarie 2019, recurentele au depus la autoritățile belgiene două cereri oficiale de informații de origine obligatorii pentru motocicletele din două familii de motociclete fabricate în Thailanda. Deși Comisia și‑a exprimat îndoielile privind posibilitatea de a recunoaște că sunt originare din Thailanda, autoritățile belgiene au emis la 24 iunie 2019 două decizii referitoare la informații de origine obligatorii, prin care au constatat că Thailanda este țara de origine a motocicletelor din două familii de motociclete ale Harley‑Davidson.

Comisia a aflat acest lucru la 21 august 2019, iar la 31 martie 2021 a adoptat Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/563 privind valabilitatea anumitor decizii referitoare la informațiile de origine obligatorii, în litigiu ( 13 ). Prin aceasta, ea a obligat autoritățile belgiene să revoce deciziile. Autoritățile belgiene au aplicat această decizie de punere în aplicare și prin scrisoarea din 16 aprilie 2021 au revocat cele două decizii.

Prin cererea introductivă din 11 iunie 2021, recurentele au solicitat anularea deciziei de punere în aplicare în litigiu.

În acest sens, ele au invocat cinci motive. În primul rând, Comisia a încălcat norme fundamentale de procedură, și anume ca urmare a motivării insuficiente a deciziei de punere în aplicare în litigiu și a nerespectării procedurii Comitetului consultativ al Comisiei. În al doilea rând, decizia de punere în aplicare în litigiu se bazează pe o eroare vădită a Comisiei referitoare la aprecierea faptelor. În al treilea rând, Comisia a abuzat de puterea sa de revocare prevăzută la articolul 34 alineatul (11) din Codul vamal întrucât a interpretat eronat articolul 33 din Regulamentul delegat 2015/2446. În al patrulea rând, Regulamentul delegat 2015/2446 este incompatibil cu condițiile unei delegări în temeiul articolului 290 TFUE. În al cincilea rând, decizia de punere în aplicare în litigiu încalcă principii generale din dreptul Uniunii și din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Prin hotărârea atacată din 1 martie 2023, Tribunalul a respins acțiunea și a obligat recurentele la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentele au introdus prezentul recurs la 11 mai 2023, solicitând: – anularea hotărârii atacate; – anularea deciziei de punere în aplicare în litigiu; și – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurente în fața Curții și a Tribunalului.

Comisia Europeană solicită: – respingerea recursului și – obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

Părțile au prezentat observații scrise. În temeiul articolului 76 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Curtea a decis să nu organizeze o ședință de audiere a pledoariilor, considerând că este suficient de informată pentru a se pronunța.

Prezentul litigiu se întemeiază pe faptul că Comisia refuză să recunoască Thailanda ca țară de origine a motocicletelor pe care Harley‑Davidson le‑a supus acolo unei ultime transformări sau prelucrări.

Potrivit articolului 60 alineatul (2) din Codul vamal, mărfurile în producerea cărora intervin mai multe țări sau teritorii sunt considerate ca fiind originare din țara sau din teritoriul în care au fost supuse ultimei transformări sau prelucrări substanțiale, justificate economic, efectuate într‑o întreprindere echipată în acest scop și din care a rezultat un produs nou sau care reprezintă un stadiu de fabricație important.

Pentru preîntâmpinarea neînțelegerilor este necesar să se clarifice că părțile nu sunt în dezacord asupra faptului că Harley‑Davidson realizează în Thailanda o transformare sau o prelucrare reală, cu alte cuvinte, că aceasta este atât de substanțială în sensul articolului 60 alineatul (2) din Codul vamal încât poate justifica în principiu să se rețină că Thailanda este țara de origine. Autoritățile belgiene arată că au verificat acest aspect înainte de a constata această origine ( 14 ). Cu toate acestea, nici Comisia și nici Tribunalul nu s‑au pronunțat asupra acestei chestiuni.

Dimpotrivă, Tribunalul a confirmat opinia Comisiei potrivit căreia transformarea sau prelucrarea realizată în Thailanda nu este justificată din punct de vedere economic în sensul articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446.

Potrivit articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446, orice operațiune de transformare sau de prelucrare realizată într‑o altă țară sau într‑un alt teritoriu se consideră a nu fi justificată din punct de vedere economic atunci când se stabilește, pe baza informațiilor disponibile, că scopul respectivei operațiuni a fost evitarea aplicării măsurilor menționate la articolul 59 din cod ( 15 ).

Dacă s‑ar reține afirmațiile făcute de Harley‑Davidson, opinia Comisiei este justificată la prima vedere, deoarece întreprinderea a anunțat în mod expres, potrivit punctului 26 din hotărârea atacată, prin formularul 8‑K că transferul producției în Thailanda are drept scop „evit[area] sarcinii tarifare”.

Trebuie să se sublinieze însă faptul că versiunea în limba germană a articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446, a deciziei de punere în aplicare în litigiu și a hotărârii atacate recurge la o altă noțiune, „umgehen” (eludare) a unei taxe vamale și este singura care face acest lucru. Această noțiune a fost tradusă în limba engleză, de exemplu, prin „to circumvent” sau în limba franceză prin „contourner”.

Înțelegerea articolului 33 primul paragraf din Regulamentul 2015/2446 în sensul versiunii în limba germană ca interdicție a eludării ( 16 ) nu este contestabilă. Eludarea unei norme poate fi însă reținută numai atunci când, deși trebuie aplicată potrivit obiectivului său, aplicarea sa este împiedicată ( 17 ). În cele ce urmează vom demonstra că recunoașterea transferului producției în Thailanda nu încalcă scopul taxelor vamale în discuție.

În toate celelalte versiuni lingvistice ale celor trei texte, întâi Comisia și apoi Tribunalul folosesc noțiuni precum „to avoid” în engleză ( 18 ) sau „éviter” în franceză ( 19 ), care în germană ar trebui traduse mai curând prin „zu vermeiden” (a evita). Și Harley‑Davidson a utilizat în formularul 8‑K formularea „to avoid the tariff burden” („în vederea evitării sarcinii tarifare”).

Prin urmare, Tribunalul și Comisia consideră că articolul 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 constituie o interzicere a evitării. Aceasta ar avea, în raport cu o interzicere a eludării, un domeniu de aplicare net mai larg: ar cuprinde, fără excepție, toate măsurile al căror scop este eludarea unei taxe vamale, indiferent de obiectivul taxei.

Reținerea unei asemenea interdicții este surprinzătoare, în special în ipostaza sa de precizare a justificării economice, întrucât evitarea sarcinilor tarifare în cuantum de 25 % sau chiar de 50 % este, prima facie, un obiectiv economic legitim.

În continuare vom demonstra că recurentele contestă, așadar, în mod întemeiat înțelegerea articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 ca interdicție a evitării. Această dispoziție fie trebuie interpretată diferit (primul motiv), fie Comisia nu ar fi trebuit să o adopte (al doilea motiv). Mai puțin concludent este, în schimb, al treilea motiv, prin care ele invocă încălcări pretinse ale dreptului de a fi ascultat, precum și ale securității juridice și ale protecției încrederii legitime.

Prin intermediul primului motiv, recurentele contestă numeroase constatări ale Tribunalului ( 20 ) referitoare la interpretarea și aplicarea articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446. Toate acestea se întemeiază însă pe considerația centrală de la punctul 62, dar și de la punctul 57, din hotărârea atacată, și anume că, potrivit acestei prevederi, scopul de a evita o taxă vamală este suficient în sine pentru a exclude justificarea economică a măsurii respective. Tribunalul consideră, așadar, că acest articol constituie o interdicție a evitării.

Faptul că în versiunea în limba germană a hotărârii atacate se folosește noțiunea „umgehen” (a eluda) nu schimbă cu nimic situația, întrucât în versiunea autentică a hotărârii, în limba de procedură engleză, se folosește noțiunea „to avoid” (a evita), iar în versiunea în limba franceză, cu alte cuvinte, în limba de lucru a Tribunalului, se folosește noțiunea „éviter” (a evita). În plus, Tribunalul nu examinează dacă Harley‑Davidson intenționează să eludeze taxa vamală, mulțumindu‑se să constate care este obiectivul evitării.

Prin intermediul primului aspect al primului motiv, recurentele susțin că această interpretare a Tribunalului nu ține seama de scopul și de contextul sistematic ale articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446. Prin intermediul celui de al doilea aspect, ele contestă rezultatul interpretării Tribunalului, respectiv că o reacție motivată economic la taxele vamale suplimentare este exclusă din punct de vedere practic. Al treilea aspect vizează consecințele din perspectiva sarcinii probei, și anume că întreprinderea vizată trebuie să dovedească un obiectiv principal cu totul diferit în cazul în care între transferul producției și impunerea taxelor vamale suplimentare există o legătură temporală.

Acest argument este convingător, astfel cum relevă o analiză a articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 cu ajutorul metodelor de interpretare clasice.

Referitor la modul de redactare a articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446, este necesar să se pună în lumină diferențele amintite deja între versiunile lingvistice, precum și noțiunea de justificare economică.

În ceea ce privește modul de redactare a articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446, am arătat deja că versiunea în limba germană este formulată ca interdicție a eludării, în timp ce toate celelalte versiuni lingvistice sunt formulate ca interdicție a evitării ( 21 ).

Versiunea în limba germană a articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 este într‑adevăr izolată, însă nu poate fi direct înlăturată de celelalte versiuni lingvistice întrucât niciuna dintre versiunile lingvistice nu are prioritate față de celelalte ( 22 ). Dimpotrivă, ele trebuie interpretate în mod uniform ( 23 ). Prin urmare, o importanță specială au în asemenea cazuri economia generală și finalitatea reglementării ( 24 ), precum și, după caz, geneza sa ( 25 ).

În plus, trebuie amintit că articolul 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 deduce din scopul evitării sau al eludării faptul că respectiva transformare sau prelucrare nu este justificată din punct de vedere economic.

Este adevărat că nu orice interes economic poate justifica o măsură. Noțiunea de justificare implică astfel un interes superior, recunoscut juridic. Acesta lipsește de regulă în cazul măsurilor nelegale sau al eludării contrare obiectivului a reglementărilor ( 26 ), de exemplu a taxelor vamale.

În schimb, simpla evitare a sarcinilor tarifare nu este în sine nici nelegală și nici nu poate fi contestată pentru alte motive. Așa cum subliniază recurentele, Curtea a recunoscut, dimpotrivă, în materia TVA‑ului, că persoana impozabilă are în principiu dreptul să își structureze activitatea astfel încât să își limiteze datoria fiscală ( 27 ). Așadar, persoanele impozabile sunt în general libere să aleagă structurile organizatorice și modalitățile operaționale pe care le apreciază ca fiind cele mai adecvate pentru activitățile lor economice și în vederea limitării sarcinilor lor fiscale ( 28 ).

În speță, aplicarea unei interdicții de evitare ar constitui o ingerință semnificativă în poziția concurențială a întreprinderii Harley‑Davidson. O taxă vamală suplimentară de 25 % sau chiar de 50 % reduce considerabil șansele de comercializare. În formularul 8‑K, Harley‑Davidson apreciază sarcina medie ca urmare a taxelor vamale suplimentare de 25 % la 2200 de dolari americani pentru o motocicletă, iar sarcina anuală a întreprinderii la aproximativ 90-100 de milioane de dolari americani. Este extrem de îndoielnic că alte măsuri decât evitarea acestei taxe pot avea o influență comparabilă asupra prețului și a poziției concurențiale ale mărfurilor respective. O asemenea sarcină poate deci să justifice din punct de vedere economic cheltuieli importante pentru evitarea sa.

Justificarea economică de principiu a unui transfer al producției este de asemenea ilustrată prin compararea unei întreprinderi care – ca reacție directă la instituirea unor taxe vamale suplimentare – transferă din țara vizată într‑o altă țară ultima transformare sau prelucrare substanțială a mărfurilor cu o altă întreprindere care realizează acolo o asemenea producție. Dacă aceste întreprinderi au făcut deja anterior acest lucru ori și‑au organizat pentru prima dată acolo la un moment ulterior – posibil tacit, sub presiunea taxelor vamale suplimentare – o producție identică, lor nu li s‑ar putea opune articolul 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 nici în interpretarea sa în sensul unei interdicții de evitare. Între aceste întreprinderi nu există însă diferențe din punct de vedere economic.

O interpretare a articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 în sensul unei interdicții de evitare nu are, așadar, ca efect precizarea noțiunii de justificare economică, ci o limitează considerabil, contrar înțelesului său.

Interpretarea articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 în sensul unei interdicții de evitare este infirmată și de obiectivul său, consacrat în considerentul (21) al regulamentului. Potrivit acestui considerent, prin regulament ar trebui să se evite manipularea originii mărfurilor importate cu scopul de a evita aplicarea de măsuri de politică comercială.

În ceea ce privește noțiunea de „Umgehung” (eludare) folosită în versiunea în limba germană a considerentului (21) al Regulamentului delegat 2015/2446 sunt valabile aceleași considerații expuse pentru utilizarea acestei noțiuni la articolul 33 primul paragraf ( 29 ).

Totuși, potrivit considerentului (21) al Regulamentului delegat 2015/2446, în toate versiunile lingvistice ( 30 ), prin articolul 33 primul paragraf ar trebui doar să se evite manipularea originii mărfurilor importate.

Din punct de vedere etimologic, noțiunea de manipulare se referă la folosirea mâinii – în latină, manus –, în sens larg, mânuirea sau transformarea unui lucru, noțiune care are în anumite limbi și un sens propriu ( 31 ). Cu toate acestea, pare a fi exclusă posibilitatea ca noțiunea din considerentul (21) al Regulamentului delegat 2015/2446 să aibă acest înțeles, întrucât nu este vorba despre o mânuire sau o transformare a locului de origine și în niciun caz despre folosirea mâinilor.

Dimpotrivă, este necesar să se pornească de la premisa că, potrivit utilizării sale celei mai frecvente, sensul său este acela de influențare, adesea prin înșelare ( 32 ). În acest sens, articolul 12 și anexa I la Regulamentul privind abuzul de piață ( 33 ) precizează noțiunea de manipulare (interzisă) a piețelor financiare în raport cu numeroase situații, în special oferirea de indicații false sau înșelătoare [articolul 12 alineatul (1) litera (a) punctul (i) și litera (c)], recurgerea la un procedeu fictiv sau la orice altă formă de înșelăciune sau artificiu [articolul 12 alineatul (1) literele (b) și (d)]. Noțiunea de manipulare este legată de noțiunea de înșelăciune și în alte reglementări ale Uniunii ( 34 ). În fine, și în cazul acuzațiilor de încheiere a unor înțelegeri este vorba adesea despre manipulare ( 35 ), de cele mai multe ori a prețurilor.

Considerentul (21) al Regulamentului delegat 2015/2446 relevă, așadar, că articolul 33 primul paragraf nu ar trebui să excludă justificarea economică a ultimei transformări sau prelucrări substanțiale numai ca urmare a unei simple evitări a taxelor vamale, ci numai în cazul în care aceasta are loc prin manipularea originii.

În privința contextului, trebuie să se ia în considerare faptul că articolul 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 a fost adoptat de Comisie prin exercitarea unei competențe delegate, obiectul și scopul taxelor vamale, despre care este vorba în speță, precum și dispoziția de la articolul 33 al treilea paragraf referitoare la origine, care se aplică în subsidiar.

La adoptarea Regulamentului delegat 2015/2446 Comisia a exercitat o competență delegată. Întrucât, potrivit articolului 290 alineatul (1) TFUE, aceasta este limitată la completarea sau modificarea anumitor elemente neesențiale [ale unui act legislativ], articolul 33 din Regulamentul delegat 2015/2446 trebuie interpretat în sensul că nu introduce nicio modificare esențială a articolului 60 alineatul (2) din Codul vamal. În caz contrar, articolul 33 nu ar fi legal.

Din articolul 60 alineatul (2) din Codul vamal rezultă că Uniunea nu recunoaște orice ultimă prelucrare sau transformare substanțială ca temei pentru locul de origine. Dimpotrivă, este necesar să fie vorba despre o măsură justificată din punct de vedere economic. În plus, articolul 62 împuternicește în mod expres Comisia să stabilească norme conform cărora mărfurile prevăzute la articolul 60 alineatul (2) sunt considerate ca fiind supuse într‑o țară sau într‑un teritoriu unei asemenea transformări sau prelucrări.

În aceste condiții, Comisia ar trebui să precizeze prin articolul 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 ce trebuie să se înțeleagă prin „justificare economică”. Cu toate acestea, potrivit articolului 290 alineatul (1) TFUE, ea nu putea să adauge un nou sens noțiunii de justificare economică deoarece ar putea astfel să modifice considerabil, în special să reducă domeniul de aplicare al articolului 60 alineatul (2) din Codul vamal.

Dacă articolul 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 împiedică deja evitarea taxelor vamale, ar putea exista îndoieli în ceea ce privește respectarea de către Comisie a acestei limitări a competenței sale. Astfel cum arătam deja ( 36 ), evitarea taxelor vamale poate fi rezonabilă și legitimă din punct de vedere economic.

În schimb, dacă această dispoziție interzice numai eludarea taxelor vamale sau manipularea originii, nu există motive pentru a suspecta o depășire a competențelor delegate. Nici eludarea, nici manipularea nu ar putea fi justificate de un interes economic.

Obiectul și scopul taxelor vamale în litigiu susțin de asemenea ipoteza că articolul 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 nu trebuie înțeles în sensul unei interdicții ample de evitare, această dispoziție trebuind să fie limitată la o interdicție de eludare.

Scopul taxelor vamale în discuție nu este de a crea sarcini pentru producătorii individuali. Mai exact, scopul lor nu este grevarea întreprinderilor al căror sediu este situat în Statele Unite.

Dimpotrivă, potrivit Regulamentului (UE) nr. 654/2014, Uniunea a instituit aceste taxe vamale ca reacție la măsurile comerciale restrictive luate de o altă țară, în speță de Statele Unite ( 37 ). Asemenea taxe vamale suplimentare au drept scop să dezavantajeze cealaltă țară prin înrăutățirea poziției concurențiale a mărfurilor produse acolo. Potrivit considerentului (3) al acestui regulament, ele ar trebui să aibă scopul de a determina țara în cauză să respecte normele aplicabile ale comerțului internațional pentru a restabili o situație de beneficii reciproce. Dezavantajele pentru poziția pe piață a mărfurilor supuse taxelor vamale sau a întreprinderii respective au fost urmărite numai în măsura în care se repercutează asupra țării lor de origine.

Prin urmare, taxele vamale suplimentare ar trebui să reducă în primul rând activitatea comercială din țara vizată de aceste taxe. Aspectul că această activitate se reduce din cauza vânzărilor reduse ale mărfurilor în Uniune sau a faptului că întreprinderile respective își transferă activitățile economice în alte state este neesențial pentru efectul urmărit prin taxele vamale suplimentare.

Cu alte cuvinte, prin transferul producției într‑o altă țară, Harley‑Davidson a făcut exact ceea ce se urmărea prin taxele vamale suplimentare.

Astfel, Comisia a invocat în mod corect în fața Tribunalului faptul că taxele vamale în litigiu sunt calculate astfel încât au aproximativ același cuantum ca taxele vamale suplimentare introduse de Statele Unite pentru mărfurile din Uniune. Acest echilibru este afectat în cazul în care Harley‑Davidson evită aplicarea taxelor vamale în discuție asupra importurilor sale în Uniune prin faptul că nu mai furnizează mărfuri pe piața Uniunii provenite din Statele Unite, ci din Thailanda. În acest caz, măsurile Uniunii au la prima vedere o importanță mai redusă decât măsurile Statelor Unite. Acest lucru nu schimbă însă faptul că Harley‑Davidson și‑a redus activitățile economice din Statele Unite ca urmare a taxelor vamale suplimentare. Așa cum susțin recurentele, în prezenta cauză nu trebuie să se statueze cu privire la aspectul dacă echilibrul este astfel într‑adevăr afectat și dacă Comisia îl poate restabili prin alte taxe vamale.

În schimb, nicio taxă vamală prevăzută de Regulamentul (UE) nr. 654/2014 nu trebuie să aibă drept scop crearea de dezavantaje pentru economia altor țări care nu sunt parte la litigiul comercial și în care o întreprindere își transferă producția în scopul de a se sustrage taxelor vamale suplimentare. Asemenea dezavantaje ar putea cauza, dimpotrivă, noi conflicte comerciale și ar putea aduce atingere obligațiilor de drept internațional asumate de Uniune.

Comisia subliniază însă faptul că prin articolul 33 al treilea paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 a prevăzut o normă care trebuie aplicată în subsidiar pentru determinarea originii mărfii și care se aplică atunci când se impune respingerea justificării economice a ultimei prelucrări sau transformări substanțiale. O asemenea normă ar putea în principiu asigura că taxele vamale sunt puse în aplicare numai în măsura în care sunt necesare în considerarea obiectivelor lor respective, în speță conflictul comercial.

Cu toate acestea, articolul 33 al treilea paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 nu poate îndeplini această funcție. Potrivit acestei dispoziții, originea mărfii este în țara sau în teritoriul din care provine cea mai mare parte a materialelor, stabilită în funcție de valoarea materialelor. În această privință, valoarea materialelor este importantă în raporturile dintre ele, iar nu în raport cu valoarea totală a mărfurilor.

În cazul transferului ultimei prelucrări sau transformări, printr‑o asemenea normă se ajunge adesea în practică la rezultatul că originea mărfii este în continuare țara în care a fost realizată anterior această etapă de producție. Astfel, este puțin probabil ca, odată cu producția, să aibă loc și o reorganizare amplă a lanțurilor de aprovizionare. Prin urmare, cea mai mare parte a materialelor vor proveni adesea din țara în care a fost realizată ultima transformare sau prelucrare.

Dacă este totuși relevantă numai valoarea materialelor, se ignoră complet partea de valoare creată prin ultima transformare sau prelucrare substanțială a mărfii.

În cazul unei creări de valoare foarte reduse în această ultimă, etapă acest lucru ar fi de neconceput. Norma privind originea de la articolul 60 alineatul (2) din Codul vamal presupune însă în fiecare caz ca o parte sesizabilă a valorii încorporate în marfă să se datoreze ultimei transformări sau prelucrări, astfel cum a constatat Curtea ( 38 ) în concordanță cu practica internațională ( 39 ). Comisia a enumerat astfel la articolul 34 din Regulamentul delegat 2015/2446 și așa‑numite operațiuni minime, care nu sunt recunoscute ca fiind ultima transformare sau prelucrare substanțială. Prin urmare, justificarea economică și astfel articolul 33 primul paragraf au o importanță determinantă numai atunci când respectiva transformare sau prelucrare este asociată cu crearea unei valori sesizabile.

Criteriul creării unei valori sesizabile este relevant și pentru stabilirea obiectivelor taxelor vamale în cadrul conflictelor comerciale. Cu ajutorul acestui criteriu se poate aprecia dacă un transfer al ultimei transformări sau prelucrări reduce suficient activitatea economică în țara față de care Uniunea a instituit taxa vamală în scopul de a justifica o modificare a originii mărfii.

Întrucât articolul 33 al treilea paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 nu permite să se ia în considerare valoarea creată prin ultima transformare sau prelucrare, această dispoziție nu poate compensa efectul praeter legem al interpretării extinse date de Tribunal articolului 33 primul paragraf în sensul de interdicție a evitării.

Prin urmare, reținem că nici contextul sistematic al articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 nu permite ca din obiectivul de evitare a unei taxe vamale să se concluzioneze că ultima transformare sau prelucrare substanțială nu este justificată din punct de vedere economic.

Întrucât Regulamentul delegat 2015/2446 a fost adoptat printr‑o procedură legislativă în care nu au fost implicate Consiliul și Parlamentul, nu există documente publice privind geneza. Cu toate acestea, în răspunsul la întrebările adresate de Tribunal, Comisia a arătat că articolul 33 din Regulamentul delegat 2015/2446 a înlocuit dispozițiile anterioare, care nu mai sunt cuprinse în noul Cod vamal.

Este vorba despre articolul 25 din fostul Cod vamal ( 40 ) și despre dispoziția anterioară a articolului 6 din Regulamentul (CEE) nr. 802/68 ( 41 ). Ambele dispoziții prevedeau că orice transformare sau prelucrare pentru care s‑a stabilit sau pentru care faptele constatate justifică prezumția că unicul său scop a fost de a se sustrage dispozițiilor aplicabile în Comunitate mărfurilor din anumite țări nu se consideră în niciun caz că ar conferi mărfurilor obținute astfel originea țării în care aceasta a fost efectuată. În toate versiunile lingvistice ale acestor dispoziții au fost folosite – spre deosebire de cazul aproape al tuturor versiunilor lingvistice ale articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 ( 42 ) – noțiuni care corespund noțiunii germane de „Umgehung” (eludare).

Comisia a indicat că prin noua formulare a articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 ar trebui să se evite dificultățile de aplicare a dispozițiilor în vigoare anterior. Această intenție este rațională, întrucât intenția de eludare nu ar trebui să fie ușor de probat.

Asemenea dificultăți nu permit însă restrângerea excesivă a noțiunii de justificare economică și extinderea aplicării unor taxe vamale impuse în legătură cu conflictele comerciale dintre state mult peste obiectivul acestora. În acest mod nu ar fi supuși taxelor vamale numai actorii de rea‑credință menționați de Comisie.

Se adaugă faptul că prin aceste argumente Comisia indică de asemenea că obiectivul articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 este doar combaterea unei manipulări a originii, ceea ce rezultă și din considerentul (21). Acest lucru nu înseamnă însă că articolul 33 primul paragraf trebuie înțeles ca interdicție amplă de evitare.

În aceste condiții, trebuie primit argumentul recurentelor potrivit căruia hotărârea atacată se întemeiază pe o interpretare eronată a articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446. Spre deosebire de cele constatate de Tribunal, în special la punctul 62 (dar și la punctul 57) din hotărârea atacată, această dispoziție nu poate fi înțeleasă în sensul că obiectivul în sine de a evita numai taxele vamale în litigiu este suficient pentru a exclude justificarea economică a ultimei transformări sau prelucrări substanțiale.

Dimpotrivă, articolul 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 trebuie interpretat în sensul că, potrivit acestuia, justificarea economică a unei transformări sau prelucrări este exclusă numai în cazul în care are drept scop eludarea aplicării taxelor vamale prin manipularea originii. Astfel cum am menționat deja, o asemenea eludare presupune ca, contrar obiectivului său, taxa în discuție să nu se aplice ( 43 ).

În cazul taxei vamale suplimentare din contextul unui conflict comercial între state este, așadar, relevant dacă transformarea sau prelucrarea în cauză, realizată într‑o anumită țară sau într‑un anumit teritoriu, are scopul de a înșela că mărfurile respective – iar nu producătorul – provin într‑adevăr dintr‑o țară sau dintr‑un teritoriu împotriva căruia Uniunea a impus o taxă vamală suplimentară ca urmare a unui conflict comercial. Pentru transformări sau prelucrări care au drept scop evitarea altor taxe vamale, de exemplu taxele antidumping, sau beneficierea de taxele vamale preferențiale, eludarea poate fi în schimb apreciată diferit.

Prin urmare, primul și al doilea aspect ale primului motiv sunt admisibile.

Întrucât această eroare de drept afectează și concluziile Tribunalului desprinse din faptele constatate trebuie primit și cel de al treilea aspect al primului motiv. Acesta este îndreptat împotriva faptului că, în special la punctele 66, 68-71 și 74 din hotărârea atacată, Tribunalul a concluzionat. pe baza legăturii temporale dintre instituirea taxelor vamale din speță și anunțul făcut de Harley‑Davidson privind transferul producție. că acest transfer avea drept scop evitarea – în sensul articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 – a taxelor vamale în cauză.

Astfel, Curtea a dedus deja dintr‑o asemenea legătură temporală că operatorul economic în cauză are sarcina de a dovedi că există motive rezonabile pentru care operațiunile de montaj au fost realizate în țara din care au fost exportate mărfurile, iar nu în scopul de a evita consecințele dispozițiilor respective ( 44 ). Această constatare s‑a referit însă la taxe vamale cu un alt scop, și anume taxe vamale antidumping, și se explică și prin faptul că în acest caz a fost vorba despre continuarea unei practici care exista anterior instituirii taxei vamale în discuție ( 45 ).

Această prezumție nu poate fi în niciun caz aplicată asupra prezentului caz, al unei taxe vamale determinate de un conflict comercial, întrucât transferul unei ultime transformări sau prelucrări substanțiale într‑o altă țară corespunde obiectivelor taxei vamale ( 46 ).

În consecință, și al treilea aspect al primului motiv este admisibil.

Hotărârea atacată se întemeiază pe erori de drept succesive și trebuie, așadar, anulată.

Pentru acest motiv, considerăm că nu este necesară pronunțarea asupra celorlalte două motive. De aceea, le vom analiza numai foarte sumar.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurentele susțin că Tribunalul a omis să constate că articolul 33 din Regulamentul delegat 2015/2446 este nelegal pentru motivul că Comisia și‑a depășit competența de precizare a articolului 60 alineatul (2) din Codul vamal.

În cazul în care Curtea este de acord cu interpretarea pe care am dat‑o articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446, această dispoziție se încadrează totuși încă în competențele delegate ale Comisiei.

Dacă Curtea va constata însă că intenția Comisiei a fost de a adopta o interdicție de evitare largă și va respinge ca atare interpretarea propusă de noi, Comisia își va fi încălcat într‑adevăr competența de precizare a noțiunilor juridice generale prevăzută la articolul 290 TFUE. Într‑adevăr, noțiunea de justificare economică și domeniul de aplicare al articolului 60 alineatul (2) din Codul vamal vor fi fost astfel restrânse prea mult prin articolul 33 din Regulamentul delegat 2015/2446 ( 47 ). În această situație, hotărârea Tribunalului ar trebui anulată pentru motivul că acesta nu a constatat nelegalitatea acestei dispoziții.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurentele invocă o încălcare a dreptului de a fi ascultat, precum și a securității juridice și a încrederii legitime. Acest argument al recurentelor nu poate fi însă reținut în cazul în care Curtea nu este de acord cu opinia noastră și înțelege articolul 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 în sensul unei interdicții de evitare.

La punctul 166 din hotărârea atacată, Tribunalul constată că Comisia a omis să asculte întreprinderea Harley‑Davidson înainte de a adopta decizia de punere în aplicare în litigiu. Cu toate acestea, Tribunalul a subliniat, în concordanță cu jurisprudența Curții, că o încălcare a dreptului la apărare poate să determine anularea deciziei numai în cazul în care, în lipsa acestei neregularități, procedura ar fi putut avea un rezultat diferit, aspect care trebuie demonstrat de întreprinderea în cauză ( 48 ). Recurentele nu au putut produce această probă întrucât potrivit formularului 8‑K, este stabilit faptul că Harley‑Davidson a intenționat ca prin transferul producției să evite într‑un fel sau altul taxele vamale în discuție. Dacă articolul 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446 ar trebui înțeles în sensul unei interdicții de evitare, nu ar mai fi, așadar, posibilă nicio altă decizie a Comisiei.

În ceea ce privește securitatea juridică și protecția încrederii legitime, recurentele susțin că ar fi trebuit să poată să se încreadă în informațiile de origine obligatorii ale autorităților belgiene. Cel puțin procedura de adoptare a deciziei de punere în aplicare în litigiu a durat cu 16 luni mai mult și demonstrează astfel că deciziile autorităților belgiene nu au fost în mod vădit nelegale.

Cu toate acestea, Tribunalul a constatat în mod întemeiat la punctul 144 din hotărârea atacată faptul că o informație de origine obligatorie emisă de autoritățile naționale în temeiul articolului 33 din Codul vamal nu poate să garanteze în mod definitiv operatorului economic originea geografică a mărfii respective. Astfel, potrivit articolului 34 alineatul (11), Comisia poate dispune cu efect pentru viitor revocarea acestei decizii în cazul în care autoritățile naționale au stabilit în mod greșit originea.

Recurentele nu trebuiau în principiu să se încreadă în faptul că Comisia nu își va exercita această competență. Prin urmare, nu este relevant raționamentul secundar al Tribunalului de la punctul 145 din hotărârea atacată potrivit căruia deciziile autorităților belgiene au încălcat o dispoziție clară de drept al Uniunii, și anume articolul 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446. Dacă însă acesta este relevant, atunci este îndoielnic că, în lumina considerațiilor ce precedă, referitoare la primul motiv, această dispoziție este suficient de clară.

Potrivit articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care anulează decizia Tribunalului, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului spre rejudecare.

Acțiunea este în stare de judecată întrucât este stabilit faptul că Comisia și‑a întemeiat decizia de punere în aplicare pe aceeași interpretare eronată – avută în vedere și de Tribunal – a articolului 33 primul paragraf din Regulamentul delegat 2015/2446. Astfel, unicul motiv pentru aplicarea acestei dispoziții, indicat de Comisie în considerentul (6) al deciziei de punere în aplicare în litigiu, rezidă în afirmația din formularul 8‑K potrivit căreia Harley‑Davidson intenționează să evite taxele vamale din speță. Comisia nu constată însă o eludare taxelor vamale contrară scopului lor prin manipularea originii.

Comisia a încercat să demonstreze în fața Tribunalului că în sarcina Harley‑Davidson trebuie să se rețină de asemenea o eludare sau un aranjament fraudulos. În această privință, ea s‑a referit însă numai la faptul că transferul ultimei transformări sau prelucrări a fost determinat de voința întreprinderii și a avut în esență scopul de a evita taxa vamală. În schimb, ea nu s‑a pronunțat cu privire la chestiunea dacă scopul taxei este astfel afectat. Prin urmare, nici acest argument nu poate constitui temei pentru respingerea justificării economice.

Așadar, cererile recurentelor trebuie admise, iar decizia de punere în aplicare în litigiu trebuie anulată.

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Comisia trebuie să suporte cheltuielile de judecată efectuate de recurente, precum și propriile cheltuieli de judecată.

Propunem, așadar, Curții să hotărască după cum urmează: 1) Anulează Hotărârea Tribunalului din 1 martie 2023, Harley‑Davidson Europe și Neovia Logistics Services International/Comisia (T‑324/21, EU:T:2023:101). 2) Anulează Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/563 a Comisiei din 31 martie 2021 privind valabilitatea anumitor decizii referitoare la informațiile de origine obligatorii. 3) Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Harley‑Davidson Europe Ltd și de Neovia Logistics Services International, precum și de ea însăși în procedurile desfășurate în fața Tribunalului și a Curții.

CONCLUZIILE AVOCATEI GENERALE

DOAMNA JULIANE KOKOTT

prezentate la 30 mai 2024 ( 1 )