OrdonanÈ›a CurÈ›ii (Camera a zecea) din 25 octombrie 2023.#SC Assofrutti Rom SRL împotriva AgenÅ£iei pentru FinanÅ£area InvestiÅ£iilor Rurale È™i a Centrului Regional pentru FinanÅ£area InvestiÅ£iilor Rurale 5 Vest TimiÅŸoara.#Cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel TimiÅŸoara.#Trimitere preliminară – Articolul 53 alineatul (2) și articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții – Politica agricolă comună – Ajutor financiar pentru investiții în plantațiile arboricole – Cerința prezentării contextului normativ al litigiului principal – Cerința prezentării motivelor care justifică necesitatea unui răspuns din partea Curții – Lipsa unor precizări suficiente – Inadmisibilitate vădită.#Cauza C-635/22.

ORDONANȚA CURȚII (Camera a zecea)

25 octombrie 2023(*)

„Trimitere preliminară – Articolul 53 alineatul (2) și articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții – Politica agricolă comună – Ajutor financiar pentru investiții în plantațiile arboricole – Cerința prezentării contextului normativ al litigiului principal – Cerința prezentării motivelor care justifică necesitatea unui răspuns din partea Curții – Lipsa unor precizări suficiente – Inadmisibilitate vădită”

În cauza C‑635/22,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Timișoara (România), prin decizia din 30 iunie 2022, primită de Curte la 11 octombrie 2022, în procedura

SC Assofrutti Rom SRL

împotriva

Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale,

Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 5 Vest Timișoara,

CURTEA (Camera a zecea),

compusă din domnul Z. Csehi (raportor), președinte de cameră, și domnii M. Ilešič și D. Gratsias, judecători,

avocat general: domnul N. Emiliou,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

– pentru SC Assofrutti Rom SRL, de B.‑M. Serb, avocată;

– pentru guvernul român, de R. Antonie, E. Gane și A. Wellman, în calitate de agenți;

– pentru Comisia Europeană, de G. Koleva, A. Sauka și E. A. Stamate, în calitate de agenți,

având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții,

dă prezenta

Ordonanță

1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 39 alineatul (1) literele (a) și (b) TFUE, a articolului 17 din Directiva 2008/90/CE a Consiliului din 29 septembrie 2008 privind comercializarea materialului de înmulțire și plantare fructifer destinat producției de fructe (JO 2008, L 267, p. 8) și a articolului 4 alineatul (10) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (JO 2013, L 347, p. 320).

2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între SC Assofrutti Rom SRL, pe de o parte, și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (România) (denumită în continuare „AFIR”), precum și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 5 Vest Timișoara (România) (denumit în continuare „CRFIR”), pe de altă parte, în legătură cu o decizie a acestuia din urmă prin care se refuză rambursarea cheltuielilor efectuate de reclamanta din litigiul principal pentru materiale de înmulțire pentru aluni.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Regulamentul de procedură al Curții

3 Articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții prevede:

„Pe lângă textul întrebărilor adresate Curții cu titlu preliminar, cererea de decizie preliminară trebuie să cuprindă:

(a) o expunere sumară a obiectului litigiului, precum și a faptelor pertinente, astfel cum au fost constatate de instanța de trimitere, sau cel puțin o expunere a circumstanțelor factuale pe care se întemeiază întrebările;

(b) conținutul dispozițiilor naționale care ar putea fi aplicate în speță și, dacă este cazul, jurisprudența națională pertinentă;

(c) expunerea motivelor care au determinat instanța de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea sau validitatea anumitor dispoziții ale dreptului Uniunii, precum și legătura pe care instanța de trimitere o stabilește între aceste dispoziții și legislația națională aplicabilă litigiului principal.”

Directiva 2008/90

4 Articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2008/90 are următorul cuprins:

„Prezenta directivă se aplică comercializării materialului de înmulțire și plantare fructifer destinat producției de fructe în interiorul Comunității.”

5 Articolul 2 din această directivă, intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]

8. «material CAC (Conformitas Agraria Communitatis)» înseamnă material de înmulțire și plantare fructifer care:

(a) are identitate de soi și puritate de soi adecvată;

(b) este destinat pentru:

– producerea de material de înmulțire;

– producerea de material de plantare fructifer și/sau

– producerea de fructe;

(c) îndeplinește cerințele specifice pentru materialul CAC stabilite în temeiul articolului 4;

[…]

10. «comercializare» înseamnă vânzarea, deținerea în vederea vânzării, oferirea spre vânzare, precum și orice formă de distribuire, furnizare sau transfer destinat exploatării comerciale a materialului de înmulțire sau de plantare fructifer către terțe părți, cu titlu oneros sau nu;

[…]”

6 Articolul 17 din directiva menționată, intitulat „Clauza de liberă circulație”, prevede:

„(1) Materialul de înmulțire și plantare fructifer care respectă cerințele și condițiile stabilite în prezenta directivă nu este supus niciunei restricții de comercializare în ceea ce privește furnizorul, aspectele fitosanitare, mediul de cultură și modalitățile de inspectare, în afara celor prevăzute în prezenta directivă.

(2) În ceea ce privește materialul de înmulțire și plantare fructifer din genurile și speciile menționate în anexa I, statele membre se abțin să impună condiții mai stricte sau alte restricții de comercializare decât cele prevăzute în prezenta directivă sau în cadrul cerințelor specifice stabilite în temeiul articolului 4 sau decât cele existente la 28 aprilie 1992, după caz.”

7 Anexa I la aceeași directivă enumeră lista genurilor și speciilor cărora li se aplică aceasta din urmă, printre care figurează în special Corylus avellana L., denumit în mod obișnuit alun.

Regulamentul nr. 1303/2013

8 Articolul 4 din Regulamentul nr. 1303/2013, intitulat „Principii generale”, care figurează în titlul I din acest regulament, intitulat „Principii privind contribuția Uniunii la [fondurile structurale și de investiții europene (Fondurile ESI)]”, prevede la alineatul (10):

„Comisia [Europeană] și statele membre își îndeplinesc rolurile care le revin în legătură cu Fondurile ESI, urmărind reducerea sarcinii administrative a beneficiarilor.”

Dreptul român

9 Prin Decizia C(2015) 3508 din 26 mai 2015, Comisia a aprobat o primă versiune a Programului de dezvoltare rurală al României pentru perioada de programare 2014-2020 (denumit în continuare „PNDR 2014-2020”).

10 Din decizia de trimitere reiese că numai versiunea a V‑a a PNDR 2014-2020, adoptată la 30 iunie 2017 și aplicabilă, potrivit instanței de trimitere, situației de fapt din litigiul principal, a introdus, pe de o parte, o derogare referitoare la standardul de calitate autorizat pentru materialul de plantare CAC pentru nuc și alun și, pe de altă parte, cerința parcurgerii procedurii de achiziție publică pentru achiziționarea materialului de plantare CAC.

11 Potrivit PNDR 2014-2020 versiunea a V‑a:

„Permiterea utilizării materialului de plantare CAC în cazul nucului și alunului:

Modificarea este necesară în contextul lipsei materialului săditor certificat pentru aceste specii pe piața din România și [Uniunea Europeană]. Această situație este generată la nivel național de capacitatea redusă a pepinieriștilor autohtoni, iar la nivel european de lipsa obligativității producerii acestui tip de material de plantare.

[…]

În cazul drumurilor de exploatare și materialului de plantare CAC pentru nuc și alun, se va aplica procedura de achiziții [de] bunuri și servicii a [AFIR].”

Litigiul principal și întrebările preliminare

12 La 24 noiembrie 2017, reclamanta din litigiul principal a încheiat cu AFIR un contract de finanțare având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile de către autoritatea contractantă pentru punerea în aplicare a unei cereri de finanțare pentru proiectul intitulat „Înființare plantație alun și achiziție utilaje, comun[ele] Brestovăț și Ghizela, Județ Timiș” (denumit în continuare „contractul de finanțare”).

13 În executarea acestui contract, reclamantei din litigiul principal i‑au fost plătite primele trei tranșe ale finanțării, și anume un cuantum total de 2 097 786,36 lei românești (RON) (462 169,28 euro). În schimb, în ceea ce privește a patra și ultima tranșă, care acoperea în special cheltuielile aferente materialului pentru plantat aluni, în cuantum de 1 153 352,34 RON (254 098,33 euro), cererea de decontare a fost respinsă de CRFIR, pentru motivul că aceste cheltuieli nu erau eligibile pentru finanțarea de către AFIR.

14 În această privință, CRFIR a precizat printre altele că, în conformitate cu prevederile fișei submăsurii 4.1a – Investiții în exploatații pomicole din cadrul PNDR 2014-2020, stabilită prin Ordinul ministrului agriculturii si dezvoltării rurale nr. 115 din 25 aprilie 2017 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 794/2016 privind aprobarea ghidurilor solicitantului aferente măsurilor, submăsurilor și schemelor de ajutor de stat sau de minimis din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 elaborate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (denumit în continuare „Ordinul nr. 115 din 25 aprilie 2017”) și devenită parte integrantă din contractul de finanțare, a fost permisă utilizarea materialului de plantare CAC în cazul nucului și alunului, în contextul lipsei materialului săditor certificat pentru aceste specii pe piața din România și pe cea din Uniune. Or, CRFIR a adăugat că, în cazul materialului de plantare CAC pentru nuc și alun, trebuia aplicată procedura de achiziții de bunuri și servicii a AFIR, decontarea cheltuielilor pentru aceste materiale de plantare pe baza costurilor standard și a contribuției în natură fiind exclusă la acel moment. În continuare, CRFIR a precizat că, „având în vedere cheltuielile solicitate în dosarul cererii de plată, respectiv materialul săditor pentru plantare și faptul că materialul de plantare este din categoria [CAC], s‑a decis asupra neeligibilității cheltuielilor din cererea de plată”.

15 Reclamanta din litigiul principal a introdus o acțiune la Tribunalul Timiș (România) împotriva deciziei de respingere adoptate de CRFIR, susținând că materialul săditor folosit de aceasta se încadra în categoria prevăzută în contractul de finanțare și că nu exista obligativitatea parcurgerii procedurii de achiziții pe bază de selecție de oferte.

16 Prin hotărârea din 10 decembrie 2021, această instanță a respins acțiunea pentru motivul că, în conformitate cu reglementarea națională aplicabilă, în cazul înființării sau reconversiei plantațiilor fructifere, solicitantul finanțării trebuie să utilizeze doar material fructifer din categoria biologică certificată sau dintr‑o categorie superioară, excepție făcând speciile nuc și alun, unde poate fi utilizat și materialul săditor din categoria CAC. Instanța menționată a arătat că, în acest din urmă caz, era aplicată procedura de achiziții de bunuri și servicii a AFIR, iar pentru celelalte tipuri de material se utilizau costurile standard și contribuția în natură. În această privință, ea a precizat că Ordinul nr. 115 din 25 aprilie 2017 era în vigoare la data încheierii contractului de finanțare, astfel că în cuprinsul anexei V la acest contract s‑a prevăzut că în cazul nucului și alunului se poate utiliza materialul de plantare din categoria CAC. În consecință, aceeași instanță a apreciat că beneficiarul finanțării putea să opteze pentru utilizarea materialului de plantare din categoria CAC pentru alun, însă, potrivit Ordinului nr. 115 din 25 aprilie 2017, procedura de achiziții de bunuri și servicii a AFIR era obligatorie și trebuia să fie parcursă, decontarea cheltuielilor pentru materiale de plantare din categoria CAC nefiind posibilă pe baza costurilor standard și a contribuției în natură.

17 Reclamanta din litigiul principal a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la Curtea de Apel Timișoara (România), care este instanța de trimitere.

18 În primul rând, această instanță are îndoieli cu privire la conformitatea PNDR 2014-2020 versiunea a V‑a cu articolul 17 din Directiva 2008/90, în măsura în care această reglementare condiționează comercializarea materialului săditor CAC de parcurgerea unei proceduri de achiziții publice. Astfel, instanța menționată ridică problema dacă o asemenea cerință suplimentară, prevăzută doar de PNDR 2014-2020 versiunea a V‑a, poate constitui un obstacol în calea liberei circulații a materialului de înmulțire CAC, în sensul acestei dispoziții. În această privință, ea arată că răspunsul dat la această întrebare este important întrucât va permite să se stabilească dacă dispozițiile din PNDR 2014-2020 versiunea a V‑a sunt conforme cu Directiva 2008/90 și întrucât, în caz de neconformitate, motivul pentru care s‑a refuzat plata ultimei tranșe din contractul de finanțare ar înceta să existe.

19 În al doilea rând, instanța de trimitere ridică problema dacă impunerea procedurii de achiziții publice în situația cu care este sesizată este conformă cu obiectivele și cu principiile Uniunii. În această privință, instanța menționată observă că dispozițiile dreptului Uniunii în materie de politică agricolă comună urmăresc printre altele reducerea sarcinii administrative a beneficiarului unei finanțări în legătură cu această politică. Or, ea arată că reclamanta din litigiul principal a afirmat în fața sa că impunerea parcurgerii unei astfel de proceduri în condițiile în care materialul săditor era produs de propria pepinieră reprezintă o suprasarcină pentru aceasta.

20 În aceste condiții, Curtea de Apel Timișoara a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Dispozițiile articolului 17 din [Directiva 2008/90] pot fi interpretate în sensul că interzic statelor membre să impună cerința parcurgerii procedurii de achiziții publice înainte de comercializarea [materialului CAC]?

2) Într‑o situație ca cea din prezenta cauză, articolul 4 [alineatul] (10) din Regulamentul [nr. 1303/2013] coroborat cu dispozițiile articolului 39 [alineatul] (1) [literele] (a) și (b) [TFUE] poate fi interpretat în sensul că se opune cerinței parcurgerii procedurii de achiziții publice, stabilită prin PNDR 2014-2020 (versiunea a V‑a)?”

Cu privire la întrebările preliminare

21 În temeiul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când o cerere de decizie preliminară este în mod vădit inadmisibilă, Curtea poate oricând să decidă, după ascultarea avocatului general, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.

22 În prezenta cauză se impune aplicarea acestei dispoziții.

23 Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, procedura instituită la articolul 267 TFUE constituie un instrument de cooperare între Curte și instanțele naționale cu ajutorul căruia Curtea le furnizează acestora din urmă elementele de interpretare a dreptului Uniunii care le sunt necesare pentru soluționarea litigiului asupra căruia sunt chemate să se pronunțe (Hotărârea din 26 martie 2020, Miasto Łowicz și Prokurator Generalny, C‑558/18 și C‑563/18, EU:C:2020:234, punctul 44, precum și jurisprudența citată).

24 Întrucât decizia de trimitere servește drept fundament pentru această procedură, instanța națională este obligată să clarifice, chiar în decizia de trimitere, cadrul factual și normativ al litigiului principal și să ofere explicațiile necesare cu privire la motivele care au stat la baza alegerii prevederilor dreptului Uniunii a căror interpretare o solicită, precum și cu privire la legătura pe care o stabilește între aceste prevederi și reglementarea națională aplicabilă litigiului cu care este sesizată [a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iunie 2020, C.F. (Inspecție fiscală), C‑430/19, EU:C:2020:429, punctul 23 și jurisprudența citată].

25 În această privință, trebuie să se sublinieze de asemenea că informațiile cuprinse în deciziile de trimitere trebuie să permită, pe de o parte, Curții să furnizeze răspunsuri utile la întrebările adresate de instanța națională și, pe de altă parte, guvernelor statelor membre, precum și celorlalte persoane interesate să își exercite dreptul care le este conferit la articolul 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene de a prezenta observații. Revine Curții obligația de a veghea ca acest drept să fie salvgardat, ținând cont de faptul că, în temeiul articolului 23 menționat, numai deciziile de trimitere sunt notificate persoanelor interesate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 septembrie 2021, Irish Ferries, C‑570/19, EU:C:2021:664, punctul 134 și jurisprudența citată).

26 Cerințele cumulative privind conținutul unei decizii de trimitere, citate la punctul 24 din prezenta ordonanță, figurează în mod explicit la articolul 94 din Regulamentul de procedură, pe care instanța de trimitere se prezumă, în cadrul cooperării instituite la articolul 267 TFUE, că îl cunoaște și pe care este obligată să îl respecte cu strictețe (Ordonanța din 3 iulie 2014, Talasca, C‑19/14, EU:C:2014:2049, punctul 21, și Hotărârea din 9 septembrie 2021, Toplofikatsia Sofia și alții, C‑208/20 și C‑256/20, EU:C:2021:719, punctul 20, precum și jurisprudența citată). Ele sunt amintite și la punctele 13, 15 și 16 din Recomandările în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (JO 2019, C 380, p. 1), adoptate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

27 În speță, este evident că decizia de trimitere nu îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 94 literele (b) și (c) din Regulamentul de procedură.

28 Mai întâi, decizia de trimitere nu conține o descriere suficient de precisă a cadrului juridic național în care se înscrie litigiul cu care este sesizată instanța de trimitere.

29 Astfel, decizia de trimitere nu indică în mod clar natura procedurii de achiziții publice aplicabile în litigiul principal. În această privință, Comisia susține în mod întemeiat că această decizie menține o confuzie, în special la punctele 23, 32 și 33, precum și în însuși textul întrebărilor preliminare, între obligația de a urma procedura de achiziții publice instituită de AFIR și obligația de a urma procedura de achiziții publice prevăzută de legislația națională sau europeană. Astfel, în decizia de trimitere figurează în mod interschimbabil expresiile „procedura de achiziții publice” și „procedura de achiziții de bunuri și servicii a AFIR”. În plus, instanța de trimitere nu explică în ce constă exact procedura în cauză. Prin urmare, Curtea nu este în măsură să înțeleagă care este procedura de achiziții publice aplicabilă în litigiul principal.

30 În consecință, decizia de trimitere nu permite Curții să răspundă în mod util la întrebările adresate, prin care instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 17 din Directiva 2008/90, pe de o parte, și articolul 4 alineatul (10) din Regulamentul nr. 1303/2013 coroborat cu articolul 39 alineatul (1) literele (a) și (b) TFUE, pe de altă parte, se opun unei obligații precum cea care ar exista în speță de a se parcurge procedura de achiziții publice prevăzută de PNDR 2014-2020 versiunea a V‑a.

31 În continuare, în ceea ce privește prima întrebare, decizia de trimitere nu cuprinde expunerea motivelor exacte care au determinat instanța de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea articolului 17 din Directiva 2008/90. De asemenea, ea nu conține explicații precise cu privire la legătura pe care o stabilește între această dispoziție și legislația națională aplicabilă, potrivit acestei instanțe, litigiului principal, astfel încât Curtea nu poate aprecia în ce măsură este necesar un răspuns la această întrebare pentru a permite instanței menționate să pronunțe propria hotărâre.

32 Astfel, decizia de trimitere nu oferă o explicație suficientă cu privire la pertinența articolului 17 din Directiva 2008/90, directivă care reglementează comercializarea materialului de înmulțire și plantare fructifer destinat producției de fructe și care nu este aplicabilă litigiului principal, care nu privește comercializarea materialelor de înmulțire CAC, ci condițiile care reglementează acordarea de sprijin financiar pentru achiziționarea acestor materiale la înființarea sau reconversia plantațiilor pomicole, astfel cum subliniază guvernul român și Comisia.

33 În sfârșit, în ceea ce privește a doua întrebare, instanța de trimitere se limitează să ridice, într‑un mod foarte general, problema dacă impunerea procedurii de „achiziții publice”, în circumstanțe factuale precum cele din litigiul principal, este conformă cu obiectivele și cu principiile Uniunii. Desigur, ea explică, pe de o parte, că răspunsul Curții este important pentru dezlegarea fondului cauzei principale, întrucât dispozițiile generale de drept al Uniunii în materie de politică agricolă comună urmăresc reducerea sarcinii administrative a beneficiarului unei finanțări în legătură cu această politică și, pe de altă parte, că reclamanta din litigiul principal a afirmat în fața sa că impunerea unei proceduri de achiziții publice reprezintă o suprasarcină. Cu toate acestea, ea nu oferă explicațiile necesare cu privire la motivele care au determinat‑o să solicite interpretarea articolului 4 alineatul (10) din Regulamentul nr. 1303/2013 și a articolului 39 alineatul (1) literele (a) și (b) TFUE și nici cu privire la modul în care aceste dispoziții se corelează cu legislația națională aplicabilă litigiului principal.

34 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, prezenta cerere de decizie preliminară este, în temeiul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, vădit inadmisibilă.

35 Trebuie însă amintit că instanța de trimitere păstrează posibilitatea de a prezenta o nouă cerere de decizie preliminară, furnizând Curții toate elementele care să îi permită acesteia să se pronunțe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2019, Călin, C‑676/17, EU:C:2019:700, punctul 41 și jurisprudența citată).

Cu privire la cheltuielile de judecată

36 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) dispune:

Cererea de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Timișoara (România) prin decizia din 30 iunie 2022 este vădit inadmisibilă.

Luxemburg, 25 octombrie 2023.

Grefier

Președinte de cameră

A. Calot Escobar

Z. Csehi

* Limba de procedură: româna.