Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea extinsă) din 10 septembrie 2025.#Fédération environnement durable ș.a. împotriva Comisiei Europene.#Mediu – Convenția de la Aarhus – Respingerea unei cereri de reexaminare internă – Articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 – Regulamentul delegat (UE) 2021/2139 – Producerea de energie electrică din energie eoliană – Taxonomie – Cerințe pentru criteriile tehnice de examinare – Articolul 19 din Regulamentul (UE) 2020/852 – Contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice – Contribuția substanțială la adaptarea la schimbările climatice – Inexistența unor prejudicii semnificative aduse celorlalte obiective de mediu.#Cauza T-583/22.

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamantele, Fédération environnement durable, Bundesinitiative Vernunftkraft eV, Vent de Colère! – Fédération nationale și Vent de Raison – Wind met Redelijkheid (VdR‑WmR), solicită anularea Deciziei Ares(2022) 4952619 a Comisiei Europene din 7 iulie 2022 prin care aceasta a respins ca nefondată cererea de reexaminare internă a Regulamentului delegat (UE) 2021/2139 al Comisiei din 4 iunie 2021 de completare a Regulamentului (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului prin stabilirea criteriilor tehnice de examinare pentru a determina condițiile în care o activitate economică se califică drept activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice sau la adaptarea la schimbările climatice și pentru a stabili dacă activitatea economică respectivă aduce prejudicii semnificative vreunuia dintre celelalte obiective de mediu (JO 2021, L 442, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul delegat”), în ceea ce privește anumite aspecte referitoare la activitatea economică de „producere de energie electrică din energie eoliană” (denumită în continuare „decizia atacată”).

Regulamentul delegat a fost adoptat de Comisie în temeiul, în special, al articolului 10 alineatul (3) și al articolului 11 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (JO 2020, L 198, p. 13), și anume Regulamentul denumit de „taxonomie”.

Acesta a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 9 decembrie 2021.

La 3 februarie 2022, reclamantele au prezentat Comisiei o cerere de reexaminare internă a Regulamentului delegat, în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului (JO 2006, L 264, p. 13, Ediție specială 15/vol.17, p. 126), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2021/1767 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 octombrie 2021 (JO 2021, L 356, p. 1). Acestea arată în esență că Regulamentul delegat menționat nu ar demonstra că activitatea economică de „producere de energie electrică din energie eoliană” contribuie în mod substanțial la obiectivele de mediu avute în vedere de acest Regulament delegat.

La 7 iulie 2022, Comisia a comunicat reclamantelor decizia atacată. Prin această decizie, ea a respins ca nefondată cererea de examinare internă, pentru motivul că Regulamentul delegat este conform cu dreptul relevant al Uniunii Europene.

Reclamantele solicită în esență Tribunalului: – anularea deciziei atacate; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea acțiunii, reclamantele invocă cinci motive, structurate în esență în jurul unui număr de subiecte. Primul motiv privește elaborarea Regulamentului delegat și este constituit din trei aspecte, prin intermediul cărora reclamantele invocă încălcarea unor dispoziții ale dreptului Uniunii. În cadrul celui de al doilea motiv, reclamantele vizează obiectivul atenuării schimbărilor climatice și invocă încălcări ale mai multor dispoziții ale dreptului Uniunii în cadrul a patru aspecte. Al treilea motiv privește obiectivul adaptării la schimbările climatice. În cadrul celor patru aspecte ale celui de al patrulea motiv, reclamantele abordează principiul „de a nu aduce prejudicii semnificative” celorlalte obiective de mediu. În sfârșit, prin intermediul celui de al cincilea motiv, acestea susțin că Comisia nu a respectat obligația de motivare care îi revine.

În replică, reclamantele prezintă, în plus, un motiv subsidiar prin care invocă, în sensul articolului 277 TFUE, nelegalitatea Regulamentului delegat.

Conform articolului 1 alineatul (1), Regulamentul 2020/852 instituie criteriile pentru a determina dacă o activitate economică se califică drept durabilă din punctul de vedere al mediului în scopul stabilirii gradului în care o investiție este durabilă din punctul de vedere al mediului. Potrivit considerentului (3), acest regulament reprezintă un pas esențial pentru orientarea fluxurilor financiare către activități durabile în vederea realizării unei Uniuni neutre din punct de vedere climatic până în 2050.

În acest scop, Regulamentul 2020/852 instituie, astfel cum reiese din considerentele (6) și (12), un sistem de clasificare unificat pentru activitățile durabile (denumit „taxonomie” sau „taxinomie”) pentru a armoniza la nivelul Uniunii criteriile aplicate în vederea stabilirii dacă o activitate economică se califică drept durabilă din punctul de vedere al mediului, oferind astfel investitorilor și altor operatori economici o înțelegere comună a activităților economice care sunt durabile din punctul de vedere al mediului.

Potrivit articolului 3 din Regulamentul 2020/852, „[î]n scopul stabilirii gradului de durabilitate din punctul de vedere al mediului al unei investiții, o activitate economică se califică drept durabilă din punctul de vedere al mediului în cazul în care activitatea economică respectivă: (a) contribuie în mod substanțial la unul sau mai multe dintre obiectivele de mediu prevăzute la articolul 9, în conformitate cu articolele 10-16; (b) nu prejudiciază în mod semnificativ niciunul dintre obiectivele de mediu prevăzute la articolul 9, în conformitate cu articolul 17; […] (d) respectă criteriile tehnice de examinare care au fost stabilite de Comisie în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) [și] articolul 11 alineatul (3) […]”.

Cele șase obiective de mediu enumerate la articolul 9 din Regulamentul 2020/852 sunt următoarele: „(a) atenuarea schimbărilor climatice; (b) adaptarea la schimbările climatice; (c) utilizarea durabilă și protecția resurselor de apă și a celor marine; (d) tranziția către o economie circulară; (e) prevenirea și controlul poluării; (f) protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor.”

Articolul 4 din Regulamentul 2020/852 prevede că statele membre și Uniunea aplică criteriile prevăzute la articolul 3 pentru a determina dacă o activitate economică se califică drept durabilă din punctul de vedere al mediului în scopul oricărei măsuri care stabilește cerințe pentru participanții la piața financiară sau emitenți în ceea ce privește produsele financiare sau obligațiunile corporative care sunt puse la dispoziție ca fiind durabile din punctul de vedere al mediului.

Articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul 2020/852 prevede că „[o] activitate economică se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice în cazul în care activitatea respectivă contribuie în mod substanțial la stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care împiedică interferențele antropice periculoase cu sistemul climatic, în concordanță cu obiectivul pe termen lung privind temperatura al [Acordului de la Paris asupra schimbărilor climatice, încheiat la 12 decembrie 2015,] prin evitarea sau reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră […]: (a) generarea […] energiei din surse regenerabile în conformitate cu Directiva (UE) 2018/2001 [a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (reformare) (JO 2018, L 328, p. 82)] […]”

„Atenuare[a] schimbărilor climatice” este definită la articolul 2 punctul 5 din Regulamentul 2020/852 ca fiind „procesul de a menține creșterea temperaturii medii globale cu mult sub 2 °C și continuarea eforturilor de limitare a încălzirii globale la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale, astfel cum se prevede în [Acordul de la Paris asupra schimbărilor climatice, încheiat la 12 decembrie 2015]”.

Articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul 2020/852 prevede că Comisia adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 23 din acest regulament în vederea: „(a) completării alineatelor (1) și (2) de la prezentul articol prin stabilirea de criterii tehnice de examinare cu scopul de a determina condițiile în care o anumită activitate economică se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice; și (b) completării articolului 17 prin stabilirea, pentru fiecare obiectiv de mediu relevant, de criterii tehnice de examinare cu scopul de a determina dacă o activitate economică, în privința căreia criteriile tehnice de examinare au fost stabilite în temeiul literei (a) de la prezentul alineat, prejudiciază în mod semnificativ unul sau mai multe dintre aceste obiective.”

Articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul 2020/852 prevede că o activitate economică se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la adaptarea la schimbările climatice atunci când respectiva activitate: „(a) include soluții de adaptare care fie reduc riscul efectului negativ al climatului actual și al celui viitor preconizat asupra acelei activități economice, fie reduc în mod substanțial efectul negativ respectiv, fără a crește riscul unui efect negativ asupra persoanelor, asupra naturii sau asupra activelor; sau (b) oferă soluții de adaptare care, în plus față de îndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 16, contribuie în mod substanțial la prevenirea sau reducerea riscului efectului negativ al climatului actual și al celui viitor preconizat asupra persoanelor, asupra naturii sau asupra activelor, fără a crește riscul unui efect negativ asupra altor persoane, asupra naturii sau asupra activelor”.

Articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul 2020/852 prevede că Comisia adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 23 în vederea: „(a) completării alineatelor (1) și (2) de la prezentul articol prin stabilirea de criterii tehnice de examinare cu scopul de a determina condițiile în care o anumită activitate economică se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la adaptarea la schimbările climatice; și (b) completării articolului 17 prin stabilirea, pentru fiecare obiectiv de mediu relevant, de criterii tehnice de examinare cu scopul de a determina dacă o activitate economică, în privința căreia criteriile tehnice de examinare au fost stabilite în temeiul literei (a) de la prezentul alineat, prejudiciază în mod semnificativ unul sau mai multe dintre aceste obiective”.

Articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul 2020/852 are următorul cuprins: „În sensul articolului 3 litera (b), luând în considerare ciclul de viață al produselor și serviciilor furnizate de o activitate economică, inclusiv dovezile din evaluările existente ale ciclului de viață, se consideră că respectiva activitate economică prejudiciază în mod semnificativ: (a) atenuarea schimbărilor climatice, în cazul în care activitatea respectivă generează emisii semnificative de gaze cu efect de seră; (b) adaptarea la schimbările climatice, în cazul în care activitatea respectivă duce la creșterea efectului negativ al climatului actual și al climatului preconizat în viitor asupra activității în sine sau asupra persoanelor, asupra naturii sau asupra activelor; (c) utilizarea durabilă și protejarea resurselor de apă și a celor marine, în cazul în care activitatea respectivă este nocivă pentru: (i) starea bună sau pentru potențialul ecologic bun al corpurilor de apă, inclusiv al apelor de suprafață și subterane; sau (ii) starea ecologică bună a apelor marine; (d) economia circulară, inclusiv prevenirea generării de deșeuri și reciclarea acestora, în cazul în care: (i) activitatea respectivă duce la ineficiențe semnificative în utilizarea materialelor sau în utilizarea directă sau indirectă a resurselor naturale, cum ar fi energia din surse neregenerabile, materiile prime, apa și solul, în una sau mai multe etape ale ciclului de viață al produselor, inclusiv în ceea ce privește durabilitatea ori potențialul produselor de a fi reparate, modernizate, reutilizate sau reciclate; (ii) activitatea respectivă duce la o creștere semnificativă a generării, a incinerării sau a eliminării deșeurilor, cu excepția incinerării deșeurilor periculoase nereciclabile; sau (iii) eliminarea pe termen lung a deșeurilor poate cauza prejudicii semnificative și pe termen lung mediului; (e) prevenirea și controlul poluării, în cazul în care activitatea respectivă duce la o creștere semnificativă a emisiilor de poluanți în aer, apă sau sol în comparație cu situația existentă înainte de demararea activității; sau (f) protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor, în cazul în care activitatea respectivă este: (i) nocivă în mod semnificativ pentru condiția bună și reziliența ecosistemelor; sau (ii) nocivă pentru stadiul de conservare a habitatelor și a speciilor, inclusiv a celor de interes pentru Uniune.”

Articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul 2020/852 prevede că criteriile tehnice de examinare stabilite printre altele în temeiul articolului 10 alineatul (3) și al articolului 11 alineatul (3) din acest regulament: „(a) identifică cele mai relevante contribuții potențiale la obiectivul de mediu vizat, respectând în același timp principiul neutralității tehnologice, având în vedere atât efectul pe termen scurt, cât și cel pe termen lung al unei anumite activități economice; […] (c) sunt cantitative și conțin praguri, în măsura în care este posibil, iar dacă acest lucru nu este posibil, sunt calitative; […] (f) se bazează pe dovezi științifice concludente și pe principiul precauției consacrat la articolul 191 [TFUE]; […] (j) acoperă toate activitățile economice relevante din cadrul unui anumit sector și se asigură că activitățile respective sunt tratate în mod egal dacă ele contribuie în mod egal la îndeplinirea obiectivelor legate de mediu prevăzute la articolul 9 din prezentul regulament, pentru a evita denaturarea concurenței pe piață; și (k) sunt ușor de utilizat și sunt stabilite într‑un mod care să faciliteze verificarea respectării acestora. […]”

Regulamentul delegat a fost adoptat în temeiul în special al articolului 10 alineatul (3) și al articolului 11 alineatul (3) din Regulamentul 2020/852 (a se vedea punctul 2 de mai sus).

Articolul 1 din Regulamentul delegat prevede că criteriile tehnice de examinare cu scopul de a determina condițiile în care o activitate economică se califică drept activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice și de a stabili dacă activitatea economică respectivă aduce prejudicii semnificative vreunuia dintre celelalte obiective de mediu sunt stabilite în anexa I la acest regulament. Conform articolului 2 din Regulamentul delegat, criteriile tehnice de examinare cu scopul de a determina condițiile în care o activitate economică se califică drept activitate care contribuie în mod substanțial la adaptarea la schimbările climatice și de a stabili dacă activitatea economică respectivă aduce prejudicii semnificative vreunuia dintre celelalte obiective de mediu sunt stabilite în anexa II la același Regulament delegat.

Anexele I și II la Regulamentul delegat precizează criteriile tehnice de examinare pentru fiecare activitate economică care face obiectul acestui Regulament delegat, printre altele la punctul 4.3 din anexa I menționată și la punctul 4.3 din anexa II în ceea ce privește producerea de energie electrică din energie eoliană.

În temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006, orice organizație neguvernamentală care îndeplinește criteriile stabilite la articolul 11 din acest regulament este îndreptățită să declanșeze, printr‑o cerere motivată, o reexaminare internă a unui act administrativ la instituția sau organul Uniunii care l‑a adoptat pe motiv că acesta contravine dreptului mediului în înțelesul articolului 2 alineatul (1) litera (f) din acest regulament.

Este inerent sistemului reexaminării interne ca solicitantul unei reexaminări să prezinte motive concrete și precise de natură să repună în discuție aprecierile pe care este întemeiat actul administrativ (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2019, TestBioTech ș.a./Comisia, C‑82/17 P, EU:C:2019:719, punctul 68). Prin urmare, solicitantul este ținut să indice elementele de fapt sau argumentele de drept material care pot da naștere unor îndoieli plauzibile, și anume semnificative, în ceea ce privește aprecierea efectuată de instituția sau de organismul Uniunii în actul vizat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2019, TestBioTech ș.a./Comisia, C‑82/17 P, EU:C:2019:719, punctul 69, și Hotărârea din 6 octombrie 2021, ClientEarth/Comisia, C‑458/19 P, EU:C:2021:802, punctul 60).

Cererea de reexaminare internă a unui act administrativ urmărește, așadar, să se constate o pretinsă nelegalitate sau lipsa temeiniciei actului vizat. Solicitantul poate apoi să sesizeze, în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul nr. 1367/2006 coroborat cu articolul 10 din acest regulament, instanța Uniunii prin introducerea unei acțiuni pentru necompetență, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, încălcarea tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestora ori abuz de putere împotriva deciziei prin care a fost respinsă ca nefondată cererea de reexaminare internă (Hotărârea din 12 septembrie 2019, TestBioTech ș.a./Comisia, C‑82/17 P, EU:C:2019:719, punctul 38).

O astfel de acțiune nu poate fi întemeiată pe motive noi sau pe elemente de probă care nu apăreau în cererea de reexaminare, cu riscul de a lipsi cerința referitoare la motivarea unei astfel de cereri, prevăzută la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006, de efectul său util și de a modifica obiectul procedurii inițiate prin această cerere (Hotărârea din 12 septembrie 2019, TestBioTech ș.a./Comisia, C‑82/17 P, EU:C:2019:719, punctul 39). Instituția sau organismul Uniunii care a adoptat actul administrativ a cărui reexaminare internă se solicită nu este obligată/obligat să examineze alte motive decât cele furnizate de solicitant cu ocazia introducerii cererii sale de reexaminare internă (Hotărârea din 12 septembrie 2019, TestBioTech ș.a./Comisia, C‑82/17 P, EU:C:2019:719, punctul 40).

Cu toate acestea, nu se poate impune unui reclamant care formulează o acțiune în fața Tribunalului împotriva unei decizii de respingere a cererii sale de reexaminare internă să se limiteze la a reproduce textual argumentele pe care le invocase în cererea sa de reexaminare internă. Astfel, pe de o parte, un reclamant trebuie să poată invoca argumente care urmăresc să critice, în drept, temeinicia deciziei adoptate ca răspuns la cererea sa de reexaminare internă. Asemenea argumente nu pot totuși modifica obiectul procedurii inițiate prin această cerere, sub sancțiunea lipsirii acesteia de efectul său util. În special, acestea nu pot include argumente sau probe noi care ar fi putut fi invocate odată cu cererea de reexaminare. Pe de altă parte, un argument care nu a fost invocat în stadiul cererii de reexaminare nu poate fi considerat un motiv nou, inadmisibil în stadiul acțiunii în fața Tribunalului, dacă nu constituie decât dezvoltarea unei argumentații expuse deja în cadrul acestei cereri. Pentru a putea fi privit ca o dezvoltare a unui motiv sau a unei critici enunțate anterior, un argument nou trebuie să prezinte, cu motivele sau cu criticile expuse inițial, o legătură suficient de strânsă pentru a se putea considera că rezultă din evoluția normală a dezbaterii în cadrul unei proceduri contencioase. Având în vedere natura specială a procedurii de reexaminare instituite prin Regulamentul nr. 1367/2006, o asemenea posibilitate trebuie totuși conciliată cu necesitatea de a menține efectul util al procedurii menționate, astfel încât ea nu poate permite unui reclamant să modifice obiectul acestei proceduri prin invocarea unor motive noi sau a unor probe care nu prezintă o legătură suficient de strânsă cu criticile invocate în stadiul cererii de reexaminare. Astfel, reclamanta nu poate invoca argumente noi „contextuale” care nu ar intra în sfera logicii acestei reguli de concordanță, decât dacă se admite că asemenea argumente sunt, în orice caz, inoperante (a se vedea Hotărârea din 21 februarie 2024, PAN Europe/Comisia, T‑536/22, atacată cu recurs, EU:T:2024:98, punctele 44-47 și jurisprudența citată).

În cadrul unei acțiuni împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de reexaminare internă ca nefondată, sunt admisibile numai motivele care urmăresc să demonstreze erori de drept sau de apreciere care viciază de nelegalitate această decizie, iar nu cele care vizează actul administrativ a cărui reexaminare internă fusese solicitată (Hotărârea din 6 octombrie 2021, ClientEarth/Comisia,C‑458/19 P, EU:C:2021:802, punctul 49).

În principiu, întinderea controlului jurisdicțional al unei decizii de respingere a unei cereri de reexaminare internă nu diferă de întinderea controlului jurisdicțional al actului administrativ care a făcut obiectul cererii menționate, dacă acest act trebuia să facă obiectul unei căi de atac jurisdicționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 decembrie 2016, TestBioTech ș.a./Comisia, T‑177/13, nepublicată, EU:T:2016:736, punctele 76 și 81).

Potrivit jurisprudenței, atunci când o instituție a Uniunii trebuie să efectueze evaluări complexe, precum cele care stau la baza elaborării criteriilor tehnice de examinare pentru a determina dacă o activitate economică se califică drept durabilă din punctul de vedere al mediului, aceasta dispune de o largă putere de apreciere (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 11 mai 2017, Dyson/Comisia,C‑44/16 P, EU:C:2017:357, punctul 53 și jurisprudența citată). În acest caz, controlul jurisdicțional pe care instanța Uniunii trebuie să îl exercite asupra temeiniciei motivelor unei decizii precum decizia atacată nu trebuie să conducă la substituirea aprecierii Comisiei cu propria sa apreciere, ci urmărește să verifice că această decizie nu se bazează pe fapte inexacte din punct de vedere material și că nu este afectată de nicio eroare vădită de apreciere sau de un abuz de putere (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 4 mai 2023, BCE/Crédit lyonnais,C‑389/21 P, EU:C:2023:368, punctul 55 și jurisprudența citată).

În această privință, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că instanța Uniunii trebuie nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența acestora, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor pertinente care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă sunt de natură să susțină concluziile deduse din acestea (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2023, BCE/Credit lyonnais, C‑389/21 P, EU:C:2023:368, punctul 56 și jurisprudența citată). Astfel, în cazul în care o instituție dispune de o largă putere de apreciere, prezintă o importanță fundamentală respectarea garanțiilor procedurale, printre care figurează obligația acesteia de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele pertinente ale situației în cauză (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2023, BCE/Crédit lyonnais,C‑389/21 P, EU:C:2023:368, punctul 57 și jurisprudența citată).

Pentru a stabili că o instituție a săvârșit o eroare vădită în aprecierea unor fapte complexe de natură să justifice anularea actului pe care aceasta l‑a adoptat, elementele de probă în susținerea unei astfel de afirmații trebuie să fie suficiente pentru a lipsi de plauzibilitate aprecierile faptelor reținute în acest act (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2018, Lubrizol France/Consiliul, C‑223/17 P, nepublicată, EU:C:2018:442, punctul 39, și Hotărârea din 7 mai 2020, BTB Holding Investments și Duferco Participations Holding/Comisia, C‑148/19 P, EU:C:2020:354, punctul 74).

Reclamantele contestă răspunsurile oferite de Comisie în decizia atacată la cererea de reexaminare internă privind anumite aspecte ale elaborării Regulamentului delegat. În cadrul a trei aspecte distincte incluse în prezentul motiv, ele susțin că aceste răspunsuri încalcă mai multe dispoziții.

Reclamantele susțin că răspunsul Comisiei în decizia atacată la cererea de reexaminare internă privind anumite aspecte ale elaborării Regulamentul delegat nu corespunde cu nivelul de informare și de consultare a publicului prevăzut de articolele 6-8 din Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în probleme de mediu (JO 2005, L 124, p. 4, Ediție specială 15/vol.14, p. 204, denumită în continuare „Convenția de la Aarhus”), aprobată prin Decizia 2005/370/CE a Consiliului din 17 februarie 2005 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu (JO 2005, L 124, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 14, p. 201), și de articolul 9 din Regulamentul nr. 1367/2006. În primul rând, procesul de informare și de consultare ar fi debutat chiar înainte de adoptarea Regulamentului 2020/852. În al doilea rând, reclamantele apreciază că, deși ele se încadrează în definiția „publicului interesat” în sensul convenției menționate, nu au fost considerate „părți interesate” pe care Comisia să le fi consultat. În al treilea rând, în contextul celei de a doua jumătăți a anului 2020 și în cursul anului 2021, noțiunea de „informare și de participare a publicului” ar fi dobândit un sens diferit, de care ar fi trebuit să se țină seama în procesul de consultare. În al patrulea rând, decizia atacată ar include informații noi care nu ar fi exprimate în mod clar în acest Regulament delegat și care nu ar fi fost luate în considerare cu ocazia elaborării sale, deși publicul ar fi trebuit să fie informat și consultat în această privință înainte de adoptarea respectivului Regulament delegat.

În replică, reclamantele arată că Comisia nu afirmă că a transmis informații, în special cu privire la problema criteriilor tehnice de examinare în scopul taxonomiei și cu ocazia elaborării Regulamentului delegat, în vederea obținerii de contribuții cu privire la acest aspect specific. Potrivit acestora, Comisia nu indică nici conținutul acestor contribuții și modul în care acestea au fost luate în considerare în cea mai mare măsură posibilă. Ele susțin că Regulamentul delegat intră sub incidența definiției „planurilor sau programelor” în sensul articolului 9 din Regulamentul nr. 1367/2006.

Comisia contestă argumentele reclamantelor.

La punctul 48 din cererea introductivă, reclamantele arată că „[l]egalitatea elaborării Regulamentului delegat este contestată în cererea [de reexaminare internă] (anexa A.1 la cererea introductivă, p. 13 și 14)”. În această privință, trebuie arătat că această cerere cuprinde o parte intitulată „Reexaminarea pregătirii Regulamentului delegat”, care începe la pagina 13 cu un alineat care are următorul cuprins: „[reclamantele] solicită ca dispozițiile [respectivului] Regulament delegat referitoare la activitatea [economică] a producerii de energie electrică din energie eoliană să fie reexaminate cu utilizarea etapelor prevăzute de dispozițiile relevante ale Regulamentului 2020/852”. În continuare, reclamantele și‑au împărțit argumentele în patru serii. Prezentul aspect se referă la cea de a treia serie de argumente enunțată la cele două alineate care au următorul cuprins: „În al treilea rând, reexaminarea criteriilor tehnice de examinare relevante ar trebui să prevadă atât informarea prealabilă a publicului, cât și consultarea publicului, după cum impune Convenția de la Aarhus. În special, informarea și consultarea publicului cu privire la criteriile tehnice de examinare relevante ar trebui să se bazeze pe un proiect de regulament delegat reexaminat.”

Or, din modul de redactare a alineatelor în cauză coroborate cu alineatul introductiv nu rezultă că reclamantele consideră că Regulamentul delegat a fost adoptat de Comisie cu încălcarea aspectelor specifice ale Convenției de la Aarhus care sunt invocate în cuprinsul acestora.

Dimpotrivă, modul de redactare a alineatelor în cauză indică mai degrabă că, potrivit reclamantelor, Comisia trebuia să țină seama de unele aspecte procedurale cu ocazia unei viitoare reexaminări interne a Regulamentului delegat pe care aceasta trebuia să o efectueze.

Rezultă că, contrar celor impuse de jurisprudența citată la punctul 26 de mai sus, prin intermediul alineatelor în discuție, reclamantele nu au prezentat în cererea de reexaminare internă motive concrete și precise de natură să repună în discuție aprecierile pe care este întemeiat Regulamentul delegat ca act administrativ și nici nu au indicat elementele de fapt sau argumentele de drept material care pot da naștere unor îndoieli plauzibile, și anume semnificative în ceea ce privește aprecierea efectuată de Comisie în acest Regulament delegat ca act vizat de cererea de reexaminare internă.

Or, conform jurisprudenței citate la punctul 28 de mai sus, Comisia nu era obligată să examineze alte motive decât cele furnizate de reclamante cu ocazia introducerii cererii de reexaminare internă. În special, aceasta nu era obligată să examineze, din proprie inițiativă, motive potențiale legate de informarea și de consultarea publicului cu ocazia elaborării și a adoptării Regulamentului delegat, care nu au fost invocate de reclamante.

Prezentul aspect nu poate fi, așadar, admis.

Reclamantele susțin că, în decizia atacată, Comisia nu a răspuns la o serie de aspecte invocate în cererea de reexaminare internă, încălcând astfel articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1367/2006. Aceste aspecte ar fi, primo, obligația Comisiei de a colecta toate informațiile de specialitate necesare înainte de adoptarea Regulamentului delegat, secundo, faptul că opinia Platformei privind finanțarea durabilă cu privire la criteriile tehnice de examinare ar fi fost emisă după adoptare și, tertio, faptul că respectivul Regulament delegat, precum și Regulamentul delegat (UE) 2023/2486 al Comisiei din 27 iunie 2023 de completare a Regulamentului (UE) 2020/852 prin stabilirea criteriilor tehnice de examinare pentru a determina condițiile în care o activitate economică se califică drept activitate care contribuie în mod substanțial la utilizarea durabilă și la protejarea resurselor de apă și a resurselor marine, la tranziția către o economie circulară, la prevenirea și controlul poluării sau la protejarea și refacerea biodiversității și a ecosistemelor și pentru a stabili dacă activitatea economică respectivă aduce prejudicii semnificative vreunuia dintre celelalte obiective de mediu și de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2021/2178 al Comisiei în ceea ce privește publicarea de informații specifice referitoare la activitățile economice respective (JO L, 2023/2486), în ceea ce privește celelalte obiective de mediu, nu ar fi fost adoptate în conformitate cu calendarul prevăzut de Regulamentul 2020/852, astfel încât al doilea regulament delegat nu ar fi fost disponibil la momentul elaborării primului regulament delegat.

Comisia contestă argumentele reclamantelor.

Reiese din dosar că primele două aspecte invocate de reclamante (a se vedea punctul 45 de mai sus) privesc primele două serii de argumente enunțate în cadrul părții intitulate „Reexaminarea pregătirii Regulamentului delegat” în patru alineate care au următorul cuprins: „În primul rând, această analiză a criteriilor tehnice de examinare relevante ar trebui să includă consilierea oferită de Platforma privind finanțarea durabilă prevăzută la [articolul 20 alineatul (2)] din Regulamentul 2020/852. În prezent, reiese în mod clar chiar din raportul [Platformei privind finanțarea durabilă] că «platforma a fost însărcinată să se concentreze pe [criteriile tehnice de examinare] și să formuleze o recomandare adresată Comisiei pentru al doilea proiect de act delegat referitor la activitățile durabile pentru obiectivele de mediu 3-6» […] Prin urmare, reexaminarea ar trebui să includă recomandări specifice din partea [Platformei privind finanțarea durabilă] cu privire la criteriile tehnice de examinare a contribuției substanțiale a producerii de energie electrică din energie eoliană la primele două obiective de mediu, și anume atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la schimbările climatice. Pe de altă parte, din cuprinsul punctului precedent reiese că Regulamentul delegat nu îndeplinește cerința de a «colecta toate informațiile de specialitate necesare, înainte de adoptare», astfel cum este prevăzută la [articolul 23 alineatul (4)] din Regulamentul 2020/852.”

Primele trei alineate în discuție nu invocă niciun motiv concret privind legalitatea adoptării Regulamentului delegat. Faptul că reclamantele consideră că acest proces nu s‑ar fi desfășurat în mod legal decurge numai din al patrulea alineat în discuție.

Astfel, din cele patru alineate în cauză reiese că singurul motiv precis și concret invocat de reclamante în cererea de reexaminare internă consta în a susține că Comisia acționase în contradicție cu articolul 23 alineatul (4) din Regulamentul 2020/852, întrucât nu colectase toate informațiile de specialitate necesare înainte de adoptarea și în cursul elaborării Regulamentului delegat, din moment ce Platforma privind finanțarea durabilă nu emisese nicio opinie cu privire la criteriile tehnice de examinare referitoare la obiectivele de mediu privind atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea.

Cu toate acestea, la punctul 3 din anexa I la decizia atacată, Comisia arată următoarele: „Articolul 20 alineatul (2) litera (a) și considerentul (38) din Regulamentul [2020/852] prevăd că platforma consiliază Comisia cu privire la criteriile tehnice de examinare, în timp ce articolul 10 alineatul (4), articolul 11 alineatul (4) și considerentul (54) din [același] regulament impun Comisiei să consulte platforma înainte de adoptarea actelor delegate care conțin criteriile tehnice de examinare pentru atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea. Aceste dispoziții nu precizează modalitățile și calendarul de consultare a platformei și indică doar faptul că o astfel de consultare trebuie să aibă loc înainte de adoptarea actelor delegate. […] În temeiul articolului 10 alineatul (4), al articolului 11 alineatul (4) și al articolului 20 din Regulamentul [2020/852], Comisia a solicitat platformei, la 19 noiembrie 2020, să își prezinte opinia cu privire la proiectul de act delegat înainte de adoptarea acestuia. Comisia a publicat proiectul de act delegat la 20 noiembrie 2020 pentru consultare publică până la data de 18 decembrie 2020. La 18 decembrie 2020, platforma și‑a prezentat comentariile cu privire la proiectul de act delegat [document disponibil în prezent la adresa «https://finance.ec.europa.eu/system/files/2020-12/201218-eu‑platform‑on‑sustainable‑finance‑opinion‑taxonomy‑delegated‑act_en.pdf»] în cadrul consultării publice. Prin urmare, platforma a fost consultată în mod corespunzător în procesul de elaborare a actului delegat și înainte de adoptarea acestuia. Comisia a adoptat proiectul final abia la data de 4 iunie 2021 […]”

Având în vedere aceste explicații clare, reclamantele invocă în mod eronat faptul că „decizia [atacată] nu contestă că opinia platformei privind în mod specific criteriile tehnice de examinare din viitorul Regulament delegat a fost emisă la 31 august 2021, și anume după [adoptarea] Regulamentului delegat la 4 iunie 2021”.

Astfel, Comisia a explicat în decizia atacată că Platforma privind finanțarea durabilă fusese consultată și își prezentase comentariile la 18 decembrie 2020, și anume înainte de adoptarea Regulamentului delegat, astfel încât afirmațiile reclamantelor în sens contrar sunt nefondate.

În ceea ce privește al treilea aspect invocat de reclamante (a se vedea punctul 45 de mai sus) acesta privește a patra serie de argumente enunțate în cadrul părții intitulate „Reexaminarea pregătirii Regulamentului delegat” în trei alineate care au următorul cuprins: „În al patrulea rând, examinarea criteriilor tehnice de examinare relevante ar trebui efectuată în raport cu toate obiectivele de mediu prevăzute la articolul 9 din Regulamentul 2020/852 [luate în considerare] împreună, astfel cum sunt prevăzute la articolele 10-15 și […] 19 din Regulamentul 2020/852, coroborate. Concret, un prim act delegat (devenit Regulamentul delegat) privind criteriile tehnice de examinare pentru primele două obiective de mediu (și principiul [«de a nu aduce prejudicii semnificative»] în ceea ce privește celelalte obiective de mediu) trebuia să fie adoptat până la «31 decembrie 2020, pentru a garanta aplicarea acestuia de la 1 ianuarie 2022» [articolul 10 alineatul (6) și articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul 2020/852], în timp ce al doilea act delegat privind criteriile tehnice de examinare pentru celelalte obiective de mediu ar fi trebuit să fie adoptat până la «31 decembrie 2021, pentru a garanta aplicarea acestuia de la 1 ianuarie 2023» [alineatul (5) al articolelor 12-15 din Regulamentul 2020/852]. Cu alte cuvinte, cele două acte delegate menționate mai sus ar fi trebuit să fie […] pregătite și adoptate înainte ca primul dintre acestea (Regulamentul delegat) să devină aplicabil. Prin urmare, reexaminarea Regulamentului delegat ar trebui să aibă loc avându‑se cunoștință de al doilea act delegat, astfel cum a prevăzut inițial Regulamentul 2020/852.”

După cum observă în mod întemeiat reclamantele, Comisia nu a abordat acest aspect în decizia atacată. Ea arată totuși că, având în vedere că nu ar fi fost susținut, acest aspect era inadmisibil, conform jurisprudenței citate la punctul 26 de mai sus, astfel încât Comisia nu ar fi putut să răspundă la acesta.

Mai întâi, este necesar să se arate că alineatul (6) al articolelor 10 și 11 din Regulamentul 2020/852 prevede într‑adevăr adoptarea de către Comisie a actelor delegate de stabilire a criteriilor tehnice de examinare pentru cele două obiective de mediu privind atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea „până la 31 decembrie 2020, cu scopul de a asigura aplicarea [acestora] de la 1 ianuarie 2022”. În schimb, alineatul (5) al articolelor 12-15 din Regulamentul 2020/852 dispune că Comisia adoptă acte delegate de stabilire a criteriilor tehnice de examinare pentru celelalte patru obiective de mediu enumerate la articolul 9 din Regulamentul 2020/852 „până la 31 decembrie 2021, cu scopul de a asigura aplicarea [acestora] de la 1 ianuarie 2023”.

În realitate, Regulamentul delegat a fost adoptat de Comisie abia la 4 iunie 2021, dar se aplică într‑adevăr de la 1 ianuarie 2022 (articolul 3 al doilea paragraf din Regulamentul delegat menționat). În ceea ce privește Regulamentul delegat 2023/2486 pentru celelalte patru obiective de mediu, acesta a fost adoptat de Comisie la 27 iunie 2023. Acesta se aplică de la 1 ianuarie 2024 (articolul 6 al doilea paragraf din acest regulament delegat).

Se dovedește, așadar, că calendarele de adoptare prevăzute la alineatul (6) al articolelor 10 și 11 din Regulamentul 2020/852, pe de o parte, și la alineatul (5) al articolelor 12-15 din acest regulament, pe de altă parte, nu au fost respectate.

Cu toate acestea, în speță, reclamantele susțin că Regulamentul delegat ar fi trebuit să fie elaborat având cunoștință de conținutul Regulamentului delegat 2023/2486 pentru celelalte patru obiective de mediu. Astfel, ele consideră că faptul că acesta din urmă nu era disponibil cu ocazia pregătirii Regulamentului delegat îl viciază pe acesta din urmă.

Or, faptul că Regulamentul delegat 2023/2486 pentru celelalte patru obiective de mediu a fost adoptat după Regulamentul delegat corespunde cu calendarele prevăzute la alineatul (6) al articolelor 10 și 11 din Regulamentul 2020/852, pe de o parte, și la alineatul (5) al articolelor 12-15 din acest regulament, pe de altă parte. Chiar dacă aceste calendare ar fi fost respectate, Regulamentul delegat ar fi fost adoptat „până la 31 decembrie 2020”, în timp ce Regulamentul delegat 2023/2486, pentru celelalte patru obiective de mediu, nu ar fi trebuit să urmeze decât „până la 31 decembrie 2021”. Prin urmare, este evident că succesiunea celor două regulamente delegate preconizată de dispozițiile menționate ale Regulamentului 2020/852 a fost pe deplin respectată, chiar dacă aceste regulamente delegate au fost adoptate tardiv.

În aceste împrejurări, chiar dacă s‑ar admite că acest argument al reclamantelor este admisibil, fie în stadiul cererii de reexaminare internă, fie în stadiul prezentei acțiuni, el nu poate, în orice caz, să dea naștere unor îndoieli plauzibile, și anume semnificative în ceea ce privește aprecierile Comisiei din Regulamentul delegat.

Rezultă că prezentul aspect trebuie respins în totalitate.

Reclamantele consideră în esență că Platforma privind finanțarea durabilă, prevăzută la articolul 20 din Regulamentul 2020/852, nu a fost consultată în mod corect înainte de adoptarea Regulamentului delegat, cu încălcarea articolului 10 alineatul (4), a articolului 11 alineatul (4) și a articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul 2020/852. În opinia lor, decizia atacată nu contestă afirmația din cererea de reexaminare internă potrivit căreia această platformă a indicat ea însăși că fusese mandatată să analizeze în esență proiectul de act delegat referitor la celelalte obiective de mediu. În plus, consultarea acestei platforme nu ar fi privit în mod specific criteriile tehnice de examinare exacte, astfel cum s‑ar regăsi acestea în Regulamentul delegat menționat. Platforma în discuție ar fi emis o opinie cu privire la acest aspect numai după adoptarea acestui Regulament delegat. Potrivit reclamantelor, faptul că decizia menționată nu conține un angajament din partea Comisiei de a remedia aceste încălcări trebuie de asemenea considerat o încălcare a articolului 10 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1367/2006.

Comisia contestă argumentele reclamantelor.

Afirmațiile formulate de reclamante în cadrul prezentului aspect privesc prima serie de argumente enunțată în cadrul părții intitulate „Reexaminarea pregătirii Regulamentului delegat”.

Astfel cum s‑a amintit la punctele 50 și 52 de mai sus, decizia atacată explică faptul că Comisia a invitat Platforma privind finanțarea durabilă să își exprime opinia cu privire la proiectul de act delegat înainte de adoptarea sa, că proiectul de act delegat a fost publicat de Comisie la 20 noiembrie 2020, pentru o consultare publică până la 18 decembrie 2020, și că, la 18 decembrie 2020, platforma și‑a prezentat comentariile cu privire la proiectul de act delegat.

În cererea introductivă, reclamantele se referă la un alt document, a cărui dată ar fi fost 31 august 2021, pentru a invoca două aspecte. Pe de o parte, din acest document ar reieși că Platforma privind finanțarea durabilă a considerat că este mandatată să analizeze doar al doilea proiect de act delegat, referitor la celelalte patru obiective de mediu. Pe de altă parte, platforma menționată și‑ar fi exprimat opinia privind în mod specific criteriile tehnice de examinare din „viitorul Regulament delegat” doar în cadrul acestui document.

Or, astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, documentul în cauză, la care se referă reclamantele, este lipsit de relevanță în speță. Astfel, conform site‑ului internet al Platformei privind finanțarea durabilă, aceasta din urmă a publicat la 3 august 2021 un proiect de opinie pentru criteriile tehnice de examinare privind celelalte patru obiective de mediu în vederea colectării de observații, opinia finală fiind publicată la 30 martie 2022.

Prin definiție, opiniile menționate la punctul 67 de mai sus nu privesc nicidecum primele două obiective de mediu pentru care Regulamentul delegat a stabilit criterii tehnice de examinare. Prin urmare, acestea sunt lipsite de orice relevanță în speță.

În rest, reclamantele susțin în esență că opinia Platformei privind finanțarea durabilă din 18 decembrie 2020 nu era completă, întrucât platforma menționată s‑ar fi limitat să examineze aspecte generale fără a discuta criteriile tehnice de examinare exacte. Reclamantele deduc din aceasta că anexele la Regulamentul delegat care conțin aceste criterii nu erau anexate la proiectul de Regulament delegat transmis de Comisie acestei platforme pentru formularea unei opinii.

În această privință, Comisia arată că atât proiectul de Regulament delegat, cât și anexele sale au fost înaintate Platformei privind finanțarea durabilă pentru formularea unei opinii la 19 noiembrie 2020.

În speță, din datele disponibile pe portalul „O mai bună legiferare” al Comisiei reiese că proiectul de Regulament delegat, precum și cele două anexe ale acestuia au fost publicate la 20 noiembrie 2020 pentru consultare publică până la 18 decembrie 2020. Astfel, chiar presupunând că Comisia nu a comunicat aceste anexe la 19 noiembrie 2020, atunci când a invitat Platforma privind finanțarea durabilă să își exprime opinia cu privire la proiect, această platformă a avut acces la anexele menționate cel târziu în ziua următoare celei în care i‑a fost adresată invitația și a putut să țină seama de ele pentru a‑și prezenta opinia.

Astfel, dat fiind că reclamantele nu au fost în măsură să dezmintă afirmația Comisiei potrivit căreia Platforma privind finanțarea durabilă a fost consultată cu privire la proiectul de Regulament delegat și la anexele sale care detaliază criteriile tehnice de examinare, este lipsit de relevanță și faptul că platforma menționată nu s‑a pronunțat în mod detaliat cu privire la aceste criterii tehnice de examinare, limitându‑se să facă observații cu caracter general.

Astfel, deși alineatul (4) al articolelor 10 și 11 din Regulamentul 2020/852 prevede că, „[î]nainte de adoptarea actului delegat menționat la alineatul (3) de la prezentul articol, Comisia consultă platforma menționată la articolul 20 în ceea ce privește criteriile tehnice de examinare menționate la alineatul (3) din prezentul articol”, aceste dispoziții nu pot fi interpretate în sensul că împiedică adoptarea acestor acte delegate în cazul în care, precum în speță, platforma respectivă nu a adoptat o poziție expresă cu privire la toate aspectele proiectelor de acte delegate care i‑au fost prezentate pentru formularea unei opinii.

Prin urmare, prezentul aspect trebuie respins, astfel încât primul motiv trebuie respins în totalitate.

Al doilea motiv se împarte în patru aspecte, întemeiate, în primul rând, pe încălcarea articolului 37 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a articolului 191 TFUE și a articolului 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2020/852, în al doilea rând, pe încălcarea articolului 10 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul 2020/852, în al treilea rând, pe încălcarea articolului 19 alineatul (1) literele (a) și (j) din Regulamentul 2020/852 și, în al patrulea rând, pe încălcarea articolului 19 alineatul (3) din Regulamentul 2020/852.

Reclamantele repun în discuție în esență două abordări reținute, în opinia lor, de Comisie în stabilirea criteriilor tehnice de examinare pentru producerea de energie electrică din energie eoliană. Acestea susțin în esență că, prin faptul că a susținut, în decizia atacată, aceste două abordări în pofida argumentelor pe care ele le invocaseră în cererea de reexaminare internă, Comisia a încălcat diverse dispoziții ale dreptului Uniunii.

Tribunalul consideră util să rezume pe scurt aceste două critici ale reclamantelor înainte de a analiza cele patru aspecte prezentate de acestea.

Pe de o parte, reclamantele critică faptul că criteriile tehnice de examinare pentru producerea de energie electrică din energie eoliană nu prevăd că emisiile de CO2 pe kilowatt‑oră (kWh) de energie electrică generată din energie eoliană trebuie să fie efectiv măsurate și să respecte un anumit prag. Astfel, punctul 4.3 din anexa I la Regulamentul delegat se limitează să prevadă drept criteriu tehnic de examinare pentru contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice că „[a]ctivitatea generează energie electrică din energie eoliană”. Părțile nu contestă că aceasta înseamnă în mod concret că în Regulamentul delegat menționat se consideră că desfășurarea acestei activități economice contribuie întotdeauna în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice, în pofida circumstanțelor specifice.

Reclamantele descriu această situație ca instituind o „excepție” de la obligația de a efectua o măsurare cantitativă reală a emisiilor de CO2 pe kWh de energie electrică generată din energie eoliană și o „prezumție” potrivit căreia această activitate contribuie întotdeauna în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice.

Pe de altă parte, reclamantele consideră că este imperativ să se țină seama de „caracterul intermitent” al producerii de energie electrică din energie eoliană. Cantitatea de energie electrică obținută prin exploatarea surselor regenerabile de energie, în special a energiei eoliene, ar depinde de condițiile meteorologice, în special de intensitatea vântului, în cazul energiei eoliene. Prin urmare, o instalație de producere a energiei electrice din energie eoliană nu ar pune întotdeauna aceeași putere electrică la dispoziția rețelei electrice și, prin urmare, în final, a consumatorilor de energie electrică. Această putere pusă la dispoziție ar varia în funcție de condițiile meteorologice. Prin urmare, ar fi posibil ca, pentru a satisface în permanență cererea de energie electrică, să fie necesar să se solicite altor centrale electrice să „compenseze”„subproducția” unei centrale eoliene.

Potrivit reclamantelor, pentru a măsura în mod corect emisiile de CO2 rezultate din producerea de energie electrică din energie eoliană, trebuie să se țină seama de emisiile acestor alte centrale „care compenseaz㔄subproducția” unei centrale eoliene. Or, Regulamentul delegat nu instituie o obligație de a ține seama de aceste emisii, ceea ce reclamantele califică din nou drept o „excepție”.

Înainte de a examina cele patru aspecte ale prezentului motiv, trebuie să se statueze cu privire la admisibilitatea argumentelor invocate de reclamante în scrisoarea pe care au depus‑o la grefa Tribunalului la 6 decembrie 2023.

La 6 decembrie 2023, reclamantele au depus la grefă o scrisoare însoțită de o anexă, și anume Comunicarea Comisiei intitulată „Orientări tehnice privind aplicarea principiului de «a nu aduce prejudicii semnificative» în temeiul Regulamentului privind Mecanismul de redresare și reziliență” (JO C, C/2023/111). În opinia lor, această scrisoare și anexa sa sunt admisibile, în temeiul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, ca mijloc de probă nou, din moment ce comunicarea menționată nu ar fi devenit disponibilă decât după introducerea acțiunii și după închiderea fazei scrise a procedurii. Reclamantele consideră în esență că această comunicare confirmă argumentele lor în susținerea celui de al doilea motiv, potrivit cărora trebuie să se țină seama de caracterul intermitent al producerii de energie electrică din energie eoliană, precum și pe cele prin intermediul cărora ele susțin că Comisia nu a respectat neutralitatea tehnologică.

La 12 decembrie 2023, grefa a informat părțile printre altele că Comisia era invitată să ia poziție în ședința de audiere a pledoariilor cu privire la admisibilitatea și la temeinicia scrisorii depuse la grefă de reclamante la 6 decembrie 2023 și a anexei la aceasta.

În această privință, în cadrul pledoariei sale, Comisia și‑a prezentat observațiile, fapt de care s‑a luat act în procesul‑verbal al ședinței de audiere a pledoariilor. Aceasta arată că comunicarea anexată la scrisoarea depusă la grefă de reclamante la 6 decembrie 2023 este inadmisibilă și, în orice caz, lipsită de pertinență.

Conform articolului 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, pe parcursul procesului, invocarea de motive noi este interzisă, cu excepția cazului în care acestea se întemeiază pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii.

Potrivit jurisprudenței, articolul 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură este de asemenea aplicabil criticilor sau argumentelor (a se vedea Hotărârea din 14 iulie 2021, AQ/eu‑LISA, T‑164/19, nepublicată, EU:T:2021:456, punctul 59 și jurisprudența citată).

Astfel cum s‑a amintit la punctul 83 de mai sus, în scrisoarea pe care au depus‑o la grefă la 6 decembrie 2023, reclamantele consideră în esență că comunicarea anexată la scrisoarea menționată confirmă argumentele lor în susținerea celui de al doilea motiv, potrivit cărora trebuie să se țină seama de caracterul intermitent al producerii de energie electrică din energie eoliană, precum și pe cele prin intermediul cărora ele arată că Comisia nu a respectat neutralitatea tehnologică. În măsura în care reclamantele își întemeiază argumentele cuprinse în această scrisoare pe comunicarea anexată la aceasta, ele invocă, așadar, argumente noi, în sensul articolului 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

Astfel cum s‑a amintit de asemenea la punctul 83 de mai sus, reclamantele consideră că scrisoarea pe care au depus‑o la grefă la 6 decembrie 2023 și anexa la aceasta sunt admisibile, întrucât comunicarea care face obiectul acestei anexe și pe care se întemeiază argumentele noi invocate în scrisoarea menționată nu a devenit disponibilă decât după introducerea acțiunii și după închiderea fazei scrise a procedurii în speță. Astfel, ele susțin în esență că publicarea comunicării menționate constituie un element de drept sau de fapt care a apărut în cursul procedurii, în sensul articolului 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, și care justifică, așadar, prezentarea argumentelor noi cuprinse în această scrisoare.

Or, deși este adevărat că comunicarea în cauză a fost publicată în Jurnalul Oficial abia la 11 octombrie 2023 și, așadar, după închiderea fazei scrise a procedurii în speță, notificată reclamantelor prin scrisoarea grefei din data de 4 mai 2023, trebuie să se constate că cele două fragmente exacte din această comunicare, la care fac referire reclamantele, și anume primul și al treilea alineat din cuprinsul punctului 2.4, intitulat „Principii directoare pentru evaluarea [conform principiului «de a nu aduce prejudicii semnificative»]”, erau deja cuprinse în mod identic într‑o versiune anterioară a acestei comunicări care fusese deja publicată în Jurnalul Oficial la 18 februarie 2021 (JO 2021, C 58, p. 1) și, prin urmare, înainte de introducerea acțiunii.

Întrucât fragmentele în cauză fuseseră, așadar, deja publicate înainte de introducerea acțiunii, acestea nu pot fi considerate elemente de drept sau de fapt care ar fi apărut în cursul procedurii, în sensul articolului 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. Simpla republicare a acestora după închiderea fazei scrise a procedurii nu poate modifica această constatare.

Rezultă că argumentele cuprinse în scrisoarea depusă de reclamante la grefă la 6 decembrie 2023 trebuie respinse ca inadmisibile, fără a fi necesar să se analizeze admisibilitatea acestei scrisori ca atare și nici cea a comunicării anexate la aceasta.

Reclamantele consideră că, în ceea ce privește producerea de energie electrică din energie eoliană, Regulamentul delegat nu instituie o obligație de a efectua o măsurare cantitativă reală a emisiilor de CO2 pe kWh de energie electrică generată din energie eoliană și nici de a măsura impactul caracterului intermitent al producerii de energie electrică din energie eoliană asupra emisiilor de CO2 pe kWh de energie electrică generată, luând în considerare toate sursele de energie. Acest Regulament delegat s‑ar întemeia, dimpotrivă, pe o prezumție potrivit căreia producerea de energie electrică din energie eoliană este compatibilă cu cerințele Regulamentului 2020/852.

Potrivit reclamantelor, o asemenea abordare evită verificarea și examinarea dovezilor științifice concludente cu privire la această activitate, ceea ce nu este conform cu principiul precauției, și nu conduce la luarea în considerare a datelor științifice și tehnice disponibile, ceea ce este contrar articolului 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2020/852 și articolului 191 alineatul (1) TFUE. De asemenea această abordare nu ar constitui nici o utilizare prudentă și rațională a resurselor naturale și nu ar trebui să se considere că stabilește că activitatea contribuie la lupta împotriva schimbărilor climatice, în sensul articolului 191 TFUE. Procedând astfel, nu s‑ar asigura un nivel ridicat de protecție a mediului și îmbunătățirea calității acestuia în conformitate cu principiul dezvoltării durabile, contrar articolului 37 din Carta drepturilor fundamentale.

Reclamantele susțin că nu se poate considera că studiul Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) prezintă date științifice susceptibile să conducă la criterii tehnice de examinare în sensul articolului 19 din Regulamentul 2020/852. În opinia lor, articolul 19 alineatul (1) litera (f) din acest regulament face referire la o analiză la nivelul unui sector (în speță cel al energiei electrice) și la necesitatea de a compara rezultatele activităților din cadrul unui sector în raport cu contribuția fiecăreia dintre ele la obiectivele de mediu. Acestea consideră că emisiile de CO2 pentru producerea unui kWh de energie electrică din fiecare sursă și în timp real sunt ușor accesibile.

Comisia contestă argumentele reclamantelor.

Din dosar reiese că, în partea intitulată „Generarea de energie electrică din energie eoliană în ceea ce privește atenuarea schimbărilor climatice” din cererea de reexaminare internă, reclamantele au invocat următoarele: „În primul rând, afirmația menționată anterior nu constituie un «criteriu tehnic de examinare» în sensul Regulamentului 2020/852 și, prin urmare, nu îndeplinește cerința prevăzută de Regulamentul 2020/852 în ceea ce privește atenuarea schimbărilor climatice. Mai precis, articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul 2020/852 impune ca fiecare activitate să «contribuie în mod substanțial la stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care împiedică interferențele antropice periculoase cu sistemul climatic, în concordanță cu obiectivul pe termen lung privind temperatura al Acordului de la Paris prin evitarea sau reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră sau intensificarea eliminării gazelor cu efect de seră». Regulamentul delegat nu conține și nici nu menționează o demonstrație a faptului că activitatea de producere a energiei electrice din energie eoliană contribuie în mod semnificativ și în ce măsură la stabilizarea, prevenirea sau reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră sau la intensificarea eliminării gazelor cu efect de seră. Această lipsă a unei demonstrații este relevantă ținând seama de finalitatea Regulamentului 2020/852 și a «criteriilor tehnice de examinare» pe care acesta trebuie să le conțină. Pe de o parte, Regulamentul 2021/1119 (Legea europeană a climei), care introduce obiective obligatorii pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, face trimitere în mod expres la Regulamentul 2020/852 pentru a evalua progresele realizate în vederea atingerii acestui obiectiv. Pe de altă parte, Regulamentul 2018/1999 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice implică de asemenea că sursele de energie regenerabile trebuie evaluate din punctul de vedere al contribuției fiecăreia dintre ele la emisiile de gaze cu efect de seră, fără să se prezume că fac acest lucru. În al doilea rând, chiar dacă s‑ar considera că afirmația menționată constituie un criteriu tehnic de examinare, este vorba în realitate despre o ipoteză, iar nu despre un criteriu. Această interpretare este confirmată de textul din [anexa tehnică] la raportul grupului de experți tehnici, care arată că «energia eoliană face în prezent obiectul unei derogări de la efectuarea unei evaluări [a amprentei de carbon a produsului] sau a [gazelor cu efect de seră] pe durata ciclului de viață, sub rezerva unei revizuiri periodice în conformitate cu pragul de declin. Energia eoliană este considerată în prezent eligibilă pentru taxonomie, care face obiectul unei reexaminări periodice» (pagina 218). În al treilea rând, raționamentul propus în [anexa tehnică] la raportul grupului de experți tehnici sub titlul «Rationale» […] nu ține seama de emisiile de gaze cu efect de seră determinate de caracterul intermitent al activității (dependența de vânt și disponibilitate, și emisiile rezultate din capacitatea de generare de energie electrică de rezervă). Cu alte cuvinte, caracterul intermitent al producerii de energie electrică din energie eoliană înseamnă că aspectul dacă aceasta poate sau nu să fie considerată durabilă din punctul de vedere al mediului trebuie să țină seama atât de gradul de intermitență preconizat, întrucât acesta va varia în funcție de structura vântului disponibil în general, cât și de celelalte surse de generare de energie electrică (în statul membru în cauză) și de performanțele acestora în materie de emisii de gaze cu efect de seră, care vor afecta de asemenea nivelul de emisii de gaze cu efect de seră al energiei electrice puse la dispoziție pentru consum. În al patrulea rând, afirmația potrivit căreia «[a]ctivitatea generează energie electrică din energie eoliană» se bazează doar pe perspectiva producerii de energie electrică, spre deosebire de consumul de energie electrică. În timp ce măsurarea efectivă prin care se urmărește să se stabilească dacă o anumită producere de energie electrică aduce o contribuție substanțială la atenuarea schimbărilor climatice, și anume la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în cadrul consumului final brut de energie, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (4) din Directiva 2018/2001 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile. În mod concret, Regulamentul delegat se referă numai la investițiile în capacitatea de producere a energiei electrice din energie eoliană, și anume generarea de energie electrică din această sursă. În schimb, reducerea efectivă a gazelor cu efect de seră și, prin urmare, existența unei contribuții substanțiale la obiectivul de adaptare la schimbările climatice nu pot fi măsurate doar din punctul de vedere al nivelului gazelor cu efect de seră în consumul de energie, în speță de energie electrică. Această diferență între producerea și consumul de energie electrică ar fi trebuit să fie acoperită în Regulamentul delegat și ar trebui acoperită în cadrul reexaminării interne solicitate. În al cincilea rând și în orice caz, afirmația din [Regulamentul] delegat nu este susținută de o demonstrație sau probă.”

Asemenea Comisiei, trebuie să se constate mai întâi că reclamantele nu menționează deloc articolul 37 din Carta drepturilor fundamentale și nici articolul 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2020/852 în partea intitulată „Generarea de energie electrică din energie eoliană în ceea ce privește atenuarea schimbărilor climatice” din cererea de reexaminare internă. Rezultă că argumentele prezentate în cererea introductivă întemeiate pe aceste dispoziții sunt noi și, prin urmare, inadmisibile, conform jurisprudenței citate la punctul 28 de mai sus. În cererea menționată nu se face referire nici la articolul 191 TFUE, astfel încât argumentele întemeiate pe această dispoziție sunt de asemenea noi și, prin urmare, inadmisibile.

În orice caz, deși reclamantele susțin în cadrul prezentului aspect în esență că Regulamentul delegat nu se întemeiază pe dovezi științifice concludente, în ceea ce privește stabilirea criteriilor tehnice de examinare, reiese în mod clar din cuprinsul punctului 77 din cererea introductivă, contrar celor susținute de Comisie, că reclamantele contestă legalitatea deciziei atacate, iar nu pe cea a Regulamentului delegat menționat.

La punctul 1.1 din anexa IV la decizia atacată, Comisia a răspuns la afirmațiile reclamantelor privind criteriul atenuării schimbărilor climatice după cum urmează: „Actul delegat definește criteriile tehnice de examinare pentru evaluarea contribuției substanțiale și principiul [«de a nu aduce prejudicii semnificative» (DNSH)] în raport cu obiectivele de mediu specifice diferitelor activități economice. Contribuția substanțială la obiectivele de mediu este definită la articolele 10-15 din Regulamentul [2020/852], în timp ce prejudicierea în mod semnificativ a obiectivelor de mediu este definită la articolul 17 [din regulamentul menționat]. Conținutul exact al activităților economice este definit în actul delegat. Întrucât [acest regulament] se referă în principal la activitățile economice, nu a fost posibil să se extindă domeniul evaluării la o analiză la nivel de sistem. Fiecare activitate a fost evaluată pentru contribuția sa substanțială la obiectivele climatice și pentru prejudicierea în mod semnificativ a celorlalte obiective de mediu, fără a evalua celelalte activități conexe respectivelor activități. În cadrul acestei abordări, nu este posibil să se ia în considerare caracterul intermitent al activităților. Evaluarea impactului asupra schimbărilor climatice anexată la actul delegat explică raționamentul care stă la baza aplicării unui prag cantitativ de 100 g de CO2 pe kWh, neutru din punct de vedere tehnologic și bazat pe ciclul de viață, tuturor activităților de producere de energie electrică. Aceasta prezintă, de asemenea, justificarea creării unei derogări de la obligația de a efectua un calcul al emisiilor pe ciclu de viață și a unei derogări de facto de la obligația de a respecta pragul neutru din punct de vedere tehnologic. Pe baza unor dovezi științifice concludente, prezentate în special de IPCC […] și bazate pe date globale privind emisiile pe ciclu de viață ale tehnologiilor de furnizare a energiei electrice, Comisia – urmând abordarea [Grupului de experți tehnici (GET)] – a decis să excepteze anumite activități de la acest prag. Aceste cazuri se limitează la cazurile în care media globală a emisiilor pe ciclu de viață a fost mai mică de 100g de CO2 pe kWh. Conform datelor IPCC, emisiile de [gaze cu efect de seră (GES)] pe ciclu de viață al energiei eoliene (atât pe uscat, cât și offshore) se situează cu mult sub pragul stabilit (emisii maxime de 56 g de CO2 pe kWh). Prin urmare, pragul ar fi întotdeauna respectat de activitatea de producere de energie electrică din energie eoliană, iar cerința aplicabilă restantă s‑ar limita la calcularea ciclului de viață în funcție de una dintre cele trei tehnologii alternative. Ținând seama de rezultatele cercetărilor IPCC privind emisiile pe ciclu de viață, de recunoașterea faptului că criteriile ar fi reduse la o procedură administrativă în anumite activități cu emisii scăzute și de orientarea politicii energetice europene – care încurajează implementarea rapidă a energiilor regenerabile și ține seama de cerința prevăzută la articolul 19 alineatul (1) litera (k) din Regulamentul [2020/852], potrivit căreia criteriile trebuie să fie ușor de utilizat –, Comisia a decis să excepteze energia eoliană de la obligația de a respecta criteriile tehnice de examinare cantitative pentru activitățile de producere de energie electrică.”

Astfel, Comisia a indicat în mod clar în decizia atacată motivele pentru care alesese să redacteze criteriile tehnice de examinare pentru producția de energie electrică din energie eoliană, în ceea ce privește criteriul contribuției substanțiale la atenuarea schimbărilor climatice, așa cum a făcut‑o în Regulamentul delegat. Aceasta a făcut trimitere la evaluarea impactului care a însoțit respectivul Regulament delegat din care reieșea că ea s‑a bazat pe dovezi științifice concludente, prezentate în special de IPCC.

La punctul 77 din replică, reclamantele susțin că, „[d]eși studiile citate [de Comisie] sunt de natură să justifice cele două excepții și prezumția, [acestea] nu constituie totuși date științifice susceptibile să conducă la «criterii tehnice de examinare» în sensul articolului 19 din Regulamentul 2020/852”. Acestea apreciază că este vorba despre o „contradicție” (punctul 78 din replică) și că o dispoziție specifică din Regulamentul 2020/852 ar fi obligat Comisia să efectueze o „analiză la nivel de sector (în speță cel al energiei electrice), dar și [să] compare rezultatele activităților din cadrul unui sector în raport cu contribuția fiecăreia dintre ele la obiectivele de mediu” (punctul 80 din replică), lucru pe care „[c]ele două excepții și prezumțiile” îl fac imposibil (punctul 81 din replică).

În această privință, trebuie să se observe, pe de o parte, că textul citat de reclamante la punctul 79 din replică provine în realitate din articolul 19 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul 2020/852, iar nu din articolul 19 alineatul (1) litera (f), astfel cum indică acestea. Or, această primă dispoziție nu a fost niciodată adusă în discuție în cererea de reexaminare internă și nici în cererea introductivă privind prezentul aspect. Argumentele întemeiate pe această dispoziție sunt, așadar, inadmisibile.

Pe de altă parte, reclamantele recunosc în mod explicit, la punctul 77 din replică, că din decizia atacată reiese că Comisia s‑a bazat într‑adevăr pe date științifice. Astfel, acestea își contrazic argumentul potrivit căruia Comisia nu s‑ar fi întemeiat pe date științifice concludente. Pe de altă parte, celelalte argumente invocate în replică, potrivit cărora criteriile tehnice de examinare nu sunt conforme cu Regulamentul 2020/852 pentru alte motive, sunt inadmisibile, deoarece sunt noi.

Întrucât reclamantele au recunoscut, așadar, că decizia atacată constată că criteriile tehnice de examinare în ceea ce privește contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice prin producerea de energie electrică din energie eoliană se bazează pe date științifice concludente, prezentul aspect trebuie, în orice caz, să fie respins ca nefondat.

Reclamantele susțin că, în măsura în care Regulamentul delegat nu stabilește o obligație de a efectua o măsurare cantitativă reală a emisiilor de CO2 pe kWh de energie electrică generată din energie eoliană și nici o măsurare a impactului caracterului intermitent al producerii de energie electrică din energie eoliană asupra emisiilor de CO2 pe kWh de energie electrică generată, având în vedere toate sursele de energie, acesta nu îndeplinește cerința prevăzută la articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul 2020/852, potrivit căreia este necesar să se stabilească dacă și în ce măsură activitatea contribuie în mod substanțial la stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă. Afirmațiile Comisiei cuprinse în decizia atacată, potrivit cărora nu era posibil să se țină seama de caracterul intermitent, ar arăta că acesta este un fapt cunoscut de Comisie. Ea ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că nu a ținut seama de acesta. Abordarea Comisiei ar echivala cu evitarea unei evaluări globale a impactului asupra mediului al activității în ansamblul său. Cu titlu subsidiar, Comisia ar fi depășit competența pe care i‑o conferă articolul 10 alineatul (3) litera (a) din regulamentul menționat atunci când a decis că nu era necesar să se efectueze o măsurare cantitativă reală a emisiilor de CO2 pe kWh de energie electrică generată din energie eoliană și nici o măsurare a impactului caracterului intermitent.

Comisia contestă argumentele reclamantelor.

Mai întâi, este necesar să se arate că, deși argumentele prezentate de reclamante în cererea introductivă ar putea da impresia că ele critică Regulamentul delegat, reiese în mod neechivoc din cuprinsul punctului 82 din cererea introductivă că acestea consideră că răspunsul dat de Comisie în decizia atacată la cererea de reexaminare internă este contrar articolului 10 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul 2020/852. Astfel, trebuie să se considere că aceste argumente vizează decizia menționată.

Articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul 2020/852 prevede că „Comisia adoptă un act delegat […] în vederea […] completării alineatelor (1) și (2) de la prezentul articol prin stabilirea de criterii tehnice de examinare cu scopul de a determina condițiile în care o anumită activitate economică se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice”.

Articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul 2020/852 vizează doar „condițiile în care” o activitate se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice. Prin urmare, reclamantele susțin în mod eronat că din această dispoziție ar rezulta că aceasta „[urmărește] să stabilească dacă și în ce măsură activitatea” ar aduce o astfel de contribuție. Astfel, dispoziția menționată nu cuprinde nicio referire la ideea unei aprecieri în mod necesar cantitative, în sensul respectării unui prag definit.

De altfel, la al doilea alineat citat la punctul 100 de mai sus, Comisia a indicat în esență că considera, pentru motivele indicate în evaluarea impactului Regulamentului delegat, că orice activitate de producere de energie electrică (și anume având în vedere toate tehnologiile) care generează emisii sub un prag de 100g de CO2 pe kWh bazat pe ciclul de viață contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice.

Reclamantele nu au invocat în cererea de reexaminare internă sau în înscrisurile lor elemente care să pună în discuție aprecierea vizată la punctul 111 de mai sus, pe care se întemeiază abordarea urmată de Comisie.

În continuare, în al doilea alineat citat la punctul 100 de mai sus, Comisia a explicat că din datele IPCC reieșea că „emisiile de [gaze cu efect de seră] pe ciclu de viață al energiei eoliene (atât pe uscat, cât și offshore) sunt mult inferioare pragului stabilit (emisii maxime de 56 g de CO2 pe kWh)”.

Contrar celor susținute de reclamante, din decizia atacată reiese într‑adevăr, așadar, că Comisia a aplicat un prag cantitativ. Întrucât acesta din urmă ar fi întotdeauna respectat de activitatea de producere de energie electrică din energie eoliană, ea a considerat totuși în esență că era inutil să se aprecieze respectarea sa în fiecare caz în parte.

Singurul argument invocat de reclamante care poate repune în discuție aprecierea Comisiei potrivit căreia pragul de 100 g CO2 pe kWh (pe care reclamantele nu îl repun în discuție ca atare, a se vedea punctul 112 de mai sus) este respectat întotdeauna de producerea de energie electrică din energie eoliană este întemeiat pe „caracterul intermitent” al producerii de energie electrică din energie eoliană.

În această privință, Comisia a explicat, în cuprinsul primului alineat citat la punctul 100 de mai sus, că Regulamentul delegat este cel care definește conținutul exact al diferitelor activități economice. În opinia sa, „[î]întrucât Regulamentul [2020/852] se referă în principal la activitățile economice, nu a fost posibil să se extindă domeniul evaluării la o analiză la nivel de sistem”, „[f]iecare activitate a fost evaluată pentru contribuția sa substanțială la obiectivele climatice și pentru prejudicierea în mod semnificativ a celorlalte obiective de mediu, fără a evalua celelalte activități conexe respectivelor activități” și, „[î]n cadrul acestei abordări, nu este posibil să se ia în considerare caracterul intermitent al activităților”.

Mai întâi, reiese în mod neechivoc din diverse dispoziții ale Regulamentului 2020/852 că acesta se întemeiază pe ideea potrivit căreia „activități economice” specifice sunt cele care fac obiectul criteriilor prevăzute de acest regulament sau stabilite în temeiul acestui regulament pentru a aprecia dacă aceste „activități economice” se califică drept durabile din punctul de vedere al mediului.

Astfel, în primul rând, articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul 2020/852 prevede că acest regulament „instituie criteriile pentru a determina dacă o activitate economică se califică drept durabilă din punctul de vedere al mediului în scopul stabilirii gradului în care o investiție este durabilă din punctul de vedere al mediului”.

În al doilea rând, articolul 3 din Regulamentul 2020/852 prevede că „o activitate economică se califică drept durabilă din punctul de vedere al mediului în cazul în care activitatea economică respectivă” îndeplinește anumite condiții.

În al treilea rând, potrivit articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul 2020/852, „[o] activitate economică se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice în cazul în care activitatea respectivă contribuie în mod substanțial la stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care împiedică interferențele antropice periculoase cu sistemul climatic, […] prin evitarea sau reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră sau sporirea absorbțiilor de gaze cu efect de seră”.

În al patrulea rând, articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul 2020/852 prevede că Comisia adoptă un act delegat în vederea „completării alineatelor (1) și (2) de la prezentul articol prin stabilirea de criterii tehnice de examinare cu scopul de a determina condițiile în care o anumită activitate economică se califică drept o activitate care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice”.

Comisia a structurat, așadar, în mod întemeiat Regulamentul delegat prevăzând, în anexele I și II, puncte pentru fiecare activitate economică vizată de acesta. De altfel, reclamantele nu repun în discuție această abordare.

La punctul 4.3 din anexele I și II la Regulamentul delegat, intitulat „Producerea de energie electrică din energie eoliană”, Comisia a furnizat următoarea „[d]escriere [a] activității”: „construirea sau exploatarea instalațiilor de producere a energiei electrice care produc energie electrică din energie eoliană”.

Prin urmare, este evident că activitatea economică în cauză este definită astfel încât, pe de o parte, aceasta vizează doar producerea de energie electrică și, pe de altă parte, singura sursă de energie relevantă este energia eoliană. În schimb, nu sunt vizate de această activitate economică, pe de o parte, punerea la dispoziția clienților finali a energiei electrice și nici, pe de altă parte, producerea de energie electrică din alte surse de energie.

În continuare, Comisia a arătat că producerea de energie electrică din energie eoliană are „un caracter intermitent”, în sensul că nu privește o putere electrică continuă, ci o putere care variază în funcție de condițiile meteorologice.

Cu toate acestea, Comisia a apreciat că „nu [era] posibil să se ia în considerare caracterul intermitent”, din moment ce, în esență, „acoperirea”„subproducției” de energie electrică a unei instalații de producere a energiei electrice din energie eoliană cu alte surse de energie nu făcea parte din această primă activitate și că asemenea „alte activități” astfel „legate” nu ar fi evaluate în acest cadru.

Această poziție este lipsită de erori vădite de apreciere.

Pe de o parte, având în vedere punctele 117-122 de mai sus, Comisia arată în mod întemeiat că, potrivit Regulamentului 2020/852, o activitate economică trebuie, în principiu, să fie evaluată individual.

Pe de altă parte, Comisia susține de asemenea în mod întemeiat că ar fi foarte dificil să se cuantifice caracterul intermitent al producerii de energie electrică din energie eoliană și să se stabilească impactul acestuia.

În primul rând, deși este adevărat, astfel cum susțin în esență reclamantele, că unele date istorice existente demonstrează o anumită fluctuație a producției totale de energie electrică din energie eoliană în anumite zone geografice, nu este mai puțin adevărat că astfel de date statistice referitoare la zone geografice mai degrabă extinse nu permit să se deducă cu certitudine producția viitoare reală a unei anumite instalații de producere de energie electrică din energie eoliană.

În al doilea rând, Comisia susține în mod întemeiat că impactul caracterului intermitent al producerii de energie electrică din energie eoliană depinde în primul rând de tehnologiile care ar interveni pentru a compensa o producție eventual redusă de energie eoliană. Or, nu este posibil să se prevadă tehnologiile exacte care ar interveni pentru a compensa producția redusă de energie eoliană de către o anumită instalație.

În al treilea rând, ar fi vorba, în orice caz, despre factori care nu ar fi sub controlul celor care exercită activitatea de producere de energie electrică din energie eoliană. Or, astfel de factori externi, dificil de stabilit, nu pot fi luați în considerare de operatorii unei instalații de producere de energie electrică din energie eoliană fără a crea dificultăți deosebite pentru acești operatori. Astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, acest lucru ar fi contrar articolului 19 alineatul (1) litera (k) din Regulamentul 2020/852, din care rezultă că criteriile tehnice de examinare „sunt ușor de utilizat și sunt stabilite într‑un mod care să faciliteze verificarea respectării acestora”.

Prin urmare, Comisia nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că nu a ținut seama de caracterul intermitent al producerii de energie electrică din energie eoliană.

În consecință, este necesar să se concluzioneze că aprecierea Comisiei potrivit căreia pragul de 100 g de CO2 pe kWh este întotdeauna respectat de producerea de energie electrică din energie eoliană nu este repusă în discuție de argumentele reclamantelor (a se vedea punctele 114 și 115 de mai sus).

Prin urmare, argumentul reclamantelor potrivit căruia Comisia nu a aplicat un prag cantitativ trebuie respins, la fel ca prezentul aspect în susținerea căruia a fost prezentat.

Potrivit reclamantelor, decizia atacată nu respectă articolul 19 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2020/852 și nici principiul neutralității tehnologice pe care acesta îl conține, coroborat cu articolul 19 alineatul (1) litera (j) din același regulament, care impune Comisiei să se asigure că activitățile sunt tratate în mod egal dacă ele contribuie în mod egal la îndeplinirea unuia sau mai multor obiective de mediu. Abordarea adoptată de Comisie ar fi contrară neutralității tehnologice în măsura în care nu ar ține seama de caracterul intermitent. Caracterul intermitent ar fi o caracteristică care determină nivelul emisiilor de CO2 pe kWh de energie electrică în întregul sistem electric în cauză. Astfel, ar trebui să se țină seama de emisiile de CO2 pe kWh de energie electrică generată din surse de energie electrică alternative care compensează caracterul intermitent al producerii de energie electrică din energie eoliană.

Comisia contestă argumentele reclamantelor.

Trebuie să se constate, asemenea Comisiei, că cererea de reexaminare internă nu conține absolut nimic care ar putea fi interpretat în sensul că susține că un „principiu al neutralității tehnologice” pretins prevăzut de articolul 19 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2020/852 sau că egalitatea de tratament a activităților care contribuie în mod egal la îndeplinirea unuia sau mai multor obiective de mediu, în sensul articolului 19 alineatul (1) litera (j) din același regulament, nu au fost respectate.

În consecință, argumentele invocate în susținerea prezentului aspect trebuie respinse ca inadmisibile, întrucât sunt noi, conform jurisprudenței citate la punctul 28 de mai sus.

Prezentul aspect trebuie așadar respins.

Reclamantele susțin că, prin faptul că a declarat în decizia atacată că nu este posibil să se țină seama de caracterul intermitent al producerii de energie electrică din energie eoliană, Comisia a încălcat articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul 2020/852, care prevede că criteriile tehnice de examinare trebuie să garanteze faptul că activitățile generatoare de energie care utilizează combustibili fosili solizi nu se califică drept activități economice durabile din punctul de vedere al mediului. Caracterul intermitent ar fi o caracteristică inevitabilă a producerii de energie electrică din energie eoliană, deși consumul de energie electrică ar impune o aprovizionare constantă și la cerere. În aceste condiții, această dispoziție ar impune Comisiei să evalueze dacă și în ce măsură producerea de energie electrică din combustibili fosili solizi nu ar fi de facto calificată drept durabilă din punctul de vedere al mediului. Comisia ar fi trebuit să stabilească un criteriu tehnic specific de examinare pentru a se asigura că caracterul intermitent al producerii de energie electrică din energie eoliană nu implică utilizarea sistemică a combustibililor fosili solizi de către sursele de generare de energie electrică la care rețeaua electrică face apel pentru a remedia caracterul intermitent.

Comisia contestă argumentele reclamantelor.

Astfel cum susține Comisia, trebuie arătat că cererea de reexaminare internă nu menționează nimic cu privire la o pretinsă încălcare a articolului 19 alineatul (3) din Regulamentul 2020/852 și că reclamantele nu au susținut în cererea menționată că criteriile tehnice de examinare nu excludeau ca activități generatoare de energie electrică care utilizează combustibili fosili solizi să se califice drept activități economice durabile din punctul de vedere al mediului.

În plus, contrar celor susținute de reclamante, un asemenea argument, întemeiat în mod expres pe articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul 2020/852, nu poate fi considerat nici ca simplă dezvoltare a argumentelor prin care reclamantele, pe de o parte, contestă afirmația Comisiei potrivit căreia nu ar fi posibil să se țină seama de caracterul intermitent al producerii de energie electrică din energie eoliană și, pe de altă parte, se referă la locul acestei activități în generarea globală de energie electrică. Astfel, prin aceste argumente, reclamantele invocă, în primul rând, o încălcare a articolului 10 alineatul (3) litera (a) din regulamentul menționat, care a fost examinată în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, în timp ce prezentul aspect este întemeiat pe o încălcare a articolului 19 alineatul (3) din acest regulament. Dat fiind că temeiurile juridice respective invocate de reclamante sunt diferite, nu se poate susține că prezentul aspect prezintă o legătură suficient de strânsă cu al doilea aspect al celui de al doilea motiv pentru a se putea considera că rezultă din evoluția normală a dezbaterii în cadrul unei proceduri contencioase, în sensul jurisprudenței citate la punctul 29 de mai sus.

În consecință, argumentele invocate în susținerea prezentului aspect precum și prezentul aspect trebuie respinse ca inadmisibile, întrucât sunt noi, conform jurisprudenței citate la punctul 28 de mai sus.

În consecință, al doilea motiv trebuie respins în totalitate.

Reclamantele susțin în esență că Comisia nu a răspuns, în decizia atacată, la anumite argumente invocate în cererea de reexaminare internă în ceea ce privește criteriile tehnice de examinare pentru evaluarea contribuției substanțiale la adaptarea la schimbările climatice, încălcând astfel articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1367/2006. În primul rând, Comisia nu ar fi examinat și cu atât mai puțin nu ar fi contestat afirmația care figurează în cererea menționată, potrivit căreia criteriile tehnice de examinare reținute în Regulamentul delegat erau în contradicție cu articolul 11 alineatele (1) și (3) din Regulamentul 2020/852. În al doilea rând, ea nu ar fi răspuns nici la argumentele formulate în această cerere, potrivit cărora criteriile tehnice de examinare nu erau suficient de precise, din moment ce noțiuni precum cele de „soluții fizice și nefizice care reduc în mod substanțial cele mai importante riscuri climatice fizice care sunt semnificative pentru activitatea respectivă” nu ar fi fost definite. În al treilea rând, aceasta nu ar fi răspuns la argumentul referitor la lipsa unei metode de verificare a contribuției substanțiale și a determinării a ceea ce constituie „indicatori predefiniți”. În al patrulea rând, ea nu s‑ar fi pronunțat cu privire la aspectul dacă ar trebui luat în considerare faptul că energia eoliană depinde de condițiile meteorologice. În al cincilea rând, aceasta nu ar fi afirmat nimic cu privire la aspectul dacă activitatea trebuia definită din punctul de vedere al consumului de energie.

Comisia contestă argumentele reclamantelor.

Astfel cum au recunoscut și reclamantele în ședința de audiere a pledoariilor, din redactarea celui de al treilea motiv reiese că acestea se limitează să susțină că Comisia nu a răspuns în decizia atacată la anumite argumente cuprinse în cererea de reexaminare internă.

Articolul 10 alineatul (2) din regulamentul nr. 1367/2006 prevede că „[i]nstituția […] Uniunii ia în considerare orice […] cerere [de reexaminare internă] […] Instituția […] își motivează poziția în scris”.

Această obligație de motivare a răspunsului la o cerere de reexaminare internă în temeiul articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1367/2006 trebuie interpretată în același mod ca obligația de motivare conform articolului 296 al doilea paragraf TFUE și articolului 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale.

Trebuie, astfel, amintit, pe de o parte, că articolul 296 al doilea paragraf TFUE prevede că actele juridice ale instituțiilor Uniunii se motivează și, pe de altă parte, că dreptul la bună administrare, consacrat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale, prevede obligația instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii de a‑și motiva deciziile.

Motivarea unei decizii a unei instituții, a unui organ, a unui oficiu sau a unei agenții a Uniunii are o importanță cu totul deosebită, întrucât permite persoanei interesate să decidă în deplină cunoștință de cauză dacă intenționează să introducă o cale de atac împotriva acestei decizii, precum și instanței competente să își exercite controlul. Prin urmare, aceasta constituie una dintre condițiile efectivității controlului jurisdicțional garantat de articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 103 și jurisprudența citată).

Reiese de asemenea din jurisprudența Curții că o astfel de motivare trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și contextului în care actul a fost adoptat. În această privință, nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care caracterul suficient al unei motivări trebuie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă și în special în funcție de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii actului. În consecință, un act cauzator de prejudicii este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite acesteia să înțeleagă semnificația măsurii luate în privința sa (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 104 și jurisprudența citată).

Astfel, se recunoaște că o motivare poate fi implicită, cu condiția de a permite persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care au fost luate măsurile în discuție, iar Tribunalului să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul (a se vedea Hotărârea din 13 iulie 2011, General Technic‑Otis ș.a./Comisia, T‑141/07, T‑142/07, T‑145/07 și T‑146/07, EU:T:2011:363, punctul 302 și jurisprudența citată).

Rezultă că reclamantele săvârșesc o eroare atunci când consideră în esență că Comisia era obligată să răspundă separat la fiecare aspect specific invocat în cererea de reexaminare internă. În măsura în care reiese în mod implicit din decizia atacată că Comisia a respins un aspect invocat de reclamante în cererea menționată, nu se poate constata încălcarea de către Comisie a articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1367/2006 prin faptul că nu a răspuns separat la acest aspect.

În primul rând, reclamantele arată că, în decizia atacată, Comisia nu a făcut nicio mențiune cu privire la pretinsa contradicție dintre criteriile tehnice de examinare și condițiile stabilite la articolul 11 alineatele (1) și (3) din Regulamentul 2020/852.

În această privință, reclamantele fac trimitere la următoarele fragmente din cererea de reexaminare internă: „În primul rând, cele patru puncte prezentate drept criterii tehnice de examinare nu abordează niciuna dintre cele două condiții prevăzute la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul 2020/852 în ceea ce privește determinarea unei contribuții substanțiale la adaptarea la schimbările climatice: […] Astfel cum sunt formulate în prezent, cele patru puncte nu permit să se determine în ce măsură producerea de energie electrică din energie eoliană poate contribui la adaptarea la schimbările climatice. Prin urmare, nu este posibil să se aprecieze dacă o astfel de contribuție poate fi considerată substanțială.”

În lumina fragmentelor în cauză, la care reclamantele fac trimitere în mod expres, este evident că acest argument formulat în cererea introductivă trebuie înțeles în sensul că susține că Comisia nu a luat poziție cu privire la critica formulată în cererea de reexaminare internă potrivit căreia, în esență, criteriile tehnice de examinare nu sunt cantitative și, ca urmare a acestui fapt, nu permit nici să se aprecieze întinderea contribuției la adaptarea la schimbările climatice, nici dacă această contribuție este substanțială.

Sub titlul „Producerea de energie electrică din energie eoliană privind adaptarea la schimbările climatice”, care figurează în anexa IV la decizia atacată, Comisia a explicat următoarele: „Abordarea Comisiei privind adaptarea la schimbările climatice prevăzută în apendicele A la anexa I și în anexa II la Regulamentul delegat este explicată la [punctele] 1.2 și 2.3 din anexa III de mai sus, ca răspuns la afirmațiile unui alt solicitant [al unei reexaminări interne] formulate la punctele 106 și 107, 161-177 și 381-389 din cererea acestuia din urmă. Comisia explică la punctele respective că abordarea sa privind adaptarea la schimbările climatice este conformă [cu articolul] 11 alineatul (1), [cu articolul] 17 alineatul (1) litera (b) și [cu articolul] 19 alineatul (1) din [Regulamentul 2020/852]. Pentru motivele prezentate în aceste părți ale răspunsului Comisiei, afirmațiile reclamantelor [erau] nefondate.”

La punctul 1.2 din anexa III la decizia atacată, intitulat „Criteriile privind adaptarea la schimbările climatice”, Comisia a indicat printre altele următoarele: „Abordarea Comisiei este explicată la paginile 30 [și] 31 din evaluarea impactului asupra schimbărilor climatice anexată la actul delegat, care arată: […] Pentru o contribuție substanțială la adaptarea la schimbările climatice, sunt stabilite criterii tehnice de examinare uniforme, în principal calitative și axate pe procese pentru majoritatea activităților adaptate, precum și criterii specifice și personalizate pentru un număr limitat de activități de facilitare. Natura în esență calitativă a criteriilor rezultă din lipsa unor baze de referință măsurate sau a unor parametri acceptați pentru definirea criteriilor de examinare cantitative pentru adaptare în această etapă, precum și din lipsa relativă a unor obiective de adaptare cantitative definite la nivel național, sectorial sau subnațional. Stabilirea unor criterii uniforme și calitative pentru activitățile adaptate, coerente în toate sectoarele economiei, a fost susținută, de asemenea, de comentariile privind adaptarea primite de la părțile interesate în cererea de contribuții din 2019 a [GET] […] Din acest extras rezultă că: […] Natura în esență calitativă a criteriilor rezultă din lipsa unor baze de referință măsurate sau a unor parametri acceptați pentru definirea criteriilor de examinare cantitative pentru adaptare în această etapă, precum și din lipsa relativă a unor obiective de adaptare cantitative definite la nivel național, sectorial sau subnațional. Această abordare este conformă cu împuternicirea prevăzută la articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul [2020/852] și cu cerințele prevăzute la articolul 19 alineatul (1) [din acest regulament], în special cu cerința prevăzută la articolul 19 alineatul (1) litera (c) [din acesta], care prevede că criteriile tehnice de examinare «sunt cantitative și conțin praguri, în măsura în care este posibil, iar dacă acest lucru nu este posibil, sunt calitative». Prin urmare, Comisia nu a abuzat de competențele sale delegate atunci când a decis: […] Să prevadă norme uniforme de natură calitativă pentru activitățile adaptate.”

Astfel, trebuie să se constate că în decizia atacată Comisia a explicat într‑adevăr de ce stabilise criterii tehnice de examinare de natură calitativă mai degrabă decât cantitativă. Aceasta a explicat de asemenea în această decizie că considera că această abordare este conformă cu Regulamentul 2020/852, în special având în vedere articolul 19 alineatul (1) litera (c) din regulamentul menționat, potrivit căruia criteriile tehnice de examinare „sunt cantitative și conțin praguri, în măsura în care este posibil, iar dacă acest lucru nu este posibil, sunt calitative”. În opinia sa, lipseau criterii cantitative acceptate.

Prin urmare, Comisia a răspuns la acest argument invocat de reclamante în cererea de reexaminare internă.

În al doilea rând, reclamantele susțin că Comisia nu a răspuns, în decizia atacată, la argumentul potrivit căruia, chiar dacă criteriile tehnice de examinare ar fi considerate compatibile cu articolul 11 din Regulamentul 2020/852, ele nu ar permite o examinare tehnică suficient de precisă a activității, din moment ce noțiuni precum cele de „soluții fizice și nefizice care reduc în mod substanțial cele mai importante riscuri climatice fizice care sunt semnificative pentru activitatea respectivă” nu ar fi definite.

Reclamantele subliniază că au invocat argumentul în cauză în următorul fragment din cererea de reexaminare internă: „În al doilea rând, chiar dacă s‑ar considera că criteriile prevăzute la punctul 4.3 din anexa II la Regulamentul delegat îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 11 alineatul (1) menționat anterior, cele patru puncte nu permit o examinare tehnică suficient de precisă a activității. În ceea ce privește primul punct («soluții de adaptare»), noțiunea de «soluții fizice și nefizice» nu este definită, iar condiția potrivit căreia aceste soluții «reduc în mod substanțial cele mai importante riscuri climatice fizice care sunt semnificative pentru activitatea respectivă» este vagă și nu permite măsurarea performanței activității respective în mod obiectiv. În mod similar, al doilea punct («riscuri climatice fizice») și al treilea punct («cele mai bune practici și orientări disponibile») creează o prezumție de contribuție substanțială a activității la adaptarea la schimbările climatice, fără nicio justificare.”

Trebuie arătat de la bun început că al treilea alineat al citatului care figurează la punctul 165 de mai sus nu privește pretinsa lipsă a unei definiții a noțiunilor utilizate în Regulamentul delegat și că, prin urmare, nu este relevant în speță.

De altfel, chiar dacă, în cererea introductivă, reclamantele au criticat o lipsă mai generalizată a unei definiții a noțiunilor utilizate în criteriile tehnice de examinare, trebuie subliniat că ele au abordat efectiv în cererea de reexaminare internă doar lipsa definirii anumitor noțiuni, și anume cele de „soluții fizice și nefizice care reduc în mod substanțial cele mai importante riscuri climatice fizice care sunt semnificative pentru activitatea respectivă”, citată de asemenea cu titlu de exemplu („noțiuni precum”) în cererea introductivă. Prin urmare, argumentația lor este admisibilă numai în măsura în care invocă lipsa unui răspuns la argumentul întemeiat pe lipsa unei definiții a acestor noțiuni.

În această privință, explicația menționată la punctul 160 de mai sus nu permite identificarea unor elemente ce pot fi interpretate ca un răspuns direct al Comisiei la argumentul în cauză.

Cu toate acestea, pentru motivele enunțate la punctele 155 și 156 de mai sus, nu se poate constata că Comisia a încălcat articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1367/2006 prin faptul că nu a răspuns separat la argumentul în cauză dacă reiese în mod implicit din decizia atacată că l‑a respins.

În această privință, Comisia arată că „reiese cu claritate din decizia atacată că criteriile tehnice de examinare pentru adaptarea la schimbările climatice prevăzute în actul delegat în ceea ce privește [producerea de energie electrică din energie eoliană] sunt conforme cu articolul 11 din Regulamentul [2020/852] și că, prin urmare, nu era necesar să se răspundă la fiecare dintre argumentele invocate de reclamante”. Astfel, aceasta susține în esență că decizia menționată conține o afirmație generală potrivit căreia criteriile tehnice de examinare, în ceea ce privește adaptarea la schimbările climatice, sunt conforme cu toate cerințele regulamentului menționat, printre care cele care decurg din articolul 11 din acesta.

În special, Comisia face trimitere la punctul 1.2 din anexa IV la decizia atacată, care, la rândul său, face trimitere la punctele 1.2 și 2.3 din anexa III la această decizie.

Astfel cum s‑a arătat la punctul 160 de mai sus, Comisia a explicat, la punctul 1.2 din anexa IV la decizia atacată, că „abordarea [sa] privind adaptarea la schimbările climatice […] [era] explicată la [punctele] 1.2 și 2.3 din anexa III [la decizia menționată], ca răspuns la afirmațiile unui alt solicitant [al unei reexaminări interne]” și că „[ea] explica[a] că abordarea sa privind adaptarea la schimbările climatice [era] conformă [cu articolul] 11 alineatul (1), [cu articolul] 17 alineatul (1) litera (b) și [cu articolul] 19 alineatul (1) din [Regulamentul 2020/852]”. În opinia sa, „[p]entru motivele prezentate în aceste părți ale [acestei decizii], afirmațiile reclamantelor [erau] nefondate”.

În plus, la punctul 2.3 din anexa III la decizia atacată, Comisia a concluzionat că abordarea sa privind criteriile tehnice de examinare care permit să se determine dacă o activitate economică prejudiciază în mod semnificativ obiectivul de mediu privind adaptarea la schimbările climatice „[era] conformă [cu articolul] 10 alineatul (3), [cu articolul] 19 alineatul (1) și cu articolul 17 alineatul (1) litera (b) din [Regulamentul 2020/852], interpretate în lumina articolului 11 alineatul (1) litera (a) [din regulamentul menționat]”.

Astfel, din coroborarea punctului 1.2 din anexa IV la decizia atacată cu punctele 1.2 și 2.3 din anexa III la această decizie reiese că Comisia considera că criteriile tehnice de examinare pentru adaptarea la schimbările climatice prevăzute în Regulamentul delegat, în special în ceea ce privește producerea de energie electrică din energie eoliană în discuție în prezenta cauză, sunt conforme cu toate cerințele Regulamentului 2020/852, printre care cele care decurg din articolul 11 din regulamentul menționat.

În aceste condiții, este necesar să se concluzioneze că, printr‑o astfel de afirmație generală de conformitate, Comisia a respins în mod implicit argumentul în cauză.

Prin urmare, pentru motivele enunțate la punctele 155 și 156 de mai sus, nu se poate constata că, în raport cu argumentul în cauză, Comisia nu și‑a îndeplinit obligația de motivare conform articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1367/2006.

În al treilea rând, potrivit reclamantelor, Comisia nu a răspuns, în decizia atacată, la argumentul referitor la lipsa unei metode de verificare a contribuției substanțiale și a determinării a ceea ce constituie „indicatori predefiniți”.

Argumentul în cauză ar figura la alineatul următor din cererea de reexaminare internă: „În al treilea rând, nici al patrulea punct («condiții suplimentare pe care trebuie să le îndeplinească soluțiile puse în aplicare») nu permite o verificare. În special, noțiunea de «indicatori predefiniți» la [punctul 4] litera (d) [din tabelul intitulat «Contribuția substanțială la adaptarea la schimbările climatice»] nu este explicată.”

Deși, în decizia atacată, Comisia nu a răspuns în mod direct la argumentul în cauză, ea a afirmat totuși de o manieră generală că criteriile tehnice de examinare pentru adaptarea la schimbările climatice prevăzute în Regulamentul delegat, în special în ceea ce privește producerea de energie electrică din energie eoliană în discuție în prezenta cauză, sunt conforme cu toate cerințele Regulamentului 2020/852, printre care cele care decurg din articolul 11 din regulamentul menționat (a se vedea punctele 172-174 de mai sus). Prin urmare, Comisia a respins în mod implicit acest argument (a se vedea, prin analogie, punctul 175 de mai sus).

Prin urmare, pentru motivele enunțate la punctele 155 și 156 de mai sus, nu se poate constata că, în raport cu argumentul în cauză, Comisia nu și‑a îndeplinit obligația de motivare conform articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1367/2006.

În al patrulea rând, reclamantele consideră că decizia atacată nu face nicio mențiune cu privire la aspectul dacă, pe de o parte, criteriile tehnice de examinare a unei contribuții substanțiale la adaptarea la schimbările climatice pot omite să ia în considerare faptul că activitatea depinde de condițiile meteorologice și, pe de altă parte, dacă activitatea trebuie să fie legată de consumul de energie mai degrabă decât de producerea de energie.

În această privință, reclamantele fac trimitere la următoarele două alineate din cererea de reexaminare internă: „În al patrulea rând, faptul că producerea de energie electrică din energie eoliană este o activitate condiționată de disponibilitatea unui vânt adecvat și, așadar, care nu este ușor disponibil, în condițiile în care energia electrică nu face obiectul unei stocări la scară largă viabile, nu este tratat nici ca o constrângere practică, nici din punctul de vedere al impactului pe care îl poate avea asupra ciclului de producere a energiei electrice, și anume consecințele, inclusiv în ceea ce privește necesitatea unei alte surse permanente de producere a energiei electrice pentru a completa producerea de energie electrică din energie eoliană. După cum s‑a menționat deja în ceea ce privește obiectivul de atenuare a schimbărilor climatice, presupusa contribuție substanțială a producerii de energie electrică din energie eoliană la obiectivul de adaptare la schimbările climatice ar trebui evaluată din punctul de vedere al consumului final de energie electrică, iar nu exclusiv din punctul de vedere al producerii de energie electrică din energie eoliană.”

Astfel cum reiese din considerațiile privind al doilea motiv și în special din cuprinsul punctului 116 de mai sus, Comisia a explicat în decizia atacată motivul pentru care nu a ținut seama de caracterul intermitent și că a definit activitatea economică în cauză ca fiind cea a producerii de energie electrică din energie eoliană.

Rezultă că, deși aceste considerații nu figurează în părțile din decizia atacată consacrate în mod specific argumentelor reclamantelor referitoare la criteriile tehnice de examinare pentru evaluarea contribuției substanțiale la adaptarea la schimbările climatice, Comisia a luat într‑adevăr poziție în această privință.

Prin urmare, al treilea motiv trebuie respins.

Reclamantele contestă legalitatea deciziei atacate în ceea ce privește răspunsurile date de Comisie la cererea de reexaminare internă referitoare la principiul potrivit căruia activitatea în cauză nu trebuie să aducă prejudicii semnificative celorlalte obiective de mediu. În susținerea prezentului motiv, acestea prezintă patru aspecte privind, fiecare, unul dintre celelalte patru obiective de mediu, și anume, în primul rând, utilizarea durabilă și protecția resurselor de apă și a celor marine, în al doilea rând, tranziția către o economie circulară, în al treilea rând, prevenirea și controlul poluării și, în al patrulea rând, protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor.

Cu titlu introductiv, trebuie subliniate următoarele: criteriile tehnice de examinare prevăzute pentru a stabili dacă o activitate economică căreia i se aplică aceste criterii, stabilite în temeiul articolului 10 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul 2020/852 (contribuția substanțială la atenuarea schimbărilor climatice) și al articolului 11 alineatul (3) litera (a) din regulamentul menționat (contribuția substanțială la adaptarea la schimbările climatice), aduce prejudicii semnificative unuia sau mai multora dintre obiectivele de mediu relevante au fost stabilite în termeni în esență identici la punctul 4.3 din anexa I la Regulamentul delegat, în temeiul articolului 10 alineatul (3) litera (b) din acest regulament, în ceea ce privește o activitate de producere a energiei electrice din energie eoliană care contribuie în mod substanțial la atenuarea schimbărilor climatice, și la punctul 4.3 din anexa II la Regulamentul delegat menționat, în temeiul articolului 11 alineatul (3) litera (b) din acest regulament, în ceea ce privește o astfel de activitate care contribuie în mod substanțial la adaptarea la schimbările climatice. Singura diferență constă în faptul că, pe lângă celelalte patru obiective de mediu, cel referitor la adaptarea la schimbările climatice figurează în anexa I la acest Regulament delegat, în timp ce obiectivul referitor la atenuarea schimbărilor climatice este menționat în anexa II la același regulament.

Cu toate acestea, încă de la momentul cererii de reexaminare internă, reclamantele au criticat criteriile tehnice de examinare doar în ceea ce privește celelalte patru obiective de mediu. Criteriile tehnice de examinare în ceea ce privește aceste obiective de mediu sunt stabilite în mod identic la punctul 4.3 din anexele I și II la Regulamentul delegat, rândurile 3-6 din tabelul intitulat „Principiul de «a nu aduce prejudicii semnificative»”.

De aceea reclamantele nu fac distincție între cele două anexe la Regulamentul delegat, deși criteriile tehnice de examinare au fost stabilite pe baza a două dispoziții diferite [articolul 10 alineatul (3) litera (b) și articolul 11 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul 2020/852].

Reclamantele susțin în esență că, în decizia atacată, Comisia nu a răspuns la afirmațiile cuprinse în cererea de reexaminare internă privind criteriile tehnice de examinare pentru utilizarea durabilă și protecția resurselor de apă și a celor marine, încălcând astfel articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul 2020/852. În opinia acestora, Comisia nu a examinat în mod specific efectul de excludere pe care producerea de energie electrică din energie eoliană l‑ar avea de facto în spațiul maritim. Ele apreciază că acest aspect invocat în cererea menționată a dat naștere unor îndoieli serioase cu privire la criteriile tehnice de examinare și este, prin urmare, admisibil. Afirmația care figurează în decizia atacată, potrivit căreia producerea de energie electrică din energie eoliană nu determina în mod necesar o utilizare exclusivă a spațiului maritim, nu ar fi susținută de nicio probă și nu ar răspunde concluziilor unei rezoluții a Parlamentului European citate în această cerere. Trimiterea la legislația existentă a Uniunii, făcută în criteriile tehnice de examinare, nu ar aborda consecințele efectului de excludere al activității și nici implicațiile sale pentru mediu.

Comisia contestă argumentele reclamantelor.

Trebuie să se observe că în cererea de reexaminare internă reclamantele au citat mai întâi criteriul tehnic de examinare pentru utilizarea durabilă și protecția resurselor de apă și a celor marine și au susținut următoarele: „Criteriile de mai sus nu includ impactul producerii de energie electrică offshore din energia eoliană ca utilizare exclusivă a spațiului maritim [notă de subsol: «Astfel cum a fost identificat în Rezoluția Parlamentului din 7 iulie 2021 referitoare la impactul pe care îl au parcurile eoliene din larg și alte sisteme de energie din surse regenerabile asupra pescuitului […], punctul 30.»], cunoștințele științifice insuficiente privind efectele asupra mediului [notă de subsol: «Idem, punctele 4, 14 și 38»], și nici aspectul dacă această exclusivitate a activității menționate constituie o utilizare durabilă a spațiului și a resurselor maritime.”

La punctul 1.3 din anexa IV la decizia atacată, Comisia a considerat mai întâi că afirmația în cauză era inadmisibilă, întrucât nu era susținută de elemente de probă. În continuare, aceasta a considerat următoarele: „Cu toate acestea, [ea] observă că producerea de energie electrică offshore nu determină în mod necesar o utilizare exclusivă a spațiului maritim, deoarece o utilizare multiplă a spațiului maritim este posibilă și poate contribui la o utilizare mai eficientă a spațiului maritim (cum ar fi utilizarea multiplă între acvacultură, pescuit, refacerea naturii, turism și energia din surse regenerabile offshore). Durabilitatea din punctul de vedere al mediului a producerii de energie electrică offshore din energie eoliană este asigurată de criteriile DNSH care se bazează pe legislația europeană existentă, în special pe evaluările efectelor asupra mediului impuse de Directiva [2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (JO 2001, L 197, p. 30, Ediție specială 15, vol. 7, p. 135)], de Directiva [2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (JO 2012, L 26, p. 1)], [Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 de instituire a unui cadru de acțiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin (Directiva‑cadru «Strategia pentru mediul marin») (JO 2008, L 164, p. 19)], Directiva [2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice (JO 2009, L 20, p. 7)] și Directiva [92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO 1992, L 206, p. 7, Ediție specială 15, vol. 2, p. 109)].”

Mai întâi, chiar dacă anumite fragmente din cererea introductivă privind prezentul aspect pot da impresia că reclamantele repun în discuție fondul criteriului tehnic de examinare, acestea susțin, la punctul 140 din cererea introductivă, drept „consecință” a dezvoltărilor lor, că răspunsul Comisiei, cuprins în decizia atacată, „trebuie să se considere că nu abordează acest aspect al cererii [de reexaminare internă] cu încălcarea articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul [nr. 1367/2006]”.

Rezultă, așadar, că, prin intermediul prezentului aspect, reclamantele critică doar pretinsa lipsă a unui răspuns la afirmația în cauză.

Or, trebuie să se constate că Comisia a răspuns la afirmația în cauză la punctul 1.3 din anexa IV la decizia atacată. Aceasta abordează la acest punct în mod explicit presupusa utilizare exclusivă a spațiului maritim, efectele asupra pescuitului, analiza efectelor asupra mediului și sustenabilitatea activității din punctul de vedere al mediului.

Pe fond, cererea de reexaminare internă se limitează să facă trimitere la o rezoluție a Parlamentului din 7 iulie 2021„referitoare la impactul pe care îl au parcurile eoliene din larg și alte sisteme de energie din surse regenerabile asupra pescuitului” [documentul P9_TA (2021)0338] pentru a susține, pe de o parte, că producerea de energie electrică din energie eoliană offshore utilizează exclusiv spațiul maritim și, pe de altă parte, că nu existau suficiente date științifice privind efectele asupra mediului.

Or, punctul 30 din Rezoluția Parlamentului din 7 iulie 2021„referitoare la impactul pe care îl au parcurile eoliene din larg și alte sisteme de energie din surse regenerabile asupra pescuitului” nu menționează o astfel de exclusivitate: „[Parlamentul] este îngrijorat de faptul că, dincolo de interdicțiile și restricțiile legate de activitățile de pescuit, pescarii tind să evite pescuitul în zone cu parcuri eoliene din larg chiar și atunci când accesul este permis, din cauza riscului de daune accidentale, acroșaje și pierderi ale uneltelor de pescuit și deci, implicit, frica de a fi potențial expuși la asumarea răspunderii este o sursă de îngrijorare ce stă în calea coexistenței.”

Făcând abstracție de afirmația potrivit căreia punctul 30 din Rezoluția Parlamentului din 7 iulie 2021„referitoare la impactul pe care îl au parcurile eoliene din larg și alte sisteme de energie din surse regenerabile asupra pescuitului” ar privi o utilizare exclusivă a spațiului maritim de către instalații de producere a energiei electrice din energie eoliană offshore în raport cu pescuitul, trebuie să se constate că acest punct nu menționează absolut nimic cu privire la toate celelalte sectoare. Prin urmare, el nu poate fi utilizat ca argument pentru susținerea afirmației în cauză, potrivit căreia producerea de energie electrică din energie eoliană offshore utilizează spațiul maritim în mod exclusiv, cu alte cuvinte cu excluderea tuturor celorlalte activități.

O constatare similară este valabilă în ceea ce privește trimiterea la punctele 4, 14 și 38 din Rezoluția Parlamentului European din 7 iulie 2021„referitoare la impactul pe care îl au parcurile eoliene din larg și alte sisteme de energie din surse regenerabile asupra pescuitului” inclusă atât în cererea de reexaminare internă, cât și în cererea introductivă. La punctul 4 din rezoluția menționată, Parlamentul arată că este „preocupat de lipsa cercetării privind dezafectarea turbinelor eoliene din larg și efectele dezafectării asupra mediului”. La punctul 14 din această rezoluție, acesta „subliniază necesitatea de a investiga potențialele efecte […] asupra vieții marine și a pescuitului, care ar putea fi limitate la faza de exploatare, și de a analiza cum se poate realiza dezafectarea astfel încât beneficiile să nu fie doar temporare” și „subliniază că, atunci când parcurile eoliene în larg sunt dezafectate, siturile trebuie lăsate într‑o stare care să permită activitățile de pescuit […] și care să protejeze și să respecte mediul”. La punctul 38 din aceeași rezoluție, acesta „subliniază că este nevoie de programe standardizate de monitorizare și de armonizare a datelor privind efortul de pescuit pentru a permite evaluări ale impactului cumulative, atât din punct de vedere ecologic și socioeconomic, cât și din punctul de vedere al mediului, ca urmare a extinderii energiei din surse regenerabile offshore, și insistă [asupra faptului] că compatibilitatea și comparabilitatea datelor trebuie îmbunătățite”.

Independent de faptul că o rezoluție politică a Parlamentului nu poate fi invocată pentru a „dovedi” afirmații factuale de ordin științific, punctele 4, 14 și 38 din Rezoluția Parlamentului din 7 iulie 2021„referitoare la impactul pe care îl au parcurile eoliene din larg și alte sisteme de energie din surse regenerabile asupra pescuitului” nu cuprind, în orice caz, nicio afirmație clară potrivit căreia nu existau date științifice suficiente cu privire la efectele asupra mediului. Dimpotrivă, exprimându‑și, la punctul 38 din rezoluția menționată, dorința ca „compatibilitatea și comparabilitatea” datelor să fie îmbunătățite, Parlamentul admite în mod explicit că astfel de date, „pentru a permite evaluări ale impactului cumulative, atât din punct de vedere ecologic și socioeconomic, cât și din punctul de vedere al mediului, ca urmare a extinderii energiei din surse regenerabile offshore”, există într‑adevăr, dar că ar trebui să se depună eforturi pentru a le face mai utilizabile.

În aceste condiții, este necesar să se constate că cererea de reexaminare internă nu era nicidecum susținută de elemente de probă care să confirme ceea ce invocaseră reclamantele. Astfel, Comisia nu era obligată să răspundă la aceste susțineri în mod explicit.

Prin urmare, prezentul aspect trebuie, în orice caz, să fie respins.

Reclamantele susțin că răspunsul Comisiei din decizia atacată nu abordează aspectul invocat în cererea de reexaminare internă, referitor la stabilirea unor criterii de referință privind disponibilitatea și ușurința de utilizare a echipamentelor și componentelor necesare, durabilitatea și potențialul de reciclare a fiecăruia dintre ele, precum și ușurința de demontare și de recondiționare a acestora. Comisia nu ar fi avut un temei să respingă acest aspect ca inadmisibil. Aceasta nu ar fi ținut seama de cerințele articolului 17 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul 2020/852, care ar indica în mod precis în ce condiții s‑ar considera că o activitate prejudiciază în mod semnificativ obiectivul privind tranziția către o economie circulară. Făcând referire la faptul că alte instrumente politice și texte legislative erau mai în măsură să răspundă acestor priorități, ea ar confirma că nu a aplicat cerințele dispoziției menționate.

Comisia contestă argumentele reclamantelor.

În cererea de reexaminare internă, reclamantele au citat mai întâi criteriul tehnic de examinare pentru tranziția către o economie circulară și au susținut următoarele: „Reexaminarea internă ar trebui să conducă la stabilirea unor criterii de referință clare (a) cu privire la disponibilitatea și la caracterul utilizabil al echipamentelor și componentelor necesare, (b) cu privire la durabilitatea și la potențialul lor de reciclare și (c) cu privire la ușurința cu care ele pot fi dezafectate și renovate, în conformitate cu cerințele articolului 13 alineatele (1) și (2) din Regulamentul 2020/852.”

La punctul 1.4 din anexa IV la decizia atacată, Comisia a răspuns la afirmația în cauză după cum urmează: „Această afirmație nu este susținută de elemente de probă și, prin urmare, trebuie respinsă ca inadmisibilă. Solicitantul nu a stabilit de unde ar trebui să se deducă această obligație. În schimb, el se limitează la a face o declarație de principiu. Cu toate acestea, Comisia observă că principiul DNSH aplicat obiectivului economiei circulare este conform cu [Regulamentul 2020/852]. Noțiunile de «disponibilitate», «caracter utilizabil», «durabilitate», și «ușurință de demontare» și de «recondiționare» sunt foarte complexe, ceea ce limitează eficacitatea unor praguri generale în cadrul taxonomiei europene. Alte instrumente politice și acte legislative se dovedesc a fi mai în măsură să răspundă acestor priorități. De exemplu, propunerea de regulament privind proiectarea ecologică pentru produse sustenabile […], recent adoptată de Comisie, ar trebui să permită instituirea unui proces eficient de stabilire a unor cerințe minime pentru introducerea pe piață a acestor echipamente sau componente. Prin urmare, această afirmație este, de asemenea, nefondată.”

Mai întâi, reclamantele critică în mod întemeiat poziția adoptată de Comisie în primul alineat citat la punctul 207 de mai sus, potrivit căreia această afirmație din cererea de reexaminare internă era inadmisibilă.

Pe de o parte, trebuie amintit că criteriul tehnic de examinare în cauză are următorul cuprins: „Activitatea evaluează disponibilitatea echipamentelor și a componentelor care au un grad ridicat de durabilitate și o capacitate mare de reciclare și care sunt ușor de demontat și recondiționat și, dacă este posibil, utilizează astfel de echipamente și componente.” Ceea ce au criticat reclamantele în cererea de reexaminare internă se limitează la lipsa unor indici de referință clari în această privință, care ar fi necesari. Nu era posibilă susținerea afirmației privind lipsa unor astfel de indici prin elemente factuale. Contrar considerațiilor Comisiei din prima teză a primului alineat citat la punctul 207 de mai sus, faptul că afirmația privind lipsa unor astfel de indici nu a fost susținută de elemente de probă nu o făcea, așadar, inadmisibilă.

Pe de altă parte, în a doua teză a primului alineat citat la punctul 207 de mai sus, Comisia a considerat în mod eronat că această afirmație era inadmisibilă întrucât reclamantele nu indicaseră, în cererea de reexaminare internă, dispoziția din care ar putea decurge o obligație de a stabili indici de referință clari. Aspectele de drept nu țin de cadrul factual care trebuie stabilit de părți prin prezentarea unor elemente de probă.

Cu privire la fond, reclamantele susțin că răspunsul dat de Comisie în decizia atacată la afirmația în cauză este contrar articolului 17 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul 2020/852. Potrivit acestei dispoziții, „se consideră că [o] activitate economică prejudiciază în mod semnificativ […] economia circulară, inclusiv prevenirea generării de deșeuri și reciclarea acestora, în cazul în care: (i) activitatea respectivă duce la ineficiențe semnificative în utilizarea materialelor sau în utilizarea directă sau indirectă a resurselor naturale, cum ar fi energia din surse neregenerabile, materiile prime, apa și solul, în una sau mai multe etape ale ciclului de viață al produselor, inclusiv în ceea ce privește durabilitatea ori potențialul produselor de a fi reparate, modernizate, reutilizate sau reciclate; (ii) activitatea respectivă duce la o creștere semnificativă a generării, a incinerării sau a eliminării deșeurilor, cu excepția incinerării deșeurilor periculoase nereciclabile; sau (iii) eliminarea pe termen lung a deșeurilor poate cauza prejudicii semnificative și pe termen lung mediului”.

Astfel, reclamantele susțin că obligația de a stabili indici de referință clari decurge din articolul 17 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul 2020/852, ceea ce constituie o precizare admisibilă a afirmației în cauză. Teza susținută de Comisie potrivit căreia ar fi vorba în acest caz despre un motiv nou și, prin urmare, inadmisibil trebuie, prin urmare, să fie respinsă.

Argumentul reclamantelor constă în esență în a afirma că Comisia ar fi trebuit să stabilească praguri cantitative sau indici de referință clari.

Or, din articolul 19 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul 2020/852 reiese că criteriile tehnice de examinare stabilite printre altele în temeiul articolului 10 alineatul (3) și al articolului 11 alineatul (3) din regulamentul menționat „sunt cantitative și conțin praguri, în măsura în care este posibil, iar dacă acest lucru nu este posibil, sunt calitative” (a se vedea și punctul 162 de mai sus). În speță, Comisia a indicat foarte clar în a doua teză a celui de al doilea alineat citat la punctul 207 de mai sus, că, în opinia sa, noțiunile de „disponibilitate”, de „caracter utilizabil”, de „durabilitate”, și de „ușurință de demontare” și de „recondiționare”, utilizate în criteriile tehnice de examinare, sunt foarte complexe, ceea ce limitează eficacitatea unor praguri generale în cadrul taxonomiei europene.

Nici în textul articolului 17 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul 2020/852 nu există elemente care să indice că criteriile prevăzute de acesta trebuie să fie cantitative în sensul că stabilesc praguri precise sau indici de referință clari. Astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, reclamantele se limitează să afirme că aceasta ar fi situația, însă nu prezintă niciun argument mai detaliat în susținerea acestei teze.

Argumentele invocate de reclamante nu permit să se considere că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere în această privință.

Astfel, din a treia și a patra teză ale celui de al doilea alineat citat la punctul 207 de mai sus reiese că „[a]lte instrumente politice și acte legislative se dovedesc a fi mai în măsură să răspundă acestor priorități” și că, „[d]e exemplu, propunerea de regulament privind proiectarea ecologică pentru produse sustenabile […], recent adoptată de Comisie, ar trebui să permită instituirea unui proces eficient de stabilire a unor cerințe minime pentru introducerea pe piață a acestor echipamente sau componente”. Reclamantele par să deducă de aici că Comisia admite că criteriile tehnice de examinare nu sunt suficiente pentru a evita prejudicierea în mod semnificativ a economiei circulare, care include prevenirea generării de deșeuri și reciclarea.

Cu toate acestea, reclamantele denaturează ceea ce a afirmat Comisia în decizia atacată. În primul rând, aceasta a afirmat că noțiunile de „disponibilitate”, de „caracter utilizabil”, de „durabilitate”, și de „ușurință de demontare” și de „recondiționare”, utilizate în criteriile tehnice de examinare, sunt foarte complexe, ceea ce limitează eficacitatea pragurilor generale în cadrul taxonomiei europene (a se vedea punctul 214 de mai sus). Astfel, este clar că aceasta consideră înainte de toate că, în cadrul specific al taxonomiei, datele erau prea complexe pentru a permite fixarea unor praguri generale. Doar în al doilea rând Comisia a explicat în esență că instrumente juridice mai specifice, și anume consacrate aspectelor economiei circulare, ar fi mult mai adecvate pentru a stabili un cadru mai detaliat și, eventual, praguri cantitative. Prin urmare, trebuie să se constate că, în decizia menționată, Comisia pur și simplu nu spune ceea ce citesc reclamantele în cuprinsul acesteia.

Rezultă că argumentele reclamantelor nu repun în discuție aprecierea pe fond a Comisiei cu privire la afirmația în cauză în decizia atacată, astfel încât prezentul aspect trebuie respins.

În ceea ce privește principiul „de a nu aduce prejudicii semnificative” obiectivului de mediu de prevenire și control al poluării, reclamantele contestă afirmația care figurează în decizia atacată, potrivit căreia argumentele pe care le invocaseră în cererea de reexaminare internă erau inadmisibile. În opinia acestora, nu poate fi respinsă ca neîntemeiată punerea în discuție a lipsei unor criterii tehnice de examinare. Interpretarea Directivei 2002/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 iunie 2002 privind evaluarea și gestiunea zgomotului ambiental (JO 2002, L 189, p. 12, Ediție specială 15/vol.8, p. 196), propusă de Comisie în decizia menționată, ar fi în contradicție cu spiritul și cu litera acestei directive, precum și cu obiectivul și cu efectul util al Regulamentului nr. 1367/2006. Comisia ar fi trebuit să indice dacă urma sau nu să abordeze problema completării directivei menționate cu aceste dispoziții specifice pentru producerea de energie electrică din energie eoliană. Astfel, Comisia ar fi încălcat articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1367/2006.

Comisia contestă argumentele reclamantelor.

În cererea de reexaminare internă, reclamantele au susținut, în ceea ce privește criteriul tehnic de examinare pentru prevenirea și controlul poluării, următoarele: „După cum s‑a menționat mai sus, Regulamentul delegat prevede că obiectivul de mediu de prevenire și control al poluării nu se aplică («N/A» […]) producerii de energie electrică din energie eoliană. Reexaminarea internă ar trebui să evalueze printre altele principiul DNSH al activității în materie de poluare sonoră și, în special, în raport cu dispoziția și efectul util al Directivei 2002/49 în ceea ce privește poluarea sonoră. Asociațiile fac referire, de asemenea, la decizia Comisiei PETI a Parlamentului European din 10 ianuarie 2022 referitoare la petiția nr. 0482/2021 privind zgomotul produs de turbinele eoliene, de a examina în continuare nu numai natura zgomotului turbinelor eoliene, ci și cea mai bună modalitate de a îl combate prin adoptarea unor norme UE.”

La punctul 1.5 din anexa IV la decizia atacată, Comisia a răspuns la afirmația în cauză după cum urmează: „Această afirmație nu este susținută de elemente de probă și, prin urmare, trebuie respinsă ca inadmisibilă. Solicitantul nu a stabilit de unde ar trebui să se deducă această obligație. În schimb, el se limitează la a face o declarație de principiu. Cu toate acestea, Comisia observă că această afirmație nu ține seama de aspecte esențiale ale criteriilor tehnice de examinare și ale legislației Uniunii. Pentru proiectele de energie eoliană, legislația Uniunii impune statelor membre să evalueze dacă, având în vedere caracteristicile specifice ale proiectelor, amplasarea și impactul lor potențial, este necesar să se efectueze o evaluare a efectelor asupra mediului în conformitate cu Directiva [2011/92]. În ceea ce privește problema zgomotului, legislația Uniunii prevede monitorizarea cazurilor în care există efecte semnificative asupra sănătății cauzate de zgomot, cum ar fi pe amplasamentele industriale aflate în apropierea unei aglomerări, precum și elaborarea unor planuri de acțiune (a se vedea [Directiva 2002/49]). Decizia de a include sau nu gestiunea zgomotului pentru toate amplasamentele industriale în domeniul de aplicare al legislației Uniunii ar trebui să țină seama de principiul subsidiarității la nivelul Uniunii și de eficacitatea întregii legislații europene. Aceasta depășește cadrul [Regulamentului 2020/852]. Prin urmare, această afirmație este, de asemenea, nefondată.”

Reclamantele susțin că acest răspuns la cererea de reexaminare internă dat în decizia atacată este contrar articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1367/2006. Cu toate acestea, ele nu explică de ce consideră că această dispoziție a fost încălcată. Prin urmare, acest argument trebuie respins ca inadmisibil.

De altfel, trebuie să se observe că reclamantele nu invocă o încălcare a articolului 17 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul 2020/852, care, [coroborat cu articolul 10 alineatul (3) litera (b) și cu articolul 11 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul 2020/852], constituie însă temeiul juridic al criteriilor tehnice de examinare în cauză în cadrul prezentului aspect.

În ceea ce privește aspectul admisibilității argumentelor reclamantelor invocate în cererea de reexaminare internă, abordat atât în decizia atacată, cât și în memoriul în apărare, pentru aceleași motive precum cele indicate la punctul 210 de mai sus, nu li se poate reproșa reclamantelor că nu au făcut trimitere la o dispoziție specifică din care ar decurge o obligație de a stabili criterii tehnice de examinare exacte pentru a garanta că producerea de energie electrică din energie eoliană nu aduce prejudicii semnificative prevenirii și controlului poluării.

Comisia pare să accepte că, în principiu, Regulamentul 2020/852 impune astfel de criterii. Or, astfel cum susțin în mod întemeiat reclamantele, în această situație, poate fi surprinzător ca Regulamentul delegat să nu stabilească, în fapt, criterii tehnice de examinare prin faptul că menționează pur și simplu „N/A”. În aceste împrejurări, nu era necesară o motivare suplimentară a cererii de reexaminare internă a reclamantelor, care susțin doar că ar fi trebuit să se indice criterii exacte în loc de „N/A”.

Pe fond, argumentele reclamantelor privesc doar aspectul zgomotului și în special Directiva 2002/49. Potrivit reclamantelor, Comisia a recunoscut că această directivă se aplică activității de producere de energie electrică din energie eoliană. Acestea susțin că Comisia ar fi trebuit să indice în mod clar dacă urma (sau nu) să completeze această directivă cu dispoziții specifice acestei activități.

Aceste argumente ale reclamantelor sunt inoperante. Astfel, în măsura în care, prin intermediul acestora, ele se limitează să susțină că Comisia ar fi trebuit să ia poziție, în decizia atacată, cu privire la aspectul dacă era necesar să se modifice Directiva 2002/49, reclamantele nu mai invocă o reexaminare internă a Regulamentului delegat, ci mai degrabă o reexaminare internă a directivei menționate. Or, chiar presupunând că cererea de reexaminare internă poate fi interpretată în sensul că vizează și o reexaminare internă a acestei directive, ar trebui să se constate că o astfel de cerere ar fi fost tardivă, întrucât nu a fost introdusă în termenul de opt săptămâni de la adoptarea sau de la publicarea directivei (sau a actelor prin care a fost modificată), prevăzut la articolul 10 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1367/2006. Astfel, cererea respectivă a fost depusă la 3 ianuarie 2022 (a se vedea punctul 4 de mai sus), iar Directiva 2002/49 a fost modificată ultima dată prin Directiva delegată (UE) 2021/1226 a Comisiei din 21 decembrie 2020 (JO 2021, L 269, p. 65), publicată în Jurnalul Oficial la 28 iulie 2021 și, prin urmare, cu mult mai mult de opt săptămâni înainte de depunerea cererii de reexaminare internă. Prin urmare, aceste argumente nu au nicio incidență asupra legalității deciziei atacate și sunt, prin urmare, inoperante.

În măsura în care s‑ar putea deduce din cuprinsul punctului 142 din replică că reclamantele nu vizează, în realitate, Directiva 2002/49, ci „lipsa unor criterii tehnice de examinare în ceea ce privește principiul «de a nu aduce prejudicii semnificative» obiectivului de prevenire și control al poluării”, s‑ar pune problema dacă reclamantele au clarificat în mod admisibil ceea ce susținuseră în cererea introductivă sau și‑au modificat argumentele în mod inadmisibil în acest stadiu al procedurii.

Cu toate acestea, chiar dacă această clarificare ar fi acceptată, o astfel de argumentație nu poate fi admisă. Astfel, după cum precizează Comisia în memoriul în apărare, trebuie să se constate că decizia atacată face trimitere la Directiva 2011/92. Potrivit Comisiei, pentru activitățile sau proiectele care ar face obiectul unei evaluări a efectelor asupra mediului, în conformitate cu cerințele prevăzute în criteriile aferente principiului „de a nu aduce prejudicii semnificative” obiectivului de mediu de protecție și refacere a biodiversității și a ecosistemelor în temeiul apendicelui D la anexa I și al anexei II la Regulamentul delegat, efectele sonore potențiale ar fi evaluate în cadrul acestei evaluări a efectelor asupra mediului. Prin urmare, efectele sonore ar fi abordate în Regulamentul delegat.

Or, trebuie să se constate, astfel cum a făcut Comisia în duplică, că reclamantele păstrează tăcerea, atât în cererea introductivă, cât și în replică, cu privire la argumentul Comisiei întemeiat pe Directiva 2011/92. În lipsa unor argumente care să pună în discuție sau cel puțin să abordeze acest argument‑cheie al Comisiei, reclamantele nu și‑au îndeplinit obligația care le revine de a demonstra o eroare vădită de apreciere pe care Comisia ar fi săvârșit‑o în decizia atacată. Prezentul aspect trebuie, așadar, respins.

Reclamantele reproșează Comisiei că nu a abordat aspectul dacă criteriile tehnice de examinare relevante enunțate la punctul 4.3 din anexele I și II la Regulamentul delegat, precum și în apendicele D la acest regulament se aplicau numai în ariile „Natura 2000”. În plus, ele apreciază că poziția adoptată de Comisie nu mai putea fi menținută având în vedere evoluțiile legislative ulterioare adoptării Regulamentului delegat menționat. În opinia lor, erau îndreptățite să invoce aceste evoluții care nu ar fi putut fi menționate în cererea de reexaminare internă, întrucât nu existau încă la acel moment. Comisia ar fi încălcat articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1367/2006.

Comisia contestă argumentele reclamantelor.

În cererea de reexaminare internă, reclamantele au susținut următoarele în ceea ce privește criteriul tehnic de examinare pentru protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor: „Regulamentul delegat consideră că principiul DNSH privind protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor este respectat în condiții similare cu cele ale obiectivului privind utilizarea durabilă și protecția resurselor de apă și a celor marine (punctul 4.3 din anexele I și II la Regulamentul [delegat]). Acest lucru ridică două probleme care trebuie analizate în cadrul reexaminării interne. Pe de o parte, aceasta înseamnă că evaluarea principiului DNSH în ceea ce privește obiectivul de protecție și refacere a biodiversității și a ecosistemelor nu examinează caracteristicile producerii de energie electrică pe uscat (spre deosebire de producerea de energie electrică offshore) din energia eoliană în ansamblul său, ci privește doar ariile Natura 2000 […]. […] În schimb, cerințele enunțate care privesc în mod specific producerea de energie electrică din energie eoliană offshore nu constituie decât o trimitere generală la Directiva 2008/56, la Decizia 2017/848 și la Directiva 2011/92.”

La punctul 1.6 din anexa IV la decizia atacată, Comisia a răspuns la afirmația în cauză după cum urmează: „Această afirmație rezultă dintr‑o interpretare eronată a apendicelui D la anexele I și II la Regulamentul delegat. Apendicele D nu face distincție între activitățile terestre și cele offshore, deoarece toate activitățile de producere de energie eoliană terestre și offshore sunt vizate de o evaluare a efectelor asupra mediului sau de o evaluare corespunzătoare [articolul 6 alineatul (3) din Directiva «Habitate»)]. Pentru proiectele de energie eoliană, legislația UE impune statelor membre să examineze necesitatea de a efectua o evaluare a efectelor asupra mediului în conformitate cu Directiva 2011/92/UE pentru a acoperi efectele anumitor proiecte publice și private asupra mediului, inclusiv biodiversitatea și ocuparea netă a terenurilor. O astfel de evaluare ar ține seama de caracteristicile specifice ale proiectelor, de amplasarea acestora și de impactul lor potențial. Această cerință se aplică și în afara ariilor Natura 2000. Prin urmare, afirmația solicitantului nu este întemeiată.”

Reclamantele susțin că acest răspuns este contrar articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1367/2006. Cu toate acestea, ele nu explică de ce consideră că această dispoziție a fost încălcată. Prin urmare, acest argument trebuie respins ca inadmisibil.

În primul rând, reclamantele susțin că, în decizia atacată, Comisia nu a abordat afirmația în cauză și în special problema dacă criteriile tehnice de examinare privesc doar ariile Natura 2000.

Comisia afirmă că a identificat o extindere inadmisibilă a afirmației în cauză. În opinia sa, în cererea introductivă reclamantele au formulat o „afirmație generală și globală privind «criteriile tehnice de examinare relevante»”.

Cu toate acestea, formularea „[î]n special” cuprinsă la începutul punctului 163 din cererea introductivă explică în mod clar ce aspect specific invocă reclamantele pentru a afirma că criteriile tehnice de examinare ridică probleme. Or, problema aplicabilității în afara ariilor Natura 2000 a fost într‑adevăr abordată de reclamante în cererea de reexaminare internă. Interpretând astfel argumentele reclamantelor din cererea introductivă, nu se pune o problemă de admisibilitate.

Pe fond, afirmația în cauză este vădit nefondată. Astfel, reiese în mod clar din penultima frază a alineatului citat la punctul 236 de mai sus că, potrivit Comisiei, aspectul dacă un proiect este situat într‑o arie Natura 2000 nu este relevant. Prin urmare, Comisia a răspuns la această afirmație, astfel încât prezentul aspect nu este întemeiat în această privință.

În al doilea rând, reclamantele fac trimitere la evoluții ulterioare adoptării Regulamentului delegat.

În această privință, Comisia este de părere că din cuprinsul punctului 164 din cererea introductivă reiese că reclamantele nu vizează decizia atacată, ci Regulamentul delegat. Or, Comisia denaturează argumentul acestora. Este adevărat că, la punctul menționat din cererea introductivă, acestea pornesc de la ipoteza expresă potrivit căreia „criteriile tehnice de examinare garantau că activitatea nu prejudicia în mod semnificativ obiectivul de protecție și de refacere a biodiversității și a ecosistemelor din Regulamentul delegat”. Cu toate acestea, argumentul prezentat de reclamante este întemeiat pe faptul că, în schimb, „o asemenea concluzie nu mai putea fi reținută din punct de vedere juridic la momentul adoptării [deciziei respective] ținând seama de poziția publică a Comisiei cu privire la aceste aspecte”. Prin urmare, este evident că recurentele vizează această decizie și că considerațiile referitoare la Regulamentul delegat menționat sunt doar ipotetice. Argumentul Comisiei care invocă inadmisibilitatea cererii introductive în această privință trebuie, așadar, să fie de asemenea respins.

Comisia mai arată și că argumentele reclamantelor întemeiate pe evoluții ulterioare adoptării Regulamentului delegat sunt inadmisibile, întrucât nu au fost invocate în cererea de reexaminare internă și sunt, prin urmare, noi.

La rândul lor, reclamantele subliniază că aceste argumente, întemeiate pe o recomandare și pe o propunere de directivă a Comisiei din 18 mai 2022, nu ar fi putut fi formulate în cererea de reexaminare internă depusă la 3 februarie 2022. Decizia atacată din 7 iulie 2022 ar fi trebuit să ia în considerare efectele acestei recomandări și ale acestei propuneri de directivă în raport cu obiectivul de protecție și de refacere a biodiversității și a ecosistemelor.

După cum arată în mod întemeiat Comisia, aceste argumente trebuie respinse ca inadmisibile. Astfel cum s‑a amintit la punctul 28 de mai sus, reiese din jurisprudență că o acțiune împotriva unei decizii de respingere ca nefondată a unei cereri de reexaminare internă nu poate fi întemeiată pe motive noi sau pe elemente de probă care nu apăreau în cererea de reexaminare, cu riscul de a lipsi cerința referitoare la motivarea unei astfel de cereri, prevăzută la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006, de efectul său util și de a modifica obiectul procedurii inițiate prin această cerere. Instituția sau organismul Uniunii care a adoptat actul administrativ a cărui reexaminare internă se solicită nu este obligată/obligat să examineze alte motive decât cele invocate de solicitant cu ocazia introducerii cererii sale de reexaminare internă.

Rezultă că Comisia nu era obligată să examineze efectele recomandării și ale propunerii de directivă nemenționate în cererea de reexaminare internă, cu atât mai mult cu cât ar fi trebuit să facă acest lucru din proprie inițiativă.

Aceste argumente ale reclamantelor trebuie, așadar, respinse ca inadmisibile.

Prin urmare, prezentul aspect trebuie respins în totalitate și, în consecință, al patrulea motiv trebuie respins în totalitate.

Reclamantele susțin că decizia atacată nu este suficient motivată în două privințe. În primul rând, afirmația potrivit căreia nu este posibil să se țină seama de caracterul intermitent al activităților nu ar fi motivată în lumina cerinței cuprinse la articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul 2020/852. Raționamentul implicit întemeiat pe faptul că regulamentul menționat privește în principal activitățile economice și pe faptul că o analiză la nivel de sistem nu era posibilă nu ar constitui o motivare suficientă, din moment ce, pe de o parte, caracterul intermitent ar privi activitatea în sine și, pe de altă parte, obiectivul acestui regulament nu ar fi definit sau explicat mai detaliat. În al doilea rând, alegerea de a excepta producerea de energie electrică din energie eoliană de la criteriile tehnice de examinare cantitative pentru contribuția substanțială la obiectivul de mediu privind atenuarea schimbărilor climatice nu ar fi susținută de o motivare suficientă. Declarația Comisiei ar reflecta pozițiile exprimate de organisme consultative, iar nu poziția acestei instituții.

Comisia contestă argumentele reclamantelor.

Trebuie amintit de la bun început că obligația de motivare a deciziilor reprezintă o normă de procedură fundamentală care trebuie diferențiată de problema temeiniciei motivării, aceasta din urmă ținând de legalitatea pe fond a actului în litigiu. Într‑adevăr, motivarea unei decizii constă în exprimarea formală a motivelor pe care se întemeiază această decizie. Dacă aceste motive sunt afectate de erori, acestea afectează legalitatea pe fond a deciziei, dar nu motivarea acesteia, care poate fi suficientă chiar dacă cuprinde motive eronate (a se vedea Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 181 și jurisprudența citată).

Astfel, prin intermediul celor două argumente prezentate în cadrul celui de al cincilea motiv, reclamantele par să conteste nu motivarea deciziei atacate în această privință, ci mai degrabă temeinicia acesteia.

Or, în ceea ce privește primul argument, reiese din cuprinsul punctelor 115-133 de mai sus, pe de o parte, că motivarea deciziei atacate în această privință a permis atât reclamantelor să introducă o acțiune împotriva deciziei menționate, cât și Tribunalului, în calitate de instanță competentă, să își exercite controlul (a se vedea punctul 153 de mai sus), astfel încât nu se poate constata o lipsă de motivare și, pe de altă parte, că aprecierea Comisiei în această privință nu este afectată de erori vădite de apreciere.

În ceea ce privește al doilea argument, din cuprinsul punctelor 159-163 de mai sus reiese că, în decizia atacată, Comisia a explicat de ce a stabilit criterii tehnice de examinare de natură calitativă mai degrabă decât de natură cantitativă.

Rezultă că motivarea deciziei atacate, criticată de reclamante, este suficientă în raport cu criteriile stabilite de jurisprudență și, în ceea ce privește aprecierea Comisiei, criticată în primul argument al reclamantelor, aceasta nu este afectată de erori de apreciere.

Prin urmare, al cincilea motiv trebuie respins.

În replică, reclamantele invocă, cu titlu subsidiar, în baza articolului 277 TFUE, un motiv suplimentar, întemeiat pe nelegalitatea Regulamentului delegat. Acest motiv este prezentat „ca răspuns la argumentele referitoare la inadmisibilitate […] potrivit cărora reclamantele nu ar contesta decizia atacată, ci Regulamentul delegat” pe care Comisia le‑a invocat, potrivit reclamantelor, la punctele 33-35, 58, 62, 74, 90, 101, 102, 128, 135, 153 și 156 din memoriul în apărare. În susținerea acestui motiv, reclamantele fac trimitere la anumite argumente pe care le‑au invocat în cererea introductivă în susținerea primului (și anume punctele 51-58, 63 și 68-70 din cererea introductivă), a celui de al doilea (și anume punctele 75, 82, 83 și 91-97 din cererea introductivă) și a celui de al patrulea (și anume punctele 139, 140, 144, 145, 147, 148 și 162-171 din cererea introductivă) motiv și consideră că se impune anularea deciziei menționate pe baza acestui motiv subsidiar invocat în temeiul articolului 277 TFUE și întemeiat pe nelegalitatea Regulamentului delegat.

Comisia contestă atât admisibilitatea, cât și temeinicia prezentului motiv subsidiar. În ședința de audiere a pledoariilor, Comisia a retras în parte argumentele prin care susținuse că anumite argumente invocate de reclamante în cererea introductivă erau inadmisibile, întrucât nu erau îndreptate împotriva deciziei atacate, ci împotriva Regulamentului delegat, aspect de care s‑a luat act în procesul‑verbal al ședinței de audiere a pledoariilor. Este vorba despre argumentele Comisiei care figurează la punctele 34, 58, 62, 74, 90 (dar numai în ceea ce privește punctele 82 și 83 din cererea introductivă), 128 și 135 din memoriul în apărare.

În esență reclamantele prezintă prezentul motiv subsidiar în ipoteza în care Tribunalul consideră fondate argumentele Comisiei care susțin inadmisibilitatea anumitor argumente invocate în cererea introductivă deoarece acestea din urmă nu ar contesta decizia atacată, ci Regulamentul delegat.

Or, în primul rând, Comisia a retras argumentele menționate cuprinse la punctele 34, 58, 62, 74, 90 (dar numai în ceea ce privește punctele 82 și 83 din cererea introductivă), 128 și 135 din memoriul în apărare (a se vedea punctul 259 de mai sus). În timp ce punctul 33 din memoriul menționat servește doar pentru introducerea argumentului prezentat la punctul 34 din acest memoriu, punctul 35 din același memoriu nu face decât să îl dezvolte. Retragerea acestui argument de către Comisie include, așadar, punctele 33-35 din memoriul în discuție, la care fac referire reclamantele (a se vedea punctul 258 de mai sus).

În al doilea rând, în ceea ce privește restul argumentelor menționate ale Comisiei, și anume cele pe care le prezentase la punctele 90 (dar nu în ceea ce privește punctele 82 și 83 din cererea introductivă, a se vedea punctul 259 de mai sus și, așadar, numai în ceea ce privește punctele 91 și 92 din cererea introductivă), 101, 102, 153, precum și 156 din cererea introductivă, trebuie să se observe mai întâi că, contrar a ceea ce par să considere reclamantele (a se vedea punctul 258 de mai sus), la punctele 102 și 156 din memoriul în apărare, Comisia invocă inadmisibilitatea argumentelor reclamantelor identificate la aceste puncte nu pentru că au vizat Regulamentul delegat în locul deciziei atacate, ci pentru alte motive.

În al treilea rând, din ceea ce precedă rezultă că al doilea aspect al celui de al doilea motiv, la care se referă argumentul Comisiei la punctul 90 din memoriul în apărare, și al treilea aspect al celui de al patrulea motiv, la care Comisia se referă la punctul 101 din memoriul menționat, au fost respinse pe fond (a se vedea punctele 109-135 și 224-232 de mai sus). Al patrulea aspect al acestui motiv, la care se referă Comisia la punctul 153 din respectivul memoriu, a fost respins în parte ca inadmisibil, pentru un alt motiv decât acela de a fi îndreptat împotriva Regulamentului delegat mai degrabă decât împotriva deciziei atacate, și în parte ca nefondat (a se vedea punctele 237-249 de mai sus).

Prin urmare, toate argumentele Comisiei prin care se invocă inadmisibilitatea anumitor argumente invocate de reclamante în cererea introductivă, ca urmare a faptului că acestea din urmă nu ar contesta decizia atacată, ci Regulamentul delegat, fie au fost retrase, fie nu au fost reținute de Tribunal, astfel încât condiția pusă de reclamante pentru invocarea prezentului motiv subsidiar nu este îndeplinită. Prin urmare, Tribunalul nu trebuie să îl analizeze.

Rezultă din tot ceea ce precedă că niciunul dintre motivele prezentate de reclamante nu poate fi admis. Prin urmare, acțiunea trebuie respinsă.

În temeiul articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea extinsă)

10 septembrie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Istoricul cauzei

Concluziile părților

În drept

Considerații introductive cu privire la Regulamentul 2020/852 și la Regulamentul delegat

Considerații introductive cu privire la cererea de reexaminare internă și la întinderea controlului Tribunalului

Cu privire la primul motiv, referitor la elaborarea Regulamentului delegat

Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea articolelor 6-8 din Convenția de la Aarhus și a articolului 9 din Regulamentul nr. 1367/2006

Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1367/2006

Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 10 alineatul (4), a articolului 11 alineatul (4) și a articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul 2020/852

Cu privire la al doilea motiv, referitor la atenuarea schimbărilor climatice

Cu privire la admisibilitatea argumentelor invocate de reclamante în scrisoarea pe care au depus‑o la grefă la 6 decembrie 2023

Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 37 din Carta drepturilor fundamentale, a articolului 191 TFUE și a articolului 19 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2020/852

Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 10 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul 2020/852

Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 19 alineatul (1) literele (a) și (j) din Regulamentul 2020/852

Cu privire la al patrulea aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 19 alineatul (3) din Regulamentul 2020/852

Cu privire la al treilea motiv, referitor la adaptarea la schimbările climatice

Cu privire la al patrulea motiv, referitor la principiul „de a nu aduce prejudicii semnificative” altor obiective de mediu

Cu privire la primul aspect, referitor la utilizarea durabilă și protecția resurselor de apă și a celor marine

Cu privire la al doilea aspect, referitor la tranziția către o economie circulară

Cu privire la al treilea aspect, referitor la prevenirea și controlul poluării

Cu privire la al patrulea aspect, referitor la protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor

Cu privire la al cincilea motiv, referitor la obligația de motivare

Cu privire la motivul subsidiar, întemeiat pe nelegalitatea Regulamentului delegat

Concluzii

Cu privire la cheltuielile de judecată

Cuprins