Concluziile avocatei generale J. Kokott prezentate la 11 iulie 2024.#F S.A. împotriva Dyrektor Krajowej Informacji Skarbowej.#Cerere de decizie preliminară formulată de Wojewódzki Sąd Administracyjny w Gliwicach.#Trimitere preliminară – Articolul 63 alineatul (1) TFUE – Libera circulație a capitalurilor – Organisme de plasament colectiv în valori mobiliare – Impozit datorat de persoanele juridice – Scutire de impozitul datorat de persoanele juridice pentru veniturile obținute de un astfel de organism – Condițiile scutirii – Administrare externă a acestui organism – Directiva 2009/65/CE – Articolul 29 punctul 1 – Aplicabilitate.#Cauza C-18/23.

Libera circulație a capitalurilor impune unui stat membru să aplice același tratament fiscal atât fondurilor de investiții nerezidente administrate intern, cât și celor rezidente administrate extern? La această întrebare trebuie să răspundă Curtea în prezenta cauză. Astfel, în exercitarea autonomiei sale fiscale, Polonia a decis să scutească numai fondurile de investiții administrate extern, dar nu și pe cele administrate intern. Totodată, dreptul polonez nu permite sub nicio formă constituirea fondurilor de investiții administrate intern. Acest lucru este conform dreptului derivat al Uniunii, potrivit căruia statele membre au, neîndoielnic, posibilitatea, dar nu obligația de a autoriza în ordinile lor juridice atât fondurile de investiții administrate intern, cât și pe cele administrate extern.

Curtea a statuat recent în cauza Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö că o scutire care se aplică numai fondurilor de investiții constituite sub formă contractuală, dar nu și celor constituite sub formă statutară nu este compatibilă cu libera circulație a capitalurilor. În acea cauză, dreptul național nu autoriza constituirea fondurilor de investiții sub formă statutară, astfel încât, în cele din urmă, toate fondurile impozabile proveneau din străinătate ( 2 ). Curtea a considerat că a existat în această privință o discriminare indirectă întrucât un fond de investiții nerezident care a fost constituit în mod valabil sub formă statutară în conformitate cu dreptul statului său membru a fost privat de un avantaj fiscal numai pentru motivul că nu a fost constituit sub forma contractuală impusă.

În prezent, se ridică problema dacă principiile care se desprind din această decizie pot fi aplicate prin analogie în speță, eventual comparabilă. În special, este discutabil dacă exercitarea unui drept de opțiune autorizat de dreptul Uniunii poate constitui o discriminare indirectă în cazul în care alte state membre își exercită în alt mod dreptul lor de opțiune, astfel încât, în afara Poloniei, există și fonduri de investiții administrate intern. Trebuie acestea să beneficieze în Polonia de aceeași scutire ca fondurile de investiții administrate extern sau formele juridice diferite pot fi tratate diferit și din punctul de vedere al dreptului fiscal? În prezenta procedură, Curtea are, așadar, posibilitatea de a preciza cerințele pentru existența unei discriminări indirecte cu referire specială la domeniul impozitelor directe.

Cadrul juridic al dreptului Uniunii este constituit din articolul 18, articolul 49 și articolul 63 alineatul (1) TFUE, precum și, potrivit instanței de trimitere, din Directiva 2009/65/CE privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (denumită în continuare „Directiva OPCVM”) ( 3 ).

Considerentele Directivei OPCVM au printre altele următorul conținut: „(3) O coordonare a legislațiilor interne care reglementează organismele de plasament colectiv ar fi oportună pentru a apropia, la nivel comunitar, condițiile de concurență dintre aceste organisme și pentru a asigura o protecție mai eficientă și mai uniformă pentru deținătorii de titluri de participare. O astfel de coordonare facilitează eliminarea restricțiilor privind libera circulație, la nivel comunitar, a titlurilor de participare ale OPCVM‑urilor. (4) Având în vedere obiectivele menționate anterior, este de dorit să se prevadă, pentru OPCVM‑urile stabilite în statele membre, norme comune de bază privind autorizarea, controlul, structura și activitatea lor și informațiile pe care acestea sunt obligate să le publice. […] (6) În cazul în care o dispoziție a prezentei directive impune unui OPCVM să ia măsuri, dispoziția în cauză ar trebui înțeleasă ca făcând referire la societatea de administrare atunci când un OPCVM este constituit ca fond deschis de investiții administrat de o societate de administrare sau care nu este în măsură să acționeze direct deoarece nu are personalitate juridică. […] (83) Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze reglementările naționale privind impozitarea, inclusiv măsurile pe care statele membre le pot impune pentru a asigura aplicarea respectivelor reglementări pe teritoriile lor.”

Articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva OPCVM prevede: „(1) În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții: […] (b) «societate de administrare» înseamnă o societate a cărei activitate curentă o reprezintă administrarea OPCVM‑urilor sub formă de fonduri deschise de investiții sau societăți de investiții (administrarea portofoliului colectiv al OPCVM)”.

În sfârșit, articolul 29 alineatul (1) din Directiva OPCVM prevede: „(1) Fără a aduce atingere altor condiții de aplicare generală prevăzute de legislația internă, autoritățile competente ale statului membru de origine al societăților de investiții nu acordă autorizația unei societăți de investiții care nu și‑a desemnat o societate de administrare decât în cazul în care societatea de investiții dispune de un capital inițial suficient de minimum 300000 EUR. În plus, în cazul în care o societate de investiții nu și‑a desemnat o societate de administrare autorizată conform prezentei directive, se aplică următoarele condiții: […]”

În ceea ce privește dreptul polonez, sunt relevante în special dispoziții ale ustawa z dnia 15 lutego 1992 r. o podatku dochodowym od osób prawnych (Legea din 15 februarie 1992 privind impozitul pe profit), astfel cum a fost modificată prin ustawa z 10 lutego 2017 r. – Przepisy wprowadzające ustawę o Krajowym Ośrodku wsparcia Rolnictwa (Legea din 10 februarie 2017 – dispoziții pentru introducerea Legii privind Centrul Național pentru Agricultură) (denumită în continuare „Legea poloneză privind impozitul pe profit”).

Articolul 6 alineatul (1) punctul 10 din Legea poloneză privind impozitul pe profit prevede o scutire personală pentru anumite fonduri de investiții rezidente. Potrivit acestuia, sunt scutite mutatis mutandis fondurile deschise de investiții și fondurile speciale de investiții care au fost constituite potrivit Legii poloneze privind fondurile de investiții. Este prevăzută o excepție numai pentru fondurile deschise speciale de investiții, care aplică dispozițiile și limitările de investiție impuse fondurilor închise de investiții. Din acest articol nu rezultă alte condiții pentru scutire.

Articolul 6 alineatul (1) punctul 10a din Legea poloneză privind impozitul pe profit prevede o scutire personală comparabilă pentru OPCVM‑urile cu sediul într‑un stat membru al Uniunii sau al Spațiului Economic European. Pentru a putea beneficia de scutire, OPCVM‑urile trebuie să îndeplinească mutatis mutandis următoarele condiții cumulative: (a) sunt, în statul în care își au sediul, supuse impozitului pe profit pentru toate veniturile pe care le obțin, indiferent de proveniența acestora; (b) obiectivul lor unic este plasamentul colectiv de fonduri, obținute prin invitație publică sau nepublică de cumpărare a acțiunilor lor în valori mobiliare, în instrumente ale pieței monetare și în alte drepturi patrimoniale; (c) își desfășoară activitatea în temeiul unei autorizații eliberate de autoritățile de supraveghere financiară din statul în care își au sediul; (d) activitățile lor sunt supuse supravegherii directe a autorităților de supraveghere financiară din statul în care își au sediul; (e) au desemnat un depozitar pentru păstrarea activelor lor; (f) sunt administrate de organisme care dețin o autorizație pentru desfășurarea activității, eliberată de autoritatea competentă pentru supraveghere financiară din statul în care își au sediul.

Potrivit articolului 6 alineatul (4) din Legea poloneză privind impozitul pe profit, scutirea prevăzută la articolul 6 alineatul (1) punctul 10a din această lege nu se aplică OPCVM‑urilor care nu sunt prin analogie nici OPCVM‑uri de tip închis, nici nu sunt supuse dispozițiilor și restricțiilor privind investițiilor impuse OPCVM‑urilor de tip închis (punctul 1) ori ale căror acțiuni nu sunt oferite public potrivit statutului lor, nu sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată sau într‑un sistem alternativ de tranzacționare și pot fi cumpărate de persoanele fizice numai dacă cumpără, simultan, acțiuni în valoare minimă de 40000 de euro (punctul 2).

Pe lângă aceste scutiri personale, articolul 17 alineatul (1) punctul 58 din Legea poloneză privind impozitul pe profit prevede o scutire materială. Potrivit acestuia, sunt scutite mutatis mutandis de la plata impozitului pe profit și veniturile menționate la articolul 6 alineatul (4) punctul 1 din această lege, realizate de OPCVM‑urile închise cu sediul într‑un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) punctul 10a literele (a) și (d)-(f) din Legea poloneză privind impozitul pe profit.

Prin urmare, veniturile totale ale OPCVM‑urilor respective trebuie să fie supuse în special, în statul în care își au sediul, impozitului pe profit [(litera (a)] și OPCVM‑urile să fie administrate de organisme a căror activitate este supusă autorizării de către autoritățile competente de supraveghere financiară din statul în care își au sediul [(litera (f)]. Ținând seama de această condiție de la articolul 6 alineatul (1) punctul 10a litera (f) din Legea poloneză privind impozitul pe profit, scutirea se aplică potrivit instanței de trimitere numai pentru fondurile de investiții administrate extern, iar nu și pentru cele administrate intern.

Sunt de asemenea importante prevederile ustawa z dnia 27 maja 2004 r. o funduszach inwestycyjnych i zarządzaniu alternatywnymi funduszami inwestycyjnymi (Legea din 27 mai 2004 privind fondurile de investiții și administrarea fondurilor de investiții alternative), astfel cum a fost modificată prin ustawa z dnia 31 marca 2016 r. o zmianie ustawy o funduszach inwestycyjnych oraz niektórych innych ustaw (Legea din 31 martie 2016 de modificare a Legii privind fondurile de investiții și a altor legi, denumită în continuare „Legea poloneză privind fondurile de investiții”).

Articolul 3 alineatul (1) din Legea poloneză privind fondurile de investiții stabilește mutatis mutandis că un fond de investiții este o persoană juridică care are ca obiect de activitate exclusiv plasarea fondurilor în valori mobiliare, în instrumente ale pieței monetare și în alte drepturi patrimoniale. Potrivit articolului 4 alineatul (1) din această lege, fondul de investiții este constituit, administrat și reprezentat față de terți de către o societate. În plus, din articolul 14 alineatul (1) din Legea poloneză privind fondurile de investiții rezultă că un fond de investiții poate fi constituit numai de către o societate.

F S.A., cu sediul în Luxemburg (denumită în continuare „reclamanta”), a solicitat Dyrektor Krajowej Informacji Skarbowej (Directorul Agenției Naționale de Informații Fiscale din Polonia, denumit în continuare „pârâtul”) să emită o soluție fiscală anticipată prin care să se constate că veniturile obținute de ea în Polonia sunt scutite în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) punctul 58 coroborat cu articolul 6 alineatul (1) punctul 10a din Legea poloneză privind impozitul pe profit.

În acest sens, reclamanta a arătat că ea este un fond de investiții specializat constituit sub forma juridică a unei société anonyme (S.A.; societate pe acțiuni) în conformitate cu dreptul luxemburghez. Potrivit statutului său, ea este administrată de consiliul de administrație, așadar, intern. Consiliul de administrație a fost autorizat de autoritatea de supraveghere luxemburgheză să administreze fondul, a fost înregistrat ca administrator de fonduri de investiții alternative și este inclus în lista administratorilor.

Nu este însă pe deplin clar care este statutul fiscal al reclamantei în Luxemburg. Pe de o parte, instanța de trimitere arată că reclamanta are sediul în Luxemburg, unde este supusă impozitării integrale. Pe de altă parte, instanța menționează în alt loc un OPCVM sub forma unei Société d’Investissement à Capital Variable (denumită în continuare „SICAV”). Un asemenea OPCVM luxemburghez este în principiu scutit de impozitul luxemburghez pe profit și pe patrimoniu. Se percepe însă în orice caz o taxă de registru (taxe d’abonnement) redusă.

Obiectul de activitate exclusiv al reclamantei este plasarea colectivă a fondurilor, obținute prin intermediul unei oferte nepublice de cumpărare a acțiunilor fondului, în valori mobiliare, în instrumente ale pieței monetare și în alte drepturi patrimoniale. Reclamanta dorește să facă investiții de acest tip și în Polonia. Întrucât ea este un fond de investiții închis, scutirea personală în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) punctul 10a din Legea poloneză privind impozitul pe profit nu este posibilă din cauza excepției prevăzute la articolul 6 alineatul (4) punctul 1 din această lege. Reclamanta consideră însă că profitul realizat de ea în Polonia intră sub incidența scutirii materiale prevăzute la articolul 17 alineatul (1) punctul 58 din Legea poloneză privind impozitul pe profit.

Pârâtul a respins însă cererea de emitere a unei soluții fiscale anticipate. În motivare, acesta a arătat că, întrucât articolul 17 alineatul (1) punctul 58 din Legea poloneză privind impozitul pe profit face trimitere la articolul 6 alineatul (1) punctul 10a litera (f) din aceeași lege, pot beneficia de scutire numai fondurile de investiții administrate extern. Reclamanta, care este un fond de investiții administrat intern, nu îndeplinește aceste condiții.

Împotriva deciziei de respingere, reclamanta a introdus o acțiune la instanța de trimitere, Wojewódzki Sąd Administracyjny w Gliwicach (Tribunalul Administrativ al Voievodatului din Gliwice, Polonia) și a solicitat anularea deciziei de respingere.

Instanța de trimitere are îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea situației juridice din Polonia cu libertățile fundamentale și cu Directiva OPCVM. Drept urmare, a adresat Curții următoarea întrebare: „Dispozițiile Directivei 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) și în special articolul 29 alineatul (1) din această directivă coroborat cu articolele 18, 49 și 63 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun impunerii, prin reglementări naționale, a unor cerințe de formă, precum cele din procedura principală, pentru ca organismele de plasament colectiv cu sediul într‑un stat membru al Uniunii Europene, altul decât Republica Polonă, sau într‑un alt stat aparținând Spațiului Economic European să beneficieze de scutirea de impozit pe profit, și anume cerința ca acestea să fie administrate de entități externe care își desfășoară activitatea pe baza unei autorizații eliberate de autoritățile competente de supraveghere a pieței financiare din statul în care își au sediul?”

La cererea de informații adresată de Curte, instanța de trimitere a transmis considerații suplimentare pentru a preciza în special cerințele din dreptul polonez pentru constituirea unui fond de investiții și obiectivele urmărite astfel de legiuitorul polonez.

În procedura din fața Curții au depus observații scrise Republica Polonă și Comisia Europeană. Pe lângă reclamantă, au participat la ședința din 29 mai 2024 Republica Polonă și Comisia Europeană.

În cuprinsul întrebării preliminare adresate, instanța de trimitere se referă mai întâi în mod expres la dispozițiile Directivei OPCVM. Nici după ședință nu este însă pe deplin clar dacă reclamanta este într‑adevăr un OPCVM în sensul Directivei OPCVM. Există îndoieli printre altele deoarece capitalul investit poate uneori să fie nepublic și astfel să nu fie atras de la public în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva OPCVM. Este însă de asemenea neclar dacă scutirea prevăzută la articolul 17 alineatul (1) punctul 58 din Legea poloneză privind impozitul pe profit se aplică exclusiv fondurilor deschise de investiții în sensul Directivei OPCVM.

Cu toate acestea, nu este sarcina Curții să interpreteze dreptul național sau să constate faptele. Curtea nu are, așadar, competența să verifice exactitatea premiselor pe care se bazează instanța de trimitere ( 4 ). În aceste condiții, vom considera în continuare că reclamanta poate să beneficieze în orice caz în principiu de scutirea prevăzută la articolul 17 alineatul (1) punctul 58 din Legea poloneză privind impozitul pe profit.

Totodată, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă scutirea prevăzută pentru fondurile de investiții cu administrare externă la articolul 17 alineatul (1) punctul 58 coroborat cu articolul 6 alineatul (1) punctul 10a din Legea poloneză privind impozitul pe profit încalcă interzicerea generală a discriminării, prevăzută de dreptul Uniunii (articolul 18 TFUE), libertatea de stabilire (articolul 49 TFUE) și libera circulație a capitalurilor (articolul 63 TFUE).

În ultimă analiză, reglementarea în discuție în litigiul principal – de la care pornește și Comisia – trebuie însă analizată numai în lumina liberei circulații a capitalurilor în sensul articolului 63 TFUE. Or, pe de o parte, libertățile fundamentale și, prin urmare, libera circulație a capitalurilor cuprind norme specifice de interzicere a discriminării, astfel încât norma generală de interzicere a discriminării prevăzută la articolul 18 TFUE nu este aplicabilă în această privință ( 5 ).

Pe de altă parte, reglementarea în discuție în litigiul principal privește venituri ale unui OPCVM care provin din investiții în Polonia, realizate ca simplu plasament financiar, fără intenția de a influența administrarea și controlul întreprinderii. În consecință, reglementarea afectează în primul rând libera circulație a capitalurilor. O eventuală restricție privind libertatea de stabilire ar constitui o consecință inevitabilă a restricției privind libera circulație a capitalurilor și nu justifică, așadar, o analiză autonomă în raport cu articolul 49 TFUE ( 6 ).

În aceste condiții, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 63 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune legislației unui stat membru potrivit căreia fondurile de investiții nerezidente administrate intern sunt obligate să plătească impozit pe profitul pe care îl realizează în acest stat membru, în timp ce fondurile de investiții rezidente administrate extern sunt scutite de acest impozit. Se ridică problema dacă reglementarea poloneză determină o restricție (a se vedea secțiunea A) sau o discriminare (a se vedea secțiunea B) în raport cu libera circulație a capitalurilor ( 7 ).

Statele membre trebuie să își exercite competența în materie de fiscalitate directă cu respectarea dreptului Uniunii și în special a libertăților fundamentale garantate de TFUE ( 8 ). În acest context, articolul 63 alineatul (1) TFUE interzice în general obstacolele privind circulația capitalurilor. Prin urmare, sunt în principiu interzise printre altele măsurile care sunt de natură să descurajeze nerezidenții să facă investiții într‑un stat membru ( 9 ).

Cu toate acestea, în cazul impozitelor și taxelor, trebuie să se țină seama de faptul că acestea reprezintă prin ele însele o sarcină, reducând astfel atractivitatea unei investiții. Prin urmare, o evaluare a impozitelor pe baza restricțiilor nediscriminatorii ar supune dreptului Uniunii toate faptele naționale generatoare de impozite, repunând astfel serios în discuție suveranitatea statelor membre în materie fiscală ( 10 ).

Acest lucru ar fi contrar jurisprudenței constante potrivit căreia, în lipsa unei armonizări în cadrul Uniunii, statele membre sunt libere să își exercite suveranitatea fiscală în acest domeniu ( 11 ). Așadar, dacă nu se dorește o restricționare excesivă a suveranității fiscale a statelor membre, astfel cum a fost recunoscută de Curte, și a competențelor bugetare ale parlamentelor, atunci măsurile fiscale naționale trebuie în principiu evaluate numai în raport cu principiul nediscriminării aplicabil libertăților fundamentale ( 12 ).

Pentru acest motiv, și în jurisprudența Curții s‑a impus soluția că libertățile fundamentale funcționează întotdeauna în domeniul fiscal ca interziceri ale discriminării și au ca efect egalitatea în drepturi ( 13 ). În litigiul principal este vorba despre impozitarea în Polonia a fondurilor de investiții administrate extern și a celor administrate intern. Prin urmare, nu este posibilă examinarea în raport cu interzicerea restricțiilor.

Este posibil să se încalce, așadar, cel mult principiul interzicerii discriminării prevăzut de asemenea la articolul 63 TFUE. Astfel, statele membre au sarcina de a‑și proiecta în mod nediscriminatoriu sistemul de impozitare ( 14 ). Prin discriminare se înțelege în principiu orice tratament diferit al unor situații comparabile care determină un dezavantaj al nerezidenților în raport cu rezidenții ( 15 ). Pentru acest motiv, perceperea nediferențiată a unui impozit direct în situații naționale și transfrontaliere nu poate avea ca efect o discriminare ( 16 ).

Prin urmare, pe lângă diferența de tratament, pentru a se prezuma existența unei discriminări (punctul 1) este necesară o situație comparabilă în mod obiectiv în care să se afle grupurile între care statul membru efectuează o diferențiere pe baza criteriului ales de el (punctul 2) ( 17 ).

Pentru a reține o discriminare, în primul rând persoana impozabilă trebuie să fie tratată diferit. Sunt interzise în această privință nu numai discriminările evidente sau directe, ci și orice forme disimulate sau indirecte de discriminare ( 18 ).

O discriminare directă este întemeiată pe criterii de diferențiere inadmisibile. Locul în care se află sediul social constituie un astfel de criteriu de diferențiere ( 19 ). Legea poloneză privind impozitul pe profit conține astfel de dispoziții diferite privind scutirea fondurilor de investiții rezidente în Polonia, pe de o parte, și a fondurilor de investiții rezidente în țări din Uniune/din Spațiul Economic European, pe de altă parte, și anume articolul 6 alineatul (1) punctul 10 și, respectiv, articolul 17 alineatul (1) punctul 58 coroborat cu articolul 6 alineatul (1) punctul 10a. În ultimă analiză, scutirea de la plata impozitului pe profit se acordă independent de sediul fondului de investiții. Prin urmare, o discriminare directă este exclusă de la bun început.

Se poate avea în vedere, așadar, cel mult o discriminare indirectă. Sunt interzise astfel și toate formele de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de diferențiere, conduc în fapt la același rezultat precum o discriminare directă ( 20 ).

Posibilitatea de a reține o discriminare indirectă este însă infirmată în speță de sensul și de finalitatea interzicerii discriminărilor indirecte [litera a)], de lipsa efectului discriminatoriu al criteriului de diferențiere ales de Polonia [litera b)], precum și de autonomia de care dispun statele membre în lipsa unei armonizări a impozitării fondurilor de investiții în dreptul Uniunii [litera c)].

În primul rând, sensul și finalitatea interzicerii discriminărilor indirecte se opun reținerii unei asemenea discriminări în litigiul principal. Discriminarea indirectă nu trebuie să aibă ca efect extinderea unui criteriu de discriminare, ci urmărește numai să cuprindă și cazurile care, din punct de vedere pur formal, nu reprezintă o discriminare, însă au efectul unei discriminări ( 21 ). Prin urmare, pentru a reține o discriminare indirectă trebuie aplicate criterii stricte ( 22 ).

Se consideră că există o discriminare indirectă atunci când o legislație națională, deși este aplicabilă în mod nediferențiat operatorilor rezidenți și operatorilor nerezidenți, poate de facto să defavorizeze situațiile transfrontaliere ( 23 ). Aceasta ar trebui să fie situația în dreptul fiscal printre altele atunci când se conferă un avantaj fiscal în cazul în care un operator îndeplinește condițiile sau obligațiile care sunt, prin natura lor sau de facto, proprii pieței naționale, astfel încât numai operatorii prezenți pe piața națională le pot îndeplini, iar operatorii nerezidenți care prezintă caracteristici comparabile nu le îndeplinesc în general ( 24 ).

În litigiul principal, articolul 6 alineatul (1) punctul 10 din Legea poloneză privind impozitul pe profit prevede o scutire pentru fonduri deschise de investiții rezidente. Condiția esențială este ca fondul de investiții să fi fost constituit potrivit Legii poloneze privind fondurile de investiții. Din articolul 4 alineatul (1) și din articolul 14 alineatul (1) din Legea poloneză privind fondurile de investiții rezultă că un fond de investiții poate fi constituit numai de către o societate. În răspunsul la întrebarea scrisă adresată de Curte, instanța de trimitere a precizat că din aceste dispoziții rezultă că, potrivit dreptului fiscal polonez privind investițiile, nu se poate constitui un fond de investiții administrat intern, cu alte cuvinte de către propriile organe. Or, scutirea prevăzută la articolul 6 alineatul (1) punctul 10 din Legea poloneză privind impozitul pe profit se aplică numai fondurilor de investiții rezidente administrate extern.

Reclamanta este însă un fond de investiții administrat intern cu sediul în Luxemburg. În cazul său, ar fi posibilă cel mult scutirea prevăzută pentru fondurile de investiții cu sediul într‑un stat din Uniunea Europeană sau din Spațiul Economic European la articolul 17 alineatul (1) punctul 58 coroborat cu articolul 6 alineatul (1) punctul 10a din Legea poloneză privind impozitul pe profit. Scutirea se aplică însă numai în privința fondurilor de investiții care sunt administrate de o societate de administrare autonomă și, astfel, extern.

În litigiul principal este, așadar, importantă numai această diferențiere prevăzută de dreptul polonez al societăților comerciale între fondurile de investiții administrate extern și cele administrate intern. În această privință nu sunt însă îndeplinite condițiile pentru a reține o discriminare indirectă.

În primul rând, dreptul Uniunii prevede el însuși un drept de opțiune în ceea ce privește autorizarea fondurilor de investiții administrate intern sau a celor administrate extern (a se vedea punctele 58 și 59 de mai jos). Prin urmare, administrarea externă a fondului de investiții selectată de Polonia ca o condiție pentru scutire nu este, potrivit naturii sale sau de facto, „specifică” pentru piața poloneză. În special, fondurile de investiții administrate extern pot beneficia de o scutire indiferent dacă sunt rezidente în Polonia sau într‑un alt stat membru. Fondurile de investiții administrate intern sunt singurele care nu pot beneficia de scutire. Acest lucru este valabil independent de rezidența acestor fonduri de investiții. Prin urmare, nu se poate considera că dispozițiile poloneze determină o favorizare sistematică a fondurilor de investiții naționale ( 25 ).

Totodată, prezenta cauză este diferită de situațiile din cauzele Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö și UBS Real Estate. În ambele cazuri, Curtea a reținut că a fost afectată libera circulație a capitalurilor deoarece dispozițiile naționale determinau o favorizare a fondurilor de investiții rezidente ( 26 ). Or, pentru motivele expuse mai sus, în speță nu se poate porni de la premisa unei favorizări.

În al doilea rând, la examinarea unei discriminări indirecte trebuie să fie avută în vedere și funcția de protecție a drepturilor fundamentale. Întrucât drepturile fundamentale funcționează în dreptul fiscal ca interziceri ale discriminării (a se vedea punctul 31 și următoarele), Polonia este obligată, în calitate de stat membru gazdă, să garanteze egalitatea de tratament a rezidenților. În schimb, nu trebuie să favorizeze situațiile transfrontaliere. În special, nu este permisă prevalarea în mod abuziv de libertățile fundamentale ( 27 ).

Aceasta ar fi însă situația de exemplu atunci când veniturile reclamantei nu ar fi supuse impozitării în Luxemburg și, cu toate acestea, ea ar putea beneficia de o scutire în Polonia. Nu doar dublele impuneri, ci și neimpozitările duble aduc atingere concurenței ( 28 ). Și pentru acest motiv, articolul 17 alineatul (1) punctul 58 coroborat cu articolul 6 alineatul (1) punctul 10a din Legea poloneză privind impozitul pe profit prevede că scutirea se acordă dacă toate veniturile OPCVM‑ului sunt supuse impozitului pe venit în statul său de reședință. Totuși, chiar și după ședință persistă încă îndoieli privind problema dacă aceasta este într‑adevăr situația reclamantei în Luxemburg.

În alt treilea rând, legiuitorul polonez urmărește de asemenea prin dispozițiile articolului 6 alineatul (1) punctele 10 și 10a, precum și ale articolului 17 alineatul (1) punctul 58 din Legea poloneză privind impozitul pe profit tocmai egalitatea de tratament între fondurile de investiții nerezidente și cele rezidente. Pentru evitarea discriminărilor, se impune astfel ca formele juridice străine să fie încadrate în sistemele de impozitare existente în dreptul național potrivit unor criterii unitare. Acest lucru este asigurat adesea în dreptul fiscal internațional printr‑o așa‑numită comparare a tipologiilor juridice. Astfel, societățile constituite potrivit dreptului străin sunt asimilate din punct de vedere fiscal formei juridice naționale al cărei regim prezintă cele mai multe similitudini cu regimul lor.

Pornind de la această comparare, Polonia asimilează – pe baza modalității speciale de suportare a riscurilor – fondurile de investiții administrate intern celorlalte societăți care sunt de asemenea administrate intern. Astfel, litigiul principal este diferit și de cauza Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö ( 29 ), soluționată de Curte, întrucât în acea cauză Curtea a considerat că forma sub care este constituit un fond de investiții (respectiv sub formă contractuală sau sub formă statutară) este o simplă formalitate ( 30 ), iar nu expresia unei modalități speciale de suportare a riscurilor.

Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă compararea tipologiilor juridice nu a fost viciată de erori de drept. Dacă aceasta este situația, compararea tipologiilor juridice servește la asigurarea egalității de tratament dintre forma juridică externă și forma juridică (comparabilă) existentă în țară. În consecință, ea asigură compatibilitatea Legii poloneze privind impozitul pe profit cu drepturile fundamentale și nu poate fi considerată, în ceea ce o privește, ca o discriminare indirectă.

În plus, premisa majoră a unei discriminări este ca criteriul de diferențiere selectat de statul membru să poate avea într‑adevăr efect discriminatoriu ( 31 ). În ceea ce privește în special discriminările indirecte, o verificare de la caz la caz este întotdeauna necesară. Este important ca criteriul de diferențiere să nu determine „prin însăși natura sa” o discriminare întemeiată pe locul în care se află sediul societății ( 32 ).

Aceasta este expresia faptului că pentru existența unei discriminări indirecte nu este suficient să fie afectate preponderent fondurile de investiții nerezidente. Dimpotrivă, între criteriul de diferențiere selectat și sediul unei societăți trebuie să existe o corelație pentru ca o diferență de tratament să poată fi reținută în mod comparabil cu o discriminare directă întemeiată pe sediu ( 33 ).

După cum arătam deja, în litigiul principal poate fi avută în vedere ca criteriu de diferențiere în orice caz diferențierea dintre fondurile de investiții administrate extern și cele administrate intern. Dreptul polonez nu autorizează însă în general constituirea fondurilor de investiții administrate intern. În această privință, nu este relevant dacă fondul de investiții are sediul în țară sau în străinătate. Strict vorbind, criteriul de diferențiere nu există, așadar, deloc în dreptul polonez, deoarece toate fondurile de investiții rezidente în Polonia sunt fonduri de investiții administrate extern. Prin urmare, nici fondurile de investiții din străinătate administrate intern nu sunt dezavantajate, nici fondurile de investiții din țară administrate intern nu sunt favorizate.

Nu se poate, așadar, identifica niciun fel de corelație între administrarea externă sau internă a fondului de investiții și sediul său. Fondurile de investiții nerezidente administrate extern sunt tratate din punct de vedere fiscal ca fondurile de investiții rezidente administrate extern, iar fondurile de investiții nerezidente administrate intern beneficiază de același tratament fiscal ca societățile naționale comparabile. În consecință, în Polonia nu există niciun criteriu de diferențiere discriminatoriu. Pentru acest motiv, criteriul de diferențiere nici nu poate determina „potrivit naturii sale” o diferență de tratament bazată pe sediul fondului de investiții.

În fine, constatarea unei discriminări indirecte ar leza în speță autonomia fiscală a Poloniei.

Astfel, în primul rând, Directiva OPCVM nu obligă statele membre să autorizeze prin dreptul intern atât fondurile de investiții administrate extern, cât și pe cele administrate intern. Dimpotrivă, obiectivul directivei este protecția investitorilor, determinând astfel numai o coordonare a legislațiilor interne prin stabilirea unor norme comune ( 34 ). Nu rezultă din nicio dispoziție a directivei că statele membre sunt obligate să recunoască neapărat OPCVM‑urilor posibilitatea de a fi administrate extern sau intern ( 35 ). Dimpotrivă, din considerentul (6) și din articolul 29 alineatul (1) din Directiva OPCVM rezultă implicit că sunt posibile ambele forme de OPCVM, dar nu că trebuie prevăzute obligatoriu.

Prin urmare, dreptul Uniunii recunoaște statelor membre dreptul de a opta dacă autorizează în dreptul național numai fondurile de investiții administrate intern sau numai pe cele administrate extern. Polonia s‑a prevalat de acest drept de opțiune și a reglementat numai fondurile de investiții administrate intern. Acest drept de opțiune recunoscut prin dreptul derivat este însoțit de o interpretare lato sensu a discriminării indirecte. Prin urmare, nu s‑a respectat voința legiuitorului Uniunii.

În al doilea rând, în dreptul fiscal, incumbă statelor membre sarcina de a stabili care sunt societățile care sunt supuse impozitării normale în calitate de organisme juridice și care sunt cele care sunt favorizate din punctul de vedere al impozitării ca fonduri de investiții. În mod corespunzător, potrivit considerentului (83) al Directivei OPCVM, aceasta nu afectează reglementările naționale privind impozitarea. În afara domeniilor în care dreptul fiscal al Uniunii face obiectul unei armonizări, statul membru este cel care stabilește, prin exercitarea competențelor proprii, caracteristicile constitutive ale impozitului ( 36 ). Aceasta este situația în special în ceea ce privește stabilirea bazei de impozitare, a faptului generator al impozitului și a eventualelor scutiri ( 37 ).

Pentru acest motiv, statele membre au în principiu libertatea de a determina de exemplu și condițiile, și nivelul impozitării diferitelor forme juridice ( 38 ). Același lucru trebuie să fie, așadar, valabil și atunci când un stat membru decide să autorizeze numai fondurile de investiții administrate extern și să impoziteze astfel fondurile de investiții administrare intern după un alt sistem ca fonduri de investiții rezidente și nerezidente administrate extern.

Pornind de aici, legiuitorul polonez a luat în cadrul competențelor sale „numai” o decizie referitoare la forma juridică. De această formă juridică sunt legate în mod general și nediscriminatoriu consecințe juridice. Libera circulație a capitalurilor nu poate obliga un stat membru să își armonizeze normele juridice cu cele ale unui alt stat membru pentru a garanta în toate situațiile o impozitare care elimină orice neconcordanță ( 39 ). Dimpotrivă, deciziile luate de un contribuabil în ceea ce privește investițiile sale din străinătate pot fi, după caz, mai mult sau mai puțin avantajoase ori dezavantajoase pentru el ( 40 ).

În al treilea rând, aceste considerații sunt coroborate cu faptul că dreptul Uniunii nu interzice Poloniei să autorizeze de asemenea fondurile de investiții administrate intern și să le impoziteze apoi în mod normal, și anume la fel cum impozitează alte societăți de capital. În măsura în care Polonia nu a făcut nicio diferență în acest sens între fondurile de investiții rezidente și cele nerezidente administrate intern, nu se poate constata nicio încălcare a liberei circulații a capitalurilor.

Având în vedere forma juridică aleasă de Polonia, în speță nu există niciun fond de investiții rezident administrat intern, motiv pentru care cu atât mai mult nu există (sau nu poate exista) nicio diferențiere între fondurile de investiții rezidente și nerezidente administrate intern. Intenția de a deduce de aici o discriminare indirectă – astfel cum în mod vădit susține Comisia – este exagerată și încalcă atât marja de manevră pentru transpunere pe care Directiva OPCVM a recunoscut‑o Poloniei, cât și autonomia fiscală a statelor membre în domeniul impozitării directe. În acest mod, Polonia ar fi astfel de facto obligată să autorizeze în dreptul său național constituirea fondurilor de investiții administrate intern.

În concluzie, nu se poate reține nicio discriminare întrucât nu are loc nicio diferență indirectă de tratament între persoanele impozabile. Diferența de tratament este infirmată atât de sensul și de finalitatea interzicerii discriminărilor indirecte, cât și de împrejurarea că Polonia nu a selectat niciun criteriu de diferențiere discriminatoriu. În fine, concluzia este întărită de autonomia poloneză de impozitare a fondurilor de investiții.

În cazul în care Curtea va reține totuși o discriminare indirectă, la final ar trebui să se examineze dacă în litigiul principal există într‑adevăr situații comparabile în mod obiectiv. Dacă eventuala diferență de tratament se bazează pe situații de fapt diferite, discriminarea este exclusă fie și numai din acest motiv ( 41 ). În plus, prin examinarea comparabilității obiective se evită ca statele membre să nu poată să prevadă diferențieri justificate în mod obiectiv în reglementările lor numai pentru motivul că, uneori chiar în mod întâmplător, criteriul de diferențiere este corelat cu sediul unei societăți ( 42 ).

Pentru acest motiv, trebuie să se examineze apoi dacă fondurile de investiții rezidente administrate extern și fondurile de investiții nerezidente administrate intern se află într‑o situație comparabilă în mod obiectiv ( 43 ). Comparabilitatea trebuie examinată ținând seama de obiectivul urmărit prin dispozițiile naționale în discuție ( 44 ). Pornind de aici, comparabilitatea obiectivă este discutabilă în speță.

Din cererea de decizie preliminară nu rezultă cu claritate care sunt obiectivele pe care legiuitorul polonez le urmărește prin scutirea de la plata impozitului pe profit prevăzută pentru fondurile de investiții administrate extern. De aceea, Comisia consideră că obiectivul scutirii poloneze este asigurarea neutralității fiscale în privința investițiilor directe și indirecte în valori mobiliare. Prin scutirea la nivelul fondului de investiții s‑ar evita dubla impozitare a veniturilor atât la nivelul fondului, cât și la nivelul investitorilor.

În schimb, în răspunsul la întrebarea scrisă adresată de Curte, instanța de trimitere a precizat că decizia de a autoriza numai fondurile de investiții naționale administrate extern se întemeiază pe două motive: primo, activitatea unui astfel de fond ar trebui să poată fi apreciată cu certitudine juridică în ordinea de drept poloneză și, secundo, capitalul comun al investitorilor din fondul de investiții ar trebui separat de capitalul societății de administrare în scopul protecției investitorilor.

Astfel, dispozițiile poloneze ale Legii privind fondurile de investiții au în orice caz și scopul de a limita riscul de investiții pe care îl implică activitățile OPCVM‑urilor pentru motive legate de protecția investitorilor. În opinia Poloniei, separarea capitalului investit de capitalul societății de administrare poate fi asigurată suficient numai dacă fondul de investiții este administrat extern de către o societate de administrare cu capacitate juridică. Polonia consideră că această separare a capitalurilor determină totodată o separare a riscurilor de investiție și a riscurilor economice pe care le comportă înființarea și administrarea fondurilor de investiții.

Dispozițiile poloneze în materie de scutire sunt direct legate de această decizie luată prin Legea privind fondurile de investiții. Prin urmare, și dispozițiile privind scutirea sunt convergente cu obiectivul de a proteja investitorii (a se vedea în acest sens și punctul 81 de mai jos). Pornind de la acest obiectiv, fondurile de investiții administrate extern rezidente în Polonia și fondurile de investiții administrate intern rezidente în străinătate nu se află, așadar, nici într‑o situație comparabilă în mod obiectiv. În cazul fondurilor administrare intern, riscurile de investiție, pe de o parte, și riscurile de insolvență și de răspundere, pe de altă parte, nu pot fi la fel de clar separate ca în cazul fondurilor administrate extern.

Astfel, litigiul principal este și în această privință substanțial diferit de cauza Veronsaajien oikeudenvalvontayksikkö ( 45 ) soluționată de Curte. În acea hotărâre, Curtea a reținut o restricție privind libera circulație a capitalurilor ca urmare a discriminării indirecte determinate de o reglementare finlandeză care prevedea o diferență în impozitarea unui OPCVM în funcție de tipul de act constitutiv. Puteau fi scutite numai OPCVM‑urile constituite sub formă contractuală, dar nu și cele constituite sub formă statutară. Totodată, potrivit dreptului finlandez, fondurile de investiții puteau fi constituite – similar prezentului caz – numai sub formă contractuală.

Cu toate acestea, Curtea a considerat în mod vădit în acea cauză că forma de constituire a unui fond de investiții este o simplă formalitate. Astfel, considerațiile de ordin material precum protecția investitorilor, care puteau avea legătură cu alegerile efectuate în instrumentul constitutiv, nu au fost suficient expuse în această procedură.

În litigiul principal există în schimb o legătură între tipul de administrare a unui fond de investiții și protecția investitorilor urmărită de Polonia. Prin urmare, administrarea internă sau externă a unui fond de investiții nu poate fi considerată o simplă cerință formală.

În consecință, având în vedere obiectivul urmărit de Polonia, fondurile de investiții rezidente administrate extern și fondurile de investiții nerezidente administrate intern nu se află într‑o situație comparabilă în mod obiectiv.

Chiar dacă s‑ar reține o discriminare indirectă datorată corelării cu tipul de administrare a unui fond de investiții, având în vedere obiectivul de a proteja investitorii urmărit de legiuitorul polonez, fondurile de investiții administrate extern și cele administrate intern nu se află într‑o situație comparabilă în mod obiectiv. Prin urmare, nu este încălcat principiul interzicerii discriminărilor.

În cazul în care Curtea va reține însă că există o discriminare indirectă și o situație comparabilă în mod obiectiv, impozitarea diferită este în orice caz justificată. Potrivit articolului 65 alineatul (1) litera (a) TFUE, articolul 63 TFUE nu aduce atingere dreptului statelor membre de a aplica dispozițiile incidente ale legislațiilor fiscale care stabilesc o distincție între contribuabilii care nu se găsesc în aceeași situație în ceea ce privește locul unde capitalurile lor au fost investite. Cu toate acestea, diferențele permise în această privință în conformitate cu articolul 65 alineatul (3) TFUE nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară și nici o restrângere disimulată a liberei circulații a capitalurilor și plăților ( 46 ). Prin urmare, asemenea diferențe de tratament, care privesc situații comparabile în mod obiectiv, sunt autorizate numai atunci când sunt justificate de un motiv imperativ de interes general și dacă sunt, în plus, proporționale ( 47 ).

Din explicațiile instanței de trimitere și din susținerile Poloniei în speță rezultă că reglementările poloneze privind autorizarea și impozitarea fondurilor de investiții urmăresc în esență, astfel cum am arătat deja (a se vedea punctul 69), două obiective: pe de o parte, sporirea securității juridice în legătură cu înființarea fondurilor de investiții și, pe de altă parte, asigurarea unei protecții eficiente a investitorilor.

Numai obiectivul securității juridice nu poate justifica o restricție privind libera circulație a capitalurilor ( 48 ). Astfel, în caz contrar, statele membre ar fi libere să impună asemenea restricții cu condiția ca ele să fie formulate în mod univoc ( 49 ).

Ceva cu totul diferit este însă valabil în privința obiectivului de protecție efectivă a investitorilor. Curtea a statuat deja că protecția investitorilor constituie un obiectiv de interes general urmărit de Uniune ( 50 ). Și legiuitorul Uniunii a urmărit acest scop la adoptarea Directivei OPCVM. Astfel, din considerentul (3) al Directivei OPCVM rezultă că apropierea legislațiilor ar fi oportună pentru a asigura o protecție mai eficientă și mai uniformă pentru deținătorii de titluri de participare.

Este nerelevant dacă protecția investitorilor este asigurată în speță prin dreptul fiscal. Chiar dacă majoritatea normelor fiscale servesc finanțării bugetelor publice, s‑a recunoscut că regimurile fiscale pot urmări și alte scopuri. Aplicarea lor poate incita contribuabilii prin degrevări sau sarcini fiscale să aibă un anumit comportament. În mod corespunzător, Polonia a prevăzut o scutire numai ca stimulent pentru o investiție în fondurile de investiții administrate extern prin care se poate realiza, în opinia legiuitorului polonez, o mai bună protecție a investitorilor.

În plus, guvernul polonez a susținut în ședință că articolul 17 alineatul (1) punctul 58 din Legea poloneză privind impozitul pe profit are și rolul de a evita abuzul de drept. Potrivit acestui articol, prin derogare de la articolul 6 alineatul (1) punctul 10a din Legea poloneză privind impozitul pe profit, fondurile de investiții închise – precum reclamanta – beneficiază în orice caz de o scutire materială pentru o parte din veniturile obținute în scopul de a evita implicarea abuzivă a acestor fonduri. Nu este însă pe deplin clar în ce măsură există o corelație între organizarea ca fond de investiții deschis sau închis și modul său de administrare. Dacă există o asemenea corelație potrivit dreptului polonez, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere, evitarea abuzului urmărită astfel ar constitui de asemenea un motiv justificativ recunoscut.

În cele din urmă, obiectivul urmărit de legiuitorul polonez, și anume protecția eficientă a investitorilor, constituie în orice caz un motiv imperativ de interes general care poate justifica o eventuală atingere adusă liberei circulații a capitalurilor.

În sfârșit, măsura – în speță, refuzul de scutire a veniturilor fondurilor de investiții administrate intern – trebuie să fie proporțională. Aceasta presupune ca măsura să fie adecvată pentru a asigura realizarea obiectivului pe care îl urmărește și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv. În acest context, trebuie să se țină seama de particularitățile liberei circulații a capitalurilor ( 51 ).

Refuzul de a scuti fondurile de investiții administrate intern nu este în niciun caz vădit neadecvat pentru realizarea obiectivul urmărit privind protecția investitorilor. Pentru că veniturile fondurilor de investiții administrate extern sunt scutite, pentru micii investitori este mai atractiv să participe la un fond de investiții administrat extern decât la un fond administrat intern.

Totodată, pare a fi plauzibil ca, în cazul administrării externe, capitalul investit al micilor investitori să fie expus unor riscuri economice mai reduse decât în cazul unui fond administrat intern. Astfel, masele patrimoniale sunt – după cum susține Polonia – separate juridic în cazul administrării externe. Riscurile de răspundere și de insolvență vizează, așadar, în primul rând, doar societatea de administrare care are personalitate juridică. Faptul că este posibil ca aceste avantaje să fie compensate (indirect) prin perceperea, de exemplu, a unor taxe de administrare nu se opune acestei realități. Astfel, taxele corespunzătoare sunt mai transparente pentru investitor decât riscurile amintite.

Nu pare să existe un mijloc mai puțin sever care să fie la fel de adecvat. În plus, refuzul scutirii este și proporțional. La punerea în balanță a protecției eficiente a investitorilor, pe de o parte, și a liberei circulații a capitalurilor, pe de altă parte, trebuie să se aibă în vedere mai ales faptul că statele membre dispun de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește modul în care prevăd plasamentele în fonduri de investiții. Astfel cum arătam mai sus (a se vedea punctul 57 și următoarele), nici noțiunea de fond de investiții din dreptul fiscal, nici cea din dreptul plasamentelor financiare nu este pe deplin armonizată în dreptul Uniunii.

Pentru punerea în balanță sunt relevante importanța protecției investitorilor, pe de o parte, și gradul de gravitate a ingerinței, pe de altă parte. În această privință, este necesar să se țină seama de faptul că obiectivul de protecție a investitorilor nu doar că este important pentru operatorii economici individuali, dar are si o relevanță structurală pe piață. Astfel, investitorii care se pot baza pe un nivel înalt de protecție a activelor imobilizate investesc în mai mare măsură prin intermediul unui fond de investiții.

Totodată, gravitatea ingerinței este mai curând redusă. Astfel, fondurile de investiții rezidente în străinătate și administrate intern sunt în cele din urmă tratate la fel ca toate celelalte societăți de capital. În această privință, nu are loc nici o denaturare a concurenței, întrucât nu există fonduri de investiții concurente administrate intern și rezidente în Polonia. Numai privilegiul scutirii rămâne rezervat fondurilor de investiții (rezidente și nerezidente) administrate extern. Acest lucru este însă justificat dacă se are în vedere faptul că protecția investitorilor este asigurată mai bine de fondurile de investiții administrate extern.

În plus, prevederile poloneze nu împiedică sub nicio formă fondurile de investiții rezidente în străinătate și administrate intern să investească în Polonia. Astfel, Polonia nu interzice investițiile prin fonduri de investiții administrate intern, ci doar nu le acordă nicio scutire. De scutire nu beneficiază însă nici alți contribuabili, care nu sunt comparabili cu fondurile de investiții administrate extern (cum sunt de exemplu societățile pe acțiuni).

În sfârșit, nu există niciun drept general prevăzut de legislația Uniunii de a fi exceptat de la impozitarea de către un stat membru în considerarea faptului că un alt stat membru (în speță, Luxemburg) autorizează alte „forme juridice” în ordinea sa juridică. Dimpotrivă, într‑un asemenea caz, este relevantă compararea tipologiilor juridice. Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă în cadrul comparării tipologiilor juridice în speță s‑a reținut fără eroare de drept că fondurile de investiții administrate intern corespund societăților de capital „ordinare” reglementate în dreptul polonez (a se vedea punctul 50 și următoarele din prezentele concluzii).

Obiectivul urmărit de Polonia al protecției eficiente a investitorilor constituie un motiv imperativ de interes general. Scutirea prevăzută numai pentru fondurile de investiții rezidente și nerezidente administrate extern este de asemenea adecvată pentru a asigura realizarea acestui obiectiv și nu depășește ceea ce este necesar și adecvat pentru atingerea acestui obiectiv. Dacă s‑ar aprecia că există o atingere adusă liberei circulații a capitalurilor, aceasta ar fi justificată, în orice caz, în ultimă analiză.

Prin urmare, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Wojewódzki Sąd Administracyjny w Gliwicach (Tribunalul Administrativ al Voievodatului din Gliwice, Polonia) după cum urmează: Articolul 63 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislații naționale care prevede o scutire a veniturilor fondurilor de investiții de la plata impozitului pe venitul persoanelor juridice numai pentru fondurile de investiții administrate extern, dar nu și pentru cele administrate intern, cu condiția ca fondurile de investiții rezidente și nerezidente să nu fie tratate diferit. Nu există o discriminare indirectă atunci când legislația națională în materie de plasamente financiare nu autorizează constituirea fondurilor de investiții administrate intern, astfel încât obligația de plată a impozitului pentru veniturile fondurilor de investiții administrate intern nu vizează decât fondurile de investiții nerezidente administrate intern, care sunt și impozitate atunci ca toate celelalte societăți.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOAMNA JULIANE KOKOTT

prezentate la 11 iulie 2024 ( 1 )