Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 19 noiembrie 2025.#Pesticide Action Network Europe (PAN Europe) împotriva Comisiei Europene.#Produse fitosanitare – Substanța activă dimoxistrobin – Cerere de reînnoire a unei substanțe active – Prelungirea perioadei de aprobare – Durata prelungirii – Cerere de reexaminare internă – Articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 – Decizie de respingere a cererii – Articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.#Cauza T-412/22.

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Pesticide Action Network Europe (PAN Europe), solicită anularea deciziei Ares(2022) 3275139 a Comisiei din 27 aprilie 2022 de respingere a cererii de reexaminare internă pe care a introdus‑o în legătură cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2068 al Comisiei din 25 noiembrie 2021 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a substanțelor active benfluralin, dimoxistrobin, fluazinam, flutolanil, mecoprop‑P, mepiquat, metiram, oxamil și piraclostrobin (JO 2021, L 421, p. 25) (denumită în continuare „decizia atacată”) în măsura în care acesta prelungește perioada de aprobare a dimoxistrobinei.

Reclamanta este o asociație fără scop lucrativ cu sediul în Bruxelles (Belgia) care are ca scop printre altele promovarea activităților prin care se urmărește reducerea și eliminarea pesticidelor.

Dimoxistrobina face parte din grupul chimic al strobilurinelor, care cuprinde diverse pesticide cu acțiune similară, utilizate ca fungicide în agricultură.

Dimoxistrobina a fost aprobată pentru prima dată prin Directiva 2006/75/CE a Comisiei din 11 septembrie 2006 de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în vederea înscrierii substanței active dimoxistrobin (JO 2006, L 248, p. 3, Ediție specială, 03/vol. 75, p. 127). În conformitate cu anexa la această directivă, aprobarea a intrat în vigoare la 1 octombrie 2006 și trebuia să expire la 30 septembrie 2016.

În anul 2009, a intrat în vigoare Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (JO 2009, L 309, p. 1). Dimoxistrobina era considerată aprobată în conformitate cu articolul 78 alineatul (3) din acest regulament.

La 24 iulie 2013, a fost depusă o cerere de reînnoire a aprobării dimoxistrobinei.

La 12 noiembrie 2013, perioada de aprobare a dimoxistrobinei a fost prelungită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1136/2013 al Comisiei de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadei de aprobare a substanțelor active clotianidin, dimoxistrobin, oxamil și petoxamid (JO 2013, L 302, p. 34) până la 31 ianuarie 2018, în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009. Considerentul (2) al regulamentului menționat explică faptul că „este necesar să se acorde solicitanților suficient timp pentru a finaliza procedura de reînnoire”, că, „[î]n consecință, este probabil ca autorizările respectivelor substanțe active să expire înainte de adoptarea unei decizii privind reînnoirea acestora” și că, „[p]rin urmare, este necesar să se prelungească perioadele de autorizare ale acestora”.

În anul 2015, dimoxistrobina a fost inclusă în lista substanțelor susceptibile de înlocuire prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/408 al Comisiei din 11 martie 2015 privind punerea în aplicare a articolului 80 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1107/2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și privind stabilirea unei liste a substanțelor susceptibile de înlocuire (JO 2015, L 67, p. 18). Considerentele (5) și (6) ale acestui regulament explică faptul că doza acută de referință (DAR) pentru această substanță, care este persistentă și toxică, este semnificativ mai mică decât cea pentru majoritatea substanțelor active aprobate în cadrul grupului său. Considerentul (9) al aceluiași regulament adaugă că dimoxistrobina trebuie considerată ca având proprietăți de perturbare a sistemului endocrin ce pot provoca efecte adverse la oameni.

În august 2017, statul membru raportor (Ungaria) și statul membru coraportor (Irlanda) au emis un raport de evaluare a reînnoirii. Raportul identifică punctele în care evaluarea riscurilor nu a putut fi finalizată, precum și domeniile critice de îngrijorare.

La 19 ianuarie 2018, aprobarea dimoxistrobinei a fost prelungită a doua oară prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/84 al Comisiei de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadei de aprobare a substanțelor active clorpirifos, clorpirifos‑metil, clotianidin, compuși de cupru, dimoxistrobin, mancozeb, mecoprop‑P, metiram, oxamil, petoxamid, propiconazol, propineb, propizamid, piraclostrobin și zoxamid (JO 2018, L 16, p. 8) până la 31 ianuarie 2019. Considerentul (7) al acestui regulament precizează că, „din cauza faptului că evaluarea substanțelor a fost amânată din motive independente de voința solicitanților, este posibil ca aprobările acestor substanțe active să expire înainte de adoptarea unei decizii privind reînnoirea lor” și că, „[p]rin urmare, este necesar să se prelungească perioadele lor de aprobare”.

La 20 noiembrie 2018, aprobarea dimoxistrobinei a fost prelungită a treia oară prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1796 al Comisiei de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadei de aprobare a substanțelor active amidosulfuron, bifenox, clorpirifos, clorpirifos‑metil, clofentezin, dicamba, difenoconazol, diflubenzuron, diflufenican, dimoxistrobin, fenoxaprop‑P, fenpropidin, lenacil, mancozeb, mecoprop‑P, metiram, nicosulfuron, oxamil, picloram, piraclostrobin, piriproxifen și tritosulfuron (JO 2018, L 294, p. 15) până la 31 ianuarie 2020. Considerentul (6) al acestui regulament reia motivarea considerentului (7) al Regulamentului de punere în aplicare 2018/84.

La 29 noiembrie 2019, aprobarea dimoxistrobinei a fost prelungită a patra oară prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2094 al Comisiei de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadei de aprobare a substanțelor active benfluralin, dimoxistrobin, fluazinam, flutolanil, mancozeb, mecoprop‑P, mepiquat, metiram, oxamil și piraclostrobin (JO 2019, L 317, p. 102) până la 31 ianuarie 2021. Considerentul (5) al acestui regulament reia motivarea considerentului (7) al Regulamentului de punere în aplicare 2018/84.

La 22 ianuarie 2021, aprobarea dimoxistrobinei a fost prelungită a cincea oară prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/52 al Comisiei de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadei de aprobare a substanțelor active benfluralin, dimoxistrobin, fluazinam, flutolanil, mecoprop‑P, mepiquat, metiram, oxamil și piraclostrobin (JO 2021, L 23, p. 13) până la 31 ianuarie 2022. Considerentul (4) al acestui regulament reia motivarea considerentului (7) al Regulamentului de punere în aplicare 2018/84.

La 25 noiembrie 2021, aprobarea dimoxistrobinei a fost prelungită a șasea oară prin Regulamentul de punere în aplicare 2021/2068 până la 31 ianuarie 2023. Considerentul (4) al acestui regulament reia motivarea considerentului (7) al Regulamentului de punere în aplicare 2018/84.

La 14 ianuarie 2022, reclamanta a introdus o cerere de reexaminare internă a Regulamentului de punere în aplicare 2021/2068, în temeiul articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului (JO 2006, L 264, p. 13, Ediție specială, 15/vol. 17, p. 126).

Prin scrisoarea din 27 aprilie 2022, Comisia Europeană a respins cererea de reexaminare internă formulată de reclamantă.

După introducerea prezentei acțiuni, Comisia a prelungit a șaptea oară aprobarea dimoxistrobinei prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/115 din 16 ianuarie 2023 al Comisiei de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadei de aprobare a substanței active dimoxistrobin (JO 2023, L 15, p. 13) până la 31 ianuarie 2024.

La 10 iulie 2023, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1436 privind nereînnoirea aprobării substanței active dimoxistrobin, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și modificarea Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 și (UE) 2015/408 ale Comisiei (JO 2023, L 176, p. 10), Comisia a decis să nu reînnoiască aprobarea dimoxistrobinei.

Reclamanta solicită Tribunalului: – anularea deciziei atacate în măsura în care privește prelungirea perioadei de aprobare a dimoxistrobinei; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia, susținută de Parlamentul European, de Consiliul Uniunii Europene și de CropLife Europe, solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta invocă două motive în susținerea acțiunii formulate, întemeiate, primul, pe o interpretare eronată a articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 în decizia atacată, iar al doilea, prezentat cu titlu subsidiar, pe o excepție de nelegalitate a articolului menționat.

Consiliul amintește că, în urma nereînnoirii aprobării dimoxistrobinei prin Regulamentul de punere în aplicare 2023/1436, perioada de prelungire a aprobării acestei substanțe active a luat sfârșit. Ar rezulta că acțiunea nu ar mai avea obiect și că reclamanta nu ar mai avea interesul de a exercita acțiunea. Prin urmare, Tribunalul ar trebui să aplice articolul 131 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură.

Tribunalul amintește că interesul unui reclamant de a exercita acțiunea trebuie să fie născut și actual. În raport cu obiectul acțiunii, acest interes trebuie să existe la momentul introducerii acesteia, sub sancțiunea inadmisibilității, și trebuie să existe în continuare, până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului (a se vedea Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory ș.a./Comisia, C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctele 56 și 57 și jurisprudența citată).

În speță, astfel cum arată Consiliul, din Regulamentul de punere în aplicare 2023/1436 rezultă că a fost adoptată o decizie de nereînnoire a aprobării pentru dimoxistrobină.

Cu toate acestea, în primul rând, decizia atacată nu a fost retrasă de Comisie, astfel încât litigiul și‑a păstrat obiectul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 septembrie 2018, ClientEarth/Comisia, C‑57/16 P, EU:C:2018:660, punctul 45 și jurisprudența citată).

În al doilea rând, rezultă din jurisprudență că un reclamant își păstrează interesul de a solicita anularea unui act al unei instituții a Uniunii Europene pentru a permite să se evite repetarea în viitor a pretinsei nelegalități de care acesta ar fi afectat. Un astfel de interes de a exercita acțiunea decurge din articolul 266 primul paragraf TFUE, în temeiul căruia instituția emitentă a actului anulat este obligată să ia măsurile impuse de executarea hotărârii Curții. Totuși, acest interes de a exercita acțiunea nu poate exista decât dacă pretinsa nelegalitate este susceptibilă să se repete în viitor, independent de împrejurările cauzei în care a fost introdusă acțiunea formulată de reclamant (Hotărârea din 7 iunie 2007, Wunenburger/ComisiaC‑362/05 P, EU:C:2007:322, punctele 50-52, și Hotărârea din 27 septembrie 2018, Mellifera/Comisia, T‑12/17, EU:T:2018:616, punctul 28).

Aceasta este situația în prezenta cauză, din moment ce nelegalitatea invocată de reclamantă se întemeiază printre altele pe o interpretare a articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 pe care Comisia riscă să o reitereze cu ocazia unei cereri de reexaminare internă a prelungirii perioadei de aprobare a unei alte substanțe active decât dimoxistrobina.

Rezultă că, în pofida adoptării Regulamentului de punere în aplicare 2023/1436, reclamanta păstrează un interes de a exercita acțiunea în speță.

Comisia a prezentat, prin înscris separat, o excepție de inadmisibilitate, în temeiul articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, prin care arată că cele două motive ale reclamantei sunt inadmisibile.

În primul rând, Comisia consideră că, prin intermediul primului motiv, reclamanta nu contestă aprecierea cuprinsă în răspunsul la cererea sa de reexaminare internă, ci își îndreaptă argumentele împotriva prelungirii perioadei de aprobare a dimoxistrobinei prin Regulamentul de punere în aplicare 2021/2068, care făcea obiectul cererii de reexaminare internă. Or, din coroborarea articolelor 10 și 12 din Regulamentul nr. 1367/2006 cu jurisprudența ar reieși că, atunci când un reclamant introduce o acțiune în anulare împotriva răspunsului la o cerere de reexaminare internă în temeiul articolului 12 alineatul (1) din regulamentul menționat, acesta poate numai să conteste legalitatea răspunsului menționat.

În al doilea rând și cu titlu subsidiar, Comisia arată că, presupunând că primul motiv este admisibil, argumentele prin care se contestă legalitatea interpretării pe care a dat‑o articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 trebuie respinse ca inadmisibile pentru lipsa concordanței dintre cererea introductivă și cererea de reexaminare internă, în măsura în care nu au fost invocate în aceasta din urmă.

Tribunalul amintește, în primul rând, că articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006 prevede că „orice organizație neguvernamentală sau alți membri ai publicului care îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 11 sunt îndreptățiți să introducă o cerere de reexaminare internă la instituția sau organismul Uniunii care a adoptat actul administrativ sau care, în cazul unei pretinse omisiuni administrative, ar fi trebuit să adopte un astfel de act, pentru motivul că actul sau omisiunea respectivă contravine dreptului mediului”. Articolul 12 alineatul (1) din același regulament prevede că „organizația neguvernamentală care a introdus cererea de reexaminare internă în temeiul articolului 10 poate sesiza Curtea de Justiție”.

Cererea de reexaminare internă a unui act administrativ urmărește, așadar, să se constate o pretinsă nelegalitate sau lipsa temeiniciei actului vizat. Solicitantul poate apoi să sesizeze instanța Uniunii prin introducerea unei acțiuni pentru necompetență, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, încălcarea tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestora ori abuz de putere împotriva deciziei prin care a fost respinsă ca nefondată cererea de reexaminare internă (Hotărârea din 12 septembrie 2019, TestBioTech ș.a./Comisia, C‑82/17 P, EU:C:2019:719, punctul 38). Rezultă că, în cadrul acțiunii menționate, reclamantul nu este abilitat să invoce argumente prin care să conteste în mod direct legalitatea sau temeinicia actului vizat de cererea de reexaminare internă (a se vedea Hotărârea din 27 septembrie 2018, Mellifera/Comisia, T‑12/17, EU:T:2018:616, punctul 35 și jurisprudența citată). Astfel, sistemul de control jurisdicțional prevăzut de tratate nu prevede posibilitatea Tribunalului de a anula o decizie care nu face obiectul unei acțiuni în anulare directe întemeiate pe articolul 263 din TFUE (Hotărârea din 4 aprilie 2019, ClientEarth/Comisia, T‑108/17, EU:T:2019:215, punctul 28).

În speță, reiese mai întâi în mod clar din cererea introductivă că obiectul acțiunii în anulare este decizia atacată în măsura în care privește dimoxistrobina.

În continuare, reiese direct din titlul primului motiv și din cele două aspecte care îl compun că reclamanta susține că decizia atacată se întemeiază pe o interpretare eronată a articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009.

În sfârșit, din lectura primului motiv în ansamblul său și în special a punctului introductiv al părții din cererea introductivă consacrate motivului menționat rezultă în mod clar că, prin argumentația sa, reclamanta vizează interpretarea de către Comisie a articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 efectuată în decizia atacată. Faptul că, din cauza obiectului însuși al procedurii de reexaminare internă și a logicii articolelor 10 și 12 din Regulamentul nr. 1367/2006, poate exista o anumită suprapunere între argumentele prezentate în cadrul cererii de reexaminare internă și cele care sunt invocate în susținerea unei acțiuni în anulare împotriva deciziei de respingere ca nefondată a cererii menționate nu este de natură să modifice această concluzie.

Prin urmare, argumentația Comisiei potrivit căreia primul motiv este inadmisibil, întrucât nu vizează decizia atacată, trebuie respinsă.

În al doilea rând, în ceea ce privește neconcordanța dintre cererea de reexaminare și cererea introductivă, Tribunalul amintește că, potrivit unei jurisprudențe constante, o acțiune în anularea unei decizii de respingere a unei cereri de reexaminare internă nu poate fi întemeiată pe motive noi sau pe elemente de probă care nu apăreau în cererea de reexaminare, cu riscul de a lipsi cerința referitoare la motivarea unei asemenea cereri, prevăzută la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006, de efectul său util și de a modifica obiectul procedurii inițiate prin această cerere (Hotărârea din 12 septembrie 2019, TestBioTech ș.a./Comisia, C‑82/17 P, EU:C:2019:719, punctul 39, și Hotărârea din 17 aprilie 2024, Föreningen Svenskt Landskapsskydd/Comisia, T‑346/22, nepublicată, EU:T:2024:246, punctul 70).

În plus, motivele și argumentele invocate în fața Tribunalului în cadrul unei acțiuni având ca obiect anularea unei decizii de respingere a unei cereri de reexaminare internă nu pot fi considerate admisibile decât în măsura în care aceste motive și aceste argumente au fost deja prezentate de reclamant în cererea de reexaminare internă, și aceasta astfel încât Comisia să fi putut răspunde la ele (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 decembrie 2016, TestBioTech ș.a./Comisia, T‑177/13, nepublicată, EU:T:2016:736, punctele 68 și 69). Cu toate acestea, nu se poate impune unui reclamant care formulează o acțiune în fața Tribunalului în temeiul articolului 12 din Regulamentul nr. 1367/2006 să se limiteze la a reproduce textual argumentele pe care le invocase în cererea sa de reexaminare internă.

În speță, reiese cu claritate din cererea sa de reexaminare internă că reclamanta repunea în discuție printre altele aplicarea articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 efectuată de Comisie atunci când aceasta din urmă a adoptat Regulamentul de punere în aplicare 2021/2068. În special, aceasta a invocat argumente întemeiate pe principiul precauției, pe caracterul automat al prelungirilor și al termenelor de evaluare prevăzute de Regulamentul nr. 1107/2009 și a invocat articolele 4, 5, 7, 9, 14 și 15 din acest regulament. Prin urmare, este necesar să se considere că o astfel de argumentație se suprapune cu primul motiv al prezentei acțiuni în anulare.

Prin urmare, trebuie respins argumentul Comisiei privind lipsa concordanței dintre cererea de reexaminare internă și cererea introductivă.

Reiese că primul motiv este admisibil.

În cadrul primului motiv, reclamanta amintește că Regulamentul nr. 1107/2009 se întemeiază pe obiectivul care constă în asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății umane și este fondat pe principiul precauției și al protecției mediului.

În special, în cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, reclamanta susține că Regulamentul nr. 1107/2009 a fost adoptat în principal în scopul accelerării evaluării substanțelor active. Ar fi stabilite termene stricte pentru fiecare etapă a procesului de reînnoire, ceea ce ar permite încheierea procesului pregătitor în doi ani și jumătate și ar oferi Comisiei și statelor membre mai mult de șase luni pentru a decide dacă să reînnoiască sau nu o aprobare.

În acest context, articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 nu ar putea fi interpretat decât în sensul că prevede o prelungire limitată de câteva luni sau de maximum un an și nu poate fi interpretată în sensul că permite prelungiri succesive care, luate împreună, ar avea ca rezultat o prelungire de mai mult de șase ani, cu alte cuvinte de mai mult de două ori timpul prevăzut pentru derularea procesului de reînnoire, fără nicio justificare sau explicație din partea Comisiei. Faptul că nerespectarea termenelor nu este însoțită de nicio sancțiune ar expune sistemul la abuzuri strategice.

Cu titlu introductiv, Tribunalul amintește că articolul 191 alineatul (2) TFUE prevede că politica de mediu se bazează printre altele pe principiul precauției, principiu care are de asemenea vocația să se aplice în cadrul altor politici ale Uniunii, în special al politicii de protecție a sănătății publice, precum și atunci când instituțiile Uniunii iau, în temeiul politicii agricole comune sau al politicii pieței interne, măsuri de protecție a sănătății umane (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 octombrie 2019, Blaise ș.a., C‑616/17, EU:C:2019:800, punctul 41 și jurisprudența citată).

Revine, așadar, legiuitorului Uniunii sarcina ca, atunci când adoptă norme care reglementează introducerea pe piață a unor produse fitosanitare, cum sunt cele prevăzute de Regulamentul nr. 1107/2009, să se conformeze principiului precauției în special în scopul de a asigura, în conformitate cu articolul 35 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și cu articolul 9 și cu articolul 168 alineatul (1) TFUE, un nivel ridicat de protecție a sănătății umane (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 octombrie 2019, Blaise ș.a., C‑616/17, EU:C:2019:800, punctul 42 și jurisprudența citată).

Principiul precauției presupune că, în cazul în care persistă anumite incertitudini cu privire la existența sau la întinderea unor riscuri privind sănătatea persoanelor, pot fi luate măsuri de protecție fără a trebui să se aștepte demonstrarea deplină a caracterului real și grav al acestor riscuri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 octombrie 2019, Blaise ș.a., C‑616/17, EU:C:2019:800, punctul 43 și jurisprudența citată).

Principiul precauției, principiu general de drept al Uniunii, impune autorităților în cauză să ia, în cadrul precis al exercitării competențelor care le sunt atribuite de reglementarea relevantă, măsuri adecvate în vederea prevenirii unor riscuri potențiale pentru sănătatea publică, securitate și mediu, acordând prioritate cerințelor legate de protecția acestor interese față de interesele economice [a se vedea Hotărârea din 21 octombrie 2003, Solvay Pharmaceuticals/Consiliul, T‑392/02, EU:T:2003:277, punctul 121 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 12 aprilie 2013, Du Pont de Nemours (Franța) ș.a./Comisia, T‑31/07, nepublicată, EU:T:2013:167, punctul 134 și jurisprudența citată]. Principiul precauției se află la baza tuturor dispozițiilor Regulamentului nr. 1107/2009.

Considerentul (8) al Regulamentului nr. 1107/2009 precizează că este necesară aplicarea principiului precauției și că regulamentul menționat ar trebui să asigure faptul că industria dovedește că substanțele sau produsele fabricate sau introduse pe piață nu exercită niciun efect nociv asupra sănătății umane sau animale și nu au niciun efect inacceptabil asupra mediului. În această privință, trebuie să se arate că procedurile de autorizare și de aprobare prealabile instituite prin acest regulament pentru produsele fitosanitare și substanțele lor active sunt inspirate din principiul precauției (a se vedea Hotărârea din 17 martie 2021, FMC/Comisia, T‑719/17, EU:T:2021:143, punctele 60 și 61 și jurisprudența citată).

Rezultă că, atunci când își exercită competențele în cadrul Regulamentului nr. 1107/2009, Comisia trebuie să țină seama de principiul precauției. În ceea ce privește mai precis substanțele active, reiese din jurisprudență că Comisia poate să ia măsuri care limitează utilizarea unei substanțe făcând astfel să prevaleze interesul siguranței consumatorilor, fără a aștepta finalizarea procedurii de reînnoire a aprobării acestei substanțe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2019, Arysta LifeScience Netherlands/Comisia, T‑476/17, EU:T:2019:618, punctul 97).

În ceea ce privește interpretarea articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții a dreptului Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul în care se înscrie și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte. Geneza unei dispoziții a dreptului Uniunii poate de asemenea să ofere elemente relevante pentru interpretarea sa (a se vedea Hotărârea din 2 septembrie 2021, CRCAM, C‑337/20, EU:C:2021:671, punctul 31 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 25 ianuarie 2017, Rusal Armenal/Consiliul, T‑512/09 RENV, EU:T:2017:26, punctul 56 și jurisprudența citată).

În primul rând, din modul de redactare a articolului 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009 reiese că, „[î]n cazul în care, din motive independente de voința solicitantului, este probabil ca aprobarea să expire înainte de a se lua o decizie cu privire la reînnoirea ei, în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 79 alineatul (3) se adoptă o decizie privind amânarea datei de expirare a perioadei de aprobare pentru respectivul solicitant, pentru o perioadă care să permită examinarea cererii”. Articolul 17 al treilea paragraf din același regulament prevede elementele care trebuie luate în considerare atunci când este stabilită perioada de prelungire, și anume: „(a) timpul necesar pentru furnizarea informațiilor cerute; (b) timpul necesar pentru finalizarea procedurii; (c) dacă este cazul, necesitatea stabilirii unui program de lucru coerent, în conformitate cu dispozițiile articolului 18”.

Astfel, din această dispoziție reiese că, în cazul în care, din motive independente de voința solicitantului, este probabil ca aprobarea să expire înainte de a se lua o decizie cu privire la reînnoirea ei, „se adoptă o decizie privind amânarea datei de expirare a perioadei de aprobare”, iar aceasta „pentru o perioadă care să permită examinarea cererii”. Deși nu se poate exclude prin modul de redactare a acestei dispoziții ca, la sfârșitul acestei perioade, să fie adoptată o nouă decizie de prelungire, această prelungire, care nu intervine decât pentru a permite completarea procedurii de reînnoire, nu poate fi decât de natură provizorie, astfel cum explică Consiliul în memoriul său în intervenție.

Prin urmare, durata perioadei de prelungire trebuie să fie adaptată împrejurărilor concrete ale speței și, în consecință, nu poate face obiectul unei aplicări automate sau chiar sistematice.

În plus, potrivit jurisprudenței, articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 are ca efect să permită prelungirea procedurii de reînnoire a aprobării substanței active ca urmare a unor împrejurări intervenite în cursul procedurii însăși, iar nu cunoscute anterior (Hotărârea din 19 septembrie 2019, Arysta LifeScience Netherlands/Comisia, T‑476/17, EU:T:2019:618, punctul 104).

În al doilea rând, trebuie să se țină seama de contextul în care se înscrie norma prevăzută la articolul 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009.

Această regulă face parte din secțiunea din Regulamentul nr. 1107/2009 care privește aprobarea substanțelor active.

Primo, o aprobare nu poate fi acordată decât pentru o perioadă de cel mult 10 ani (articolul 5 din Regulamentul nr. 1107/2009), limitare care o reia pe cea prevăzută de Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (JO 1991, L 230, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 10, p. 30), care era în vigoare la momentul aprobării dimoxistrobinei. Astfel cum se explică în considerentul (15) al Regulamentului nr. 1107/2009, din motive de siguranță, perioada de valabilitate a aprobărilor substanțelor active este limitată în timp și trebuie să fie proporțională cu eventualele riscuri inerente utilizării substanțelor. Reînnoirea se acordă pentru o perioadă de cel mult 15 ani [articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1107/2009].

Rezultă că legiuitorul a avut grijă să prevadă perioade de aprobare și de reînnoire limitate, pentru a evita menținerea pe piață a substanțelor active care s‑ar dovedi că prezintă riscuri inacceptabile în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 1107/2009. Realizarea acestui obiectiv, în lumina principiului precauției, impune ca reevaluarea substanțelor să aibă loc periodic, astfel cum subliniază în mod întemeiat Comisia atunci când explică abordarea periodică a Regulamentului nr. 1107/2009.

Secundo, cererea de reînnoire trebuie depusă cu cel puțin trei ani înainte de expirarea aprobării (articolul 15 din Regulamentul nr. 1107/2009). Prin urmare, acest termen este considerat suficient, în principiu, pentru a finaliza această procedură și pentru a adopta o decizie privind reînnoirea aprobării, garantând în același timp eficacitatea abordării periodice amintite la punctul 60 de mai sus.

În acest scop, articolul 19 din Regulamentul nr. 1107/2009 a acordat Comisiei competența de a adopta, printr‑un regulament de punere în aplicare, dispozițiile necesare pentru aplicarea procedurii de reînnoire.

Astfel, a fost adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei din 18 septembrie 2012 de stabilire a dispozițiilor necesare pentru punerea în aplicare a procedurii de reînnoire pentru substanțele active, prevăzută în Regulamentul nr. 1107/2009 (JO 2012, L 252, p. 26), care prevede printre altele perioadele diferitelor etape ale procedurii de reînnoire pentru a garanta faptul că aceasta funcționează în mod corespunzător (considerentul 3). Acest regulament are ca obiect punerea în aplicare a normelor deja prevăzute în Regulamentul nr. 1107/2009, asigurând în același timp condiții uniforme de aplicare în Uniune.

În special, articolele 1-8 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012 prevăd normele privind admisibilitatea cererii depuse de un producător al substanței active într‑un stat membru și prevăd anumite termene pentru această primă fază a procedurii. Conform articolului 3 din regulamentul menționat, această cerere este verificată mai întâi de statul membru raportor, care se asigură că a fost depusă în termenul prevăzut la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf din regulamentul respectiv și că conține toate elementele prevăzute la articolul 2 din acesta. Mai precis, conform articolului 2 alineatul (2) din regulamentul menționat, cererea de reînnoire trebuie să conțină lista informațiilor noi pe care solicitantul intenționează să le prezinte și care sunt necesare, în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009. În continuare, conform articolului 6 din același regulament, după primirea răspunsului afirmativ al statului membru raportor cu privire la această verificare, solicitantul prezintă dosarele suplimentare statului membru raportor, statului membru coraportor, Comisiei și Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA). În sfârșit, conform articolului 8 din acest regulament, în cazul în care dosarele suplimentare au fost depuse în termen și conțin toate elementele prevăzute, statul membru raportor informează solicitantul, statul membru coraportor, Comisia și EFSA cu privire la data primirii dosarelor suplimentare și la admisibilitatea cererii.

De asemenea, articolele 11-14 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012 stabilesc procedura de evaluare a cererii de reînnoire a aprobării unei substanțe active și prevăd termene precise în care diferiții actori implicați în procedură trebuie să pregătească și să comunice raportul sau concluziile lor. Mai întâi, statul membru raportor, după consultarea statului membru coraportor, întocmește și transmite Comisiei, cu o copie către EFSA, un raport care evaluează dacă este de așteptat ca substanța activă să îndeplinească criteriile de aprobare, astfel cum se prevede la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 (articolul 11 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012). După ce a primit proiectul de raport de evaluare care i‑a fost transmis de statul membru raportor, EFSA îl transmite solicitantului și celorlalte state membre (articolul 12 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012). La expirarea termenului pentru prezentarea de observații scrise, EFSA adoptă o concluzie în lumina cunoștințelor științifice și tehnice actuale, utilizând documentele orientative aplicabile la data depunerii dosarelor suplimentare, care precizează dacă este de așteptat ca substanța activă să îndeplinească criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1107/2009. EFSA organizează, după caz, o consultare a experților, inclusiv a experților din statul membru raportor și statul membru coraportor. Aceasta comunică concluziile respective solicitantului, statelor membre și Comisiei și le pune la dispoziția publicului (articolul 13 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012). În cele din urmă, în urma primirii concluziilor EFSA și ținând seama de proiectul de raport de evaluare elaborat de statul membru raportor, de observațiile solicitantului și ale celorlalte state membre, precum și de concluziile EFSA, Comisia prezintă comitetului permanent un așa‑numit „raport de reînnoire” și un proiect de regulament. Solicitantului i se oferă posibilitatea de a prezenta observații pe marginea raportului de reînnoire [articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012]. Pe baza raportului de reînnoire și luând în considerare observațiile prezentate de solicitant, Comisia adoptă un regulament în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1107/2009 [articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012].

Numai ultima etapă a procedurii prevăzute la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012, care privește adoptarea Regulamentului privind reînnoirea aprobării în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1107/2009, nu este însoțită de un termen.

Rezultă că procedura de reînnoire este întemeiată pe executarea unui calendar precis (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2019, Arysta LifeScience Netherlands/Comisia, T‑476/17, EU:T:2019:618, punctul 103). Impunerea acestor termene și necesitatea respectării lor sunt de altfel coerente cu cerința potrivit căreia întreaga procedură trebuie să nu dureze mai mult de trei ani, astfel cum reiese din articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012 (Hotărârea din 9 decembrie 2021, Agrochem‑Maks/Comisia, C‑374/20 P, nepublicată, EU:C:2021:990, punctul 82).

Respectarea acestor termene și a cerinței celerității procedurii este cu atât mai importantă cu cât un regulament de punere în aplicare adoptat în temeiul articolului 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009, care prelungește aprobarea substanței active în cauză pentru o anumită perioadă, are aceleași consecințe ca un regulament de punere în aplicare privind aprobarea inițială a unei astfel de substanțe în temeiul articolului 13 alineatul (2) din regulamentul menționat sau ca un regulament de reînnoire a aprobării în temeiul articolului 20 din acest regulament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 septembrie 2018, Mellifera/Comisia, T‑12/17, EU:T:2018:616, punctele 57 și 58).

Astfel, este necesar să se considere că articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 prevede un mecanism care trebuie aplicat în mod excepțional atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acesta. O aplicare sistematică a acestui mecanism în procedurile de reînnoire a aprobării unei substanțe active nu este, așadar, compatibilă cu cerințele Regulamentului nr. 1107/2009 și, mai general, cu spiritul acestui regulament.

Dimpotrivă, Comisia trebuie, de fiecare dată când prelungește o perioadă de aprobare, să efectueze o evaluare a cazului concret și să ia în considerare elementele relevante pentru a defini „perioada suficientă” necesară pentru a finaliza evaluarea în curs.

Pe de altă parte, articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 lasă o putere de apreciere Comisiei pentru a stabili ce corespunde unei „perioade suficiente”. Această putere de apreciere nu este absolută, ci este încadrată de al treilea paragraf al articolului menționat, care prevede elementele care trebuie luate în considerare atunci când se stabilește perioada de prelungire.

Astfel, articolul 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009 nu poate fi interpretat și aplicat în mod izolat, ci trebuie interpretat în coroborare cu dispozițiile celui de al treilea paragraf care îl completează. Această relație între primul și al treilea paragraf ale articolului menționat reiese în special din textul original al Propunerii de regulament al Parlamentului European și al Consiliului COM(2006) 388 final a Comisiei din 12 iulie 2006 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, în care primul și al doilea paragraf din ceea ce este în prezent articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 făceau parte din același paragraf, care era urmat direct de paragraful privind durata prelungirii. Acest lucru demonstrează intenția legiuitorului de a vedea elementele care trebuie luate în considerare pentru stabilirea duratei prelungirii aplicate în situațiile vizate în prezent de primele două paragrafe ale articolului 17 din acest regulament. În plus, astfel cum arată în mod întemeiat Consiliul, durata perioadei de prelungire este stabilită luând în considerare elementele speței de la caz la caz.

Tertio, astfel cum s‑a amintit la punctele 46-51 de mai sus, principiul precauției stă la baza tuturor dispozițiilor Regulamentului nr. 1107/2009.

În acest context, expresia „perioadă suficientă” trebuie înțeleasă în sensul că impune definirea unei perioade care nici nu este mai scurtă și nici nu depășește ceea ce este necesar pentru a completa procedura de reînnoire pentru fiecare caz în parte.

În al treilea rând, trebuie să se țină seama de obiectivele urmărite de Regulamentul nr. 1107/2009.

În temeiul articolului 1 alineatul (3) din acesta, scopul Regulamentului nr. 1107/2009 este de a asigura un nivel ridicat de protecție atât a sănătății oamenilor și a animalelor, cât și a mediului și de a îmbunătăți funcționarea pieței interne prin armonizarea normelor de introducere pe piață a produselor fitosanitare, îmbunătățind în același timp producția agricolă. Prin urmare, Comisia susține în mod întemeiat că obiectivul Regulamentului nr. 1107/2009 este multiplu. Totuși, astfel cum reiese din considerentul (24) al Regulamentului nr. 1107/2009, atunci când se acordă autorizații pentru produse fitosanitare, obiectivul protejării sănătății umane și animale și a mediului în special ar trebui să prevaleze asupra obiectivului îmbunătățirii producției vegetale.

Prin impunerea menținerii unui nivel ridicat de protecție a mediului, Regulamentul nr. 1107/2009 aplică articolul 11 TFUE, care prevede că cerințele de protecție a mediului trebuie integrate în definirea și în punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor Uniunii, în special pentru promovarea dezvoltării durabile, și articolul 114 alineatul (3) TFUE, care concretizează această obligație. Acesta din urmă prevede efectiv că, în formularea propunerilor sale, printre altele în domeniul protecției mediului, făcute în temeiul apropierii legislațiilor care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne, Comisia pornește de la premisa asigurării unui nivel ridicat de protecție, ținând seama în special de orice evoluție nouă, întemeiată pe fapte științifice, și că, în cadrul atribuțiilor ce le revin, Parlamentul European și Consiliul depun eforturi de asemenea pentru realizarea acestui obiectiv. Această protecție are o importanță preponderentă în raport cu considerațiile economice, astfel încât este de natură să justifice consecințe economice negative, chiar considerabile, pentru anumiți operatori (a se vedea Hotărârea din 17 martie 2021, FMC/Comisia, T‑719/17, EU:T:2021:143, punctul 59 și jurisprudența citată).

Rezultă că, printre diferitele obiective ale Regulamentului nr. 1107/2009, Comisia trebuie să acorde o importanță deosebită celui care constă în asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății umane și animale și a mediului atunci când gestionează o procedură de reînnoire a aprobării unei substanțe active, a fortiori atunci când această procedură depășește cadrul temporal prevăzut pentru desfășurarea sa, și că ea acordă o prelungire a perioadei de aprobare în temeiul articolului 17 din regulamentul menționat.

Din ansamblul considerațiilor care precedă pot fi desprinse următoarele principii. Primo, prelungirea perioadei de aprobare este de natură provizorie și excepțională și este permisă din cauza împrejurărilor care au intervenit în cursul procedurii înseși și care nu erau cunoscute anterior. Aceasta trebuie adoptată având în vedere împrejurările concrete ale speței și, în consecință, nu poate face obiectul unei aplicări automate sau chiar sistematice. Secundo, durata prelungirii trebuie să fie suficientă pentru a permite examinarea cererii de reînnoire. Atunci când stabilește această durată, Comisia trebuie să ia în considerare elementele prevăzute la articolul 17 al treilea paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009 și să efectueze o evaluare de la caz la caz. Tertio, această perioadă nu trebuie să fie mai scurtă și nici să depășească ceea ce este necesar pentru finalizarea procedurii de reînnoire.

Quarto, într‑un mod mai general, atunci când intenționează să aplice articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009, Comisia trebuie să țină seama de durata globală a procedurii de reînnoire, pentru a se asigura că aceasta rămâne în limite rezonabile în raport cu principiul celerității procedurii amintit la punctul 68 de mai sus. În special, ținând seama de durata limitată a unei aprobări și de abordarea periodică aleasă de legiuitor, care se întemeiază pe o reevaluare a riscurilor substanțelor active la intervale regulate, nu se poate admite ca prelungirea aprobării, care are un caracter provizoriu și excepțional, să permită menținerea pe piață a unei substanțe active pentru o perioadă care o depășește în mod semnificativ pe cea a aprobării inițiale, în caz contrar sistemul de reînnoire instituit prin acest regulament fiind lipsit de orice efect util.

Interpretat astfel, articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 exprimă o evaluare comparativă a diferitor interese în cauză compatibilă cu obiectivele regulamentului menționat și cu principiul precauției. Pe de o parte, sunt luate în considerare interesele care pledează în favoarea faptului că o substanță care a fost aprobată în conformitate cu normele Uniunii nu este interzisă în mod imprevizibil din cauza întârzierilor în calendarul procedurii de reînnoire care sunt independente de voința solicitantului.

Pe de altă parte, prelungirea acordată nu este decât provizorie, aceasta poate fi întreruptă printr‑o decizie de nereînnoire sau poate fi însoțită de limitări în utilizarea substanțelor și, mai ales, nu trebuie să depășească ceea ce este necesar, având în vedere circumstanțele fiecărui caz în parte.

În speță, potrivit deciziei atacate, Comisia consideră că articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 o obligă să se abată de la termenele generale prevăzute pentru aprobarea substanțelor atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la acest articol. Comisia explică faptul că extinderile aprobării dimoxistrobinei acordate prin regulamente de punere în aplicare succesive erau limitate la un an, întrucât a optat pentru prelungiri cu o durată limitată care puteau fi reînnoite dacă era necesar în locul unei singure prelungiri pentru o perioadă mai lungă. Se menționează de asemenea, astfel cum se arată într‑un considerent standard care figurează în Regulamentul de punere în aplicare 2021/2068, că perioada de prelungire ar fi anulată în cazul în care un regulament privind nereînnoirea ar fi adoptat în perioada de prelungire.

Astfel, în decizia atacată, Comisia a apreciat că criteriile prevăzute la articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 erau îndeplinite, fără a examina însă diferitele elemente ale speței pentru a se asigura că aplica o prelungire cu o durată suficientă pentru a permite examinarea cererii de reînnoire a aprobării dimoxistrobinei.

În plus, explicațiile Comisiei cu privire la faptul că a optat pentru prelungiri cu o durată limitată care puteau fi reînnoite din nou dacă era necesar în locul unei prelungiri unice pentru o perioadă mai lungă nu sunt în conformitate cu principiile stabilite la punctele 79 și 80 de mai sus. Astfel, din aceste principii reiese că perioada de prelungire trebuie calculată in concreto și în funcție de etapele procedurii care trebuie îndeplinite și că aceasta nu poate depăși și nici nu depășește ceea ce este necesar pentru finalizarea procedurii de reînnoire.

Pe de altă parte, Regulamentul de punere în aplicare 2021/2068 prelungește, pentru a șasea oară consecutiv, perioada de aprobare a dimoxistrobinei. Ca urmare a acestei prelungiri, durata aprobării acestei substanțe active, care era inițial de 10 ani în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul nr. 1107/2009, a fost prelungită la mai mult de 16 ani și 3 luni. Această durată a prelungirii depășește cu mai mult de două ori durata de 3 ani prevăzută de Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012 pentru a completa o procedură de reînnoire. Cu toate acestea, Comisia a considerat în această privință că articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 îi permitea să prelungească perioada de aprobare a dimoxistrobinei fără nicio limită în timp, în pofida duratei totale a procedurii de reînnoire.

Trebuie arătat de asemenea că Regulamentul de punere în aplicare 2021/2068 a fost adoptat în contextul unei cereri de reînnoire a unei substanțe active pe care Comisia însăși a clasificat‑o drept substanță „persistentă și toxică”, a cărei înlocuire este preconizată ținând seama de proprietățile sale de perturbare a sistemului endocrin susceptibile să provoace efecte nocive la om (a se vedea punctul 8 de mai sus).

Or, în ceea ce privește substanțele susceptibile de înlocuire, articolul 24 din Regulamentul nr. 1107/2009 prevede că fiecare perioadă de reînnoire nu poate depăși șapte ani.

Astfel, în urma celei de a șasea prelungiri a perioadei de aprobare a dimoxistrobinei, perioada totală de prelungire corespunde, cu aproape câteva luni, duratei maxime a reînnoirii aprobării care ar fi putut fi decisă la finalul procedurii de reînnoire în cauză, presupunând că celelalte criterii ar fi fost îndeplinite.

Afirmând, în decizia atacată, că putea prelungi a șasea oară aprobarea dimoxistrobinei fără a ține seama de aceste împrejurări, Comisia nu a respectat caracterul provizoriu și excepțional al mecanismului de prelungire a aprobării unei substanțe active și nici cerințele de celeritate prevăzute de sistemul instituit pentru reînnoirea unei astfel de aprobări.

Rezultă că decizia atacată este afectată de o eroare de drept.

Argumentele Comisiei nu sunt de natură să repună în discuție această concluzie.

În primul rând, Comisia arată în mod întemeiat că obiectivul Regulamentului nr. 1107/2009 este multiplu. Or, acest element confirmă și nu repune în discuție interpretarea articolului 17 din regulamentul menționat efectuată la punctul 52 și următoarele de mai sus (a se vedea în special punctul 76 de mai sus).

În al doilea rând, Comisia arată că constatarea unor domenii critice de îngrijorare și a unor lacune în datele privind dimoxistrobina este lipsită de relevanță în vederea aplicării articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 și că prelungirea perioadei de aprobare prevăzute la articolul 17 din acest regulament nu s‑ar întemeia pe criterii de fond.

Reiese astfel din lectura articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 că acesta nu cuprinde considerații legate de evaluările de fond ale substanțelor active. Totuși, pe de o parte, interpretarea articolului 17 din acest regulament efectuată la punctele 54-82 de mai sus nu se întemeiază pe astfel de considerații. Pe de altă parte, obligația de a efectua o analiză in concreto a împrejurărilor care permit prelungirea perioadei de aprobare a unei substanțe active precum dimoxistrobină, inclusiv a naturii acestei substanțe (a se vedea punctul 85 de mai sus), nu presupune nici o evaluare de fond.

Prin urmare, aceste argumente ale Comisiei nu au incidență asupra concluziei Tribunalului.

În sfârșit, nu poate fi admis nici argumentul CropLife Europe potrivit căruia interpretarea articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 propusă de reclamantă ar fi contrară securității juridice, întrucât ar face ca mecanismul de prelungire să fie arbitrar. Pe de o parte, obligația Comisiei de a verifica respectarea criteriilor prevăzute la articolul 17 din regulamentul menționat ținând seama de împrejurările speței și de cerințele de celeritate inerente acestui regulament decurge din însuși textul său.

Pe de altă parte, astfel cum s‑a arătat la punctele 81 și 82 de mai sus, securitatea juridică a fost luată în considerare în evaluarea comparativă a diferitelor interese în cauză, care este conformă cu obiectivele Regulamentului nr. 1107/2009.

Reiese din tot ceea ce precedă că al doilea aspect al primului motiv al reclamantei este întemeiat.

Prin urmare, decizia atacată trebuie anulată în măsura în care privește dimoxistrobina, fără a fi necesară examinarea primului aspect al primului motiv sau a celui de al doilea motiv.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune să fie obligată să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă, conform concluziilor acesteia din urmă.

În temeiul articolului 138 alineatele (1) și (3) din Regulamentul de procedură, Parlamentul, Consiliul și CropLife Europe suportă propriile cheltuieli de judecată.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra extinsă)

19 noiembrie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Istoricul litigiului și situația de fapt ulterioară introducerii acțiunii

Concluziile părților

În drept

Cu privire la menținerea interesului de a exercita acțiunea

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o interpretare eronată a articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009

Cu privire la admisibilitatea primului motiv

Cu privire la fond

Cu privire la cheltuielile de judecată