Hotărârea Tribunalului (Camera a treia extinsă) din 5 iunie 2024.#BNP Paribas împotriva Băncii Centrale Europene.#Politica economică și monetară – Supravegherea instituțiilor de credit – Atribuții specifice de supraveghere încredințate BCE – Stabilirea cerințelor prudențiale – Angajamente de plată irevocabile – Autoritate de lucru judecat – Exces de putere – Eroare vădită de apreciere – Principiul bunei administrări – Proporționalitate.#Cauza T-186/22.

Cauza T‑186/22

BNP Paribas

împotriva

Băncii Centrale Europene

Hotărârea Tribunalului (Camera a treia extinsă) din 5 iunie 2024

„Politica economică și monetară – Supravegherea instituțiilor de credit – Atribuții specifice de supraveghere încredințate BCE – Stabilirea cerințelor prudențiale – Angajamente de plată irevocabile – Autoritate de lucru judecat – Exces de putere – Eroare vădită de apreciere – Principiul bunei administrări – Proporționalitate”

Acțiune în anulare – Hotărâre de anulare – Domeniu de aplicare – Autoritate absolută de lucru judecat – Întindere – Luare în considerare atât a motivării, cât și a dispozitivului – Obligația de a respecta termenii hotărârii în deciziile viitoare similare celei anulate

(art. 266 TFUE)

(a se vedea punctele 27-29 și 32)

Politica economică și monetară – Politica economică – Supravegherea sectorului financiar al Uniunii – Mecanismul unic de supraveghere – Supravegherea prudențială a instituțiilor de credit – Cerințe de fonduri proprii – Întinderea controlului și a evaluării realizate de Banca Centrală Europeană (BCE) – Obligația de efectuare a unei examinări prudențiale individuale – Includere

[Regulamentul nr. 1024/2013 al Consiliului, art. 4 alin. (1) lit. (f) și art. 16 alin. (1) lit. (c) și alin. (2) lit. (d)]

(a se vedea punctele 34 și 38-42)

Politica economică și monetară – Politica economică – Supravegherea sectorului financiar al Uniunii – Mecanismul unic de supraveghere – Supravegherea prudențială a instituțiilor de credit – Cerințe de fonduri proprii – Examinare individuală efectuată de Banca Centrală Europeană (BCE) – Identificare a unui risc pe baza unui raționament care este aplicabil și altor instituții – Încălcarea principiului bunei administrări – Lipsă

(a se vedea punctele 71 și 81)

Politica economică și monetară – Politica economică – Supravegherea sectorului financiar al Uniunii – Mecanismul unic de supraveghere – Supravegherea prudențială a instituțiilor de credit – Cerințe de fonduri proprii – Examinare individuală efectuată de Banca Centrală Europeană (BCE) – Tratament contabil și prudențial al angajamentelor de plată irevocabile (API) – Risc prudențial de supraestimare a fondurilor proprii de bază (CET 1) – Măsură corectivă adoptată de BCE pentru deducerea API‑urilor din CET 1 – Atingere adusă efectului util al API‑urilor – Inexistență

[Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului; Regulamentul nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 70 alin. (3); Regulamentul nr. 1024/2013 al Consiliului; Directiva 2014/49 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 10 alin. (3); Directiva 2014/59 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 103 alin. (3)]

(a se vedea punctele 91, 92, 94, 97 și 105)

Rezumat

Sesizat cu o acțiune în anulare, pe care o respinge, Tribunalul aduce precizări, în raport cu hotărârile sale din 2020 ( 1 ), cu privire la examinarea individuală a situației unei instituții de credit efectuată de Banca Centrală Europeană (BCE) în exercitarea atribuției sale de supraveghere prudențială. Acesta se pronunță în mod specific cu privire la tratamentul prudențial și contabil al angajamentelor de plată irevocabile (API) ( 2 ), care poate conduce la o supraestimare a nivelului fondurilor proprii de nivel 1 de bază (Common Equity Tier 1, CET 1) ( 3 ) și poate modifica astfel acoperirea de risc a acestei instituții de credit, astfel încât să determine, la cererea BCE, instituirea unor măsuri corective prevăzute de Regulamentul nr. 1024/2013 ( 4 ).

BNP Paribas, reclamanta, este o instituție de credit franceză care face obiectul supravegherii prudențiale directe din partea BCE.

La 31 martie 2021, BCE a trimis reclamantei un chestionar privind tratamentul de către aceasta din urmă al API‑urilor. După primirea răspunsurilor reclamantei, aceasta i‑a adresat un proiect de decizie la finalul procesului de supraveghere și evaluare (Supervisory Review and Evaluation Process, SREP), care cuprindea printre altele cerința ca cuantumul cumulat al API‑urilor să fie dedus din CET 1 (denumită în continuare „măsura de deducere”). În urma observațiilor reclamantei, BCE a adoptat decizia din 2 februarie 2022 ( 5 ) (denumită în continuare „decizia atacată”). În această decizie, BCE a stabilit în esență că cadrul pus în aplicare, precum și fondurile proprii și lichiditatea reclamantei nu asigurau o administrare sănătoasă și o acoperire a riscurilor ca urmare a unei supraestimări a nivelului CET 1 ale sale. Pentru a acoperi acest risc, BCE a impus, pe de o parte, măsura de deducere și, pe de altă parte, o obligație de raportare ( 6 ). Reproșând BCE că nu a efectuat o examinare individuală a situației sale, reclamanta a sesizat Tribunalul cu o acțiune în anulare împotriva deciziei atacate.

Aprecierea Tribunalului

Cu titlu introductiv, Tribunalul observă că BCE nu a formulat recursuri împotriva hotărârilor din 2020 prin care au fost anulate în parte deciziile sale vizate de hotărârile menționate. Cu toate acestea, deciziile atacate în prezenta cauză nu au ca obiectiv înlocuirea deciziilor care au fost anulate prin Hotărârea BNP Paribas/BCE. Astfel, BCE adoptă în fiecare an o decizie în cadrul SREP care intră în vigoare la data specificată în această decizie. La aceeași dată, decizia referitoare la SREP din anul precedent își încetează aplicarea, cu excepția cazului în care noua decizie referitoare la SREP prevede altfel. Astfel, pretinsa încălcare a obligației, în temeiul articolului 266 TFUE, a unei instituții emitente a actului anulat de a lua măsurile impuse de executarea hotărârii de anulare nu poate fi admisă. Cu toate acestea, Tribunalul apreciază dacă BCE a săvârșit un abuz de putere prin adoptarea ( 7 ) unei măsuri de deducere fără să fi efectuat în mod real o examinare individuală.

În primul rând, în ceea ce privește examinarea individuală efectuată de BCE, Tribunalul arată, mai întâi, că lipsa unui recurs din partea BCE împotriva hotărârilor din 2020 implică faptul că acestea au dobândit autoritate de lucru judecat. Chiar dacă BCE nu a înlocuit propriu‑zis deciziile anulate cu noi decizii referitoare la SREP din anul vizat de cauzele menționate, nu este mai puțin adevărat că, în noile cicluri ale deciziilor referitoare la SREP, pentru a evita ca noile decizii să fie afectate de aceleași neregularități ca cele identificate în hotărârile din 2020, BCE este obligată să respecte termenii hotărârilor Tribunalului.

În continuare, în hotărârile din 2020, Tribunalul a considerat că deciziile atacate nu menționau nicio examinare individuală efectuată de BCE pentru a verifica dacă reclamantele implementaseră cadrul, strategiile, procesele și mecanismele pentru a face față riscurilor prudențiale legate de tratamentul extrabilanțier al API‑urilor și, dacă este cazul, pentru a se asigura de relevanța lor în raport cu astfel de riscuri.

Prin urmare, Tribunalul arată că, în hotărârile din 2020, a anulat deciziile care i‑au fost deferite, pentru motivul că BCE nu a efectuat examinarea prudențială individuală a reclamantelor, astfel cum impun dispozițiile ( 8 ) Regulamentului nr. 1024/2013. În această privință, acesta constată că BCE, în urma anulării deciziilor care au făcut obiectul hotărârilor din 2020, a dezvoltat o metodologie pentru a efectua, în cadrul evaluării sale referitoare la SREP pentru anii următori, o examinare mai concretă a situației instituțiilor de credit care subscriu API.

În speță, examinarea a fost efectuată în conformitate cu metodologia menționată a BCE și constă într‑un chestionar care a determinat BCE să examineze, având în vedere răspunsurile instituțiilor supravegheate și care contribuie la finanțarea Fondului unic de rezoluție (FUR) și la sistemele de garantare a depozitelor prin subscrierea API, dacă acestea erau expuse riscului de supraestimare a CET 1 și, după caz, dacă acest risc era acoperit. În acest scop, întrebările adresate priveau cuantumurile API subscrise, garanțiile furnizate, tratamentul contabil și prudențial al API și al garanțiilor și posibilele scenarii de recuperare a garanțiilor sau de solicitare a plății API, inclusiv legăturile dintre aceste diferite scenarii. În plus, pentru a evalua cadrul, strategiile, procesele și mecanismele puse în aplicare de instituția de credit în cauză pentru a gestiona riscul, precum și fondurile proprii și lichiditatea deținute pentru a acoperi acest risc, BCE a solicitat informații suplimentare privind printre altele tratamentul contabil și prudențial, măsurile de reducere a riscurilor, măsurile de lichiditate și de capital, precum și orice altă măsură utilizată pentru reducerea riscului de supraestimare a CET 1.

Astfel, într‑o primă etapă, BCE a stabilit dacă reclamanta era expusă unui risc de supraestimare a CET 1 ( 9 ) și, într‑o a doua etapă, a efectuat o examinare a situației individuale a reclamantei pentru a stabili dacă cadrul, strategiile, procesele și mecanismele pe care le punea în aplicare și dacă fondurile proprii și lichiditatea deținute de aceasta asigurau o administrare sănătoasă și o acoperire a riscului de supraestimare a CET 1. BCE a ajuns în cele din urmă la concluzia că aceste elemente, astfel examinate, nu asigurau o administrare sănătoasă și o acoperire a riscului identificat, ceea ce a justificat măsura de deducere.

Prin urmare, Tribunalul constată că BCE a luat în considerare elementele relevante, astfel cum sunt menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (f) și la articolul 16 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 1024/2013, și că a efectuat o examinare individuală a situației reclamantei.

În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul, pe care îl respinge, potrivit căruia BCE nu ar fi făcut dovada unui risc și că examinarea pe care a efectuat‑o ar fi avut drept scop crearea unei norme cu aplicabilitate generală, Tribunalul observă, primo, că BCE a identificat un risc propriu reclamantei. Astfel, în cadrul atribuției sale de supraveghere prudențială, aceasta a luat în considerare, ca punct de plecare, tratamentul contabil aplicat de reclamantă, ca element de fapt printre altele pentru a stabili dacă și în ce mod aceasta din urmă a gestionat și a acoperit riscurile prudențiale la care era expusă ca urmare a subscrierii API și a constituirii de garanții. Astfel, BCE a constatat că reclamanta optase pentru un tratament contabil combinat, constând într‑un tratament extrabilanțier al API, înscriind în același timp în bilanțul său, printre active, ca creanță de restituire, sume plasate în garanție la valoarea lor nominală totală. O asemenea alegere implica, pentru BCE, că contribuția la finanțarea fondurilor de rezoluție și de garantare a depozitelor nu se reflecta în bilanț, ceea ce avea drept consecință un risc de supraestimare a CET 1.

Secundo, Tribunalul observă că BCE nu a creat nicio normă cu aplicabilitate generală din moment ce tratamentul contabil al API și garanția aferentă sunt proprii fiecărei instituții, iar normele contabile aplicabile lasă o anumită marjă sau chiar o anumită alegere de care beneficia reclamanta.

( 1 ) Hotărârea din 9 septembrie 2020, Société Générale/BCE (T‑143/18, nepublicată, EU:T:2020:389), Hotărârea din 9 septembrie 2020, Crédit Agricole și alții/BCE (T‑144/18, nepublicată, EU:T:2020:390), Hotărârea din 9 septembrie 2020, Confédération nationale du Crédit Mutuel și alții/BCE (T‑145/18, nepublicată, EU:T:2020:391), Hotărârea din 9 septembrie 2020, BPCE și alții/BCE (T‑146/18, nepublicată, EU:T:2020:392), Hotărârea din 9 septembrie 2020, Arkéa Direct Bank și alții/BCE (T‑149/18, nepublicată, EU:T:2020:393), și Hotărârea din 9 septembrie 2020, BNP Paribas/BCE (T‑150/18 și 345/18, EU:T:2020:394) (denumite în continuare „hotărârile din 2020”).

( 2 ) Aceste angajamente constituie o posibilitate de a îndeplini obligația de contribuție la fondurile de rezoluție sau la sistemele de garantare, caz în care suma datorată va fi plătită la prima cerere a autorității responsabile cu fondurile de rezoluție sau cu sistemele de garantare. Acest contract este însoțit de o garanție de punere la dispoziție exclusivă a fondurilor în cuantum egal cu cotizația datorată.

( 3 ) Aceste fonduri sunt destinate să asigure continuitatea activităților unei instituții de credit și să prevină situațiile de insolvență.

( 4 ) Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO 2013, L 287, p. 63).

( 5 ) Decizia ECB‑SSM-2022-FRBNP-7 a Băncii Centrale Europene din 2 februarie 2022 (denumită în continuare „decizia din 2 februarie 2022”).

( 6 ) În temeiul articolului 16 alineatul (2) litera (d) și, respectiv, litera (j) din Regulamentul nr. 1024/2013.

( 7 ) Cu încălcarea articolului 4 alineatul (1) litera (f) și a articolului 16 alineatul (1) litera (c) și alineatul (2) literele (d) și (j) din Regulamentul nr. 1024/2013, astfel cum au fost precizate în hotărârile din 2020.

( 8 ) Articolul 4 alineatul (1) litera (f) și articolul 16 alineatul (1) litera (c) și alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 1024/2013.

( 9 ) În conformitate cu competențele conferite de articolul 16 alineatul (1) litera (c) și alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 1024/2013.